“(…) Cu o oră înaintea execuției, Antonescu cere să-i fie aduse mama și soția. Își scoate ceasul de la mână și îl dă Mariei, spunându-i să nu-l lase niciodată să se oprească, să-și închipuie că e inima lui, care bate pentru ea… Dar femeia nu a putut păstra simbolicul obiect: i l-a smuls cu brutalitate un gardian, pe motiv că ar fi proprietate de stat, din moment ce Antoneștilor le fusese confiscată întreaga avere.
Dar calvarul Mariei începuse cu câțiva ani înainte, imediat după arestarea celui considerat de unii un criminal de război, de alții – între care și subsemnatul (Cezar Straton) – un mare patriot, ce a gestionat cât de bine s-a putut situația de criză în care se afla atunci țara. După 23 august 1944, soția mareșalului pribegește din localitate în localitate, fiind izgonită repetat, periplu tragic ce amintește cumva de fuga și deruta Ceaușeștilor. Este arestată la 14 septembrie 1944 – să fie transportată la închisoare, ca până la urmă – pe 18 mai 1945 – să fie transportată la Moscova, unde a fost încarcerată până în aprilie 1946.
Antonescu nu a știut că soția lui a fost trimisă în capitala sovietică odată cu el, fiind închisă în celula alăturată. A aflat aceasta abia la întoarcerea sa în România, în 1946. În timpul procesului soțului ei, Maria a fost internată în închisoarea militară de la Malmaison. Slăbită, deprimată, bolnavă, i se permite internarea în clinica profesorului Gh. Lupu de pe șoseaua Colentina. După externare i se stabilește domiciliu obligatoriu în casa mamei sale. Rămasă fără niciun venit, trăia mai mult din mila rudelor și vecinilor. Dar ”hărțuiala” la care o supuneau autoritățile statului stalinist era departe de a înceta.
În 1950 este iar arestată și încarcerată, până în 1955, când este deportată în Bărăgan, la Lătești, lângă Fetești. Foarte bolnavă de inimă, este internată în spitale în 1958 și 1959. În 1964, după ce suferise două infarcturi este internată la Spitalul Colțea, unde este îngrijită de un vechi prieten, profesorul Basil Teodorescu. Al treilea infarct – petrecut la 18 septembrie 1964 – îi este fatal. (…)”
” (…) – a patra condiţie cerută de Molotov şi de Anglo-Americani este să dau ordin soldaţilor să se predea Ruşilor şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu Ruşii, să alungăm pe Nemţi din Ţară.
Care om cu judecata întreagă şi cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care, odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală a Ruşilor şi Germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist. (…)
Istoria să judece.
Mă rog lui Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat cu cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. De mai multe ori am spus Regelui în[tre] patru ochi şi în prezenţa Dlui M. Antonescu că, dacă crede că este un alt om în Ţară capabil să o servească mai bine ca mine, eu îi cedez locul cu o singură condiţie: să prezinte garanţii şi să nu fie un ambiţios sau un aventurier.
Înainte de prezenta o nouă lucrare fundamentală despre înţelegerea istorică a omului şi conducătorului Ion Antonescu – este vorba de cea mai recentă carte de studii şi documente “BASARABIA: scrisori către MAREŞAL”, de Alexandru Moraru – cu ocazia Adormirii şi Înălţării Maicii Domnului, în onoarea drept credincioasei lui soţii, Maria, publicăm ultima scrisoare către soţia sa a Mareşalului, un veritabil Testament peste veacuri, prezentăm în facsimil o scrisoare trimisă pe front soţului ei de către Maria Antonescu şi găsită de Profesorul Gh. Buzatu în Arhiva KGB, o fotografie de la execuţia Mareşalului, din Arhiva SIS/SRI precum şi o serie de fotografii inedite cu bravul cuplu care este şi ctitor al Bisericii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” de la Bariera Vergului, fosta Muncii, actualul Bulevard Basarabia spre Piaţa Edudoxiu Hrumuzachi. În final, găsiţi o scurtă relatare despre calvarul şi sfârşitul unei martire a României:
Bunul Dumnezeu a facut ca Icoana cu care au plecat la lupta ostile conducatorului Ion Antonescu, pe 22 iunie 1941, in Razboiul Sfant pentru dezrobirea Basarabiei, sa fie salvata si, apoi, donata parohului Bisericii Sfantul Stefan din Bucuresti, lacasul in care se inchina insusi Mircea Vulcanescu, a carui casa se afla in imediata apropiere. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul, care a mers in fruntea ostirilor in bratele preotilor militari voluntari, cum a fost si Parintele Justin Parvu, la intoarcerea de pe front avea urme uscate de sange pe ea dupa ce fusese pe pieptul atator soldati romani cazuti pentru eliberarea tarii si nimicirea bolsevicilor.
Parintele Constantin Carlan Ungureanu (foto), parohul Bisericii de pe Calea Calarasi – despre care puteti afla mai multe pe BisericaSfantulStefan.Ro – ne-a istorisit azi, la 73 de ani de la declansarea Razboiului Sfant si chiar in Duminica Sfintilor Romani, cateva date despre icoana imbibata in sange a celui ce a pornit in lupta general pentru a deveni maresal, conducator al statului si apoi, dupa lovitura de stat data de Mihai I impreuna cu sovieticii, “criminal de razboi” si erou-martir al neamului romanesc, conform plebiscitului TVR in care a fost declarat, in urma votului national, unul dintre cei mai mari romani din toate timpurile.
Tot Bunul Dumnezeu a randuit ca in aceeasi linie cu Biserica in care este icoana Maresalului sa fie si Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, ctitorita de Ion Antonescu si doamna sa, Maria, aflata acum, prin aceeasi pronie cereasca, la capatul Bulevardului Basarabiei din Bucuresti, in Piata Eudoxiu Hurmuzachi (fosta Piata Muncii/Bariera Vergului). Va prezentam azi, in premiera, relatarea Parintelui Constantin despre icoana si imaginea ei minunata, cu un Sfant Ioan Botezatorul – praznuit pe 24 iunie – care te priveste cu niste ochi mari, parca si el ingrozit de cele vazute pe Frontul de Est. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti martirii neamului romanesc!
Anul acesta s-au implinit 74 de ani de la asasinarea salbatica a lui Corneliu Zelea Codreanu si a camarazilor sai, Decemvirii si Nicadorii, in noaptea Sfantului Andrei, 29 spre 30 noiembrie 1938. Sugrumati si impuscati in Padurea Tancabesti, cei 14 au fost apoi azvarliti intr-o groapa comuna din inchisoarea Jilava, peste care s-a aruncat acid sulfuric si var nestins si s-a turnat o placa de beton (Vedeti in AnexeComunicatul Parchetului militar al Corpului II Armată si marturia unuia dintre participantii la crima). Capitanul Miscarii Legionare si camarazii sai au fost deshumati ulterior, dupa caderea sangeroasei dictaturi Carol al II-lea, respectiv pe 27 noiembrie 1940 (foto), si reinhumati la Mausoleul de la Casa Verde, pe 30 noiembrie, alaturi de Mota si Marin, comandanti legionari ucisi ca voluntari in Spania, pe frontul razboiului anticrestin al militiilor bolsevice internationaliste. La ceremoniile funerare au participat zeci de mii de romani si intreaga elita a Romaniei (vedeti in fotografiile pe care le publicam aici cateva imagini mai putin cunoscute de la acel moment, cu Maresalul Antonescu, Mircea Vulcanescu si Nichifor Crainic aducandu-si omagiile la Biserica Ilie Gorgani, unde s-au aflat spre priveghere trupurile legionarilor asasinati).
“- L-au împuşcat pe Căpitan. Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”, avea sa evoce Mircea Eliade in romanul sau, “Noaptea de Sanziene”, aflarea vestii despre crima de la Tancabesti in lagarul de la Miercurea Ciuc. „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu”, consemna marele filosof ortodox al religiilor lumii in volumele sale de “Memorii”. Dar cei 16 n-au avut odihna, nici dupa moarte. “I-au chinuit în viata la Miercurea-Ciucului, iar acum netrebnicia lor nu-i lasã nici odihnei mortii”, scria filosoful Constantin Noica in “Buna Vestire” in memoria altor 46 de legionari ucisi in lagarul de la Miercurea Ciuc, la 22 septembrie 1939.
Invadarea Romaniei de catre hoardele Armatei Rosii in urma nefericitului act de la 23 august 1944 avea sa arunce un giulgiu intunecat si peste osemintele conducatorilor Miscarii Legionare. Dezgropate in circumstante necunoscute din Mausoleul de la Casa Verde din Bucurestii Noi, soarta lor a ramas un mister pana astazi, la fel cum s-a intamplat si cu osemintele Maresalului Ion Antonescu, impuscat in Valea Piersicilor de la Jilava, supranumita Valea Plangerii (vedeti Cap III din Aiud Insangerat de Grigore Caraza), pe 1 iunie 1946, impreuna cu prof. univ. Mihai Antonescu, ministrul de Externe al Regatului Romaniei, generalul Picky Vasiliu, fost comandant al Jandarmeriei Române şi prof. univ. Gheorghe Alexianu, fost guvernator al Transnistriei.
Au circulat si circula si azi numeroase legende privind ramasitele pamantesti ale celor 16 legionari: ca au fost transportate la Moscova, la ordinele NKVD, ca au fost arse si apoi aruncate la canal sau, varianta optimista, ca au fost salvate si ascunse de legionari, intr-o misiune ramasa, pana azi, ultrasecreta. Problema a preocupat de-a lungul anilor, si in special dupa 1989, si istorici si tineri publicisti, ca George Bara de la Cluj, dar si autoritati ale statului si, in mod deosebit, familia Zelea Codreanu. O familie masacrata, ai carei membri ramasi in viata au fost umiliti si chinuiti, in lagare, colonii si inchisori.
Fratele lui Corneliu Zelea Codreanu, inginer Ion Zelea Codreanu, de 30 de ani, avea sa fie asasinat la Husi, in masacrele din 21/22 sept. 1939, pe treptele Bisericii, impreuna cu Dumitru Nicolau si Vasile Croitoru, ambii avand 6 copii. Cadavrele lor au fost lasate in strada timp de trei zile, in fata actualului Liceu “Dimitrie Cantemir” din oras. Catalin Zelea Codreanu, unul dintre fratii lui Corneliu, care avea sa patimeasca 16 ani in inchisorile comuniste, afirma ca victimele din 1939 au fost ingropate in cimitirul parohiei “Sf Anton”, “intr-un loc unde nu exista cruce sau un alt semn ca ar exista mormant” (VedetiZiarul de Iasi). Pe 13 iulie 1941 avea sa fie ucis locotent Horia Zelea Codreanu, un alt frate al Capitanului Miscarii Legionare, care il contesta puternic pe Horia Sima. A lasat in urma patru copii: printre care şi pe Nicador Zelea Codreanu (care avea să fie dus de comunişti în Detaşamentele de Muncă Forţată, la Teleajen). Un alt frate ramas in viata, Decebal Zelea-Codreanu, avea să faca, de asemenea, 16 ani de închisoare comunistă (1948 – 1964). Sora fondatorului Legiunii Arhanghelului Mihail, Iridenta Zelea-Codreanu, vaduva comandantului legionar Ion Mota, a suferit in temnitele de la Mislea şi Târgşor. Soţia Căpitanului, Elena Zelea Codreanu, a executat 14 ani de detenţie, dupa care alti ani de domiciliu forţat în pustiul Bărăganului (Sursa: Familia Zelea-Codreanu, o familie-martir), alaturi de doamna maresal Maria Antonescu. (Vedeti Atanasie Berzescu – LACRIMI ŞI SÂNGE. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului – Partea a VIII -a Domiciliul obligatoriu la Latesti).
Iata ca zilele acestea, Mihai Tuburlui, coordonatorul filialelor din nordul Moldovei al organizatiei Noua Dreapta, preocupat de acest subiect, a ajuns la mormantul familiei Zelea Codreanu, unde crede ca s-ar putea afla si osemintele Capitanului Miscarii Legionare. Vedeti: In cautarea adevarului – Pe urmele mortii lui Corneliu Zelea Codreanu, articol preluat si de NapocaNews. Relatarea sa, valoroasa, este impanata insa si cu alte note care amplifica nuantele de legenda, cum ar fi “marturisirea” unui misterios nepot de “securist patriot”, acum aflat, chipurile, in Norvegia, al carui bunic ar fi ascuns osemintele lui Codreanu si le-ar fi ingropat apoi “in anii ’50”, in Cimitirul Reinvierea din Capitala, chiar in mormantul tatalui Capitanului, Ion Zelea Codreanu. Povestea contrazice insa realitatea, si anume ca “in anii ’50” Securitatea, pe atunci Directia Generala a Securitatii Poporului, era doar o excrescenta a NKVD-ului, ofiterii fiind in totalitate rusi sau alogeni veniti, dupa cum se stie, calare pe tancuri, din URSS. Deci, cam greu de gasit “securisti patrioti” printre ei. Un al doilea aspect: ce s-a intamplat cu osemintele celorlalti 15 legionari? Bunicul a uitat sa-i zica? Dar… cine stie?!
Autorul acestor randuri l-a intrebat pe nepotul lui Corneliu Zelea Codreanu, domnul Nicador Zelea Codreanu, ce parere are despre acesta varianta. Fiul lui Horia Zelea Codreanu a respins-o imediat si categoric. “Placa pe care se afla inscris si numele lui Corneliu Zelea Codreanu a fost pusa inca de dinainte de ’89, de Catalin Zelea Codreanu si un binevoitor care ne-a ajutat. Dar osemintele nu se afla acolo. Dumnezeu stie ce s-a intamplat cu ele dar tare mult ne-am dori si noi sa aflam…”, a afirmat Nicador Zelea Codreanu. Legenda continua, asadar.
Partea buna a istoriei este ca acum se stie de existenta acestor locuri de veci ale familiei Zelea Codreanu, unde se poate aprinde o lumanare in memoria celor carora li s-a retezat, atat de brutal, sfanta tinerete.
A. Comunicatul parchetului militar (30 noiembrie 1938)
Parchetul militar al Corpului II Armată ne informează:
În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnaţi de la închisoarea R. Sărat la Bucureşti–Jilava.
În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe şoseaua Ploieşti–Bucureşti, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împuşcături de necunoscuţi care au dispărut şi în acel moment, transferaţii, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise şi pe timp de noapte şi ceaţă densă, au sărit din maşini, îndreptându-se cu vădită intenţie de a dispare în pădure.
Jandarmii, după somaţiile legale, au făcut uz de armă.
Au fost împuşcaţi:
Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică şi şase ani interdicţie.
Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă.
Georgescu Ştefan, Trandafir Ioan, condamnaţi la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu.
„Universul“, 55 (1938), nr. 329 din 2 decembrie, p.17
B. Declaraţia maiorului Constantin Dinulescu la Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casaţie (Bucureşti, noiembrie 1940)
Într-o zi am fost chemat de către fostul Preşedinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea şi generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu şi 13 adepţi ai lui trebuiau să fie ucişi; aceasta ar fi fost şi dorinţa regelui. În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu şi camarazii lui au fost scoşi din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închişi, şi au fost puşi într-un camion. Legionarii au fost puşi în aşa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în acelaşi timp legaţi cu braţele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mişcare; erau chiar constrânşi să stea continuu cu capul în sus.
Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am aşezat lângă şofer. Se călătorea pe şoseaua dintre Ploieşti şi Bucureşti, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în faţa fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu şi cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumaţi, în timp ce maşina îşi continua drumul în plină viteză. Puţin timp după aceea, am ajuns la Bucureşti, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaţilor s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de puşcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportaţi de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marţială şi că a fost o datorie patriotică importantă.
Certificatele de moarte se confecţionaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru şi de primul comisar regal, colonel Pascu.
S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate şi purtate într-o altă groapă. Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deşi involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împuşcaţi pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.
Sursa: Din luptele tineretului român. 1919–1939 (Culegere de texte ingrijita de profesorul Duiliu Sfintescu, ultimul secretar al lui Corneliu Zelea Codreanu – foto mai jos cu Doamna Elena Codreanu, la aniversarea a 90 de ani), Bucureşti, Editura Fundaţia Buna Vestire, 1993
August 22nd, 2014 
VR 
Calvarul Mariei Antonescu
Posted in 
Tags: 
