Nicusor Dan, Asociatia Salvati Bucurestiul: Conform informatiilor de pe santier, cladirea din imagine, amplasata in str. Berzei nr. 34 str. Stirbei Voda nr. 89, parte a a ansamblului monument istoric Stirbei Voda, va fi demolata azi incepand cu ora 16.
Se pare ca cladirea a apartinut primarului Bucurestiului Dem Dobrescu (in anii comunismului a fost Dispensar de copii; si al meu 🙁 – nota mea). Daca aceasta informatie este adevarata, demolarea este emblematica pentru modul in care semidoctismul de la conducerea Primariei Capitalei trateaza Bucurestiul istoric.
Conform informatiilor de pe santier, cladirile din str. Berzei nr. 32 si 30 vor fi demolate pana la sfarsitul saptamanii. Locatarii din aceste cladiri, 10-12 familii, au primit pe 6 decembrie 2010 somatie de parasire a imobilului in 72 de ore. Somatia este ilegala, intrucat articolului 578^1 din Legea 202/2010 (a micii reforme in justitie) interzice evacuarea intre 1 decembrie si 1 martie.
Locatarii din str. Berzei nr. 32 si 30 sunt in curs de a-si strange lucrurile. Din cauza lucrarilor la soseaua din str. Berzei, masinile nu se pot apropia la mai putin de 50 de metri de intrarea in cladire, ceea ce face inuman transportul mobilei si al bagajelor grele. Proprietara unuia din apartamentele din str. Berzei nr. 32, dna. Ileana Viorica Mandrea, se afla in Italia in momentul primirii somatiei.
Majoritatea proprietarilor din str. Berzei 32 au contestat in instanta suma care li s-a consemnat in conturi pentru expropiere, mai putin de jumatate din valoarea de piata a imobilelor. Conform Legii 198/2004, pana la solutionarea procesului ei isi pierd proprietatile si nu pot nici beneficia nici de suma consemnata.
UPDATE: Dupa ce doi ani si jumatate a refuzat dialogul cu ONG-urile din Platforma pentru Bucuresti, primarul Sorin Oprescu a invitat azi de la ora 18 ONG-urile la … un pahar de sampanie la Clubul Diplomatilor.
Asociatia Salvati Bucurestiul considera aceasta propunere halucinanta si nu ii va da curs. Asociatia Salvati Bucurestiul nu este o adunatura de piscotari, ci o organizatie profesionala care a solicitat intalniri de lucru pe subiecte care tin de dezvoltarea Bucurestiului.
“În politică, nimic nu se întâmplă accidental. Dacă se întâmplă, puteţi paria ca a fost planificat sa aiba loc în acest fel.” – Franklin Roosevelt. Intrebarea unui cititor: Deci, ce spui atunci când o bună parte a unui guvern european este ştearsa într-un singur accident de avion?
Eliminat de Trilaterala
Stelian Octavian Andronic, ofiterul DSS care a supravegheat activitatea societatilor secrete internationale, ne-a oferit, anul trecut, in exclusivitate, o informatie bomba: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971. “In 1971, inainte de constituirea Trilateralei, in 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a incercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial”, ne spune fostul spion. “Reactia lui Ceausescu a fost categoric impotriva. Daca ar fi fost de acord soarta lui si a Romaniei, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: in ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au intalnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima intanire cu Ceausescu, i-a spus: ‘ne vedem in decembrie… daca ne mai vedem!’“ Informatia a fost publicata anul trecut in Ziua (care acum are Arhiva stearsa de pe net) si pe acest blog, sub titlul: CEA– USESCU a refuzat Grupul Bilderberg. Altii s-au asezat cuminti in anticamerele lui, Trilaterala, Clubul de la Roma, ARCOR, etc…
Jurnalista Miruna Munteanu a intregit aceasta informatie intr-o sinteza publicata in suplimentul Jurnalului National – 1989. Soarta lui Ceausescu, pe care acum, Gorbaciov, il plange cu lacrimi de crocodil la Bucuresti, s-a decis de catre Trilaterala, la Moscova, in ianuarie 1989 si a fost parafata de Gorgaciov si Bush tatal in decembrie 1989, la Malta. Oare opozantul “noii ordini mondiale”, Lech Kaczynski, sa fi avut aceeasi soarta?
Întâlnirea de taină între Gorbaciov şi reprezentanţii Noii Ordini Mondiale
În ziua de 17 ianuarie 1989, soseau discret la Moscova trei personaje politice de primă mărime: fostul secretar de stat american Henry Kissinger, fostul preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing şi fostul premier nipon Yasuhiro Nakasone.
Una dintre marile acuze aduse sistemului comunist era aceea că îşi rescrie anual propria istorie.
Pentru obişnuiţii cu istoria comunismului, ştim că tovarăşi cândva acceptaţi dar deveniţi cu timpul indezirabili erau eliminaţi din manuale, din cărţi de istorie, ba chiar mai mult, imaginea lor dispărea şi din pozele colective.
Disidenţii închipuiţi de la noi procedează întocmai. În continuarea cercetărilor mele am descoperit două cazuri flagrante de modificare a trecutului: Herta Müller şi Daniela Crăsnaru. Una premiantă Nobel, iar cealaltă deputat PNL şi, până nu demult, editorialistă la „Adevărul”. Şi amândouă oferă lecţii de morală.
Herta Müller a debutat în anul 1982 cu volumul „Ţinuturi joase”, a cărui publicare la editura Kriterion a fost amânată în dese rânduri iar textul, cenzurat peste măsură. Aşa apare în biografia publicată de Editura Polirom, bănuim, şi cu acceptul autoarei. Dacă este aşa, şi nu vedem de ce nu ar fi, atunci este un lucru foarte grav.
În anul 1982, într-adevăr, Herta Müller cunoaşte debutul literar, dar într-o manieră de invidiat chiar şi pentru aceia care publicaseră deja mai multe volume. Cartea de debut, „Niederungen”, în traducerea de atunci, „Depresiuni” (şi nu „Ţinuturi joase” cum apare în biografia de azi a autoarei), a fost premiată de Uniunea Tineretului Comunist la secţiunea „lucrări în limbile naţionalităţilor conlocuitoare”.
Herta Müller, aceea de atunci, din anul 1982, la primirea premiului UTC a afirmat următoarele: „Un premiu nu este o stimulare absolută în ceea ce priveşte scrisul. Dar îmi dă posibilitatea de a constata că există oameni care împărtăşesc ceea ce am pus pe hârtie. Şi acest lucru mă bucură” („Suplimentul Literar şi Artistic al Scânteii Tineretului”, anul III, nr. 24, 12 iunie 1983, p. 5).
Frumos. De ce însă Herta Müller, cea de azi, ascunde Premiul UTC al debutului, oferind chiar şi o altă traducere a titlului cărţii: „Ţinuturi joase” în loc de titlul original „Depresiuni”? De ce dezinformează practic publicul larg? Doreşte uitarea?
Ce însemna un premiu UTC? Însemna o promovare asigurată pentru viitor. Cum premiul a fost primit în anul 1983, nu mă miră republicarea cărţii, în Germania, anul următor. Cine participa la o asemenea premiere? La festivitate participau „membri ai secretariatului CC al PCR, reprezentanţi ai Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, membri ai Uniunii Scriitorilor, Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, activişti ai UTC”, dar şi „un numeros public”.
Ce însemnau premiile UTC şi care erau criteriile de alegere a titlurilor premiate? Operele premiate trebuiau să dea „expresie voinţei tinerilor creatori de a-şi aduce întreaga contribuţie la îmbogăţirea patrimoniului cultural-artistic al societăţii noastre socialiste cu lucrări artistice al căror conţinut să oglindească munca, viaţa, realizările remarcabile ale poporului român, pătrunse de un profund spirit patriotic, revoluţionar, de înaltele idealuri ale umanismului socialist care să sădească în conştiinţa tineretului sentimentul datoriei de a face totul pentru înfăptuirea neabătută a Programului partidului, a indicaţiilor şi orientărilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al PCR, preşedinte RSR” („Viaţa Studenţească”, anul 28, nr. 42, 17 octombrie 1984, p. 3).
Iar premierea „s-a desfaşurat sâmbăta la amiază la sediul Ansamblului artistic al UTC în cadrul unei şedinţe festive a cenaclului Confluenţe”, deschis de cuvântarea „tovarăşului Pantelimon Găvănescu, prim-secretar al CC al UTC” (Ioan Lazar, „Moment de afirmare a valorilor literaturii şi artei tinere, a puterii ei educative”, „Scânteia Tineretului”, anul 39, seria II, nr. 10581, 6 iunie 1983, p. 1-4).
Celălalt caz este Daniela Crăsnaru, poetă cu renume astăzi, dar şi fost parlamentar liberal cu state vechi. Aceasta nu-şi recunoaşte ascendenţa foarte legată de partidul comunist român, şi prin urmare, din biografia sa pe care o puteţi consulta pe internet lipsesc referinţele începutului de drum, ale drumului partidului. Aceasta a protestat vehement regăsindu-se în „Antologia ruşinii” a lui Ierunca, afirmând că textele erau scrise de redacţie şi semnate cu diverse nume fără acordul autorilor. Dar mă întreb de ce aceste amănunte le spune la 20 de ani de la revoluţie. Iată cum şi-a început acest drum Daniela Crăsnaru, povestit chiar de către autoare în anul 1972:
„(…) Ce puteau vedea, ce puteau înţelege ochii unui adolescent privindu-l atât de aproape pe Conducătorul Ţării? (…) Atunci am înţeles că nici o imagine televizată, nici o fotografie nu le poate surprinde adevărata strălucire, pentru că ochii aceia nu se pot oglindi deplin decât în ochii oamenilor, alături de care şi pentru care Preşedintele Ţării trudeşte la înălţarea României Socialiste”. Daniela Crăsnaru a fost cu prilejul acestei întâlniri „emoţionată şi fericită că mi s-a dat privilegiul de a aduce gândul studenţilor craioveni în faţa Preşedintelui Ţării de la tribuna Conferinţei (…)” (Daniela Crăsnaru, „Oglinda chipului în ochii oamenilor”, „Amfiteatru”, anul XIII, nr. 1, 1972, p. 3).
Daniela Crăsnaru a publicat şi poezii omagiale precum „Noi toţi într-o singură inimă”: „(…) Un viitor spre care se îndreaptă/ acest popor având în fruntea sa/ un OM DEPLIN, cu gândul şi simţirea/ călăuzite pururi de o dreaptă stea./ Un OM care înalţă de o viaţă/ către lumină steagul ţării sale”.
Culmea este că aceste personaje, Herta Müller şi Daniela Crăsnaru, incriminează atitudinea altora de a-şi părăsi trecutul sau partidul. Dar refuză să se uite în propria ogradă. E bine ca cei care fac morală să aibă trecutul nepătat, altfel totul devine o mărturisire grotescă.
La capătul unui demers început în 2003 de Zoia Ceauşescu, ieri, 21 iulie 2010, la Cimitirul Ghencea au fost deshumate două cadavre despre care se spune că ar fi ale soţilor Ceauşescu.
Prin prelevarea de probe pentru ADN, urmează să se stabilească dacă, într-adevăr, acestea sunt ale lui Nicolae şi Elena Ceauşescu.
E un moment în favoarea sau în defavoarea democraţiei?
E un moment ce poate fi văzut ca o victorie a democraţie.
Mi-am pus întrebarea de mai sus deoarece, de ieri-dimineaţă, bine cunoscuţii trăncănitori de pe televiziunile de ştiri, unii convocaţi pentru a umple spaţiul de emisie, compun tot felul de scenarii, între care se numără şi cel al aşa-zisei abateri a atenţiei de la problemele grave cu care se confruntă ţara.
Acţiunea de ieri aparţine a două persoane private – Valentin Ceauşescu, fiul lui Ceauşescu, şi Mircea Oprean, ginerele lui Ceauşescu.
Oficial, în locul despre care se spune că sunt îngropaţi Ceauşeştii, se considera a fi înmormântaţi doi ofiţeri: colonelul Enache şi locotent-colonelul Petrescu.
E normal ca membrii familiei să ştie dacă acolo sunt sau nu rămăşiţele pământeşti ale tatălui, respectiv, socrului.
Ar fi absurd ca ei să vină şi să se roage la mormintele unor străini.
Demersul început de Zoia Ceauşescu a întâmpinat rezistenţa dubioasă a oficialilor MApN.
Graţie unor manevre complicate, Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean au reuşit deshumarea.
Din acest punct de vedere putem vorbi de o victorie a democraţiei, deoarece democraţie înseamnă a se respecta drepturile oricărui cetăţean, fie el membru al familiei Ceauşescu.
INML va trebui să stabilească, pe baza probelor ADN, adevărul.
Asta înseamnă că INML poate acţiona independent sau la ordin.
Nota mea: La 20 de ani si 7 luni de la uciderea lui Ceausescu am si eu o intrebare, despre cauza mortii: era sau nu era o singura gaura in craniu? Ne va lamuri cineva, oare?
Când s-a scos o cârpă mizeră şi sărăcioasă de la rămăşiţele lui Nicolae Ceauşescu am simţit că istoria se petrece în faţa mea. Mi s-a ridicat părul pe pe mână, şi o linişte reverenţială m-a cuprins datorită importanţei momentului şi privilegiului meu de a asista la un asemenea eveniment. Ca şi la revoluţia din 1989, unde am participat din pură întâmplare, eu nu trebuia să fiu în interiorul Cimitirului Ghencea în dimineaţa de 21 iulie, când s-au dezgropat soţii Ceauşescu. Dar prin noroc m-am strecurat acolo înainte să se trezească toată presa.
Această operaţiune ştiinţifică, petrecută în linişte la începutul unei zile de căldură toridă, s-a desfăşurat într-o maximă tăcere şi la propriu, şi la figurat. Singurul zgomot de remarcat era elicopterul de la Realitatea TV care zbura deasupra cimitirului.
Vestea că soţii Ceauşescu erau deshumaţi a luat lumea prin surprindere în România, dar şi afară. Ziariştii străini de la BBC şi Euronews au dat o avalanşă de telefoane şi au pus o mulţime de întrebări despre o întâmplare din România cum nu mai am văzut de multă vreme. Un şef al meu care stă departe de Europa mi-a spus că era o ştire tare curioasă “chiar pentru România”, unde se petrec lucruri neobişnuite. BBC şi CNN au început să dea imagini cu Ceauşescu, vechi de mai mult de 20 de ani.
Ca jurnalist de la o agenţie de presă, care e prima sursă pentru presa străină, am reuşit să stau cam 90 de minute în cimitir, jucând-mă de-a şoarecele şi pisica cu oficialii de acolo care mă mai atenţionau. Mă ascundam lângă morminte, prin potecile rătăcite, lângă plante înalte, şi am vorbit cu câţeva trecători care au reuşit să intre în Ghencea înainte să se închidă porţile să nu intre presa să deranjeze operaţiunea.
Am avut un aparat de fotografiat la mine în poşetă, dar nu l-am scos, că riscul era prea mare. Aş fi făcut o poză cu valoare zero şi aş fi fost dată afară imediat de cimitir. În afară de gărzile care controleau accesul, erau şi nişte indivizi îmbrăcaţi civil care vorbeau nestingheriţi pe telefoane mobile şi mergeau lângă mormântul lui Ceauşescu. Mi-era limpede că făceau parte din operaţiune.
Am înregistrat ceea ce am putut cu ochii şi urechile mele. Am stat de vorbă cu oamenii, care mi-au spus că este dreptul familiei de a afla adevărul. Un gropar mi-a spus că l-a văzut pe Ceauşescu îmbrăcat cu un palton gri. Când a fost scos Ceauşescu şi au început să recolteze din rămăşiţe, am reuşit să văd un obiect gri rotund la căpătîul sicriului, care era părul lui sau o căciulă cenuşie.
În liniştea de la cimitir era şi o mare tensiune a mea.
Guvernul Boc a diminuat atat credibilitatea PD-L, cat si pe cea a lui Traian Basescu, este de parere europarlamentarul democrat liberal Cristian Preda, citat de Ziare.com. Eu cred ca mai degraba un politruc ca Cristian Preda este cel diminueaza incontinuu credibilitatea PD-L si a lui Traian Basescu, in numele caruia isi aroga ca gavareste (nu e nici o cacofonie si nici gagafonie, mai, Preda! – mai citeste-i si tu pe Iorga si Eminescu inainte de a-i da lectii lui Cezar Preda!). Iata ce-si permite listaciul din PE, dat afara recent de la Facultatea de Stiinte Politice:
“Din noiembrie incoace, de la realegerea presedintelui Basescu, Guvernul Boc a diminuat atat credibilitatea PD-L, cat si credibilitatea lui Traian Basescu. Sigur ca in aceste conditii se pune in mod acut, dramatic, as spune, chestiunea recapatarii unei increderi, recredibilizarii si a Partidului Democrat Liberal si, as spune, cred ca e nevoie si de acest plus de credibilitate pentru presedinte, pentru ca presedintele nu e intr-o logica electorala. Trebuie sa fim lucizi: in acest moment exista un deficit de credibilitate major”, a declarat Preda la RFI.
Se pune intrebarea simpla: cine este Cristian Preda? Cum isi permite un personaj care a ajuns europarlamentar pe lista, ca la PCR, sa critice munca unui om ales (si chiar reales, si primar si deputat)? Ce a facut acest individ guraliv pentru partidul din care face parte si, in fond, pentru tara? Mai concret: ce a facut acest om? In afara de parturi trase cu gura si supte apoi imediat de toate canalele mogulilor, in special prin intermediul Vox Pu(b)lika si al vuvuzelelor lui Vintu si Soros din presa, prin ce se recomanda acest stramb de “dreapta”? Prin faptul ca pe curul lui Teo Trandafir scrie mare si intelectualiceste “garantat Cristian Preda”? Prin injuraturile la adresa lui Eminescu “garantate” de Plesu? Prin odele pe care i le-a adus lui Ceausescu pe cand era trompetist UASCR (membru PCR din 1987!)?. Prin apartenenta la Reteaua Tismaneanu?
Am auzit chiar azi, din gaura din fata a unui coleg de tovarasie al “societatii in civil”, Cristian Pirvulescu, ca Cristian Preda, acelasi, s-ar afla pe o lista de “prezidentiabili” in 2014, pentru “era post-Basescu”, alaturi de – tineti-va bine! – Baconschi, Voinescu si… Dan Puric. Sigur n-a uitat pe cineva?! 🙂 Dincolo de ridicol, daca as fi membru PDL i-as propune stimabilului propagandist GDS, daca este asa de tare-n gura, sa-si dea demisia din Parlamentul European – ca tot critica alegerea pe liste! – si, la urmatorul post liber de parlamentar, sa nu mai propuna inca o Teo-ce-PLM, care sa arate cum stie ea sa fucka in fata natiunii si a PDL, la recomandarea tatukului Voiculescu, ci sa candideze personal. Singur, singurel, in fata poporului. Sa vedem: ia trei voturi si jumatate (Tismaneanu)? Si abia dupa aia sa (mai) vorbeasca daca o sa mai aiba vreun piuit ceva…
Aflu ca la Tîrgul de Carte Bookfest a fost arătat publicului “glonţul care l-a ucis pe Ceauşescu” şi care este “unul din cele aproape 50 de gloanţe care l-au ciuruit” pe dictator.
Nu mă îndoiesc de faptul că o asemenea “revelaţie” poate avea un oarecare impact – mai ales asupra vînzărilor de carte -, dar am serioase dubii în ce priveşte onestitatea istorică a unui astfel de demers.
Primul element care contrazice afirmaţia făcută la Bookfest este la îndemîna oricui: e de ajuns să privim imaginile de arhivă pentru a constata că pe corpul lui Nicolae Ceauşescu nu sînt 50 de răni. În plus, dacă cele 50 de gloanţe l-au ciuruit, înseamnă că ele au intrat în corp frontal, că l-au traversat şi că au ieşit cu suficientă putere pentru a se înfige în zidul din spatele lui. Cadavrul lui Ceauşescu ar fi trebuit, deci, să prezinte 100 de răni, ceea ce e departe de a fi adevărat! În sfîrşit, un corp străpuns, traversat de 50 de gloanţe este un corp zdrenţuit. Nu astfel arăta corpul lui Ceausescu!
Apoi, rafalele de arme automate fiind trase haotic, cum poate pretinde cineva că ştie care dintre gloanţele înfipte în zid sînt cele care “l-au ciuruit” pe Nicolae Ceauşescu şi care sînt cele care au atins-o pe Elena Ceauşescu? Mi se va spune că acelea care au traversat “ţinta” purtau urme de sînge. Dar s-a făcut oare o analiză ADN a acestor urme? Şi-a bătut oare cineva capul pentru a face această diferenţiere? Putem să fim siguri că nu.
Pornind de aici, nu ne rămîne decît să ne întrebam cum poate pretinde cineva că ştie care, printre toate aceste gloanţe, este cel care i-a fost fatal lui Ceauşescu? Evident, o asemenea afirmaţie este neserioasă şi e trist faptul că ea a putut avea o înrîurire asupra vizitatorilor de la Bookfest. După cum e trist că o carte care se pretinde de istorie (Grigore Cartianu: “Sfîrşitul Ceauşeştilor”) n-a găsit alt argument mai serios de promovare.
Toate astea nu-mi arată decît un lucru: că în România nu se doreşte cunoaşterea trecutului, nici a adevărului şi că întotdeauna cel care are dreptate este cel care spune, cuminte, doar ceea ce masa aşteaptă să audă.
PS VR cu Ce mai zice “Adevarul”: “Ieri, la standul din Pavilionul 16, generalul Victor Atanasie Stănculescu a venit direct din închisoarea Jilava (unde a fost dus inapoi – nota mea). Ion Caramitru, Dinu Patriciu şi Radu Paraschivescu au prezentat cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” sâmbătă, în cadrul lansării-maraton a volumului dedicat evenimentelor din 1989.” Plus Tismaneanu!
O observatie-doua-trei (hai, patru), dar mici-mici:
1. De cand Directia Penitenciarelor este agentul de PR al Trustului lui Dinu Patriciu, pe banii nostri?
2. Nicolae Ceausescu a fost ucis dupa ce, ca un dictator ce era, a stat ca presedinte al Romaniei timp de 24 de ani. Ion Caramitru este presedinte al UNITER de… 20 de ani. Intre timp, casa luata cu japca de la Zoe Ceausescu pentru sediul UNITER (pentru care nu plateste nici un impozit ca, deh, e asociatie non-profit) s-a transformat in carciuma de lux.
3. Dinu Patriciu era milionar (in lei, ce-i drept) de pe vremea “impuscatului”, a carui Securitate il lasa sa zburde prin lumea araba bine-mersi si sa aiba activitati “lucrative” neimpozitate de stat. Ce vrea acum?
Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile.
Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede.
Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche.
În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc!Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa”.
Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă!
De la sfarsitul (absolut salutar) al regimului Ceausescu si moartea precipitata si violenta (dar viu controversata) a lui Ceausescu au trecut mai mult de 20 de ani. Descendentii familiei Ceausescu au reusit, in sfarsit, sa cumpere petecele de pamant din Ghencea-Militar unde se presupune ca ar fi ingropati cei numiti, o vreme, doar “Dictatorul” si “Sinistra”. Ii era oare frica natiunii sa le spuna pe nume, asa cum dracului i se spune mai degraba Aghiuta, Cel pierit, Uciga-l toaca, Nichipercea etc.? Sau asta trebuia sa insemne exorcizare, cainta, dispret total, “autocritica” nationala, repudiere clocotitoare de manie? Marx zicea ca omenirea se desparte de trecut razand. Noi, dupa 1989, cu revolta si manie proletara. Un alt sef al statului roman are parte de o lege care ne interzice sa-l vorbim de bine. Lui Nicolae Ceausescu nu i s-a acordat o asemenea “favoare”din partea legiuitorului (chiar ma mir cum a scapat). E drept ca, mai zelosi, unii confrati de presa ii scriau pana la un moment dat numele cu litera mica, nici macar majuscula nu merita numitul, fost sef al statului, de altfel. Functiona un fel de obicei al moroiului, ca sa nu-ti mai faca rau si dupa moarte, decedatului suspectat i se infigea un o tapusa in cadavru. Lui Ceausescu, neinfricati cum suntem, i-am infipt macar o tapusa de ortografie.
Incet-incet, insa, lucrurile incep sa se aseze altfel. Nu-i mai scriem numele cu litera mica, are si un fel de muzeu kitsch pe undeva si apare un fel de nostalgie de tipul “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu”, “Ehei, daca ar fi trait Ceausescu…” etc. etc. Simplista, naiva, primitiva abordare, dar nu neaparat periculoasa. Oricum, performantele de lider ale lui Nicolae Ceausescu nu sunt comparabile cu crimele lui Hitler, Stalin sau Mao, iar acestia isi au in continuare fanii lor.
Dar istoricii – nu politicienii, nu ziaristii – sunt datori sa lamureasca fara ura si patima momentul istoric Ceausescu, pentru ca 25 de ani din istoria Romaniei nu pot ramane la nesfarsit o gaura neagra. Textul numit “Raportul Tismaneanu”, textele antemergatoare sau epigonice acestui asa-zis raport sunt exact ceea ce nu trebuie in abordarea perioadei ridicol numita “Epoca de Aur”.
“În politică, nimic nu se întâmplă accidental. Dacă se întâmplă, puteţi paria ca a fost planificat sa aiba loc în acest fel.” – Franklin Roosevelt. Intrebarea unui cititor: Deci, ce spui atunci când o bună parte a unui guvern european este ştearsa într-un singur accident de avion?
Eliminat de Trilaterala
Stelian Octavian Andronic, ofiterul DSS care a supravegheat activitatea societatilor secrete internationale, ne-a oferit, anul trecut, in exclusivitate, o informatie bomba: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971. “In 1971, inainte de constituirea Trilateralei, in 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a incercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial”, ne spune fostul spion. “Reactia lui Ceausescu a fost categoric impotriva. Daca ar fi fost de acord soarta lui si a Romaniei, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: in ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au intalnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima intanire cu Ceausescu, i-a spus: ‘ne vedem in decembrie… daca ne mai vedem!’“ Informatia a fost publicata anul trecut in Ziua (care acum are Arhiva stearsa de pe net) si pe acest blog, sub titlul: CEA– USESCU a refuzat Grupul Bilderberg. Altii s-au asezat cuminti in anticamerele lui, Trilaterala, Clubul de la Roma, ARCOR, etc…
Jurnalista Miruna Munteanu a intregit aceasta informatie intr-o sinteza publicata in suplimentul Jurnalului National – 1989. Soarta lui Ceausescu, pe care acum, Gorbaciov, il plange cu lacrimi de crocodil la Bucuresti, s-a decis de catre Trilaterala, la Moscova, in ianuarie 1989 si a fost parafata de Gorgaciov si Bush tatal in decembrie 1989, la Malta. Oare opozantul “noii ordini mondiale”, Lech Kaczynski, sa fi avut aceeasi soarta?
Întâlnirea de taină între Gorbaciov şi reprezentanţii Noii Ordini Mondiale
În ziua de 17 ianuarie 1989, soseau discret la Moscova trei personaje politice de primă mărime: fostul secretar de stat american Henry Kissinger, fostul preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing şi fostul premier nipon Yasuhiro Nakasone.
December 9th, 2010 
VR 
Nicusor Dan, Asociatia Salvati Bucurestiul: Conform informatiilor de pe santier, cladirea din imagine, amplasata in str. Berzei nr. 34 str. Stirbei Voda nr. 89, parte a a ansamblului monument istoric Stirbei Voda, va fi demolata azi incepand cu ora 16.
Posted in 
Tags: 
