June 24th, 2015 
VR 
Foto Arhivele Naţionale: Daniel Siegfriedsohn
Colorizare: ColoRostariu
Detalii: 24 iunie 1927
Posts Tagged ‘Sanzienele’
Scrisoare din Basarabia
A mai trecut o iarnă, pe la Sânziene vine o telegramă de la puşcărie:
“Trimite-mi sandalele. Te sărut, mama”.
– Cum să i le trimit, dacă ea s-a dus în sandalele celea? nu se dumerea fata. Dar poate că le-a uitat în bordei şi n-are cu ce veni?!
Şi Oliţa a alergat în cătunullor, n-a găsit nici urmă de sandale în bordei. Cum o aştepta pe mama, a rămas în cătun, la una Caterina.
– Ştii ce, Oliţă, i-a zis femeia, mai fă şi tu ce poţi prin gospodărie, că o să am şi eu obraz.
Da fata, ca o furnică, fuga încolo, fuga încoace, la toate se pricepea, ba a săpat toamna şi cartofii cât era grădina de mare, şi i-a cărat, mititica, în casă.
– Vine mama ta, îi strigă într-o zi un om şi Oliţa alergă la drum.
Cu ochii duşi în fundul capului, gârbovită, mama abia mergea, sprijinindu-se într-un băţ. Până şi de la puşcărie i-au dat drumul mai înainte, aşa de bolnavă era. Când îşi văzu fata, sărută pământul, făcându-şi cruce: “E vie Oliţa! Mulţumesc, Doamne!” Cum a deschis uşa bordeiului, să creadă, să nu creadă? Au şi cartofi pe iarnă, şi morcovi, şi sfeclă roşie…
– Eu le-am câştigat, mamă, se lipi de ea Oliţa şi se uită la picioare: era tot în sandalele celea. De ce mi-ai spus să ţi le trimit, a?
– Ţi-am dat un semn că-s vie, fata mea.
În toamna aceea a trimis-o pe Oliţa la şcoală. Acum o mai rupea ruseşte, dar mai an holba ochii, nu înţelegea o boabă. Când o chema atunci la răspuns, un băiat din Bucovina îi traducea învăţătoarei ce spune Oliţa în româneşte.
Cum ajungea acasă, hai în pădure cu mama după lemne def oc. Odată, când se întorceau, mama zice:
– Oare ce-i asta, Oliţă? Parcă se învârteşte pădurea…
– Ai ameţit, mamă. Ta-are mai eşti slabă şi te-ai făcut mititică. Ia aşază-te pe creanga mea.
Mama nu se da, fata de colo:
– Hai, că eşti uşurică, ţine-te, mamă! şi o târî pe creangă până acasă. De atunci nu mai ieşea din bordei, doar că făcea focul.
Într-o zi nu ştiu care din elevi strigă: “Bujor, ia uită-te pe fereastră!” Era mama, venea într-un suflet, nu alta, s-o fi întâmplat ceva. Oliţa o zbughi afară, dar când să ajungă la dânsa, mama căzu:
– O scrisoare de la fe-te-Ie mele! Din Ba-sa-ra-bia! plângea ea.
Până acasă se târî mai mult în coate şi pe genunchi. De trei ori îi citi fata scrisoarea.
Era de la surorile ei mai mari.
– Mai citeşte-o o dată, o rugă mama, iar când au intrat în bord ei, îi spuse: Afară cârâiau ciorile, ia citeşte-o aici s-o ascult în linişte.
Fragment din Spiridon Vangheli – Copii în cătuşele Siberiei, Editura Doxologia, 2014
Sursa: Ziaristi Online
Cititi si: Ce le cer romanii din sudul Basarabiei presedintilor Ucrainei, Romaniei si Moldovei. DOCUMENT »
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Basarabia, Bucovina, Bugeac, Copii în cătușele Siberiei, Editura Doxologia, moldova, Romania, Sanzienele, Siberia, Spiridon Vangheli, sudul Basarabiei, Ucraina 
1 Comment »INEDIT. Icoana de luptă a oştirilor conducătorului Ion Antonescu în Razboiul Sfânt pentru dezrobirea Basarabiei: Sfântul Ioan Botezătorul, acum la Biserica Sf. Ştefan – Călăraşi din Bucureşti. FOTO/VIDEO EXCLUSIV RONCEA RO
„Să ne toarcem
din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie
drumul viitorului”
(Ion Antonescu, 10 mai 1941).
Bunul Dumnezeu a facut ca Icoana cu care au plecat la lupta ostile conducatorului Ion Antonescu, pe 22 iunie 1941, in Razboiul Sfant pentru dezrobirea Basarabiei, sa fie salvata si, apoi, donata parohului Bisericii Sfantul Stefan din Bucuresti, lacasul in care se inchina insusi Mircea Vulcanescu, a carui casa se afla in imediata apropiere. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul, care a mers in fruntea ostirilor in bratele preotilor militari voluntari, cum a fost si Parintele Justin Parvu, la intoarcerea de pe front avea urme uscate de sange pe ea dupa ce fusese pe pieptul atator soldati romani cazuti pentru eliberarea tarii si nimicirea bolsevicilor.
Parintele Constantin Carlan Ungureanu (foto), parohul Bisericii de pe Calea Calarasi – despre care puteti afla mai multe pe BisericaSfantulStefan.Ro – ne-a istorisit azi, la 73 de ani de la declansarea Razboiului Sfant si chiar in Duminica Sfintilor Romani, cateva date despre icoana imbibata in sange a celui ce a pornit in lupta general pentru a deveni maresal, conducator al statului si apoi, dupa lovitura de stat data de Mihai I impreuna cu sovieticii, “criminal de razboi” si erou-martir al neamului romanesc, conform plebiscitului TVR in care a fost declarat, in urma votului national, unul dintre cei mai mari romani din toate timpurile.
Tot Bunul Dumnezeu a randuit ca in aceeasi linie cu Biserica in care este icoana Maresalului sa fie si Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, ctitorita de Ion Antonescu si doamna sa, Maria, aflata acum, prin aceeasi pronie cereasca, la capatul Bulevardului Basarabiei din Bucuresti, in Piata Eudoxiu Hurmuzachi (fosta Piata Muncii/Bariera Vergului). Va prezentam azi, in premiera, relatarea Parintelui Constantin despre icoana si imaginea ei minunata, cu un Sfant Ioan Botezatorul – praznuit pe 24 iunie – care te priveste cu niste ochi mari, parca si el ingrozit de cele vazute pe Frontul de Est. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti martirii neamului romanesc!
Foto sus: Cristina Nichitus Roncea
Posted in Documentare, Top News Tags: Basarabia, Biserica Sfantul Stefan, Biserica Sfantul Stefan - Calarasi, Biserica Sfantul Stefan Bucuresti, Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, Bucovina, Dragaica, Duminica Sfintilor Romani, Frontul de Est, Icoana Maresalului Ion Antonescu, Ion Antonescu, Maresalul Ion Antonescu, Maria Antonescu, mircea vulcanescu, Ostasi va ordon treceti Prutul, Parintele Constantin Carlan Ungureanu, Parintele Justin pe Frontul de Est, Piata Sfantul Stefan, Razboiul Sfant, Sanzienele, Sfantul Ioan Botezatorul 6 Comments »Semnificatii ale zilei de 24 iunie: 83 de ani de la infiintarea Miscarii Legionare de catre Corneliu Zelea Codreanu. Mircea Eliade despre Noaptea de Sanziene si generatia interbelica. Ion Cristoiu in Historia despre Nunta lui Codreanu
Corneliu Codreanu: “In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:
“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.
Corneliu Z. Codreanu
Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.
Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.
Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”
Mircea Eliade: „Rareori în istoria creştinismului modern au fost răsplătite cu mai mult sânge posturile, rugăciunile şi credinţa oarbă în atotputernicia lui Dumnezeu.” (Memorii)
„Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi îşi aşează puşca mitralieră în poziţie de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulţiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat şi el, traversând grăbit curtea din faţa cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părţile apăreau jandarmii. Deţinuţii ieşiseră din camere şi se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau şi înălţau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână şi făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subţire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfăşură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, şi-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice şi se îndrepta către mijlocul curţii desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul şi se clatină. Toţi se repeziră spre el. Apoi Ştefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
– L-au împuşcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”
Noaptea de Sanziene
Vezi si Mircea Eliade si Noaptea de Sanziene a anului 1927
HISTORIA: Nunta lui Zelea Codreanu: un exemplu de marketing politic
După achitarea sa în procesul uciderii prefectului Manciu, Corneliu Zelea Codreanu organizează o manifestare publică de proporţii la Focşani, în 14 iunie 1925: nunta. O sută de mii de oameni participă ca nuni la nunta Căpitanului. Lider al Ligii Apărării Naţional-Creştine, Codreanu face din nunta sa un moment politic spectaculos. Succesul nunţii îl convinge să se rupă de A.C.Cuza şi să-şi întemeieze propria organizaţie politică.
Foto: Anul 1913. O fotografie rară, care îi înfăţişează pe Corneliu Zelea Codreanu, la varsta de 14 ani, elev la Liceul Militar de la Manăstirea Dealu (înfiinţat de omul politic Nicu Filipescu, pe cînd era ministru de Război), şi pe tatăl său, Ion Z. Codreanu
24 iunie – Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
ELIADE-SANZIENE: In experienta unui om autentic totul poate deveni simbol; poate asadar însemna un mod de a fi superior sau o realitate transcendenta
Prefata lui Mircea Eliade la Noaptea de Sanziene – editia Portugheza, 1963
Fiecare autor este partinitor în privinta cartilor sale. Poate ma însel, dar cred ca Padurea interzisa – Noaptea de Sânzienet este cea mai importanta dintre operele mele literare. De aceea, sunt fericit ca este si prima care apare în traducere portugheza. Cred ca, mai mult decât oricare alta lucrare de-a mea, acest roman ar putea sa-l intereseze pe cititorul portughez. Am petrecut aproape cinci ani în Portugalia, iar o parte din actiunea romanului se petrece la Lisabona, Cascais si Coimbra si, dupa cât mi se pare, este întotdeauna interesant sa-ti regasesti peisajul natal si pe compatrioti reflectati prin sensibilitatea unui scriitor strain. Si mai e ceva: daca i-am înteles bine, portughezii au o anumita conceptie a Timpului, a Mortii si a Istoriei care le permite sa intuiasca tema centrala (si „secreta”) a romanului. Ar fi nepotrivit sa analizam aici pe îndelete aceasta conceptie. Dar mi se pare ca pentru portughezi, ca si pentru români, Timpul, Istoria, Moartea si Dragostea îsi mai pastreaza caracterul de mister; timpul istoric nu este cu desavârsire desacralizat, asa cum e, de exemplu, în marxism sau existentialism. Cu alte cuvinte, omul nu este în exclusivitate o fiinta istorica; existenta lui nu decurge în mod exclusiv în timpul istoric. O existenta cu adevarat umana, o existenta integrala, cunoaste, de asemenea, timpul extatic al dragostei si al mortii.
Padurea interzisa nu este un „roman filosofic” în sensul restrâns al cuvântului, adica un roman în care autorul îsi expune conceptiile sale teoretice. Personajele sunt în mare parte intelectuali, iar timpul în care se petrece actiunea – 1936-1948 – nu a fost doar o epoca tragica pentru Europa, ci si o epoca în care teroarea istoriei nu mai îngaduia somnolenta spirituala de altadata. Niciodata „sensul existentei” nu a fost mai problematic, iar cautarea acestuia mai grabnica cum a fost în acei ani. Aceasta carte nu putea deci sa nu se resimta din cauza tensiunii epocii pe care o evoca. Cum nu îmi propun în aceste pagini preliminare sa fac un comentariu critic la Padurea interzisa, nu voi discuta niciuna din temele sau problemele ei. Deopotriva, nu voi insista asupra aspectelor simbolice ale romanului. Dar vreau sa precizez totusi ca nu am scris aceasta carte pentru a ilustra o anumita conceptie simbolica. Stiam de mult, din cercetarile mele asupra simbolismului religios, ca în experienta sau imaginatia unui om autentic totul poate deveni simbol; poate asadar însemna un mod de a fi superior sau o realitate transcendenta. As putea spune ca, într-o anumita masura si în mod misterios simbolul se ascunde în realitatea imediata; el se afla aici, dar noi nu-l putem descoperi întotdeauna pentru ca lumea moderna nu mai este „deschisa” la experienta simbolica. Orice rataciri – într-o padure, într-un oras necunoscut – pot „simboliza” rataciri initiatice în labirint. Oricare „exilat” poate fi un Ulisse în drum spre Itaca, în drum spre „Centrul” existentei sale, iar toate obstacolele pe care le întâlneste pe drumul reîntoarcerii sale „acasa” (= Centrul Lumii) pot fi valorizate ca tot atâtea încercari initiatice. De asemenea, orice „vehicul”? (un automobil, de exemplu) poate simboliza trecerea de la o forma de a fi la alta: trecerea de la profan la sacru, de la ignoranta la cunoastere (initiere), de la singuratate la nunta, de la viata la moarte etc. (Si asta pentru ca automobilul joaca un rol capital în acest roman si as vrea sa adaug aici ca unul dintre titlurile care mi-au trecut prin cap a fost Marele Vehicul, traducerea literala a termenului mahayana. Nu am pastrat însa acest titlu pentru ca atmosfera spirituala din Padurea interzisa este foarte îndepartata de cea din budismul mahayanic).
As vrea sa pot spune mai mult cititorilor mei portughezi despre constructia si redactarea acestui roman, început la Paris pe 27 iunie 1949 si terminat la Ascona pe 7 iulie 1954. In Jurnalul meu întâlnesc destule însemnari, dar ele nu constituie în realitate un „jurnal de roman” în sensul în care, de exemplu, André Gide a scris Le Journal des Faux-monnayeurs. Nu am avut un caiet destinat reflectiilor, observatiilor, planurilor consemnate pe masura ce scriam romanul. Cu alte cuvinte, nu aveam un „jurnal-atelier”, singurul care ar fi putut sa prezinte interes atât pentru scriitorii, cât si pentru cititorii curiosi sa afle cum se construieste un roman. In ciuda acestui fapt, regasesc totusi în caietele mele din acei ani unele însemnari privitoare la conceptia romanului ca gen literar, iar asupra acestei chestiuni voi insista putin.
Ma numar printre scriitorii care cred în necesitatea – mai mult, în insubstituibilitatea – „romanului-roman”, a romanului-naratiune pentru ca acesta depaseste, în lumea moderna, miturile. Naratiunea constituie o experienta literara autonoma si ireductibila, iar aceasta din simplul motiv ca naratiunea epica corespunde, în constiinta omului modern, mitologiei, în constiinta omului arhaic. Imi propuneam cândva sa scriu un eseu intitulat Despre necesitatea romanului-roman. As fi demonstrat în acest eseu ca omul modern, ca si omul societatilor arhaice, nu poate exista fara mituri, adica, fara „naratiuni” exemplare. Pentru simplul motiv ca ne spune ca ceva s-a întâmplat si ca aceste întâmplari au influenta în existenta anumitor oameni, naratiunea dobândeste o functie metafizica. Semnificatia metafizica a naratiunii nu putea fi presimtita de generatiile realiste si psihologizante, care atribuiau cea mai mare importanta analizei psihologice si apoi analizei spectrale, pentru a ajunge, în cele din urma, la procese facile de filmare a automatismelor psihomentale. Demnitatea metafizica a naratiunii însa este pe cale de a fi redescoperita de catre omul modern.
S-a vorbit mult de criza „romanului-roman” si s-a profetizat chiar definitiva lui disparitie. Chestiunea este mult prea complexa pentru a putea fi discutata în câteva pagini. Oricum, este vorba de o neîntelegere. S-a afirmat: dupa Proust, dupa James Joyce , dupa John dos Passos nu se mai poate scrie „roman-roman” precum Balzac, Stendhal sau Zola. Nimeni nu contesta aceasta, dar distrugerea limbajului epic, traditional, si în primul rând abolirea cliseelor si procedeelor la moda în secolele XIX-XX, nu au însemnat discreditarea definitiva a naratiunii. Au însemnat, cel mult, obligatia pentru scriitorii moderni de a readapta la tehnica naratiunii sensibilitatea literara contemporana. In zadar am încerca sa abolim naratiunea, substituind-o printr-un monolog interior sau printr-o notare laborioasa a fluxului psihomental: rezultatul poate fi orice altceva – psihologie, analiza lingvistica, poezie – dar cu siguranta roman nu.
Dezinteresul multor tineri scriitori si critici europeni fata de romanul-naratiune este o reactie împotriva saraciei intelectuale si a trivialitatii unei bune parti a prozei epice contemporane, dar banalitatea sau lipsa de originalitate a atâtor scriitori contemporani se explica prin mediocritatea lor artistica si nu trebuie atribuita tehnicii romanesti pe care o utilizeaza si care e, în general, cea a „romanului-roman”. Naratiunea îsi redobândeste cu adevarat demnitatea metafizica daca întâmplarile pe care le descrie corespund – în chip misterios si fara ca autorul sa fie constient – întâmplarilor exemplare din mitologie. Cum se ajunge aici, prin ce mijloace si apoi prin câte încercari reuseste un autor modern sa redescopere – fara sa o stie – sursa obscura si inepuizabila a miturilor si simbolurilor, este dificil de spus. Un lucru e cert: nu este vorba de o operatie abstracta si nici de o tehnica usor de învatat.
Recitind aceste pagini, am impresia ca nu am abordat multe din problemele pe care as fi dorit sa le discut. Dar asta se întâmpla întotdeauna când un autor îsi prezinta opera unui public strain si totusi foarte cunoscut. Nu vreau sa închei aceasta Prefata fara sa-i multumesc prietenei dedicate Maria Leonor Buescut care a muncit din greu atâtea luni ca sa traduca în portugheza acest roman românesc.
Mircea Eliade
Pusa in circulatie romaneasca de Mircea Handoca
Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Sanzienele – Dragaica
Cel mai mare om nascut din femeie (Matei XI, 11)
Crestinii ortodocsi si catolici praznuiesc, astazi, nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, profetul care a descoperit cel dintai ca Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu. Considerat Inaintemergatorul Domnului, el este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar si cel care a facut trecerea spre perioada Noului Testament. In memoria crestinatatii, el va ramane cel care, botezandu-L pe Mantuitorul Iisus Hristos in Iordan, a spus lumii, ca Iisus este cu adevarat Mesia, Marele trimis al lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in satul Ein-Kerem langa Ierusalim si este fiul Elisabetei (verisoara Mariei, mama lui Iisus) si al rabinului rural Zaharia. Nasterea lui a fost anuntata de Arhangelul Gavril care i-a transmis, totodata, preotului Zaharia, cand acesta se afla in templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. A venit pe lume cu aproximativ sase luni inaintea lui Iisus.
Predicator ascet, a activat numai in preajma raului Iordan. Predicile sale poarta, dupa parerea unor cercetatori, amprenta radicalismului esenian, anuntand iminenta Apocalipsei si a “Judecatii de Apoi”, indemnand la pocainta, botez si la ispasirea pacatelor.
L-a criticat public in mod repetat pe regele Irod Antipa pentru culpa de a se fi casatorit cu Irodiada, fosta sotie a fratelui vitreg Philippus, fapt care a atras intemnitarea sa in cetatea Machaerus din Pereia (azi in Iordania). La o petrecere cu multi oaspeti, dedicata aniversarii zilei de nastere a regelui, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat in fata tatalui sau vitreg Irod Antipa, solicitandu-i capul lui Ioan Botezatorul, in schimbul favorului de a-i deveni amanta. Potrivit Scripturii, Ioan Botezatorul a fost ucis in aceeasi seara, prin decapitare, iar capul sau i-a fost adus Salomeei pe o tava. Trupul lui Ioan Botezatorul a fost dus de ucenicii sai in orasul Samaria (azi in Israel), unde a fost ingropat.
Imparatul roman anticrestin Julianus Apostata (360-363) a ars ramasitele lui Ioan Botezatorul, imprastiindu-i cenusa. Capul i-a fost salvat si dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus in provincia Poitou (Franta). Din trup au mai ramas nearse numai un brat si un deget.
Ziua nasterii Botezatorului, o exceptie in calendarul ortodox
Nasterea Sf. Ioan Botezatorul a fost fixata cu 6 luni inaintea Craciunului, cand se celebreaza nasterea lui Iisus. Este atestata in secolele IV-V ale erei crestine. Sarbatoarea nasterii Inaintemergatorului Domnului reprezinta o exceptie facuta acestuia, intrucat sfintii si martirii sunt comemorati, de obicei, in ziua mortii, considerata a fi ziua nasterii lor pentru Imparatia Cerurilor. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Buna-Vestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul). Motivatia este aceea ca Sfanta Fecioara este cea dintai si cea mai mare decat toti sfintii, iar Sf. Ioan Botezatorul, potrivit proorociei facuta de ingerul Gavriil – este “mare inaintea Domnului” si s-a umplut de Duh Sfant inca din pantecele maicii sale (Luca I, 15), iar dupa marturia Mantuitorului insusi, “nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan Botezatorul” (Matei XI, 11).
Sanzienele – sarbatoarea zanelor bune
Praznicului Nasterii Sfantului Ioan i se suprapune o sarbatoare campeneasca, consacrata zanelor bune, cunoscuta in popor sub numele de Sanzienele sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra.
In credinta populara, Sanzienele erau considerate femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui, zeul suprem datator de lumina, caldura si hrana. Megalitii din Muntii Calimani, pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens. Muntii Calimani sunt, de altfel, locul unde se desfasurau unele sarbatori de vara din care au derivat, mai apoi, nedeile locale.
Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu “lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.
In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie. In dimineata de Sanziene, spre exemplu, inainte de rasaritul soarelui, oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva, ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergea sarbatoarea, in credinta ca in acest fel isi vor visa ursitul. Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par sau pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.Sarbatoarea Sanzienelor, este considerata miezul verii si in toate zonele tarii se pastreaza traditiile legate de pregatirile pentru strangerea recoltelor; de un respect deosebit s-a bucurat ritualul care se desfasura la holda de grau (Dragaica); bobul de grau, este dupa traditie, purtatorul chipului lui Iisus.
Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna. In unele sate din sud-vestul Bucovinei putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul “boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.In Bucovina, serbarea de Sanziene sau Dragaicele este denumita in limbaj popular si Amutitul Cucului. Interesant de stiut – cucul canta doar trei luni pe an, de la echinoctiul de primavara (care coincide cu sarbatoarea religioasa Buna-Vestire, sau Blagovestenie), pana la solstitiul de vara, la Sanzaiene (sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul – 24 iunie). Cand cucul inceteaza sa cante inainte de Sanzaiene inseamna ca vara va fi secetoasa. Tot de Sanziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.
Se poate spune ca sarbatoarea crestina a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul pare a fi fost instituita si spre a inlocui aceste sarbatori pagane, cu caracter agricol sau naturist, din perioada solstitiului de vara (22-23 iunie).
de Cornel Enache
Cronica Romana
www.razbointrucuvant.ro/:
Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui,
Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor,
Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,
Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.
Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.
Ascultati aici predica IPS Bartolomeu Anania la Praznicul Nasterii Sf. Ioan Botezatorul
Predica Parintelui Cleopa
“Prietenul Mirelui” – indreptarul iubirii smerite, jertfelnice si discrete
“Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”
Sf. Ioan Botezatorul, cel mai mare om nascut din femeie
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul (text)
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul – doua versiuni (audio)
