Securitatea l-a informat pe Ceauşescu că vine apocalipsa PCR-ului
Pe 18 decembrie 1989, preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu primea o informare de la Securitate, întocmită numai pentru şeful statului de Serviciul de Cercetare Analiză şi Sinteză din Centrul de Informatică şi Documentare (CID – unitate a Departamentului Securităţii Statului). Istoricul Cristian Troncotă, pe vremea aceea tânăr locotenent în cadrul CID, a intrat în posesia acestei Note, împreună cu alte trei informări similare, dintre care una olografă, semnată de şeful Departamentului Securităţii Statului, general-colonel Iulian Vlad, când a primit dosarul de cadre al acestuia din urmă, spre arhivare, după arestarea sa survenită în 31 decembrie 1989, la ordinul lui Silviu Brucan. Cristian Troncotă a avut inspiraţia să xeroxeze aceste note, înainte de a le înainta, în original, Comisiei speciale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Conform afirmaţiilor sale, în prezent, nota de mai jos nu se mai găseşte în Arhiva Comisiei senatoriale în cauză. Conţinutul ei a fost valorificat însă în lucrarea lansată de Cristian Troncotă pe 17 decembrie a.c., “Duplicitarii – O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989 (Editura Elion, 2014), în revista rezerviştilor DSS şi SRI, “Vitralii”, urmând să apară în facsimil, integral, în lucrarea coordonată de Victor Roncea şi col (r) Marian Rizea, “KGB-ul în Revoluţia Română – Mărturii şi Documente din Arhivele SRI, CNSAS, Senatului şi Instanţelor de judecată din România” (Editura Mica Valahie, 2015). Din acest Rezumat cu “informaţii mai deosebite din telegrame”, destinat doar ochilor lui Nicolae Ceauşescu, rezultă cât se poate de clar că atât Securitatea cât şi dictatorul ştiau precis ce va urma, încă de dinainte de 18 decembrie. Subliniem esenţa: “În perioada următoare, Guvernul Român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care P.C.R. să nu mai aibă rolul conducător; U.R.S.S. şi Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii vor incita populaţia Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la Bucureşti; U.R.S.S. va acţiona pentru a obţine sprijin în România în direcţia „reactivării“ unor români care au studiat în Uniunea Sovietică şi simpatizează cursul politic din această ţară.”. Ceea ce s-a şi întamplat, întocmai, cu generalul Nicolae Militaru la conducerea Armatei şi Ion Iliescu şi Silviu Brucan la şefia FSN. (Victor Roncea)
“STRICT SECRET
Exemplar unic
REZUMAT
Informaţii mai deosebite din telegrame
R. S. România
1. Acţiunea „ORIENT ‘89“ (…) – Vizita în Iran (n.r.)
2. Agenţia France Presse şi posturi de radio occidentale cu emisiuni în limba română au relatat că sute de manifestanţi au împiedicat forţele de ordine din Timişoara să-l evacueze pe Tokes Laszlo din sediul Bisericii Reformate unde se adăpostise.
– Ziarul „Die Welt“ scrie că celor 300-700 de persoane care s-au adunat în faţa bisericii din Timişoara li s-au alăturat şi alţi simpatizanţi, ajungând la circa 5000. Potrivit altor ştiri, la manifestaţie ar fi participat circa 10.000 de persoane.
– Se susţine că au avut loc confruntări sângeroase, sute de manifestanţi au fost bătuţi şi mulţi dintre ei au fost arestaţi.
– Duminică dimineaţa, România ar fi închis graniţa cu Ungaria prin punctul de trecere a frontierei la Nădlag, iar zona în care se află oraşele Timişoara şi Arad ar fi fost încercuită de forţele de securitate.
– Duminică seara, în faţa Ambasadei R. S. România din Budapesta a avut loc o demonstraţie antiromânească de susţinere a lui Tokes Laszlo, la care au participat circa 150 persoane, membri ai Forumului Democratic Ungar, care au purtat lozinci ostile ţării noastre şi care a durat 30 de minute. La încheierea manifestaţiei, fără incidente, s-a precizat că se va organiza una şi luni seara la orele 21.30, ora locală.
– Gyozo Modvay, secretar al „Mişcării internaţionale Tokes Laszlo“, a anunţat că gruparea sa va organiza la 19 decembrie a.c. în oraşul Hotvan „prima demonstraţie naţională“ în favoarea minorităţii maghiare, la care vor participa Matyas Szuros, preşedintele interimar al Ungariei, Kalman Kulcsar, ministrul Justiţiei, Istvan Palgy din partea colegiului pentru minorităţi etnice şi Erno Raffy, istoric, deputat în Parlament.
– Zoltan Sido, preşedintele „CSEMADOK“ (organizaţie oficială a maghiarilor cehoslovaci), într-un interviu acordat cotidianului ungar „Magyar Hirlop“ şi-a exprimat „protestul împotriva politicii naţionale a României“, adăugând că organizaţia pe care o conduce „îşi ridică glasul în favoarea lui Tokes Laszlo şi Suto Andras“ (telegramă Budapesta).
3. Postul de radio „B.B.C.“ relatează că la Braşov ar fi avut loc o demonstraţie, la 8 decembrie, de 30 de minute în faţa uzinei „Steagul Roşu“, la care au participat 200-300 muncitori care au cerut „hrană, căldură şi libertate“. Demonstraţia a fost dispersată de miliţie. (…)”
Dezbateri aprinse, care s-au întins pe mai multe ore, la lansarea lucrării istoricului Cristian Troncotă, “DUPLICITARII“, care a avut loc pe 17 decembrie a.c., la Libraria Mihai Eminescu. Membri şi cadre active şi în rezervă ale CNSAS, IRR, SRI şi DSS au dialogat miercuri seara cu cărţile pe masă despre controversa “securişti-terorişti”, rolul Armatei si al serviciilor speciale sovietice în evenimentele din decembrie 1989. Dezbaterea a continuat azi, la sala ARCUB, unde ASOCIATIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVA SI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMÂN DE INFORMATII a organizat conferinţa „SERVICIILE DE INFORMATII SI EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989”. Până la prezentarea acesteia, public aici o parte din discuţiile de la lansarea din subsolul Librăriei Mihai Eminescu, care au beneficiat, din sală, şi de contribuţiile notabile ale istoricilor Ioan Scurtu şi Aurel David.
După cum se stabilise în scenariul KGB-ist, încă din vara lui 1989, „schimbările din România vor fi sângeroase”, „Ceauşescu va termina rău” şi „Securitatea trebuie să dispară”. Chiar generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel care avea să joace un rol important în lovitura de stat, a recunoscut într-un interviu că se aştepta ca „Securitatea să fie tocată”. Prin urmare, instituţia Securităţii regimului comunist din România a avut parte, în decembrie 1989, de un sfârşit sângeros, terorii revoluţionare antisecuriste declanşate în decembrie 1989 căzându-i victime numeroase cadre din aparatul de Securitate central şi teritorial. Şi nu oricum. Au fost batjocoriţi, umiliţi, bătuţi, lipsiţi în mod abuziv de libertate, au suportat torturi inimaginabile, li s-a refuzat asistenţa medicală celor aflaţi în suferinţă ori le-au fost profanate cadavrele celor asasinaţi mişeleşte. În acel decembrie însângerat al anului 1989 Securitatea a devenit „vinovatul de serviciu”, punându-i-se în cârcă toate relele – reale sau imaginare – legate de vechiul regim sau produse sub cel nou. Pe bună dreptate generalul Iulian Vlad, fostul şef al DSS spunea la o lansare de carte la Baia Mare, în 2009, că „Despre evenimentele anului 1989 şi altele pregătitoare s-au scris relativ multe şi, din varii morive, nu întotdeauna cu real interes şi bună credinţă de a servi punerii faptelor în lumina adevărului”[1].
Aşa cum rezultă din majoritatea studiilor ştiinţifice bazate pe documente şi mărturii, dar mai ales pe o judecată echidistantă, Securitatea nu a participat decât în prea mică măsură la represiunea asupra demonstraţiilor anticeauşiste din decembrie 1989. Aceasta a fost în exclusivitate problema Armatei, Miliţiei şi Procuraturii Militare. Iar Armata Română a reacţionat dur, dar perfect legal, în 17 decembrie 1989 la Timişoara pentru că unii „demonstranţi” în realitate agenţi străini foarte bine instruiţi, care îşi cunoşteau perfect misiunea, infiltraţi printre demonstranţi au atacat tehnica militară şi au provocat militarii. Şi pentru ca ironia istoriei să fie şi mai pregnantă, instituţia Securităţii a trebuit să suporte una dintre cele mai mari calomnii lansate şi susţinută de exponenţii noii puteri, şi anume aceea de „securişti-terorişti”. Şi faptul că după mai bine de două decenii de la acele evenimente, o dată cu devoalarea publică a unei astfel de propagande cu parfum de Kremlin, nici o oficialitate a statului român nu s-a grăbit, nu neapărat să-şi ceară scuze, dar măcar să recunoască minciuna şi dezinformarea la care a fost supus poporul român, denotă că încă mai avem o frică endemică de fostul mare vecin şi stăpân de la Răsărit, în ciuda faptului că ne place să ne lăudăm că suntem integraţi în NATO şi UE, ori că aparţinem de drept şi de fapt spaţiului lumii civilizate. Dar să rememorăm faptele aşa cum s-au petrecut.
Şovinismul extremiştilor iese din tenebrele istoriei
Imediat după fuga Ceauşeştilor, în 22 decembrie 1989, într-o serie de comune din judeţele Harghita şi Covasna s-au produs fapte abominabile împotriva unor cadre de Miliţie şi Securitate. După cum am menţionat la locul potrivit în această lucrare, miliţienii din mediul rural aveau competenţe şi pe linie de securitate, motiv pentru care au căzut victime propagandei antisecuriste. Cel care poartă o mare răspundere asupra faptului că a declanşat o astfel de campanie a fost Ion Iliescu. Într-o serie de localităţi din judeţele Harghita şi Covasna, în după-amiaza zilei de 22 decembrie populaţia minoritară maghiară incitată la violenţă de extremişti a atacat posturile de miliţie şi s-au pretat la crime monstruoase.
În comuna Dealu, din judeţul Harghita, formată din şapte sate şi locuită de 4000 de suflete a căzut victimă plutonierul major Liviu Teofil Chenchişan, în vărstă de 33 de ani, care ocupa funcţia de şef de post de miliţie. El, împreună cu familia sa (soţia şi doi copii minori) erau singurii români din comună. Postul de miliţie şi casa familiei plutonierului major au fost incendiate. Subofiţerul a fost scos din locuinţă şi bătut până la inconştienţă. Apoi au turnat ţuică pe el şi i-au dat foc. Soţia şi copii au fost salvaţi de o familie de maghiari. Criminalii: Nagy Istvan, Ambrus Pavel, Vass-Kiss Elod şi Nagy Imre au fost condamnaţi de Curtea Supremă la pedepse între 13 şi 18 ani închisoare. Dar în 1994 au fost puşi în libertate printr-un decret de graţiere semnat de, cine altul, Ion Iliescu, pe motiv că în timpul procesului îşi recunoscuseră faptele.
În dimineaţa de 22 decembrie 1989, ofiţerii şi subofiţerii de securitate din Odorheiul Secuiesc şi-au depus armele în fişete, conform ordinului primit de la generalul Iulian Vlad, şeful DSS. Fiind o stare excepţională, cadrele nu puteau părăsi sediul, fiind consemnate la locul de muncă. Pentru apărarea sediului, care adăpostea la parter şi Miliţia a fost adus un pluton din trupele de securitate de la Gheorghieni. După ce s-a anunţat moartea generalului Vasile Milea au început să se adune protestatari în preajma sediului Miliţiei şi Securităţii. Protestatarii au devenit violenţi, atacând depozitul de la parter al Miliţiei unde se aflau aparate video confiscate. Unii dintre protestatari chiar au reuşit să-şi recupereze obiectele confiscate legal de către organele de Miliţie. În jurul orei 16 plutonul de securitate a primit ordin de retragere în cazarma de la Gheorghieni, pe motiv că spiritele se calmaseră. În jurul orei 18:00, deci după o oră şi jumătate de la apariţia lui Ion Iliescu la postul Televiziunii române, când a rostit acele fraze mincinoase prin care incita populaţia la acţiuni contra Securităţii, în faţa clădirii Ministerului de Interne din Odorheiul Secuiesc au început să se strângă alţi manifestanţi. De data aceasta erau dominaţi de indivizi cu o ţinută atletică şi aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice. Au atacat sediul Miliţiei şi Securităţii, au incendiat parterul şi au trecut la violenţe contra cadrelor de securitate. Locotenent-colonelul Dumitru Coman, şeful Securităţii din Odorheiul Secuiesc, perceput de localnici ca un om cumsecade, a fost totuşi scos în stradă, omorât în bătaie şi apoi aruncat în curtea spitalului. Criminaliştii care au făcut cercetările au constatat că trupul neînsufleţit nu mai avea nici un os întreg. Făptuitorii, de origine etnică maghiară, foşti informatori şi agenţi ai Securităţii maghiare AVO[2], au fost salvaţi de la pedeapsa meritată în urma demersurilor făcute de fruntaşii UDMR la forurile europene.
În 1997, rămăşiţele pământeşti ale martirului erou lt.col Dumitru Coman au fost deshumate din cimitirul din Odorheiul Secuiesc şi îngropate în cimitirul din satul său natal Rădaia, judeţul Cluj. A avut parte şi de un ceremonial militar la care au participat numeroşi militari şi civili. Iată şi un fragment sugestiv din ceea ce a reţinut ziaristul clujean Ionuţ Tene: „Au venit şi au dorit să-şi aducă omagiul la înmormântarea militară peste o sută de ofiţeri SRI şi ai fostei Securităţi comuniste, care au lucrat la protejarea identităţii româneşti din Ardeal. Ţin minte că era un frig de crăpau pietrele şi nu mare mi-a fost mirarea, când au dus coşciugul la groapă să văd numeroşi ofiţeri SRI ştergându-şi lacrimile de la ochii şi au aruncat un bulgăre de ţărână pe coşciugul de lemn. Un cunoscut colonel din SRI Cluj s-a îndreptat spre mine emoţionat şi mi-a zis: – Ionuţ, oameni ca şi el (col. Coman) au ţinut ţara unită şi Transilvania să nu se rupă de România!”[3]. Din nefericire decretul prezidenţial din 2010 îi retrage locotenent colonelului Dumitru Coman după 21 de ani titlul de erou martir al Revoluţiei Române, în urma sesizării CNSAS şi a avizării Parlamentului României, pe motiv că ofiţerul făcuse aşa-zisă „poliţie politică”, adică o infracţiune nedefinită în legislaţia românescă. În aceeaşi situaţie s-au găsit şi alţi doi eroi-martiri: colonelul Gheorghe Trosca şi locotenent colonelul Eugen Cotună. Toţi trei nedoriţi de memoria perversă a politrucilor de ocazie cu parfum de Kremlin, vor rămâne veşnic în amintirea poporului român alături de alţi bravi eroi martiri ai neamului.
Tot la Odorheiul Secuiesc, bande de extremişti şovini, împinşi de la spate de agenţi AVO, l-au spânzurat pe locotenentul de securitate Mircea Buie pe motiv că este „român securist”. Ulterior i-a fost spartă şi devastată locuinţa. A avut noroc că a cedat creanga acelui castan de care era atârnată frânghia. A intervenit şi un grup, format tot din etnici maghiari care s-au dovedit raţionali, „buni cetăţeni români şi oameni de omenie”, după cum i-a numit chiar generalul Iulian Vlad[4]. I-au scos ştreangul de la gât şi ulterior l-au dus la spital. Aşa a scăpat cu viaţă, reuşind ulterior să povestească cu mult realism şi obiectivitate momentele dramatice prin care a trecut[5].
Se pune întrebarea: ce au avut extremiştii cu colonelul Dumitru Coman şi cu locotenentul Mircea Buie? Evident că nu originea etnică constituia motivul principal ci ceea ce ştiau cei doi ofiţeri de securitate despre activităţile desfăşurate contra intereselor româneşti de către neorevizioniştii maghiari. Elocvent în acest sens este următorul fragment din declaraţia făcută de locotenentul Mircea Buie: „În 1989 aveam semnale clare de intensificare a contactelor revizioniştilor maghiari cu anumiţi oameni din zonă. Astfel, Sándor Csoóri – preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor şi, apoi, lider al Frontului Democrat Maghiar – ţinea legătura cu profesorul Katona Ádám şi cu actorul Bartha Mihály Levente (ulterior, acesta a emigrat în Ungaria şi s-a înscris în partidul condus de Csoóri). Rolul lor era să atragă intelectualii de vârf din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sub pretextul luptei împotriva asimilării şi afirmării secuilor (ultima temă a şi revenit la modă). La o cabană din zonă aveau loc întâlniri la care mai veneau scriitorul Sütő András (plecat şi el în Ungaria, după evenimentele de la Târgu Mureş) şi fratele lui László Tőkés. În ce-l priveşte pe Sütő András, acesta şi-a îndesit vizitele la Consulatul Maghiar din Cluj, iar după desfiinţarea acestuia, la Ambasada Ungariei de la Bucureşti, în acelaşi timp fiind contactat şi de alţi diplomaţi străini acreditaţi la Budapesta. Mai ales diplomaţi maghiari, britanici şi francezi şi-au intensificat prezenţa în Harghita şi Covasna. Că lucrurile au fost pregătite cu atenţie, o demonstrează şi faptul că, în 23 decembrie, a şi apărut pe piaţă un ziar în limba maghiară. De altfel, din primăvara anului 1989, în zonă au apărut şi ruşii, câte 2-3 într-un autoturism Lada. A crescut şi numărul celor care fugeau în Ungaria („evazionişti” – cum le spuneam), majoritatea mergând să se pregătească în tabăra de la Bicske”[6].
Tot din izvoare istorice memorialistice aflăm despre adjunctul şefului de post de Miliţie din comuna Zetea, plutonier Dănilă Gabi, că a fost maltratat şi omorât, iar în Cristurul Secuiesc, plutomierul major Ferencz Emeric a fost omorât de ţiganii pe care-i cercetase pentru diferite infracţiuni. Posibil ca în acest ultim caz să fie vorba despre o răzbunare ca urmare a unei anchete dure din partea Miliţiei. A avut de suferit şi preotul ortodox din localitate, un anume Călugărul pe motiv „că-i protejază pe ofiţerii de securitate”[7].
Un bilanţ sumar al ororilor comise de bandele de extremişti şovini maghiari, incitaţi de discursul iraţional a lui Ion Iliescu, ajutaţi de alcool şi de „turiştii-neturişti”, în realitate agenţi AVO ai Securităţii maghiare, ar arăta cam aşa: în judeţele Harghita şi Covasna au fost distruse 43 de sedii ale Securităţii şi Miliţiei (35 în judeţul Harghita şi 8 în judeţul Covasna), şi incendiate cele din Odorheiul Secuiesc, Gheorghieni, Cristuru Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Brădeşti, Ciumani, Zetea şi Secuieni”[8]. Şapte persoane, dintre care şase din Ministerul de Interne, cadre active şi de rezervă au fost omorâte bestial, iar cadavrele lor profanate. În afara acestora, 104 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi securitate din judeţele Harghita şi Covasna au fost maltrataţi de şovini unguri, suportând vătămări corporale şi fracturi multiple. Îngrijirea lor a însumat peste 500 de zile de spitalizare, mulţi dintre aceştia râmânând cu urme pentru toată viaţa. Din sediile posturilor de miliţie şi securitate au fost sustrase 468 arme şi 17 832 cartuşe, din care ulterior s-au recuperat 396 arme şi 2832 cartuşe, rămânând dispărute 72 arme şi 15 000 cartuşe[9]. Făptuitorii, cărora li se potriveşte de minune versul eminescian – „e ruşine omenirii să vă spună vouă oameni” – au fugit ulterior din România, ca nişte laşi notorii, pierzându-şi astfel urmele prin Ungaria, Suedia sau alte ţări care s-au pricopsit cu asemena creaturi josnice.
Două aspecte sunt fundamentale din aceste evenimente începute în 22 decembrie 1989 şi continuate mai bine de câteva luni în judeţele Harghita, Covasna, la care se adaugă în martie 1990 Târgu-Mureş. În primul rând, cadrele de miliţie şi securitate nu au folosit armamentul din dotare. Cercetările ulterioare demonstrând că nu a existat nici măcar un singur caz de utilizare a armelor de foc contra populaţiei. Pe de lată parte se poate spune că acţiunile anticeauşiste au fost doar ocazia pentru ca şovinii unguri să transforme totul în acţiuni antiromâneşti. E bine să se ştie acest lucru, pentru că un popor tolerant cum este poporul român a dovedit de nenumărate ori în istorie că ştie să ierte, dar fără îndoială nu va putea uita. (…)
[2] Ionuţ Tene, O greşeală prezidenţială de neiertat: Ridicarea titlului de erou-martir locotenent-colonelului Dumitru Coman, ofiţerul masacrat de agebţii AVO la odorheiul Secuiesc, în „Napoca News”, 2 martie 2011.
[5] Aurel I.Rogojan, 1989 dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Proema, Baia Mare, 2009, p. 199.
Fotografia inedita cu generalul Victor Neculicioiu ne-a fost oferita de prof. Cristian Troncota care isi lanseaza maine, 17 decembrie 2014, ora 17.00, la Libraria Eminescu, a doua editie, mult imbunatatita si adăugita, a lucrarii sale despre Securitate – „DUPLICITARII”.
Fostul șef al unităţii speciale anti-KGB din România – unica de acest gen din întreg spaţiul dominat de URSS -, generalul-locotenent Victor Neculicioiu, a murit, cu aceeași discreție care l-a marcat întreaga viață, chiar pe 16 decembrie, anul trecut. După revoluție, s-a retras la Cristian, unde avea o casă. Am avut onoarea să-l cunosc personal. Dumnezeu să-l ierte!
Victor Neculicioiu a confirmat implicarea rușilor la Revoluție
Referitor la conspiraţia de la Iaşi, referirile Securităţii au fost destul de vagi în anii de după Revoluţie. În 1994, Victor Neculicioiu, fost şef al contraspionajului, reda mitingul eşuat la Iaşi în câteva fraze. Iată mărturia sa în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie: „La 14 decembrie am fost trimis la Iaşi cu o echipă, să văd implicarea ruşilor. S-a semnalat că va fi o acţiune de anvergură. Aveau oameni care-i ţineau la curent şi cadre de informaţii la ambasadă. Să scoată lumea în stradă. Pe 15, erau doi sau trei reţinuţi. (…) E drept, zona era bătută de ruşi. Trebuia să se iasă în stradă pe 16, 19 şi parcă 22. Nu au ieşit”.
Aşa cum rezultă din documente date publicităţii, instrucţiunile KGB către agenţii din România, interceptate de Departamentul Securităţii Statului în 1982, relevau că “România era lucrată ca un stat inamic, o abordare care nu numai că a fost perpetuată, ci chiar accentuată după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov”. Generalul Victor Neculicioiu, ultimul director al Unităţii 0110 (unitatea anti-KGB) a Securităţii a declarat în faţa unei Comisii de anchetă a Senatului că, atunci când a preluat comanda unităţii, în 1983, şi până la dizolvarea sa imediat dupa revoluţie, poziţia operaţională a KGB faţă de ţara sa era “destul de clară”. KGB considera România o ţintă la fel de ostilă “ca orice stat occidental”.
Încă de la începutul anilor `80, unitatea 0110 a fost organizată în patru direcţii. Două direcţii se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB si GRU. Alta era destinată combaterii operaţiunilor Iugoslaviei şi Ungariei, cu acelaşi număr de angajaţi şi resurse care fuseseră dedicate serviciilor sovietice. Ultima direcţie se ocupa de celelalte servicii din statele socialiste, de la Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Germania de Est până la regimurile pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.
December 22nd, 2014 
VR 
Securitatea l-a informat pe Ceauşescu că vine apocalipsa PCR-ului
Pe 18 decembrie 1989, preşedintele RSR Nicolae Ceauşescu primea o informare de la Securitate, întocmită numai pentru şeful statului de Serviciul de Cercetare Analiză şi Sinteză din Centrul de Informatică şi Documentare (CID – unitate a Departamentului Securităţii Statului). Istoricul Cristian Troncotă, pe vremea aceea tânăr locotenent în cadrul CID, a intrat în posesia acestei Note, împreună cu alte trei informări similare, dintre care una olografă, semnată de şeful Departamentului Securităţii Statului, general-colonel Iulian Vlad, când a primit dosarul de cadre al acestuia din urmă, spre arhivare, după arestarea sa survenită în 31 decembrie 1989, la ordinul lui Silviu Brucan. Cristian Troncotă a avut inspiraţia să xeroxeze aceste note, înainte de a le înainta, în original, Comisiei speciale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Conform afirmaţiilor sale, în prezent, nota de mai jos nu se mai găseşte în Arhiva Comisiei senatoriale în cauză. Conţinutul ei a fost valorificat însă în lucrarea lansată de Cristian Troncotă pe 17 decembrie a.c., “Duplicitarii – O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România. 1965-1989 (Editura Elion, 2014), în revista rezerviştilor DSS şi SRI, “Vitralii”, urmând să apară în facsimil, integral, în lucrarea coordonată de Victor Roncea şi col (r) Marian Rizea, “KGB-ul în Revoluţia Română – Mărturii şi Documente din Arhivele SRI, CNSAS, Senatului şi Instanţelor de judecată din România” (Editura Mica Valahie, 2015). Din acest Rezumat cu “informaţii mai deosebite din telegrame”, destinat doar ochilor lui Nicolae Ceauşescu, rezultă cât se poate de clar că atât Securitatea cât şi dictatorul ştiau precis ce va urma, încă de dinainte de 18 decembrie. Subliniem esenţa: “În perioada următoare, Guvernul Român va fi supus la presiuni psihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care P.C.R. să nu mai aibă rolul conducător; U.R.S.S. şi Ungaria, prin intermediul radioteleviziunii vor incita populaţia Transilvaniei la revoltă împotriva guvernului de la Bucureşti; U.R.S.S. va acţiona pentru a obţine sprijin în România în direcţia „reactivării“ unor români care au studiat în Uniunea Sovietică şi simpatizează cursul politic din această ţară.”. Ceea ce s-a şi întamplat, întocmai, cu generalul Nicolae Militaru la conducerea Armatei şi Ion Iliescu şi Silviu Brucan la şefia FSN. (Victor Roncea)
Posted in 
Tags: 
