Cunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu, în timp ce fratele său geamăn, Alexandru Muraru, este cercetat de Parchet într-o cauză conexă acestui proces, pentru furt de documente din Arhiva Ministerului Justiţiei.
„Români împuţiţi, plecaţi din Miercurea Ciuc”, „Afară cu românii de aici”
Fostul adjunct al Securității din Timișoara a precizat, în această seară, că regretă faptul că a ars planul de atac al Operei, care a rămas la el. „L-am ars la mine în birou, regret că l-am ars, nu ne mai țineau doi ani în pușcărie, dacă îl aveam”
Biserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.
Nu uitaţi: Parintele Justin Pârvu:
“– Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?
– Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”