Posts Tagged ‘Dinu Zamfirescu’

EXCLUSIV: “Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu” din Arhivele Securitatii. Pentru ce trebuia lustrat de la IICCMER ideologul unei lumi in declin. Premiera marca Ziaristi Online: DOCUMENTE DESECRETIZATE

“In viata vietilor mele nu am fost activist pla­tit al nici unei organizatii a PCR sau UTC.” – Vladimir Tismaneanu in dialog cu Armand Gosu in revista 22 a GDS

Gasca defunctului CC al IICCMER, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Vladimir Tismaneanu, continua sa inunde presa ungro-rusa de limba romana cu vocalize pe tema “abuzului” comis asupra profesorasului de provincie – Maryland e, totusi, cam pe la tara. Dl Mihaiesi e, probabil, cel mai amuzant dintre ciraci iar dna Mungiu – culmea! – cea mai acida dintre fostii tovarasi de drum ai lui Volodea, recomandandu-i, intr-un acces de lucididate, sa se salveze de propria-i persoana.

Articolul nostru de ieri – Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu. Partea I: Bajbaind prin turbinca lui Ivan cu gandul la bustul din Piata Scanteii – a suscitat un interes firesc, fiind preluat de mai multe publicatii online, carora le multumesc. Roncea.Ro a inregistrat ieri aproape 7000 de cititori si peste 10.000 de accesari. Comparativ, articolul in care Evenimentul Zilei il boceste pe Tismaneanu si in care se lanseaza o petitie online pentru dezabuzarea lui, a strans in trei zile 5800 de accesari. Petitia, in schimb, a reunit doar 1300 de semnatari. Ridicolul de neinchipuit pentru statura stiintifico-fantastica a ayatollahului “anticomunismului” ar trebui sa le faca pe slujnicutele lui masculine de la EvZ sa stearga de pe site Apelul retard la oamenii muncii de la sate si orase.

Ca premiu pentru cei care au dorit sa afle cine este acest “abuzat” al “regimului pontocratic” (alta aberatie marca Tismaneanu) facem astazi un intermezzo, inainte de partea a II-a la “Schreib-Kampf-ul Final al lui Tismaneanu”, si publicam, in premiera si exclusivitate “Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu”, insotita de cateva documente ale Securitatii, care ne-au intrat, intamplator, in posesie.

Ce ciudatenii avem: Intr-unul dintre documentele “strict secrete”, din anul 1985, se afla relatii despre sora lui, Rodica, considerata de Securitate cam “usuratica” si care, desi a stabilit “o legatura cu organele”, primeste aviz negativ pentru a pleca la Volodea, de la directia specializata a DSS, detinatoare a Cazului Tismaneanu, respectiv UM 0617. UM 0544, “mama” CIE-DIE, intervine oficial pentru a se reanaliza avizul negativ, afirmand ca exista niste “masuri informativ-operative” intreprinse impreuna cu Rodica Tismaneanu, si, ca atare, este necesar ca aceasta sa plece la fratele ei pentru a-si continua misiunea. Care este ciudatenia?, o sa ziceti. Pai UM 0617 este Directia II Contrainformatii economice a Securitatii. Ce treaba are Contraspionajul economic cu Volodea Tismaneanu?

In Opisul emigraţiei politice. Destine în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii de Mihai Pelin, Editura Compania, 2002, gasim acelasi indicativ de Unitate in dreptul numelui lui Tismaneanu. Iata:

“Tismăneanu, Vladimir. Născut la 4 iu­lie 1951, la Braşov. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti. Sociolog la Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. Lector al comisiei de propagandă a Comi­tetului Municipal Bucureşti al Partidului Comunist Român. În octombrie 1981, «pe baza avizului UM 0617, indicativ 271/S.I., a plecat într-o călătorie turistică în Franţa şi Spania, împreună cu mama sa, şi a trădat»“.

De notat ca terminologia de “tradare” era folosita de Securitate doar pentru propriile cadre. Pe cine sa “tradeze” un tanar de 30 de ani? Pe colegii sai de la “Convingeri comuniste”? Nu. In cazurile de persoane normale, sa zicem, se folosea expresia “a ramas in strainatate” sau “a fugit in strainatate”. Nu “a tradat”. Dar sa trecem si peste asta. A bagat de la el securistul care a scris nota… Dar, totusi, de ce sa-si fi dat avizul Directia de… Contraspionaj economic?

Fara indoiala, chestiunea cu implicarea Contrainformatiilor economice, care au in lucru Cazul Tismaneanu si se opun ditamai Centrului de Informatii Externe (CIE, fosta DIE, actualul SIE) in privinta plecarii surorii, care deja “a deconspirat fata de unii din membri familiei sale legatura pe care o are cu organele dvs”, pare ciudata. De amintit: tot Contraspionajul economic, respectiv ulterior decedatul inainte de vreme general Emil Macri, este cel care l-a prins pe Virgil Magureanu in conspiratie cu agentul GRU Nicolae Militaru si Ion Iliescu, exilandu-l apoi la Focsani. Sa se fi mascat sub Contrainformatiile economice si cu ajutorul mintii lui Macri – a carui semnatura pare sa se intrezareasca pe avizul negativ – vreo divizie ultra-conspirata a Unitatii speciale Anti-KGB conduse de Victor Niculicioiu? Who knows?

Sub aspect informativ mai sare in ochi si o informatie contestata vehement de Vladimir Tismaneanu: o vizita in Occident, respectiv in RFG, inainte de “fuga” sa pe meleaguri comuniste latino-americane. E drept, Nota UM 0225, Unitate aflata in custodia Centrului de Informatii Externe, mentioneaza “un Dosar de plecare in RFG, in 1973, trimis de Ministerul Invatamantului – student – cursuri de vara”. Poate n-a mai plecat. In schimb, figureaza o excursie in Ungaria si mai multe vizite in RDG, la un “prieten”, scrie Securitatea folosind ghilimele ca atare. RDG, stiti, nu?, para-statuletul acela militarizat aflat sub domnia STASI-KGB.

O alta informatie tainuita si contestata la fel de vehement de dl Tismaneanu a fost cea legata de apartenenta sa la structurile si organele de propaganda ale Partidului Comunist. Practic, ceea ce il face lustrabil, mai ales din pozitia de “presedinte al Consiliului Stiintific” al unui Institut insarcinat cu crimele comunismului. Desigur, dl Tismaneanu tine sa specifice mereu ca n-a fost niciodata platit pentru asta, nici ca propagandist comunist (vezi motto) nici ca kominternist pentru eternitate la IICCMER. Pai asa zicea si tatal lui, Leonte Tismaneanu, pe vremea cand incasa cel mai mare salariu de agent NKVD din Romania.

Cat despre “profesoratul” mult trambitat de laudacii lui, vorbim de o lucrare de licenta despre marxism – Noua Stângă şi şcoala de la Frankfurt, data intr-o facultate cu iz politico-ideologic comunist. Repet: dl Tismaneanu nu si-a echivalat nicaieri intr-o Universitate occidentala lucrarea comunistoida care i-a conferit rangul de “profesor”. Profesor de ce? Poate Professor of Lies, ca fostul sau aghiotant de la Comisia Tismaneanu, “dr” Sorin Antohi, in timpul liber impostor si informator. Nicaieri in biografia sa romantata, nu mai vorbesc de cea de pe Wikipedia (aviz cosmeticienilor de la “Ministerul Adevarului”), nu apar amanuntele de mai jos, scrise, iata, negru pe alb, chiar de domnul, respectiv tovarasul Tismaneanu, in fata superiorilor sai din Partid.

Ofer cateva citate din Documentele secrete ale Securitatii, care dovedesc minciunile ordinare proferate pana acum de dl Tismaneanu, si va las pe Dvs sa cititi, olograf, restul adevarului, scris, cum spuneam, “cu manuta lui”:

Autobiografie

(…) In anul 1966 am intrat in UTC si am fost membru al Comitetului UTC al Liceului 24 – Comisia Politico-Ideologica. In anul I de facultate am fost ales loctiitor al secretarului de an si reprezentant al anului in Consiliul Profesoral al Facultatii de Filosofie. In anul 1971 am fost cooptat membru al Comisiei Politico-Ideologice a Consiliului ASC (Asociatia Studentilor Comunisti – Nota mea pentru cei mai tineri) din facultate, devenind ulterior seful acestei Comisii. La conferinta ASC din Facultatea de Filosofie din anul ’72 am fost ales presedinte al Cosiliului ASC din facultate, raspunzator de problemele politico-ideologice, functie pe care am indeplinit-o pana in luna martie 1974.

Tot pe linia activitatii politice studentesti, am fost cooptat in anul 1974 in Colegiul de redactie al revistei “Convingeri Comuniste”, organ al UASCB (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Bucuresti – Nota mea). (…)

Am fost primit in randurile PCR in luna martie 1973 de catre organizatia de partid din Facultatea de Filosofie (…) Am colaborat si continui sa colaborez la presa studenteasca, la revistele “Viata studenteasca” si “Amfiteatru” (ambele organe ale UASCR; opțiunile fundamentale ale revistei Amfiteatru, anuntate oficial in 1969: „își propune să devină, mai mult decât până acum, o revistă de atitudine marxistă în problemele de cultură din țara noastră” – Nota mea).

Tatal meu, Tismaneanu Leonte, s-a nascut in anul 1913 in orasul Soroca. Este membru PCR din anul 1933. A fost muncitor tipograf si a fost activist al UTC si PCR in orasul Bucuresti. A fost arestat in repetate randuri de organele de represiune burghezo-mosieresti. In anul 1937 a fost trimis de catre partid in Spania unde a luptat in cadrul Brigazilor Internationale (teroriste – Nota mea) (…) Profesor la Catedra de Socialism Stiintific din Universitatea Bucuresti pana in anul 1960 iar din anul 1964 si pana in prezent sef al redactiei de propaganda pentru strainatate in cadrul Editurii Meridiane. (…)

Atat tatal meu cat si mama mea poseda numeroase ordine si medalii ale RSR.”

Si acum documentele, care vorbesc de la sine si a caror valoare stiintifica pentru studiul comunismului este inestimabila:

“Autobiografia lui Vladimir Tismaneanu” – scenariu bun de film (aviz amatorilor, Ujica si Mungiu!)

Problema Rodica Tismaneanu intre CIE si Contraspionajul economic al Securitatii (!)

Cine este Vladimir Tismaneanui, dupa o Nota Strict Secreta

Va urma

Sursa: Ziaristi Online

Cititi si:

Schreib Kampf-ul Final al lui Tismaneanu. Partea I: Bajbaind prin turbinca lui Ivan cu gandul la bustul din Piata Scanteii

Ce nu au reusit serviciile sa-i explice presedintelui Basescu in Cazul Tismaneanu: atacul capuselor asupra Romaniei si Reteta contra Retelei. Schreib-Kampful lui Tismaneanu vs Larry Watts. RAPORT FINAL

Ponta l-a schimbat pe Stanomir cu adjunctul lui Marius Oprea, Andrei Muraru, bursier al Colegiului lui Plesu si al Muzeului Holocaustului si “istoric al Militiei Spirituale”. Muraru despre Basescu: Falsificator al regimului Antonescu. UPDATE: Tismaneanu inlocuit cu Dinu Zamfirescu conform Roncea.Ro

Premierul Victor Ponta l-a eliberat pe Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, hotărând totodată şi retragerea lui Ioan Stanomir din postul de preşedinte executiv al Institutului, transmite Mediafax.

Vladimir Tismaneanu promisese in urma cu peste trei saptamani ca-si da demisia de la IICCMER dar dupa instalarea lui Ponta a fost lovit putin de Alzheimer. Vezi: Vladimir Tismaneanu, kominternist pentru eternitate la IICCMER? 20 de zile de cand Tismaneanu a promis ca-si da demisia, 14 zile de cand a “uitat” ca s-a instalat un nou Guvern. Cand va prelua onorabilul Dinu Zamfirescu Institutul?

UPDATE 24.05.2012: Dupa cum a prevazut Roncea.Ro inca in urma cu o saptamana (vezi link-ul mai sus), premierul Victor Ponta l-a numit pe Dinu Zamfirescu în funcţia de preşedinte al Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoriei Exilului Românesc, a informat joi Guvernul. Zamfirescu îl înlocuieşte astfel pe Vladimir Tismăneanu, eliberat miercuri din funcţia de la IICCMER.

Neo-kominternistul Vladimir Tismaneanu Pudelul “stiintific” al lui Volodea Tismaneanu, Ioan Stanomir, a fost inlocuit cu fostul adjunct al lui Marius Oprea, Andrei Muraru, care, la randul sau, este bun tovaras cu adjunctul lui Tismaneanu, Adrian Cioflanga, instalat de aripa sovietica din PDL la CNSAS si cu Dorin Dobrincu, prepusul lui Tismaneanu inca aflata la Arhivele Nationale, cu care scoate o carte la Polirom (normal). Pe scurt: vechea garda a fost schimbata cu noua garda, conform doctrinei Valter Roman ( Walter Ernest Neulander): “Dupa noi, tot noi”. Pentru ca “noi nu scriem istoria, noi o cream”.

Andrei Muraru, prezentat uneori si drept “istoric al Militiei Spirituale”, o banda de neo-trotkisti, a fost reclamat recent de Corneliu Turianu, membru al Colegiului CNSAS, ca tulbura apele institutiei impreuna cu geamanul sau, Alexandru Muraru, liderici al auto-intitulatei “Milii Spirituale”, cu scopul de a umfla o pozitie si a submina Colegiul.  Vezi Aripa Sovietica a PDL vrea sa dea o lovitura de stat la CNSAS. Incredibil dar adevarat: Adrian Cioflanca, militianul spiritual al lui Tismaneanu din Colegiului CNSAS, sustine desfiintarea CNSAS. Membru IICCMER: “Idiotii astia de Boc si Basescu”. Daca la CNSAS nu le-a reusit figura, au dat lovitura la IICCMER, cu aripa sovietica a PNL si concursul sefului PSD, “micul ticalosescu”.

Andrei Muraru are un CV “beton” pentru varsta lui (30 de ani). Chiar “beton armat”. De abia terminase faculatea de istorie din Iasi si, dupa o mica vacanta de vara binemeritata, devine de-a dreptul “Consilier Relaţii Externe, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Departamentul Relaţii Externe şi Integrare Europeană” (2005). Care ere experienta lui pentru a ajunge peste noapte “Il Consigliere” e greu de spus. Dupa nici un an merge mai departe: devine “Consilier la Cancelaria Primului-Ministru”, recte Tariceanu. Acum avea deja experienta de un an. Si tot asa. Preiau CV-ul sau impresionant mai jos, din care nu lipsesc bursele de la Colegiul lui Andrei Plesu si Muzeul Holocaustului (de ce nu a fost numit la Institutul “Elie Wiesel” daca este asa de doct in tema?).

Pacat ca nici dupa 22 de ani de la schimbarea de regim un astfel de institut nu este condus de un fost detinut politic, cum s-ar fi cuvenit. Mi-e sila!

PS: Parerea lui Andrei Muraru despre seful statului, Traian Basescu: un “falsificator”, un “revizionist” si un “negationist” – chiar cu “o atitudine revizionistă foarte periculoasă” – care a incercat sa-l exonereze pe Maresalul Antonescu de… nu se stie ce. La fel ca si reputatul istoric prof univ dr Gheorghe Buzatu, dupa cum sustine “militianul spiritual”. Preiau si acest articol mai jos si pun punct.

Fals în declaraţii cu preşedintele României

Revizionism, uitare şi distorsionare

Autor: Andrei MURARU

În noaptea cînd preşedintele României lansa un atac imund la adresa regelui Mihai se împlineau exact 70 de ani de la declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice. Şapte decenii de controverse, de schisme istoriografice, de uitare, de obnubilare şi ocultare sistematică a adevărului istoric cu privire la cea mai grea şi mai tulbure perioadă pe care au traversat-o Europa şi România în particular în secolul al XX-lea. Momente dramatice dintr-un secol nebun au fost expediate în cîteva fraze de către preşedintele României, într-un limbaj nedemn pentru un şef de stat, pe un ton inadecvat şi mai ales uzînd de falsul istoric într-o cheie revizionistă.

Înţelegerea şi interpretarea evenimentelor din perioada 1938-1948, un deceniu al prăbuşirilor, al anihilării statului de drept, al sugrumării democraţiei şi al impunerii unor sisteme monopoliste în afara cadrului constituţional, sînt astăzi în mare parte rodul strădaniei specialiştilor, mai ales istorici, care au încercat să elucideze ce s-a întîmplat în societatea românească. Pe baza unor probe irefutabile, la care se adaugă alte piese sugestive din arsenalul istoricilor, surse documentare primare, coroborate cu modele interpretative existente, s-au tras concluzii, cel puţin în cazul României, începînd cu anii ’90. Rezultatele la care au ajuns cercetătorii în privinţa arhitecţilor decizionali ai Holocaustului românesc, a eforturilor regelui Mihai împotriva impunerii unui sistem totalitar şi în chestiunea abdicării forţate sînt astăzi clare. De aceea, nu îmi propun să demontez clişee calomnioase sau elucubraţii caduce, ci să analizez pe scurt rădăcinile acestor idei toxice.

O temă revizionistă înviată

Începînd cu procesul din 1946 în care au fost judecaţi Ion Antonescu şi principalii săi colaboratori, tendinţa de reabilitare a fostului conducător al statului din perioada 1940-1944 a cunoscut de la forme difuze la reacţii puternic conturate. De pildă, în iunie 1991, deputatul Petre Ţurlea a iniţiat în Parlament comemorarea fostului mareşal: „În iunie 1991, cînd se împlineau 45 de ani de la asasinat, am iniţiat un moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria lui Ion Antonescu; toţi deputaţii s-au ridicat în picioare; surprins şi şocat, preşedintele Camerei, Dan Marţian, fost ministru comunist al Tineretului, nu a reacţionat pe loc; o va face abia după două săptămîni1.“ Un alt istoric, negaţionist şi revizionist cunoscut, Gheorghe Buzatu, a conturat astfel imaginea mareşalului în postcomunism: „Timpul l-a confirmat. Mareşalul Ion Antonescu este mai prezent decît oricînd în inima şi conştiinţa românilor.[…] Cu fiecare bust distrus, Mareşalul îşi consolidează reputaţia şi locul în căminurile celor mulţi şi tăcuţi, dar care, realmente, fac şi suportă istoria2.“ Acest lirism apologetic nu şi-a avut însă rădăcinile în 1990, ci cu mult înainte. Istoriografia controlată politic în timpul comunismului a urmat un program ideologic, iar cei care abordau astfel de subiecte erau afiliaţi institutelor politice sau militare. Cu timpul, armata şi, în general, instituţiile superioare cu profil militar au devenit locul unor puternice sentimente xenofobe3 şi antisemite, iar regimul a susţinut un cult pronunţat al lui Ion Antonescu.

După 1990, lui Antonescu i s-au ridicat statui, numele său a fost atribuit cîtorva zeci de străzi sau pieţe, lideri instituţionali4 au înfiinţat Liga Mareşal Ion Antonescu, iar factori guvernamentali au exprimat frecvent, pînă în 2003, odată cu înfiinţarea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului (Comisia Wiesel), poziţii negaţioniste şi revizioniste. Totodată, forţele politice neocomuniste instalate după 1989 la Bucureşti au asumat o poziţie de forţă împotriva regelui Mihai, interzicîndu-i cu obstinaţie, pînă 1997 şi cu excepţia unei scurte vizite în 1992, intrarea în ţară. Retorica împotriva regelui a integrat în schimb culpabilizarea şi impunerea figurii lui Ion Antonescu, în special în privinţa actului de la 23 august 19445.

Exonerare prin comparaţie

Asta a făcut şi preşedintele României cu cîteva zile în urmă: a introdus în discuţie o urmă de îndoială că Antonescu a fost tratat cum se cuvine de către istorie în raport cu regele Mihai. Opunîndu-i regelui figura celui mai important criminal de război din România, preşedintele l-a culpabilizat pe fostul Suveran. Afirmaţia are în schimb, traduc eu, şi o altă semnificaţie: exonerarea lui Antonescu prin comparaţie, întrucît atribuirea culpei suveranului este, pe lîngă o distorsionare a adevărului istoric, şi o atitudine revizionistă foarte periculoasă. Tactica nu e însă nouă. În 2005, Paul Lambrino, aflat în relaţii foarte bune cu Corneliu Vadim Tudor, a încercat acelaşi lucru, sperînd să oprească retrocedarea domeniului Peleş (problema retrocedării averii fostului suveran fiind atacată şi de domnul Traian Băsescu în aceeaşi emisiune televizată), făcînd vîlvă în Israel cu mai multe declaraţii iresponsabile6. Replica a venit atunci de la un grup masiv de intelectuali români şi străini, unii dintre ei specialişti de necontestat în chestiunea Holocaustului, dintre care îi amintim pe Jean Ancel, Radu Ioanid, Andrei Pippidi, Michael Shafir, Raphael Vago, Leon Volovici, Alexandru Florian, Lya Benjamim. Aceştia au arătat că regele nu poate fi culpabilizat, semnatarii apelului precizînd: „Nu cunoaştem nici un document care să ateste că regele Mihai ar fi profitat în vreun fel de pe urma persecuţiilor din timpul războiului, a deportării şi uciderii evreilor şi/ sau a romilor. Dimpotrivă, sîntem la curent cu existenţa unor dovezi circumstanţiale care demonstrează că fostul monarh a arătat compasiune pentru drama evreilor şi a celorlalte minorităţi persecutate şi că, acţionînd sub influenţa mamei sale, regina Elena (căreia i s-a acordat post-mortem titlul de Drept al popoarelor de către Yad Vashem), a încercat să amelioreze situaţia celor persecutaţi“7.

Uitarea şi falsa culpă

(more…)

Risca Traian Basescu sa i se alature Regelui Mihai? Fostul suveran se numara printre semnatarii Declaratiei de la Budapesta din iunie 1989, primul atentat “intelectual” al ungurilor si tradatorilor din Romania pentru “autonomia Transilvaniei”. DOCUMENTUL si reactia Exilului romanesc la atacul agentilor antiromani girati de Regele Mihai I

DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi Români, semnatari ai următoarei

DECLARAŢII

Noi, romani si unguri,

Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop. Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic.

Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor, in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.

Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.

Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.

Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni.

Budapesta, 16 iunie 1989

Semnatari:

Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR, membru al Partidului National Liberal.

Ulterior si alte persoane si organizatii s-au alaturat acestei declaratii: Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000”, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismaneanu, Ileana Vrancea.

Declaratia a mai fost semnata, ulterior, si de: George Barbul, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.

La o luna dupa difuzare, intr-o “Marti, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la resedinta sa de langa Geneva o delegatie din grupul romanilor care au redactat la Budapesta o declaratie comuna impreuna cu Forumul Democratic Maghiar. Aceasta delegatie compusa din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu si Dinu Zamfirescu a inmanat Majestatii sale textul declaratiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat intrutotul continutul declaratiei care exprima convingerile sale privind relatiile dintre popoarele roman si maghiar”.

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA: Uniunea Mondiala a Romanilor Liberi – Ion Ratiu, Liciniu Faina, Alecsandru Miele, Ion Varlam, Coriolan Brad

DECLARAŢIA CELOR ŞASE

Nu e vorba de declaraţia „celor şase“ mari comunişti împotriva lui Ceauşescu. E vorba de declaraţia semnată, la Budapesta de 6 români şi 12 unguri, cu ocazia re-înhumării rămăşiţelor lui Imre Nagy, la 16 iunie anul acesta.

Această declaraţie vorbeşte de „cele două naţiuni (română şi maghiară) care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ şi de „dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la o autonomie culturală a fiecărei naţiuni (care) trebuie garantat“.

Publicăm în acest număr scrisoarea d-lui Liciniu Faina, fost deputat de Târnava Mică şi, într-un real sens, erou al democraţiei româneşti, şi extrase din scrisoarea d-lui Alecsandru Miele, şi el fost deputat, de Satu Mare, cu cinci ani de închisoare fără judecată, în „palmaresul“ său.

Apoi comentariile d-lui Coriolan Brad şi indicaţiile evaluării „declaraţiei“ pe care dl. Ion Varlaam a facut-o într-o broşură ce Domnia Sa doreşte s-o distribuie sub titlu personal.

Publicăm, de asemenea, comentariile ce am făcut la „Vocea Americii“, şi textul exact transmis, aşa cum s-a convenit în prealabil cu d-na Alexandra lonescu la BBC, al dialogului cu dl. Mihai Korne.

Uniunea Mondială a Românilor liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.

Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania.

Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.

Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.

Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.

Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.

E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii. E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.

Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.

Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.

Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.

Ion Raţiu

PROTESTEZ CU TOATA ENERGIA

Domnule Director,

Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc pe care îl reprezint în mod legitim, vă rog să publicaţi în ziarul (revista) dvs., următoarele:

Protestez cu toată energia împotriva „Declaraţiei“ de la Budapesta din 16 iunie 1989, publicată în ziarul „Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar, partea românească fiind reprezentată prin: Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Adriana Combes, Mihai Korne, Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu.

Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia“ de la Budapesta este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.

Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.

Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii.

Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.

Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.

Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri.

Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.

Cu stimă,

Liciniu Faina

AM FOST CONSTERNAT

Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“. Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat, în realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.

Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…

La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.

Alecsandru Miele (R.F.G.)

GRAVITATEA UNUI GEST POLITIC IRESPONSABIL

Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.

Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.

În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.

Ion Varlam (Franţa)

N.R. Acesta este preambulul unei analize aprofundate a problemei pe care dl. Ion Varlam a făcut-o sub formă de broşură.

PROTEST LA „DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA”

Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică. Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania.

Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.

Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.

Nu Transilvania este cauza nenorocirilor din România. Cauza este regimul politic şi conducătorii lui, care guvernează în ţara noastră. Fatalitatea istorică a năpăstuit ţara noastră cu cel mai despotic, totalitar regim politic pe care l-a cunoscut vreodată istoria, împotriva acestuia trebuie luată poziţie, căci prin nimicirea lui se va obţine nu numai salvarea poporului român din ghiarele satanei, ci şi a tuturor naţionalităţilor ce locuiesc în graniţele României.

Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat.

Dr. med. Coriolan Brad (R.F.G.)

„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989

Surse: CivicMedia si AlterMedia


Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova