Victor Roncea Blog

Vezi si:
DR LIVIU TURCU vs DORIN TUDORAN. Fostul ofiter de informatii demanteleaza Reteaua Tismaneanu si interesele ei in statul roman si cel american – Partea I

PARTEA III-A

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul “Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.
Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de “centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: “NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei“. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o “deschidere” manipulativa menita sa-l aseze V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: “…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premisa, citez: “Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa: “oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: “Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu “obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: “Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

“Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) “savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz “sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: “Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la “executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o “copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios “si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou “celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), “Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: “sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectulilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest “teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau “Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. “Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-monarhisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii “meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru “marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia “fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la “noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda “suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica “originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care “expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.
Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: “abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea “revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul “Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: “Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, “mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din “scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei “Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul “civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti asteptam mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea “d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la “Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi “imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui “extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu “dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania.

Nota VR: Titlul, intertitlurile si unele sublinieri si fotografii imi apartin

DR LIVIU TURCU vs Dorin Tudoran si Vladimir Tismaneanu. O dezbatere publica despre noii comisari ideologici ai Romaniei. PART TWO

AGORA, CIA/NED, TISMANEANU vs PARINTELE CALCIU si ROMANIA plus un mesaj de la Dorin Tudoran catre Liviu Turcu. FOTO EXCLUSIV

CUM L-A PUS ION RATIU PE TUSA PE V.TISMANEANU. O Scrisoare Deschisa a lui Liviu Turcu in urma careia cominternistul a fost eliminat de la Georgetown

SALUTARI CITITORILOR DE PESTE OCEAN/E. Azi, CIA si lecturile lui Tismaneanu pe Blog Roncea

Posted in Uncategorized

Tags: cadi, CIA, DIA, dorin Tudoran, dss, fbi, FSB, GDS - noul komintern, KGB, liviu turcu, masoneria, Presedintele Romaniei Traian Basescu, reteaua tismaneanu, sie, SPP, sri, svr, valeriu stoica

DR LIVIU TURCU vs DORIN TUDORAN. Fostul ofiter de informatii demanteleaza Reteaua Tismaneanu si interesele ei in statul roman si cel american

August 31st, 2009

Stimate Domnule Victor Roncea,

Intrucit ati avut bunavointa de a-mi semnala postarea de catre domnul Dorin Tudoran pe blogul sau la data de 21 august 2009 a unui comentariu/pamflet despre Vladimir Tismaneanu dar in finalul caruia face o trimitere la propria-mi persoana va rog sa aveti amabilitatea de a posta intru lamurirea celor ce au lecturat materialul mentionat precizarile anexate acestui mesaj. Imi exprim speranta ca precizarile, ce includ si un periplu mai larg in evolutia evenimentelor de ordin istoric din Romania vor reusi sa-l ajute pe dl. Dorin Tudoran sa-si corecteze perceptia eronata cu privire desfasurarea aspectelor mentionate pe blogul sau dar in acelasi timp sa trezeasca si interesul cititorilor mai tineri si de ce nu chiar a generatiilor ce vor urma.

Cu multumiri,
Liviu Turcu, PhD
28 August 2009

PARTEA I

Domnule Dorin Tudoran,

Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. “Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu..

Tehnica dezinformarii de tip ‘gri’

Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.

Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.

Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.

‘Draga Volo’, ICR si dolarii livrati de Patapievici

Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:

“ Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs &comp.) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.

Textul continua dupa cum urmeaza:

“In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.”

Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici.
Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:

“ Domnule Roncea,
…citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs.
Cele bune,
Dorin Tudoran”

Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat:
“Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!”

Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.

D. Tudoran, V. Tismaneanu si restul grupului aveau retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?

O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University?
Ziceti in continuare:

“Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)

Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine.
Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?

‘Materialele de serviciu’ ale lui Dorin Tudoran

Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respective aveam cu totul alte griji, preocupari iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’…
Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare:
“Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…”
Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?

Cozonacul lui Tudoran de la masa lui Voiculescu

Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.

Deontologia crosetatului

Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.
O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.
Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.

“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”

Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorrect de dvs:

– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;

– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;

– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;

– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;

– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;

– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;

– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.

Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist

– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.

Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.

Factorul Gaetan vs Tismaneanu

Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erau complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.

Tudoran, procurorul lui Turcu si aparatorul public al lui Tismaneanu

Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.

Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”

Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.

Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….

VA URMA

Nota VR: Titlul si intertitlurile imi apartin

Posted in Uncategorized

Tags: Basescu, CIA, coruptie la varf, Dan Voiculescu, dorin Tudoran, dss, ICR, Iliescu, KGB, liviu turcu, Patapievici, raportul tismaneanu, Tismaneanu

EUROCOMUNISTUL LUPU, viitorul presedinte al RM! Ha, ha, ha! Vechii kaghebisti s-au rotit cu noii fesebisti si mafia tiganeasca de la Bucuresti

August 28th, 2009

Lupu spre presedintia Republicii Moldova

Alianţa pentru Integrare Europeană din R. Moldova îl propune pe Marian Lupu drept candidat pentru funcţia de preşedinte al ţării, Vlad Filat urmând să fie propus premier, iar Mihai Ghimpu preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, relatează pagina online a Unimedia. Decizia AIE a fost anunţată vineri, de către liderii Alianţei, în cursul unei conferinţe de presă. Funcţia pe care o va ocupa Alianţa Moldova Noastră va fi anunţată sâmbătă. (nota mea – cel mai probabil va fi cea de vicepresedinte a Parlamentului).

Mediafax / Madalin Necsutu

Nota mea: Exact ce prevedeam pentru presedintie in urma cu sase luni si, in rest, formula integrala de mafioti rusoi sprijiniti de mafia tiganeasca de la Bucuresti, exact dupa cum am prevazut in urma cu peste o luna.

Posted in Uncategorized

Tags: FSB, KGB, Mafia ruseasca, mafia tiganeasca, sie

ROSCA contra ROSCA. FLUX versus ZIUA. Explicatiile Roncea: Romania si tradatorii ei din servicii. Trei variante ale aceluiasi interviu.

August 18th, 2009

Pe 5 august publicam in ZIUA comentariul Lichidarea miscarii nationale, despre rezultatul momentan al “revolutiilor Soros” in ambele state (pseudo)romanesti, Romania si Republica Moldova. Acesta se incheia astfel: “La asta s-a ajuns, iata, dupa sprijinul obtinut de Voronin de la Basescu, dar si de la ceilalti portocalii sorosisti, Iuscenko si Saakasvili. Daca Basescu nu vorbeste, Iurie Rosca este dator sa o faca.”

Drept urmare l-am si contactat pe acesta pentru un interviu, lamuritor. O exclusivitate in interesul national. Marturisesc ca nu s-a lasat prea usor, dupa cate mi-am dat seama din lehamite, scarba, sila – cum vreti sa-i spuneti. E perfect de inteles. Ulterior, la insistentele mele, Iurie Rosca, liderul ultimului partid crestin democrat din spatiul romanesc, acum aproape anihilat, a acceptat. Am schimbat mai multe mesaje pentru reglarea unor detalii publicistice dupa care, inainte de a ma retrage la manastire, l-am predat redactiei. A si aparut, sambata, 15 august, de Sfanta Maria, cu un titlu cam dur: Basescu l-a terminat politic pe Iurie Rosca, si insotit de un editorial de-al directorului onorific al ziarului ZIUA, Sorin Rosca Stanescu. Desi este un inamic recunoscut de-al presedintelui Romaniei, Rosca Stanescu a considerat insa, in comentariul sau acid, ca Iurie Rosca se face mai vinovat decat Traian Basescu intr-o cauza la fel de prost gestionata de amandoi. Parerea sa. A mea, am mai exprimat-o: tatuka Soros i-a ingenuncheat pe ambii lideri romani prin Vladimirii lui de Balti, din reteaua kominternista, Socor si Tismaneanu.

Din pacate pentru cititorii presei pseudo-romanesti de pe ambele maluri ale Prutului, opinia lui Rosca de Bucuresti fata de Rosca de Chisinau – Iuda e Iuda – a fost preluata si raspandita cu satisfactie de agenti de influenta dovediti de organe de specialitate euro-atlantice ca operand pentru serviciile de informatii rusesti. Dar si “romanesti”. In sensul ca sug cu acelasi nesat fonduri de la doua capre ba chiar si-un tap, cam circumcis, daca-l punem la socoteala si pe Soros.

Ciudat, tocmai aceasta constatare a disparut din interviul cu pricina. Si la Bucuresti, si la Chisinau.

Pentru ca, dupa interviul destul de folositor din ZIUA, colegii de presa de la ziarul FLUX din Chisinau au publicat, la randul lor, una dintre versiunile interviului, din perioada definitivarii lui, cu titlul lui original: Iurie Roşca: „Băsescu m-a sunat şi m-a îndemnat să intru la guvernare împreună cu Voronin” . Dar, dupa cum spuneam mai sus, din ambele lipseste, din ratiuni care-mi scapa, exact finalul.

Asadar, “in exclusivitate” pentru cititorii Blogului Roncea, prezint aici, din Muntii Neamtului – vorba Parintelui -, micile omisiuni de la Bucuresti si Chisinau, din incheierea interviului cu Iurie Rosca:

IR: …E interesant că au excelat în acest război mediatic contra PPCD tocmai structurile media legate direct de Bucureşti: PRO TV Chişinău, radio „Vocea Basarabiei”, ziarele „Timpul”, „Jurnal de Chişinău”, „Literatura şi Arta”. Mai toate acestea au fost sprijinite financiar de Bucureşti. Deci, am putea presupune că cine plăteşte, acela comandă muzica, în cazul nostru politica editorială. De ce, rămâne de văzut.

VR: E necesara o precizare, mai ales ca pe tema finanţărilor de la Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni către organe de la Chişinău am scris chiar eu, in ZIUA, dezvăluind ca banii veneau pe filiera PSD, pe o reţea SIE corupta arondata PSD, iar după articolele scrise de mine şi ancheta guvernamentală şi Curtea de Conturi a României au confirmat fraudele comise. Guvernarea PNL, venită după PSD a fost însa una subordonata PSD-ului, iar linia acestui partid, astăzi partener de guvernare al PDL a rămas neschimbată. Dominanta filorusă este dată de preşedintele real al PSD, Ion Iliescu, şi cât va mai trai acesta aşa vor rămâne lucrurile. De altfel cam la fel stă şi la voi, la Chişinău, situaţia… Ca să nu mai vorbim şi de interesele Reţelei Soros. În opinia mea orientarea filorusă antiromânească a fost evidentă la toţi preşedintii voştri, şi la Snegur, şi la Lucinschi şi la Voronin. Tot pe aceeaşi linie merge şi aspirantul la funcţia de şef al statului, Marian Lupu, favoritul de ieri al lui Voronin, devenit după 7 aprilie 2009 „democrat” de circumstanţă. Părerea mea e că şi ăsta, dacă va ajunge preşedinte, nu va fi altceva decât încă o piesa din aceeaşi matrioşcă rusească.

IR: Eu n-aş fi aşa de categoric. Vom trăi şi vom vedea.

VR: Sunt încă multe de văzut şi de spus asupra celor ce s-au întâmplat şi ce se vor întâmpla dincolo de Prut. Vă mulţumesc pentru interviu.

Si povestea nu se incheie aici. Gratie ziaristilor profesionisti din media electronica libera, adevarati avertizori publici, am aflat ca Iurie Rosca a reactionat la ciuntirea interviului si la comentariul publicat concomitent de Sorin Rosca Stanescu. George Damian considera, ca si mine si, cred, ca orice jurnalist onest, ca merita citita opinia lui Iurie Rosca din Fluxul de azi – Un atac mediatic într-un week-end de august sau de ce trişează un gazetar de la Bucureşti, iar unul de la Chişinău îi ţine hangul? – , mai ales ca lasa sa se inteleaga ca mai are multe de spus.

Pai sa o faca!

Posted in Uncategorized

Tags: basarabia romana, Basescu, drrp, FLUX, FSB, Iurie Rosca, KGB, MAE, rosca stanescu, sie, SIS, sri, svr, ziua

MINCIUNILE DOMNULUI TISMANEANU NUME DE COD "CAIN" (I). Documentul "fugii" lui Tismaneanu. Fisa DSS, Avizul UM 0617, Arhiva SRI, fond "D", Dosar 10.947

August 14th, 2009

Intr-o reactie atavica la informatiile publicate in Cotidianul, Foaia Transilvana si acest blog, domnul Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste se justifica, din nou, pe blogul sau de serviciu, privind trecutul, prezentul si, din pacate pentru dansul, si viitorul sau. Spun din pacate pentru ca, din nou, avem de a face cu o falsificare groteasca a trecutului si, cine nu are trecut nu are viitor, chiar daca Tismaneanu se inchipuie un “mare prelat” al “dreptei neo-conservatoare”, “convertit” ca ideolog al INGSOC, care poate controla prezentul pentru a controla trecutul pentru ca cine controleaza trecutul controleaza viitorul. Ei bine, eu cred altceva: un trecut fals, demn de biografiile romantate oficiale ale liderilor comunisti, ii proiecteaza domnului Tismaneanu un viitor asemenea. Sumbru. Desigur, ratacit printre oglinzi si pereti falsi, domnul Tismaneanu nu va mai stii, la un moment dat, cand era onanist: in copilarie, pe strazile cartierului burgheziei rosii, dupa cum recunoaste singur pe blogul sau, in “Precizari autobiografice” – “scene de copilarie pentru a starni rasul unei subterane pestilentiale” – sau pe plaja pazita a vilei lui Ceausescu de la Neptun, la brat cu Iliescu, intr-o fibrilatie datorata “Marelui Soc”, sau, poate, pe coridoarele Cotroceniului, in trena lui Basescu, care avea nevoie, pentru imagine, de “cativa papagali intelectuali” :).

Voi demonta, asadar, aici, pe rand, toate cele noua puncte ale falselor “Precizari autobiografice” ale domnului Tismaneanu. Nu o fac pentru Basescu. El stie foarte bine tot adevarul. Si despre Tismaneanu, si despre prepusul Marius Oprea si despre mafiotii culturali si arhivistici Patapievici si Dobrincu. De ce ii accepta este subiectul unui alt material, al santajului la care este supus seful statului, santaj care a periclitat deja, in mod grav, siguranta nationala si institutiile statului national unitar roman. Basescu sper sa reuseasca sa-si apere singur propria-i piele. Mai important este adevarul. Din respect pentru acesta si pentru cei zece mii de cititori zilnici ai acestui blog, prezint aici Adevarul despre Vladimir Tismaneanu, nume de cod “Cain”.

Documentul “fugii” lui Tismaneanu

ZIUA prezinta fisa Departamentului Securitatii Statului aflata in arhiva SRI, fond “D”, Dosar 10.947, Vol. 9, p. 369-370 (click pe foto)

Intr-o replica la solicitarea Civic Media, de cercetare a dosarelor de la Securitate (DSS) ale membrilor Comisiei Tismaneanu de la Cotroceni, se specifica faptul ca Vladimir Tismaneanu este “necunoscut” CNSAS deoarece nu i s-a specificat si… functia. Ca atare, nici dosarul n-ar fi de gasit. Drept urmare, va prezentam noi mai jos Fisa DSS a lui Tismaneanu Vladimir, cu specificarea fondului, a Dosarului si a Volumului. Facem aceasta, desigur, ca sa usuram activitatea CNSAS. Prin urmare, in ASRI, FOND “D”, Dosar nr. 10.947, Volumul 9, p. 369-370, se poate gasi fisa Securitatii.
Fisa a fost intocmita in 1987, la sase ani dupa plecarea lui Tismaneanu. Din Fisa rezulta locurile de munca si functiile – de partid si de stat – ale numitului.

Sunt multe de spus despre Tismaneanu, dar acum tinem sa atragem atentia asupra a doua chestiuni.

1. Vladimir Tismaneanu a “fugit” din Romania in baza avizului U.M 0617 a Securitatii – avizul cu indicativul 271/SI – fapt mentionat si de Mihai Pelin in cartea “Opisul emigratiei politice” pag. 325-326, aparuta la Editura Compania (coordonator Petru Romosan, redactor Adina Kemeres). Cartea lui Mihai Pelin include 1222 de fise, alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii, si este intruvabila in acest moment.

Unitatea 0617 – cea care i-a dat avizul lui Tismaneanu sa emigreze – nu este alta decat Directia 2 la D.S.S, care se ocupa de Contra-spionajul economic, fosta Directie anti-sabotaj din anii ’50.
Cu alte cuvinte, Directia 2 Contra-Spionaj a Securitatii nu era – din cate stim noi – o agentie turistica, de voiaj, care sa dea vize de calatorie, ci una de spionaj.

De ce minte “Agentul Volodea”?

2. Asa cum este mentionat in ultimul paragraf din Fisa “Vladimir Tismaneanu a efectuat anterior mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”.
Or, ce spune dl Tismaneanu intr-un e-mail de raspuns, la intrebarile “Consiliului Roman” din Germania, a doua zi dupa aparitia in ZIUA a articolului meu “Agentul Volodea” (precizez ca Volodea este numele familiar, intre prieteni, dat lui Tismaneanu)?
Citez din e-mail: “Am iesit prima data in Vest in 1981 si nu m-am mai intors in tara. Aveam 30 de ani. Incercasem, ca si altii, sa obtin vize turistice in Grecia, Franta etc. Mi s-au respins cererile”.
Documentul Securitatii spune cu totul altceva. Dosarul 10.947, la pag. 369-370, vorbeste de “mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”.
Cine are oare dreptate? Tismaneanu, care sustine ca pana in 1981 nu a iesit din tara sau Fisa intocmita de DSS? Iata asadar ca Dosarul de la Securitate al lui Tismaneanu exista. Este si logic, din moment ce Tismaneanu a fost lector cu propaganda la Comitetul Municipal PCR Bucuresti. Ca sa activezi intr-o asemenea functie trebuia neaparat sa ai la DSS “un dosar beton”.

Unde trebuie sa caute CNSAS

Cand s-a infiintat CNSAS, am scris in “Romania Libera” ca dosarele Securitatii sunt pe trei suporturi: pe hartie (dosarele clasice); microfilmate; si informatizate. Fostul membru CNSAS Horia Roman Patapievici, responsabil alaturi de fostii sai colegi de acoperirea turnatorului Sorin Antohi, s-a intrebat atunci, intr-un articol, daca eu exist, adica daca nu sunt cumva, un nume de cod. Desi fusese coleg de rubrica cu mine – timp de vreo patru ani – la revista “Privirea”!
Toti directorii SRI recunosc ca – atunci cand dosarele pe hartie prezentau “lipsuri” sau nu puteau fi gasite – apelau la arhiva microfilmata a DSS, care nu putea fi falsificata. Arhiva informatizata – pe computer – a DSS s-a infiintat in 1971, ultimul sector fiind cel de langa Biserica Kretulescu. Structurata tematic, arhiva informatizata a DSS include in sistemul sau de evidenta – cunoscut sub denumirea de “CARTOTECA GENERALA DOCUMENTARA” – fise organizate tematic. Una din cele mai interesante tematici este cea intitulata “TRADATORI DE PATRIE”.
CNSAS-ul ar trebui sa caute ceva mai mult intre dosarele primite de la SRI si SIE, pana gaseste in ASRI, FONDUL “D”, Dosar nr. 10.947.

In incheiere fac doua mentiuni: Vladimir Tismaneanu nu a asteptat ani de zile aprobarea de emigrare in Israel – asa cum au facut-o sute de familii de evrei romani – suportand consecintele, ci a preferat sa “fuga” in alta tara. La data respectiva, prin legile israeliene, un evreu putea sa emigreze doar in Israel, unde era obligat sa ramana un numar de ani. Aceasta era regula – pe care Vladimir Tismaneanu a incalcat-o.

Vladimir ALEXE / ZIUA

Posted in Uncategorized

Tags: GDS - noul komintern, icr - noul pcr, KGB, kominternistii tismaneanu pata-plesu dinescu si comp, mincinosul cronic vladimir tismaneanu, sri

URA! AM PROMOVAT: de la simplu agent am ajuns cap de lista al agentilor de influenta din presa romana. BADINE, scoate banii!

August 10th, 2009

Am revenit: HOTII lui Tismaneanu. Antiromanii si-au facut vizuina la Arhivele Nationale devalizand fondurile secrete. Dorin Dobrincu a desecretizat fără drept

Andrei Badin, fostul agent trimis sa “lucreze” emigratia legionara, in prezent ~~reactivat~~ dezactivat de la trustul lui Voiculescu dupa ce a fost reangajat cu carte de munca de un personaj al serviciilor secrete, s-a apucat, iar, de mimat lectii de deontologie. Am ajuns iata, nici mai mult nici mai putin decat Agentul No 1 al presei romane. Ii multumesc pentru reclama gratuita si ii transmit sa se ocupe mai bine si de cazul fratelui meu, George Roncea, pus prea putin in evidenta si declasat pe locul 2 de Uli Badinovici.

Nu am putut sa nu remarc un comentariu interesant privind suplimentarea listei de agenti:

“badine, badine… te mananca pe instalatie… uite, iti mai dau eu un exemplu: un director (al arhivelor nationale, sa zicem) isi angajeaza o secretara, care secretara are un sot care este ziarist si care face un interviu cu directorul sotiei sale. nu crezi ca ar trebui trecut si respectivul ziarist pe lista ta? si sa mai spunem ca sotia acestui ziarist primeste la salariu niste sporuri pe care nu ar trebui sa le primeasca si care ii dubleaza salariul? si ca sotul ziarist scrie cu indarjire despre cat de minunat este respectivul director? ce crezi? cazul asta merita prezentat pe larg? il bagi pe blogul tau? ca daca nu il bagi tu, se gasesc altii care sa il bage, asa din spirit de solidaritate pentru eliminare jigodiilor din presa, dupa cum atat de bine spui tu aici si mai sunt si alte detalii cu doamna secretara… (daca stergi comentariul asta poti sa fii sigur ca va aparea sub forma extinsa pe un blog, nu spui care…)”

PS: N-o fi cumva doamna din poza? Propun comentatorului sa-si extinda expunerea aici.

Voi reveni!

Info: Agentul Badin

BADIN m-a facut stapan al Moldovei alaturi de Voronin si Rosca. Ha, ha! O sa-l fac portarel la Ministerul Badinaceelor Securiste

CIA dezumfla mitul Pacepa si il trimite la consult pe fostul adjunct DIE banuit de apartenenta la KGB

CULMEA BADINACEELOR. Trustul Felix a ajuns sa se bucure de ce zice Hurezeanu la Realitatea TV: Ceaușescu era un diplomat în comparație cu Băsescu

Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI. UPDATE: Apare in scena si miliardarul israelian Eyal Ofer, ahtiat dupa… Money Channel

Epilog: Dupa ce Traian Basescu l-a facut in direct “bai, caraghiosule!”, Andrei Badin s-a mutat cu arme si bagaje, conform ordinului de zi, de la “mogulul cel rau” la “mogulul cel bun”

Posted in Documentare, Top News

Tags: Andrei Badin, Antenele, arhivele nationale, b1tv, Badin, Badin linge simultan la fundurile lui Voiculescu si Tismaneanu, Dorin Dobrincu, KGB, Oancea, Pacepa, Paunescu, Reteaua Iuda, sie, Tismaneanu, Voiculescu

"CURVA" Pacepa – afacerea trădării (VIII). Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

July 24th, 2009

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VIII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Ipotezele trădării

Ionel Gal, şef al Arhivelor Statului în perioada de referinţă, îşi exprimă îndoiala în ce priveşte paternitatea unor iniţiative în domeniul spionajului politic, economic şi militar puse pe seama lui Nicolae Ceauşescu. El crede că mai degrabă acestea au aparţinut conducerii DIE, aflată într-o continuă goană după avansări, decoraţii şi diverse avantaje materiale.
De altfel, pentru toate contribuţiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade şi funcţii de aproape toţi miniştrii de Interne care l-au coordonat: Ion Stănescu, Emil Bobu şi Teodor Coman. Din aceleaşi considerente, Nicolae Ceauşescu ar fi intenţionat să-l numească şef al Casei Prezidenţiale, o structură care, păstrând totuşi proporţiile, urma să copieze organismul similar din SUA şi să se ocupe de toate problemele familiei Ceauşescu.
Aşadar, aflat în plină ascensiune şi cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viaţă lucrase în aparatul de informaţii externe, Ion Mihai Pacepa hotărăşte intempestiv să fugă în Occident.
În literatura dedicată serviciilor secrete (memorialistică şi chiar istoriografie), unii îl laudă pe Ion Mihai Pacepa pentru anticomunismul său şi lovitura dată regimului Ceauşescu, alţii, în schimb, spun că generalul ar fi contribuit la anihilarea unui număr destul de mare de spioni ai DIE în Vest, prin deconspirarea lor. Nici motivul real al defectării sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puţin trei variante prezente atât în mass-media, cât şi în bibliografia publicată după 1990.

Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

Prima îi aparţine chiar generalului care, în apărarea sa, povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de radio Europa Liberă şi că, deşi a comis fapte reprobabile, nu a dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. Iată „argumentele“ generalului: „în aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi.
La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard. Asta mi-a umplut paharul“.
De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceauşescu şi propus pentru o nouă funcţie, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru şi înlocuirea acestuia cu generalul Alexandru Dănescu.
Varianta de mai sus nu este, însă, susţinută de nicio altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. E posibil chiar ca lucrurile să nu stea întocmai după cum relatează generalul, în documentele anchetei din anii 1978-1980 neexistând absolut nicio referire la vreun ordin expres pentru anihilarea şefului secţiei române de la Europa Liberă.
În dosarele respective sunt enumerate, însă, alte raţiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe legătura cu regimul de la Bucureşti.

Varianta a doua – eşecul afacerii Fokker

Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei care a urmat defectării generalului Ion Mihai Pacepa, şi anume că acesta, nemulţumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE şi având de ascuns o serie de ilegalităţi şi acte de corupţie, a fost nevoit să rămână în Occident. Şi, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin subiective ale celor care i-au fost colegi ori subordonaţi, presa din Occident, foarte promptă în anunţarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine raţiunea gestului făcut de general.
În RFG, ziarul „Kölnische Rundschau“, din 3 august 1978, încheie unul dintre articolele având ca temă defectarea adjunctul şefului DIE cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen, care afirma că generalul „s-a dovedit întotdeauna un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta pentru a salva ce mai era de salvat din afacerea cu Fokker“.
Încercarea eşuată a regimului de la Bucureşti de a cumpăra licenţa de fabricaţie a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivaţie a fugii demnitarului român. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerţul Exterior, implicat şi el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eşec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariţiei lui.
Elemente care ar putea veni în sprijinul ideii că afacerea Fokker ar fi cauza trădării lui sunt cele relatate de Spitra, respectiv starea de excesivă nervozitate şi lipsă de control a lui Pacepa în timpul discuţiilor cu Schäffler, preşedintele concernului vest-german Fokker-Bremen (violent, fuma ţigară după ţigară, lăsa ţigara din gură aprinsă în scrumieră şi aprindea ţigarete subţiri de foi, cerea brichetă, în vreme ce pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar şi n-o găsea).

Varianta a treia – deconspirarea de către contraspionaj

A treia variantă asupra motivelor care au stat la baza defectării generalului Ion Mihai Pacepa este cea vehiculată tot în mediile de informare occidentale, la începutul lunii august, atunci când vestea trădării acestuia, prezentat în mod eronat drept consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Ceauşescu, a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt“ publica în numărul său de marţi, 8 august 1978, sub titlul „Omul de încredere al lui Ceauşescu ar fi obţinut azil în SUA“ aserţiunea după care „românul întreţinea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică“. La capitolul motive pentru dispariţia sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simţit „o dezvăluire de către contraspionajul român şi s-a decis să nu se mai întoarcă“.
În cadrul emisiunii „Ecoul zilei“ a postului de radio WDR, a fost prezentat, la orele 18,30 în ziua de 2 august, un comentariu în care se menţiona că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus într-o amplă remaniere guvernamentală. Dacă a bănuit sau a ştiut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că aceea era ultima sa călătorie în Occident şi, astfel, ultima sa posibilitate de a rămâne în străinătate“.
Aşa se explică şi modificarea de către Ion Mihai Pacepa a unor telegrame adresate şefului statului şi transmise de la Bucureşti, în timpul vizitei la Londra a lui Nicolae Ceauşescu. În una dintre aceste telegrame se cerea de la Bucureşti trimiterea unei delegaţii în RFG pentru negocieri economice, fără a se nominaliza anumite persoane. Ion Mihai Pacepa a schimbat, însă, conţinutul telegramei, introducând în textul acesteia solicitarea ca el şi ministrul adjunct al Comerţului Exterior, Constantin Stanciu, să se deplaseze la negocieri.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VIII)
Curentul – vineri, 24 iulie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: GRU, KGB, Pacepa, Tismaneanu

"CURVA" PACEPA – TISMANEANU – AFACEREA TRADARII (VII). Cercetatorul CNSAS dr Liviu Taranu despre "cel mai controversat personaj al spionajului roman"

July 23rd, 2009

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. (G. Roncea)

Pacepa, cel mai controversat personaj al spionajului român

Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat personaj al spionajului român şi, după mai bine de 30 de ani, rămâne în istorie ca unul dintre cei mai înalţi demnitari din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO. Acesta face „carieră“ şi astăzi prin interviurile sau articolele pe care le publică în ţară sau în afară.
De curând, fostul adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o nouă carte autobiografică „semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada SUA din Bonn şi americanul de origine vest-europeană care la 28 iulie 1978 a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington“. Este partea de biografie a lui I.M. Pacepa cea mai puţin cunoscută de publicul românesc.
Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.

Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“

Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale.
Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii.
Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior.
Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.

Scenarii privind motivele şi momentul trădării

Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid.
De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti.
Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia.
În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează.
În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale.
În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.

Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului

Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică).
Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzie cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto).
(va urma)
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VII)
Curentul – joi, 23 iulie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: 322 plus GDS, GDS - noul komintern, GRU, KGB, mincinosul cronic vladimir tismaneanu, Pacepa-Pacipa, sie

„CURVA“ PACEPA – TISMANEANU – Afacerea Trădării (VI)

July 22nd, 2009

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, cånd se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduririi“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează… (G. Roncea)

Minciunile pacepiste din Orizonturile dezinformării

Un „superagent FBI“, pe numele său Wayne A. Barnes, se lăuda într-un cotidian central din iulie 2008 că „timp de 29 de ani s-a ocupat de contra-informaţiile FBI pentru România şi Uniunea Sovietică“ şi că, în această calitate, printr-o bravă misiune încredinţată, l-a întâmpinat, în ziua de 28 iulie 1978, la scara avionului militar C-131, pe baza aeriană prezidenţială Andrews din Washington, pe trădătorul român Ion Mihai Pacepa, ex-general şi fost adjunct al directorului DIE din anii ’70.
După spusele „superagentului“, în astfel de situaţii „…în SUA, primul element care ne interesează este să aflăm sfera sa de cunoştinţe şi amploarea lor… asta se numeşte «knowledgeability» şi ne ajută să stabilim de ce experţi avem nevoie pentru a-i exploata şi evalua informaţiile… De regulă, un «debriefing», cum îl numim noi, durează între câteva săptămâni şi câteva luni. Doar că au trecut 30 de ani de atunci şi continui să aud noutăţi de la general“, spune, oarecum amuzat, agentul american.
Îi spunem noi colegului american că tot ce „a avut a spune“ Pacepa, a spus în „Orizonturi roşii“. Iar dacă mai „spune“ ceva, este superfluu (sau mai degrabă, mincinos), acum când kilometri întregi de dosare (la unele din ele a lucrat şi el, este adevărat) se află „la dispoziţia“ oricui, adică a întregii opinii publice româneşti.
În „Orizonturi roşii“, Pacepa se referă mai pe larg la „faimoasele operaţiuni TS“ ale serviciului de spionaj al României, iar prietenul lui, domnul Barnes, adaugă că acestea au avut ca scop „furtul de tehnologie militară şi civilă… cele mai complexe au fost însă acţiunile de influenţă“. Referirile, în acest context, la aşa-numita „clauză a naţiunii celei mai favorizate“, constând în posibilitatea acordării de credite avantajoase pentru România, l-au descalificat demult pe Pacepa în faţa românilor, pentru că aceştia au văzut cu ochii lor, au participat prin munca lor, la realizarea investiţiilor făcute cu respectivii bani. De altfel, domnul Barnes recunoaşte că acestea au „transformat România într-un monument“ (chiar dacă numai „pentru sine însuşi“, adică, vezi Doamne, pentru Ceauşescu). Pentru a „privatiza“ acest „monument ceauşist“ s-au înghesuit şi firme americane (Ford, Bechtel etc.)!

Spionajul – legitim doar pentru alţii?

Nu putem, însă, să nu amintim că astfel de acţiuni de „furt de tehnologie“ constituie o bună parte din „bijuteriile coroanei“ serviciilor de informaţii. O confirmă reputatul Alexandre de Marenches, fost şef al informativului Franţei: „Spionajul propriu-zis devine din ce în ce mai mult spionaj economic, industrial, ştiinţific… şi este foarte rentabil. Serviciile de informaţii descoperă astfel un procedeu folosit de o altă ţară. Dacă respectivul procedeu ar fi trebuit inventat şi pus la punct, s-ar fi cheltuit, poate, ani de muncă şi milioane de franci. Această formă de spionaj se poartă nu numai faţă de duşmani, ci, trebuie s-o spunem, şi între prieteni“. Şi, adăugăm noi, „afacerea Texas Instruments“ confirmă spusele contelui.
Iar un agent tot de la FBI ne spune şi el: „la ordinul ofiţerului operativ, agenţii fură secretele, planurile, documentele, benzile informatice … de unde ei (ofiţerii n.r.) nu pot ajunge: în interiorul guvernelor sau al instituţiilor ştiinţifice secrete ale ţărilor lor“ (Robert Baer: „See no Evil“, Crown Publishers, New York, USA, 2001). Aşa încât, nimic extraordinar în „acţiunile serviciului de spionaj român în SUA!!!“.
Dar Pacepa şi emulul său le prezintă ca şi cum ele ar fi fost inventate de „odioasa Securitate“, din care, cu mult profit personal, material şi moral, a făcut parte şi ex-generalul trădător. Tot minciună se numeşte şi acest mod de a prezenta lucrurile. Iar domnul Barnes o întăreşte, lăudându-se că acţiunea „Clauza“ „ne-a dat posibilitatea să cunoaştem şi să neutralizăm o bună parte a agenţilor de influenţă ai rezidenţei DIE“. Nu prea ne vine a crede, pentru că, dacă au neutralizat ceva, au făcut-o nu cu „ajutorul“ clauzei, ci cu ajutorul trădătorului Pacepa, care a „turnat“ ceva agenţi pe care el îi ştia, pentru că, până la trădare, coordonase „operaţiunile TS“ ale DIE. Iarăşi, minciunele…

De cine se teme Pacepa?

Cât despre „Orizonturi roşii“, ce să spunem? O fi vrut el, „generalul, să schimbe istoria … şi să-şi reabiliteze trecutul…“. Numai că istoria nu a schimbat-o el, iar trecutul său este reabilitat, eventual pentru cei cărora trădătorul le-a adus servicii, în niciun caz nu pentru români. Căci românii ştiu că cel ce scoate sabia la poporul său se numeşte simplu: trădător. Şi atunci, de cine se teme Pacepa?
Răspuns: „Pacepa se află în continuare sub protecţia guvernului SUA, iar înfăţişarea şi vocea sa sunt clasificate şi azi strict secret. Autorităţile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginaţie, eforturi, timp şi bani. Acum generalul are o viaţă nouă, în care nimeni nu ştie dacă el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la TV sau ar vorbi la radio, prietenii şi vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum şi distrugerea noii sale identităţi“.
Deci, domnul general Pacepa se teme de prieteni şi de vecini!! Da, pentru că în România nu mai există „comunişti fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria şi privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui“, cum afirmă domnul Barnes. „Din cauza lui“ nu nişte comunişti fanatici au pierdut ceva; au pierdut ceva acei foşti subordonaţi ai săi, anchetaţi şi hărţuiţi ca fiind „puii“ lui. Din nou, minciuni şi… minciunele…
„Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit“, ne spune colegul american, adică „din partea foştilor KGB-işti care conduc azi Rusia“, pentru că, vezi Doamne, „a expus detalii jenante“ într-o carte apărută în 2007 despre „relaţiile operative“ avute de KGB cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy. În legătură cu respectiva carte s-au emis deja păreri, chiar în SUA, că n-ar fi fost scrisă de Pacepa. De altfel, la vremea respectivă (începutul anilor ’60), Pacepa n-avea cum să cunoască astfel de „maşinaţiuni“ pentru că era… mic… în funcţie. Nu este, însă, exclus ca „maşinaţiuni“ să existe acum, în legătură cu respectiva carte, pentru a mai întârzia adevărul despre asasinarea lui John Kennedy. Alte … „adevăruri“ pacepiste, adică tot minciuni!
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI)
Curentul – miercuri, 22 iulie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: 322 plus GDS, GDS - noul komintern, GRU, grupa "20", KGB, mincinosul cronic vladimir tismaneanu, Pacepa-Pacipa

„CURVA“ PACEPA – afacerea trădării (III). De ce apara "societatea civila" un cadru KGB/GRU care a anihilat rezistenta anticomunista din munti?!

July 16th, 2009

Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Şi cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziţie informaţii care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche şi Aurel Rogojan – fost şef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile şi selecţia materialului ne aparţin.

Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI

Generalul Mihai Ion Pacepa menţionează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informaţii în anul 1946 şi că prima sa misiune ar fi fost “să se infiltreze în bandele care acţionau la vremea respectivă în munţi”.
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofiţer acoperit în cadrul reprezentanţei comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat şi de vest-germani. Simon Bela Titus, ofiţer de informaţii în cadrul Marelui Stat Major, îşi informează superiorii. Informaţia lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici şi infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani…“.
În 1958, Simion Turcu, ofiţer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofiţer, Vasile Moroşan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru – şeful lui Pacepa la vremea respectivă – îşi înştiinţează subalternul în legătură cu informaţia primită. Alte două surse au semnalat aceeaşi situaţie, că Pacepa colaborează cu C.I.A. şi cu aceste date Doicaru şi-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al şefului D.I.E. Cum a reuşit Pacepa această performanţă? …“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“… în această perspectivă, o „coincidenţă“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenenţă.

Decapitarea contraspionajului

Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acţionat ulterior, în direcţia slăbirii unităţii de contraspionaj de care se simţea ameninţat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită şi primeşte azil politic în S.U.A. Succesul obţinut de ruşi este dublu: discreditarea lui Ceauşescu şi zdruncinarea solidităţii şi renumelui securităţii româneşti; plasarea unui om cu un statut şi o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obţină sau să se confirme anumite informaţii şi care ar putea servi unor obiective de dezinformare.

„Omul sovieticilor în anii ‘50“

Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigaţii asupra relaţiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 şef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activităţii sale din securitate şeful unui compartiment al Direcţiei de Contrasabotaj, ce avea în atribuţii şi protecţia rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupaţie jefuia, pur şi simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecţiuni geologice să fie ţinute secrete şi, mai cu seamă, să fie închise şi mascate o serie de exploatări de ţiţei. Această operaţie de protejare a resurselor de ţiţei a fost, însă, deconspirată, iar şeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a ameninţat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelităţii faţă de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situaţii şi hărţi ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranţă de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situaţia din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum ştiam că hărţile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărţilor, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm vieţile.“

Cârtiţă KGB plasată americanilor?

Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea şi plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obţinute în detrimentul adversarilor, precum şi la definitivarea unor acţiuni de propagandă, contrapropagandă şi dezinformare. De notat faptul că spaţiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenţi KGB cu acte în regulă, căutaţi sau curtaţi de diverse state apusene, fiind serviţi occidentului cu galoane de „disidenţi“ români.
Imediat după moartea lui Hruşciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, îşi impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relaţiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităţilor sale în spaţiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligaţiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varşovia, a continuat să beneficieze de activităţile de spionaj desfăşurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB şi Direcţia Generală de Informaţii Externe (D.G.I.E.), cât şi dintre G.R.U. şi D.I.A. (Direcţia de Informaţii a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.

Ceauşescu, ţintă operativă a KGB şi GRU

Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice şi a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi distanţarea lui Ceauşescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România şi, în primul rând, Ceauşescu să se afle în atenţia specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul şi G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceauşescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, … „după ce lui Nixon i se lansase invitaţia oficială de a vizita Bucureştiul. Planul prevedea stabilirea comunicaţiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei şi D.S.S-ului (Departamentul Securităţii Statului) care îşi făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însuraţi cu rusoaice şi care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceauşescu şi de a înfiinţa un Front al Salvării Naţionale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcţia armatei sau chiar a Securităţii, Ceauşescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofiţerii căsătoriţi cu cetăţence sovietice să divorţeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiţii, multe persoane din conducerea armatei – inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniţă, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate şi devin obiect al activităţilor speciale de supraveghere şi prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice şi, în primul rând, G.R.U. îşi intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete româneşti documentează mai multe cazuri de culegere şi transmitere de informaţii sovieticilor.
(va urma)

„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (III)
Curentul – joi, 16 iulie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: GDS - noul komintern, GRU, grupa "20", KGB, mincinosul cronic vladimir tismaneanu, Pacepa-Pacipa