Posts Tagged ‘Mormantul Parintelui Justin’

Propunere către Patriarhia Română: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu! Mărturii recente despre sfințenia Duhovnicului României întăresc cerințele enunțate de Biroul de Presă al Patriarhiei pentru Eroi și Sfinți. VIDEO de la BOOKFEST

Biroul de Presă al Patriarhiei Române a emis ieri un Comunicat în care se fac mai multe precizări cu privire la “canonizarea persoanelor care în timpul regimului comunist din țara noastră au suferit persecuții și au pătimit moarte în închisorile comuniste”. Între acestea, se explică faptul că “rolul canonizării de sfinți este acela de a mărturisi, de a întări și de a transmite dreapta credință, în vederea călăuzirii credincioșilor pe calea mântuirii și a dobândirii sfințeniei”. “Una dintre condițiile esențiale pentru canonizarea sfinților este ortodoxia neîndoielnică a credinței acestora, păstrată până la moarte (cf. Apocalipsă 2, 10). În acest sens, nu toți cei care au murit în închisori au murit pentru credința ortodoxă. Așadar, există o deosebire între un erou – care a suferit şi a murit pentru libertate sau pentru apărarea patriei – şi un sfânt – care a mărturisit credinţa până la sfârşitul vieţii“, se afirmă în Comunicatul Patriarhiei. “Totuși, spre deosebire de eroii şi martirii patrioţi ai unor momente istorice, sfântul reprezintă un model constant și luminos de credință statornică, pocăinţă sinceră şi viaţă sfântă. Prin urmare, procesul de canonizare, ca recunoaştere a sfinţeniei unei persoane, este unul anevoios și îndelungat, întrucât trebuie să se ajungă la dovada certitudinii dreptei credințe și a sfințeniei vieții celui propus spre canonizare, precum și la dovada faptului că evlavia populară față de acesta nu este una superficială şi efemeră, ci una profundă și îndelungată sau perenă, verificată în timp”, se mai subliniază de către Patriarhia Română. Biroul de Presă al Patriarhiei ne-a surprins plăcut cu acest Comunicat, care parcă schițează, cu talent, portretul Duhovnicului Neamului. Așadar, în întâmpinare acestor afirmații, amintim că pe 15 iunie se va săvârși la Mănăstirea Petru Vodă pomenirea de șase ani de la trecerea la cele veșnice ale vrednicului de pomenire Părinte Justin, eveniment care a demonstrat an de an sporita evlavie populară față de un erou și martir al temnițelor comuniste despre care, așa cum afirmă și regizorul Nicolae Mărgineanu, oamenii știau încă de când era în viață că este sfânt, minunile săvârșite de acesta chiar și după plecarea la Ceruri întărind acestă credință (Video).

Oameni de știință, ca Profesorul Univ. Dr. Ilie Bădescu, membru al Academiei Române, sau artiști ca fotografa Cristina Nichituș Roncea, conturează, unul prin cuvânt, al doilea prin imaginea grăitoare, trăsăturile puternice ale unei mari personalităţi “sfinţite şi sfinţitoare”, aflate anul acesta la Centenarul nașterii sale pământene. Profesorul Radu Ciuceanu, fost deținut politic timp de 16 ani și luptător în munți, prezent la lansarea de la Bookfest a Albumului “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea”, a subliniat, de asemenea: “Părintele Justin este unul dintre sfinții noștri!”.

Tot istoricul Radu Ciuceanu afirma într-un interviu acordat recent ziarului BURSA că “Sunt foarte mâhnit atât de modul în care îi este tratată memoria preotului-martir Gherasim Iscu de către BOR, cât şi de către BNR. Am înţeles că Papa când vine în România, peste câteva luni, mai beatifică o serie de martiri anticomunişti catolici. Foarte bine! Dar dacă un copil sau un tânăr din ziua de azi va asista la comentariile care vor însoţi aceste demersuri de sanctificare, ce va înţelege? Că în România au fost doar martiri catolici, nu? Dar miile de preoţi şi monahi ortodocşi închişi, sutele de prelaţi care au fost ucişi, credincioşii, cu zecile de mii, unde sunt? Iată acest caz: bietul Gherasim plecat de lângă Valeriu Gafencu nu numai că şi-a iertat torţionarul dar l-a şi binecuvântat şi, asemenea tâlharului care l-a mărturisit pe Mântuitor pe Cruce, acesta a putut urca cu stareţul în Rai. Şi câte acte de sfinţenie n-au fost? Preoţi, cărturari, ţărani, militari, studenţi. De ce nu canonizăm şi noi cazurile clare – Arsenie Boca, Gherasim Iscu, Vasile Voiculescu şi altele şi altele, aşa cum au făcut ruşii, aşa cum fac, iată, catolicii? Este o întrebare pe care ne-o punem foarte mulţi din foarte puţinii supravieţuitori ai odiosului experiment bolşevic, din cei care mai suntem, încă, pe acest pământ. Am vrea şi noi, ăştia care mai trăim, dintre cei chinuiţi ca-n iad, să ne putem bucura de recunoaşterea Bisericii noastre, dacă de cea a statului nu am avut parte decât pentru a-şi spoi faţa de trădări câte unul sau altul dintre mititeii cocoțaţi și cocoșați pe sus.”

Alți apologeți creștini, ca Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu, ni-l prezintă, de asemenea, pe Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, ca “erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice”. Așadar, la sărbătoarea Înalțarii Domnului – Ziua Eroilor 2019, venim cu o propunere concretă, în întâmpinarea mesajului binecuvântător al Patriarhiei Române, propunere care întrunește întru totul cerințele enunțate: Canonizați-l pe Părintele Justin Pârvu!

Prof. Ilie Bădescu: “Părintele Justin este viu și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea” – VIDEO

Standul Editurii SOPHIA de la Salonul de carte BOOKFEST a găzduit, sâmbătă, 1 iunie 2019, de Sfântul Justin, Martirul şi Filosoful, lansarea albumului “DUHOVNICUL. 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituş Roncea” apărut la Editura Doxologia la Centenarul nașterii Părintelui Justin Pârvu. Volumul a fost prezentat de regizorul Nicolae Mărgineanu, autor al mai multor opere cinematografice și documentare despre mărturisitorii temnițelor comuniste, prof. Mihail Diaconescu, doctor în filologie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și eseist în domeniul filosofiei artei, prof. Radu Ciuceanu, în vârstă de 91 de ani, istoric și fost deținut politic timp de 16 ani, director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului și de prof. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române.
Autoarea a ținut să mulțumească Patriarhului României PF Daniel, pentru oblăduire, Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pentru binecuvântarea sa, tuturor maicilor și monahilor de la mănăstirile ctitorite de Părintele Justin Pârvu la Petru Vodă cât și, mai ales, Părintelui Justin, pentru ocrotirea de care a avut parte din partea sa și rugăciunile pe care le simte și azi, transmite Doxologia.

În cuvântul său, sociologul Ilie Bădescu a considerat că titlul ales de Editura Doxologia – “100 de ani cu Părintele Justin” -, la timpul prezent, reflectă o realitate, “pentru că Părintele Justin este viu, este împreună cu noi, și lucrul acesta este confirmat de Albumul Cristinei Nichituș Roncea”. “Părintele Justin este arătat de autoare sub lumina sfințeniei sale. Am privit cu foarte multă tulburare Albumul. Am cercetat să descopăr din care unghi vine lumina. Uneori vine lumina direct din chipul Părintelui, alteori vine dinspre textul pe care îl consultă Părintele. Alteori vine dinspre mâinile Părintelui în timp ce sunt surprinse în exercițiul funcțiunii semnului Sfintei Cruci. Ele sunt, într-adevăr, focar de lumina. Albumul acesta este cu adevărat expresia acestei arte care scrie cu lumină, conform etimologiei termenului – foto-grafie. Este un Album scris cu lumină. Este, în același timp, tulburătoare tehnica pentru că avem de fapt o fotografie în fotografie. Chipul Părintelui Justin este prin excelenţă, prin înduhovnicirea sa, expresia chipului divin. Omul este chip divin! Ca să surprinzi chipul divin în fotografie, în lumina fotografiei, trebuie să ştii de unde poţi cuprinde lumina chipului. Aceasta este, cred eu, tehnica minunată a Cristinei folosită în acest album, pentru că aş spune mai mult decât spunea distinsul nostru prieten, domnul profesor Mihail Diaconescu, că arta este antropocentricăș eu cred că arta este chiar antrocentrică, pentru că este vorba de chipul divin care este în centru iar Cristina tocmai asta ne descoperă: chipul divin în chipul Părintelui Justin Pârvu. Este, din punctul acesta de vedere, un exemplu de antropologie fotografică creştină. Este o direcţie nouă în arta fotografică, pentru că, aşa cum am spus, nu este vorba doar despre chipul unui om – există diverse tipologii umane -, ci să surprinzi chipul unui mare duhovnic, a unei personalităţi sfinţite şi sfinţitoare. Pentru că sunt semne destule în portretele Cristinei care ne arată că avem de-a face cu forţa unui duhovnic care vine spre noi sub semnele sfinţirii. Deci, aceasta este, cred, trăsătura distinctivă a acestui album al Cristinei şi pentru asta se cuvine să îi mulţumim şi să ne bucurăm, împreună, cu figura vie a Părintelui Justin Pârvu pentru că portretele acestea ne arată forţa unui Duhovnic. De aceea se numeste albumul “100 de ani cu Părintele Justin Pârvu”. Părintele Justin Pârvu există, este real, este viu, este împreună cu noi şi lucrul acesta este confirmat de albumul Cristinei Nichituş Roncea. Te felicităm, Cristina şi îţi mulţumim pentru acest album.”, conchide profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și fin apologet al frumuseții ortodoxiei românești.

Albumul va fi lansat și la Iași, pe 14 iunie, la pomenirea a șase ani de la trecerea la veșnicie a Părintelui Justin, în cadrul unei conferințe omagiale care se va desfășura la Muzeul Unirii.

Materialul integral, cu tot cu punctul de vedere al Preotului Profesor Univ Dr, Ioan C. Teșu, la Ziaristi Online

Albumul poate fi comandată de la Editura Doxologia, AICI

Un extras PDF AICI: Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin Pârvu – 100 de Portrete de Cristina Nichituș Roncea – Doxologia, 2019

Vino să vezi „Jurnalul fericirii” Părintelui Justin Pârvu. Lansare-eveniment la Bookfest și Video de la Brașov. “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele JUSTIN. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, Doxologia, 2019

La salonul Internațional de carte Bookfest 2019 va fi lansat, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, Albumul de fotografii și evocări “Duhovnicul – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea” publicat de Editura Doxologia la Centenarul „Părintele Justin Pârvu”. Regizorul Nicolae Mărgineanu, esteticianul Mihail Diaconescu, eseist în domeniul filosofiei artei, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și venerabilul istoric Radu Ciuceanu, fost deținut politic și partizan în munți, împreună cu autoarea, vor vorbi despre uriașa personalitate a Duhovnicului României și despre fenomenul rezistenței anticomuniste, unic în întreg spațiul Europei de Est sovietizate, informează Evenimentul Zilei.

„În ultimii ani din viața Părintelui, Cristina Nichituș Roncea a reușit să realizeze poate cele mai reușite imagini cu îndrăgitul Duhovnic, care surprind într-un mod perfect sfințenia Părintelui, trăirea, smerenia și demnitatea unui chip voievodal, îmbrăcat în haine monahale. Cu siguranță sensibilitatea și delicatețea sufletească a fotografei trebuie să fi rezonat cu noblețea și sensibilitatea marelui pescar de suflete, Părintele Justin Pârvu, ca să poată suprinde în imagini taina unor astfel de gesturi cuvioase și sfinte”, scria revista Fundației Justin Pârvu. Pentru revista de teologie ortodoxă „Lumina Lină”, prozatoarea Mihaela Malea Stroe compară lucrarea, pentru revelațiile sale, cu „Jurnalul fericirii” Părintelui Nicolae Steinhardt, transmite și Doxologia.

Eveniment FB – Duhovnicul – Lansare Album Părintele Justin de Ziua Sf. Justin

Albumul omagial cuprinde, alături de fotografii, pastorale ale Părintelui Justin și evocări ale Patriarhului României, PF Daniel, Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan, PS Calinic Botoșăneanul și ale unor apropiați ai marelui Duhovnic, ca Maica Justina Bujor, Starețul Arh. Hariton Negrea și Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin.

Evenimentul se desfășoară chiar de Sf. Justin Martirul și Filosoful, la Standul Editurii Sophia – Supergraph – F06 , Pavilionul B2 de la Romexpo iar intrarea este liberă.

Vezi și Mărturisire: “Nu sunt o credincioasă practicantă, dar prin portretele dăruite nouă de Cristina Nichituș Roncea, Duhovnicul Justin Pârvu – dacă nu te-ai învrednicit tu să ajungi la el – vine el către tine, prin ființa lui”

După lansarea aniversară de la Mănăstirea Petru Vodă, lansarea Albumului publicat la Editura Doxologia a fost găzduită sărbătorește și de Galeria KronArt, din Brașov, în Ziua cinstirii memoriei martirilor din temnițele comuniste, 14 mai 2019, cu prezentarea făcută de mărturisitoarea Maria Trifan, profesor Crina Palas și artistul Gabriel Stan. Mai jos, câteva filmări emoționante de la eveniment, realizate de La Pas prin Brașov, însoțite de mai multe fotografii.

Albumul de fotografie „Duhovnicul – 100 de ani cu PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”, lucrare publicată cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Doxologia. Albumul a fost lansat pe 14 Mai, Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste la Brașov, Galeria de artă Kron Art, Strada Postăvarului 18. Vorbește Cristina Nichituș Roncea / YouTube Aici

Galeria Kron Art, str. Postăvarului nr. 18, Brașov – Gabriel Stan Painter

„Comunismul s-a impus în spațiul românesc ca regim de ocupație, vizând amputarea a două coordonate esențiale: cea națională şi cea creştină. Arestările masive s-au făcut indiscutabil pe criterii politice întâi de toate. Dar apoi s-a constatat că a fi român şi a-ți mărturisi credința în Hristos sunt vinile pe care comunismul, ca regim de ocupație, nu le-a putut ierta. Şi nu le iartă nici astăzi, de data aceasta nu prin condamnări la moarte, ci prin omitere. Iată de ce considerăm necesar un proces de recuperare a valorilor.”*
*Sursa: „Literatura detenției şi a rezistenței anticomuniste – rezumatul tezei de doctorat”, Doctorand Crina Mihaela Palas, Sibiu, 2011 /
YouTube Aici

ParinteleJustinParvu.Ro / YouTube Aici

Mai multe la Regizorul Nicolae Mărgineanu și profesorii Mihail Diaconescu, Ilie Bădescu și Radu Ciuceanu vă invită sâmbătă la BOOKFEST, la o lansare-eveniment. Fotografia ca mărturisire. Crina Palas despre Albumul “DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de portrete de Cristina Nichituș Roncea”. FOTO / VIDEO BRAȘOV

Sursa: Roncea.Ro

VIDEO: Minunile de la mormântul şi din viaţa Parintelui Justin Pârvu evocate de Părintele Hariton Negrea, lăsat de Duhovnicul Neamului la stăreţia Mănăstirii Petru Vodă, închinată Sfinţilor martiri şi mărturisitori ai secolului XX

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 16 iunie 2015

Probabil că nici unul dintre ucenicii sau fiicele şi fii duhovniceşti ai Părintelui Justin Pârvu nu trăiesc sentimentul că Părintele a murit şi nu mai este printre noi, cu noi. Dimpotrivă, prezenţa sa pare să sporeasca, acum, că nu mai este îngrădit de materie. “Nu vă mai plângeţi că ce va fi după ce am să mor! Da’ ce, măi, mă duc să dorm?”, spunea, şugubăţ, cu umorul său specific, Parintele, unui apropiat. Asemenea cuvinte ne-a lăsat şi Părintele Calciu pe patul de spital – chiar subsemnatului -, când ne-a avertizat profetic că duşmanii României ortodoxe se vor lupta cu el şi fraţii săi din închisori chiar şi morţi fiind, dar de dincolo, de va fi nevoie, Părintele ne va sprijini mereu cu braţul său, formând un lanţ neîntrerupt, între luptătorii din Ceruri şi cei de pe pământ. Şi aşa şi este. Şi nu era nevoie să fie dezgropat ca să ştim că aşa este. Pentru cei care ştiu, desigur.

Parintele Justin la Petru Voda 2009.01.06

Parintele Justin, la 90 de ani, mereu sprinten

Când ajungi la mormântul Părintelui Justin de la Mănăstirea Petru Vodă simţi cât de viu şi aproape este Părintele, la fel cum îi simţeai căldura minunată a mâinilor, sărutându-i-le, chiar şi în ultimele clipe de dinainte de punerea sa în mormânt, la patru zile de la sfârşitul său martiric. Descoperi cum mormântul îţi apare ca un vechi prieten. Oricât de mult timp ai fi departe de el, când îl revezi parcă de abia te-ai fi despărţit de el. Continui dialogul de unde rămăsesei… Acolo, înconjurând covorul de flori alese, aranjate cu dragoste şi simţ artistic de vrednice măicuţe, te întâmpină înscrise, ca stâlpi ai vieţii sale veşnice, cuvintele testamentare ale Părintelui Justin: Unitate, Pocăință, Ascultare, Rugăciune. Cât de simplu ar fi pentru orice creştin, darămite pentru fii şi fiicele sale duhovniceşti, să urmeze îndemnurile Părintelui, pentru a trai în lucrarea sa de iubire dumnezeiască, cu harul Sfântului Duh!

Parcă pentru a aduce aminte de aceste lucruri, în chip miraculos, după cum ne povesteşte stareţul de la Petru Vodă, Părintele Hariton Negrea, Părintele Justin s-a înfăţişat în mai multe rânduri, la mormânt, printre credincioşi, unor suflete pure: copiii unor pelerini. “Părintele Justin, în forma aceea de lumină, şoptea ceva la ureche fiecărui credincios care se afla la mormânt”, reproduce Părintele Hariton un fragment din mărturiile copiilor. O altă credincioasă a relatat apariţia Părintelui ieşind din Sfântul Altar în timpul unei slujbe. Să amintim şi că la începutul anului s-a înregistrat un fenomen fizic inexplicabil, fotografiat şi filmat. Mărturii despre minunile săvârşite de Părintele Justin în timpul vieţii sale pământeşti dar şi, iată, în cea veşnică, se adună cu sutele la Mănăstirea Petru Vodă, care pregăteşte o lucrare cu astfel de relatări autentificate, privind binefacerile aduse de Părinte, cu ajutorul Mântuitorului, a Maicii Domnului şi Sfinţilor, de la facerea de prunci la vindecări de boli cronice. Însuşi Părintele stareţ Hariton Negrea ne istoriseşte în interviul video de aici, o serie întreagă de minuni trăite, văzute cu proprii săi ochi, minuni la care a luat parte ca tânăr calugăr în obştea Mănăstirii de la Petru Vodă a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, închinată Sfinţilor martiri si mucenici ortodocşi ai dictaturilor secolului XX.

Cum ar fi, cum a umplut Părintele Justin, prin rugaciunea sa, cămările Mănăstirii cu faină, pentru pâinea pelerinilor, sub ochii uimiţi ai tinerilor monahi, cum a înmulţit mâncarea rugându-se pentru alte zeci de credincioşi sau cum a ajuns Mănăstirea să aibă lumină, după o altă serie de minuni de-ale Părintelui. “De fiecare dată când aprind lumina, mă gândesc că aceasta se datorează unei minuni a Părintelui Justin”, aminteşte azi Părintele Hariton, după ce ne poveşteşte cum a salvat o tânără de la pieire “bietul monah de la poalele Ceahlăului”, după cum îşi spunea, cu smerenie, Duhovnicul din Munţii Neamţului cu 16 ani de temniţă grea, “legionarul periculos” al Rapoartelor Securităţii şi, peste ani, ale unor aşa-zise “centre de monitorizare”. La doar doi ani de la plecarea sa, Părintele Justin se află azi, ca urmare a unei anti-legi, pe lista neagră a marilor personalităţi ale României care trebuie interzise, exact ca pe vremea bolşevicilor.

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitus Roncea

Fotografie din “Parintele Justin Marturisitorul” – Album foto de Cristina Nichitus Roncea

Pentru noi, cei care, deşi nu am avut privilegiul monahilor de la Petru Vodă de a fi clipă de clipă cu Părintele, dar am trăit la rândul nostru minuni extraordinare înfăptuite de Părintele Justin, care l-am bucurat dar ne-am şi întristat, “lucraţi” fiind de potrivinic, pentru a fi apoi mai puternic împreună, primiţi ca fii risipitori şi spulberând lucrarea vrăjmaşului, am rămas cu o amprentă de neşters: aceea de a fi conştienţi că am sărutat mâinile unui sfânt. Dar, mai mult decât atât, bucuria cea mai mare pe care ne-o putea aduce o vizită la Părintele Justin, era ca, la finalul programului său zilnic, după 20 de ore de slujbe, rugăciuni neîncetate şi mângâieri de suflete, să reuşim să-i aducem un zâmbet pe chip. Zâmbetul unui sfânt!

Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu - Manastirea Petru Voda, 2015 - Foto Cristina Nichitus Roncea

Parintele Staret Hariton Negrea la Mormantul Parintelui Justin Parvu la Pomenirea de doi ani, 16 iunie 2015

Lăsat de Părintele Justin să conducă Mănăstirea Petru Vodă după plecarea sa, Părintele Hariton, care ne împărtăşeşte şi cum a ajuns să se călugărească sub aripa Părintelui, a fost contestat de câţiva agenţi anti-români şi anti-ortodocşi cu filiaţii străine de România, în ciuda faptului că Duhovnicul Neamului îşi exprimase această dorinţă chiar pe patul de moarte. Aflăm azi, în acest interviu exclusiv, că Părintele Justin îi propusese încă din 2002 să devină stareţ. Părintele Hariton ne explică şi ce este cu acuzaţiile de “mason” sau “ecumenist” venite din partea unor personaje cu probleme patologice, ce a fost cu dezgroparea Părintelui Calciu, cât de unită este astăzi obştea fiilor Părintelui Justin, cât şi ce chestiuni grave ridică cipurile şi controlul total, aspecte enunţate cu putere de Părintele Justin.

Dar poate minunea cea mai mare pe care o răspândea Părintele Justin, în chip binefăcător, şi pe care o transmite şi astăzi celor ce nu s-au rătăcit pe cărarile întunecate ale nenumitului, este Dragostea, dragostea deplină, dragostea desăvârşită. Dacă nu eşti capabil să-ţi iubeşti aproapele – sau chiar şi duşmanul, după cum sublinia adeseori Părintele Arsenie Papacioc – nu îl iubeşti pe Însuşi Bunul Dumnezeu. Înseamnă că ai trăit degeaba. “Părintele Justin transforma sufletele noastre în bucurie în fiecare clipă”, evocă Părintele Hariton anii săi de ucenicie, în acest interviu plin de pace duhovnicească, acordat la pomenirea de doi ani, după o slujbă impresionantă, cu mii de pelerini. “Bucuriile sufleteşti pe care le-au împărtăşit alături de Părintele Justin să le aibă în permanenţă”, le doreşte Părintele Hariton tuturor celor care l-au cunoscut pe Bătrânul Duhovnic ca şi celor care îl descoperă astăzi, la mormânt sau prin interviurile, scrierile şi vorbele sale de duh. Ucenicul devenit stareţ nu uită să ne amintească în final de dragostea Părintelui Justin pentru Dumnezeu, Biserică şi Ţară. “Eu aşa am mers mereu, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate”, spunea Părintele Justin, întărind: “A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt”. Binecuvântaţi, Părinte!

A consemnat, Victor Roncea

Mai multe fotografii de la Pomenire, în curând, la Cristina Nichituş Roncea

Fotografii cu Părintele Justin, de la 94 de ani, AICI şi din Album, AICI

PS: Scuzaţi tremuratul camerei. S-a filmat după o minunată slujbă de noapte, care se termină pe la ora 6 dimineaţa, “ora lumii”, cum spun călugării, care respectă ora solară, şi după doua ore de somn, când reîncepe programul normal al Mănăstirii. Performanţa de a fi proaspăt după un asemenea program noi nu o avem, încă. Asta fac mult huliţii călugări “extremişti” pentru noi: se roagă neîncetat. Şi Dumnezeu le dă putere şi îi întăreşte în pravila lor de zi cu zi. Alături şi mereu împreună cu Părintele Justin!

O minune la Mormântul Părintelui Justin Pârvu. Mesaj de dincolo de moarte: “Sunt cu voi!”

Minune Mormantul Parintelui Justin Parvu ianuarie 2015“Şi de-o fi sa apar’ vreodata un duşman nesăbuit, să strigaţi atunci la mine şi-o sări şi din mormânt!”

Mănăstirea Petru Vodă informează: De mai mult de o săptămînă s-a observat la mormîntul Părintelui Justin un fenomen legat de condiţiile atmosferice exterioare: pe geamul de deasupra mormîntului vaporii de apă ce ies din pămînt se condensează într-un mod mai puţin obişnuit. În timpul zilei, dacă temperatura urcă peste 0 grade, în dreptul capului părintelui nu este nici un fel de condens, ci geamul este curat. În timpul nopţii şi atunci cînd temperatura scade sub 0 grade, condensul îngheaţă în forma trupului, iar în dreptul feţei îngheţul are un aspect distinct.

Geamul de deasupra mormîntului a fost adus de maicile de la Mănăstirea Paltin, pentru a proteja pe durata iernii florile pe care le aduc în fiecare săptămînă pentru a împodobi mormîntul. Am amînat mai multe zile relatarea fenomenului pentru a fi siguri că ceea ce vedem nu e o întîmplare, o părere.

Nu ne grăbim să afirmăm că este vorba de o minune, ci înţelegem şi prin aceasta că Părintele Justin este viu, pentru că sufletul său a fost cel mai viu suflet din cele pe care le-am întîlnit în această viaţă, şi că este adevărat ceea ce a spus cuiva în anul 1999: “Nu vă mai plîngeţi că ce va fi după ce am să mor! Dar ce, măi, mă duc să dorm?”

În Biserica Ortodoxă învăţătura adevărului este mai mare decît minunile. Dăm mai jos un cuvînt al Părintelui Justin din anul 2006, publicat într-un ziar local.

Integral şi mai multe fotografii, pe site-ul Mănăstirii Petru Vodă

Minune Mormantul Parintelui Justin ianuarie 2015

Alte mărturii despre Minunile Părintelui Justin AICI

Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, despre o altă minune a Parintelui Justin: “Eu am vazut!”

„Ceea ce am văzut eu la Părintele Justin… După ce am pus la masă vreo trei-patru rânduri, la trapeza, lumea a rămas fără ciorbă. Şi am mers la Părintele Justin: Parinte Justin nu mai avem ce să dăm de mâncare la oameni şi încă mai sunt pe afară… Şi a zis Părintele Justin: Am să vin eu să văd! Şi a luat Părintele Justin lingura aceea mare şi a dat de trei ori în cazanul acela cu ciorbă şi s-a făcut din nou ciorbă până în vârful lui. Eu am vazut acest lucru! Ceea ce înseamnă că Părintele Justin a avut puterea Cuvântului”, a marturisit stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, Părintele Hariton Negrea, la ceremonia de conferire a Cetăţeniei de Onoare Post-Mortem a oraşului Aiud, loc al pătimirilor Părintelui Justin întru Hristos.

Vedeţi şi:

Părintele Hariton Negrea, noul staret al Mănăstirii Petru Vodă: “Am văzut cu ochii mei minunile Părintelui Justin şi nimeni nu poate să mi le şteargă vreodată din amintire”

Florile de la Mormantul Parintelui Justin Parvu in cele patru anotimpuri. 60 de FOTOGRAFII plus VIDEO

Părintele Justin Pârvu, duhovnicul a zeci de mii de români

La Mormantul Parintelui Justin Marturisitorul

Mormantul Parintelui nostru Justin Parvu - Manastirea Petru Voda - Foto Cristina Nichitus Roncea

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 6

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 8

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 11

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 45

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul 25

La Mormantul Parintelui Justin Parvu Marturisitorul

Integral la ParinteleJustinParvu.Ro:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova