Nu stiu cum a fost ca director al MNAC dar ca fotograf si om liber a fost genial. L-am cunoscut pe Mihai Oroveanu inainte de ’89. Ma refugiam uneori in laboratorul sau fotografic de la Combinatul Fondului Plastic, ca intr-o oaza a libertatii. Ne-am simpatizat reciproc. A fost nepot al lui Ion Jalea si, printr-o ciudata intorsatura a vietii, ginere al lui Leonte Rautu, casatorindu-se cu o tanara pe care a cunoscut-o in liceu, actuala Anca Oroveanu, un personaj pe masura umbrei tatalui ei. Mihai Oroveanu povestea ca, dupa ’89, cand i-a spus socrului lui sa-si scrie memoriile, monstrul care a fost Leonte Rautu l-a expediat sec: “Oamenii ca mine nu au amintiri”. Un filosof din generatia sa a interpretat asa: “Mi s-a parut un raspuns sincer – ei, kominternistii, nu pot avea amintiri, acestea i-ar tortura!”. Sau fisa postului de agenti NKVD nu le permite sa-si publice memoriile reale… Poate pentru a spala putin din pacatele familiei de nomenklaturisti in care s-a nimerit, in 1990, Mihai Oroveanu a fost primul si ultimul om despre care am avut cunostinta ca a predat proprietarilor reali cheile casei in care statea, atunci cand acestia i-au batut la usa. M-a indemnat mereu sa-mi folosesc talentul de fotograf si m-a sustinut in realizarea, la ArtExpo – Oficiul National de Expozitii de la Teatrul National, a expozitiei “Ziua a treisprezecea”, vernisata de Parintele Galeriu. Era un colectionar pasionat, printre altele si de tunuri. A fost si va ramane un mare fotograf al Romaniei. Prietenii sai ar trebui sa-i realizeze, macar acum, un album de fotografie pe care nu stiu sa-l fi publicat cat a fost in viata.
Mai jos, una din fotografiile ce poarta semnatura marelui fotograf Mihai Oroveanu, dintr-o serie memorabila cu Petre Tutea, pe care mi-a daruit-o, integral, pe hartie, din imensa lui arhiva. Multumesc, Mihai Oroveanu!
Când scriu rândurile de faţă mă aflu la vârsta de 80 de ani. Aceasta îmi îngăduie să privesc cu o mai largă înţelegereşi cu oarecare detaşare problemele vieţii şi viaţa în general. Nu doresc să dau lecţii şi nici să pretind că stăpânesc adevărul absolut. Dar, cât mi-a fost dat să aflu până la această vârstă, mă ajută la unele judecăţi de valoare.
Ascult şi mă minunez cum unii pretinşi analişti politici, formatori de opinie, încearcă să combată temelii de viaţă verificate timp de secole de un întreg popor. Şi mă refer aici la credinţa strămoşească şi dragostea de ţară, două repere fundamentale în viaţa unui om trăitor pe aceste meleaguri. „Liber cugetătorii” la care fac trimitere se întrec să arate că s-a murit inutil şi chiar prosteşte în războaiele pe care le-a dus poporul român de-a lungul istoriei sale, că apelul la credinţă a fost un mijloc de supunere a maselor şi că astăzi creştinismul este ceva depăşit, demodat şi chiar dăunător educaţiei tinerilor; în consecinţă, icoanele trebuie scoase din sălile de clasă. Şi câte alte asemenea aberaţii ajung expuse la posturi de televiziune, prin unele ziare şi reviste.
Mă întreb dacă oamenii care propagă astfel de idei sunt uneltele cuiva sau sunt atât de săraci ca intelect încât nu pot să aprofundeze, să judece, să înţeleagănişte realităţi evidente. RĂUL în viaţa de toate zilele este o prezenţă care nu poate fi negată. În societate se petrec crime, tâlhării, siluiri, înşelătorii, mişelii, trădări şi tot felul de nelegiuiri care obligă pe cei cinstiţi să se apere, să se unească, să se organizeze şi să lupte împotriva răufăcătorilor. Acelaşi lucru se petrece şi la scară naţională. State mai mari sau mai mici încearcă să-şi însuşească avuţia unui stat mai slab, să-l domine dacă nu politic-administrativ, măcar economic sau cultural, cu alte cuvinte să-l subjuge. Definiţia agresorului a preocupat şi încă mai preocupă pe cei ce doresc o legislaţie internaţională care să arbitreze relaţiile şi conflictele dintre naţiunii. Deci RĂUL nu este o ficţiune, ci o crudă realitate în viaţa oamenilor şi a naţiunilor. În faţa lui să nu facem nimic? Să stăm cu mâinile încrucişate, să renunţăm la împotrivire? Aceasta este întrebarea de la care trebuie să pornească orice om de bună credinţă din orice colectivitate, indiferent de apartenenţa naţională.
Deci lupta în legitimă apărare este o necesitate vitală. Forţele binelui trebuie să se opună forţelor răului. Acestea reprezintă o lege de bază a omenirii şi care condiţionează progresul. Cel ce cade în această luptă de partea binelui este un erou fiindcă el s-a sacrificat pentru semenii care vor supravieţui lui.
Poate, „liber-cugetătorii” de azi ar trebui să-şi pună întrebarea de ce ţăranul român, când era înştiinţat că duşmanul a pătruns în ţară, lăsa plugul în brazdă, îşi îmbrăţişa părinţii, soţia şi copiişi pleca la luptă. El ştia, era convins în intimitatea sa, că dacă nu se duce să lupte, duşmanul îi va prăda averea, îi va pârjoli casa, îi va necinsti soţia, îi va lua şi duce fetele în cine ştie ce harem, iar el va deveni rob, nu va mai fi om liber. Jugul străin era mai greu de suportat decât lupta. Judecata aceasta de ţăran simplu era fără fisură. Nu încăpea în această judecată nici o fărâmă de îndoială, de şovăială, de eschivare. Mai mult, tatăl îşi lua şi feciorii apţi de luptă, cărora le insufla simţul datoriei faţă de neam, de moşie, de ţară. Cine este ticălosul care să spună că această judecată era greşită? Desigur, într-o societate sunt şi laşi, sunt şi şmecheri, sunt şi profitori care pe jertfele altora vor să-şi facă averi, să-şi aranjeze afaceri, dar în nici un caz aceştia nu trebuie să ajungă mentori, analişti, formatori de opinie. Această categorie a profitorilor imorali a fost şi trebuie să rămână o scursură a societăţii, otrepele care să aibă parte doar de oprobiul public.
Se poate pune întrebare de ce din creştinism poporul român şi-a făcut o temelie de viaţă. De ce dragostea de ţară s-a împletit cu credinţa creştină într-o formă atât de perfectă? De ce iubirea creştină aflată în centrul trăirii vieţii pe pământ s-a lipit atât de bine de sufletul românului?
de-a lungul vieţii mele am avut o singură rugăciune. Viaţa mea a fost, cel puţin în primele trei sferturi, foarte zbuciumată şi nu o dată, nu de două ori, nu de trei ori, m-am simţit în imediata vecinătate a morţii, datorită suferinţelor şi primejdiilor prin care am trecut. Nu am chemat niciodată moartea, dar nici nu m-am temut de ea. Am avut o singură rugăciune către Dumnezeu: „Doamne, dacă Tu crezi că mai poţi face ceva cu mine şi dacă Tu crezi că eu mai sunt de trebuinţă pentru Biserica mea, pentru neamul meu şi pentru semenii mei, atunci Tu ai să mă salvezi, ai să mă laşi în viaţă şi nu mă vei lăsa să fiu ucis, nici de foame, nici de sete, nici de frig, nici de schingiuiri, nici de gloanţele oamenilor şi nici de dinţii lupilor. Dacă vei socoti că n-o să mai fiu bun de nimic şi nu-Ţi mai trebuiesc Ţie, o să mă chemi la Tine şi voi vedea ce vei face cu mine. Dar dacă Tu socoteşti că voi mai fi de folos, mă vei lăsa în viaţă, pentru că eu ştiu că religia creştină este eminamente pragmatică”.
Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte. Nu este un merit să trăieşti mult, cel mult dacă ai ambiţia să te înscrii cumva în seria recordurilor. Important este să trăieşti cu folos, iar pentru aceasta trebuie să ai şi o educaţie de la părinţi, pe care eu am avut-o. De aceea, în ziua mea de naştere, mă rog întâi cu rugăciunea intimă de dimineaţă pentru părinţii mei care mi-au dat viaţă, dar nu numai viaţă, că aceasta încă n-ar fi mare lucru, dar pentru că mi-au dat o educaţie. De la tatăl meu, care era un om plin de înţelepciune, am învăţat ca niciodată să nu iau nimic în tragic, iar de la mama mea, care era un tezaur de folclor, am învăţat credinţa în Dumnezeu, teama şi iubirea faţă de El, respectul faţă de propria mea demnitate, munca şi respectul faţă de demnitatea altora. Mama mea ne spunea nouă, copiilor, cu precădere un proverb pe care-l moştenise şi ea de la înaintaşii ei: Decât să întind în unt şi să mă uit în pământ, mai bine să întind în sare şi să mă uit la soare. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învăţat de la mama dumitale?”,i-aş răspunde: Asta am învăţat: să mă uit la soare. Şi dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină şi dincolo de mormânt, voi fi întradevăr fericit”.
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti isi exprima deopotriva indignarea si ingrijorarea cu privire la sanctiunea acordata de CNA la adresa TVR1 si a realizatoarei emisiunii “Profesionistii”, d-na Eugenia Voda, in legatura cu afirmatiile d-lui Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu.
Un astfel de act, pe care noi il consideram neprocedural si abuziv, este cu neputinta de imaginat la 21 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, cand, cu pretul sangelui varsat de tineretul sau, poporul roman si-a castigat Libertatea, concept care include si libertatea de expresie. Dupa cum, de neconceput consideram ca este indrazneala cu care, semnatarii scrisorii de protest, care se erijeaza in aparatori ai intereselor etniei evreiesti din Romania, inteleg sa-si manifeste public comportamentul abuziv, purtator al unor reminiscente de natura totalitara.
Acesti domni trebuie sa stie ca, prin sacrificiile facute in inchisorile si lagarele comuniste, in rezistenta armata anticomunista, precum si in timpul Revolutiei din decembrie 1989, neamul romanesc si-a castigat Libertatea, iar principiile pluralismului, libertatii de expresie si statului de drept, sunt cuceriri la care nu are dreptul sa atenteze nimeni, indiferent cine ar fi.
Noi, fostii luptatori in Rezistenta Nationala Anticomunista, cei care am dus greul acestei lupte, platind cu ani grei de detentie politica, ne rezervam dreptul moral de a condamna cu fermitate acest atentat la Libertatea castigata de poporul roman cu atat de multe sacrificii.
Dar cel mai ingrijorator ni se pare faptul ca o institutie precum CNA, in mod inadmisibil si contrar deontologiei profesionale, intelege sa cedeze la presiunile morale si politice exercitate de semnatarii scrisorii de protest.
Pe aceasta cale, noi, fostii detinuti politici, luptatori in Rezistenta Nationala Anticomunista, condamnam sanctiunea acordata postului TVR1 si emisiunii realizate la standarde de excelenta de profesionista Eugenia Voda, si cerem in mod imperativ acestei institutii sa revina asupra deciziei luate. CNA nu are voie sa uite ca este o institutie a Statului de Drept si ca are datoria de a apara deontologia profesionala, neavind voie sa abdice de la aceasta menire in urma lobby-ului desfasurat de terte persoane, indiferent cat de influente ar fi acestea pe plan intern sau international.
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti Tel. 0745039625 // e-mail: [email protected]
Presedinte, dr. Constantin Iulian, fost detinut politic
Secretar, Gheorghe Jijie, fost detinut politici
Nota mea: De remarcat tacerea organizatiilor “de presa”, gen CRP, AJR si CPMB, si perversiunea kominternistilor GDS care, pretextand ca o apara pe Eugenia Voda, si-au reluat tezele barbare pentru care Fanus Neagu i-a botezat HOITARII
O scrisoare de protest a fost trimisă preşedintelui TVR şi ambasadorilor la Bucureşti din SUA, Germania, Anglia, Israel şi Franţa faţă de o emisiune realizată de Eugenia Vodă şi difuzată pe TVR 1, şi unde ziaristul Ion Cristoiu l-a prezentat pe Corneliu Zelea Codreanu drept un lider de buna credinta care a luptat impotriva coruptiei. “Da, m-am indragostit de Zelea Codreanu”, a marturisit Ion Cristoiu, amintind si de marii intelectuali romani care au fost alaturi de Miscarea Legionara, cum ar fi Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ernest Bernea, Mihail Sebastian (evreu), Nichifor Crainic, Radu Gyr, Mircea Vulcanescu, Vintila Horia, Petre Tutea, si multi altii.
Istorici şi sociologi, printre care Dinu Adam, Radu Ioanid (Muzeul Holocaustului) şi Dorin Tudoran, dar şi mulţi reprezentanţi din comunitatea evreiască i-au acuzat pe cei doi de “neadevăruri istorice” care ignoră “caracterul fascist şi terorist” al Gărzii de Fier.
Semnatarii i-au cerut lui Alexandru Lăzescu (GDS), preşedintele-director general al Televiziunii Române, să se delimiteze de afirmaţiile făcute în timpul emisiunii respective, din 21 noiembrie.
Vă redăm integral scrisoarea mai jos:
Domnule Director,
Am aflat cu îngrijorare de difuzarea pe primul canal al Televiziunii Române a unei emisiuni realizate de dna Eugenia Vodă şi difuzate pe TVR 1 la data de 21 noiembrie 2010, în cadrul căreia jurnalistul Ion Cristoiu a făcut unele afirmaţii inacceptabile cu privire la “moralitatea” lui Corneliu Zelea Codreanu, fondatorul mişcării legionare din România, personaj pe care l-a prezentat ca
erou romantic.
Dorim să vă atragem atenţia că afirmaţii de genul celor făcute în cadrul acestei emisiuni sunt nu doar încercări de acreditare a unor neadevăruri istorice, ci şi ofense la adresa memoriei victimelor mişcării legionare din România. Dl. Ion Cristoiu, care se declară ca ziarist discipol al lui Nae Ionescu, ca şi gazda sa, dna Eugenia Vodă, ignoră caracterul fascist şi terorist al acestei grupări politice, contribuţia ei la pregătirea Holocaustului din România, responsabilitatea ei (şi a liderului ei) pentru asasinarea unor oameni nevinovaţi, între care şi personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti din perioada interbelică. Difuzarea unei asemenea emisiuni nu poate crea decât confuzie şi derută în contextul politic şi economic actual.
Vă solicităm de aceea, domnule director, ca instituţia publică pe care o conduceţi să se delimiteze în mod ferm de afirmaţiile făcute în emisiunea amintită şi să sancţioneze pe cei care sunt răspunzători profesional pentru producerea şi difuzarea ei. Secvenţe edificatoare din această emisiune pot fi văzute la adresa https://www.youtube.com/watch?v=Ks0mqFIkycg.
Dinu Adam, scriitor; Gheorghe Câmpeanu; Vera Câmpeanu; Alexandru Florian, sociolog; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Mario Katz, economist; Marius Lazăr, sociolog; Liviu Rotman, istoric; Michael Shafir, politolog; Dorin Tudoran, scriitor.
Lista pentru semnarea acestei scrisori a fost lăsată deschisă.
Scrisoarea a fost adresată şi lui Iulian Fota, Consilier pentru Securitate Naţională, precum şi ambasadorilor Mark Gitenstein, Ambasada Statelor Unite, Martin Fergus Harris, Ambasada Marii Britanii, Henri Paul, Ambasada Franţei, Andreas von Mettenheim, Ambasada Germaniei, Dan Ben-Eliezer, Ambasada Israel.