Posts Tagged ‘Miruna Munteanu’

Miruna Munteanu: Obama şi Osama

Barack Obama şi-a asigurat un al doilea mandat la Casa Albă, anun­ţând duminică noapte uciderea lui Osama ben Laden – devenit, de aproa­pe un deceniu, inamicul public numărul unu al lumii civilizate.

“S-a făcut dreptate”, a declarat preşedintele american. Compatrioţii săi care au inundat imediat străzile în manifestaţii de bucurie vorbeau despre închiderea unor răni dure­roase, un final de capitol îndelung aşteptat, o victorie istorică.

Evident, moartea liderului Al-Qaeda nu lămureşte misterele din jurul oribilelor atentate de la 11 septembrie 2001. Ba chiar adaugă întrebări noi cu privire la mecanismele de sprijin din jurul acestui straniu personaj, dar şi despre acurateţea informaţiilor furnizate de serviciile secrete.

Potrivit oficialilor americani, Osama ben Laden nu a fost încolţit în vreo peşteră din Afganistan, ci într-un oraş pakistanez, cu peste un mi­lion de locuitori. Nu se ascundea, fame­lic şi solitar, prin stâna vreunui păstor de capre, ci locuia într-o reşedinţă somptuoasă şi fortificată. Situată la doi paşi de Academia Mi­litară din Abbottabad – echivalentul local al West Pointului.

Şi mai tulburătoare este însă informaţia potri­vit căreia cadavrul celui mai căutat terorist al planetei ar fi fost deja “înmormântat în mare”, la doar câteva ore de la deces.

Înainte deci ca vreun test ADN să-i poată confirma fără dubiu identitatea.
Aceste detalii nu-i pot umbri acum succesul lui Barack Obama. Care intră în istorie drept preşedintele în al cărui mandat America şi-a răzbunat trauma şi ruşinea. În conştiinţa colectivă, el este cel care a repurtat victoria palpabilă în “războiul împotriva terorismului” declanşat de controversatul său predecesor.

Este ironic că Obama, a cărui popularitate fusese erodată serios de criza economică, renaşte electoral cu ajutorul clişeelor Administraţiei Bush. Legenda lui Osama ben Laden a fost serios umflată de PR-ul repu­blican, pentru a justifica o agendă geostrategică mult mai complexă. Fără acest intens şi constant efort de a concentra într-un singur personaj toate temerile şi frustrările Americii, moartea liderului Al-Qaeda nu ar fi azi percepută ca un fel de miraculoasă tămăduire colectivă.

Şi mai ironic este faptul că, timp de un deceniu, fanaticul inamic al Statelor Unite a fost, involuntar, cel mai eficient balon de oxigen pentru locatarii de la Casa Albă. George W. Bush s-a reales cu sperietoarea Osama. O va face şi Obama.

Sursa: Jurnalul National / Ilustratii: The New Yorker / Preluare via: Ziaristi Online

PARUIALA INTRE FETE DE LA UN SANTAJ. Noua mea colega de la Curentul, Dana Iliescu, ii da o replica fostei mele colege de la Ziua, Miruna Munteanu

Despre sfatul dnei Miruna Munteanu
Scris de Dana Iliescu

Atentie, editorial mult prea feminin, nerecomandat barbatilor

Doamna Munteanu, v-am urmarit cu interes vineri seara la emisiunea “6, vine presa!”. Cand domnul Roncea a povestit despre faptul ca dl. Vrabie a cerut sanctionarea mea si ca m-am simtit amenintata ati sarit ca arsa: ”Eeeee, presa nu-i pentru mimoze!“. Mimoza este un cuvant care are ca sinonime senzitiva, simtitoare. Ce sa inteleg, ca presa e doar pentru nesimtitori? Prin deductie logica, dumneavoastra sunteti nesimtitoare? Nu va cred. Recunosc, am avut un moment de slabiciune si m-am speriat. Dar dumneavoastra nu ati solicitat niciun amanunt sa aflati de ce m-am speriat, ci ati fost foarte ferma: sa plec din presa. Ei, nu, asta n-am sa fac. Si voi dovedi in continuare ca si o mimoza poate lucra in presa. Ati fost si dumneavoastra tanara si draguta. Stiu ce efect are un chip frumos si asupra femeilor si asupra barbatilor. Dar as vrea sa explic, doar pentru cine este interesat, de ce m-am speriat. In ziarul de marti am dezvaluit, intr-un articol, despre santajul esuat al lui Rosca Stanescu si Bogdan Chireac asupra sefului ANI. In cursul zilei de marti am primit un telefon anonim de amenintare. Nu-i nimic, mi-am zis. Face cineva misto de mine. Doua ore mai tarziu m-a sunat George Roncea si mi-a zis “Danuta, nu te speria dar Alistar o sa iasa sa ceara sanctionarea ta”. “A mea? am spus eu stupefiata”. Spre seara eram la birou, langa Victor Roncea, cand l-a sunat Rosca Stanescu si a urlat efectiv la el timp de cateva minute. E drept ca si Victor i-a zis despre ceva care incepe cu f si se termina cum stim. L-a amenintat zbierand ca “o sa-ti fac ce i-am facut lui Basescu”. Apoi, probabil dandu-si seama ca Victor inregistra, a completat dintr-o data calm “adica n-o sa mai vorbesc cu tine”. Abia atunci m-am speriat si am exclamat: ”Eu nu mai scriu despre astia. Astia sunt mafioti, nu jurnalisti.” Si am predat tot subiectul redactorei sefe care l-a realocat. Acum nu va inchipuiti ca nu mai dorm noaptea de frica lui Rosca Stanescu sau a lui Alistar. Pe mine ma poate sanctiona doar conducerea ziarului la care lucrez, conducere care pana acum m-a sustinut 100% si asa cum spunea cineva: ”nu ma pot jigni decat oamenii pe care ii admir”, ceea ce nu e cazul nici la Rosca, nici la Alistar nici la doamna Munteanu. Imi permit sa o bag in aceeasi oala cu Rosca pentru ca am vazut ca e din fanclubul lui. So, acum mi-am revenit, colegii mai vechi decat mine m-au sustinut, am toata viata inainte, ne auzim luni cu partea a treia din melodie.

PS: Citesc cu mare interes toate comentariile postate la articolele mele. Va multumesc pentru aprecieri, imi insusesc unele critici.Pe baietii care ma roaga sa-i sun, ii rog sa ma ierte si le spun ca nu voi face asta niciodata cu niciunul.

Despre sfatul dnei Miruna Munteanu
Curentul – sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Miruna Munteanu a anticipat de ieri ceea ce acuza Vladimir Putin azi

Un articol pe care as fi vrut sa-l scriu eu…

Criza din Caucaz şi alegerile din SUA
29/08/2008
vezi toate articolele scrise de Miruna Munteanu
Ce se întîmplă acum în Georgia era perfect previzibil. Încă de cînd provincia Kosovo şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia, încurajată de Statele Unite şi cu acordul majorităţii statelor Uniunii Europene. Nu erau necesare mari talente de analist geostrategic sau premoniţii de Mama Omida pentru a anticipa reacţia Rusiei. Vladimir Putin a vorbit pe şleau. A ameninţat deschis că Moscova va specula precedentul. A dat şi exemple. Oseţia de Sud şi Abhazia au fost nominalizate primele. Era limpede că Rusia aştepta doar un pretext pentru a interveni în sprijinul celor două enclave separatiste de pe teritoriul Georgiei. Preşedintele Mihail Saakaşvili i l-a oferit pe tavă cînd a ordonat, chiar în prima zi a Olimpiadei de la Beijing, o amplă ofensivă militară împotriva Oseţiei de Sud. Kremlinul putea, în sfîrşit, să invoce “raţiuni umanitare” pentru o intervenţie armată. Vezi Doamne, trupele ruseşti au trecut graniţa doar pentru a “proteja” populaţia civilă de “masacrul” dezlănţuit de regimul de la Tbilisi. Retorica Moscovei o copiază la indigo pe cea utilizată de NATO în justificarea războiului împotriva Serbiei.

a mai întotdeauna în istorie, altruismul are prea puţin de-a face cu o campanie militară. În mod evident, Rusia doreşte să le plătească occidentalilor cu aceeaşi monedă, demonstrîndu-le că precedentul Kosovo se poate întoarce şi împotriva intereselor lor. Nu este vorba doar de răzbunarea orgoliului rănit de faptul că opoziţia Kremlinului faţă de dezmembrarea Serbiei a fost ignorată. “În relaţiile internaţionale nu poate fi o regulă pentru unii şi o regulă pentru alţii”, a punctat preşedintele Medvedev pentru Financial Times. Sigur, nu neapărat dublul standard îi enervează pe liderii de la Moscova, cît faptul că, de ani buni, Rusia nu prea a mai profitat de el. Or, tocmai acesta este privilegiul definitoriu al unei mari puteri. După o lungă perioadă de eclipsă, Rusia vrea să arate lumii că trebuie din nou judecată cu aceeaşi măsură aplicată în cazul Statelor Unite. Dincolo de acest semnal mai există, desigur, şi interesele energetice.

Nu este un secret pentru nimeni că Washingtonul l-a sprijinit intens pe Mihail Saakaşvili în încercarea de a transforma Georgia într-o rută alternativă, necontrolată de Moscova, pentru uriaşele resurse din zona caspică. Instabilitatea din această regiune serveşte perfect interesele Rusiei, care îşi consolidează astfel controlul asupra distribuţiei combustibililor care alimentează Europa. Dacă motivele Kremlinului sînt limpezi, rămîne de neînţeles ce anume l-a determinat pe preşedintele georgian să furnizeze, din senin, pretextul intervenţiei. Decizia sa de a bombarda Oseţia de Sud a fost atît de stupefiantă, încît unii analişti au pus-o chiar pe seama unui puseu de nebunie. Alţii au vorbit despre o capcană întinsă de Moscova, în care Saakaşvili ar fi intrat cu ochii închişi. Ambele ipoteze sînt puţin convingătoare. Şi mai puţin probabil este ca Washingtonul să nu fi fost la curent cu intenţiile liderului de la Tbilisi, consiliat de o puzderie de experţi americani. Pare greu de crezut că Saakaşvili ar fi demarat o asemenea acţiune fără acordul prealabil al Statelor Unite.

Şi, totuşi, de ce ar fi încurajat Statele Unite ofensiva georgiană din Oseţia de Sud, oferind pe tavă Rusiei un mult aşteptat “casus belli”? Strategii de la Washington nu puteau avea dubii cu privire la reacţia Moscovei. De ce nu au împiedicat această aventură prostească? Există o singură explicaţie posibilă: revenirea la retorica războiului rece convine în acest moment Casei Albe. De ce? Pentru că americanii sînt într-un an electoral şi la toamnă vor alege un nou preşedinte. Bilanţul dezastruos al Administraţiei Bush este o povară grea pentru candidatul republican, John McCain, devansat deja în sondaje de mult mai tînărul şi charismaticul Barack Obama. Veteran al războiului din Vietnam, McCain ar putea fi mai convingător într-un discurs croit pe logica vechii lumi bipolare. Experienţa sa ar fi pusă în valoare în cazul în care pericolul rusesc ar deveni tema centrală a campaniei electorale. În plus, aceasta ar putea abate atenţia de la subiecte extrem de sensibile pentru Partidul Republican, cum ar fi războiul din Irak sau recesiunea economică din Statele Unite. Este, aşadar, foarte probabil ca tensiunile dintre Moscova şi Washington să escaladeze pînă în toamnă. Vom asista la declaraţii belicoase, la gesturi teatrale şi la exerciţii militare ostentative. Dar cam atît. Administraţia Bush are nevoie de sperietoarea “Imperiului răului”, dar Statele Unite îşi permit mai puţin ca oricînd un război adevărat cu Rusia. Moscova ştie şi profită.

Jurnalul National

CTP si Chirieac fac noi victime. O emisiune cu repercusiuni triste pentru ziaristii care se simt mai liberi: unul este dat afara, altul isi da demisia

Dupa ce conducerea SRR a scos abuziv emisiunea PERISCOP din grila de programe realizatorul acesteia, Bogdan Radulescu, a fost chestionat joi, timp de 10 ore, de catre o “comisie de cercetare disciplinara” formata din 12 redactori sefi adjuncti si un presedinte (vezi foto 1 si 2). Decizia “Comisiei de ancheta” a fost de 9 la 4 pentru desfacerea contractului de munca al lui Bogdan Radulescu.
El este sanctionat pentru o editie a emisiunii PERSISCOP in care a criticat prestatia si integritatea morala si profesionala a unor patroni de media-jurnalisti-lideri de opinie, printre care se numara Dan Voiculescu, Bogdan Chirieac si Cristian (Tudor) Popescu. Este pentru prima oara cand se organizeaza o astfel de sedinta dupa decembrie 1989, informeaza Initiativa Profesionala Radio Romania.
In acelasi timp, un alt jurnalist profesionist, Miruna Munteanu, isi da demisia de la ZIUA pentru ca nu i-a fost acceptat un material de opinie pe marginea acestui subiect, in care critica un editorial al subsemnatului, intitulat “Tonomatele URSS dau in presa NATO” (https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-31&id=235326) si pe care Redactia a considerat ca si-l asuma prin publicarea sa. Miruna considera ca am gresit aparandu-l pe Radulescu. O dovada ca nu este asa este desfasurarea impresionata de forte care il “cerceteaza disciplinar” azi pe Bogdan Radulescu pentru vina de a avea o alta opinie decat cea a conducerii liberale a postului national. Ca si anchetarea unui alt jurnalist de la Radio, care a “indraznit” sa citeze la Revista presei din editorialul in cauza (vezi https://victor-roncea.blogspot.com/2008/03/decapitari-pe-banda-la-radio-romania.html).
Cazul Mirunei este, daca vreti, din nefericire, copia de pe indigo a situatiei lui Bogdan.
Miruna mi-a trimis o scrisoare deschisa, pe care o gasiti integral mai jos, cu rugamintea sa o public impreuna cu articolului ei de opinie refuzat de ziar, pe site-ul organizatiei Civic Media. Fac mentiunea ca de la 1 ianuarie nu mai sunt decat presedinte de onoare al Asociatiei. Colegii mei mai tineri de la Civic Media mi-au comunicat ca vor prezenta cele doua cazuri, in oglinda, dupa eventualul deznodamant de la Radio, insotite de o prezentare a stadiului libertatii presei in Romania, in contextul in care minerii lui Ion Iliescu au fost inlocuiti de haidamacii cu camasi rosii ai PSD si de intelectualii cameleonici de sub PDL.
Nu va ascund ca, desi nu impartasesc opiniile politice (sa le spunem asa) ale Mirunei, asta nu ma impiedica sa o respect in mod deosebit pentru activitatea sa profesionala si sa regret, totodata, plecarea ei de la ZIUA. Miruna Munteanu este unul dintre putinii jurnalisti curajosi si liberi ai presei centrale din Romania. Ii urez mult succes si sunt convins ca o sa-l aiba cu prisosinta.
Draga Victor,
Ca sa pot polemiza cu tine am demisionat dintr-o redactie in care m-am simtit foarte bine timp de aproape 14 ani. Conducerea ziarului ZIUA a decis, insa, sa nu mai permita “infruntarile” gazetaresti intre colegi. Marturisesc ca nu inteleg aceasta decizie.
In paginile ZIUA, m-am contrazis de-a lungul anilor nu numai cu tine, ci si cu Dan Ciachir, Gabriel Andreescu, ba chiar cu Sorin Rosca Stanescu (pe atunci directorul publicatiei). Si tu ai facut la fel. Pe Sorin Rosca Stanescu l-ai provocat chiar la o adevarata dezbatere publica, refuzand sa demisionezi atunci cand ti-a cerut-o (pe motiv de incompatibilitate cu “linia editoriala” a ziarului). Ti-am admirat tenacitatea si m-am pronuntat, in scris, pentru dreptul “editorialistilor” de a exprima opinii divergente de cele ale conducerii redactiei (vezi “Cazul Roncea, confuzii si inconsecventa” –
https://www.ziua.net/display.php?data=2007-05-04&id=220050).
Polemicile gazetaresti nu au otravit niciodata atmosfera din redactie si cu siguranta ca nu ar fi facut-o nici acum. In plus, ele s-au bucurat intotdeauna de succes in randul cititorilor (aducand recorduri de accesari in editiile electronice ale ziarului). Iata de ce inclin sa cred ca decizia de a-mi interzice reactia polemica a fost doar un pretext pentru a-mi forta demisia. Acum eu devenisem cea “incompatibila” cu noua linie editoriala a ziarului. Am inteles sugestia (“daca nu esti de acord, stii ce ai de facut…”) si am plecat. Eu nu am taria sa raman intr-un loc in care nu sunt dorita. Asta nu inseamna insa ca nu voi spune ce am de spus.
Iata de ce iti scriu tie, nu in calitatea ta de fost coleg, ci in aceea de director al organizatiei Civic Media. Astept sa publici pe site-ul organizatiei aceasta scrisoare, dar si editorialul cenzurat la ZIUA. Cunoscandu-ti dedicarea fata de cauza libertatii de expresie, sunt convinsa ca o vei face.
Cu prietenie,
Miruna Munteanu
Basescu si razboaiele din presa

Dupa ce a organizat pe postul public de radio o adevarata sedinta de demascare a lui Cristian Tudor Popescu, prezentand drept realitati certe cele mai fanteziste scenarii culese de prin bloguri, jurnalistul Bogdan Radulescu si-a vazut emisiunea suspendata. Dar, unde scuipa boierul, pupa Voda! Cateva zile mai tarziu, acelasi Radulescu a fost invitat la Cotroceni, sa afle direct de la sursa despre viziunea presedintelui cu privire la politica externa, in ajun de summit. La reuniunea de taina cu cativa jurnalisti – alesi pe spranceana – a fost prezent si colegul meu Victor Roncea. Care s-a intors de acolo convins de necesitatea cooptarii Ucrainei in NATO si citand cu evlavie din comandantul suprem. Dar si denuntand odioasa “cenzura” careia i-ar fi cazut victima “bietul” Bogdan Radulescu, pedepsit, vezi Doamne, pentru un delict de opinie.
Admit ca viziunea geostrategica basesciana (cu pronuntate accente blond-udriste) l-a convins pe colegul meu. Nu pot sa inteleg insa nici in ruptul capului iesirea sa la rampa in scandalul Radulescu/CTP. In acest caz, Victor Roncea face o confuzie nepermisa unui profesionist al condeiului.
Este o mare diferenta intre opinia critica si acuzatia cu iz penal. Intre pamflet si calomnie. Intre “cred ca esti prost” si “stiu ca ai furat”. Pentru primul tip de afirmatie sunt recomandate argumente; pentru cel de-al doilea sunt obligatorii dovezi. Astfel de “subtilitati” ii deruteaza de obicei pe politicieni. Pentru jurnalisti, insa, demarcajele ar trebui sa fie clare.
Cristian Tudor Popescu stie sa se apere singur foarte bine si nu are nevoie de sprijinul meu. Acest caz mi se pare insa emblematic pentru un fenomen ciudat: jurnalistii par sa fi devenit subiectul favorit al jurnalistilor. In loc sa puna lupa pe politicieni, analistii analizeaza obsesiv activitatea si trecutul confratilor. Comentariile cele mai acide sunt astazi rezervate colegilor de breasla, nu demnitarilor. Presa s-a transformat in principal subiect de presa. Spontan? Nu prea cred.
La originea acestui fenomen aberant se afla Traian Basescu. De la el a pornit teoria bizara potrivit careia “formatorii de opinie” – indivizi din start suspecti, in viziunea presedintelui – trebuie supusi unor monitorizari similare celor rezervate liderilor politici. Ceea ce este complet fals. Jurnalistii nu fac legi si nu gospodaresc banul public. Nu dau case, contracte sau autorizatii. Nu cer voturi si nici incredere neconditionata. Dimpotriva, ei stiu foarte bine ca increderea se castiga greu si se poate pierde intr-o clipa. In meseria asta, sanctiunea e imediata, se vede in tiraje sau in puncte de rating. Dezamagitii nu trebuie sa astepte finalul unui ciclu electoral ca sa-si manifeste nemultumirea.
Jurnalistii nu sunt nici modele de virtute, nici vedete. Sunt doar martori si cronicari ai actualitatii. Ofera informatii si opinii. Opiniile (fatalmente subiective) ar trebui examinate punctual, in functie de argumente, nu de biografia autorului. In fond, si cel neprihanit poate gresi, la fel cum si un ticalos poate avea, cateodata, dreptate.
Traian Basescu incearca sa-i puna pe picior de egalitate pe politicieni si pe gazetari – “zoaiele” si “tonomatele”. Terminatorul de partide isi aplica vechile retete si impotriva presei, asmutindu-i pe jurnalisti unii impotriva altora. O solutie mult mai eficienta decat santajul cu publicitatea de la stat practicat de Adrian Nastase. Tacerea grea din perioada 2000-2004 a fost inlocuita de o harmalaie asurzitoare, dar la fel de malefica. Acum, de “mogulii rai” au grija “mogulii buni”. “Liderii de opinie” sunt ocupati sa se demoleze reciproc. Tonul e din ce in ce mai isteric, atacurile din ce in ce mai murdare.
Divizata de rivalitati si orgolii, presa se lasa deturnata spre teme false. Si, marsand in acest joc periculos, se auto-decredibilizeaza. Cu atat mai bine pentru politicieni! Vine campania electorala…
Miruna MUNTEANU

Aniversare amara

Nici o forta politica din Basarabia nu a putut trece pe langa piatra de hotar a asumarii – sau nu! – a unionismului, pentru a-si dovedi astfel loialitatea fata de Rusia, locul unde se pronunta firmanul consacrarii. Actorii vietii politice de la Chisinau isi defineau pozitionarea in raport cu Partidul Popular Crestin Democrat (PPCD). Un Urechean, de pilda, avea grija sa precizeze, in 2004, ca, din punctul sau de vedere, unionismul echivala cu extremismul. Referindu-se la Partidul Popular Crestin Democrat, el declara emfatic: “Niciodata nu ma voi alia cu unionistii si extremistii”.
Ani de-a randul, PPCD-ul a fost partidul turnesol al orientarii unioniste. Pana la aparitia pe scena a lui Vladimir Socor si Bruce Jackson. Ecuatiile jocului politic din Moldova au fost intens determinate de energicul reprezentant al Jameston Foundation, Vladimir Socor, aflat sub directoratul lui Zbigniew Brzezinski. Brzezinski si-a mentinut influenta vreme de peste 30 de ani in sistemul de putere american prin studentii si discipolii sai, prin reteaua de protejati, prin influenta subterana articulata prin aparatul colegiilor si organizatiilor “discrete” .
Victor Roncea
George Roncea
Continuarea la
https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-29&id=235306

BASARABIA 90 de ani de la mica unire

La 27 martie 1918, mult disputata si greu incercata provincie romaneasca dintre Nistru si Prut a decis revenirea intre hotarele patriei-mama, dupa un secol de dominatie ruseasca

La 27 martie se implinesc noua decenii de cand mult disputata si greu incercata provincie romaneasca dintre Nistru si Prut a decis revenirea intre hotarele patriei-mama, dupa un secol de dominatie ruseasca * Revolutia bolsevica si degringolada primului razboi mondial le oferise nationalistilor basarabeni o sansa nesperata * Si totusi, visul Romaniei Mari parea inca foarte departe * Bucurestiul era de aproape doi ani sub ocupatie germana, armata si administratia retragandu-se in Moldova * Cu doar cateva saptamani inainte, in acelasi martie 1918, guvernul Marghiloman
semnase cu Puterile Centrale “Pacea provizorie de la Buftea”. Romania parea, la acel moment, o tara invinsa * Nimeni nu-si putea, probabil inchipui atunci ca mica unire cu Basarabia era doar preludiul Marii Uniri ce avea sa vina la 1 decembrie 1918
Miruna Munteanu
Continuarea la
https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-29&id=235305

Dosare ultrasecrete
deschide »
Doua sau mai multe Romanii?
Hotararea Sfatului Tarii din 27 martie 1918 a insemnat o sfidare a velico-rusismului in haina comunista, si, drept consecinta, Lenin – tocmai el, adept al doctrinei wilsoniene a autodeterminarii popoarelor – va gira doctrinar obiectivul fundamental al politicii Rusiei Sovietelor fata de Romania: “Distrugerea fiintei statului national unitar roman” * Pe cale de consecinta, comunismul de sorginte leninist-stalinista a fost, de la inceputurile experimentarii sale in practica social-politica, un instrument antiromanesc; iar Partidul Comunist din Romania, afiliat Cominternului, a fost esentialmente un partid politic antistatal si antinational

Anul 1924, cand Stalin a pus in opera diversiunea Tatar-Bunar, a fost anul Basarabiei. Atat cel de-al V-lea Congres al Cominternului, cat si conferintele Federatiei Comuniste Balcanice (din 1923 si 1924) au animat tezele antiromanesti si nostalgia moscovita dupa Austro-Ungaria. Viena a gazduit, in anul 1924, nu mai putin de patru reuniuni internationale esuate, in care problema Basarabiei a fost abordata in conexiune cu cea a Transilvaniei. Esecurile au facut ca cele doua probleme nerezolvate sa fie transferate Cominternului, care – prin adoptarea rezolutiei privind autodeterminarea nationala a minoritatilor din Romania pana la disparitia statului roman – a fixat in canoane formale si in documente programatice obiectivul fundamental al politicii Rusiei sovietice in raporturile sale cu Romania. Aliatul de nadejde: Coloana a V-a a Internationalei Comuniste.
Gen (r) Aurel Rogojan
Continuarea la
https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-03-29&id=235307

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova