Posts Tagged ‘Basarabia’

ANALIZA. Chişinăul între Moscova şi Washington. „Resetarea” ruso-americana. Post-scriptum la vizita vicepreşedintelui Biden

Un elefant şi un şoricel mergeau pe o punte. La un moment dat, gânditor, şoarecele face către elefant: „Măi frate, da ce mai tropăim!” (Folclor românesc)


O analiza de Vlad Cubreacov

Vizita istorică, de succes, la Chişinău, a vicepreşedintelui SUA, Joe Biden, a fost privită, percepută şi comentată diferit. Gama abordărilor la care s-au dedat actorii politici şi analiştii de presă a cuprins întreaga paletă: de la cele realiste la cele fanteziste, de la cele calme la cele pasionale. Între frenezia provestică a susţinătorilor de serviciu ai guvernării şi desueta mânie proletară a taberei comuniste „antiimperialiste” au încăput tot felul de interpretări, care mai de care mai superficiale şi mai reducţioniste. Din acest motiv, am evitat cu grijă să ne înregimentăm într-o cohortă sau alta. Vizita la Chişinău a persoanei nr. 2 în Executivul american merită o prezentare şi o analiză obiectivă, curăţată de orice prejudecăţi sau iluzii. Nu le vom face noi aici, într-un simplu articol de ziar. Din tabloul de ansamblu vom reţine doar câteva elemente care ni s-au părut relevante.

Un context în mişcare

Această importantă vizită, de doar câteva ore, trebuie înţeleasă, în opinia noastră, întâi de toate contextual. Când afirmăm aceasta ne referim la contextul imediat (turneul Helsinki-Moscova-Chişinău), dar şi la contextul larg, geopolitic, care a acumulat o sumă de latenţe şi cunoaşte un şir întreg de mutaţii serioase, anunţându-le deja pe altele.

Cum spuneam, o abordare izolată nu ne poate ajuta cu nimic. Vizita vicepreşedintelui Biden la Chişinău a fost, în turneul său, una de final. Comentatorii de presă şi analiştii politici de la noi aproape că nu s-au referit la legătura dintre finalul turneului (declaraţiile de la Chişinău) şi partea lui de bază (discuţiile şi înţelegerile de la Moscova), şi, cu atât mai mult, la debutul lui (întrevederile de la Helsinki). Este de reţinut că escala de câteva ore la Chişinău a fost, de fapt, o adevărată vizită de curtoazie şi de încurajare, pe când vizita de două zile de la Helsinki şi vizita de trei zile de la Moscova au fost vizite de lucru, după cum a subliniat oficial şi în mod repetat partea americană. Deci, la Helsinki şi Moscova s-a lucrat, iar la Chişinău s-au transmis încurajări. Concluzia corectă pe care trebuie să o tragem în acest caz este că vizita la Chişinău a fost o continuare a celei de la Moscova. Jocurile sunt făcute în continuare de cei mari, iar Republica Moldova trebuie să le înţeleagă exact şi să se înscrie reuşit şi cu demnitate în noul peisaj geopolitic, promovându-şi propriile interese.

„Resetarea” americano-rusă

Relaţionarea americano-rusă din ultimii doi ani cunoaşte o dinamică pozitivă, fără precedent după încheierea Războiului Rece.

Continuarea la Ziaristi Online

Incredibil dar adevarat: Homosexualii lui Soros de la Chisinau cer schimbarea stemei orasului Soroca din motive de “discriminare”. Asteptam ca argumentatia sa fie folosita si pentru stema Romaniei…

O organizatie de homosexuali de la Chisinau, ai carei parteneri sunt, printre altii, asociatia homosexualilor de la Bucuresti – Accept si Centrul de Resurse Juridice al Fundatiei Soros, si care are ca finantatori oficiali aceeasi Retea Soros prin Institutul pentru o “Societate Deschisa” dar si biroul OSCE din Republica Moldova, cere nici mai mult nici mai putin decat schimbarea stemei orasului Soroca, din motive de… discriminare.

Cererea frizeaza dementa “societatii deschise” intr-o stare extrem de avansata asa ca o reproduc integral:

“Prin prezenta, Coaliția NeDiscriminare își exprimă nedumerirea şi îngrijorarea privind stema oraşului Soroca, postată pe pagina oficială de internet şi expusă în diverse locuri publice. Dat fiind faptul că atît invazia tătară, cît și decapitarea ca pedeapsă sau înfiptul în suliță nu mai țin de actualitate și nu mai sunt practicabile nici în cele mai sălbatice zone ale lumii, nu ni se pare a fi plauzibilă utilizarea acesteea. O stemă se dorește a fi ceva reprezentativ, îmbietor, o amintire plăcută sau o primă impresie despre localitatea şi oamenii care o populează. Astfel, ce poate spune azi un cap de om înfipt în suliţă despre Soroca modernă, oraş de margine într-un stat civilizat, democratic, cu pretenţii europene?

Considerăm drept inadmisibilă şi ilegală afişarea în văzul lumii a unei imagini ce înglobează cea mai sîngeroasă şi abominabilă parte a trecutului localităţii. Mai mult decît atît, mesajul promovat este unul discriminator, care incită la ură, violenţă și marginalizare a unor fiinţe umane doar pentru că au un anumit aspect exterior sau aparţin unei etnii. În descrierea oficială a stemei citim: Scut roşu despicat. În primul cartier o cetate crenelată de argint, cu un turn central, cu poartă închisă şi ferestre negre. În cartierul al doilea un cap negru de duşman în profil spre stînga, înfipt întru-o lance de argint. Simbolizează vechea cetate Soroca şi luptele împotriva tătarilor. Scutul timbrat cu o coroană murală de argint. (Adoptată prin decizia Primăriei nr. 1/2 din 20 ianuarie 1999) https://www.primsoroca.md/pagini-0-9-0.html (în actul emis de autorităţile locale scrie chiar „cap de tătar”!). În acest context, orice locuitor sau oaspete al Sorocii, de origine tătărească, ar trebui să se simtă vinovat şi ameninţat de această stemă. Vizaţi şi ameninţaţi, în egală măsură, ar putea să se simtă şi puţinii cazaci, care tradiţional poartă astfel de mustăţi şi coafuri, puţinii hipioţi sau tineri moderni marginalizaţi pentru comportamentul şi aspectul exterior, precum şi minoritatea considerabilă de etnie romă, care adesea este discriminată pentru culoarea pielii fiind declaraţi duşmani ai majorităţii populaţiei. Drept urmare, consecinţele interpretării greşite a acelui simbol arhaic, învechit pot fi inimaginabile.

Pe de altă parte, se pare că stema oficială a localităţii nu a fost aprobată de Comisia Naţională de Heraldică şi nici măcar nu a fost elaborată conform normelor legale.

În consecință, Coaliția NeDiscriminare cere intervenţia în regim de urgență a factorilor de decizie locali, regionali şi naţionali în vederea anulării şi scoaterii din circulaţie a acestui simbol anacronic, pentru a nu apela la instanţele de judecată în impunerea legalității.”

La inceput de post, fratii “moldoveni” au pentru ce sa lupte: Începand cu 1 ianuarie 2011 în Republica Moldova sunt eliberate doar paşapoarte biometrice

Centrul Resurselor Informationale de stat din Republica Moldova sustine: Eliberarea exclusiv a paşapoartelor biometrice constituie o condiţie obligatorie a Uniunii Europene faţă de Republica Moldova pentru liberalizarea regimului de vize între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Implementarea acestor documente de nouă generaţie la nivel mondial a fost condiţionată de necesitatea sporirii nivelului de securitate a documentelor, prevenirea şi contracararea traficului ilicit. La momentul actual, paşaportul cu date biometrice este cel mai protejat document pentru trecerea frontierelor şi este acceptat şi recunoscut de UE în procesul de migraţie. În caz de pierdere sau furt al paşaportului biometric, este imposibilă utilizarea lui de către o persoană străină sau falsificarea acestuia.

Paşaportul biometric se deosebeşte de paşaportul obişnuit prin faptul, că acesta conţine un cip cu date biometrice ale posesorului şi anume fotografia digitală, amprentele digitale, precum şi datele personale ale posesorului: numele, prenumele, patronimicul, data naşterii, numărul paşaportului, data eliberării şi data expirării termenului de valabilitate al acestuia şi semnătura posesorului documentului. Copiii pînă la 12 ani sînt eliberaţi de includerea obligatorie a amprentelor digitale în paşaport.

Paşaportul biometric are pe coperta din faţă un simbol internaţional.

Simbolul semnifică cipul din paşaport. Cipul este un dispozitiv de securitate suplimentara, care oferă paşaportului biometric un grad mai ridicat de protecţie împotriva riscurile de falsificare şi fraudare.

(more…)

Romanii basarabeni au declarat razboi homosexualilor si sustinatorilor lor din Guvernul de la Chisinau. Bloggerii au intocmit LISTA NEAGRA A PRO-HOMOSEXUALILOR. PORNOGRAFIA – maladia secolului XXI

Ziaristi Online:

Romanii basarabeni au declarat razboi homosexualilor si sustinatorilor lor din Guvernul de la Chisinau. Bloggerii au intocmit LISTA NEAGRA A PRO-HOMOSEXUALILOR

leanca filat homo pederasti poponari homosexuali basarabia
,,Această nouă încercare de a promova în ţara noastră, în mod agresiv, practicile perverse ale homosexualităţii este ruşinoasă şi condamnabilă, astfel imitându-se cele mai nereuşite modele ale realităţilor din Occident.”

Pornografia

Cunoscut pentru lucrările sale privind efectele televiziunii asupra minţii şi vieţii omului contemporan, Virgiliu Gheorghe se ocupă în acest volum de pornografia care inundă societatea contemporană.

SCRISOARE DESCHISA. Domnule Presedinte Traian Basescu, faceti dreptate in Cazul Trosca si al Katynului romanesc – Masacrul de la Fantana Alba!

Domnule Presedinte,

Va scrie cu intristare un ziarist care a crezut in dvs, inca de dinainte sa fiti presedinte al Romaniei, in primul rand pentru doua lucruri, enuntate cu tarie: Basarabia si redarea demnitatii nationale.

V-am judecat deja cu manie pentru ca ati semnat luni, 28 februarie ac, trei decrete rusinoase pentru demnitatea nationala. Este vorba de retragerea titlului de erou-martir pentru Coman Dumitru, Cotuna Eugen Trandafir si Trosca Gheorghe. Primul, dupa cum sper ca stiti, un specialist in contrainformatii si actiuni antiromanesti intreprinse de vecina noastra Ungaria pe teritoriul Romaniei, a fost ucis cu bestialitate de conationalii nostri maghiari, pe 22 decembrie 1989, la Odorheiu Secuiesc. Conform criminalistului care a constatat decesul, Dumitru Coman “nu mai avea nici un os întreg”. Un alt martor afirma: “Au jucat Ceardas pe trupul lui”. Criminalii, toti de etnie maghiara, au fost depistati. Unii dintre ei au fost arestati si judecati. In urma demersurilor ulterioare, in tara si pe la forurile europene, realizate in special de Gyorgy Frunda, avocat si senator, lider al UDMR, partenerul la guvernare al PDL, ucigasii lui Dumitru Coman au fost pusi, cu totii, in libertate si azi se relaxeaza in statul vecin, “Tara-Mama” lor, Ungaria.

Tot in libertate s-au aflat si se afla si azi, cu o exceptie cunoscuta, decedata de moarte buna, criminalii ofiterilor de elita ai USLA Eugen Cotuna si Gheorghe Trosca, ucisi in cadrul diversiunii KGB-GRU organizate cu concursul tradatorului Nicolae Militaru, complicele lui Ion Iliescu la lovitura de stat din decembrie 1989. Banuiesc ca stiti de ce au fost executati si, pe deasupra, si profanati cu salbaticie, colonelul Trosca fiind decapitat, ca efigie a victoriei URSS asupra Romaniei.

De aceea v-am si judecat cu manie, pentru ca nu pot sa-mi inchipui, asemenea colegilor mei de presa mai blanzi – Dan Badea si altii de la Curentul dar chiar si Radu Tudor -, ca un om instruit ca dvs, fiu si ginere de militar, nu ati stiu cine au fost cei trei. Mai ales cand, in ultimii sapte ani, ati repetat in mai multe randuri ca vreti sa vedeti o data pentru totdeauna solutionate “Dosarele Revolutiei” si ale “Mineriadei”. Desigur, mai e timp, mai ales ca de ele se ocupa la Institutul lui Tismaneanu tot acelasi personaj care le-a si ingropat in ultimii 21 de ani, generalul Dan Voinea, plasat ca acuzator in “Tribunalul Poporului” din 25 decembrie 1989, intamplator, de aceeasi Ion Iliescu si Nicolae Militaru, consiliati de o alta eminenta cenusie, Silviu Brucan.

Intamplator, coincidenta nefasta face ca a doua zi dupa ce v-ati pus semnatura, “ca primaru'”, pe aceste decrete, un alt gest, de data aceasta legat de Basarabia si natiunea romana, sa ramana ca o vanataie pe obrazul bietei Romanii. Este vorba tot de o “ingropare”, de catre onor majoritatea parlamentara din Camera Deputatilor, in baza unei Note de fundamentare elaborata de Institutul la conducerea caruia a fost instalat Vladimir Tismaneanu si semnata de primul ministru al Romaniei, Emil Boc, a comemorarii Masacrului de la Fantana Alba, de la a carui savarsire se implinesc, peste mai putin de o luna, respectiv pe 1.04. 2011, exact 70 de ani.

Oare, dupa exemplul Poloniei, nu ne putem cinsti si noi, cel putin cu aceeasi demnitate, victimele oribilului Masacru de la Fantana Alba? Un Katyn romanesc cu mult mai macabru, tinand cont ca au fost ucisi nu militari, impuscati in cap, ci bieti refugiati romani din Basarabia ocupata, batrani, femei si copii, mitraliati si, apoi, tarati de cozile cailor in gropi comune peste care s-a aruncat var nestins, cat inca multi mai zvacneau, muribunzi…

Domule Presedinte, sunt acte care, chiar daca sunt realizate “conform legii”, la nivel simbolic raman in istorie ca o infrangere umilitoare, o ingenunchere a demnitatii nationale, o re-ucidere cu valoare ritualica, un blestem asupra intregii natiuni, care ne va urmari din neam in neam. Nu stiu daca peste 50 sau 100 de ani se va mai sti ca zilele acestea a avut loc in Romania nu stiu ce scuturare de orgolii prin PDL sau ca ambitioasa “reformare a statului” a dat gres. Dar in mod sigur va ramane scris ca, la 21 de ani de la asa-zisa cadere a comunismului, statul roman de azi a intinat, oficial, memoria celor care si-au dat viata pentru apararea Romaniei, ucisi, intamplator, de persoane care se incadreaza printre dusmanii clasici, “dusmanii naturali”, ca sa-l citez pe Take Ionescu, ai tarii noastre: ungurii si sovieticii, respectiv rusii.

Tot cu totul si cu totul intamplator, putem constata ca actul prin care s-a realizat “demartirizare” celor trei eroi a trecut pe la CNSAS prin mainile lui Mircea Dinescu, recunoscut agent sovietic, conform datelor UM 0110 “anti-KGB”, aflate in prezent in Arhiva SRI, cu un socru ungur si o soacra cetatean al URSS, respectiv a Federatiei Ruse. La fel de intamplator este si faptul ca de la Comisia parlamentara “responsabila”, avizul “demartirizarii” a plecat din mainile lui Raymond Luca, cu totul intamplator nascut in URSS, unde, la fel de intamplator, parintii sai se aflau la studii, asemenea lui Ion Iliescu si Nicolae Militaru cu sotiile lor, ca sa luam doar doua exemple… la intamplare. Daca mai adaugam si ca, intamplator, Decizia CNSAS este semnata de Ladislau Csendes, normal, cred ca ne putem face o imagine de ansamblu asupra trainicei prietenii ruso-maghiare, cu totul si cu totul intamplatoare.

La fel de intamplator este si faptul ca cel care, cu o vehementa viscerala (si, adaug, cu analfabetism cronic, plasand Fantana Alba in Republica Moldova intr-un act oficial al Romaniei) s-a opus cinstirii victimelor facute de Armata Rosie in Basarabia si Bucovina este Vladimir Tismaneanu, cu totul si cu totul intamplator chiar fiul celui mai bine platit agent NKVD din structura Kominternului din Romania si apologetul celui mai longeviv agent sovietic, “defectat” spre incununarea misiunii sale de dezinformare strategica la americani: Ion Mihai Pacepa. Sa fie tot o intamplare faptul ca “profesorul” Tismaneanu e membru de frunte al Grupului pentru Dialog Social, organizatie infiintata de Silviu Brucan si George Soros si al carui prim presedinte, simultan si la GDS si la Fundatia Soros a fost un agent dovedit al serviciului de informatii maghiar?

Domnule Presedinte, degeaba ne ocupam de mica si marea coruptie si de cei care ne fura legal aluminiul si petrolul din tara, daca nu-i avem in vedere si pe cei care fura si spurca ceea ce are o natiune de nepretuit: demnitatea nationala si sufletul mortilor ei.

Sunt gata sa admit ca am gresit judecandu-va grabit si ca Valeriu Turcan a semnat in locul dvs decretele rusinoase, din exces de zel. Dar, asa cum va stiu, dvs sunteti omul care isi recunoaste greseala cu franchete, ceea ce este un dar rar, al conducatorilor. Sa revenim putin asupra Legii. Asa cum in cazurile lui Mircea Dinescu si Andrei Plesu s-a incalcat Legea Ticu – s-a facut o exceptie! – si, desi au fost amandoi membri rasfatati ai Partidului Comunist, au fost lasati sa-si consume anii de creatie literara si filosofica robotind la CNSAS pentru popor, poate se gaseste o portita si pentru niste amarati de eroi-martiri. Altfel, cine stie, maine-poimaine, dincolo de faptul ca familiile le sunt vitregite de un minim ajutor, ne-am putea trezi ca Institutul lui Tismaneanu le cere acestora sa scoata si osemintele parintilor din Cimitirul Eroilor! La groapa de gunoi cu ele!

In tot cazul, ce va rog, nu gasiti ca rezolvare sa le dati in schimb, post-mortem, Ordinul “Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989”. Si l-a atribuit, siesi, si Ion Iliescu, in ultima sa zi de mandat din 2004 si tare ma tem ca nu le-ar placea sa impartaseasca, intamplator, aceleasi onoruri cu cel care l-a instalat in functie pe Nicolae Militaru la ordinul lui Evgheni Tiajelnikov.

Domnule Presedinte, daca materiile prime care ni se scurg printre degete mai au un pret, demnitatea nationala, in schimb, nu are pret. Dvs, printr-un gest prezidential, puteti sa o redati natiunii, indreptand o strambatate, in cazul celor trei eroi-martiri.

Priviti cum, dintr-o mare de profitori ai tuturor regimurilor, independent unul de celalalt, trei ziaristi, care nu au beneficiat de nimic din victoriile democratiei, ba chiar dimpotriva, cu totii participanti la evenimentele din decembrie fara sa pretinda, la fel, absolut nimic, va cer, acum, pentru sufletul celor trei morti si demnitatea nationala, doar acest simplu lucru: faceti dreptate!

O intrebare suna trist, din “off”: Dar oare o veti face?

Al Dvs,

Simplu cetatean,

Victor Roncea

Pentru documentare:

Dan Badea: Eroii nu se nasc şi nu mor prin decret prezidenţial

Trosca CNSASRetragerea titlului de erou-martir pentru doi dintre luptătorii antiterorişti care au fost ucişi la datorie în decembrie 1989, colonelul (post mortem) Gheorghe Trosca şi locotenent-colonelul (p.m.) Eugen Trandafir Cotună, reprezintă un gest asupra căruia îl rog pe preşedintele României să mai reflecteze şi, dacă este un om drept, să revină asupra lui.

Radu Tudor: Gheorghe Trosca, ucis a doua oară de KGB. Cotroceniul a mers pe mâna CNSAS

Grupul Trosca ucis la MApN-mircea-hudek-agerpresNu ştiu dacă Traian Băsescu e pe deplin conştient de răul făcut. Dacă sfetnicii domniei sale în materie de se­c­u­ritate naţională l-au avizat despre con­secinţele gestului său. Dinadins ori ba, preşedintele României a semnat unul dintre cele mai controversate de­crete din mandatul domniei sale. Da­că generalul Nicolae Militaru mai trăia, ar fi închinat azi un pahar de vot­că în cinstea acestui eveniment important.

Tismaneanu_Iliescu_KGB

Asa cum spunea un student basarabean care a asistat la mascarada din Parlament “toti romanii omorati de sovietici in Basarabia si Bucovina s-au rasucit in mormant”!

Steaua Romaniei pentru KGB! Militaru l-a ucis pe Trosca! Basescu il mai omoara odata? FOTO/VIDEO

Trosca 6Asa, ca sa fie “onorata” pe deplin bataia de joc a martiriului romanilor care si-au dat viata pentru acest neam si pentru aceasta tara si nu pentru misei si tradatorii care au vandut-o si o vand.

Basescu i-a “de-martirizat” pe ofiterii anti-GRU condusi de colonelul Trosca si masacrati de Militaru si KGB in decembrie 1989

 

Masacrul anti USLA al GRU si KGB asupra Grupului Trosca

Preşedintele Băsescu a semnat decretele pentru retragerea titlului de Erou – Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 pentru Eugen Trandafir Cotună, Dumitru Coman şi Gheorghe Trosca, ucisi la ordinele agentului GRU Nicolae Militaru

KGB-ul trage in rafale. Ieri Basescu i-a batjocorit a doua oara pe ofiterii anti-GRU condusi de Trosca si masacrati de Militaru iar azi este pe cale sa se respinga cinstirea Katyn-ului romanesc. Ziua in care vom afla daca PDL lucreaza pentru KGB

Ieri, preşedintele Băsescu a semnat decretele pentru retragerea titlului de Erou – Martir al Revoluţiei Române din Decembrie 1989 pentru Eugen Trandafir Cotună, Dumitru Coman şi Gheorghe Trosca, informeaza Mediafax.

Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a decis, în octombrie 2010, acordarea avizului pentru înaintarea propunerii de retragere a titlului către Preşedinţia României pentru Gheorghe Trosca, Dumitru Coman, Eugen Trandafir Cotună, în urma unui aviz primit de la CNSAS.

Gheorghe Trosca a fost şef de Stat Major la USLA, iar Eugen Trandafir Cotună a fost şeful intervenţiei la aceeaşi unitate.

Eugen Trandafir Cotună şi Gheorghe Trosca au fost omorâţi, pe 22 decembrie 1989 noaptea, în faţa Ministerului Apărării, după un ordin al generalului Militaru legat de trimiterea de trupe în scopul apărării instituţiei. Colonelul Gheorghe Trosca lucrase la Unitatea anti-KGB si anti-GRU a Armatei si instrumentase Dosarul de agent GRU al lui Militaru, cuprins in celebrele Dosare Corbul I si Corbul II.

Dupa uciderea lor, KGB-ul a tinut sa-si aniverseze victoria prin masacrarea lor bestiala. Trupurile ofiterilor au fost batjocorite iar colonelului Trosca i-a fost taiat capul si pus pe tancheta. Ce sa intelegem? Ca nu au murit aparandu-si tara in timpul evenimentelor din decembrie 1989 pentru ca se flutura hartii de la CNSAS. Care ce arata? Ca au lucrat impotriva KGB si GRU! Deci CNSAS este noul Tribunal al Poporului Sovietic?!

Bun, am inteles ca presedintele a semnat ce a primit. Dar nu a si citit? E din nou un biet primar si nu stim noi? De ce a facut Basescu, de fapt: i-a de-martirizat!??? Propunerea a fost facuta de seful acestei Comisii fantasmagorice, nimeni altul decat Raymond Luca, nascut in… URSS! (https://www.cdep.ro/comisii/revolutionari/pdf/2010/sz1005.pdf si https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_com.lista?idc=17&an=2010 – automat familiilor militarilor ucisi sunt decazute din drepturi!)

Felicitari Traian Basescu! Militaru poate fi fericit acum. Iar Tismaneanu o sa fie, cel mai probabil, in scurt timp, cand se va respinge in Parlament comemorarea victimelor de la Katynul romanesc – Fantana Alba. Daca adaugam si victoria hidrocefalilor din Partidul Civililor din Romania (PCdR) care pot sari treptele in PDL la fel cum s-au admis “exceptii” de la Lege si pentru membrii PCR Plesu si Dinescu in CNSAS, putem sa tragem o concluzie despre cine conduce, de fapt, Romania. Mi-e sila!

Remember Eroul Martir Gheorghe Trosca:


Astazi se voteaza in Camera Deputatilor propunerea de cinstire a victgimelor Katynului romanesc d ela Fanta Alba. Sa vedem ce va face PDL dupa ce Boc, Hunor si Tismaneanu deja si-au dat avizul negativ. Documentare:

Romania anti-Romania. Guvernul Boc al Coalitiei PDL-UDMR respinge comemorarea victimelor facute de sovietici in Basarabia si Bucovina din motive de… Tismaneanu

Un act revoltator de tradare nationala al Guvernului Boc, ignorat pana acum si de SRI si Presedintele Romaniei, desi este exact impotriva politicii sale privind “recastigarea demnitatii nationale” si a declaratiilor despre apararea drepturilor romanilor din jurul granitelor in “anul romanilor”. Este vorba de respingerea cinstirii victimelor facute de bolsevicii sovietici in Basarabia si Bucovina din simplul motiv ca Tismaneanu vrea sa monopolizeze “condamnarea comunismului” si sa instituie doua aberatii la pachet: 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”.

Culmea ticalosiei: Proiectul, aflat la Camera Deputatilor, primeste aviz negativ “in unanimitate” din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, condusa de reprezentantul tiganilor Nicolae Paun, exact in aceeasi zi in care se voteaza cu brio proiectul lui, respectiv instituirea Zilei pentru comemorarea dezrobirii romilor (care aduce garle de bani de la Guvern pentru bairamul de 20 februarie cat si un monument de 300.000 de euro in centrul vechi al Bucurestilor!). Insusi numele Legii votate e de cosmar relevand analfabetismul deputatilor romani: se comemoreaza dezrobirea romilor? Inseamna ca se va aniversa inrobirea?

Tot in acelasi registru se incadreaza Nota de respingere semnata de Emil Boc:

(more…)

Handicapatii si tradatorii care ne conduc. Guvernul Boc al Coalitiei PDL-UDMR respinge cinstirea victimelor facute de sovietici in Basarabia si Bucovina din motive de Tismaneanu. Tiganii, in schimb, s-au ales cu “comemorarea dezrobirii”

Un act revoltator de tradare nationala al Guvernului Boc, ignorat pana acum si de SRI si Presedintele Romaniei, seful dobitocului care a semnat cu manuta lui porcaria, respectiv respingerea cinstirii victimelor facute de bolsevicii sovietici in Basarabia si Bucovina din motiv ca Tismaneanu vrea sa monopolizeze “condamnarea comunismului” si sa instituie doua aberatii la pachet: 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”. Actiunea este indreptata exact impotriva politicii lui Traian Basescu privind “recastigarea demnitatii nationale” si a declaratiilor sale despre apararea drepturilor romanilor din jurul granitelor in “anul romanilor”.

Culmea ticalosiei: Proiectul, aflat la Camera Deputatilor, primeste aviz negativ “in unanimitate” din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, condusa de reprezentantul tiganilor Nicolae Paun, exact in aceeasi zi in care se voteaza cu brio proiectul lui, respectiv instituirea Zilei pentru comemorarea dezrobirii romilor (care aduce garle de bani de la Guvern pentru bairamul de 20 februarie cat si un monument de 300.000 de euro in centrul vechi al Bucurestilor!). Insusi numele Legii votate e de cosmar relevand cretinomania deputatilor romani: se comemoreaza dezrobirea romilor? Hello? Chiar toti deputatii sunt retardati? Nu, se pare ca nu chiar toti. 6 au votat contra, 10 s-au abtinut si restul, 259, au fost de acord cu “comemorarea dezrobirii”. Inseamna ca se va aniversa inrobirea?

Tot in acelasi registru al handicapatismului “alesilor neamului” se incadreaza Nota de respingere semnata de Emil Boc – pentru care, daca va mai reveni vreodata dictatura militara in Romania sper sa faca cel putin inchisoare. Cititi bine aici Nota scrisa – din informatiile mele – de Mihail Neamtu, unul dintre servitorii de casa ai lui Tismaneanu: „Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova, masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă, unde s-a comis doar unul dintre Katyn-urile romanesti, nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei, respectiv in Ucraina de azi, scrie romanul de la Chisinau Vlad Cubreacov intr-o dramatica avertizare publica de ultima clipa. Iar Proiectul vorbeste si de victimele “deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Deci si de romanii deportati in Kazahstan si Siberia!

Carevasazica, intr-un act oficial al Guvernului Romaniei, semnat personal de premierul Emil Boc, se afirma ca nu vrem sa comemoram victimele romane ale pogromurilor si deportarilor sovietice pentru ca… stie handicapatul care i-a scris nota lui Boc, acestea “vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Care “stat vecin”, analfabetule? Ucraina? Dobitocilor! Si ce pizda mamii voastre are de a face faptul ca s-ar comemora in alt stat cu realitatea, ca sunt zeci si sute de mii de romani ucisi de URSS? Evreii nu-si mai comemoreaza victimele in Israel pentru ca o fac nemtii si polonezii si patagonezii la Auschwitz? Iar noi trebuie sa asteptam cuminti ca Guvernul rus si Kazahstanul sa inceapa comemorarea romanilor din Gulaguri? Pai nu suntem noi Tara mama a romanilor? O fi fosta URSS si nu stim noi? Cam cate palme ar merita trogloditul care a scris Nota semnata de Boc?! Sa mai amintesc si ca manualul rollerist de falsificat istoria Romaniei, autointitulat “Raportul Tismaneanu”, nu continea in forma originala nici un rand despre crimele comise de bolsevici in Basarabia, Bucovina, Transnistria, Tinutul Herta?! Si a trebuit sa stergem noi pe jos la Ziua cu acest jeg uman de Tismaneanu ca sa-l oblige Basescu sa introduca inca un capitol despre crimele comunismului in Basarabia? Iata, crede ca acum a venit ceasul razbunarii. S-ar putea insa, sa se insele amarnic…

Proiectul, cu toate avizele negative de gat, inclusiv cel al Comisiei de Politica Externa a Senatului, unde-si fac veacul diversi patrihoti, va ajunge marti, 1 martie, in plenul Camerei Deputatilor, la votul final. Voi reveni, desigur, asupra subiectului. Dar acum imi e prea scarba de aceste scursuri care ne conduc. “Numai o minune mai poate schimba soarta proiectului de lege despre care am vorbit aici. Atâta că nu-mi prea amintesc când s-a produs ultima minune în politica românească”, scrie romanul de la Chisinau. Nimic mai adevarat!

Iata avertismentul lui Vlad Cubreacov:

Guvernul României, contra proiectului de lege pentru comemorarea deportaţilor basarabeni şi bucovineni

de Vlad Cubreacov

Mai multe publicaţii şi agenţii de presă de la Chişinău şi Bucureşti s-au grăbit să ne anunţe zilele acestea că vom avea în România o zi a comemorării victimelor ocupaţiei sovietice. La aflarea veştii ne-au bucurat sincer. Numai că înariparea noastră sufletească s-a potolit repede, deîndată ce ne-am interesat mai îndeaproape de iniţiativa în cauză. Şi ne-am gândit să scriem despre acest subiect, pe care îl aducem mai cu seamă în atenţia acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care şi-au redobândit (cu mult greu) cetăţenia română şi, din patru în patru ani, sunt chemaţi la urne să se pronunţe asupra aleşilor lor din Parlamentul de la Bucureşti. Este bine ca alegătorii să-şi cunoască aleşii.

Care este, de fapt, povestea? În luna mai anul trecut, deputatul Tudor Panţîru de la Bucureşti (PSD, circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2) a iniţiat o propunere legislativă (PI-x nr. 796/2010) intitulată „Lege pentru instituirea Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie”. Proiectul cuprinde trei articole şi spune următoarele: „1. Se instituie ziua de 1 aprilie ca Zi naţională  în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. 2. Cu prilejul Zilei naţionale în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte activităţi menite să cinstească memoria acestor români. 3. În perioada 31 martie – 2 aprilie, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni despre perioada ocupaţiei sovietice din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Basarabia, tratând evenimentele tragice menţionate la art. 1.” O expunere de motive a însoţit propunerea legislativă. Deputatul Panţîru face trimitere, între altele, la Rezoluţia nr. 1723 din 28 aprilie 2010 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care aceasta califică foametea organizată de regimul stalinist şi soldată cu moartea a milioane de oameni nevinovaţi, inclusiv în Republica Moldova, ca fiind o crimă împotriva umanităţii. Atât.

Itinerarul acestui proiect de lege a fost destul de sinuos. El a fost semnat la 11 mai 2010. Peste trei zile, la 14 mai, el este prezentat în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor (Preşedinte Roberta Alma Anăstase – PD-L) şi înaintat la Senat (Preşedinte Mircea Dan Geoană – PSD). La 24 noiembrie 2010 Senatul a respins această propunere legislativă. Totuşi, urmând procedurile în vigoare, vicepreşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu (PNL), a trimis, la 25 noiembrie 2010, propunerea legislativă, spre dezbatere, în Camera Deputaţilor.

Acum, soarta proiectului de lege depinde exclusiv de voinţa deputaţilor din Cameră. Aceştia, aparţinând diverselor grupuri politice, vor ţine cont de avizele comisiilor sesizate, iar majoritatea parlamentară (PD-L – UDMR) – de avizul guvernului instalat de ea. Să vedem care este situaţia la capitolul avize.

Aşadar, Consiliul Legislativ a emis, la 16 iunie 2010, un aviz pozitiv. Avizul Consiliului Legislativ este unul formal, nu se referă la fondul iniţiativei deputatului Tudor Panţîru, ci doar la faptul că aceasta se încadrează în categoria legilor ordinare. Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele Minorităţilor Naţionale, convocată în şedinţă la 15 decembrie 2010, în urma dezbaterilor, a hotărât cu unanimitate de voturi să îi acorde aviz negativ. Din respectiva comisie parlamentară fac parte 9 membri, dintre care 5 aparţin majorităţii de guvernământ (Marius Cristinel Dugulescu – PD-L, Florin Postolachi – PD-L, Mircea Lubanovici – PD-L, Lucian Riviş-Tipei – PD-L şi Attila Varga – UDMR), iar alţii 4 aparţin opoziţiei (Nicolae Păun – minoritatea ţigănească, Gigel-Sorinel Ştirbu – PNL, Virgil Pop – PNL şi Sergiu Andon – PSD).  La 8 februarie 2011, Comisia juridica, de disciplină şi imunităţi a adopat un aviz pozitiv.

Soarta proiectului de lege rămâne însă incertă dat fiind avizul negativ al Guvernului. Un punct de vedere oficial al Guvernului, semnat de premierul Emil Boc (PD-L), a fost formulat la 20 august 2010. Premierul Emil Boc opinează: „Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial. După lansarea Raportului Comisiei din Republica Moldova (se are în vedere Comisia Cojocaru – nota noastră), masacrul de la Fântâna Albă, deportările şi foametea ce au urmat ocupaţiei sovietice vor fi, cu siguranţă, elemente centrale ale efortului comemorativ oficial al statului vecin”. Aici se impune precizarea că localitatea Fântâna Albă nu se află în Republica Moldova şi nici în Basarabia istorică, ci în nordul Bucovinei. Premierul PD-L – UDMR continuă: „În acest moment, nu există o zi de comemorare a victimelor comunismului din România. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) – condus de Vladimir Tismaneanu-n.n. – a propus instituirea zilei de 23 august ca „Zi de comemorare a victimelor fascismului şi comunismului” şi a celie de 21 august ca „Zi de comemorare a victimelor comunismului din România”. Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior”. Arătând, în plus, că iniţiatorul proiectului de lege „nu precizează sursele financiare necesare aplicării măsurilor propuse, încălcându-se astfel dispoziţia art. 138 alin. (5) din Constituţia României”, premierul Emil Boc anunţă Parlamentul că, „având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislativesi semneaza personal.

Cunoscând acum toate acestea, înţelegem că şansele de a fi adoptat ale proiectului de lege iniţiat de deputatul Tudor Panţîru sunt cât se poate de incerte. Dacă ţinem cont de configuraţia politică a Camerei Deputaţilor de la Bucureşti, am putea spune chiar că aceste şanse sunt, practic, nule. De ce? Pentru că Guvernul Boc se opune, iar guvernul înseamnă PD-L şi UDMR şi pentru că cele mai mari partide din opoziţie (PSD şi PNL) fac în această chestiune front comun cu guvernarea. Minorităţile (altele decât cea maghiară), în special numeroasa minoritate ţigănească (zisă rromă), prin reprezentantul său Nicolae Păun, de asemenea se opun. Să fie oare acesta un motiv pentru care iniţiativa deputatului Panţîru nu a mai fost semnată de nici un alt deputat sau senator, nici măcar dintre colegii săi de partid?

Toate datele si avizele, negative si pozitive (spre cinstea lor, Comisie Juridica si Comisia pentru Cultura) si continuarea groaznicei alerte publice la Ziaristi Online

Romania s-a inecat la Marea Neagra. Constanta vrea sa se infrateasca prin Rusia. Afacerea „Şoimii Patriei”. Oreste si sistemul corupt. Boanchis viseaza la Andreea Pora si Dana Grecu. Regina si Regele inlocuiti cu pisica si motanul

Romania s-a inecat la Marea Neagra »

| Prin parteneriatul strategic pe care l-a stabilit, in ianuarie 2011, cu Ucraina, Turcia isi activizeaza relatiile cu unul dintre riveranii pe o mare intindere la Marea Neagra si da perspectiva colaborarii extinse intre doua state care nu fac parte din Uniunea Europeana. …

Afacerea „Şoimii Patriei” »

pionierii_si_soimii patriei

| Sumele au fost defalcate pe fiecare grădiniţă în parte, în funcţie, evident, de negocierile prealabile dintre edilii locali şi…

Basescu, şutuit la Chişinau. Vladimir Vasilievici Filat, alias Vlad Filat, o coteste din Balcani spre “Parteneriatul Estic” »

Putin catre Vladimir Vasilievici Filat alias Vlad Filat
| Seful diplomatiei de la Chisinau, Iurie Leanca, a declarat duminica la postul de radio Europa Libera ca Republica Moldova…
Ciurilin Ambasadorul Rusiei si Muftiul
| Ambasadorul Federaţiei Ruse a subliniat importanţa unui parteneriat în domeniul transportului şi turismului, apreciind că ar fi indicat să…

Simon Templar - foto Cristina Nichitus Roncea

| Boc e cuminte si disciplinat si va fi si mai si acum cand a vazut nu numai coada ci…

Oreste declara Razboi sistemului corupt: Roata se invarte, cercul se-nchide, ghilotina cade »

presa-n-paispe-oreste-teodorescu

| Pana la sfarsitul anului vom vedea trei capete-trofeu si alte tartacute de magistrati, politisti si jurnalisti……

Soc cu Boanchis: O filmare cu Andreea Pora şi Dana Grecu, destrăbălându-se cu un mascul curajos şi potent »

Andreea-Pora-si-Dana-Grecu-la-K1

| Frumoasă ar fi şi o filmare cu Andreea Pora şi Dana Grecu Pauker, destrăbălându-se cu un mascul curajos şi potent…

EXCLUSIV. Dumitru Iuga se judeca pentru anii de puscarie si propune un Fond special pentru fostii detinuti politic. Crima de la Univers’All. Baconschi – Why not?! – cel Indraznet. Andrei + Gabriel = Plictis TV. Dragoste si tristete la Chisinau

Ziaristi Online:

EXCLUSIV. Dumitru Iuga se judeca pentru anii de puscarie si propune un Fond special pentru fostii detinuti politic

dumitru-iuga-tvr-1989-1990
Documente probatorii depuse la Tribunal care dovedesc, prin continutul lor de necontestat, motivele pentru care solicit statului roman daune pentru suferintele indurate in timpul detentiei.
razvan-petrovici
Apropo de: Solidarizare cu jurnalistul Dan Badea. Finul lui Magureanu, Razvan Petrovici, vrea sa-i inchida blogul de investigatii si “De ce mor, unul după altul, administratorii lui Răzvan Petrovici”. Un articol vizat pentru eliminare de finul lui Magureanu

“De ce mor, unul după altul, administratorii lui Răzvan Petrovici”. Un articol vizat pentru eliminare de finul lui Magureanu

elicopter onica paulian razvan petrovici dan badea magureanu
În mod suspect însă, administratorii folosiţi în firmele Univers’All Trading şi Tichet Plus Services SRL, legate ombilical una de alta, au început să moară în accidente stupide. Numărul lor a ajuns, saptămâna trecută, la patru

citatie dan badea razvan petrovici

Unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri români, speriat de dezvăluirile şi conexiunile făcute pe acest blog, a decis că e cazul să-mi închidă gura. Răzvan Petrovici, finul lui Virgil Măgureanu, a cerut în instanţă închiderea acestui blog…

Baconschi prins de Berceanu in cotetul PDL, calare si pe porumbei si pe porumbite. Basescu: Berceanu are dreptate

sex cu baconschi porumbelul sau porumbita
Radu Berceanu, unul dintre cei mai vechi oameni din PDL, îi taie avântul lui Teodor Baconschi de a ajunge la conducerea partidului.
Mihai Razvan Ungureanu SIE George Maior SRI CIA KGB FSB SVR GRU
Dupa decembrie 1989, prima mentiune oficiala referitoare la o structura informativa externa a aparut în Decretul CFSN nr. 111 din 8 februarie 1990, când a fost reorganizat Centrul de Informatii Externe
Liiceanu si Plescoi la TVR
Cred că cele 50 de minute de la TVR 1 ar putea fi înviorate în următoarele ediţii cu câte o votcă pentru Pleşu şi Liiceanu. Altfel, emisiunea riscă să se transforme într-o sinecură pentru cei doi intelectuali.
Elena Udrea Ziaristi Online
Intr-o discutie cu nu stiu cine, a carui inregistrare transcrisa a ajuns in exclusivitate (!) la Realitatea, dupa cum chiar ei se laudau, Pasat se referea la mine si la alti lideri PDL, afirmand sau sugerand ca avem o relatie mai mult decat colegiala, una prin care ar fi putut sa obtina sprijin preferential de la mine pentru nu stiu ce proiect in domeniul agrementului

Basarabia: Şantaj rusesc pe faţă! Viorel Patrichi: Valeri Kuzmin ii reprezinta pe Putin si Medvedev si la closet. Lenin si Marea Teroare. Originile terorii bolsevice si aplicarea acesteia. VIDEO – HOLOCAUSTUL ROSU

Ziaristi Online:

Lenin si Marea Teroare. Originile terorii bolsevice si aplicarea acesteia. HOLOCAUSTUL ROSU

communism poster

Marele scriitor rus Ivan Bunin îl caracterizează pe Lenin în felul următor: „Un degenerat, un idiot moral de la naştere, Lenin a oferit lumii, în apogeul activităţii sale, ceva monstruos, şocant; el a ruinat cea mai măreaţă ţară a lumii şi a omorât câteva milioane de oameni – şi totuşi lumea într-atât şi-a ieşit din minţi, încât în plină zi discută dacă acesta este sau nu un binefăcător al umanităţii”

Basarabia: Şantaj rusesc pe faţă! Viorel Patrichi: Valeri Kuzmin ii reprezinta pe Putin si Medvedev si la closet

Valeri Kuzmin la PSD

Un ambasador reprezintă interesele preşedintelui, chiar şi atunci când se duce la closet. Altfel, nu trebuie cheltuiţi banii statului pe el ca să stea în vilegiatură…

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova