Victor Roncea Blog

Demersul DIICOT si “statul nealiat”
de Corneliu Vlad

In momentul in care unii ziaristi romani – nu prea multi, ce-i drept, din pacate – se pregateau sa comenteze rezultatele intalnirii dintre ministrii de Externe ai Romaniei si Rusiei, a iesit la iveala cazul de “spionaj si tradare” care incetoseaza si mai mult un peisaj si asa nu prea clar.
Analiza se complica. Nu stim prea mult nici despre un fapt, nici despre celalalt. Unul tine de discretia demersurilor politico-diplomatice, celalalt de zona sensibila a informatiilor clasificate. Teren ideal de divagatii pentru analistul dezinvolt, care poate bate campii intr-o veselie.
Sa incercam sa facem, totusi, cativa pasi pe acest teren nesigur, poate chiar minat (la figurat, bineinteles). Relatiile romano-ruse sunt prea importante pentru a le trata oricum.

Intamplare sau premeditare?
Primele reactii din lumea presei duc, intre altele, la urmatoarea nedumerire: Este o intamplare ca acest caz – anuntat oficial de DIICOT si confirmat de ministrul Apararii de la Bucuresti – a fost dezvaluit imediat dupa intoarcerea ministrului Cristian Diaconescu de la Moscova sau stirea a rasuflat, deloc intamplator, chiar in acest moment?
Intamplare… Istoria relativ recenta a relatiilor, cat se poate de serioase, dintre Bucuresti si Moscova are cateva secvente tragicomice, care ar putea fi luate si ca intamplari. Este absolut intamplator, de pilda, faptul ca nonagenarul C. I. Parhon, fost sef al statului roman in timpul RPR si presedinte al ARLUS (Asociatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica) a murit chiar in preziua unei aniversari a zilei de 23 August, dar evenimentul a fost facut public abia dupa ce s-au consumat toate festivitatile oficiale si manifestarile de nestavilita bucurie populara ce se cuvin cu prilejul unei sarbatori nationale. Intamplator poate fi si accidentul aviatic din preziua implinirii a 50 de ani de la revolutia din octombrie, cand ministrul de Externe roman Grigore Preoteasa si-a pierdut viata in avionul oficial care s-a prabusit la aterizarea pe un aeroport din Moscova. Intamplator poate fi si faptul ca trupele Tratatului de la Varsovia au intrat in Cehoslovacia la doar cateva zile dupa ce Nicolae Ceausescu isi exprima, la Praga, solidaritatea cu liderii comunisti, in frunte cu Dubcek, care concepeau o alta relatie cu Moscova. Intamplator e si faptul ca Tratatul Iliescu-Gorbaciov a ramas fara obiect, caci, la scurt timp dupa aceea, URSS s-a dezmembrat. Intamplator poate fi si faptul ca premierul Radu Vasile a fost demis din functie la doar cateva zile dupa ce facuse o vizita la Moscova, unde avusese o lunga convorbire cu presedintele Putin, despre care povesteste si acum cu mare fala. De ce n-ar fi vorba, asadar, si acum de o intamplare?
Premeditare… Un spion si un tradator nu pot fi prinsi si dovediti exact atunci cand crezi ca ti-ar fi oportun. Un spion si un tradator nu pot fi “fabricati” peste noapte. Iar in cazul de fata, se pare ca lucrurile au o consistenta. Parerea generala despre DIICOT nu este prea grozava, dar ministrul Apararii confirma faptul, vorbind despre “marea deschidere si promptitudine” cu care structurile informative ale Romaniei au actionat in chestiune, iar seful statului il convoaca prompt pe primul ministru pentru a discuta pe aceasta tema. Si ministrul roman de Externe, abia intors de la Moscova, pleaca urgent la Berlin, Capitala principalului aliat european din NATO, care are si relatii excelente cu Rusia.

Si totusi, vizita…
Convorbirile sefului diplomatiei romanesti la Moscova par sa fi fost mai consistente decat demersuri similare din trecut. “Am discutat chiar lucruri concrete” – a spus el, “am avut o discutie de substanta cu domnul Serghei Lavrov” – a tinut sa revina si sa accentueze. Ministrul a facut publice si cele “trei prioritati ale Romaniei in relatia cu Federatia Rusa: reechilibrarea balantei comerciale, consolidarea prezentei romanesti in economia rusa, precum si elaborarea si sustinerea unor proiecte comune pe terte piete”. Ministrul roman stia, asadar, clar ce are de discutat la Moscova, mai clar decat unii dintre predecesorii sai la conducerea MAE. Ca, la intoarcerea de la Moscova, nu a spus mai precis ce si daca s-a convenit ceva, in mod punctual, in cadrul convorbirilor e o alta problema. S-a discutat, de pilda, despre problema inlaturarii intermediarilor din comertul cu gaze – chestiune evocata tangential nu demult si de catre premierul Putin. Dar nu cunoastem daca s-a reusit ceva. Nici despre eventuala implicare a Romaniei in proiectul South Stream nu stim daca s-a decis ceva la Moscova. Stim insa, in orice caz, ca pana una-alta (adica pana la izbucnirea cazului spionaj-tradare), o intalnire Medvedev-Basescu nu pare sa se intrezareasca pentru viitorul apropiat. Ministrul Lavrov a vorbit despre “o eventuala sedinta” a comisiei interguvernamentale romano-ruse pentru cooperarea economica, iar aceasta este mai degraba obligatorie pentru intocmirea unei agende de discutii temeinice intre cei doi sefi de stat.
Asadar, discutii consistente, la concret, deschidere spre viitor, dar rezultate punctuale imediate, cel putin deocamdata, nu.

Cine avea nevoie de asa ceva?
Cazuri de tradare-spionaj se intampla cu duiumul in lume. Inclusiv in statele europene care au fost membre ale Tratatului de la Varsovia sau au facut parte din fosta URSS. Pana acum, in Romania nu a fost vorba de asa ceva (daca lasam deoparte dosarul lui Mucea si ai sai si bulgarul Stancev, care pare mai curand o mare gainarie, fara implicatii politice directe).
Acum, iata, apare si in Romania un astfel de caz, despre care nu se spune pana acum prea mult, dar care, oricum, nu trebuie nici minimalizat, nici dramatizat.
Ar avea cineva interesul sa creeze, in mod artificial, un asemenea scandal in relatiile romano-ruse? In mod logic, Romaniei nu-i serveste un asemenea scandal. Presedintele Basescu, cu toate declaratiile sale, uneori abrazive, la adresa Moscovei, nu ar avea de ce sa-si doreasca o inrautatire a relatiilor cu Moscova, intr-o perioada in care trebuie sa se concentreze pe traversarea cu bine a crizei, pe dificultatile coalitiei precare de guvernare, iar, personal, si pe reinnoirea mandatului sau prezidential.
Romania are nevoie de relatii economice ample si sanatoase cu Rusia, in conditiile (agravate de criza) in care importa din Rusia de doua miliarde de euro si exporta doar de 100 de milioane. Vasta piata ruseasca ramane, pentru investitorii si comerciantii romani, o Himalaye inaccesibila. Investitiile directe rusesti se mentin la o valoare ridicola, de sub patru milioane de dolari, iar investitiile indirecte de capital rusesc in Romania, de circa 1,5 miliarde de dolari, sunt si ele foarte mici fata de potentialul Rusiei.
Relansarea relatiilor economice cu Rusia ar fi intens profitabila Romaniei, dar daca relatiile politice dintre tarile noastre nu sunt cele cuvenite, revilimentul mult-dorit nu se poate produce. Ministrul Lavrov a spus-o cat se poate de lamuritor: “De la nivel politic trebuie trimise impulsuri pentru rezolvarea acestei probleme”.
Nu de nu stiu ce implicare a Romaniei in procesul de reglementare a situatiei de pe Nistru avem acum nevoie, dupa ce am ramas, in mod ciudat, in afara cadrului de negocieri.
Nu de agitarea publica a problemei Tezaurului, de care isi mai aminteste, din cand in cand, cate un ziar ignorand ca un format pentru gestionarea chestiunii a fost deja stabilit si procesul isi urmeaza, fara publicitate inutila, cursul.
Nu cu initiative unilaterale de tipul “sinergia Marii Negre” se poate face ceva, acum, cand suntem stat membru al NATO si al UE, iar aceste institutii se arata reticente sau nepasatoare la demersurile Bucurestiului, care nu pot sensibiliza “cei doi mari” din zona Marii Negre – Rusia si Turcia.
Nu prin iritarea – gratuita, de altfel – a Moscovei, care poate pune in pozitii stanjenitoare si pe aliatii nostri, putem apropia normalizarea relatiilor cu Rusia, pentru ca abia apoi sa aprofundam profitabil, si pentru noi, aceste relatii.
Fostul presedinte american George W. Bush a spus multe ineptii si a facut multe gafe (dar aceasta nu e, poate, treaba noastra), insa i-a scapat, totusi, si un porumbel din gura, cand a vorbit de menirea Romaniei de pod, de punte de legatura intre Rusia si Occident.

Cine sa fie “beneficiarul”?
Daca pagubitul pentru scurgerea – bine pusa la punct, se pare – a informatiilor secrete (daca acestea afecteaza sau nu si NATO, inca nu stim) este Romania, care sa fie “statul nealiniat” atat de curios sa afle astfel de informatii incat sa nu-i pese daca isi strica
relatiile cu Bucurestiul?
Prin deductie, in “cercul de suspecti”, cum ii place Politiei sa se exprime, ar putea fi, eventual, R. Moldova, Ucraina si Rusia. Chisinaul, cu statutul sau de “neutralitate”, n-ar avea de ce sa fie direct interesat de asemenea informatii, dar le-ar putea livra altcuiva. Oricat primitivism antiromanesc l-ar anima pe Voronin, oricat de militian ar fi ramas in gandire, e mai greu de presupus ca s-ar fi angajat intr-o asemenea actiune. Desi, cine stie?…
Kievul isi doreste, in mod oficial, aderarea la UE si la NATO si conteaza, in acest sens, si pe o vorba buna din partea Romaniei. Daca
s-ar preta, insa, la o asemenea operatiune (caci si in Ucraina sunt destui adversari ai NATO), si-ar da foc la valiza, si-ar pierde definitiv sansele, si-asa tot mai slabe, de a se apropia de structurile euro-atlantice.
Moscova? Ce curiozitate ar putea avea ea sa intre in posesia unor informatii, fie ele si clasificate, aflate la indemana unui subofiter MApN? Rusia lui Putin-Medvedev isi doreste o imagine onorabila in lume, vrea sa fie – si chiar reuseste – un partener leal al marilor state si aliante occidentale. O asemenea initiativa i-ar sifona vadit prestigiul, dar fiecare isi calculeaza din punctul sau de vedere riscurile si avantajele inainte de a trece la misiuni sensibile. Politica, activitatile serviciilor secrete isi au regulile lor proprii, iar interesul prevaleaza asupra moralei si scrupulelor pretutindeni in lume.
Incheind, pentru moment, discutia despre cazul Achim Floricel si cine-o mai fi, aflat abia la inceputurile sale, sa remarcam ca, deocamdata, Bucurestiul oficial (nu si diverse ziare) nu vorbeste despre o implicare directa, dovedita, a Rusiei in aceasta actiune. Nici Ambasada Federatiei Ruse la Bucuresti nu se grabeste sa se pronunte in materie. Nici nu confirma, nici nu infirma.
Indiferent, insa, cum vor evolua lucrurile, miza acestui dosar fierbinte este mare. Autoritatile romane, pana la cel mai inalt nivel, trebuie sa-l gestioneze cu calm, tact si intelepciune. Este un test greu, o proba solicitanta. Cu aproape o suta de ani in urma, Victor Eftimiu publica o piesa care se chema “Akim”. O tragicomedie, amestec de burlesc si melodrama, al carui personaj pincipal, Akim, era un sarlatan. Mi-as dori ca Achim Floricel sa fie un astfel de personaj.