Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Cercetatul de ANI si pensionabilul de la UNESCO N. Manolescu, de profesie intelectual de bucatarie (vezi foto via Wikipedia), il ataca grotesc si grobian pe Constantin Noica, marele ganditor de dreapta de o valoare universala si fost detinut politic in perioada Securitatii bolsevice, in cotidianul Serviciului de Informatii Externe, “Adevarul”. Adica “Pravda”, ca sa ne exprimam mai pe intelesul patronilor lor.

Noica este mort. Manolescu, fostul propagandist stalinist de sub pulpana lui G. Ivascu si, apoi, silit de circumstante si abnegatie, mare gurist ceausist, pare, in ciuda varstei, sa mai miste. Inca. Fiul de legionar care si-a tradat parintii si neamul joaca tontoroiul pe cadavrul lui Noica, fezandat sadic de Gabriel Andreescu, un curlangiu ramas cu sechele interne supurate si chiar cronicizate dupa ce a fost refuzat violent de Remus Cernea, altfel disident de serviciu al unui lumi in declin :), handicapat sufleteste gradul III si grav bolnav de anticrestinism, dobandit pe fondul frustrarilor sale de minoritar sexual. G. Andreescu  uraste cu nesat romanii, cel mai probabil de cand Rechinul – regretatul si legendarul contraspion Alexandru Tonescu – i-a dat o palma de i s-a rasucit capul de trei ori in loc, dupa ce fusese prins intr-un schimb de documente cu un agent KGB care actiona sub steag strain, cu acoperire de diplomat sud-american.

Constantin Noica a ajuns in inchisoare, condamnat la 25 de ani de munca silnica, in urma unui denunt al magistrului lui Manolescu, funebrul Zigu Ornea, cei doi fiind cunoscuti drept un fel de lustragii cu limba ai “maestrului” kominternist al “Lojei de la Comana”, membrul CPEx al CC al PCR, Gheorghe “Gogu” Radulescu. In articolul din “Pravda” SIE, Critica criticii II. Dosarul lui Constantin Noica, precedat de mai anostul I, intelectualul de bucatarie sustine ca nici Lăncrănjan (alt mort si mare roman) sau Săraru “n-au scris lucruri mai îngrozitoare” decat Noica. Ciudat, in decembrie 1989, cu doar cateva zile inainte de busculada, cand cobora alaturi de Zigu Ornea, ambii destul de aplecati, din limuzina neagra a lui Gogu Radulescu, pentru a o admira pe Valeria Seciu in “Arta iubirii” la teatrul unde rupea bilete Catalin Harnagea, Nicolae Manolescu ii spunea “saru’mana, boierule” conului Dinu Sararu. Cand o sa-l prinda odata Sararu cu bastonul de dupa ceafa si o sa mature toata curtea Uniunii Scriitorilor cu hoitul lui, atunci o sa vedem cum o sa-si aduca aminte de formula magica de adresare pentru a fi iertat de la neantizare.

Dar sa ne intoarcem la “critica criticii”, textuletul de turnatorii literare conceput in vitro pe baza cartuliei lui G. Andreescu „Cărturari, opozanţi şi documente – Manipularea Arhivei Securităţii“ (in care am inteles ca mi se dedica un intreg capitol). Pe ce se intemeiaza aceasta critica a criticii? Manolescu dixit: “Iată doar o jumătate de rând din cele 29 de pagini ale unei declaraţii, date la ieşirea din închisoare, în 1964, despre Emil Cioran: „Nu-i un om, e un refuz uman“.” Carevasazica, criticul prezinta si analizeaza o jumatate de rand dintr-o declaratie de 29 de pagini. Uau! Mai ceva ca afirmatia de gâgă din teza lui de doctorat in care scrie ca “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.

E bine ca a ajuns N. Manolescu sa-i refuze lui Noica insusi dreptul de a gandi. Mai ales despre un coleg de generatie, care a trecut de la un hitlerism exaltat la un legionarism inflacarat dar apoi negat, pentru a ajunge in cele din urma la un nihilism disperat. Nu sunt eu cel in masura sa-l judece pe Cioran, desigur. Dar inainte de a-si permite Manolescu sa-l judece pe Noica eu ii doresc sa stea in inchisoarea macar o zi din cele peste 2000 traite de marele ganditor in temnitele bolsevice in care a fost aruncat de turnatoriile lui Ornea. Cam atatea zile cate a petrecut el la Paris, cu doua dintre nevestele lui, ca ambasador la UNESCO, alegand sa stea intr-un apartament pe Champs Elysees a carui chirie a costat pana acum romanii circa o jumatate de milion de euro.

Ca unul care am contribuit la publicarea de catre profesorul Constantin Barbu, discipol si exeget al lui Noica, a 20 de volume din Arhiva Neagra – Dosarele distrugerii elitei romanesti – Procesul Noica-Pillat, ce contin documente provenite din Arhivele CNSAS sunt, insa, in masura sa-l contrazic pe cioclul literaturii romane. In Dosarele lui Noica de la CNSAS nu ies in evidenta “jumatatile de randuri” scoase din context de Manolescu in procesul neo-bolsevic de demitizare si reincarcerare culturala a elitelor romanesti in care este angrenat, cu toate motoarele pe care i le ung, pe banii nostri, structuri care ar trebui sa apere statul roman (cam greu, totusi, pentru un trabucar al tuturor regimurilor). Nu, nu remarcile critice ale lui Noica sunt cele care umplu dosarele de intuneric ci haul oribilitatilor sinistre ale tortionarilor, pe care, iata, Manolescu, ca intr-o perversa rasturnare alb-negru orwelliana le omite pentru a infiera insa “crimele”… victimei. Revolvo, ca nu degeba militanul gandirii e platit de Ministerul “Adevarului”. Mai grav e ca, daca “Adevarul” intors pe dos apartine SIE, conform surselor de pe piata media, chestia asta se petrece din taxele noastre, sub obladuirea “comandantului suprem”.

Fara indoiala, Manolescu este nu numai unul dintre cei mai buni tortionari culturali si ideologici actuali, demn urmas al tovarasilor Gogu si Zigu, dar si exemplul perfect de produs expirat si zombi reeducat al sinistrului regim de ocupatie bolsevica a Romaniei.

Pe tema Constantin Noica o sa-l las insa pe profesorul Constantin Barbu sa-i ofere o lectie cu vergeaua la fundul plin de pene si bube al plagiatorului epocii de aur, care mai zvancneste inca sacadat si haotic, imprastiind otrava din gatul retezat, dupa ce tocmai a fost decapitat pe treptele revistei Tribuna din Cluj. O sa ma mai refer insa – aparandu-l pentru ca el nu mai poate sa o faca, de pe pamant – la un al treilea mort cu care se razboieste, “curajos”, cel care va ramane in istorie doar cu descrierea sintetica si perfecta facuta de George Calinescu: N. Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”.

Dupa “dusmanul poporului” Constantin Noica, lista neagra adusa la zi de komisarasul cel viteaz il cuprinde in articolasul sau kafkiano-orwellian si pe adormitul intru Domnul Andrei Vartic, inimosul basarabean luptator, la propriu, cu KGB-ul, dar si pe subsemnatul, Victor Roncea, cat si pe Ion Varlam, un anticomunist pur-sange, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Interesant, nu? Dupa modelul Tismaneanu, de comunist “anti-comunist”, sau Marius Oprea, de turnator “anti-turnator”, Manolescu vrea cumva sa ne convinga ca e un kaghebist “anti-kaghebist”? 🙂

Manolescul lui Gogu si Zigu mai afirma negru pe alb ca Gabriel Andreescu il “absolva de colaborare” cu Securitate, “cu dovezi greu de respins”, pe Mihnea Berindei, printre altii. Ce va spuneam: baieteii astia batrani sunt deja “Instante de Judecata”!

Manolescu dixit: “În capitolul despre Mihnea Berindei, de exemplu, critica priveşte interpretarea incorectă şi calomnioasă a dosarului. Gabriel Andreescu demontează meticulos acuzaţiile aduse unuia din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului, de numele căruia se leagă o mulţime de manifestări şi atitudini care au pus în dificultate regimul, chiar dacă acuzele provin de la indivizi certaţi cu adevărul şi cu morala, precum Victor Roncea, Andrei Vartic sau Ion Varlam, şi ar putea fi foarte bine ignorate. Sprijinindu-se pe documente, autorul cărţii spulberă alegaţiile ipochimenilor cu pricina, false de la un capăt la altul.”

De ce se lupta Manolescu, mortul viu, cu putoarea lui pestilentiala de agent neo-kominternist, cu mortul frumos Andrei Vartic? Poate pentru ca in recentul numar al revistei Tribuna in care se anunta decesul mafiei culturale de la Cluj, curajosul Mircea Arman publica un eseu de-al lui Andrei Vartic, care se incheie astfel:

“Mihai Eminescu este adevãratul lider spiritual al natiunii române si calitatea aceasta, mai ales în conditiile de temut ale hãurilor globalizãrii – politice, morale, tehnologice – dar si a cataclismelor naturale si climaterice, nu i-o poate lua nimeni. Timpul lui Eminescu abia vine!”

Vine, Manolescule! Vine timpul lui Eminescu si va va lua pe toti, ca intr-un tavalug, si dusi veti fi!

Dincolo de ipochimenita pe care incearca s-o arunce altora, in oglinda, ca sa scape de ea, dupa ce Calinescu i-a incastrat-o cu fierul rosu in istoria literaturii (si nu numai acolo), pentru eternitate, e de observat sintagma comunistoida care deonta un tic mental de care, se vede treaba, nu poate sa se dezbare: “indivizi certaţi cu morala si… etica socialista”, cumva? 🙂

Ca sa vorbim si “sa ne sprijinim” pe documente, eu o sa prezinta doar, fara prea multa meticulozitate ci pur si simplu asa, direct, Adeverinta primita de la CNSAS de numitul “absolvit” Mihnea Berindei. Nu zic nimic. Va las pe Dvs sa trageti propriile concluzii. Dar aveti grija sa nu va prinda demon-tacii de serviciu de prin “Pravda” comunista. Asadar, actele “vorbeste”:

Pssss. Nu spuneti nimic. Sa nu-i deranjam cu vreo “jumatate de rand” rostit pe corifeii “Pravdei”, Manolescu si Andreescu.

As vrea, totusi, sa adaug eu un rand-doua, despre un anume “Marin”. Tzin sa fie, tzin sa fie? Nu stiu. Poate intelectualul de bucatarie de pe la scularie? Dar sa vedem mai bine ce zicea ofiterul lui de caz, candva pe la ’69:

„Pentru  ultima oară vă atrag atenţia să puneţi în lucru prin mapă acest element.  În termen de trei luni să rezolvăm cazul. Prezentaţi o schiţă cu  sarcinile ce vi le propuneţi.”

Sa mai adaugam ceva? Hmmm. Poate putin mai mult de jumatatele de rand asta:

“Din studiul dosarului rezultă că dintr-un anumit punct de  vedere, susnumitul ar prezenta interes pentru organele D.G.I.E.,  ţinîndu-se cont de pregătirea sa şi, mai ales, de relaţiile ce şi le-a  creat în Franţa şi R.F. a Germaniei.”

Sau poate o mica caracterizare (fara virgula):

“In discuţii face mult caz de faptul că este  fiu de muncitor, că simte muncitoreşte, că are ură împotriva  legionarilor etc. Urmează ca, după clarificarea acestor probleme, să  analizăm din nou acest caz şi numai atunci vom hotărî dacă va corespunde  pe linia muncii D.G.I.E.”

Dar, totusi, Doamne, iarta-ma!, Mihnea Berindei, trotkistul binecunoscut, e, conform lui Nicolae Manolescu si gazetei de perete a SIE “unul din cei mai aplicaţi adversari din emigraţie ai comunismului”?! Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! Sa radem deci cu Azorel si Miaunel. Dar cel mai bine sa-l las pe domnul Ion Varlam, colegul de lista neagra certat cu “etica si morala”, de felul lui aristocrat, inchis de la 14 ani in inchisoare, cu 9 ani de temnita, sa va spuna.

Nu inainte de a recapitula, totusi, ce vrea sa ne spuna Manolescu:

1) Nicolae Manolescu, aflat pe “lista alba” a DIE, propagandist stalinist si navetist aproape lunar in Franta si Germania in timpul “odiosului regim comunist”, de multe ori chiar calcandu-se pe picioare cu celebrii comici “disidenti” Pat Liiceanu si Patason Plesu, gardagii lui Noica, plus trotkistul Mihnea Berindei, rezident in Franta si autor al Declaratiei de la Budapesta, recrutatul cu doua nume de cod, reprezinta “anticomunismul aplicat” (corect “aplecat”) iar basarabeanul Andrei Vartic, arestat si hartuit de KGB, si Ion Varlam, fost detinut politic din frageda tinerete, plus mitocanul de mine, suntem “indivizi certati cu adevarul si morala”.

2) Satrapul proletcultist Zigu Ornea, despre care se spune ca este delatorul care l-a bagat pe Noica in puscarie si fondatorul “Dilemei” lui Plesu (sotul Catrinelei de la DIE), este pentru Manolescu “regretatul meu prieten si al lui Ion Iliescu“, un marxist (scuzat: “cum altfel?”), care “a luptat cu naţionalismul brusc redeşteptat de după Tezele din iunie – 1971” iar despre Constantin Noica, genialul filosof care a trecut prin inchisorile comuniste, trebuie sa ne intre bine in cap ca “Gabriel Andreescu are dreptate să vadă în Noica cel mai eficient agent de influenţă dintre toţi intelectualii români din regimul comunist, suferind de „complexul Stockholm“, al ostaticului care empatizează cu torţionarii.”.

Dar cine sunt torţionarii?

Pai cred ca domnul Varlam va poate raspunde la aceasta intrebare. Un interviu cu Ion Varlam, boier, diplomat si fost detinut politic: Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. Tismaneamu, Liiceanu, Manolescu, Mungiu, Ioanid, Berindei – agenti anti-Romania. VIDEO aici plus, mai jos, un BONUS cu scarboseniile comunistoide ale intelectualului de bucatarie N. Manolescu.

23 August

„23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în  faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral  cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un  mod de a afirma noul umanism socialist.

Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este  Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a  clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale  şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai  evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…

Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre  îi revine – aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe  ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare  răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea  şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei  socialiste…“

Nicolae Manolescu, Contemporanul, nr. 34 din 21 august 1964

„Literatura realist-socialistă este, prin  natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile  profunde, determinate în cunoştinţă de ideea socialismului, promovând  idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în  formarea omului epocii noastre. Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a  realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea  făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou,  constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând  muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre  contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“

Nicolae Manolescu, “Înnoire“, Contemporanul, nr. 34, 24 august, 1962

“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune  tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”; “O  participare activă la mişcarea literară are organul central al  partidului, «Scânteia», care exercită de pe acum un rol îndrumător”;  “Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi  democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe  care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la  sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”; Referiri la  “memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la  întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi  cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de  partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa  scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul  Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR”

“Literatura română de azi. 1944-1964″, D. Micu şi Nicolae Manolescu,  Ed. Tineretului, 1965

„Subliniind în cuvântarea sa la ultima  conferinţă pe ţară a scriitorilor «rolul de seamă al literaturii în  formarea şi educarea tineretului», tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej spunea:

• Share
• Tweet
• Pin
• Email