Posts Tagged ‘Ora de Religie’

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (250.000 membri): “Adevărul” minte! Drept la Replică

Drept la Replica

Deoarece în versiunea online a publicaţiei „Adevarul”, într-o serie de articole privitoare la ora de Religie au fost prezentate mai multe informaţii eronate sau  cu caracter tendenţios la adresa părinţilor pe care-i reprezentăm, vă transmitem mai jos câteva precizări transmise către redacție, cu solicitarea  de a fi publicaţi, în virtutea dreptului la replică.

Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie (APOR) este cea mai reprezentativă asociaţie de părinţi la nivel naţional, având la această dată peste 250.000 de membrii susţinători în toate judeţele ţării. În calitatea noastră de organizaţie care are printre obiective protejarea drepturilor părinţilor care doresc ora de Religie pentru copiii lor, atragem respectuos atenţia asupra caracterului insinuant şi jignitor al articolelor dumneavoastră, atât la adresa părinţilor care au decis să-şi înscrie copiii la disciplina menţionată cât şi la adresa elevilor.

Conotaţiile negative cu care sunt utilizaţi unii termeni ca „îndoctrinare”, „fundamentalism religios”, „obedienţă”, „falsă moralitate”, stigmatizează în primul rând copiii care urmează ora de Religie dar şi părinţii acestora. Se sugerează tendenţios şi răuvoitor, inadaptabilitatea acestora la cerinţele unei societăţi moderne,  incapacitatea intelectuală de a înţelege aceste cerinţe, precum şi înclinaţii spre violenţa specifică fundamentalismului religios practicat de unele organizaţii teroriste contemporane, in măsura in care, peste 2.000.000 de elevi s-au inscris la ora de religie, iar programele de studiu sunt elaborate de un grup de specialiști din cadrul Ministerului Educației Naționale in colaborare cu reprezentanții părinților.

Atragem în mod respectuos atenţia că apariţia cu consecvenţă a unor asemenea articole în publicaţia dumneavoastră, instigă la încălcarea drepturilor constitutionale ale copiilor şi ale părinţilor care au optat pentru un serviciu – educaţia religioasă – oferit în condiţiile legii, de către statul român.

Referitor la articolele dumneavoastră mai facem următoarele precizări:

        1. Înlocuirea disciplinei Religie cu Istoria Religiilor

Disciplina Religie nu poate fi înlocuită cu o altă disciplină din următoarele motive:

  • Educaţia religioasă în învăţământul de stat este garantată de Constituţia României, care consfințește dreptul părinților de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor (art. 29), învăţământul religios fiind organizat şi garantat prin lege (art. 32).
  • Disciplina Religie face parte din oferta şcolară, la CEREREA PĂRINŢILOR. Vă reamintim cu această ocazie că Religia este singura disciplină validată de către părinţi prin cele peste 2 milioane de cereri depuse.

Menţionăm că Istoria Religiilor este o ALTĂ disciplină şcolară, opţională, diferită de Religie, care poate fi urmată de către elevii care doresc acest lucru.

       2. Despre procedura legală de depunere a cererilor pentru ora de Religie

Părinţii din cadrul APOR sunt revoltaţi de insistenţa cu care unele persoane publice şi publicaţii susţin luarea unei măsuri în mod vădit răuvoitoare şi în detrimentul elevilor şi al părinţilor. Este evident că este ilegală şi cu un scop umilitor introducerea obligativităţii ca anual, un părinte care doreşte ora de Religie pentru copilul său, să se prezinte la unitatea şcolară pentru completarea unei cereri pentru un serviciu similar celui oferit cu un an în urmă.

Reamintim că, în conformitate cu legislaţia actuală, părinţii au dreptul de a depune sau de a nu depune cerere pentru ora de religie, precum şi pe cel de a retrage copiii de la această oră oricând doresc. Cererea pentru ora de religie, DACĂ se depune, se depune o singură dată, opțiunea astfel exprimată fiind valabilă, conform legii, până la exprimarea altei opţiuni (retragere sau schimbarea cultului). Oricare altă interpretare a legii este împotriva unui drept al părinţilor şi elevilor, este neconstituţionalăşi va fi sancţionată ca atare.

Considerăm că orice modificări sau interpretări ale legislaţiei actuale, în sensul înlocuirii orei de Religie sau introducerii obligativităţii anuale amintite, reprezintă un abuz şi o încălcare a dreptului constituţional la educaţie religioasă, care ar continua seria de hărţuiri la care au fost supuşi în ultimul timp cei care au optat pentru acest drept constitutional.

       3. Despre noile programe şcolare ale disciplinei Religie

Dând dovadă de lipsă de deontologie profesională, autoarea articolelor privitoare la ora de Religie nu s-a informat corect de la responsabilii din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a publicat informaţia falsă că a fost elaborată numai pentru Religia Ortodoxă o nouă programă şi, prin urmare – tot autoarea face deducţia „logică” – toţi elevii, indiferent de cult, vor face numai Religia Ortodoxă – se sugerează, prin titlul unui articol, introducerea unui prozelitism!? ortodox în şcolii.

Vă informăm că dacă, prin absurd, la celelalte culte nu s-ar fi schimbat programele, ora de Religie pentru elevii care au optat pentru alte culte s-ar fi desfăşurat în continuare, conform legii, după programele aflate în vigoare (cele vechi), specifice fiecărui cult. Dar nu este cazul! Programele pentru TOATE cultele au fost recent publicate în Monitorul Oficial.

În privinţa conţinuturilor cuprinse în noua programă pentru Religia Ortodoxă, facem precizarea că, în perioada consultărilor publice, acestea au fost studiate şi dezbătute cu părinţii din filialele judeţene ale asociaţiei. Mai mult, organizaţia noastră s-a implicat activ şi, în urma unor consultări cu experţi în educaţie, a întocmit şi transmis o serie de propuneri Ministerului Educaţiei Naţionale care, în marea lor majoritate, au fost validate şi adoptate de către comisia naţională de resort.

Datorită timpului extrem de scurt, stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru consultările publice – două săptămâni -, APOR a analizat şi a propus modificări numai pentru disciplina Religie Ortodoxă. APOR consideră că varianta finală, publicată de Ministerul Educaţiei Naţionale, reprezintă un progres faţă de vechea programă, prin diversitatea tematicilor şi prin activităţile de învăţare propuse. APOR consideră, de asemenea, că programa reprezintă numai un prim pas pentru o oră de Religie îmbunătăţită calitativ, următorii paşi, la fel de importanţi, fiind noile manuale de Religie şi pregătirea cadrelor didactice pentru predarea noilor conţinuturi. Părinţii din APOR se vor implica în continuare pentru a sprijini atingerea acestor deziderate.

Stimată Redacţie, suntem siguri că printre cititorii publicaţiei dumneavoastră sunt şi părinţi care şi-au înscris copiii la ora de Religie. Ne întrebăm încă o dată care-i motivul pentru care doriţi să-i dezinformaţi, care-i motivul pentru care doriţi , după ce vă citesc articolele, să se simtă vinovaţi că au făcut o alegere pe care ei o consideră adecvată pentru educaţia copiilor lor?

Deoarece ca părinţi suntem primii interesaţi de calitatea orei de Religie, frecventată de copiii noştri şi ai susţinătorilor asociaţiei, ne exprimăm în continuare disponibilitatea pentru dialog cu toate persoanele preocupate de buna desfăşurare a acestei ore.

“Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi”! Peste 2.000.000 de părinți (peste 90%) și-au înscris copiii la Ora de Religie. Spre deosebire de România, în Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația se studiază câte două ore, iar în Belgia trei ore pe săptămână. Precizările Patriarhiei Române

“Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.”

Precizări privind prezența orelor de religie în școli

Referitor la critica relansată în spațiul media cu privire la prezența orelor de religie în școli, Patriarhia Română reafirmă următoarele:

Constituția României garantează libertatea învățământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult, Curtea Constituțională a României interpretând în mod constant că predarea religiei în școli are ca temei articolul 32 alineatul 7 din Constituție.

Religia predată confesional reprezintă regula în majoritatea statelor europene. Astfel, în argumentarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), din 29 iunie 2007, în cazul „Folgero contra Norvegiei”, se precizează că statele au dreptul de a difuza prin învățământ sau educație informații sau cunoștințe având, direct sau indirect, caracter religios sau filosofic (paragraful 84).

De asemenea, CEDO nu consideră o problemă caracterul confesional al orei de religie, constatând faptul că „în Europa, învățământul religios este profund legat de învățământul secular. Dintre cele 46 de state membre ale Consiliului Europei (în anul 2007) doar în trei state religia nu este predată în școlile publice (Franța, Albania și Macedonia); ora de religie este obligatorie în 25 de state, în restul fiind facultativă sau opțională (conform celor reținute de CEDO în 9 octombrie 2007, cu ocazia judecării cauzei „Hasanși EylemZengin contra Turciei”, paragraful 30); iar în majoritatea statelor predarea religiei are caracter confesional (paragraful 31).

Majoritatea elevilor europeni au în programa școlară o oră de religie pe săptămână, însă în țări precum Germania, Austria, Irlanda, Cipru, Grecia, Italia și Croația au câte două ore, iar în Belgia au trei ore pe săptămână. În Germania, spre exemplu materia religie nu este doar parte din trunchiul comun, ci este chiar obligatorie, organizată de către culte și finanțată de către stat. Predarea este confesională. Situația este similară în Austria, Belgia, Cipru, Spania și Grecia.

Pe de altă parte, nu trebuie așezate în opoziție orele de religie cu cele de istoria religiilor. Dimpotrivă, ele trebuie să rămână distincte, pentru că sunt deopotrivă importante. Cunoașterea propriei culturi religioase este o etapă absolut necesară pentru înțelegerea celorlalte religii. Pentru a cunoaște specificul altor culturi este nevoie întâi de educarea în propria cultură și tradiție, altfel învățământul devine doar o sursă de relativism sincretist și confuzie. Este ca și cum în școlile românești s-ar învăța literatură universală sau istorie universală, fără studiul prealabil al literaturii și istoriei României. Elevii înscriși la ora de religie au posibilitatea de a se înscrie,  în liceu, și la cursul opțional de istoria religiei.

Manifestarea unui comportament moral în acord cu valorile religioase, unul dintre obiectivele predării religiei, este contestată în câteva articole recente de presă prin care se respinge, de fapt, ideea de morală publică, noțiune considerată în teoria generală a dreptului a fi unul dintre fundamentele dreptului.

De asemenea, este incorectă şi injustă jignirea generalizată a unei categorii didactice profesionale, şi anume totalitatea profesoarelor şi profesorilor de religie. Aceste persoane realizează educarea religioasă a copiilor în școli din încredințarea a peste 2.000.000 de părinți care și-au înscris copiii la ora de religie (peste 90% dintre copii).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Basilica / Ziaristi Online

Foto: Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului /  Agenția de știri Basilica

Cine sunt cei “vrednici de moarte”? Demenţă mare între propaganiştii homosexuali: vor să-l cezureze pe Sfântul Apostol Pavel şi Epistola sa către Romani din Noul Testament

Sf Apostol Pavel Sec V The Grotto of St. Paul, Ephesus, Turkey“Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29)

O foarte instructivă broşură informativă despre săracii homosexuali şi cum ar putea să fie salvaţi de la pieire, realizată de ASCOR în 1995, a fost transformată de propagandiştii homosexuali şi anticreştini moşiţi de Monica Macovei şi Alina Mungiu într-o odioasă condamnare la moarte a pidosnicilor, pentru care urlă acum cu guri pline de pucioasă în toată mass media cretinizată a zilei (ex: Adevărul – organ al presei de limbă română care lucrează încă dupa directivele NKVD – şi “România Murdară“, organul Mungiei Pipidi). Ehe, se vede că n-au citit Biblia, bieţii de ei! Noul Testament e blând şi plin de iubire pe lângă cel vechi… Căci citatul incriminat, si pus în cârca unui profesor de religie şi, apoi, a studenţilor creştin-ortodocşi, este nimic altceva decât un citat din Epistola către Romani a Sfântul Apostol Pavel.

Iată citatul mai larg:

”Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Rom. 1: 29-32).

Integral aici: BibliaOrtodoxă.

Sinaxa.net ne oferă un cuvânt mai pe larg despre păcate, din care mai extragem un alt citat de-al Sfântului Apostol Pavel:

”Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6: 9,10).

Pe Sfântul Apostol Pavel vreţi să-l cenzuraţi, pigmeilor?

Recomand călduros Broşura în cauză, în care veţi găsi o Scrisoare a tinerilor studenţi către Ion Iliescu, care se pregătea să abroge Articolul 200 din Codul Penal, în urma propagandei anticreştine dirijată de Monica Macovei, un Apel contrasemnat de Patriarhul Teoctist şi o seamă de Mitropoliţi, câteva studii americane despre homosexuali şi texte foarte creştineşti semnate de Părintele Galeriu şi alţi avocaţi, profesori şi specialişti, sincer interesaţi în salvarea homosexualilor dar şi, mai ales, a copiilor României.

Document PDF – Descărcaţi Broşura furată de “seculariştii” de la ASUR de AICI

Foto: Sf. Apostol Pavel, Efes (Sec. V) (c) Michael J. Caba / Bible and Archaeology – Online Museum

Sfinţii 40 de mucenici i-au făcut praf pe cei 40 de pigmei ai lui Aliba Mungiu şi pe cei 10 negri mititei ai Mandelei Macovei. Înscrierile la Ora de Religie continuă! Peste 90.5%!

P Arsenie Boca Sfintii 40 de mucenici“Unul dintre motivele pentru care MECS a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina religie, este şi faptul că pe 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice”, ne-a informat Ministerul Educaţiei vineri. Adică chiar de ziua Sfinţilor 40 de mucenici. În sine însă, decizia Curţii Constituţionale constituie nu numai o aberaţie dar, culmea, o ilegalitate! Pentru că, aşa cum a transmis, tardiv, din păcate, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – fără ca BOR şi MEN să reacţioneze pozitiv – Legea Educației Naționale prevede că “orice modificare intră în vigoare la începutul anului școlar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege”.

Dincolo de toate acestea, după cum se ştie, au fost înregistrate 2.123.685 de cereri de participare la ora de religie până vineri, 6 martie, ora 18:00, adică 90% din totalul elevilor. UPDATE: 2.143.020 de cereri, ceea ce reprezintă 90,55%. Dar Ministerul acceptă înregistrarea altor cereri şi astăzi:”În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept”, informează MEN, care mai adaugă şi faptul că Ora de Religie figurează ca opţiune pentru următorul an şcolar şi pentru 93,45 la sută dintre copiii înscrişi la clasa pregătitoare.

Mobilizarea exemplară a românilor, a creştin-ortodocşilor, în faţa anticreştinilor moisişti, mungiişti şi mandelişti i-a lasat în suferinţă maximă pe pigmeii celor două mafalde, Mungiu şi Macovei, care urlă ca din gaură de şarpe pe site-urile României murdărite. “Religia în școli a învins. 90% dintre elevi, înscriși la ora de religie. Pe bune?”, se întreabă, unul Guiţiu. Da, măi, guiţ-guiţ, pe bune!

PS: Voi reveni pentru a va informa pe câţi bani soroşişti practică “voluntariatul” Aliba Mungiu şi cei 40 de pigmei ai ei.

CRUCIADA COPIILOR. 2.123.685 de elevi (90%) şi familiile lor le-au dat cu flit anticreştinilor reţelei Soros, în frunte cu “dreptacea” Monica Macovei şi stângaciul Remusică Cernea (ca să nu mai vorbim de barosana Alina Mungiu Pippidi)

Drumul Crucii - Miscarea Pentru Romania2.123.685 de cereri de participare la ora de religie, înregistrate până vineri, 6 martie, ora 18:00. UPDATE: 2.143.020 de elevi, ceea ce reprezintă 90,55% !

06.03.2015

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a centralizat situaţia preliminară a opţiunilor exprimate de elevi sau de părinţii/reprezentanţii legali ai acestora acestora privind participarea la ora de religie, în conformitate cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 669/12.11.2014. Datele înregistrate în sistem până vineri, 6 martie, ora 18:00, indică faptul că, la nivelul întregii ţări, au fost introduse 2.123.685 de cereri, reprezentând 89,75% din totalul celor 2.366.086 de elevi eligibili să formuleze cereri pentru a lua parte la ora de religie.

Reamintim că prin Decizia nr. 669/12.11.2014 emisă de Curtea Constituţională a României, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată în legătură cu prevederile art. 18 alin. (2), teza întâi din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 („La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”) şi s-a constatat că dispoziţiile acesteia sunt neconstituţionale. În motivarea deciziei, se arată că manifestarea liberă a opţiunilor implică în mod necesar iniţiativa proprie a persoanei în sensul frecventării disciplinei religie şi nu consimţirea tacită sau refuzul expres. În sensul acestei decizii, elevilor majori şi părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevilor minori li s-a oferit posibilitatea de a solicita participarea la orele de religie.

Prin intermediul unei note transmise în data de 16 februarie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a informat elevii şi părinţii/reprezentanţii legali ai acestora cu privire la prevederile legale privind participarea la orele de religie în virtutea deciziei CCR, precum şi cu privire la faptul că, în situaţia în care doresc să îşi exercite dreptul constituţional de a participa la aceste ore, conform confesiunii proprii, trebuie să solicite acest lucru unităţii de învăţământ.

Unul dintre motivele pentru care MECS a stabilit data de 6 martie 2015 ca termen-limită pentru colectarea opţiunilor de a studia disciplina religie, este şi faptul că pe 9 martie se împlinesc cele 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, dată începând de la care prevederea declarată neconstituţională îşi încetează efectele juridice.

Un alt motiv este că, în ceea ce priveşte anul şcolar 2015-2016, stabilirea disciplinelor opţionale se face în această perioadă. În baza caracterului opţional al participării la studiul disciplinei religie, a nevoii de a prefigura necesarul de cadre didactice pentru această disciplină şi a obligaţiei MECS de a asigura necesarul de personal didactic prin scoaterea la concurs a catedrelor vacante, opţiunile pentru participarea la orele de Religie din anul şcolar viitor trebuiau făcute în această perioadă.

În măsura în care elevii majori sau părinţii/reprezentanţi legali ai elevilor minori doresc să opteze pentru participarea la ora de religie după data de 6 martie, precizăm că acest lucru este posibil, în conformitate cu prevederile legale ce statuează exercitarea acestui drept.

BIROUL DE PRESĂ

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice

Adenda: Totodată, dintre cele 137.293 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare pentru următorul an şcolar, pe 128.300, respectiv pe 93,45 la sută, figurează opţiunea pentru ora de religie, a mai anunţat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Felicitari Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie!

Foto: “Neagra ca tăciunele” Alina Mungiu Pippidi şi pigmeii ei

Alina Muingiu Pipidi - Romania Furata - Religia in Scoli

Ora de Religie, schimbată ILEGAL. Curtea Constituţională a dat o decizie care încalcă Legea Educaţiei. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ protestează

CNCD - SIMBOLURI RELIGIOASENota mea, VR: Constituţia României: “Nimeni nu este mai presus de Lege”. Nici chiar Curtea Constituţională! BOR ar trebui sa gaseasca modalitatea de a contesta aberaţia Curţii Constituţionale, o instituţie formată din oameni, unii cu bube-n cap, alţii la dosar…

FSLI: Decizia Curții Constituționale privind ora de religie în școli produce repercusiuni asupra elevilor și profesorilor

Decizia Curții Constituționale privind ora de religie în școli, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 ianuarie, produce repercusiuni atât asupra elevilor, cât și asupra profesorilor care predau această disciplină, consideră Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.


Foto: (c) Sorin LUPȘA / Arhiva AGERPRES

‘Modificările care au loc în timpul anului școlar dau peste cap sistemul de învățământ. Elevii care nu vor opta pentru frecventarea orei de religie pot rămâne nesupravegheați, iar unii profesori își pierd locul de muncă la jumătatea anului școlar. Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educației Naționale un articol, conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului școlar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege’, a declarat președintele FSLI, Simion Hăncescu.

Potrivit acestuia, parlamentarii din cele două comisii de învățământ din Senat și Camera Deputaților, împreună cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării Științifice, trebuie să găsească o soluție la această problemă, aplicabilă până la finalul acestui an școlar, și o altă soluție care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul școlar 2015-2016.

“Este important și ce se va întâmpla cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la curs. Acest lucru trebuie reglementat tot de legiuitor”, se mai spune în comunicat.

Conform subsecretarului de stat în Ministerul Educației, Liliana Preoteasa, ministerul a solicitat inspectoratelor școlare să informeze părinții că, pentru participarea copiilor la ora de religie, trebuie depusă o cerere până la data de 6 martie.

Autor: Magdalena Tănăsescu/ Editor: Oana Tilică

Sursa: AGERPRES via Roncea.Ro

Părinţi pentru Ora de Religie: Cererea pentru înscrierea copilului (PDF). Liana Stanciu: “Educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate”

Cerere tip pentru Ora de ReligiePentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază.

Părinţii care optează pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună la unităţile de învăţământ o cerere până la data de 6 martie. Potrivit subsecretarului de stat Liliana Preoteasa, ministerul a transmis inspectoratelor un model de formular ce trebuie completat de către părinţi, informează „Ziarul Lumina”.

Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază. „Noi am solicitat inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale a României. Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situaţie, pe de altă parte, am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor, unii pot fi plecaţi din localitate“, a declarat marţi doamna Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), la dezbaterea din Comisia de învăţământ despre ora de religie, citată de Agerpres.

Demnitarul a subliniat că există un formular-tip pe care ministerul l-a transmis inspectoratelor şcolare judeţene şi în care părintele completează cu numele/prenumele fiului/fiicei care doreşte să participe la ora de religie, alegând, totodată, cultul pe care şi-l alege. Subsecretarul de stat a mai apreciat că în acest moment ministerul aşteaptă decizia Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii educaţiei, incriminată de decizia de neconstituţionalitate, iar „ministerul va pune în practică acele prevederi”.

La dezbaterile de săptămâna trecută din Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a participat şi părintele Ionuţ Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, care a spus că este firesc ca înscrierea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp. „Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării într-o unitate de învăţământ. Curtea Constituţională a României (CCR) a spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită Bisericii, părinţilor, neorganizat, să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR, şi este opţională pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor“, a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.

În acelaşi timp, doamna Liana Stanciu, reprezentantul Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a susţinut că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate. „Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei acestei discipline în învăţământul din România“, a subliniat Liana Stanciu.

Puteţi descărca Cererea de pe site-ul asociaţiei, Ora de Religie Ro.

Doamne, ajută!

Citiţi şi:

La Mulţi Ani Profesorului Dinu Giurescu, la 88 de ani! La Oradea a început demolarea Pieţei Unirii, cu tot cu Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu. Ora de Religie apărată de Liana Stanciu şi Pro Vita. Ce a vrut Ceauşescu să facă Poloniei?

basarabia-acum- corneliu vlad ilie badescu dinu giurescu victor roncea

“Cred in Romania si nimic nu o sa ma faca sa-mi schimb parerea. Trebuie sa rezistam. Si o sa rezistam! O sa vina si timpul nostru!” – Profesorul Dinu Giurescu catre romani, la 88 de ani

Academicianul Dinu Giurescu, la 88 de ani! TVR l-a omagiat printr-o emisiune cenzurată cinci ani: Mărturii pentru viitor. VIDEO

Prof-Dinu-C-Giurescu-Vlad-StanescuProfesorul Dinu Giurescu vorbeşte despre naţionalism, istorie, destrămarea României, atacul la valorile fundamentale, poşete de mii de euro, intelectuali comunişti transformaţi peste noapte în dizidenţi anticomunişti, revoluţia română, securişti şi terorişti.

Istoria şi patriotismul la cimitir! Primaria Oradea bagă statuiile lui Mihai Viteazul şi Emanoil Gojdu în cavouri. Protestul militarilor

Statuiile lui Gojdu si Mihai Viteazul din OradeaÎn timpul ocupaţiei maghiare, pe locul statuii lui Mihai Viteazul s-a aflat un bust al dictatorului criminal Miklos Horthy.

 

Pro Vita şi Liana Stanciu de la Ora de Religie solicită Ministrului Educaţiei elaborarea formei de înscriere a copiilor pe întreaga perioadă de şcolarizare

liana stanciu - ora de religie -ministrul educatieiPreședinta APOR a cerut ca ministerul Educației să realizeze o cerere-tip de înscriere la ora de Religie, simplă și clară, care să fie pusă la dispoziția părinților de către școală.

A cerut Ceauşescu invadarea Poloniei în 1989? Nu mai mult decât calmarea Ungariei cu o bombă atomică. DOCUMENTE şi analize de Dennis Deletant, Larry Watts şi Adam Burakowski via Woodrow Wilson Center – Cold War History Project

Walesa si Ceausescu - 1989 - 1968Did Nicolae Ceaușescu Call for Military Intervention Against Poland in August 1989? – By Dennis Deletant, Larry Watts, and Adam Burakowski

VIDEO cu un fragment promoţional din emisiunea TVR “Mărturii pentru viitor” realizată de Radu Dănilă cu Profesorul Dinu Giurescu:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova