Posts Tagged ‘alin teodorescu’

Adevarata biografie a lui Stelian Tanase, noul boss de la Realitatea lui Vintu. O productie Avant-la-lepre intrata in tocatorul de GDS-isti si Soros-isti al Bad Politics.ro

Nici n-a fost bine dat jos Emil “Harry” Hurezeanu de la conducerea postului Realitatea TV – dupa cum a informat in exclusivitate Adelin Petrisor – ca au si inceput sa apara rautati pe internet. Stiam eu ca o sa iasa ceva din rafuiala deontologilor-sefi ai lui Vintu.

Vezi si SOV: “Cu mogulul nu te joci”. Au aparut noile stenograme ale lui Vintu, cu Chirieac, Buscu, Toader, Tanase, Nistorescu, Dragotescu si toata ceata lui Pitigoi de la Realitatea TV, din timpul campaniei anti-Basescu. Motivul internarii. “Băsescu a avut o grupare mică, dar a dracului de bine organizată” 🙂

Un portal foarte activ pe zona dezvaluirilor care nu-si gasesc locul in presa, cu un nume “rau” – BadPolitics.ro, si care numai ce a dat o super-bomba cu batalia dintre masoni, publica o productie interesanta a unui alt proiect promitator: Avant la Lepre:

BIOGRAFIA NEROMANTATA A LUI STELICA TANASE

Citez: Opera si (mai ales) Viata

Nascut la 17.02.1952, in Bucuresti. A absolvit Facultatea de Filosofie-Istorie din Bucuresti a Universitatii din Bucuresti în 1977.

Publica, in 1982, la Cartea Romaneasca, romanul “Luxul melancoliei”. Sustine ca alte doua carti scrise inainte de 1989 “au fost interzise de regimul comunist”.

Dintre acestea, “Corpuri de iluminat” apare in 1990, tot la Editura Cartea Romaneasca (ulterior fiind republicata la Polirom si Humanitas, edituri care ii publica de altfel majoritatea lucrarilor). In total a publicat, pana azi, 14 carti, multe bazate pe reproducerea de Dosare din Arhive. Printre acestea se remarca volumul de „spalare” a lui Silviu Brucan (Saul Bruckner), “Dosarul Brucan”, publicat de Editura Polirom – detinuta de familia lui Serghei „Serge” Moscovici – in seria “Istorii subterane”, prezentata de Stelian Tanase si Radu Ioanid, sub egida Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în Romania condus de Marius Oprea.

In 2002, Tanase se remarca prin publicarea, la Editura Compania detinuta de sotii Romosan – Kenneres, a lucrarii pseudo-memorialistice „Acasa se vorbeste in soapta”. Volumul pune fata in fata pagini dintr-un jurnalul tinut intre 1986 si ianuarie 1990 si o selecţie de documente din dosarul sau de urmarire de la Securitate (1984 – 20 decembrie 1989), in care purta numele de cod „Stefan”. Tanase sustine ca responsabil cu urmarirea sa era fostul ofiter de Militie si Securitate Gigi Netoiu.

Familia si aventurile conjugale

Tatal sau, Ion Tanase, a fost in tinerete Secretar II cu probleme organizatorice al Comitetului Regional UTM Bucuresti. Din aceasta pozitie a fost trimis la „Stefan Gheorghiu” pentru studii. In aceasta perioada a divortat de mama lui Stelian, din motive de infidelitate ale acesteia.

Dupa „Stefan Gheorghiu”, Ion Tanase a fost repartizat la Ialomita, ca vice-presedinte al Consililului Popular Judetean cu probleme de comert si economice, in perioada in care prim secretar era Marin Vasile.

Aici, pe perioada verii, erau adusi ambii sai fii (sunt doi frati Tanase), care erau angajati la restaurantul „Crama”, din Slobozia, pe post de cantareti.

Mama lor ar fi fost, de asemenea, activista PCR. Dupa alte surse, mama, decedata dupa divortul de tatal sau, ar fi lucrat in DIE.

Cea de a doua sotie a tatalui, mai tanara, fosta asistenta medicala luata de la Spitalul din Slobozia, a devenit la Bucuresti directoare a magazinului “Mistretul” din Piata Rosetti.

Conform unor surse apropiate familiei, Ion Tanase a divortat si de aceasta sotie dupa ce a prins-o in pat cu fiul sau, Stelian Tanase. Conform acestora a fost vorba de fapt de un viol la care ar fi supus-o fiul vitreg, cazul fiind ulterior musamalizat la Militiei de catre organele de Partid.

Activitatea comunista si „viata tainica” si reteaua kominternista/ securista:

Stelian Tanase devine membru PCR in 1974, la 22 de ani. Sustine ca a fost exclus din PCR in anii ’80.

Prima sa sotie, Nineta, a lucrat in perioada de dinainte de 1989 ca documentarista la Biblioteca Centrala de Stat. Venea adeseori la serviciu cu fata tumefiata, in urma unor batai violente aplicate de sot. Cei doi traiau separat, Stelian Tanase pretextand ca are nevoie de spatiu de creatie, drept pentru care acesta locuia intr-un apartament din zona 1 Mai.

La data respectiva i s-a intocmit un dosar de verificare, fiind suspectat si de relatii inversioniste. Conform surselor din sistem, in aceeasi perioada Stelian Tanase a fost folosit ca „sursa” la SMB – Securitatea Municipiului Bucuresti.

La vremea aceea tintea pozitia de membru plin al CC al UTC si lucra ca instructor cultural UTC la Casa de Cultura “Nicolae Balcescu”, din Parcul Bazilescu, organizand pe bani buni diverse concerte in Club T4, sau la Teatrul de Revista “Constantin Tanase” si Casa de Cultura “Infratirea intre popoare”.

Cu toate acestea, cand se refera la aceasta perioada memoria sa este incetosata, refuzand sa explice cu ce s-a ocupat timp de 11 ani, din 1978 pana in 1989: „Dupa facultate am plecat la tara, unde am fost profesor timp de un an, apoi am devenit somer. Am avut o existenta foarte amestecata. Eram pe undeva pe la periferia societatii pentru ca nu aveam un dosar”.

Conform unui material de presa despre cunoscutul spion ungar Rudas Ernö, fost partener de afaceri cu fostul premier Calin Popescu Tariceanu, la sfarsitul lui 1988, Rudas Ernö a primit ordinul sa întocmeasca un dosar despre activitatea lui Stelian Tanase, dupa ce acesta a redactat un protest anticomunist care a ajuns si la Ambasada Ungariei din Bucuresti.

Misiunea lui Rudas ar fi fost aceea de a documenta gradul de credibilitate a lui Stelian Tanase, daca nu este cumva un provocator, precum si oportunitatea folosirii sale ca sursa pentru serviciile maghiare si rusesti.

Informatia a fost facuta publica de un disident maghiar, Peter Banyai, odata cu lansarea uneia dintre cartile lui Stelian Tanase. Mai aflam ca în elaborarea dosarului despre Stelian Tanase cele mai multe informatii i-au fost furnizate lui Rudas Ernö de istoricul Lajos Demeny.

Mare sef la GDS si fondator al „Societatii Civile”

Imediat ce s-a fondat Grupul pentru Dialog Social, la initiativa lui Silviu Brucan si Andrei Plesu cu Mihnea Berindei pe post de organizator, Stelian Tanase devine redactor sef al publicatiei GDS, revista “22”, cu Dan Pavel redactor sef adjunct.

GDS este creat ca pol ideologic al retelei neokominternului si Fundatia Soros ca executanta a directivelor. Presedinte al ambelor centrale antiromanesti este ales, simultan, agentul dublu Alin Teodorescu. Stelian Tanase este atat membru fondator al GDS cat si al Aliantei Civice. In 1991 este ales vicepresedinte al Partidului Aliantei Civice, în contextul in care presedintele formatiunii, Nicolae Apolzan Manolescu, un apropiat al lui Gheorghe „Gogu” Radulescu, era avizat chiar de B’nai Brith, unde fusese in vizita la recomandarea lui Zigu Ornea.

In timpul demonstratiei din Piata Universitatii, Stelian Tanase era un intermediar intre GDS si Liga Studentilor, fiind respins de organizatorii manifestatiei si pentru ca milita ardent pentru „Glasnost” si „Perestroika”.

(more…)

E oficial. GDS-istul Calin Anastasiu, editorialist la TVR si co-fondator al IMAS impreuna cu Alin Teodorescu, a fost folosit ca sursa de Securitate, cu aprobarea PCR. Nume de cod: “Anghel”. UPDATE: Colcaiala de agenti de la GDS

Anastasiu Calin Emil – Actul CNSAS de constatare – PDF

Povestea lui, imediat, aici.

Deocamdata, doar doua intrebari: 1. De ce a trebuit sa treaca o perioada de trei ani pentru oficializarea unui informatii arhicunoscute la CNSAS si in mediile de specialitate? 2. A fost santajat Calin Anastasiu, de la fondarea IMAS, in 1992, si pana azi, cand institutul se afla in mainile lui Vintu, in activitatea sa de prezentare a unor sondaje de opinie?

Lungul drum al unui informatii, de la cunoastere pana la recunoastere

In 2007, prin octombrie, informam cu Civic Media ca “GDS incepe sa dea raportul la CNSAS”. “Din surse”, se aflase ca incepusera sa faca naveta pe la CNSAS membrii GDS Mariana Celac si sociologul Calin Anastasiu, co-fondator IMAS alaturi de Alin Teodorescu (alt caz, pe care il voi trata imediat, de dragul amintirii cezurii de la ZIUA si a motivelor pentru care am fost dat afara, pe langa sustinerea lui Basescu). Ziarul “Gandul” publicase sub titlul “Gedesiştii Mariana Celac şi Călin Anastasiu, suspectaţi de legături cu Securitatea”, chiar si urmatoarea informatie: „Amândoi au angajament. În ceea ce o priveşte pe Mariana Celac, avem şi o notă a ofiţerului care se ocupa de ea, în care se spune că era foarte apreciată”.

Dupa cum vedem din actul CNSAS cu nr 2423/22.04.2010, Calin Anastasiu a beneficiat de o adeverinta de necolaborare cu Securitate, eliberata de CNSAS – interesant -, printre primele, purtand nr 182/13.07.2004. Sociologul – care vad ca acum e “editorialist la TVR” (!) – s-a bucurat de grija prietenilor sai din GDS, aflati atunci in Colegiul CNSAS, ma refer la Plesu, Patapievici si Dinescu, si a continuat sa-si ascunda trecutul de colaborator al Securitatii, “cu aprobarea PCR”. Preluarea de la SRI, in data de 16.04.2007, a arhivei largite, dupa cum a ordonat seful statului, Traian Basescu, le-a dat insa putin peste cap planurile GDS-istilor, de eludarea adevarului. In Dosarul de Grup Fond Retea nr R 248355 s-au gasit “noi” elemente ale colaborarii distinsului sociolog cu organele de securitate ale RSR, atat de blamate de grupul din care face acum parte, GDS.

Dupa cum spuneam, prin octombrie 2007 a inceput sa fie chemat, totusi, la CNSAS. Acolo a aflat de ce. “I s-a improspatat memoria”. Cu toate acestea, de atunci si pana azi, a tacut, sperand, probabil, ca Dinescu sa mai umble putin pe la dosar, asa, pe ici, pe colo, prin filele esentiale. In fond, dezideratul a fost atins, in parte. Si Adeverinta primita de Civic Media, in baza cererii din 2006 (!), din cadrul Campaniei Voci Curate, atesta ca “nu i se poate atribui calitatea de lucrator/colaborator al Securitatii“. Si Rosca Stanescu beneficiaza de aceeasi decizie 🙂 . Dar ce mai aflam din Adeverinta, plina de zeama informativa (daca o stoarcem bine)?

Sa o luam de la inceputurile deconspirarii, in date… Cererea Civic Media dateaza din 20 septembrie 2006. Co-fondatorul IMAS a fost chemat la audieri in octombrie 2007. Apoi, Nota de Constatare nr S/DI/I/1081 s-a facut in 6 aprilie 2009. A mai trecut un an, s-au mai comandat din Delta niste sondaje, au mai trecut niste alegeri, si Colegiul CNSAS a luat in discutie, pe 22 aprilie 2010, cazul Anastasiu Calin Emil, ocazie cu care este emisa si Adeverinta de mai sus, care se incheie cu informatia ca poate fi contestata in 30 de zile de la data publicarii pe pagina de net. Adeverinta in cauza mai poarta insa o data de emitere: 6 mai 2010. De postat pe site este postata pe 25 mai a.c.. Asociatia o primeste cu cateva luni mai tarziu. Cam asta ar fi.

UPDATE: Iata si cine este Calin Anastasiu, conform documentarii efectuate si publicate de Civic Media in octombrie 2007: De la Stefan Gheorghiu si Era Socialista cu “cresterea rolului clasei muncitoare in faurirea noii orinduiri” si “dinamica structurilor sociale si de clasa” la GDS si IMAS

(more…)

Nu-i asa ca “moldovenii” sunt o alta natie, considerata de “romani” inferioara? Cel putin asa strecoara la Chisinau IMAS-ul turnatorilor SoriNuş Vintu si Alin Teodorescu

Moldovenii nu sunt romani, peroreaza pe linia lui Stalin si Voronin, cu toate gurile sale stirbe, de la Publika TV la IMAS, maruntul si falimentarul agent al Moscovei, SoriNuş Vintu

Vlad Cubreacov: Sondală, Păcală sau Trucală?

IMAS INC Chişinău, adică Institutul de Marketing şi Sondaje, condus de domnul Doru Petruţi (sucursala a IMAS-ului de la Bucuresti, institut condus de turnatorul si fostul agent al securitatii comuniste a Republicii Populare Ungaria Alin Teodorescu, despre care se spune ca a fost cumparat de turnatorul SoriNuş Vintu – nota mea), ne-a prezentat zilele acestea rezultatele a ceea ce conducătorii instituţiei au numit „Barometrul socio-politic, sondaj la nivel naţional, august 2010”, sondaj catalogat cu o bună doză de modestie  a fi „singurul sondaj socio-politic independent existent pe piaţa Rep. Moldova”. Institutul de Marketing şi Sondaje a uitat să precizeze însă dacă, vorbind de „SINGURUL sondaj”, pune accentul logic de „independent” sau pe „existent”.

Am parcurs cu atenţie rezultatele prezentate de IMAS. Nu mă voi opri asupra tuturor cifrelor şi procentelor care reflectă răspunsurile la toate întrebările adresate de cei de la IMAS celor 2012 persoane care alcătuiesc eşantionul „sondat”.

Vă voi atrage atenţia doar asupra câtorva întrebări din chestionarul IMAS, întrebări care, veţi fi de acord, au intenţia evidentă de manipulare. Este vorba despre întrebările din compartimentul „Relaţia cu România”, adică relaţia Chişinăului cu Bucureştiul, dacă, respectând limba română, luăm de bună formula celor de la IMAS.

Iată cele câteva întrebări care mi-au atras atenţia:

Oamenii au diverse opinii despre atitudinea României (şi a românilor din România) faţă de Republica Moldova. Dumneavoastră în ce măsură sunteţi de acord cu următoarele: 23.1. România sprijină RM în plan educaţional (burse)?; 23.2. România se amestecă în treburile interne ale RM?; 23.3. România sprijină RM în faţa instituţiilor europene?; 23.4. Românii îi consideră pe moldoveni inferiori?; 23.5. Românii sunt aroganţi atunci când discută cu un moldovean?

Felul în care sunt formulate cele cinci întrebări de către echipa domnului Petruţi, întrebări care de fapt nu vizează relaţia Republicii Moldova cu România, ci se axează pe atitudinea „Românilor aroganţi” faţă de „Un moldovean”, face întregul sondaj susceptibil dacă nu de rea-credinţă, atunci, cel puţin, de dorinţa de a truca şi manipula. Deplasând în mod evident accentele, admiţând din start confuzia, echivocul şi părtinirea şi sugerând răspunsurile, sondajul nu este decât un truc ieftin, „singular” în felul său şi destinat consumului „pe piaţa Rep. Moldova”.

Ce are să răspundă un om întreg la minte când este întrebat cu pretenţia profesionistului de serviciu:

(more…)

Cand va fi agentul Securitatii ungare Tokes Laszlo cercetat de CNSAS? Dar ce ziceti de Oisteanu sau Alin Teodorescu?


Colegul meu, Madalin Necsutu, imi aduce aminte in postarea sa despre ce-si mai doreste agentul Laszlo Tokes, de un interviu realizat de mine, anul trecut,  cu fostul sef al Compartimentului anti-STASI din Unitatea 0110 a DSS, supranumita Anti-KGB. Interviul a ajuns trunchiat in paginile ziarului Ziua gratie profesionalismului  redactorului sef, Roland Catalin Pena, zis Fefe. In partea a doua, cea cenzurata si niciodata publicata, contraspionul se referea la un (alt) angajat de-al lui Sorin Ovidiu Vintu, fost presedinte al GDS si Soros, fost deputat PSD si fost sef al Cancelariei premierului Adrian Nastase. Ati ghicit, probabil: este vorba de marele sociolog Alin Teodorescu. Ridicolul curajoasei conduceri a ziarului Ziua – care, inteleg, desi, ca sa il citez pe “maestrul” Chirieac, l-a futut in gura pe Basescu din toate pozitiile in care fusese plasata de troika Vintu-Pilsu-Rosca – respectiv patru labe si cu un os in gurita – cica ar fi votat cu el (si eu cu Geoana :)) -, a mers pana intr-acolo incat sa-mi ceara mie sa verific afirmatiile sefului Compartimentului anti-STASI al Unitatii anti-KGB, pe care omul si le asuma, normal. Pai ce, eu sunt contraspion? Sunt doar un biet contrajurnalist :). Oricum, m-am conformat. Ca si cum eu as fi facut afirmatiile in cauza, despre relatiile, persoanele straine si flagranturile in care a fost prins actualul distins sef al IMAS, m-am pus sa-l intreb si pe el – “Este adevarat ca sunteti agent al unei puteri straine, dle agent?” – si pe domnu’ Nastase – “Este adevarat dle Nastase ca ati fost obligat sa angajati un agent al unei puteri straine desi fuseserati foarte bine informat asupra Dosarului sau atat de catre SRI cat si de catre alti specialisti revoltati si ca acest agent a lucrat in mod special la varful Cancelariei dvs pentru a trece anumite HG-uri si OUG-uri?” – si chiar si pe onor SRI-ul :). Dar, despre ce mi-au raspuns Serviciul si impricinatii dar si interviul integral, necenzurat, intr-o alta postare, viitoare.  Pana atunci, fac si eu o retrospectiva, ca analistul Richard Andrew Hall. 🙂

Tökes a fost agent maghiar
Fostul sef al Compartimentului anti-STASI din Unitatea 0110 a DSS afirma ca europarlamentarul trebuie demis din forul european pentru colaborare cu politia politica

(more…)

FACATURA TISMANEANU. Confesiunile lui Alin Teodorescu, de la Stefan Gheorghiu la Viata Studenteasca: Tismaneanu era plecat putin in strainatate

Documentele Comisiei Tismăneanu

de Ilarion Tiu

Comisia Tismăneanu e activă încă, la 2 ani şi jumătate de la prezentarea în Parlament a Raportului Final. Mai nou, trei dintre membrii acesteia, Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu, au scos la Editura Humanitas un volum de documente, selectate în vremea alcătuirii Raportului, cu titlul: „Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej (1945-1989)“. Mă gândeam că o să mă luminez când voi citi cartea, însă lecturarea cuprinsului s-a lăsat cu o mare dezamăgire. De fapt, cam trebuia să mă aştept, ştiute fiind criteriile după care a lucrat Comisia Tismăneanu.

– În primul rând, documentele selectate nu reflectă „Istoria comunismului din România“. În nici un caz! Tot ce vrea să transmită tomul către comunitatea ştiinţifică este istoria represiunii în România „anilor Dej“. Exclusiv documente despre Securitate, legislaţia represivă etc.
– Nici aşa, ca volum de documente privind represiunea, informaţiile nu sunt dispuse unitar. Autorii selecţiei practică aceiaşi istorie elitistă cu care ne-a obişnuit Vladimir Tismăneanu, furnizând editurii documente numai despre închisoarea de la Sighet. Din nou, legionarii au fost scoşi din istorie, de parcă nici n-ar fi existat în România. Lucrez la o teză de doctorat despre Mişcarea legionară în anii comunismului, iar lucrătorii Securităţii se ocupau intens de extremiştii de dreapta. Unde-i obiectivitatea istoricului? Bănuiesc că este „mâna“ lui Dorin Dobrincu, care susţine că în rezistenţa anticomunistă majoritari erau membrii PCR.
– Privitor la exil, persistă o altă „obsesie“ a Comisiei Tismăneanu. Avem o mulţime de documente despre Monica Lovinescu şi Virgin Ierunca. Da, am înţeţeles, au avut un rol important prin emisunile de la Europa Liberă. Însă exilul românesc s-a rezumat doar la doi oameni? Ar fi trist pentru România să fie aşa. Mai trist ca în bancurile cu flota albaneză…

https://ilariontiu.wordpress.com/

Vezi aici si

Marele şoc: Tismăneanu regurgitat de Iliescu
Curentul – marţi, 13 octombrie 2009

Despre libertatea unora in vreme de dictatura:

Alin Teodorescu: Cercetător în anul Revoluţiei

În 1989 eram cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei de ştiinţe Sociale şi Politice, instituţie condusă de Mihnea Gheorghiu, un om de o de­plină civilitate. Eram singurul cer­cetător angajat la Institutul de Sociologie prin concurs, fără a fi fost membru de partid. Eram, de asemenea, singurul nemembru de partid care câştigasem un loc de doctorand în ştiinţe sociale.

“Vinovaţi” de aceste încălcări absurde ale in­di­ca­ţi­i­lor de partid fuseseră Aurelian Bondrea – un om căruia învăţământul ro­mânesc uni­versitar îi datorează foarte multe, fiind singurul care mai putea înmuia in­dicaţiile de partid în minister -, re­gretaţii Ovidiu Trăsnea şi Ioan Aluaş, Ion Drăgan, Septimiu Chelcea, Cătălin Zamfir, care nu numai că mi-au dat admiterea la doctorantură, dar au şi suplimentat cu un loc, pentru a nu lăsa pe dinafară un politruc, de­ve­nit după Revoluţie mare promotor al dreptei legionare. Ioan Drăgan îmi era şef la Institutul de Sociologie şi, când am început să conduc cer­ce­tători şi operatori de interviu, i-am co­piat multe dintre bunele caracteristici de director. Septimiu Chelcea era mo­delul meu în metodologie, iar Că­tă­lin Zamfir mi-a fost exemplu de hărnicie şi entuziasm mulţi ani la rând.

Programul de lucru era foarte flexi­bil: nu veneai la serviciu decât în zilele de salariu, când se făceau şedinţele de partid, de producţie şi de ODUS – o organizaţie care cuprindea nemembrii de partid. Şedinţele durau o oră, apoi veneau banii de salarii şi fiecare pleca la treaba lui. Temele de cercetare se stabileau anual, prin negocieri cu finanţatorul, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice. Puteai face absolut ce voiai. Eu am avut teme de cercetare privind populaţia şi aşezările din Delta Dunării şi nordul Dobrogei, pentru că voiam să merg la pescuit în Deltă şi mă interesau populaţiile de lipoveni, tătari, macedoneni şi turci care mai ră­măseseră prin zonă. Ma­nuscrisul mi-a fost confiscat la prima per­che­ziţie domiciliară, în iulie 1988, şi n-am reuşit să-l mai recuperez.

În general nu aveai decât o singură temă de cercetare pe an – comparativ cu 10-12 teme pe lună, câte predăm acum la IMAS. O “temă de cercetare” însemna că trebuia să scrii 20-30 de pagini pe an despre subiectul respectiv. Pu­teai să le scrii cinstit, făcând cercetare de teren – în general cercetare calitativă, respectiv interviuri de profunzi­me şi, rar, un fel de focus grupuri – şi documentare de bibliotecă şi de teren sau puteai să scrii “din burtă”. Nimeni nu te controla. Cei care scriau “din burtă” erau şi cei care introduceau cele mai multe citate ideologice, do­cumente de partid etc. În general, cercetătorii de calitate slabă. Nu aveai fonduri pentru cercetare cantitativă, dar aveai fonduri nelimitate pentru deplasări în ţară. Cu toate acestea, erau cer­ce­tă­tori care în viaţa lor nu scriseseră o pagină.

Bibliotecile erau pline de cărţi foarte interesante, la o simplă cerere ţi se dădea acces la fondul “S” (mai spun o dată, ca să înţeleagă toţi: o simplă cerere aprobată de directorul Bibliotecii; dacă adăugai şi o pungă de cafea erai sigur că obţineai viza “S”). La BCS şi Biblioteca Academiei am citit lucrările lui Adam Michnik, pu­blicate în franceză, cărţile lui Karl Polanyi despre despotismul asiatic, cărţile lui Pavel Câmpeanu publicate sub pseudonim în SUA şi ale lui Silviu Brucan, publicate la Washington. Erau toate la bibliotecă, numai că trebuia să rezişti la frigul turbat iarna – BCS şi BA nu mai erau încălzite din iarna lui 1985.

Ca să rezistăm, cei trei-patru cititori frecvenţi, nu eram mai mulţi, am făcut un acord de împrumut cu personalul bibliotecilor. Aşa că aveam acasă pe Brucan, Red Horizons al lui Pacepa şi traducerile franţuzeşti ale lui Milovan Djilas, despre nomenclatura comunistă în Iugoslavia şi URSS. Ştiu că vorbesc chineză pentru cititorii mai tineri, dar cei mai maturi pricep ce spun eu aici. Cărţile erau, trebuia doar să te duci la biblioteci să le citeşti. Şi să le înţelegi.

Având enorm de mult timp liber, de fapt aproape tot timpul nostru era liber, fiecare mai făcea câte ceva. Unii predau la facultate şi câştigau enorm din meditaţii – cel mai infam sistem de drogare educaţională pe care l-a cunoscut societatea românească. Alţii făceau munci manuale – chiar şi eu am fost zidar şi zugrav o vreme. Mergeam des pe la restaurantul Uniunii Scriitorilor, dus acolo de ziariştii de la Viaţa Studenţească, unde începusem să scriu săptămânal de prin 1981. Fusesem invitat să scriu de regretatul Stelian Moţiu, dascăl al multor jurnalişti de azi, ca să-l înlocu­iesc pe Vladimir Tismăneanu, plecat puţin în străinătate.

Stelian Moţiu avea nevoie de un comentator de carte social-politică şi astfel am ajuns să scriu despre Densuşianu, Z. Ornea, Iorga, Noica, J.J. Servan Schreiber, Toynbee şi ce se mai publica la bunele edituri de atunci.

La Viaţa Studenţească nu exista cenzură, puteai să scrii ce voiai, numai că te cenzurai singur. Nu săreai calul, pentru că nu voiai să-i pui pe redactori în situaţii dificile. Imediat după prima arestare mi s-a oprit semnătura în presă, dar Dinu Marin – redactorul-şef – m-a chemat la el, mi-a spus că am călcat pe bec (călcasem!), mi-a dat un pseudonim şi am continuat să scriu şi să încasez “colaborările”.

Pe atunci, se câştiga bine în presă. Numai că banii se duceau la restaurantul US, de la Casa Monteoru şi la Complexul Tei, unde eram anunţaţi prin telefonul fără fir când se aduceau bere cehească şi dederistă, ţigări şi rom cubanez şi coniac albanez. La restaurantul US am întâlnit o atmosferă de suspiciune şi frică de Securitate pe care cer­cetătorii în sociologie nu le aveau. Ţin minte cum toată lumea te avertiza să nu discuţi prea liber cu un fel de romancier, acum rea­lizator de emisiuni tv, suspectat că “toarnă” inteligent, adică fără semnătură. Sau să nu-ţi dai drumul la gură prea mult cu un fel de filozof, care nu semna nimic, nu spunea nimic, nu făcea nimic, dar mergea la burse în Germania din doi în doi ani.

Pentru cri­ticii, poeţii şi scriitori de la Casa Monteoru, discuţiile libere dintre sociologi despre primul Guvern necomunist din Polonia, căderea URSS, acordurile dintre Gorbaciov şi Reagan, opoziţia Doinei Cornea, a lui Radu Filipescu şi Mircea Dinescu, de­cla­raţiile lui Silviu Brucan şi poveştile îns­păimântătoare despre chinurile lui Petre Mihai Băcanu şi Gabriel Andreescu erau adevărate provocări securiste. Lumea scriitorilor era plină de fantasme, cea a sociologilor era mult mai realistă.

Jurnalul National – Suplimentul Istoric “Scinteia”

Sunt Alin Teodorescu, turnătorul dumneavoastră din Colegiul 2 Prahova, GDS, PSD si Fundatia SOROS!

Sociologul Alin Teodorescu, senator PSD şi fost şef al IMAS, candidează în Colegiul 2 Prahova. Omul vrea în Parlament, şi, ca toţi cei care se înghesuie la uninominal, şi-a lansat o campanie de prezentare a calităţilor sale – cele care l-ar recomanda pentru a scrie legile României. Redacţia “Curentul” şi-a asumat efortul de a suplini mai buna informare a cetăţenilor, publicând date suplimentare care îl recomandă pe un Alin Teodorescu să scrie legi si în viitorul Parlament.

Bunăoară, faptul că Alin Teodorescu este un scriitor de note informative, un perfomer al scrisului la onorabila Securitate, ar putea fi o recomandare suplimentară, care este păcat să fie trecută sub tăcere de staff-ul de campanie al cunoscutului sociolog. Teodorescu este cunoscut ca primul preşedintele al Fundaţiei “Soros” şi principal sponsor al GDS-ului, care a primit din mâna acestuia, via Soros, imediat după 1990, nu mai puţin de un milion de dolari, sumă fabuloasă la vremea aceea.
Pentru alegătorii din Colegiul 2 Prahova, este bine de ştiu că modelul de viaţă al lui Alin Teodorescu este… Vladimir Tismăneanu.
Într-un interviu publicat de “Cotidianul” intitulat “Alin a vorbit la Secu despre Silviu şi Alecu”, din data de 9 august 2006, Alin mărturiseşte: “Imediat ce am aflat că Tismăneanu a fugit, prin 1981, i-am scris o scrisoare, în care-l rugam să-şi reglementeze situaţia cu statul român pentru că el era modelul meu de cercetător şi voiam să-l mai văd”. Pentru aceiaşi alegători este bine de ştiut că Alin, ca şi Volodea, era (şi a rămas) un fervent marxist, nu doar la nivel scolastic, de vreme ce şi-a împletit atât de armonis drumurile, ca şi Tismăneanu, cu Ion Ilici Iliescu.
Omul cu maşina neagră de la Secu
Continuarea la

Demolata de Bratianu, ridicata de Nastase & Co.Generalii armatei maghiare care au ucis 40.000 de romani comemorati la Statuia "reconcilierii" din Arad

ZIUA Online informeaza:
Arad: La comemorarea celor 13 generali acuzati de genocid impotriva romanilor s-au intonat imnurile Ungariei si secuilor
La comemorarea care marcheaza incheierea manifestarii denumita “Zilele Culturii Maghiare” au participat ministrul Apararii al Ungariei, Szekeres Imre, seful Marelui Stat Major al Armatei Ungare, generalul Mikita Janos, ambasadorul ungar la Bucuresti, Fuzes Oskar, dar si presedintele UDMR, Marko Bela
Cei 13 fosti generali ai armatei austro-ungare, acuzati de genocid impotriva populatiei romanesti din Transilvania in timpul Revolutiei de la 1848 au fost comemorati, luni, la Arad. Acestia au luptat pentru independenta Ungariei fata de imperiul habsburgic dar si impotriva revolutionarilor romani condusi de Avram Iancu care cereau aceleasi drepturi ca si ungurii. Ei au fost executati, in anul 1849, de armata imperiala. Momentul a fost deschis prin intonarea Imnului de stat al Ungariei si respectiv a Imnului Secuilor. La manifestarile comemorative organizate cu ocazia implinirii a 159 de ani de la executia care a avut loc in Arad au participat cateva sute de etnici maghiari, intre care multi veniti din Ungaria, dar si din judetele limitrofe. Ziua a debutat cu o manifestare comemorativa organizata la Grupul Scolar “Csiky Gergely” din Arad, dupa care, la Catedrala Romano – Catolica, din centrul orasului, a avut loc o slujba comemorativa.
NewsIn:
“Peste 1.000 de maghiari au participat la comemorarea celor 13 generali executaţi la Arad
Aproximativ 1.000 de maghiari, atât din ţară, cât şi din Ungaria, au participat luni, la Arad, la manifestările dedicate comemorării a 160 de ani de la executarea celor 13 generali ai Revoluţiei de la 1848-1849, transmite corespondentul NewsIn.
Manifestările au debutat la Obeliscul ridicat în memoria celor 13 generali executaţi la Arad, unde a fost oficiat un serviciu religios la care au participat o serie de oameni politici, din România şi Ungaria, care au depus coroane de flori. Participanţii au continuat seria evenimentelor dedicate comemorării celor 13 generali în Parcul Reconcilierii româno-maghiare, unde au fost rostite discursuri în care au fost omagiaţi eroii Revoluţiei. „Este extrem de dificil să transformăm doliul în sărbătoare, înfrângerea în victorie. Cei 13 generali, care, deşi erau de naţionalităţi diferite, au devenit adevăraţi maghiari eroi în sufletele noastre şi a urmaşilor lor şi ne-au dat un exemplu demn de urmat. 6 octombrie este o zi de doliu pentru arădeni. Aradul este oraşul doliului. Dar este oraşul în care, la 6 octombrie, sărbătorim dragostea de libertate şi solidaritatea. Statuia Libertăţii este dovada faptului că succesul se întemeiază pe solidaritate, perseverenţă. Am învăţat că nu ne putem permite să renunţăm la obiectivele noastre nici atunci când realizarea lor pare imposibilă“, a declarat Marko Bela, preşedintele UDMR.
Prezent la manifestările organizate la Arad, ministrul apărării din Ungaria, Imre Szekeres, a spus că acest oraş a devenit un „simbol al sacrificului“: „Aradul este un simbol care oglindeşte mereu aceeaşi realitate, anii îndoliaţi ai maghiarimii, lupta cu absolutismul. Cred că niciodată nu va exista cineva care să uite data de 6 octombrie care, împreună cu cea de 15 martie, împlineşte un moment deosebit al istoriei noastre. Aradul a devenit, în acelaşi timp, un simbol al sacrificiului, dar şi al responsabilităţii şi fraternităţii”.
Sa ne aducem aminte:
Pozitia tradarii
Nastase si Iliescu s-au sucit cu 180 de grade fata de problema statuii celor 13 generali maghiari * Inainte de 2000, PSD a avut o pozitie similara cu a PRM condamnand dur reamplasarea monumentului * In 2004, Guvernul Nastase a fost un promotor al Parcului Reconcilierii din Arad * Dovada a schimbarii de pozitie a actualului premier sta si un senzational articol publicat in ziarul “Dimineata” din 5 octombrie 1999 * Acesta poarta titlul “Un vis al iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare”” * Deputatul Nastase cerea ca “Guvernul sa faca ansamblul “Reconcilierii” de la Arad, daca are bani, dar cu monumente noi si numai daca aradenii vor!” si sfatuia Ungaria sa-si ia statuia la ea acasa * Premierul Nastase l-a sfidat pe ziaristul Nastase * Intrebare: Cand si-a expus Adrian Nastase adevaratele principii fata de “iredentismul maghiar”, in 1999 sau in 2004?
Editorial
De ce s-a sucit Nastase

Presedintele Executiv al Partidului Democratiei Sociale din Romania anului 1999, profesorul de drept international Adrian Nastase, denunta atunci, in oficiosul partidului, “Dimineata”, “Visul iredentismului unguresc: Reamplasarea la Arad a “Monumentului Libertatii maghiare”. Pozitia sa, din postura “mai libera” a unui politican din Opozitie, i-a permis atunci actualului premier Adrian Nastase sa fie sincer.
Desi nu ar fi trebuit sa mai fie necesar, deoarece tendinta rescriitorilor istoriei este de a uita din relatarile oficiale acest “mic amanunt”, subliniem: statuia rusinii, cum am denumit-o noi, reamplasata luni la Arad dupa fix 80 de ani, reprezinta 13 generali ai armatei maghiare, care, in 1848, au ucis peste 40.000 de romani in cadrul unei operatiuni de radere de pe fata pamantului a 300 de sate romanesti. Ungurii de azi, ai “Ungariei Mici”, nu contesta acest fapt, ei doar sustin ca statuia reprezinta, dupa cum o si intituleaza ei, un “simbol al libertatii”. Al libertatii de a ucide? Daca i se pot contesta multe lui Nastase, cunoasterea perfecta a istoriei si din perspectiva finului cunoscator al dreptului international, nu. Materialul sau, republicat azi de ZIUA, demonstreaza concret acest fapt. Profesorul Nastase puncteaza: “Dar daca din 1920 pana astazi revizionismul maghiar a condamnat in sute de lucrari si conferinte “barbaria” romaneasca fata de simbolurile Ungariei Mari, in nenumarate ocazii insisi oficialii maghiari au mers atat de departe incat au conditionat pana si bunul mers al relatiilor dintre Ungaria si Romania de reamenajare pe locul initial al Monumentului Libertatii din Arad”. Extrem de corect. Presiunile Ungariei – dupa ce Ionel Bratianu, artizanul Marii Unirii si “distrugatorul” grupului statuar, a fost si el “uitat” de noua era comunista -, au fost consecvente si puternice, pana astazi. Cand ungurii se pot considera, din nou, invingatori.
Deputatul din Opozitia de ieri Adrian Nastase critica acerb Guvernul CDR si condamna regimul Constantinescu pentru ca “sfideaza dispretuitor intreg poporul roman”. Si totusi, ce l-a determinat pe premierul Romaniei de astazi, sa faca azi exact acelasi lucru pe care il blama cu atata vehementa atunci? Desi s-a eschivat de la prezenta la inaugurarea monumentului, prim-ministrul a fost reprezentat de un alt fin cunoscator al istoriei: ministrul Culturii si Cultelor, profesorul academician Razvan Theodorescu. “Inaugurarea de astazi a Parcului Reconcilierii este un moment de referinta, poate cel mai important din istoria relatiilor dintre cele doua tari vecine”, a spus inalta fata culturala a PSD. Seful sau direct insa, aprecia in 1999, din Opozitie, demersul pentru concretizarea acestui moment – pe care, totusi, in ciuda aliantei cu UDMR-ul, regimul Constantinescu s-a ferit sa-l implineasca – drept “o provocare intolerabila si inconstienta din partea unor forte revansarde maghiare”. Presedintele UDMR, Marko Bela, este de parere ca “solutia pe care am gasit-o, aceea a dialogului intre doua monumente, este cea mai buna”. Insa, ne intrebam intemeiat, ce dialog poate fi acela intre calau si victime?
Liderul maghiar a mers mai departe, afirmand ca reinstalarea memorialului este un semn al recunoasterii oficiale de catre Romania a faptului ca trecutul ungar ocupa un loc meritat in Transilvania. Chiar locul meritat al trecutului ungar sa fie ocupat de sange si crime? Noi speram ca, odata ce vom intra impreuna in acelasi club, reconcilierea sa se bazeze pe impartasirea valorilor comune, europene. Si astfel ajungem si la bietul ambasador al UE, Jonathan Scheele, pacalit sa fie martorul unui troc politic, al carui dedesubt partidul aflat la guvernare, impreuna cu actualul sa presedinte au datoria sa il dezvaluie poporului roman, atat de aparat in urma cu cinci ani prin declaratii sforaitoare. “Aceasta ceremonie, de o adanca intelepciune, este profund europeana, spiritul reconcilierii care domina in prezent Europa trebuind sa domine si aici”, a spus Scheele. Consilierii sai romani probabil ca sunt mai preocupati de gestionarea fondurile nerambursabile decat de respectarea adevarului istoric.
Nu ne putem inchipui ca reprezentantul Europei ar putea milita vreodata pentru ca, de exemplu, poporul evreu, care s-a reconciliat cu cel german, sa-i ridice si statuie lui Hitler pe deasupra, daca se poate chiar la Auschwitz. Nu credem ca, armenii, ca un alt exemplu, ar putea fi obligati europeneste sa ridice statuie Marelui Vizir si executorilor ordinelor care au dus la eliminarea a circa 1.500.000 de oameni. Este peste masura oricarei imaginatii ca Europa sa ceara vreodata fostelor natiuni subjugate din Estul Europei sa-i ridice statui lui Stalin si Beria. Nu. Aici ambasadorul a fost cras dezinformat. Exemplele pot fi criticate de detractorii de serviciu, victimele generalilor sunt mai putine. “Doar” 40.000. Insa crima poate avea grade de comparatie?
Daca in 1999 deputatul Adrian Nastase se numara printre mai multi politicieni care criticau restaurarea monumentului maghiar, astazi tacerea Parlamentului Romaniei si a societatii civile a fost cu atat mai suspecta. Cativa, putini, au comentat si azi. In surdina. Unde este “patriotul” de Vadim Tudor, care chiar de ziua lui Eminescu prefera sa apara pe toate posturile sa faca balci politic? Unde este acidul de Basescu, care aici, pe tarlaua lui, isi gaseste timp sa apere virulent un Mausoleu al comunistilor, demn de a fi dinamitat?! Si, mai presus de toti, unde sunt urmasii lui Bratianu, aceiasi care mieunau catre PSD la Bucuresti, in fata statuii de pe bulevardul Dacia a marelui roman, pentru ca fusese mazgalita cu spray-ul?! Unde este cuvantul elocvent al auto-intitulatei “societati civile”?! Unde sunt romanii? Pentru ca pe unguri ii vedem. Si noi si Europa.
In timp ce ei il reinhumeaza pe Horthy cu onoruri militare, noi ii facem cosciug de tabla bustului lui Antonescu, din chiar curtea bisericii ctitorite de el. In timp ce drepturile romanilor din jurul granitelor sunt incalcate flagrant si programat, ungurii isi apara conationalii, creeaza si aplica legea maghiarilor de pretutindeni, in ciuda criticilor Europei. In timp ce noi nu mai stim ce legi sa mai facem, transformand in obligatii simple recomandari privind minoritatile, extremistii unguri agita steagul separatismului si incita nu numai simplii maghiari, ci si secuii si ceangaii. In timp ce aripa PSD din SRI nu mai stie cum sa acopere super-grofii maghiari gen Csibi Istvan, noi ne milogim la Budapesta sa ne recuperam bunurile Fundatiei romane Gojdu, rechizitionate de guvernele ungare, indiferent de culoarea lor politica.
Simion Barnutiu, Blaj, 1848: “Tineti cu poporul toti ca sa nu rataciti, pentru ca poporul nu se abate de la natura, nici nu-l trag strainii asa de usor in partea lor”, este chiar motto-ul “Diminetii” care publica articolul lui Adrian Nastase. Ar fi poate cazul sa ne explice prim-ministrul ce l-a facut sa decada din tinuta sa morala de atunci si sa accepte azi aceasta schimbare totala.
Victor RONCEA
ZIUA Nr. 3000
Miercuri, 28 aprilie 2004
Acum, dupa patru ani, intrebarea este: cat va mai santaja agentura ungureasca UDMR-PCM Romania?

Liiceanu si Berindei isi asteapta sentinta

Astazi s-a mai consumat un termen din cadrul procesului activistilor celulei Komintern de la Bucuresti. Este vorba de membri “de vaza” ai Grupului pentru Dialog Social (“noul PCR in ilegalitate”, dupa cum il caracteriza Victor Frunza) care s-au gandit sa-si dea singuri foc la valiza si sa ne dea in judecata, pretinzand despagubiri de cateva sute de mii de euro. Respectiv Liiceanu, Patapievici, Berindei et comp. Oriunde, in lumea civilizata, actiunea lor se incadreaza la atac impotriva presei si a libertatii de expresie. Exista dosare importante ajunse la CEDO si in care se demonstreaza ca aceasta practica, de restrangere a libertatii jurnalistului prin inglodare in datorii, este un artificiu specific societatilor post-comuniste unde mentalitatile potentatilor vremelnici au ramas, insa, la fel ca pe vremuri: totalitariste.

Astazi ne-am delectat cu avocata – si procesele – lui Gabriel Liiceanu si Mihnea Berindei, o domnisoara bine-nfipta de la firma lui Stoica.

Azi, pierdere de vreme. Urmatorul termen pe 7 aprilie.

Problemele lor sunt, in ce priveste capetele mele de acuzare, ca de data aceasta se va consemna prin sentinta judecatoreasca faptul ca:

1) Liiceanu a fost un banal agent de influenta al regimului comunist si, de fapt, un profitor al tuturor regimurilor, protejat si favorizat de Securitate si, apoi, de complotistii din FSN si GDS si

2) Ca Berindei, fostul informator marunt al Securitatii a ramas la fel de marunt si ca agent al miscarii neo-Kominterniste, in ciuda dorintelor sale de a fi o “eminenta cenusie” a FSN si GDS, in calitate de aghiotant-sef al stafiei lui Brucan.

Pe scurt situatia lor sta in felul urmator: intre 22 si 27 decembrie si apoi, pe parcurs, pana in ianuarie 1990, gruparea embrionara FSN-GDS s-a aflat reunita, in focul “revolutionar”, in casele vecine din strada Paris ale lui Andrei Plesu si arhitectului comunist Ascanio Damian (inruditi prin sotii). La Plesu se fonda GDS, cu Berindei ca purtator de cuvant al lui Brucan, care era alaturi cu Iliescu. Primul presedinte al GDS pus de baieti este facut si primul presedinte al Soros Romania: actualul deputat PSD si vesnicul tutar al lui Iliescu Alin Teodorescu, turnator dar si urmarit de Secu pentru relatiile sale cu agenti maghiari. De altfel, GDS este intesat de turnatori, baieti de Primaverii, plozi de kominternisti, activisti comunisti, agenti, etc. Ideea “baietilor” a fost si ramane extrem de simpla: FSN sa preia spatiul politic, GDS cel civil, pentru a sustine ideologic complotistii “gorbaciovisti”, adica kaghebisti. Dupa care a urmat imparteala (Liiceanu – Editura Partidului, Plesu – Cultura, GDS – casa lui Nicu Ceausescu, etc). Si o duc tot asa de 18 ani.

Cine are rabdarea sa citeasca stenograma “Şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 27 decembrie 1989” (https://www.kappa.ro/news/palco/plct-201.html#a1) o sa se strice de ras. Mai ales cand va observa aceleasi si aceleasi personaje care ne polueaza spatiul public de cei aproape douj de ani promisi de Brucan pentru “stupid people” de romani.

Pe Berindei – si el membru al celebrei Comisii Tismaneanu de falsificat istoria -, ca sa va intregiti imaginea lui de politruc (e un bun “intervievator” si al comunistul de Voronin, peste Prut), pot sa-l rezum in trei puncte:

– in iunie 1989 activeaza pentru realizarea “Declaratiei de la Budapesta” a “intelectualilor” romani si maghiari, in care se prevedea autonomia Transilvaniei. Scenariul Iugoslaviei ne era pregatit nou. Am fost o nuca mai tare decat si-au inchipuit “gorbaciovistii”.

– inainte de anul electoral 2000 a aranjat in casa lui de la Paris o intalnire a lui Valeriu Stoica, fost presedinte al PNL, cu Adrian Nastase, sef al PSD, pentru a pune la cale o strategie comuna de distrugere a Conventiei Democrate si determinare a lui Emil Constantinescu sa nu mai candideze. Informatia a fost adeverita de fostul presedinte intr-un dialog cu Robert Turcescu la Realitatea TV – 100%.

– inainte de alegerile din 2004, mai precis chiar in noiembrie 2004, ii face ditamai dosarul de prezentare Guvernului PSD si “viitorului presedinte al Romaniei” – Adriaaaan Naastaseee – in Politique Internationale. Intervievati: Ion Iliescu, Adrian Nastase, Vasile Puscas, Miki Spaga, cu o “analiza” de Volodea Tismaneanu, etc. Cu Miki Spaga (Serban Mihailescu) are o relatie speciala, un reporter al Cotidianului surprinzandu-i pe cei doi impreuna cu Vladimir Tismaneanu imediat dupa alegeri. Ziarul Cotidianul (cel de-atunci) pune la zid “Dosarul francez” intocmit propagandistic de Berindei maretului PSD chiar in luna alegerilor. Ada Mesasan realizeaza o ducumentare din care reiese ca este posibil ca aparitia “Dosarului” sa fi fost stimulta de Miki Spaga in stilul sau caracteristic, dupa cum ii spune si porecla transformata in renume. Foarte interesant – din seria 1984, “prelucrarea istoriei”, apud Tismaneanu – ancheta profesionista a redactorului Cotidianului nu se mai regaseste pe net.

Sa mai adaug ca a fost repudiat de proprii sai parinti, martira Ioana Berindei si istoricul academician Dan Berindei?!

Cam asta-i povestea pe scurt. Baietii, majoritatea atei de extrema stanga camuflata in bla-bla social, “intelectualii GDS”, “flacarile democratie”, au tras tare pentru Nastase, care-i si facuse “asociatie de utilitate publica”. Cand au vazut ca nu le-a iesit figura, aproape un an au fost in degringolada, pana au reusit sa se lipeasca de bietul Basescu, prin gaselnita Comisiei de “condamnare a comunismului”.

Ca un facut, ambele procese de ieri s-au desfasurat la Judecatoria sector 1, in sala 323. Asta-i GDS-ul, de fapt, pentru Basescu si Romania: numarul 323, imediat urmator lui 322.

Sa vedeti ce distractie vine la urmatorele termene…

A, era sa uit: sunt reprezentat de Casa Tuca Zbarcea & Asociatii

Despre ei, in BizCity: https://www.bizcity.ro/companii/tuca-zbarcea-asociatii-in-topul-financial-times-31494.html

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova