„Internaţionala“, cåntecul proletarilor din toate ţările („uniţi-vă“) nu este doar un fel de imn de luptă, este şi program de acţiune. De pildă, „Pămåntul este-al celor harnici/ Cei leneşi plece unde vor“. Europa Unită nu se ghidează după „Internaţionala“, dar cåţiva membri ai guvernului francez se pronunţă în chestiune, iar Franţa, sub autoritatea directă a şefului statului, a decis în materie. În trei luni, jumătate din taberele ilegale de persoane, familii, colectivităţi ce hălăduiesc prin Hexagon vor fi desfiinţate, iar ţiganii/ romii (că despre ei e vorba) care au adus atingere ordinei publice ori au comis fraude vor fi trimişi „cvasiimediat“ în statele de unde au venit, Romånia şi Bulgaria.
Nu e cazul de solidarizare cu asemenea „leneşi“ (vorba „Internaţionalei“), fie ei ciorditori sau proxeneţi, şuţi de buzunare sau violatori, sunt destule partide şi ONG-uri care o fac şi e de datoria autorităţilor de stat şi locale din fiecare ţară vătămată să aleagă gråul de neghină. Dar să învinuieşti o etnie în bloc e altceva, nu e europeneşte. Să te speli pe cap de problemele ei, declarånd (ca secretarul de stat pentru probleme europene, Pierre Lellouche) că „ţările care intră în Europa sunt responsabile de cetăţenii lor“, e altceva, nu e europeneşte.
În Romånia, şi oriunde, vin dinafară nu doar oameni cinstiţi, mai vin şi escroci, pedofili, ba chiar terorişti, dar sunt de vină pentru asta guvernele din ţările de origine, că nu le-au dat o educaţie cuviincioasă?
Discutia despre viitorul presedinte al Rusiei, inceputa in septembrie 2009, se inlantuie in episoade. In Clubul Valdai, Putin a promis ca se va pune de acord cu Medvedev asupra celui care se prezenta in alegeri, neexcluzandu-se in ce-l priveste. Peste doua saptamani, Medvedev declara ca s- ar putea , si el, reprezenta daca-si va atinge obiectivele si va avea sprijinul populatiei. Peste alte cateva zile, Putin promitea sa tina seama de eficienta muncii sale si a lui Medvedev, dar si de cota de popularitate a ambilor, in luarea unei decizii pentru 2012.
Suspansul va dura pana in 2012, a spus un membru al Administratiei prezidentiale. Directorul adjunct al Centrului Levada, Aleksei Grajdankin, observa ca pentru rusi Medvedev joaca mai degraba un rol onorific si, cu toate ca isi indeplineste functia, Putin ar fi preferabil ca presedinte.
In sondajele de opinie, Putin a avut initial un avantaj net, dar pe parcurs Medvedev si- a consolidat pozitia si a redus din diferenta (mai ales prin actiunile sale legate de razboiul din Georgia si criza economica).
Vor conta nu atat estimarile sociologilor, cat gradul de incredere a populatiei in seful statului si aprecierea muncii sale, a spus un inalt functionar al Kremlinului.
In 2012, Putin va avea 60 de ani, Medvedev 47, ceea ce ar putea fi un atu pentru cel mai tanar, dar “populatia considera ca Vladimir Putin nu are varsta, ea nu pune acest lucru in legatura cu alegerile”, comenteaza politologul Mihail Vinogradov.
Patriarhul Kirill si mitropolitul Hilarion, presedintele Departamentului de relatii externe al Patriarhiei ruse au dezaprobat adesea “tendintele liberale” din bisericile protestante moderne ale Occidentului, scrie “Nezavisimaia Gazeta”. Dar intalnindu-se, in iunie 2010, cu secretarul general al Cosiliului Ecumenic al Bisericilor, intrunit la Moscova, patriarhul rus a delarat ca “in Europa, crestinismul are nevoie de eforturi conjugate ale crestinilor pentru a se apara de fortele seculariste care cauta sa impuna lumii idei anticrestine si, in general, antireligioase”. Mitropolitul a vorbit de “crestinofobia” din Occident si de “necesitatea de a lupta impotriva intolerantei si discriminarii crestinilor”. Biserica ortodoxa rusa este alaturi de catolicii care contesta vedictul Curtii europene a drepturilor omului privin scoaterea crucifixului din scoli.
Studiile de fezabilitate pentru includerea Romaniei si Macedoniei pe traiectul gazoductului South Stream vor fi realizate in doua sau trei luni, a declarat presedintele consiliului de administratie al concernului Gazprom, Aleksei Miller, sambata la Sankt Petersburg. Macedonia este interesata de cooprarea in proiectul South Stream si doreste incheierea unui acord de asistenta tehnica si economica, pentru a raspunde la intrebarile legate de fezabilitatea si rentabilitatea acestui proiect, aceasta fiind o problema de cateva luni de zile. „Pana la toamna noi vom avea raspunsurile si vom lua o decizie”, a spus Miller. In ceea ce priveste conducta prin Romania, seful Gazprom a precizat ca discutiile au fost deschise la convorbirile cu reprezentantii Guvernului roman (Adriean Videanu), „in contextul deschiderii unei conducte de tranzit”.
Forumul international de la Sankt Petrersburg a insemnat un pas inainte si pentru proiectul North Stream, Gazprom semnand cu GDF Suez acordul de participare a importantului grup francez la proiectul de gazoduct pe sub Marea Nordului. Timp de trei zile (17-19 iunie), reprezentantii cercurilor politice si de afaceri s-au reunit in orasul din vestul Rusiei, pentru forumul anual avand anul acesta tema „Punem bazele viitorului”. (inforusia.ro)
Moscova nu poate merge in vacanta
de Corneliu Vlad
Universitarul american Edward Lozansky respinge opinia “larg raspandita” (zice el) ca noua doctrina de politica externa a Moscovei ar fi una preponderent pro-Vest. Dar nu e nici una anti-Vest. De fapt, e una a intereselor Rusiei in toate punctele cardinale.
Intradevar, cu sau fara voia ei, Rusia sustine o strategie multivectoriala pe un esichier foarte complicat si volatil. Relatiile cu Statele Unite promit evolutii interesante dupa ce Washingtonul a precizat ca trebuie sa se tina seama si de interesele specifice ale Rusiei. “Nuanta” ce vizeaza, desigur, si situatiile din Ucraina, Georgia si R. Moldova, dar si problema rachetelor antiracheta din estul Europei. O intentie de cordializare si apropiere se constata si in raporturile cu UE, dar ele sunt marcate de criza ce solicita edificiul Europei Unite. Situatie in care se inainteaza mult mai evident pe terenul mai ferm si mai de perspectiva al axei Moscova-Berlin (nu neaparat in traditionala cheie negativa). Rusia mizeaza pe Germania in ambitiile sale de modernizare, Germania e interesata de resursele energetice (si nu numai) ale Rusiei si de rezervorul sau de forta de munca. Cooperarea cu Turcia se dezvolta vertiginos, cea cu Iranul este cultivata cu multa atentie.
Un mare volum de munca au de prestat politica si diplomatia Moscovei in spatiul postsovietic. Cu Ucraina se produce o normalizare si o apropiere accelerata, cu Belarusul se prelungeste situatia labila si capricioasa consacrata deja, R. Moldova revine in atentie odata cu intentia marcata a Chisinaului de integrare europeana, in Asia Centrala desfasurarile si perspectivele obliga la concentrare.
Capul de afis in zona central-asiatica, una dintre cele mai “interesante” si mai imprevizibile ale lumii de azi, il detine Kirgizstanul. Criza de aici nu tine doar de un nou esec al “revolutiilor fructelor si florilor colorate”declansate in urma cu cinci ani. Tine si de competitia ruso-americana din zona (in Kirgizstan e si o baza rusa, si una a NATO, de fapt a americanilor). Tine si de pericolul islamismului emergent, si de traficul de droguri, si de conflictele interetnice (in speta, intre kirghizi si uzbeci). Rusia foloseste oportunitatea kirghiza a momentului pentru a propulsa Organizatia de securitate colectiva, ce reuneste politico-militar state postsovietice in jurul Moscovei. Rusia o vrea ca actant international recunoscut, pe picior de egalitate cu NATO.
Demersul rus in “vecinatatea imediata” si la scara globala are de gestionat o sumedenie de evolutii si de eventualitati. Hotarat lucru, diplomatia Moscovei nu-si poate ingadui deocamdata o vacanta. (inforusia.ro)
Întâlnirea de la Moscova dintre Adriean Videanu, ministrul economiei, şi Aleksei Miller, directorul companiei ruse Gazprom, a făcut ca în România să apară ipoteze despre participarea ţării noastre la conducta de petrol South Stream.
Ar fi vorba de o schimbare în orientarea politicii noastre externe? (more…)
De la sfarsitul (absolut salutar) al regimului Ceausescu si moartea precipitata si violenta (dar viu controversata) a lui Ceausescu au trecut mai mult de 20 de ani. Descendentii familiei Ceausescu au reusit, in sfarsit, sa cumpere petecele de pamant din Ghencea-Militar unde se presupune ca ar fi ingropati cei numiti, o vreme, doar “Dictatorul” si “Sinistra”. Ii era oare frica natiunii sa le spuna pe nume, asa cum dracului i se spune mai degraba Aghiuta, Cel pierit, Uciga-l toaca, Nichipercea etc.? Sau asta trebuia sa insemne exorcizare, cainta, dispret total, “autocritica” nationala, repudiere clocotitoare de manie? Marx zicea ca omenirea se desparte de trecut razand. Noi, dupa 1989, cu revolta si manie proletara. Un alt sef al statului roman are parte de o lege care ne interzice sa-l vorbim de bine. Lui Nicolae Ceausescu nu i s-a acordat o asemenea “favoare”din partea legiuitorului (chiar ma mir cum a scapat). E drept ca, mai zelosi, unii confrati de presa ii scriau pana la un moment dat numele cu litera mica, nici macar majuscula nu merita numitul, fost sef al statului, de altfel. Functiona un fel de obicei al moroiului, ca sa nu-ti mai faca rau si dupa moarte, decedatului suspectat i se infigea un o tapusa in cadavru. Lui Ceausescu, neinfricati cum suntem, i-am infipt macar o tapusa de ortografie.
Incet-incet, insa, lucrurile incep sa se aseze altfel. Nu-i mai scriem numele cu litera mica, are si un fel de muzeu kitsch pe undeva si apare un fel de nostalgie de tipul “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu”, “Ehei, daca ar fi trait Ceausescu…” etc. etc. Simplista, naiva, primitiva abordare, dar nu neaparat periculoasa. Oricum, performantele de lider ale lui Nicolae Ceausescu nu sunt comparabile cu crimele lui Hitler, Stalin sau Mao, iar acestia isi au in continuare fanii lor.
Dar istoricii – nu politicienii, nu ziaristii – sunt datori sa lamureasca fara ura si patima momentul istoric Ceausescu, pentru ca 25 de ani din istoria Romaniei nu pot ramane la nesfarsit o gaura neagra. Textul numit “Raportul Tismaneanu”, textele antemergatoare sau epigonice acestui asa-zis raport sunt exact ceea ce nu trebuie in abordarea perioadei ridicol numita “Epoca de Aur”.
Biroul de contraspionaj al Serviciului de securitate al Ucrainei (SBU) nu-i mai urmareste pe agentii de informatii rusi, scrie “Izvestia”. Mai mult, SBU si FSB (Serviciul federal de securitate al Rusiei) au convenit, printr-un acord, revenirea pe teritoriul Ucrainei a agentilor de informatii ai Rusiei. In fata celor doua servicii secrete ale principalelor state est-slave se deschide un teren amplu de colaborare. In ce domenii? Le enumera un fost vicepresedinte al SBU, acum deputat in Rada de la Kiev, Andrei Kojemeakin: lupta impotriva crimei organizate si a traficului de stupefiante, a migratiei clandestine si traficului de fiinte umane. Dar si in alte domenii, legate de “securitatea nationala si protejarea suveraniitatii tarii care tin de serviciul de contraspionaj insarcinat cu pastrarea secretului de stat”. Se va conlucra si pentru “securitatea informatiei si impiedicarea amestecului in afacerile nationale a serviciilor de informatii straine”, a declarat deputatul ucrainean.
Cand spionii si contraspionii se inteleg si conlucreaza deschis si intr-un cadru oficial, clar si reglementat, pe documente semnate, inseamna ca intre cele doua state relatiile sunt optime, iar increderea reciproca deplina. Este situatia Rusiei si Ucrainei, dupa instalarea la presedintia de la Kiev a lui Viktor Ianukovici.
Directorul Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, spune că marea criză care ne bântuie este şi “o oportunitate”. Haosul financiar mondial ar putea facilita crearea unei “noi monede mondiale şi a unei bănci centrale mondiale”, afirmă directorul FMI.
Cu un an în urmă, Jacques Attali, consilier al preşedintelui Mitterrand şi apoi cel dintâi preşedinte al BERD, evoca aceeaşi „oportunitate” Attali construia, în primăvara lui 2009, un adevărat proiect de „structurare” altfel a lumii pe temeiul noului tip de gripă – pe atunci cea porcină – , care, spunea el, nu e, totuşi „mai gravă” decât precedentele două : gripa vacii nebune din 2001 în Marea Britanie şi cea a gripei aviare din 2003 în China.
„Istoria ne învaţă că omenirea nu evoluează semnificativ decât atunci când îi e, într-adevăr, frică”. Oricât de cinică ar părea această reflecţie, cel ce a emis-o şi-o asumă şi o argumentează. De câteva decenii,Attali este o personalitate politică şi publică de prim plan în Franţa, autor al câtorva zeci de cărţi incitante sau chiar controversate. Incitantă sau chiar controversată este şi „teoria fricii” pe care a dezvoltat-o în mai 2009, în săptămânalul „L’Express”, imediat după proclamarea „crizei porcine”.
Frica – spune Attali – „instaurează mecanisme de apărare, uneori intolerabile (ţapi ispăşitori şi totalitarisme), uneori futile (distracţie), uneori eficiente (terapeutice, care înlătură, dacă e necesar, toate principiile morale anterioare). Apoi, odată criza depăşită, frica transformă aceste mecanisme, pentru a le face compatibile cu libertatea individuală şi a le înscrie într.o politică democratică de sănătate. Iar pandemia care a început – remarca Atalli – „ar putea declanşa una dintre aceste frici structurate”. Frică structurată şi, de fapt, structurantă. Cu alte cuvinte, înţeleapta vorbă a francezilor, „La ceva, şi nenorocirea e bună”.
Consecinţele economice ale gripei in chestiune vor fi „semnificative” căci vor duce la prăbuşirea transporturilor aeriene, la declinul turismului şi la scăderea preţului petrolului – prevedea Attali. Fiecare persoană contaminată „va costa” circa două milioane de dolari, contabiliza el. Iar dacă noua pandemie va fi mai gravă, şi urmările vor fi mai grave. De pildă, prevedea el, produsul mondial brut va scădea cu cinci la sută, căci se vor pierde trei trilioane de dolari.
Din toate acestea ar trebui să se tragă, însă, o lecţie, pentru a se putea face faţă aşa cum se cuvine viitoarelor pandemii. Ar trebui să se creeze mecanisme de prevenire şi control şi logistica necesară pentru „distribuirea echitabilă a medicamentelor şi vaccinurilor”. De aici, „o poliţie mondială, o stocare mondială şi, deci, o fiscalitate mondială”.
Mai de-a dreptul spus, şi Attali nu ezită să o facă, „se va reuşi mult mai repede decât ar fi permis-o doar raţiunea economică, să se ajungă la punerea bazelor unui adevărat guvern mondial”.
Iată la ce sunt bune pandemiile şi crizele, dar şi terorismul internaţional, şi incălzirea globală. Adică: (şi) prin toate acestea, către un guvern mondial. Căci toate acestea oferă „oportunităţi” O afirmă, deschis, nu adversari ai ideii, ci chiar artizani ai proiectului. De altfel, cum se tot aminteşte, în scrierea chinezească, aceeaşi ideogramă înseamnă şi pericol, şi oportunitate.
Mitingurile, daca nu devin ciomageala sau revolutie, sunt un fapt agreabil de folclor politic. Oamenii “socializeaza”, cei din provincie mai vad si ei Bucurestiul, toti sunt spirituali nevoie mare, unii si oratori, iar televiziunile cu care multe de transmisie si reporter guresi au cu ce-si umple programele.
Dar mitingul de miercuri din Piata Victoriei a fost unul grotesc si ratat. Cu ce ne-am ales dupa el? Basescu si Boc stiau oricum ca lumea e nemultumita. Probabil stiu si ca ar putea fi revoltata iar prin aceasta si violenta dupa iunie, cand va primi bani mai putini. Si atunci? De ce un festival sindical de prost gust, sponsorizat si de partide? Caci in Piata Victoriei, asta a fost, pana la urma, o inscenare, care s-a vrut grandioasa, dar n-a iesit asa. Cand aduci oameni cu autobuze, “in cadru organizat”, le livrezi pancarte cu lozinci hazlii si caricaturi cu un Chior si un Pitic , nu poti pretinde ca e o manifestare serioasa si autentica.
O problema nationala cat se poate de grava e data pe bagatela si manea. Au pus mana de la mana la asta si guvernantii, si liderii sindicali, iar “prostitul popor”, cum ar fi zis Eminescu, a pus botul.
Caci situatia este intradevar grava. Carmuitorii vor sa scoata tara din necaz pe seama celor mai necajiti, asta intelege toata lumea. Loviti si asa de viata, necajitii sunt loviti acum si de criza. Mai nicaieri in Europa nu s-au taiat in halul in care se planuieste la noi , pensile, salariile, ajutoarele sociale. Privilegiatii raman privilegiati, masurile de austeritate nu-i ating mai deloc.
Pe presedintia si guvernul in exercitiu nu avem de ce sa fim mai indignati decat pe cei de dinaintea lor – toti sunt vinovati pentru dezastrul de azi.Dar cei de acum se fac vinovati de cel putin doua rele de neiertat: 1. lovesc in cei mai vulnerabili, 2. n-au iesire din situatie si parca nici nu au de gand s-o gaseasca. Dumnezeu cu mila nu e plan de criza.
Acesta ar fi trebui sa fie mesajul mitingului de miercuri, daca tot a avut loc. Care trebuia tinut nu numai in Piata Victoriei, ci peste tot in tara. Daca tara e nemultumita,sa iasa in strada pasnic si sa se vada ca nu-i convine.Dar nu-ti arati muschii numai pentru ca sa arati ca “nu ti-e frica de Basescu”, ci dupa ce ai incercat toate celelalte cai de iesire din fundatura. Au venit opozitia politica, sindicatele, cu planuri coerente de iesire din criza, le-au discutat cu cei de la putere, in Parlament, la Cotroceni, la Guvern? Cu tactici de eschiva nu poti pacali pana la urma pe toata lumea.
Revin: de ce sa demonstreze cel dela Sibiu la Bucuresti, iar pensionarul si micul amploiat din capital sa stea acasa si sa se uite la televizor cum zbiara altii pentru drepturile lui amputate. Dar cine sa-I scoata la demonstratie, liderii opozitiei, ai sindicatelor, alte figuri mai mult sau mai putin carismatice? In care dintre ei mai are lumea incredere,de cine-ar asculta?
Cei de la Putere au fost, oricum, mai ingeniosi. Au scos in fata doi anti-carismatici de caricatura, doi Motoci, pe Miron Cosma si pe unul Hoara, ca sa fie ei ciuca batailor. De parca de la penibilii Cosma si Hoara ni se trag relele.
Mai rau ca orice e ca vremelnicii care ne conduc si cei ce au – sau ar trebui sa aiba – solutii de iesire nu se intalnesc sa vada si sa hotarasca impreuna ce e intradevar de facut.
Mitingul de miercuri a fost ca alegerile din urma cu exact 20 de ani fara o zi. La 20 mai 1990 a fost Duminica Orbului, la 19 mai 2010 – Miercurea bataii ciungilor. Multimile s-au talazuit aiurea dar au iesit bine, si atunci, si acum, baietii destepti.
Cand cu criza mondiala, s-ar zice ca din doua rele, am ales-o pe cea mai buna. Sau asa a fost sa fie. Ne carpim cu bani mai mult de la FMI decat de la UE. Fondul te imprumuta si vrea sa fie sigur ca ai cum sa- dai inapoi. Nu te obliga ce sa faci, ci doar sa strangi cureaua, sa ai de unde sa-ti onorezi datoria. De unde scoti banii, te priveste.
Numai ca noi, din aceasta “rea mai buna” am ales varianta cea mai rea. Taiem din banii pensionarilor, invatatorilor si profesorilor, medicilor si surorilor medicale, tinerilor insuratei, mamicilor si bebelusilor, necajitilor cu intretineri la bloc exorbitante, inchidem scoli si spitale, dar nu ne atingem de investitii aiurea, achizitii aiurea, salarii si cheltuieli decontabile sau nu, dar nesimtite, ale bugetofagilor privilegiati etc. Alegerea aceasta, paguboasa pentru cei multi si nemernica, au facut-o “gospodarii” tarii, nu FMI. Asa ca degeaba am zice ca am ales bine intre FMI si UE, ca tot prost iesim.
Dar sa vedem cum ar fi fost cu UE. In primul rand, am fi stiut de la bun inceput la ce sa ne asteptam. Sa vedem ce cazne i-a harazit Consiliul European Greciei. Pana in iunie, nu mai putin de 17 masuri juridice si bugetare, pentru reducerea deficitului bugetar. Surprimarea bonusurilor de Paste, de Craciun si de concediul din vara, sporirea taxei pe benzina, alcool, tutun, reducerea costurilor de functionare a administratiilor locale.
Acordul sovieto-german din 23 august 1939 intretine, probabil, cea mai lunga si mai incapatanata dezbatere internationala dupa aceea a dezarmarii, “mama mare” a tuturor negocierilor lumii moderne si subiect de ironie generala. Despre acest pact “de neagresiune”, se va vorbi pana cand omenirea se va convinge ca el nu mai “lucreaza” in continuare, nu prin prevederile sale, inclusiv cele din anexa secreta, ci prin efectele in timp ale intelegerilor de atunci. Caci nedreptatea, arbitrariul, tragediile nationale, familiale, personale izvorate din pact nu si-au consumat inca toate energiile nefaste.
Chiar daca a devenit caduc, pactul supravietuieste ca un muribund, de peste 70 de ani, caci alte documente internationale i-au preluat o parte din samavolnicii, dandu-le o (ne)legitimitate noua. Soarta unor teritorii a ramas asa cum s-a impus atunci, milioane de victime ale pactului au parasit aceasta lume fara a-si fi obtinut repunerea in drepturi, iar urmasilor lor, compatriotilor lor, li se livreaza doar declaratii, simpozioane, studii istorice si articole de ziar. Legislativul URSS s-a dezis ferm de pact, cel al Germaniei nu a catadicsit sa se pronunte, iar liderii de azi ai celor doua tari considera problema inghetata si dosarul aruncat in praful istoriei.
Federatia Rusa de astazi se simte datoare sa explice imprejurarile si ratiunile tratatului din 1939. Intelegerile Hitler-Stalin trebuiau facute pentru ca Marea Britanie si Franta facusera deja concesii serioase lui Hitler prin acordurile de la Munchen, iar URSS incerca sa amane, pe cat posibil, un atac al Germaniei naziste. Explicatia era necesara, este logica si poate acceptabila, dar ea nu serveste ca solutie pentru repararea totala a raului. Polonia si-a rezolvat problema frontierelor, tarile baltice si-au recuperat independenta de stat, dar Basarabia, parte a teritoriului Romaniei in momentul anexarii sale la URSS, ramane o problema deschisa. Notiunea Basarabia nu mai este una politica, ea a fost trimisa in istorie si literatura, cu toate ca pentru multi este o realitate vie. Basarabia este “raschirata”, cum imi spunea cu cativa ani in urma un locuitor de pe Nistru, intre trei entitati (unele nelegitime, altele problematice) – Republica Moldova, Ucraina, pretinsa Republica Nistreana. Si Stalin, si altii de dupa el, au stiut cum sa incurce diabolic lucrurile. Cine si cum le va descurca? Federatia Rusa se considera exonerata de orice responsabilitate, ea mai este direct prezenta in acest teritoriu doar prin trupe si armament pe Nistru. Destul ca situatia sa fie si mai complicata.
Rezolvarea acestei situatii cronice si dureroase nu inseamna nici revizionism, nici revansism, ci dorinta de repunere a adevarului istoric in rosturile sale.
Italia a intrat in anul in care va celebra unificarea tarii. Un an intreg vor dura aceste manifestari, si ele au girul sefului statului si al bisericii. Presedintele Republicii, Giorgio Napolitano (altfel, fost comunist – nota mea), a afirmat ca “lumea catolica” a fost “un protagonist important al vietii publice si a influentat profund procesul de formare a Constitutiei republicane”. Liderul democrat crestin Ferdinando Casini a subliniat si el rolul Bisericii in unitatea tarii: “Sa nu uitam, fie ca suntem sau nu credinciosi, ca Biserica este un mare factor de unitate a tarii si aceasta are cu atat mai multa importanta in perioada de dezorientare si de aparitie a corporatismelor, inclusiv teritoriale, pe care o traversam acum”.
Referinta la tendintele centrifuge ale Ligii Nordului, aliata la guvernare, este clara. Cativa dintre ministrii ligioti au anuntat ca refuza sa participe la manifestari, iar fondatorul partidului, Umberto Bossi, a declarat insolent: “Celebrarea a 150 de ani a unitatii italiene este un eveniment inutil si cam retoric. Nu stiu daca voi participa”.
Ce au acesti domni, pe deasupra si la guvernare, cu unitatea nationala a propriei lor tari? Vor federalism. Vor ca Nordul sa nu mai plateasca, iar Sudul sa nu mai arunce bani pe fereastra”, cum explica unul dintre ei.
August 2nd, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
