E prea devreme pentru a sti cum se va incheia acest episod al prelungitei crize ucrainene, dar e clar ca ziua ca prin aceasta criza – fie ea indusa sau doar imprevizibila – , a carei principala victima e, desigur, statul independent ucrainean, au de pierdut enorm, ca prestigiu in fata lumii, si Occidentul, cu institutiile sale NATO si UE, si Statele Unite.
Pe de o parte, relocarea grupării teroriste MEK în unele dintre țările europene ar putea avea consecințe grave în ceea ce privește securitatea cetățenilor europeni. Pentru o mai bună înțelegere a acestei amenințări, trebuie cercetat cu atenție trecutul prezenței neoficiale a acestei grupări într-unele dintre țările europene.
Dr. George Ene, un profesionist al informatiei, a reusit sa concentreze in paginile cartii sale, pe langa analizele la obiect asupra aspectelor de securitate si siguranta nationala, aproape toate documentele descoperite pana acum privind urmarirea jurnalistului si militantului pentru Dacia Mare, Mihai Eminescu, in special de catre serviciile secrete ale Austro-Ungariei.
”Partidul Național Liberal nu a încurajat niciodată cenzura și nu își va schimba niciodată viziunea în ceea ce privește această practică ce nu are nimic în comun cu un partid cu doctrină liberală. PNL este împotriva oricărei acțiuni menite să îngrădească dreptul la libertatea de exprimare, ceea ce presupune libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice fel, indiferent de frontiere, sub forma orală, scrisă, tipărită ori artistică sau prin orice alt mijloc.”
Radu Călin Cristea o ia de la capăt: să nu discutăm despre cenzură. Mai pierdem un sfert de oră. Trecem peste obsesia cu ignorarea cenzurii. Încearcă altă variantă. Ceva la care se pricepe cel mai bine de când a venit în CNA: pledarea cauzei posturilor pe care le protejează fățiș. Am mai spus-o, o repet: e mai priceput decât reprezentanții posturilor care-și apără cauza. Prima opțiune: Antena 3. Acum e rândul TVR.
Desigur, daca Stelian Tanase argumenta ca a oprit serialul „Mostenirea clandestina” ca nefiind viabil artistic, estetic, il credeam, dar ca e securistic si face propaganda comunista nu ma convinge, e o acuza prea gogonata. Nici grandguignolul Plesu n-ar fi in stare de asa o prostie.
Semnalam anchetele unui coleg de presa, Daniel Befu, care merita cel putin un premiu de jurnalism: Premiul pentru Curaj. Daniel Befu a lansat luna trecuta un blog dupa ce o serie de investigatii i-au fost ciuntite, obliterate sau cenzurate de la publicare.
Rolul Romaniei la Gurile Dunarii si Marea Neagra, fruntariile Europei
“Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta” – Charles Upson Clark – Octombrie 1941
DOCUMENT. Brosura informativa cuprinsa in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, 2005
HISTORICUS, 1915
“De ce ne trebuie Basarabia”
Razboiul european a luat proportiile unui adevarat cataclism. Toate marile puteri ale Europei si pe deasupra Japonia iau parte la macelul inspaimantator care insangereaza omenirea de aproape un an de zile.
Luptele se dau pe fronturi de mii de kilometri si milioane de ostasi cad sub focul ucigator al armelor celor mai perfectionate.
Intreaga viata economica a statelor in lupta e ruinata, iar tarile neutre traesc intr-o adevarata teroare inspaimantate de acest groaznic razboi care ameninta totul cu distrugerea.
In afara de lupta sangeroasa de pe fronturi, in afara de inspaimantatoarele atacuri ale milioanelor de ostasi care brazdeaza Europa cu brauri de foc, beligerantii si in special Tripla Intelegere, care se simte mai slaba militareste decat puterile centrale, dau asalturi disperate neutrilor pentru a-i tari si pe ei in acest razboi al imperialismului european.
Si daca luptele pe fronturi stagneaza uneori, daca luptatorii stau in transee luni de zile intr-o inactivitate enervanta, daca in unele parti beligerantii stau fata in fata fara a se hotari sa faca jertfa suprema si sa dea atacul decisiv, in capitalele statelor neutre lupta diplomatica se duce mereu cu aceiasi intensitate, asalturile devin din ce in ce mai inversunate.
De altfel, chiar de la inceputul razboiului dovedindu-se superioritatea covarsitoare a Puterilor centrale, Tripla Intelegere si-a pus intreaga speranta in interventia neutrilor, asteapta victoria nu de la armatele ei insuficiente pentru a o obtine, ci de la intrarea in lupta a unor forte noi, de la neutrii pe care nadajduia ca prin promisiuni si prin amenintari sa-i decida in cele din urma sa se arunce cu toata puterea impotriva austro-germanilor. Si daca anglo-franco-rusii n-au prea inregistrat succese pe campurile de lupta, daca Belgia e in intregime ocupata si Franta invadata de Germani, daca armatele rusesti sunt pretutindeni distruse, Tripla Intelegere a repurtat in schimb dupa aproape zece luni de asalturi continue la Roma, succesul determinarii Italiei de a calca alianta care o unea de treizeci de ani cu Puterile centrale si de a se zvarli in razboi alaturi de anglo-franco-rusi.
Este aceasta, fara indoiala, un succes diplomatic al Triplei Intelegeri obtinut insa cu mari jertfe, cu sacrificarea tuturor intereselor sarbesti.
Pentru a o hotari sa intre in lupta i s-a promis Italiei un adevarat imperiu colonial si in plus toata coasta Adriaticei si Albania de sud indepartand astfel din nou pe nenorocitii de Sarbi de la Mare, sfaramandu-le vechiul vis de patrundere la Adriatica.
Pe baza acestor promisiuni, care, daca s-ar indeplini ar satisface imperialismul italian si ar face din Adriatica un lac italienesc, regatul lui Victor Emanuel al III a intrat in lupta.
Pentru a determina insa aceasta intrare in actiune, Tripla Intelegere a fost nevoita sa dezminta singura principiul nationalitatilor cu care spera sa ademeneasca pe neutri, caci a trebuit sa cedeze Italiei coasta dalmata locuita numai de sarbi.
De altfel, era evident inca dela inceputul razboiului ca nu din principiul nationalitatilor a izvorat acest formidabil razboi si ca nu pe baza acestui principiu va fi purtat el.
Principiul nationalitatilor putea servi doar ca decor pentru a ascunde adevaratul joc de ademenire a neutrilor incercat de Tripla Intelegere. El n-avea insa ce cauta intr-un razboi de suprematie politica si economica a lumei, in razboiul celui mai pronuntat imperialism.
Inchipuiti-vi-o pe Rusia, sugrumatoarea ucrainenilor, finlandezilor, polonezilor, moldovenilor, georgienilor si atator altor nationalitati, luptand pentru triumful principiului nationalitatilor!
Razboiul pentru stapanirea economica a lumii
Adevarul e ca razboiul a inceput si se poarta pentru stapanirea economica a lumii.
E razboiul dintre Germania, care, prin dezvoltarea ei uriasa, pretindea cu drept cuvant stapanirea cailor de comunicatie si debuseelor necesare industriei si comertului sau, si dintre Anglia, care nu admite ca altcineva sa mai stapaneasca Marea de care ea dispune de atatea veacuri.
Toti ceilalti beligeranti in afara de Anglia si Germania sunt numai personaje secundare in acest razboi in care lupta se da intre vechea suprematie engleza si forta noua germana.
Si natural ca intregul razboi imprumuta caracterul ce i-l da lupta economica si politica dintre Germania si Anglia.
Daca acestea lupta pentru stapanirea in general a marilor si oceanelor, Rusia lupta si ea pentru stapanirea Marii Negre si a portilor acestei mari, Dardanelele, dupa cum Turcia se razboieste pentru pastrarea acestei stapaniri.
Italia, la randul ei, s-a aruncat in lupta pentru a face din Adriatica un lac italienesc, spre a fi numai a sa, fara nici o concurenta si fara nici o pretentie streina, iar Austro-Ungaria lupta cu toate puterile pentru a-si pastra partea ei de mare, mijlocul indispensabil de comunicatie si de viata.
In aceste conditii, a pune lupta pe principiul nationalitatilor inseamna a inlatura interesul economic, singurul care prezideaza si conduce acest razboi.
Ni s-au parut necesare aceste explicatii fiindca in lupta pe care o duce si in Romania Tripla Intelegere pentru a ne castiga concursul a cautat prin presa si prin organele ce-i stau la dispozitie sa inlature cu totul partea economica a razboiului, sa ne distraga atentiea de la planurile rusesti in Marea Neagra.
Ori, e vizibil ca in acest razboi Romania – daca va interveni si noi credem ca trebuie sa intervina – are datoria intai sa-si asigure existenta si apoi sa infaptuiasca unitatea nationala.
Ori pentru asigurarea existentei sale, Romania are neaparata nevoie de gurile Dunarii si de libertatea deplina a Marii Negre.
Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei
Intr-un studiu aparut de curand, dl Vintila Bratianu arata importanta enorma a Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei.
Dunarea formeaza pentru Romania artera principala, prin care se scurg toate bogatiile acestei tari. Romania are astazi in stapanirea ei 1300 km din malurile Dunarii, dintre care peste 490 km sunt ambele tarmuri, pe teritoriu romanesc.
Din aceste fapte rezulta o consecinta logica si primordiala pentru intreaga viata a Romaniei: aceasta tara are absoluta nevoie de libertatea de navigatie completa a Dunarii, de libertatea completa a gurilor Dunarii.
Dar ceva mai mult: dl Vintila I. Bratianu arata, luand ca pilda raul Volga, ca avem nevoie ca libertatea regimului pe Dunare sa fie completata printr-un regim liber si pe Marea Neagra si in Stramtori. Neavand aceste libertati, Dunarea scurgandu-se intr-o mare inchisa (in cazul nostru inchisa politic) noi tot nu ne putem folosi de acest fluviu in masura in care ne dicteaza interesele noastre.
Ori razboiul actual a pus la ordinea zilei chestia libertatiii de navigatie a gurilor Dunarii, a Marii Negre si a Stramtorilor. Dnii Sasonow, Goremykin, Gurko, Miliukow, printul Trubetkoi, toata presa ruseasca cer in mod hotarat si unanim Constantinopolul si Stramtorile.
Ceva mai mult, Rusia cere, acum chiar, cand este departe de victorie, Galatiul nostru: aceasta o afirma si raposatul rege Carol intr-o convorbire cu dl. Virgil Arion, aceasta o afirma si dl P. Carp int-un articol publicat in «Moldova» ; aceste afirmatii, pana acum cel putin, n-au fost desmintite oficial de guvernul actual.
Stim deci pozitiv ce vor Rusii, iar realizarea acestei dorinte a Rusiei este desfiintarea oricarei libertati de navigatie a Dunarii, a gurilor Dunarii, a Stramtorilor. Deci, in caz de victorie ruseasca, vom depinde in toate aceste chestiuni complet de bunavointa Rusiei, vom fi nevoiti de a cauta sa obtinem aceasta bunavointa ruseasca si, deci, vom fi vasali Rusiei!
Feluriti comentatori sau , ma rog, asa cum se considera dansii, de tipul, mai nou, al autorilor de la revista italiana “Limes” sau rusul Aleksei Eliseev, se grabesc sa bage Romania in tabara antirusa. E o apreciere superficiala si abuziva, de fapt e o etichetare neargumentata. Iar faptul e posibil, nu in ultimul rand, si din cauza ca lumea de dupa razboiul rece (sau, mai riguros spus, de dupa dezmembrarea URSS si aparitia asa-zisei “Noi Europe”) intarzie sa se restructureze. Daca omenirea de dupa cel de al doilea razboi mondial s-a reconfigurat surprinzator de repede, in numai cativa ani, in Vest si Est, acum asistam la o situatie cu totul diferita. Dupa doua decenii de cautari si confuzii, relatia SUA-UE-Rusia continua sa pacatuiasca prin imprecizie si imprevizibilitate, iar componenta Europa Unita este cea mai incoerenta si mai greu de fixat intr-o definitie. Fiecare dintre statele europene se pozitioneaza distinct (si bilateral) fata de Washington si Moscova (de parca n-ar fi toate membre si ale NATO, si ale UE) , iar aceste diferentieri tind sa se accentueze. Intre Europa occidentala si cea central-rasariteana nuantele sunt tot mai pronuntate, iar aceste tendinte deosebitoare se prelungesc si adancesc si in interiorul “Noii Europe” (formula americana tot mai improprie, caci tot mai departe de realitati). Studiul pe 2009 al institutiei americane German Marshall Fund (GMF) atesta cifric fluiditatea peisajului geopolitic european al clipei. Sondajul GMF arata, de pilda, ca “imaginea, in randul populatiei, a unei Europe Centrale si de Est rusofobe si a unei Europe de Vest rusofile nu s-a regasit in studiul Transatlantic Trends 2009”, rezuma “The New York Times” . Asupra relatiilor UE (si Romaniei in particular) cu Rusia , asa cum reies ele din acest studiu, ne vom opri si noi aici. Europa Unita are de rezolvat , pe aceasta relatie, o ecuatie: eforturi pentru extinderea in continuare a NATO, iar prin aceasta ostilizarea relatiilor cu Moscova, sau eforturi pentru stabilizarea energetica (si nu numai) a Europei printr-o cooperare extinsa cu Rusia? Pozitia vesteuropenilor este mai clara: cei mari (Germania, Franta, Italia, Spania) sunt cei mai deschisi “prorusi”, iar lor li se alatura si partenerii mai mici din vestul continentului (Marea Britanie continua sa ramana traditionalul electron liber ce face piruete mai degraba prin apropierea SUA). In Est, lucrurile sunt mai greu de prins intr-o formula. Polonia si tarile baltice sunt (cel putin) reticente fata de Rusia, unii incearca sa bage in aceasta tagma si Romania, in timp ce state ca Slovacia, Ungaria, Bulgaria (si desigur Serbia) gasesc formule fericite de coexistenta si conlucrare cu fostul lor mare aliat. Pozitia Romaniei raportata la Rusia este, in sfarsit, mai subtil nuantata in studiul GMF decat o prezinta cu insistenta diversele formulari ventilate de catava vreme care ne pun, cum spuneam, in tabara rusofobilor. Sa lasam deoparte exprimarile oficiale abrazive fata de Rusia, de care se face atata caz, pentru a consemna constatarile studiului GMF , intemeiate, cum spuneam, pe sondaje de opinie. (Americanii nu au neaparat cei mai subtili politicieni si diplomati, dar politologi si autori de sondaje de opinie, da.) Iata ce spune studiul: Romania a fost una dintre tarile cele mai reticente (38 la suta) in privinta aplicarii de presiuni diplomatice Rusiei pentru ca aceasta sa-si tina angajamentele de livrari energetice altor state. Si: Romania a sprijinit, de departe, cel mai mult (75 la suta), o cooperare energetica sporita cu Rusia, “chiar in conditiile in care guvernarea de la Moscova ramane nedemocratica”. E obligatoriu de precizat ca, in acest studiu, prin Romania nu se intelege Bucurestiul oficial (cel care, de exemplu, se fereste de proiectul South Stream sau de altele propuse de rusi, ca de dracul), este vorba de romani, de cei ce au participat la sondaj. Constatarile studiului se refera la perceptia romanului de rand asupra Rusiei, nu la linia oficiala. Ceea ce ne face sa credem ca politica Romaniei fata de Rusia trebuie sa tina seama de dezideratul popular majoritar, sa actioneze in sensul lui si sa aplice actualei linii corectivele necesare pentru o abordare sincera, necrispata, deschisa, imaginative, a dialogului cu Rusia. Formula “relatii pragmatice cu Rusia” , de care se se folosesc pana la abuz demnitarii de la Bucuresti cand se refera la Rusia, din comoditate, incompetenta, lipsa de imaginatie sau ipocrizie , este paguboasa, nu a dus si nu poate duce la nimic bun. Revin la studiu. El mai observa si altceva interesant: romanii au o viziune deloc simplista si in ce priveste relatiile cu Statele Unite. Ei raman, in continuare, cei mai “proamericani” in aceasta parte de lume, dar se entuziasmeaza (ca si polonezii) cel mai putin la prestatia prezidentiala de pana acum a lui Barack Obama (doar cu 14 la suta il apreciaza romanii mai mult decat pe Bush, fata de 90 la suta – germanii, 77 la suta – francezii, 64 la suta – italienii etc.). Suntem, asadar, cei mai proamericani, dar nu si printre rusofobii cei mai virulenti, vrem relatii mai bune si extinse si cu Statele Unite, si cu Rusia. Am fi oare, prin aceasta, oportunisti? Mai degraba e vorba de valorificarea oportunitatilor pe care le pot oferi si Rusia, si SUA. Deci, oportunitati, nu oportunism. Prea multe citate memorabile din fostul presedinte George W. Bush nu prea sunt de dat, dar metafora lui, ca Romania trebuie sa fie o punte intre Rusia si Occident, merita a fi retinuta. Dar o punte nu in sensul ca toata lumea trebuie sa tropaie pe ea dintr-un sens intr-altul, sa o calce in picioare de la Vest la Est si invers.
Traian Ungureanu: “S-a ajuns la situatia limita. Israelul nu mai poate tolera situatia in care un stat e bombardat in permanenta, zi de zi, ceas de ceas. S-au strans 6464 de rachete, trimise de Hamas in sudul Israelului, luand la tinta populatia civila. Desi, Israelul este acuzat ca ia la tinta populatia civila, ceea ce cred ca este o nerozie. (…) Eu cred ca asta e o discutie stupida, pur si simplu, tema proportionalitatii. Ce ar insemna proportional in aceast caz? Ca Israelul sa raspunda Hamas cu aceeasi moneda? Pai asta ar insemna ca Israelul ar trebui sa bombardeze scoli, moschei, case, in mod intentionat, asa cum face Hamas-ul, de sase mii si ceva de ori. Ei, asta este o absurditate. Israelul, din cate vedem, loveste obiective militare. (…) Vedem la televiziuni si ziare occidentale adevarate orori in materie de jurnalism. Exista aici, in mediile de presa si in mediiile academice, o majoritate covarsitoare anti-americana, anti-capitalista, pro-araba, si, imi pare rau s-o spun, purtatoarea unui nou gen de anti-semitism.” AUDIO Traian Ungureanu, despre situatia din Gaza … (HotNews si RFI)
Nota bene – Principiul “proportionalitatii: conform agentiilor de stiri “antisemite” occidentale, la ora aceasta sunt peste 800 de morti in Gaza, dintre care circa 200 copii si alti 200 femei si batrani. In Israel, 13 morti, dintre care 3 soldati ucisi de proprii lor colegi dintr-o eroare.
Deci, inteleg ca s-a decretat: oricine critica sau protesteaza fata de crimele oribile si catastrofa umanitara din Gaza e… “antisemit”. Atunci, probabil, toata Europa e “antisemita”! N-aveti niste pantofi mai vechi sa-i trantim in capul urecheatului asta de utecist intarziat?!
“Antisemitul” post occidental EuroNews
Tens of thousands of people, in cities all over Europe, have been demonstrating against the Israeli offensive in Gaza. In central London, three police officers were hurt when demonstrators hurled shoes and placards as police in riot gear confronted a crowd of around 20,000 outside the Israeli embassy. Fifteen people were arrested after a breakaway group of about 2,000 people continued to clash with police. Two were detained on suspicion of assault. Thousands demonstrated in Edinburgh, in Scotland and marches were held across France, the biggest of them in the capital Paris. Police estimated 30,000 people took part. Scuffles broke out with small groups of demonstrators fighting running battles with police as the protest dispersed. In Germany, some 8,500 people ralled in the centre of Berlin. Another 10,000 marched in Duisburg. In Norway, police used tear gas to break up a 1000-strong protest after bottles and rocks were thrown and in Sweden, after a march by up to five thousand people, some protestors attempted to storm the Israeli embassy in Stockholm. In Barcelona, an estimated 30,000 people took to the streets. The demonstration was called by 300 Catalan groups demanding an end to arms trading with Israel. In Milan, Florence and Venice several thousand people carrying Palestinian flags marched to protest against the Israeli offensive, some waving Israeli flags, besmirched with swastikas. The demonstrations have been fuelled by the rising death toll in Gaza which currently stands at over 800 Palestinians, roughly half of them civilians. Thirteen Israelis, including 10 soldiers, have been killed.// “Cu totii suntem palestinieni!”
comenteaza un cititor interviul luat amabasadorului Iranului in Romania, Hamid Reza Arshadi, care spune: “Exista o distanta considerabila intre Iran si Marea Neagra. Toate motivele de ingrijorare sunt insa ale Rusiei. Noi nu dorim sa avem vreun amestec in situatia politica interna a vreunei tari. Anumite voci sustin insa ca instalarea acestui scut anti-racheta in Europa de Est reprezinta o reactie la amenintarile Iranului sau ale Coreei de Nord. Dar pentru orice analist politic real acest lucru este foarte amuzant. Pentru ca nu exista nici un motiv ca vreuna din tarile acuzate sa atace un stat din aceasta zona a Europei. Multe state ale lumii se impotrivesc acestui sistem de monopolaritate si, de aceea, probabil ca Rusia nu vrea ca cel mai important concurent al ei, Statele Unite, sa se apropie atat de mult de granitele sale. Este un alt exemplu de conflict care poate aparea intre marile puteri. Ramane la latitudinea autoritatilor romane sa hotarasca, in functie de interese, cum sa actioneze si sa colaboreze cu partile implicate.”
March 3rd, 2014 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
