Victor Roncea Blog

Fiecaredintre noi a fost invatat la scoala ca Mihai Eminescu este cel mai marepoet pe care l-a avut tara noastra si ca nu mai e nimeni ca el. Printreepitelele si comparatiile absolute prin care este descris, am invatatpe de rost zeci de poezii si am retinut ca nimeni nu a mai folositlimba romana ca el. Ziare.com te provoaca ladezbatere: ti-ai dori ca Romania de astazi sa aiba un jurnalist asa cuma fost Mihai Eminescu? Crezi ca un jurnalist ar trebui sa fieechidistant sau doar sa isi afirme clar optiunile? A fost MihaiEminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasapolitica? Citeste si episodul al doilea al dezbaterii”Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? Afla cuce a deranjat Mihai Eminescu pe toata lumea si daca asta i-a adusprematur disparitia” si cum au reactionat Marile Puteri la campaniile depresa ale lui Mihai Eminescu. Mai afla cine si de ce l-a declarat nebun, ce continea ultimul articol scris de Mihai Eminescu si ce i s-a intamplat dupa ce a fost publicat. Ucis cand canta “Desteapta-te Romane!”.

Cu doua minute inainte de pauza,profesorii apropiati de elevi mai spuneau si cate o picanterie. Amaflat astfel de relatia cu Veronica Micle, de sifilis si ca nu era intoate mintile atunci cand a murit.

Satui de poezii si deobligatia de a invata zeci de pagini de comentarii, unii au ramas doarcu ce li s-a spus atunci. Ca Eminescu era sifilitic si nebun si ca atrait in fantezie si melancolie, obsedat de temele care se regasesc inpoeziile lui.

Si de ce ar fi asta o problema? A fost un poet,un artist. Asa sunt artistii. Da, numai ca aceasta varianta, raspanditainca de cand era in viata, nu e tocmai adevarata.

De obicei,intr-un chenar din manualele de Limba romana mai erau cateva cuvintedespre societatea Junimea si alte patru cuvinte care spun cat se poatede sec ce l-a preocupat pe Mihai Eminescu in ultimii 13 din cei 39 deani de viata: “redactor la ziarul Timpul”. In aceste patru cuvinte suntingropati, insa, 13 ani de lupta impotriva politicienilor lacomi sicorupti si un nationalism care a deranjat atat de mult marile puteriincat i-a adus moartea.

Cu toate acestea, Eminescu esteprezentat in continuare ca un tanar boem si visator si nu ca barbatulcare a fost printre primii detinuti politici ai statului roman siprimul ziarist roman redus la tacere pentru ca era prea incomod.

Angajat politic in slujba statului

MihaiEminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul deIasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti,afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit infunctia de redactor-sef.

Nu a practicat jurnalismul ca pe omeserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel maibun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu oforta distrugatoare despre “iresponsabilitatile factorilor politici,afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Maiorescu ascris: “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prinuniversul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica siverba”.

Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi unziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic siatat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezentapartidul astfel: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul MihaiEminescu, redactor la ziarul Timpul”.

Cat a putut sa scrieacolo, el a luptat impotriva principiilor “machiavelice ale rosilor”(n.r. liberalii din acea perioada). Era de parere ca acestia priveaustatul ca pe un mecanism “cu resorturi moarte a carui activitate sirepaos se reguleaza dupa legile staticii si ale dinamicii”. De aceea,ei nu respectau traditiile, pe care le considerau niste prejudecati, sicredeau ca pot sa inventeze dupa bunul lor plac legi noi sau sa importelegi “traduse de pe texte straine, supte din deget”.

Pentruliberali scopul economiei politice era productia, ceea ce facea ca omulsa fie redus “la rolul unui surub de masina”, in timp ce pentruconservatori statul era “un produs organic al naturii, gingas ca toateprodusele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoasteproprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adaptalegilor cari-i sunt innascute”.

Sa le spunem ticalosilor ce ticalosi sunt

Eminescuisi asumase rolul de chirurg care trebuia sa elimine “putrejunea bubeinoastre nationale” astfel incat societatea sa poata sa-siinsanatoseasca “corpul statului”. De aceea, se simtea obligat saloveasca in nulitatile politice, pentru ca ele sa stie “ca nu se potamesteca nepedepsite in lucruri ce nici sunt in stare sa le priceapa”.

Eraacuzat uneori ca folosea un limbaj exagerat si chiar injurios, dar seapara spunand ca foloseste cea mai exacta expresie care sa descriesituatia.

“Suntem noi oare de vina daca adevarul curat, spusneted, e deja o injurie? Ne propunem cateodata a fi foarte urbani – cefolos? Adevarul simplu, descoperirea simpla a nestiintei si amarginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza esimpla. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezinta.Compararea intre ceea ce sunt intr-adevar, nimica toata, si ceea cereprezinta, demnitati inalte ale statului, exciteaza deja rasul siironia cititorilor, incat o vina din partea noastra, o intentie de aponegri, nu exista defel.”

Nu i-a iertat nici pe conservatoripentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea ImperiuluiAustro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si serenunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.

Desia fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescusi-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeauintotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocatproteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carptransmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : “si mai potoliti-l peEminescu!”.

“Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria deprincipii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntemcopii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intrenoi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-ipunga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam … si conservatorul safraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?

Suntemcomedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea sicastigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosucand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga nouapersonal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntembarbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul?Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile cacamesile si partidul ca cizmele?”

Inceputul carierei de ziarist a lui Mihai Eminescu a coincis cuasa-numita “chestiune orientala”, care consta in impartireateritoriilor eliberate dupa prabusirea Imperiului Otoman. Marile puteriimplicate erau Rusia si Austro-Ungaria, iar lui Eminescu nu i-a fostfrica sa lupte cu amandoua pentru interesul national.
Asa cum vedeam in primul episod al serialului – dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?,Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent deculoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri.Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii aleEuropei.

Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiulde Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul incare guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, maiales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.

CandRusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei,Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor.In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiarstia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.

“Intocmaica mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosiei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica cecompune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail siPseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti,sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedareinsa, la urma urmelor se proclama competenti”, comenta el deciziaParlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militaredin Basarabia.

Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino,care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervinape langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial alconservatorilor in “organul personal al antipatiilor sale”.

Chestiunea izraelita

AcelasiCongres de la Berlin care obliga Romania sa cedeze Basarabia a cerut siinlaturarea unei restrictii din Constitutie care prevedea ca “numaistrainii de rit crestin vor putea obtine naturalizarea”.

Eminescus-a opus, insa, acordarii cetateniei romane evreilor, motivandu-siatitudinea prin realitatile sociale si economice ale vremii. El sereferea la faptul ca in tarile de unde au emigrat, evreii au fostimpiedicati sa practice mestesugurile si au fost astfel constransi sase ocupe cu negotul si specula.

De asemenea, afirma caimigrarea evreilor in numar mare, mai ales in Moldova, s-a datoratincercarii lor de a se sustrage serviciului militar in tarile deorigine, posibilitatii de a profita de “pozitia privilegiata fata depopulatia autohtona” asigurata de regimul consular din Romania si, maiales, neputintei principatelor romane de se apara de aceasta invazie.

Eminescua criticat intentia liberalilor de a acorda drepturi civile deplinetuturor evreilor nascuti in tara si care nu s-au bucurat niciodata deprotectie straina. El spunea ca evreii urmareau “sa poata cumparamosiile statului si cele particulare, sa puie mana in orase si sate peorice negot si orice industrie, c-un cuvant sa aiba toate drepturilecivile ale romanului, fara a avea neplacuta datorie de-a servi inarmata”.

I.C. Bratianu a insistat “amenintand pe deputati cuprimejdie din partea Europei”, ceea ce l-a facut pe Eminescu sa tragaconcluzia ca Bratianu facuse promisiuni anterioare in acest sensAliantei izraelite.

Eminescu a incercat sa explice ca nu erastapanit de ura pentru aceasta etnie si afirma ca impamantenireatrebuie acordata numai evreilor care participasera la razboiul deindependenta.

“Marile fenomene sociale se intampla, dupa anoastra parere, intr-o ordine cauzala tot atat de necesara ca sievenimentele elementare, si daca nu putem zice ca avem ura in contraploii, chiar cand cade prea multa, sau contra ninsorii, tot astfel nuura putem simti pentru un eveniment atat de elementar ca imigratiuneain mase a unui element etnic care-a contractat anume apucaturieconomice ce nu ne convin sub persecutiile altor popoare”, argumenta el.

Romanii de peste hotare

Opreocupare permanenta a lui Mihai Eminescu a fost, in articolele sale,situatia romanilor care traiau in afara granitelor, in special cei dinArdeal. Primele articole pe aceasta tema le-a scris inca de cand erastudent la Viena.

Eminescu a condamnat dualismul austro-ungarcare permitea dominatia austriecilor si a ungurilor asupra celorlaltenatiuni din Imperiu, ceea ce a dus la anchetarea lui de catreautoritatile ungare.

Solutia pe care a propus-o inca dinstudentie a fost descentralizarea bazata pe coordonareanationalitatilor in grupuri administrative autonome. In acelasi timp,Eminescu se intreba cum era posibil ca maghiarii sa creada ca vor reusisa faca in cativa ani “ceea ce n-au putut face cultura bizantina saucucerirea otomana”.

Un alt domeniu de interes a fost scoalaromaneasca, el afirmand ca scoala trebuie sa formeze mai intaicaracterul, iar cunostintele de specialitate sa vina mai tarziu.

“Invataturanumai ca atare nu are a face cu cresterea. Invatand pe de rost numiriletuturor oraselor de pe pamant si toate formulele chimice, toate numelespeciilor de plante si de animale, aceasta masa de cunostinte, oricatde noua ar fi pentru o inteligenta, n-o fac nici mai iubitoare deadevar, nici indemanatica de a judeca si de a distinge drept destramb”, era de parere Eminescu.

Astfel, aflam din scrierile luiEminescu ca reforma din Educatie nu a inceput in urma cu 13 ani, asacum stim noi, ci este dezbatuta de cel putin 120 de ani.

Prezenta lui Mihai Eminescu in contextul politic al anilor 1880 iiincomoda ingrozitor pe politicienii romani aflati sub presiunea unorcercuri externe interesate de compromiterea unitatii si integritatiistatului roman.
Jurnalistul Mihai Eminescu deranja atat demult incat chiar liderul conservator P.P. Carp i-a scris lui TituMaiorescu, de la Viena, o sentinta care a ramas celebra: “si maipotoliti-l pe Eminescu!”. Eliminarea lui era, asadar, o necesitateiminenta pentru succesul tratatelor pe care Romania le semna cu mariivecini.

In episoadele precedente al serialului-dezbatere Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?am vazut care erau preocuparile ziaristului Mihai Eminescu si cum atacapartidele politice romanesti sau puterile externe din jurul Romaniei.De acum inainte urmeaza sa vedem cum s-au intors campaniile de presaimpotriva lui.

Primul pas a fost schimbarea lui din functia pecare o avea la ziarul Timpul, asa ca, in noiembrie 1881, Eminescu esteinlocuit de la conducere, retrogradat si atacat de noul redactor-sefchiar in paginile ziarului pe care il condusese.

Chiar daca numai avea libertatea deplina la Timpul, Eminescu a gasit o alta solutiepentru a lupta impotriva intereselor straine. In 24 ianuarie 1882, el aparticipat la fondarea unei organizatii cu caracter secret siconspirativ numita Societatea Carpatii. Potrivit statutului oficial,aceasta isi propunea sa sprijine orice “intreprindere romaneasca”, daravea in vedere in special situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungarsi milita pentru unirea Transilvaniei cu tara.

Consideratasubversiva de serviciile secrete austro-ungare, Societatea Carpatiieste atent supravegheata, inclusiv prin agenti infiltrati pana inredactia ziarului Timpul. Pentru a-i fi urmarita activitatea, inCarpatii este introdus Ioan Slavici, care ii dadea rapoarte amanuntitelui Maiorescu, amandoi fiind agenti ai Imperiului, dupa cum arata uneledocumente.

Tot Ioan Slavici il si gazduia pe Mihai Eminescu, iarsotia lui, Ecaterina Szoke Magyarosy, a fost prima care a invocatnebunia lui Eminescu in anul urmator.

Austriecii erau cu ochii pe Dacia lui Eminescu

SocietateaCarpatii, care devenise un adevarat partid secret cu zeci de mii demembri, ii ingrijora in mod deosebit pe diplomatii austro-ungari dinRomania, dupa cum se observa din raportul pe care ambasadorul austriacla Bucuresti, baronul Ernst von Mayer, l-a transmis superiorilor sai.

“S-astabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-arecomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactorprincipal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni denationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant dinRomania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpulvacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directiaunei Dacii Mari”, spunea diplomatul austriac.

Un alt raportconfidential trimis catre Kalnoky, ministrul de Externe alAustro-Ungariei, informa despre o alta adunare a organizatiei la careparticipase si un anume Lachman, redactor la ziarul “BukaresterTageblatt” si spion austriac. Acesta avea ca sarcina principalaurmarirea pas cu pas a lui Mihai Eminescu.

In acelasi raport,mai apare numele unei persoane apropiata de Eminescu, posibil chiarvicepresedinte al Societatii Carpatii, despre care se scria foarte clarca este spion austriac. Numele acestuia reapare in procesul verbalintocmit cu ocazia arestarii.

Eminescu era vazut in aceaperioada ca un cap al conservatorismului si al luptei pentru unitatenationala pe care nu o coordona doar prin Societatea Carpatii. Elcrease o adevarata retea de organizatii studentesti, toate dedicateaceluiasi scop: Societatea “Petru Maior” din Budapesta, Romania juna”la Viena, “Junimea”, “Dacia”, “Bucovina si Moldova” la Cernauti, inTransilvania societatea “Astra” si, in Romania, “Liga pentru unitateaculturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”. Aceasta din urma aveafiliale pana si la Paris.

Toate acestea erau urmariteindeaproape de serviciile secrete ale Rusiei tariste si aleAustro-Ungariei, lucru dovedit si de arhivele de la Viena.

28 iunie 1883 – inceputul sfarsitului

In1883, articolele lui Mihai Eminescu deranjau deja pe toata lumea, iarel devine o povara. A scris in Timpul despre expansiunea catolicismuluiin Romania si a realizat un tablou al maghiarizarii numelor romanestiin Transilvania. Mai mult, il ridiculizeaza pe Carol I pentru lipsa deautoritate. In viata politica romaneasca erau vizati liberalii pentrupolitica lor interna si externa, dar si conservatorii pe care i-acondamnat pentru cardasia cu liberalii.

Cel mai periculos lucruin acel moment ar fi fost ca Mihai Eminescu sa devina parlamentar, asacum se intamplase cu alti ziaristi, si sa genereze un curent politicostil puterilor externe din jurul Romaniei.

Manuscrisele dinacei ani, care au scapat nedistruse de Titu Maiorescu, arata caEminescu era hotarat sa actioneze impotriva unei aliante a Casei Regaledin Romania cu lumea germana si avea proiecte cu adevarat “subversive”,mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Asa ceva nu mai putea sareziste mult.

In 28 iunie 1883, Eminescu “innebuneste” brusc inochii autoritatilor. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta laospiciu, iar Societatea Carpatii este desfiintata la cerereareprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, celcare se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Au fost organizate razii siperchezitii, au fost devastate sediile unor societati nationale, aufost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fostintentate procese ardelenilor.

Lui Eminescu i se insceneaza unuldintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, lacare au participat chiar si cunoscuti de-ai lui. A fost inceputul unuiproces de distrugere care s-a incheiat cu moartea lui, sase ani maitarziu.

Exact in ziua in care Mihai Eminescu a fost declarat nebun deautoritatile de la Bucuresti, Austro-Ungaria rupea relatiilediplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar Otto von Bismark iitrimitea o telegrama lui Carol I in care il ameninta cu razboiul.
Inaceeasi zi de 28 iunie 1883, cand Mihai Eminescu a fost arestat siinternat la ospiciu, Romania trebuia sa semneze un tratat secret dealianta cu Austro-Ungaria, Germania si Italia. Documentul insemna, defapt, aservirea Romaniei Austro-Ungariei, excludea revendicareaArdealului si interzicea orice fel proteste in acest sens.

Eminescu,aflat in centrul oricarei manifestari pentru eliberarea Ardealului,trebuia sa fie redus la tacere si scos din peisaj. Este de fapt abiainceputul procesului de defaimare si de eliminare a ziaristului MihaiEminescu.

Am vazut in episodul anterior al dezbaterii Ziare.com – Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?ca Mihai Eminescu era in continuare periculos pentru puterile externedin jurul Romaniei chiar si dupa indepartea de la conducerea ziaruluiTimpul. Daca in prima etapa jurnalistul Eminescu a fost redus latacere, de data asta s-a decis ca trebuie scos din scena.

Despre”boala” lui se afla abia pe la 1 iulie 1883, cand ziarul “Romanul”,aflat intr-o polemica acerba cu Eminescu, dadea primul semnal alscoaterii lui din viata publica: “Aflam cu sincera parere de rau ca dl.Mihai Eminescu, redactor la ziarul “Timpul”, tinar plin de talent siinzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cazut greu bolnav. Speram caboala sa nu va fi decit trecatoare si ca in curind vom putea anuntadeplina sa insanatosire”.

A doua zi, ziarul Timpul publicapropriul anunt: “Cu incepere de astazi, 1 iulie, directiunea politicasi redactia ziarului “Timpul” este incredintata d-lui Mihail Paleologu”.

Timpulrevine cu un comunicat a doua zi, pe 3 iulie: “Unul dintrecolaboratorii acestei foi, poetul Mihai Eminescu, a incetat de a mailua parte in redactie, atins fiind in mod subit de o grava boala. Neplace insa a spera ca lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu vafi decit de scurta durata si ca ne va fi data fericirea de a anuntarevenirea sa sanatos la functiunile de pina acum”.

Se observa caambele ziare scriu despre poetul Mihai Eminescu si despre talentul sigeniul sau poetic, nu despre jurnalistul nationalist Mihai Eminescu.Incepe astfel accentuarea laturii creative, romantice si visatoare apersonalitatii acestuia, punand in umbra luptele acerbe pe care le-adus pentru tara sa.

“Domnul Eminescu a innebunit”

Niciosursa oficiala nu spune, insa, ca Eminescu ar fi fost nebun, desiadversarii lui au incercat de la inceput sa raspandeasca acest zvon.Mai intai, in 28 iunie, Ecaterina Szoke Magyarosy, sotia lui IoanSlavici, i-a trimis lui Maiorescu un bilet in care scria “DomnulEminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarterau”.

Eminescu se afla in acea zi la baia Mitrasewschi, undefusese dus de Grigore Ventura, redactor la ziarul L’IndependenceRoumaine. Acesta il scoate din minti si il lasa intr-un din camereinainte sa alerteze politia ca un nebun s-a inchis in baie si nu vreasa mai iasa. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai SocietatiiCarpatii, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasade forta. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si il duc lastabilimentul Sutu, unde i se rezervase un loc cu o noapte inainte.

Venturale spune politistilor ca Eminescu ar fi tinut un discurs”politico-socialo-national” infierbantat la Capsa si ar fi scos unpistol cu care spunea ca il va omora pe rege. Aceasta afirmatie nueste, insa, sustinuta nici de procesul verbal al politiei si nici dedeclaratiile celorlalti martori.

Abia in luna august, in revistaLiteratorul, apare o epigrama semnata de Alexandru Macedonski care iistabileste definitiv diagnosticul lui Eminescu ii ochii tuturor. “UnX… pretins poet acum,/ S-a dus pe cel mai jalnic drum…/ L-as plangedaca-n balamuc,/ Destinul sau n-ar fi mai bun,/ Caci pana ieri a fostnauc,/ Si azi nu e decat nebun”.

Spargea vitrinele si isi arunca volumul de poezii in noroi

Presaincepe sa discute deschis problema si se anunta ca “mai multi prietenidin capitala, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribuilunar pentru intretinerea amicului lor in casa de sanatate. D.T.Maiorescu are partea cea mai mare in aceasta frumoasa si nobilaactiune”.

Este raspandit zvonul nebuniei lui si nimeni nu vroiasa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu pentru canimic din ceea ce a scris nu trebuie luat in considerare daca eranebun. Maiorescu se asigura ca din Mihai Eminescu sa nu mai ramanadecat poetul si ii da lovitura de gratie publicand, la sfirsitul anului1883, un volum cu 64 de poezii eminesciene, intre care “Mai am unsingur dor” si “Se bate miezul noptii”.

Scopul volumului depoezii era acela de a sterge cu buretele imaginea unui Eminescunationalist si adversar de temut al liberalilor si de a limita operaeminesciana strict la poezie. Din acel moment, opera de jurnalistpolitic si lupta acerba impotriva “ticalosilor”, la fel de importantaca cea poetica, este complet uitata, iar Mihai Eminescu a ramas doar”poetul national al Romaniei”.

Volumul de poezii are maresucces, multe versuri fiind transformate in romante ieftine, cintate incafenele si saloane. Cand il vedea in vitrinele librariilor, spargeageamul si isi arunca propriile poezii in noroi si pe calca in picioare.

Eminescu este internat in mai multe sanatorii din tara si dinstrainatate, desi toti care il vedeau spuneau ca este complet lucid,iar starea sanatatii sale era foarte buna. De aceeasi parere erau simedicii care il consultau, iar sanatatea psihica era confirmata detestele la care era supus.

Tratament cu doze mari de mercur si diagnostic dat din scrisori

Dinnoiembrie 1886 pana in aprilie 1887, Eminescu este sechestrat laManastirea Neamt, unde gardienii arunca pe el galeti de apa rece si ilbat cu funia uda pentru a-l “calma”. Incearca sa fuga de mai multe orisi in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi, sub ingrijireadoctorului Iszac. Acesta este cel care i-a pus diagnosticul preluat deistorie: sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva.

Ceamai evidenta problema cu acest diagnostic este ca Eminescu nu eraparalizat. Avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista untratament concret impotriva sifilisului si contrar tuturor preceptelormedicale are vremii, care aratau ca mercurul este toxic si totalcontraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administradoze uriase de pana la 7 grame.

In aceeasi perioada, unpsihiatru din Bucuresti care nu il vazuse niciodata pe Eminescu preiadiagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza spunand: “psihopatereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fimistuit narcotice si excitante. Un psihopat alcoolic si sifilitic, el aajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaicaintunecare a activitatii psihice”. Asta in conditiile in care se stieca Eminescu se declarase impotriva drogurilor.

In 1888, VeronicaMicle reuseste sa il aduca inapoi in Bucuresti, unde reincepe sa scrieca anonim la cateva ziare si reviste pana in 13 ianuarie 1889, data lacare apare ultimul articol scris de ziaristul Mihai Eminescu.

n 13 ianuarie 1889, guvernul roman s-a cutremurat in urma unuiarticol din ziarul Romania Libera, care a dus in cele din urma laruperea coalitiei fragile formata intre liberali si conservatori.
Articolull-a facut pe George Duna Vernescu sa isi dea demisia pentru scurt timpdin functia de ministru al Justitiei pentru ca “era tratat intr-un modprea adevarat pentru un organ ministerial”, dupa cum a comentat presadin acea perioada. S-a linistit imediat, insa, cand ministrii junimistil-au informat ca articolul e scris de “bietul Eminescu” si ca vor cererectificari.

Mihai Eminescu reusise sa isi pastreze verva siputerea pe care o tinea in penita in ciuda “tratamentelor” la carefusese supus, cu doze mari de mercur si supradozajul de medicamentecare ii provocasera schimbarile de comportament, depresiile, insomniilesi halucinatiile de dupa 1887.

Stim deja din episodul precedent al dezbaterii Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?ca Mihai Eminescu a primit diagnosticul “sifilis congenital matern cuparalizie generala progresiva”, desi nu prezenta simptomele bolii, iarun alt medic psihiatru l-a catalogat ca fiind psihopat ereditar doarcitind cateva scrisori.

Cei pe care i-a incomodat au incercat sascape de el inca din 1883, dar de data asta, dupa articolul din RomaniaLibera, sfarsitul era stabilit.

Ecourile articolului s-au vazutin celelalte ziare in zilele urmatoare. “Lupta” scria pe prima paginain 15 ianuarie urmatoarele: “Sedinta inca nu este deschisa, cand d.Vernescu intra furios cu un exemplar din Romania libera in care esteinjurat. “Imi dau demisia! Imi dau demisia!” – striga catre amicii saicare in zadar cearca a-l linisti. Ministrii junimisti il inconjoarasi-l roaga sa nu demisioneze, ca se va face rectificare, ii si arata unbruion de rectificare, aruncand vina articolului in chestiune pespatele bietului Eminescu… D. Vernescu se linisteste, ba inca se prealinisteste, si aceasta foarte repede… O furtuna in un cap deavocat… Sedinta se deschide…”

Si ziarul “Natiunea” povesteace s-a intamplat la sedinta: “In urma articolului aparut ieri inRomania libera, in care d. Vernescu era tratat intr-un mod preaadevarat pentru un organ ministerial, domnia sa si-a dat demisia azidimineata. Insa, in urma asigurarilor d-lui Carp, cum ca va dezavua -ceea ce a si facut in numarul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu,autorul articolului in chestiune, d. Vernescu si-a retras demisiunea.Uite popa, nu e popa”.

Mihai Eminescu este cautat, gasit siinternat din nou in sanatoriu, dar nu se stie exact cand pentru ca nuse mai stia nimic de el. La inceputul lunii februarie, Romania Liberaanunta ca Eminescu s-a aflat la Ospiciul Marcuta pana cand directiuneaa decis ca nu-l mai poate tine pentru ca nu este platita spitalizarea.De la Marcuta a fost dus la clinica privata a doctorului Sutu.

Un interogatoriu cu mai multe simboluri decat cuvinte

In12 iunie 1889, cu trei zile inainte sa moara, Mihai Eminescu a fostsupus unui interogatoriu pentru evaluarea starii psihice. Discutia aramas celebra datorita modului in care Eminescu a dat raspunsurile:

– Cum te cheama?
-Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru,milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cupietre de diamant cit oul de mare.
– Pentru ce?
– Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
– Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?
– Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.

Raspunsurileatrag atentia prin numerologia si simbolistica folosita. Totinterogatoriul este construit in jurul cifrelor masonice 48 si 64, desise stie sigur ca Eminescu nu era mason. Studierea raspunsurilor decatre cei care cunosc numerologia esoterica a oferit mai multeintelesuri care pas sa se lege cu destinul lui Eminescu. De exemplu, 64reprezinta chenarele de pe tabla de sah, joc cunoscut pentru rolulnebunului sacrificat pentru ca regele sa isi pastreze pozitia.

Modulin care este calculat fiecare raspuns se inscrie in criptologiamasonica si nu doar raspunsurile jurnalistului, ceea ce inseamna cainterogatoriul este fabricat in totalitate. Explicatia e clara:Eminescu nu putea calcula aceste raspunsuri dupa canoanele masonice,pur si simplu pentru ca nu putea anticipa intrebarile. Si chiar daca lecalcula el astfel, acest lucru arata de fapt deplinatatea facultatilormintale.

Petre Poenaru era un tenor care il cunostea pe Eminescusi chiar il lovise in cap cu o piatra cu cateva zile inainte. Tot elavea sa ii provoace si moartea. Totusi, nu se stie exact de ce se aflaPoenaru in acel sanatoriu.

Omorat in timp ce canta “Desteapta-te, Romane!”

Latrei zile de la ciudatul interogatoriu, Eminescu moare subit, in fatadoctorului Vines. “Eminescu se asaza pe pat si peste citeva minute cadeintr-o sincopa si moare imediat”, a spus doctorul mai tarziu. Cauzaoficiala este “dementa paralitica”, chiar daca teancurile de hartii pecare le scria Eminescu in acea perioada nu confirma varianta.

Exista,insa, si alte marturii descoperite si publicate mult mai tarziu, carespun ca Eminescu a murit de fapt in bratele frizerului sau care venisein vizita la sanatoriu. “Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vadmurind, as putea zice, pe bratele mele…”, spunea Dumitru Cosmanescu,care fusese si coafor al Casei Regale.

“Venisem la Sutu, cam pela 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu ziceuitandu-se lung la mine: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sane plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!” Eu care stiamca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vedeca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eudupa el. Canta frumos, avea voce.

Cum mergeam amandoi, unullanga altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furioscare-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate,ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana.Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cusangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: “Dumitrache, adu repededoctorul ca ma prapadesc… Asta m-a omorat!”

L-am luat inbrate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-ampotrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange.Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-audavorba afara, ca nu e nimic… Dar dupa o jumatate de ora, bietulEminescu murise!”

Textul a aparut prima oara in ziarulUniversul, la 28 iunie 1926, dar nu a atras atentia prea mult. El afost publicat de profesorul Nae Georgescu, in cartea “Eminescu tarziu.Trecerea”.

Creierul a fost uitat in soare cateva zile

Autopsiai-a fost facuta in 16 iunie 1889, raportul depus la Academie nefiind,insa, semnat. Potrivit acestuia, a fost gasita “o degenerescenta grasaa peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unorplaci intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pefata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si arinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasaconsiderabila”. Rinichii albi, cat si modificarile ficatului suntcaracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.

Creierul,care ar fi raspuns la toate intrebarile si ar fi aratat daca Eminescuavea cu adevarat sifilis, nu a fost de niciun ajutor pentru ca a fostuitat pe fereastra la soare si trimis la teste abia dupa cateva zile.

GheorgheMarinescu, asistentul lui Babes, a spus multi ani mai tarziu: “Creierulera in adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate siprezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobuliianteriori”.

Putinele aprecieri despre autopsia lui MihaiEminescu i-au facut pe specialisti sa spuna, chiar in zilele noastre,ca el nu a suferit decat de pe urma tratamentelor. Asta nu poate decatsa confirme varianta ca a fost redus la tacere si indepartat pentruatitudinea fata de puterile externe si pentru ca cerea vehement unireacu Ardealul.

Toate dovezile puse la cap duc spre ipoteza caindepartarea lui Eminescu a fost ceruta de interesele puterilorexterne, iar toate actiunile intreprinse in acest sens incep cuscrisoarea lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii spunea “Si maipotoliti-l pe Eminescu!”.

Asasinarea lui Mihai Eminescu ainceput in 1883 si continua, din pacate, si astazi deoarece in scolicopiii sunt invatati ca Mihai Eminescu a fost doar cel mai mare poet pecare l-a dat tara noastra, dar care s-a imbolnavit de sifilis si amurit.

Ziare.com te provoaca la dezbatere: Crezi ca a fostMihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentruclasa politica? Crezi ca i s-a inscenat “nebunia” pentru a i sediscredita activitatea de jurnalist? Ce parere ai despre cum se invataastazi in scoli despre Mihai Eminescu?

Sursa: Ziare.com
Autor: Alexandru Toreanik

Vezi si: www.mihai-eminescu.ro plus Civic Media – Dosarul Eminescu

Citeste mai multe la Ziare.com despre Mihai Eminescu jurnalist-Mihai Eminescu asasinat -Mihai Eminescu nebun -Mihai Eminescu adevar

Posted in Analize

Tags: Civic Media, Eminescu, Mihai Eminescu

PARINTELE NICOLAE TANASE: "Postesc pentru ca Eminescu a postit!". Presedintele Asociatiei Pro Vita afirma ca in Romania s-au ucis peste 18 milioane de copii in 20 de ani. VIDEO

February 11th, 2010

„Inotăm în sânge”
„ÎnRomânia înotăm în sânge, nu până la glezne, nu până la gât, nu pana la brau, ci pânăpeste cap!, pentru că populaţia existentă în România este de 18 milioane,restul se află la muncă în străinătate sau la studii. În 20 de ani, dela moartea lui Ceauşescu încoace, s-au omorât 18 milioane de copii.

Aceastaeste cifra oficială, pentru că există una neoficială care arată aceastăstare de fapt şi anume că cifra ar putea fi dublă. Faţă de aceastăsituaţie, noi, cei de aici, cu luare aminte să fim, pentru căproblemele sunt înăuntru şi mai puţin în afară. Adică, înăuntru nostruşi mai puţin în afara noastră. De aceea cuvântul „dragoste” este primulcuvânt aşezat aici şi apoi cuvântul „toleranţă”. Eu am fost o vreme înpreajma unui mare poet, Ioan Alexandru, care zicea: „Asiaticii atacă,sectanţii atacă, ateii atacă, toţi ne atacă şi numai noi ne certămîntre noi şi pe fondul acesta ei vor birui”.

Postesc pentru că Eminescu a postit

Trebuie să mărturisim credinţa azi, acum şi în felul în care trăimacum, pentru că dacă vrem să mărturisim credinţa cum au mărturisitînaintaşii noştri de 2 mii de ani încoace, lucrul acesta va fi şi maigreu. Încă nu ni se cere sânge, ni se cere mărturisire. Scrie „să nu tearăţi că posteşti”. Da, aşa este, ca să nu te mândreşti. Dar într-olume în care nu se mai posteşte, trebuie să arătăm, fără mândrie, căpostim. Şi dacă ne întreabă cineva: „Dar de ce posteşti?”, răspunsul săfie: „Pentru că Eminescu a postit, Iorga a postit, Ştefan a postit,Mihai Viteazu a postit şi pentru că ei au postit, postesc şi eu pentrucă, de fapt, respect o chemare a Mântuitorului Hristos pe care ei aurespectat-o.

La judecată nu ne vom prezenta singuri. Ne vom prezenta cu copiiinoştri, cu soţia noastră, cu soţul nostru, cu părinţii noştri, cuvecinii noştri, cu prieteni şi acolo ne vom da seama de ceea ce amfăcut pentru noi, dar mai ales pentru ei. De aceea este importantălucrarea în Biserica Ortodoxă, nelepădarea de credinţă, dar în acelaşitimp, aplicarea în practică a credinţei.

Se fac avorturi. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine

Dacă se fac avorturi, nu se fac vinovaţi doar cei care facavorturi: mamele, taţii, asistentele, medicii. Suntem vinovaţi cutoţii, pentru că nu luăm nici o atitudine. Avortul nu este o crimăsimplă, este o crimă complexă. Pentru că omori un corp, moare copilulnebotezat, pentru că nu ştim unde merge sufletul lui. Că în iad nupoate să meargă pentru că nu a făcut rău, în rai nu poate să meargăpentru că nu a fost botezat.

În anul 2050 România va avea doar şase milioane de locuitori

După noul statut al Bisericii Ortodoxe Române, la parohii s-auorganizat centre sociale. Avem şi noi unul, se numeşte „Pro-Vita pentrucei născuţi şi nenăscuţi”. Adică, viaţă pentru cei ce se nască şipentru cei ce nu se nasc. Avem acolo 318 copii, ceea ce nu înseamnămult faţă de cele 18 milioane, dar înseamnă ceva. Anume aceşti copiidemonstrează prin prezenţa lor că este cazul să ne preocupăm de esenţă.Asta nu înseamnă că neglijăm postul sau metania, asta nu înseamnă că numai citim acatiste, dar va trebui să lucrăm, pentru că naţia noastrăeste în pieire. Anul 2050 va prinde România cu şase milioane delocuitori, situaţie care nu se poate repara curând. […] Familia nu maieste familie. Tocmeala dintre părinţii fetei şi părinţii băiatului sesfârşeşte sau uneori chiar începe cu problema „cum să facem ca să nunască în curând copii”. Problema care este pusă negativ este problemacare dărâmă familia. Dar aceasta se continuă: „De ce să mă maicăsătoresc şi civili, şi chiar religios pentru că o să am probleme cusoacra, cu ambianţa? Fac o căsătorie de probă”. Acest lucru estegroaznic, pentru că această căsătorie de probă este desfrânare.

Tu eşti liber să fii homosexual. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine

Iubirea nu exclude toleranţa. Adică, „te iubesc şi te tolerez”.Până unde te tolerez? Până când libertatea pe care tu ţi-ai luat-o,intră şi atacă libertatea mea. Tu eşti liber să fii homosexual. Dinpăcate, eşti liber, aşa sunt legile. Dar eu sunt liber să nu fiu deacord cu tine. Eu sunt liber să apăr ochii copilului meu demanifestările tale. Asta nu înseamnă că nu sunt tolerant, asta înseamnăcu nu sunt prost, pentru că tu vrei să fiu tolerant până la prostie.

Octavian RACU – Flux.md

Posted in Uncategorized

Tags: Mihai Eminescu, parintele nicolae tanase, Provita

CANONIZAREA LUI EMINESCU. O propunere-surpriza adresata Patriarhului Daniel. Scrisoarea Ligii Scriitorilor din Romania catre Sinodul BOR

February 2nd, 2010

Liga Scriitorilor din România a cerut Patriarhului BisericiiOrtodoxe Române, PF Daniel, canonizarea poetului Mihai Eminescu casfânt în calendarul ortodox român.

Într-o scrisoare adresată, marţi, Patriarhului Daniel, LigaScriitorilor din România spune că speră că propunerea “va găsiecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a-laşeza pe Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul SfinţilorOrtodocşi Români”.
Potrivit reprezentanţilor Ligii, Eminescu merită canonizat din mai multe motive, printre care se numără şi faptul că din cele 46de volume cu aproximativ 14.000 de file scrise de poet şi aflate laAcademia Română “răzbate spiritul naţional-ortodox”.
“Mihai Eminescu se trage dintr-o familie ortodoxă,căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-ofamilie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi RalucaEminovici, mama poetului, născută Jurascu, era ortodoxă“,se arată în solicitare.
De asemenea, Liga Scriitorilor din România a precizat că MihaiEminescu a urmat, între anii 1858-1860, şcoala primară NationalHauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală) din Cernăuţi şi că,în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şistudii filosofice, “Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imaginevăzută la naşterea sa, un Hristos blând şi iubitor, luminat la chipde o lumină de candelă”.
“Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasăşi a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsitsălaş şi în Biserica Ortodoxă Română. În întreaga operă a poetuluidescoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, iar poetulnaţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânulcăreia se află ca stâlp al românismului Biserica OrtodoxăRomână“, se arată în scrisoarea adresată PF Daniel.
Liga Scriitorilor din România are sediul la Cluj-Napoca şinumără peste 300 de membri.
Mediafax

UPDATE: Scrisoarea Ligii Scriitorilor din Romania
Astăzi, printr-o scrisoare deschisă adresată Patriarhului Daniel,preşedintele Ligii Scriitorilor din România, poetul Al. Florin Ţene propune canonizarea lui Mihai Eminescu, şi trecerea PoetuluiNaţional în rândul sfinţilor Bisericii Ortodoxe Române. Redăm integralscrisoarea adresată Patriarhului BOR: ”Prea Fericite Patriarh, văscriu în numele a peste trei sute de membri ai Ligii Scriitorilor dinRomânia, care au hotărât să Vă facem următoarea propunere:
Cunoscând faptul că Poetul Naţional, Mihai Eminescu, este cea maiimportantă voce poetică din literatura română, că din cele 46 de volumecu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbatespiritual naţional-ortodox;
– având în vedere că se trage dintr-o famile ortodoxă, căminarulGheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţăraniromâni-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mamapoetului, născută Jurascu era ortodoxă. Familia pe linie paternă coboradin Transilvania de unde emigrase din cauza persecuţiilor religioase;
– cunoscând faptul că Mihai Eminescu, între anii 1858-1860, urmeazăşcoala primară Naţional Hauptschule (Şcoala Primară Ortodoxă Orientală), din Cernăuţi;
– că în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şistudii filosofice, Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzutăla naşterea sa. Fiind vorba de un Hristos blând şi iubitor, luminat lachip de o lumină de candelă. În scrisul său filigranat are trimiteribiblice, pe care nimeni nu a ştiut să le pătrundă cu adevărat: “ce ecugetarea sacră?/carte tristă şi închisă/ce mai mult incifrează/ cel cevrea a descifra, iar ”Făt Frumos din lacrimă “ este gândit ca oprefigurare a lui Iisu, scris ca o pagină de Scriptură. FolcloristulTudor Pamfile subliniază că su aceaşi chemare este scris şi “Luceafărul“(“Vas nestricat al Maicii Domnului“). În”Sărmanul Dionis “ descoperimcăutarea înfrigurată a lui Dumnezeu şi al Mântuirii, prin sacrificiu şiiubire, nici decum ce spunea George Călinescu că este vorba de“elucubaţi romantice “ ce duc la reîncarnare;
– Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă, cum ar fi:”Săvie păstorii “,”Rugăciune”,”Rugăciune 1 “,”Rugăciune 2 “,”Rugăciune3”,”maica Domnului”,”Rugăciune”,(Opere,vol V).
Având în vedere că Mihai Eminescu a introdus în literatură noastrălimba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română,că în întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă aneamului nostru, că viaţa întreagă şi-a conscrat-o Adevărului şiDreptăţii, că Poetul Naţional a devenit simbolul spiritualităţiiromâneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului BisericaOrtodoxă Română, propunem:
Canonizarea poetului Mihai Eminescu ca SFÂNT în Calendarul Ortodox Român.
Sperăm că propunerea noastră prin Prea Fericirea Voastră, Daniel, vagăsi ecoul cuvenit la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pentru a aşezape Mihai Eminescu la locul cuvenit în calendarul Sfiinţilor OrtodocşiRomâni.”
Liga Scriitorilor din România este o asociaţie care cuprinde peste300 de scriitori din ţară şi străinătate. A fost înfiinţată acum treiani şi are sediul central la Cluj-Napoca.
Contactat telefonic, preşedintele Ligii Scriitorilor a declarat pentru NapocaNews: “Amcerut Sinodului BOR canonizarea lui Mihai Eminescu, deoarece aşa cum aufost canonizaţi domnitori politici ca Ştefan cel Mare şi Sfânt şiConstantin Brâncoveanu ca apărători ai dreptei credinţe este necesar caşi un reprezentant al culturii şi spiritualităţii autentice a neamuluisă fie trecut în rândul sfiinţilor ortodocşi români.Dezbaterea adeschis-o acum doi/trei ani scriitorul Copilu-Cheatră, dar LigaScriitorilor a propus prima dată, în mod oficial, Sfântului Sinodcanonizarea Poetului Naţional”.
Marius Sălăjean / NapocaNews
Foto: Mihaela Cojocariu

Posted in Uncategorized

Tags: Mihai Eminescu

ULTIMUL ARTICOL al lui Eminescu din TIMPUL. 28 – 29 IUNIE 1883. FOTO-DOCUMENT: Pentru Libertatea Presei

June 29th, 2009

7 Comments »

Mihai Eminescu: Pentru libertatea presei

Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.

E logic într-adevăr ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.

Regimul dobândise darea din mână şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcând ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gândeşte decât la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.

Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Ziarul „Timpul”, din 29 iunie 1883, cu ultimul articol publicat de Eminescu despre libertatea presei. Foto: Roncea.ro via Academia Română

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.

Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.

Ei bine, care ar fi fost acelea ?

Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.

Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.

În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L’Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.

Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Independence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitând în asociaţia cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.

Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.

Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.

Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.

Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.

(Timpul, Buc. 8 (1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. S)

www.Mihai-Eminescu.ro

Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News

Tags: 28 iunie, 28 iunie 1883, Academia Romana, Eminescu, Mihai Eminescu, Mihai Eminescu - Romanul Absolut, Mihai Eminescu Ro, romanul absolut, Roncea, timpul, Victor Roncea Blog, Ziarul Timpul

7 Comments »

SACRIFICAREA, BOALA si MOARTEA lui Eminescu, la emisiunea NASUL, cu profesorii Nae Georgescu, Theodor Codreanu si Gheorghe Ene. TRANSCRIERE.

June 17th, 2009

VIDEO: Ceremonia din 15 iunie de la Mormantul lui Eminescu organizata de Parintele Teofil Bradea si prietenii sai

Emisiunea NASUL din 15 iunie 2009, la 120 de ani de la moartea lui Eminescu
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi avem în această seară o construcţie inedită. Discutăm, aşa cum am promis săptămâna trecută, suntem la episodul 2 legat de Mihai Eminescu. Despre dispariţia sa. În această seară privim şi prin documente ale serviciilor secrete, să vedem câte au existat, ce se spune acolo despre Mihai Eminescu. Mistificările care au avut loc de-a lungul timpului, faptul că istoria a avut grijă din când în când să îl mai omoare de câteva ori pe Mihai Eminescu. Nici în şcoală Mihai Eminescu nu este învăţat aşa cum ar trebui. Şi multe altele, pentru că Mihai Eminescu e şi multă Românie în toată povestea vieţii sale.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Cred eu, o seară interesantă, pentru că atunci când vorbeşti de Mihai Eminescu, şi cred că noi am reuşit săptămâna trecută să o facem destul de aplicat, e interesant. Şi în această seară vom fi moderaţi şi vom introduce nuanţele pe care le cunoaştem noi în toată discuţia pentru că e important să ştim cât mai exact cine a fost Mihai Eminescu şi de ce el e atât de mare nu doar pentru România, ci şi pentru Europa. Invitaţii mei sunt profesori universitari, oameni care şi-au dedicat o mare parte din viaţă studierii lui Eminescu. Unii din ei chiar au avut acces la documente secrete. Şi o să vedeţi în această seară că Biroul de informaţii din Rusia, din Imperiul Austro-Ungar, erau foarte preocupate de ce face, ce spune, ce scrie, ce gândeşte Mihai Eminescu. Era socotit un element poate periculos, poate ostil. Profesor universitar doctor Nae Georgescu, bună seara, profesor doctor Teodor Codreanu, scriitor, profesor doctor Gheorghe Ene, tot scriitor. Bună seara. Mă va ajuta în această seară colegul nostru de la „Ziua”, Victor Roncea. Şi el preocupat. Are câteva teme şi îşi dedică o mare parte din energie acestor teme şi îi mulţumim pentru că ne-a sprijinit în această emisiune. Victor Roncea, e un subiect delicat?
Victor Roncea: E delicat, ca sufletul neamului românesc. Dar revine iată după 1989 în forţă, pentru că e bine să amintim că, până în 1989, Eminescu a fost interzis. Mihai Eminescu a fost la index cu anumite scrieri ale sale, în special cele politice şi cele jurnalistice. În 1989, înainte de căderea regimului, s-a încercat să se publice, fiind vorba de centenarul morţii lui Mihai Eminescu, volumul 10 din seria consacrată lui Mihai Eminescu, care cuprindea scrierile politice, dupa volumul 9, din anii ’80. Atunci am aflat şi eu că Mihai Eminescu a scris mult mai mult decât ce învăţam în şcoală. Şi aşa am aflat că există o luptă pentru Mihai Eminescu cel adevărat. Acea carte era interzisă oficial, dar circula pe sub mână. Mihai Eminescu devenise un fel de marfă de contrabandă culturală naţională. După 1989 am avut posibilitatea să aflăm mult mai multe despre adevărata viaţă a lui Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Dar n-am avut o zbatere aşa, să aflăm foarte multe.
Victor Roncea: Nici până astăzi nu se ştiu foarte multe date. Şi există, cred eu, forţe din aceeaşi sferă a celor care au încercat în urmă cu 120 de ani să îl disocieze pe Mihai Eminescu jurnalistul de opera sa, sa îl taie, de o parte poetul şi de o parte omul politic, militantul pentru cauza naţională, şi să îngroape acea parte de activist politic a lui. Aceleaşi forţe, cred eu, acţionează şi astăzi. După 120 de ani.
Nae Georgescu: Să nuanţăm.
Radu Moraru: De ce noi românii nu facem odată o discuţie clară, deschisă, publică, domne, ăsta e Mihai Eminescu? Cu bune, cu rele, cu exagerări, cu tuşe mai groase…
Nae Georgescu: Nu îl cunoaştem. Să nu credeţi că e cineva care îl cunoaşte pe Mihai Eminescu şi nu vrea să spună. Ziarul „Timpul” e cam nedesfăcut, ziarele din acel timp sunt curate. Nu există un proiect, un program. Ca să o facă cineva, trebuie ca o instituţie să îşi pună în plan această cercetare.
Victor Roncea: Vreau să subliniez faptul că după 20 de ani nu există o catedră Mihai Eminescu.
Nae Georgescu: Noi ce facem, facem pe cont propriu fiecare.
Radu Moraru: De ce a fost sacrificat Mihai Eminescu? E una din cărţile dumneavoastră. De ce totuşi nu îl eliberăm odată pe Mihai Eminescu pentru marele public?
Teodor Codreanu: Dintr-o anumită pudoare ideologică. Mihai Eminescu e ocolit cu obstinaţie atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în alte domenii ale culturii. Sunt 16 volume masive din opera lui Mihai Eminescu, fiecare în jur de 1000 de pagini. Şi e foarte greu să parcurgi toate aceste volume. De aceea Mihai Eminescu rămâne mereu un mare necunoscut.
Radu Moraru: Totuşi, 16 mii de pagini sunt ce citit.
Teodor Codreanu: Evident că sunt de citit, mai greu de înţeles şi de acceptat. Astăzi, biblioteca a cam lăsat locul internetului, unde există o subcultură de masă şi de aceea interesul pentru marile lecturi e din ce în ce mai slab.
Radu Moraru: Spune Mihai Eminescu nişte adevăruri care n-ar trebui să fie cunoscute niciodată de marele public?
Nae Georgescu: Are nişte teorii. Înlănţuirea unor adevăruri într-un context teoretic. Or, teoria duce la ideologii.
Radu Moraru: Acum e vremea. Nu vedeţi că toţi caută ideologii noi, o societate nouă? Nu mai e bun capitalismul, că şi-a arătat limitele, globalismul scârţâie. S-ar potrivi teoriile lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Mihai Eminescu are o teorie generală conservativă care implică anumite frâne progresului şi aruncării în gol către viitor. Implică anumite responsabilităţi pe care noi astăzi nu vrem să le mai luăm.
Radu Moraru: Daţi-mi un exemplu?
Nae Georgescu: Protecţionismul vamal, de pildă. El spune să ne protejăm propriile noastre mărfuri. Noi nu acceptăm asta astăzi.
Gheorghe Ene: În încercarea de a completa poziţia colegilor mei, aş opta pentru dublarea sacrificat – autosacrificat, pornind de la ideea că Mihai Eminescu şi-a asumat în cunoştinţă de cauză rolul de apărător al valorilor şi intereselor naţionale. Lua în calcul consecinţele. A constatat cu puţin timp înainte de îmbolnăvire, respectiv în 1883, că devenise respectat, dar urât de toată lumea politică. Pentru curajul lui extraordinar de a scoate la lumină disfuncţii, vulnerabilităţi, ameninţări şi chiar infracţiuni consumate la adresa siguranţei naţionale, precizând că siguranţa naţională constituie o instituţie cu abordare socială globală, prin prisma asigurării stabilităţii, echilibrului şi dezvoltării nestânjenite a tuturor componentelor economice. Deci sub acest aspect Mihai Eminescu ştie că se autosacrifice…
Radu Moraru: Să nu uităm, el a fost sprijinit la început de clasa politică, încurajat, promovat, după care el devenise inamicul public numărul unu.
Victor Roncea: Şi nu mai putea fi controlat.
Gheorghe Ene: El s-a simţit, şi a fost ameninţat atât din interior, în special de către clasa politică, pentru curajul, corectitudinea, exactitatea cu care releva cauzele, efectele, formele de manifestare ale acţiunilor şi inacţiunilor prin care era prejudiciat statul român, pentru faptul că el avea în aprecierea şi valorizarea societăţii o perspectivă…
Victor Roncea: O perspectivă naţională.
Radu Moraru: Credeţi că Mihai Eminescu ataca teme… sau aveţi dovezi că temele din articolele sale, din discursurile sale politice făceau referire la trădările naţionale, la jaf economic, la cum se dădea şpaga în timpul jocurilor de cărţi…
Gheorghe Ene: Componentele de siguranţă naţională erau extrem de largi. Cuprindeau aspectele din domeniul intern, problematica de apărare în relaţiile externe cu factori de risc calificaţi sau cu …
Radu Moraru: M-aţi pierdut aici…
Gheorghe Ene: Decizionali din sfera puterii, dar şi cu reprezentanţi ai unor servicii secrete. Fac precizarea că Eminescu avea capabilitatea să realizeze că serviciile secrete erau deosebit de utile pentru toate ţările, cu atât mai mult pentru România, şi ştia că puterile angajau oameni cu calităţi şi disponibilităţi extraordinare. Şi el însuşi a devenit o instituţie de apărare şi promovare a intereselor naţionale, chiar dacă nu era implicat…
Radu Moraru: M-am prins. Omul servea serviciile noastre patriote care…
Gheorghe Ene: În perioada constituirii statului naţional unitar.
Radu Moraru: De când se ştia că România urmăreşte să constituie statul naţional unitar?
Gheorghe Ene: Încă înainte de 1800, boierii români, oamenii din conducerile instituţiilor, adresau marilor puteri solicitări care vizau la început sporirea autonomiei de stat, iar în ultimă instanţă dobândirea independenţei prin mijloace legale.
Radu Moraru: Trebuie să spunem că e posibil ca Mihai Eminescu să fi devenit inamic public pentru Imperiul Austro-Ungar, pentru Rusia…
Gheorghe Ene: Nu numai că e posibil, Mihai Eminescu era chemat săptămânal la Viena alături de Slavici, să dea garanţii de securitate, pentru că Mihai Eminescu atacase raţiunea de a fi a dualismului austro-ungar. Motiv pentru care a fost obligat să îşi întrerupă studiile la Viena şi să opteze pentru Berlin.
Radu Moraru: Interesant. Atunci e posibil ca imperiile să fi crezut că el e un fel de agent secret care acţionează sub acoperirea de gazetar, om politic, şi să fi montat o întreagă maşină de urmărire a lui?
Victor Roncea: Cred că era un agent nesecret al României.
Gheorghe Ene: Înainte de plecarea la studii la Viena, Mihai Eminescu era iniţiat în unele acţiuni pe specific cultural, de promovare a intereselor româneşti. Iar pe perioada studiilor deja probase capacitatea de a pune în dificultate Austro-Ungaria prin organizarea Congresului românilor de pretutindeni în contextul unei activităţi de mai mică amploare, serbarea de la Putna.
Radu Moraru: Vă întrerup…
Nae Georgescu: Ca istoric literal, vreau să spun că Mihai Eminescu avea 20 de ani. Şi în aceşti 20 de ani, ca tânăr student în Viena, reuşeşte să unească câteva societăţi ale studenţilor români, în această România Jună. El şi cu Slavici.
Radu Moraru: Dar cum reuşeşte?
Nae Georgescu: Prin discurs şi prin idei practice. Le spune, faceţi-vă o bibliotecă. Fiecare să aducă de acasă un ziar, sau o carte… şi prin scris. El scrie în acest timp, debutează la 20 de ani în Convorbiri Literale. Şi în presa politică. Chiar textele pe care le publică la 20 de ani sunt foarte importante. Explică situaţia Imperiului Austro-Ungar cu cele 8 naţiuni. Explică cum cehii s-au unit între ei… toţi se unesc, hai să facem şi noi un congres, să ne unim şi noi românii între noi. În alte articole atacă puternic maghiarimea.
Radu Moraru: În ce sens o atacă?
Nae Georgescu: Administraţia maghiară din partea ungară a Imperiului Austro-Ungar trebuia să rezolve problemele a vreo 7 popoare, printre care şi ale românilor. Or, ungurii nu reuşeau să facă faţă la probleme de administraţie. Pe de altă parte, întâlneau elementul românesc, foarte mândru, cu o cultură adâncă. Şi Mihai Eminescu asta spune, ungurii nu sunt un popor, sunt o populaţie. Ei nu au cultură, nu au limbă…
Radu Moraru: Am înţeles. Domnul profesor Teodor Codreanu, credeţi că Mihai Eminescu ar vexa astăzi pe cineva? Uniunea Europeană, ţări din Uniunea Europeană, faptul că noi ni-l asumăm aşa cum a fost el? Credeţi că astăzi textele lui ar stârni patimi, uri?
Teodor Codreanu: Nu e vorba să vexeze pe nimeni, dar cei care atunci nu au putut să intre în complexitatea gândirii lui Eminescu, evident că au urmaşi şi că nici astăzi Mihai Eminescu nu convine tuturor. Unii consideră că ar fi antieuropean. S-au pus pe fruntea lui Mihai Eminescu fel de fel de etichete. Reacţionat, extremist, paseist, antisemit. Altminteri, europenitatea lui a fost confirmată de Titu Maiorescu. Titu Maiorescu a avut o atitudine dintre cele mai complexe faţă de Mihai Eminescu. Sunt astăzi voci care îl condamnă pe Maiorescu că prin anumite acţiuni ale sale a contribuit la trecerea lui Mihai Eminescu în zona aceea a tragismului din ultimii 6 ani ai vieţii. Pe de altă parte, Maiorescu, care era o personalitate complexă, are conştiinţa greşelilor lui faţă de Mihai Eminescu, şi interesant că imediat după moartea poetului el e acela care îl introduce propriu-zis în canonul literal românesc. În 1989, la scurt timp după decesul lui Mihai Eminescu, Maiorescu publică celebra lucrare „Eminescu şi poeziile lui”. În finalul acestei lucrări face o celebră profeţie privind centralitatea canonică în limbajul nostru de astăzi, a poeziei lui Mihai Eminescu. „Pe cât omeneşte se poate vedea, limba poeziei române din secolul 20 va începe sub auspiciile geniului lui”. Fapt confirmat de evoluţia culturii noastre din secolul 20.
Radu Moraru: Dar care au fost cei mai aprigi adversari ai lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Ca istoric literal, e vorba de grupul ardelenesc, Grama, Canonicul Bunea, Aron Lensuşianul, care nu concepeau ca un puşti să fie mare poet şi liderul poeziei româneşti.
Teodor Codreanu: Paradoxul e că Maiorescu îl introduce în canonul literal românesc, iar un canonic de la Blaj îi contestă această poziţie a lui Eminescu. Din pricină că Alexandru Grama era un adversar al Societăţii Junimea.
Gheorghe Ene: Aş dori să adaug şi eu ceva la aceste precizări. Faptul că Mihai Eminescu doar a deranjat interese, dar a fost respectat şi înţeles de către factorii de putere străini, o dovedim prin aceea că la moartea lui inclusiv mari oficioase europene i-au apreciat calităţile deosebite. În primul rând ca publicist. El a fost văzut la început în Europa pe componenta de politică externă. La Timpul era redactor de politică externă, ca de altfel şi la Curierul de Iaşi. În 1889, Mihai Eminescu este însuşit pe linia imperialismului, fenomenul imperial cultural, inclusiv de către Rusia. Deşi a avut mari meciuri pe această relaţie, prin baterea unei medalii cu acceptul Moscovei. Semn că putea fi luat în considerare inclusiv ca valoare a acestui spaţiu.
Victor Roncea: Dar în acelaşi timp, la publicarea volumului 10, ofiţerii de Securitate recomandau conducerii statului că ar fi bine să nu se publice ca să nu deranjăm interesele URSS şi ale Israelului.
Nae Georgescu: Volumul 10 e unul din cele 5…
Victor Roncea: Da, e volumul mai delicat, dupa 9…
Radu Moraru: Credeţi că astăzi ar putea fi etichetat Mihai Eminescu antisemit?
Victor Roncea: Nu.
Nae Georgescu: Mihai Eminescu e un teoretician. Se adresează oamenilor care sunt dornici de teorie.
Radu Moraru: Dar vedeţi că dacă Mihai Eminescu ar fi fost ascultat, sprijinit, înţeles, poate că astăzi am fi asistat la o societate unde unul dintre teoreticieni să fi fost Mihai Eminescu. Dacă tot ce îmi spuneţi e adevărat, înseamnă că omul chiar lucra la un proiect de societate europeană pe următorii 100 de ani, nu scria atunci ca un ziarist…
Nae Georgescu: Nu era artiglier, deci avea… are 3 teorii majore.
Radu Moraru: Plus că e posibil ca ceea ce promova el să vină din ideile promovate de serviciile secrete româneşti, care erau la începuturi. Adică să fi fost pe filonul ăla naţional.
Gheorghe Ene: Criticismul lui Mihai Eminescu ţine de şcoala Junimii, dar şi de influenţa exercitată de Kant şi de pozitivism, fapt care trebuie înţeles ca metodă de corecţie şi asanificare a societăţii româneşti. Pentru ca astfel să poată fi mai uşor şi corect integrată în cultura europeană. Mihai Eminescu nu poate fi acceptat de elita apuseană decât ca un spirit genial, ca un promotor al intereselor unei ţări…
Radu Moraru: Eu cred că trebuie să îl recitim pe Mihai Eminescu astăzi… poate am găsi nişte răspunsuri.
Victor Roncea: Numai la nivelul doi şi trei el e receptat ca un adversar al marilor puteri sau ca un ziarist care se angajează în lupta politică de pe poziţia unui partid.
Radu Moraru: Ştiţi ce e interesant? Moartea lui Mihai Eminescu era perioadă în care omenirea era pregătită pentru cele două mari sisteme care s-au planificat, comunismul şi capitalismul. Cele două mari experimente pe care omenirea avea să le trăiască în următorii 100 de ani. 1889-1989, 100 de ani s-a întins comunismul.
Nae Georgescu: Eminescu a avut intuiţia… primului război mondial. Intuiţia pericolului comunist.
Radu Moraru: Dar el avea o a treia cale?
Teodor Codreanu: A treia cale a lui Mihai Eminescu era organicismul. Reacţionarismul lui de fapt nu e în sensul negativ care se vehiculează astăzi, ci el considera reacţionarismul ca o reacţie împotriva unei boli.
Radu Moraru: Luăm o scurtă pauză. Ne întoarcem la aceste idei. Se conturează de ce uneori ne e teamă să nu supărăm marile puteri, nu l-am răscitit pe Mihai Eminescu, de ce uneori l-am ascuns. De ce uneori era foarte deranjant pentru momente politice diferite ale societăţii europene, româneşti. Publicitate.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Un mail foarte interesant. „Nu am scris până acum la nicio emisiune TV. Acum simt o imensă revoltă. Românul absolut e tema emisiunii dumneavoastră. Târziu, la 50 de ani, a trebuit să aflu că am învăţat numai minciuni la şcoală. Să le fie ruşine academicienilor, scriitorilor, profesorilor universitari, care predau limba şi literatura română, tuturor acelora care au ascuns adevărul sau au plecat capul ca sabia să nu-l taie. Până când avem asemenea intelectualitate, această ţară va da numai oameni neterminaţi. Ar fi timpul ca să ne asumăm toate şi aşa-zisele rele. Să le fie ruşine celor care fac programa şcolară şi nu se alocă ore de studiu suficiente operei lui Mihai Eminescu, şi operei sale politice. Măcar am avea posibilitatea să cunoaştem şi o parte de istorie, poate mai adevărată decât cea studiată până acum vârâtă pe gâtul generaţiilor întregi de elevi”. Şi are dreptate. Domne, am învăţat mai mult despre Marx, despre Engel, despre Lenin… Cred că la fel am putea să îl studiem şi pe Eminescu, rece. Mai ales astăzi.
Nae Georgescu: În „Istoria Sociologiei Româneşti”, regretatul Ion Ungureanu îi dedică un capitol destul de consistent.
Victor Roncea: Eminescu poate fi considerat si un parinte al sociologiei româneşti.
Radu Moraru: Ştiu, dar Mihai Eminescu ar trebui studiat astăzi de la nivel de liceu. Scrierile sale, dacă pui data de astăzi, sunt extrem de actuale. Faptul că avem o clasă politică ce a trădat România prin elementele sale…
Nae Georgescu: Prin tăierea rădăcinilor, cum spune Eminescu. E o pată de ulei superpusă, nu mai are rădăcinile în sol această clasă politică. Şi tinde a se reface fenomenul. Deci ar trebui să stopăm refacerea fenomenului ca atare.
Teodor Codreanu: În România sunt practic două popoare. E aşa-numita pătură superpusă şi România profundă. Prăpastia aceasta…
Radu Moraru: Şi nu cumva desenul ăsta… Practic aici sunt românii, aici e ţara lor, şi ăştia sunt aici. Că asta e problema. Noi nu prea reuşim să ajungem aici. Dar credeţi că a fost un program întins pe 100 de ani? Ştiţi de ce vă întreb, pentru că e inadmisibil ca România să nu fi pus în 100 de ani mai multe rădăcini la conducerea ei.
Nae Georgescu: Nu, domne, Mihai Eminescu spune că acesta e un fenomen natural. El are teoria selecţiei sociale negative. El spune aşa, luaţi o lopată de nisip, aruncaţi-o în aer şi veţi vedea că ea se va organiza pe pământ sub formă de grămadă. Dedesubt vor fi boabele mai grele şi deasupra pleava. La fel funcţionează şi lopata socială. Ce e greu, ce e serios, stă dedesubt, în umbră, nu se bagă. Şi spune, asta e o tendinţă naturală a omului. Şi spune el, trebuie să găsim nişte corective. Trebuie ca să nu ne conducă numai Pacoste, Cioară… şi atunci spune, trebuie să găsim nişte metode de a-i obliga pe ăştia, ori să se dea la o parte, ori să se implanteze în piramida socială. Şi metodele lui sunt piramida meritului, meritocraţia… el spune, trebuie să instaurăm o dictatură a meritului, meritocraţia. Nu democraţia.
Radu Moraru: Evident că Mihai Eminescu era contemporan cu marii ideologi ai celor două sisteme care se năşteau puternic, şi ăia erau deranjaţi cu toţii. Lasă-ne frate, vii tu să ne dai a treia cale… şi sigur, eu nu cred că Mihai Eminescu era el omul minune. Era un geniu, dar probabil avea multe informaţii şi era hrănit de oamenii sistemului românesc de atunci. Şi e posibil ca tocmai aceia să îl fi lăsat din braţe pe Eminescu, pentru că el devenise deranjant, or, jocurile se cam făceau. Ne-am făcut jocurile la 1877, cu Războiul de Independenţă, pregăteau Marea Unire, poate că aveau nevoie de linişte, şi din mai multe scrieri rezultă că Mihai Eminescu nu putea fi potolit. Or, persoanele care deranjau erau scoase în general nebuni. Există în documentele pe care le-aţi văzut, de-a lungul anilor, anumite elemente care să arate că nebunia lui a fost fabricată? Că el a fost tot timpul urmărit de birouri de informaţii străine?
Gheorghe Ene: Există o serie de documente ale epocii. Din care rezultă că era în obiectivul serviciilor speciale şi lucrat calificat în forme deosebit de avansate. Urmărit profesionist pentru infracţiuni la adresa unor centre de putere şi pentru periculozitatea deosebită pe care o prezenta prin afirmarea intereselor naţionale şi combaterea intereselor din spaţiile respective.
Radu Moraru: Era urmărit şi de serviciile secrete româneşti?
Gheorghe Ene: Nu. Poliţia l-a reţinut în mai multe rânduri…
Radu Moraru: Dar era turbulent înţeleg. Adică la un moment dat o mai lua cu şpriţul…
Gheorghe Ene: Nu, Mihai Eminescu nu a fost băutor.
Victor Roncea: La rândul său făcea parte dintr-o organizaţie secretă…
Radu Moraru: Dar nu spuneţi că Mihai Eminescu nu lua un şpriţ? Nu putem să îl scoatem călugăr.
Nae Georgescu: Bea vin roşu şi cânta doine de dor şi de jale din Ardeal, să spunem la beţie.
Radu Moraru: Dar Veronica Micle e posibil să fi fost vreun agent care să îl şi toarne?
Victor Roncea: Nu. În schimb un agent de acest gen era Slavici, prietenul lui.
Gheorghe Ene: Eminescu se afla şi în atenţia unor organe ale Administraţiei de Stat cu rol de protejare a ordinii interne. Pentru că prin acţiunile purtate pe cont propriu, prin poziţiile luate înainte de exprimarea punctului de vedere oficial în relaţiile externe în legătură cu criza orientală, în legătură cu Convenţia din 4 aprilie privind înţelegerea româno-rusă pentru ca trupele ruseşti să traverseze România şi să acorde unele facilităţi pe linia aprovizionării cu alimente, animale pentru transport şi aşa mai departe. Dar Mihai Eminescu prezenta inclusiv pentru factorii interni un pericol pentru că el, implicându-se în acţiuni de combatere a centrelor de putere, deranja inclusiv în străinătate, iar atitudinea străinilor se repercuta inclusiv în deciziile luate… cei mai deranjaţi au fost austro-ungarii.
Teodor Codreanu: Afacerea Strusberg, de pildă.
Gheorghe Ene: Austro-ungarii l-au expulzat. Renunţarea la studiile de la Viena nu e o opţiune a lui Eminescu. Prin faptul că era şicanat şi invitat săptămânal la poliţie, prin procesul de presă intentat pentru unele articole politice, el a fost adus în situaţia de a nu mai putea respira în teritoriul austro-ungar.
Radu Moraru: Dar el era bănuit că ar fi un agent trimis de români, infiltrat la Viena acolo?
Teodor Codreanu: În 1870 el a avut un proces de presă. Şi norocul lui a fost că acest proces de presă s-a prelungit peste 6 luni, când se prescria. Şi astfel a scăpat de condamnare.
Radu Moraru: Deci de atunci era urmărit să fie cuminţit?
Gheorghe Ene: Dar aici e întrebarea deosebită. Infracţiunile la adresa securităţii unui stat se judecă în regim de primă urgenţă. Şi rămâne întrebarea, de ce a fost iertat? Sunt şi unele considerente care nu exclud implicarea unor oameni politici români…
Radu Moraru: Vreun aranjament. Să zicem că dacă voiau ăia îl rădeau, dar ceva s-a întâmplat…
Gheorghe Ene: El a fost protejat…
Teodor Codreanu: Domnule Radu Moraru, dumneavoastră sunteţi un ziarist incomod. Orice ziarist incomod are de plătit. Eu cred că aveţi mulţi duşmani.
Radu Moraru: Da, dar şi mulţi prieteni. Cred că mai mulţi prieteni.
Victor Roncea: Acesta este avantajul…
Teodor Codreanu: Ei bine, Mihai Eminescu a fost unul din cei mai incomozi ziarişti pe care i-a avut cultura românească. Publicistica e aceea care a făcut ca el să fie scos din viaţa publică. Începând cu 1880, când Maiorescu a publicat, în Timpul, articolul lui programatic de întoarcere a politicii româneşti dinspre lumea francofonă spre cea germană, ei bine, Mihai Eminescu a publicat în timpul studiului lui Maiorescu, dar cu observaţii foarte critice. El era un păstrător al echilibrului în Europa. Paradoxul eminescian este că el era de formaţie germană, dar a simţit că există pericolul expansionismului german. Era atunci proiectul ca lumea germană să pună stăpânire pe gurile Dunării.
Gheorghe Ene: Şi să colonizeze părţi din România.
Teodor Codreanu: Primejdia aceasta el a simţit-o de atunci. Şi deşi nu era un francofil, a simţit că lumea franceză păstrează echilibrul în Europa.
Radu Moraru: De ce spuneai de Slavici?
Victor Roncea: Spuneam că a fost lucrat, ca sa preiau terminologia domnului Ene, pe toata linia, inclusiv de prieteni. Slavici, unul dintre ei, de exemplu, a fost un agent al Austro-Ungariei. E drept, poate lucra şi pentru România. Ar fi fost un agent dublu. Dar mai mult decât atât, Mihai Eminescu în ziua în care a fost ucis civil, ca să spunem aşa, ziua morţii civile, 28 iunie 1883, el a plecat de la Slavici de acasă, de aici, din Piaţa Amzei. Soţia lui Slavici era de origine maghiară. Ea e cea care a alertat poliţia, susţinând că Mihai Eminescu e nebun. Poliţia s-a dus după el unde se refugiase…
Radu Moraru: E interesant.
Victor Roncea: Slavici îl urmărise chiar şi în Societatea Carpaţi.
Radu Moraru: Dar atenţie, el făcuse un tărăboi în dimineaţa respectivă. E posibil să fi fost de fapt abţiguit. A tras şi el o noapte mai lungă.
Gheorghe Ene: S-au făcut… internarea aceea a lui în cămaşa de forţă a însemnat o nerespectare flagrantă a legilor româneşti din perioada respectivă. Călin Cernăianu a studiat legislaţia penitenciarelor, legislaţia caselor de sănătate din vremea aceea şi a stabilit foarte clar că pentru Mihai Eminescu nu s-au respectat regulile elementare. Adică pentru a fi internat într-un sanatoriu trebuia acceptul a doi medici. Ei bine, nu s-a respectat deloc acest fapt. Mihai Eminescu a fost internat pe baza unui simplu bileţel trimis de doamna Slavici, în dimineaţa aceea, către Maiorescu, alarmată că Mihai Eminescu e foarte rău şi trebuie …
Radu Moraru: Scăpaţi-mă de Mihai Eminescu că e nebun. Dar există acest bileţel?
Nae Georgescu: George Călinescu l-a găsit şi e la arhiva Institutului „George Călinescu”.
Radu Moraru: Foarte interesant!
Gheorghe Ene: Am vrut să răspund la întrebarea privind relaţia suspectă dintre Eminescu şi Slavici în problema comportamentului faţă de Austria. Trebuie să pornim de la ideea că Slavici era cetăţean austro-ungar şi aşa a şi murit. Apoi faptul că Slavici era ofiţer austro-ungar şi avea obligaţii pe care…
Radu Moraru: Ofiţer racolat şi de serviciile secrete româneşti.
Gheorghe Ene: Sigur, el dădea informaţii Austro-Ungariei, chiar şi până în 1883. Şi sunt documente în acest sens. Mihai Eminescu chiar îl bănuieşte, şi în anumite perioade încearcă să îl evite. Dar prietenia lor era destul de veche. I-a fost greu să adopte o atitudine tranşantă în această problemă.
Radu Moraru: Eminescu era clar un produs de geniu al României de atunci. De ce au acceptat… Domne, dacă nu doreau acest lucru, nu îl dădeau jos din braţe. De ce au acceptat să îl sacrifice? Că asta e, îl internau, după trei zile îl scoteau, 3 luni, şi reluau…
Teodor Codreanu: A existat tentativa ca Mihai Eminescu să fie plecat în ziua aceea, a desfiinţării Societăţii Carpaţii, să plece la Botoşani, să îl aducă pe fratele său, Nicolae, să îl interneze la Şuţu. Dimitrie Sturdza, ministrul de Externe de atunci, a vrut ca lucrurile să se rezolve paşnic. Slavici ştia acest fapt. Slavici pretinde că a plecat să se trateze la Hale, în Germania. Dar el de fapt, la sfatul lui Sturdza, a plecat pentru câteva zile la Măgurele, unde Sturdza avea o moşie. Pe 26 iunie, Maiorescu scrie că a făcut o plimbare la Măgurele. Şi el spune că Slavici era plecat. În realitate, plimbarea lui la Măgurele a fost o întâlnire cu Slavici şi în această întâlnire el a încercat să îl salveze pe Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Atunci reformulez întrebarea: e posibil ca Mihai Eminescu să fi luat viteză? E o formulă neacademică. În sensul că omul chiar nu mai asculta de nimeni şi la un moment dat să devină chiar periculos, prin acţiunile sale, pentru proiectul România 1918?
Teodor Codreanu: Ultimul lui articol din Timpul era scris împotriva abuzurilor faţă de presă. Un articol scris impecabil ca de altfel şi celelalte. Aşadar, o asemenea minte nu putea să deraieze brusc.
Radu Moraru: Totuşi vedeţi, a rămas fără bani.
Victor Roncea: I s-au tăiat toate mijloacele.
Radu Moraru: Un produs de geniu care ani de zile a ajutat România. Practic, serviciile şi oamenii politici s-au folosit de el ca să poată negocia de pe poziţii egale. Bun. Şi la un moment dat i se taie fondurile… Păi cum să devină Mihai Eminescu sărac?
Teodor Codreanu: Petre Carp negocia atunci la Viena tratatul secret. Şi zgomotul pe care îl face Mihai Eminescu în presă incomoda aceste demersuri. Şi el trimite vestita telegramă: „…şi mai potoliţi-l pe Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Dar ce negociau ei atunci?
Teodor Codreanu: Tratatul Tripla Alianţă. Un tratat care a funcţionat până la primul război mondial.
Gheorghe Ene: Tripla alianţă viza conferirea unui plus de siguranţă Germaniei şi Austro-Ungariei care la Tratatul de la Berlin, iunie-iulie 1878, a umilit Rusia. De asemenea se simţea ameninţată de Franţa, pe care o coborâse în rangul de a doua putere a Europei. Faţă de aceasta, cele două ţări doreau să îşi ia revanşa şi sigur că atragerea României în sfera lor de interese viza ca teritoriul naţional german şi austro-ungar să fie cruţat de o eventuală conflagraţie, teatrul de operaţiuni urmând să fie plasat în România, ca pierderile marilor puteri să fie mici. Atragerea României a fost un fel de dragoste cu forţa. Dar românii au ştiut să profite, pentru că îşi consolidaseră statul, cuceriseră independenţa, au obţinut acceptul marilor puteri pentru ca România să devină o putere în sud-estul Europei…
Radu Moraru: Deci am intrat în NATO, ca să spun aşa…
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Rusia a fost deranjată? Foarte deranjată?
Nae Georgescu: Da, da.
Gheorghe Ene: A pregătit peste 25 de ani revanşa pe care şi-a luat-o.
Victor Roncea: Dar din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu era o trădare a intereselor românilor din Transilvania.
Teodor Codreanu: Garanţiile acestea se bazau pe sacrificarea Ardealului. Tocmai de aici e cheia înţelegerii recalcitranţei lui Mihai Eminescu în ziua în care s-a desfiinţat Societatea Carpaţi. Faptul era pregătit deja mai înainte de serviciile secrete româneşti, când un demnitar al vremii, Petre Grădişteanu, a ţinut un discurs foarte interesant la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, de la Iaşi. Şi Mihai Eminescu a fost programat atunci să meargă să ţină un discurs. Dar văzând demagogia din jurul evenimentului, Mihai Eminescu a renunţat, scârbit. Ei bine, în acel articol, în acel discurs al lui Grădişteanu, se spune despre politica lui Carol I, că în coroana domniei regelui lipsesc câteva diamante. Era o metaforă pentru Bucovina, Basarabia şi Ardeal. Această metaforă politică a stârnit un conflict diplomatic foarte violent între Bucureşti şi Viena. Şi ministrul nostru de Externe cu Petre Grădişteanu au fost chemaţi la Viena să îşi ceară scuze. Or, acest eveniment a contribuit indirect la argumentarea desfiinţării Societăţii Carpaţi.
Radu Moraru: De ce timp de 6 ani aproape, Eminescu nu e reabilitat de către nimeni dintre cei care serveau patria? Adică 6 ani de zile… Întrebare, e posibil Mihai Eminescu să fi bătut mâna cu vreun serviciu din Franţa, a trădat vreodată Eminescu?
Nae Georgescu: Nu, a fost amăgit în această perioadă.
Teodor Codreanu: El trebuia îndepărtat din viaţa publicistică. De aceea a şi fost dus la Oberdobling, Viena. Şi Eminescu trebuia să stea acolo 2 ani de zile. Imaginaţi-vă ce însemna asta? Ori Mihai Eminescu şi-a revenit rapid la Viena, pentru că acolo nu i-au mai făcut tratament cu mercur, ori primul lui gând a fost să se întoarcă în ţară. Ordinul lui Maiorescu a fost să nu meargă în ţară, ci să meargă la o plimbare în Italia.
Radu Moraru: Deci e posibil ca România să fi primit un… bă, băieţi, radeţi-l pe Eminescu, să nu îl mai vedem la televizor, cum ar veni.
Nae Georgescu: Eminescu vine până la urmă în Bucureşti pe 17 martie 1884. Exact pe 17 martie 1884 se desfiinţează ziarul Timpul.
Gheorghe Ene: Mihai Eminescu nu trebuia să rămână nici în Bucureşti…
Radu Moraru: Aşa de tare era Mihai Eminescu, încât României i s-au promis sancţiuni dure dacă nu îl ţin pe Mihai Eminescu…
Gheorghe Ene: Austro-Ungaria a hotărât ziua în care să percheziţioneze şi să excludă persoanele cu rol important în Societatea secretă Carpaţii. Domiciliile au fost …
Radu Moraru: Deci ordinul a venit de la Viena? Deja e un meci pe care îl regăsesc până în zilele de astăzi. Deci în ce societate era Titu Maiorescu?
Nae Georgescu: Era şi în Societatea Carpaţii… care avea 7-8 mii de membri.
Radu Moraru: El la ce echipă juca? Titu Maiorescu? Juca şi în altă echipă decât echipa României? Avea vreo înţelegere… de exemplu, Slavici era ofiţer. Titu Maiorescu avea vreo palmă bătută cu vreun…?
Teodor Codreanu: Nu, avea interese. De pildă, el ca avocat…
Victor Roncea: Dar a fost francmason sau nu?
Nae Georgescu: În tinereţe a fost francmason.
Radu Moraru: Deci el juca în tabăra străinilor?
Teodor Codreanu: Nu, ale intereselor personale.
Gheorghe Ene: Maiorescu avea interes să se menţină în spaţiul de maximă audienţă politică, ştiind că pentru aceasta trebuia să ai acceptul puterilor. Nu aş spune că era duplicitar, era avocat. În plus studiase la Viena, era om de formaţie germană…
Radu Moraru: Deci practic ce se întâmplă astăzi în România, să fie acest joc permanent între tovarăşi.
Gheorghe Ene: Ceea ce trebuie menţionat e faptul că Maiorescu l-a format, l-a promovat, dar Maiorescu a exercitat permanent un control extraordinar asupra lui, ştiind tocmi că, prin capacităţile sale ieşite din comun, el deranja continuu, nu numai în partid, dar şi în exterior. Şi el l-a controlat şi a fost alături de el până la depunerea la Bellu.
Radu Moraru: Asta arată că Maiorescu dădea impresia că e cu ăia de afară…
Gheorghe Ene: Ţara aceasta şi-a promovat interesele şi a ajuns să realizeze progrese extraordinare cu implicarea a sute de oameni politici din fiecare tabără.
Nae Georgescu: Să ştiţi că anii aceştia au fost numiţi în istoria noastră drept anii de risc ai politicii brătiene. S-a obţinut independenţa, unitatea şi aşa mai departe, dar totul s-a obţinut cu un risc total. Au câştigat de fiecare dată, sunt vreo 5 victorii în această perioadă.
Victor Roncea: Dar proiectul lui Eminescu era tot 1918, Dacia Mare.
Nae Georgescu: Sigur ca da.
Gheorghe Ene: Cred că am putea să facem o observaţie. Prin bogăţia informaţiilor pe care le deţinea, el a avut acces direct şi indirect la peste 76 de publicaţii străine, din care peste 20 de oficioase. Avea capacitatea extraordinară de a se informa, dar posibilitatea efectuării unei sinteze unice… fapt pentru care…
Nae Georgescu: Şi stăpânea vreo 4 limbi de larga circulatie.
Radu Moraru: Era un geniu.
Gheorghe Ene: Recunoscut de toţi, inclusiv de adversari.
Radu Moraru: Dar vedeţi care e drama noastră? Ţară mică, genii sacrificate.
Teodor Codreanu: Aşa s-a întâmplat cu Eminescu, zice Slavici. Noi l-am sacrificat. Iar Eminescu are conştiinţa acestui sacrificiu şi în 1884, cum ajunge la Iaşi, într-o scrisoare către Petre Misir, spune textual: „Eu sunt un om sacrificat”. Deci a avut deplina conştiinţă a sacrificiului pe care l-a trăit.
Radu Moraru: Vedeţi ce face o emisiune de televiziune? Că fără să ştiu această scrisoare, din ceea ce spuneaţi, scenariul e destul de limpede.
Nae Georgescu: Dumneavoastră aţi pus o întrebare la care noi încă n-am găsit răspuns. De ce timp de 6 ani de zile Eminescu n-a fost reabilitat?
Radu Moraru: Dar vă mai adresez o întrebare. De ce 100 de ani a fost pusă talpa cenzurii pe Mihai Eminescu? Şi eu îmi permit să emit o ipoteză. Probabil că România a arătat ce produse de geniu poate scoate şi s-a vrut probabil o lecţie, pentru că aşa merg băieţii ăştia care vor să dea lecţii, gândesc pe 200 de ani înainte, să ni se dea o lecţie ca nu cumva vreodată să mai avem tupeul să mai scoatem produse de asemenea forţă, calitate, genialitate şi aşa mai departe. Pentru că vedeţi ce ni s-a inoculat în 100 de ani după Eminescu? Cum scoate unul capul, cum parcă vine o ghilotină invizibilă şi îl rade.
Nae Georgescu: Pe de altă parte, în aceşti 100 de ani, au fost 100 de ani de căutări continue ale unghiurilor de iubire. Deci s-a încercat o apropiere de Mihai Eminescu prin opera lui. S-au evitat lucrurile incomode şi s-a propus un mit. Care a fost un mit constructiv. A construit generaţii. Acea doamnă care îşi înjură profesorii… nu e corect să înjuri profesorii tăi. Acest mit, chiar aşa ciuntit cum este, a construit.
Radu Moraru: Aici aveţi dreptate. Dar Mihai Eminescu n-a avut sifilis, dovedit medical.
Nae Georgescu: Absolut.
Victor Roncea: Poate trebuie spus ca a existat şi o rezistenţă în instituţii, inclusiv în sistemul comunist, care il apara pe Eminescu.
Radu Moraru: Ceauşescu l-a scos în 1987… nici Ceauşescu n-a avut curaj până în 1986… abia atunci când a simţit că vine un moment al adevărului, a scos Doina din sertar.
Teodor Codreanu: Doina a fost spusă la Chişinău întâi, şi după aceea în ţară.
Radu Moraru: E interesant. Dar e adevărat totuşi, cu toate tălpile ăstea, Mihai Eminescu este pentru orice român, e considerat geniul literal…
Victor Roncea: Spunea Iorga că este expresia integrală a neamului românesc.
Gheorghe Ene: Reabilitarea şi punerea în valoare cât mai aproape de adevăr a lui Eminescu a necesitat peste 60 de ani de muncă, şi formarea şi implicarea unor specialişti care au rezistat 40-50 de ani…
Radu Moraru: Vă contrazic aici. Mihai Eminescu putea fi scos repede la iveală. Eu cred că… dacă şi Ceauşescu s-a temut…
Gheorghe Ene: Nu putea. Numai editarea volumului 9 a stârnit iritări extraordinare în centre de putere.
Radu Moraru: Astăzi ar fi la fel? Astăzi dacă îl publicăm pe Mihai Eminescu?
Gheorghe Ene: Nu mai deranjează pe nimeni.
Victor Roncea: Eu cred că deranjează foarte multă lume.
Teodor Codreanu: Un istoric mare al nostru de astăzi propunea recent ca publicistica să nu mai fie editată deloc. Să fie aruncată la coş.
Radu Moraru: Cine?
Teodor Codreanu: Nu e bine să îi pomenesc numele.
Nae Georgescu: Cred că şi Neagu Giuvara.
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Îi aştept pe cei care nu sunt de acord cu cele afirmate aici să ne contacteze. Mă interesează foarte mult Mihai Eminescu văzut din toate unghiurile. Continuăm această temă, vă aşteptăm cu emailuri, cu sugestii. Continuăm cu doi tineri scriitori, puţin trecuţi de 18 ani. Mă interesează cum văd ei tot ce am discutat în seara asta, ce modele au ei pentru România de mâine? Vă mulţumesc foarte mult, le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Şi ştiţi vorba aia, „Hai Eminescu!” Să vedem cum e Mihai Eminescu după 100 de ani de mistificări secrete şi alte gogomănii, bazaconii. Trebuie să vedem unde a greşit Mihai Eminescu, deşi el, fiind un teoretician, nu putea să greşească foarte mult.
Victor Roncea: Şi aşteptăm înfiinţarea Catedrei „Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Asta ar trebui să fie, pentru că mi se pare esential… da.

Multumiri speciale echipei emisiunii B1 TV Nasul
Transcriere aproape fidela: Monitoring Media

DATA: 15-06-2009
EMISIUNEA: NAŞUL
POSTUL: B1TV
ORA: 20:00
MODERATOR: RADU MORARU
INVITAŢI: NAE GEORGESCU
TEODOR CODREANU
GHEORGHE ENE
VICTOR RONCEA
PARTEA a II a:
GIGI BECALI
CRISTIAN GAVA
MIRUNA LEPUŞ
TALKSHOW

Posted in Uncategorized

Tags: 2009 - Anul Eminescu, Mihai Eminescu, nae georgescu, nasul, radu moraru, theodor codreanu

NOTELE INFORMATIVE facute de Baronul Von Mayr de la Securitatea Austro-Ungariei despre Eminescu, Timpul, Societatea Carpatii si Unirea DOCUMENTE

June 15th, 2009

Bucuresti, 7 iunie 1882

Inalt prea cinstite Conte,

“Societatea Carpatilor” a tinut pe 4 iunie o sedinta publica, precedata de o consfatuire secreta.

Referitor la aceasta am primit de la o sursa de incredere urmatoarele date: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a cazut de acord asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei Austro-Ungare, totusi nu in spiritul unei “Romania iridenta”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.

Eminescu, redactorul sef al ziarului “Timpul”, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari.

Redactorul adjunct Sacareanu de la “Romania Libera” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care aratau ca romanii de acolo ii asteapta pe fratii lor cu bratele deschise.

O scrisoare trimisa de Badescu, inspector scolar din Neamt, catre un jurnalist pe nume Miron spune ca situatia din jurul Nasaudului este favorabila.

Primiti Excelenta expresia profundului meu respect.

Bucuresti, 7 iunie 1882

Baron von Mayr

Despre o consfatuire secreta a “Societatii Carpatilor”

(nota in baza paginii 1: Excelentei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informatii)

(Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159) – Document scos la lumina tiparului de istoricul George Damian in ziarul ZIUA, in urma campaniei initiate de Civic Media pentru redarea Adevarului despre viata si moartea lui Eminescu

Vezi si Dosarul Eminescu pregatit de Civic Media

Posted in Documentare, Top News

Tags: 2009 - Anul Eminescu, austro-ungaria, Civic Media, Dacia Mare, dosarul eminescu, Mihai Eminescu, servicii secrete, Von Mayr, www.mihai-eminescu.ro

ABSOLUT INEDIT: Primul film documentar despre Eminescu: "EMINESCU, VERONICA, CREANGA", realizat de Octav Minar in 1914 VIDEO

May 30th, 2009

Are titlul “Eminescu, Veronica, Creanga” si este primul film documentar despre Eminescu. A fost realizat de Octav Minar in 1914. Filmul a fost descoperit la Arhiva Naţională de Filme de către Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu si semnalat de mironmanega.

Octav Minar, un creator nedreptăţit

„Eminescu, Veronica, Creangă” se numeşte filmul, are 21 de minute şi a fost realizat, în 1914, de Octav Minar, un cercetător controversat al vieţii lui Mihai Eminescu. Pelicula, considerată una dintre cele mai valoroase piese de tezaur, a fost descoperită, în urmă cu câţiva ani, la Arhiva Naţională de Filme, de pasionaţii bibliofili Ion Rogojanu şi Dan Toma Dulciu. Documentarul, recuperat şi recondiţionat integral, este creaţia Casei de Filme “Pathé”, iar imagine poartă semnătura lui Victor de Bon. Acesta realizează aici o creaţie extrem de interesantă, în sensul că documentarul e presărat cu scene lirice, interpretate de artişti profesionişti (primele încercări de docudrama!), iar poemele eminesciene sunt ecranizate artistic, cu filmări făcute în Italia şi Egipt. Reamintesc că filmul a fost realizat în 1914! ReconstituirileNe reţin atenţia imagini autentice, filmate la începutul veacului trecut, ce pot fi considerate adevărate documente istorice, înfăţişând meleagurile natale ale Poetului, diferite fotografii inedite (inclusiv o controversată poză a Poetului, împreună cu tatăl său), Casa lui Aron Pumnul din Cernăuţi (unde a locuit Eminescu), imagini ale Iaşului, precum şi câteva clădiri pe unde paşii acestuia au poposit (Biblioteca Centrală, “Bolta Rece”, localul “Trei Sarmale” etc), rudele acestuia ( Arhimandritul Ioachim Iuraşcu), Mormântul lui Eminescu de la Cimitirul Bellu, busturile lui Eminescu de la Dumbrăveni, Botoşani, din faţa Ateneului, fotografiile Veronicăi Micle, Teiul lui Eminescu, Grădina Copou, Mânăstirea Văratec, Mormântul Veronicăi Micle, rudele în viaţă ale lui Creangă.Dacă acest film ar fi fost studiat cu atenţie (sau doar studiat), reconstituirea casei memoriale a lui Eminescu de la Ipoteşti ar fi fost cât se poate de aproape de realitate! În al doilea rând, filmul acesta, avându-l ca autor pe mult hulitul şi blamatul Octav Minar, este unul dintre cele mai elocvente documente cinematografice păstrate în întregime şi prima încercare de a ilustra, cu mijloacele specifice celei de-a şaptea arte creaţia eminesciană.
Miron Manega: PRIMUL FILM DOCUMENTAR DESPRE EMINESCU
Info: https://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/

Posted in Uncategorized

Tags: 2009 - Anul Eminescu, Mihai Eminescu, miron manega

MIHAI EMINESCU, poetul crestin: Învierea si Deşteaptă-te, Române! MIHAI EMINESCU, ziaristul crestin, in TIMPUL: Omul Moral, Iisus Hristos

April 19th, 2009

2 Comments »

Învierea
Mihai Eminescu

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
“Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Christos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

“Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Christos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lumina ducand-o
Celor din morminte!”

* * *

Deşteaptă-te, Române, preot al libertăţii,
Nu plînge pe cenuşa geniilor străbuni,
E timp să nalţi stindardul în numele Dreptăţii,
E timp să-ţi calci tiranii, e timp să te răzbuni.

Mihai Eminescu, Deşteaptă-te, Române, 1866, text inedit reprodus după Poezii inedite ediţia Petru Creţia, Manuscriptum, 1991, nr. 82, anul XXII

* * *

Invierea

“Si iarasi bat la poarta cu degetele moi florile primaverii si unde acum cinci sute de ani turmele lui Bucur ciobanul se pierdeau in orizontul sesului, astazi mii de gradini contrasteaza in tanara verdeata cu zidurile albe si acoperemintele stralucite ale caselor si cu turnurile bisericilor; iar duiosul ritm al clopotelor ne vesteste vechea si trista legenda ca astazi inca Hristos e in mormant, ca maine se va inalta din giulgiul alb ca floarea de crin, ridicandu-si fruntea sa radioasa la ceruri. Trista, si mangaietoare legenda! Iata doua mii de ani aproape de cand ea au ridicat popoare din intuneric, le-au constituit pe principiul iubirii aproapelui, doua mii de ani de cand biografia fiului lui Dumnezeu e cartea dupa care se creste omenirea. Invataturile lui Budha, viata lui Socrat si principiile stoicilor, cararea spre virtute a chinezului La-o-tse, de se asemanatoare cu invatatmintele crestinismului, n-au avut atata influenta, n-au ridicat atata pe om ca evanghelia, aceasta simpla si populara biografie a blandului Nazarinean, a carui inima a fost strapunsa de cele mai mari dureri morale si fizice, si nu pentru El, pentru binele si mantuirea altora. Si un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mandrie si dispret de semenii lui; si Socrat a baut paharul cu venin, dar l-a baut cu nepasarea caracteristica virtutii civice a antichitatii. Nu nepasare, nu dispret: suferinta si amaraciunea intreaga a mortii au patruns inima Mielului simtitor si in momentele supreme, au incoltit iubirea in inima lui si si-au incheiat viata pamanteasca cerand de la Tatal-Sau din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii sai, nu din mandrie, nu din sentiment de datorie civica, ci din iubire, a ramas de atunci cea mai inalta forma a existentei umane, acel sambure de adevar care dizolva adanca dizarmonie si asprimea luptei pentru existenta ce bantuie natura intreaga. (…) Omul trebue sa aiba inaintea lui un om ca tip de perfectiune dupa care sa-si modeleze caracterul si faptele. Precum arta moderna isi datoreste renasterea modelelor antice, astfel cresterea lumii noua se datoreste prototipului omului moral, Iisus Hristos. Dupa El incearca crestinul a-si modela viata sa proprie, incearca combatand instinctele si pornirile pamantesti din sine…”

M.Eminescu, “Timpul”, 12 aprilie 1881

Posted in Documentare

Tags: 2009 - Anul Eminescu, Credinta lui Eminescu, Crestinismul lui Eminescu, Eminescu, Mihai Eminescu, Sfintele Pasti

2 Comments »

Doamna Aspazia Oțel Petrescu despre Răzvan Codrescu (Vasile Adolf Marian): “STRĂINII SPIRITUALI SUNT MAI DUȘMANI DECÂT HOARDELE COTROPITOARE”

February 6th, 2009

Razvan Codrescu o face pe doamna Aspazia Otel Petrescu “stupida si ridicola”, o “analfabeta isterizata” de Eminescu

O scrisoare lămuritoare a Doamnei Aspazia Oţel Petrescu

Noul/vechi detractor al lui Eminescu a emis ipoteza că distinşii noştri colaboratori au fost „atraşi în această afacere fără voia lor şi oarecum în necunoştinţă de cauză”. Pentru a spulbera acuzele nefondate, la îndemnul doamnei Aspazia Oţel Petrescu, public această scrisoare integral.
Şi încă ceva, tot spre ştiinţa detractorului respectiv: nu există niciun colaborator al revistei Veghea cu numele Traian Mija. Poate se referă la distinsul doctor octogenar Teofil Mija, care a suportat 15 ani de temniţă grea în regimul comunist. (Crina Palas, redactor al revistei Veghea )

Roman, 30 ianuarie 2008

Dragă Crina,

Te rog frumos, dă-mi voie să te numesc aşa, în felul acesta mă simt mai aproape, mai înrudită în spirit eminescian, cu voi, superbii tineri, care nu vă lăsaţi “îndoiţi” de “nefârtate”.

Vă mulţumesc din toată inima şi vă rog să mă credeţi, cu lacrimi în ochi, pentru frumoasa revistă, omagiu superb şi în acelaşi timp o elocventă rectificare a unei mari nedreptăţi (a câta oare o fi?) aduse “românului absolut”.

Sunt atât de copleşită de faptul că am fost primită şi eu în rândul celor aleşi să rostească un cuvânt răspicat în afirmarea unui mare adevăr: Eminescu este duhul acestui popor şi al acestui pământ, este suflul esenţial al “spaţiului mioritic” ce se exprimă româneşte chiar şi în rătăcitoarele sale cântări. Şi dacă este român, este şi creştin, pentru că aceasta este fiinţa neamului; români şi creştini altfel nu poate fi; ce o fi aşa de greu de înţeles?

Am citit textul lui R. Codrescu nu cu revoltă ci cu o mare tristeţe. De puţine ori mi-am simţit inima atât de îngheţată pentru că în general mă feresc să citesc pe detractori oricât ar fi de “geniali”. Acest fel de lecturi îmi îngheaţă “sângele”, atât de îndepărtată mă simt de “concepţiile lor”. Îi simt atât de străini în sensul duhovnicesc al cuvântului, încât mi se face frică. Străinii spirituali sunt mai duşmani decât hoardele cotropitoare. Acelea ne râvneau pământul, aceştia ne omoară spiritul. Vor să stingă în noi ICOANA, care este creştină şi română sau nu este deloc.

Aş dori mult să vă trimit prin mandat costul revistelor. Pot? Nu vă supăr? Cred că v-a costat mult tipărirea lor în condiţii atât de frumoase. M-am bucurat enorm că pot să le dăruiesc unor preoţi pe care-i preţuiesc mult.

Vă îmbrăţişez cu drag,
Domnul să vă apere şi să vă întărească.

Aspazia Oţel Petrescu

Vedeți și:

“Nu foloseşte la nimic să încerci a face din Eminescu un model creştin (şi cu atît mai puţin ortodox), pe deasupra operei şi chiar împotriva voinţei lui. Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin.”

Razvan Codrescu Adolf Vasile Marian Crivat

Dna Aspazia Otel Petrescu: Apostolul Eminescu, fratele din inchisoarea comunista – Aviz celor fara de rost

DESPARTIREA APELOR PRIN NEDESPARTIREA DE EMINESCU

Posted in Colimatorul, Documentare, Top News

Tags: Adolf Marian Vasile Crivat alias Razvan Codrescu, Aspazia Oţel Petrescu, claudiu riceard tarziu, detractorii lui Eminescu, Eminescu, GDS, Mihai Eminescu, Patapievici, Plesu, puncte cardinale, Razvan Codrescu, Rost, Veghea

Dominaţia banului internaţional

January 27th, 2009

de Mihai Eminescu

De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate si născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.
Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră… Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică.
Legile demagogiei
Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului… Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci instituţiile noi nu se potriveau cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întreţine aparatul costisitor al statului modern.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos. Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se va specula averea statului la bursă; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru. Daca cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul si totusi nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat si se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.
Corupţia si bugetofagii
Cestiunea economică la noi nu e numai o cestiune a miscării bunurilor; ea e mai adâncă, e socială si morală. Fără muncă si fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic si nu stie să se apuce de nici un mestesug dă-i toate libertăţile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care ţine o bucată de pâine în mână. Nu există alt izvor de avuţie decât sau munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei a pierdut cineva.
Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii… Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-si petrece viaţa la puscărie… Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoresti. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Elemente economice nesănătoase, jucători la bursă si întreprinzători sarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omenesti… Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării… Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie.
Mizeria artificială
Oare nu e caracteristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei si a fiscului când constatăm că, în acelasi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca soarecii o corabie care arde, si că emigrează? La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii si a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump si nu produce nimic. Asa încât, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cârma puternică si prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest si mai inteligent, suntem, din contră, avizaţi de-a astepta siguranţa acestei existenţe de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinţa statului român ca pe un fel de necesitate internaţională. Acea necesitate internaţională n-are nevoie de-a ţine seama de sentimentele noastre intime, ci numai de existenţa unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre.
Perspective
Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă si tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Si, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câstig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie si să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii si, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate si fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii.
Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei crestine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor si dramelor de incest si adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor.
(Colaj de texte eminesciene realizat de Miron Manega)

EXPLICATIO
În întâmpinarea ideii că Mihai Eminescu n-ar mai fi „la modă“, am realizat acest colaj din textele jurnalistice ale marelui poet. Am vrut să arătăm, prin aceasta, că Eminescu nu a fost doar poet si gânditor, ci si primul analist economic din istoria României. „Diagnosticele“ si soluţiile lui economice, publicate în perioada 1870-1889, sunt valabile si astăzi. Iar cele scrise de el la sfârsitul secolului al XIX-lea par inspirate din realitatea de azi. Ne-a usurat munca – si mulţumim pe această cale autorului – cartea lui Radu Mihai Crisan (scriitor si doctor în economie), „Eminescu interzis“, apărută la Editura Criterion Publishing. Textele colajului nostru au fost extrase din publicaţiile „Albina“, „Familia“, „Federaţiunea“, „Convorbiri Literare“, „Curierul de Iasi“ (1870-1877), colecţia ziarului „Timpul“ (1877-1883) si din manuscrise publicate postum.

www.sfin.ro/

Vezi si

www.mihai-eminescu.ro/

Posted in Uncategorized

Tags: 2009 - Anul Eminescu, Mihai Eminescu