Fenomenul Piața Universității 1990 a urcat de la Palatul Suțu în Cetatea Râșnov, unde fotojurnaliștii Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea vă invită, până pe 30 august, la Festivalul de Film și Istorii 2020. VIDEO de la Vernisaj

Victor Roncea de Eugen Negrea

Trei fotografi readuc la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990.

După prezentarea acestora pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu din inima Capitalei, în perioada 13 iunie – 13 iulie 2020, expoziția face parte acum din Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 – cu tema “Război și pace” – și este disponibilă spre vizitare între 18 – 26 iulie în Piața Unirii din Râșnov și între 27 iulie – 30 august 2020 chiar în Cetatea Râșnov, transmite EVZ.

Fotojurnaliști, participanți și organizatori ai manifestației, Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și Victor Roncea și-au răscolit negativele și amintirile pentru a reda tinerilor de azi cât și cercetătorilor, istoricilor și publicului larg, fotograme dintr-un fenomen unic european și chiar internațional: o demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile.
Cei trei s-au regăsit în anul 1990 în redacția „României libere”, care apărea pe atunci într-un tiraj extraordinar pentru azi, de 1.000.000 de exemplare, ceea ce ne arată aviditatea românilor pentru presa liberă. Astăzi, Nic Hanu este un fotograf consacrat, autor de cărți de fotografie, membru și fost președinte al Asociației Artiștilor Fotografi din România, Pascal Ilie Virgil este regizor, scenarist și producător independent, iar Victor Roncea, pe atunci fotoreporter la ziarul „Glasul” al Ligii Studenților, este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și publicist la „Evenimentul Istoric”, „Evenimentul Zilei” și „Bursa”, informează Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni.


Expoziția organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 se desfășoară sub auspiciile Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și Asociației Artiștilor Fotografi din România și a Primăriei orașului Râșnov, publică și ziarul Bursa.

Fotografii, filmări și detalii de la eveniment, împreună cu biografiile autorilor, aici:

Martori oculari ai crimelor din 13 – 15 iunie 1990 vorbesc: VIDEO cu profesorii Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea. Fenomenul Piața Universității a ajuns de la Palatul Suțu la Cetatea Râșnov

VIDEO AICI:

Martorii vorbesc:

Video cu Expoziția și două interviuri la Trinitas și Radio România Cultural:

Mulțumiri speciale: Florin Roștariu de la Istorie în Culori și ColoRostariu B&W Retouch, Evenimentul Istoric, Evenimentul Zilei, Ziarul Bursa și Revista Q Magazine,

După eveniment, participanții au luat parte la o slujbă de pomenire susținută de Părintele Tudor Peiu, fost “golan-teolog”, la Crucile de la Universitate:

Mai multe fotografii, realizate de Ștefania Nicolescu și Eugen Negrea, cărora le mulțumim în mod deosebit, aici:

Roncea.Ro

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova