Victor Roncea Blog

Scris de Victor Roncea
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a avut amabilitatea să răspundăieri unui demers în interesul public făcut de Asociaţia Civic Mediaprivind transparenţa în exercitarea funcţiei de preşedinte alInstitutului Cultural Romån de către Horia Roman Patapievici. Totul apornit de la un articol din „Cotidianul“, din care aflam că„intelectualii de elită“ au maşini pe măsură. Astfel, Gabriel Liiceanu,membru al Consiliului de Conducere al ICR, desemnat de fostulprim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, deţine două limuzine de lux.„Cetăţeanul obosit şi învins“ în primul mandat al lui Băsescu – dupăcum s-a autodeclarat în faţa preşedintelui la o şezătoare GDS – are unBMW seria 5, alintat „Siegfried“ şi un Alfa Romeo botezat „Marcello“.Prietenul lui Liiceanu, Andrei Pleşu, conduce şi el o maşină de elită,un Volvo S 80. Preluând modelul magistrului, Horia Roman Patapievicimărturiseşte că are aceeaşi preferinţă în materie de lux. Potrivitziarului „Cotidianul“, din 24 mai 2007, „Horia-Roman Patapievici aprimit în dar o mănuşă luxoasă, deşi „din piele mai groasă“, cu carei-a luat câteva luni să se obişnuiască: „Am primit telefon de la dnaHuidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziţie, fărănicio obligaţie, un Volvo S60. Când am trecut de la Espero la Meganeera ca şi când aş fi trecut la o navetă spaţială. Dar de la Megane laVolvo! Volvo e din altă lume!“, exclamă preşedintele ICR. „E cadiferenţa dintre un costum de in vara, foarte plăcut şi practic, şi uncostum de tip Hemingway, care şi el e foarte comod, dar e cu totulaltceva! Încerc să transform Volvo-ul într-o mănuşă, dar luni întregim-am simţit ca o pată de murdărie pe tapiseria ei. Mă simţeam substandardele ei!“. Şofer tomnatic, Patapievici şi-a luat carnetul la 43de ani, se mai afirmă în „Cotidianul“.

ANI dezvăluie că automobilul de lux îi aparţine lui Vîntu

Cercetândînsă Declaraţia de Avere a preşedintelui ICR, stupoare! – membri CivicMedia au constatat că Patapievici deţine doar un Matiz şi un Clio.Teoretic, conform Legii, Patapievici Roman Horia (Horea), încălcaurmătoarele prevederi legale privind Falsul în declaraţii – care sepedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, şiNoţiunea de conflict de interese, definită în Legea nr.161/2003 cafiind situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau ofuncţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care arputea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îirevin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. De ce? Pentru căPatapievici ignorase complet prevederea Capitolului VI din Declaraţiade Avere, pe care trebuia să o completeze obligatoriu un funcţionar destat, respectiv: „Cadouri, servicii sau avantaje primite gratuit sausubvenţionate faţă de valoarea de piaţă, din partea unor persoane,organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţinaţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse,credite, garanţii, decontări de cheltuieli sau alte asemenea, a cărorvaloare individuală depăşeşte 300 euro“. Or, un Volvo S60 costă între26.800 şi 39.800 de euro.
ANI nu face decât să adeverească acestesuspiciuni, chiar dacă nu reuşeşte să-l apuce legal de coarne pePatapievici. În răspunsul oferit de Inspecţia de Integritate a ANI,prin semnătura inspectorului Puiuţa Becuţ şi a directorului generalIlie Ene, se afirmă următoarele: „Horia Roman Patapievici, în calitatede director al revistei «Idei în Dialog», editată de SC Caţavencu SA,avea posibilitatea de a utiliza în mod legal, în temeiul prevederilorart 21 alin (3) lit n) din Codul Fiscal, autoturismul marca Volvo S60aflat în folosinţa societăţii Caţavencu SA, fără ca aceasta săconstituie un avantaj primit gratuit“. Interesant, nu? Şi cum rămâne cudeclaraţia iniţială a lui Patapievici: „Am primit telefon de la dnaHuidan, de la Volvo, care mi-a propus să-mi pună la dispoziţie, fărănicio obligaţie, un Volvo S60“. Sorin Ovidiu Vîntu are o tehnicăspecială de a câştiga persoane oferindu-le favoruri de lux. Un alt şefal unei instituţii importante a statului român, Serviciul Român deInformaţii, circula cu un Jeep pus la dispoziţie de către inamiculdeclarat al lui Traian Băsescu, mogulul media fost şi posibil viitorpuşcăriaş.

De unde vine de fapt Volvo-ul?

Interesându-neasupra aspectului original invocat de Patapievici privind folosireaautomobilului de lux, am înţeles că doamna la care face referire acestaeste Lavinia Huidan, preşedinte fondator al unei Fundaţii, „Life forlife“, a cărei activitate pare să fi încetat cândva în 2007. De peportalul de Internet al acestei organizaţii „non-profit“ aflăm că„Printre principalii sponsori se regăseşte Grupul Euro Inter Trade şi,din cadrul său, sucursala Forum Auto, importator Volvo în România, carealocă un procent din vânzarea fiecărei maşini pentru sprijinireaFundaţiei «Life for Life»“. Preşedintele Fundaţiei este, însă, acelaşicu preşedintele Grupului Euro Inter Trade care-şi alocă sieşi acelprocent din vânzarea fiecărei maşini Volvo, respectiv Lavinia Huidan.Atât Andrei Pleşu, membru până de curând al Consiliului de Conducere alICR, cât şi Horia Roman Patapievici, preşedinte al ICR, ca deţinător alacestui „cadou, serviciu, avantaj primit gratuit“, au fostprotagoniştii speciali ai reuniuniilor despre „Afaceri şi Cultură“desfăşurate sub egida firmelor Volvo şi a revistei „Dilema“, editată deTrustul lui Patriciu, dar prezentate, curios, pe portalul „Fundaţieinon-profit“ „Life for Life“. Rămâne, desigur, de observat, că patronullui Patapievici, Sorin Ovidiu Vîntu, un „expert financiar-bancar“ dupăMircea Geoană, a ştiut cum să soluţioneze problema Volvo-ului, înlimitele legii. Desigur, nu ştim cum rămâne cu morala „intelectualuluilui Băsescu“ motorizat de devalizatorul FNI.

ICR, cuibuşorul GDS

Deasemenea, în ceea ce priveşte punctul 2 al Declaraţiei de Interese,respectiv Conflictul de Interese, Patapievici a omis să menţioneze,conform legii, că este membru şi al unor asociaţii şi grupuri deinterese, respectiv Grupul pentru Dialog Social, care beneficiază de laGuvernul Iliescu-Năstase şi de statutul de organizaţie „de utilitatepublică“. Atât unii directori ai ICR, cât şi mulţi dintre autorii unorcărţi, precum şi publicaţiile lor sponsorizate de ICR din banul publicaparţin de acest Grup. ANI consideră că „fapta dlui Horia RomanPatapievici de a nu menţiona în declaraţia de interese calitatea demembru al organizaţiei neguvernamentale Grupul pentru Dialog Social nueste un indiciu temeinic privind săvârşirea de către acesta ainfracţiunii de fals în declaraţii, deoarece nedeclararea acesteicalităţi nu a produs consecinţe juridice pentru sine sau pentru altul“.Cu toate acestea, există date care arată contrariul, pe care le vompune la dispoziţia ANI, în vederea reevaluării. Printre acestea segăsesc fapte consemnate deja de Valerian Stan, un expert reputat alsocietăţii civile, co-autor, printre altele, al mai multor Rapoarteanuale ale APADOR-CH privind respectarea drepturilor şi libertăţilorfundamentale în România şi al Manualului „Instrumente de monitorizare ainstituţiilor anticorupţie“, realizat sub egida Centrului pentruResurse Juridice şi a Institutului de Politici Publice.

Patapievici, un Hrebenciuc al mafiei culturale

Potrivitacestuia, «sub mandatul d-lui Patapievici, în jurul ICR s-a format oreţea clientelară care pare că a copiat la indigo modelele cele maidetestabile din politica autohtonă. Dl Patapievici şi clienţii ICR suntpe cale să ajungă în cultura „bugetară“ ce au fost şi încă mai sunt înpolitică Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Miki Şpagă şi toatăclientela lor şi a partidului lor. Fără să fie conştienţi de urmareagesturilor lor, cei care au sărit în apărarea dlui Patapievici şi aechipei sale au desenat o hartă foarte sugestivă a oamenilor şiintereselor care de patru ani încoace parazitează cu consecinţe foartegrave Institutul Cultural Român. Extrem de interesant – dar şi degrăitor – mi se pare faptul că oamenii în cauză aparţin practic fărăexcepţie Grupului pentru Dialog Social al dlor Liiceanu şi Patapievicişi/sau grupului de foşti agenţi ai propagandei comuniste („nouastângă“) din presa „studenţească“ – revistele „Viaţa studenţească“,„Echinox“, „Opina studenţească“ şi „Dialog“, publicaţii de multe orimai eficace decât presa centrală în îndoctrinarea „tinerei generaţii“.Parte dintre ei – unii dovediţi deja, iar alţii suspectaţi doar că aufost şi agenţi ai poliţiei politice comuniste – au devenit după 1990membri ai GDS».
Printre aceştia, Valerian Stan îi observă pe: «-Gabriel Liiceanu, membru al GDS, fost membru, numit discreţionar, înConsiliul de Conducere al ICR: editura sa, „Humanitas“, a beneficiat deun tratament de departe cel mai favorizant în raport cu celelalteedituri (editura sa a tipărit şase din cele opt volume de până acum alelui H-R Patapievici); în apărarea ICR, Liiceanu a scris, între multealtele, despre Patapievici: „Pentru ceea ce a realizat în anii din urmăInstitutul Cultural, românii ar trebui să-l hrănească pe HoriaPatapievici în Pritaneu“, iar despre criticii Institutului:„mistificatori“, „slujnicarii lui Ceauşescu“ ş.cl.); – Andrei Pleşu,membru al GDS, membru al Consiliului de Conducere al ICR (soţia,director al Centrului de Carte al ICR); presa şi fostul director al ICRParis au documentat tratamentul permanent privilegiat din partea ICR înpublicarea propriilor scrieri (teza sa de doctorat – sic! – din 1977)şi în voiajele nesfârşite pe mai întregul mapamond; – VladimirTismăneanu, membru al GDS, ani la rând propagandist prolific înpublicaţiile comunist-studenţeşti; a fost şi este beneficiarul maimultor finanţări generoase din banii ICR pentru promovarea, în Europa(la Paris, unde directoare a ICR este Magda Cârneci, membră a GDS) şiStatele Unite, a Raportului său de „condamnare a comunismului dinRomânia“; a apărat ICR în scandalul implicării foştilor lui colegiSorin Antohi şi Andrei-Corbea Hoişie în programele sale; cu nuanţe aleargumentării prea puţin convingătoare, i-a apărat de asemenea şi pe ceidoi foşti agenţi ai Securităţii».