Posts Tagged ‘Acordul Racovski’

Acordul Averescu-Racovski a fost furat din Arhivele MAE. Prof Florin Constantiniu demonstreaza ca Lenin a finantat revolutia bolsevica din Tezaurul Romaniei. EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE. VIDEO/FOTO/INFO/DOC

Acordul Averescu-Rakovski a fost furat din Arhivele MAE

Zilele acestea, mai precis pe 11 septembrie, s-au implinit 70 de ani de la executarea de catre Stalin a kominternistului Cristian Racovski (pe numele sau bulgaresc Krăstio Gheorghev Stancev), ramas celebru prin implicarea sa in agresiunea bolsevica anti-Romania, de la nivel subversiv la cel diplomatic, dar si prin faptul ca l-a gazduit prin 1913 pe corespondentul de atunci al ziarului „Kievskaia Mîsl”, nimeni altul decat Lev Davidovici Trotki, intr-un sat de langa Mangalia (poate chiar Vama Veche?). Enciclopedia online Wikipedia, dominata de o grupare internationalista, de extrema stanga mascata in intelectualism, ii prezinta edulcorat, dar pe larg, biografia. Un element important al acestei biografii – si al istoriei Romaniei – il constituie controversatul act cunoscut sub numele de “Acordul Rakovski”, document datat 9 martie 1918 si prin care Moscova pretinde si azi ca Romania, sub semnatura maresalului Alexandru Averescu (atunci general si sef al Guvernmului), i-a cedat “de bunavoie si nesilita de nimeni” Basarabia. Nimic mai fals. Misterul acestui document, care a framantat generatii intregi de istorici si diplomati, a fost, in sfarsit, descifrat, de profesorul Florin Constantiniu, intr-un studiu aflat in curs de publicare, prezentat intr-o sesiune restransa de la Academia Romana, din mai anul acesta, pe care portalul Ziaristi Online o difuzeaza in exclusivitate, ca material video. Importanta evenimentelor din martie 1918, urmate de unirea Basarabiei cu tara in ciuda intentiilor lui Trotki si Lenin de a inocula virusul bolsevic si a ocupa Romania, au ramas referentiale pentru cursul istoriei Europei de Est, ambitionand Rusia sa acapereze apoi, pana azi, teritoriul strategic romanesc aflat intre Nistru si Prut, la Gurile Dunarii si Marea Neagra.

Lenin a finantat revolutia bolsevica anti-Romania din Tezaurul BNR

Pe langa discutia pe marginea controversatului document, reputatul istoric Florin Constantiniu aduce la lumina, in premiera, o informatie-bomba – in limbaj jurnalistic – privind Tezaurul Romaniei. In comunicarea sa, academicianul ne dezvaluie ca primul care a devalizat Tezaurul Romaniei – confiscat la nici doi ani de la predarea lui, “spre pastrare”, Rusiei imperiale -,  a fost chiar Lenin, pentru a finanta revolutia bolsevica din Romania, scop pentru care i-a alocat lui Rakovski cinci milioane de ruble cu specificarea ca un milion sa fie furnizat in lei romanesti. Profesorul Constantiniu mai arata ca planul lui Racovski de atacare a romanilor presupunea un atac concertic asupra Romaniei dinspre Rusia, Ucraina, Bulgaria, Serbia si Ungaria. Descoperirea acestei rezolutii a lui Lenin se constituie ca o prima dovada noua, zdrobitoare, privind masacrarea Tezaurului de catre sovietici, fapt de care sunt responsabile, ca succesoarea legale ale URSS, actualele autoritati de la Moscova.

In studiul sau, profesorul Florin Constantiniu mai demonstreaza, printr-o adevarata investigatie istorica detectivistica, faptul ca acordul “DA” pus de Averescu pe marginea documentului priveste exclusiv randul din dreptul inscrisului, respectiv retragerea trupelor rusesti din Basarabia. Efortul sau de redare a istoriei reale a fost cu atat mai greu cu cat, surpriza, documentul nu a mai putut fi gasit in Arhivele de la Bucuresti iar cele de la Moscova restrictioneaza accesul istoricilor romani la fondurile privind Romania. Profesorul Constantiniu explica in alocutiunea sa cum i s-a transmis de la Arhivele MAE ca acest Acord nu ar fi existat niciodata in arhivele institutiei si, mai mult, potrivit notei MAE remise reputatului istoric si academician, “si nici nu exista referiri ulterioare asupra lui”.

A fost sau nu a fost vreodata prezent acest document in Arhivele Romaniei. Sau, mai mult, dupa cum se intreaba si istoricul George Damian: a existat sau nu acest “Acord”? Istoricul Alexandru Murad Mironov arata insa, intr-o expunere asupra Acordului, ca marele Nicolae Iorga, in Memorii. Însemnări zilnice (mai 1917 – martie 1920). Războiul naţional. Lupta pentru o nouă viaţă politică (vol. al II-lea, Editura „Naţionala” – S. Ciornei, f.l., f.d., p. 25) scrie ca, la 13 iunie 1918, „C.C. Arion [ministrul de Externe în guvernul condus de Alexandru Marghiloman – n.n.] a citit actul din arhivele Ministerului de Externe”. Mai mult, prezenta la conferinta de la Academie, istoricul Viorica Moisuc a socat audienta afirmand ca, desi profesorul Florin Constantiniu nu a mai gasit documentul original, acesta s-a aflat sub ochii si in mainile sale, fiind consultat si copiat de catre aceasta chiar din Arhivele MAE, cu putin timp inainte de 1989, pentru a-l si publica apoi, in facsimil, intr-o lucrare stiintifica. Profesorul Gheorghe Buzatu, prezent la manifestare, si-a manifestat de asemenea uimirea ca acest Acord a fost facut disparut, existenta lui fizica putand proba indubitabil concluziile studiului academicianului Florin Constaniniu, si anume ca Averescu nu “s-a indatorat” catre Racovski sa scoata trupele romane din Basarabia, admitand astfel ca provincia romaneasca ar apartine Rusiei, ci dimpotriva.

Sustragerea de documente istorice se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani “daca fapta nu constituie o infractiune mai grava”

Pornind de la aceasta conferinta stiintifica, Victor Roncea a mers pe urmele dezvaluirilor facute in cadrul dezbaterii academice si a solicitat Ministerului Afacerilor Externe un punct de vedere oficial, avand in vedere ca furtul/disparitia unui document istoric – mai ales a unuia de o asemenea importanta ca “Acordul Averescu-Racovski” – intra direct sub incidenta Codului Penal si se pedepseste cu inchisoarea. Raspunsul primit din partea Ministerului de Externe, intr-un document cu Antet dar fara semnatura, a fost cat se poate de sec:

“Stimate domnule Roncea,

Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele:

În evidenţele arhivistice ale MAE nu este menţionat Acordul Rakovski – Averescu.

Direcţia Comunicare şi Diplomaţie Publică

Ministerul Afacerilor Externe”

Conform Legii Arhivele Nationale, Articolul 27 –Sustragerea, distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României constituie infracţiune şi se pedepseşte conform prevederilor Codului penal. Iar Articolul 28 arata ca – “Scoaterea peste graniţă a documentelor care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României sau înstrăinarea acestora către persoane fizice sau persoane juridice străine, fără autorizarea Arhivelor Naţionale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă“. Deci, carevasazica, noi suntem in situatia in care “fapta constituie o infractiune mai grava“, ceea ce, credem noi, este si de competena organelor specializate, respectiv SIE, SRI si cele ale MAI! Este de amintit ca singura putere interesata ca acest document sa dispara fizica este Rusia. Mai este de amintit si faptul ca primul ministru de Externe al FSN, plasat de Ion Iliescu la varful MAE in decembrie 1989, a fost Sergiu Celac, fiul primului prefect sovietic instalat de URSS in Romania, la Craiova, si prezentat in mai multe lucrari de specialitate drept presupus agent al KGB. Urmasii lui Celac au fost urmatorii: Adrian Năstase, Teodor Viorel Meleșcanu, Adrian Severin, Andrei Pleșu, Petre Roman,  Mircea Geoană, Mihai Răzvan Ungureanu, Călin Popescu Tăriceanu (interimar), Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu, Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu (interimar), Theodor Baconsky/Baconschi (prezent). Parchetul General al Romaniei are dificila sarcina – in urma autosesizarii firesti – sa descopere sub mandatul caruia dintre acestia s-a petrecut furtul.

BNR: Informatia profesorului Constantiniu ne intareste convingerea ca Rusia a cheltuit Tezaurul Romaniei

Mai multi istorici romani consultati de Ziaristi Online in aceasta perioada au confirmat faptul ca Acordul Averescu-Racovski nu este singurul document disparut fara urme din Arhivele MAE dupa 1989. In mod special, afirma istoricii, cele mai multe situatii in care s-au confruntat cu acest tip de “disparitii misterioase” a fost in cazul documentelor ce aveau legatura cu Rusia si Tezaurul Romaniei. Cu atat mai mult, rezolutia lui Lenin descoperita de profesorul Constantiniu este, poate, un act care poate relua de pe o noua baza solicitarile Romaniei catre Rusia de recuperare a Tezaurului romanesc. Prezent de asemenea la dezbatere, consilierul special al Guvernatorului BNR Mugur Isarescu, Cristian Paunescu, autor al mai multor carti de specialitate despre valorile Romaniei, a afirmat ca informatia prezentata de prof dr academician Florin Constantiniu ii intareste convingerea cu rusii au cheltuit de-a lungul timpului Tezaurul Romaniei, echivalat la peste doua miliarde de euro, respectiv 93,4 tone aur fin dar si alte valori, inclusiv culturale, apartinind Bancii centrale, Academiei Romane, Casei de Economii si Consemnatiuni, Casei Regale si altor institutii publice. Istoricul Cristian Paunescu a mai sustinut ca exista si alte dovezi privind folosirea aurului romanesc de catre rusi. In acelasi context, Cristian Paunescu a declarat in premiera ca Banca Nationala se ofera sa cumpere materialul documentar la zi sau legat de Arhivele rusesti, pentru a fi tradus si furnizat Academiei Romane. Consilierul Guvernatorului BNR a exemplificat in cadrul dezbaterii de la Academie si cum au actionat ofiterii de informatii ai Ungariei pentru a obtine date despre Tezaurul maghiar confiscat de rusi, spre a recupera de la actualele autoritati macar parti din acesta, in special cele cu valoare culturala inestimabila, ceea ce s-a si intamplat inainte de vizita lui Vladimir Putin la Budapesta. Aviz amatorilor.

Victor Roncea / Ziaristi Online

VIDEO EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE




Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova