Posts Tagged ‘geopolitica’

Tango energetic in trei la Marea Neagra. Rolul Romaniei

Desi s-au aflat pe parcursul mai multor secole in dispute pe viata si pe moarte vizavi de hegemonia la Marea Neagra, Turcia si Rusia au gasit un limbaj comun – cel economic. Daca rivalitatile dintre cele doua mari imperii – Otoman si Tarist – s-au perpetuat continua in istoria zonei Marii Negre, astazi ele s-au preschimbat in interese economice comune, legate in special de bogatele resurse de hidrocarburi din zona Marii Caspice.

Colaborarea cele doua forte de la Marea Neagra s-a materializat prin curtarea comuna a bogatei tari, Azerbaidjan, o oaza de bunastare in regiune din punct de vedere economic, dar un focar de instabilitate din punct de vedere politico-militar, situatie favorizata in special de conflictul mocnit pe care aceasta tara il intretinere cu Armenia asupra provinciei Nagorno-Karabach, aflata de aproape 20 de ani sub controlul Erevanului. Dupa luni intregi de negocieri si tatonari, Moscova si Ankara si-au dat mana, in cadrul vizitei presedintelui rus Dmitri Medvedev in Turcia, de pe 11-12 mai, asupra mai multor proiecte energetice despre care vom vorbi mai pe larg. Noua intelegere ruso-turca va permite Rusiei un control sporit in sectorul energetic turc iar Turcia va beneficia de oportunitatea repararii relatiei cu Baku in scopul asigurarii unei surse de gaz natural care va lua apoi drumul pietelor europene. De asemenea, in urma intelegerii ruso-turca, Ankara va putea oferi Azerbaidjanului garantii politice si de securitate in disputa teritoriala cu Armenia.

(more…)

ANALIZA. România şi disoluţia Ucrainei. Provocări, perspective şi ameninţări

de Cristian Negrea

Vorbeam în articolul precedent despre viitoarea rupere a Ucrainei în mai multe părţi, şi despre faptul că majoritatea analiştilor politici serioşi nu numai că sunt de acord cu posibilitatea acestei ruperi, dar singurele lor dispute sunt asupra orizontului temporal şi de genul în câte părţi se va rupe Ucraina. Principalele posibilităţi în discuţie implică de la două până la patru părţi, dar nici altele, care prevăd mai multe bucăţi nu sunt de neglijat.
Nu vreau să mă implic în această dezbatere, scopul meu este să aduc în discuţie implicaţiile geopolitice, deloc de neglijat, care privesc direct România şi viitorul ei. În primul rând, de ce ne-ar interesa. Fireşte că ne interesează, deoarece orice se petrece la graniţele noastre ne implică, direct sau indirect, şi pe noi. De cele mai multe ori direct. Chiar dacă noi nu am simţit-o prea mult, fiind preocupaţi, ca de obicei, de problemele noastre interne, dar a avut o mare influenţă la nivel geopolitic, disoluţia Iugoslaviei a schimbat foarte mult ecuaţia de securitate în vecinătatea noastră.

Marele Razboi al Continentelor (II). Aleksandr Dughin descalceste cu ajutorul lui Jean Pârvulescu oculta GRU si KGB in marele joc geopolitic dintre Eurasieni si Atlantisti. Metafizica tarilor paralele. Parvulescu si Dughin au inspirat Miscarea lui Putin “Nashi” – “Ai nostri”

PARTEA II – DUPĂ 1945

17. După „victorie”

Agresiunea lui Hitler împotriva URSS a reprezentat o catastrofă eurasiană. După războiul fratricid dintre cele două popoare înrudite geopolitic, spiritual şi metafizic, dintre două regimuri de orientare anti-atlantistă, Rusia lui Stalin şi Germania lui Hitler, victoria Rusiei era de fapt echivalentă cu înfrângerea, din moment ce toate experienţele istoriei au demonstrat că Germania nu se va putea împăca niciodată cu o pierdere, deoarece învingând Germania, învingătorul chiar prin victoria lui înnoadă iţele unui viitor conflict, sădeşte seminţele unui război viitor.
Yalta l-a determinat pe Stalin să se solidarizeze cu Aliaţii, adică exact cu acele forţe care au fost cei mai feroci dușmani ai Eurasiei. Stalin, înţelegând perfect legile geopoliticii şi fiind deja susţinător deschis al orientarii eurasiatice, nu se putea sa nu înţeleaga cu cine s-a „aliat”.
Imediat după înfrângerea germană, Stalin a început să facă un nou plan geopolitic, al Pactului de la Varşovia, integrând ţările est-europene în atmosfera Rusiei Sovietice.
Acum intervine primul conflict şi dezacord cu atlantiștii. Până în 1948 Stalin şi-a ascuns intenţiile sale continentale şi chiar a aprobat crearea statului Israel. Apariţia Israelului a fost strategia majoră a Angliei (a atlantismului în general) prin care îşi consolida influenţa militară, economică şi ideologică în Orientul Mijlociu. Dar deja în 1948, folosind înainte de toate lanţul de comandă politică internă al armatei (Jukov Vasilevskiy, Ștemenko), Stalin s-a reîntors către geopoliticienii eurasieni ortodocşi, a restaurat epurările anti-atlantiste din interiorul guvernului şi a pronunţat „condamnarea” pentru Israel, considerându-l ca fiind o formaţiune anti-continentală generată de „spionii anglo-saxoni”.
Moartea lui Stalin coincide foarte ciudat cu momentul atât de tensionat şi dramatic pentru îndeplinirea planurilor sale eurasiene, când perspectiva unei noi uniuni continentale URSS-China era foarte prezentă, şi care ar fi putut schimba schema logică a aliniamentului de puteri planetare, aducând revanşa pentru Marea Ordine a Eurasiei. Dacă luăm în calcul aceste cauze şi trăsăturile geopolitice ale demersurilor post-staliniste în URSS, versiunea despre asasinarea lui Stalin (avansată de către mulţi istorici europeni) devine mai mult decât probabilă. Eroii principali presupuși de către majoritatea istoricilor în asasinarea lui Stalin au fost NKVD-ul şi şeful ei, sinistrul Beria, cel mai mare duşman al GRU, al Statului Major al Armatei şi al Eurasiei. (Este important să avertizăm că părerile autorului despre Beria s-au schimbat substanţial de când acest document a fost scris, odată cu noi elemente ale interpretării istorice aduse la lumină de istoricii ruşi. Astfel, în revista „Elementy” nr. 9, a apărut un articol de A. Potapov, Eurasia şi serviciile secrete, care prezenta un punct de vedere total diferit despre Beria şi rolul său.)
În 1953, opt ani după pseudo-victorie, a existat un singur pas înaintea victoriei adevărate a Eurasiei (ca şi în 1939). Dar în locul ei, lumea a văzut Căderea Titanului.

18. Misiunea „polară” a generalului Ștemenko

Conform lui Jean Pârvulescu, începând cu a doua jumătate a anilor 40, o figură cheie în lobby-ul geopolitic sovietic a fost general-colonelul sovietic Serghei Mateevici Ștemenko (1907-1976). Susţinătorii lui de rang înalt au fost mareşalul Jukov şi generalul Aleksandr Poskrebișev (care, conform unor surse, îndeplinea pe lângă Stalin o misiune similară celei îndeplinite de Martin Bormann pe lângă Hitler: era un vehicul al ideilor germanofile).

(more…)

Marele Razboi al Continentelor. Analiza Conspiraţiilor. Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei. Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, ii aduce un omagiu marelui ganditor roman Jean Parvulescu, autorul Raportului “Galaxia GRU”. (I)

Acest text a fost iniţial publicat ca Partea III-a din “Conspirologia” (Analiza Conspiraţiilor) – de Aleksandr Dughin

PARTEA I – ÎNAINTE DE 1945

1. Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii. În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu aparţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor este datorată divergenţelor geopolitice radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

2. Bazele geopoliticii

(more…)

Dughin despre postmodernism: “pur satanism”. Savantul basarabean Sergiu Căpiță (Sergei Kapitsa) in dialog cu Aleksandr Dughin despre religie si modernism. VIDEO


Inca doua parti si alte informatii mai jos:

(more…)

Noua identitate strategica a Rusiei dupa caderea Cortinei de Fier. Prof Ilie Badescu despre viziunea lui Aleksandr Dughin privind marele dualism geopolitic – talasocratie versus telurocratie – si pozitia Romaniei pe harta lumii

Intr-un interviu care va aparea curand pe situl rusesc https://www.geopolitica.ru/ savantul roman prof. univ. dr. Ilie Badescu, raspunde intrebarilor analistului Aleksandr Bovdunov. Interviul este mult mai lung, va aparea integral in limba romana in revista conservatoare AXA din Chisinau, iar in limba rusa va aparea pe situl www.geopolitica.ru (acest site, cel mai reprezentativ site rusesc cu analize de geopolitica, reprezinta punctul de vedere al conservatorismului rusesc al scolii geopolitice dughiniste).

Pana la aparitia integrala a dialogului dintre geopoliticianul roman si cei rusi, puteti citi mai jos un fragment din acest interviu, continand o parere a profesorului Ilie Badescu cu privire la aparitia cartii “Fundamentele Geopoliticii” in limba romana (cartea va fi disponibila in librarii cel tarziu la jumatatea lunii mai):

………………………………………….

Aleksandr Bovdunov: Domnule Badescu, sunteti cel mai cunoscut geopolitician roman. Noi stim ca în acest an trebuie sa fie editata la Bucuresti cartea geopoliticianului rus Alexandr Dughin “Fundamentele Geopoliticii” cu prefata voastra. De ce acest ginditor a atras atentia dvs.? Ce inseamna publicarea acestei carti pentru Romania?

Ilie Badescu: Domnul Alexander Dughin ilustrează, în viziunea mea, un stil geopolitic reprezentativ pentru noua identitate strategica a Rusiei de după caderea Cortinei de fier, cand Europa si lumea se aflau in primejdia de a intra intr-o perioada de recrudescenta a razboaielor reci, ca raspuns la presiunea globalizarii, pe de o parte, si la impasul gestionării diferentelor, pe de alta parte. Dl Dughin abordează noua conjunctura a lumii de dupa caderea Cortinei de fier, printr-un stil de gandire geopolitica pe care eu il asimilez geopoliticii sinergiilor.

Este drept că Domnia Sa îmbrăţişează ideea conform careia destinul lumii depinde în mare măsură de marele dualism geopolitic – talasocratie versus telurocratie – dar evidenţiază si sinergiile, adica acele tipuri de experiente si de subspatii geopolitice in care şi prin care se poate afirma unitatea sub forma sinergiilor geopolitice (de la grecescul syn-ergos, care inseamna impreuna-lucrare). A gandi asupra lumii astfel inseamna a gandi impreuna cu lumea si nu alaturi de lume ori si mai rau: la marginea lumii. Modul in care dl Dughin gandeste asupra Europei si asupra lumii arata nu doar straduinta Dsale de a situa Rusia acolo unde este de fapt, in Heartland, in miezul lumii, ci si de a regandi intregul dimpreuna cu cele doua tipuri de diferentieri launtrice ale lui: diferentele care poarta cu ele amenintarea rupturilor si cele care au vocatia unitatii, contribuie la reunificarile lumii.

Putem fi sau nu de acord cu inclinatia Dsale de a asimila sinergiile geopolitice ale Eurasiei la axele geopolitice ale Rusiei in calitatea ei de pol continentalist al geopoliticii sistemului mondial, dar ideea insasi ca sinergiile geopolitice se aliniaza celor doua puteri majore: continentaliste si maritime sau talasocratice, merita o examinare serioasa. Dsa relanseaza analiza axiala şi deopotriva analiza scalara a lumii, metode care permit evidentierea vectorilor geopolitici mici si a celor mari, astfel ca poate fi pusa in lumina fiecare parte din intreg nu doar intregul: şi Rusia si America sau Japonia ori China, dar si Romania, Albania, Moldova, ori Transnistria etc.

(more…)

Erorile ortodoxiei ruse, erorile lui Dughin, erorile lui Putin: Rusia – “buricul pamantului”. Profesorul Ilie Badescu despre Geopolitica, Ortodoxie si Romania Mare

“Eliberarea naţională şi afirmarea spirituală a românilor sunt procese pe care Dughin le plasează în contextul mai larg al dualismului geopolitic european, dar interpretarea sa capătă un caracter sui generis. Latinismul este socotit o ideologie impusă de uniaţie, iar ortodoxia este interpretată după un model de gravitaţie spre Moscova.
ROMÂNIA MARE (după Dughin) s-a afirmat pe următoarele liniamente istorice: eliberarea de controlul turcesc şi rezistenţa la politica fanarioţilor; tendinţele uniate (supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de Vatican); Biserica uniată era însoţită de latinism (glorificarea originii romane, rădăcinile latine ale limbii, etc.); Biserica greco-catolică era susţinută de Austria, cea ortodoxă de Rusia; fanarioţii promovau o politică pro-turcă; “Ideea României Mari a avut un context ortodox univoc”; “Naţionalismul românesc are un caracter anti-grecesc; uniaţia gravitează spre Roma şi Ortodoxia spre Moscova”. “Regimul formal ateo-comunist a ocupat univoc poziţia Ortodoxiei subordonând acesteia, zice Dughin, confesiunile unite şi supunând represiunii minorităţile catolice”
Cum se explică, în acest caz, miile de preoţi ortodocşi aruncaţi în puşcării!? Deci represiunea a fost antinaţională şi anticreştină (de ateizare completă şi de suprimare a tuturor marilor valori naţional-creştine).
Dacă ortodoxia este un fenomen de gravitaţie spre Moscova, atunci de ce-au fost interzişi Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, care, împreună cu grupul de la Crinul Alb etc. au fost toţi ortodoxişti şi au fost întemniţaţi? De ce a continuat atacul contra ortodoxismului după ’89?
Latinismul şi ideea originii romane nu erau idei şi ideologie uniate, ci idei şi ideologie universal româneşti (naţionale); accentele erau uniate, nu ideile; ortodoxia nu gravitează spre Moscova, cum înclină a interpreta Dughin, ci are propriul ei centru de gravitaţie (eshatologie euharistică) şi o tradiţie voievodal-creştină; naţionalismul românesc este creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritul ortodox).”

ALEXANDER DUGHIN, GEOPOLITICA RUSIEI ŞI GEOPOLITICA ORTODOXIEI – fragment din revista Geopolitica, Nr. 1 (1)/2002, An I

Sursa: https://vlad-mihai.blogspot.com/

LUMEA vazuta de Corneliu Vlad: Bucuresti-Washington, survol Europa

Lumea pe cale de globalizare dupa tipic deocamdata american e mai complicata decat lumea razboiului rece. Nu mai e bipolara, ci una de tranzitie de la unipolara (se poate spune si asa?) la multipolara. Nu mai e o ciocnire intre doua ideologii (una in colaps, alta rau festelita), ci intre multe interese nationale, de alianta sau parteneriat, oculte sau ale altor forte nonstatale. Distrugerea nucleara reciproc asigurata a lasat locul unei puzderii de conflicte, multe dintre ele asimetrice, deci mai imprevizibile. Estul nu mai e Estul de pana in 1989-1990, nici Occidentul nu mai e ce-a fost, iar Europa incearca sa se structureze ca entitate geostrategica distincta.

In aceasta lume miscatoare si derutanta evolueaza, cat poate si cum poate, o Romanie care ar avea, teoretic, sansa rara de a-si urma propria carare-n codrul national si mondial. Tara este fixata prin doua ancore temeinice in lumea occidentala (NATO si UE) si intretine (sau nu) relatii cam mediocre cu “restul” lumii, daca Rusia, China, Japonia, India, lumea musulmana etc pot fi numite “restul”.

Ortodocsi si abia iesiti din anomalia comunista, facem parte, in mod cert, din Occident, dar din care Occident?

(more…)

Bucovina istorica. Evolutie geopolitica si demografica. STUDIU. Prof dr Traian Valentin Poncea

Bucovina istorică


Evoluţie geopolitică

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi, o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ = „Ţara Fagilor“, preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, printr-o convenţie încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusã de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Între anii 1786-1848, Bucovina a fost încorporată Galiţiei, drept cel de-al 19-lea cerc (Kreis). Această perioadă este considerată de istoriografia română drept cea mai nefastă din istoria Bucovinei, opinie împărtăşită şi de o serie de istorici austrieci de prestigiu, precum şi de unii istorici ucraineni contemporani.

După revoluţia de la 1848-1849, împăratul Franz Joseph I a hotărât separarea Bucovinei de Galiţia, recunoscându-i autonomia prin Constituţia din 1849. În urma alegerilor din 1861 s-a constituit prima Dietă a Bucovinei, iar un an mai târziu împăratul a acordat Marelui Ducat al Bucovinei stema proprie: bourul moldovenesc pe fond tricolor (roşu, albastru şi auriu). Cu prilejul proclamării monarhiei austro-ungare (1867) Bucovina a intrat în componenţa Cisleitaniei, depinzând direct de Viena, iar începând din anul 1873, Episcopia Bucovinei a fost ridicată la rang de Mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Bucovinei şi Dalmaţiei.

La 23 octombrie 1918, Adunarea Constituantă, convocată de Adunarea Naţională a Românilor, sub preşedinţia lui Iancu Flondor, a hotărât desprinderea Bucovinei de Austria şi Unirea cu Regatul României, lucru înfăptuit la 28 noiembrie acelaşi an, când Consiliul Naţional Român din Bucovina a votat cu o majoritate impresionantă de voturi unirea acestui străvechi pământ românesc (10.442 kmp) cu România, în graniţele sale istorice, de la Nistru până la Ceremuş şi Colacin.

La 28 iunie 1940, în urma ultimatum-urilor sovietice şi ca urmare a aplicării în practică a prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, nordul Bucovinei (circa 6.000 kmp), împreună cu Ţinutul Herţa şi Basarabia au fost anexate de U.R.S.S.

Eliberate de Armata Română (iulie 1941-martie 1944), aceste teritorii vor fi reocupate de Armata Roşie  şi înglobate în cadrul Uniunii Sovietice. Ulterior, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, precum şi Bugeacul, adică a partea  de sud a Basarabiei, la care, în anul 1948 va fi adăugată şi Insula Şerpilor, vor fi incluse în componenţa R.S.S. Ucrainene.

În prezent, Bucovina de Nord constituie o provincie a Ucrainei cunoscută sub numele de regiunea Cernăuţi, care cuprinde fostul judeţ Cernăuţi, părţi importante din judeţele Suceava şi Rădăuţi, judeţul Hotin şi Ţinutul Herţa. Suprafaţa totală a regiunii grupează 8.100 kmp (din care circa 6.000 kmp nordul Bucovinei) cu o populaţie de 940.801 locuitori, din care românii, datorită deportărilor, dislocărilor, refugierilor, execuţiilor sumare sau colonizărilor (prin imigrări) de elemente alogene, îndeosebi ucrainene sau rusofone, reprezintă doar 20%.

În sinteză, situaţia Bucovinei a fost următoarea:

  • 1359-1775 (416 ani) ea a făcut parte din Principatul Moldovei.
  • 1775-1918 (143 ani) s-a aflat sub dominaţia Habsburgilor.
  • 1918-1940 şi 1941-1944, prin voinţa naţională a majorităţii locuitorilor ei, Bucovina s-a unit cu România.
  • 1940-1941 şi 1944-1991 (aproape 48 ani), prin rapt, Bucovina de nord şi ţinutul Herţa au fost anexate la U.R.S.S.
  • Din anul 1991, nordul Bucovinei (regiunea Cernăuţi) împreună cu sudul Basarabiei şi Insula Şerpilor (înglobate în regiunea Odessa) fac parte din Republica Ucraina, ca stat succesor al fostei U.R.S.S.

2. Evoluţia demografică a Bucovinei

2.1. Schimbarea structurii etnice a populaţiei Bucovinei în perioada 1774-1918

(more…)

EDITORIAL. Corneliu Vlad despre puterea si geopolitica bloggerilor si a ziaristilor online

Lumea-i cum este

Despre mari puteri, cu bloggerii

Cand scriu despre America sau despre Rusia, bloggerii romani palpita si frisoneaza, sunt frenetici, patimasi, taiosi, corozivi si, mai ales, ucigatori de sarcastici. Ei stiu ori simt ca de la aceste doua mari state (“monstri reci ai politicii mondiale”, cum le spunea de Gaulle), Romaniei – si nu numai ei – i se pot trage multe, bune sau rele, iar de aici, patosul si umorile. Ar trebui, pentru asta, sa nu-i ia in seama “profesionistii” (ziaristii, politologii etc.) pe textierii anonimi de la tastatura, fie ei mediocri sau excelenti, vulgari ori sublimi?

“Profesionistii” sunt poate mai bazati, se presupune ca stiu mai multe, dar bloggerii sunt, in primul rand, dezinteresati si sinceri. Si mai e o diferenta: unii se exprima pentru ca le-o cere meseria, ceilalti intrucat simt ca au, intradevar, ceva de spus. Prozaic vorbind, primii sunt platiti pentru ce scriu, ceilalti nu.

Scutul spatial american din Romania, despre care s-a vorbit deja pana la satietate fara sa se spuna si sa se lamureasca prea mult, este cel mai nou prilej, la indemana oricui, de a croseta pe teme de geopolitica.

Rusia… Tezaurul… Basarabia… Stalin… comunismul…

America… prea tarziu… Afganistan… vizele… Bechtel…

Sunt scoase in fata masochistic, exhibitionist, subiecte ce ar trebui tratate cu grija ori deloc, ori cand ar fi momentul potrivit, cand ar fi sanse. Nu se prea judeca pozitiv, ce ne-ar fi, bunaoara, de folos pe relatii bilaterale, si cu unii, si cu altii. E adevarat, o mare putere nu e neaparat iubita de aliatii mai mici, fie ele intr-o relativa dar evidenta apropiere, ca Rusia, fie mai departe, ca America (atentie si la proverbul chinezesc: apa de departe nu stinge apa de langa casa).

Voit sau nu, Ceausescu a experimentat o cale ce ignora si Moscova, si Washingtonul, si alte capitale importante. A sfarsit-o cum a sfarsit-o nu numai din cauza exasperarii romanilor.

Bloggerii pe tema data sunt cata frunza si iarba si e bine ca e asa (e nevoie de dezbatere nationala), dar cati dintre ei vad chestiunea calm, rational si imaginativ cu folos? Proiectia in viitor si supletea nu sunt doar privilegiu exclusiv al politicienilor, diplomatilor si consilierilor de tot felul.

Iar de bloggeri bineintentionati si nescandalagii, dezinvolti si cu idei, lumea romaneasca are infinit mai multa nevoie decat de ceea ce numim, de multe ori impropriu, societate civila, una care compromite un concept onorabil al democratiei, sau ciupercaria de ong-uri cu ochii la banii pe care i-ar putea sifona dinafara. Ar fi pacat ca bloggerii sa-si rateze, si ei, sansa de a se constitui intr-o institutie sui generis, intr-o forta credibila.

Corneliu Vlad

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova