Posts Tagged ‘intelectualii rosii’

UPDATE: Noi documente CNSAS in Cazul Plesu si Securitatea. In ce consta vinovatia doamnei Catrinel Plesu, recrutata de DIE si angajata de ICR, locul de privatizare a anti- comunismului. Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU?

February 17th, 2012 VR 20 Comments »

Motto: “– Da, o mizerie de viata! Lucrurile astea trebuie sa apara, ca document.” – Catrinel Plesu, 2001

In urma publicarii articolului Roncea.Ro difuzat si pe Ziaristi Online Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani s-au evidentiat mai multe categorii de comentatori mai mult sau mai putin sportivi, dintre care se disting: unii care s-au bucurat, cu frenezie, ca e trosnit “intelectualul lui Basescu”, altii care s-au enervat, cu o nota de isterie, din acelasi motiv, comparand-o pe sotia lui Andrei Plesu, Catrinel Plesu, nume de cod “Maria”, gasita fara note informative la Dosar, cu mai cunoscutul informator al Securitatii Dan Voiculescu, aka Felix. Ambele categorii intra insa intr-una singura, mai mare, care populeaza pamantul din motive cunoscute doar de Dumnezeu.

Plesu nu a fost niciodata “omul lui Basescu”. Dimpotriva: Plesu a fost ministru sub Ion Iliescu, timp de doi ani, 1989 (dec.) – 1991 (oct.), inclusiv in timpul si dupa mineriada din 13-15 iunie 1990 soldata cu oribila maltratare a studentilor si intelectualilor bucuresteni. Apoi, intre 1993 si 2003 (doua mandate Iliescu intrerupte de unul Constantinescu), Plesu a fost tot un fel de functionar guvernamental, ca beneficiar de fonduri de stat primite de la Guvernul Romaniei prin Fundatia Culturala Romana (actualul ICR) care subventiona total Revista Dilema, de la benzina pana la chenzina. Plesu a fost si ministru de Externe, sub Emil Constantinescu, tot doi ani: 1997 (dec.) – 1999 (dec.). Cand, daca ar fi existat ANI si DNA, probabil s-ar fi ales cu un serios dosar penal, pentru faptul ca in timp ce era ministru, fundatia lui, “Noua Europa”, a primit 1.000.000 de marci, “sponsorizare”, de la o fundatie din tara considerata a fi cea mai buna partenera europeana a Rusiei – si nu de ieri de azi -, Germania. Ca urmare a influentei nefaste avute la Cotroceni de cuplul informativ Adriana si Claudiu Saftoiu (ea, legaturi cu Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu, el, fost angajat al lui Mircea Dinescu la “Plai cu boi”), Andrei Plesu, la insistentele celor doi si ale lui Mircea Dinescu, este numit consilier prezidential de Traian Basescu, functie pe care o paraseste dupa 4 (patru) luni (apr. 2005), trantind usa si ridiculizandu-l de atunci pe presedinte de cate ori a avut ocazia. Pana cand Basescu i-a spus sa se potoleasca, daca nu vrea sa vorbeasca si el despre practicile rectorului de la “Noua Europa”. Si, brusc, Plesu a amutit. Curajul i-a disparut, desi este angajatul celui mai avut om al Romaniei, ca urmare a vanzarii petrolului romanesc catre fosta URSS, miliardarul Dinu Patriciu.

Ca sa inchei, momentan, acest capitol: Plesu a fost intotdeauna omul lui si al intereselor pe care le reprezinta. Si atunci cand se lasa curtat de Europa libera si batea in lung si-n lat Franta si Germania, cu acordul Securitatii. Si atunci cand o facea pe spionul interesant, cu Hirszowicz Agnieszka Kolakowska si Jessica Douglas Home. Si atunci cand il garda pe Noica impreuna cu Liiceanu. Si atunci cand, la brat cu Mircea Dinescu, “traducea” la resedinta lui Coen Stork, alaturi de comesenii Silviu Brucan si Ascanio Damian, cu totii, de la Stork la Plesu, urmariti, conform Dosarelor CNSAS, de o unitate a DSS ceva mai speciala: UM 0110, “anti-KGB”. Plesu a fost omul lui si atunci cand ii scria memorii lui Ceausescu si cand ii jura credinta lui Iliescu si cand il mangaia pe crestet pe Constantinescu si cand se gudura pe langa Basescu. Si acum, evident, cand isi primeste plicul de la casieria lui Patriciu.

Dar nu Plesu este subiectul, cum gresit s-a inteles de categoria mai larga amintita mai sus. Subiectul nu este nici sotia lui, recrutata de Directia Generala de Informatii Externe din Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Socialiste Romania ulterior in cadrul Consiliului Securitatii Statului sub numele de Departamentul de Informatii Externe (condus de doi agenti sovietici: Nicolae Doicaru si Ion Mihai Pacepa). Desi suntem siliti sa ne ocupam de “doamna PLESU” ca de un caz exponential.

Anticipand reactii venite de la diversi nomazi de presa si maidan public, care au trecut repede in cazul Catrinel Plesu la formulari de genul “aşa-zisa recrutare a acesteia de către DIE” evidentiind faptul ca din Dosarul doamnei directoare a Centrului National de Carte de la ICR lipsesc notele din timpul activitatii sale de cel putin sase ani in cadrul Securitatii, am solicitat CNSAS un punct de vedere lamuritor cat si Notele de Constatare ale Directiilor de Specialitate in baza carora s-a emis Adeverinta “de necolaborare”. O parte din aceste documente au fost livrate cu promptitudine si profesionalism catre portalul Ziaristi Online.

Asteptam, in continuare, inca un document, esential, pentru a putea stabili cu exactitate gradul de vinovatie al doamnei Catrinel Plesu. Vinovatia morala, desigur, avand in vedere ca este angajata intr-o institutie care se pretinde bastion al anticomunismului iar sotul dansei, dl Andrei Plesu, este autorul tratatului de “Minima moralia” (al carui titlul a fost imprumutat fara ghilimele si mentiune  – i.e. plagiat – de la filosoful de stanga german Theodor W Adorno) si a mai reprezentat si autoritatea publica maximala de dat note de moralitate “la tot poporul” din postura de membru al Colegiului CNSAS, timp de patru ani de zile.

Pana atunci, sa revenim la “asa-zisa recrutare”. Adeverinta Nr DJ 1108/23.03/2011 emisa de CNSAS nu lasa nici un loc de indoiala:  Catrinel Lacramioara Plesu (Petrulian) “a fost recrutata de Directia Generala de Informatii Externe, in perioada in care urma sa-si continue studiile de limba si literatura engleza in Anglia. A avut numele conspirativ “Maria”.” Formularea “asa-zisa” este valabila pentru asa-zisi ziaristi metaforalagii si asa-zisi poeti disidenti, cu stagii de perfectionare in Crimeea, cum este cazul lui Mircea Dinescu.

Intr-o prima iesire la rampa in acest caz, Mircea Dinescu isi contrazice in Q Magazine colegii din conducerea CNSAS, desi chiar el recunoaste ca a lipsit de la sedinta in care s-a analizat cazul Catrinel Plesu-DIE. “A fost probabil o tentativă de racolare, dar se pare că nereuşită”, spune Dinescu. Daca ar fi participat la sedinta Colegiului CNSAS la care s-a discutat cazul Catrinel Plesu (Petrulian), dupa opt luni de la emiterea Notei de Constatare a Directiei de Specialitate, ar fi aflat ca – dupa cum rezulta dintr-unul din documentele deja remise de CNSAS portalului Ziaristi Online – “Din perioada 1968 – 1974 se regasesc o serie de documente semnate de catre ofiterii de securitate in care consemneaza modul de recrutare al doamnei PLESU” (imi place ca CNSAS a pastrat grafia serviciilor 🙂 ). Isi inchipuie dl Dinescu ca ofiterii de Securitate isi permiteau sa o lungeasca cu “tentativa” de recrutare a unei fiice de academician sase ani de zile? Si cum a fost recrutata? Si-nca-odata, si-nca-odata, si-nca-odata? Apoi, ce mai e foarte interesant, este ca, din perioada 1980 – 1986, la Dosar se regasesc alte doua documente semnate in care ofiterul de securitate responsabil de caz “mentioneaza cum s-a realizat contactarea si pregatirea contrainformativa a doamnei PLESU pentru plecarea sa in Anglia” (vezi Infografia pusa la dispozitie de Ziaristi Online).

Articol in curs de actualizare. CNSAS urmeaza sa ne transmita un nou document, cel mai probabil in cursul zilei de luni. Pana atunci continuam:

CNSAS, Plesu, presa si Securitatea GDS

Am pomenit in articolul citat mai sus despre tratarea diferita a unor cazuri similare atat de catre CNSAS cat si, mai ales, de catre “o anumita parte a presei”.  Dublul standard a fost aplicat pe un singur criteriu: apartenenta la gasca.

Cazurile “berbecutilor Bisericii fripti la protap” de Mircea Dinescu (exprimarea ii apartine) sunt revelatorii: IPS Andrei Andreicut a primit Decizie de colaborare cu Securitatea desi avea doar un Angajament si isi marturisese vina public intr-o carte de memorii. Ulterior acesta si-a castigat dreptatea in Instanta. La fel, regretatul IPS Bartolomeu Anania a fost asasinat public de aceeasi spalatoreasa de presa preferata a lui Andrei Plesu si executanta fidela a lui Mircea Dinescu in cazul Romosan, respectiv Mirela Corlatan. Personajul in cauza a infestat media din Romania (vezi titlurile in foto) cu asa-zisa colaborarea a batranului Leu al Ardealului cu Securitatea in baza unor Declaratii date sub proprie semnatura, transformate de Evenimentul Zilei in “Note Informative”, despre care Mitropolitul Anania deja scrisese singur in Memoriile sale publicate si aflate in librarii. Niciodata Evenimentul Zilei nu si-a retras minciunile si nu si-a cerut scuze in ciuda adevarului probat prin propria confesiune publica si documentele CNSAS. Sobolanii de presa si-au vazut visul cu ochii la moartea Leului. La fel ca in cazul poetului Cezar Ivanescu, ajuns in mormant ca urmare a minciunilor lui Mircea Dinescu raspandite prin intermediul agentiei lui Sorin Ovidiu Vintu, Newsin, si a postului sau de televiziune, Realitatea TV. Procesul intentat de familia Ivanescu colportorului calomniator Dinescu, in memoria numelui Poetului, este inca pe rol.

De cealalta parte, la capitolul “berbecuti”, staretul manastirii de protocol extern Stavropoleos, Justin Marchis, la vremea aceea membru al GDS, in ciuda Notelor date Securitatii pe cand era la Cheia, numelui de cod “CALUGARUL” si a indicativului avut (“122”), a primit, normal, Adeverinta de “necolaborare” cu Securitatea. Dar nu vinovatia sau nevinovatia lui legala ne interesaza ci faptul ca purtatorul rasei monahale, iesind de la CNSAS dupa audieri a afirmat doar ca a venit la fiul sau duhovnicesc Ticu Dumitrescu “cu gandul personal sa-i spun ca pe mine Dumnezeu m-a ferit sa scriu vreun rand despre cineva” la Securitate. De ce ai mintit, parinte?

Ca o culme a ridicolului, un alt preferat al gastii, mitropolitul apostat Nicolae Corneanu, alias “MUNTEANU”, alias “POPA VASILE”, alias “POPESCU ION/IOAN”, alias “MUNTEANU IOAN”, a fost cooptat de Vladimir Tismaneanu in Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste, sucombate prin mincinosul “Raport Tismaneanu”. Cazul Corneanu ar putea foarte usor sa-i aduca in fata Instantei pentru nerespectarea Legii CNSAS “privind deconspirarea poliţiei politice comuniste” chiar pe marii anticomunisti Dinescu, Plesu si Patapievici, care au acoperit Cazul Corneanu in timp ce erau la conducerea CNSAS. Concret, in baza Dosarului de 50 de volume insumand jumatate de secol de delatiuni, oferit de SRI proaspat infiintatului CNSAS, Mitropolitul Corneanu a fost audiat de catre membrii Colegiului, in care se aflau si cei trei corifei ai anticomunismului, la data de… 16.11.2001! Dupa audiere, in ciuda volumului impresionant al “activitatii in campul muncii” de informator a apostatului cu nume predestinat, Colegiul CNSAS a tacut malc, incalcand, repet, propria Lege, in baza careia functioneaza institutia. Au trebuit sa treaca sapte ani, pana cand Asociatia Civic Media a sesizat Presedintia si CNSAS privind incompatibilitatea unui turnator in cadrul unei Comisii de condamnare a comunismului, pentru ca Nicolae Corneanu sa primeasca Decizia nr 2410/28.08.2007 de “colaborator al politiei politice comuniste”.

Dar Corneanu nu a fost singurul informator din Comisia Tismaneanu. Ca si Catrinel Plesu, istoricul Mihnea Berindei, conform datelor puse la dispozitie de CNSAS, a fost racolat de Securitate tot in 1968 si a avut doua nume de cod: “SANDU” si “MIRCEA”, cele doua-trei  personaje intr-unul singur continundu-si colaborarea cu “organele” si dupa emigrarea (lor) in Franta. Desi votul membrilor Colegiului a inclinat, normal, pentru neincriminarea lui Mihnea Berindei, si el unul dintre fondatorii GDS, in scrisoarea CNSAS catre Civic Media se afirma “ca aceasta decizie este rezultatul verificarilor partiale”. Un alt caz de rasunet legat de Comisia Tismaneanu il constituie cel al doctorului inchipuit Sorin Antohi alias “VALENTIN”, si el membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, publicist in revista “22” a GDS si colaborator al saptamanalului “Dilema”, silit sa se “autoconfeseze” tot dupa cererea Civic Media catre CNSAS. Ulterior confesiunii sale, Horia Roman Patapievici si Andrei Plesu, fosti membri ai Colegiului CNSAS, au recunoscut in interventii publice ca au stiut de cazul Antohi din 2002, dar nu l-au deconspirat, la fel ca in cazul Corneanu. Fapta lor a intrat sub incidenta Legii deconspirarii colaboratorilor Securitatii care prevede pedepse aspre pentru astfel de acte.

Peste ani, acelasi Patapievici avea sa recidiveze in cazul Antohi, incercand reciclarea lui si a inca unui informator, Hoisie, prin ICR, in Germania, ocazie cu care a primit o viguroasa palma morala si intelectuala din partea laureatei premiului Nobel pentru literatura, scriitoarea Herta Muller. Iata scrisoarea ei catre Patapievici:

“Dupa cum reiese din programul Intitutului Cultural Roman vor veni la “Academia de vara” a ICR Berlin in aceasta luna Andrei Corbea Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar “directorul” acestui colocviu. Este scandalos faptul ca Romania se prezinta in Germania cu aceste doua persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu serviciul de securitate roman.
In Germania s-a discutat timp de mai multi ani despre problema informatorilor STASI si au fost trase consecintele in toate domeniile: fostii informatori nu pot ocupa functii in cadrul universitatilor, la ziare si la institutiile culturale.
Daca ICR-ul se prezinta in Germania cu aceste persoane isi va cauza daune ireparabile siesi, iar participantii germani vor fi folositi doar pentru lustruirea imaginii unor agenti deconspirati.
Se pune intrebarea cum ii vor prezenta angajatii ICR Berlin invitatilor la scoala de vara pe partenerii de discutie romani: Corbea Hoisie – profesor si agent de Securitate cu o activitate indelungata si Sorin Antohi – oaspete al unor universitati europene timp indelungat cu un titlul de doctor falsificat si cu publicatii fictive?
Si ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?
Crede ICR-ul ca traieste pe o alta planeta unde nu exista conceptele de demnitate personala si de integritate morala in stiinta? Ce inseamna sa fii intelectual in Romania de azi?
Ce s-a ales din promisiunile Romaniei facute cu ocazia integrarii in UE?
ICR-ul de la Berlin reprezinta vitrina Romaniei in Germania – dar de fapt se prezinta drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine va prelua raspunderea pentru acest fapt?
De la caderea lui Ceausescu fiecare institutie in Romania are propria raspundere si influenteaza felul in care se traieste in contextul libertatii castigate pentru care au murit sute de oameni!
Am sperat ca Romania se va normaliza in final (dupa atata timp si dupa atatea sanse pierdute), cel putin in domeniul cultural.
Ma doare si ma infurie faptul ca se intampla exact contrariul.
Promit ca nu voi mai calca pragul ICR la Berlin – si nu voi fi singura care va proceda astfel. – Herta Muller“

Alte cazuri, “de Grup“, musamalizate de “o parte” a presei si CNSAS-ului: William Totok, editorialist la revista “22”, Europa libera si Deutsche Welle, suspectat de a fi chiar unul dintre turnatorii Hertei Muller: In baza Notei de Constatare a CNSAS nr. S/DI/I/3706, rezultă că „TOTOK William este titular al dosarului fond reţea nr. R 285953 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat la data de 08.03.1974 pentru «acoperirea informativă a anului I Filologie şi în special a secţiei germană-română din cadrul Universităţii Timişoara, cât şi a cenaclului literar Adam Müller-Guttenbrunn unde avem semnalări privind intenţia unor membri de a strecura idei străine de ideologia noastră». A semnat Angajament având numele conspirativ «THOMAS».“ Bineinteles, in ciuda nenumaratelor sale Note informative existente la Dosar a primit decizie de “necolaborare” cu Securitatea.

Dar ce se ne mai miram de cativa colaboratori ai “22” – sa nu-l uitam pe celebrul Ivanciuc, alias “BALEA ALEXANDRU” – cand insasi redactorita sefa (fosta, acum in rezerva) a revistei GDS, Gabriela Adamesteanu, a aparut in Dosarele CNSAS ca “sursa DIE” (iar DIE?), ca si in cazul Catrinel Plesu! Evident, tot la fel ca in cazul Catrinel Plesu, la Dosar nu s-au mai gasit si Notele “sursei UM 0544”.

Si cu asta ne intoarcem la Cazul exponential Plesu si Securitatea: Tot la fel – ne repetam – ca si in cazul Catrinel Plesu, nici in Dosarul scriitorului Petru Romosan nu s-a aflat nici o Nota informativa (foto). Dar el n-a mers nici la studii in Marea Britanie, nici n-a avut burse peste burse in Germania si nici nu si-a petrecut revelionul la Paris cu Liiceanu, Ierunca si Lovineasca pentru ca apoi sa se intoarca bine-mersi in Romania comunista. Si nici nu a avut o relatie neelucidata de cel putin 6 (sase) ani cu Securitatea. A semnat doar un Angajament pentru ca sotia lui sa poata primi, in aceeasi zi, pasaportul, si a putea pleca, chiar a doua zi, in strainatate, unde a si primit azil politic. Iar el a urmat-o trecand ilegal granita, tarandu-se pe burta prin noroaie si infruntand riscul de fi impuscat pe loc pe fasia frontierei. Si totusi, in ciuda lipsei oricarei Note informative dar spre deosebire de “doamna PLESU”, Petru Romosan a fost intai executat “pe surse” de aceeasi Curlateanca in tandem cu distinsul domn Tismaneanu si apoi condamnat pentru eternitate prin Decizia de “politie politica” emisa de CNSAS. Si-a recastigat libertatea si onoarea in Instanta. Interesant, nu?

La fel de interesant este si sofismul pe care il practica scriitorii de Adeverinte CNSAS. In cazul Catrinel Plesu, ni se spune intr-una dintre lamuriri, trimisa si nomazilor de presa, ca Dosarele si documentele identificate – cu alte cuvinte lipsa Notelor informative din cei sase ani de activitate la DIE – “atesta ca domnia sa nu a semnat niciun angajament de colaborare cu Securitatea şi nu a furnizat acestei instituţii a statului comunist informaţii prin care să fi adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, sau prin care să fi denunţat atitudini potrivnice regimului totalitar”. Cum ar putea ca lipsa unor documente sa ateste un sir atat de important de fapte tine de domeniul fantasticului. Aceasta atestare a inexistentei imi aduce aminte de o fraza din Jurnalul genialului Dali: “Când l-am citit pe Nietzsche pentru prima oară, am fost şocat. Negru pe alb, acesta avea îndrăzneală să afirme: «Dumnezeu e mort!» Cum?! Abia aflasem că Dumnezeu nu există şi acum cineva îmi aduce vestea morţii Sale!…” Deci, dupa ce am aflat ca nu mai exista nici un document la Dosar cazul a si murit prin “atestare”. Adica Adevarul nici nu exista dar a si murit. Si totusi, Adevarul nu moare niciodata… Dincolo de interpretarile de nuanta semantica, sunt increzator ca onor Colegiul CNSAS ne va remite in cursul zilei de luni informatiile suplimentare solicitate azi, pentru a transa definitiv vinovatia “doamnei PLESU”.

Subliniez: nu discutam despre vinovatia legala. Si inchei, pana luni: vorbim de vinovatia morala. Pentru ca nu poti sa lucrezi la o institutie ca ICR, care se reclama de la anticomunismul de loja (vezi foto), si sa minti prin omisiune timp de 44 de ani, laudand insa, in ultimii 22, “tinuta morala” a fostului informator Alecu Paleologu, primul intelectual care s-a autodeconspirat in anii ’90.

Si “doamna PLESU” avea nenumarate ocazii sa aminteasca cum, in tinerete, a calcat stramb. Este omeneste, se iarta. Iata, daca nu impreuna cu conu’ Alecu atunci la numirea sotului ei la CNSAS, in anul 2000. Putea sa se intrebe, public: “Oare va gasi Andrei si Dosarul meu de cand m-am lasat recrutata de DIE?”. Putea sa o faca in interviul pe care i l-a luat actuala directoare a ICR Viena, Carmen Bendosvchi, in 2001, pentru o carte publicata de revista dlui Sorin Ovidiu Vintu, Academia Catavencu, cu titlul “Aceste sotii care ne guverneaza” – un volum de interviuri cu nevestele unor politicieni si demnitari publici. O carte catalogata de maestrul Ion Cristoiu drept “plictisitoare de moarte“. Iata ca peste ani nu ne mai plictisim atat de tare citind in interviul lui Bendosvki din 2001 despre “oroarea” descoperita de “MARIA/PANAIT” in Dosarul ei de la Securitate “din anul plecarii in Anglia, din ’68…“.

Atentie onor CNSAS si Parchetul General al Romaniei: suntem in anul 2001. Sotia membrului Colegiului CNSAS Andrei Plesu are in mana Dosarul ei de Securitate din 1968. Mai precis Dosarul ei de recrutare in Directia Generala de Informatii Externe. Iar CNSAS da o decizie de “necolaborare”, dupa 10 ani. In baza copertilor unui Dosar gol.

Contempland atestarea CNSAS ne putem intreba, intemeiat: Este Cazul Catrinel PLESU (PETRULIAN) un al doilea Caz Sorin ROSCA-STANESCU (minus recunoasterea)?

 (va urma)

 

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , 20 Comments »

CNSAS catre Ziaristi Online despre Cazul Catrinel Plesu – Recrutata DIE. DOC/PROMO

February 17th, 2012 VR No Comments »

In urma articolului Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani  si a controversei generate de acesta – vezi Catrinel Plesu, informatoare la 19 ani, in monitorizarile de presa -, am solicitat Colegiului CNSAS un punct de vedere lamuritor si documente suplimentare Adeverintei deja eliberate, informeaza Ziaristi Online.

Detalii inedite, in analiza urmatoare asupra Cazului Catrinel Plesu – Recrutata DIE

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , No Comments »

Mircea Dinescu (CNSAS) versus Roncea (Ro) in apararea neprihanitului Plesu (GDS) si a recrutatei sale sotii, Catrinel (DIE/ICR): Pentru cei care au facut dezvaluirea trebuie “să iei mitraliera şi să-i răreşti” sau/si “sa le tragi un glont in cap”

February 16th, 2012 VR 5 Comments »

Ca urmare a articolului Roncea.Ro cu titlul Catrinel Plesu de la ICR, sotia lui Andrei Plesu de la GDS, a turnat pentru DIE, mama lui SIE. DOCUMENT CNSAS. El, membru PCR de la 19 ani. Ea, informatoare de la 19 ani s-a iscat o oarecare valtoare reflectata in media la un nivel destul de consistent, avand in vedere gradul de ocupare a fostei prese romane: Catrinel Plesu, informatoare la 19 ani, in monitorizarile de presa. De la “zburdalniciile vietii” la “CNSAS confirma: Intre DIE si ICR, 44 de ani de tacere”. Roncea.Ro: 13.000 de vizite. Evident, Mircea Dinescu, aparatorul din oficiu (Piata Lubianka) al lui Andrei Plesu, a sarit ca ars, direct din cada, in doua randuri: la Floriana Jucan, cu Cazul Catrinel Plesu – informatoare a Securitatii, disecat de Mircea Dinescu in Q Magazine: A fost sau nu soţia lui Andrei Pleşu colaboratoare a DIE? Dileme morale… pe bani publici si in ziarul Ring, pe mana lui Christian Levant, intr-un articol pe care il reproduc integral mai jos si in care Dinescu da iar pe-afara de… inteligenta.

Tiganul ajuns imparat la CNSAS considera ca dezvaluirea ingropata de EvZ, prin care se prezinta un document public, emis chiar de catre Colegiul in care, teoretic, activeaza – chiar daca a absentat la sedinta respectiva (poate tocmai de aceea s-a reusit emiterea Adeverintei, dupa opt luni de la Nota de Constatere?!) -, cu privire la recrutarea sotiei lui Plesu ca agenta/informatoare a Securitatii, reprezinta “o marlanie”. Cine vorbea de marlanii – autorul moral al uciderii lui Cezar Ivanescu dupa ce a “susurat” si apoi a “confirmat” public ca scriitorul anticomunist – aflat pe lista neagra a USLA – este informator (procesul intentat de familia acestuia este pe rol)!

In fine, voi reveni, dupa cum am promis, cu detalii despre acoperitii si descoperitii de CNSAS si cu informatii noi despre Cazul Catrinel Plesu, inclusiv de la CNSAS, intr-o analiza comparativa intre executatii public cu mana spalatoresei Mirela Curlatan si prietenii lui Mircea Dinescu din GDS si ICR. Asta daca nu ma impusca el pana atunci, dupa cum se exprima in ziarul Ring cu privire la subsemnatul, autorul dezvaluirii: “iti vine sa iei mitraliera si sa-i mai raresti” sau “sa le tragi un glont in cap” (pai, se se hotarasca, nu?). Sa vedem cine trage mai bine, totusi… 🙂

I-am lasat si eu un comentariu stimabilului Levant, care, cel putin dupa nume, se pare ca se orienteaza tot dupa “lumina de la Rasarit”: “Corect ar fi fost sa mi se ia si mie parerea in acelasi articol in care sunt impuscat. Dupa… nu prea mai am cum sa vorbesc… Dar tigania e mare in presa “romana”… Probabil Dinescu nu stie ca si KGB-istii se impusca, nu-i asa?”

Ring: Dinescu, in apararea sotiei lui Plesu: ”E o marlanie la adresa lui Andrei. Iti vine sa iei mitraliera”

Cine crede că dosarele CNSAS au devenit inofensive şi că fantomele Securităţii nu mai fac victime la peste 22 de ani de la căderea comunismului se înşală. Cazul ”Catrinel Pleşu – recrutată de DIE” – ”extras” de la naftalină zilele acestea, întâmplător sau nu, fix după numirea şefului SIE la conducerea guvernului -, este cât se poate de edificator. Poetul Mircea Dinescu scoate mitraliera, la figurat, evident, împotriva celor care, dintr-o posibilă culpă a CNSAS, ar sta în spatele atacului dur la adresa soţiei lui Andrei Pleşu. O posibilă ”reglare de conturi” cu ţintă (indirectă), chiar fostul ministru de externe al României!?…

De câteva zile, în media, mai ales în zona on-line, se rostogoleşte în fel şi chip povestea despre aşa-zisa ”RECRUTARE de către DIE” a DOAMNEI PLEŞU, director într-un departament important al ICR, dar şi soţia fostului ministru de externe (şi fost consilier prezidenţial în prima administraţie Băsescu). Este vorba despre o adeverinţă a CNSAS veche de un an care, după ce spune, negru pe alb, că ”doamna Catrinel Pleşu a fost recrutată de DIE”, adevereşte, tot ”negru pe alb” că aceleiaşi doamne Pleşu ”nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”. Stilul, pe alocuri eliptic din „Adeverinţa CNSAS” (pe care ”ring”, deocamdată, o prezintă în facsimil fără să o comenteze), a dat loc la tot felul de interpretări, unele mai tendenţioase decât altele. Şi la bârfe de tot felul. Cel puţin într-o anumită parte, foarte inflamată, a elitelor româneşti. Una peste alta, cazul ”CATRINEL PLEȘU – DIE” poate fi considerat un precedent periculos din multe puncte de vedere: fie că vorbim de dosarele dispărute sau încă neapărute ale unor intelectuali ori politicieni mai mici sau mai mari, fie că vorbim de suspiciuni în legătură cu modul în care apar în față unele ”cazuri” chiar la ”momentul potrivit” (vezi cazurile Mona Muscă, Petru Romoșan, Dan Amedeo Lăzărescu, Ștefan Augustin Doinaș, Cezar Ivănescu – ultimele trei, care n-au apucat să mai ajungă în instanță, sfârșind tragic)! Și ”opisul” posibilelor ”precedente” la ”BANALITATEA RĂULUI” poate continua (și cu siguranță îl vom continua în curând). Cu toate acestea, la câteva zile bune de la scoaterea în față a documentului cu pricina, nici CNSAS nu a ieşit cu un comunicat de presă lămuritor (comunicat pe care, se pare, îl va da publicității în zilele următoare, nu în ultimul rând pentru că ”ring” a insistat să se întâmple acest lucru) şi nici familia Pleşu nu a reacţionat. Despre marii intelectuali prieteni ai familiei Catrinel și Andrei Pleșu, nu mai vorbim: toţi, aproape toţi, tac mâlc sau amână o discuţie cu jurnalişti de bună credinţă care vor să lămurească această problemă controversată de maxim interes public. Singurul care a avut curajul să explice cum stau lucrurile şi să sară în apărarea familiei Pleşu a fost Mircea Dinescu, poetul şi fostul disident care, în exclusivitate pentru „ring”, a dezvăluit unele lucruri de-a dreptul şocante din trecutul recent al intelectualităţii de la noi. Din România.

”Un viespar de tot felul de securişti, nişte tipi monstruoşi! Îţi vine…”
”Ştiu despre documentul de care vorbiţi (n.r. – «Adeverinţa CNSAS»). Ştiu şi ce a apărut (n.r. – în presa on-line, mai ales). Este o mârlănie la adresa lui Andrei Pleşu. În afară de faptul că amestecă viaţa privată cu această problemă de la CNSAS, e o porcărie fără margini. Mi-a dat şi mie telefon cineva să-mi spună că «soţia lui Pleşu…». Şi că «amantlâcurile lui…». Ceva sinistru. Şi asta despre cine, despre Pleşu care, înainte de ’89, a avut domiciliul forţat la Tescani. Despre Pleşu care, după ’90, a fost de două ori ministru. (…) În ce ţară din lume se mai poate întâmpla aşa ceva?! Dacă eşti ministru, în Germania primeşti leafă de ministru până la sfârşitul vieţii. Iar Pleşu, la noi a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui, că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie. E o ordinărie fără margini plină de insinuări. Orice om normal, ca să scape de această lume, îşi trage un glonţ în cap. Sau le trage lor un glonţ în cap”, spune, în exclusivitate pentru ”ring”, Mircea Dinescu, extrem de indignat.

”Sigur, noi nu avem Siberia…”
Dinescu rememorează cum a fost săltat Pleşu de Securitate înainte de ’89. ”Vă spuneam că Pleşu a avut domiciliul forţat la Tescani (nr-localitate în județul Bacău). El a fost luat de Securitate de pe stradă când venea la mine. A fost ultima mea întâlnire în libertate cu Pleşu înainte de ’89. I s-a spus: «De azi înainte, domnule Pleşu, nu mai aveţi voie să vă întâlniţi cu domnul Dinescu. După o săptămână l-a mutat la Tescani. Şi până la revoluţie a stat acolo. Sigur, noi nu avem Siberia, dar şi să fii rupt de lume când eşti om liber şi doctor în filosofie, să te mute la Tescani…”

”Domnule DR Popescu, va suna foarte urât în biografia mea: Dinescu a fost exilat la Tecuci!”
Chiar şi lui Dinescu i s-a propus domiciliu forţat. Iată cum descrie poetul, ”în metru antic”, acest episod demn de Orwell şi Kafka: ”Şi pe mine au vrut să mă mute când venea Gorbaciov în România însoțit de mulți ziariști străini. Şi m-a chemat la Uniunea Scriitorilor DR Popescu să-mi spună că ne-a găsit serviciu, și mie și soției: ca bibliotecari la… Tecuci! Şi i-am spus: «Domnule DR Popescu, după ce Ovidiu a fost exilat la Tomis, va suna foarte urât în biografia mea: DINESCU A FOST EXILAT LA TECUCI! Îmi pare rău, numai cu jandarmii, cu miliţia mă mutaţi!». Şi n-am vrut să merg. Ştiam că peste două zile veneau jurnaliştii străini care-l însoţeau pe Gorbaciov pe Bitolia (nr-pe strada Bitolia) şi, chiar dacă nu puteau să intre, vedeau că sunt păzit la poartă. Pleşu n-a avut ce face şi a acceptat exilul. Şi s-a dus la Tescani”.

”Doamna Pleşu nu a făcut poliţie politică”
În ce priveşte aşa-zisa implicare a doamnei Pleşu în ”poliţia politică” a regimului trecut, Dinescu este categoric: ”Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliţie politică în sensul legii. (…) Pe de altă parte, nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”.

”Când eram tânăr poet, băieţii încercau să discute cu mine”
Au încercat să-l racoleze şi pe Dinescu cei din DIE/CIE? Iată ce spune poetul, fost disident: ”Iar chestia asta cu racolarea: băieţii (n.r. – securiştii) dădeau la peşte, încercau. Şi eu, când eram tânăr poet… Băieţii încercau să discute cu mine când plecam în străinătate: «Ştiţi, aveţi nevoie de viză!» Securistul de la Uniunea Scriitorilor sau de la întreprindere, de unde plecai în străinătate, venea şi-ţi spunea: «Ştiţi că vă veţi întâlni cu nişte tipi, cu X, cu Y, cu ăla, cu ăla, şi trebuie să faceţi un raport la întoarcere!…» În fine, dădeau la peşte băieții. Ei încercau. Ţinea – bine, nu ţinea – nu ţinea!”.

De ce tace familia Pleşu, de ce tac intelectualii?
Nimeni din presă nu a vorbit până în prezent cu doamna Catrinel Pleşu sau cu domnul Andrei Pleşu. Noi am încercat să luăm legătura cu doamna Pleşu la ICR (instituţie care nu are, se pare, nimic de spus). La ICR ni s-a comunicat că ”doamna Pleşu este… în concediu”. Am încercat, tot fără succes, atât telefonic, cât şi prin SMS, să-i comunicăm domnului Andrei Pleşu (și, prin domnia sa, doamnei Pleșu) intenţia noastră de a prezenta, cu bună credinţă, acest caz de interes public, caz care, fără explicaţiile necesare, ar putea stârni mari confuzii. Și ar crea un precedent periculos. Consecvent cu politica editorială a unui ”ziar de bun-simţ”, ”ring” rămâne în continuare deschis atât familiei Pleşu, cât şi tuturor celor care (intelectuali sau nu, prieteni sau nu cu familia Pleşu) doresc să comenteze acest caz emblematic şi, totodată, foarte controversat. Un caz care, dacă nu va fi suficient de bine explicat (și înțeles) va deveni un precedent periculos. Și, poate, ca și în alte cazuri, știute sau mai puțin știute, va NAȘTE…DRAME.

“Sursa”: Christian Levant/Ring
“Ştiu despre poveste, a fost o încercare de racolare (n.r. – a doamnei Pleşu, fostă Petrulian). Dar, din câte îmi amintesc eu din dosar, nu era vorba de poliţie politică. Eu am lipsit când s-a discutat dosarul Pleşu, dar doamna Catrinel Pleşu nu a făcut poliţie politică. Poliţie politică înseamnă când ai scris cu mâna ta, când ai dat ceva (nr- note sau rapoarte scrise către cel care te-a racolat în rețea). Încercările de racolare, mai ales dacă nu ai dat nimic, nu înseamnă poliție politică”, MIRCEA DINESCU

”Nu ştiu dacă ştiţi, Catrinel Pleșu a avut parte de nişte chestii sinistre la viaţa ei: a fost dată afară de la institutul unde lucra şi a fost mutată în câmpul muncii, la fabrica de geamuri…”, MIRCEA DINESCU

”Este o mârlănie la adresa lui Pleşu. (…) El a fost ministru al culturii, a fost ministru de externe. El ne-a băgat în NATO, el, nu popândăii ăştia, că eu ştiu ce relaţii are Andrei. Şi acum, să-ţi verşi oalele cu lături în capul lui că e cu amanta, că nevasta e turnătoare… E o porcărie, e o chestie de… crimă!… Un viespar de tot felul de securişti pensionari care trăiesc din chestia asta. Nişte tipi monstruoşi, după părerea mea. Îţi vine să iei mitraliera şi să-i răreşti, chiar dacă intri la puşcărie.”, MIRCEA DINESCU

38 de ani au trecut până să se afle că doamna Catrinel Pleşu (fostă Petrulian) ”a fost abandonată din reţeaua DIE în 16.03.1974”, după ce ”a fost recrutată de DIE” cu ”numele conspirativ Maria”.

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , 5 Comments »

Băsescu la Moraru, despre afirmaţiile privindu-l pe Regele Mihai: Nu am ce retracta. Un şef de stat nu-şi abandonează poporul. Presedintele e gata sa plece de la Cotroceni in 2012. FOTO: Regele Mihai, de la Hitler si Stalin la Iliescu

June 29th, 2011 VR 1 Comment »

Mediafax: Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la 10 TV, că nu retractează ce a spus legat de Regele Mihai, el explicându-şi poziţia printr-o paralelă între un şef de stat şi un comandant de navă şi menţionând că acestea sunt “meserii” în care nu se abandonează echipajul.

Legat de afirmaţiile privindu-l pe Regele Mihai, eu am respectat punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă, al istoricilor. Unii istorici acceptă şi sunt pozitivi cu toată perioada în care fostul Rege Mihai a domnit, alţii sunt critici. Am un raport al unei comisii prezidenţiale care a analizat comunismul, condusă de Vladimir Tismăneanu. Nu am competenţa să spun ce a fost bine sau ce a fost rău. Nu cred că a ajuns să se analizeze la rece perioada celui de-al doilea război mondial. Am dreptul la o opinie şi am spus-o. În meseria mea, un comandant de navă care sare primul în barca de salvare este mai mult decât laş. Dacă pune nava pe uscat dintr-o eroare de navigaţie sau face o coliziune nu va fi pedepsit. Un şef de stat, un comandant de navă face parte din meseriile în care nu-ţi abandonezi echipajul. Poate sunt deformat profesional.

Roncea.ro: Asta o sa-i doara tare pe intelectualii lui Soros care il ameninta cu izolarea publica internationala si nationala (vezi Video cu Pora la Adevarul) 🙂

Ziare.com: La insistenta lui Radu Moraru privind mandatul sau, presedintele a declarat: “Daca ei revizuiesc Constitutia si suprapun mandatele, renunt la atat cat e nevoie. Sa fie alegerile in noiembrie 2012!(…) Renunt si la mai mult de un an, numai sa se revizuiasca Constitutia si sa se suprapuna mandatele”, le-a transmis Traian Basescu parlamentarilor Opozitiei.

Seful statului a izbucnit in ras cand a fost intrebat de Radu Moraru daca, nu cumva, asa cum il acuza Opozitia, este doar un truc pentru a mai candida apoi inca o data, in conditiile in care nu si-ar duce mandatul pana la capat. “Hai ca nu sunt Iliescu! Le consider doua!”, l-a linistit presedintele.

In ce priveste UDMR, Basescu a afirmat: Nu consider că un partid care reprezintă o minoritate ar trebui să blocheze o iniţiativă pentru binele majorităţii, din interese etnice. Eu am luat lovitura deciziilor UDMR în piept dar am timp să reflectez toată vara care este soluţia pentru că nu este corect.

Vezi si Verestoy calare pe Basescu si cum se stramba grofii UDMR in urma presedintelui. Urmarire ca-n filme in Parlament si o intrebare pentru SPP. FOTO/INFO

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: , , , , , , , , , , , , , 1 Comment »

Daca doriti sa recititi: Intelectualii lui Vintu si pretul lor. Corul bocitoarele de pe statul de plata al Realitatii TV: de la Hurezeanu, Dinescu si Plesu la Ciuvica, Gusa si Pieleanu. Documentele “Curentul”

September 13th, 2010 VR 3 Comments »

de Dorina Lascăr

Poate unul dintre cei mai importanţi piloni pe care se clădeşte imperiul politico-economic al lui Sorin Ovidiu Vântu este cel format din politicieni şi analişti, o adevărată armată care împânzeşte societatea românească atât în instituţiile statului, cât şi pe ecranele televizoarelor la care ne uităm în fiecare zi, acolo unde ne sunt servite imagini şi portretizări apocaliptice ale peisajului actual, dar şi ale viitorului ţării noastre. De la termeni clociţi în laboratoarele Realităţii lui Vântu, precum „grecizare“ sau „faliment statal“, până la „dictator“ sau „revoluţie“, Realitatea încearcă zilnic să inoculeze spectatorilor ideea colapsului şi să creioneze peisajul unei decadenţe irecuperabile a societăţii în care trăim. Pentru a transmite aceste mesaje, analiştii care invadează zilnic ecranele televizoarelor stau aproape lunar la coadă la casieria lui Vântu. Mai grav este că la aceeaşi coadă stau şi politicieni din toate partidele politice, semn că reţeaua mogulului este multicoloră din punct de vedere politic. Pentru numărul de astăzi, ziarul „Curentul“ va da publicităţii în exclusivitate sumele pentru care politicienii noştri şi formatorii de opinie din România îşi vând conştiinţa pe arginţii lui Vântu.

Sfetnic al lui Traian Băsescu plătit de Vântu

(more…)

Posted in Documentare Tags: , , , , 3 Comments »

ISTORIA ADEVARATA. Revolutia si crimele bolsevice au fost finantate de bancherii rosii de pe Wall Street: Schiff, Kahn, Warburg, Rockefeller, Morgan

August 23rd, 2009 VR 2 Comments »

Planul Marburg Wallstreet-ul a finantat revolutia bolsevica

Instaurarea comunismului in Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – catusi de putin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret (“Planul Marburg”), pregatit minutios in afara Rusiei. Si finantat generos de marii “bancheri internationali”. In primul rand de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finantarea bolsevicilor de Wall Street era intermediata de banca suedeza “NYA Banken”, condusa de bancherul promarxist Olof Aschberg.

J.P. Morgan s-a implicat alaturi de bancherii Jacob Schiff, Otto Kahn, Paul Warburg (foto dreapta), John D. Rockefeller si Edward Henry Harriman in finantarea bolsevicilor

Dolari pentru revolutii
La inceputul secolului XX, Andrew Carnegie a finantat un plan secret prin care guvernele statelor importante sa fie “comunizate”. Adica trecute, economic, la forma “monopolismului de stat”. Controlat de “bancherii internationali” de pe Wall Street, sistemul “monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora sa trateze economic si financiar direct cu guvernele impuse de ei prin “revolutii”.
In 1905, acest sindicat al “bancherilor internationali” – sindicat numit, la vremea aceea, la New York, “Trust of money” (“Trustul banilor”) – si Iacob Schiff au finantat “duminica sangeroasa” de la St. Petersburg. Revolutie condusa de un agent al Ohranei (politia secreta rusa), Parintele Gapon, si incheiata cu un esec. “Trustul banilor” – mai ales “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan – a finantat revolutia lui Pancho Villa din Mexic, in urma careia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.
Apoi, exista o documentatie vasta privind implicarea “bancherilor internationali” in revolutia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui “Westinghouse”, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revolutiei chineze.
Mai tarziu, in 1917, acelasi Charles B. Hill a folosit filiala “Westinghouse” din Rusia pentru a-i finanta generos pe bolsevici. In 1923 – cand URSS si-a creat prima banca internationala “Ruskombank” – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit Presedintele bancii sovietice. Iar Max May, vicepresedinte la “Guaranty Trust” (J.P. Morgan), a preluat functia de director al “Ruskombank”. Primul ambasador sovietic in SUA – Ludwig Martens – a fost sustinut financiar de “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan.
Manevrele bancherilor
Prin aceste manevre, “bancherii internationali” de pe Wall Street urmareau sa instaureze in Rusia un guvern care sa practice “monopolismul de stat”. Astfel ca intelegerile directe cu guvernul sovietic sa le garanteze “bancherilor internationali” exploatarea pe termen cat mai lung – si cu garantii guvernamentale – a fabuloaselor bogatii ale Rusiei. “Bolsevismul” a fost prima forma de “globalizare” prin crearea unor structuri supranationale. Cominternul nu este altceva decat “bunicul” Uniunii Europene.
Un cont pentru “tovarasul Trotki”
La 21 septembrie 1917, o telegrama de la Stockholm anunta oficial deschiderea unui cont curent la “NYA Banken” “pentru actiunile tovarasului Trotki”. Iata textul:
“Stockholm, 21 septembrie 1917
Domnului Rafael Scholan
Stimate tovarase,
Casa bancara Warburg, in urma unei telegrame trimise de presedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru actiunile tovarasului Trotki.
Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit munitii, al caror transport, impreuna cu banii, l-a organizat… Si caruia i se va da suma ceruta de tovarasul Trotki.”
Imbratisari fratesti Furstenberg

Tovarasul Lev Trotki – Leiba Davidovici Bronstein a fost unul dintre bolsevicii conectati direct la sursele de finantare internationale
“Tovarasul Trotki”, cel la care se refera telegrama, se numea in realitate Leiba Davidovici Bronstein si era fiul unui negustor originar de langa Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina). Era insurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care il pusese in legatura si cu cercurile bancare de pe Wall Street. In primul rand, cu Iacob Schiff, presedintele bancii “Kuhn, Loeb & Co”. Iacob – Henry Schiff, nascut in 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase in 1865 in America, unde va reusi, datorita talentului sau financiar, sa ajunga in fruntea “Kuhn, Loeb & Co”. Cea care va finanta reconstructia cailor ferate din America (“Union Pacific”), folosind mana de lucru ieftina, chineza.
In 1904-1905, firma “Kuhn, Loeb & Co” a finantat Japonia in razboiul contra Rusiei, permitand astfel Japoniei sa obtina o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii rusi au fost preluati apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre acestia, antrenati pe un teren apartinand lui Standard Oil (SUA), il vor insoti pe “tovarasul Trotki” atunci cand acesta va reveni de la New York in Rusia, in 1917, la bordul vasului “Cristianja”.
Triumful bolsevismului in Rusia
Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducator al operatiunii de implantare a bolsevismului in Rusia. Nepotul sau, John Schiff, estima in “New York Journal American” (3 februarie 1949): “Batranul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolsevismului in Rusia”. O suma imensa la acea vreme.
Prima revolutie din Rusia avusese loc, de fapt, in februarie (martie) 1917, sprijinita de G. Buchanan – ambasadorul Angliei la Petersburg – si avusese un caracter pasnic. Urmarise, intre altele, instaurarea in Rusia a unei monarhii constitutionale: tarul urma sa fie controlat de Duma (parlament).
Guvernul provizoriu constituit atunci ii cuprindea, intre altii, pe printul Lvov, pe istoricul Miliukov si pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu – de comun acord cu Tarul Nicolae al II-lea, care abdicase – a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, sa-i urmeze la tron tarului.
Marele Duce se bucura, in februarie (martie) 1917, de sprijinul soldatilor, taranilor, muncitorilor, ca sa nu mai vorbim de clasa conducatoare a Rusiei. El a declinat insa propunerea. Trotki a recunoscut mai tarziu, in 1922, intr-o scrisoare catre S.R. Mstislaviski ca: “Revolutia (din februarie – n.n.) ne-a surprins in plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie”.
Adevarul este ca la data veritabilei revolutii – cea din februarie 1917 – corifeii “revolutiei” bolsevice din octombrie erau aproape toti – bine mersi – in Occident: Trotki la New York, iar Lenin ori Zinoviev in Elvetia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea in Rusia incepe ceea ce istoricii numesc perioada de “dvoevlastie” (“dualitate a puterii”) dintre “Comitetul provizoriu al Dumei” (proaspat constituit) si “Comitetul executiv provizoriu”. Ceea ce va afecta, treptat, deciziile si autoritatea guvernului provizoriu.
Bolsevicii, aflati atunci aproape toti in Occident, au “mirosit” momentul favorabil. Dar nu numai ei, cum vom vedea: bancherii de pe Wall Street, interesati de bogatiile enorme ale Rusiei – si din motive strict militare Germania – sunt cele doua forte care vor facilita bolsevicilor accesul la putere.
Consilierul lui Wilson
Eminenta cenusie care a facut posibila reintoarcerea lui Trotki in Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanti masoni de stanga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (in realitate nu era colonel, asa i se spunea).
Fara sa intram prea mult in detalii, este totusi cazul sa mentionam ca presedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre in 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunitatii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al bancii “Kuhn, Loeb & Co”. Presedintele Wilson insusi recunostea: “Domnul House este a doua mea personalitate. El este celalalt ego. Gandurile lui si ale mele sunt aceleasi”.
House, un marxist, scrisese, inca din 1912, un roman profetic, “Philip Dru, Administrator”, in care personajul principal, Philip Dru, incerca sa instaureze in lume “socialismul asa cum l-a visat Karl Marx”.
Ce-i drept, impozitul pe venit si ideea de banca centrala fusesera propuse chiar de Karl Marx in “Manifestul Partidului Comunist”, manifest inspirat de programul “Lojei Iluminatilor” al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale “Manifestului Partidului Comunist”, punctul al doilea prevedea “un impozit gradat pe venit”, iar punctul al cincilea – “centralizarea creditului in mainile statului prin intermediul unei banci nationale cu capital de stat si monopol exclusiv”.
Inca inainte de intrarea SUA in razboi (“provocata” prin incidentul cu vasul “Lusitania”, scufundat de un submarin german, cu 128 de americani morti), ancheta si Presedintele Wilson ascunsesera faptul ca “Lusitania” transporta 6 milioane de cartuse la bord pentru Anglia, in timp ce SUA se declarasera, oficial, in neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantand participarea SUA la razboi.
In 1917, tot House a format la New York grupul “The Inquiry”, care a eleborat planurile acordului de pace din 1919. Douazeci de membri ai grupului l-au insotit apoi pe Presedintele Wilson la Paris, la Conferinta de Pace. Printre acestia, House, bancherii Paul Warburg si Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferintei – “asociatia generala a natiunilor”, din care s-a nascut Liga Natiunilor – a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt.
In 1917, dupa evenimentele din februarie (martie), House, sustinut de bancherii Iacob Schiff si Paul Warburg – il expediaza pe Trotki cu un grup de 276 de oameni instruiti, la bordul vasului “Cristianja” in Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolsevici.
Un incident este semnificativ: arestat in portul Halifax de catre autoritatile canadiene ca “anarhist” (3 aprilie 1917), Trotki va fi eliberat urgent la interventia personala a colonelului House. Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg – care era seful serviciului secret militar german – il expedia pe Lenin cu un grup de bolsevici, care parazitau de ani de zile in Elvetia, in Rusia. Intr-un tren special (“vagonul plumbuit”), in scopul de a organiza la Petersburg o lovitura de stat care sa scoata Rusia din razboi. Bolsevicii urmau apoi sa incheie rapid o pace separata cu Germania.
Pachetul Lenin pentru Rusia
Winston Churchill, in cartea “The World Crisis” (“Criza mondiala”), vol. IV, pag. 72-73 scrie urmatoarele: “Catre mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistra. Ludendorff isi cobora vocea cand venea vorba despre ea. E adevarat, trebuie tinut cont si de riscurile disperate pe care comandantii militari germani si le asumasera. Ei se gaseau in aceeasi stare de spirit care ii condusese la declansarea unui razboi submarin, stiind prea bine ca acesta va provoca intrarea in razboi a Statelor Unite contra Germaniei. Totusi, nu fara un sentiment de teroare, au indreptat impotriva Rusiei arma cea mai respingatoare dintre toate: Lenin. L-au transportat pe Lenin din Elvetia in Rusia, intr-un vagon plumbuit, ca pe un <>. Decizia germana de a sprijini un puci bolsevic in Rusia era dictata, in martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA in razboi de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul sa incheie urgent o pace separata in Est, cu Rusia.
Trocul Lenin-Warburg
Dupa revolutia din februarie si instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile intr-un exil comod in Elvetia, departe de Rusia, lecturand tihnit prin marile biblioteci) intrase in legatura cu Max Warburg si serviciul secret german, prin intermediul “polonezului” Ganetki (adica al lui Furstenberg) si al socialistului elvetian Karl Platten.
“Trocul” propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania sa-l ajute sa preia puterea la Petersburg, in schimbul promisiunii lui Lenin de a incheia imediat o pace separata, in conditiile dictate de germani. Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest – Litovsk, in 1918.

Prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani

Hotararea de a-l expedia pe Lenin cu bolsevicii sai in Rusia a fost supusa de Max Warburg examinarii Statului Major german. La intrunire au participat, intre altii, generalul Erich Ludendorff (seful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen si secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann. S-au discutat rezultatele operatiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume intre 40 si 80 de milioane de marci fusesera folosite de Von Bergen pentru finantarea unor miscari subversive, produse de anarhisti, nationalisti si grupari antitariste, dar fara succes.
La mijlocul discutiilor, Diego von Bergen a rostit o fraza care a hotarat soarta secolului XX: “Cred ca cel mai bine ar fi sa auziti parerea dr. Helphand despre intreaga problema”. Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participantilor drept “purtatorul de cuvant al unor cercuri financiare bine plasate”. In realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg in Rusia, de mult timp. El conducea o intreaga retea, infiltrata mai ales in anturajul tarinei (din care facuse parte si celebrul Rasputin). Dar, in aceeasi masura, Parvus era la fel de bine infiltrat si in cercurile bolsevice. Preocupat de ocultism si fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era si membru important al Lojei Marelui Orient.
Imediat ce a inceput discutia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin si a bolsevicilor din Elvetia, cu un tren special, in Rusia. Parvus a solicitat pentru toata afacerea 5.000.000 de marci. Cu un an inainte, Parvus primise de la Max Warburg si serviciul secret german 1.000.000 de marci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, in ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanti. Suma solicitata acum de Parvus urma sa fie procurata de Max Warburg de la diversi bancheri europeni, legati de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.
Bani pentru bolsevici
Trebuie sa mentionam ca, pana in 1918, Max Warburg le-a asigurat bolsevicilor lui Lenin o finantare “europeana” (asadar diferita de ceea ce primea Trotki din Wall Street) de 40.580.997 de marci. Ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 de marci, sume considerabile la acea vreme. In plus, Max Warburg si colonelul Nicolai din serviciul secret german au “legendat” cateva zeci de ofiteri ai acestui serviciu cu nume rusesti si i-au expediat la Petersburg, ca principali experti in organizarea puciului.

Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda lui Lenin un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia

Acesti ofiteri germani, “legendati” ca rusi de Max Warburg si colonelul Nicolai, au ocupat, ulterior, pozitii de conducere in Armata Rosie, in tot cursul Razboiului Civil. Ei au alcatuit, pana in 1921, corpul de garda al conducerii bolsevice, asigurandu-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tacere de istorici.
Din cauza acestor legaturi cu bolsevicii, colonelul Nicolai a fost mai tarziu respins de Hitler si, dupa al Doilea Razboi Mondial, s-a refugiat in URSS, al carei spion devenise. Lenin si grupul sau de bolsevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, data fixata de serviciul secret german.
Despartirea bolsevicilor de ceilalti socialisti rusi, aflati in exilul elvetian, a fost violenta, bolsevicii fiind catalogati drept “canalii”, “tradatori” si “porci”. Voiajul de reintoarcere s-a facut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen si Sassnitz. Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm si Bielo-Ostrov, Lenin si grupul sau au sosit la Petersburg, la 3/16 aprilie 1917, seara.
In total, prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani. In timpul calatoriei, Lenin si grupul sau de bolsevici n-au avut voie sa se angajeze in discutii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrana suficienta, inclusiv laptele necesar copiilor mici. Cu titlu de curiozitate, sa remarcam ca serviciul secret german a suportat, in tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propaganda ale bolsevicilor. Printre altele, Max Warburg a finantat si “Pravda”.
7 august 1917: “Crucea Rosie” americana la Petersburg
In august 1917 – cu doua luni inainte de “revolutie” – la Petersburg isi face aparitia o asa-zisa “misiune a Crucii Rosii” americane: 36 de persoane, toate imbracate in halate albe, cu insemnele si simbolurile Crucii Rosii. Misiunea afisa scopuri strict umanitare. In realitate, lucrurile stateau putin diferit.
“Misiunea Crucii Rosii” americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre “misionari” se numarau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri si industriasi americani, deghizati in “medici”, incadrati fantezist in serviciul sanitar al armatei americane. “Misiunea” fusese expediata in Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul presedintelui Wilson. Acelasi care il expediase de la New York la Petersburg si pe Trotki, cu grupul sau de mercenari, la bordul vasului “Cristianja”, ca sa organizeze puciul bolsevic planuit.
In fruntea misiunii Crucii Rosii americane, “medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decat directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Alaturi de Thompson, alti “medici” si “infirmieri” vestiti pe Wall Street, ca Robert Barr (presedintele lui “Chase National Bank”), Corse (de la “National City Bank”), Averell Harriman (de la firma “Harriman”, cu mari investitii in mine si petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecati printre cei 10 medici (si cateva infirmiere) autentici.
Acestia din urma vor pleca, de altfel, o luna mai tarziu. “Medicii” de pe Wall Street vor ramane insa la Petersburg pana in noiembrie 1917. Adica se mai aflau acolo in timpul puciului bolsevic. Cine erau “translatorii rusi” ai grupului de “medici” de pe Wall Street? Primul, “capitanul Ilovaiski”, se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin). Alt “translator”: Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al carui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin si va face apoi o lunga cariera in diplomatia sovietica).
Cei 26 de “medici” de pe Wall Street si “translatorii rusi”, condusi de Ilovaiski, sunt primiti, in august 1917, in audienta de Lenin, la insistentele lui Trotki. Se pun la cale fabuloase afaceri postrevolutionare, ca si sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma sa-l acorde bolsevicilor, dupa preluarea puterii de acestia, prin puciul planificat.
Consecinte
Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia. “Washington Post”, din 2 februarie 1918, mentiona in articolul “Give bolsheviki a million” (“Dati bolsevicilor un milion”): “William B. Thompson, care a stat la Petersburg din august pana in noiembrie, a facut o donatie de 1.000.000 de dolari bolsevicilor, in scopul de a-si putea raspandi doctrina in Germania si Austria. Domnul Thompson a avut ocazia sa studieze situatia din Rusia ca sef al misiunii Crucii Rosii americane. Domnul Thompson dezaproba critica americanilor la adresa bolsevicilor. El crede ca bolsevicii au fost prezentati intr-o lumina nefavorabila…”
Sa reamintim ca W.B. Thompson, cel care dadea milioane bolsevicilor inainte de “revolutie” si care finanta generos propaganda acestora in alte tari, era directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Totodata, filiala din Petersburg unde J.P. Morgan a transferat bani pentru bolsevici a fost singura banca din Rusia pe care bolsevicii n-au nationalizat-o dupa preluarea puterii. Acelasi Thompson, in mai 1918, va infiinta in SUA “American league to aid and cooperate with Russia”, o liga pentru ajutorarea si cooperarea cu Rusia. O luna mai tarziu, in iunie 1918, Edwin Gay, de la “War Trade Board” (Departamentul Comertului de Razboi) va expedia Departamentului de Stat american un memorandum, recomandand “relatii comerciale si prietenesti mai stranse intre SUA si Rusia”. Documentul, aflat in arhivele Departamentului de Stat, estima ca daca populatia din zonele controlate (in iunie 1918 – n.n.) de bolsevici va avea conditii economice ameliorate, aceasta nu se va mai opune puterii bolsevice, ci o va accepta.
“Lampa lui Ilici” a fost General Electrics
Mai tarziu, acelasi Thompson, director la “Federal Reserve”, va ajuta si la deschiderea faimosului “Birou Martens”, primul cap de pod al spionajului economic bolsevic in SUA, cu sediul la New York, 110 West, 40-th Street, in “World Tower Building”. Exact in aceeasi cladire unde isi avea sediul, deloc intamplator, si “American International Corporation”, care ii includea pe directorii a 22 din cele mai importante firme de pe Wall Street.
Colaborarea secreta a Wall Street-ului cu bolsevicii se va concretiza, dupa puci, printr-o serie de mari contracte: “General Electrics”, de pilda, va obtine un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei. Astfel, in ciuda minciunilor propagandiste, “lampa lui Ilici” a fost, in realitate, “General Electrics”.
Firmele profitoare
Iata doar cateva din firmele profitoare ale puciului bolsevic, finantat de Wall Street: Firme americane: Gillette, Du Pont, Harriman, Hammer, Singer, Harvester, Westing House, Ford, Standard Oil, Caterpillar, General Electrics. Firme engleze: Royal Dutch, Shell, Metro-Vickers, Birmingham Arms, Stery, Ferguson. Firme franceze: Duverger, Schlumberger, Duralumin. Firme italiene: Fiat, Nobile, Montefiore. Multi dintre “medicii” de pe Wall Street vor face apoi, decenii la rand, colosale afaceri cu URSS. Ca, de pilda, Armand Hammer (“miliardarul rosu”) ori Averell Harriman.
Harriman a format cu statul bolsevic o firma maritima, care opera in regim de monopol. A capatat concesii pentru exploatarea (cu mana de lucru ruseasca, foarte ieftina, impulsionata de activisti si ofiteri CEKA) imenselor zacaminte de mangan din muntii Caucaz. Nu intamplator, acelasi Harriman va deveni trimis al SUA la Moscova si confidentul lui Stalin pe relatia cu SUA.
Stalin l-a finantat pe Roosevelt
Un alt fapt, ascuns cu grija: Henrik Iagoda, viitorul sef al NKVD-ului, se afla la inceputul anilor ’30 in SUA, de unde i-a trimis o scrisoare lui Stalin (noiembrie 1932), sfatuindu-l sa finanteze campania electorala a lui F.D. Roosevelt. Odata ales, acesta se angajase sa recunoasca URSS. Ceea ce s-a si intamplat. Iagoda lucra, in acel moment, de coniventa cu “eminenta cenusie” a “Biroului Martens” – Kenneth Durant – omul de incredere al colonelului Edward House, ajuns consilier si al viitorului presedinte american F.D. Roosevelt. Mai mult, Durant i-a facilitat lui Iagoda contactul cu Joseph Lash (membru al P.C. american) si amantul lui Eleanor Roosevelt. Pentru activitatea din SUA si sfatul “electoral”, Stalin l-a promovat ulterior pe Iagoda in fruntea NKVD-ului.
Activitatea lui Ghenrik Iagoda in SUA
Pana de curand, nici macar expertii in istoria NKVD-ului (KGB) n-au stiut ca, timp de aproape 10 ani, Iagoda a lucrat intr-o misiune secreta in SUA, avand acolo contacte la cel mai inalt nivel (Casa Alba, Departamentul de Stat, familia F.D. Roosevelt).
Nu era decat continuarea fireasca a relatiilor stabilite de Wall Street cu bolsevicii inca din august 1917, cand o delegatie de bancheri si oameni de afaceri celebri sosea la Petersburg, travestita in uniformele Crucii Rosii americane. Daca Germania – cum am aratat – i-a expediat pe Lenin si pe bolsevicii sai in Rusia si a sustinut “revolutia” (puciul) din 7 noiembrie 1917, pentru a obtine “pacea separata” de la Brest Litovsk, Wall Street-ul a vazut in aceeasi “revolutie” o mare afacere, un business fabulos, pe care l-a exploatat apoi decenii la rand. Pana cand alte conditii geo-economice au impus eliminarea comunismului.
Bolsevismul a cucerit puterea in Rusia printr-un puci, in noiembrie 1917, si a fost eliminat de la putere tot printr-un puci (zis si “puciul de opereta”) din august 1991. Intre cele doua puciuri si date (noiembrie 1917 si august 1991), un mare business s-a derulat in cel mai mare secret. Deschiderea recenta a lui Barack Obama spre Rusia are, asadar, un precedent istoric, inca din 1917.
Vladimir ALEXE
Posted in Uncategorized Tags: , , , , , , 2 Comments »
Newer Entries »
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More
RSS FeedAbonare RSS
Roncea.ro pe TwitterRoncea.ro pe Twitter

  • Featured Video

  • Ads

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova