Posts Tagged ‘sfintii inchisorilor’

Cu ce cine ar putea sa se inceapa canonizarea martirilor basarabeni (I). Aviz amatorilor: „Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM. “Dar oare o vor face?”

„Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM

Deşi s-a considerat, o anumită perioadă, că regimul comunist, în politica sa de exterminare în masă, se conducea în special, aşa cum declarau în repetate rânduri Stalin şi acoliţii săi, de principiul luptei de clasă, în realitate, nimicirea indezirabililor se efectua şi în baza criteriului etnic. O dovadă elocventă în acest sens o constituie şi aşa-numita „operaţiune română”, instrumentată de vârfurile organelor de represiune din perioada Marii Terori – Nikolai Ezhov, şeful NKVD, şi Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, care au semnat câteva zeci de procese-verbale ale „dvoicii” de la Moscova, trimiţând la moarte, cu preponderenţă în baza criteriului etnic, câteva mii de persoane nevinovate de origine română din RASSM. Este adevărat că şi Troika Specială de la Tiraspol a condamnat la moarte sute de etnici români în baza aceluiaşi criteriu etnic, dar, până în prezent, nu s-a ştiut că românii moldoveni din pseudoformaţiunea statală „moldovenească” au avut parte de o „atenţie specială” din partea „corifeilor” terorii comuniste – Ezhov şi Vyshinsky. Cele câteva zeci de procese-verbale depistate în arhiva SIS al Republicii Moldova, semnate de cei doi „corifei” ai Marii Terori, înfiorează nu numai prin cruzimea fără de margini, ci şi prin pedantismul şi scrupulozitatea cu care a fost instrumentată „operaţiunea română”.

Listele persoanelor care au fost parte din aşa-numita „operaţiune română” erau alcătuite de NKVD din RASSM, vizate de şeful acestei instituţii de la Kiev şi, abia după asta, expediate la Moscova. După ce Ezhjov şi Vyshinsky semnau procesele-verbale de condamnare la moarte sau la ani grei de GULAG, respectivele procese-verbale, împreună cu alte documente adiacente, erau expediate la Kiev şi Tiraspol pentru a fi puse în aplicare sentinţele.

Condamnările la moarte în cadrul „operaţiunii române” au început la 8 octombrie 1937, când Nikolai Ezhov, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, tot el – comisar general al securităţii statului, împreună cu un alt călău notoriu, Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, au semnat procesul-verbal nr.1, cu care începea această monstruoasă şi imensă crimă, numită eufemistic „operaţiunea română”.

Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.

I. Leplevski, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al RSS Ucrainene şi şeful NKVD-ului de la Kiev, la 11 octombrie 1937, prin intermediul unei directive, ordona şefului NKVD-ului de la Tiraspol, Rivlin, să pună în aplicare neîntârziat sentinţa cu referire la cei 125 de oameni, condamnaţi la moarte de către Ezhov şi Vyshinsky, cu excepţia a 18 persoane, a căror execuţie a fost amânată. Printre cei 18 figurau mai mulţi reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi sovietice a RASSM din acea perioadă sau din perioada precedentă: Grigore Starâi-Borisov, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM; Iosif Badeev (Suslik sau Vanştein), secretarul Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U în perioada 1924-1928; Nikolai Golub, secretarul al doilea al Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U; Bogopolski Haim, secretar al aceluiaşi Comitet Moldovenesc Regional al PC(b)U în anii 1928-1930; Ivan Krivorukov, născut în Chişinău, fost membru al Sfatului Ţării, care a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, refugiat în stânga Nistrului, şef al „guvernului provizoriu muncitoresc-ţărănesc al Basarabiei”, cu sediul la Odesa, comisar al poporului pentru Agricultură în RASSM, în anul 1924. Cea mai mare parte din aceşti 18 demnitari de prim rang din RASSM vor fi executaţi ceva mai târziu şi doar pentru câţiva pedeapsa capitală va fi comutată cu ani grei de GULAG. Cel mai şocant lucru în drama acestor funcţionari importanţi din RASSM era faptul că decizia cu privire la includerea lor în categoria „spionilor români” a fost formulată de comandanţii unor detaşamente de grăniceri, care aveau totuşi obligaţiunea de a asigura paza frontierei URSS, şi nu de formulare a unor capete de acuzare unor demnitari de stat cu rang înalt.

La 13 octombrie 1937, la o zi de la emiterea directivei respective de către Leplevski, în închisoarea NKVD din Tiraspol erau executate primele 57 de persoane, iar încă peste o zi, la 15 octombrie – alte 48 de persoane. Sentinţa de condamnare la moarte a două femei – Domnica Tâmcişina din satul Slobozia, r-nul Codâma şi Marina Tanitoi, din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, în cazul celei dintâi a fost comutată cu 10 ani de lagăre, iar în cazul celei din urmă a fost anulată, aceasta fiind repusă în libertate – un caz aproape unic în istoria Marii Terori din RASSM. În schimb, Alexei Turtăcaldă, condamnat la 10 ani de lagăre, conform sentinţei din 18 octombrie 1937 – a fost împuşcat.

„Conveierul” morţii funcţiona practic non-stop la Tiraspol. Deja pe 10 octombrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky semnau un nou proces-verbal din cadrul aceleiaşi „operaţiuni române”, nr. 4, prin care erau condamnate la moarte 66 de persoane, iar altele 20 – la câte 10 ani de GULAG.

NKVD-ul de la Moscova cerea subdiviziunii de la Kiev, dar şi celei de la Tiraspol ca decizia privind executarea celor 66 de persoane să fie „pusă imediat în aplicare”. Pe 15 octombrie, 65 din cei condamnaţi la moarte pe data de 10 octombrie, de Ejov şi Vyshinsky, erau împuşcaţi în închisoarea NKVD din Tiraspol. Cel de-al 66-lea din această „listă a morţii” – Vasile Volghin-Piskunenko a fost executat o lună mai târziu – pe 16 noiembrie 1937.

(more…)

Despre Sfintii Inchisorilor cu sora lui Valeriu Gafencu, doamna Valentina Elefteriu, profesorul Radu Ciuceanu si Grigore Caraza, doamna Aspazia Otel si Parintele Justin la Vox News, cu Mbela Nzuzi si Victor Roncea. EMISIUNEA INTEGRALA


Emisiunea, realizata de Paste anul trecut, s-a incheiat cu un interviu realizat de Florin Palas cu doamna Aspazia Otel Petrescu si a inceput cu un cuvant al Parintelui Justin

Sora lui Valeriu Gafencu despre Mitropolia moscovita din Basarabia, Sfantul Inchisorilor si jertfa tatalui ucis de rusi, de Pasti 2010. VIDEO-Previziune

Tatal lui Valeriu Gafencu, model de lupta si jertfa romaneasca in Basarabia

În 1940, Basarabia românească avea să devină ţinta numarul 1 a Armatei Sovietice şi a NKVD-ului. Fugind din faţa hoardelor ruse, Valeriu şi tatăl său reuşesc să treacă Prutul în România mutilată, dar, spre surprinderea fiului, tatăl îl îmbrăţişează şi îi spune că se va întoarce înapoi în ţinutul cedat.
“Ce-ar zice toţi fraţii noştri basarabeni, şi cum mi-aş mai ridica ochii la cer, dacă şi eu şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ am fugi din calea asupritorilor şi n-am lua parte la suferinţa care ne aşteaptă? Vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă”.
La scurt timp după revenirea în Basarabia, tatăl e arestat şi deportat de comuniştii ruşi la Arhanghelsk, dincolo de Cercul Polar, unde, după mai puţin de un an de zile, moare.

Romania Uneste-te!

POETI DUPA GRATII. O carte exceptionala publicata de Manastirea Petru Voda a bunului Parinte Justin Parvu. Cuvantul Inainte al Doamnei Aspazia Otel Petrescu. Si o amintire din 1992 de la Vlaicu Ionescu si Zahu Pana

Motto: Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere

Şi du până la sfârşit chinul încercărilor,

Sfâşierea durerilor şi primeşte cu bucurie

Piroanele – întristărilor, ca pe o comoară a slavei.

Şi aruncat în fiecare zi în lăncile ocărilor

Şi lovit cu pietrele tuturor necinstirilor

Vărsând lacrimi de sânge

(Că totul izbuteşte plânsul de fiecare zi)

Vei fi mucenic.”
Cuv. 18, Simion Noul Teolog

Bună dimineaţa, Românie profundă! Azi ţi se face un dar deosebit pe care, după smerita mea părere, ar trebui să-l primeşti cu emoţionatele tale bătăi de inimă, drept aplauze pentru cei care în bezna temniţelor flămânde au făurit din flăcările durerii, pe nicovala suferinţei, candele de lumină pentru un veac românesc.
Este vorba despre o antologie selectivă a poeziilor făurite în închisoare, un adevărat monument de cultură, un templu în care suferinţa s-a cununat cu sufetul poetului, sacerdot fiind blândul Iisus, iubirea cea neînserată şi jertfelnică, viaţă, cale şi adevăr pentru nefericiţii întemniţaţi.
Aş dori să spun câteva cuvinte despre poeţii închisorilor, sărmane şi necuprinzătoare cuvinte, pentru aceşti îngeri, luminiţe calde şi strălucitoare în iadul întunecat al temniţelor.
Deşi ar susţine concludent afirmaţia de mai sus, mi se pare neavenit să rememorez acum caznele prin care au trecut toţi chinuiţii din temniţele comuniste: anchete chinuitoare, bătăi crunte, torturi grozave, de neimaginat pentru o minte normală, foame, frig, murdărie, teroare, dispreţ, umiliri degradante, muncă transformată în supliciu, pretexte infame pentru pedepse cumplite, cu un cuvânt: toată gama satanic diversificată în silnicii sadice. Nicio fiară n-ar fi putut îndura atâtea răni şi atâta nefericire.
Cred, însă, că e necesar să subliniez o latură importantă a descompunerii organizată pentru imbecilizarea persoanei. Pentru un scop atât de infam s-a pus la punct un program infernal, care şi-ar fi atins scopul dacă nu am fi luptat împotriva unui astfel de asalt al urii distructive. Deţinutului politic i s-au tăiat toate posibilităţile de a rezista muncii de imbecilizare: a fost lăsat fără legătură cu familia, fără orice fel de mijloc de cultură, ca, de exemplu, cartea, fără hârtie şi fără creion (s-au aplicat pedepse crunte pentru o mină de creion de un centimetru sau pentru un petec de hârtie cu puţin mai mare decât un timbru), a fost interzisă în celulă orice manifestare care ar fi putut întreţine o atmosferă spirituală etc.
În toiul urii dezlănţuite noi am luptat să ne disciplinăm asceza impusă şi să oprim efectele de imbecilizare, prin metodele noastre de rezistenţă. Am înţeles că slujirea unui ideal sfânt se face prin jertfă, iar jertfa este voluntară, şi se face prin iubire. Cea mai apropiată formă de iubire şi la îndemâna noastră era rugăciunea. Prin rugăciune am reuşit să aducem în prezentul nostru nefericit frânturi de timp pe care le trăiam ca pe o fericire. Acest miracol se făcea prin rugăciunea în comun. În timpul rugăciunilor comune nu mai simţeam povara recluziunii, ieşeam din teroare şi din abandon. Ne scufundam într-un ocean de pace şi de frumuseţe, acolo, între hâdele ziduri ce se tranformau miraculos în spaţiu binecuvântat. Clipa trăită în timpul rugăciunii în comun se dilata până la infinit, celula se făcea cer, se făcea biserică.

Pentru a ajunge la sentimentul de comuniune, de solidaritate în luptă şi suferinţă, o contribuţie colosală a avut poezia creată în detenţie şi care, pe căi diverse, unele chiar miraculoase, a circulat prin toate închisorile. Poeţii închisorilor au fost apostolii care au făurit un climat de frăţietate, de trăiri comune, de plâns împreună, de suferit şi de răbdat împreună, de visat şi de sperat împreună, de retrăit amintiri împreună. Datorită lor, „lacrima se făcea floare, împodobind amintirile”.
Datorită lor am descoperit calitatea harică, mistică, duhovnicească a suferinţei sublimată în felul acesta prin poezia lor, prin iubire şi mai ales prin rugăciune. Ei au contribuit enorm la salvarea noastră şi ne-au condus prin trăirile lor la transfigurarea suferinţei. Am învăţat să acceptăm suferinţa ca pe un dar divin şi prin aceasta i-am dat un sens transcendental. Am înlocuit clipele de revoltă cu o trăire în duh, durerea a primit un sens înalt, sublim, salvator.
Versurile poeţilor întemniţaţi, tâşnite din flăcările suferinţelor şi desăvârşite pe nicovala durerii, s-au constituit în candele de iluminare pentru toţi cei ce îndurau aceeaşi restrişte. Zidurile au început să vorbească o limbă ciudată în puncte şi liniuţe în sistemul „Morse”. Ţevile reci ale caloriferelor au devenit culoare de cuvinte fierbinţi, versurile şi cadenţele lor au devenit bătăi de inimi înfrăţite.
Nu este cuvânt să poată tălmăci cât de alinător era, într-un izolator infam, să-ţi culci capul pe o metaforă de Radu Gyr, să te acoperi cu plapuma unui vers de Nichifor Crainic, să îl iei de mână pe Ciurunga şi să suspini eliberat de însingurare, sărutând odată cu Vasile Voiculescu picioarele Îngerului durerii :
„Oprită să urce în ceruri vreodată, Durerea n-are aripi să-şi facă vânt, Ci calcă peste lespezi, încovoiată, Înger pururi încătuşat de pământ.
Adâncu-i glas n-ajunge la stele… Braţele-i vântură cenuşă şi lut Presărându-le peste răni grele. Dar Domnul a ales-o de la-nceput.
În ochii ei luceşte încă neînţeleasă Lumina, semnul lui izbăvitor, Şi a pus-o mai presus, crăiasă Şi pildă, îngerilor tuturor.
Ea nu ştie… dar când somnul o doboară În miezul nopţii şi-al tăcerii, Marii îngeri pe pământ coboară Şi se pleacă de sărută picoarele durerii.”
Îngeri ai durerii, aceştia au fost poeţii închisorilor, atât pentru noi, cei neloviţi de harul poeziei, cât şi pentru ei înşişi.
Credeţi că le-a fost uşor să urzească pentru noi şi pentru vecie versuri scrise cu „mistrii muiate în rană”? Ei nu au avut creioane şi nici hârtie, această infamă restricţie făcea parte din planul de imbecilizare pus la punct cu deosebită rigoare de fiarele urii, care, insultător pentru muncitorime, se intitula „proletară”. Instrumentele cu care au conceput versuri cutremurătoare au fost gândul şi memoria. Condeiul cu care au fost scrise versurile a fost gândul, şi foaia pe care acestea s-au transcris a fost memoria. O idee, un sentiment, o emoţie, o amintire, o trăire profundă se înveşmântau în cuvinte, în gând. Se organizau în vers tot în gând şi apoi versul se imprima, prin repetare, în memorie. Acesta odată însuşit, un alt vers se alcătuia în acelaşi fel în gând şi se alătura celuilalt prin repetare în memorie. Astfel se alcătuia strofa, poezia care, din repetare în repetare, se închega integral în plan mental. De aceea, multe poezii concepute în temniţă au rămas în forma lor frustă, fără îndelungă şi sofisticată elaborare. Poezia terminată era mărturisită colegilor de celulă, fiind imediat însuşită prin memorare şi apoi, prin mijloace ingenioase şi pline de curaj, versurile îşi luau zborul spre alţi confraţi, fraţi şi surori de suferinţă.
Astfel, prin memoria unora şi altora, s-au păstrat mărturii despre ce a însemnat teroarea comunistă, dezlănţuită fără încetare în hăul temniţelor, gheenă în care a ars fără încetare SUFERINŢA.
Aspazia OŢEL PETRESCU

Preluare de la: ROMANIA UNESTE-TE!

Foto: Victor RONCEA

Parintele Justin Parvu ne da dreptate in polemica aprinsa pe tema martirului roman Valeriu Gafencu: Sfintii sunt ai tuturor, dar stapanii masinii ateiste din Basarabia si marionetele lor vor sa se foloseasca de ei. VIDEO. Acatistul Sf Valeriu

Parintele Justin: – Masina ateista din Basarabia sau cea din Bulgaria, tot una sunt, mai: e acelasi stapan. Dar numai le spune cum sa joace: tu joci asa, tu joci altfel, tu joci glasul trei…
Reporter – Ca un fel de marionete…
Parintele Justin: – Sigur ca da! E o chestiune destul de grea: ziaristii se mananca intre ei, se lupta, uite ca asa e, ba ca asa… Dar realitatea e ca toti rad de noi!…

“Ca el nu e rus, e roman!”, mai spune bunul Parinte.

Poate o da Dumnezeu sa auda si cei vor sa ne invete ca Valeriu Gafencu e “moldovean”. Ca doar de-asta i-au ucis rusii tatal, in lagarele din Siberia!

“Dar, oare il vor canoniza?!”, ma intreb si eu

Inmormantarea profesorului Raul Volcinschi. In Memoriam. Ultimul interviu Roncea.ro, despre Biserica Sfintilor Inchisorilor de la Aiud si Dan Puric: “Pe oasele camarazilor noştri nu ei dispun, ci noi avem un cuvânt”

In loc de motto, o vorba de-a profesorului Raul Volcinschi despre epitaful lui J Edgar Hoover, faimosul sef al FBI, cuvant la fel de valabil si pentru dansul:

“Nu a cunoscut cuvantul frica decat din dictionar”.

NECROLOG

„Întoarce-te suflete al meu la odihna ta …”

Îndurerată familie şi întristată adunare,

Omul fără trup n-ar mai fi om, ar fi înger, omul fără suflet n-ar mai fi om, ar fi o vietate de rând, o maimuţă mai evoluată, cum se învăţa în anii trecuţi la şcoală, adică o fiinţă imaginară.

Astăzi, 12.01.2011, petrecem pe ultimul său drum pe Volcinschi Raul, profesor universitar, om de cultură în elita spiritualităţii româneşti.

Viaţa este alcătuită din lucruri triste, ce nu se pot înlătura. Marea virtute cere omului resemnarea, spunea Didon. Se resemnează, însă cel ce şi-a făcut în viaţă datoria de om, de semen, de creştin.

Un mare pedagog, Amos Komensky, spunea despre sufletul omului că este o sămânţă în care, deşi nu există forma plantei, se află fondul ei, care în anumite situaţii prinde rădăcini, creşte, formează ramuri, flori şi fructe. Sufletul omului cuprinde lumea, tot aşa cum sămânţa cuprinde în ea plante. Mai precis, sămânţa cuprinde în ea numai posibilitatea dezvoltării unei plante, iar sufletul putinţa cunoaşterii lumii. Unele dintre aceste adevăruri le-a cunoscut şi le-a împărtăşit şi studenţilor săi domnul profesor Raul Volcinschi. Fiecare om se realizează în viaţa sa trupească şi sufletească, pe trei planuri sau dimensiuni, care nu se pot inversa:

1)      prin propria lui fiinţă, după chipul lui Dumnezeu

2)      prin faptele sale

3)      prin opera sa

4)      prin urmaşii săi

Profesorul Raul Volcinschi s-a realizat în viaţa sa de om şi creştin prin aceste dimensiuni. Dacă hârtia este memoria omenirii, să urmărim aceste date scrise pe această hârtie, despre viaţa aceluia pe care-l petrecem dintre noi acum.

(more…)

A fost propus Eminescu spre canonizare de catre Vladimir Voronin? Despre Stalin, Beria, falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei. Articol de la un cititor Roncea.ro

Motto: “Atât de multã plebe transdanubianã, neuropaticã, pe deplin stricatã moraliceste si decãzutã fizic se pretinde a fi popor românesc încât în adevãr credem timpul sosit de-a dezgropa poporul veritabil, adevãrat popor românesc în locul spuzei de pehlivani cari au inundat orasele noastre de tãrmuri” – Mihai Eminescu

Scurta punere in tema: Seful comunistilor de la Chisinau, generalul sovietic Vladimir Voronin, a decretat cat a fost presedinte declararea anului 2009 drept “An al sarbatoririi a 650 de ani de la intemeierea Statului Moldovenesc”. Evenimentul a fost aniversat si consemnat in istorie inclusiv printr-un portal al “Academiei de Stiinte a Moldovei”, care prezinta, si azi,  “adevarul” despre cei 650 de ani de statalitate ai “poporului moldovenesc” si in care aflam, dupa cum scria Eminescu, ca lumea a fost refacuta de Dumnezeu pentru Rusia in 1812. Site-ul este folositor, pentru ca ne prezinta si “romanii” din conducerea moldoveneasca a Partidului Comunist Bolsevic si prim-secretarii CC al PCM, dintre care nu lipseste Leonid Brejnev, “parintele” rusificarii fortate a Basarabiei. Planul de actiuni al “maretului eveniment” este, si el, instructiv. Oficiosul Partidului Comunist din Republica Moldova a ilustrat atunci stirea despre decretul prezidential cu o harta a Moldovei (vezi mai jos) din perioada lui Stefan cel Mare (si Sfant). Din “Comisia de Stat” institutia de Vladimir Voronin prin Decret prezidential pentru actiunile de sarbatorire a 650 de ani de “moldovenism” face parte si…  seful calugarului Savatie Bastovoi, colonelul moscovit Vladimir Cantarean, Mitropolitul “Intregii Moldove”. Strategia “Moldovei Mari” si a “poporului moldovenesc” a fost elaborata de NKVD-ul lui Beria si Stalin, primul pas fiind infiintarea in 1924 a RASS Moldovenesti de la Nistru, in componenta RSS Ucrainene, pentru a absorbi apoi Basarabia romana in iadul sovietic si, ulterior, intreaga Romanie. Mijloacele de distrugere a Romaniei de catre diavolii rosii in diferite uniforme si rase au fost militare, teroriste si politice dar si “stiintifice” si “religioase”. Articolul de mai jos demonstreaza ca, practic, subordonatii in sutana de la Chisinau si Tiraspol ai generalului Kirill “al Intregii Rusii” (Moldova este parte a Rusiei?), sunt preoti si monahi in fals.

Despre falsa “Mitropolie a Moldovei” si Mitropolia Basarabiei

Dupa cum stim cu totii, Mitropolia Basarabiei a facut parte in vechime din vechea Mitropolie a Moldovei care tinea de Patriarhia Constantinopolului, asadar era si ea sub jurisdictia acesteia.

In momentul in care rusii (Rusia tarista) au luat pentru prima data Moldova, ei si-au numit episcopi proprii sub jurisdictia lor si astfel au incalcat practic chiar jurisdictia Constantinopolului.

In anul 1925, dupa ce Basarabia revenise de ceva timp din nou Romaniei, BOR a obtinut oficial patriarhatul prin acceptul Bizantului, avand sub jurisdictia sa si teritoriile canonice ale Moldovei Mari.

Asadar, cand rusii au luat o parte din teritoriile canonice ale Mitropoliei Moldovei au sfidat nu doar BOR-ul ci si intreaga Biserica universala , si chiar daca vor minti si vor duce situatia la absurd spunand ca BOR nu obtinuse la acel moment nici un drept si ca ei ar fi avut dreptate, atunci si eu le voi spune ca au incalcat insusi teritoriul canonic al Patriarhiei Ecumenice, pentru ca in acest caz, Mitropolia Moldovei ar fi fost inca sub jurisdictia ei.

Inca de la sinodul III ecumenic, Biserica dreptsalvitoare universala , fiind insuflata de Duhul Sfant, a hotarat prin glasul parintilor intaietate teritoriala pe criterii etnice. Acest canon da dreptate Ciprului in confruntarea cu Patriarhia Antiohiei si considera ca criteriul etnic este esential, Antiohia fiind obligata sa renunte la jurisdictia din Cipru; ultimele cuvinte ale canonului sunt cat se poate de elocvente: “I s-a parut, asadar, sfantului si ecumenicului sinod, ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT,  dupa obiceiul tinut din vechime, avand fiecare mitropolit ingaduinta (permisiunea), ca pentru propria lui asigurare sa ia opisele (copiile) celor ce s-au intocmit (hotarat). Iar daca cineva ar infatisa o hotarare potrivnica celor orinduite acum, i s-a parut intregului sfint si ecumenic sinod, CA ACEASTA SA FIE FARA TARIE” (Can. 34,35 Apost.; 6, 7 I Ec.; 2 II Ec.; 20, 36, 39 Trulan; 9, 13, 22 Antiohia; 3, 11 Sardica).

Domnilor partizani ai Mitropoliei lui IPS Vladimir “al intregii Moldove” (de pe ambele maluri ale Prutului?!), iata cui i se da dreptate: “ca fiecare eparhie (mitropolie) sa pazeasca curate si nestramtorate (neatinse), DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE MULT,  dupa obiceiul tinut din vechime”. Avem pe de o parte o mitropolie veche de peste 500 de ani care a tinut de Bizant si apoi de BOR dupa Autocefalie si pe de alta parte o mitropolie de 60 de ani care a tinut de PM. Asadar, care este mitropolia la care face referire canonul in acest caz: “DREPTURILE CARE I SE CUVIN EI, DE LA INCEPUT SI DE DE MULT,  dupa obiceiul tinut din vechime”? care este valabilitatea “lucrarii”(caterisirii) savarsite de Colonelul-mitropolit Vladimir cu Mitropolitul Petru? Ce valoare au oare actiunile unui ierarh inchipuit pe teritorii canonice straine?

Singurul lucru canonic pe care il poate face PM este sa renunte la jurisdictie. Un caz asemanator s-a intamplat si cu Sfantul  Dusan, care a fost afurisit de Bizant dupa ce a proclamat independenta Bisericii Serbiei pe criteriu etnic. Ori Sfantul Dusan nu este sfant, ci un dezbinator (ceea ce este fals), ori este sfant si Biserica Romana este autorizata in orice moment sa-si pastoreasca poporul  roman din Basarabia si sa izgoneazca pe oricine ii incalca teritoriile canonice.

Dar oare este doar o singura pricina pentru ca BOR sa faca aceasta? Nu, ci chiar mult mai multe care ne dau dreptate si atesta pretentiile noastre, pentru ca putem spune ca Mitropolia Moldovei ce tine de PM incalca mai multe hotarari canonice.

Spre exemplu, sa calatorim putin in timp si sa ne oprim la momentul in care Romania a pierdut Basarabia si o parte din mitropolie in fata rusilor. Un raspuns pentru o astfel de situatie ni-l da canonul XII al sinodului Trulan care obliga mitropoliile  sau episcopiile sa renunte la jurisdictiile lor daca acestea au fost date prin interventia statului sau imparatului: “CANONUL 12: (ALCATUIRILE BISERICESTI SA NU SE SCHIMBE PRIN INTETERVENTIE LA PUTEREA LUMEASCA) A venit (la cunostinta noastra), ca impotriva asezamintelor (legilor) bisericesti, alergind la stapiniri, au taiat in doua o eparhie (rnitropolie) prin act imparatesc (rescript, carte imparateasca), asa incit din aceasta pricina sint doi mitropoliti in aceeasi eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfintul sinod a orinduit (hotarit), ca de acum inainte sa nu se mai indrazneasca nimic de acest fel de catre vreun episcop, iar cel ce va incerca (intreprinde) un lucru ca acesta, sa cada din treapta (spita) sa. Iar cetatile cite s-au si cinstit (onorat) cu numele de MITROPOLIE prin scrisori (rescripte, carti) imparatesti, precum si episcopul care ocirmuieste acea Biserica, sa se bucure (beneficieze) numai de cinste, pastrindu-se adica pe seama ADEVARATEI MITROPOLII drepturile ei proprii. (CAN.34 Apost.; 6,7 I Ec,; 2,3 II Ec; 8 III Ec; 28 IV Ec.; 36, 39 Trulan)”.

Mai mult decat atat, sa tinem cont ca aici este vorba de imparat care era uns si nu de sef de partid, dictator ateu, care prigonea Biserica. Episcopul avea dreptul nu numai sa nu primeasca aceasta de la el dar nici sa nu asculte de dansul care era unsul Lui Dumnezeu. Al cui uns a fost insa Stalin? Prin ce sinod s-a hotarat predarea partii teritoriale canonice a Mitropoliei Moldovei, Moscovei? Prin sinodul internationalei oare? Prin sinodul adunarii „poporului”? Prin sinodul Partidului Comunist condus de „intaistatatorul” sau,”preafericutul” Stalin?

Aceasta este istoria „canonica” (jurisdictionala) a auto-intitulatei “Mitropolii a Moldovei”. Canoanele sunt foarte clare: Moscova trebuia sa renunte urgent la jurisdictia ei din Basarabia. Ce spun oare sinoadele ecumenice de cei care vor refuza sa aplice canoanele lor? Dar ce sa mai vorbim ca Moscova a mai incalcat si alte canoane (pentru asta e nevoie insa de un roman): s-a folosit de forta militara in scopuri bisericesti, s-au facut caterisiri fara drept la recurs si fara consultarea sinodului, s-a incercat modificarea originii unei etnii pentru fentarea canoanelor s.a., s.a…. Si cate mai sunt de spus…

Adrian I.
Foto-pamflet: Timpul.md

Doamna Aspazia Otel Petrescu: Eminescu, fratele din inchisoare


Fosta detinuta politic Aspazia Otel Petrescu, arestata pentru convingerile sale anticomuniste in iulie 1948, torturata, condamnata la munca silnica, cu detentie grea in penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni, Botosani, Jilava si Arad, eliberata dupa 14 ani, in iulie 1962, ne face o marturisire impresionanta despre rolul lui Eminescu in inchisorile comuniste si dupa eliberare, in Romania de ieri si azi.

Din valul ce ne bantuie

De lunga vreme imi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care imi ridica intrebari tulburatoare si pline de amaraciune. Nu pot sa nu ma jelesc cand observ cum se demoleaza valorile ce le consider imuabile si cat de concentrat se incearca restructurarea persoanei pe noi criterii, folosindu-se cu abilitate vechi concepte pentru noi reciclari. Oare cat de crestin si cat de ortodox este faptul ca se scotoceste cu impietate in personalitatea eminesciana pentru a scoate la iveala lipsuri pe diferite teme? Din ceata de tot felul de detractori ai sai mai lipseau si “sfintii”, frustrati ca nu au aflat in viata si in opera eminesciana un Eminescu teolog ortodox, pacat ce evident il scoate din pozitia de crestin roman, pozitie pe care in mod cert Eminescu o are in multe suflete de romani adevarati. Nu ma pot opri sa nu ma intreb: cui foloseste? Un posibil raspuns ce mi l-am dat ma infioara. Departe de mine intentia sa-mi permit o aparare a poetului sub orice aspect. Nici nu sunt competenta, nici nu am vreun fel de vrednicie si nici nu cred ca as misca cat de cat lucrurile pe o linie de bun simt. Dar am avut sansa sa ascult pe parcursul a trei ani cursurile eminesciene sustinute de emeritul profesor clujean Dimitrie Popovici. imi amintesc cu emotie concluzia esentiala la aceste cursuri, profesorul fiind un reputat comparatist. Dupa ce a identificat multitudinea de influente ce se resimt in opera eminesciana, a precizat, bineinteles cu argumente, ca ne gasim in prezenta unor influente care nu se pot urmari in detalii paralele. Este vorba de influente pe teme generale care se identifica cu usurinta, numai ca peste toate acestea se afla personalitatea poetului, care l-a ajutat sa se gaseasca mai curand pe deasupra lor cu puternice trasaturi proprii. Astfel Eminescu isi da seama de scepticismul funciar al epocii sale. Isi da seama ca el insusi este atins de boala secolului si intelege sa ia atitudine ferma impotriva lor. insetat de absolut si de desavarsire, Eminescu visa la revenirea la o arta influentata de o credinta adanca (a se vedea “Epigonii”). Cu toate ca nu practica aceasta arta in mod explicit in opera sa, ma intreb: cine indrazneste sa afirme cu certitudine ca in intimitatea sa nu a pastrat credinta insuflata de mama sa, profund credincioasa, si de influenta creatiei populare din care si-a tras puternic seva?

Salvata prin Rugaciunea lui Eminescu

Dupa cum am mai afirmat, intentia mea nu este sa reafirm si sa sustin adevaruri spuse si demonstrate de personalitati competente. Intentia mea este sa rectific, printr-o marturisire simpla si adevarata, nerecunostinta mea fata de Mihai Eminescu, care atat pentru mine cat si pentru foarte multi detinuti politic a fost apostol si profet si in ultima instanta fratele Mihai, cel ce cu “Rugaciunea” sa ne-a intarit si ne-a adus langa Maica Domnului, grabnica ajutatoare. Vreau sa imi cer iertare ca nu am marturisit la timpul respectiv cum m-a ajutat fratele Mihai sa ma salvez din mlastina deznadejdii in care ma aruncasera samaritenii comunisti, dusmani de moarte ai Eminescului, altul decat creatorul lui “imparat si proletar”. Zaceam intr-o disperare neagra, izolata in inchisoarea de la Mislea, blagoslovita cu patru ani de detentie peste cei zece executati deja. Singura, intr-un pustiu absolut, in total regim de exterminare. De nicaieri niciun ajutor, nicio lumina, nicio speranta. in negura totala brusc mi s-a iscat in minte “Rugaciunea” eminesciana. Mi-au tot revenit cu obstinatie versurile “inalta-ne, ne mantuie / Din valul ce ne bantuie”. A fost inceput recuperarii mele. Am realizat cu luciditate ca eram in valtoarea unui val ce ma bantuia si din care nu eram capabila sa ma ridic. Am realizat apoi ca doar Sfanta Fecioara Maria ma putea inalta pe aripa rugaciunii si m-am rugat Ei. Am scris despre acest moment apocaliptic din viata mea de intemnitata, dar nevrednica de mine am omis sa detaliez acest moment pe care azi il numesc “clipa mea Mihai Eminescu”. Prin versurile sale, el ma luase in experienta sa de credincios, m-a ajutat sa-mi aflu diagnosticul si mi-a indreptat speranta catre Craiasa ingerilor pe aripa rugaciunii sale. Cu regrete tarzii vin sa-i multumesc acum in numele meu si in numele tuturor suratelor mele cu care impreuna am tot murmurat superba sa “Rugaciune” si ne-am incalzit duhovniceste la sfintenia ei. Cu smerenie rostesc “de profundis” cuvantul “iarta-ma!”.

Biserica Ortodoxa, Maica spirituala a neamului romanesc

Cu riscul de a primi inca o anatema peste capul meu, voi incheia marturisirea mea cu afirmatia ca Mihai Eminescu a fost un puternic punct de sprijin in tragica noastra rezistenta la imbecilizarea comunista. Desfid pe tot cel ce habar nu are ce cutremurator adevar poate rosti suferinta. Acest adevar i-a dat Parintelui Constantin Voicescu premonitia ca este nevoie sa fie reafirmata legatura sufleteasca a lui Eminescu cu Hristos si cu Maica Sa, in pofida tuturor celor necredincioase din opera sa. Altfel, de ce ar fi construit parintele ultima sa predica rostita in ziua de 8 septembrie 1997 la Sfanta Liturghie oficiata la Mislea pe textul cunoscutei poezii eminesciene inchinata Maicii Domnului? Iata ce ne spunea Parintele Constantin Voicescu, el insusi fost detinut politic, deci stia ce a insemnat “Rugaciunea” Eminului pentru cei inchisi: “ne amintim de versurile inchinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum stiti considera Biserica Ortodoxa drept Maica spirituala a neamului romanesc”. Versurile evocate au fost considerate de Parintele Voicescu “adevarate file de acatist”. Si cum nimic nu este intamplator, ne-a mai spus atunci Parintele ca singurul cuvant de indrumare iesit din gura Maicii Domnului a fost: “sa faceti tot ce va spune El”, cuvant rostit la nunta din Cana Galileii. Si sublinia Parintele ca “in aceasta se cuprinde toata Evanghelia, alta cale de mantuire, alta cale de indumnezeire nu exista”. Si daca asa este, sa ne amintim ce ne spune El, blandul Iisus: “Cine este curat sa ridice piatra”. Si atunci ma intreb si eu nepriceputa, ce fel de mana are acel ce cuteaza sa ridice piatra ca sa loveasca in sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis in calitatea lui de martir si de roman crestin? Caci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, sa auda!
Aspazia OTEL PETRESCU

VEGHEA si ZIUA

Ce a uitat Savatie Bastovoi sa ne spuna din emisiunea sa de PR pentru superiorul sau, colonelul Vladimir Cantarean “al intregii Moldove”. Atacul Rusiei la adresa Romaniei, pe linie bisericeasca. TRANSCRIPT

Cand ai un ambasador, chipurile al Romaniei, pe numele lui Lazurca, ce, intamplator, il are drept nas chiar pe seful sau, Baconschi, si care se spovedeste la Mitropolia KGB din Republica Moldova, scuipand pe Biserica ta din Basarabia, pentru care in anii bolsevismului s-a murit in masa, sub automatele diavolilor rosii, iar in anii din urma “tara ta” s-a luptat cu Rusia pana la CEDO, cu toate resursele ei diplomatice, de la MAE la Patriarhie, cum se te mai miri ca la televiziunea “romaneasca” Jurnal Tv s-a deschis o oficina a colonelului Vladimir Cantarean, unde canta din balalaika calugarasul cel viteaz, talentatul scriitor, jurnalist si interpret Savatie Bastovoi, unul dintre preferatii intimi ai aceluiasi Lazurca?! (cam lunga dar merita)

V-am prezentat ieri doar o parte din operatiunea anti-romanesca declansata peste Prut prin tentativa de canonizare a Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, chiar de catre urmasii ucigasilor lui, care au schimbat uniformele NKVD pe sutanele generalului Kirill al Moscovei si “Intregii Rusii”; deci si al Moldovei, conform tuturor superiorilor si subalternilor din cazarma de la Chisinau, pe vremuri cu steaua rosie-n varf de bat, acum c-o cruce, ca da bine, e la moda si mai e si “non-profit”. Ah, Vladimirovici e Mitropolit “al Chisinaului si intregii Moldove”, deci si al Moldovei lui Teofan si… Stefan, nu-i asa?! 🙂

Astazi va prezint cateva extrase edificatorii asupra “misiunii” telecalugarului si invitatului sau mai mare in grad, omise din prezentarea sa de PR despre “Semnele bune ale anului”, care ne vin, vezi Doamne, numai de la Moscova, precum Oriente Lux (stim, stim: Stalin si poporul rus numai libertate ne-au adus!).

Cunoscatorii problematicii vor ramane masca citind ciudatenile de mai jos (altfel semnalate, tot de mine, aici). Fara (alte) comentarii (voi reveni, desigur 🙂 ):

„Care sunt relaţiile între Biserica Ortodoxă din Moldova şi Patriarhia Română? Actualmente sunt foarte bune. Avem relaţii prieteneşti. Mă cunosc foarte mulţi arhierei din Patriarhatul Român, fie din România, fie de peste hotarele României, dar care aparţin de Patriarhia Română. Sunt normale relaţii dintre mitropolitul Moldovei din Republica Moldova şi Patriarhul Daniel, cu care ne cunoaştem din timpul când dânsul era episcop vicar, apoi fiind la Iaşi în glumă întotdeauna când ne întâlneam discutam şi spuneam că noi suntem doi mitropoliţi în aceeaşi Moldova, numai că ne desparte Prutul. Şi, în timpul de faţă, relaţiile sunt bune. Câteodată facem şi câte un sunet la telefon. Îmi pare foarte bine că Patriarhul Daniel are dorinţă de a ameliora situaţia şi în Mitropolia Basarabiei în ceea ce priveşte încălcările canonice şi între noi, între Mitropolia Moldovei din Republica Moldova şi Patriarhia Română relaţiile nu au fost atât de rele cum erau difuzate. Noi nu suntem contra Patriarhiei Române, dor şi ei sunt ortodocşi, vorbim aceeaşi limbă, slujim în aceeaşi limbă. Noi am fost de la început şi rămânem tot pe aceeaşi poziţie că s-au încălcat canoanele bisericeşti. Şi atunci, în anul 1992, când a primit decizia Patriarhia Română să reactiveze Mitropolia Basarabiei, noi am fost contra, fiindcă atinci episcopul Petru, fiind oprit de a săvârşi cele sfinte de către Sinodul şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, el a fost primit în cadrul Patriarhiei Române, ceea ce s-au încălcat legile nu pur şi simplu a Bisericii Ortodoxe Ruse sau a Bisericii Ortodoxe Române, ci legile ecumenice, legile a întregii Ortodoxii. Iată aici am fost eu contra, m-am împotrivit, şi nu numai eu, şi ceilalţi slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, la ce am fost noi criticaţi că noi nu vedem viitorul, că noi trebuie să mergem pe cal călare în fruntea oastei noastre preoţeşti din Republica Moldova şi a creştinilor, da nu să mergem la coada calului. Acuma şi Patriarhul, Preafericitul Daniel cunoaşte situaţia care s-a creat şi caută ieşiri din această situaţie critică şi eu sper că Preafericitul Daniel, fiind bun prieten al Preafericitului Kirill, cu care nu aş spune numai că se cunosc, ci şi prieteneşte, o să găsească o soluţie pentru ca o dată şi pentru totdeauna să dispară această discuţie între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română. Eu aş dori ca şi vladâca Petru, conducătorul suprem al Mitropoliei Basarabiei, totuşi să ţină cont de aceea că cei preoţi care sunt catehirisiţi de către mine sau episcopii din Mitropolia Moldovei pentru încălcări canonice să nu fie primiţi în cadrul Mitropoliei Basarabiei, adică să spălăm de, să ne spălăm noi de cele răutăţi care există fie în Mitropolia Moldovei, fie în Mitropolia Basarabiei. În aul 1999, când a avut întrevederi aici în Chişinău între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română, apropo, din partea Patriarhiei Ruse a fost atunci mitropolitul Kirill şi din partea Patriarhiei Române mitropolitul Daniel, a fost primită o decizie ca nici Mitropolia Moldovei, nici Mitropolia Basarabiei să nu-i primească pe cei care trec dintr-o mitropolie în alta. Şi eu cred că ar fi bine ca pentru viitor să respecte această lege şi atunci noi am curăţa Ortodoxia de neghină, atunci nici nu am avea noi aceste probleme, dar noi, cu părere de rău, câteodată ne bucurăm că, iată, a trecut din Mitropolia Basarbiei în Mitropolia Moldovei şi clar că nu trece cel mai buni Şi clar că din partea Mitropoliei Moldovei trece în Mitropolia Basarabiei şi ei se bucură că au trecut. Iată avem cazul cu episcopia de la Ungheni. Părintele Ioan Mutu, părintele Petru… Ioan Porcescu au trecut din Mitropolia Moldovei în Mitropolia Basarabiei. Aici ei au fost opriţi de către episcopul Petru de a săvârşi cele sfinte pentru încălcări canonice, au fost primiţi cu drag acolo, apoi, peste vreo jumătate de an, s-au răsculat împotriva conducerii Mitropoliei Basarabiei. Au fost iarăşi opriţi. Apăi iată, bucuria pe urmă a venit să se plângă şi cei. Trebuie să avem această înţelegere între două mitropolii şi atunci o să ne meargă la întâmpinare şi conducerea statului, despte care noi am vorbit câtva în urmă. Şi atunci n-o s-avem noi probleme şi în societatea noastră, fiindcă conducerea ţării ne merge întotdeauna la întâmpinare şi, dacă aţi observat, merge la întâmpinare Bisericii Ortodoxe mai mult, fiindcă, după procentajul care există în societate, suntem la număr cei mai mulţi şi ar trebui nu numai la număr să fim, dar ci să avem şi această credinţă şi chiar să fim cu adevăraţi fii ai Bisericii noastre Ortodoxe.”

„Noi întotdeauna pe Patriarhul de care aparţin, adică de Patriarhul Kirill, pot să-l invit de sine stătător, da aceeaşi poate să facă şi Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei faţă de Patriarhul României. Unica, trebuie totuşi să ne lămurim cu existenţa Mitropolitului Petru. Eu cred că este normal şi bine ca mai departe relaţiile noastre să fie bune, relaţiile canonice, dânsul să depună o cerere fie cu întârziere, cu mulţi ani în urmă, către Patriarhul Rusiei şi Sfântul Sinod ca totuşi să primească această foaie de eliberare şi atunci i se ridică oprirea, el trece oficial în Patriarhia Română şi nu sunt probleme, nu există probleme. Pur şi simplu pentru mine ele există, că eu cunosc, eu fiind membrul Sinodului, că pe data de 5 octombrie 1992 episcopul Petru a fost oprit de a săvârşi cele sfinte şi oprirea aceasta nu s-a ridicat. Nu a fost ridicată oprirea, cel puţin eu aş cunoaşte, fiind membru al Sinodului şi eu cu această întrebare chiar m-am adresat şi către vladâca Petru. Dânsul spune că a scris astfel de scrisoare, a făcut această adresare încă către Dumnezeu să-l ierte! Patriarhul Alexie. Am întrebat în Patriarhie, au spus că aşa scrisoare nu au primit. Noi actualmente ne supunem Patriarhiei Moscovei, adică  suntem în componenţa acestei Patriarhii de aceea ar fi normal şi fiind dânsul hirotonit de însuşi Patriarhul Alexie atunci când a vizitat Republica Moldova, ar fi bine să facă această scrisoare ca să primească… Şi atunci nici nu există hotarele acestea între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei. Mai mult decât atât, noi aflând acum că se pregăteşte un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei în Republica Moldova ş-am aflat că este pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu, eu mi-am exprimat în auzul tuturor că eu o să-l primesc, fiind hirotonisit, neoprit de nimeni, de către Patriarhia Română, o să-l primesc în catedrala mitropolitană, o să slujesc împreună cu el, dar cu Preasfinţitul Petru unica problemă este că el este oprit şi nu am dreptul să coliturghisim împreună, da. Iată aceasta este problema toată. Dar nouă ni se pune problema că el este român, că eu sunt rus şi tote aceste întrebări care nu corespund adevărului. ”

Sursa: jurnaltv.md, duminica de dupa Craciunul rusesc, 09 ianuarie 2011, emisiunea “Pietrele vorbesc” de Savatie Baştovoi

Semne rele anul are: Biserica KGB din Moldova vrea sa il canonize la Moscova pe Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu. KGB-isti de la Chisinau se joaca cu Dumnezeu

In primavara anului trecut, un oarecare predicator din trena lui “Guru” Bivolaru a inceput sa dea ture frenetice prin Republica de la Chisinau, propavaduind la intoarcere “trecerea de urgenta” la “adevarata” Biserica Ortodoxa, cea de peste Prut, a KGB-ului. Sincer, la inceput mi-am spus ca individul e doar cretin. Sau exaltat. In cele din urma s-a dovedit, prin toate actiunile lui, ca este doar un “idiot folositor”, cum ar spune Lenin. Dar un idiot bine stipendiat, tocmai de la mama Rusia, care a ajuns sa conferentieze la Chisinau cot la cot cu tovarasul colonel Vladimir Cantarean, instalat de baietii cu ochi rosii de la Moscova in capul Bisericii Ortodoxe antiromensti din Moldova.

La inceputul lui aprilie avertizam ca atunci cand “Biserica Ortodoxa din Moldova”, respectiv UM BOM a KGB, face un pas, apoi sa fim siguri ca sunt deja calculati cel putin inca zece inainte. Printre altele, scriam: “Iata ca o alta veste ingrijoratoare vine de la locul vizitelor dese ale lui Danion Vasile. Rusoii cu care s-a infratit vor sa creeze o miscare politica nationalist-”moldoveneasca” de tineret care sa-l preia ca efigie pe Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, ba chiar sa-l propuna spre canonizare la ei, in BOM de sub Patriarhia Moscovei, ca – nu-i asa – era “moldovean”. Adica urmasii celor care au ucis barbatii familiei Gafencu, tatal si fiul, sa-l confiste si sa-i terfeleasca definitiv memoria. Pentru acest sacrilegiu este folosit Danion: ca sa-si poata legitima agitatorii serviciilor de informatii rusesti si “moldovenesti” actiunile anti-romanesti. Un alt hot cu rost de expozitii de martiri calca pe aceleasi urme. In final, dincolo de teologie, o sa le spun eu cat de simplu se rezuma povestea asta la o analiza informativa: sunt agenti sau doar rataciti? Raspunsul il stiu, fara indoiala, cei specializati. Dar, indiferent de acesta, raul oricum e facut.”

Evident, raul a fost facut. Si continuat. De la mai tanarul subaltern al lui Vladimir Cantarean, Savatie Bastovoi, talentatul jurnalist care in timpul liber mai presteaza si ca calugar, aflam ca vreo noua din cei zece pasi de care vorbeam mai sus au fost deja facuti. Intr-o emisiune primita cadou la Jurnal TV – televiziune care ruleaza si cu banii Romaniei, din “economiile” facute prin taierea alocatiilor “proastelor” de romance care mai fac copii – aflam ca Mitropolitul KGB, alte dati criticat abitir de calugarasul nostru cel viteaz, pentru apartenenta la gasca comunista, a hotarat deja canonizarea Sfantului Inchisorilor. A inchisorilor bolsevice, in care tortionarii de atunci aveau exact aceeasi stapani ca si urmasii lor de azi, Mitropolitul de la Chisinau si telecalugarul lui. Citez:

“Cu aceasta ocazie mitropolitul Vladimir a vorbit despre una dintre cele mai luminoase figuri din soborul noilor marturisitori care este Valeriu Gafencu. Dat fiind faptul ca marturisitorul Valeriu Gafencu provine din Basarabia, din satul Singerei de linga Balti, dar a patimit in inchisorile comuniste din Romania, Inalt Prea Sfintia Sa a precizat ca pentru canonizarea lui este nevoie sa fie consultata Patriarhia Romana. In cazul in care Patriarhia Romana nu prevede in viitorul apropiat canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu, Mitropolia Moldovei il va propune spre canonizare Sfintului Sinod al Patriarhiei Moscovei din a carui jurisdictie canonica face parte si care reprezinta instanta suprema, responsabila de canonizarile sfintilor.”

Cu alte cuvinte, diavolul rosu vrea sa-si canonizeze, chipurile, jertfa.

Imi pare rau ca trebuie sa-l avertizez, prieteneste, pe calugarul nostru de serviciu: Savatie, nu te juca cu Dumnezeu!

UPDATE: Precizari ale Mitropoliei Basarabiei in urma scandalului creat de calugarul TV Savatie Bastovoi si seful sau, colonelul Vladimir Cantarean “al intregii Moldove”

Ce a uitat Savatie Bastovoi sa ne spuna din emisiunea sa de PR pentru superiorul sau, colonelul Vladimir Cantarean “al intregii Moldove”. Atacul Rusiei la adresa Romaniei, pe linie bisericeasca. TRANSCRIPT

VIDEO: Parintele Adrian Fageteanu despre Biserica Rusa a lui Antihrist. “Cand o sa auziti ca in Rusia s-a ales cel putin un Mitropolit… sau ceva ortodox sa-mi spuneti si mie!”. Aviz amatorilor

La canonizarea lui Valeriu Gafencu deja si-au anuntat participarea si urmatorii colegi de credinta “adevarata” ai celor doi afabili interlocutori de mai sus:

Vezi si:

Mai bine in “iad” cu Parintele Justin Parvu decat in “biserica” din catacombele Moscovei cu predicatorul Danion Vasile. Sacrilegiile si minciunile cuplului de stilisti acoperiti Danion Vasile – Hristostom Manolescu. VIDEO

O analiza ingrijoratoare. Noul KGB planuieste crearea unui miscari nationalist-crestine in Basarabia care sa preia inclusiv energii din Romania si BOR. La Chisinau se-aprinde scanteia

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova