Posts Tagged ‘Patriarhia Romana’

14 SEPTEMBRIE 1992 – Reactivarea Mitropoliei Basarabiei. INEDIT: Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei II

“Acum 17 ani, în seara zilei de 14 septembrie 1992, se producea la Chişinău un eveniment care, în mod indiscutabil, a marcat pozitiv, profund şi pentru mult timp istoria românilor de la răsărit de Prut: era reactivată vechea Mitropolie a Basarabiei. Evenimente ca acesta impun o retrospectivă serioasă, chiar solemnă. Începând cu 1992, ziua de 14 septembrie a devenit în cununa anului un loc de întâlnire sufletească pentru toţi românii ortodocşi de la răsărit de Prut care simt şi gândesc la fel ideea de neam şi de Biserică a Neamului. Vorbim, aşadar, de un 14 septembrie românesc în Republica Moldova.” – Vlad Cubreacov

Roncea.Ro vă prezintă un Document Istoric:

Scrisoarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist către Sanctitatea Sa Alexei II

SANCTITATEA VOASTRA,
PREA IUBITE FRATE
ÎN DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

Cu dragoste frăţească, Vă aducem la cunoştinţă că am primit scrisoarea Sanctităţii Voastre din 24 decembrie 1992, care ne-a produs mâhnire şi durere multă. Aceasta pentru faptul că Sanctitatea Voastră consideraţi Actul Sinodal al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privitor la binecuvânmrea reactivării Mitropoliei Basarabiei, ca «ingerinţă anticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova».

Sanctitatea Voastră ! In conştiinţa umanităţii, în general şi mai ales la creştini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul şi silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptăţii şi restabilirea adevărului precum şi a drepturilor ce decurg din această restabilire.

Conform acestui principiu, exercitarea jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra românilor ortodocşi din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept şi abuziv din punct de vedere al realităţii istorice şi al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric.

Conform mărturiilor istorice, pe teritoriul locuit astăzi de români, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din primele veacuri creştine. Propovăduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu însăşi formarea poporului român care a apărut în istorie ca popor creştin. Poporul român a devenit astfel unul din primele popoare creştine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole înainte de creştinarea slavilor.

Viaţa creştină a avut o continuitate permanentă pe acest teritoriu, românii ortodocşi afirmându-şi neîntrerupt apartenenţa la Biserica Ortodoxă a Răsăritului.

Îndată ce condiţiile istorice au permis, românii ortodocşi au obţinut dreptul de a avea episcopi pământeni. Acest drept, bazat pe tradiţia canonică a Bisericii, a fost cerut cu multă insistenţă Patriarhiei de Constantinopol mai ales de creştinii ortodocşi români din teritoriile din stânga şi din dreapta Prutului, ce constituiau împreună un Principat român cunoscut în Europa cu numiele de Ţara Moldovei.

In anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericeşti din această ţară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean IOSIF MUŞAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscută ca servind o etnie distinctă în cadrul unui teritoriu bine definit geografic şi istoric. Drept consecinţă, potrivit legislatiei bisericeşti canonice, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni şi niciodată nu avea dreptul să desfiinţeze, să modifice sau să înjumătăţească jurisdicţia ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere şi cu recunoaştere canonică.

Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele ruseşti a pământului românesc al Ţării Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanţi a fost şi amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iaşi, în 1789, a unui locţiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova odată cu trupele ruseşti.

După o scurtă perioadă de normalizare şi când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul ţarist infiinţează un «exarhat» ce cuprindea Mitropoliile Moldovei şi Ţării Româneşti, subordonându-le din nou, în mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului şi credincioşilor români. La fel s-a întâmplat şi cu Mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 şi trimis în surghiun. Nedreptatea se «instituţionalizează» prin pacea nedreaptă de la Bucureşti din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru la imperiul ţarist. Anexarea a fost fără valoare şi nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc, turcii având putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pământ. Moldova şi Valahia se bucurau de o completă autonomie pe baza unor vechi tratate încheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritorială în schimbul unui tribut anual. In plus, anexarea era un act imoral şi neloial faţă de intreaga Ortodoxie, întrucât Rusia pravoslavnicâ îşi întindea abuziv stăpânirea asupra românilor ortodocşi din stânga Prutului, cu vechime şi vrednicii în câmpul creştinătăţii, legaţi prin neam, limbă şi cultură cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înfiinţat, în teritoriul ocupat de armatele ţariste, Eparhia Chişinăului de câtre Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul şi credincioşii, a fost sfâşiat teritoriul jurisdicţional al Mitropoliei Moldovei, înfiinţată cu peste patru veacuri înainte, şi a Episcopiei Huşilor. În scrisoarea Sanctităţii Voastre din 6 octombrie 1992 justificati aceasta acţiune prin faptul că la acea dată Biserica Ortodoxă Română nu era încă o Biserică autocefală. Este adevărat că recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a avut loc după infiinţarea Eparhiei de Chişinău, într-un teritoriu ce nu cuprindea această eparhie. Dar, se impune a fi subliniată o constatare : în 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopol ca Biserică autocefală, dar fără a avea jurisdicţie asupra creştinilor ortodocşi români din Basarabia.

Actul anexării Basarabiei la imperiul ţarist şi înfiinţarea Eparhiei de Chişinău a dus nu «la eliberarea de sub stăpânirea otomană a Moldovei», cum afirmaţi Sanctitatea Voastră în aceeaşi scrisoare, ci a însemnat trecerea de la robia turcească la robia rusească mai aspră şi mai neîndurătoare. Turcii ne-au respectat tradiţiile, limba şi specificul national. Au acceptat voievozi şi ierarhi de acelaşi neam cu poporul păstorit. Imperialismul rus însă, folosindu-se de ierarhii ruşi înscăunaţi în Basarabia fără a se cere acordul clerului şi credincioşilor români locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necruţător proces de rusificare, manifestat în diferite feluri.

Astfel, dintre toţi chiriarhii aşezaţi de Biserica Rusă în scaunul episcopal de la Chişinău numai unul a fost de acelaşi neam şi de aceeaşi limbă cu clerul şi credincioşii păstoriţi. Aceştia, adică românii, conform unui recensământ din 1817, reprezentau 86% din locuitorii Basarabiei. In 1813 a fost înfiinţat un seminar teologic, dar şi acest fapt, binecuvântat în sine, a fost transformat în mijloc de deznaţionalizare a românilor şi de îndepărtare a lor de fraţii din dreapta Prutului. Amintim în acest sens că, în prima perioadei a funcţionării acestui seminar, din 25 de profesori numai unul a fost român. Limba rusă a devenit de asemenea singura limbă de predare la Seminarul din Chişinău, conform Regulamentului Seminariilor din 1840, impus de ţarul NICOLAE I.

În acelasi timp, mănăstirile moldovene au fost supuse şi ele rusificării prin încercarea le a se înlocui limba română cu limba slavonă la oficierea slujbelor bisericeşti. Cărţile româneşti de slujbă au fost de asemenea distruse, aşa cum s-a intâmplat mai ales în timpul păstoririi arhiepiscopului PAVEL EBEDEV (1871-1881).

În această situaţie tragică a fost găsită Basarabia în aniul 1918, când popoarele din imperiul ţarist au putut să-şi recapete libertatea. Ne-a mâhnit adânc afirmaţia Sanctităţii Voastre că în «anul 1918 Basarabia a fost ocupată de armatele române» (scrisoarea din 6 octombrie 1992). Vă amintini doar că în 5 martie 1917 se primise la Chişinău telegramă oficială de la Petrograd in care se spunea că «Basarabia nu mai este în imperiu şi că de acum înainte toţi se pot bucura de libertate». In duhul acestei libertăţi şi fără prezenţa armatei române în Basarabia, s-a organizat Moldova suverană şi independentă şi s-a realizat apoi revenirea ei la sânul Patriei Mame, România. Cum era firesc, s-a reparat atunci şi nedreptatea săvârşită în 1808 pe plan bisericesc, clerul şi credincioşii din Basarabia revenind în matca Bisericii Mame Ortodoxe Române.

Normalizarea situaţiei bisericesti n-a durat insă multă vreme căci, în 1940 şi apoi în 1944, în urma ocupării Basarabiei de către trupele sovietice, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a impus din nou, abuziv şi necanonic, jurisdicţia asupra credincioşilor ortodocşi români din acest străvechi pământ românesc, fără a încerca măcar un dialog cu Biserica Ortodoxă Română. Consecinţele acestui act sunt bine cunoscute : distrugerea sau inchiderea majorităţii bisericilor şi mănăstirilor de către regimul sovietic ocupant, numirea unei ierarhii străine de neamul şi limba clerului credincioşilor români moldoveni, desfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, înfiinţată de Patriarhia Română în 1925.

Suflul sfânt al dorinţei de libertate şi demnitate naţională a făcut ca o parte din Basarabia străbună să-şi dobândească suveranitatea şi independenţa în cadrul Republicii Moldova, începând cu august 1991. Ca urmare, apare firesc şi sfânt, reluarea legăturilor cu fraţii de acelaşi neam şi limbă din România pe diverse planuri, inclusiv cel bisericesc.

Ceea ce însă ne produce un adânc sentiment de tristeţe, este atitudinea Înalt Prea Sfinfitului Arhiepiscop VLADIMIR, acum Mitropolit de Chişinău, faţă de clerul şi credincioşii ce-şi manifestă dorinţa legitimă a unor legături mai strânse cu Biserica Mamă – Patriarhia Română. Deoarece un mare număr de preoţi şi credincioşi şi-au manifestat, în mod sincer, aceste sentimente cu totul sfinte, au fost supuşi unei prigoane barbare, Prea Sfinţia Sa fiind chiar depărtat violent şi samavolnic din reşedinţa din oraşul Bălţi. Şi din acest motiv, Prea Sfinţitul Episcop PETRU a făcut apel la Patriarhia Română, după ce el s-a plâns Sanctităţii Voastre, dar fără rezultat.

Inalt Prea Sfinţitul VLADIMIR a manifest, de asemenea, atitudine de nerespect faţă de obligaţia canonică de a nu avea nici un fel de legături cu grupurile schismatice, rupte din trupul Bisericii Ortodoxe. Astfel, a invitat, ca oaspeţi de onoare, în luna noiembrie 1992, doi «arhierei» schismatici din România. Această atitudine contravine flagrant cu declaraţia de la Constantinopol a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, din martie 1992, care prevede că «este necesar ca toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale, fiind în solidaritate deplină unele cu celelalte, să condamne aceste grupuri schismatice şi să se abţină de la orice comuniune cu ele, oriunde s-ar afla acestea».

Situaţia bisericească din Republica Moldova a devenit şi mai tensionată prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, din 5 octombrie 1992, privind acordarea «independenţei Bisericii Ortodoxe din Moldova». Această hotărâre a fost luată în ciuda celor discutate la întâlnirea Noastră de la Constantinopol şi a intervenţiei adresată de Noi Sanctităţii Voastre, la 2 aprilie 1992, prin care Vă arătam «că nu este momentul potrivit a se lua în discuţie problema Bisericii din Moldova», «afirmaţie justă», recunoscută chiar de Sanctitatea Voastră în scrisoarea ce Ne-ati adresat la 6 octombrie 1992.

De aceea, în contextul acestei hotărâri unilaterale, precum şi a atitudinii antiromâneşti a Inalt Prea Sfinţitului VLADIMIR şi persecuţiilor de tot felul la care au fost supuşi cei care întreţineau legături cu fraţii şi neamurile lor din România, Prea Sfintitul Episcop PETRU, scos afară de la Bălţi, după ce s-a adresat Patriarhiei Moscovei, a fost nevoit să se adreseze Bisericii Neamului său. Clerul şi credincioşii, supuşi aceloraşi persecuţii din partea Înalt Prea Sfinţitului VLADIMIR, constituindu-se în Adunarea eparhială, au reactivat statutar vechea Mitropolie a Basarabiei, l-au ales ca lociţiitor de mitropolit pe Prea Sfinţitul PETRU şi au cerut oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române. Biserica noastă a luat act cu binecuvântare de dorinţa şi hotărârea lor recunoscând autonomia cerută, precum şi păstrarea calendarului vechi şi a tradiţiilor bisericeşti locale.

In scrisoarea Sanctităţii Voastre sunt invocate o serie de canoane pentru susţinerea opiniei cu privire la aşa-zisa «ingerinţă anticanonică din partea Patriarhiei Române în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din Moldova».

Mai întâi, precizăm că invocarea canonului 8 al Sinodului III ecumenic nu poate, în nici un caz, justifica extinderea jurisdictională a Patriarhiei Moscovei asupra Bisericii romîneşti din Republica Moldova. Prin acest canon se recunoaşte tocmai îndatorirea Bisericii unei naţiuni (Biserica Ciprului), de a se organiza etnic şi de a se conduce independent de Biserica altui neam (Biserica Antiohiei). Se prevede aici obligaţia ca «nici un episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi, ca să nu se calce canoanele părinţilor, şi nici sub cuvânt de lucrare sfinţită, să se furişeze trufia stâpânirii lumeşti».

In spiritul acestui canon putem aprecia că tocmai Biserica Ortodoxă Rusă, datorită împrejurărilor politice cunoscute, este aceea care a cotropit jurisdicţional o mare parte din vechea Mitropolie a Moldovei, care datează de la sfârşiiul secolului al XIV-lea. Anexarea imperialistă (ţaristă şi apoi comunistă) a teritoriului românesc de la răsărit de Prut, dinspre hotarele poloneze până la Marea Neagră, nu a justificat prin nimic extinderea jurisdicţiei bisericeşti a Patriarhiei Moscovei asupra teritoriului jurisdicţional al Mitropoliei Moldovei.

Canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de Cartagina, precum şi canonul 2 al Sinodului II ecumenic interzic, cum bine afirmaţi şi Sanctitatea Voastră, «episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii». Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin binecuvântarea acordată reactivării Mitropoliei Basarabiei, nu făcut altceva decât să restabilească adevărul istoric şi dreptatea canonică ce fuseseră incălcate de atâtea ori prin extinderea necanonică a jurisdicţiei Bisericii Ortodoxe Ruse asupra unei pârţi a Mitropoliei Moldovei. O astfel de extindere este, conform canonului 13 al Sinodului de la Cartagina, «nulă» de drept, iar repararea unei nedreptăţi se impune cu necesitate.

Invocarea canonului 59 al Sinodului de Cartagina este, de asemenea, fără obiect, neavând legătură cu problema în cauză.

Canonul 15 al Sinodului local de la Constantinopol, prevede nu numai interdictia ca un episcop «să nu se depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh», ci şi posibilitatea ca episcopul respectiv «să se despartă pe sine de comuniunea cu Intâistătătorul său», dacă acesta propovăduieşte un lucru nedrept şi necanonic. Nedreptatea şi lipsa de canonicitate caracterizează tocmai hotărârile Bisericii Ortodoxe Ruse de a extinde şi menţine jurisdicţia sa asupra unei etnii, alta decât cea rusă, în speţă asupra românilor ortodocşi din Basarabia.

Prevederile canonului 16 al aceluiaşi Sinod, ce interzic numirea de episcopi într-o eparhie al cărei titular este încă în viaţă, n-au jost nici acestea încălcate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin recunoaşterea Prea Sfinţitului Episcop PETRU, ca Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei, conform hotărârii organelor canonice ale acestei eparhii. Mitropolia Basarabiei este o altă eparhie decât cea condusă de Înalt Prea Sfinţitul VLADIMIR, căci Inalt Prea Sfinţia Sa, conform normelor canonice, poate avea jurisdicţie numai asupra credinciosilor ortodocşi ruşi din Republica Moldova, atâta vreme cât se supune jurisdicţiei Patriarhiei Moscovei. In lumina aceluiaşi canon 16 de Constantinopol şi ca o încălcare a prevederilor acestuia, constatăm cu tristeţe că, de multe ori, în decursul timpului, Biserica Ortodoxă Rusă a purces la numiri de episcopi în Basarabia în timp ce chiriarhii legitimi erau încă în viaţă. Amintim, spre exemplificare, cazul deja menţionat al Mitropolitului VENIAMIN COSTACHI, obligat să-şi părăsească scaunul mitropolitan de la Iaşi în 1808, şi cel al Mitropolitului EFREM ENĂCHESCU, înlocuit de Biserica Rusă în 1940 şi 1944, pe când era încă în viaţă. Înalt Prea Sfinţia Sa a fost silit să se refugieze peste Prut, în urma pactului Ribbentrop – Molotov.

La cele de mai sus, rugăm frăteşte pe Sanctitatea Voastră a lua în considerare canoanele: 8 al Sinodului III ecumenic şi 34 apostolic, în lumina cărora se poate evalua corect decizia Sfântului Sinod al Bisericii Noastre din 19-20 decembrie 1992.

Canonul 8 al Sinodului III ecumenic a reglementat raportul dintre două Biserici surori. Biserica Antiohiei voia, contrar tradiţiei canonice, să-şi întindă jurisdicţia asupra unei etnii diferite ce forma Biserica Ciprului. Sfintii Părinţi ai Sinodului III Ecumenic de la Efes (431) au socotit nelegală şi necanonică această tendinţă şi au impus respectarea principiul etnic în raporturile dintre Biserici. Acest principiu s-a mentinut în istorie şi mai târziu când, din cauza năvălirii islamice arabe şi apoi otomane, teritoriie jurisdicţionale s-au păstrat intacte pe bază etnică.

In acelaşi sens, se pot înţelege şi prevederile canonului 34 apostolic. Acesta stabileşte modalitatea de conlucrare între «episcopii fiecărui neam» şi se statorniceşte principiul sinodalităţii în cadrul unei etnii bine definite. Se prevede aici ca episcopii fiecărui neam să aibă un Întâistătător al lor, pe care să-l consulte, iar acesta să hotărască împreună cu ei lucrurile mai importante. Acest principiu canonic fundamental în conducerea bisericească ortodoxă s-a perpetuat de-a lungul istoriei, în ciuda tendinţelor imperiale de hegemonie romano-bizantină sau de altă natură, şi el este valabil şi azi în toate bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam. Aşa se explică faptul că, în majoritatea cazurilor însăşi titulatura oficială a Bisericilor Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte Biserica respectivă. De aceea, pretenţiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicţie peste ortodocşi de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral.

Sanctitatea Voastră,
Suntem datori să nu uităm că, până nu de mult, atât Biserica Ortodoxă Rusă, cât şi Biserica Ortodoxă Română, au avut de suferit, vreme îndelungată din pricina unor stăpâniri lumeăti, fără credinţă în Dumnezeu, care au prigonit pe toţi cei credincioşi şi au impus ura şi dezbinarea între neamuri.

Acum însă, mulţumind Bunului Dumnezeu care ne-a dăruit puterea de a ne elibera de sub aceasta robie potrivnică credinţei, ii revine responsabilitatea de a îndrepta nelegiuirile săvârşite de stăpânirea sovietică atee, care, între altele, a încercat să indepărteze pe românii ortodocşi din Basarabia şi Bucovina de Nord de fraţii lor de acelaşi neam şi limbă.

De aceea, ne exprimăm incredinţarea că vom găsi la Sanctitatea Voastră şi la Biserica Ortodoxă Rusă înţelegerea necesară cu privire la actul de binecuvântare acordat de Biserica noastră reactivării Mitropoliei Basarabiei.

Considerând că lămuririle de mai sus sunt pe deplin edificatoare pentru a înţelege în mod just, dar şi cu dragoste, drepturile sfinte ale clerului şi credincioşilor din Republica Moldova de a avea legături duhovniceşti cu Biserica Mamă, ne exprimăm dorinţa şi speranţa că relaţiile frăţeşti dintre Bisericile noastre vor continua, spre întârirea Ortodoxiei noastre sfinte.

In spiritul celor de mai sus, suntem gata a continua discuţiile pentru a lămuri problemele şi neînţelegerile şi a dovedi astfel că, în relaţiile dintre două Biserici surori, nu trebuie să domine considerentele vremelnice de până acum, ci comuniunea frâţească a Sfintei noastre Ortodoxii.

Incredinţându-Ne rugăciunilor Sanctităţii Voastre, Vă îmbrăţişăm frăţeşte în Hristos Domnul nostru,

TEOCTIST
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

19 mai 1993
Sursa: Roncea.Ro

PATRIARHIA ROMANA IN CONCEDIU. A participat "patriarhul in blugi" la concertul Madonnei? "A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav"

Lech Walesa despre concertul Madonnei, de la Varsovia: “Este o provocare satanica”
Biserica Ortodoxa Bulgara despre concertul de la Sofia: “Sa fie anulat! Vom protesta!”
Biserica Catolica din Romania: “Nu va duceti la concertul Madonnei, asta le recomandam credinciosilor nostri. Nu le putem interzice sa participe la concertul ei, dar ar fi mai bine sa evite, din cauza precedentelor ei, din cauza pozitiei sale sfidatoare la adresa valorilor catolice. Modul ei de manifestare pe scena, prin dansuri erotice, lascive, constituie un pacat. Daca te complaci, pacatuiesti. Este regretabil ca se foloseste de simbolurile crestine, e dureros pentru noi, dar suntem constienti ca nu o putem impiedica.”
Reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane s-au aratat insa mult mai relaxati…, comenteaza presa. Poate au si fost la concert…

Un mesaj pe adresa Patriarhiei primit prin e-mail de la un simplu credincios:

“Doamne-ajuta!
As vrea sa intreb Patriarhia Romana, care este pozitia fata de concertul cantaretei Madonna in Romania, tinand cont de antecedentele ei blasfemitoare la adresa Mantuitorului si a Sfintei Sale Maici, de obiceiurile sexuale si de apartenenta la Cabbala?
Biserica bulgara si cea rusa, ca si cea catolica au reactionat!
La noi, inca o data, nimeni nu are nici o reactie? De ce atata tacere, si fata de masonerie si fata de homosexualitate si fata de documentele biometrice? Cum zicea si Parintele Justin Parvu: “A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.”
Rolul bisericii, prin liderul ei spiritual, este numai de a infiinta posturi tv sau radio, de a construi catedrale cu hotel si magazine, de a exploata paduri si alte activitati mercantile?
Eu ma gandeam ca ar trebui sa ne conduca spiritual, sa ne indrume, sa ne arate calea spre mantuire. Din pacate, observ ca, in afara de a sustine si promova ecumenismul (a se vedea parerile unor mari duhovnici si parinti despre asta), altceva pe plan spiritual nu se face!
“Eu sunt impotriva masoneriei, impotriva ecumenismului, il socot cea mai mare erezie a secolului nostru” – P Gheorghe Calciu Dumitreasa
„Pai sunt impotriva ecumenismului! Asta discutam. Pe viata si pe moarte impotriva! Ce ecumenism? Ce parere aveti despre secte si biserica catolica? Sunt anatematizati, asta este!” – P Arsenie Papacioc
„Eu nu prea sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpului nostru! Eu il socotesc produsul masoneriei”. – P Prof Dumitru Staniloae
„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei!”- P Arsenie Boca
Deci, ca sa stim, ne mai bazam pe BOR sau nu sa ne reprezinte pe noi, crestinii ortodocsi din romania? Sau ne ascundem ca strutii in nisip si asteptam sa vina noua ordine mondiala si, pana atunci, sa urmam sfatul Par Stoica si sa acceptam cipurile? Sa ma lamureasca cineva. Eu parca as asculta mai degraba glasul marilor duhovnici si parinti romani si nu numai, care s-au pronuntat categoric impotriva cipurilor din documente!
Credeti ca sunt prea indrazneata sau prea optimista daca astept si eu un raspuns, macar si formal, din partea Patriarhiei? In fond, ea trebuie sa fie in permanenta comunicare cu enoriasii sai…
Multumesc! Dumnezeu sa ne lumineze mintea si sa ne arate calea cea dreapta!”
Dana Stefan

CEREMONIE A CAVALERILOR DE MALTA intr-o Biserica ortodoxa din Iasi. Pe cand si a Clubului de la Roma? VIDEO din mai 2008

Dupa Timisoara, acum Iasiul. Ceremonie a Cavalerilor de Malta intr-un lacas ortodox

Dupa ce in urma cu un an si jumatate semnalam savarsirea unui ceremonial al Cavalerilor de Malta in Catedrala ortodoxa din Timisoara (postare ce a animat spriritele si a adunat aproape 100 de comentarii), observ ca evenimentul nu a fost singular, o banala si nefericita intamplare, astfel de lucruri, pare-se, se petrec si prin alte locuri. Mai sus si mai jos aveti doua clipuri cu imagini de la un ceremonial savarsit intr-o biserica ortodoxa ieseana, in mai 2009!

Pentru cei care nu vad nimic periculos in “opera” cavalerilor, prezentam date privind strânsele lor legături cu francmasoneria (* informatii primite via mail)

Într-o planşă (v. dreapta sus) ce reproduce structura francmasoneriei, regăsim la nivelul Ritului de York Cavalerii de Malta şi binecunoscutul lor simbol printre gradele cele mai înalte. Mai ales, Loja Propaganda Due (P2) din Italia a avut strânse legături cu ei.

În cartea „Cavalerii întunericului”, François Hervet scrie: „în decembrie 1969 a avut loc o întâlnire secretă în biroul contelui Umberto Ortolani, ambasadorul cavalerilor de Malta în Uruguay, la care au participat mai multe capete ale lojei P2: Licio Gelli, Roberto Calvi, Michele Sidona, toţi implicaţi în omorârea Papei Ioan Paul I şi în masive fraude bancare.”

Istoricul militar român Mircea Dogaru afirma într-o emisiune TV în 2006: „Cavalerii de la Malta reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale „Ordinului Cuceritorilor” (societate francmasonică în care sunt admişi doar cei care au deja un anumit grad de iniţiere ocultă). Ei au o Constituţie proprie şi au jurat să depună toate eforturile în scopul stabilirii Noii Ordini Mondiale.”

Cavalerii de Malta sunt cei care au pus bazele CIA. Allen Dulles şi Bill Donovan, primii directori ai CIA, numiţi chiar „taţii” acestui serviciu de informaţii, erau cavaleri de Malta. La fel stau lucrurile şi cu urmaşii lor: Wiliam Casey, directorul CIA în timpul guvernării Reagen şi John Mc Cone, directorul din timpul guvernării Kennedy.

Explicatia YouTube: Principe Protettore S.A.R. Don Thorbjorn Paternò Castello d’Aragona, Don Dorin Potolinca Conte di Navajas, Don Basilio Calì di San Lorenzo, Manifestazione del 17 maggio 2008
ABSOLUT NICI UN IERARH AL B.O.R. NU SE RIDICA SA SE IMPOTRIVEASCA TRADARII LUI HRISTOS SI HULEI IMPOTRIVA SA?
Laurentiu Dumitru
https://laurentiudumitru.ro/blog/

Un comentator al Blogului lui Laurentiu Dumitru afirma: Biserica unde s-a petrecut “evenimentul” se numeste Barnoschi din centrul Iasului. Unul dintre preoti este parohul.

CUM se face Patriarhia ca nu vede blasfemiile cotidiene. Azi Grupul anti-crestin GDS si Revista "22" si batjocorirea constanta a Mantuitorului

MOASTELE Sfântului Grigorie Palama, la Bucuresti

La împlinirea a 650 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Grigorie Palama, moaştele sale vor fi aduse în Capitală

Miercuri, 29 aprilie 2009, orele 18.30, o delegaţie a Mitropoliei de Veria, Kampania şi Nausa (Grecia) va aduce la Bucureşti, spre închinare, moaştele Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc anul acesta 650 de ani.
Reprezentanţii Bisericii din Grecia vor fi întâmpinaţi la Aeroportul Internaţional Henry Coandă de către o delegaţie a Patriarhiei Române.
La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, racla cu cinstitele moaşte va fi întâmpinată în jurul orelor 19.30 de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de membri ai Sfântului Sinod. Vor fi prezenţi membri ai Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi protopopi din Capitală, preoţi şi credincioşi din Bucureşti şi din alte localităţi, monahi şi monahii, elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti. După slujba oficiată în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va rosti un cuvânt de întâmpinare.
Cinstitele moaşte vor rămâne spre închinare la Catedrala Patriarhală din seara zilei de 29 aprilie şi până în dimineaţa zilei de 1 mai, orele 9.00, iar în biserica-paraclis studenţesc „Sfântul Grigorie Palama” din incinta Universităţii Politehnice Bucureşti (Splaiul Independenţei nr. 313, în apropierea staţiei de metrou Grozăveşti), în ziua de vineri, 1 mai, între orele 9.00 – 14.00.
În după-amiaza zilei de 1 mai, delegaţia din Grecia va pleca la Galaţi, în Episcopia Dunării de Jos, unde cinstitele moaşte ale Sfântului Grigorie Palama vor fi aşezate spre închinare până în ziua de 4 mai a.c.

BIROUL DE PRESA AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREŞTILOR
Detalii: www.razbointrucuvant.ro

PF DANIEL a reusit sa creeze sfada si pe Sfanta Lumina. Patriarhia vrea sa puna monopol pe Lumina Divina de la Sfantul Mormant al Mantuitorului


Patriarhul Daniel a reusit sa creeze sfada si pe Sfanta Lumina de la Sfantul Mormant. Pentru ca Lumina Divina a fost adusa de la Ierusalim la Suceava, cu binecuvantarea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, inainte de a ateriza Sfanta Lumina adusa “oficial”, cu un oarecare iz propagandistic, de catre Patriarhia Bucurestilor, PF Daniel s-a facut fiert, trandind si pufnind, conform surselor noastre. Replicile cutremurului din Deal se resimt si astazi, cand apar comunicate si para-comunicate bine “comentate” de amploaiatii Trustului din Deal. Sa lamurim problema, dara.
Sfanta Lumina a fost adusa la Suceava cu un avion particular de catre Staretul Manastirii Putna, Parintele Velnic Melchisedec, un consilier al IPS Pimen si Gheorghe Flutur, care a obtinut banii pentru aceasta actiune. Conform Realitatea TV, Patriarhia a spus că flacăra adusă de Gheorghe Flutur nu a fost sfinţită de PF Daniel şi, prin urmare, lumina bună ar fi cea adusă de Biserică.
Sfanta Lumina trebuie… sfintita!
Disputa între Patriarhia Română şi pedelistul Gheorghe Flutur a izbucnit încă de la începutul anului şi a constat într-o cursă contra-cronometru pentru aducerea Luminii Sfinte în România. Pe care PF a pierdut-o.
Flutur a anunţat, încă de pe 7 februarie, că parlamentarii PD-L din Suceava vor aduce pe cont propriu lumina sfântă de la Ierusalim. El a mai spus ca are binecuvantarea locala. Zis şi făcut, cei şapte deputaţi şi senatori democrat-liberali au pus mână de la mână şi au strâns 20.000 de euro, suma necesară pentru închirierea unui avion. Iar în seara de 18 aprilie, aeronava ateriza pe aeroportul din Suceava având la bord lumina de la mormântul sfânt.
Numai că, pentru a nu ramane mai prejos, o acţiune similară a demarat şi Patriarhia Română, Lumina învierii devenind pentru Trustul din Deal şi oamenii politici un capital electo-patriarhal. Asa ca oficialii bisericii au anunţat şi ei, cu trei zile înainte de Paşte, că au de gând să aducă în ţară lumina de la Ierusalim.
Avionul lui Flutur a ajuns primul in ţară, aşa că pedelistul a spus că el a adus primul în ţară Flacara Sfântă. Patriarhia a replicat însă, spunând că lumina adusă de Flutur nu a fost sfinţită de Patriarhul Daniel şi că, din această cauză, adevărata lumină este cea adusă de Biserică.
De la Suceava, Sfanta Lumina a fost dusa la manastirile Moldovei, inclusiv la Humor, pentru seful statului, Traian Basescu si familia sa si, apoi, la Constanta si in Maramures. Ulterior, PF Daniel a aparut cu un comunicat prin care anunta monopolul pentru Romania asupra Sfintei Lumini pentru ca mai apoi, IPS Teodosie sa dea o “dezmintire” silita.

Cine cauta vrajba, vrajba va gasi

Astfel, Patriarhia s-a gandit sa dea in Saptamana Luminata un Comunicat de Presa cu titlul foarte prost ales “Lumina Sfântă trebuie să fie izvor de pace şi bucurie, nu prilej de tulburare”. La ce tulburare se refera, alta decat a Motanului Danila, nu e foarte clar. Orice om de buna credinta a putut vedea numai bucurie in intrega tara la primirea Sfintei Lumini.
Ce zic colegii nostri, scribii de la Patriarhie: “Lumina Sfântă adusă în anul acesta de la Ierusalim la Bucureşti şi la Suceava este şi trebuie să fie izvor de pace şi bucurie pentru clerici şi credincioşi, nu prilej de tulburare şi învrăjbire. În viitor, pentru a se evita confuzii nedorite, este necesar ca acţiuni sau contacte ale clericilor şi credincioşilor ortodocşi români cu alte Patriarhii Ortodoxe să se realizeze cu binecuvântarea Patriarhiei Române, care are responsabilitatea reprezentării Bisericii Ortodoxe Române pe plan internaţional.”
In termeni “manageriali” asta se numeste monopol. Apoi, e la mintea oricui, “invrajbirea” e lansata chiar de acest comunicat. Pana la el era numai pace si bucurie. Ca de Inviere!
In aceeasi zi, respectiv joia trecuta, Teodosie e obligat sa iasa si el pe piata cu o “dezmintire”:
“Urmare a prezentãrii în mass-media a evenimentelor legate de aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim la Constanta, Înaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, face urmãtoarele precizãri:
1. Dezmintim informatia potrivit cãreia am apelat la Sfânta Luminã venitã de la Suceava întrucât cea adusã prin intermediul Patriarhiei Române a întârziat.
Evenimentul aducerii la malul Mãrii Negre a Sfintei Lumini a fost discutat cu Arhiepiscopia Sucevei si Rãdãutilor cu aproximativ o lunã înainte de data Pastelui, când încã nu se stia de sosirea Sfintei Lumini la Bucuresti.
Hotãrârea Patriarhiei de a aduce si la Bucuresti Sfânta Luminã a fost binevenitã pentru Arhiepiscopia Tomisului, deoarece a facilitat rãspândirea Sfintei Lumini în timp util pe o arie mult mai mare în judetul Constanta, inclusiv în Municipiul Constanta, nu numai pe la mânãstiri, cum eronat s-a afirmat.
Considerãm cã eventualul refuz de a mai primi Sfânta Luminã de la Suceava ar fi fost o impolitete fatã de autoritãtile bisericesti sucevene. (…)”
Adica, strans cu usa aia mare si grea din Deal, saracul Teodosie a sucit-o: ca i-a ajuns si Lumina de la Patriarhiei. Dar, fara sa vrea, comunicatul-dezmintire adevereste altceva: faptul ca, inainte de a se hotari aducerea Sfintei Lumini de la Arhiepiscopia Sucevie si Radautilor, “Sfanta” Patriarhie nu avea nici un plan pentru asa ceva! Dupa cum o confirma si acest mesaj al Tomitanului:

IPS Teodosie despre Sfanta Lumina adusa de la Ierusalim "prin amabilitatea Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor"
Oricum, dupa parerea mea, nici n-avea de ce sa faca toata miscarea asta, neaparat, daca nu ar fi existat “concurenta” moldoveneasca, inchipuita in capetele din Deal. Pentru ca lumina din candela Paraclisului Patriarhiei, dupa cum mi-a spus regretatul Patriarh Teoctist, era adusa tot de la Sfantul Mormant. Si, de Pasti, din acea Sfanta Lumina impartea miilor de credinciosi. Dar, iata cum Dumnezeu a sucit vointa vrajmasului care punea carbuni la invidia si orgoliul personal al Patriarhului si, astfel, mult mai multi romani au beneficiat de Lumina Divina, ocrotindu-ne casele si tara. Uciga-l toaca contra lui Dumnezeu : 0 – 1.
Mai este de spus ca “Razboiul Luminii” vine pe fondul petrecerii Pastelui “home alone” de catre PF Daniel, fara absolut nici un oficial: familia Basescu s-a dus in Arhiepiscopia IPS Pimen, Boc la IPS Bartolomeu, familia regala la IPS Teofan si Geoana pe plaja, la IPS Teodosie…
Oricum, este o mare rusine sa creezi sfada pe Sfanta Lumina! Era bine sa vina in toate colturile tarii, ca mare nevoie avem de ea, sa ne apare de dusmanii din exterior, dar mai ales de cei din interior!

REALITATEA.NET – Războiul Luminii Sfinte: Patriarhia şi pedelistul Gheorghe Flutur s-au certat care-i cea mai ” sfântă” lumină adusă de la Ierusalim

TRENINGURIST, pseudo-jurnalist, conserva KGB, agent de influenta, plagiator, antiroman, anticrestin, profanator. In trei litere: CTP. IN ATENTIA BOR

Cristian Tudor Popescu, 2009 – Gaozar pe bani buni – Victor Roncea, 2006 – protest la Cotroceni alaturi de 50 de ziaristi, pentru Ovidiu Zara

Acelasi CTP la emisiunea “Cap si Pajura” de azi, la cererea lui Hurezeanu: “Religia ortodoxa in Romania nu a facut aproape nimic pentru civilizarea Romaniei, pentru cultura Romaniei – ar fi putut sa faca mult mai multe – si mai ales pentru valorile morale din aceasta tara. Biserica romaneasca nu a oferitcu unele, exceptii, foarte putine, si care nu apartin Bisericii Ortodoxenu a oferit niste modele morale, nu a oferit martiri si nu a oferit sfinti autentici.”
“Stiti ce-a facut?”, intreaba Hurezeanu.
“Ce-a facut? Botezuri, nunti si-nmormantari”, raspunde scarbit CTP.
Hurezeanu continua: “A facut un singur lucru, neinsemnat: datorita ei a supravietuit poporul roman.”
CTP: “No! Nu domnule Hurezeanu, poporul roman a supravietuit datorita naturii sale vegetale – cum bine spunea Ana Blandiana! Sau si mai mult decat vegetale: naturii sale pamantoase, lutoase. Ma-ntelegeti? Plastilinice! Daca infigi baioneta intr-o plastilina nu faci mare lucru
Acum 25 de ani numeam Romania, intr-o povestire, Pseudonia – tara pseudo. La fel si acum.”
Parerea mea: daca il vedeti pe strada pe acest pseudo-jurnalist treningurist, cum bine i-a zis Mircea Badea, dati-i (cel putin) doua palme. N-ar strica. O fi adevarat ca este nepotul de sora al lui Iulian Vlad? Daca da, sa-i dea si el doua palme!
Daca aveti rabdare si nervi urmariti emisiunea mai jos. Insultele la adresa crestin-ortodocsilor – in Saptamana Luminata – incep de la minutul 34.
Imi permit sa sugerez reprezentantilor Bisericii Ortodoxe Romane sa actioneze in consecinta, atat la CNA cat si la conducerea Realitatea TV, conform normelor deontologice si standardelor pe care trebuie sa le respecte si mentina o asemenea televiziune.


De amintit si de alte insulte la adresa crestinilor proferate la emisiunea trecuta, din Vinerea Mare.
CTP zambind sarcastic: “Eu sunt in alb, in ‘Vinerea neagra'”
Min 21: “… Acesti oameni ar trebui sa fie aproape de Dumnezeu inca de pe pamant, nu dupa ce inviaza (sic!)…Priviti si dvs ce ‘patern’, ce tipar are aceasta sarbatoare: avem postul, care este negru intr-o anumita portiune, si care este o exagerare, o fortare, dupa parerea mea. Dupa care, odata cu invierea… ce se intampla? Cum celebram asta? Ne indopam! Cu drob de miel, cu oua, cu cozonac! La limita indigestiei! Toata lumea se apuca sa manance in nestire… Asa se simbolizeaza inaltarea la cer!… Bucuria mi-o manifest bagand la mat? Da, ca altfel nu esti credincios, esti pacatos!”
Min 38: CTP: “Asta incercam sa spun: ca superficialitatea credintei in Romania, credintei ortodoxe, care se bazeaza mai mult pe ritual, pe protocoale: te duci la biserica, dai bani, pui in cutia milelor, chemi popa sa-ti dea cu pamatuful prin casa, s.a.m.d., acestea sunt importante; de vreme ce credinta profunda care nu are nici o legatura cu sarbatorile legale religioase, nu are nici o legatura cu a face donatii, ei bine, acest tip de credinta (?!), profunda cu adevarat nu prea exista in Romania. Asa cum se vede, aceasta tara nu a dat nici sfinti, nici martiri, decat extrem de putini putini…”
Hurezeanu (cu o jumatate de gura): “N-as generaliza. In orice caz nu exista la nivelul portativului public (?!), desigur”.
Si insultele continua, cu un Hurezeanu foarte, foarte pasiv…
Nota mea: Cu sute de mii de martiri si mii de mucenici si sfinti din temnitele bolsevice, aceasta libarca isi permite sa scuipe pe memoria lor, iata, in repetate randuri. Face ceva Patriarhia BOR, care se repezea sa sanctioneze jurnalisti onesti in jarje pe teme mult mai putin crestine?!!!
Interesant ca, desi are peste 4700 de accesari, nimeni, dar absolut nimeni nu a acordat nici macar o stea, din cinci, pentru calitatea emisiunii

ULTIMA ÎNVIERE cu Prea Fericitul Patriarh Teoctist. Dorul Lui Hristos. Pastorala Patriarhului României: CREȘTINII NU MOR NICIODATĂ – VIDEO/FOTO/DOC

Pastorala PF Parinte Patriarh Teoctist la sarbatoarea Invierii Domnului – 2007

Foto/Tel: Victor Roncea

+ T E O C T I S T

DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCURESTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI,
SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL
SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI,
HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU-TATAL,
IAR DE LA NOI, ARHIEREASCA BINECUVANTARE

Iubiti Parinti, slujitori ai sfintelor altare,
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Hristos a inviat!

Pe drept cuvant ziua aceasta a invierii Domnului, atat de dorita de crestinatate, este numita de preainteleptii alcatuitori de cantari bisericesti: “aleasa si sfanta zi, imparateasa si doamna, al praznicelor praznic si sarbatoare a sarbatorilor”. Ea intrece in stralucire dumnezeiasca orice alta sarbatoare, prin frumusetea praznuirii si prin bogatia adevarurilor mantuitoare pe care ni le revarsa in suflete. Cerul si pamantul impreuna se bucura astazi, ingerii si oamenii se veselesc pentru ca, sfaramand portile iadului, din mormant a inviat Hristos, si dusmanul cel mai mare al omului, moartea, a fost biruit. Inviind Iisus, “parga celor adormiti” (1 Cor. 15, 20) am primit incredintarea ca si noi, impreuna cu El, vom birui moartea si vom deveni partasi ai vietii celei vesnice si ai imparatiei lui Dumnezeu. Praznicul de astazi al Invierii Domnului ne reveleaza esenta insasi a credintei noastre: nadejdea de a fi impreuna cu Dumnezeu, de a fi partasi vietii Lui celei vesnice. Aceasta ne-o arata Insusi Mantuitorul Hristos, Care la Cina cea de Taina din foisorul mare, asternut de ucenici, dupa ce i-a privit cu duiosie, le-a zis: “Cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi mai inainte ca Eu sa patimesc” (Lc. 22, 15).

Ce inseamna, oare, acest dor al lui Hristos? Oamenii sunt cuprinsi de dor atunci cand simt absenta persoanei dragi, cand traiesc golul lasat in suflet de absenta acesteia, aducand-o insa prin iubire in memorie, facand-o prezenta intr-un anume fel. Dorul exprima nevoia dupa celalalt, dorinta de a petrece timpul impreuna cu cel indragit. Dorul este legat, asadar, de iubirea profunda pentru cineva. Numai in masura in care iubim si simtim lipsa celuilalt, ne este dor de el. Cine nu-l doreste pe celalalt este lipsit de iubirea izvorata din Dumnezeu si se instraineaza. Asadar, inaltimea iubirii si, deci, a dorului ne-o descopera Dumnezeu, Care, lasand cele nouazeci si noua de oi in munti, a coborat dupa oaia cea pierduta, adica dupa firea noastra omeneasca, pe care afland-o in starea de suferinta si durere, a luat-o pe umerii Sai, a facut-o a Lui adica, si a readus-o la frumusetea cea dintai. Aceasta pentru ca “cine iubeste nu sfatuieste numai, nu indreapta, nu pedepseste, ci ia asupra sa greselile celui iubit de el. Iubirea e participare la viata celuilalt, iesire din noi insine, jertfa”. Asadar, acel dor al Domnului Hristos inseamna dorinta de a fi si a ramane impreuna cu apostolii. Si nu a spus simplu: “am dorit”, ci “cu dor am dorit”, aratand prin aceasta dragostea netarmurita fata de ucenici si negraita pretuire a celor cu care se afla la Cina cea de Taina.

Dreptmaritori crestini,
Aceasta dragoste si pretuire nu s-au oprit insa numai la apostoli, in noaptea Cinei celei de Taina, ci ne cuprinde si pe noi, cei de astazi, care credem in cuvantul Evangheliei Sale. Acest adevar il intareste Mantuitorul Hristos in rugaciunea Sa arhiereasca din gradina Ghetsimani, inaltata catre Tatal ceresc: “nu numai pentru ei Ma rog, ci si pentru cei ce prin cuvantul lor vor crede in Mine, pentru ca toti sa fie una, asa cum Tu, Parinte, esti intru Mine si Eu intru Tine” (In. 17, 20-21). Intelegem limpede ca si cu noi doreste Hristos sa manance Pastile, adica sa praznuiasca. Si, mai mult, am putea spune: nu numai cu noi, ci si cu ceilalti semeni ai nostri, intrucat toti oamenii sunt chemati la mantuire si la cunostinta adevarului si, in masura in care raspund chemarii, sunt poftiti la nunta Fiului de Imparat. Talcuind aceste cuvinte ale Domnului, dumnezeiescul Ioan Gura de Aur ne spune ca astfel ne-a aratat Hristos dragostea Sa cea negraita, grabindu-Se spre patima pentru a ne aduce cat mai curand izbavirea din moarte: “atunci avea sa se faca mantuirea lumii, ca aveau sa fie date Sfintele Taine, ca prin moartea Sa avea sa se puna capat tuturor pricinilor pline de tristete. Atat ii era la inima lui Hristos rastignirea!” Hristos a iubit rastignirea pentru ca prin Patima Sa a realizat restaurarea omului, innoirea lui.

Iata, asadar, o insusire a lui Dumnezeu, pe care ziua invierii ne-o pune la suflet: dorinta Mantuitorului Hristos de a fi cu noi, dorinta Sa de a ne face partasi bogatiei vietii Sale. Iar daca Dumnezeu doreste sa fie cu noi, inseamna ca si noi suntem chemati sa-I raspundem cu dorul nostru de a fi impreuna cu El. Mantuitorul Hristos vorbeste de dorul de a fi impreuna cu ucenicii Sai la o masa, mai bine spus la Cina cea de Taina. Deseori, atunci cand zugraveste imparatia cerurilor, Domnul nostru Iisus Hristos Se foloseste in parabolele Sale de imaginea mesei, a cinei, a nuntii. Aceasta intrucat masa este cel mai bun prilej de a ne intalni cu celalalt, de a ne bucura de prezenta celui drag, de chipul lui, de zambetul lui, de glasul lui, de a ne manifesta dragostea fata de el. Nu multimea sau felurimea bucatelor dau bucuria unei astfel de intalniri, ci prezenta nemijlocita a persoanei care ne este draga.

Spuneam ca dorul exprima mai ales lipsa celui drag, fiind simtit cand acesta nu este cu noi. Ce am putea spune insa despre intalnirea cu Hristos? Oare dupa Inviere si Inaltare este absent? La aceasta intrebare ne-a raspuns Insusi Mantuitorul, cand a grait: “iata, Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Mt. 28, 20). Hristos Domnul continua sa fie prezent in Biserica Sa, adica in mijlocul nostru, al celor adunati in numele Sau, iar intalnirea cu El o traim cel mai intens in Taina Sfintei Euharistii. La Cina cea de Taina Mantuitorul a incredintat apostolilor si prin ei noua, celor ce am urmat marturisirii lor, dumnezeiasca Taina a Euharistiei: impartasirea cu Trupul si Sangele Sau. De atunci pana astazi, la fiecare Sfanta Liturghie care se savarseste de catre Biserica, primind Trupul si Sangele lui Hristos, ne impartasim de prezenta Lui, suntem impreuna cu El. Nu ne mai aflam singuri in calatoria zbuciumata a acestei vieti, ci Il avem pe Hristos impreuna calator. In Biserica, prin Sfanta Euharistie, invatam ca ori de cate ori ne adunam pentru a fi in comuniune cu Hristos prin Trupul si Sangele Lui ne intalnim, de fapt, cu El. Astfel, sarbatorile la care participam nu sunt simple comemorari, amintiri ale unor fapte petrecute candva in trecut, de care facem numai pomenire, ci intalnire reala cu Dumnezeu. Aceasta este, de altfel, si menirea Bisericii: de a ni-L face prezent pe Dumnezeu, aici si acum, de a ne pune in legatura nemijlocita cu El.

Iubitii mei,
In Sfanta Liturghie ne daruim lui Dumnezeu pe noi insine, viata noastra si intreaga lume, raspunzand astfel dorintei de comuniune, de impartasire a lui Hristos cu noi. Impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos este datatoare de negraita bucurie, asemenea bucuriei traite de cei doi ucenici care, calatorind spre Emaus, dupa ce L-au intalnit si L-au recunoscut “intru frangerea painii”, au rostit acele cuvinte inaltatoare de implinire a dorului dupa Invatatorul lor: “oare, nu ardea in noi inima noastra cand ne vorbea pe cale si ne talcuia Scripturile?” (Lc. 24, 32).

Impartasindu-ne, deci, cu Trupul si Sangele lui Hristos, devenim fii ai Tatalui Ceresc, martori ai Lui in fata lumii in care traim: in familiile noastre, la locul nostru de munca, si oriunde am intalni vreun semen din orice colt al pamantului, sa-l imbratisam cu dragostea si cu dorul lui Hristos. In felul acesta dovedim ca El este intru noi, si atunci “vedem lumea prin ochiul lui Dumnezeu”, cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Comuniunea noastra cu Dumnezeu invioreaza intreaga noastra viata: lucrarea si indatoririle noastre fata de Biserica si fata de societate le vom implini, nu ca pentru oameni, ci ca pentru Dumnezeu, si in toate vom da marturie ca Pastile nu numai ne-au trecut din moarte la viata cea vesnica, ci si viata pamanteasca poate deveni un izvor de putere si salas al Duhului Sfant pentru innoirea si sfintirea lumii. Sta in puterea vointei noastre, iubiti frati si surori in Domnul, ca orice clipa a vietii noastre sa o oferim jertfa bineplacuta lui Dumnezeu si semenilor.

Iubiti Parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dragi frati si surori in Domnul,

Tara noastra, Romania, este acum membra cu drepturi depline in marea familie europeana, desi stramosii nostri au trait intotdeauna cu constiinta ca apartin Europei si s-au straduit sa-i dea continut de tara europeana. Avem deci datoria ca si noi – dupa pilda inaintasilor – sa-i dam valoare acestei sanse binecuvantate de Dumnezeu, de a face roditoare darurile proprii poporului roman in intalnirea cu semenii nostri din Europa. Chiar daca am fi tentati sa ne asteptam inainte de toate la bunastarea materiala, care, de altfel, este fireasca, sa nu ne limitam la foloasele care ne-ar veni de la Uniunea Europeana, la ceea ce am putea castiga noi, ci sa ne preocupe si gandul de a darui din spiritualitatea noastra fratilor nostri europeni. Sa daruim din bogatia dragostei si credintei, a bunei randuieli si a disciplinei de familie, a cinstei, a demnitatii si a omeniei, mostenite de la stramosii nostri si exprimate in cultura noastra crestina. Sa daruim bucuria pe care o traim in zilele de sarbatoare ale Pastilor, bucuria si stralucirea Sfintei Invieri, prilej de sarbatoare a familiei, dar si a sufletului, a vietii de familie. Sa ne imbogatim sufleteste reciproc cu fratii si surorile intru Domnul, din Europa si din lume. Vom putea implini acest schimb de valori avand noi mai intai la inima ceea ce dorim sa daruim, bine stiind ca nu putem darui ceea ce nu avem.

Privind acum in jurul nostru, adica acasa la noi, ne intristeaza dureros ceea ce auzim si vedem, nu numai suferinta si lipsurile celor bolnavi, orfani, dar si raceala si indiferenta fata de valorile nemuritoare ale credintei noastre: indepartarea de Dumnezeu, de luminile vietii de familie, de semeni, tratati cu indiferenta sau aflati in robia pacatelor, cazuti in consumul drogurilor, si mai ales acele desfigurari ale tineretii, alunecand pe calea pierzaniei trupesti si sufletesti, care contribuie la scaderea nasterii de prunci, nemaipomenite in viata parintilor si inaintasilor nostri. Pe ei ne cheama sa-i slujim Domnul Hristos cel inviat, pe acesti “frati mai mici” ai Sai (Mt. 25, 40), cum ii numeste El Insusi. De aceea, adresam parintesc indemn catre parintii slujitori ai sfintelor altare, catre bunii credinciosi si credincioase ca sa sporeasca in iubirea si slujirea ajutorarii tuturor acestora care poarta chipul lui Hristos in fiinta lor, pentru a deveni fii ai Sai. De aceea, iubiti frati si surori, apropiati-va cu grija si cu dragoste de acesti purtatori ai chipului lui Hristos, indiferent de starea lor, si ajutati-i, ca in felul acesta sa impliniti lucrare de ajutorare, “totdeauna sporind in lucrul Domnului, stiind ca osteneala voastra nu va fi zadarnica” (1 Cor. 10, 58).

Nu pot trece cu vederea rolul si pilda parintilor de familie de a veghea cu grija la cresterea copilasilor spre a-i inscrie la scoala, spre a-i ingriji in familie ca in societate sa se comporte dupa traditia noastra crestina si romaneasca. Dar catre ei indrept si indemnul Sf. Ap. Pavel, care scrie: “Parintilor, nu-i intaratati pe copiii vostri spre manie; dimpotriva, cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului” (Efes. 6, 4). In acelasi duh si cu acelasi dor, exprimat de Domnul nostru Hristos la Cina cea de Taina, ma adresez fratilor slujitori si crestini ai celorlalte Biserici din tara noastra, ca sa folosim aceste sfinte zile pentru a ne apropia impreuna de Hristos cel inviat spre a continua legatura frateasca de dialog si dragoste, raspunzand chemarii Sfintelor Pasti, care ni se adreseaza: “Ziua invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam…”

Datori suntem sa ne adancim neincetat in taina comuniunii noastre crestine, in taina impreuna vietuirii cu Mantuitorul Hristos, Cel Care ne doreste si Se afla intre noi pururea, bine stiind ca de fiecare data apropierea de El ne imbogateste viata cu noi si noi sensuri. Sa dorim cu mult dor impartasirea de Trupul si Sangele lui Hristos Cel inviat, impartasire care, incepand de aici, din lumea aceasta vremelnica, se va desavarsi cand vom pasi pragul vesniciei si Il vom vedea pe Mantuitorul nostru fata catre fata, asa dupa cum ne rugam la fiecare Sfanta Liturghie, dar mai ales in aceste zile de Pasti: “O, Pastile cele mari si preasfintite, Hristoase! O, Intelepciunea si Cuvantul lui Dumnezeu si Puterea! Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale!”

Urmand Mantuitorului Hristos, Care Se adreseaza ucenicilor Sai prin cuvintele: “cu dor am dorit sa mananc aceste Pasti cu voi” (Lc. 22, 15), si incredintandu-va in aceasta sfanta si prealuminata noapte a Invierii Domnului de iubirea si pretuirea mea, cu dor am dorit sa va intampin cu acest cuvant pastoral, cunoscandu-va bogatia sufleteasca cu care ati imbratisat zidirile de biserici, de sfinte locasuri monahale, ajutorarea copiilor orfani, implicarea in opera caritativa a Sfintei noastre Biserici. In aceste sentimente de dragoste parinteasca, va ofer lumina Sfintelor Pasti din Lumina lui Hristos din candela Paraclisului resedintei Sf. Patriarhii spre a o avea totdeauna in inimile dumneavoastra si ale pruncilor dumneavoastra, adresandu-va tuturor vestirea cea mantuitoare:

Hristos a inviat!

Al vostru parinte duhovnicesc, pururi catre Preasfanta Treime rugator,

+ T E O C T I S T

Arhiepiscopul Bucurestilor,
Mitropolitul Munteniei si Dobrogei,
Loctiitor al Cezareei Capadociei,
si
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: Roncea.Ro

PARINTELE Mihai Valica: Apel catre Patriarh si catre cei responsabili: luptati impotriva nedreptatii in problema cipurilor

Către cei responsabili…

Până când oamenii așteaptă totul de la alții, nu se va schimba nimic în România…

Stimați responsabili ai vieții oamenilor, indiferent de poziția Dv. civilă sau religioasă, vă rugăm sa analizați consecințele teologice, civice, etice, morale și spirituale ale acțiunii de introducere a cipurilor RFID în documenele de indentitate, precum și a unor implanturi medicale, în țara noastră.
Ne adresăm Dv. cu intenția de a conștientiza pe credincioși, cetățeni, colegi, parlamentari şi guvernanți ai României asupra urmă­toarelor acțiuni, ca fiind nedemne de ființa umană și imorale:
acțiunea colectării și stocării datelor personale cu scopul de a fi livrate unor oragnizații sau state, care invocă terorismul și alte scopuri mondialiste;
– identificarea frauduloasă a unei persoane de la depărtare fără ştiinţa ei, mai ales în locurile unde ea nu este datoare să se prezinte;
– acțiunea de „înregimentare” electronică biometrică a omului, care îl acuză a priori ca infractor și îl clasează în categoria mărfurilor, a ființelor necuvântătoare sau a obiectelor oarecare, înjosind astfel demnitatea teologică și umană a persoanei;
– creerea unei baze de date biometrice centralizată la nivel mondial, având în vedere fragilitatea acesteia de a fi accesată de persoane rău intenţionate sau de servicii secrete străine;
legiferarea implantului medical, care conform H.G. 55/2009 permite controlul proceselor fiziologice normale ale organismului uman și controlul concepției umane (proceerea).
Cred că putem împreună împiedica în­călcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului şi a conştiinţei creştine, care se încearcă prin impunerea abuzivă a actelor de identitate cu cip.
Acțiunea de introducere a documentelor biometrice este un eveniment care polarizează cetăţenii României și în special credincioșii BOR. Sute de mii de oameni, dacă nu milioane, vor fi afectaţi direct de acestă acțiune făcută la comanda intereselor străine și contrară conștiinței religioase și naționale a românilor.
Pentru a preveni o și mai mare polarizare a societății și a BOR, noi toți trebuie să ne implicăm, fiecare de pe poziția sa, împotriva oricărei tendinţe de a pierde identitatea taborică a persoanei umane, adică a arhetipului divin şi să ia atitudine morală împotriva ”ştiinţei” imorale, a mondialismului despotic și a politicii slugarnice. Acestea toate, împreună cu tehnologia totalitară și înrobitoare pot să-l transforme pe om doar într-un instrument.
Problema teologico-morală și civică a cipurilor
Impunerea forțată a stocării datelor biometrice pe cipuri poate perverti și întina identitatea hristică a omului, primită la botez prin nume, doar într-un număr și are ca scop controlul total și manipularea acestuia. Împotriva acestei tendințe, Biserica şi în general Teologia are menirea de a apăra „firea omului” în toată normalitatea ei personală şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic.
În acest context Biserica, prin ierarhii ei, prin monahi și monahii, stareți și starețele mănăstirilor, preoți și credincioși trebuie să atenționeze profetic atunci când știința, politica sau tehnologia nu mai slujesc omului, ci unui grup de interese „științific”, economic, financiar, politic, mondialist, etc., și care urmăresc să organizeze creaţia ca o totalitate închisă, în care omul este micul ei dumnezeu.
Această atitudine și chemare responsabilă a noatră ar putea conștientiza și influența ştiinţa și lumea politică să recunoască faptul că ea este în mod dinamic neterminată, deci nu este definitivă, este perfectibilă şi că nu are absolut nimic de spus în mod direct despre transcendenţă și destinul hristic al omului. Știința și interesele politice, economice sau de orice altă natură, trebuie să se oprească acolo unde încalcă conștiința religioasă și transcendența firească a omului spre veșnicie și să țină cont de valoarea și demnitatea ființei umane.
A permite „clonarea electronică” a chipului uman şi înregimentarea sa în cipuri şi apoi manipularea lui, după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a reduce identitatea noastră iconică, care este unică, la un număr într-o bucată de plastic. Or, omul ca „slavă a lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Irineu, este privit de Sf. Părinţi, ca având o vocaţie personalistă, adică un nume și o viață trăită cu demnitate cu scopul îndumnezeirii.
Prin înregistrarea și prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic. Chipul și asemănarea omului cu Dumnezeu – Imago Dei – rămân intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnității teologice și umane, deci moral și civic de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea într-o evidență biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există; adică practic el nu va exista din punct de vedere social.
Ontologia teologică a omului este iconică, are o identitate taborică, este în relație „față către față” în demnitate, cinste și slavă dumnezeiască. Astfel, omul este creat să trăiască în raporturi de dialog personal cu Dumnezeu și cu semenii săi și nu poate fi folosit, reducându-l la o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”1, așa cum se tinde cu frenezie, parcă pentru a împlini întocmai profeția apocaliptică chiar sub ochii noștri (…).
Ne îngrijorează scopul final al acestei acțiuni, care va condiționa existența omului de supunerea oarbă și discreționară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, așa cum este profețit în Apocalipsa 13-14. Precizăm faptul că, acțiunea în sine de punere în practică a catagrafiei biometrice, sau numărul 666 precum și documentele biometrice nu trebuie demonizate, întrucât nu au o valoare ontologică în sine.
Dacă ar avea o valoare ontologică reală, atunci atribuim răului o existență ontologică. Or, răul este doar un accident în creație. Lucrarea de amăgire a lui antihrist nu se poate reduce nici pe departe doar la un număr sau la această stocare electronică și nu înseamnă că, dacă le-am evita sau refuza numai, am scăpa definitiv de el și ne-am mântuit pur și simplu. Ea trebuie privită doar ca una din acțiunile infinite ale vicleanului diavol, dacă se urmărește, în cele din urmă, umilirea și controlul total asupra omului și nimicirea lui.
Așa cum zicala populară spune că „banul este ochiul diavolului”, nu presupune faptul că banul ar fi „proprietatea vizuală a lui”, că ar fi un organ ontologic al satanei, ci reaua lui întrebuințare, tot așa si tehnica sau catagrafierea biometrică nu reprezintă diavolul ontologic prezent in ea, ci intenția și scopul final spre înrobirea omului trebuie sancționat moral și respins ca atare încă din fașă și considerate ca find lucrări ale lui Antihrist.
Prin urmare, întreaga noastră viață personală trebuie trăită în dragoste și vigilență creștină la toate nivelurile vieții cotidiene, fără preocupare exagerată doar pe aspectul evidenței biometrice. Fixarea exclusivă pe această acțiune ar însemna căderea în capcana celui rău.
A reduce și a identifica acțiunea lui antihrist doar în jurul cipurilor biometrice, tocmai pe cel care se neagă mereu pe sine și care se ascunde permanent în „marele anonim prin excelență” și se disipează mereu în generalități, în „legiune”2 în sensul biblic, ne poate duce în eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihist. Or, noi știm, că de la creerea lumii, ne duce în ispită zi de zi. De aceea rostim zilnic în rugăciunea Tatăl nostru să ne izbăvească de cel viclean.
Profeția Sf. Apostol și Evanghelist Ioan din Apocalipsă și preocuparea mai multor sfinți părinți ai Bisericii referitoare la dreptul „de a cumpăra sau vinde” doar dacă ne închinăm fiarei, ne îndreptățesc să acordăm mai multă atenție la recunoașterea semnelor vremii, deoarece Antihrist însumează întrega putere a satanei, dar nu până la obsesie.
Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, putem afirma cu toată convingerea noastră, că introducerea cipurilor este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilință adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios, aşa cum încearcă unii din mass-media să sugereze, ci, mai întâi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.
A nu discuta despre cipurile RFID din punct de vedere teologic este ca și când nu te-ar interesa semnele vremii3 sau a-i disprețui profețiile lui Dumnezeu4, care ne previn despre vremurile de pe urmă. A nu ține cont de acest aspect vital mântuirii omului, înseamnă a trăi doar după bunăstarea și foloasele timpului, oferite azi de tehnologia fără granițe, deci fără raportare la Sf. Scriptură. Prima consecință ar fi desacralizarea omului și a istoriei.
Credem că fiecare creștin responsabil are obligația morală să arate lumii că virtutea este mai atractivă decât păcatul și să trăiască adecvat, tocmai ceea ce crede și se roagă. Acest mod firesc de trăire a credinței creștine, va arăta lumii, că normalitatea vieții umane este mai utilă decât tehnologia înrobitoare, care ușor se poate transforma în terorism tehnologic, atunci când omul este privit doar ca o marfă sau o piață a muncii și nu ține cont de valoarea și destinația lui hristică. În lumea de astăzi este vizibil faptul că, aproape totul este împotriva persoanei, pe care, cineva ar vrea-o redusă la condiţia de instrument şi coborâtă de la imago Dei la imago oeconomicus și la homo cip-icus. Mesajul care ni-l transmite Sf. Apostol Pavel este mai actual ca oricând: „Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”5.
Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al ipostasului uman și nu urmărirea confortului credinciosului cu orice preț și transformarea credinței creștine într-o simplă noțiune utilitaristă și aggiornarea lui la duhul lumii. Cred că nu este nevoie de a face o demostratio, în sensul argumentelor raţionale teologice, legislative sau tehnologice referitoare la cipuri, ci în cazul de față este vorba de o afirmatio – adică mărturisire a revelaţiei divine și raportarea la aceasta și nu la directivele UE sau a altor organisme interne sau internaționale.
Într-o istorie în care Dumnezeu s-a întrupat, ca dovadă a iubirii Sale pentru oameni, angajarea noastră în rezolvarea crizelor şi a problemelor pe care timpul ni le pune în cale este cea dintâi formă de manifestare a filantropiei, a responsabilităților noastre personale sau eclesiale şi a urmării (imitării) lui Hristos. A nu ține cont de acest lucru înseamnă că există o gravă criză creștină de identitate personală, eclesială sau comunitară.
Datoria noastră este să apărăm moral demnitatea și integritatea teologică trinitară (chipul și asemănarea noastră – imago Dei) civică, comunitară și eclesială a noastră și nicidecum ontologia ființei umane, care rămâne intangibilă și de care dispune doar Dumnezeu și omul prin libera lui alegere, în sensul că cine nu se îndumnezeiește se îndrăcește. Deci poți deveni Dumnezeu prin har sau drac prin respingerea învățăturii lui Dumnezeu. În acest context, spune Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, că cei ce acceptă în cunoștință de cauză documentele biometrice și nesocotesc proorociile mântuitoare și protectoare, săvârșesc păcat împotriva Duhului Sfânt, deoarece acest păcat grav, constă în respingerea, indiferența, necredința și lupta împotriva evidențelor revelației dunmnezeiești.
Neintervenția Biericii, deci a noastră a tuturor în astfel de probleme vitale ale societății și ale vieții comunitare eclesiale, va da impresia că, muțenia a devenit starea de fapt a Bisericii și a României de azi, slugarnice față de puterea lumească atee și înrobitoare. A îndrăzni pentru a birui lumea6 nedreptății și a păcatului este semnul de recunoaștere a unei Biserici lucrătoare în iubire și a unei succesiuni apostolice depline nu numai în har ci și în acțiune și a unei țări normale și încă vie…
În ciuda tuturor evidențelor actuale și a realismului uman, care nu ia în calcul și intervenția lui Dumnezeu pe măsura implicării noastre, că acțiunea împotriva introducerii datelor biometrice nu ar avea sorți de izbândă, ceea ce ar justifica resemnarea, să ne amintim că un David realist ar fi fugit de Goliat…

Propuneri și perspective

Toate argumentate din punct de vedere teologic, etic, juridic, politic, civic, științific-academic în domeniul IT și cele juridic-național și internațional prezentate în diferite studii de numeroși autori, ne îndreptățesc profetic și eclesial dar și civic, să ne exprimăm poziția noastră clară și să sancționăm moral fără echivoc, acțiunea scandaloasă și discreționară de utilizare a cipurilor în documentele personale, precum și a implaturilor medicale RFID în viața românilor, introduse fără o dezbatere publică și să intervenim pe lângă autorităţile publice europene şi româ­neşti pentru:
a) respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului şi a Constituţiei Româ­niei, întrucât impunerea documentelor biometrice este o încălcare flagrantă a libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane, a dreptului de opinie în problemele care privesc viața noastră şi un afront adus Creştinilor din România și din întreaga lume;
b) dezbaterea publică a ordonanţelor și hotărârilor de guvern (O.G.U. 94/20087, H.G. 1566/20088, O.G. 207 din 04/12/20089) privind impunerea obligativităţii actelor de identitate cu cip biometric și a H.G. 55/200910 privind introducerea implanturilor medicale, precum și a codurilor juridice, care printre altele, dezincriminează incestul, prostituția, etc;
c) obligativitatea statului român de a nuanța legile de mai sus pe motive de conștiință religioasă și de a elibera documente de identitate fără cip pentru cei ce doresc acest lucru, însă nu doar pentru o perioadă de 6-12 luni, ci pe aceeași perioadă pe care sunt valabile cele care conțin datele personale biometrice pe cip. Eliberarea documentelor biometrice să se facă doar la cererea expresă a solicitanților.
În speranța că veți da curs acestei rugăminți, vă mulțumim și vă urăm un Paște fericit și binecuvântat!
În loc de încheiere vă întrebăm dacă mai sunt de actualitate în România de azi, cuvintele de mai jos ale părintelui Nicolae Steinhard?
Trei fenomene ale timpului
„…despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a bar­barilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi“.
(Părintele NICOLAE STEINHARDT – 1937, Paris).

Precizare referitor la Patriarhul Daniel face apel la Roberta Anasatase pentru promulgarea amendamentelor BOR in cazul pasapoartelor biometrice
https://ziua.net/news.php?data=2009-04-02&id=24811

Intervenția Prea Fericitului Patriarh Daniel este de maximă importanță în asemenea momente, când acțiunea de introducere a documentelor biometrice, a creat multă tensiune și neliniște, a polarizat și polarizează încă pe unii cetăţeni ai României și în special pe unii credincioșii a BOR, cu consecințe greu de prevăzut.
Dacă luăm în calcul și faptul că pe ansamblu, hotărârea Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române este în dezacord față de pozițiile exprimate de Bisericile surori, care au fost confruntate cu această problemă, s-a interpretat de unii că, această poziție singulară, reprezintă o ruptură în abordarea consensuală și unitară a problemelor la nivelul Bisericii Ortodoxe în general.
În plus de aceasta, când unii considerau că, muțenia și slugărnicia față de puterea lumească a devenit starea de fapt a Bisericii Orotodoxe Române, apare intervenția PF Daniel, care infirmă aceste acuzații.
Personal însă, consider că eliberarea documentelor de identitate fără cip pentru cei ce doresc acest lucru pe motive de conștință religioasă, pentru cel mult un an cum se propune, nu este o rezolvare echitabilă, ci corect ar fi să se elibereze pe aceeași perioadă, pe care sunt valabile cele care conțin datele personale biometrice pe cip. Avem peste 4 milioane de cetățeni români în afara granițelor plecați la muncă și aceștia nu pot face naveta să-și schimbe pașaportul nici chiar din an în an.
A cere valabilitatea pașapoartelor egală pentru toți este o atitudine de respect cu adevărat reală a conștiinței religioase a credinciosului și nicidecum să-i facă cineva doar un hatâr sau o favoare.
Vă rog Prea Fericite Părinte Patriarh ajutați să se simtă cetățeni egali în țara lor și cei care au alte convingeri față de introducerea actelor biometrice. A interveni cu autoritatea patriarhală în această problemă, cred că vă faceți datoria arhierească de a lupta împotriva nedreptății și a inegalității de orice fel și este semnul de recunoaștere a unei succesiuni apostolice depline, nu numai în har ci și în acțiune.
Pr. Dr. Mihai Valică
Catedrala Sf. Treime Vatra Dornei

Aprilie 2009
1 Apoc. 13, 18
2 Marcu 5, 9.
3 Matei 16, 3
4 1 Tesal. 5, 20
5 Romani 12, 2.
6 Ioan 16, 33.
7 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 30/06/2008.
8 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 15/12/2008.
9 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 10/12/2008.
10 Publicat în Monitorul Oficial nr. 112 din 25 februarie 2009.

SINODUL BOR mai las ca cel din Belarus. Capul Bisericii Ortodoxe Belaruse a avut curajul sa se opuna dictatorului Lukasenko in problema cipurilor

La noi, cica e cerere UE si de-asta ne punem cipuri in pasapoarte, permise auto si buletine. Dar in Belarus, ultima dictatura din Europa, tot UE o cere? Si daca Belarus este printre primele tari care trec deja la introducerea actelor biometrice – si n-am auzit sa fi devenit o democratie de ieri pana azi -, nu credeti ca e posibil ca practica dictatoriala sa fi molipsit UE de undeva, si nu invers?

Capul Bisericii Ortodoxe Belarus este ingrijorat de inregistrarea electronica a poporului
Capul Bisericii Ortodoxe Belaruse a transmis presedintelui dictator al Belarusului, Alexandr Lukasenko, ingrijorarile sale in legatura cu trecerea la inregistrarea electronica a populatiei prin introducerea sistemelor biometrice de control, transmite Interfax.
“Credinciosii sunt ingrijorati cu privire la introducerea inovatiilor in colectarea si depozitarea informatiilor personale. Oamenii isi exprima din ce in ce mai mult si apasat ingrijorarea cu privire la insemnarea si introducerea sistemelor biometrice de control” a declarat Filaret, Exarhul Patriarhal al intregului Belarus, Mitropolit de Minsk si Slutsk, la o intalnire avuta de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Belaruse cu presedintele republicii. “Statul trebuie sa explice de asemenea si daca aceste baze de date pot fi protejate impotriva folosirii ilegale a informatiilor inregistrare”, a spus Filaret la intrevederea desfasurata la sfarsitul lunii ianuarie.
“Exista de asemenea si intrebarea daca datele colectate, inclusiv cele biometrice, sunt destinate uzului doar la nivel national sau si alte entitati straine le pot folosi?”, a mai spus Filaret.
“Tendinta mondiala de a se obtine un control electronic asupra locatiei unei persoane provoaca o reala anxietate”, a mai spus capul Bisericii belaruse atragandu-i atentia presedintelui dictator ca statul ar trebui sa asculte de “vocea poporului care incearca sa se apere de unul singur”.
Ceea ce facem si noi!
Cine are urechi de auzit sa auda, la Deal sau mai la vale…
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova