Plansa 1. Pentru salvare si vizualizare in format mare, click mai jos:
2. Conexiunea UDMR (Cotroceni, Guvern) – Transylvania Trust, ONG-uri Plansa 2. Pentru salvare si vizualizare in format mare, click mai jos:
Despre proiectul Roşia Montană Gold Corporation am încercat întotdeauna să scriu cât mai precaut cu putinţă, deoarece iţele acestei poveşti sunt atât de încurcate, încât riscul de a da cu “bâta în baltă” era întotdeauna mult prea mare. Au trecut deja 10 de ani de când statul român a semnat păgubosul contract cu RMGC pentru explorarea la suprafaţă a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, un loc unic în Europa, unde moţii lui Avram Iancu încă locuiesc în vecinătatea unor mine vechi de 2000 de ani.
Cu ce am rămas noi, opinia publică şi românii în general, după un deceniu de dezbateri pe seama unor exploatări care nu au început încă? Cu adevăruri şi minciuni amestecate de-a valma. Adevărul că acest proiect va aduce profituri uriaşe companiei canadiene şi prea puţin statului român, cu adevărul că zona Roşia Montană va deveni un peisaj selenar, otrăvit şi neprietenos, dar şi cu minciunile cum că RMGC se află în opoziţie cu anumite organizaţii de mediu, coordonate abil de magnatul maghiaro-evreu-american George Soroş. Şi cheia întregii poveşti stă aici, în această minciună sădită abil timp de 10 ani, cu ajutorul unor ONG-uri şi agenţii de presă, în mintea românilor. Căci adevărul gol- goluţ este că opoziţia, “rezistenţa” împotriva proiectului RMGC nu există, cel puţin din partea organizaţiilor maghiaroide de mediu susţinute financiar de Soroş. A fost doar o campanie de decredibilizare a RMGC şi Newmont Corp, care deţine 80% din pachetul RMGC, pentru ca apoi Soroş să cumpere acţiuni la Newmont în tihnă şi pace şi mai ales… ieftin. Şi asta pentru că proiectul de exploatare este pe ultima sută de metri, având largul concurs al ministrului Videanu şi a majorităţii presei din România, trimisă în teambuilding în Noua Zeelandă, pe bani canadieni.
Compania care isi tot pregateste mandibulele sa-muste din pamantul aurifer stramosesc (zic asa pentru a mi se spune si nationalist) parca ar fi defunctul Comitet Central: convoaca niste ziaristi si-i trimite in actiune de propaganda. Iar ei raspund docil si respectuos. Indiferent daca sunt profesionisti sau nu, mai mult sau mai putin onesti. Nu e de facut de pe acum procese de intentie, vom vedea cum va presta fiecare “nominalizat” la intoarcere. Jenant e ca o firma hrapareata si ciudata face discretionar agenda unor nume de presa care-si pot imprastia mesajul mai generos “ajutati” decat alti de-ai lor. De aici, si responsabilitatea sporita de pe umerii lor (daca tin sa aiba umerii drepti, sira spinarii dreapta – si parte dintre cei din Noua Zeelanda tin la asta).
Actiunea firmei e o forma eleganta de influentare, de corupere. Dar, vorba ceea, barbatul e dator sa incerce, important e cum reactioneaza femeia. Deontologia firmei nu intra in discutie, firma poate fi amorala sau imorala, iar daca gaseste si parteneri oficiali pe potriva si rastalmacesc impreuna legi, afacerea necurata se face. Eventualitate trista, dar trist mai e si altceva.
Cu vizita in Noua Zeelanda, presa din Romania isi mai pierde niste procente de credibilitate. O credibilitate si asa in scadere. Fenomenul nu e exclusiv romanesc. Fascinat de puterea politica si de puterea banului, ziaristul pe cai mari coboara de pe piedestal, presupunand ca acesta exista, si se face sluga, gramofon, tonomat, unealta. Cine sa-l mai creada? Cum sa nu fie dispretuit?
Dar nu aceasta conditie a lui X sau Y, nume notoriu sau nu, ne intereseaza, ci credibilitatea presei, ca a patra putere in stat sau prima contraputere, cum spunea cineva. O instanta morala a presei (si a societatii), cum se vrea ori s-au vrut nu-s ce colegiu de onoare al nu stiu cui sau semnaturi ca Paler, Liiceanu, Patapievici, Dinescu, dar pana si micul invartitor si aventurier Bacanu, nu functioneaza.
Cu vreo 20 de ani in urma, Comisia pentru Cartea de identitate a ziaristilor profesionisti din Franta scria, intr-un comunicat, ca “in fata discreditarii presei in opinia publica, daca dam crezare sondajelor, si tinand seama de conditiile din ce in ce mai scabroase care ghideaza colectarea informatiei – asprimea concurentei, presiunea auditului, cautarea cu orice pret a scoopului, ponderea publicitatii, viteza accelerata a transmiterii stirilor, reducerea timpului necesar pentru verificarea lor etc. – Comisia cheama cei 27 000 de membri ai sai la cea mai mare vigilenta. In fata cascadei de derapaje care macina credibilitatea ziaristilor si a media, Comisia considera ca este de datoria ei sa cheme solemn editorii si ziaristii, fiecare potrivit responsabilitatilor sale, sa-si uneasca eforturile pentru a stavili aceasta periculoasa deriva.”
Cine ar putea stavili in Romania o asemenea “periculoasa deriva” daca “editori si ziaristi” care ar urma sa o faca se afla si printre voiajorii in Noua Zeelanda, unii dintre ei chiar membri ai penibilului consiliu sau colegiu autointitulat “de onoare” al breslei?
Oricum, masa, pentru unii informa si acerebrata, a cititorilor si privitorilor la televiziune nu poate fi inselata, caci simte si respinge minciuna, cat ar fi ea de iscusita. Consumatorul de informatie e un animal cu simturi mai ascutite decat rafinatii sai manipulatori. (“Natiunea”)
“Mie-mi plac deontologii. Mult imi plac. Cum sint ei asa, niste stilpi ai integritatii morale si profesionale si nu fac ei niciun compromis, niciun rabat nici de la manualul de jurnalism nici de la constiinta. Nu stau in genunchi in fata mogulului, si cind mogulul il sileste sa-si incalce deontologia, el pleaca dom’le, cu demnitate. (…)
Turcescu mi-a fost sef, la Cotidianul. Din fericire, pentru scurta vreme, si din fericire nu catadicsea sa vina prin redactie, sa puna osul la munca, ca era, desigur, ocupat sa reformeze presa, clasa politica si, cu siguranta, propriile conturi. Dar, altfel, era foarte implicat, cind se atingea in ziar orice subiect legat de anumite personaje sau partide.
Ca sa nu fiu acuzata ca repoduc aici zvonuri rautacioase, va spun chestii traite de mine, personal. In noiembrie 2007, la citeva saptamini dupa ce m-am angajat la Cotidianul, fara sa am onoarea vreodata sa il vad la fata pe seful Turcescu, am scris un articol, destul de insignifiant de altfel (il puteti citi aici), despre pesedistul Giugula, care declarase ca Radulescu de la PDL, pe vremea aia liderul deputatilor lui Basescu, fusese informator la USLA, adica la Secu’. Deontoloaga si eu, l-am sunat pe Radulescu, desigur, sa dea o replica, conform manualului de jurnalism. Scriu textul, Mihnea Maruta, redactorul sef il aproba, si ma car acasa. Peste vreo ora ma suna insusi Turcescu, care incepe sa zbiere la mine: “De unde ai scos tu povestea asta?! Pe agentiile de presa nu era tratat subiectul, de unde ai scos-o tu?! S-a suparat Cristi Radulescu!”. Zic, timid, pai credeam ca rostul nostru e sa scoatem alte stiri decit alea de pe agentiile de presa. El urla in continuare: “De azi inainte ti se interzice sa scrii stiri in afara agentiilor de presa!”.
Profesionist, sau ce? Bine, a dat Dumnezeu si domnul Vintu si l-au zburat de la Coti peste vreo doua saptamini. Insa urletele pe care mi le-a servit mie au rasunat in urechile multora dintre colegii mei, fiecare in parte suparind diversi prieteni ai domnului Turcescu de prin politica, si care vrea, poate sa povesteasca. De exemplu, Raul Balogh, fostul nostru coleg, plecat din presa, din fericire pentru el, a fost concediat de Turcescu fara drept de apel, pentru ca scrisese o stire amarita despre Cozmin Gusa, care il deranjase maxim pe acesta. Raul a fost salvat de Mihnea Maruta, care numai el stie cum facea balet pe sirma sa scoata ziarul intr-o forma onorabila intre atitea interventii.
Altfel, Turcescu era un monument de morala, cum ziceam. Anul trecut, in august, cind Vintu ne-a operat prima taiere de salarii, punind Cotidianul pe dric, marele Robert a scris un editorial de senzatie in care spunea ca “acesta este momentul in care jurnalistul adevarat isi da proba integritatii, cind se duce la ATM, baga cardul si vede ca nu are bani in cont”. Pai pe propria lui logica, sa intelegem ca de cind se duce la ATM si vede ca Vintu nu-i mai vireaza niciun euro, a cedat la integritate? Ca daca era ziarist adevarat, cum spune el, putea sa isi faca meseria si gratis, nu? Din vocatie.
Nu am nimic personal cu Turcescu, pentru ca pina la urma, nu am avut prea mult de-a face cu el. Dar am convingerea ca presa a ajuns in halul in care este, absolut jenanta, plina de imbecili, impostori, analfabeti si manipulatori, din cauza unor personaje ca Turcescu.”
Paranghelie „jurnalistică“ pe banii Gold Corporation
Noua Zeelandă a devenit o destinaţie de călătorii gratis de vis şi o ţară mult mai bine cunoscută în ultimele cåteva zile, chiar şi fără ajutorul vreunei frunzuliţe magice. Paginademedia.ro a dat în vileag că o serie de jurnalişti aleşi pe språnceană (språnceana lui Corina Vinţan, pedelistă înfocată) au fost invitaţi în Noua Zeelandă, să admire răsăritul soarelui între maori, şi să danseze haka-maka, kaka (dans popular al băştinaşilor) – totul pe banii generoşilor investitori de la Roşia Montană Gold Corporation.
Practic a ieşit la iveală că un nucleu dur de amploaiaţi ai lui Sorin Ovidiu Vântu a fost împins de foamea în gåt să accepte o deplasare de muncă tocmai la antipozi, unde a înţărcat dracu’ bălaia (Noua Zeelandă este renumită pentru oiţele sale).
Nucleul de nehaliţi este format din Daniel Apostol, director The Money Channel, Dragoş Nedelcu, boss în Consiliul de Administraţie al Realitatea, Emil Hurezeanu, însuşi preşedintele Realitatea-Caţavencu, Mihai Tatulici şi Robert Turcescu, mari şmecheraşi şi deontologi eolieni, Sorin Freciu – fost mare meşter la Gelsor, actual boss la Realitatea, Doru Buşcu, deontologul cu vilă de la RAAPPS, precum şi veşnic atårnătorul Ioan T. Morar de la „Academia Caţavencu“ – tot din Trustul Vântu, la care s-a mai adăugat atårnătoarea lui Gigi Kent, Taher şi UTI – Floriana Jucan, specialista în prosoape elveţiene, plus un berbec de la „Evenimentul Zilei“, grăbit să o pună de-o plimbare „afară“, şi încă vreo cåţiva gujbeţi mai de second class.
Desantul jurnaliştilor eolieni şi ai ciracilor de complezenţă a fost furajaţi cu vreo 200.000 de euroi, cåte 10.000 de euro cel puţin per bucată de deontolog, de către amabilii şi generoşii căutători de aur din Apuseni ai Gold Corp. pentru a bate un drum dus-întors de vreo 35.000 de kilometri – pentru documentare, cică, pe teme aurifere. Voiajul durează vreo zece zile şi deja şi-a atins scopurile, strict publicitare, deoarece mai toată lumea din presă comentează acum pe această temă căinåndu-i pe săracii şefi de la Realitatea, atåt de rupţi în cur, vorba maestrului Cristoiu, încåt au ajuns să ciugulească de pe jos nugget-urile otrăvite (chicken nugget este copănaşul de pui rumenit în pesmet) zvårlite de căutătorii de comori ai Apusenilor noştri de la Gold Corp.
Fripturiştii lui Vântu versus virginalii lui Patriciu
S-a stårnit o ditai zaveră cu accente dintre cele mai comice. Cristian Tudor Popescu s-a repezit mugind din caverna-i unde pritoceşte trilogii de science fiction (în care Iliescu trăieşte forever, transformat în Robo Capo), înfierånd cu tipica-i månie proletară, lipsa de etică a deplasării în excursie a ciurdei de ziarişti fripturişti, „pentru că ea este plătită şi nu poate să asigure obiectivitatea jurnalistului“ – se subînţelege că domnia sa era obiectiv cånd îi lingea lui Iliescu bocancii roşii de sångele studenţilor călcaţi în picioare la Universitate, deoarece scria gratis la „Adevărul“, acelaşi ziar care îi solicită părerea şi azi, cånd vine vorba de deontologie.
Alte şi alte perle şi comentarii pe tema deontologiei jurnaliştilor care au acceptat voiajul oferit de Gold Corporation au produs cåte un Nistorescu, ziaristul milionar în euro, bani cåştigaţi numai şi numai pe căi preacurat apostolice, dar şi condeierii Trustului Adevărul, ce aparţine altui distins ziarist, miliardar în euro de data asta, Dinu Costache Patriciu, cap de crimă organizată la nivel internaţional, pentru a cita din Rechizitoriul Parchetului, şi care se află la a 28-a amånare a dosarului pe rolul instanţei. Trustul Adevărul şi-a tras un titlu de glorie din refuzul banilor de la Gold Corp, pe care îl poartă cam cum ar purta o cocoşată un portjartier aurit întins pe bulanu-i îmbietor.
Cianoticul Patriciu nu vrea să pună laba pe banii månjiţi de cianură lui Gold Corporation. A pus deja laba pe destui bani „curaţi“, din spălătoria Mosckva, plasånd Rompetrolul kazahilor fondatori ai CSI-ului rusesc. Iar dacă nu ar trona în aeropagul Adevărul încă un hagiograf al lui Tătuca Iliescu, aproape de talia CTP-ului – respectiv un Nicki Manolescu, cel care a tapetat cu reclama de la Gold Corp Romånia Literară, mai că ne-ar da lacrimile, de cåtă deontologie virginală exală pudibondul „Adevarul“.
Comicăria glosei pe marginea subiectului Roşia Montană este savuroasă, iar dacă nu ar fi dramatică povestea ar fi o adevărată commedia de’l arte. Toată lumea se dă curată pe måini, deşi bacilii le colcăie sub gulerele albe.
Naumovici face spume la gură în interviuri pretinzånd că el nu e mercenar şi că cele peste 2 milioane de euro (bani frate!) pe care îi încasează de la Gold pe reclamă cåt mai perfid-mincinoasă, sunt pe merit de deontolog profesionist publicitar. UDMR-iştii se dau ecologişti verzi pånă-n plăsele în timp ce ministrul lor, Lazslo Borbely, o dă pe după cireş.
Gargară şi caterincă oengistă a la Soros
Cei de la Fundaţia Soros se dau mega-luptători pe frontul anti-cianurilor, asta în timp ce Soros însuşi face parte dintre acţionari. Renate Weber, europarlamentara PNL, este un fel de Jenica d’Arc a luptei pentru independenţa Apusenilor de hoardele goldsteinilor, în timp ce soţia şefului ei de partid, Adina Vălean, face PR pentru Roşia Montană.
O pletoră de grupuri de stangişti, homosexuali şi cutre de tot felul s-au pripăşit pe subiectul Roşia Montană şi în timp ce toţi ecologiştii de pripas fak festivaluri de artă pop-rock-fleoşk nimeni nu bagă de seamă că la cåţiva paşi de Baia Mare, prin Munţii Igniş, (Igniş înseamnă muntele de foc, un loc fabulos care este legat de o legendă a cavalerilor argonauţi ce umblau prin Dacia după låna de aur), zac încă din 2005 milioane de tone de steril toxic de plumb, cupru şi zinc abandonat de compania Remin.
Otrava îşi vede de treaba ei, tembelizåndu-i pe urmaşii dacilor, în timp ce exploatarea foştilor proprietari romåno-australieni ai companiei Aurul, vinovată de scurgerea, în anul 2000, a celor peste o sută de mii de tone de steril cu cianură şi metale grele, a fost preluată pe şest de Romaltyn Mining şi se află, din 2008, în proprietatea firmei Polyusgold, cel mai mare producător de aur din Rusia. Noii proprietari au cerut autorităţilor romåne o nouă licenţă de funcţionare, iar daravela rusnacilor se tåreşte påş påş, ca mierla pe ouă, către aurul dacic, fără a băga nimeni de seamă, în aparenţă.
Pånă una alta, degeaba Academia Romånă atrage atenţia că în eventualitatea realizării tenebrosului proiect al Gold Corp exploatarea celor 300 de tone de aur şi argint din Roşia Montană „se va solda cu distrugerea a patru munţi, adăpostind importante galerii şi vestigii din perioada romană, desfiinţarea mai multor biserici şi cimitire, strămutarea unei mari părţi din populaţie şi ştergerea urmelor unei comunităţi milenare, dintre cele mai vechi atestate documentar în Romånia“. Vroiam să spun că degeaba atrage atenţia Academia.
La final, tot un străin a punctat cel mai bine ipocrizia nehaliţilor şefi ai Trustului Vîntu şi ai papagalilor de presă care i-au însoţit în voiajul de la capătul lumii, plătit de Gold Corp. Alison Mutler, preşedinta Asociaţiei presei străine din Romånia, s-a întrebat dacă, pånă la o deplasare de 35.000 de kilometri în Noua Zeelandă, nu ar fi fost mai bine ca ziariştii noştri să tragă o raită la 350 de kilometri, în Roşia Montană, să se documenteze mai întåi între aborigenii noştri şi apoi între băştinaşii maori, cu pene’n în fund şi belciuge în nas.
Corectă viziune, dar atunci cu cine şi-ar mai fi petrecut organizatoarea tărăşeniei, piarista RMGC, Corina Vinţan, ziua de naştere, la antipozi, doar cu piticania de I.T. Morar? O înţelegem şi pe ea… CURENTUL – Citeaza acest articol pe saitul tau
Excursia in Noua Zeelanda in care au plecat mai multi sefi de presa la invitatia Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este “o forma de mita”, considera Mircea Toma, presedintele ONG-ului de monitorizare a presei ActiveWatch. Potrivit acestuia, deplasarea nu este o premiera, fiind organizata si anul trecut.
“O excursie in Noua Zeelanda cu ziaristi a avut loc si anul trecut, dar eu am refuzat sa particip. Ne plimbam pe banii lor (n.r.- Rosia Montana Gold Corporation) si vedem o mina intr-o tara in care statul controleaza strict exploatarile, nu ca la noi, iar apoi suntem convinsi ca este totul in regula. Daca in Noua Zeelanda ar exista vestigii cum este Acropole, nu cred ca ar accepta un proiect de exploatare acolo. Este o forma de a cumpara bunavointa presei”, a declarat pentru ”Green Report” presedintele ActiveWatch.
Interesant ca ziaristii “de top” ai presei “centrale” care au beneficiat deja, anul trecut, de acest tratament de circa 10.000 de euro de caciula, au tacut chitic, ca si cei de anul acesta (cu exceptia Florianei Jucan). Potrivit lui Ioan T Morar, anul trecut ar fi mers colegul sau, Liviu Mihaiu. Interesant ca desi afacerea circula de sambata pe net, HotNews, care se lauda cu stiri online non-stop, a relatat abia azi despre caz, citand o sursa externa. O fi si Tapalaga in Noua Zeelanda? 🙂
Potrivit mai multor surse, coroborate, lista, pana acum, cuprinde 13 persoane (mai lipsesc inca sapte 🙂 ):
“Ce credeti despre ONG-uri care se comporta ca niste corporatii, jurnalisti care fac PR si PR-isti care au intiative jurnalistice si in general oamenii care poarta prea multe palarii?”– Corina Vintan, ghida si PR pentru Rosia Montana Gold Corporation prin firma de trei oameni la care este actionara, Links Associates (asupra careia voi reveni)
Intr-o postare facuta pe contul sau de Facebook, piarista Corina Vintan, despre care am afirmat in exclusivitate ca face pe ghida grupului de ziaristi spaguiti de Gold Corporation cu o vacanta in Noua Zeelanda, confirma stirea mea si o imbunatateste. Corina Vintan isi petrece deja ziua de nastere, astazi, 23 august, in Aukland, “intr-o companie nemaipomenita” (BTW – La Multi Ani! ):
Corina Vintan birthday party at the end of the world, in the ‘city of sails’ in a great companionship!
Corina Vintan New Zealand I am coming! NZ the best kept secret in the world
Culmea amuzamentului si a PR-ului: Pe 14 iulie, aceeasi Corina Vintan se intreba reprobator pe FB: “Ce credeti despre ONG-uri care se comporta ca corporatii, jurnalisti care fac PR si PR-isti care au intiative jurnalistice si in general oamenii care poarta prea multe palarii?”. O mai buna descriere a situatiei ei si a grupului de navetisti constituit din “crema” presei romane nici ca se putea face. O preiau ca motto! 🙂
Si mai interesant este raspunsul onest al Iuliei Motoc, in prezent judecator la Curtea Constitutionala, care pune punctul pe “i”, caracterizand fara sa vrea aceeasi situatie de azi a navetistilor Gold: “Ca poarta prea multe palarii este un fel frumos de a o spune. De fapt, ceea ce fac cei numiti este sa fie intr-un mare conflict de interese“.
O reala profesionista a jurnalismului si scrisului in general, corespondenta Associated Press in Romania, Alison Mutler, intervine in discutie si intareste afirmatiile judecatoarei Iulia Motoc, radiografiind aprioric ceea ce se intampla azi in Noua Zeelanda: “Asa ceva estompeaza linia de demarcatie intre ceea ce este si ceea ce nu este cinstit. Chiar daca viata nu este colorata numai in alb si negru, un astfel de comportament POATE conduce la slabirea democratiei, daca nu se mai respecta regulile si principiile.” Perfect adevarat! Iata discutia:
Corina Vintan what do you think about ngos that behave like corporations, journalists that do PR, PR people that have journalistic initiatives and generally of people that wear too many hats?
Iulia Motoc Wearing too many hats it is a nice way to put things. In fact what they are doing the institutions quoted is that there are in a big conflict of interest.
July 15 at 4:09pm
Alison Mutler Corina, It blurs the lines of what is what nd is not honest. While life is not black and white or rigid, this kind of behavior CAN lead to a weakening of democracy if rules are principles are not adhered to. Bravo tie for posting this discussion. Alison
Ce ar mai fi de spus? A, da! Lista profitorilor. Presa de azi deja a prezentat un sir de nume dar e vorba doar de opt din cei 20 de premianti ai Gold Corporation alesi pe spranceana ei de Corina Vintan. Ce este de remarcat pentru “profesionismul” acestei actiuni este ca, din acesti opt, sase lucreaza pentru Vintu si Realitatea-Catavencu. Si, cine stie?, poate mai sunt si altii pe lista. Dar sa recapitulam si sa revenim la potentialii “suspecti” :). Pana acum avem, asadar:
Vlad Macovei (EvZ), Floriana Jucan (QM), Ioan T. Morar (Vintu), Emil Hurezeanu (Vintu), Mihai Tatulici (Vintu), Dragos Nedelcu (Vintu), Dan Apostol (Vintu), Sorin Freciu (Vintu) si, dupa cum spuneam, cu voia dvs, independentul sef al lui Vintu, Robert Turcescu.
Propunerile mele (ramane sa votati si sa adaugati) pentru “new entry”-urile Listei lui Vintan de invitati la ziua ei de nastere, sarbatorita in Aukland, intr-o “companie nemaipomenita”:
Bogdan Chirieac, Dan Turturica, Marius Tuca, Andrei Gheorghe, Dragos Bucurenci, Doru Buscu – RAAPPS, Liviu Mihaiu (“iar din nou”? cine stie…). Mai sunt, desigur, televiziunile: ProTV, Antenele, TVR. Asadar, lista ramane deschisa…
Sa (mai) radem putin cu Ioan T Morar, deontologul lui Tismaneanu si Vintu (care, in urma cu doar o luna, se cerea ciudos in excursia din Noua Zeelanda dupa ce isi bestelise colegul de Trust, pe Liviu Mihaiu, pentru ca acceptase una similara 🙂 🙂 🙂 ) Moraru – “Moralistul”:
“Pentru că tot ni se vorbeşte despre Roşia Montană ca despre o sperietoare şi pentru că tot sînt demonizaţi toţi cei care susţin acest proiect, cred că ar fi timpul să intervină şi activiştii verzi autorizaţi şi cunoscători ai subiectului. De pildă, aş vrea să aflu de la Liviu Mihaiu, fostul meu coleg, cum arată minele de aur din Noua Zeelandă şi cum s-a rezolvat problema cianurilor acolo. El ştie foarte bine chestia asta pentru că a făcut o vizită la minele de acolo. O vizită, evident, cu avionul la clasa biznis, în condiţii de boier al mediului.
Deci, aş vrea să ştiu dacă tehnologia cu cianuri e un dezastru, cum se spune pe aici, sau dacă e o soluţie viabilă, cum cred eu. Dacă tot a bătut drumul pînă acolo, ar fi interesant de aflat şi adevărul despre asta.”
“Recunoasteti personajul?” Cine ii spunea “La Multi Ani!” anul trecut Corinei Vintan?
September 1st, 2010 
VR 
2. Conexiunea UDMR (Cotroceni, Guvern) – Transylvania Trust, ONG-uri
Despre proiectul Roşia Montană Gold Corporation am încercat întotdeauna să scriu cât mai precaut cu putinţă, deoarece iţele acestei poveşti sunt atât de încurcate, încât riscul de a da cu “bâta în baltă” era întotdeauna mult prea mare. Au trecut deja 10 de ani de când statul român a semnat păgubosul contract cu RMGC pentru explorarea la suprafaţă a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, un loc unic în Europa, unde moţii lui Avram Iancu încă locuiesc în vecinătatea unor mine vechi de 2000 de ani.
Posted in 
Tags: 
