“In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord – si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca “nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa”. A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este “de acord, dar mai tarziu”. Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.
I-a spus lui Fabian ca poate sa ajute si ea, dotand casa cu toata opera lui Mihai Eminescu si mobiland-o cu tot ce e necesar pentru aceasta. I-a rugat pe baieti sa se grabeasca, pentru ca este prea batrana si ca vrea sa vada cu ochii acest vis implinit.
Maica Benedicta mi-a zis ca vrea sa nu fie nicio manastire din preajma ca Manastirea Varatec.
Texte cu cifru privitoare la biografia lui Eminescu
Redau din cercetările mele mai vechi şi mai noi câteva texte care pot ridica întrebări privind aspectul de „fabricat” presupus dacă se ia în calcul stereotipia numerică a cuvintelor ce le compun. Menţionez din capul locului că nu deţin cheia semnificaţiilor ultime, ci constat doar stereotipiile ca atare. M-am ghidat în această analiză după studiile lui Fernand de Saussure, părintele lingvisticii moderne, care spune la un moment dat, analizând anagramele poeziei sacre latineşti (versul saturnian din inscripţii în piatră) şi descoperind secrete cifrice inexplicabile „Cum păstrau încă Naervius, Ennius, Pacuvius, Attius o tradiţie ce putea să pară inviolabilă în epoca lor de imitaţie, asta o înţeleg. Cum, însă, un Virgilius cu suflul poeziei sale originale înainte de toate, un Lucretius cu preocuparea sa intensă pentru idee, un Horaţiu cu bunul său simţ solid în toate – au putut să se abţină şi să păstreze această relicvă incredibilă dintr-o altă epocă? Acest lucru îmi scapă cu desăvârşire. Nu văd altceva mai bun de făcut decât să prezint enigma aşa cum mi se arată.” (în „Les mots sous les mots”, 1966, p. 153; o cercetare cât se poate de pozitivistă despre esoterismul actului de creaţie poetică). Dacă asupra enigmei ca atare nu am cum să mă pronunţ, în schimb textele, fiind destul de multe şi privind momente importante din viaţa poetului, arată cu o prea mică posibilitate de îndoială că păstrează şi-şi transmit unul altuia un cifru.
1. Iată mai întâi interogatoriul luat de judecătorul Ghgiţă Brusan în prezenţa martorilor (Titu Maiorescu, I.L.Caragiale, Mihail Brăneanu) lui Mihai Eminescu în sanatoriul din Strada Plantelor, la 12 iunie 1889, pentru a se dovedi că poetul nu este în deplinătatea facultăţilor mintale şi a se constitui o curatelă care să-i ridice pensia aprobată de Camera Depuitaţilor în 1887, de Senat în 1888 şi semnată de rege în februarie 1889 (actul a trenat aproape doi ani; Eminescu venea în Bucureşti, la 9 aprilie 1888, pentrua-şi ridica această pensie)
„- Cum te cheamă?
-Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mari.
-Pentru ce ?
-Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab regele se temea să nu-i iau moştenirea.
– Ce ai de gând să faci când te vei face bine?
– Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italienească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un omn bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane”
Actul a fost publicat în „Adevărul literar şi artistic”, 27 septembrie 1922 de Radu D. Rosetti; G.Călinescu îl preia în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, 1933, puţin mişcat (în loc de „Cine e Poenaru care te-a lovit”, 6 sau 7 cuvinte,depinde dacă citim „te-a” într-un uvânt sau în două, pune „Întrebat cine este atentatorul declară” – 5 cuvinte). Din textul ca text reiese aversiunea lui Eminescu faţă de rege (motivată: capul statului a întârziat semnarea documentului pentru publicarea lui în Monitorul Oficial aproape patru luni)- şi ataşamentul lui special faţă de Matei Basarab – iarăşi motivat: este domnitorul despre care poetul scrie foarte des în ziarul „Timpul”, iar într-o însemnare manuscrisă târzie a sa citim un astfel de proiect pentru înfiinţarea unei Societăţi Matei Basarab: „O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor. Ca o biserică catolică. Pretutindene oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşărtăciunea lui, decorat la nevoie. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” (Mss. 2257,f.246) Realităţile din interogatoriu par, aşadar, emineciene – în sensul că poetul avea motive să spună lucrurile consemnate. Relaţiile numerice dintre cuvinte, însă, sunt suspect de exacte, lăsând să se înţeleagă că actul a fost confecţionat cu scop de comunicare subterană.
1.CNSAS – Voci Curate. Conducerea Asociatiei Civic Media, inclusiv “sfatul batranilor”, s-a reunit azi, 7 iulie 2010, pentru a dezbate masurile pe care le va lua la adresa CNSAS, in conditiile in care, nici dupa patru ani de la data depunerii primei cereri in cadrul Campaniei “Voci Curate”, institutia nu a finalizat cercetarile, omitand nume importante din presa centrala si actori foarte vocali ai societatii civile. Astazi a fost inregistrata, simbolic, la exact patru ani de la prima lista Voci Curate, si cererea de cercetare a mogulilor media, turnatori sau acoperiti, transmisa de ieri prin canalele de legatura oficiale.
In urma analizarii situatie per ansamblu si a unor promisiuni venite din partea unor membri onesti ai CNSAS, Consiliul ACM a decis prin vot deschis sa nu dam inca in judecata institutia si Colegiul, in plenul sau si nominal. Conform bilantului partial al acestei campanii, pana la aceasta ora s-au primit de la CNSAS raspunsuri pentru “Voci Curate” in procent de 75%. Din pacate, printre cele 25% ramase se afla si mare parte din “crema” “liderilor de opinie” vizati. Avem promisiuni ca pana in toamna lista celor circa 1000 de jurnalisti si oengisti interesanti din intreaga tara va fi finalizata. Asteptam cu incredere. In caz contrar, se vor deschide actiuni pentru raspundere individuala si colectiva pentru toti membrii care fac parte sau au tranzitat Colegiului CNSAS din 2006, luand in considerare si recenta Decizie a CEDO care condamna statul roman in cazul Gabriel Andreescu vs Andrei Plesu si CNSAS.
2.1989-1990. Iliescu, Constantinescu, Basescu.In cadrul reuniunii s-a stabilit ca actiunile Asociatiei Civic Media pentru tragerea la raspundere a celor vinovati in Dosarele Revolutiei si Mineriadei din 1990 se vor intreprinde de acum inainte strict numai impreuna cu Grupul Independent pentru Democratie, infiintat in Piata Universitatii in 1990, partener solid in mai multe actiuni civice intreprinse in ultimii 20 de ani. Civic Media urmareste ca presedintele Traian Basescu sa isi indeplineasca propriile cerinte si sa gaseasca si sa pedepseasca, prin intermediul Justitiei, vinovatii pe care predecesorii sai nu i-au aflat din motive lesne de inteles. “Avem un singur mare adevar. O revolutie in care nu avem niciun vinovat si avem o mineriada in care nu avem vinovati. Doar oameni care ne rad in nas”, spunea Traian Basescu anul trecut, inainte de alegerile prezidentiale. Iar acum, printre cei care ne rad in nas, noua, participantilor activi la evenimentele din 1989 si 1990, sunt auto-intitulatii “oamenii lui Basescu”. Care au fost, rand pe rand, “oamenii lui Constantinescu”, “oamenii lui Iliescu”, “oamenii lui Ceausescu”. Sau, daca vreti, ai SIE, ai KGB, ai Securitatii. Acum ai cui sunt, exact?, este o intrebare pe care Civic Media o adreseaza presedintelui Romaniei si instututiilor care ar trebui sa fie insarcinate cu apararea sigurantei nationale.
In acest context, Asociatia Civic Media dezaproba incercarile de denaturare a adevarului privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, intreprinse atat de Fundatia Romana pentru Democratie, care, in frunte cu Emil Constantinescu, Zoe Petre si alaturi de Asociatia Victimelor Mineriadei a lui Viorel Ene, si-a propus sa-si impuna “punctul lor de vedere”, cat si ale Institutului guvernamental cu multe initiale (IICCMMR), care, alaturi de organizatia impostoare a Asociatiei 21 Decembrie si alte grupuri de presiune si trafic de influenta, conduse de generalul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, de Vladimir Tismaneanu si Doru Maries, isi propune confiscarea si mistificarea grosolana a adevarului istoric.
In opinia noastra, actiunile celor doua grupuri converg si se inscriu pe aceeasi linie cu cele initiate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si “revolutionarii” sai din FSN si KGB in urma cu 20 de ani. Nu intamplator Emil Constantinescu, cel care a vandut Bucovina si Basarabia de Sud Ucrainei este azi la brat cu Ion Iliescu, cel care a vandut Basarabia. Si amandoi in cap cu Gorbaciov. Au vandut prin doua Tratate strambe si tradatoare ce nu era al lor, pamantul stravechi al tarii, imbibat de sange romanesc, drept pentru care Dumnezeu va avea grija si de ei si de slujnicutele lor, indiferent cu nume pompoase isi aleg pentru institutele lor de falsificare a Adevarului, dupa modelul orwellian.
3. Salvarea Casei Eminescu de la Varatec. Civic Media a initiat un dialog cu conducerea Academiei Romane si grupul activ de profesori eminescologi, in urma caruia a venit cu un set de propuneri, inmanate deja celor responsabili. Totodata, s-a luat decizia contactarii directe a autoritatilor locale si a Institutului National al Monumentelor Istorice cat si, din partea organizatiilor neguvernamentale, a Fundatiei Panteonul Romaniei si a Ordinului Arhitectilor din Romania. Numeroase personalitati si chiar forte din intreaga tara si-au aratat sustinerea fata de aceasta campanie. Comunicam pe aceasta cale ca vom lansa in scurt timp programul de actiune concreta, la fata locului. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Nota: Conducerea Asociatiei Civic Media, inclusiv “sfatul batranilor”, s-a reunit azi pentru a dezbate masurile pe care le va lua la adresa CNSAS, in conditiile in care, nici dupa exact patru ani de la data depunerii primei cereri in cadrul Campaniei “Voci Curate”, impliniti azi, institutia nu a finalizat cercetarile, omitand nume importante din presa centrala si actori foarte vocali ai societatii civile. La ora aceasta se dialogheaza cu mai multi membri ai CNSAS si se delibereaza asupra deciziei.
Pe agenda intalnirii se afla si propunerile inaintate Academiei Romane si altor foruri privind salvarea Casei lui Eminescu de la Varatec.
Totodata, pana acum, s-a stabilit deja ca actiunile Asociatiei Civic Media pentru tragerea la raspundere a celor vinovati in Dosarele Revolutiei si Mineriadei din 1990 se vor intreprinde de acum inainte strict numai impreuna cu Grupul Independent pentru Democratie, infiintat in Piata Universitatii in 1990, partener solid in mai multe actiuni civice intreprinse in ultimii 20 de ani.
Asociatia Civic Media dezaproba incercarile de denaturare a adevarului privind evenimentele din 13-15 iunie 1990, intreprinse atat de Fundatia Romana pentru Democratie, care, in frunte cu Emil Constantinescu, Zoe Petre si alaturi de Asociatia Victimelor Mineriadei a lui Viorel Ene, si-au propus sa-si impuna “punctul lor de vedere” , cat si ale Institutului guvernamental cu multe initiale, care, alaturi de organizatia impostoare a Asociatiei 21 Decembrie si alte grupuri de presiune si trafic de influenta, conduse de generalul lui Ion Iliescu, Dan Voinea, de Vladimir Tismaneanu si Doru Maries, isi propune confiscarea si mistificarea grosolana a adevarului istoric.
In opinia noastra, actiunile celor doua grupuri converg si se inscriu pe aceeasi linie cu cele initiate de Ion Iliescu, Silviu Brucan si “revolutionarii” sai din FSN in urma cu 20 de ani. Nu intamplator Emil Constantinescu, cel care a vandut Bucovina si Basarabia de Sud Ucrainei este azi la brat cu Ion Iliescu, cel care a vandut Basarabia. Au vandut prin doua Tratate strambe si tradatoare ce nu era al lor, drept pentru care Dumnezeu va avea grija de toti. Voi reveni. UPDATE: Vezi COMUNICATUL
Prezint mai jos o marturie a senatorului si decanului nostru de varsta, Corneliu Vlad (foto stanga sus):
Mineriada de la “Romania libera”
Ortacii au fost calauziti de un (fost?) lt. major de Contrainformatii si un colonel din Armata Romana
Andy Warhol spunea ca, in zilele noastre, fiecare cetatean al Terrei are parte de sfertul sau de ora de celebritate. Mie mi s-a intamplat sa-l am la 14 iunie 1990. Am fost singurul membru al conducerii unei redactii de ziar cazuta victima mineriadei, care a riscat sa-si faca drum printre minerii in rebeliune si sa discute fata in fata cu capeteniile lor suspecte. Am reusit sa-l fac pe numitul (apoi si paratul) Nicolae Camarasescu, „liderul” gloatei care a patruns in sediul ziarului „Romania libera” sa-si spuna numele (avea sa regrete amarnic mai tarziu „sinceritatea”), iar intr-un final sa retraga efectivele de ciomagasi din incinta, chiar daca, timp de cateva zile, ziarul n-a mai putut aparea, din cauza ca tipografii , de frica, n-au mai indraznit sa lucreze pentru noi.
Cand ziarul a reaparut, am scris, marcat inca de eveniment, acest text scurt:
S-a întâmplat ceva
S-a întâmplat ceva de neînchipuit cu „România liberă”. Ceva ce n-a fost în putere să facă nici cutremurul din 1977, care ne-a clătinat şi avariat clădirea, nici pumnalul de gheaţă ce s-a înfipt în fiecare dintre noi în ianuarie 1989, când colegii noştri au fost arestaţi, nici ţevile de armă ţintite din necunoscut asupra noastră în decembrie 1989 şi care au ucis pe unul dintre prietenii noştri tipografi în faţa intrării unde ne apăra.
Seismul, groaza temniţei, glonţul n-a putut face ce a făcut o palmă trântită cu putere peste un ziar despăturit cu violenţă pe o masă.
„Din acest moment, acest ziar nu mai apare”. Şi n-a mai apărut câtreva zile. Ca niciodată, adică în aproape 50 de ani de când acest ziar există. Şi nimeni n-ar fi crezut că un asemenea lucru s-ar fi putut totuşi întâmpla vreodată.
Cine a oprit, cu o palmă ce s-a voit grea, acest ziar ? Guvernul ? Procuratura ? Nu ! Poate cititorii ? Nici ei ! Atunci cine ?
L-am întrebat în acea clipă pe cel-mai-tare-atunci-decât-orice-stihie-a-naturii-dezlănţuie-sau-a-represiunii-instituţionalizate-sau-nu, cine este EL, de fapt. EL, atotputernicul acelei clipe în acel birou şi în această ţară.
„Sunt reprezentantul tuturor minerilor din România”! El era deci, atunci şi acolo, autoritatea supremă, de nimeni şi de nimic contestată. Într-adevăr, colonelul plin din armata română, dl. Maricaş, care-l însoţea, ne-a schiţat o părere de gest, în faţa ilegalităţii flagrante. Ceilalţi, aşezaţi în jurul mesei „tratativelor”, s-au zăvorât într-o tăcere de plumb. „Cine v-a ales sau împuternicit, cum dovediţi că sunteţi ceea ce spuneţi ?” – am mai avut insolenţa (şi poate imprudenţa) să-l întreb. „Ştiţi ceva, să terminăm odată, să nu credeţi că minerii sunt proşti !”
Nici nu mi-ar fi trecut prin cap vreodată să cred că minerii sunt proşti. Iar interlocutorul meu nici nu era miner. Şi, aşa cum s-a dovedit mai apoi, nici nu era îndrituit să vorbească în numele minerilor.
Dar ziarul, timp de câteva zile, n-a mai văzut lumina.
…Numai că, trăind cu toţii într-o ţară democratică, începând de azi. „România liberă” apare, iată, din nou.
Corneliu VLAD
(19 iunie 1990 – România liberă
Peste zece ani, cei ce scosesera, in zilele Pietei Universitatii, ziarul „Golanul”, m-au cooptat, ca „Golan Discret”., in colegiul redactiuonal care a scos un numar special al publicatiei. Atunci am povestit ceva mai pe larg cele intamplate
Pentru ca memoria noastra afectiva ni-l pastreaza mereu aproape, incep cu itinerarul peregrinarilor eminesciene prin Capitala, nutrind speranta ca unele dintre locuri mai pastreaza, incarcate de amintiri, aura personalitatii sale.
Poetul descindea in 1868 in Bucuresti si locuia, mai intai, la Hotel Hugnes, de pe Calea Mogosoaiei, unde, se pare, a scris nuvela Geniu pustiu. Isi castiga traiul ca sufleor si copist la Teatrul cel Mare, de „peste drum“. In 1869 participa la infiintarea societatii Romanismul, a lui C.H. Grandea care isi avea sediul in Pasagiul Roman, situat in imediata apropiere a bisericii Cretulescu, spatiu devenit dupa sistematizare Strada Campineanu. In Pasagiul Roman, Eminescu se reintoarce in 1881, ca ziarist la „Timpul“, dupa ce isi scrisese articolele in mai vechile redactii de pe Lipscani, Academiei, Luterana, si Covaci.
A vietuit apoi pe Strada Sperantei, la nr. 4, unde a primit vizita lui Ion Creanga (foto sus – nu exista nici o placa). Se muta apoi in curtea fostei manastiri Caimata (locul predilect de sedere al muzicantilor), demolata in 1891 in scopul sistematizarii urbanistice a orasului. Din manastirea cu pricina a ramas o scurta straduta, care face azi legatura intre actualul bulevard Carol I si hotelul Modern. A stat o vreme in locuinta lui Titu Maiorescu din Strada Herastraului nr. 27 (azi Strada G. Enescu), apoi, tot la Titu Maiorescu, pe Mercur nr. 1 (actualmente magazinul Eva), de unde se intoarce pe Herastraului in mansarda cladirii de la nr. 11 A. In 1879, documentele consemneaza sederea sa pe calea Victoriei, cam prin dreptul actualului Muzeu al Colectiilor, strada pe care avea sa mai aiba un lacas in 1881, la Ioan Slavici, in apropiere de Biserca Alba, de unde se muta impreuna cu acesta intr-o cladire din Piata Amzei, pe al carei loc se inalta astazi blocul cu oficiu CEC, de la parter. In acelasi an, 1881, locuieste pe rand in Strazile Sipotul fantanilor, aflata langa intrarea spre Cismigiu, in dreptul izvorului care poarta numele poetului, si in strada Biserica Enei, la nr. 1, intr-o casa apartinand familiei Szatmari.
Explicatia deselor schimbari de domiciliu nu se refera la in niciun fel la inconstanta poetului, ci la obiceiul chiriasilor, de a se muta de doua ori pe an, de Sf. Gheorghe si Sf. Dumitru, cand toata suflarea orasului, spala, curata, spoia. Se facea, cu alte cuvinte, curatenie generala si se schimbau chiriile. In 1882 putea fi intalnit pe Strada Buzesti nr. 5 (azi in paragina), intr-un imobil cu intrare separata, unde primea vizitele Veronicai Micle (foto mai jos), iar la finele anului il gasim platind chirie in Strada Stirbei Voda.
Dupa aparitia primelor semne de boala, care au avut drept consecinta parasirea Bucurestilor pentru tratament, Eminescu revine aici in mai multe randuri. In 1884 locuieste la prietenul sau Simtion, pe Strada Apolodor, iar in scurtul timp cat a fost redactor la „Romania libera“, in piata Teatrului, la etajul al III-lea al casei Mercus, avandu-l vecin de palier pe memorialistul Gheorghe Panu.
Ar mai fi de adaugat si alte locuri ce amintesc de trecerea lui Eminescu prin Capitala: cladirea Parlamentului, de langa Patriarhie, baia Mitrasevski de pe Strada Politiei nr. 4, locuinta familiei Kremnitz, situata atunci in apropierea actualului Institut de Arhitectura Ion Mincu, Strada Cometei (devenita Caderea Bastiliei), unde traia una dintre capricioasele-i muze, Cleopatra Lecca Poenaru.
Din nefericire, toate sau aproape toate aceste strazi, pasaje, piete, cladiri sau sedii au fost demolate. Odata cu disparitia lor – probabil justificata, iar in unele situatii bine venita –, municipalitatea n-a consemnat, nici macar printr-o placa de marmura comemorativa, istoria sau trecutul ingropat acolo. Daca pentru edilii Bucurestilor din toate vremurile, notiunea de vestigiu a insemnat numai ruina, deci motiv temeinic pentru a rade locul din temelii, devine clar ca, desi arhitectura si urbanismul orasului au cunoscut transformari numeroase, ele nu au fost nici pe departe si semnificative.
Ce sansa extraordinara, ca un geniu al literaturii universale sa-si fi preumblat fiinta prin aceste locuri si sa le innobileze de amintirea sa! Ce blestem si ce fatalitate, ca niste „anonimi secolele XX si XXI“ sa nu fi fost atenti macar la versurile primului dintre urmasii sai pe linie literara, Nichita Stanescu: „Atata sa nu uitati:/ Ca el a fost un om viu,/ viu,/ pi-paibil cu mana /(…)/ Atat sa nu uitati! Numai atat, – / ca El a trait, / inaintea voastra…/ Numai atat, / in genunchi va rog, sa nu uitati !“
Daca tot sunteti pe Buzesti mergeti mai departe spre Piata Victoriei si, pe dreapta, veti gasi casa in care Nicolae Iorga pastorea redactia Semanatorului, acum un restaurant care are, totusi, o placa, de pe vremea lui Ceausescu.
Apoi, chiar vizavi, fara nici o placa si cu un aspect total schimbat, dupa cum puteti vedea mai jos, se afla localul unde Maria Tanase isi in-canta auditorul format din Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat si multi altii, fostul restaurant “Neptun”, unde frumoasa noastra era acompaniata de taraful Vasile Julea. Nu ar fi meritat sa fie conservat si in custodia Primariei sau a Ministerului Culturii sau sa aiba macar o placa? A, am uitat: era nevoie de bani pentru borduri si dinozauri din tufisuri…
Nicolae Iorga: “Şi aceia ce cunoaştem din revizorul de şcoală aruncat afară la schimbările de guvern, fiindcă cine ştie ce canalie politică îl căuta în registrele prietenilor săi şi nu-l găsia, din redactorul de gazetă care se încercase să schimbe partidul conservator şi să-l pună pe bazele istorice şi filosofice, pe când partidul conservator de pe vremuri era ceva mai onest decât sunt partidele de astăzi, dar alcătuit din câţiva boieri mai mult sau mai puţin răsuflaţi şi neînţelegători pentru ce adăugia la această cauză el, ne ajută să înţelegem ce s-a întâmplat cu dânsul în această societate care nu poate regreta niciodată îndeajuns ceia ce s-a făcut (…)”
Expresia integrală a sufletului românesc: Mihail Eminescu
Deci la un moment dat n-a apărut un dătător de direcţie care să se inspire de la anumite teorii abstracte, să se aşeze pe o catedră literară improvizată şi să decidă cu ferula sau, dacă este mai blând, numai cu degetul, că anume poezie este rea sau este bună şi, după cum o anumită poezie ar fi fost decretată rea sau bună, să răsară o întreagă mişcare literară. Că este uşor a fi cineva beneficiarul unei literaturi prin câteva formule, aceasta o înţelege oricine, dară că are dreptul cineva să se prezinte, în materie literară, – literatura fiind un fenomen aşa de original, aşa de spontan, aşa de profund legat cu tot ce omul reprezintă mai fin şi mai complex -, că are dreptul să se înfăţişeze ca unul care creiază literatura, care o îndreaptă în altă direcţie, sau o distruge, aceasta este o formidabilă eroare.
De această eroare adesea sufere şi explicarea lui Eminescu, pe care unii l-ar vedea, în concurenţă cu alţii, înaintea inflexibilului judecător teoretic. O natură aşa de bogată, aşa de complexă şi aşa de nouă supt toate raporturile ca a lui Eminescu a fost redusă la acele câteva poezii cuprinse în ediţia Maiorescu, cu prefaţa acestuia. Acest fel de a judeca pe imensul poet care este Eminescu se resimte până şi astăzi în ce priveşte editarea operelor lui. Noi nu avem încă un Eminescu complet. Ceia ce s-a dat la Iaşi, la o anumită librărie, de un tânăr care nu avea nici un fel de experienţă literară şi de aptitudine critică, nici măcar răbdarea trebuitoare pentru a desface manuscriptele, se poate socoti ca o ediţie neexistentă. Şi ceia ce s-a ales mai târziu, de unii şi de alţii, în cutare volum tipărit la „Minerva”, nu înseamnă nici măcar pregătirea ediţiei complete a lui Eminescu.
Parcă există o sfială faţă de ce n-a „aprobat” Maiorescu…
July 27th, 2010 
VR 
“In primavara anului 2002, cand s-a intors Maica Benedicta de la Bucuresti, mi-a zis ca este foarte bucuroasa pentru ca a venit la ea, la Bucuresti, un grup de tineri impreuna cu domnul Fabian Anton si au rugat-o sa fie de acord – si alaturi de ei, la renovarea casei Mihai Eminescu din Manastirea Varatec. I-au adus si acte doveditoare precum ca Maica Stareta Iosefina Giosanu si IPS Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, au acceptat renovarea casei Mihai Eminescu. Maica Benedicta s-a oferit sa-i ajute si a mai spus ca a mai rugat-o in anii din urma si pe Maica Nazaria, iar ea a spus ca “nu sunt de acord autoritatile sa se reconstruiasca aceasta casa”. A mai rugat-o si pe Maica Onufria si a spus ca este “de acord, dar mai tarziu”. Iar cand a auzit ca Maica Stareta este de acord si IPS Daniel de asemenea, nu mai putea de bucurie.
Posted in 
Tags: 
