November 21st, 2010 
VR 
Insemnatatea geopolitica a spatiului euxinian
1. Pe tarmurile Pontului Euxin au primit stramosii romanilor Vestea cea Buna, pentru intaia data chiar de la Sfantul Apostol Andrei, cum ne invata traditia consemnata de Sfantul Ipolit (cca. 170 – cca. 236) sau, in „Istoria bisericeasca”, de Episcopul din Cezareea Palestinei (265 – 339/40), cel mai de seama istoric din veacurile primare. Traditia a fost reluata mai tarziu de mari scriitori bisericesti, de-ar fi sa-l amintim aici fie si, numai pe calugarul Epifanie (sec. VIII) cu a sa „Viata a Sfantului Apostol Andrei”. De asemenea, Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane vine sa intareasca aceste afirmatii, cum o va face, mai tarziu, in secolul al XTV-lea, istoricul bizantin Nichifor Calist.
O parte din teritoriul actualei Romanii a fost, prin urmare, evanghelizat chiar de un ucenic al Mantuitorului Iisus Hristos. Crestinismul romanesc este de origine apostolica, prin prezenta Sfantului Apostol Andrei pe tarmul Marii Negre si aceasta este, neindoielnic, cea mai adanca legatura pe care o au romanii cu Pontul Euxin.
2. Predicarea de catre Sf. Apostol Andrei a Evangheliei prin aceaste tinuturi si-a vadit roadele cat de curand: amploarea vietii spirituale crestine in Scythia Minor a dus deja, catre finele sutei a III-a, la structurarea unei ierarhii bisericesti La Tomis exista astfel o episcopie subordonata Patriarhiei de la Constantinopol, iar episcopul tomitan avea sa participe, in 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.
In aceste conditii, putem intelege extraordinara inflorire a literaturii crestine in aceasta arie euxiniana, in cadrul a ceea ce avea sa fie numit scoala literara de la Tomis, respectiv scoala literara de la Dunarea de Jos. Membri ai ierarhiei tomitane, monahi veniti din Imperiu si stabiliti in aceste locuri ospitaliere si deschise crestinismului au scris, in greaca ori in latina, lucrari catehetice, epistolare, paremiologice, teologico-dogmatice, ascetice, calendaristice, apologetice etc.
Intre acestia, cei mai bine cunoscuti sunt Teotim I Filosoful, Ioan de Tomis, Teotim al II-lea de Tomis, Ioan Maxentiu si Leontius, Valentinian de Tomis, Dionysus Exiguus -in legatura cu care Pr. Dr. Gh. I. Dragulin a emis ipoteza ca ar fi aceeasi persoana cu Dionisie Areopagitul, fondatorul misticii rasaritene – Leontius Bysantinus. Reprezentanti straluciti ai scolii literare de la Dunarea de Jos – in linie ortodoxa, caci acolo s-a manifestat si o directie eterodoxa, ariana – au fost, in secolele IV-VI, Niceta de Remesiana, Laurentiu de Novae, Martin de Bracara.
Multi dintre acestia l-au propovaduit pe Hristos si printr-o intensa activitate misionara, colindand continentul pana spre marginile sale atlantice ori mediteraneene si intemeind si in Apus schituri ori manastiri crestine.
Operele scrise ale tuturor acestor ganditori crestini straromani, elaborate in principal in cadrul celor doua scoli literare crestine din zona Pontului Euxin, fac dovada existentei, in aria pontica, a unei vieti spirituale crestine de o intensitate cu totul speciala inca din primele veacuri de dupa Hristos si, in consecinta, a importantei decisive pe care liantul credintei crestine l-a avut in procesul de formare a poporului traitor pe aceste meleaguri.
3. Teritoriile aflate la vestul Pontului Euxin, intinzandu-se, catre sud, pana la Peloponez, iar catre apus, pana la coastele Siciliene, constituie ceea ce renumita preistoriciana Marija Gimbutas numeste Vechea Europa, o entitate culturala bine individualizata, cuprinsa intre 6500 si 3500 i. Hr. Aceasta straveche civilizatie europeana, a carei varianta ori nucleu de iradiere l-a constituit, dupa cum precizeaza cercetatoarea, aria Romaniei Mari, precede deci, cu cateva milenii, pe cea sumeriana, razboinica si violenta. Avem de-a face, dupa opinia Marijei Gimbutas, cu prima Europa, constituita inainte de infiltrarile popoarelor indo-europene: este Europa epocilor neolitica si a cuprului, caracterizata printr-un mod de viata esentialmente pasnic, pus in evidenta de absenta generala a fortificatiilor si a armelor de lupta, ca si a oricaror reprezentari privind o societate razboinica. Spiritualitatea acestei prime Europe s-a dovedit insa, pe masura extinderii cercetarilor arheologice, de mare bogatie si rafinament: „vechii europeni” aveau o scriere sacra, construiau temple, realizau ceramica si obiecte de cult, sculpturi si figurine reprezentand divinitati intr-o mare varietate de tipuri, participau la ritualuri sezoniere, funebre etc. Aceasta parte a istoriei europene se impune tot mai mult a fi recunoscuta si inteleasa.
4. In secolul al XlII-lea, dupa cum arata Simion Mehedinti, Pontul Euxin era o „mare italiana “. „La Kaffa erau dogi ca si la Venetia”, incat atingerea dintre locuitorii fostei Dacii si cei ai Italiei era directa si a fost rupta numai de forta navalitoare a turcilor selgiucizi. Se cuvine, iata, sa vorbim, despre latinitatea primara a culturii euxiniene in care se incadreaza, ca experienta cruciala, evolutia scolii Martirice Ardelene. Aceasta a mijlocit reconexarea noastra cu centrul Latiului, ceea ce a permis sa „socotim din nou sirul intamplarilor din Principate ab urbe condita”. Numai astfel incadrata, in cercul geocultural largit al marii culturi euxiniene, ni se destainuie pe deplin toate intelesurile acestei miraculoase scoli de redesteptare sufleteasca a neamului nostru.
Aceasta romanitate este trasatura cea dintai a europenismului nostru occidental. Teoria lui E. Lovinescu socoteste sirul intamplarilor relevante pentru Occidentul nostru interior abia de la Revolutia franceza. Corifeii scolii Ardelene socoteau acelasi sir de intamplari ab urbe condita, de la intemeierea Romei. Noi, romanii, nu ne occidentalizam, noi suntem occidentali ab originem, caci am fost si suntem traitori ai acestui aion aeternum, eonul roman, care poate fi talmacit pe deplin doar in cercul marii culturi euxiniene, care se suprapune in mare masura cu cercul romanitatii orientale cercul in care s-au intalnit cele trei mari spiritualitati fara de care nu putem vorbi despre europenism: spiritualitatea indo-europeana, care-si are matca in zona ponto-carpatica, spiritualitatea greco-romana – prin sinteza Romei si apoi a Bizantului – si spiritualitatea crestina apostolica, fiindca in aria Daco-Romaniei si a Greciei corintice au adus Vestirea Mantuitoare cei doi apostoli ai lui Dumnezeu: Pavel si Andrei).
Constructia spirituala a Romei in Orient n-ar fi putut veni decat de la romanitatea orientala sadita de Traian in toata Traco-Iliria, in Iliria si Dacia euxiniana deopotriva. Cercul euxinic razbate din nou in toata luminozitatea sa cu aceasta romanitate orientala, fiindca, dupa retragerea valului tataresc, de la gurile Dunarii pana la Golful Corintului infloresc „Vlahiile”, iar Pontul Euxin, precum s-a aratat, era o mare italiana. Iar legatura aceasta dintre locuitorii Daciei si cei ai Italiei vorbeste despre un bloc al marii latinitati. si, precum s-a vazut, stefan cel Mare, acest „atlet al lui Christos”, cum a fost denumit in Occidentul mediteranean, a inteles cu toata inaltimea importanta Pontului Euxin. Cucerirea otomana a Europei nu putea sa inceapa decat dupa ce s-ar fi savarsit cucerirea lumii euxiniene, si Pontul ar fi devenit „lac asiatic”. Abia cand avem o intelegere apasata a chestiunii euxiniene putem, in fine, dobandi o viziune realista a chestiunii europene si a dimensiunilor reale ale „micii noastre peninsule europene, la apus de istmul ponto-baltic”.
5. Simion Mehedinti apreciaza, in scrierile lui, ca ne aflam la inceputul unei noi faze in istoria statelor din Europa rasariteana si faza aceasta este inteligibila numai din perspectiva euxiniana completa. Fiindca, precum scrie Mehedinti, fata cu „marea masa mongola din rasaritul Asiei”, cu „furnicarul din India”, cu „marele centru de populatie din Statele Unite” si cu „inchegarea unui nou centru de desime in Rusia”, „mica noastra peninsula europeana devine un satelit politic, dupa cum e si un satelit fizic al Asiei”. Intra in istorie marile state continentale, „intemeiate pe acele mari aglomerari omenesti”, intre care „colosul rusesc” care, „spre a respira liber spre ocean” are nevoie de Baltica si de Pontul Euxin, din nou, incat „Europa peninsulara se afla in fata unui mare conflict de interese”, in locul „pericolului galben” (cliseu folosit, observa Mehedinti, de cei ce judeca istoria cu impresii capatate din istoria lui Altila si Cengis Khan), se ridica un „pericol alb”. „Coeficientul puterii istorice a noului focar e acea crestere de 12 milioane in fiecare deceniu, pe cand Europa peninsulara a atins limita cresterii de populatie (…). Iar elementul romanesc de la Dunare, (Mare) si Carpati se afla, ca si acum sute de ani, in fatada de rasarit a Europei”, un „front” si o „frontiera” spre stepa asiatica. (Oare este o intamplare care-i priveste doar pe romani faptul ca primul lucru decis de generalul Lebed, dupa victoria lui Eltin, a fost stoparea retragerii Armatei a 14-a din Transnistria? Acela salutat cu atata neintelegere de puterile Occidentului ca mare „democrat europenist” isi incepe ciclul prezidential printr-un gest de despotie asiatica: decide contra curentului european si mondial. O face din vointa exclusiva, complet arbitrara, ca orice mare despot din istoria „despotiilor orientale”. Iar chestiunea poate fi pe deplin inteleasa numai daca este pusa din nou din perspectiva euxiniana, a Marii Negre si a neamurilor din cercul euxinic).
Posted in 
Tags: 
