Plansa 1. Pentru salvare si vizualizare in format mare, click mai jos:
2. Conexiunea UDMR (Cotroceni, Guvern) – Transylvania Trust, ONG-uri Plansa 2. Pentru salvare si vizualizare in format mare, click mai jos:
Despre proiectul Roşia Montană Gold Corporation am încercat întotdeauna să scriu cât mai precaut cu putinţă, deoarece iţele acestei poveşti sunt atât de încurcate, încât riscul de a da cu “bâta în baltă” era întotdeauna mult prea mare. Au trecut deja 10 de ani de când statul român a semnat păgubosul contract cu RMGC pentru explorarea la suprafaţă a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, un loc unic în Europa, unde moţii lui Avram Iancu încă locuiesc în vecinătatea unor mine vechi de 2000 de ani.
Cu ce am rămas noi, opinia publică şi românii în general, după un deceniu de dezbateri pe seama unor exploatări care nu au început încă? Cu adevăruri şi minciuni amestecate de-a valma. Adevărul că acest proiect va aduce profituri uriaşe companiei canadiene şi prea puţin statului român, cu adevărul că zona Roşia Montană va deveni un peisaj selenar, otrăvit şi neprietenos, dar şi cu minciunile cum că RMGC se află în opoziţie cu anumite organizaţii de mediu, coordonate abil de magnatul maghiaro-evreu-american George Soroş. Şi cheia întregii poveşti stă aici, în această minciună sădită abil timp de 10 ani, cu ajutorul unor ONG-uri şi agenţii de presă, în mintea românilor. Căci adevărul gol- goluţ este că opoziţia, “rezistenţa” împotriva proiectului RMGC nu există, cel puţin din partea organizaţiilor maghiaroide de mediu susţinute financiar de Soroş. A fost doar o campanie de decredibilizare a RMGC şi Newmont Corp, care deţine 80% din pachetul RMGC, pentru ca apoi Soroş să cumpere acţiuni la Newmont în tihnă şi pace şi mai ales… ieftin. Şi asta pentru că proiectul de exploatare este pe ultima sută de metri, având largul concurs al ministrului Videanu şi a majorităţii presei din România, trimisă în teambuilding în Noua Zeelandă, pe bani canadieni.
Zilele au zburat şi a sosit sorocul întoarcerii acasă al pribegilor de lux din Noua Zeelandă. Din păcate, n-am ştiut cu ce aeronavă sosesc, altminteri toată floarea cea vestită a presei româneşti ar fi fost la aeroport, cu flori de mină, să-i întâmpine pe cei mai neprihăniţi dintre jurnalişti. Nici n-au apucat bine să-şi deschidă bagajele cu aer rarefiat de Auckland, că unii dintre vizitatori s-au şi grăbit la laptop să scrie un text simţit despre toţi aceia care i-au acuzat că fac plimbări otrăvite pe banii Roşia Montană Gold Corporation. Laitmotivul lor: a fost o vizită de documentare, noi am văzut, ne-a plăcut, dar scriem conform conştiinţei noastre. Câtă modestie, cât profesionalism! Pot să pun pariu de pe acum că acea conştiinţă la care fac ei referire din două în două rânduri va fi cât se poate de îngăduitoare cu un proiect atât de benefic pentru România, cum este cel promovat de RMGC. De altfel, unul dintre beneficiarii vizitei de documentare, Ioan T. Morar, a scris deja pe blogul său un material care, la prima vedere, nu are nicio legătură cu exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană. Morar susţine, pe baza unui text apărut în presa franceză, că includerea unui obiectiv în patrimoniul UNESCO este extrem de greoaie şi chiar inutilă. Pe româneşte, hai sictir, fraierilor care încercaţi să includeţi galeriile romane de la Roşia Montană în patrimoniul UNESCO pentru a salva zona de distrugerile provocate de exploatarea cu cianuri a aurului din munţi. Şi acest text este doar începutul. Vor urma şi altele, ale celorlalţi care se vor simţi datori la un moment dat să întoarcă favorul făcut de RMGC.
George Soros a cumparat chiar zilele acestea noi acţiuni la compania minieră Newmont Mining Corp., care se pregăteşte să exploateze zăcămintele de la Roşia Montană, transmite NapocaNews. Potrivit portalului specializat pe burse gurufocus.com, speculantul cu trei cetatenii George Soros a cumpărat actiuni la un pret de 55,36 de dolari, care a urcat in cateva zile la 59,95 dolari, mărindu-si numarul de actiuni din portofoliul pe care il detine în cadrul acestei companii la 195.248.
Newmont Mining Corp. a devenit, cu aproape 20% din pachetul de actiuni al Gabriel Resources, cel mai mare actionar al firmei canadiene care are la randul ei 80% din Rosia Montana Gold Corporation, companie care a organizat în acestă lună o actiune-fiasco de PR in Noua Zeelanda: o excursie de “documentare”, care a costat 200.000 de euro, pentru un grup “select” de jurnalişti români care s-au remarcat prin servicii de lobby aduse proiectului de la Roşia. Cazul ar trebui sa intre in atentia Comisiei de Etica a CRP si AJR.
De cealalata parte, printr-o intreaga retea de asa-zise organizatii non-profit, conduse de Soros Open Network, se incearca de ani de zile – printr-o operatiune de propaganda asidua care implica si serviciile secrete ale Ungariei, infiltrate pana la gatul puterii politice din Romania -, scaderea pretului actiunilor la Rosia Montana Gold Corporation, pentru ca “ecologistul” Soros sa inhate un procent mai mare din afacere. Ce este de ras pentru intreaga divizie speciala de informatii a RMGC: printre navetistii Gold in Noua Zeelanda se afla agenti acoperiti sau descoperiti ai intereselor Soros in Romania, care vor dansa pe la mesele din studiourile TV doar asa cum le comanda stapanul lor, Sorin Ovidiu Vintu, intermediar al afacerii de lobby media. Nici Corina Vintan de la Licks Ass., ghida grupului, nu este departe de epicentrul retelei Soros, daca ne gandim ca a servit ca purtator de cuvant pentru un fost membru al ‘”board’-ului stiintific” al Fundatiei Soros, pe vremea cand acesta ajunsese ministru de Externe. Sau poate, mai stii?, asta-i figura: Soros centreaza, Soros marcheaza, pe banii “fraierilor” de la RMGC.
Voi reveni cu schema Retelei Soros pro-anti-Rosia Montana, in exclusivitate pentru cititorii Roncea.ro.
Ziaristii si deontologii voiajori plimbati de Rosia Montana Gold Corporation la plaja in Noua Zeelanda pentru a li se agata la intoarcere cate o scrisorica de gherute sunt: Vlad Macovei (EvZ), Floriana Jucan (QM), Ioan T. Morar (Vintu), Emil Hurezeanu (Vintu), Mihai Tatulici (Vintu), Dragos Nedelcu (Vintu), Dan Apostol (Vintu), Sorin Freciu (Vintu), Doru Buscu (Vintu), Robert Turcescu (blogger cu site-ul la Vintu), Roxana Voloseniuc (Elle), Livia Dila (B1TV), Rares Bogdan (Ziua de Cluj), Adrian Bucur (Prima TV) si Marian Voicu (TVR), condusi cu umbreluta de celebra (de-acum) ghida ONT-RMGC Corina Vintan.
Remarcam ca printre ei s-au strecurat si cativa jurnalisti, dar grosul grupului este format clar din “formatori de opinie” cu rang de mafioti second hand pe la menajeria lui Vintu.
De-acum incolo o sa inceapa sa se produca pe la show-uri si pe unde-si iau a doua leafa (sau a treia, dupa caz) pe subiectul Rosia Montana. Unii vor infiera tovaraseste “atacul” la care au fost supusi pe cand sorbeau cate un cocktail cu cianura la Waihi pentru a avea ce ne scuipa in fata la Bucuresti. Cativa au inceput sa picure venin, pe internet. Evident, cel mai obraznic dintre piticii de gradina ai lui Vintu si Tismaneanu, Ioan Trepadus Morar, a trantit deja doua pastile de otrava pe blogusorul lui de la Catavencu – KGB. Una impotriva includerii Rosia Montana pe lista obiectivelor de patrimoniu mondial protejate de UNESCO si alta ca raspuns obraznic la criticile privind “info-trip”-ul lor. Se pare ca excursionistii au cazut de acord, pe aripile vantului, ca la intoarcere sa atace in zona tumorala a presei romane, luand la tinta doar alti profitori media, de categoria lor sau mai mare, care i-au bestelit de la Bucuresti. Ca si cand restul presei si, mai ales, opinia publica romaneasca, nici nu conteaza. Asa am ajuns sa punem in balanta care e mai greu: ITM sau CTP? Mai greu in nesimtire, normal. N-ar fi mai simplu sa se cantareasca patronii lor, pe unde-si fac veacul, de-a stanga Prutului si chiar mai la est de Nistru?
Dupa ITB, din grupul celor 15 au mai reactionat si jurnalistii Floriana Jucan, pe blogul sau de pe Q Magazine, si Rares Bogdan, intr-un articolas lung si neconvingator de pe Ziua de Cluj si intr-o postare pe blogul sau, unde a promis ca va publica si invitatia primita de la Corina Vintan. Saracul Rares, atat in articolul sau explicativ cat si pe blog, se bucura ca a fost alaturi de “crema cremelor” (fostei) presei romane. Problema lui.
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
80
Jurnalism
Corpul jurnalistilor si un Consiliu de Supraveghere a Presei – o
necesitate în România secolului al XXI-lea
Asist. univ. drd. Cristina Dosuleanu
Universitatea Danubius din Galaţi
cristina.dosuleanu@univ-danubius.ro
Résumé: La presse roumaine traverse une crise profonde, à cause de la chute inquiétante de sa
crédibilitée. Même s’il y avait plusieurs codes deontologiques, aucun entre eux n’a pas vraiment été
respecté. Après des anneés de longues discussions, sans rien de concret, pendant l’automne de 2009,
quelques importantes organisations des médias ont réussi projeter et adopter un Code Éthique Unique,
une synthèse des codes existentes en Roumanie jusqu’à ce moment. Malheuresement, l’adoption du
Code Éthique Unique n’a rien changé en ce qui concerne l’attitude des journalistes et de la société.
L’activité des médias se développe comme auparavant, quand le Code n’existait pas. Les journalistes
ne le reconnaissent pas, ni l’autorite de ceux qui tentent l’imposer. Vu la situation, la presse roumaine
ne peut pas se permetre de perdre encore du terrain, il faut rapidement faire quelque chose pour élever
la crédibilité du domaine. Un coup d’oeil vers les anciennes démocraties (Etats-Unis, France, Grande
Bretagne ou Italie), qui avant la Roumanie ont subi un phénomène similaire, montre sans aucun doute
que l’adoption d’une Loi de la presse pourrait être un solution. Mais la chose la plus importante est
peut-être la fondation d’un Corps des journalistes qui monitorise l’admission dans la profession et un
Conseil de Surveillance de la Presse, qui aurait comme mission principale la résolution des
réclamations au cas où on constate que l’éthique professionnelle n’est pas respectée.
Des mots clé: éthique, mass-media, crise, cod éthique.
Presa se confruntă în ultimii ani cu o scădere îngrijorătoare a încrederii populaţiei.
Un studiu efectuat în 2009 (publicat pe site-ul www.cji.ro) arată foarte clar că presa
se luptă cu o acută lipsă de încredere a societăţii. Cercetarea realizată de Centrul de
Jurnalism Independent (CJI) si Agenţia de Monitorizare a Presei ActiveWatch
(AMP), în colaborare cu IMAS Marketing si Sondaje în aprilie 2009 urmărea modul
în care este percepută presa românească din interior si exterior, precum si căile cele
mai bune de a impune respectarea normelor etice în bransă. Conform acestui studiu,
normele deontologice cel mai des încălcate ar fi transmiterea de informaţii corecte,
COMMUNICATIO
81
citarea surselor, ascultarea tuturor părţilor implicate într-un conflict, solicitarea
opiniei persoanei acuzate, respectarea vieţii private, imparţialitatea politică, servirea
interesului public, argumentarea comentariului si constanţa politicii editoriale.
Potrivit aceluiasi studiu, experţii media au explicat abaterile de la normele
deontologice prin interesul pentru cresterea audienţei, dorinţa de a transmite
informaţia cât mai repede, salarizarea proastă a jurnalistilor, interesele politice si
economice ale patronilor, dorinţa jurnalistilor de a obţine prestigiu din apariţiile la
televizor în calitate de comentatori care transmit propriile opinii politice si slaba
calitate a pregătirii absolvenţilor facultăţii de jurnalism. O altă concluzie a cercetării
a fost aceea că autoreglementarea activităţii jurnalistice este preferată unei legi a
presei, care ar îngrădi libertatea de exprimare, precum si că ar fi necesară o
sancţionare a jurnalistilor atunci când încalcă drepturile unei alte persoane.1 Este
deci clar că abaterile de la normele deontologice sunt o realitate pe care
profesionistii nu o pot nega. Mai mult, considerăm că acest lucru este un motiv
substanţial pentru a determina o schimbare de mentalitate si de structură a breslei.
Presa românească trebuie să facă ceva pentru a scăpa de eticheta pe care în timp i-au
lipit-o politicienii din interese meschine sau oamenii simpli atunci când au constatat
că ziaristii în care aveau încredere i-au trădat si că de fapt aveau si ziaristii respectivi
interesele lor bine definite si consistent remunerate. Primul pas făcut de mai multe
organizaţii profesionale a fost proiectarea si adoptarea în România a unui Cod
Deontologic Unic (CDU) în luna octombrie a anului 2009.
Din păcate, existenţa CDU nu a schimbat cu nimic presa românească. Ca argument
aducem situaţia creată, în noiembrie 2009, de doi ziaristi cu poziţii înalte în massmedia,
Sorin Rosca Stănescu si Bogdan Chirieac. Cei doi au încercat în 2009 să-l
santajeze pe seful Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei. Doreau ca el
să nu dea drumul unor informaţii pentru ca ei, ulterior, să poată face presiuni asupra
politicienilor repectivi. Convorbirea dintre cei trei protagonisti a fost înregistrată si
pusă în circulaţie. Scandalul a fost imens, însă pentru Bogdan Chirieac problema era
si mai gravă, pentru că el nu era la prima încălcare a codului deontologic. În 2007
prin firma în care deţinea 34% din acţiuni a derulat operaţiuni financiare cu statul,
Chirieac fiind acuzat că s-a folosit de poziţia sa, senior editor la ziarul Gândul pentru
1 Studiul, este parte a proiectului “Media Self – Regulation at Work”, finanţat de CEE Trust – Trust for
Civil Society in Central and Eastern Europe, si a fost realizat prin intermediul a 17 interviuri în
profunzime, cu durata de circa o oră, cu sapte experţi media (director, redactor-sef, redactori-sefi
adjuncţi, editor coordonator si jurnalist/realizator de emisiune TV) si zece reprezentanţi ai publicului
specializat (judecători, experţi în comunicare, publicitate, minorităţi, coordonatori de programe ONG,
un director de marketing si un politician).
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
82
a obţine contracte preferenţiale. Mai mult, în paginile ziarului în care scria a inserat
si articole în favoarea produselor pe care le comercializa. În acest fel, timp de doi
ani, Chirieac a obţinut contracte în valoare de 24 de milioane de euro de la statul
român, caz clar de încălcare a deontologiei profesionale. Interesant este faptul că,
desi la apariţia scandalului în presă Chirieac si-a dat demisia de la Gândul, el a
continuat să fie invitat în diferite talk-show-uri, în calitate de jurnalist comentator.
Adică practic nu si-a pierdut calitatea de jurnalist, desi a încălcat grav orice cod
deontologic din oricare ţară a lumii, pentru că în oricare asemenea document este
inclusă recomandarea ca jurnalistii să nu facă uz de puterea pe care o au acestia
pentru a-si servi propriile interese economice.
Ca urmare, după scandalul din 2009, Comisia Media a Clubului Român de Presă si a
Asociaţiei Jurnalistilor din România a luat atitudine, recomandând instituţiilor de
presă si jurnalistilor să nu îi mai prezinte pe cei doi ca “jurnalisti” sau cu orice altă
titulatură care face trimitere la această meserie. Răspunsul celor doi acuzaţi de santaj
a fost însă franc. “Nu cred că acest Club Român de Presă este suficient de
reprezentativ si a procedat suficient de corect ca să revendice dreptul de a lua
calitatea de jurnalist unui jurnalist. Nici nu cred că asa ceva s-a întâmplat vreodata
pe planeta asta. Eu nu cred că asa ceva se va mai întâmpla vreodată în viitor. S-a
întâmplat acum, într-o ţară numită România”1, a declarat pentru agenţia HotNews
Sorin Rosca Stănescu. “Nu e posibil (să retragă calitatea de jurnalist, n.r.) pentru că
nu ei îţi conferă calitatea de jurnalist. Nu au cum să ia ceva ce nu acordă ei”2, a spus
si Bogdan Chireac, citat de aceeasi agenţie. Practic, din aceste două răspunsuri se
înţelege foarte clar că cei doi nu recunosc nicio autoritate care să-i poată sancţiona,
nici vreun cod deontologic de respectat, desi noul CDU a fost elaborat si adoptat în
2009 de organizaţiile media, ca o sinteză din mai multe coduri deontologice
existente atunci în România: Codul deontologic al Convenţiei Organizaţiilor Media,
elaborat în 2004, codurile unor organizaţii precum Clubul Român de Presă (CRP),
Asociaţia Jurnalistilor din România (AJR), Federaţia Română a Jurnalistilor
MediaSind, Societatea Română de Televiziune (SRTv) si Uniunea Ziaristilor
Profesionisti (UZP).
Un alt caz de notorietate privind încălcarea flagrantă a normelor minime de
deontologie profesională este cel al dosarului Gazeta de la Cluj. În 2006, mai mulţi
ziaristi din conducerea Trustului de presă Gazeta au fost arestaţi fiind acuzaţi de
1 https://www.hotnews.ro/tags/sorin%20rosca%20stanescu
2 https://www.hotnews.ro/tags/bogdan%20chirieac
COMMUNICATIO
83
asociere la un grup infracţional organizat si santaj calificat în formă continuată. În
rechizitoriul făcut public pe site-ul ziarului “Clujeanul”, se preciza că inculpaţii Man
Liviu Aurel, Grama Aurelian si Pârcălab Călin Dan au activat ca ziaristi la diferite
publicaţii, încă de la începutul anilor ’90. În 2000 acestia publicau la Ziua de Nord-
Vest, publicaţie deţinând franciza cotidianului Ziua. În cursul anului 2002 inculpaţii
Man Liviu Aurel, Grama Aurelian si Pârcălab Călin Dan au înfiinţat săptămânalele
Gazeta de Cluj, Ziarul de Mures si, respectiv, Gazeta de Maramures. Sumele
necesare editării si publicării fiecăruia dintre aceste ziare, de circa 200 de miloane de
lei / lună au fost atrase, în principal, prin încheierea unor contracte de publicitate.
Ulterior, în urma cercetărilor, s-a descoperit că principalul finanţator a fost
controversatul om de afaceri Arpad Paszkany, care a si fost arestat la un an de la
demararea cercetărilor. Mecanismul pus la punct de cei trei si dus la îndeplinire cu
sprijinul altor ziaristi era simplu. Persoana vizată era contactată de un ziarist si i se
sugera că ar fi bine să aibă relaţii bune cu presa si să semneze un contract de
publicitate. Dacă persoana refuza, se pornea o campanie de presă împotriva sa până
ceda. După încheierea contractului, ziarul nu publica niciun fel de publicitate. Dacă
persoana refuza să mai plătească sumele lunare conform contractului, se reluau
atacurile în presă. Important este să se reţină faptul că din probele administrate a
rezultat că cei trei inculpaţi au comis acte de santaj si anterior anului 2004. Atunci
acestia si-au dat seama că folosind puterea presei, exista posibilitatea obţinerii unor
mari sume de bani, într-un timp scurt, cu eforturi si riscuri minime, prin santajarea
unor persoane. Odată cu obţinerea primelor câstiguri, acestia au realizat că
profiturile pot fi mult mai mari, dacă acţionează în mod organizat, pe un teritoriu cât
mai larg. Atitudinea lor era cunoscută la nivel local, însă nu exista nicio autoritate a
mass-media care să poată interveni, asa că planurile celor trei au mers mai departe.
Acţionând în mod concertat, grupul a urmărit să-si extindă activitatea în mai multe
judeţe ale ţării, pentru a avea acces la “marea publicitate”, iar acţiunea le-a reusit.
Timp de doi ani au reusit să obţină prin santaj sume uluitoare. La sfârsitul lunii
octombrie 2006, au avut loc primele arestări în dosarul Gazeta. Au fost cercetate
zece persoane în dosar, dintre care cinci erau în stare de arest preventiv. În atenţia
anchetatorilor au intrat ziaristi si patroni de presă din Cluj, Bihor, Mures si
Maramures. Scandalul a început după ce mai mulţi oameni de afaceri, politicieni si
funcţionari publici au depus plângere la poliţie împotriva ziaristilor de la Gazeta,
acuzându-i de santaj. Procurorii au stabilit că ziaristii au constituit un grup
infracţional organizat, iar din anul 2004 si până în noiembrie 2006 ar fi constrâns 43
de persoane, în 53 de cazuri, să încheie contracte de publicitate cu trustul. Persoana,
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
84
despre care existau date compromitatoare dar si informaţii că are posibilităţi
materiale sau ocupă o funcţie importantă într-o instituţie publică sau privată,
devenea ţinta unei campanii de presă prin intermediul ziarelor din cadrul trustului. În
această situaţie, inculpaţii si învinuiţii primeau sarcina de a culege informaţii
compromiţătoare despre persoana ce urma să fie santajată, prin utilizarea surselor
racolate anterior. În primul rând acestia căutau să afle dacă subiectul a avut
probleme de natură penală, dacă a fost sancţionat sau are probleme la locul de
muncă, iar dacă nu existau astfel de date, se căutau aspecte compromiţătoare despre
viaţa persoanală a victimei, a soţului/soţiei sau chiar a copiilor si cercului de
prieteni. În cazul în care nu se obţineau nici astfel de informaţii, ele se inventau. În
rechizitoriu s-au reţinut următoarele: „Din probele administrate rezulta că inculpaţii,
învinuiţii si ceilalti membrii ai grupului infracţional s-au folosit de calitatea lor de
ziaristi, pentru a santaja atât persoane publice, cât si private, utilizând informaţii de
presă în mod tendentios, cu rea-credinţă, activitatea lor neavând drept scop o corectă
informare a opiniei publice, încalcând astfel prevederile art. 10 alin. 1 si 2 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte. Astfel,
potrivit alin. 2 exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, comportă îndatoriri si
responsabilităţi, putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni,
prevazute de lege, (…) pentru protecţia reputaţiei sau drepturilor altora. De altfel,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, s-a pronunţat în repetate rânduri, (de pildă
în cauzele Nilsen si Johnsen contra Norvegiei, Pedersen si Badsgard contra
Danemarcei, Krone Verlag Gesellschaft M.B.H. si Gerhard Walter contra Austriei ),
stipulând că elementul determinant, pentru ca afirmaţiile să se bucure de protectia
art. 10, trebuie să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia
părţii vătămate. În mod constant CEDO aminteste că din cauza datoriilor si
răspunderilor legate de exercitarea libertăţii de exprimare, protecţia oferită de art. 10
al Convenţiei ziaristilor este subordonată condiţiei că interesaţii acţionează cu bună
credinţă astfel încât să ofere informaţii exacte si demne de încredere cu respectarea
deontologiei jurnalistice (Radio France împotriva Franţei nr. 53984/00)”1.
Judecat iniţial la Cluj, dosarul Gazeta a ajuns apoi la Curtea de Apel Galaţi. Cererea
de strămutare a fost solicitată de inculpaţi care acuzau faptul că asupra judecătorilor
de fac presiuni prin intermediul celorlalte ziare din Cluj. Curtea de Apel Galaţi a
considerat că probele administrate în dosar sunt valabile, si a trimis dosarul spre
judecare Tribunalului Brăila. Surpriză însă. Aici probele din dosar nu au mai fost
1 https://old.clujeanul.ro/cotidian/fileadmin/user_upload/2007/0701_Rechizitoriu_Gazeta.pdf, p. 8
COMMUNICATIO
85
valabile, iar dosarul a fost retrimis la DIICOT, cauza nefiind soluţionată nici astăzi.
Cu tot acest scandal, care durează de patru ani, Gazeta de Cluj încă există
si funcţionează legal. În decembrie 2009, întreaga echipă anunţase că-si va da
demisia. Desi atunci Augustin Stanciu, redactorul sef, spunea că, după ce va pleca de
la Gazeta de Cluj va face declaraţii de presă, acest lucru nu s-a mai întâmplat. De
altfel, desi se anunţase demisie în bloc, în final doar unii au plecat. Nefiind finalizat
procesul, ziaristii acuzaţi, care au fost si arestaţi, acum sunt liberi, scriu în
continuare, ca si când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Motivul pentru care se întâmplă asa ceva este foare simplu: o lege, adică CDU, pe
care nu are cine să o aplice, adică să impună aplicarea ei, nu este respectată. Pentru
comparaţie reţinem dintr-un document de breaslă american: “Adoptarea unui statut
nu încheie procesul legislativ. Oficialităţile din ramurile executive trebuie să
interpreteze adesea statutele prin reguli administrative. (…) Legea administrativă,
regulile si deciziile agenţiilor administrative (Comisia Federală de Comunicaţii si
Comisia Federală de Comerţ) domină câteva zone ale legii comunicării. Agenţiile
administrative au fost create de legislatori pentru a supraveghea activităţile
specializate care cer mai multă atenţie. Agenţiile adoptă reguli si mediază dispute,
fiind autorizate prin statute” (Middleton, 2002, p. 19). Asa consideră specialistii
americani si practic acest lucru ar trebui să se întâmple si în România. Pe lângă acel
CDU, care ar trebui să aibă putere de lege, sau să facă parte dintr-o lege a presei, ar
mai fi nevoie de un Consiliu de Supraveghere a Presei, care să ia atitudine si să
poată sancţiona la nevoie în situaţiile în care se încalcă CDU, dar ar fi nevoie si de
un Corp al jurnalistilor, care să supravegheze modul în care acced la această profesie
cei interesaţi. Organizaţii similare funcţionează în unele dintre cele mai vechi
democraţii ale lumii, iar societatea a acceptat limitele impuse presei de lege fără să
facă din acest lucru o încălcare inadmisibilă a dreptului la informare si liberă
exprimare.
În SUA, prima ţară care a avut o scoală de jurnalism, înfiinţată în 1908 si unde se
practica depunerea unui legământ de corectitudine, Crezul jurnalistului, propus de
Walter William, există legi care impun anumite limite presei. În Statele Unite există
trei coduri deontologice aplicate de trei organizaţii, Societatea Americană a
Editorilor, Societatea Jurnalistilor Profesionisti si Asociaţia de Presă a Managerilor
Editori, care oferă linii directoare în privinţa tratării informaţiilor, dar există si legi
care incriminează insulta si calomnia, care limitează drepturile jurnalistilor în
acţiunile lor de documentare. Clifford G. Christians susţine că restricţiile tind să-i
facă pe ziaristi să se simtă încorsetaţi, dar climatul cultural contemporan cere ca
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS
86
jurnalistul să fie rezervat si sobru. De asemenea, specialistul american amintit mai
susţine că nu se poate lua o decizie unitară privitoare la etica mass
fiecare caz trebuie judecat independent, iar jurnalistul trebuie s
personalizate ţinând cont de responsabilitatea sa social
societate, considerată crucială în secolul XXI. Jurnalistul trebuie s
permanenţă faţă de cine este îndatorat moral: fa
integrităţii, faţă de cititori, faţă de firmă, faţă
Si aici este vorba de responsabilitatea social
crucială în secolul al XXI-lea.
În Europa, prima preocupare pentru elaborarea
apărut abia după Primul Război Mondial,
Charta datoriilor profesionale ale ziaristilor
rămas până astăzi de referinţă în „normarea“
nivel continental, ale cărui prevederi se reg
documentele de reglementare a activităţii presei.
Franţa exista o lege a presei votată de Parlament
azi. Prin această lege sunt stabilite aproape
Sindicatul Naţional al Jurnalistilor din
(www.snj.fr) Charta datoriilor profesionale
elaborată si adoptată în 1918 si apoi revizuit
conflagraţie mondială.
“La charte des devoirs professionnels des journalistes françai
Un journaliste, digne de ce nom,
prend la responsabilité de tous ses écrits, même anonzmes;
tient la calomnie, les accusations sans preuves, l’altération des documents, la
déformation des faits, le mensonge pour les plus graves fautes professionnelles;
ne reconnaît que la juridiction de ses pairs, souveraine en matière d’honneur
professionnel;
n’accepte que des missions compatibles avec la dignité professionnelle
s’interdit d’invoquer un titre ou une qualité imaginaires, d’user de mozens
délozaux pour obtenir une information ou surprendre la bonne foi de quiconque;
ne touche pas d’argent dans un service public ou une entreprise privée où sa
qualité de journaliste, ses influences, ses relations seraient susceptibles d’être
exploitées;
ne signe pas de son nom des articles de réclame commerciale ou financière;
No. 1/2009
i mass-media pentru că
să ia decizii
inând socială, de datoria sa faţă de
să stie în
faţă de el însusi pentru menţinerea
ă, de colegii de breaslă, faţă de societate.
i socială, considerată ca având o importanţă
unui cod deontologic al presei a
în 1918, când, la Paris, a fost adoptată
francezi. Acesta este un document
si exercitarea profesiei de ziarist, la
regăsesc, într-o formă sau alta în toate
De menţionat este si faptul că în
încă din 1881, ea fiind valabilă si
toate limitele jurnalismului de calitate.
Franţa a publicat, pe propriul site,
ale ziaristilor francezi, care a fost
revizuită în 1938, înainte de cea de-a doua
français
professionnelle;
ent
ne commet aucun plagiat, cite les confrères dont il reproduit un texte quelconque;
ne sollicite pas la place d’un confrère, ni ne provoque son renvoi en offrant de
travailler à des conditions inférieures;
garde le secret professionnel;
n’use pas de la liberté de la presse dans une intention intéressée;
revendique la liberté de publier honnêtement ses informations;
tient le scrupule et le souci de la justice pour des règles premières;
ne confond pas son rôle avec celui du policier”
Realitatea presei din Franţa a impus încă
jurnalistilor profesionisti acreditaţi, care controla jurnalismul prin jurnali
cum se explica într-un buletin al Sindicatului Na
din ianuarie 1936, se precizează pe site
Comisii a jurnalistilor acreditaţi a fost numit
primind si un spaţiu în care să-si desfăsoare activitatea, în mai 1936.
Bourdon, cel care a fost presedintele Sindicatului Na
declara atunci că jurnalismul este din acel moment o profesie organizat
limitată, si că jurnalistii nu trebuie să cunoasc
profesiei si a aceea a moralităţii. De asemenea, în revista
atunci că legea va asigura pe viitor protecţia jurnali
avocaţii si medicii. Primele alegeri în cadrul acestui organism au avut loc pe 19
decembrie 1937, alegeri la care au participat toate organiza
reţinut din acest caz este că, desi exista un cod etic al jurnali
în 1936 s-a simţit nevoia constituirii Comisiei jurnali
pentru a pune ordine în breaslă. Cu toate acestea, a
1 Apud www.snj.fr , Charta datoriilor profesionale ale ziari
Un jurnalist, demn de acest nume,/ îsi asumă responsabilitatea pentru tot ce scrie, chiar
articolele nesemnate;/ în ce priveste calomnia, acuza
deformarea faptelor, minciunile sunt unele dintre cele mai grave gre
decât judecata colegilor săi, suverană în domeniul moralei profesionale;/
compatibile cu demnitatea sa profesională;/ îi este interzis s
folosească mijloace neloiale pentru a obţine infirmaţii sau s
primi bani dintr-un serviciu public sau de la o întreprindere privat
influenţele sale, relaţiiloe ar fi susceptiile de a fi exploatate;/
comerciale sau financiare;/ nu va plagia, va cita confra
locul unui confrate, nici nu va provoca concedierea lui oferindu
păstra secretul profesional;/ nu va utiliza libertatea presei în scop personal;/
publica cinstit informaţiile;/ va considera onoarea si grija pentru adev
va confunda rolul său cu acela al unui poliţist. (traducerea noastr
COMMUNICATIO
87
t, sse 1.
din 1936 înfiinţarea unei Comisii a
jurnalisti, asa
Naţional al Jurnalistilor în numărul
site-ul Sindicatului. Componenţa primei
i numită de ministrul Muncii, organizaţia
ăsoare Georges
edintele Naţional al Jurnalistilor din 1922,
organizată, adică
ă cunoască decât două frontiere, aceea a
ii. Jurnalistul se mai preciza
jurnalistilor asa cum se întâmplă cu
i organizaţiile din mass-media. De
i jurnalistilor si o lege a presei,
it jurnalistilor profesionisti acreditaţi
. asa cum precizează si Sorin
ziaristilor francezi.
si pentru
te acuzaţiile fără probe, falsificarea documentelor,
e greseli profesonale;/ nu va recunoaste
nu va accepta decât sarcini
să invoce un titlu sau o calitate imaginară, să
ine să surprindă buna credinţă a oricui;/ nu va
privată unde calitatea sa de jurnalist,
nu va semna cu numele său reclame
confraţii cărora le reproduce textele;/ nu va solicita
oferindu-se să lucreze în condiţii inferioare;/ va
va cere libertatea de a-si
adevăr cele mai importante reguli ;/ nu
ist. noastră).
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
88
Preda, ziaristii au totusi probleme de imagine în Franţa, dar acolo s-a disjuns foarte
clar între problemele jurnalistilor si problemele presei.
Marea Britanie nu dispune de o lege generală a presei, dar există peste 250 de texte
de lege care se referă la limitarea difuzării informaţiei, precizeaza Dumitru Titus
Popa (2000). Soluţiile si procesele de presă sunt, în mod obisnuit, de ordin civil; fără
relevanţă penală, fără a-i crea gazetarului dosar penal („cazier“).Marea Britanie are
un cod deontologic, în care predomină verbul “trebuie”, si are prevederi stricte, atât
în domeniile reglementate în toate ţările, dar si în domeniul economic, de exemplu,
unde se scrie foarte clar că ziaristul nu are voie să profite de informaţiile aflate
pentru a face profit la bursă. Tot acest cod defineste foarte clar si noţiunea de interes
public. De reţinut si în acest caz că toate neregulile presei englezesti sunt judecate de
Comisia de plângeri împotriva presei (P.C.C.), un organism creat de profesionistii
mediilor de informare publică, al cărui scop este să analizeze cazurile de încălcare
de către presă a normelor deontologice în raport cu publicul sau instituţiile publice si
private. Mai precis, P.C.C. contribuie la o mai riguroasă „autodisciplină a presei
britanice“, al cărei principiu deontologic se bazează pe autocontrol si autoreglare a
activităţii jurnalistice, a managementului general: redacţional-economic-funcţional.
Această formă de monitorizare si evaluare a presei a fost înfiinţată în 1953 si s-a
numit Consiliu al presei. După 1990 s-a constatat că devenise ineficient si s-a
transformat în Comisia de plângeri împotriva presei, care a redactat si un nou cod
deontologic, cel mai strict din Europa. Noul cod deontologic al Marii Britanii poate
fi consultat pe site-ul Comisiei de plângeri, https://www.pcc.org.uk/cop/practice.html.
În Italia situaţia este similară cu cea din Franţa. Există o lege a presei, dar si un
Ordin Naţional al Ziaristilor Italieni, care judecă situaţiile neclare din punct de
vedere moral si monitorizează evoluţia domeniului mass-media. În vara anului 1998,
în Italia a fost elaborat si promulgat un nou cod deontologic naţional, în 13 articole
de către Ordinul Naţional al Ziaristilor Italieni si Autoritatea de protejare a datelor
privind persoanele. Codul este integrat într-o lege – privind protecţia datelor
individuale, din 1996 – deci într-un act juridic constrângător-punitiv, a cărui aplicare
întocmai este asigurată de organisme specializate ale statului si nu de organizaţiile
profesionale în exclusivitate. Caracterul ofensiv, constrângător, al codului italian
rezultă si din dispoziţiile normelor adoptate: ziaristul trebuie să-si dezvăluie profesia
si identitatea, în timpul investigaţiilor întreprinse, cu excepţia cazurilor când viaţa iar
fi în pericol sau dezvăluirea identităţii ar compromite ancheta, iar toate acestea nu
au fost considerate de jurnalisti innacceptabile pentru că le-ar fi îngrădint libertatea.
COMMUNICATIO
89
Ca urmare, considerăm că un mod în care s-ar putea ameliora această problemă a
credibilităţii presei în România ar fi înfiinţarea unui Consiliu de Supraveghere a
Presei, si înfiinţarea, prin lege, a unui Corp al jurnalistilor, în care admiterea ca
profesionist să-ţi dea dreptul la un certificat de liberă practică, Corp al jurnalistilor
care să se ghideze în activitate după acel CDU deja adoptat. Un asemenea demers
pare complicat, dar asemenea organisme de supraveghere există în ţările cu
democraţii solide, asa cum am arătat.
Practic ar trebui ca la nivel naţional să nu te poţi angaja ca ziarist decât dacă obţii
această calitate de la un for naţional, Corpul jurnalistilor, iar plângerile împotriva
presei să fie judecate de către un Consiliu de Supraveghere a Presei. Acest for ar
trebui să aibă ca membri reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor si asociaţiilor din ţară,
tocmai pentru ca aplicarea unei decizii a Consiliului să nu se mai împiedice de
orgolii. Ziaristii, la absolvirea unei facultăţi, ar trebui să depună un jurământ,
propunem noi jurământul scris de americanul Walter William în 1908, anul când a
înfiinţat prima scoală de jurnalism din lume. Promovarea licenţei si acest jurământ ar
trebui să le asigure un certificat de practică, un atestat oferit de Corpul jurnalistilor.
În momentul angajării, oricare instituţie de presă ar trebui să-i solicite acel certificat.
Pentru jurnalistii care nu au absolvit o facultate de profil, obţinerea certificatului să
se facă la recomandarea organizaţiei care îl angajează sau pur si simplu printr-o
cerere anexată unui dosar cu documentele necesare, din care să reiasă necesitatea
obţinerii certificatului. Când se obţine certificatul, să se depună si jurământul.
Abaterile morale ale jurnalistilor vor fi apoi judecate de Consiliul de Supraveghere a
Presei, iar în situaţia în care se încalcă CDU jurnalistul să fie sancţionat, sancţiunea
maximă putând fi retragerea certificatului de liberă practică în presă, ceea ce ar duce
si la pierderea locului de muncă. În acest fel, niciun ziarist pătat nu va mai putea
spune că acel Consiliu de Supraveghere a presei nu este reprezentativ si că nu are
dreptul să-i retragă titlul de jurnalist. Asa cum medicilor si avocaţilor li se dă dreptul
de liberă practică după examene si treceri prin tot felul de filtre, tot asa cred că ar
trebui să se întâmple si cu breasla jurnalistilor pentru profesionalizarea
practicienilor, pentru readucerea credibilităţii presei la un nivel ridicat. Tot prin lege
ar trebui interzis ca un jurnalist căruia i s-a retras acreditarea pentru abateri grave de
la legile morale, să-si poată depune din nou dosarul la Corpul jurnalistilor si să
redevină jurnalist acreditat. Asa cum un poliţist, odată exclus pentru nereguli, nu mai
este primit în sistem, asa si jurnalistii, dacă au gresit grav, să nu mai primească
acreditare. În privinţa ziarelor si a patronilor acestora, propunem ca toate mediile
care se supun reglementărilor hotărâte de Consiliul de Supraveghere a Presei si
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
90
Corpului jurnalistilor să aibă lângă caseta redacţională o siglă care să ateste
monitorizarea acelei publicaţii de către jurnalisti, iar cititorul să aibă o siguranţă a
calităţii informaţiilor.
Anexe
Walter William’s Journalist’s Creed, 1908
This creed was written by Walter Williams (1864-1935), the man who founded the
world’s first school of journalism at the University of Missouri and perhaps
contributed more toward the promotion of professional journalism than anz other
person of his time.
I believe in the profession of Journalism.
I believe that the public journal is a public trust; that all connected with it are, to the
full measure of responsibilitz, trustees for the public; that acceptance of lesser
service than the public service is a betrazal of this trust.
I believe that clear thinking, clear statement, accuracz and fairness are fundamental
to good journalism.
I believe that a journalist should write only what he holds in his heart to be true. I
believe that suppression of the news, for any consideration other than the welfare of
society, is indefensible.
I believe that no one should write as a journalist what he would not say as a
gentleman; that bribery by one’s own pocket book is as much to be avoided as
bribery by the pocketbook of another; that individual responsibility may not be
escaped by pleading another’s instructions or another’s dividends.
I believe that advertising, news and editorial columns should alike serve the best
interests of readers; that a single standard of helpful truth and cleanness should
prevail for all; that supreme test of good journalism is the measure of its public
service.
I believe that the journalism which succeeds the best-and best deserves success-fears
God and honors man; is stoutly independent; unmoved by pride of opinion or greed
of power; constructive, tolerant but never careless, self-controlled, patient, always
COMMUNICATIO
91
respectful of its readers but always unafraid, is quickly indignant at injustice; is
unswayed by the appeal of the privilege or the clamor of the mob; seeks to give
every man a chance, and as far as law, an honest wage and recognition of human
brotherhood can make it so, an equal chance; is profoundly patriotic while sincerely
promoting international good will and cementing world-comradeship, is a
journalism of humanity, of and for today’s world.
Crezul jurnalistului – Walter William, 1908
Acest Crez a fost scris de Walter William (1864-1935), omul care a fondat prima
scoală de jurnalism din lume la Universitatea Missouri si posibil că a contribuit cel
mai mult la promovarea profesiei de jurnalist mai mult decât orice altă persoană a
timpului său.
Cred în profesia de jurnalist.
Cred că un ziar porneste de la premisa încrederii publice; tot ce are legătură cu ziarul
tebuie să aibă maximă responsabilitate socială, încrederea publicului; oferirea unor
servicii mai proaste către public înseamnă o trădare a încrederii publicului.
Cred că o gândire si o exprimare clară, acurateţea si corectitudinea sunt
fundamentale pentru un jurnalism de calitate.
Cred că un jurnalist trebuie să scrie numai ceea ce crede în sufletul său că e adevărat.
Cred că interzicerea stirilor, pentru orice consideraţie sau interes al societăţii, este de
neiertat.
Cred că nimeni nu trebuie să scrie ca jurnalist ceea ce nu ar putea să spună ca
gentelman; mita în propriul portmoneu este tot atât de interzisă ca mita din alt
portmoneu; ziaristul trebuie să-si asume responsabilitatea individuală pentru toate
dezbaterile.
Cred că publicitatea, stirile si editorialele ar trebui să servească cel mai bine
interesele cititorilor; ar trebui să existe un singur standard al adevărului util si clar
pentru toţi; testul suprem al jurnalismului de calitate este măsura în care serveste
binele public.
Cred că jurnalismul de succes se face pentru succesul personal, teama de Dumnezeu
si onoare; ziaristul trebuie să fie puternic independent; să nu fie lacom de putere;
trebuie să fie constructiv, tolerant dar niciodată fără grijă, autocontrolat, răbdător,
ACTA UNIVERSITATIS DANUBIUS No. 1/2009
92
întotdeauna respectuos cu cititorii săi dar mereu fără teamă, să se indigneaze din
cauza nedreptăţilor, dar să nu fie afectat de tentaţia privilegiilor sau de zvonurile
mulţimii; trebuie să dea tuturor o sansă, în ceea ce priveste legea, să primească o
plată cinstită si recunoasterea breslei; trebuie să fie profund patriot si complet sincer
în promovarea bunăvoinţei internaţionale, bunei credinţe la nivel mondial a
domeniului mass-media, acesta este un jurnalism al umanităţii pentru ziua de astăzi.
(traducerea noastră)
Bibliografie:
Christians, Clifford, G. (2001). Etica mass-media. Studii de caz. Iasi: Polirom.
Middleton, Kent (2002). Legislaţia comunicării publice. Iasi: Polirom.
Popa, Dumitru Titus (2000). Deontologia profesiunii de ziarist. Bucuresti: Norma.
Preda, Sorin (2006). Jurnalismul cultural si de opinie. Iasi: Polirom.
https://old.clujeanul.ro/cotidian/fileadmin/user_upload/2007/0701_Rechizitoriu_Gazeta.pdf.
https://old.clujeanul.ro/cotidian/articol/Cluj/Comunicatul_trustului_GAZETA.html.
https://old.clujeanul.ro/cotidian/fileadmin/user_upload/2007/0701_Rechizitoriu_Gazeta.pdf.
https://www.pcc.org.uk/cop/practice.html.
https://portal.unesco.org, secţiunea Professional Standards and Code of Ethic, Codes of Ethics.
Compania care isi tot pregateste mandibulele sa-muste din pamantul aurifer stramosesc (zic asa pentru a mi se spune si nationalist) parca ar fi defunctul Comitet Central: convoaca niste ziaristi si-i trimite in actiune de propaganda. Iar ei raspund docil si respectuos. Indiferent daca sunt profesionisti sau nu, mai mult sau mai putin onesti. Nu e de facut de pe acum procese de intentie, vom vedea cum va presta fiecare “nominalizat” la intoarcere. Jenant e ca o firma hrapareata si ciudata face discretionar agenda unor nume de presa care-si pot imprastia mesajul mai generos “ajutati” decat alti de-ai lor. De aici, si responsabilitatea sporita de pe umerii lor (daca tin sa aiba umerii drepti, sira spinarii dreapta – si parte dintre cei din Noua Zeelanda tin la asta).
Actiunea firmei e o forma eleganta de influentare, de corupere. Dar, vorba ceea, barbatul e dator sa incerce, important e cum reactioneaza femeia. Deontologia firmei nu intra in discutie, firma poate fi amorala sau imorala, iar daca gaseste si parteneri oficiali pe potriva si rastalmacesc impreuna legi, afacerea necurata se face. Eventualitate trista, dar trist mai e si altceva.
Cu vizita in Noua Zeelanda, presa din Romania isi mai pierde niste procente de credibilitate. O credibilitate si asa in scadere. Fenomenul nu e exclusiv romanesc. Fascinat de puterea politica si de puterea banului, ziaristul pe cai mari coboara de pe piedestal, presupunand ca acesta exista, si se face sluga, gramofon, tonomat, unealta. Cine sa-l mai creada? Cum sa nu fie dispretuit?
Dar nu aceasta conditie a lui X sau Y, nume notoriu sau nu, ne intereseaza, ci credibilitatea presei, ca a patra putere in stat sau prima contraputere, cum spunea cineva. O instanta morala a presei (si a societatii), cum se vrea ori s-au vrut nu-s ce colegiu de onoare al nu stiu cui sau semnaturi ca Paler, Liiceanu, Patapievici, Dinescu, dar pana si micul invartitor si aventurier Bacanu, nu functioneaza.
Cu vreo 20 de ani in urma, Comisia pentru Cartea de identitate a ziaristilor profesionisti din Franta scria, intr-un comunicat, ca “in fata discreditarii presei in opinia publica, daca dam crezare sondajelor, si tinand seama de conditiile din ce in ce mai scabroase care ghideaza colectarea informatiei – asprimea concurentei, presiunea auditului, cautarea cu orice pret a scoopului, ponderea publicitatii, viteza accelerata a transmiterii stirilor, reducerea timpului necesar pentru verificarea lor etc. – Comisia cheama cei 27 000 de membri ai sai la cea mai mare vigilenta. In fata cascadei de derapaje care macina credibilitatea ziaristilor si a media, Comisia considera ca este de datoria ei sa cheme solemn editorii si ziaristii, fiecare potrivit responsabilitatilor sale, sa-si uneasca eforturile pentru a stavili aceasta periculoasa deriva.”
Cine ar putea stavili in Romania o asemenea “periculoasa deriva” daca “editori si ziaristi” care ar urma sa o faca se afla si printre voiajorii in Noua Zeelanda, unii dintre ei chiar membri ai penibilului consiliu sau colegiu autointitulat “de onoare” al breslei?
Oricum, masa, pentru unii informa si acerebrata, a cititorilor si privitorilor la televiziune nu poate fi inselata, caci simte si respinge minciuna, cat ar fi ea de iscusita. Consumatorul de informatie e un animal cu simturi mai ascutite decat rafinatii sai manipulatori. (“Natiunea”)
“Mie-mi plac deontologii. Mult imi plac. Cum sint ei asa, niste stilpi ai integritatii morale si profesionale si nu fac ei niciun compromis, niciun rabat nici de la manualul de jurnalism nici de la constiinta. Nu stau in genunchi in fata mogulului, si cind mogulul il sileste sa-si incalce deontologia, el pleaca dom’le, cu demnitate. (…)
Turcescu mi-a fost sef, la Cotidianul. Din fericire, pentru scurta vreme, si din fericire nu catadicsea sa vina prin redactie, sa puna osul la munca, ca era, desigur, ocupat sa reformeze presa, clasa politica si, cu siguranta, propriile conturi. Dar, altfel, era foarte implicat, cind se atingea in ziar orice subiect legat de anumite personaje sau partide.
Ca sa nu fiu acuzata ca repoduc aici zvonuri rautacioase, va spun chestii traite de mine, personal. In noiembrie 2007, la citeva saptamini dupa ce m-am angajat la Cotidianul, fara sa am onoarea vreodata sa il vad la fata pe seful Turcescu, am scris un articol, destul de insignifiant de altfel (il puteti citi aici), despre pesedistul Giugula, care declarase ca Radulescu de la PDL, pe vremea aia liderul deputatilor lui Basescu, fusese informator la USLA, adica la Secu’. Deontoloaga si eu, l-am sunat pe Radulescu, desigur, sa dea o replica, conform manualului de jurnalism. Scriu textul, Mihnea Maruta, redactorul sef il aproba, si ma car acasa. Peste vreo ora ma suna insusi Turcescu, care incepe sa zbiere la mine: “De unde ai scos tu povestea asta?! Pe agentiile de presa nu era tratat subiectul, de unde ai scos-o tu?! S-a suparat Cristi Radulescu!”. Zic, timid, pai credeam ca rostul nostru e sa scoatem alte stiri decit alea de pe agentiile de presa. El urla in continuare: “De azi inainte ti se interzice sa scrii stiri in afara agentiilor de presa!”.
Profesionist, sau ce? Bine, a dat Dumnezeu si domnul Vintu si l-au zburat de la Coti peste vreo doua saptamini. Insa urletele pe care mi le-a servit mie au rasunat in urechile multora dintre colegii mei, fiecare in parte suparind diversi prieteni ai domnului Turcescu de prin politica, si care vrea, poate sa povesteasca. De exemplu, Raul Balogh, fostul nostru coleg, plecat din presa, din fericire pentru el, a fost concediat de Turcescu fara drept de apel, pentru ca scrisese o stire amarita despre Cozmin Gusa, care il deranjase maxim pe acesta. Raul a fost salvat de Mihnea Maruta, care numai el stie cum facea balet pe sirma sa scoata ziarul intr-o forma onorabila intre atitea interventii.
Altfel, Turcescu era un monument de morala, cum ziceam. Anul trecut, in august, cind Vintu ne-a operat prima taiere de salarii, punind Cotidianul pe dric, marele Robert a scris un editorial de senzatie in care spunea ca “acesta este momentul in care jurnalistul adevarat isi da proba integritatii, cind se duce la ATM, baga cardul si vede ca nu are bani in cont”. Pai pe propria lui logica, sa intelegem ca de cind se duce la ATM si vede ca Vintu nu-i mai vireaza niciun euro, a cedat la integritate? Ca daca era ziarist adevarat, cum spune el, putea sa isi faca meseria si gratis, nu? Din vocatie.
Nu am nimic personal cu Turcescu, pentru ca pina la urma, nu am avut prea mult de-a face cu el. Dar am convingerea ca presa a ajuns in halul in care este, absolut jenanta, plina de imbecili, impostori, analfabeti si manipulatori, din cauza unor personaje ca Turcescu.”
Paranghelie „jurnalistică“ pe banii Gold Corporation
Noua Zeelandă a devenit o destinaţie de călătorii gratis de vis şi o ţară mult mai bine cunoscută în ultimele cåteva zile, chiar şi fără ajutorul vreunei frunzuliţe magice. Paginademedia.ro a dat în vileag că o serie de jurnalişti aleşi pe språnceană (språnceana lui Corina Vinţan, pedelistă înfocată) au fost invitaţi în Noua Zeelandă, să admire răsăritul soarelui între maori, şi să danseze haka-maka, kaka (dans popular al băştinaşilor) – totul pe banii generoşilor investitori de la Roşia Montană Gold Corporation.
Practic a ieşit la iveală că un nucleu dur de amploaiaţi ai lui Sorin Ovidiu Vântu a fost împins de foamea în gåt să accepte o deplasare de muncă tocmai la antipozi, unde a înţărcat dracu’ bălaia (Noua Zeelandă este renumită pentru oiţele sale).
Nucleul de nehaliţi este format din Daniel Apostol, director The Money Channel, Dragoş Nedelcu, boss în Consiliul de Administraţie al Realitatea, Emil Hurezeanu, însuşi preşedintele Realitatea-Caţavencu, Mihai Tatulici şi Robert Turcescu, mari şmecheraşi şi deontologi eolieni, Sorin Freciu – fost mare meşter la Gelsor, actual boss la Realitatea, Doru Buşcu, deontologul cu vilă de la RAAPPS, precum şi veşnic atårnătorul Ioan T. Morar de la „Academia Caţavencu“ – tot din Trustul Vântu, la care s-a mai adăugat atårnătoarea lui Gigi Kent, Taher şi UTI – Floriana Jucan, specialista în prosoape elveţiene, plus un berbec de la „Evenimentul Zilei“, grăbit să o pună de-o plimbare „afară“, şi încă vreo cåţiva gujbeţi mai de second class.
Desantul jurnaliştilor eolieni şi ai ciracilor de complezenţă a fost furajaţi cu vreo 200.000 de euroi, cåte 10.000 de euro cel puţin per bucată de deontolog, de către amabilii şi generoşii căutători de aur din Apuseni ai Gold Corp. pentru a bate un drum dus-întors de vreo 35.000 de kilometri – pentru documentare, cică, pe teme aurifere. Voiajul durează vreo zece zile şi deja şi-a atins scopurile, strict publicitare, deoarece mai toată lumea din presă comentează acum pe această temă căinåndu-i pe săracii şefi de la Realitatea, atåt de rupţi în cur, vorba maestrului Cristoiu, încåt au ajuns să ciugulească de pe jos nugget-urile otrăvite (chicken nugget este copănaşul de pui rumenit în pesmet) zvårlite de căutătorii de comori ai Apusenilor noştri de la Gold Corp.
Fripturiştii lui Vântu versus virginalii lui Patriciu
S-a stårnit o ditai zaveră cu accente dintre cele mai comice. Cristian Tudor Popescu s-a repezit mugind din caverna-i unde pritoceşte trilogii de science fiction (în care Iliescu trăieşte forever, transformat în Robo Capo), înfierånd cu tipica-i månie proletară, lipsa de etică a deplasării în excursie a ciurdei de ziarişti fripturişti, „pentru că ea este plătită şi nu poate să asigure obiectivitatea jurnalistului“ – se subînţelege că domnia sa era obiectiv cånd îi lingea lui Iliescu bocancii roşii de sångele studenţilor călcaţi în picioare la Universitate, deoarece scria gratis la „Adevărul“, acelaşi ziar care îi solicită părerea şi azi, cånd vine vorba de deontologie.
Alte şi alte perle şi comentarii pe tema deontologiei jurnaliştilor care au acceptat voiajul oferit de Gold Corporation au produs cåte un Nistorescu, ziaristul milionar în euro, bani cåştigaţi numai şi numai pe căi preacurat apostolice, dar şi condeierii Trustului Adevărul, ce aparţine altui distins ziarist, miliardar în euro de data asta, Dinu Costache Patriciu, cap de crimă organizată la nivel internaţional, pentru a cita din Rechizitoriul Parchetului, şi care se află la a 28-a amånare a dosarului pe rolul instanţei. Trustul Adevărul şi-a tras un titlu de glorie din refuzul banilor de la Gold Corp, pe care îl poartă cam cum ar purta o cocoşată un portjartier aurit întins pe bulanu-i îmbietor.
Cianoticul Patriciu nu vrea să pună laba pe banii månjiţi de cianură lui Gold Corporation. A pus deja laba pe destui bani „curaţi“, din spălătoria Mosckva, plasånd Rompetrolul kazahilor fondatori ai CSI-ului rusesc. Iar dacă nu ar trona în aeropagul Adevărul încă un hagiograf al lui Tătuca Iliescu, aproape de talia CTP-ului – respectiv un Nicki Manolescu, cel care a tapetat cu reclama de la Gold Corp Romånia Literară, mai că ne-ar da lacrimile, de cåtă deontologie virginală exală pudibondul „Adevarul“.
Comicăria glosei pe marginea subiectului Roşia Montană este savuroasă, iar dacă nu ar fi dramatică povestea ar fi o adevărată commedia de’l arte. Toată lumea se dă curată pe måini, deşi bacilii le colcăie sub gulerele albe.
Naumovici face spume la gură în interviuri pretinzånd că el nu e mercenar şi că cele peste 2 milioane de euro (bani frate!) pe care îi încasează de la Gold pe reclamă cåt mai perfid-mincinoasă, sunt pe merit de deontolog profesionist publicitar. UDMR-iştii se dau ecologişti verzi pånă-n plăsele în timp ce ministrul lor, Lazslo Borbely, o dă pe după cireş.
Gargară şi caterincă oengistă a la Soros
Cei de la Fundaţia Soros se dau mega-luptători pe frontul anti-cianurilor, asta în timp ce Soros însuşi face parte dintre acţionari. Renate Weber, europarlamentara PNL, este un fel de Jenica d’Arc a luptei pentru independenţa Apusenilor de hoardele goldsteinilor, în timp ce soţia şefului ei de partid, Adina Vălean, face PR pentru Roşia Montană.
O pletoră de grupuri de stangişti, homosexuali şi cutre de tot felul s-au pripăşit pe subiectul Roşia Montană şi în timp ce toţi ecologiştii de pripas fak festivaluri de artă pop-rock-fleoşk nimeni nu bagă de seamă că la cåţiva paşi de Baia Mare, prin Munţii Igniş, (Igniş înseamnă muntele de foc, un loc fabulos care este legat de o legendă a cavalerilor argonauţi ce umblau prin Dacia după låna de aur), zac încă din 2005 milioane de tone de steril toxic de plumb, cupru şi zinc abandonat de compania Remin.
Otrava îşi vede de treaba ei, tembelizåndu-i pe urmaşii dacilor, în timp ce exploatarea foştilor proprietari romåno-australieni ai companiei Aurul, vinovată de scurgerea, în anul 2000, a celor peste o sută de mii de tone de steril cu cianură şi metale grele, a fost preluată pe şest de Romaltyn Mining şi se află, din 2008, în proprietatea firmei Polyusgold, cel mai mare producător de aur din Rusia. Noii proprietari au cerut autorităţilor romåne o nouă licenţă de funcţionare, iar daravela rusnacilor se tåreşte påş påş, ca mierla pe ouă, către aurul dacic, fără a băga nimeni de seamă, în aparenţă.
Pånă una alta, degeaba Academia Romånă atrage atenţia că în eventualitatea realizării tenebrosului proiect al Gold Corp exploatarea celor 300 de tone de aur şi argint din Roşia Montană „se va solda cu distrugerea a patru munţi, adăpostind importante galerii şi vestigii din perioada romană, desfiinţarea mai multor biserici şi cimitire, strămutarea unei mari părţi din populaţie şi ştergerea urmelor unei comunităţi milenare, dintre cele mai vechi atestate documentar în Romånia“. Vroiam să spun că degeaba atrage atenţia Academia.
La final, tot un străin a punctat cel mai bine ipocrizia nehaliţilor şefi ai Trustului Vîntu şi ai papagalilor de presă care i-au însoţit în voiajul de la capătul lumii, plătit de Gold Corp. Alison Mutler, preşedinta Asociaţiei presei străine din Romånia, s-a întrebat dacă, pånă la o deplasare de 35.000 de kilometri în Noua Zeelandă, nu ar fi fost mai bine ca ziariştii noştri să tragă o raită la 350 de kilometri, în Roşia Montană, să se documenteze mai întåi între aborigenii noştri şi apoi între băştinaşii maori, cu pene’n în fund şi belciuge în nas.
Corectă viziune, dar atunci cu cine şi-ar mai fi petrecut organizatoarea tărăşeniei, piarista RMGC, Corina Vinţan, ziua de naştere, la antipozi, doar cu piticania de I.T. Morar? O înţelegem şi pe ea… CURENTUL – Citeaza acest articol pe saitul tau
“Ce credeti despre ONG-uri care se comporta ca niste corporatii, jurnalisti care fac PR si PR-isti care au intiative jurnalistice si in general oamenii care poarta prea multe palarii?”– Corina Vintan, ghida si PR pentru Rosia Montana Gold Corporation prin firma de trei oameni la care este actionara, Links Associates (asupra careia voi reveni)
Intr-o postare facuta pe contul sau de Facebook, piarista Corina Vintan, despre care am afirmat in exclusivitate ca face pe ghida grupului de ziaristi spaguiti de Gold Corporation cu o vacanta in Noua Zeelanda, confirma stirea mea si o imbunatateste. Corina Vintan isi petrece deja ziua de nastere, astazi, 23 august, in Aukland, “intr-o companie nemaipomenita” (BTW – La Multi Ani! ):
Corina Vintan birthday party at the end of the world, in the ‘city of sails’ in a great companionship!
Corina Vintan New Zealand I am coming! NZ the best kept secret in the world
Culmea amuzamentului si a PR-ului: Pe 14 iulie, aceeasi Corina Vintan se intreba reprobator pe FB: “Ce credeti despre ONG-uri care se comporta ca corporatii, jurnalisti care fac PR si PR-isti care au intiative jurnalistice si in general oamenii care poarta prea multe palarii?”. O mai buna descriere a situatiei ei si a grupului de navetisti constituit din “crema” presei romane nici ca se putea face. O preiau ca motto! 🙂
Si mai interesant este raspunsul onest al Iuliei Motoc, in prezent judecator la Curtea Constitutionala, care pune punctul pe “i”, caracterizand fara sa vrea aceeasi situatie de azi a navetistilor Gold: “Ca poarta prea multe palarii este un fel frumos de a o spune. De fapt, ceea ce fac cei numiti este sa fie intr-un mare conflict de interese“.
O reala profesionista a jurnalismului si scrisului in general, corespondenta Associated Press in Romania, Alison Mutler, intervine in discutie si intareste afirmatiile judecatoarei Iulia Motoc, radiografiind aprioric ceea ce se intampla azi in Noua Zeelanda: “Asa ceva estompeaza linia de demarcatie intre ceea ce este si ceea ce nu este cinstit. Chiar daca viata nu este colorata numai in alb si negru, un astfel de comportament POATE conduce la slabirea democratiei, daca nu se mai respecta regulile si principiile.” Perfect adevarat! Iata discutia:
Corina Vintan what do you think about ngos that behave like corporations, journalists that do PR, PR people that have journalistic initiatives and generally of people that wear too many hats?
Iulia Motoc Wearing too many hats it is a nice way to put things. In fact what they are doing the institutions quoted is that there are in a big conflict of interest.
July 15 at 4:09pm
Alison Mutler Corina, It blurs the lines of what is what nd is not honest. While life is not black and white or rigid, this kind of behavior CAN lead to a weakening of democracy if rules are principles are not adhered to. Bravo tie for posting this discussion. Alison
Ce ar mai fi de spus? A, da! Lista profitorilor. Presa de azi deja a prezentat un sir de nume dar e vorba doar de opt din cei 20 de premianti ai Gold Corporation alesi pe spranceana ei de Corina Vintan. Ce este de remarcat pentru “profesionismul” acestei actiuni este ca, din acesti opt, sase lucreaza pentru Vintu si Realitatea-Catavencu. Si, cine stie?, poate mai sunt si altii pe lista. Dar sa recapitulam si sa revenim la potentialii “suspecti” :). Pana acum avem, asadar:
Vlad Macovei (EvZ), Floriana Jucan (QM), Ioan T. Morar (Vintu), Emil Hurezeanu (Vintu), Mihai Tatulici (Vintu), Dragos Nedelcu (Vintu), Dan Apostol (Vintu), Sorin Freciu (Vintu) si, dupa cum spuneam, cu voia dvs, independentul sef al lui Vintu, Robert Turcescu.
Propunerile mele (ramane sa votati si sa adaugati) pentru “new entry”-urile Listei lui Vintan de invitati la ziua ei de nastere, sarbatorita in Aukland, intr-o “companie nemaipomenita”:
Bogdan Chirieac, Dan Turturica, Marius Tuca, Andrei Gheorghe, Dragos Bucurenci, Doru Buscu – RAAPPS, Liviu Mihaiu (“iar din nou”? cine stie…). Mai sunt, desigur, televiziunile: ProTV, Antenele, TVR. Asadar, lista ramane deschisa…
Sa (mai) radem putin cu Ioan T Morar, deontologul lui Tismaneanu si Vintu (care, in urma cu doar o luna, se cerea ciudos in excursia din Noua Zeelanda dupa ce isi bestelise colegul de Trust, pe Liviu Mihaiu, pentru ca acceptase una similara 🙂 🙂 🙂 ) Moraru – “Moralistul”:
“Pentru că tot ni se vorbeşte despre Roşia Montană ca despre o sperietoare şi pentru că tot sînt demonizaţi toţi cei care susţin acest proiect, cred că ar fi timpul să intervină şi activiştii verzi autorizaţi şi cunoscători ai subiectului. De pildă, aş vrea să aflu de la Liviu Mihaiu, fostul meu coleg, cum arată minele de aur din Noua Zeelandă şi cum s-a rezolvat problema cianurilor acolo. El ştie foarte bine chestia asta pentru că a făcut o vizită la minele de acolo. O vizită, evident, cu avionul la clasa biznis, în condiţii de boier al mediului.
Deci, aş vrea să ştiu dacă tehnologia cu cianuri e un dezastru, cum se spune pe aici, sau dacă e o soluţie viabilă, cum cred eu. Dacă tot a bătut drumul pînă acolo, ar fi interesant de aflat şi adevărul despre asta.”
“Recunoasteti personajul?” Cine ii spunea “La Multi Ani!” anul trecut Corinei Vintan?
E atat amuzament in stirea despre navetistii Gold Corporation din presa romana care cauta situri daco-romane prin Noua Zeelanda inca nu pot sa epuizez suculenta ei intr-o singura postare. Momentan doar o semnalez, pe scurt: simpaticul Mihai Gotiu (care face nota discordanta pe la Vox Publica, unde a fost cooptat doar ca sa le dea clasa sclavilor lui Vintu, fiind mereu in top) a anuntat inca de joi ca un grup de “alesi” din presa “centrala” a fost imbarcat intr-o excursie “VIP” de Rosia Montana Gold Corporation cu directia Noua Zeelanda. Printre neo-nomenclaturistii-fripturisti: Vlad Macovei (EvZ), Floriana Jucan (QM), Ioan T. Morar (Vintu), Emil Hurezeanu (Vintu), Mihai Tatulici (Vintu), Dragos Nedelcu (Vintu), Dan Apostol (Vintu) si, cu voia dvs, independentul sef al lui Vintu, Robert Turcescu (si lista ramane deschisa 🙂 ). Hmm, nu stiam ca sefa piaristilor RMGC, de la Links Associates – in foto mai sus – Corina Vintan (ex-MAE), despre care se spune prin targ ca ar fi ghida grupului pe carari neo-zeelandeze, lucreaza pentru… Vintu. Chipurile acolo, printre canguri si ornitorinci, ziaristii nostri de aur ar afla ca cianura nu e chiar asa otravitoare. Asa o fi, dar credeti ca o sa obtina vreo explicatie si privind distrugerea siturile daco-romane de la Rosia Montana – Alburnus Maior? 🙂 Stirea e disecata apoi de Mihai Gotiu – care le-o trage fara jena chiar “colegilor” de trust, Tatulici, ITM, Hurezeanu, Turcescu, Apostol – si raspandita de PaginadeMedia.ro, Reporter Virtual si Cotidianul.ro, acesta din urma in vreo doua postari zemoase: Şpagă turistică împachetată ca documentare profesională si Cum se plăteşte o vacanţă în Noua Zeelanda – Slugărnicie jurnalistică la un proiect minier anti-România.
Ce mai e simpatic: nici unul dintre VIP-isti nu a declarat inainte de plecare ca primeste aceasta spaga. Robert Turcescu, proaspatul independent al lui Vintu, care a devenit blogger cu mediatizarea si pe barba Realitatii TV – dupa cum demonstreaza Zoso – a tacut malc. Ioan T Morar, alt in-dependent de-al mogulului de Delta (si nu numai de-al lui; prietenii sie de ce), a anuntat ca pleaca “in vacanta” o saptamana :).
De ce zic ca demersul plimbarii de 200.000 de euro e futil si constituie o bataie de joc si la adresa patronilor RMGC, nu numai a publicului romanesc? Pentru ca distinsii aborigeni de pe plantatia lui Vintu, pusi acum sa scurme la bazele codului deontologic al jurnalistului, nu trebuie convinsi. Ei sunt deja convinsi, dupa cine plateste mai bine.
Sa-l dau exemplu pe navetistul sef al grupului, Ioan T Morar, zis “Biju”, ca sa inteleaga mai bine sefii RMGC ce vreau sa spun. Pai “intelectualul lui Basescu”, via Vintu si Tismaneanu simultan, a facut turul lumii cu ICR-ul lui Patapievici, indurand pe tot cuprinsul pamantului cresterea in grade, la umbra si la soare, impreuna cu vicepresedintele “Institutului”, Mircea Mihaies, care este nimeni altul decat sotul Ilonei Mihaies, care este nimeni alta decat presedinta Retelei Soros – Romania (Soros Open Network), care este, conform baietilor cu informatiile RMGC, in fruntea schemei de dusmani directi ai intereselor corporatiei. Pai si-atunci, de ce-au mai muncit atat sa deseneze caracatita Soros in Romania? Ha, ha, ha!
Iata si o poza de familie a celor de mai sus, facuta de nimeni altul decat de super-mega-anti-pro-comunistul-sef al patriei noastre socialiste, Vladimir Tis-ma-nea-nu, pe blogusorul lui:
“In douazeci de ani multe se schimba. In ce ma priveste, sunt bucuros ca am ramas statornic alaturi de MirceaMihaies, de N. Manolescu, de Mihnea Berindei, de Adriana Babeti, de Mircea Cartarescu, de Ioan T. Morar, de Tudor Jebeleanu (cu el sunt prieten de mi-e si frica sa-mi amintesc cati ani). Cum am ramas consecvent solidar cu GDS si revista 22. Pe MirceaMihaies l-am vazut prima oara cred ca pe 10 iunie. Era la Casa Scriitorilor, erau acolo Mircea Dinescu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu. Revista Orizont publicase un dialog intre N. Manolescu si subsemnatul. M-a invitat la Timisoara, au venit minerii, am anulat vizita. In toti acesti douazeci de ani am scris cateva carti impreuna, ne-am vazut cel putin o data pe an, am fost la Timisoara de nici nu mai tin minte cate dati. Mircea a fost ca un membru al familiei noastre, l-a “urmarit” pe Adam crescand de la cateva luni (era in decembrie 1995 cand l-a vazut prima oara) si pana azi. La fel si Ilona. Il tin minte pe fiul lor, Dani, de pe cand avea patru-cinci ani. Acum Dani si Adam sunt amici. La fel cu fiul lui Biju, David.”
September 1st, 2010 
VR 
2. Conexiunea UDMR (Cotroceni, Guvern) – Transylvania Trust, ONG-uri
Despre proiectul Roşia Montană Gold Corporation am încercat întotdeauna să scriu cât mai precaut cu putinţă, deoarece iţele acestei poveşti sunt atât de încurcate, încât riscul de a da cu “bâta în baltă” era întotdeauna mult prea mare. Au trecut deja 10 de ani de când statul român a semnat păgubosul contract cu RMGC pentru explorarea la suprafaţă a zăcămintelor de aur de la Roşia Montană, un loc unic în Europa, unde moţii lui Avram Iancu încă locuiesc în vecinătatea unor mine vechi de 2000 de ani.
Posted in 
Tags: 
