Posts Tagged ‘Tismaneanu’

AGORA, CIA/NED, TISMANEANU vs PARINTELE CALCIU si ROMANIA plus un mesaj de la Dorin Tudoran catre Liviu Turcu. FOTO EXCLUSIV

Draga Liviu Turcu,

Astept sa termini tot ce ai de spus si iti voi raspunde asa cum se cuvine — linistit. Acum, doar o precizare.
Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare de referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat.
Cererea de finantare la care am particip (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993.
Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?
Cum esti, singur ne spui, un om care afirma lucruri ce pot fi verificate si peste 200 de ani, poate poti produce si probe ale dispretului la care te referi.
Ma refer doar la dispretul fata de mine; dispretul autoritatilor autohtone pentru altii din cei pe care ii numesti este o problema ce nu ma priveste.
Crezi, nu crezi – iti doresc cele bune,
Dorin Tudoran – Comentariu pe Blog Roncea

Dorin Tudoran Says: august 31, 2009 at 1:21 pm
@ caraiman # 44
M-am uitat. Interesant textul dlui Turcu.
I-am lasat dlui Turcu un scurt comentariu pe blogul dlui Roncea. Astept continuarea si finalul interventiei dlui Turcu si ii voi raspunde cum se cuvine — linistit si la obiect.
Dlui Romosan, n-am ce sa-i raspund. Mai asteptam. Deocamdata imi datoreaza … un raspuns; la o intrebare mai veche si, in fapt, singura care ma intereseaza in legatura cu intreaga sa “dosariada”.
Celelalte “miracole” ale vietii sale nu fac obiectul atentiei mele in acest moment.
O saptamana buna!
Raspuns la un comentariu pe Blogul Dorin Tudoran

Nota mea: Mi-am adus aminte de un text scris de mine toamna trecuta (mai jos), care pare a avea legatura cu afirmatiile dlor Turcu si Tudoran. Ramane de vazut!

Revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987 – un prim 21 decembrie, aproape uitat – a luat complet pe nepregatite atat Securitatea cat si Agentia Centrala de Intelligence a SUA.

Pentru generalul Iulian Vlad, aflat la comanda Departamentului Securitatii Statului de nici doua saptamani, a fost o proba de foc in fata conducerii Partidului dar, mai ales, pentru la fel de nou numitul ministru de interne, celebrul dobitoc autodeconspirat, Tudor Postelnicu, responsabilul direct pentru ordinea publica si relatia cu judetenele de partid. Cum-necum, Vlad a reusit sa evite ordinul lui Postelnicu, prin care acesta ceruse interventia in forta si folosirea mijloacelor represive la adresa manifestantilor, dupa cum evidentiaza si istoricul Cristian Troncota in lucrarile sale de specialitate. Analiza situatiei de pe teren, intreprinsa prin mijloacele operative, a dovedit, dupa cum marturiseste si generalul, ca revolta a fost “o treaba spontana, dar bine facuta, fara amestec strain”. Ceea ce nu inseamna ca la fata locului nu s-au aflat atenti observatori… Militia, subordonata direct lui Postelnicu, este insa cea care a incercat prin toate metodele, inclusiv torturarea protestatarilor arestati ulterior, sa demonstreze, aberant, contrariul.Explozia nemultumirii a fost determinata de atitudinea aroganta, jignitoare, amenintatoare si injurioasa a unui lider local al organizatiei de partid. Generalul Vlad il informase anterior pe sefului statului intocmai cu realitatea, iar seful contrainformatiilor economice, generalul Emil Macri, primise dezlegare superioara de partid sa identifice si sa supervizeze redirijarea unor marfuri de prima necesitate alimentara catre “platforma industriala” Brasov. De atunci, nu s-a mai putut spune ca Ceausescu nu a stiut. El lasa insa uneori impresia ca stie ca se dosesc alimentele care nu ajung pe piata si punea Securitatea sa le descopere!

Ceea ce nu stiam insa noi atunci este ca masurile extreme luate pentru eradicarea datoriei externe erau generate de Banca Mondiala si de miscarile economice ale Rusiei impotriva Romaniei, ca si astazi, de altfel. Un document cu mentiunea “Top Secret” al Directoratului de Intelligence al CIA, din 17 decembrie 1987, arata ca Ceausescu l-a demis atunci pe ministrul de Finante din cauza dobanzilor mari ale ratelor catre Banca Mondiala, “probabil revizuind strategia de plata a datoriei in urma revoltei de la Brasov”. Este singura referire la miscarea de protest a muncitorilor brasoveni din cadrul miilor de documente si analize secrete declasificate recent de CIA, agentia de spionaj a SUA care a ramas, si ea, cu gura cascata in fata Brasovului anticomunist.Ce s-a intamplat insa peste Ocean, taramul libertatii? Studiile unor istorici reali ai acestei perioade, care se bazeaza pe arhive secrete britanice si americane, inclusiv ale NSA (depozitara interceptarilor electronice ale comunicatiilor oficiale) arata fara putinta de tagada c` Rom=nia si politica sa independenta de blocul sovietic devenisera tinta puternicelor servicii secrete rusesti KGB si GRU. n afara propagandei oficiale, Rusia “lucra” si Romania si Statele Unite cu aceleasi metode: din interior. Istoricul Larry Watts arata in cea mai recenta lucrare a sa cum atat Departamentul de Stat al SUA cat si CIA au fost manipulate impotriva intereselor americane si ale lumii democratice de catre unele “grupuri etnice”: emigranti din Ungaria si Polonia, suspectati ulterior pentru colaborare cu KGB si GRU, si care dezinformau regulat cu privire la Romania, folosind teza falsa a “calului troian” al URSS. La fel s-a intamplat si in noiembrie 1987.

Luate prin surprindere, organele americane au chemat cativa romani din SUA la consultare. Parintele Gheorghe Calciu, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, care sustinea ajutorarea imediata a muncitorilor brasoveni, mi-a povestit cum a decurs acea intalnire. Informatiile sale mi-au fost reconfirmate recent, de catre surse de la Washington. In primul rand, parintele s-a mirat ca pe lista invitatilor nu se afla si doctorul Ionel Cana, fondatorul primului sindicat liber, expulzat din Romania si neagreat, se pare, de catre Vladimir Tismaneanu, si el unul dintre participanti. Impotriva argumentelor parintelui, ca este vorba despre o miscare anticomunista autentica, politologul a sustinut “incompatibilitatea grupului” de la Brasov in privinta combaterii din Romania, sugerand ca ar putea fi chiar o operatiune a Securitatii si militand pentru sprijinirea metodelor deja existente: cateva revistute ale intelectualilor “disidenti”. Recomandarea lui Tismaneanu a fost sustinuta si de “grupurile etnice” in cauza, ceea ce a determinat abandonarea sprijinirii muncitorilor anticomunisti, interogati brutal de catre Militie si deportati apoi in intreaga tara.

Ulterior, nivelul de penetrare si manipulare al rusilor si “etnicilor” in CIA, a culminat cand seful statiei la Bucuresti a devenit nimeni altul decat Harold J. Nicholson, ofiterul american cel mai mare in grad arestat vreodta pentru spionaj. In favoarea Rusiei.

In aceeasi perioada au avut loc alte investigatii extraordinare la Departamentul de Stat, National Security Council si CIA. In timpul acestora, Steve Weber, director pentru operatiuni clandestine pentru Europa de Est si URSS, emigrat din Ungaria in 1956 si seful direct al lui Nicholson, a disparut, in urma unui accident de masina, la Budapesta. O alta persoana apropiata lui Weber, chiar sefa Romanian Desk la CIA, Fisher, al carei sot lucra la Departamentul de Stat tot pe Europa de Est, a trebuit sa-si dea demisia din CIA. Un alt personaj, consultantul NSC Charles Gati, si el emigrant ungur din ’56, profesor de “studii ruse” si colaborator pe la tot felul de “think-tank”-uri de Foreign Policy a fost “lasat sa plece” de la Casa Alba pentru suspiciune de a fi “prea apropiat” de serviciile unguresti, conform surselor citate. Sotia lui, Tobi Gati, Head of State Department Intelligence and Research Unit, dupa o investigatie de 6 luni, a parasit, si ea, Departamentul de Stat.

Dupa cum arata tot ghemul incalcit peste Washington si Bucuresti, nici astazi nu stam mai bine.

La aniversarea a 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, presedintele Traian Basescu spunea: “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. Ce bine ar fi fost pentru Romania daca si CIA si SRI si seful statului ar fi fost lamuriti mai devreme asupra acestui adevar.

PS: Seful SRI, domnul George Maior, ne asigura ca agentii si spionii de prin Romania sunt atent monitorizati. Bine, bine, zic eu, asta o facea si Ceausescu. Si la ce i-a folosit?
Versiunea prescurtata a acestui text, la randul lui sinteza unui studiu mult mai amplu, este publicata la ZIUA:
Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987 de Victor RONCEA

FOTO: Arhiva personala Victor Roncea – Parintele Calciu si Coposu la Washington, in 1992. In fundal Grigore Caraza

DR LIVIU TURCU vs DORIN TUDORAN. Fostul ofiter de informatii demanteleaza Reteaua Tismaneanu si interesele ei in statul roman si cel american

Stimate Domnule Victor Roncea,

Intrucit ati avut bunavointa de a-mi semnala postarea de catre domnul Dorin Tudoran pe blogul sau la data de 21 august 2009 a unui comentariu/pamflet despre Vladimir Tismaneanu dar in finalul caruia face o trimitere la propria-mi persoana va rog sa aveti amabilitatea de a posta intru lamurirea celor ce au lecturat materialul mentionat precizarile anexate acestui mesaj. Imi exprim speranta ca precizarile, ce includ si un periplu mai larg in evolutia evenimentelor de ordin istoric din Romania vor reusi sa-l ajute pe dl. Dorin Tudoran sa-si corecteze perceptia eronata cu privire desfasurarea aspectelor mentionate pe blogul sau dar in acelasi timp sa trezeasca si interesul cititorilor mai tineri si de ce nu chiar a generatiilor ce vor urma.

Cu multumiri,
Liviu Turcu, PhD
28 August 2009

PARTEA I

Domnule Dorin Tudoran,

Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. “Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu..

Tehnica dezinformarii de tip ‘gri’

Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.

Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.

Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.

‘Draga Volo’, ICR si dolarii livrati de Patapievici

Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:

“ Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs &comp.) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.

Textul continua dupa cum urmeaza:

“In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.”

Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici.
Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:

“ Domnule Roncea,
…citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs.
Cele bune,
Dorin Tudoran”

Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat:
“Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!”


Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.

D. Tudoran, V. Tismaneanu si restul grupului aveau retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?

O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University?
Ziceti in continuare:

“Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)

Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine.
Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?

‘Materialele de serviciu’ ale lui Dorin Tudoran

Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respective aveam cu totul alte griji, preocupari iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’…
Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare:
“Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…”
Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?

Cozonacul lui Tudoran de la masa lui Voiculescu

Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.

Deontologia crosetatului

Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.
O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.
Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.

“Eu v-am ales pe dvs si nu vice-versa”

Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorrect de dvs:

– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;

– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;

– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;

– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;

– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;

– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;

– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.

Tismaneanu, de la propagandist comunist la propagandist capitalist

– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.

Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.

Factorul Gaetan vs Tismaneanu

Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erau complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.

Tudoran, procurorul lui Turcu si aparatorul public al lui Tismaneanu

Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.

Valetul de serviciu la “casa Tismaneanu”

Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.

Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….

VA URMA

Nota VR: Titlul si intertitlurile imi apartin

MISCAREA de huiduire a Madonnei kabalei marxist-leniniste

Desi ma aflu la distanta de galagia Bucurestiului, la o sfanta manastire din codrii Neamtului, reverberatia scandalului post-Madonna – cu romanii care s-au exprimat cu huo impotriva lectiilor neo-reeducarii si a injuraturii cu care ne-a tratat personajul – mi-a starnit interesul. Mi-a sarit in ochi, dintre toate reactiile fata de trecuta pseudo-diva, excelentul editorial al colegului meu George Scarlat – Huoo, Madonna! – scris cu vana care aminteste de publicatia noastra de inceputuri, Miscarea, poate singura revista a anilor 1990 care exprima intelesurile si aspiratiile Noii Generatii a Pietei Universitatii. Desi au trecut aproape doua decenii de la aceea perioada de incercari si desi sub aspect politic Miscarea Pentru Romania a fost pusa pe butuci de serviciile secrete ale lui Ion Iliescu si interese ne si anti-romanesti – dupa cum semnaleaza si observatorii externi -, totusi creuzetul ei, ca si cel al Ligii Studentilor, a produs valori aflate acum in toate structurile de varf, civile, militare sau politice ale statului, iar publicatia Miscarea a format voci publicistice care au confirmat, printre care si George Scarlat (chiar daca mai calca uneori pe de-alaturi), debutat in presa chiar de fratele meu, George Roncea, care era atunci Prim-redactor al Miscarii. Razvan Moldoveanu, Dan Dungaciu, Sandra Cristea – devenita apoi Dungaciu, Mugur Vasiliu si altii, printre care si eu, corespondent din America si pentru Romania libera, o perioada, cu totii aflati sub indrumarea unor minti stralucite ale Romaniei, ca Duiliu Sfintescu, Corneliu Dida, Ilie Badescu, sunt doar cativa dintre cei care au deschis primele numere ale Miscarii, periodic care a rezistat ani buni prin forte proprii. Din pacate, acum, mai poate fi gasita colectia Miscarii doar in biblioteci, a Academiei, BCU sau a CEU – Universitatea lui Soros de la Budapesta, care, impreuna cu agentii lui din Romania, ne urmarea fiecare Miscare, ca sa zic asa. Materialele publicatiei Noii Generatii a anilor ’90 sunt in continuare de mare actualitate si clar-viziune asa ca o sa fac un efort si o sa le pun in curand pe net.
Ceata formata atunci in jurul lui Marian Munteanu, dupa evenimentele dramatice ale Mineriadei, ulterior s-a risipit, unii au trecut la cele vesnice – regretatul doctor Corneliu Dida, autor al unor serii de analize istorice prodigioase, sau profesorul Duiliu Sfintescu, prietenul de suflet al lui Constantin Noica si ultimul secretar personal al lui Corneliu Codreanu – dar altii au performat si sunt si azi prezenti in spatiul public sau politic, in institutii de tot felul.
Reaparitia publica a fostului nostru coleg, Marian Munteanu, a carui energie a dat nastere atunci unui proiect politic national democrat este un semn imbucurator – interviul sau recent, pe doua pagini din Adevarul – marcheaza poate, speram, un nou debut. Termenul de 20 de ani, planificat de komisarul Silviu Brucan pentru romani, “stupid people”, s-a epuizat iar experienta politica a acestui interval de doua decenii nu se poate sa nu dea roade. Mai ales ca, in timp, energia Miscarii pare sa fi devenit o stare de prezenta continua. Cea mai mare parte a activului format in anii Miscarii a reusit sa probeze constanta si capacitate in mediul de afaceri, in mediul academic, in mediul politic, ba chiar si in alte institutii, mai discrete, cu totii pastrandu-si insa vana si solidaritatea pentru cauza, pentru Romania, in caz de nevoie. Unii au experienta Parlamentului, altii au experienta guvernarii, a diplomatiei, cativa au ajuns in pozitii importante de consilieri ai mai multor prim ministri sau ai presedintiei, sefi in servicii sau in magistratura, altii s-au afirmat in plan publicistic, fiind acceptati si stimati chiar si de vechii inamici de altadata, cei care, pripit sau cu rea-vointa, au aplicat generatiei noastre, colegilor mei din aceea perioada, diverse etichetari lipsite – dupa cum se vede astazi – de orice suport real. Extremisti nu am fost niciodata. Daca ar fi fost asa ei, comunistii/fesenistii, n-ar mai fi existat! 🙂 Nu legionarii sau simpatizantii fostei miscari a tineretului interbelic romanesc au facut rau Romaniei in ultimii 20 de ani, ci agentii neo-kominternului, clasa politicianista ticalosita, adepta a unei democraturi instituite de Ion Iliescu, cel care a format si recrutat aproape toti oamenii politici ai perioadei Brucan, perioada “stupid people”.
Sunt semne astazi de revigorare a ideilor cu substanta nationala si crestina, sunt oameni care si-au probat orientarea democratica si expertiza sunt voci care aduc consistenta dezbaterii in spatiul public a unei noi cai de dezvoltare a Romaniei, in pofida sau tocmai datorita perioadei de criza – nu doar economica ci si institutionala si morala. Avem nevoie de repere autentice si de caractere, de specialisti in domenii de interes national iar esecul total al sistemului politic post-comunist este vizibil prin absenta participarii marii majoritati a populatiei la circul electoral din ultimii ani.
In realitate cei 80 la suta dintre romanii care refuza sa mai voteze au aplicat un vot de blam sistemului, refuzand sa mai ia in considerare “alesii” pusi pe liste, respingand impostura actualei clase politice cladita pe minciuna, hotie si fals.
Faptul ca o femeie in varsta si fara voce care promoveaza exhibitionismul si homosexualitatea si care mai este pe deasupra si o activista recunoscuta a anti-crestinismului, ca membra a unei secte kabalice, a venit sa ne dea lectii de educatie civica in stil marxist-leninist, dupa cum remarca pana si CTP, un insider al activistilor de la Stefan Gheorghiu, este, poate, un simplu accident. Reactia publica fata de decazuta “diva” a curentului anti-crestin mondial nu este insa un accident, sper, si arata ca mediul actual romanesc da semne de insanatosire si ca probabil si-a consumat puterea blestemul lui Brucan, si el o fosta Madonna a bolsevismului decrepit, acum oale si ulcele.
Fara indoiala ca, pentru noi, important nu e a zice; a misca inseamna a ajunge, dupa cum ne invata Parintele Arsenie.

POLEMICA (*) DORIN TUDORAN-TISMANEANU devine CONTROVERSA LIVIU TURCU vs Tudoran si Tismaneanu. Sociologul fost ofiter de informatii promite raspunsul

“Un sfat: Volo, înapoi la cărţi.
O rugăminte: data viitoare când mai defectează dl. Turcu, nu mă ruga să-l întâlnesc. Recunosc, e “un tip eminent”, care poate deschide toate uşile, chiar şi buncărul în care zac sutele de mii de dolari pe care ţi le-ar fi pasat dl Patapievici, dar nu sunt “precis” ce fel de om e prietenul tău. Mai închide din uşi. Nu de alta, dar e curent şi, după cum simţi, te trage.
În sfârşit, Volo, dă-te jos de pe “caii ăia mari” şi ia în mână dârlogii umilinţei. După numai un kilometru, vei înţelege că tot ce laşi în urmă e doar o biată mârţoagă cu ifose de unicorn. Deşi vânătăile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, când vor câinii.
Caii adevăraţi, se înţelege.”

Dorin Tudoran – citat din articolul Bobinocarul şi energumenii aflat in incheierea materialului Tismaneanu vs Basescu

Incurcatura cu o postare nelalocul ei in ce-l priveste pe domnul Dorin Tudoran se pare ca l-a scos si pe dr Liviu Turcu din activitatile sale academice, obligandu-l sa-si lase putin studiile sale si sa lectureze articolase si comentarii, texte si subtexte.
Sa dam filmul inapoi. Dupa postarea SCUZE DOMNULUI DORIN TUDORAN. Domnul Liviu Turcu este rugat sa comenteze noul Scandal Tismaneanu a aparut si un UPDATE: Mesaj de la domnul Dorin Tudoran. Varianta de pe e-mail aici:

“Domnule Roncea,
Era tot ce doream de la dvs.
Cum spuneti, am corespondat — din cand in cand — si indiferent de punctele noastre de vedere, foarte diferite uneori, ne-am pastrat amandoi — unul fata de celalat — in limitele bunei-credinte. Un exemplu ar fi discutia noastra despre motivele hotararii mele de a inceta colaborarea cu ziarul Ziua. De aceea, m-am indoit — si bine am facut! — ca postarea ar fi fost scrisa chiar de dvs. Cred ca este mai mult decat dorinta de a va imita stilul coroziv si careva exagerari in postarea colegului dvs.
Cum ar trebui rezolvata aceasta situatie este absolut la discretia dvs. Eu, unul, nu imi permit sa va dau sfaturi. Din parte-mi, puteti considera acest caz inchis.
Ce imi voi permite va fi sa-i explic (cu oarece umor, daca mai am!) colegului dvs. in ce constau enormitatile textului sau.
Sa auzim de surprize placute, foarte placute (de care e nevoie ca de aer!), ca de surprize neplacute cred ca ar trebui sa fim satui.
Cum citatul pe care il dati este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec invitatia pe care i-o faceti — era vorba doar de o precizare. Cum dl Turcu se bucura de respectul dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu), s-ar putea sa-l convinga, mai bine decat o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postata pe blogul dvs.
Am postat un mesaj similar pe blogul dvs.
Cele bune,
Dorin Tudoran”

Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica la momentul respectiv, dl Tudoran mi-a mai precizat:

“Il pretuiesc pe Liviu si cred ca este, cu adevarat, o minte stralucita. Atunci, insa, m-a pus intr-o situatie f.f. neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intalnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cat pot. Ca ziarist, l-am ajutat facand cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte… dificile; pentru amandoi. Cand am auzit — din multiple surse — ca-l injura pe Volodea si cand am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut.
Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mult mai mult din punct de vedere profesional — ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este foarte competitiv (este, dar a facut mult bine- multora), ci pentru ca lumea aici era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de Securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acum, si s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti, salutati-l din parte-mi!
Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la JN), dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat — si pe buna dreptate — ca am “crosetat” un adevar.”

E, acum promite sa nu mai lase raspunsul deoparte si sa intervina. Asteptam!
(*) Impropriu spus polemica, pentru ca Tismaneanu tace si acum, de frica

DEVIS GREBU ANTI-BASESCU, despre porcii modificati genetic, cei care nu guita in front

DORIN TUDORAN "contraataca" de la SIE la MIE, via CIA si MOSSAD. Pamflet :)

In urma unei postari mai ciudate, cu titlul Mucles Tismaneanu. CIA se leapada de balastul lui Basescu (sau ceva de genul asta), acum eliminate, Dorin Tudoran, dupa cum anunta aici – UPDATE: Mesaj de la domnul Dorin Tudoran, “contraataca” printr-o parodie de la SIE la MIE.

Am retinut, amuzat:

“Nu numai că am fost consultantul personal al dlui Dan Voiculescu, dar i-am cerut să reintre în alianţă cu PSD (“partidul stat”, cum îl numea cel mai umanist dintre conservatori şi conservatorul cel mai umanist din România). Când a refuzat, l-am părăsit. De aceea nici nu s-a ajuns la ”soluţia imorală”, despre care se tot vorbeşte că a existat, când ea de-abia urmează să se întrupeze, după alegerile prezidenţiale — libere şi echitabile – din această toamnă.
Nu numai că am fost editorialist la Jurnalul Naţional, dar sunt, de fapt, generalul SIE căruia îi raporta, încă din 1946, Marius Tucă despre MIE.”

Despre Pacepa si Tismaneanu:

“Nu numai că sunt co-autorul, (apoi, în varianta revăzută a postării) doar „presupusul co-autor” al lucrării Orizonturi roşii , dar mă aflu, încă din 1917, într-un proces de paternitate a cărţii respective cu fostul general Ion Mihai Pacepa, care, aşa cum am cerut tribunalului, îmi datorează aproximativ 30 de miliarde de dolari plus cheltuieli de judecată.”

“Nu numai că i-am recomandat dlui Tismăneanu să-l abandoneze pe dl Băsescu (aşa cum bine au citit pe blogul meu participanţii la taifasurile de aici), dar i-am trimis o notă cifrată dlui Preşedinte (printr-o pereche de porumbei călători, antrenaţi de CIA pe platorurile muntoase din Afganistan) prin care îi spuneam unde, în parcul Palatului Cotroceni, trebuie să-l îngroape de viu pe dl Tismăneanu, după ce îl ucide definitiv şi cu sânge rece.
Confirm vestea bună dată în premieră de autorul notei – după ce a citit sinteza articolului meu întocmită pentru Domnia sa de consilieri cu mare experienţă a cititului printre rânduri, dl Tismăneanu m-a sunat, mi-a mulţumit şi m-a asigurat că prietenia noastră este, din acest moment, mai indestructibilă decât solidaritatea ţărilor membre în CAER. Ne-am întâlnit. Am discutat ca pe vremuri şi am reînnoit contractul de parteneriat al firmei de spionaj planetar Lolek & Bobek. Ba, după a treia sticlă de vin, am căzut (nu sub masă) de accord că, am cam uitat de numele firmei noastre şi ne-am luat, câteodată, drept Michnik & Kuron. N-o să mai facem asta, câte e hăul.”

Si, in ce ma priveste:

“Nu numai că am fost editorialist la nemernicul ziar Ziua, dar, în semn de protest, dl Roncea nu a scris în ziarul respectiv nici un rând, niciodată – nici înainte, nici după ce am abandonat colaborarea cu Ziua.”

“Nu numai că am lucrat (nu chiar 20, ci numai 14) la organizaţia numită în postarea pomenită (CIA – nota mea), dar, vizitat, pe la începutul anilor 90, la biroul din Chişinău, de un tânăr ziarist din România, i-am mărturisit că, de fapt, sunt directorul Mossadului (cu domiciliu forţat la Orhei) şi doresc să-l recrutez, nu contează cât costă. Spre cinstea sa, tânărul gazetar m-a refuzat şi a plecat trântind uşa. “

Nota mea: Multumesc pentru mentionare si intelegere dar, totusi, parca n-am trantit usa 🙂

Foto: Blog Dorin Tudoran: In Mexico City, la alegerile prezidentiale din 2006, Cu Andrew Ellis (IDEA-Stockholm), Marguerite Colston (IFES-Washington), Craig Dosanto (US Justice Department), Jim Vermillion (IFES-Washington). Autor foto: Antonio Spinelli.

SCUZE DOMNULUI DORIN TUDORAN. Domnul Liviu Turcu este rugat sa comenteze noul Scandal Tismaneanu UPDATE: Mesaj de la domnul Dorin Tudoran

Profitand de faptul ca nu am acces regulat la internet, unul dintre colaboratorii mei, pe care l-am insarcinat sa-mi gestioneze aprobarea si respingerea comentariilor pe perioada retragerii mele din infernul citadin, a tinut sa-mi faca o surpriza. Incercand sa-mi imite stilul coroziv, fara prea mari reusite – eu prefer sa vorbesc doar in numele meu, fara “noi, cei multi” – si dand dovada de o vadita nota de exagerare, tanarul condeier a comis o postare rautacioasa si neprincipiala, cu titlul MUCLES TISMANEANU. CIA se leapada de Tismaneanu, balastul lui Basescu. Dorin Tudoran ar vrea invers. Ambii subiecti tac malc. La fel SRI si SIE. FSB?. Pentru ca nu am acces la adresa de e-mail a ziarului, de la care corespondez in mod obisnuit cu domnul Tudoran, nu stiu care sunt reprosurile sale, dar pot sa le intuiesc. Am dedus ca exista, si este normal, din cele doua comentarii gasite la aceasta nota, respectiv: “Anonymous said…
Buna ziua, dle Roncea. Va adresez si pe aceasta cale o intrebare: sunteti cu adevarat autorul acestei postari? Multumesc, Dorin Tudoran
August 24, 2009 5:21 AM
Dorin Tudoran said…
Buna ziua dle Roncea.Tot incerc sa postez aici o intrebare, dar nu prea merge.Vroiam sa stiu daca dvs. sunteti, cu adevarat, autorul acestei postari “Mucles Tismaneanu. CIA…” ? Cele bune, Dorin Tudoran
August 24, 2009 6:10 AM

Il asigur pe domnul Tudoran de regretele mele pentru o astfel de iesire sub-publicistica si ma ofer sa indrept situatia incomfortabila pentru ambele parti, fie eliminand cu totul postarea, fie publicand o eventuala punere la punct a autorului acestei mici traznai urzicatoare, caruia i-am retras deja accesul pe acest blog.

Cu scuzele de rigoare si aceeasi consideratie,

Victor Roncea
victor.roncea at gmail.com

PS: De asemenea, si domnul Liviu Turcu este invitat sa faca unele precizari, necesare, fata de sugestiile domnului Tudoran din finalul scrisorii sale catre Tismaneanu, respectiv:

“Un sfat: Volo, înapoi la cărţi.
O rugăminte: data viitoare când mai defectează dl. Turcu, nu mă ruga să-l întâlnesc. Recunosc, e “un tip eminent”, care poate deschide toate uşile, chiar şi buncărul în care zac sutele de mii de dolari pe care ţi le-ar fi pasat dl Patapievici, dar nu sunt “precis” ce fel de om e prietenul tău. Mai închide din uşi. Nu de alta, dar e curent şi, după cum simţi, te trage.
În sfârşit, Volo, dă-te jos de pe “caii ăia mari” şi ia în mână dârlogii umilinţei. După numai un kilometru, vei înţelege că tot ce laşi în urmă e doar o biată mârţoagă cu ifose de unicorn. Deşi vânătăile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, când vor câinii.
Caii adevăraţi, se înţelege.”

Vezi si Un articol interesant al domnului Dorin Tudoran despre dezbatere legata de ICR, turnatori si securisti: Ciocoii – noi si ei: ZIUA
UPDATE: In urma mesajului de mai jos al domnului Tudoran am eliminat postarea buclucasa (La fel dupa cum am procedat, dar la cererea sa, si cu postarea Analistul CIA pentru Romania Richard Hall il face prost pe Sorin Iliesiu. E valabil si pentru alti “intelectuali romani“).
Domnule Roncea,
Va multumesc pentru precizare; era tot ce doream din partea dvs.
Asa cum spuneti, am corespondat, din timp in timp, si chiar daca, de multe ori, opiniile noastre au fost foarte, foarte diferite, am reusit amandoi sa ne tinem — unul fata de celalat — in limitele bunei-cuviinte. Este si cazul discutiei noastre despre decizia mea de a intrerupe colaborarea cu Ziua. De aceea nu am vrut sa cred, si bine am facut, ca postarea cu pricina era scrisa chiar de dvs.
Eu, unul, cred ca e ceva mai mult decat incercare de a va imita stilul coroziv si niste exagerari, acolo’sa, in textul colegului dvs. de blog.
Decizia in legatura cu ce ar fi bine de facut este numai a dvs — eu nu-mi permit sa va sugerez asemenea decizii.Tot ce-mi voi permite va fi sa-i explic (cu oarece umor) colegului dvs. pe blogul meu de ce se insala.
Altfel, consider acest caz inchis si sper sa nu ne mai facem unii altora surprize de asemenea proportii. Neplacute, ma grabesc sa adaug. Ca de surprize placute, ori foarte de placute ar fi nevoie “ca de aer”.
Cele bune,
Dorin Tudoran

ISTORIA ADEVARATA. Revolutia si crimele bolsevice au fost finantate de bancherii rosii de pe Wall Street: Schiff, Kahn, Warburg, Rockefeller, Morgan

Planul Marburg Wallstreet-ul a finantat revolutia bolsevica

Instaurarea comunismului in Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – catusi de putin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret (“Planul Marburg”), pregatit minutios in afara Rusiei. Si finantat generos de marii “bancheri internationali”. In primul rand de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finantarea bolsevicilor de Wall Street era intermediata de banca suedeza “NYA Banken”, condusa de bancherul promarxist Olof Aschberg.

J.P. Morgan s-a implicat alaturi de bancherii Jacob Schiff, Otto Kahn, Paul Warburg (foto dreapta), John D. Rockefeller si Edward Henry Harriman in finantarea bolsevicilor

Dolari pentru revolutii
La inceputul secolului XX, Andrew Carnegie a finantat un plan secret prin care guvernele statelor importante sa fie “comunizate”. Adica trecute, economic, la forma “monopolismului de stat”. Controlat de “bancherii internationali” de pe Wall Street, sistemul “monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora sa trateze economic si financiar direct cu guvernele impuse de ei prin “revolutii”.
In 1905, acest sindicat al “bancherilor internationali” – sindicat numit, la vremea aceea, la New York, “Trust of money” (“Trustul banilor”) – si Iacob Schiff au finantat “duminica sangeroasa” de la St. Petersburg. Revolutie condusa de un agent al Ohranei (politia secreta rusa), Parintele Gapon, si incheiata cu un esec. “Trustul banilor” – mai ales “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan – a finantat revolutia lui Pancho Villa din Mexic, in urma careia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.
Apoi, exista o documentatie vasta privind implicarea “bancherilor internationali” in revolutia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui “Westinghouse”, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revolutiei chineze.
Mai tarziu, in 1917, acelasi Charles B. Hill a folosit filiala “Westinghouse” din Rusia pentru a-i finanta generos pe bolsevici. In 1923 – cand URSS si-a creat prima banca internationala “Ruskombank” – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit Presedintele bancii sovietice. Iar Max May, vicepresedinte la “Guaranty Trust” (J.P. Morgan), a preluat functia de director al “Ruskombank”. Primul ambasador sovietic in SUA – Ludwig Martens – a fost sustinut financiar de “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan.
Manevrele bancherilor
Prin aceste manevre, “bancherii internationali” de pe Wall Street urmareau sa instaureze in Rusia un guvern care sa practice “monopolismul de stat”. Astfel ca intelegerile directe cu guvernul sovietic sa le garanteze “bancherilor internationali” exploatarea pe termen cat mai lung – si cu garantii guvernamentale – a fabuloaselor bogatii ale Rusiei. “Bolsevismul” a fost prima forma de “globalizare” prin crearea unor structuri supranationale. Cominternul nu este altceva decat “bunicul” Uniunii Europene.
Un cont pentru “tovarasul Trotki”
La 21 septembrie 1917, o telegrama de la Stockholm anunta oficial deschiderea unui cont curent la “NYA Banken” “pentru actiunile tovarasului Trotki”. Iata textul:
“Stockholm, 21 septembrie 1917
Domnului Rafael Scholan
Stimate tovarase,
Casa bancara Warburg, in urma unei telegrame trimise de presedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru actiunile tovarasului Trotki.
Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit munitii, al caror transport, impreuna cu banii, l-a organizat… Si caruia i se va da suma ceruta de tovarasul Trotki.”

Imbratisari fratesti Furstenberg

Tovarasul Lev Trotki – Leiba Davidovici Bronstein a fost unul dintre bolsevicii conectati direct la sursele de finantare internationale
“Tovarasul Trotki”, cel la care se refera telegrama, se numea in realitate Leiba Davidovici Bronstein si era fiul unui negustor originar de langa Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina). Era insurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care il pusese in legatura si cu cercurile bancare de pe Wall Street. In primul rand, cu Iacob Schiff, presedintele bancii “Kuhn, Loeb & Co”. Iacob – Henry Schiff, nascut in 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase in 1865 in America, unde va reusi, datorita talentului sau financiar, sa ajunga in fruntea “Kuhn, Loeb & Co”. Cea care va finanta reconstructia cailor ferate din America (“Union Pacific”), folosind mana de lucru ieftina, chineza.
In 1904-1905, firma “Kuhn, Loeb & Co” a finantat Japonia in razboiul contra Rusiei, permitand astfel Japoniei sa obtina o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii rusi au fost preluati apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre acestia, antrenati pe un teren apartinand lui Standard Oil (SUA), il vor insoti pe “tovarasul Trotki” atunci cand acesta va reveni de la New York in Rusia, in 1917, la bordul vasului “Cristianja”.
Triumful bolsevismului in Rusia
Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducator al operatiunii de implantare a bolsevismului in Rusia. Nepotul sau, John Schiff, estima in “New York Journal American” (3 februarie 1949): “Batranul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolsevismului in Rusia”. O suma imensa la acea vreme.
Prima revolutie din Rusia avusese loc, de fapt, in februarie (martie) 1917, sprijinita de G. Buchanan – ambasadorul Angliei la Petersburg – si avusese un caracter pasnic. Urmarise, intre altele, instaurarea in Rusia a unei monarhii constitutionale: tarul urma sa fie controlat de Duma (parlament).
Guvernul provizoriu constituit atunci ii cuprindea, intre altii, pe printul Lvov, pe istoricul Miliukov si pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu – de comun acord cu Tarul Nicolae al II-lea, care abdicase – a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, sa-i urmeze la tron tarului.
Marele Duce se bucura, in februarie (martie) 1917, de sprijinul soldatilor, taranilor, muncitorilor, ca sa nu mai vorbim de clasa conducatoare a Rusiei. El a declinat insa propunerea. Trotki a recunoscut mai tarziu, in 1922, intr-o scrisoare catre S.R. Mstislaviski ca: “Revolutia (din februarie – n.n.) ne-a surprins in plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie”.
Adevarul este ca la data veritabilei revolutii – cea din februarie 1917 – corifeii “revolutiei” bolsevice din octombrie erau aproape toti – bine mersi – in Occident: Trotki la New York, iar Lenin ori Zinoviev in Elvetia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea in Rusia incepe ceea ce istoricii numesc perioada de “dvoevlastie” (“dualitate a puterii”) dintre “Comitetul provizoriu al Dumei” (proaspat constituit) si “Comitetul executiv provizoriu”. Ceea ce va afecta, treptat, deciziile si autoritatea guvernului provizoriu.
Bolsevicii, aflati atunci aproape toti in Occident, au “mirosit” momentul favorabil. Dar nu numai ei, cum vom vedea: bancherii de pe Wall Street, interesati de bogatiile enorme ale Rusiei – si din motive strict militare Germania – sunt cele doua forte care vor facilita bolsevicilor accesul la putere.
Consilierul lui Wilson
Eminenta cenusie care a facut posibila reintoarcerea lui Trotki in Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanti masoni de stanga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (in realitate nu era colonel, asa i se spunea).
Fara sa intram prea mult in detalii, este totusi cazul sa mentionam ca presedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre in 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunitatii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al bancii “Kuhn, Loeb & Co”. Presedintele Wilson insusi recunostea: “Domnul House este a doua mea personalitate. El este celalalt ego. Gandurile lui si ale mele sunt aceleasi”.
House, un marxist, scrisese, inca din 1912, un roman profetic, “Philip Dru, Administrator”, in care personajul principal, Philip Dru, incerca sa instaureze in lume “socialismul asa cum l-a visat Karl Marx”.
Ce-i drept, impozitul pe venit si ideea de banca centrala fusesera propuse chiar de Karl Marx in “Manifestul Partidului Comunist”, manifest inspirat de programul “Lojei Iluminatilor” al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale “Manifestului Partidului Comunist”, punctul al doilea prevedea “un impozit gradat pe venit”, iar punctul al cincilea – “centralizarea creditului in mainile statului prin intermediul unei banci nationale cu capital de stat si monopol exclusiv”.
Inca inainte de intrarea SUA in razboi (“provocata” prin incidentul cu vasul “Lusitania”, scufundat de un submarin german, cu 128 de americani morti), ancheta si Presedintele Wilson ascunsesera faptul ca “Lusitania” transporta 6 milioane de cartuse la bord pentru Anglia, in timp ce SUA se declarasera, oficial, in neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantand participarea SUA la razboi.
In 1917, tot House a format la New York grupul “The Inquiry”, care a eleborat planurile acordului de pace din 1919. Douazeci de membri ai grupului l-au insotit apoi pe Presedintele Wilson la Paris, la Conferinta de Pace. Printre acestia, House, bancherii Paul Warburg si Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferintei – “asociatia generala a natiunilor”, din care s-a nascut Liga Natiunilor – a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt.
In 1917, dupa evenimentele din februarie (martie), House, sustinut de bancherii Iacob Schiff si Paul Warburg – il expediaza pe Trotki cu un grup de 276 de oameni instruiti, la bordul vasului “Cristianja” in Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolsevici.
Un incident este semnificativ: arestat in portul Halifax de catre autoritatile canadiene ca “anarhist” (3 aprilie 1917), Trotki va fi eliberat urgent la interventia personala a colonelului House. Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg – care era seful serviciului secret militar german – il expedia pe Lenin cu un grup de bolsevici, care parazitau de ani de zile in Elvetia, in Rusia. Intr-un tren special (“vagonul plumbuit”), in scopul de a organiza la Petersburg o lovitura de stat care sa scoata Rusia din razboi. Bolsevicii urmau apoi sa incheie rapid o pace separata cu Germania.
Pachetul Lenin pentru Rusia
Winston Churchill, in cartea “The World Crisis” (“Criza mondiala”), vol. IV, pag. 72-73 scrie urmatoarele: “Catre mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistra. Ludendorff isi cobora vocea cand venea vorba despre ea. E adevarat, trebuie tinut cont si de riscurile disperate pe care comandantii militari germani si le asumasera. Ei se gaseau in aceeasi stare de spirit care ii condusese la declansarea unui razboi submarin, stiind prea bine ca acesta va provoca intrarea in razboi a Statelor Unite contra Germaniei. Totusi, nu fara un sentiment de teroare, au indreptat impotriva Rusiei arma cea mai respingatoare dintre toate: Lenin. L-au transportat pe Lenin din Elvetia in Rusia, intr-un vagon plumbuit, ca pe un <>. Decizia germana de a sprijini un puci bolsevic in Rusia era dictata, in martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA in razboi de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul sa incheie urgent o pace separata in Est, cu Rusia.
Trocul Lenin-Warburg
Dupa revolutia din februarie si instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile intr-un exil comod in Elvetia, departe de Rusia, lecturand tihnit prin marile biblioteci) intrase in legatura cu Max Warburg si serviciul secret german, prin intermediul “polonezului” Ganetki (adica al lui Furstenberg) si al socialistului elvetian Karl Platten.
“Trocul” propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania sa-l ajute sa preia puterea la Petersburg, in schimbul promisiunii lui Lenin de a incheia imediat o pace separata, in conditiile dictate de germani. Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest – Litovsk, in 1918.

Prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani

Hotararea de a-l expedia pe Lenin cu bolsevicii sai in Rusia a fost supusa de Max Warburg examinarii Statului Major german. La intrunire au participat, intre altii, generalul Erich Ludendorff (seful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen si secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann. S-au discutat rezultatele operatiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume intre 40 si 80 de milioane de marci fusesera folosite de Von Bergen pentru finantarea unor miscari subversive, produse de anarhisti, nationalisti si grupari antitariste, dar fara succes.
La mijlocul discutiilor, Diego von Bergen a rostit o fraza care a hotarat soarta secolului XX: “Cred ca cel mai bine ar fi sa auziti parerea dr. Helphand despre intreaga problema”. Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participantilor drept “purtatorul de cuvant al unor cercuri financiare bine plasate”. In realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg in Rusia, de mult timp. El conducea o intreaga retea, infiltrata mai ales in anturajul tarinei (din care facuse parte si celebrul Rasputin). Dar, in aceeasi masura, Parvus era la fel de bine infiltrat si in cercurile bolsevice. Preocupat de ocultism si fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era si membru important al Lojei Marelui Orient.
Imediat ce a inceput discutia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin si a bolsevicilor din Elvetia, cu un tren special, in Rusia. Parvus a solicitat pentru toata afacerea 5.000.000 de marci. Cu un an inainte, Parvus primise de la Max Warburg si serviciul secret german 1.000.000 de marci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, in ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanti. Suma solicitata acum de Parvus urma sa fie procurata de Max Warburg de la diversi bancheri europeni, legati de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.
Bani pentru bolsevici
Trebuie sa mentionam ca, pana in 1918, Max Warburg le-a asigurat bolsevicilor lui Lenin o finantare “europeana” (asadar diferita de ceea ce primea Trotki din Wall Street) de 40.580.997 de marci. Ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 de marci, sume considerabile la acea vreme. In plus, Max Warburg si colonelul Nicolai din serviciul secret german au “legendat” cateva zeci de ofiteri ai acestui serviciu cu nume rusesti si i-au expediat la Petersburg, ca principali experti in organizarea puciului.

Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda lui Lenin un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia

Acesti ofiteri germani, “legendati” ca rusi de Max Warburg si colonelul Nicolai, au ocupat, ulterior, pozitii de conducere in Armata Rosie, in tot cursul Razboiului Civil. Ei au alcatuit, pana in 1921, corpul de garda al conducerii bolsevice, asigurandu-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tacere de istorici.
Din cauza acestor legaturi cu bolsevicii, colonelul Nicolai a fost mai tarziu respins de Hitler si, dupa al Doilea Razboi Mondial, s-a refugiat in URSS, al carei spion devenise. Lenin si grupul sau de bolsevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, data fixata de serviciul secret german.
Despartirea bolsevicilor de ceilalti socialisti rusi, aflati in exilul elvetian, a fost violenta, bolsevicii fiind catalogati drept “canalii”, “tradatori” si “porci”. Voiajul de reintoarcere s-a facut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen si Sassnitz. Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm si Bielo-Ostrov, Lenin si grupul sau au sosit la Petersburg, la 3/16 aprilie 1917, seara.
In total, prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani. In timpul calatoriei, Lenin si grupul sau de bolsevici n-au avut voie sa se angajeze in discutii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrana suficienta, inclusiv laptele necesar copiilor mici. Cu titlu de curiozitate, sa remarcam ca serviciul secret german a suportat, in tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propaganda ale bolsevicilor. Printre altele, Max Warburg a finantat si “Pravda”.
7 august 1917: “Crucea Rosie” americana la Petersburg
In august 1917 – cu doua luni inainte de “revolutie” – la Petersburg isi face aparitia o asa-zisa “misiune a Crucii Rosii” americane: 36 de persoane, toate imbracate in halate albe, cu insemnele si simbolurile Crucii Rosii. Misiunea afisa scopuri strict umanitare. In realitate, lucrurile stateau putin diferit.
“Misiunea Crucii Rosii” americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre “misionari” se numarau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri si industriasi americani, deghizati in “medici”, incadrati fantezist in serviciul sanitar al armatei americane. “Misiunea” fusese expediata in Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul presedintelui Wilson. Acelasi care il expediase de la New York la Petersburg si pe Trotki, cu grupul sau de mercenari, la bordul vasului “Cristianja”, ca sa organizeze puciul bolsevic planuit.
In fruntea misiunii Crucii Rosii americane, “medicul” William Boyce Thompson, nimeni altul decat directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Alaturi de Thompson, alti “medici” si “infirmieri” vestiti pe Wall Street, ca Robert Barr (presedintele lui “Chase National Bank”), Corse (de la “National City Bank”), Averell Harriman (de la firma “Harriman”, cu mari investitii in mine si petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecati printre cei 10 medici (si cateva infirmiere) autentici.
Acestia din urma vor pleca, de altfel, o luna mai tarziu. “Medicii” de pe Wall Street vor ramane insa la Petersburg pana in noiembrie 1917. Adica se mai aflau acolo in timpul puciului bolsevic. Cine erau “translatorii rusi” ai grupului de “medici” de pe Wall Street? Primul, “capitanul Ilovaiski”, se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin). Alt “translator”: Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al carui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin si va face apoi o lunga cariera in diplomatia sovietica).
Cei 26 de “medici” de pe Wall Street si “translatorii rusi”, condusi de Ilovaiski, sunt primiti, in august 1917, in audienta de Lenin, la insistentele lui Trotki. Se pun la cale fabuloase afaceri postrevolutionare, ca si sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma sa-l acorde bolsevicilor, dupa preluarea puterii de acestia, prin puciul planificat.
Consecinte
Directorul lui “Federal Reserve”, Thompson, ii acorda un “ajutor” de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la “National City Bank” in Rusia. “Washington Post”, din 2 februarie 1918, mentiona in articolul “Give bolsheviki a million” (“Dati bolsevicilor un milion”): “William B. Thompson, care a stat la Petersburg din august pana in noiembrie, a facut o donatie de 1.000.000 de dolari bolsevicilor, in scopul de a-si putea raspandi doctrina in Germania si Austria. Domnul Thompson a avut ocazia sa studieze situatia din Rusia ca sef al misiunii Crucii Rosii americane. Domnul Thompson dezaproba critica americanilor la adresa bolsevicilor. El crede ca bolsevicii au fost prezentati intr-o lumina nefavorabila…”
Sa reamintim ca W.B. Thompson, cel care dadea milioane bolsevicilor inainte de “revolutie” si care finanta generos propaganda acestora in alte tari, era directorul lui “Federal Reserve” a SUA. Totodata, filiala din Petersburg unde J.P. Morgan a transferat bani pentru bolsevici a fost singura banca din Rusia pe care bolsevicii n-au nationalizat-o dupa preluarea puterii. Acelasi Thompson, in mai 1918, va infiinta in SUA “American league to aid and cooperate with Russia”, o liga pentru ajutorarea si cooperarea cu Rusia. O luna mai tarziu, in iunie 1918, Edwin Gay, de la “War Trade Board” (Departamentul Comertului de Razboi) va expedia Departamentului de Stat american un memorandum, recomandand “relatii comerciale si prietenesti mai stranse intre SUA si Rusia”. Documentul, aflat in arhivele Departamentului de Stat, estima ca daca populatia din zonele controlate (in iunie 1918 – n.n.) de bolsevici va avea conditii economice ameliorate, aceasta nu se va mai opune puterii bolsevice, ci o va accepta.
“Lampa lui Ilici” a fost General Electrics
Mai tarziu, acelasi Thompson, director la “Federal Reserve”, va ajuta si la deschiderea faimosului “Birou Martens”, primul cap de pod al spionajului economic bolsevic in SUA, cu sediul la New York, 110 West, 40-th Street, in “World Tower Building”. Exact in aceeasi cladire unde isi avea sediul, deloc intamplator, si “American International Corporation”, care ii includea pe directorii a 22 din cele mai importante firme de pe Wall Street.
Colaborarea secreta a Wall Street-ului cu bolsevicii se va concretiza, dupa puci, printr-o serie de mari contracte: “General Electrics”, de pilda, va obtine un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei. Astfel, in ciuda minciunilor propagandiste, “lampa lui Ilici” a fost, in realitate, “General Electrics”.
Firmele profitoare
Iata doar cateva din firmele profitoare ale puciului bolsevic, finantat de Wall Street: Firme americane: Gillette, Du Pont, Harriman, Hammer, Singer, Harvester, Westing House, Ford, Standard Oil, Caterpillar, General Electrics. Firme engleze: Royal Dutch, Shell, Metro-Vickers, Birmingham Arms, Stery, Ferguson. Firme franceze: Duverger, Schlumberger, Duralumin. Firme italiene: Fiat, Nobile, Montefiore. Multi dintre “medicii” de pe Wall Street vor face apoi, decenii la rand, colosale afaceri cu URSS. Ca, de pilda, Armand Hammer (“miliardarul rosu”) ori Averell Harriman.

Harriman a format cu statul bolsevic o firma maritima, care opera in regim de monopol. A capatat concesii pentru exploatarea (cu mana de lucru ruseasca, foarte ieftina, impulsionata de activisti si ofiteri CEKA) imenselor zacaminte de mangan din muntii Caucaz. Nu intamplator, acelasi Harriman va deveni trimis al SUA la Moscova si confidentul lui Stalin pe relatia cu SUA.
Stalin l-a finantat pe Roosevelt
Un alt fapt, ascuns cu grija: Henrik Iagoda, viitorul sef al NKVD-ului, se afla la inceputul anilor ’30 in SUA, de unde i-a trimis o scrisoare lui Stalin (noiembrie 1932), sfatuindu-l sa finanteze campania electorala a lui F.D. Roosevelt. Odata ales, acesta se angajase sa recunoasca URSS. Ceea ce s-a si intamplat. Iagoda lucra, in acel moment, de coniventa cu “eminenta cenusie” a “Biroului Martens” – Kenneth Durant – omul de incredere al colonelului Edward House, ajuns consilier si al viitorului presedinte american F.D. Roosevelt. Mai mult, Durant i-a facilitat lui Iagoda contactul cu Joseph Lash (membru al P.C. american) si amantul lui Eleanor Roosevelt. Pentru activitatea din SUA si sfatul “electoral”, Stalin l-a promovat ulterior pe Iagoda in fruntea NKVD-ului.
Activitatea lui Ghenrik Iagoda in SUA
Pana de curand, nici macar expertii in istoria NKVD-ului (KGB) n-au stiut ca, timp de aproape 10 ani, Iagoda a lucrat intr-o misiune secreta in SUA, avand acolo contacte la cel mai inalt nivel (Casa Alba, Departamentul de Stat, familia F.D. Roosevelt).
Nu era decat continuarea fireasca a relatiilor stabilite de Wall Street cu bolsevicii inca din august 1917, cand o delegatie de bancheri si oameni de afaceri celebri sosea la Petersburg, travestita in uniformele Crucii Rosii americane. Daca Germania – cum am aratat – i-a expediat pe Lenin si pe bolsevicii sai in Rusia si a sustinut “revolutia” (puciul) din 7 noiembrie 1917, pentru a obtine “pacea separata” de la Brest Litovsk, Wall Street-ul a vazut in aceeasi “revolutie” o mare afacere, un business fabulos, pe care l-a exploatat apoi decenii la rand. Pana cand alte conditii geo-economice au impus eliminarea comunismului.
Bolsevismul a cucerit puterea in Rusia printr-un puci, in noiembrie 1917, si a fost eliminat de la putere tot printr-un puci (zis si “puciul de opereta”) din august 1991. Intre cele doua puciuri si date (noiembrie 1917 si august 1991), un mare business s-a derulat in cel mai mare secret. Deschiderea recenta a lui Barack Obama spre Rusia are, asadar, un precedent istoric, inca din 1917.
Vladimir ALEXE

SMUCK MANOLESCU preia modelul Bubico Tismaneanu: Ambasadorul pupincuristilor bolsevici. De ce s-a omis Nicolae Manolescu din propria sa capodoperă?

După două decenii de la prăbuşirea (în sus!?) a comunismului, încă mai înregistrăm gesturi incredibile de laşitate, sfidare violentă a memoriei, profit imoral bazat pe maladia devastatoare a subculturii galopante în proporţie de masă.
Ar fi bine ca acest drept câştigat să nu ne mai fie, în nici un fel, terfelit în minciună. Adevărul, oricât de vinovat, de neplăcut, de apăsător asupra conştiinţei, trebuie recunoscut şi asumat de demnitate. Nu pentru ca un om sau mai mulţi oameni să fie judecaţi, condamnaţi, ci, mai important, reabilitaţi; valoarea lor şi a ceea ce ne-au oferit/dăruit depăşind cu mult mai mult momentele unor rătăciri în care au crezut ori s-au prefăcut că acceptă, aflându-se şi ei sub vremuri.
O carte foarte aşteptată în aceste două decade a fost Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură (Piteşti: Paralela 45, 2008, 1451 p.). O lucrare impresionantă, care cere luni de zile de parcurs cu atenţie şi, desigur, cu folos.
Plecând de la modelul de neocolit, instrument de lucru comparabil, Istoria literaturii române, de G. Călinescu, am căutat articolul despre autorul prodigios, Nicolae Manolescu (peste 20 de volume!), dar am constatat cu tristeţe că lipseşte. Voiam să compar pornind de la cum s-a autocaracterizat Călinescu la vremea lui şi cum o face N. Manolescu acum. Un fel de “literatură comparată”.
Domnul Manolescu a recurs la o stratagemă literară şi, într-o Postfaţă, a folosit opiniile unui coleg, universitarul-scriitor Sorin Alexandrescu. Opinii care, superlativ-elogioase, nu-l avantajează pe Nicolae Manolescu. Sorin Alexandrescu, fost coleg de catedră un timp, ori că nu a citit o bună parte din scrierile colegului său, ori că omite păgubos, nu salvator, pagini din trecutul ce se opune celor afirmate de domnia-sa.
Motivaţia e de neînţeles şi am zice, cu durere, scârbavnică
. Am o admiraţie pentru cultura domnului Sorin Alexandrescu, în vremea studenţiei mele constituia diferenţa (1961-1966). Îl priveam ca pe un exemplar exotic. Acum, la o vârstă înaintată, mă înspăimânt să citesc ce scrie domnia sa:
“O discuţie despre canon ar trebui să pornească de la recunoaşterea faptului evident că «ordinea literară» românească a fost stabilită de patru oameni: Maiorescu (1840-1917), Lovinescu (1881-1943), Călinescu (1899-1965), Manolescu (n. 1939). (…) Însemnătatea «celor patru» este enormă. (…) Maiorescu ridică din mâlul primordial arhipelagul genurilor şi atitudinilor literare; Lovinescu taie în pădurile şi poienile lui, contururile primelor oraşe şi conferă modernismului unica îndreptăţire a existenţei în cultură; Călinescu aduce în Istoria lui prima imagine despre sine modernă, iar Manolescu salvează decenii de-a rândul, de neghina comunistă, grâul curat.
Metafora despărţirii apelor de uscat, gestul demiurgic prin excelenţă, implică totodată indignarea apelor, respingerea formelor alternative ca antiforme. Demiurgul este şi Marele Defensor: Maiorescu ne apără de demagogie, Lovinescu de păşunism, Călinescu de naţionalism şi antisemitism în plină perioadă antonesciană, iar Manolescu respinge asalturile comuniste şi neaoşiste.”
Domnul Manolescu îşi promovează opera sa capitală pe baza unor minciuni sfruntante, jignitoare pentru generaţii. Cum a căzut în capcana aceasta? Cum a salvat decenii de-a rândul, de neghina comunistă, grâul curat, şi cum a respins asalturile comuniste şi neaoşiste?
Începând din anul 1961 (v. Viaţa românească, nr. 7) şi până 1965 (v. Literatura română de azi, Încercare de sinteză, în colaborare cu D. Micu), domnul Manolescu a fost un incredibil propagator al ideologiei literare bolşevice. Am mai scris şi nu vreau să mai dezvolt subiectul. Totuşi, pentru cei ce nu mai au acces la ceea ce Nicolae Manolescu tăinuieşte, voi puncta câteva lucruri, nu pentru a contesta pe un valoros om de cultură, ci pentru a dovedi că domnul Sorin Alexandrescu a dat un gir mincinos, condamnabil.
La vârsta de 23 ani, proaspăt absolvent şi colaborator la revista, de mare prestigiu pe atunci, Contemporanul, condusă de comunistul-ilegalist George Ivaşcu, şeful lui Nicolae Manolescu, tânărul critic făcea exact contrariul a ce se spune în Postfaţă de către Sorin Alexandrescu.
Să cităm de ici-de colo:

“Cărţile celor trei poeţi – Horia Zilieru, Anghel Dumbrăveanu şi Ion Rahoveanu – altfel diferenţiate individual, se aşează însă în unele coordonate tipice, dintre care reţinem deocamdată, ca simbol cuprinzător, lumina. Nu e doar incandescenţă a sufletului juvenil, ci un optimism funciar, bizuită pe o mare încredere în virtuţile epocii socialismului. Constructorul comunismului cultivă lumina. În poezia celor mai tineri e mărturia unor infinite rezerve de entuziasm. Lumina e puritate, candoare, dar şi dăruire optimistă idealului comunist.” (Contemporanul, nr. 11, 16 martie 1962).

Sau: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în cunoştinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi con-strucţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Înnoire, în Contemporanul, nr. 34, 24 august, 1962).

Să mai cităm o mostră: “Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul. (…) Încă în primii ani de după Eliberare, Partidul a început procesul complex şi îndelungat de închegare a unui front scriitoricesc unit, a îndrumării literaturii noastre.” (Literatura română azi, în Contemporanul, 34, 21 august, 1964).

A se observa că este vorba de articole aniversare. Ultimul slăveşte cele două decenii de la Eliberare. Un bilanţ literar al socialismului victorios. Manolescu a semnat săptămânal asemenea cronici în Contemporanul şi, normal, era bine stipendiat.
În anul 1965, împreună cu D. Micu (bineşcolit la Scânteia ani de zile!), editează volumul Literatura română de azi (se reia titlul aniversar de mai înainte!), într-un tiraj de 12.120 exemplare. Un diluviu de laude Partidului, lui Marx, Lenin, Gh. Gheorghiu-Dej şi lui Nicolae Ceauşescu şi literaturii socialiste/comuniste.
Cu asemenea propagandă bolşevică-unicat, falsificată de domnul Sorin Alexandrescu
, N. Manolescu se lasă “aliniat” în continuarea iluştrilor înaintaşi: Maiorescu, Lovinescu, Călinescu.
De ce s-a omis Nicolae Manolescu din propria sa capodoperă? De ce şi-a ascuns activitatea din acel “cincinal roşu”, 1961-1965? Activitate inclusă în opera omnia atunci când a primit premiul (autoacordat!) Anonimus (50.000 de dolari)!
Domnul Manolescu nu trebuie să se apere de o activitate trecută, duşmănoasă poporului român, cu ascunderea adevărului. Bodyguarzii săi, de o ineducabilă obrăznicie, într-un delir de incompetenţă, coalizaţi într-o imnologie de lingăi, la momentul potrivit, îşi vor arăta faţa dosului cu o voluptate la fel de vicioasă ca şi aceea a profitului îndelungat. Linguşeala sordidă nu este însă primul bumerang.

“Cel mai mare critic literar român din toate timpurile”, repetent la Academie

Domnul Manolescu are un singur mare duşman: el însuşi! Şi Ceauşescu s-a convins! Dar… prea târziu! Aşa se întâmplă dintotdeauna când “minciuna stă cu regele la masă”!
Curând după evenimentul apariţiei Istoriei manolesciene, s-a născut un nou scandal legat de persoana reputatului critic literar: domnul Nicolae Manolescu, “cel mai mare critic literar român din toate timpurile”, preşedintele USR, directorul revistei România literară, profesor universitar doctor, preşedintele tuturor juriilor care decernează premii (cui trebuie!), beneficiarul celor mai “financiare” premii, ambasador al României la UNESCO (împreună cu “tovarăşu Corbu”), editorialist sportiv la Evenimentul zilei (plus Adevarul – nota mea) etc., etc., etc., a fost respins de Academia Română de la titlul suprem. Ba, chiar a doua oară!
Lingăii în derută îşi muşcă limba… Totuşi, caiafele acestea triplicitare nu au organizat, în curtea Academiei, o “demonstraţie” precum pesediştii din Ilfov în apărarea unor gangsteri plângăcioşi, care demisionează din şase în şase luni, dar nu de tot.
Dar domnul Manolescu a fost şi este un luptător. Între 1961-1965 a luptat din răsputeri pentru ca noi să înţelegem (eram student!) că “Lumina e puritate, candoare, dar şi dăruire optimistă idealului comunist”. Şi aceasta nu ca membru, după cum mereu se împăunează. Şi comunismul a învins cu asemenea sprijin de autoritate. Noi, care am fost membri, am contribuit doar cu incompetenţa noastră, plătind şi cotizaţie.
La alegerile penultime pentru preşedinte al USR a urcat de 17 ori la microfon – ţâşti-bâşti – să-şi impună autoritatea, dar un comando ardeleano-moldav, foarte strunit, l-a înfrânt. A fost ales Eugen Uricaru (transilvănean). Dar, acesta, din păcate, a “defectat” aproape de încheierea mandatului şi domnul Manolescu, concurând cu… Mihai Gălăţanu (hî, hî, hî!) şi doamna Carolina Ilica, a triumfat. Păi, cum?
Cine dintre “revoltaţii” şi “lăudătorii”, ai celui care merită, pe drept, recunoaşterea valorii domnului Nicolae Manolescu în promovarea literaturii române neomoderne între 1965-1989, nu cunoaşte concesiile lui delirante şi incomparabile la care facem trimitere? Ori n-au citit şi atunci sunt nişte sărmani ignoranţi, subculturali, şi nu au dreptul să se afle în treabă, ori au citit şi atunci, din varii motive, se prefac a nu şti şi fac dovada unei împuţite laşităţi şi… complicităţi. Posibil profitabile!
Întrebarea se adresează şi condotierului lexical, Mircea Mihăieş care deplânge în România literară (păi, unde?!), revista condusă (aţi ghicit!) de reputatul literat respins de Academia Română, lovind cu bâta cuvântului în cei care nu sunt ca dânsul sub umbrela marelui respins. “Respingerea titularizării (pentru a doua oară!) a lui Nicolae Manolescu e cel mai limpede indicator al dezastrului moral în care Academia se bălăceşte de ani şi ani de zile” (în România literară, nr. 3, 2009, p. 4). Domnul Mircea Mihăieş împinge grosier acuzele către scriitorii “vexaţi de locul modest unde-i pusese domnul Manolescu”, dar membri titulari în înaltul for şi care i-ar fi fost opozanţi.
“Academicienii care i-au spus NU” lui Manolescu îşi şuşotesc în aparteuri explicaţiile şi îşi declară oamenilor de încredere antipatia pentru criticul refuzat a doua oară” (Cotidianul, 20.1.2009, p. 18).
Acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei, nu subscrie motivaţiei de felul: “Nu-mi place de mutra lui!” şi înclină să se ia în seamă “impactul” şi mai ales “tensiunile” pe care le-a provocat în mediul literar apariţia Istoriei: “Poate şi premiile, onorurile şi atenţia de care s-a bucurat criticul au cântărit în defavoarea admiterii lui. (…) A fost invidia la mijloc, a cules toate premiile, prea mult s-a vorbit de el. (…) Nu-i o greşeală că e vot secret, e o greşeală că oamenii n-au avut tăria să spună public ce reproşuri îi aduc.” (Cotidianul).
Oare de ce? – întrebăm din nou. De ce/cine se mai teme şi după douăzeci de ani?! E posibil ca numai de ei, de ceea ce ascund şi nu vor să rişte. E întristător!
Citez tot din avertismentele penale ale lui Mircea Mihăieş: “Dacă şaptesprezece din (sic) cei patruzeci şi unu din (sic) membri titulari consideră că Nicolae Manolescu nu e demn să poarte toga academică, înseamnă că nebunia şi iresponsabilitatea au atins cote intolerabile”. “Nebunia” şi “iresponsabilitatea”?
Dar dacă acei oameni au citit ceea ce se pare că M.M. să nu fi făcut când s-a alfabetizat în opera celui ce-i oferă o pagină fixă în fiecare săptămână în prima revistă literară din ţară (ori se preface eroic că nu ştie?), cum ar fi putut să-şi ignore conştiinţa?
Păcat că un comentator de talia sa se coboară la un nivel… intolerabil. Huliganic.
“Toga de academician”? La ce i-ar folosi dacă nu este ajutat, sincer, să se delimiteze de meritele incomparabile cu care promova “lumina comunistă”, în paralel şi exact când primii neomodernişti: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag şi alţii, şi alţii luptau pentru restabilirea cursului literaturii prezente cu performanţele interbelice şi anterioare acelei perioade?
Nu-l judec şi, cu atât mai puţin, nu-l condamn pe domnul Manolescu pentru avântul tineresc. Apreciez capacitatea sa sisifică de a se maturiza şi afirma deplin şi definitiv în fruntea criticii literare postbelice.
Dar rămâne o întrebare: de ce, după prăbuşirea sângeroasă a comunismului nostru drag, domnul Manolescu a renunţat la “cronica literară”? Am avut nevoie existenţială, literară, de cuvântul domniei sale atunci, dar nici în aceşti douăzeci de ani nu ne-ar fi fost de prisos.
Arta aparţine duratei, dar minciuna? Laşitatea, cupiditatea, lichelismul, oportunismul, pupincurismul, paradirea “lingvistică” a feselor mai-marelui tău temporar, sunt sortite şi ele duratei?
Trăim o etapă turbulentă. Un tsunami al subculturii şi al imoralităţii.

de George Mirea
Surse: Zodii în cumpănă si https://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/

SMUCK ION MORAR zis pretentioso sporgersi Ioan T Morar si cu ce-l tine strans Bubico Tismaneanu intre cele patru labute: banii si frica de Gaetan. DOC

ITMotto: “Dar nici nu îmi place să zic găşti. Poate ar trebui să găsesc un alt nume. Nu ştiu, grupuleţe, grupuscule de influenţă, care toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu. Că de altfel asta e singura lor motivaţie a existenţei în acel loc. Nu producerea unui conţinut interesant, nu depăşirea unor standarde profesionale, ci prezervarea banilor pe care îi primesc. Toate aceste găşti au politici interne, agende, interese continue. E o şerpărie de mediocrităţi. Şi atunci, în continuu sunt războaie, duşmănii, răzbunări, fronturi, deschise, închise, atacuri şi contraatacuri, gaşca lui Buşcu, Morar şi Caţavencu care se bate cu gaşca lui Toader şi gaşca lui Popa, care nu-l suportă pe nu ştiu cine.” – Andrei Gheorghe

Washington Post: Tismaneanu – ‘Vinegar on Old, Open Wounds’

Saturday, August 26, 2006

As a Romanian American businessman who came to the United States as a political refugee in the late 1960s because of the gross terror my family experienced in Romania under communism, I resent the casual way the July 28 news story “U-Md. Teacher Heads Inquiry in Romania” widespread anger at the appointment of Vladimir Tismaneanu to lead an official inquiry into communism in Romania.
Tismaneanu was an enthusiastic Communist Party activist into his thirties and a member of the most elite circles of Romania’s nomenklatura . His father was sent by the Politburo in Moscow to help establish the communist terror in Bucharest in 1945. Tismaneanu’s doctoral thesis, published in 1976 by a top Communist Party publishing house, is a vitriolic indictment of Western values.
The crimes committed by communists in Romania, such as jailing and murdering priests, intellectuals and businessmen and purging from schools liberal professors and children seen as “sons and daughters of the enemies of the people, or anti-communists,” are analogous to Nazi-era crimes. Is it imaginable that the son of a Nazi general who had himself served many years in the SS would be invited to lead an official inquiry into national socialism?
In the article, Tismaneanu said that his task is to combine “analysis and compassion.” Compassion for communism? For murderers, thugs and totalitarians bent on the destruction of the West? This looks like a major whitewash in the making.
Yes, communist crimes must be condemned. The appointment of Vladimir Tismaneanu, unfortunately, throws vinegar on old, open wounds.
Victor GaetanWashington
Washington Post
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova