“Alexei Mateevici – poet erou al Republicii Moldova in Parlamentul European” – Elena Basescu (PD-L, PPE)
Europarlamentarul democrat-liberal Elena Basescu a organizat in cadrul Parlamentului European la Bruxelles o expozitie dedicata poetului moldovean Alexei Mateevici. Deschiderea a avut loc ieri in prezenta domnului Ion Gaina, directorul muzeului Alexei Mateevici din Zaim, Republica Moldova si a secretarului de stat pentru romanii de pretutindeni Eugen Tomac. Interpretarile grafice ale operei poetului, tablouri si alte exponate pot fi vizitate pana pe data de 27 ianuarie, la intrarea in Parlamentul European. In cadrul vernisajului expozitiei, Elena Basescu a declarat :
“Va multumesc pentru faptul ca sunteti prezenti astazi la inaugurarea expozitiei dedicata poetului Alexei Mateevici. Prin acest eveniment dorim sa-i aducem un omagiu celui care a luptat pentru limba romana in Basarabia. Cred ca este important sa ne reamintim mai des de trecutul nostru, avand in vedere ca ieri, 24 ianuarie, am serbat in tara Ziua Unirii Principatelor.
Ma bucur ca o delegatie numeroasa din Republica Moldova este prezenta astazi in Parlamentul European. Sunteti profesori si jurnalisti preocupati de promovarea operei poetului
Alexei Mateevici ne-a lasat mostenire opera „Limba Noastra”, scrisa intr-un moment in care intuia ca vor avea loc mari transformari in societatea tarista. Prin aceasta creatie, el a reusit sa transmita tuturor romanilor un indemn actual si astazi – acela de a ne apara valorile prin care ne identificam: limba, cultura, traditiile.
Fiind o autoritate recunoscuta in lingvistica, macar si pentru simplu motiv ca vorbea 12 limbi, poetul a vrut sa transmita, in primul rand, originea latina a limbii vorbite de romanii din Basarabia, raspunzand, astfel, procesului de rusificare promovat de autoritatile tariste.
Intr-un anumit plan, Alexei Mateevici a reprezentat pentru Basarabia ceea ce a insemnat Mihai Eminescu pentru dezvoltarea limbii noastre. Desigur, aceasta comparatie trebuie nuantata fie si din simplu motiv ca cele doua personalitati ale romanilor au trait in epoci istorice diferite. Pentru basarabeni era vital, insa, ca inaintea primului razboi mondial, prin limba pe care o vorbeau sa-si pastreze existenta istorica. Mateevici surprinde astfel acest deziderat: “Limba noastra-i foc ce arde / Intr-un neam ce fara veste / S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste”.
Astazi, creatia lui Mateevici se regaseste in versurile imnului national al Republicii Moldova. In locurile natale ale poetului, dar si la Chisinau, oameni dedicati au grija ca memoria sa-i fie cinstita asa cum se cuvine.
Doresc, cu acest prilej, sa-i multumesc directorului Casei-Muzeu „Alexei Mateevici”, Ion Gaina, sa va multumesc dumneavoastra, tuturor celor din Republica Moldova, pentru ceea ce faceti sa pastrati identitatea romaneasca dincolo de Prut.
Va asigur ca atat eu, cat si colegii mei din Grupul Partidului Popular European vom fi alaturi de Republica Moldova in procesul asumat de integrare in Uniunea Europeana. Romania sustine acest obiectiv si ne dorim ca si cetatenii Republica Moldova sa se bucure, cat de curand, de aceleasi drepturi pe care le au astazi cetatenii romani.”
Dupa ce poetul national Mihai Eminescu a fost celebrat in urma cu circa doua saptamani la Parlamentul European, a venit randul unui alt poet cu suflet romanesc sa fie adus in prim plan la Bruxelles. Este vorba de poetul basarabean Alexe Mateevici pentru care eurodeputatul roman, Elena Basescu, a organizat o expozitie la Bruxelles, scrie Karadeniz Press.
Arena Media publica: Elena Băsescu: Vă asigur că PPE va fi alături de R. Moldova
La iniţiativa europarlamentarului român Elena Băsescu, la sediul Europarlamentului, din Bruxelles, a fost inaugurată marţi, 25 ianuarie, expoziţia „Alexei Mateevici – poet-erou al Republicii Moldova”. În cadrul acesteia au fost expuse operele poetului basarabean, precum şi exponate din „Casa Muzeu Alexei Mateevici”, din localitatea Zaim, Căuşeni, informează ARENA, cu referire la o ştire Mediafax.
Emisiunea, realizata de Paste anul trecut, s-a incheiat cu un interviu realizat de Florin Palas cu doamna Aspazia Otel Petrescu si a inceput cu un cuvant al Parintelui Justin
Tatal lui Valeriu Gafencu, model de lupta si jertfa romaneasca in Basarabia
În 1940, Basarabia românească avea să devină ţinta numarul 1 a Armatei Sovietice şi a NKVD-ului. Fugind din faţa hoardelor ruse, Valeriu şi tatăl său reuşesc să treacă Prutul în România mutilată, dar, spre surprinderea fiului, tatăl îl îmbrăţişează şi îi spune că se va întoarce înapoi în ţinutul cedat.
“Ce-ar zice toţi fraţii noştri basarabeni, şi cum mi-aş mai ridica ochii la cer, dacă şi eu şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ am fugi din calea asupritorilor şi n-am lua parte la suferinţa care ne aşteaptă? Vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă”.
La scurt timp după revenirea în Basarabia, tatăl e arestat şi deportat de comuniştii ruşi la Arhanghelsk, dincolo de Cercul Polar, unde, după mai puţin de un an de zile, moare.
Public aici un extras din Postfata profesorului universitar dr Ilie Badescu scrisa pentru lucrarea fundamentala a geopoliticianului rus Aleksandr Dughin Bazele Geopoliticii. Profesorul rus, un ideolog al Miscarii Eurasiatice si a celei de tineret “Nashi” (“Ai nostrii” – “Putiniana” dar “nasita” de filosoful roman Jean Parvulescu), a fost un apropiat al regretatului doctrinar mistic Jean Parvulesco si este considerat unul dintre geostrategii lui Vladimir Putin. Cartea sa de capatai a fost publicata in premiera in romaneste, luna aceasta, de Editura Eurasiatica, prin grija si ravna tanarului sociolog Calin Mihaescu. Lansarea ei urmeaza sa aiba loc in curand, printr-o conferinta publica. Postfata profesorului Ilie Badescu este impartita in trei mari capitole – Aleksandr Dughin şi geopolitica lumii noastre, Geopolitica Heartlandului eurasiatic. Rusia: o perspectivă non-ideologică si Efectul dezideologizant al hărţii lui Mackinder. Primul capitol are urmatoarele subcapitole: Marginalii la profilul spiritual al lui Aleksandr Dughin, Rusia şi Heartland-ul în vederile lui A. Dughin, Problema legitimităţii postimperiale (legacy of empire), Europa Nova în analiza lui A. Dughin, Analiza eurasiatică şi geopolitica ortodoxiei în viziunea lui A. Dughin, Profeţiile asupra neamurilor, Cântarul păcatelor colective, Poporul cuviincios: asincronia modelului etnospiritual, Eliberarea naţională a popoarelor ortodoxe, Unele scăpări ale lui Dughin la analiza României Mari, Albania ortodoxă şi câteva concluzii. Al doilea capitol trateaza urmatoarele teme: Spaţiul rusesc – o chestiune metafizică, O dihotomie geografică sau geopolitică?, Cele patru elemente ale analizei non-ideologice în geopolitică, Lumea şi Rusia văzute prin ochii lui Mackinder, Megaciclurile geoistorice şi ciclurile geopolitice. Al treilea capitol analizeaza: Megaciclurile geoistorice şi ciclurile geopolitice, Ideea Panregiunilor, Harta Lui Mackinder, Metoda oceanică a comerţului, Rusia înainte şi după Putin. Putin şi noua geopolitică a „statului-continent”. „Instrumentele de expansiune”, Etno-sistemul şi diagnoza imperiului ca „formaţiune superpusă”, Periferia sistemului – organul centrului, Evoluţiile geopolitice ale Rusiei în ochii occidentalilor, Teoria competiţiei pentru putere, Rusia lui Elţîn evoluase spre modelul „sistemului fragil”. Reacţia lui Putin: noua politică. Dupa parerea mea, Postfata sociologului roman Ilie Badescu la lucrarea filosofului rus Aleksandr Dughin Bazele Geopoliticii este cea mai importanta analiza scrisa in ultimii 20 de ani asupra Rusiei trecute, prezente si viitoare. Studiul este publicat integral, in exclusivitate, de portalul Ziaristi Online, la sectiunea Gandirea, si este disponibil pentru reproducere numai cu citarea sursei – Ziaristi Online. Iata extrasul privind Rusia, Romania si Ortodoxia:
Unele scăpări ale lui Dughin la analiza României Mari
Eliberarea naţională şi afirmarea spirituală a românilor sunt procese pe care Dughin le plasează în contextul mai larg al dualismului geopolitic european, dar interpretarea sa capătă un caracter sui generis. Latinismul este socotit o ideologie impusă de uniaţie, iar ortodoxia este interpretată după un model de gravitaţie spre Moscova. România Mare (după Dughin) s-a afirmat pe următoarele liniamente istorice:
eliberarea de controlul turcesc şi rezistenţa la politica fanarioţilor;
tendinţele uniate (supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de Vatican);
Biserica uniată era însoţită de latinism (glorificarea originii romane, rădăcinile latine ale limbii, etc.);
Biserica greco-catolică era susţinută de Austria, cea ortodoxă de Rusia;
fanarioţii promovau o politică pro-turcă;
„Ideea României Mari a avut un context ortodox univoc”;
„Naţionalismul românesc are un caracter anti-grecesc”;
„uniaţia gravitează spre Roma şi Ortodoxia spre Moscova”.
„Regimul formal ateo-comunist a ocupat univoc poziţia Ortodoxiei subordonând acesteia, zice Dughin, confesiunile unite şi supunând represiunii minorităţile catolice”.
Este cea mai semnificativă suprainterpretare din textul lui Dughin şi ea decurge din ambivalenţa analizelor sale dedicate statului ruso-bolşevic, în care profesorul Dughin este înclinat să caute continuităţi şi mult mai puţin o gravă fractură a liniei istorice a Rusiei. Dacă, în România, regimul formal ateo-comunist a „ocupat poziţia ortodoxiei subordonând acesteia confesiunile unite”, cum se explică atunci miile de preoţi ortodocşi aruncaţi în puşcării, alungarea călugărilor din mănăstiri, martirologiul din temniţele comuniste? Teza că ţinta regimului formal ateo-comunist a fost doar uniaţia se află într-o stranie coincidenţă cu teza Raportului Tismăneanu asupra comunismului, care formulează aceiaşi idee cu privire la poziţia Bisericii Ortodxe în timpul regimului comunist, şi ea nu corespunde logic şi istoric desfăşurării fenomenelor, fiindcă poporul uniat n-a venit în Biserică, ci a fost acolo, căci ritul celor două confesiuni este acelaşi, încât accesul greco-catolicilor la serviciile de cult ale Bisericii, legate de cele şapte taine, nu s-a izbit de nici o piedică din partea ierarhiei ortodoxe. Deci represiunea regimului formal ateo-comunist a fost antinaţională şi anticreştină (de ateizare completă şi de suprimare a tuturor marilor valori naţional-creştine, în toată policromia confesională a bisericilor. Or sub acest aspect, ea a lovit deopotrivă poporul rus, nu doar popoarele neruse, chiar dacă Moscova devenise centru acelui imperiu neopăgân). Dacă ortodoxia este un fenomen de gravitaţie spre Moscova, atunci de ce-au fost interzişi, în vremea ridicării puternice a Moscovei roşii, Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, toţi marii filosofi şi doctrinari ai ortodoxiei, în frunte cu Pr. Stăniloae, care împreună cu grupul de la „Crinul Alb” au fost toţi ortodoxişti şi au fost întemniţaţi dimpreună cu iniţiatorul grupului, călugăr rus, refugiat tocmai din calea acelei Moscove de culoare roşie? Mai apoi, dacă toate aceste fenomene s-ar fi redus doar la perioada de existenţă a regimului formal ateo-comunist, atunci de ce a continuat atacul contra ortodoxismului după ’89? Nu cumva imperiul informal postcomunist este tot un imperiu anrtinaţional şi anticreştin? Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci, cu siguranţă, Rusia creştină (mai puţin imperiul) poate juca un rol însemnat în bătălia pentru dreptatea popoarelor creştine. Această ipoteză ţine desigur de o geopolitică virtuală, adică de o ştiinţă a potenţialelor geopolitice nu a vreunei actualităţi etnopolitice, cu totul irelevantă într-o atare desfăşurare a lucrurilor. La unghiul interpretativ al profesorului de la Moscova s-ar putea adăuga precizările acestea:
Latinismul şi ideea originii romane nu erau idei şi ideologie uniate, ci idei şi ideologie universale româneşti (naţionale); accentele erau uniate, nu ideile. Încât estomparea accentelor nu reclamă şi alungarea ideilor;
Ortodoxia nu gravitează spre Moscova (cum nu gravitează spre nici o capitală de pe pământ: aceasta este diferenţa faţă de papocezarismul apusean şi de cezaro-papismul răsăritean), ci are propriul ei centru de gravitaţie (eshatologie euharistică) şi, în spaţiul românesc, se bazează pe o tradiţie voievodal-creştină, ceea ce nu înseamnă că Moscova sau Atena sau Bucureştiul nu sunt capitale ale ortodoxiei în sensul lor de capitale ale oecumenei ortodoxe, ci că nici una dintre capitale n-ar putea deveni centru de gravitaţie al ortodoxiei, ci loc de manifetare a legii sinergiilor noopolitice;
Naţionalismul românesc va fi creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritmul ortodox) sau nu va exista de loc.
Motto:“Atât de multã plebe transdanubianã, neuropaticã, pe deplin stricatã moraliceste si decãzutã fizic se pretinde a fi popor românesc încât în adevãr credem timpul sosit de-a dezgropa poporul veritabil, adevãrat popor românesc în locul spuzei de pehlivani cari au inundat orasele noastre de tãrmuri” – Mihai Eminescu
Scurta punere in tema: Seful comunistilor de la Chisinau, generalul sovietic Vladimir Voronin, a decretat cat a fost presedinte declararea anului 2009 drept “An al sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc”. Evenimentul a fost aniversat si consemnat in istorie inclusiv printr-un portal al “Academiei de Stiinte a Moldovei”, care prezinta, si azi, “adevarul” despre cei 650 de ani de statalitate ai “poporului moldovenesc” si in care aflam, dupa cum scria Eminescu, ca lumea a fost refacuta de Dumnezeu pentru Rusia in 1812. Site-ul este folositor, pentru ca ne prezinta si “romanii” din conducerea moldoveneasca a Partidului Comunist Bolsevic si prim-secretarii CC al PCM, dintre care nu lipseste Leonid Brejnev, “parintele” rusificarii fortate a Basarabiei. Planul de actiuni al “maretului eveniment” este, si el, instructiv. Oficiosul Partidului Comunist din Republica Moldova a ilustrat atunci stirea despre decretul prezidential cu o harta a Moldovei (vezi mai jos) din perioada lui Stefan cel Mare (si Sfant). Din “Comisia de Stat” institutia de Vladimir Voronin prin Decret prezidential pentru actiunile de sarbatorire a 650 de ani de “moldovenism” face parte si… seful calugarului Savatie Bastovoi, colonelul moscovit Vladimir Cantarean, Mitropolitul “Intregii Moldove”. Strategia “Moldovei Mari” si a “poporului moldovenesc” a fost elaborata de NKVD-ul lui Beria si Stalin, primul pas fiind infiintarea in 1924 a RASS Moldovenesti de la Nistru, in componenta RSS Ucrainene, pentru a absorbi apoi Basarabia romana in iadul sovietic si, ulterior, intreaga Romanie. Mijloacele de distrugere a Romaniei de catre diavolii rosii in diferite uniforme si rase au fost militare, teroriste si politice dar si “stiintifice” si “religioase”. Articolul de mai jos demonstreaza ca, practic, subordonatii in sutana de la Chisinau si Tiraspol ai generalului Kirill “al Intregii Rusii” (Moldova este parte a Rusiei?), sunt preoti si monahi in fals.
Despre falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei
Dupa cum stim cu totii, Mitropolia Basarabiei a facut parte in vechime din vechea Mitropolie a Moldovei care tinea de Patriarhia Constantinopolului, asadar era si ea sub jurisdictia acesteia.
In momentul in care rusii (Rusia tarista) au luat pentru prima data Moldova, ei si-au numit episcopi proprii sub jurisdictia lor si astfel au incalcat practic chiar jurisdictia Constantinopolului.
In anul 1925, dupa ce Basarabia revenise de ceva timp din nou Romaniei, BOR a obtinut oficial patriarhatul prin acceptul Bizantului, avand sub jurisdictia sa si teritoriile canonice ale Moldovei Mari.
Asadar, cand rusii au luat o parte din teritoriile canonice ale Mitropoliei Moldovei au sfidat nu doar BOR-ul ci si intreaga Biserica universala , si chiar daca vor minti si vor duce situatia la absurd spunand ca BOR nu obtinuse la acel moment nici un drept si ca ei ar fi avut dreptate, atunci si eu le voi spune ca au incalcat insusi teritoriul canonic al Patriarhiei Ecumenice, pentru ca in acest caz, Mitropolia Moldovei ar fi fost inca sub jurisdictia ei.
Inca de la sinodul III ecumenic, Biserica dreptsalvitoare universala , fiind insuflata de Duhul Sfant, a hotarat prin glasul parintilor intaietate teritoriala pe criterii etnice. Acest canon da dreptate Ciprului in confruntarea cu Patriarhia Antiohiei si considera ca criteriul etnic este esential, Antiohia fiind obligata sa renunte la jurisdictia din Cipru; ultimele cuvinte ale canonului sunt cat se poate de elocvente: “I s-a parut, asadar, sfantului si ecumenicului sinod, ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime, avand fiecare mitropolit ingaduinta (permisiunea), ca pentru propria lui asigurare sa ia opisele (copiile) celor ce s-au intocmit (hotarat). Iar daca cineva ar infatisa o hotarare potrivnica celor orinduite acum, i s-a parut intregului sfint si ecumenic sinod, CA ACEASTA SA FIE FARA TARIE” (Can. 34,35 Apost.; 6, 7 I Ec.; 2 II Ec.; 20, 36, 39 Trulan; 9, 13, 22 Antiohia; 3, 11 Sardica).
Domnilor partizani ai Mitropoliei lui IPS Vladimir “al intregii Moldove” (de pe ambele maluri ale Prutului?!), iata cui i se da dreptate: “ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime”. Avem pe de o parte o mitropolie veche de peste 500 de ani care a tinut de Bizant si apoi de BOR dupa Autocefalie si pe de alta parte o mitropolie de 60 de ani care a tinut de PM. Asadar, care este mitropolia la care face referire canonul in acest caz: “DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime”? care este valabilitatea “lucrarii”(caterisirii) savarsite de Colonelul-mitropolit Vladimir cu Mitropolitul Petru? Ce valoare au oare actiunile unui ierarh inchipuit pe teritorii canonice straine?
Singurul lucru canonic pe care il poate face PM este sa renunte la jurisdictie. Un caz asemanator s-a intamplat si cu Sfantul Dusan, care a fost afurisit de Bizant dupa ce a proclamat independenta Bisericii Serbiei pe criteriu etnic. Ori Sfantul Dusan nu este sfant, ci un dezbinator (ceea ce este fals), ori este sfant si Biserica Romana este autorizata in orice moment sa-si pastoreasca poporul roman din Basarabia si sa izgoneazca pe oricine ii incalca teritoriile canonice.
Dar oare este doar o singura pricina pentru ca BOR sa faca aceasta? Nu, ci chiar mult mai multe care ne dau dreptate si atesta pretentiile noastre, pentru ca putem spune ca Mitropolia Moldovei ce tine de PM incalca mai multe hotarari canonice.
Spre exemplu, sa calatorim putin in timp si sa ne oprim la momentul in care Romania a pierdut Basarabia si o parte din mitropolie in fata rusilor. Un raspuns pentru o astfel de situatie ni-l da canonul XII al sinodului Trulan care obliga mitropoliile sau episcopiile sa renunte la jurisdictiile lor daca acestea au fost date prin interventia statului sau imparatului: “CANONUL 12: (ALCATUIRILE BISERICESTI SA NU SE SCHIMBE PRIN INTETERVENTIE LA PUTEREA LUMEASCA) A venit (la cunostinta noastra), ca impotriva asezamintelor (legilor) bisericesti, alergind la stapiniri, au taiat in doua o eparhie (rnitropolie) prin act imparatesc (rescript, carte imparateasca), asa incit din aceasta pricina sint doi mitropoliti in aceeasi eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfintul sinod a orinduit (hotarit), ca de acum inainte sa nu se mai indrazneasca nimic de acest fel de catre vreun episcop, iar cel ce va incerca (intreprinde) un lucru ca acesta, sa cada din treapta (spita) sa. Iar cetatile cite s-au si cinstit (onorat) cu numele de MITROPOLIE prin scrisori (rescripte, carti) imparatesti, precum si episcopul care ocirmuieste acea Biserica, sa se bucure (beneficieze) numai de cinste, pastrindu-se adica pe seama ADEVARATEI MITROPOLII drepturile ei proprii. (CAN.34 Apost.; 6,7 I Ec,; 2,3 II Ec; 8 III Ec; 28 IV Ec.; 36, 39 Trulan)”.
Mai mult decat atat, sa tinem cont ca aici este vorba de imparat care era uns si nu de sef de partid, dictator ateu, care prigonea Biserica. Episcopul avea dreptul nu numai sa nu primeasca aceasta de la el dar nici sa nu asculte de dansul care era unsul Lui Dumnezeu. Al cui uns a fost insa Stalin? Prin ce sinod s-a hotarat predarea partii teritoriale canonice a Mitropoliei Moldovei, Moscovei? Prin sinodul internationalei oare? Prin sinodul adunarii „poporului”? Prin sinodul Partidului Comunist condus de „intaistatatorul” sau,”preafericutul” Stalin?
Aceasta este istoria „canonica” (jurisdictionala) a auto-intitulatei “Mitropolii a Moldovei”. Canoanele sunt foarte clare: Moscova trebuia sa renunte urgent la jurisdictia ei din Basarabia. Ce spun oare sinoadele ecumenice de cei care vor refuza sa aplice canoanele lor? Dar ce sa mai vorbim ca Moscova a mai incalcat si alte canoane (pentru asta e nevoie insa de un roman): s-a folosit de forta militara in scopuri bisericesti, s-au facut caterisiri fara drept la recurs si fara consultarea sinodului, s-a incercat modificarea originii unei etnii pentru fentarea canoanelor s.a., s.a…. Si cate mai sunt de spus…
De cate ori s-au facut in Parlamentul nostru intrebari guvernului asupra adevaratelor conditii de pace ale Rusiei, de cate ori s-a ridicat in presa chestiunea Basarabiei, de atatea ori guvernul raspundea ca nu stie nimic, caci si celelalte guverne nu stiu nimic despre aceasta, iar in privinta Basarabiei ne raspundea “Romanul”. Calomnii de-ale conservatorilor, ca sa discrediteze guvernul, scorniri ca sa amageasca opinia publica, cai verzi pe pereti si inventii care pun la indoiala loialitatea inaltului nostru aliat, cum care se va risipi la cea dintai raza de adevar.
Iata, in fine, ca sosi generalul Ignatev, pentru a ne spune noua tuturor ca Dumnezeu a facut lumea la 1812 si ca pentru Rusia numai aceea e drept, ce s-a facut de atunci incoace. Deci, fiindca au anexat Basarabia la 1812, trebuie sa reanexeze astazi particica ce-am recapatat-o cu mare greu la 1856. Stiindu-se ca lumea nu-i facuta la 1812 si Basarabia a fost a noastra din veacul al XIV-lea, ba poarta chiar numele celei mai vechi dinastii romanesti, a dinastiei Basarabilor, care luase partea de loc de la tatari intr-o vreme in care nu prea era vorba de imparatia ruseasca si fiindca guvernul nostru stie importanta impreunata cu aceasta cucerire a lui Mircea cel Batran, era natural ca guvernul nostru… sa nu stie nimic, absolut nimic despre intentia Rusiei, ba mai mult, inca, atat era de nestiutor asupra acestui punct pe care celelalte puteri il stiau inaintea trecerii Dunarii a armatelor rusesti, incat au intrat si in razboi pentru rusi.
Ca sa aratam cata dreptate avea guvernul ca nu stie absolut nimic, reproducem pasajele de mai jos din nota pe care contele Suvalof a comunicat-o lui lord Derby deja la 8 iulie 1877. Aceasta nota da asigurari cum ca interesele engleze nu vor fi atinse nici in Egipt, la Canalul Suez, nici la Golful Persan, nici la Dardanele, pentru ca Rusia pune mare pret pe neutralitatea Angliei. Apoi spune conditiile unei paci care s-ar incheia inainte de a trece rusii Balcanii. In aceste conditii se prevede reforma Bulgariei, rotunjirea frontierelor Serbiei, noua pozitie a Bosniei si Hertegovinei, si in sfarsit vine la Romania si la pretentiile proprii ale Rusiei.
Cat despre Romania, care si-a proclamat neatarnarea, imparatul e de parere ca aceasta e o chestiune ce cauta sa fie reglata prin intelegere comuna. Daca Poarta ar cere pace si ar primi conditiile pomenite mai sus, inainte de a fi trecut armatele noastre Balcanii, Rusia ar primi pacea, dar si-ar pastra dreptul de a conditiona prin sine cateva foloase ca compensatie pentru cheltuielile de razboi. Aceste foloase n-ar intrece retrocesiunea Basarabiei cedata la 1856 pana la malul de nord al Dunarii (exceptandu-se asadar Delta Dunarii) si cedarea Batumi-ului impreuna cu teritoriul invecinat.
In asemenea caz, Romania ar fi despagubita prin intelegere comuna sau prin proclamatia neatarnarii sale, sau, “ramanand vasala”, prin cesiunea unei parti din Dobrogea. Daca Austro-Ungaria ar cere de asemenea o compensatie, fie pentru castigurile Rusiei, fie pentru siguranta contra reformarii facute in favoarea principatelor crestine din Peninsula Balcanica, atunci Rusia nu se va impotrivi ca Austro-Ungaria sa-si afle aceasta compensatie in Bosnia si, in parte, in Hertegovina. Acestea sunt bazele pe care le-ar aproba imparatul cu intentia de a stabili o intelegere cu sine in Europa si Anglia si de a ajunge in curand la pace.
Incolo Rusia ameninta ca, daca Turcia nu s-ar invoi cu aceste conditii, inainte de a trece ostirile rusesti Balcanii, atunci conditiile vor deveni mai grele. Din aceste destainuiri aflam doua lucruri aproape cu siguranta. Intai, ca Anglia a stiut conditiile adevarate de pace inca de la 1877, al doilea ca Austria le-a stiut asemenea, de vreme ce i s-a propus, drept compensatie pentru castigurile rusesti Bosnia si o parte din Hertegovina. Al treilea, ca deja din iulie 1877 Rusia ceruse pentru sine Basarabia. Este verosimil ca Austria care nu vrea Bosnia si Hertegovina, si Anglia, care tine la existenta Turciei, fara a face o chestiune capitala din aceasta experienta, sa nu fi spus nimic ministerului nostru de Externe despre aceasta. Se potrivea oare cu rolul guvernului roman sa tagaduiasca acest lucru si sa ne joace pana acum trista figura a unui inselator inselat?
Ceea ce am cerut e ca guvernul liberal, presupunandu-l chiar compus din oameni instrainati, sa spuna sincer pericolele in care pluteste tara si sa se duca in intunericul din care a iesit, pentru a lasa sa lucreze oamenii a caror nume de la 1870 incoace e legat cu insesi destinele tarii si a caror cea mai mare glorie ar fi sa moara pentru o tara al carei trecut sa predomneasca in aceste momente, in care istoria intreaga a Romaniei e primejduita. Si creaza-se ca cel din urma razes din vremea lui Stefan Voda sau a maritilor basarabi are mai mult simt istoric si mai multa iubire de tara decat veniturile care decid astazi asupra tarii romanesti.
In primul rind LA MULTI ANI, belsug in casa si, mai ales, belsug sufletesc, sanatate, har la scris. Sa fie in ceas bun deschiderea portalului. Incep cu un necaz al meu: absolut fara permisiunea mea, cum a patit si LIS, eurotudor a publicat in Ro. Mare un text al meu, vechi de cel putin un an si tiparit deja in Asymetria lui Dan Culcer, in Proseculum, dar si in volumul pe care vi l-am trimis, “Sa cititi bine!”. Am protestat imediat in Asymetria dar si in alte reviste la care colaborez : Acolada, Bucovina literara, Prosaeculum, Actualitatea literara, Conta…Va trimit si nota lui Dan Culcer, privitoare la acest fapt. Pentru Contemporanul de ianuarie, voi scrie ceva despre incalcarea dreptului de proprietate intelectuala. Rugamintea mea e sa publicati, daca se poate, tarasenia asta, drept care va expediez ce a aparut deja in Asymetria, de unde cred ca a fost luat textul.Vor urma si alte articole, daca o sa va intereseze. Din pacate, mie mi-e propriu scris-cititul on paper, dar sper sa rezolv carenta asta. Cu pretuire, Magda U.
PROTEST
Am datoria morală să-i anunţ pe cititorii revistelor la care colaborez că articolul Ard malurile Prutului, semnat cu numele meu în „România Mare”, a fost reprodus fără voia mea. E o farsă de prost gust şi care depăşeşte orice măsură. „România Mare” nu este,
pentru mine, o revistă creditabilă.
Rog pe cei publicaţi, ca şi mine, fără acordul lor, să mă contacteze: [email protected].
Ard malurile Prutului
Autor: Magda URSACHE
Data publicarii: 15/05/2009
Unul dintre primele locuri pe lista cartilor prohibite dupa “cotitura” de la 23 august 1944 l-a detinut “Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu. Subtitlul volumului, “Mare reportaj de razboi din teritoriile desrobite”, explica interventia agitpropilor contra martorului care strabate 2.000 de kilometri de teritoriu romanesc trecut prin foc de trupele sovietice in retragere.
In prezentarea datata 9 septembrie 1941, Tudor Arghezi nota: “cu pana poetului scrie soldatul, soldatul in razboi”, poetul Constantin Virgil Gheorghiu si soldatul cu acelasi nume fiind “cei doi camarazi ai lepadarii de sine”. Ce vede reporterul sint scene de apocalipsa: orase devastate si incendiate (Soroca – ars, Balti – ars, Orhei – ars, Chisinau – ars), altare transformate in closete, troite cu Iisus frint in doua, ca pentru a fi rastignit a doua oara, fintini otravite, ogoare pirjolite, depozite de alimente secatuite pina la ultima mina de faina. La retragere, armata rosie a distrus deopotriva institutii si gospodarii umile, a preschimbat in gramezi de moloz scoli si spitale, a aruncat in aer, cu dinamita, muzee si biblioteci, a impuscat tarani care-si stringeau griul de pe cimp, “sa nu se scuture piinea”. Biserica regimentului 7 Vinatori isi schimbase destinatia, devenind sala de divertisment: crucea de pe turla, data jos; in loc de ctitori, Lenin si Stalin; in loc de icoane, decorurile lui Jules Perahim. De la Paul Goma stiu ca Perahim a fost “comisar bolsevic in Basarabia ocupata in 1940 si in Romania ocupata dupa 1944, persecutor si epurrator nemilos al artistilor plastici romani”.
“Numai romanii, dupa cite stiu, au doua tari”
Dupa 28 iunie ’40, “bolsevizarea Basarabiei” s-a facut in forta, cu mitraliera. Trebuia zdrobit “culacul”, adica omul gospodar, prins si dus in Siberia, torturat inainte de executie. Basarabenii, pe care Constantin Virgil Gheorghiu ii numeste “oameni de piine”, cuviinciosi, cumsecade, credinciosi, cinstiti, muncitori au fost impovarati de sinistrele “cote”, preschimbati in sclavi ai Gulagului. Singura alternativa: moartea.
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a acordat cu ceva timp in urma un interviu publicat abia ieri de Romania libera si realizat de Sabina Fati, una dintre fatucile batrane ale GDS intromisionate 🙂 pe spatiul “moldav”. De remarcat, din prima: nu se discuta absolut deloc despre alegerile din Republica Moldova. Apoi, Basescu pare si grabit si enervat, atat de unele intrebari prostesti cat si de personaj, asa ca raspunsurile sunt scurte si cam in doi peri. Cu toate acestea, evident, interviul are valoarea lui, data insa doar de afirmatiile presedintelui, care au nascut deja reactiile obisnuite la Moscova si Kiev. Il voi reproduce ca atare, cu mila aferenta fata de biata intervievatoare de servicii.
Preşedintele Traian Băsescu crede că Basarabia ar putea reveni în următorii 25 de ani între graniţele României, dacă românii de pe cele două maluri ale Prutului îşi vor dori acest lucru. Deocamdată însă, preşedintele constată inconfortul dat de relaţia de neîncredere pe care România o are cu cea mai mare putere din regiune, dar şi persistenţa celor care se lasă influenţaţi şi „fac jocuri folositoare altor state”.
Vorbind despre relaţia României cu Franţa în chestiunea Schengen, Traian Băsescu ne-a spus că ministrul Teodor Baconschi „a avut o iniţiativă nefericită” atunci când a anunţat că merge la Paris să-i organizeze preşedintelui o vizită la nivel înalt, fiindcă „nu e nevoie”, câtă vreme Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy se întâlnesc o dată la trei luni.
Acum 92 de ani, când s-a realizat Marea Unire, România avea între graniţele ei şi Basarabia. Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de când Rusia a anexat această provincie. Când vedeţi posibilă revenirea lucrurilor la punctul iniţial?
T.B.: O dată cu intrarea Republicii Moldova în UE, atunci vom fi împreună în marea familie europeană, iar dacă se va desfăşura sau nu şi un proces de unificare a celor două ţări, acest lucru ţine mai puţin de voinţa oamenilor politici, pentru că am certitudinea că ei vor ştii să valorifice o dorinţă populară, dacă va exista, pe cele două maluri ale Prutului. România are ca obiectiv sprijinirea Republicii Moldova să intre în UE.
Există o perspectivă temporară, de pildă 25 de ani, în care România şi Republica Moldova să se unească?
January 27th, 2011 
VR 
“Alexei Mateevici – poet erou al Republicii Moldova in Parlamentul European” – Elena Basescu (PD-L, PPE)
Posted in 
Tags: 
