10 decembrie este şi ziua în care a fost înfiinţată, în 1991, Mişcarea Pentru România. Despre ziua de 10 Decembrie 1922, Corneliu Codreanu (foto centru) scrie in memoriile sale:
“Eram încă la Iena, când într’o bună zi, am fost surprins de vestea că, întreaga studenţime română de la toate universitățile, s’a ridicat la luptă. Această nebănuită de nimeni manifestare colectivă a tinereții românești a fost o izbucnire vulcanică pornită din adâncurile nației. Ea s’a manifestat mai întâi la Cluj, în inima acelui Ardeal care a luat poziție ori de câte ori neamul s’a găsit în impas, pentru ca aproape concomitent să irumpă violent în toate celelalte centre universitare. Într’adevăr, la 3-4 Decembrie, la București, Iași, Cernăuți, sunt mari manifestații de stradă. Întreaga studențime română este în picioare, ca într’un ceas de mare răspântie. Pentru a mia oară rasa aceasta, a pământului, amenințată de atâtea ori în decursul veacurilor, își arunca tineretul în fata primejdiei spre a-si salva ființa. Un mare moment de electrizare colectivă, fără pregătire prealabilă, fără discuții pro si contra, fără decizii luate în comitete, fără ca cel puţin cei din Cluj să se cunoască cu cei din Iași, Cernăuți, București. Un mare moment de iluminație colectivă ca lumina unui fulger în mijlocul unei nopți întunecoase, în care o tinerime întreagă își vedea linia de viață a ei si a neamului. Această linie trece luminoasă dealungul întregii noastre istorii naționale si continuă virtual dealungul întregului nostru viitor românesc, indicând calea de viață si de onoare pe care va trebui să mergem si noi si strănepoții noștri, dacă voim viață si onoare pentru neamul nostru. Generațiile se pot așeza pe această linie, se pot apropia sau în-depărta de ea. Având putința deci, de a da pentru neam de la maximum de viață si onoare, până la maximum de dezonoare si rușine. Câteodată pe această linie se ridică numai indivizi izolați părăsiți de generațiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morți si de martiri ai trecutului si viața de mâine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea de 99%, cu părerile ei. Nu părerile majorității determină această linie de viață a neamului. Ele, majoritățile, se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conștiință si virtute sau de inconștientă si decădere. Neamul nostru n’a trăit prin milioanele de robi cari si-au pus gâtul în jugul străinilor, ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toți haiducii, cari în fata jugului străin nu s’au supus, ci si-au pus flinta în spate si s’au ridicat pe potecile munților, ducând cu ei onoarea si scânteia libertății. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majoritățile” lase si „cuminți”. Ei înving sau mor; indiferent. Pentru că atunci când mor, neamul trăiește întreg din moartea lor si se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca niște chipuri de aur care, fiind pe înălțimi, sunt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cât de mari si cât de numeroase, se așterne întunericul uitării si al morții. Aparține istoriei naționale, nu acela care va trăi sau va învige – cu sacrificarea liniei vieții neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menține pe această linie. Ea este predeterminată de înțelepciunea lui Dumnezeu; ea a fost văzută, în ziua de 10 Decembrie, de studenții români. Şi în aceasta stă valoarea zilei: o întreagă tinerime românească a văzut lumina. La 10 Decembrie, delegați din toate centrele, se adună la București, își fixează în zece puncte ceea ce au crezut că formează esența mișcării lor si se declară greva generală pentru toate Universitățile, cerându-se realizarea acestor puncte. Nu este 10 Decembrie mare prin valoarea formulării care s’a făcut atunci, după cât au putut delegații formula din esența adevărului care frământa sufletul întreg al studențimii române. Este mare prin miracolul trezirii acestei tinerimi la lumina pe care a văzut-o sufletul ei. Este însemnată ca zi a hotărârii. A hotărârii la acțiune, a declarării războiului sfânt, care va cere acestei tinerimi române atâta tărie de suflet, atâta eroism, atâta maturitate, atâtea jertfe cunoscute si necunoscute, atâtea morminte! 10 Decembrie 1922 cheamă tineretul pământului acestuia la un mare examen. Nici cei din București si nici eu care eram departe si nici alții, care poate erau copii prin liceu, dar care astăzi lâncezesc în adânci închisori sau dorm sub pământ, n’am crezut că ziua aceasta ne va purta prin atâtea primejdii, si ne va aduce atâtea lovituri si atâtea răni în lupte pentru apărarea tării noastre.”
Anul acesta s-au implinit 74 de ani de la asasinarea salbatica a lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarazilor sai, Decemvirii si Nicadorii, in noaptea Sfantului Andrei, 29 spre 30 noiembrie 1938. Sugrumati si impuscati in Padurea Tancabesti, cei 14 au fost apoi azvarliti intr-o groapa comuna din inchisoarea Jilava, peste care s-a aruncat acid sulfuric si var nestins si s-a turnat o placa de beton (Vedeti in AnexeComunicatul Parchetului militar al Corpului II Armată si marturia unuia dintre participantii la crima). Capitanul Miscarii Legionare si camarazii sai au fost deshumati ulterior, dupa caderea sangeroasei dictaturi Carol al II-lea, respectiv pe 27 noiembrie 1940 (foto), si reinhumati la Mausoleul de la Casa Verde, pe 30 noiembrie, alaturi de Mota si Marin, comandanti legionari ucisi ca voluntari in Spania, pe frontul razboiului anticrestin al militiilor bolsevice internationaliste. La ceremoniile funerare au participat zeci de mii de romani si intreaga elita a Romaniei (vedeti in fotografiile pe care le publicam aici cateva imagini mai putin cunoscute de la acel moment, cu Maresalul Antonescu, Mircea Vulcanescu si Nichifor Crainic aducandu-si omagiile la Biserica Ilie Gorgani, unde s-au aflat spre priveghere trupurile legionarilor asasinati).
“- L-au împuşcat pe Căpitan. Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”, avea sa evoce Mircea Eliade in romanul sau, “Noaptea de Sanziene”, aflarea vestii despre crima de la Tancabesti in lagarul de la Miercurea Ciuc. „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu”, consemna marele filosof ortodox al religiilor lumii in volumele sale de “Memorii”. Dar cei 16 n-au avut odihna, nici dupa moarte. “I-au chinuit în viata la Miercurea-Ciucului, iar acum netrebnicia lor nu-i lasã nici odihnei mortii”, scria filosoful Constantin Noica in “Buna Vestire” in memoria altor 46 de legionari ucisi in lagarul de la Miercurea Ciuc, la 22 septembrie 1939.
Invadarea Romaniei de catre hoardele Armatei Rosii in urma nefericitului act de la 23 august 1944 avea sa arunce un giulgiu intunecat si peste osemintele conducatorilor Miscarii Legionare. Dezgropate in circumstante necunoscute din Mausoleul de la Casa Verde din Bucurestii Noi, soarta lor a ramas un mister pana astazi, la fel cum s-a intamplat si cu osemintele Maresalului Ion Antonescu, impuscat in Valea Piersicilor de la Jilava, supranumita Valea Plangerii (vedeti Cap III din Aiud Insangerat de Grigore Caraza), pe 1 iunie 1946, impreuna cu prof. univ. Mihai Antonescu, ministrul de Externe al Regatului Romaniei, generalul Picky Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei Române şi prof. univ. Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.
Au circulat si circula si azi numeroase legende privind ramasitele pamantesti ale celor 16 legionari: ca au fost transportate la Moscova, la ordinele NKVD, ca au fost arse si apoi aruncate la canal sau, varianta optimista, ca au fost salvate si ascunse de legionari, intr-o misiune ramasa, pana azi, ultrasecreta. Problema a preocupat de-a lungul anilor, si in special dupa 1989, si istorici si tineri publicisti, ca George Bara de la Cluj, dar si autoritati ale statului si, in mod deosebit, familia Zelea Codreanu. O familie masacrata, ai carei membri ramasi in viata au fost umiliti si chinuiti, in lagare, colonii si inchisori.
Fratele lui Corneliu Zelea Codreanu, inginer Ion Zelea Codreanu, de 30 de ani, avea sa fie asasinat la Husi, in masacrele din 21/22 sept. 1939, pe treptele Bisericii, impreuna cu Dumitru Nicolau si Vasile Croitoru, ambii avand 6 copii. Cadavrele lor au fost lasate in strada timp de trei zile, in fata actualului Liceu “Dimitrie Cantemir” din oras. Catalin Zelea Codreanu, unul dintre fratii lui Corneliu, care avea sa patimeasca 16 ani in inchisorile comuniste, afirma ca victimele din 1939 au fost ingropate in cimitirul parohiei “Sf Anton”, “intr-un loc unde nu exista cruce sau un alt semn ca ar exista mormant” (VedetiZiarul de Iasi). Pe 13 iulie 1941 avea sa fie ucis locotent Horia Zelea Codreanu, un alt frate al Capitanului Miscarii Legionare, care il contesta puternic pe Horia Sima. A lasat in urma patru copii: printre care şi pe Nicador Zelea Codreanu (care avea să fie dus de comunişti în Detaşamentele de Muncă Forţată, la Teleajen). Un alt frate ramas in viata, Decebal Zelea-Codreanu, avea să faca, de asemenea, 16 ani de închisoare comunistă (1948 – 1964). Sora fondatorului Legiunii Arhanghelului Mihail, Iridenta Zelea-Codreanu, vaduva comandantului legionar Ion Mota, a suferit in temnitele de la Mislea şi Târgşor. Soţia Căpitanului, Elena Zelea Codreanu, a executat 14 ani de detenţie, dupa care alti ani de domiciliu forţat în pustiul Bărăganului (Sursa: Familia Zelea-Codreanu, o familie-martir), alaturi de doamna maresal Maria Antonescu. (Vedeti Atanasie Berzescu – LACRIMI ŞI SÂNGE. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului – Partea a VIII -a Domiciliul obligatoriu la Latesti).
Iata ca zilele acestea, Mihai Tuburlui, coordonatorul filialelor din nordul Moldovei al organizatiei Noua Dreapta, preocupat de acest subiect, a ajuns la mormantul familiei Zelea Codreanu, unde crede ca s-ar putea afla si osemintele Capitanului Miscarii Legionare. Vedeti: In cautarea adevarului – Pe urmele mortii lui Corneliu Zelea Codreanu, articol preluat si de NapocaNews. Relatarea sa, valoroasa, este impanata insa si cu alte note care amplifica nuantele de legenda, cum ar fi “marturisirea” unui misterios nepot de “securist patriot”, acum aflat, chipurile, in Norvegia, al carui bunic ar fi ascuns osemintele lui Codreanu si le-ar fi ingropat apoi “in anii ’50”, in Cimitirul Reinvierea din Capitala, chiar in mormantul tatalui Capitanului, Ion Zelea Codreanu. Povestea contrazice insa realitatea, si anume ca “in anii ’50” Securitatea, pe atunci Directia Generala a Securitatii Poporului, era doar o excrescenta a NKVD-ului, ofiterii fiind in totalitate rusi sau alogeni veniti, dupa cum se stie, calare pe tancuri, din URSS. Deci, cam greu de gasit “securisti patrioti” printre ei. Un al doilea aspect: ce s-a intamplat cu osemintele celorlalti 15 legionari? Bunicul a uitat sa-i zica? Dar… cine stie?!
Autorul acestor randuri l-a intrebat pe nepotul lui Corneliu Zelea Codreanu, domnul Nicador Zelea Codreanu, ce parere are despre acesta varianta. Fiul lui Horia Zelea Codreanu a respins-o imediat si categoric. “Placa pe care se afla inscris si numele lui Corneliu Zelea Codreanu a fost pusa inca de dinainte de ’89, de Catalin Zelea Codreanu si un binevoitor care ne-a ajutat. Dar osemintele nu se afla acolo. Dumnezeu stie ce s-a intamplat cu ele dar tare mult ne-am dori si noi sa aflam…”, a afirmat Nicador Zelea Codreanu. Legenda continua, asadar.
Partea buna a istoriei este ca acum se stie de existenta acestor locuri de veci ale familiei Zelea Codreanu, unde se poate aprinde o lumanare in memoria celor carora li s-a retezat, atat de brutal, sfanta tinerete.
A. Comunicatul parchetului militar (30 noiembrie 1938)
Parchetul militar al Corpului II Armată ne informează:
În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnaţi de la închisoarea R. Sărat la Bucureşti–Jilava.
În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe şoseaua Ploieşti–Bucureşti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi care au dispărut şi în acel moment, transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispare în pădure.
Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă.
Au fost împuşcaţi:
Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică şi şase ani interdicţie.
Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Georgescu Ştefan, Trandafir Ioan, condamnaţi la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu.
„Universul“, 55 (1938), nr. 329 din 2 decembrie, p.17
B. Declaraţia maiorului Constantin Dinulescu la Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casaţie (Bucureşti, noiembrie 1940)
Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui. În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închişi, şi au fost puşi într-un camion. Legionarii au fost puşi în aşa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu braţele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi să stea continuu cu capul în sus.
Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am aşezat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre Ploieşti şi Bucureşti, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în faţa fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumaţi, în timp ce maşina îşi continua drumul în plină viteză. Puţin timp după aceea, am ajuns la Bucureşti, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaţilor s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de puşcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportaţi de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marţială şi că a fost o datorie patriotică importantă.
Certificatele de moarte se confecţionaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru şi de primul comisar regal, colonel Pascu.
S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate şi purtate într-o altă groapă. Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deşi involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împuşcaţi pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.
Sursa: Din luptele tineretului român. 1919–1939 (Culegere de texte ingrijita de profesorul Duiliu Sfintescu, ultimul secretar al lui Corneliu Zelea Codreanu – foto mai jos cu Doamna Elena Codreanu, la aniversarea a 90 de ani), Bucureşti, Editura Fundaţia Buna Vestire, 1993
Jurnalul National: Corneliu Zelea Codreanu – Destinul unui naţionalist
Corneliu Zelea Codreanu se numără printre cei mai controversaţi politicieni din istoria României. În anii ’20 ai secolulului trecut a fondat o puternică organizaţie de extremă dreapta – Mişcarea legionară, ai cărui adepţi îl numeau “Căpitan” şi aşteptau de la el să facă “o Românie frumosă şi mândră, ca soarele sfânt de pe cer”. Datorită popularităţii sale a intrat în conflict cu regele Carol al II-lea, care a ordonat asasinarea adversarului său naţionalist, în noiembrie 1938.
Paradoxal, “Căpitanul” a intrat pe “scena istoriei” tot printr-un asasinat. La 25 octombrie 1924 l-a împuşcat pe Constantin Manciu, prefectul Poliţiei Iaşi, acuzat de Codreanu că-i maltrata pe tinerii naţionalişti din oraş. În urma unui proces controversat, desfăşurat la Turnu-Severin, a fost achitat, sub motivaţia că atunci când a tras cu revolverul se afla în legitimă apărare.
Colaboratorii lui Codreanu i-au recomandat după sentinţa de la Turnu-Severin să rămână în atenţia publică, prin oficializarea relaţiei pe care o avea cu tânăra focşăneancă Elena Ilinoiu. Naţionaliştii s-au “mobilizat exemplar” pentru a mediatiza nunta şefului lor, care a fost un eveniment al epocii. Apropiaţii lui Codreanu chiar au filmat procesiunea, însă Ministerul de Interne a confiscat şi distrus atât pozitivul, cât şi negativul.
NUNTĂ CA-N POVEŞTI În memoriile sale, apărute cu titlul “Pentru legionari”, Corneliu Codreanu descrie astfel nunta din 14 iunie 1925: “Am plecat la Focşani (se afla la Iaşi, unde făcuse căsătoria civilă cu câteva zile în urmă, n.r.) cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunşi acolo, am fost găzduiţi de Generalul Macridescu.
Acolo a venit, seara, comitetul de organizare al nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani primeşte cu plăcere să găzduiască pe oaspeţi.
A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal – aşa era programul – şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afară din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgică Niculescu, Maior Băgulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng, şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani.
În Crâng s-a oficiat nunta pe o estradă de scânduri, pre¬gătită anume. Erau de faţă între 80-100.000 de oameni. După oficierea slujbei religioase, au început hora, jocurile şi petrecerea. Apoi a urmat masa întinsă pe iarbă verde. Fiecare îşi adusese de mâncare, iar focşănenii avuseseră grije şi pentru lumea venită din alte părţi.
Toată această desfăşurare de costume naţionale, de care româneşti, de viaţă şi de entuziasm, a fost filmată.
Peste câteva săptămâni s-a reprezentat la Bucureşti. Dar numai de două ori, căci ministrul de Interne a confiscat şi filmul, şi copia lui şi le-a dat foc.
Spre seară, nunta s-a terminat într-o înfrăţire şi însufleţire generală. Eu am plecat în aceeaşi noapte cu soţia şi câţiva ca¬marazi la Băile Herculane, unde am rămas două săptămâni la o veche familie de cunoscuţi, Şt. Martalog”.
SPÂNZURAT LA ORDINUL LUI CAROL AL II-LEA În 1927, Corneliu Zelea Codreanu a fondat Legiunea “Arhanghelul Mihail”, organizaţie naţionalist-extremistă ce propunea instaurarea unui regim autoritar. Viziunea lui Codreanu s-a intersectat însă cu planurile regelui Carol al II-lea, care a dorit să scape de potenţialul concurent. Tensiunile dintre cei doi lideri au escaladat în decembrie 1937, când Partidul “Totul pentru Ţară” (al Mişcării legionare) s-a clasat pe locul al treilea în alegeri, cu 15,58% din voturi. În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1938, Corneliu Zelea Codreanu împreună cu principalii lideri ai Mişcării legionare au fost arestaţi, sub diverse pretexte. La 27 mai 1938, “Căpitanul” a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică, fiind scos de pe scena publică a ţării.
Întrucât situaţia din Europa era tensionată, germanii pregătindu-se de război, Corneliu Zelea Codreanu putea fi încă un “actor” important în jocurile politice. Nu de puţine ori îşi afirmase simpatia pentru dictatorul german Adolf Hitler. Tocmai de aceea, Carol al II-lea a decis să-şi elimine advesarul şi din cauza “potenţialului” său extern, nu numai intern.
La 15 noiembrie 1938, regele a plecat într-un turneu prin Europa. Avea programate vizite la Londra şi Paris, dar şi o întrevedere cu Hitler. Cei mai sceptici dintre apropriaţii lui Codreanu au interpretat această deplasare a suveranului ca un prilej de asasinare a “Căpitanului”. Crima era pusă pe seama ministrului de Interne, Armand Călinescu.
În seara de 29 noiembrie 1938 comandantul închisorii din Râmnicu Sărat (unde se afla de ceva vreme “Căpitanul”) a primit ordin de la generalul Ion Bengliu – şeful Jandarmeriei – să-l ridice pe Corneliu Codreanu şi pe alţi 13 deţinuţi, numiţi de legionari “Nicadorii” (asasinii lui I.G. Duca) şi “Decemvirii” (asasinii lui Mihail Stelescu). Nu întâmplător au fost asociaţi lui Corneliu Codreanu şi cei 13 legionari, deoarece aceştia intraseră deja în mitologia mişcării ca luptători contra oponenţilor. Existau numeroase cântece legionare la adresa lor, fiind citaţi şi în ceremonii.
Conform declaraţiei dată de comandantul închisorii în 1940, ordinul iniţial prevedea să fie împuşcaţi în judeţul Râmnicu Sărat, însă acesta a justificat că acţiunea putea aduce prejudiciu Coroanei şi astfel au fost transferaţi la Jilava. Transportul s-a făcut într-un camion, iar fiecare deţinut era însoţit de un jandarm înarmat. Unele relatări ulteriore descriu că cei transportaţi erau legaţi cu sfori la mâni şi la picioare, dar cu toate acestea au fost acuzaţi că încercaseră să evadeze în timpul transportului. De asemenea, unii memorialişti au relatat că în epocă s-a afirmat că cei 14 au fost strangulaţi de jandarmii care-i însoţeau, după care au fost împuşcaţi în spate pentru a se motiva tentativa de evadare. Alte versiuni memorialistice afirmă faptul că cei prezenţi în camionul care i-au transportat pe cei 14 deţinuţi nu erau jandarmi angajaţi la închisoarea Râmnicu Sărat, ci persoane bine instruite anterior, care au avut misiune specială privind operaţiunea de asasinare a acestora. În orice caz, indiferent de forma morţii, este puţin probabil ca legionarii să fi încercat să evadeze, având în vedere precauţiile care au fost luate anterior transportului.
December 10th, 2014 
VR 
10 decembrie este şi ziua în care a fost înfiinţată, în 1991, Mişcarea Pentru România. Despre ziua de 10 Decembrie 1922, Corneliu Codreanu (foto centru) scrie in memoriile sale:
Posted in 
Tags: 
