5, 6% a obţinut travestitul Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2014. Respectiv circa 484 397 voturi. Sau, dacă lui îi place mai mult cu o operaţie estetică de mărire de procent, conform declaraţiei candidatei sale, Elena Udrea, “peste jumătate de milion de români”. Demenţa grandomaniei e mare. Pe măsura tupeului. La fel şi la cealaltă pocnitoare expirată a lui Băsescu, Monica Mandela Moscovei, care, susţinută de “primii intelectuali ai ţării”, aplaudacii ex-prezidenţiali Liiceanu şi Tismăneanu, cu măreţul ei procent de 4% (uite-aşa am aflat şi câţi cretini sunt în România), ameninţă deja cu “revoluţia”. Bolşevică, normal.
Jalnic sfârşit pentru “El Comandante” şi brigăzile lui de borfete “intelectuale”…
Şi-a înecat “Biruinţa” ca ţiganul la mal, cu tot cu ultimii şobolani…
Semnalez un articol foarte interesant (cu menţiunea ca la “anti-corupţie” ar trebui puse nişte ghilimele):
EXCLUSIV: Și-a cumpărat Microsoft bunăvoința vocilor anti-corupție?
În timp ce companiile românești au devenit inamici publici, cele de peste ocean par a fi scăpat de criticile vocilor anti-corupție deși dosarul care a bulversat România se referă, în principal, la licențele Microsoft. Microsoft a avut însă grijă să investească bani buni în perioada desfășurării contractelor sale în cele mai cunoscute voci anti-corupție. Așa se face că liderii de opinie care și-au construit o carieră din a tuna și fulgera împotriva incorectitudinii sunt cuprinși de o tăcere stranie când vine vorba de manevrele Microsoft în România.
Iată și una din cauze. ”Intelectualii lui Băsescu” au făcut parte din privilegiații sponsorizați de Microsoft România în perioada 2003-2006. Poate de aceea niciunul din numele participante la conferințele Microsoft nu s-a pronunțat public cu privire la … Microsoft. Printre ”fanii” Microsoft se numără nume grele precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și H.R. Patapievici, Mircea Mihăeș sau actualul ambasador al României la Chișinău, Marius Lazurca. Maestrul de ceremonii și intermediarul legăturii intelectualilor cu Microsoft a fost Ioan T. Morar. O descriere a felului cum funcționa această operațiune scumpă de promovare a Microsoft o găsim chiar la unul dintre participanți şi organizatori, Mircea Mihăieș, într-un articol din România Literară nr. 47 din 2004.
Legătura Microsoft cu grupul de susținători al lui Traian Băsescu, cei mai importanți fiind răsplătiți ulterior cu funcții la Institutul Cultural Român sau în diplomație, s-a concretizat în conferințe ținute în toată țara și în cărți publicate de Humanitas, editura lui Liiceanu. Andrei Pleșu a fost cel care a dialogat efectiv despre rolul Microsoft în lume la conferința ”Despre inimă” din 8 decembrie 2006, fiind cea de-a 18-a conferință Microsoft. (textul integral poate fi găsit AICI). În cadrul acestei conferințe, Pleșu dialoghează cu CEO Microsoft România de la acea vreme, Silviu Hotăran.
Perioada desfășurării conferințelor Microsoft în care intelectualii cunoscuți ai țării făceau imagine publică pentru companie coincide cu perioada contractelor în care Microsoft are rolul principal în România. Tăcerea acelorași intelectuali pe această temă este, din acest punct de vedere, foarte grăitoare. Investiția în bunăvoința publică față de Microsoft a fost costisitoare și deocamdată nimeni nu a cercetat câți bani a cheltuit compania în a-și asigura o imagine bună sau protecția vizavi de activitățile sale. Sau câți km de autostradă se puteau construi din acești bani. Rezultul însă este pe măsură: Dosarul Microsoft pare a fi despre oricine altcineva, numai despre Microsoft nu!
Şi un articol mai vechi, tot despre tovarăşii de mai sus şi marea corupţie:
Patriciu, protectorul lui Andrei Plesu!
Am mai precizat anterior ca analiza Cazului Patriciu este, in opinia noastra, de o covarsitoare importanta in sensul perceptiei orizontului societatii romanesti in intervalul urmator. Patriciu este un exponent ilustrativ, este expresia unei tipologii a oligarhiei romanesti. Aparitia sa recenta la rampa, cu un interviu in care a socat opinia publica sustinand ca Justit ia ar trebui sa fie o afacere privata si ca reprezentantii statului ar trebui sa slujeasca oligarhia, arata continutul aproape patologic al reprezentarilor despre lume si viata ale acestui reprezentant de frunte al cleptocratiei. Preocuparile sale de resort politic si social interfereaza si cu zona culturala si a societatii civile, spatiu din care se hraneste si se recruteaza clasa politica. Grupari mai mult sau mai putin vizibile ancorate in zona spatiului societatii civile, sau in civil, au rol de control si influenta, astfel ca am considerat necesara dezvaluirea legaturilor dintre astfel de grupari si politica cinica a Noii Oranduiri Oligarhice, oranduire reprezentata si ilustrata de Patriciu.
Am plecat de la convingerea ca Patriciu personifica resurectia grupurilor ascunse – conspirate pana in prezent – care au capitalizat resursele principale economice si acum isi asuma, la vedere, un post comisarial, de control total politic. Atat actualul premier, cat si cel care va urma sunt pioni ai lui Dinu Patriciu. Preocuparile de politica culturala ale lui Dinu Patriciu nu sunt de azi, de ieri. Rompetrol Holding detine, pe langa cotidienele Adevarul si Click, si grupul de presa Satiricon (Dilema veche, Dilemateca – girate de Andrei Plesu si revistele Plai cu boi, Aspirina saracului – create de Mircea Dinescu si Romania literara – girata de Nicolae Manolescu). Matricea functionala, trasaturile si definitiile constitutive ale curentului cultural reprezentat de gruparea adapostita de ROMPETROL dezvaluie o accentuata si apasata orientare antiromaneasca. Atacul la Eminescu pleaca din garnizoana Rompetrol si este hranit logistic de reteaua lui Patriciu. ROMPETROL adaposteste una dintre cele mai agresive grupari antiromanesti – o contraelita care are drept tinta constanta demolarea efigiilor nationale si a reperelor identitare. De ce un grup petrolier a ajuns baza logistica a acestei Miscari, plecata din curtea GDS, este un domeniu de analiza separat, asupra caruia vom reveni. Banii proveniti din afacerile cercetate penal, din deturnare de fonduri, spalare de bani, evaziune fiscala, manipulare a pietei, tranzactionare nelegitima la Bursa, administrare frauduloasa etc. au ajuns in pusculita unor fete simandicoase, cu preocupari elevate.
Grupul de crima organizata (conform Rechizitoriului DNA) creat si coordonat de Dinu Patriciu, organizat intr-o masinarie a infractiunilor, a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre cu gulere albe ale societatii romanesti chiar in interiorul societatii civile. Este ilustrativ cazul Fundatiei Noua Europa, beneficiara a banilor obtinuti prin frauda. Potrivit Oficiului National de Combatere a Spalarii Banilor, in data de 18.10.2002, Tudori Fondation a incasat suma de 6.600.000 USD de la OMV Aktiengesellschaft din Austria, reprezentand plata partiala a pretului de cumparare pentru societatea ROMPETROL. In data de 22.10.2002, din suma pe care a incasat-o, Tudori Fondation a efectuat mai multe plati. Una dintre ele, de doua milioane USD, a fost varsata in contul Fundatiei Anonimul, deschis la Banca Italo-Romena, cu explicatia donatii. Din acest cont s-au constituit depozite, iar 4,02 miliarde au fost transferate catre Fundatia Noua Europa. Andrei Plesu este fondator si presedinte al Fundatiei Noua Europa, iar membrii Consiliului de Administratie – Victor Babiuc, Maria Berza, Heinz Hertach, Helga Junkers, Joachim Nottelbeck, Heinz Rudi Spiegel, Serban Stati si Andrei Pippidi, sotul Alinei Mungiu Pippidi, sefa Coalitiei pentru un Parlament Curat.
Este semnificativ ca pe lista cu politicienii patati intocmita de Alina Mungiu, sefa a SAR, o pseudosocietate academica de apartament, Patriciu nu a figurat si nici subordonatul sau, Calin Popescu Tariceanu, desi era publica informat ia despre anchizitionarea de autoturisme Citroen de catre institutii din subordinea Ministerului Industriilor, de la Tariceanu direct, practic, deoarece acesta era unic importator. Mungiu si-a asumat functia de comisar al spatiului public, oferind certificate de buna purtare selectiv insa, dupa cum se vede. Si o alta organizatie academica s-a aflat pe statul de plata cu bani proveniti din frauda. La data de 07.11.2002, membri fondatori si actionari ai Academiei Catavencu au fost platiti cu suma de 8.626.095.788 lei din aceeasi sursa mentionata de Oficiul National de Combatere a Spalarii Banilor. Revenind la afacerile culturale ale lui Patriciu, este de mentionat ca protejatul sau, Andrei Plesu, este totodata si fondator, alaturi de Dinu Patriciu, al unei alte fundatii liberale, Institutul de Studii Liberale. Printre membrii fondatori se mai numara Zoe Petre, Nicolae Manolescu, Horia Roman Patapievici.
Cum a ajuns partenerul lui Patriciu, Andrei Plesu, consilierul prezidential al lui Basescu, este un mister care face parte din ciudateniile tipice sistemului politic din Romania. Personaje de pe statul de plata al mogulilor si oligarhilor au reusit sa-si gaseasca un culcus in ograda celui mai inversunat dusman declarat al sistemului oligarhic – Traian Basescu. Este fie o mare abilitate, fie expresia unui oportunism desantat, care are la baza profitul prin orice mijloace. Cazul lega- turii ombilicale Patriciu – Plesu este ilustrativ nu doar in planul discursului moral. Pana la banii insusiti de la Patriciu, Plesu a mai avut parte de finantari controversate pe adresa fundat iei inscrise la domiciliul sau. Scopul constituirii fundatiei – facilitarea contractelor interna- tionale in domeniul cultural si stiintific – suna destul de obscur, dar a devenit mai cunoscuta datorita unui scandal urias, care a dus la cererea de demitere a lui Plesu, in 1998, din functia de ministru de Externe. S-a dezvaluit in presa ca fundatia, in care Plesu detinea functiile de presedinte pe viata si de director, a primit o finantare externa consistenta – un milion de marci – din partea unei organizatii legate de statul german, ceea ce a ridicat serioase semne de intrebare cu privire la integritatea si statutul ministrului de Externe. Plesu, beneficiar al unor sume mari de bani proveniti din afara – sume neinregistrate la Administratia Financiara, nu a gasit altceva de cuviinta decat sa ceara sanctionarea ziaristilor care, in opinia sa, s-ar fi facut vinovati de subminarea sigurantei nationale. Stranie opinie despre rolul Justitiei. Sa-i bagam la bulau pe ziaristii care scriu despre afaceri dubioase este un laitmotiv care a inspirat o lunga lista de politicieni si oligarhi totodata. Este de luat in considerare ipoteza ca Andrei Plesu sa-l fi inspirat pe emulul si finantatorul sau, Dinu Patriciu, in panseurile sale de astazi despre justitia privata. (va urma)
O domnişoară de 45 de kg – dupa cum s-a autodescris – a fost obligată de instanţă să plătească o amendă de 2000 de lei după ce anul trecut s-a remarcat ca portavocistă între “tinerii mânioşi” de sorginte marxistă care au “ocupat” Clujul pentru a “salva” Roşia Montana. Scandal mare pe site-ul matronat de Alina Mungiu Pippidi, sub titulatura “România curată – cu ochii pe voi” (plagiat după revista Mişcarea a Mişcării Pentru România). La cererea publicului, “România Curată (prin Societatea Academică din România, titular de cont) a decis deschiderea unui CONT DE SOLIDARITATE” pentru întrajutorarea tinerei şi a altora ca ea, aflăm de pe site-ul numit. Înţelegem că suma a fost atât de mare încât, iată, se creează un (nou) cont al SAR.
Dar domnişoara de 45 de kg şi şefa sa, de ceva mai multe kg, uită să menţioneze în articolul flamboiand care a încins pe net “idioţii folositori” că tânăra în cauză este chiar angajata societăţii care militează pentru ea, ca “coordonator al Coalitiei pentru Universitati Curate” şi “asistent de proiect in cadrul proiectului Mobilizarea universitatilor pentru combaterea discriminarii”. Să înţelegem că marea doamna Mungiu o plăteşte pe domnişoara mică ca o furnică cu un salariu sub cel minim pe economie? Sperăm că nu! Dar, totuşi, nici una dintre vocalele vedete ale SAR, ca domnul Guran, care beneficiază de sponsorizare de la OMV-GAZPROM, sau deontologul Tolontan, cu cei 508.018 euro pe care-i primeşte, pe an, de la puşcăriaşul Dan Voiculescu, n-ar fi putut oare s-o ajute pe biata lor colegă de muncă cu câteva sute de euro amărâte? Sau măcar ruble convertibile… Dar marea doamna Mungiu, care încasează şi ea, ca angajată anticoruptă a puşcăriaşului miliardar Dan Adamescu, un salariu bunicel, n-ar fi putut s-o ajute pe micuţa sa amploaiată?
Mă aşteptam ca măcar patronatul SAR, reprezentat de membri fondatori ca Pleşu, Liiceanu şi Patapievici (lista aici) să intervină cu câteva grăunţe din buzunarul lor de intelectuali ai tuturor regimurilor pentru clona Nataliţei Morari de la Chişinău. La fel cum mă aşteptam ca o societatea care militează atât de febril pentru transparenţă instituţională, curăţenie şi anticorupţie să afişeze pe site-ul ei Rapoartele anuale şi sponsorii cu totalul sumelor intrate în conturile SAR an de an. Egalitate, dar nu pentru căţei? Aşa se pare. Pentru că toate aceste date lipsesc de pe site-ul dâmboviţean al Societăţii Academice din România (asta ne aduce aminte de PCdR). Ceea ce nu se poate la Centrul “anticorupţie” pe care doamna Mungiu şi l-a “tras” pe lângă şcoala din Germania unde activează, şi de pe site-ul căruia aflăm – în dreptul rubricii “Donatori şi Clienţi” (!), respectiv parteneri – că sponsorul principal al proiectului este “Institutul Societăţii Deschise” Soros. Desigur, ce dă Soros în Germania ramâne în Germania. Dar ce dă Soros în România, unde se duce, de nici măcar o amendă amărâtă nu se poate plăti din fondurile lui şi este nevoie să se cerşească pe internet pentru a se acoperi suma de 2000 de lei?
E drept, domnişoara lucra la Coaliţia pentru curăţenie. Probabil unii dintre Dvs n-aţi observat că Coaliţia s-a transformat peste noapte în Alianţa pentru curăţenie. Pentru o împrospătare de fonduri. Dacă micuţa portavocistă ar fi lucrat la Alianţă şi nu la Coaliţie ar fi putut probabil să pună deoparte măcar un leu din “fondurile norvegiene” primite de SAR pentru proiectul finanţat în cadrul Fondului ONG prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 în valoare totală de 236.875 euro din care 84,8% reprezintă finanțare nerambursabilă, pe perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016, respectiv “Romania curata“, site unde, subliniez, ni se scrie că toată lumea lucrează pe bază de “voluntariat”. Şi-atunci pe ce se duc cei 236.875 euro (118.437,5 euro pe an)? Pe sfaturile Alinuţei?
Acum depinde şi când s-a angajat mititica de 45 de kg. Pentru că dacă ar fi fost ONG-istă de mică-mică, ar fi putut păstra măcar câţiva leişori din finanţările încasate de Alina Mungiu Pippidi de la fondul ONG-ist controlat de Soros, respectiv CEE Trust, de unde matroana SAR a primit: Martie 2007 ‐ Februarie 2008 (1 an) 40,300 USD (pentru “Coaliţia pentru un Parlament curat“); Aprilie 2008 ‐ Mai 2009 (1 an) 95,500 USD (pentru “Coaliţia pentru Universităţi curate“); Iunie 2009 ‐ Iulie 2010 (1 an) 93,500 USD (tot pentru “Universităţi curate“); Septembrie 2010 ‐ Aprilie 2012 (1 an si 7 luni) 120,000 USD (pentru “România curată“). Un Total oarecare de 349,300 USD.
Bani grămadă, care reprezintă circa 10% din totalul mai general al sumelor livrate de Soros miliţienilor “spirituali ” şi brigăzilor “ecologiste” ale “societăţii civile” din România în ultimii ani, Total care se ridică la 3,136,026 USD (Tabelul mai jos). Am văzut rezultatele acestor sponsorizări Soros în toate acţiunile SAR, ale “tinerilor mânioşi” de la Cluj sau din Piaţa Universităţii de la Bucureşti, ca şi din toţi porii doamnei Mungiu. Remarcăm însă că din bilanţul de mai sus lipsesc ultimii doi ani. Gaură in memoria CEE Trust, gaură pe site-ul SAR. Dar, sperăm, nu şi în buget!
Oricum, aşa, ochiometric, nu putem să nu observăm că macar adunând sumele astea două tot o punem de vreo jumătate de milion de euro. Pentru democraţie, nu pentru căţei. De căţeluşe ce să mai vorbim?…
PS: Evaluată la kg, colegii micuţei activiste SAR-iste n-ar fi trebuit să dea din buzunarul lor de “voluntari” decât 44, 44 lei/kg. Pai un somon e mai scump!
Nota bene: Suma de 236.875 euro este primită de SAR prin “EEA Grants – Norway Grants“, un conglomerat ciudat care reuneşte fonduri din Norvegia, liliputanul Liechtenstein si Islanda. Islanda, dacă vă aduceţi aminte, este prima ţară din Europa şi probabil din lume care a intrat în faliment. Islanda a fost apoi cumpărată rapid de Rusia, care i-a împrumutat 4 miliarde de euro din Trezoreria Federatiei Ruse. Acum are bani de “filantropie” pentru “Holocaustul Roma” din România? Aşa numitele “fonduri norvegiene“, de care beneficiază mărinimos şi Alina Mungiu Pippidi având printre scopurile enunţate în proiect să adune 2.000.000 de vizitatori pe site-ul România Curată în 2 ani (eu am de unul singur peste 12.000.000 în cinci ani de blog), au intrat recent şi în dezbaterea publică a specialiştilor americani. O investigaţie complexă realizată de New York Times a conchis într-un material de analiză publicat pe 6 septembrie a.c. că aceste fonduri sunt destinate “cumpărării influenţei de către puteri străine“. Practic, conform experţilor americani citaţi, destinatarul lor, în cazul de faţă Alina Mungiu Pippidi, devine agent de influenţă al unei puteri străine.
Bonus: Iată şi sumele încasate în ultimii ani de “societatea civilă”, în special cea “ecologistă”, de la Reţeaua Soros, considerată de specialişti drept o mască a serviciilor speciale ruseşti. În tabelul de mai jos avem în vedere doar finanţările adunate din surse deschise:
Ieri seară, televiziunea ce-şi spune cu un tupeu maximal “România TV” – era vorba că astfel de denumiri, care subjugă numele ţării, vor fi interzise; este valabil şi pentru impostoarea “Societate Academică din România”, ONG-ul de lift (e drept, lift de maşini, ţinand cont de volumul membrilor) al Alinei Mungiu Pipidi – a coborât la un nivel abject aşa zisul jurnalism pe care îl practică. Pentru cei care se feresc – pe bună dreptate – de asemenea surse de intoxicare, canalul în cauză, al “mogulaşului” Sebastian Ghiţă, a invocat – cu “dovezi”, câteva imagini cautate îndelung – un pretins parkinson sau delirium tremens al preşedintelui Traian Băsescu, pentru care, chipurile, s-ar afla în “incapacitate de a conduce România”. Alţii au alte handicapuri, poate mai severe, şi vor să conducă România. Într-un cuvânt: o porcărie.
Şi o spune unul care îl critică, pe drept, în opinia mea fermă, pe Traian Băsescu, pentru greşeli pe care, iată, de abia azi, recunoaşte public că le-a făcut. Respectiv încurajarea căpuşelor “intelectuale” şi profitoare să i se urce în capul şi să-l sugă, să-l sugă, să-l sugă, până nu i-a mai rămas decât o umbră – deci o pată gri – din charisma de odinioară. Prea târziu, bătrâne, prea târziu! Efectele distrugerilor provocate de clanurile Tismăneanu-Pleşu-Patapievici-Liiceanu-Cărtărescu-Preda-Macovei-ETC-KGB sunt incalculabile. Asumarea unei “erori” la final de mandat şi doar pentru că toţi ţi-au bălăcărit preferata marcând-o pe rând, ca o haită care se racoreşte, nu mai are nici o valoare. Cine plăteşte? Aceasta este întrebarea! Pentru cei care s-au întrebat care a fost “misiunea” mea pe lângă Traian Băsescu, atâţia ani, o repet acum: am încercat să-l salvez pe preşedintele României de cea mai împuţită gaşcă de neo-kominternişti a acestei ţări. La fel cum fratele meu a încercat să-l scape, prin articolele lui, de piaza rea care îl posedează şi azi. Aceste “misiuni” în interesul naţional al României ne-au adus numai prieteni, după cum se ştie, cu ghilimelele de rigoare. Probabil, zic şi eu, că a meritat sacrificiul personal, undeva, acolo, în cel mai adânc tranşeu al frontului invizibil.
Deci, din această poziţie, repet: atacul RTV la bolile preşedintelui reprezintă, după părerea mea de jurnalist cu 25 de ani de presă, cea mai abjectă porcărie îmbrăcată în haine “ziaristice” pe care am văzut-o în această perioadă.
La acelaşi nivel de centură, de data aceasta a “societăţii civile”, se încadrează şi atacurile repetate ale marii obsedate (nu pot să-i spun micii) Alinei Mungiu Pipidi, care a ajuns aproape să-l compare pe Băsescu cu un şofer de TIR. Sigur, e normal ca doamna Pipidi să fie supărata şi pe TIR-işti, mai ales când a fost refuzată, cu dezgust firesc, să urce în cabină. Cine ar fi luat-o?…
PS: O somăm pe această cale pe Alina Mungiu Pipidi să elimine de pe site-ul ei sintagma “cu ochii pe voi”, care plagiază rubrica “Suntem cu ochi pe voi” a publicaţiei “Mişcarea”, revista formaţiunii Mişcarea Pentru România.
„Religia e otravă. Protejează-ți copiii!” Poster de propagandă bolșevică, URSS, 1930. Dupa cum vedem, tema falsului antagonism între Școală și Biserică, intens uzitată azi de secular-umaniști, nu e deloc nouă.
Colegii de la Cultura Vieţii expun un nou pui de… gasiţi Dvs cuvântul 🙂
Bolșevicii din Parlament. O nouă încercare de a elimina ora de religie din programa școlară și un răspuns al societății civile
de Re(d)acționarul
Într-o nouă încercare de a-și justifica salariul și susținerea din partea grupărilor anti-românești cu care a fost odată coleg în „soțietatea țivilă”, deputatul Remus Cernea a emanat o propunere legislativă destinată să înlocuiască ora de religie cu o așa-numită oră de „etică și educație civică” (de ce nu socialistă, ca să fie exact ca pe timpul comunismului -n.m.).
La fel ca și în cazul propunerii privind înființarea parteneriatelor civile – prin care instituția multimilenară a familiei era ștearsă din lege și înlocuită cu o făcătură a strategilor homosexuali, numită „uniune civilă între persoane, indiferent de sex” – noua bazaconie are șanse cvasi-nule să primească aprobarea Parlamentului. Asta o știe și inițiatorul; importantă era însă încercarea de a (re)aduce în atenție un subiect care îi arde ca focul pe agitatorii neo-marxiști din România: prezența orei de religie, cu toate hibele sale organizatorice și de resurse umane, în programa școlară dejoacă agenda re-educării întru religia secular-ateistă a generațiilor viitoare. Omul nou, „tolerant” cu toate aberațiile morale și sexuale și închinător la zeul suprem numit „Știință” nu poate prinde contur prea ușor. Acesta este și motivul turbării cu care ora de religie și prezența simbolurilor religioase în școli sunt atacate iar și iar – ba, putem remarca, nu doar de stângiștii oficiali: Monica Macovei, „candidata Dreptei”, susținută cu avânt de Tismăneanu și Liiceanu pronunțându-se, recent, pentru stoparea studiului religiei în școli. Din acest punct de vedere, Cernea și Macovei sunt în perfect acord: să fie studiată… istoria religiilor – adică religiile să fie prezentate „neutru”. Lucru, evident, imposibil, căci neutralitatea înseamnă, în acest caz, deplina și perfecta neutralizare a mesajului religios!
Ce atrage atenția în mod deosebit este Expunerea de motive (conform normelor de tehnică legislativă, constituie preambulul și justificarea oricărui proiect de act normativ, ce trebuie să răspundă unei necesități), un adevărat exercițiu de „discurs al urii” la adresa creștinismului al deputatului Cernea. Mai în glumă, mai în serios, solicităm „spor de toxicitate” pentru că am parcurs textul în cauză. Argumentația este redusă la dizertația subiectivă și la manipularea grosieră, în stilul bolșevic, centrată pe veșnica acuză: oamenii sunt needucați și săraci, Biserica este de vină; deci, să alungăm Biserica din spațiul public, ca să devenim educați și prosperi!
Dar ca să nu se mai spună că societatea civilă în România înseamnă doar „Martorii lui Soroș” (ASUR et co.) ori „Martorii Monicăi” (GDS et co.), un grup de ONG-uri creștine a remis comisiilor de specialitate din Parlament un Memoriu prin care solicită respingerea propunerii legislative. Vă recomandăm călduros să îl citiți aici în format pdf. Este mai mult decât o critică a proiectului: este un rechizitoriu la adresa unui impostor obraznic, unul dintre mulții pătrunși pe ușa din dos în politica românească.
Traseul propunerii legislative (în acest moment, înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu propunere de respingere) poate fi urmărit aici.
Și, pentru a încheia: politicienii, nu Biserica, închid școli și spitale; politicienii, nu Biserica, alungă milioane de români în bejenie ca să câștige o pâine mai albă, lăsându-și familiile destrămate și copiii pe drumuri; politicienii, nu Biserica, permit sau încurajează vânzarea pământului, defrișarea pădurilor și spolierea resurselor subsolului; politicienii, nu Biserica, au condus țara în situația dezastruoasă în care este azi.
Pleşu, acest nefericit filosof de colţ de ziar, un “rezistent prin mâncare” al tuturor regimurilor, de la Ceauşescu şi Iliescu la Constantinescu şi Băsescu, în prezent susţinător înfocat al şefei lesbienelor şi homosexualilor din lupanarele “societăţii civile”, anticreştina Mandela Macovei, se gândeşte să-şi mai lipească numele de o mare personalitate, atacându-l mizer pe nonagenarul Radu Beligan. Ce mai: îi face… morală!
Când îi scria cu libidoşenie lui Ceauşescu ca să poată apoi să meargă în sejururi şi la burse în Occident, cu acordul Securităţii, dl. Pleşu, plagiatorul lui Adorno, devenea, se ştie, un moralist “cu acte în regulă”. În străinătate fiind, dl. Pleşu, din calitatea lui de moralist, n-a găsit nici un prilej să critice crimele regimului comunist din România, altfel decât în şoaptă, la cafenelele din Montparnasse. Curajosul moralist guraliv de azi este complicele de ieri, prin tăcere, al acestor crime.
Când făcea apologia intervenţiei în forţă împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în sinistrul Adevărul din 14 iunie 1990, ulterior masacrului mineresc asupra Capitalei pupâdu-i mâna cu aceeaşi libidoşenie satrapului Iliescu, din funcţia de ministru al Culturii, dl. Pleşu era, se ştie, tot un moralist. Moralistul de azi este complicele de ieri la crimele lui Iliescu.
Când, la CNSAS fiind, înfiera Securitatea acoperindu-şi soţia, fost agent al DIE, dl. Pleşu era, din nou, un moralist. Complice la fraudă, impostură dar şi la teroarea Securităţii, iată, atât familială cât şi familiară.
Când susţinea, pe vremea lui Constantinescu, cot la cot cu “tovarăşa colonel” Zoe Petre, bombardarea sârbilor de Sfintele Paşti, dl. Pleşu era, din nou, un moralist. Dar şi un complice al crimelor comise asupra populaţiei civile sârbe din capitala europeană Belgrad, bombardată sălbatic chiar şi în noaptea de Înviere.
Când a ajuns la Băsescu, a ştiut cum să rămână acelaşi moralist limbist, împreună cu toată gaşca lui de antiromâni bolnavi: Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu, eiudem farinae (sic). Complice şi făptaş al crimelor lor culturale împotriva poporului român.
Din această postură de mare scribuleţ la ziarul unui traficant de copii şi, desigur, moralist de servicii, sperând să-şi recapete sinecurile dacă-i revine mafia GDS la putere, Andrei Pleşu îl înjură pe maestrul Radu Beligan, negându-i dreptul la opinie, oricare ar fi aceasta. Cu ce drept, dle Andrei Pleşu?
Morala: ţiganul tot ţigan.
Victor Roncea
UPDATE: Intr-o “Scrisoare catre Andrei Plesu si catre cetatenii Romaniei care iubesc democratia”, mai multi artisti de marca ai Romaniei ii reproseaza scriitorului ca l-a atacat in mod “josnic” pe maestrul Radu Beligan, dupa ce acesta din urma si-a manifestat sprijinul pentru Victor Ponta in cursa pentru prima functie in stat. În scrisoare, care este semnată de actorii Florina Cercel, Adela Mărculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, societari de onoare ai TNB, și de soliștii Dida Drăgan, Angela Similea, Adrian Daminescu și Florin Apostol, i se solicită lui Andrei Pleșu să-i ceară scuze maestrului Beligan, transmite Agerpres.
“Maestrul Beligan merita respectul dumneavoastra si al nostru, nu atacuri politice josnice…”, spun semnatarii scrisorii.
“Acest mesaj nu se refera neaparat la persoane, ci la valori. Acest mesaj reprezinta un semnal de alarma in fata radicalismului, a intolerantei si a urii care se manifesta in societatea romaneasca. Din pacate, aceste sentimente si atitudini care ataca in mod direct fundamentele unei societati deschise sunt promovate nu doar de unii actori politici, ci si de reprezentantii elitei culturale, de oameni care reprezinta repere sociale si care exceleaza in domeniile lor de activitate.
Suntem profund ingrijorati in acelasi timp de atacul nedrept pe care domnul Andrei Plesu l-a lansat la adresa Maestrului Radu Beligan, doar pentru ca marele nostru actor a indraznit sa aiba si sa exprime public o opinie si o optiune politica diferita de cea a domnului Plesu. Consideram ca traim intr-o societate democratica in care libertatea de exprimare este garantata si ca nimeni nu trebuie pus la zid doar pentru ca isi exprima punctele de vedere. Este firesc ca intr-o societate deschisa sa existe pluralism de idei, de opinii si de optiuni de orice natura si este la fel de firesc ca oamenii, in special cei care reprezinta repere pentru societate, sa accepte si sa respecte faptul ca cineva gandeste si se manifesta altfel decat ei.
Domnule Andrei Plesu, va respectam si va recunoastem autoritatea epistemica in calitate de scriitor, de estetician si de istoric al artei, dar consideram ca este fundamental gresit pentru sanatatea spatiului public romanesc sa actionati, prin intermediul cuvintelor, conform dictonului «cine nu este cu noi, este impotriva noastra». Credem ca Romania inceputului de secol XXI ofera cetatenilor sai libertatea de a-si exprima ideile si preferintele, inclusiv pe cele politice, fara a fi atacati, linsati si batjocoriti comunicational de cei care au alte optiuni.
Va respectam parti-pris-ul politic evident al ultimilor 10 ani, va acceptam opiniile expuse in calitate de intelectual, adica de personalitate care se implica in treburile publice. Dar, atunci cand cineva nu este de acord cu o opinie, nu trebuie sa arunce cu pietre, sa denigreze si sa terfeleasca imaginea si munca depusa de o viata intreaga. Cariera de exceptie a maestrului Beligan nu merita in nici un caz astfel de atacuri, pe care le asteptam parca mai mult din partea unor partizani politici obtuzi si nu din partea unui autor respectat ca dumneavostra.
Va rugam sa acceptati acest minim comportament democratic si sa va cereti scuze fata de Maestrul Radu Beligan. Domnia-sa are dreptul, ca si dumneavoastra si ca orice cetatean al acestei tari, sa se exprime public fara teama ca cei care gandesc altfel ar putea reactiona violent!”, se arata in scrisoarea semnata de Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru, Costel Constantin, Dida Dragan, Angela Similea, Adrian Daminescu si Florin Apostol.
In plus, societarii de onoare ai Teatrului National Bucuresti, Florina Cercel, Adela Marculescu, Marin Moraru si Costel Constantin, ii transmit lui Andrei Plesu ca nu prezinta corect realitatea atunci cand spune ca artistii de la TNB i-au cerut in 1990 sa-l demita pe Radu Beligan de la conducerea institutiei: “Vrem sa va reamintim, domnule Andrei Plesu ca, noi, artistii Teatrului National Bucurest in anul 1990 nu v-am cerut schimbarea directorului TNB, domnul Radu Beligan, asa cum afirmati, ci, v-am adresat solicitarea de a numi un director la prima scena a tarii la 3 luni de la vacantarea postului, dupa ce Mesterul Radu Beligan parasise conducerea TNB din motive personale, iar Teatrul National Bucuresti nu avea conducere. Aceasta este realitatea faptica pe care dorim sa o subliniem si sa o facem cunoscuta opiniei publice”.
Tot pe această adresă „fantomă” își are sediul și Freexi SRL (foto mai jos), firmă la care Oleg Popov, președintele clubului Porsche Moldova, figurează în calitate de asociat alături de un conațional, un israelian și un cetățean român (israelian)
Balcanizarea Marii Britanii: Vineri, 18 septembrie 2014, va rămâne în istoria Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord drept data la care în Scoţia (în engleză: Scotland, în gaelică scoţiană: Alba), după 307 ani de la adoptarea Legii Uniunii.
VA PUTEA UDMR SĂ SPARGĂ ROMÂNIA?, se întreabă liderul recent înfiinţatului partid România Unită, Bogdan Diaconu, care are şi un proiect privind interzicerea activităţilor extremiste secesioniste maghiare pe teritoriul României (video). Iată provocarea sa către capul ONG-ului ilegal UDMR, Kelemen Hunor
Liiceanu: “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară.”
Organizatia cu nume pompos “Alianta pentru o Romanie Curata” condusa de Alina Mungiu Pippidi se alatura luptei murdare a lui Doru Buscu, redactorul sef de la Catavencii, alias Doruletz din menajeria lui Sorin Ovidiu Vantu, impreuna cu panicarzi verzi gen Mihai Gotiu, plus organizatii ce pretind ca apara libertatea de exprimare ca ActiveWatch.
Înfiinţez Partidul România Unită pentru că România este ameninţată cu desfiinţarea, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze şi să ne mobilizeze. Îi chem pe toţi cei care gândesc şi simt româneşte să vină în acest partid nou, caracterizat din punct de vedere doctrinar prin naţional-democraţie, iar din punct de vedere programatic, prin justiţie socială, protecţionism economic, eradicarea corupţiei, păstrarea şi apărarea identităţii naţionale.
“Nu zic că n-ar fi posibili (cel puţin teoretic…) şi finanţatori generoşi, dezinteresaţi, preocupaţi să promoveze, prin ziarul lor, o atmosferă publică civilizată, fără partizanat abuziv, fără trivialităţi şi derapaje manipulatorii.”, scrie dl. Andrei Pleşu, “cu melancolie”, pe post de “blogger” Adevărul, gadilându-şi puţin patronul, pe generosul domn Cristian Burci, care îi dă salar – bunicel, zic unii, invidioşi, de pe la SIE -, şi îi editează foaia Dilema Veche.
Înghesuit între o dilemă despre (in)existenţa lui Dumnezeu şi o îngheţată în formă de penis, dl Pleşu nu pare deloc deranjat că distinsul lui finanţator tocmai a fost dat în fapt – de câteva zile deja – ca scabros traficant de copii.
E bine, dle moralist Andrei Pleşu, să-ţi primeşti tainul dintr-o avere începută cu bani murdari prin trafic de carne vie?
Dar, în fond, de ce l-ar deranja culoarea banilor cu care-şi umplu buzunarele, lună de luna, el şi amploaiaţii săi din brigăzile intelectuale ale poporului? Dl. Pleşu a primit şi bani murdari de sânge. Pentru că l-a avut printre şefii săi direcţi şi apoi printre patronii săi chiar pe cel care l-a făcut patron pe Cristi Burci, protejatul securiştilor FSN din anii ’90, dându-i pe mână toată publicitatea TVR, unica televiziune, de partid şi de stat, evident, din România: criminalul Ion Iliescu, cunoscut şi drept Iliescu-KGB.
Filmul, vă rog! Continuarea, mai jos.
Acum să recapitulam puţin din istoria presei post-decembriste: într-o Românie (FSN) în care ziarele independente se zbăteau să apară, fiind în permanenţă pe punctul de a fi interzise sau falimentate prin ordine date singurei fabrici de hârtie din ţară, cea de la Letea, apărea pe piaţă, fără vreo jenă concurenţială sau de capital – cum stă bine intelectualilor capitalişti, de “dreapta” – revista “Dilema”, finanţată direct de la bugetul de stat prin Fundaţia Culturală Română a cărei patron era preşedintele Ion Iliescu. “Mişto”, sau ce?
Propăvăduitorii “marketingului” şi ai “pieţei libere”, ca vedetele “Dilemei” Andrei Pleşu, Zigu Ornea, Dumitru Solomon, Radu Cosaşu şi Mircea Cărtarescu, au monopolizat de fapt piaţa de idei încasând, timp de 11 ani bani – buni, răi? – direct din buzunarele Dvs. “Tare”, nu?
Of, of, după 11 ani, prin 2004, a dat şi “lumea capitalului” peste dilematicii lui Pleşu şi au trebuit să se “privatizeze” şi să-si mute cortul din curtea nou înfiinţatului Institut Cultural Român. Nu însă şi dl. Pleşu. Atât el, cât şi soţia sa, au continuat să primească bani – buni, răi? – de la ICR, unul ca beneficiar de finanţări şi editări controversate în străinătate, altul ca angajat. De la DIE la SIE.
Apoi, că tot se vindea “Dilema” mai ceva ca pâinea caldă pe vremea lui Ceauşescu si era citită aproape la fel de repede ca biletul ITB dat din mână-n mână până-n fund la taxatoare, un (alt) profitor al tuturor regimurilor şi spălător de bani pentru diverse servicii – Dan Costache “Dinu” Patriciu -, între o chinezoaică mică şi un mare tun dat poporului şi statului român, prin Afacerea Rompetrol, i-a devenit şi patron dlui Pleşu.
Între timp, introdus de dl. Patapievici la dl. Vântu, care îi publica intelectualului lui Basescu revista “Idei în dialog”, dl. Pleşu, alături de partenerul său de afaceri – cu statul, Editura Politica, etc – Gabriel Marcello Siegfried Liiceanu, pe scurt, Liicheanu, devine şi vedetă a “micului ecran”, pe Realitatea TV, surclasată, însă, cu aplomb, de Gigi Becali. Banii, însă, au fost buni – doar erau spălaţi bine, la FNI -, în raport cu audienţa: 0, 001 (o cameră a căzut în studiou, după ce a adormit operatorul).
Acum, dl. Pleşu e plătit, ca “blogger” şi director de revistă, de un fost traficant de copii. Ştiţi desigur, ca dl. Pleşu e faimos pentru probabil unica sa carte necompusă din “eseuri” sifonate prin propria-i revistă: “Minima Moralia”. Aşa să-i rămână numele (deşi şi ăla a fost plagiat)!
PS: Mai tare ca fularul roşu al dlui Pleşu, Alina Mungiu Pippidi, cunoscută şi ca anticoruptă până-n gât de cât a umblat cu corupţia-n gură, îşi umple şi ea teşchereaua, lună de lună, de la coruptul până-n măduva României Libere, miliardarul Dan Adamescu. Patronul Alinei Mungiu a fost prins de SRI si DNA că şpăguia Justiţia României “curate”. Dar nu-i bai: salariu-i curge bine anticoruptei, chiar şi de după gratii, unde-i stă patronul acum.
Mai mult: ca o veritabila guristă a “societăţii ţivile”, Alina-Bubulina cere azi, sus şi tare, demisia dlui Mirel Palada, care “şi-a permis” să ardă nişte insecte cu pretenţii de ziarişti pe Facebook. N-am văzut însă nici un apel GDS şi “22” pentru eradicarea corupţiei din presă prin exemplul personal. Dna Mungiu, dle Pleşu, credeţi ca puteţi să găsiţi numerele de fax de la Rahova sau Jilava, pentru a vă trimite, eventual puţin scârbiţi, DEMISIA? Poate vă ajută Monica Mandela Moscovei, că ea e mai pricepută la numere…
A reinceput atacul la Eminescu. Desi poate corect ar fi: continua atacul la Eminescu. Deci, la Romania. Nimic nou, desigur. Doar metoda de reincalzit ciorba in santul culturii rrome, de data aceasta intr-un autentic tuci tiganesc, pare sa fie o inovatie Pleso-Patapu-Liiceano-Cacartareasca.
O ruda de-a regilor Cioaba, un oarecare Catalin-minune, a fost pus ca semnatura pe o “carte” anti-Eminescu, laudata de toti tampii din trena impostorilor numiti. Ion Spanu demonstreaza ca Cioaba nu zboara departe de cuibul plagiatorilor. Din ancheta sa culturală, publicata de Tribuna si Ziaristi Online rezultă că “autorul Humanitas”, Cătălin Cioabă, nu numai ca nu şi-a scris cartea publicată de patronul sau, Gaby Liiceanu, dar nici măcar nu a citit-o! Este vorba de brosura “Marturii despre Eminescu“, in care Romanul Absolut este ţiganizat inca de pe coperta, prin înnegrire, si aruncat acolo unde anti-romanii bolnavi de ura la adresa tarii capusate cred ca ii este locul, dupa cum se vede in fotografia de mai sus: la picioarele lui Patapievici si a lui Cioaba, printisorul lui Liiceanu.
Si elefantul care nu-si mai incape in propria-i piele, Alex. Stefanescu, cuvanta – e un fel de-a spune – pe linia directivei neo-kominterniste activate prin Dilema lui Plesu-GDSS si Romania literara a lui Manolescu-ANI, cu ani in urma. Intr-o postare de pe blogul oficial al SIE, Stefanescu ne explica ca Cartarescu e mai destept decat Eminescu si ca versurile de debut ale tanarului Eminescu sunt “greoi-bombastice, lipsite de capacitatea de a emoţiona” si “nu anunţă prin nimic un poet”. “În ceea ce mă priveşte, dacă le-aş fi primit la „poşta redacţiei”, i-aş fi răspuns autorului că nu are talent şi că ar trebui să renunţe la poezie”, scrie ditirambic “elefantul cu breton”. Va dati seama ce bine a facut culturii romane Alex. Stefanescu, prin inexistenta lui la vremea lui Eminescu? Si, prin reciproca, cat rau face azi…
UPDATE de la un cititor:
Stimate dle. Roncea,
Am citit postarea dvs. destul de caustica. E un stil, şi acesta, desigur. Este bine că semnalaţi această nouă linie de atac la adresa “omului deplin al culturii româneşti”. Este clar o direcţie mai subtilă, “obiectivă” chipurile, şi, ca atare, mai perversă. Faptul că tocmai cei care se revendică de la eminescianul C. Noica stau la baza acestui atac, ne demonstrează, încă o dată, ce rol au jucat ei, de fapt, pe lângă marele filosof, căpuşat, cum spuneţi si dvs. cu privire la această gaşcă şi România. Sper să îi dedic dlui Cioabă un alt comentariu, căci “merita”. Pentru moment, despre “elefantul” asudat şi ocheanul lui ţinut invers, pe post de bârnă:
O.K., n-am nimic împotriva revizuirilor, ele ne mai pun pe gânduri pentru că suntem tot timpul tentaţi să-l verificăm pe … revizuitor. În cazul lui Alex Ştefănescu, stilul prevalează: el este atracţios. Ca revizionist, însă, se bazează masiv aproape exclusiv pe faptul că este din Fălticeni, de unde era şi Eugen Lovinescu, revizionistul nr. 1 al istoriei literaturii române. Alex îi urmează, dar numai cu falca din pământ. Şi aici, totuşi el nu ară, nici nu scormoneşte, ci doar greblează: adună informaţie din ediţii şi le prezintă sub formă de gunoi de grădină. Un revizionist adevărat, adică, aristotelician vorbind, categoric, coboară mai întâi în text. Ediţiile sunt grădini suspendate ale textului. Acolo, în text, Eminescu are aşa (după ediţia Nae Georgescu):
1. La versul 8, lipsă virgula după Căci în Lăcrămioarele învăţăceilor(în continuare, L.î.) şi în prima ediţie Perpessicius (1939). 16. În L.î.:voace. 17 În L.î.: tău nătal (ar putea fi păstrat, ca aliteraţie, deşi –ă notează, în epocă, şi un -a neaccentuat) 19. Ar trebui păstrat cu virgulă după vers, ca-n prima tipărire: ce urmează e apoziţie (trista lăcrimareesimţ naţional). Fără virgulă, ca în ediţii, sensul devine: o urmează (tot) ce e simţ naţional. Cu virgulă, această tristă lăcrimareexprimă un sâmţ, din ea se trezeşte, se naşte sentimentul colectiv. 20. În L.î.: Ce-i sîmţu năţional!(citit, mai mult decât sigur, cu –u final şi ioîntr-o singură silabă). Şi astăzisâmţ înseamnă altceva decât simţ: ai sâmţ în tine – ai nerv, fii atent.
Sunt diferenţe infime, poate, dar şi ele trebuie băgate în malaxorul revizuirilor. Cine urmează umbra măreaţă a lui Arune Pumnul? Poetul scrie: „O urmă ’ncet cu ochiul în tristă lăcrimare, / Ce-i sîmţu năţional!”, deci nu o urmează ceea ce e sâmţ, virgula nu permite pentru că ar fi între subiect şi predicat. Vezi mai sus: „Te plânge Bucovina (…) te plânge şi locul tău natal”. (Atenţie: deci şi Ardealul îl plânge; Aron Pumnul e născut la Cuciulata, jud. Braşov.) De ce? – Pentru că urmează „umbra ta măreaţă în falnica-i zburare”. Cum o plânge? – „În tristă lăcrimare, ce-i sâmţ, etc”. De aceea e năciunal/naţional, pentru că trece peste graniţele politice, uneşte naţiunea. E şi chestiune de gramatică elementară ce se rezolvă prin punctuaţie – pe care editorii au netezit-o ca să înţeleagă mai simplu poezia eminesciană şi elevii din Fălticeni, de pildă. Un revizionist pur sânge, de felul Ioanei Bot, ar putea ridica, aici, argumentul falacios că naşterea acestui concept de „simţ naţional” în cultura română este viciată – şi dă-i, şi luptă, fulgere şi tunete pe tema „Bravos năciune, halal să-ţi fie” – numai că tânărul poet, iată, face apel la sâmţ, nu la sentimente patriotice edulcorate: încă de pe atunci (1866) limbajul dublu avea expresie în limbă. Sunt lucruri diferite: de pildă, Alex Ştefănescu poate avea, dobândi, câştiga simţ estetic – fără să aibă sâmţ în sine; – pe când la Ioana Bot poate fi invers. E chestie de nerv şi de piele: frigul, caldul, asprul, netedul ţin de antropologie, nu de cultură.
November 3rd, 2014 
VR 
5, 6% a obţinut travestitul Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2014. Respectiv circa 484 397 voturi. Sau, dacă lui îi place mai mult cu o operaţie estetică de mărire de procent, conform declaraţiei candidatei sale, Elena Udrea, “peste jumătate de milion de români”. Demenţa grandomaniei e mare. Pe măsura tupeului. La fel şi la cealaltă pocnitoare expirată a lui Băsescu, Monica Mandela Moscovei, care, susţinută de “primii intelectuali ai ţării”, aplaudacii ex-prezidenţiali Liiceanu şi Tismăneanu, cu măreţul ei procent de 4% (uite-aşa am aflat şi câţi cretini sunt în România), ameninţă deja cu “revoluţia”. Bolşevică, normal.
Foto rezultate via Politica Ta
Posted in 
Tags: 
