In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit? Filmarea integrala, de o calitate mai buna, pe Ziaristi Online.
Limba? ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra… Ştiinţele? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirii? Istoria civilizaţiei a înregistrat numai o nulă.
– Dar tu ştii cine a dat ordin de s-a aciuat opinca ceea deasupra steagului unguresc? – Da, domnule general, chiar don’ sergent a dat ordin azi dimineaţă şi tot dânsul a şi executat ordinul… acum stă de un ceas acolo să vadă ce-o să zică lumea şi tot în cer se uită ca să îndemne şi pe alţii…
Ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu este o zi de sărbătoare şi pentru presa românească din Ungaria. După anii interbelici, o perioadă de mai bine de trei decenii, când nu apărea aici niciun ziar, nicio revistă românească, pe 15 ianuarie 1951 ia naştere revista românilor din Ungaria de azi, „Libertatea noastră”, precursorul „Foii româneşti”. Au trecut de atunci exact 60 de ani…
In prima parte a acestei filmari constatam cum generalul confirma apartenenta senatorului UDMR Verestoy Attila la Marea Loja Nationala din Romania, face apologia masoneriei si il evoca pe primul conducator al structurii secrete din Romania, de dupa 1989, Nicu Filip, care pare cel care a dorit sa-l initieze in organizatia “discreta”. Sau a si reusit?
“De peste o sută de ani se vehiculează, periodic, aceleaşi minciuni gogonate despre Eminescu, fără să fie argumentate, ci doar spuse arogant-apodictic, după principiile propagandei, iar nu după legile cercetării ştiinţifice. În eminescologie, există cărţi foarte temeinice care spulberă toate neroziile (politice) despre poet. Şi totuşi zelatorii ideologici (care se erijează totdeauna în magiştri culturali, deoarece unii chiar şi sunt, dar nu când îl atacă pe Eminescu!) nu obosesc, în anumite momente istorice, să repete aceleaşi clişee “compromiţătoare””, scrie profesorul Theodor Codreanu intr-un ravas pe tema atacului la Eminescu din Dilema si a lucrarii sale, Dubla sacrificare a lui Eminescu, amintind, in incheierea acestuia ca “Diferenţa între antieminescianismul lui Z. Ornea şi al lui N. Manolescu este morală şi ontologică. Între cei doi, cel sincer şi “legitimat” în a fi detractor este Z. Ornea, pe când al doilea se scaldă în balta confuză a mercenariatului politico-ideologic”.
Atât vă spun şi vă rog să spuneţi la toţi că nenorocitul meu frate a murit, în cea din urmă mizerie şi moartea i-a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun, anume Petrea Poenaru. Să ferească D-zeu şi pe cei mai răi oameni din lume să fie instalaţi la D-rul Şuţu, că fiecare va avea sfârşitul iubitului meu frate…
Recursul la teoriile lui Eminescu pentru a găsi un răspuns la ceea ce se întâmplă astăzi cu noi nu este unul „patriotic”, ci unul dictat de unicitatea raportului de adecvare a teoriei la obiect. Se întâmplă că astăzi nu poţi găsi o teorie mai adecvată la cazul românesc decât teoriile lui Eminescu.
Motto:“Atât de multã plebe transdanubianã, neuropaticã, pe deplin stricatã moraliceste si decãzutã fizic se pretinde a fi popor românesc încât în adevãr credem timpul sosit de-a dezgropa poporul veritabil, adevãrat popor românesc în locul spuzei de pehlivani cari au inundat orasele noastre de tãrmuri” – Mihai Eminescu
Scurta punere in tema: Seful comunistilor de la Chisinau, generalul sovietic Vladimir Voronin, a decretat cat a fost presedinte declararea anului 2009 drept “An al sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc”. Evenimentul a fost aniversat si consemnat in istorie inclusiv printr-un portal al “Academiei de Stiinte a Moldovei”, care prezinta, si azi, “adevarul” despre cei 650 de ani de statalitate ai “poporului moldovenesc” si in care aflam, dupa cum scria Eminescu, ca lumea a fost refacuta de Dumnezeu pentru Rusia in 1812. Site-ul este folositor, pentru ca ne prezinta si “romanii” din conducerea moldoveneasca a Partidului Comunist Bolsevic si prim-secretarii CC al PCM, dintre care nu lipseste Leonid Brejnev, “parintele” rusificarii fortate a Basarabiei. Planul de actiuni al “maretului eveniment” este, si el, instructiv. Oficiosul Partidului Comunist din Republica Moldova a ilustrat atunci stirea despre decretul prezidential cu o harta a Moldovei (vezi mai jos) din perioada lui Stefan cel Mare (si Sfant). Din “Comisia de Stat” institutia de Vladimir Voronin prin Decret prezidential pentru actiunile de sarbatorire a 650 de ani de “moldovenism” face parte si… seful calugarului Savatie Bastovoi, colonelul moscovit Vladimir Cantarean, Mitropolitul “Intregii Moldove”. Strategia “Moldovei Mari” si a “poporului moldovenesc” a fost elaborata de NKVD-ul lui Beria si Stalin, primul pas fiind infiintarea in 1924 a RASS Moldovenesti de la Nistru, in componenta RSS Ucrainene, pentru a absorbi apoi Basarabia romana in iadul sovietic si, ulterior, intreaga Romanie. Mijloacele de distrugere a Romaniei de catre diavolii rosii in diferite uniforme si rase au fost militare, teroriste si politice dar si “stiintifice” si “religioase”. Articolul de mai jos demonstreaza ca, practic, subordonatii in sutana de la Chisinau si Tiraspol ai generalului Kirill “al Intregii Rusii” (Moldova este parte a Rusiei?), sunt preoti si monahi in fals.
Despre falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei
Dupa cum stim cu totii, Mitropolia Basarabiei a facut parte in vechime din vechea Mitropolie a Moldovei care tinea de Patriarhia Constantinopolului, asadar era si ea sub jurisdictia acesteia.
In momentul in care rusii (Rusia tarista) au luat pentru prima data Moldova, ei si-au numit episcopi proprii sub jurisdictia lor si astfel au incalcat practic chiar jurisdictia Constantinopolului.
In anul 1925, dupa ce Basarabia revenise de ceva timp din nou Romaniei, BOR a obtinut oficial patriarhatul prin acceptul Bizantului, avand sub jurisdictia sa si teritoriile canonice ale Moldovei Mari.
Asadar, cand rusii au luat o parte din teritoriile canonice ale Mitropoliei Moldovei au sfidat nu doar BOR-ul ci si intreaga Biserica universala , si chiar daca vor minti si vor duce situatia la absurd spunand ca BOR nu obtinuse la acel moment nici un drept si ca ei ar fi avut dreptate, atunci si eu le voi spune ca au incalcat insusi teritoriul canonic al Patriarhiei Ecumenice, pentru ca in acest caz, Mitropolia Moldovei ar fi fost inca sub jurisdictia ei.
Inca de la sinodul III ecumenic, Biserica dreptsalvitoare universala , fiind insuflata de Duhul Sfant, a hotarat prin glasul parintilor intaietate teritoriala pe criterii etnice. Acest canon da dreptate Ciprului in confruntarea cu Patriarhia Antiohiei si considera ca criteriul etnic este esential, Antiohia fiind obligata sa renunte la jurisdictia din Cipru; ultimele cuvinte ale canonului sunt cat se poate de elocvente: “I s-a parut, asadar, sfantului si ecumenicului sinod, ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime, avand fiecare mitropolit ingaduinta (permisiunea), ca pentru propria lui asigurare sa ia opisele (copiile) celor ce s-au intocmit (hotarat). Iar daca cineva ar infatisa o hotarare potrivnica celor orinduite acum, i s-a parut intregului sfint si ecumenic sinod, CA ACEASTA SA FIE FARA TARIE” (Can. 34,35 Apost.; 6, 7 I Ec.; 2 II Ec.; 20, 36, 39 Trulan; 9, 13, 22 Antiohia; 3, 11 Sardica).
Domnilor partizani ai Mitropoliei lui IPS Vladimir “al intregii Moldove” (de pe ambele maluri ale Prutului?!), iata cui i se da dreptate: “ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime”. Avem pe de o parte o mitropolie veche de peste 500 de ani care a tinut de Bizant si apoi de BOR dupa Autocefalie si pe de alta parte o mitropolie de 60 de ani care a tinut de PM. Asadar, care este mitropolia la care face referire canonul in acest caz: “DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE DE MULT, dupa obiceiul tinut din vechime”? care este valabilitatea “lucrarii”(caterisirii) savarsite de Colonelul-mitropolit Vladimir cu Mitropolitul Petru? Ce valoare au oare actiunile unui ierarh inchipuit pe teritorii canonice straine?
Singurul lucru canonic pe care il poate face PM este sa renunte la jurisdictie. Un caz asemanator s-a intamplat si cu Sfantul Dusan, care a fost afurisit de Bizant dupa ce a proclamat independenta Bisericii Serbiei pe criteriu etnic. Ori Sfantul Dusan nu este sfant, ci un dezbinator (ceea ce este fals), ori este sfant si Biserica Romana este autorizata in orice moment sa-si pastoreasca poporul roman din Basarabia si sa izgoneazca pe oricine ii incalca teritoriile canonice.
Dar oare este doar o singura pricina pentru ca BOR sa faca aceasta? Nu, ci chiar mult mai multe care ne dau dreptate si atesta pretentiile noastre, pentru ca putem spune ca Mitropolia Moldovei ce tine de PM incalca mai multe hotarari canonice.
Spre exemplu, sa calatorim putin in timp si sa ne oprim la momentul in care Romania a pierdut Basarabia si o parte din mitropolie in fata rusilor. Un raspuns pentru o astfel de situatie ni-l da canonul XII al sinodului Trulan care obliga mitropoliile sau episcopiile sa renunte la jurisdictiile lor daca acestea au fost date prin interventia statului sau imparatului: “CANONUL 12: (ALCATUIRILE BISERICESTI SA NU SE SCHIMBE PRIN INTETERVENTIE LA PUTEREA LUMEASCA) A venit (la cunostinta noastra), ca impotriva asezamintelor (legilor) bisericesti, alergind la stapiniri, au taiat in doua o eparhie (rnitropolie) prin act imparatesc (rescript, carte imparateasca), asa incit din aceasta pricina sint doi mitropoliti in aceeasi eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfintul sinod a orinduit (hotarit), ca de acum inainte sa nu se mai indrazneasca nimic de acest fel de catre vreun episcop, iar cel ce va incerca (intreprinde) un lucru ca acesta, sa cada din treapta (spita) sa. Iar cetatile cite s-au si cinstit (onorat) cu numele de MITROPOLIE prin scrisori (rescripte, carti) imparatesti, precum si episcopul care ocirmuieste acea Biserica, sa se bucure (beneficieze) numai de cinste, pastrindu-se adica pe seama ADEVARATEI MITROPOLII drepturile ei proprii. (CAN.34 Apost.; 6,7 I Ec,; 2,3 II Ec; 8 III Ec; 28 IV Ec.; 36, 39 Trulan)”.
Mai mult decat atat, sa tinem cont ca aici este vorba de imparat care era uns si nu de sef de partid, dictator ateu, care prigonea Biserica. Episcopul avea dreptul nu numai sa nu primeasca aceasta de la el dar nici sa nu asculte de dansul care era unsul Lui Dumnezeu. Al cui uns a fost insa Stalin? Prin ce sinod s-a hotarat predarea partii teritoriale canonice a Mitropoliei Moldovei, Moscovei? Prin sinodul internationalei oare? Prin sinodul adunarii „poporului”? Prin sinodul Partidului Comunist condus de „intaistatatorul” sau,”preafericutul” Stalin?
Aceasta este istoria „canonica” (jurisdictionala) a auto-intitulatei “Mitropolii a Moldovei”. Canoanele sunt foarte clare: Moscova trebuia sa renunte urgent la jurisdictia ei din Basarabia. Ce spun oare sinoadele ecumenice de cei care vor refuza sa aplice canoanele lor? Dar ce sa mai vorbim ca Moscova a mai incalcat si alte canoane (pentru asta e nevoie insa de un roman): s-a folosit de forta militara in scopuri bisericesti, s-au facut caterisiri fara drept la recurs si fara consultarea sinodului, s-a incercat modificarea originii unei etnii pentru fentarea canoanelor s.a., s.a…. Si cate mai sunt de spus…
De cate ori s-au facut in Parlamentul nostru intrebari guvernului asupra adevaratelor conditii de pace ale Rusiei, de cate ori s-a ridicat in presa chestiunea Basarabiei, de atatea ori guvernul raspundea ca nu stie nimic, caci si celelalte guverne nu stiu nimic despre aceasta, iar in privinta Basarabiei ne raspundea “Romanul”. Calomnii de-ale conservatorilor, ca sa discrediteze guvernul, scorniri ca sa amageasca opinia publica, cai verzi pe pereti si inventii care pun la indoiala loialitatea inaltului nostru aliat, cum care se va risipi la cea dintai raza de adevar.
Iata, in fine, ca sosi generalul Ignatev, pentru a ne spune noua tuturor ca Dumnezeu a facut lumea la 1812 si ca pentru Rusia numai aceea e drept, ce s-a facut de atunci incoace. Deci, fiindca au anexat Basarabia la 1812, trebuie sa reanexeze astazi particica ce-am recapatat-o cu mare greu la 1856. Stiindu-se ca lumea nu-i facuta la 1812 si Basarabia a fost a noastra din veacul al XIV-lea, ba poarta chiar numele celei mai vechi dinastii romanesti, a dinastiei Basarabilor, care luase partea de loc de la tatari intr-o vreme in care nu prea era vorba de imparatia ruseasca si fiindca guvernul nostru stie importanta impreunata cu aceasta cucerire a lui Mircea cel Batran, era natural ca guvernul nostru… sa nu stie nimic, absolut nimic despre intentia Rusiei, ba mai mult, inca, atat era de nestiutor asupra acestui punct pe care celelalte puteri il stiau inaintea trecerii Dunarii a armatelor rusesti, incat au intrat si in razboi pentru rusi.
Ca sa aratam cata dreptate avea guvernul ca nu stie absolut nimic, reproducem pasajele de mai jos din nota pe care contele Suvalof a comunicat-o lui lord Derby deja la 8 iulie 1877. Aceasta nota da asigurari cum ca interesele engleze nu vor fi atinse nici in Egipt, la Canalul Suez, nici la Golful Persan, nici la Dardanele, pentru ca Rusia pune mare pret pe neutralitatea Angliei. Apoi spune conditiile unei paci care s-ar incheia inainte de a trece rusii Balcanii. In aceste conditii se prevede reforma Bulgariei, rotunjirea frontierelor Serbiei, noua pozitie a Bosniei si Hertegovinei, si in sfarsit vine la Romania si la pretentiile proprii ale Rusiei.
Cat despre Romania, care si-a proclamat neatarnarea, imparatul e de parere ca aceasta e o chestiune ce cauta sa fie reglata prin intelegere comuna. Daca Poarta ar cere pace si ar primi conditiile pomenite mai sus, inainte de a fi trecut armatele noastre Balcanii, Rusia ar primi pacea, dar si-ar pastra dreptul de a conditiona prin sine cateva foloase ca compensatie pentru cheltuielile de razboi. Aceste foloase n-ar intrece retrocesiunea Basarabiei cedata la 1856 pana la malul de nord al Dunarii (exceptandu-se asadar Delta Dunarii) si cedarea Batumi-ului impreuna cu teritoriul invecinat.
In asemenea caz, Romania ar fi despagubita prin intelegere comuna sau prin proclamatia neatarnarii sale, sau, “ramanand vasala”, prin cesiunea unei parti din Dobrogea. Daca Austro-Ungaria ar cere de asemenea o compensatie, fie pentru castigurile Rusiei, fie pentru siguranta contra reformarii facute in favoarea principatelor crestine din Peninsula Balcanica, atunci Rusia nu se va impotrivi ca Austro-Ungaria sa-si afle aceasta compensatie in Bosnia si, in parte, in Hertegovina. Acestea sunt bazele pe care le-ar aproba imparatul cu intentia de a stabili o intelegere cu sine in Europa si Anglia si de a ajunge in curand la pace.
Incolo Rusia ameninta ca, daca Turcia nu s-ar invoi cu aceste conditii, inainte de a trece ostirile rusesti Balcanii, atunci conditiile vor deveni mai grele. Din aceste destainuiri aflam doua lucruri aproape cu siguranta. Intai, ca Anglia a stiut conditiile adevarate de pace inca de la 1877, al doilea ca Austria le-a stiut asemenea, de vreme ce i s-a propus, drept compensatie pentru castigurile rusesti Bosnia si o parte din Hertegovina. Al treilea, ca deja din iulie 1877 Rusia ceruse pentru sine Basarabia. Este verosimil ca Austria care nu vrea Bosnia si Hertegovina, si Anglia, care tine la existenta Turciei, fara a face o chestiune capitala din aceasta experienta, sa nu fi spus nimic ministerului nostru de Externe despre aceasta. Se potrivea oare cu rolul guvernului roman sa tagaduiasca acest lucru si sa ne joace pana acum trista figura a unui inselator inselat?
Ceea ce am cerut e ca guvernul liberal, presupunandu-l chiar compus din oameni instrainati, sa spuna sincer pericolele in care pluteste tara si sa se duca in intunericul din care a iesit, pentru a lasa sa lucreze oamenii a caror nume de la 1870 incoace e legat cu insesi destinele tarii si a caror cea mai mare glorie ar fi sa moara pentru o tara al carei trecut sa predomneasca in aceste momente, in care istoria intreaga a Romaniei e primejduita. Si creaza-se ca cel din urma razes din vremea lui Stefan Voda sau a maritilor basarabi are mai mult simt istoric si mai multa iubire de tara decat veniturile care decid astazi asupra tarii romanesti.
Nu stiu ce se ocupa in anul 1973 Domnul Sorin Oprescu, stiu insa ca eu lucram la Muzeul Orasului Bucuresti (Palatul Sutu) la depatamentul muzee case si placi memoriale. Impreuna cu regretatii eminoscologi Alexandru Oprea, Dumitru Murarasu si Pompiliu Marcea am facut documentarea, propunerea si fundamentarea pentru montarea a patru placi memoriale Mihai Eminescu, pe patru cladiri din Bucuresti.
Primele doua placi memoriale urmau a fi amplasate pe cladirile unde a fiintat redactia ziarului Timpul: vechiul Palat Dacia de la intersecia Caii Victoria cu Str Lipscani, unde Mihai Eminescu a lucrat la venirea sa de la Iasi in anul 1877 redactie care ulterior a fost mutata in cladirea situata in Str. COVACI nr. 14.
A treia placa urma sa fie amplasata pe cladirea din Str. Plantelor unde Mihai Eminescu si-a dat obstescul sfirsit.
A patra palca memoriala urma sa fie amplasata pe casa situata pe Str Buzesti nr 5 unde poetul a locuit in doua camere si hol impreuna cu Veronica Micle ce a venit in Bucuresti spre sfirsitul anului 1882.
In anul 1973 casa se pastra intacta. Ca prin miracol scapase din bombardamentul devastator al americanilor in 1944 din zona Caii Grivitei-Buzesti-Gara de Nord
Documentatia alcatuita anterior anului 1973 de eminentul eminescolog Perpesicius (care a orbit, studiind caietele lui Eminescu), atesta faptul ca aceasta cladire din str. Buzesti 5, se afla in forma in care fusese construita initial, fara modificari, deci cu atit mai valoroasa.
Deoarece regimul comunist propusese demolarea acestei cladiri, impreuna cu Nichita Stanescu si alti scriitori am initiat si am declansat o campanie de presa pentru salvarea de la demolare a casei si declararea ei monument istoric, justificata fiind si amplasarea unei placi memoriale care sa protejeze imobil in viitor. Am declarat atunci ca scriitorii vor forma un lant uman in fata cladirii din str Buzesti nr. 5 in cazul in care regimul nu renunta la demolare.
Au aparut articole in Romania Liteara, Luceafarul si Saptamana iar regimul comunist a dat inapoi si a renuntat la demolare. Comunistii au recunoscut ca imobilul trebuie protejat deoarece face parte din patrimoniul national si din memoria colectiva a poporului roman…
Eu am alcatuit textele ce urmau sa fie scise pe fiecare placa memoriala, am obtinut viza cenzurii si in urma documentatiei inaintate, am obtinut aprobarile de la Consiliul Culturii si educatiei socialiste pentru executarea si montarea, a celor 4 placi memoriale.
Nu am obtinut insa si finantarea. Pentru anul 1974, banii nu erau prevazuti in buget.
In 1975 se implineau 125 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu.
Singurul care ne mai putea da banii necesari pentru executarea si montarea placilor memoriale Mihai Eminescu era Ion Gheorghe Maurer.
Impreuna cu Nichita Stanescu am cerut sa fim primiti si am fost primiti de catre Ion Gheorghe Maurer care a ascultat cu atentie argumentatia noastra, a studiat documentatia si ne-a propus un tirg.
Ne va asigura banii necesari pentru executarea si aplasarea a doua placi memoriale Mihai Eminescu din care una sa fie amplasta pe imobilul din str. Buzesti Nr. 5 si a doua pe imobilul din str Covaci nr. 14 in masura in care noi depunem de urgenta documentatia pentru amplasarea a doua placi memoriale pe care le vom monta mai intii: una pe Hotel Union unde a fiintat miscarea socialiata din Romania si alta pe o cladire apropiata de Hotel Union dupa care vom putea monta si placile Eminescu.
Nichita a insistat sa primim finantarea pentru executarea si montarea a 4 placi memoriale Eminescu, deoarece exista aprobarea Consiliului Culurii, insa Maurer nu a fost de acord sa fie amplasata o placa «atit de central» la intersectia dintre Calea Victoriei si Lipscani, ci numai in str Covaci nr 14, «mai la fereala», si nici pe str. Plantelor unde a murit Eminescu in urma unei lovituri cu o caramida in cap.
Am cazut de acord sa montam mai intii placile care amintesc de inceputurile miscarii socialiste caci, altfel, am inteles ca nu ni se permitea sa montam macar cele doua placi memoriale Eminescu. Au fost alocate sumele necesare in bugetul pe 1974.
La inceputul anului 1975, in februarie, au fost executate si montate cele doua placi ce evocau inceputurile miscarii socialiste in Romania iar in vara anului 1975, la combinatul fondului plastic au fost gata si au fost montate in prezenta mea si a lui Nichita Stanescu si placile memoriale Eminecu : una pe cladirea din Str, Covaci, nr 14 si alta pe casa unde a locuit Eminescu impreuna cu Veronica Micle din Str Buzesti nr 5.
Primarul capitalei Azerbaidjanului a demolat cladirea si a ridicat placa pe care statea scris « In aceasta casa a locuit Mihai Eminescu » in decembrie 2010.
Nici placa memoriala amplasata pe imobilul din str. Covaci, unde Eminescu a lucat la ziarul Timpul nu mai exista, a disparut… Stie primarul Azerbaigian unde e dosita.
Poporul roman a devenit o populatie, in mintea vicleana a pradatorilor de bani publici care dupa 1990, au interzis cunoasterea de catre generatiile noi a multor valori nationale ale literaturii romane, ori ale istoriei poporului roman prin excluderea lor din manualele scolare. Memoria colectiva trebuie resetata…
Mihai Eminescu este cel mai elocvent exemplu, fiind sistematic minimalizat, insultat,declarat cadavru politic ce trebuie inchis in debaraua istoriei, inins pe patul lui Procust.
Detractorii lui Eminescu nu realizeaza ca prin acasta umilesc sistematic pe romani si ca romanii nu vor uita aceste umilinte. Ce l-a detereminat pe Domnul Sorin Oprescu sa ingroape adevarul, sa insulte memoria colectiva a poporului roman, sa aprobe demolarea imobilului unde a locuit Mihai Eminescu impreuna cu Veronica Micle, pe care nici chiar comunistii nu l-au demolat?
Mai mult, domnia sa a sustinut in emisiunea lui Stelian Tanase, 3×3, la postul Realitatea Tv ca pe placa memoriala sta scris “Pe acest loc a existat casa in care a locuit Mihai Eminescu” in loc de textul real, compus de mine si scris pe placa memoriala “In aceasta casa a locuit Mihai Eminescu”….. explicind ca Azerbaidjenii de la Petrom au un plan imobiliar de investitii in zona. Sa constituie ineresele imobiliare si financiare ale azerbigienilor de la Petrom un argument convingator pentru Sorin Oprescu care sa justifice, demolarea casei in care a locuit Mihai Eminescu?
Nici Ministrul Culturii nu a intreprins nimic pentru a opri demolarea imobilului, fiind de acord tacit cu acest act de barbarie.
Unde au fost in aceste momente scriitorii romani si conducatorii Uniunii Scriitorilor? Puteau ei opri demolarea formind un lant uman in jurul casei asa cum noi in 1973 i- am amenintat pe comunisti? Ce sa mai vorbim de Asociatiile neguvernamentale ce se pretind a reprezenta Societatea Civila? Au devernit o gaina tacuta, hranita cu boabe de aur din banii publici sau europeni cu firimiturile de la masa pradatorilor vulturi politici autohtoni.
Bucurestiul, a devenit mai sarac, mai cenusiu si mai trist in seara de Sfintul Nicolae a anului 2010.
In ajunul acesei mari sarbatori crestine, bucurestenilor le-a fost furat un reper. Casa in care a locuit Mihai Eminescu din str Buzesti Nr. 5 a fost demolata.
Generatiile viitoare nu vor mai putea afla unde a locuit, a lucrat si a murit Mihai Eminescu, urmele trecerii sale prin acest oras au fost sterse de mina Domnului Doctor Sorin Oprescu si de elanul investitorilor asiatici.
In Germania anului 2010,a distinsei Doamne Angela Merkel, nu ar fi posibila demolarea casei din Frankfurt unde a locuit Goethe. In Franta domnului Sarkozy nu ar fi posibla demolarea atelierului unde a locuit si a creat Brancusi. Ce sa mai vorbim de Italia domnului Berlusconi, unde monumentele istorice sunt protejate, in absolut, de legi valabile inca din vremea lui Mussolini. Numai la noi socialistii iesiti din palaria de scamator tragi-comic a comunistului Ion Iliescu, vopsiti in primari independenti, sau puii lor, Nicolaitii, mai noii capitalisti ai Romaniei imbogatiti prin rapt, isi permit cele mai mari grozavii.
Imparatul Nero a dat foc Romei antice si asa a ramas in istorie.
Secolul XX a fost cel al marilor cataclisme istorice cu milioane de fiinte umane victime, secolul XXI se prefigureaza a fi un secol depravat a carei lume este «cind vesela cind trista » ca in Glosa lui Eminescu.
Mie nu-mi mai ramine decit sa recit GLOSA, atit de actuala, care leaga trecutul de prezent.
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine.
Recursul la teoriile lui Eminescu pentru a găsi un răspuns la ceea ce se întâmplă astăzi cu noi nu este unul „patriotic”, ci unul dictat de unicitatea raportului de adecvare a teoriei la obiect. Se întâmplă că astăzi nu poţi găsi o teorie mai adecvată la cazul românesc decât teoriile lui Eminescu.
O pagina de istorie secreta: cu complicitatea tipografilor ieşeni, îndeosebi Radu Olaru şi Nicu Tănase, am reuşit să modificăm tacit anii de apariţie ai volumelor ce contineau publicistica lui Eminescu, respectiv 1988 şi 1990 în loc de 1989!
Ziarul Universul din 28 iunie 1926 integrează amintirea frizerului Dumitru Cosmănescu într-un grupaj de o pagină întreagă, subtitrată mare: ”Cu colaborarea redactorilor şi misionarilor Fundaţiei Culturale PRINCIPELE CAROL”, care mai cuprinde texte de Vasile Voiculescu, I.Gr. Oprişan, o amintire după Th.Stefanelli – şi, atenţie! – un text semnat G.C., care este chiar George Călinescu, despre „La Steaua”
Fosta detinuta politic Aspazia Otel Petrescu, arestata pentru convingerile sale anticomuniste in iulie 1948, torturata, condamnata la munca silnica, cu detentie grea in penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni, Botosani, Jilava si Arad, eliberata dupa 14 ani, in iulie 1962, ne face o marturisire impresionanta despre rolul lui Eminescu in inchisorile comuniste si dupa eliberare, in Romania de ieri si azi.
Din valul ce ne bantuie
De lunga vreme imi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care imi ridica intrebari tulburatoare si pline de amaraciune. Nu pot sa nu ma jelesc cand observ cum se demoleaza valorile ce le consider imuabile si cat de concentrat se incearca restructurarea persoanei pe noi criterii, folosindu-se cu abilitate vechi concepte pentru noi reciclari. Oare cat de crestin si cat de ortodox este faptul ca se scotoceste cu impietate in personalitatea eminesciana pentru a scoate la iveala lipsuri pe diferite teme? Din ceata de tot felul de detractori ai sai mai lipseau si “sfintii”, frustrati ca nu au aflat in viata si in opera eminesciana un Eminescu teolog ortodox, pacat ce evident il scoate din pozitia de crestin roman, pozitie pe care in mod cert Eminescu o are in multe suflete de romani adevarati. Nu ma pot opri sa nu ma intreb: cui foloseste? Un posibil raspuns ce mi l-am dat ma infioara. Departe de mine intentia sa-mi permit o aparare a poetului sub orice aspect. Nici nu sunt competenta, nici nu am vreun fel de vrednicie si nici nu cred ca as misca cat de cat lucrurile pe o linie de bun simt. Dar am avut sansa sa ascult pe parcursul a trei ani cursurile eminesciene sustinute de emeritul profesor clujean Dimitrie Popovici. imi amintesc cu emotie concluzia esentiala la aceste cursuri, profesorul fiind un reputat comparatist. Dupa ce a identificat multitudinea de influente ce se resimt in opera eminesciana, a precizat, bineinteles cu argumente, ca ne gasim in prezenta unor influente care nu se pot urmari in detalii paralele. Este vorba de influente pe teme generale care se identifica cu usurinta, numai ca peste toate acestea se afla personalitatea poetului, care l-a ajutat sa se gaseasca mai curand pe deasupra lor cu puternice trasaturi proprii. Astfel Eminescu isi da seama de scepticismul funciar al epocii sale. Isi da seama ca el insusi este atins de boala secolului si intelege sa ia atitudine ferma impotriva lor. insetat de absolut si de desavarsire, Eminescu visa la revenirea la o arta influentata de o credinta adanca (a se vedea “Epigonii”). Cu toate ca nu practica aceasta arta in mod explicit in opera sa, ma intreb: cine indrazneste sa afirme cu certitudine ca in intimitatea sa nu a pastrat credinta insuflata de mama sa, profund credincioasa, si de influenta creatiei populare din care si-a tras puternic seva?
Salvata prin Rugaciunea lui Eminescu
Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si in ultima instanta fratele Mihai, cel ce cu “Rugaciunea” sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui “imparat si proletar”. Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. in negura totala brusc mi s-a iscat in minte “Rugaciunea” eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile “inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie”. A fost inceput recuperarii mele. Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment pe care azi il numesc “clipa mea Mihai Eminescu”. Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa “Rugaciune” si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei. Cu smerenie rostesc “de profundis” cuvantul “iarta-ma!”.
Biserica Ortodoxa, Maica spirituala a neamului romanesc
Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat “Rugaciunea” Eminului pentru cei inchisi: “ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc”. Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu “adevarate file de acatist”. Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: “sa faceti tot ce va spune El”, cuvant rostit la nunta din Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca “in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista”. Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: “Cine este curat sa ridice piatra”. Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda! Aspazia OTEL PETRESCU
Autoritatile locale din Miercurea Ciuc, controlate in totalitate de UDMR si PCM, continua demersurile de schimbare a denumirii strazii “Mihai Eminescu” din Miercurea Ciuc in strada “Attila”
Sub pretextul unei actiuni civice initiate de catre un angajat al Finantelor Publice Harghita, Csibi Barna, binecunoscut pentru actiunile sale antisemite, rasiste, fasciste si xenofobe, Consiliul Local Miercurea Ciuc doreste sa supuna la vot cat mai repede initiativa lui Barna de schimbare a denumirii strazii “Mihai Eminescu” in strada “Attila”.
Prefectul judetului Harghita, Ladanyi Laszlo-Zsolt, presedintele CJ Harghita Borboly Csaba sau viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, sustin cu totii, chiar daca nu in mod direct ci mascat prin discursuri “europene”, “multiculturale” si “tolerante”, ca poetul Mihai Eminescu nu are nicio legatura cu municipiul Miercurea Ciuc si ca initiativa lui Barna este binevenita.
Avizul negativ dat in urma cu cateva zile de catre Comisia de atribuiri de denumiri a judetului Harghita este doar unul consultativ, membrii UDMR si PCM din Consiliul Local fiind decisi sa ignore acest document si sa continue demersurile de schimbare a denumirii strazii “Mihai Eminescu”.
În situatiunea politica si în conditiunea civila ce s-a croit familiei române prin noile legi se simte de toti o stare de siluire si o anomalie, cu toata organizatiunea savanta a institutiunilor, în toate raporturile sociale traditionale, încât am ajuns sa nu credem în nimic stabil. Putem zice ca nu este un singur om serios între noi, fie martor fie autor, în revolutiunile ce ne-au agitat si ne agita de treizeci de ani, care sa creada în stabilitatea starii de lucruri în care ne aflam; nu este om care sa nu se întrebe când o sa se sfârseasca aceasta opera interminabila de schimbari care divizeaza din ce în ce mai mult societatea noastra în tabere ostile.
Nu ne adresam aci la oameni cari gasesc un motiv de optimism în satisfacerea apetitului lor si ambitiunilor lor personale. Aceasta clasa de oameni nu este facuta nici sa simta , nici sa înteleaga conditiunile superioare de existenta si de trai pentru o societate si nici este în stare a da cel mai mic ajutor pentru consolidarea societatii. Vorbim pentru oamenii cari sunt preocupati de conditiunile de existenta, de prosperitate a societatii si cari se îngrijesc de soarta tarii oricari ar fi credintele lor, fie conservatori , fie, precum s-au numit, liberali.
Ceea ce simtim noi în privinta starii de lucruri de astazi nu ni se pare sa fie o impresiune personala si trecatoare.
Mai multe simptome, între cari limbagiul provocator si aspru al jurnalelor guvernamentale, ne fac sa credem ca situatiunea noastra politica si sociala persista a sta în stadiul revolutionar. Spiritele sunt cuprinse de neîncredere si nu se pot împaca cu ideea ca lucrurile pot merge asa precum merg astazi. O reactiune deja a început a se manifesta, desi cam slaba, în contra miscarii repezi si violente cu care s-a accentuat opozitiunea coalitiunii din 1876 si, dupa cum credem noi, aceasta reactiune are sa urmeze în mod irezistibil , desi treptat.
Ca sa poata fi însa eficace reactiunea contra spiritului revolutionar trebuie cacutotii sa ne dam seama de cauzele ce turbura societatea, de elementele ce împiedeca redobândirea echilibrului pierdut si sa le combatem cu curaj si staruinta.
Moravurile publice, spiritul public la noi au luat o directiune foarte periculoasa si partidul care ne guverna de patru ani de zile a contribuit foarte mult a le altera. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalitatii înaintea legii, s-a facut o arma de razboi între clase; toate conditiunile sociale s-au surpat si s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; traditiunile tarii s-au uitat cu totul; o clasa noua guvernanta s-a ridicat, fara traditiuni si fara autoritate, încât tara cea mare, temeiul si baza nationalitatii noastre, nu-si gaseste constiinta raporturilor politice cu cei ce o guverna; drepturile politice nu mai sunt rasplata unui sir de servicii pe datini, ci un instrument de ambitiune, de îndestulare a intereselor particulare. În locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalitati de ambitii. Toleranta pentru toate interesele cele mai vulgare si cele mai de jos este morala ce distinge astazi lumea politica la noi. Este adevarat ca nu crutam a invoca numele patriei si numele libertatii, dar aceasta ca o ipocrizie mai mult si ca o înlesnire pentru îndestularea intereselor private.
Ca dovada a acestei stari de lucruri, a acestei tendente morale, si ca rezultat, avem distribuirea functiunilor publice, a oficiilor si întreprinderilor de tot felul. Niciodata în tara noastra nu s-a vazut clasa guvernanta mai prospera, mai gras retribuita si mai îngrasata ca clasa guvernanta de astazi, rasarita din pamânt fara sa ne putem da sama cum, pe când generalitatea oamenilor de munca sufere de strâmtorare.
Ziaristi Online prezinta, in exclusivitate, rezultatul unui demers publicistic deosebit, de recuperare si redare a adevarului privind boala si moartea lui Eminescu. Astazi, 14 ianuarie 2010, de la ora 14.30, autorul investigatiei noastre, profesorul Nae Georgescu, va conferentia la Muzeul Literaturii Romane.
„Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (…)Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (…) Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.”
„Cestiunea retrocedării Basarabiei cu încetul ajunge a fi o cestiune de existenţă pentru poporul român. (…) Nenorocirea cea mare, ce ni se poate întâmpla, nu este dacă vom pierde şi rămăşiţa unei preţioase provincii pierdute: putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român. (…)Rusia voieşte să ia Basarabia cu orice preţ; noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic. Românul care ar cuteza să atingă acest principiu, ar fi un vânzător.” | Read More »
Conceptul de Lume Rusă, un surogat de concept imperial îmbrăcat în haină ortodoxă peste vechea tunică militară cu carnetul de partid comunist în buzunar, a fost lansată acum câţiva ani de actualul Patriarh al Moscovei, Kirill Gundiaev. | Read More »
Organele abilitate (Serviciul de Informatii si Securitate, Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generala, Ministerul Justitiei) sa monitorizeze, potrivit competentei respectarea scopurilor statutare si a legislatiei de catre cultele religioase si partile lor componente. |Read More »
January 17th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
