Posts Tagged ‘GRU’

GEOANA PE URMELE FIRULUI ROSU ILIESCU-KGB – GOLOVIN-GRU. Bogdan Aurescu: Excursia sefului PSD la Moscova a fost "vizita oficiala sau vizita de lucru"


Inaltii oficiali romani informeaza MAE despre vizite atunci cand ele sunt oficiale sau de lucru, a explicat Bogdan Aurescu la solicitarea HotNews.ro. Referitor la vizita lui Mircea Geoana la Moscova, el a subliniat ca MAE nu comenteaza vizitele private ale cetatenilor romani, oricare ar fi pozitia acestora.

Reporter: Presedintele Senatului, la acel moment si membru al CSAT, are obligatia sa informeze MAE atunci cand face o vizita in strainatate? Conform uzantelor, rigorilor diplomatice.
Bogdan Aurescu: Eu n-am avut cunostinta – nefiind nici responsabil de spatiul bilateral cu Rusia – de aceasta vizita. Ceea ce trebuie subliniat este ca MAE nu poate comenta sau sa exprime aprecieri cu privire la vizite private ale cetatenilor romani, indiferent care este pozitia acestora. Deci depinde foarte mult de caracterul pe care l-a avut vizita respectiva.

Sigur ca citeam ieri declaratia ministrului de externe Diaconescu, din care am inteles ca s-au solicitat Ministerului de Externe si MAE elemente de informare care se trimit in mod obisnuit atunci cand i se cere un astfel de dosar pentru o vizita eventual chiar mai discreta.

Sunt anumite situatii in care anumite demersuri se pot face la un nivel mai discret. E foarte greu de stabilit in cazul de fata si nici nu cred ca trebuie sa ne pronuntam in aceasta chestiune.
Reporter: Dar uzantele cer unui inalt oficial al statului sa informeze MAE atunci cand face astfel de vizite?
Bogdan Aurescu: Atunci cand este vorba despre vizite oficiale. Daca este vorba despre vizite oficiale sau de lucru, care au un anumit program convenit si fac parte dintr-un program de contacte bilaterale, atunci intr-adevar aceste aspecte au o conotatie oficiala si exista in mod firesc un canal de comunicare intre MAE si autoritatea statului, fie ca este vorba despre o alta institutie guvernamentala sau parlament.

Raporter: Si atunci li se pune la dispozitie un dosar despre relatiile bilaterale.
Bogdan Aurescu: La solicitarea lor sau chiar eu am incurajat intotdeauna pe zona mea de competenta ori de cate ori am avut cunostinta – chiar daca nu ni s-a cerut in mod expres, dar de regula ni se solicita – am trimis intotdeauna astfel de dosare, pentru ca e normal sa existe o coordonare intre autoritatile statului. Mai ales atunci cand este vorba despre o coordonata care tine de politica externa.

Reporter: Este o ambiguitate in toata aceasta poveste, in sensul in care vizita a fost privata, insa s-a solicitat acel dosar de informare asupra relatiilor bilaterale.
Bogdan Aurescu: Repet, nu pot sa comentez pentru ca nu cunosc mai multe despre aceasta chestiune si nu imi dau seama cat este de relevant comentariul meu. Probabil ca insusi domnul Geoana poate da cele mai bune explicatii in acest sens.

EXCLUSIV Anne-Marie Blajan / HotNews.ro

Ministrul de externe de la acea vreme, Cristian Diaconescu, a declarat pentru Hotnews.ro ca “domnul Geoana, in calitate de presedinte al Senatului a contactat Ministerul de Externe, precizandu-ne ca e vorba de o vizita informala, neoficiala, si am pus la dispozitie un dosar de vizita, adica o evaluare a statului a relatiilor bilaterale intre Romania si Federatia Rusa. Nu stiu cu cine s-a intalnit, tocmai pentru ca este o vizita neoficiala, insitutiile statului nu se intereseaza in ceea ce priveste programul, agenda, nivelul de intalniri. Fiind domnul Geoana atat presedintele senatului cat si membru CSAT in acel moment, era datoria MAE sa asigure aceasta baza de informatii. (…) Era normal sa-i asiguram un dosar normal de contacte, cu atat mai mult cu cat era si intr-o perioada apropiata de evenimentele de la inceputul lunii aprilie din Republica Moldova”.

REFERINŢE

Crin Antonescu: Mircea Geoana trebuie sa ne spuna daca a solicitat sprijin din partea Moscovei, in campania electorala
AUDIO Mircea Geoana – o intalnire de taina la Moscova

AGENTUL UCRAINEI EMIL CONSTANTINESCU la brat cu ILIESCU-KGB: "La revolutie nu au existat agenti straini sau teroristi".

Este o rusine nationala ca un fost presedinte al tarii, care a avut toate informatiile posibile pe mana, sa debiteze asemenea enormitati, dezinformari si intoxicari. “Sunt 20 de ani de la Revolutie, in care vechea securitate nu a arestat nici un provocator si nici un agent strain”, a spus Constantinescu la reuniunea “Clubului de la Bucuresti” al lui Iliescu. Mai mare aberatia nu am auzit despre “revolutie”. Pai “vechea securitate”, dezintegrata si inglobata de agentul GRU Nicolae Militaru in MApN trebuia sa-i aresteze, Emile? Sau Iliescu si ai lui? Si, dupa Iliescu, tu, patru ani ce ai facut “pentru adevarul din decembrie”, pentru victimele comunismului? “Nici un agent strain sau terorist nu a fost identificat”, mai spune fostul presedinte. Zau? Dar Militaru, ucigasul celor de la USLA care ii stiau dosarul de tradator, ce era?! Deci, tavaris Constantinescu vrea sa ne spuna ca “revolutia” chiar a facut-o Petre Roman cu pulovarul sau parizian pe umeri? Si atunci, inteleg, ne-am impuscat noi intre noi cu degetele? Inca o dovada ca Emil Constantinescu ot Tighina nu a semnat din naivitate Tratatul cu Ucraina, prin care s-a renuntat la teritoriile strabune romanesti. Emil Constantinescu se dovedeste a fi agentul ordinar al Rusiei si fostului KGB.

Emil Constantinescu: Nici un agent strain sau terorist nu a fost identificat
Ipoteza existentei unor “teroristi sau agenturi straine” in perioada Revolutiei Romane reprezinta o jignire la adresa celor care au avut curajul sa aduca democratia in Romania, a declarat ieri fostul presedinte al tarii Emil Constantinescu, cu prilejul reuniunii Clubului de la Bucuresti, relateaza Agerpres.
“Sunt 20 de ani de la Revolutie, in care vechea securitate nu a arestat nici un provocator si nici un agent strain. Nici un agent strain sau terorist nu a fost identificat. Ce a fost in spate se poate dovedi mergand in amanuntime si exista toate documentele de acces la procese”, a afirmat fostul presedinte al Romaniei. El a sustinut ca exista si convorbirile inregistrate intre fortele de represiune ale maselor care s-au rasculat impotriva regimului comunist. “Adevarul il stim de 20 de ani, dar nu avem curajul sa il asumam si sa despartim ce se stie de ce nu se stie, cine a fost condamnat. Pentru ca este o sfidare sa spui ca nu a fost nimeni condamnat, si exemple sunt generalii Chitac si Stanculescu, care au condus si represiunea si partea a doua – “afacerea teroristilor”, alaturi de un numar mare de generali pentru care am dat aprobare, in perioada mandatului meu, sa fie anchetati si care au fost anchetati si condamnati”, a spus Emil Constantinescu. Fostul sef al statului a calificat ca fiind “un monument al prostiei” o ipoteza lansata zilele trecute de o televiziune, conform careia cei arsi la crematoriul “Cenusa” erau agenti sovietici. (Normal!, daca erau colegii lui – nota mea)
Emil Constantinescu a mai spus ca Biserica nu a avut nici un rol in societate, pana la caderea regimului comunist.”

Sa-ti dea Dumnezeu dupa sufletul tau si al lui Iliescu, tovarase Constantinescu!

CE POLITICIENI STAU IN SPATELE LUI SORIN OVIDIU VINTU in proiectul televiziunii moldo-ruse Realitatea TV MD? Ghimpu, Filat, Lupu sau… Stati? :)

”Războiul” din mass-media abia începe!

Televiziunile și holding-urile media dau buzna la Chișinău. Cel puțin așa reiese din ultimele informații de pe piața autohtonă, unde în următoarele 2 luni se așteaptă lansarea a două televiziuni de știri noi – RealitateaTV (nu se va numi astfel, ci va purta o altă denumire) cu sediul central în zona Moldexpo din Chișinău și JurnalTV cu sediul în centrul de business SKYTOWER. Aceste două lansări reprezintă startul unei noi etape a dezvoltării mass-media, care, în ultimii ani devine un subiect tot mai interesant de urmărit.

Concurență pe nișa de știri TV

Știrea despre venirea RealitateaTV pe piața din R. Moldova a spart gura târgului, făcând mare vâlvă în special în rândul jurnaliștilor. Deși foarte puțin vorbesc deschis despre asta, patronul Realitatea-Cațavencu, Sorin Ovidiu Vântu, Sergiu Toader și Dumitru Țâra (se pare că ultimul va fi managerul afacerii de la Chișinău) – fost director al MOLDPRES – (nota mea, VR), au discutat la Chișinău face2face cu mai mulți jurnaliști și oameni din presă pentru a-i atrage în barca bucureșteană. Printre cei vizați la interviu sunt nume grele din mass-media autohtonă, iar rezultatul final al discuțiilor și negocierilor vor ieși în curând la iveală. Astfel, probabil mai curând decât ne așteptăm, pe sticla ”Realității” vom vedea nume de la ProTV, TV7, dar și jurnaliști de la alte televiziuni. Zvonurile spun că Sorin Ovidiu Vântu nu este unica persoană implicată în afacerea de lansare a televiziunii de știri la Chișinău, iar în spatele business-ului ar sta și politicieni din peisajul autohton. Cât sunt de adevărate cele de mai sus și cine e cel care vrea titulatura de ”mogul media”, rămâne să ciulim urechile și să ”ascultăm”.

O altă investiție mare pentru piața de media basarabeană se face în acest moment la Jurnal de Chișinău. Astfel, în condiții destul de neclare (nu se știe de unde, de ce și cu ce scop), instituția a primit investiții germane de câteva milioane de euro pentru a lansa televiziunea JurnalTV. Deși lansarea acesteia a fost anunțată în vară pentru luna septembrie, într-un final, patronii și-au revăzut afirmațiile, precizând că postul TV va începe să emită abia la mijlocul lunii decembrie. Conform bârfelor, la capitolul ”lansări”, Realitatea s-ar putea să facă o surpriză ”neplăcută” pentru JurnalTV. Cine, cui și ”cât de fierbinte o să i-o… facă”, aflăm în mai puțin de 2 luni.

Într-un final, este clar că cele două instituții ”aspiratoare” de jurnaliști vor intra în concurență directă cu veteranul ProTV Chișinău – un post TV bun, ce are un spate o echipă profesionistă, dar care în ultima bucată de timp, în viziunea mea, a început să se plafoneze. Amenințarea ”pe hârtie” a Realitatea și Jurnal vor face ca șeful ProTV Chișinău, Cătălin Giosan, să-și schimbe strategia de management, iar echipa de acolo va avea mai multe motive ”să rămână în continuare Pro”. Totodată, consumatorul știrilor acestei televiziuni ar trebui să se aștepte la noutăți în materie de grilă de programe și de ce nu – știri și mai competitive. Întotdeauna este loc de mai bine, nu?!
Se știe bine că Sârbu (patron ProTV) și Vântu (patron Realitatea) sunt concurenți mari pe piața română, iar Chișinăul poate fi un nou teritoriu pentru ”desfășurarea de forțe” chiar cu implicarea directă (inclusiv financiară) a celor doi. Who`s gonna win?!

Știrile on-line
În contextul celor de mai sus, noii jucători de pe piață, dar și alții, își propun să atace și segmentul de știri on-line. Atât Jurnal cât și Realitatea vor încerca să lanseze produse și să-și consolideze audiența pe site-urile lor de internet, acolo unde la capitolul mass-media în acest moment unimedia.md și protv.md conduc detașat clasamentul celor mai vizitate site-uri media din Moldova cu câte cca 22 mii vizitatori unici pe zi (și peste 3.5 milioane afișări pe lună).

”The War Begins” :)
Într-un final, nu pot decât să concluzionez că bătălia pentru întâietate cunoaște un nou start, dealtfel foarte benefic pentru toată industria media. În acest nou început, unii au mari șanse să o dea în bară, alții au toate resursele să câștige. Indiferent de cele expuse mai sus, un lucru rămâne cert, la fel ca până acum – UNIMEDIA va rămâne în TOP. Cum, de ce și care sunt ”așii”, așteptați surprizele pentru vizitatori, evident cu titlul de… ”cu drag pentru concurență”.

Toate la timpul lor ;)

Autor: Dumitru Ciorici

Vezi si: Vintu – portret de mogul
Ultimul editorial din defunctul ziar ZIUA: Roncea: MOLDOVA NU ESTE A VOASTRA

"DEMOCRATII" SI "UNIONISTII" de la Chisinau vor sa inchida pentru manifestatii agora libertatii basarabene – Piata Marii Adunari Nationale

Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă
Ministrul de Interne, general maiorul în rezervă Victor Catan (PLDM), doreşte expulzarea oricăror manifestaţii publice din centrul Chişinăului cât mai spre periferia lui. La 15 octombrie, a doua zi după sinistrul atentat cu bombă din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ministrul Victor Catan, a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute împreună cu Procurorul general Valeriu Zubco (foto stanga) şi directorul SIS Gheorghe Mihai (foto dreapta), că le va cere autorităţilor superioare ale statului desfăşurarea de acum încolo a oricăror manifestaţii publice doar „pe stadioane, căci după concertele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul oraşului întotdeauna rămân munţi de deşeuri şi sticle sparte.” „Acest lucru ar permite asigurarea securităţii unor asemenea evenimente. Câteva sute de colaboratori de poliţie nu pot controla zece mii de oameni”, a ţinut să specifice ministrul PLDM.

Fără îndoială că atentatul din 14 octombrie este un act criminal. El a şi fost calificat oficial drept act terorist. Oricare ar fi autorul sau autorii lui, aceştia trebuie identificaţi şi traşi la răspundere după toată asprimea legii. Dar de aici până la cererea unui membru al Cabinetului de a interzice manifestaţiile publice in centrul capitalei este o distanţă prea mare. Urmând logica defectuoasă a ministrului de Interne, ar trebui să înţelegem că nu teroriştii sunt de vină pentru cele întâmplate, ci participanţii la întrunirea culturală din PMAN, întrucât şi-ar fi ales un loc nepotrivit pentru aşa ceva. O crimă ratione locci!

Iniţiativa ministrului Catan, pe care o găsim periculoasă pentru libertatea de întrunire şi de manifestare a cetăţenilor într-o democraţie adevărată, consună cu intenţia anunţată oficial de primarul general al Chişinăului de a închide Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru public şi de a o transforma în parcare auto. La 1 iunie 2009 Dorin Chirtoacă spunea următoarele: “Am dori să amplasăm o parcare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar aici există o reticenţă din partea Guvernului. Vom face un efort suplimentar să vedem dacă vor fi de acord. Ar rezolva în mare parte problema parcării în centrul Chişinăului.”

Din câte am observat, primarul Chirtoacă nu a renunţat încă la această idee năstruşnică. Iată că acum ministrul Catan îi cântă în strună, spunându-le moldovenilor că locul în care trebuie să-şi exprime colectiv bucuriile sau – de ce nu? – protestele paşnice, atunci când e cazul, doar pe cele două stadioane care există în Chişinău: Dinano, în sectorul Buiucani, şi Zimbru, în sectorul Botanica.

Nici unul dintre regimurile politice de până acum, dar nici administraţia din perioada ocupaţiei sovietice, nu au îndrăznit să închidă PMAN şi să expulzeze orice manifestaţie publică pe cele două stadioane, pentru a putea fi… controlate “democratic” de poliţie, în loc ca aceasta din urmă să adigure securitatea participanţilor la întrunire. Găsim îndreptăţită temerea exprimată de unii că scopul criminalilor care au produs deflagraţia în PAMN la 14 octombrie ar fi fost tocmai cel de expulzare din inima Chişinăului a oricărei manifestaţii publice şi punere a lor sub control.

Recenta iniţiativă a ministrului Catan trebuie retrasă. Ea contravine legislaţiei naţionale în materie de întruniri publice, adoptate abia acum un an în conformitate cu exigenţele Consiliului Europei, dar nu cadrează nici cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau cu jurisprudenţa CEDO. Cu siguranţă ea va întâmpina critici atât la Chişinău, cât şi în Europa.

Vlad Cubreacov

https://cubreacov.wordpress.com/

2 Răspunsuri la “Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă”

  1. Mitreanu spune:

    Ministrul Catan (observaţi că nu e Cătană) este un vechi reprezentat al lumii interlope de la Chişinău cu legături strânse cu gruparea Sonţovskaia de la Moscova. El întreţine relaţii strânse cu Pasat şi Bulgaru. Este foarte posibil că la Chişinău se va instaura regimul dictatorial liberalo-criminal. Toate elementele criminale din gruparea PLDM şi AMN sunt setoase să-şi ia revanşa, să revină la suprafaţă şi să instaureze din nou teroarea raketului în Republica Moldova. Pot să vă dau câteva nume de foşti şi actuali infractori care astăzi sunt şi deputaţi: Butmalai (prietenul criminalului Franţuz), Pleşca, Platon. bulgaru nu este deputat, dar este prieten la cataramă cu Alexandru Tănase, care a ajuns ministru al Justiţiei, şi cu Pasat (acesta fiind clientul avocatului Al. Tănase), aşa că acest odios criminal, care se face vinovat de moartea a zeci de oameni de afaceri, în curând va reveni în ţară. Boiana Petrol va renaşte ca pasărea Fenix. Un alt cap al lumii interlope este Micu, care a fost condamnat la temniţă pe viaţă. Dar între interlopi deja se vorbeşte că acesta va ieşi în curând la libertate pentru că avocatul lui este Vitalie Nagacevschi şi acesta este deputat din cadrul coaliţiei majoritare. Nagacevschi, după ce va aranja eliberarea lui Micu, va pune în buzunar, cel puţin, un milion de euro. Gurele rele spun însă că pe Micu eliberarea îl va costa cam 10 milioane pentru că trebuie să fie mituiţi mai mulţi demnitari, inclusiv premierul V. Filat, ministrul Justiţiei Tănase, judecători şi alţii. Micu îşi va recupera cheltuiala imediat ce se va vedea la libertate.
    Aşa că domnule Cubreacov, chestiunea cu interdicţiile impuse pentru desfăşurarea eventualelor mitinguri în Piaţa Marii Adunări Naţionale este floare la ureche. Chestiunile cu adevărat grave sunt revenirea rakeţilor, a grupurilor interlope şi complicitatea lor cu reprezentanţii puterii centrale: deputaţi, ministri şi chiar cu prim-ministru. Aceştia toţi nu au nici un Dumnezeu. Ei nu iartă pe nimeni, sunt gata de orice crimă doar ca să se afle la putere, să scoată bani, pe orice cale, prin orice mijloace. Asasinatele, ameninţările, actele de tortură din beciurile celor de la Boiana Petrol, în care erau schingiuiţi (iar deseori şi ucişi) nu doar bărbaţi, ci şi femei, copii, bătrâni, dacă aceştia aveau nenorucul de a fi rude apropiate cu un businessman “neascultător”, s-ar putea să redevină realitate mai repede decât ne putem imagina noi. Se aude un hârcâit pe cerul plumburiu al Republicii Moldova. Auziţi. e hârcâitul Satanei!

  2. Victor Roncea spune:

    La fel de sinistra mi se pare initiativa de a transforma aceasta agora a libertatii – sa ne aducem aminte de luptele din 1988 incoace – intr-o imensa parcare. Daca la Bucuresti si-ar permite vreun primar asa ceva cu Piata Universitatii ar fi turnat in smoala cu fulgi pe el si trimis sa dea turul parcarilor din jurul Pietei Rosii, ca aia e libera!

CAMPANIA DE-MASCAREA 2 : ofiterii acoperiti si descoperiti din presa la Raport. SRI contra 2 si-un sfert (DGIPI). Ce fac SIE si DGIA? Dar FSB si SVR?

Vineri pe la pranz va informam in postarea exclusiva (ce sa fac?:)- BOMBA IN PRESA! Opt agenti acoperiti ai SRI si SIE din presa si societatea civila sunt in pericol de a fi deconspirati. Unii apar des pe la televizor – ca un numar de opt lideri de opinie din presa si societatea civila, cadre acoperite, in special ale SIE si SRI, sunt in pericol de a fi deconspirate, prin diverse sifonari, santaj sau compromitere, ca urmare a agresivitatii crescande a factorilor si intereselor electorale de-o parte si de a alta.
Vineri seara, intr-o iesire la Realitatea TV, preluata de presa scrisa si electronica de sambata si duminica, fostul purtator de cuvant al Serviciului Roman de Informatii (SRI), Nicolae Ulieru, a declarat, aproape ca o reactie, ca cei care i-au condus pe mineri prin Bucuresti, in vara lui 1990, erau ofiteri sub acoperire ai UM 0215 devenita ulterior 0962. Alti asemenea ofiteri lucrau ca ziaristi la cotidiene centrale, a afirmat criticul, parca intr-o contraofensiva amenintatoare la informatiile de care va vorbeam mai sus. “E un serviciu care s-a imprastiat ca un cancer, depasindu-si categoric atributiile date prin lege. Sa nu uitam ca, de exemplu, la Mineriada din iunie ’90 ghizii minerilor erau ofiteri de la Doi si un sfert. Cei care au vandalizat casa lui Ion Ratiu erau ofiteri de la Doi si un sfert. Aceasta unitate a fost formata din scursorile fostei Securitati”, a spus Ulieru. Fostul purtator de cuvant al SRI a mai afirmat ca persoane cunoscute ca jurnalisti erau, de fapt, angajati ai Directiei de Informatii a Ministerului de Interne. “Avem oameni care lucrau in presa – la Romania Libera, la Evenimentul Zilei, care injurau SRI cu fiecare ocazie si pe care i-am depistat ca erau ofiteri acoperiti ai unitatii Doi si un sfert”, a mai spus Ulieru.
Mihai Marian de la EvZ raspunde cu un morcov in dos si-l face mincinos pe Ulieru “pana nu prezinta probe” iar Cristian Turturica de la RL nu neaga dar cere confirmari.
Luni deja, Cotidianul anunta ca lansează “o campanie de igienizare profesionala”-Afară cu acoperiţii din presă!.
Citez din sapou: “Ofiţerii acoperiţi din presă sunt o realitate despre care se vorbeşte constant în ultimii 20 de ani. Toată lumea ştie că există, prezenţa lor a fost recunoscută direct sau indirect de toţi cei implicaţi în acest „schimb de personal“. Ziarişti, foşti şefi de servicii secrete, foşti preşedinţi, dar şi alţi politicieni şi chiar şi ofiţeri de informaţii au afirmat că ofiţerii acoperiţi infiltraţi în mass-media sunt o certitudine”.
Si, continua: “Fie că s-a numit „Doi şi un sfert“ sau UM 0962 ori Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), serviciul secret al Ministerului Internelor a fost şi este puternic reprezentat prin redacţiile ziarelor şi televiziunilor din România. Serviciul Român de Informaţii (SRI) are şi el ziariştii lui, la fel şi Serviciul de Informaţii Externe (SIE), armata la rândul său are pe statele de plată ale Direcţiei de Informaţii a Apărării (DIA) ziarişti fideli.” Ideea ati inteles-o din titlu.
(Acum, intre noi fie vorba, nu stiu in ce calitate este chestionat in articol Petre Mihai Bacanu, pentru ca nu si-a declinat-o: cumva aceea de agent al serviciilor de informatii sovietice sau… post-sovietice? Degeaba spuneam ca
ar fi de preferat ca Cinevaul sa se ocupe mai mult de situatia agentilor straini din presa si societatea civila, intentie care a stat la baza Campaniei Voci Curate. Degeaba spunea si Calinescu de UM Catavancu KGB!…)
Cornel Nistorescu apasa pe ambreiaj in editorialul sau: Scuturaţi ofiţerii din redacţii! . Zice: “Încerc să citesc diverse lucruri mai ales în greşelile pe care le-am făcut. Unele mă privesc pe mine, altele şi pe colegii mei de generaţie. În 1990, cam în acelaşi timp cu Piaţa Universităţii, a început marea tentativă de re-citire a „Epocii de Aur”. Descrierea mecanismului totalitar, dezvăluirea abuzurilor Securităţii şi redescoperirea unei Românii sociale rănite adânc. Pentru că FSN nu dădea nici un semn că vrea să limpezească lucrurile din trecutul imediat, am început nesfârşitele campanii de presă împotriva activului PCR, a Securităţii şi a celor revopsiţi în democraţi şi profesionişti. Unde a fost greşeala? Că am stat cu amândoi ochii numai pe Securitate şi pe comunişti! Sub ochii noştri începeau noul colaboraţionism şi noii informatori.” Si tot asa. Ideea de “depurificare” este, desigur, utopica.
Mircea Badea sintetizeaza in emisiunea sa: sper ca aceasta noua campanie e doar fondul pentru deconspirarea unor ofiteri acoperiti, ca urmeaza niste nume… Altfel e un fas!

Acum va mai reamintesc ce semnalam aici in urma cu vrea doua saptamani: ca FOSTUL SEF AL SIE IOAN TALPES iar arunca o bomba: “Pe langa informatori exista in presa si ofiteri de informatii cu grade inalte”. Cin’ sa fie? 🙂
Nu vreau sa va obosesc prea tare, mai ales daca sunteti vreunul de pe lista. Situatia, dupa parerea mea, sta cam asa: cand a fost pusa acolo sus problema deconspirarii celor opt ofiteri acoperiti din presa si societatea civila, majoritatea ai SRI si SIE, sistemul a reactionat prin contra-atacul la “Doi si-un sfert”, amenintand cu dezvaluiri care ar rade mult mai multe capete din presa: cele ale “scursorilor” actuala DGIPI. De aici, nu e exclus ca lupta deconspirarilor de tot felul sa se extinda in spatiul politic, cu rafuieli ale serviciilor care il sustin pe unul sau pe altul dintre candidati. In tot cazul, politizarea lor, demonstrata si de afirmatiile agresive ale unui Vanghelie, nu foloseste profesionalismului si credibilitatii structurilor care ar trebui sa fie de securitate nationala. Cine va castiga din razboiul de spionaj si contraspionaj? Dupa cum v-am spus, campania electorala promite sa fie mai fierbinte decat altele. Poate cea mai fierbinte.

PRAGMATISMUL KGB SI DILETANTISMUL SIE. Filat cere Romaniei ceea ce nu a reusit Voronin sa obtina de la Basescu: Tratat de frontiera cu Moldova

Cativa prieteni din lumea discreta a observatorilor mai mult sau mai putin anonimi au tinut sa-mi atraga atentia ca ultimul meu editorial la ZIUA (ce chestie – “simbolica”) a fost Moldova nu este a voastra, o punere la punct adresata noilor kaghebisti cu pretentii de democrati si unionisi veniti la putere peste Prut. Cand spun kaghebisti o spun in deplina cunostinta de cauza, inclusiv in ceea ce priveste antenelor lor de la ziarul ZIUA. Ramasesem, ce-i drept, printre foarte putinii jurnalisti, avizati, care avertizau opinia publica si autoritatile Romaniei asupra cacealmalei jucate la Chisinau. Desigur, acest lucru deranja mai ales “baietii de vizavi”, care facusera pactul cu “ai nostri”, impartisera malaiul si intrasera in jocul de-a democratizarea pentru pustiirea a ce a mai ramas din Republica Moldova si bagarea ei cu forta in malaxorul UE (si eu care speram ca o sa devina, cu putin munca, ultima reduta de romanism din lume). Am primit, imediat dupa publicarea materialului, semnale de la “oameni de bine”, ca ar trebui sa indulcesc tonul fata de “democratii” de maidan moldovenesc, parvenitii gregari cocotati in palmierii “romanismului”. Deranja, desigur, si pe la noi, pentru ca punea public in discutie inoportunitatea optiunii SIE de a merge, pe banii nostri, de mana cu agentii KGB de peste Prut, impotriva intereselor nationale. Dar ce sa ne mai miram la astfel de directii daca chiar seful SIE sustinea dispretuitor fata de romanii basarabeni ca acestia vorbesc o “light romanian” (sau poate si-o fi revenit intre timp…). Explicatia SIE ca aceast melanj era singura alternativa la Voronin este infantila. Viitorul va dovedi ceea ce stie orice copil: ca orice alaturare cu mere putrede nu face decat sa imputa tot cosul, si-asa plin de viermi. N-o mai lungesc. Avertismentele mele primesc o noua confirmare: noul premier al RM, mafiotul politic Vladimir Filat, fost urmarit de SRI pentru afaceri necurate la noi in tara, a anuntat ca Romania trebuie sa semneze Tratatul de frontiera cu Republica Moldova. Punct. Adica exact ceea ce a despartit cele doua diplomatii, de la Bucuresti si Chisinau, de vreo 18 ani, exact ceea ce cerea vehement Voronin in ultima perioada de razboi rece si exact motivul pentru care Basescu a intrerupt orice relatie cu autoritatile Republicii Moldova. Tare, nu! Foloseste, desigur, eliminarea mea (temporara :).
Noroc ca Basescu citeste si el blogul meu, dupa cum mi-a confirmat personal.
Si noroc ca mai exista si alti jurnalisti responsabili, care observa, cu finete, incongruentele obiectivelor romano-“romane”. Iata:

Oricât de fraţi v-am fi, ne transmite Filat, tot dorim acordul privind delimitarea frontierelor

Filat vorbeşte româna de dragul economiei

Eliza FRÂNCU 02 OCTOMBRIE 2009

“Pot să vorbesc în limba română? (…) La fel cum vorbesc americanii limba engleză, aşa şi cetăţenii Republicii Moldova vorbesc limba română”. Cuvintele noului premier de peste Prut ar unge la suflet orice român căruia lunga perioadă de românofobie întreţinută de Voronin i-a lăsat un gust amar.

Ceea ce spune premierul Vlad Filat nu poate fi însă interpretat nici ca pro-românism, nici ca reparare a istoriei, nici ca vreo dorinţă ascunsă de unire cu România: sunt cel mult gesturi de bun simţ, dar mai înainte de toate reprezintă o atitudine extrem de pragmatică.

Acum, Republica Moldova, aflată într-o gaură neagră economică, are nevoie de sprijinul de orice fel al României – fie că este vorba de lobby la Bruxelles pentru un împrumut, fie că este vorba de semnarea acordului pentru micul trafic de frontieră ori a Tratatului de bază (imposibile de vreme ce România nu recunoaşte existenţa “limbii moldoveneşti”). “Românofobia” lui Voronin, aşa cum bine o numea Filat, a blocat mult timp o dezvoltare normală a relaţiilor comerciale dintre cele două state. A paralizat nu numai schimburile la nivel înalt, dar a luat practic şansa la supravieţuire economică a câtorva mii de moldoveni ce locuiesc în zonele de frontieră. Republica Moldova nu îşi mai permite acum astfel de capricii voroniene, cum nu îşi mai permite nici să impună vize românilor. Desfiinţarea aberantelor vize înseamnă, în ultimă instanţă, investitori străini şi capital străin în Republica Moldova.

Este aşadar mai puţin simbolism în ceea ce face Filat, cât mai mult pragmatism. Simbolic ar fi fost să facă prima vizită la Bucureşti, aşa cum preşedintele Băsescu a ales să treacă Prutul pentru prima sa deplasare externă. Filat s-a dus însă la Bruxelles. Şi oricât de fraţi v-am fi, ne transmite Filat, tot dorim acordul privind delimitarea frontierelor.

Iar acceptarea faptului că moldovenii vorbesc totuşi limba română este nu numai un truism, dar şi o distanţare faţă de politicile aberante ale lui Voronin. Însă de la acceptarea acestei realităţi şi până ca ea să ajungă în scripte va mai curge multă apă pe Prut. A spus-o chiar Filat: chestiunea va fi reglementată sub aspectul normei juridice “în timp”.

Cu alte cuvinte, nimeni nu se va grăbi să modifice Constituţia pentru ca limba română să devină limbă oficială. Ca să nu mai vorbim de cât timp va mai trece până ca efectele “românofobiei” să fie şterse din mintea populaţiei rurale, îndoctrinate ani la rând de mijloacele propagandistice ale lui Voronin.

Gandul
Lucinschi, cel mai anti-roman presedinte al RM, despre prieteniile sale si alegerea lui Filat, alaturi de “revolutionara” de pe centura Moscovei (si nu numai) Natasha Morari:

"CURVA" Pacepa – afacerea trădării (VIII). Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VIII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Ipotezele trădării

Ionel Gal, şef al Arhivelor Statului în perioada de referinţă, îşi exprimă îndoiala în ce priveşte paternitatea unor iniţiative în domeniul spionajului politic, economic şi militar puse pe seama lui Nicolae Ceauşescu. El crede că mai degrabă acestea au aparţinut conducerii DIE, aflată într-o continuă goană după avansări, decoraţii şi diverse avantaje materiale.
De altfel, pentru toate contribuţiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade şi funcţii de aproape toţi miniştrii de Interne care l-au coordonat: Ion Stănescu, Emil Bobu şi Teodor Coman. Din aceleaşi considerente, Nicolae Ceauşescu ar fi intenţionat să-l numească şef al Casei Prezidenţiale, o structură care, păstrând totuşi proporţiile, urma să copieze organismul similar din SUA şi să se ocupe de toate problemele familiei Ceauşescu.
Aşadar, aflat în plină ascensiune şi cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viaţă lucrase în aparatul de informaţii externe, Ion Mihai Pacepa hotărăşte intempestiv să fugă în Occident.
În literatura dedicată serviciilor secrete (memorialistică şi chiar istoriografie), unii îl laudă pe Ion Mihai Pacepa pentru anticomunismul său şi lovitura dată regimului Ceauşescu, alţii, în schimb, spun că generalul ar fi contribuit la anihilarea unui număr destul de mare de spioni ai DIE în Vest, prin deconspirarea lor. Nici motivul real al defectării sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puţin trei variante prezente atât în mass-media, cât şi în bibliografia publicată după 1990.

Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

Prima îi aparţine chiar generalului care, în apărarea sa, povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de radio Europa Liberă şi că, deşi a comis fapte reprobabile, nu a dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. Iată „argumentele“ generalului: „în aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi.
La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard. Asta mi-a umplut paharul“.
De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceauşescu şi propus pentru o nouă funcţie, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru şi înlocuirea acestuia cu generalul Alexandru Dănescu.
Varianta de mai sus nu este, însă, susţinută de nicio altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. E posibil chiar ca lucrurile să nu stea întocmai după cum relatează generalul, în documentele anchetei din anii 1978-1980 neexistând absolut nicio referire la vreun ordin expres pentru anihilarea şefului secţiei române de la Europa Liberă.
În dosarele respective sunt enumerate, însă, alte raţiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe legătura cu regimul de la Bucureşti.

Varianta a doua – eşecul afacerii Fokker

Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei care a urmat defectării generalului Ion Mihai Pacepa, şi anume că acesta, nemulţumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE şi având de ascuns o serie de ilegalităţi şi acte de corupţie, a fost nevoit să rămână în Occident. Şi, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin subiective ale celor care i-au fost colegi ori subordonaţi, presa din Occident, foarte promptă în anunţarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine raţiunea gestului făcut de general.
În RFG, ziarul „Kölnische Rundschau“, din 3 august 1978, încheie unul dintre articolele având ca temă defectarea adjunctul şefului DIE cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen, care afirma că generalul „s-a dovedit întotdeauna un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta pentru a salva ce mai era de salvat din afacerea cu Fokker“.
Încercarea eşuată a regimului de la Bucureşti de a cumpăra licenţa de fabricaţie a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivaţie a fugii demnitarului român. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerţul Exterior, implicat şi el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eşec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariţiei lui.
Elemente care ar putea veni în sprijinul ideii că afacerea Fokker ar fi cauza trădării lui sunt cele relatate de Spitra, respectiv starea de excesivă nervozitate şi lipsă de control a lui Pacepa în timpul discuţiilor cu Schäffler, preşedintele concernului vest-german Fokker-Bremen (violent, fuma ţigară după ţigară, lăsa ţigara din gură aprinsă în scrumieră şi aprindea ţigarete subţiri de foi, cerea brichetă, în vreme ce pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar şi n-o găsea).

Varianta a treia – deconspirarea de către contraspionaj

A treia variantă asupra motivelor care au stat la baza defectării generalului Ion Mihai Pacepa este cea vehiculată tot în mediile de informare occidentale, la începutul lunii august, atunci când vestea trădării acestuia, prezentat în mod eronat drept consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Ceauşescu, a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt“ publica în numărul său de marţi, 8 august 1978, sub titlul „Omul de încredere al lui Ceauşescu ar fi obţinut azil în SUA“ aserţiunea după care „românul întreţinea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică“. La capitolul motive pentru dispariţia sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simţit „o dezvăluire de către contraspionajul român şi s-a decis să nu se mai întoarcă“.
În cadrul emisiunii „Ecoul zilei“ a postului de radio WDR, a fost prezentat, la orele 18,30 în ziua de 2 august, un comentariu în care se menţiona că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus într-o amplă remaniere guvernamentală. Dacă a bănuit sau a ştiut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că aceea era ultima sa călătorie în Occident şi, astfel, ultima sa posibilitate de a rămâne în străinătate“.
Aşa se explică şi modificarea de către Ion Mihai Pacepa a unor telegrame adresate şefului statului şi transmise de la Bucureşti, în timpul vizitei la Londra a lui Nicolae Ceauşescu. În una dintre aceste telegrame se cerea de la Bucureşti trimiterea unei delegaţii în RFG pentru negocieri economice, fără a se nominaliza anumite persoane. Ion Mihai Pacepa a schimbat, însă, conţinutul telegramei, introducând în textul acesteia solicitarea ca el şi ministrul adjunct al Comerţului Exterior, Constantin Stanciu, să se deplaseze la negocieri.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VIII)
Curentul – vineri, 24 iulie 2009

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – AFACEREA TRADARII (VII). Cercetatorul CNSAS dr Liviu Taranu despre "cel mai controversat personaj al spionajului roman"

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. (G. Roncea)

Pacepa, cel mai controversat personaj al spionajului român

Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat personaj al spionajului român şi, după mai bine de 30 de ani, rămâne în istorie ca unul dintre cei mai înalţi demnitari din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO. Acesta face „carieră“ şi astăzi prin interviurile sau articolele pe care le publică în ţară sau în afară.
De curând, fostul adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o nouă carte autobiografică „semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada SUA din Bonn şi americanul de origine vest-europeană care la 28 iulie 1978 a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington“. Este partea de biografie a lui I.M. Pacepa cea mai puţin cunoscută de publicul românesc.
Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.

Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“

Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale.
Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii.
Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.
Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.

Scenarii privind motivele şi momentul trădării

Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid.
De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti.
Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia.
În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează.
În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale.
În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.

Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului

Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică).
Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzie cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto).
(va urma)
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VII)
Curentul – joi, 23 iulie 2009

„CURVA“ PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Trădării (VI)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, cånd se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduririi“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează… (G. Roncea)

Minciunile pacepiste din Orizonturile dezinformării

Un „superagent FBI“, pe numele său Wayne A. Barnes, se lăuda într-un cotidian central din iulie 2008 că „timp de 29 de ani s-a ocupat de contra-informaţiile FBI pentru România şi Uniunea Sovietică“ şi că, în această calitate, printr-o bravă misiune încredinţată, l-a întâmpinat, în ziua de 28 iulie 1978, la scara avionului militar C-131, pe baza aeriană prezidenţială Andrews din Washington, pe trădătorul român Ion Mihai Pacepa, ex-general şi fost adjunct al directorului DIE din anii ’70.
După spusele „superagentului“, în astfel de situaţii „…în SUA, primul element care ne interesează este să aflăm sfera sa de cunoştinţe şi amploarea lor… asta se numeşte «knowledgeability» şi ne ajută să stabilim de ce experţi avem nevoie pentru a-i exploata şi evalua informaţiile… De regulă, un «debriefing», cum îl numim noi, durează între câteva săptămâni şi câteva luni. Doar că au trecut 30 de ani de atunci şi continui să aud noutăţi de la general“, spune, oarecum amuzat, agentul american.
Îi spunem noi colegului american că tot ce „a avut a spune“ Pacepa, a spus în „Orizonturi roşii“. Iar dacă mai „spune“ ceva, este superfluu (sau mai degrabă, mincinos), acum când kilometri întregi de dosare (la unele din ele a lucrat şi el, este adevărat) se află „la dispoziţia“ oricui, adică a întregii opinii publice româneşti.
În „Orizonturi roşii“, Pacepa se referă mai pe larg la „faimoasele operaţiuni TS“ ale serviciului de spionaj al României, iar prietenul lui, domnul Barnes, adaugă că acestea au avut ca scop „furtul de tehnologie militară şi civilă… cele mai complexe au fost însă acţiunile de influenţă“. Referirile, în acest context, la aşa-numita „clauză a naţiunii celei mai favorizate“, constând în posibilitatea acordării de credite avantajoase pentru România, l-au descalificat demult pe Pacepa în faţa românilor, pentru că aceştia au văzut cu ochii lor, au participat prin munca lor, la realizarea investiţiilor făcute cu respectivii bani. De altfel, domnul Barnes recunoaşte că acestea au „transformat România într-un monument“ (chiar dacă numai „pentru sine însuşi“, adică, vezi Doamne, pentru Ceauşescu). Pentru a „privatiza“ acest „monument ceauşist“ s-au înghesuit şi firme americane (Ford, Bechtel etc.)!

Spionajul – legitim doar pentru alţii?

Nu putem, însă, să nu amintim că astfel de acţiuni de „furt de tehnologie“ constituie o bună parte din „bijuteriile coroanei“ serviciilor de informaţii. O confirmă reputatul Alexandre de Marenches, fost şef al informativului Franţei: „Spionajul propriu-zis devine din ce în ce mai mult spionaj economic, industrial, ştiinţific… şi este foarte rentabil. Serviciile de informaţii descoperă astfel un procedeu folosit de o altă ţară. Dacă respectivul procedeu ar fi trebuit inventat şi pus la punct, s-ar fi cheltuit, poate, ani de muncă şi milioane de franci. Această formă de spionaj se poartă nu numai faţă de duşmani, ci, trebuie s-o spunem, şi între prieteni“. Şi, adăugăm noi, „afacerea Texas Instruments“ confirmă spusele contelui.
Iar un agent tot de la FBI ne spune şi el: „la ordinul ofiţerului operativ, agenţii fură secretele, planurile, documentele, benzile informatice … de unde ei (ofiţerii n.r.) nu pot ajunge: în interiorul guvernelor sau al instituţiilor ştiinţifice secrete ale ţărilor lor“ (Robert Baer: „See no Evil“, Crown Publishers, New York, USA, 2001). Aşa încât, nimic extraordinar în „acţiunile serviciului de spionaj român în SUA!!!“.
Dar Pacepa şi emulul său le prezintă ca şi cum ele ar fi fost inventate de „odioasa Securitate“, din care, cu mult profit personal, material şi moral, a făcut parte şi ex-generalul trădător. Tot minciună se numeşte şi acest mod de a prezenta lucrurile. Iar domnul Barnes o întăreşte, lăudându-se că acţiunea „Clauza“ „ne-a dat posibilitatea să cunoaştem şi să neutralizăm o bună parte a agenţilor de influenţă ai rezidenţei DIE“. Nu prea ne vine a crede, pentru că, dacă au neutralizat ceva, au făcut-o nu cu „ajutorul“ clauzei, ci cu ajutorul trădătorului Pacepa, care a „turnat“ ceva agenţi pe care el îi ştia, pentru că, până la trădare, coordonase „operaţiunile TS“ ale DIE. Iarăşi, minciunele…

De cine se teme Pacepa?

Cât despre „Orizonturi roşii“, ce să spunem? O fi vrut el, „generalul, să schimbe istoria … şi să-şi reabiliteze trecutul…“. Numai că istoria nu a schimbat-o el, iar trecutul său este reabilitat, eventual pentru cei cărora trădătorul le-a adus servicii, în niciun caz nu pentru români. Căci românii ştiu că cel ce scoate sabia la poporul său se numeşte simplu: trădător. Şi atunci, de cine se teme Pacepa?
Răspuns: „Pacepa se află în continuare sub protecţia guvernului SUA, iar înfăţişarea şi vocea sa sunt clasificate şi azi strict secret. Autorităţile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginaţie, eforturi, timp şi bani. Acum generalul are o viaţă nouă, în care nimeni nu ştie dacă el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la TV sau ar vorbi la radio, prietenii şi vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum şi distrugerea noii sale identităţi“.
Deci, domnul general Pacepa se teme de prieteni şi de vecini!! Da, pentru că în România nu mai există „comunişti fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria şi privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui“, cum afirmă domnul Barnes. „Din cauza lui“ nu nişte comunişti fanatici au pierdut ceva; au pierdut ceva acei foşti subordonaţi ai săi, anchetaţi şi hărţuiţi ca fiind „puii“ lui. Din nou, minciuni şi… minciunele…
„Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit“, ne spune colegul american, adică „din partea foştilor KGB-işti care conduc azi Rusia“, pentru că, vezi Doamne, „a expus detalii jenante“ într-o carte apărută în 2007 despre „relaţiile operative“ avute de KGB cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy. În legătură cu respectiva carte s-au emis deja păreri, chiar în SUA, că n-ar fi fost scrisă de Pacepa. De altfel, la vremea respectivă (începutul anilor ’60), Pacepa n-avea cum să cunoască astfel de „maşinaţiuni“ pentru că era… mic… în funcţie. Nu este, însă, exclus ca „maşinaţiuni“ să existe acum, în legătură cu respectiva carte, pentru a mai întârzia adevărul despre asasinarea lui John Kennedy. Alte … „adevăruri“ pacepiste, adică tot minciuni!
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Curentul – miercuri, 22 iulie 2009

„CURVA“ PACEPA – afacerea trădării (III). De ce apara "societatea civila" un cadru KGB/GRU care a anihilat rezistenta anticomunista din munti?!

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Şi cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziţie informaţii care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche şi Aurel Rogojan – fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile şi selecţia materialului ne aparţin.

Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI

Generalul Mihai Ion Pacepa menţionează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informaţii în anul 1946 şi că prima sa misiune ar fi fost “să se infiltreze în bandele care acţionau la vremea respectivă în munţi”.
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofiţer acoperit în cadrul reprezentanţei comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat şi de vest-germani. Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii în cadrul Marelui Stat Major, îşi informează superiorii. Informaţia lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani…“.
În 1958, Simion Turcu, ofiţer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofiţer, Vasile Moroşan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru – şeful lui Pacepa la vremea respectivă – îşi înştiinţează subalternul în legătură cu informaţia primită. Alte două surse au semnalat aceeaşi situaţie, că Pacepa colaborează cu C.I.A. şi cu aceste date Doicaru şi-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al şefului D.I.E. Cum a reuşit Pacepa această performanţă? …“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“… în această perspectivă, o „coincidenţă“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenenţă.

Decapitarea contraspionajului

Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acţionat ulterior, în direcţia slăbirii unităţii de contraspionaj de care se simţea ameninţat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită şi primeşte azil politic în S.U.A. Succesul obţinut de ruşi este dublu: discreditarea lui Ceauşescu şi zdruncinarea solidităţii şi renumelui securităţii româneşti; plasarea unui om cu un statut şi o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obţină sau să se confirme anumite informaţii şi care ar putea servi unor obiective de dezinformare.

„Omul sovieticilor în anii ‘50“

Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigaţii asupra relaţiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 şef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activităţii sale din securitate şeful unui compartiment al Direcţiei de Contrasabotaj, ce avea în atribuţii şi protecţia rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupaţie jefuia, pur şi simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecţiuni geologice să fie ţinute secrete şi, mai cu seamă, să fie închise şi mascate o serie de exploatări de ţiţei. Această operaţie de protejare a resurselor de ţiţei a fost, însă, deconspirată, iar şeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a ameninţat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelităţii faţă de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situaţii şi hărţi ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranţă de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situaţia din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum ştiam că hărţile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărţilor, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm vieţile.“

Cârtiţă KGB plasată americanilor?

Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea şi plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obţinute în detrimentul adversarilor, precum şi la definitivarea unor acţiuni de propagandă, contrapropagandă şi dezinformare. De notat faptul că spaţiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenţi KGB cu acte în regulă, căutaţi sau curtaţi de diverse state apusene, fiind serviţi occidentului cu galoane de „disidenţi“ români.
Imediat după moartea lui Hruşciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, îşi impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relaţiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităţilor sale în spaţiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligaţiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varşovia, a continuat să beneficieze de activităţile de spionaj desfăşurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB şi Direcţia Generală de Informaţii Externe (D.G.I.E.), cât şi dintre G.R.U. şi D.I.A. (Direcţia de Informaţii a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.

Ceauşescu, ţintă operativă a KGB şi GRU

Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice şi a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi distanţarea lui Ceauşescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România şi, în primul rând, Ceauşescu să se afle în atenţia specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul şi G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceauşescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, … „după ce lui Nixon i se lansase invitaţia oficială de a vizita Bucureştiul. Planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei şi D.S.S-ului (Departamentul Securităţii Statului) care îşi făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însuraţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcţia armatei sau chiar a Securităţii, Ceauşescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofiţerii căsătoriţi cu cetăţence sovietice să divorţeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiţii, multe persoane din conducerea armatei – inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate şi devin obiect al activităţilor speciale de supraveghere şi prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice şi, în primul rând, G.R.U. îşi intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete româneşti documentează mai multe cazuri de culegere şi transmitere de informaţii sovieticilor.
(va urma)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova