Deja a facut “fas” bomba celor doi Pat si Patason ai lui Tismaneanu, Dorel Maries, penalul presedinte prin fals in acte publice al fostei Asociatii 21 Decembrie si Dan Voinea, umflatul general cu o pensie astronomica de 140 de milioane, angajat pe usa din dos si la IICCMER, un fel de CC al GDS. E vorba de asa-zisul decret – “Do-cu-ment Sen-za-tio-nal” – cum ca cica Iliescu ar fi vrut sa transforme condamnarea la moarte a lui Ceausescu in inchisoare pe viata. Semnat, chipurile, in ziua de Craciun, 25 decembrie 1989. E simpatic si cum apare: Pat il prezinta si Patason “il confirma”. Dar cum. De rasul curcilor. Citez: “Generalul Dan Voinea confirma autenticitatea documentului. Generalul magistrat Dan Voinea, fostul procuror din procesul sotilor Ceausescu, a dezvaluit presei, joi, ca decretul prin care Ion Iliescu a comutat pedeapsa cu moartea a sotilor Ceausescu, in cea cu inchisoarea pe viata a fost redactat in biroul de la MApN al generalului Victor Stanculescu: ”Eu am aflat de acest document recent. Probabil ca mai stiau de el toti cei care atunci au fost alaturi de Ion Iliescu si generalul Stanculescu in biroul acestuia din urma: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu”.
Pai, daca el, procuror care l-a condamnat la moarte pe Ceausescu si “a studiat” 20 de ani Dosarele Revolutiei (alimentandu-si focul din vatra cu ele) “a aflat de acest document recent”, ce confirma de fapt Voinea? Ca e bou? La fel ca si cei care propaga acest fas, in frunte cu Cartianu, lustragiul de servicii al lui Tismaneanu?
Dincolo de faptul ca Voinea este acelasi individ avansat in grad de Iliescu si acelasi procuror care a tergiversat 20 de ani dosarele Revolutiei si Mineriade si, implicit, condamnarea lui Iliescu si Roman, cine iese bine din afacerea asta? Nu Iliescu, ca n-ar fi vrut sa fie criminal? Mosu’ insa, in loc sa profite de flasul celor doi, o tine una si buna, ca e “o provocare ordinara” si ca el a fost domnule criminal, el a vrut sa fie ucisi cei doi Ceausesti> Asa comunist de isprava…
Dar ce se doreste de fapt prin acest fals, parte a unei “strategii de marketing” (este fals pentru ca, intr-adevar, Iliescu este un criminal, 1) si 2) nu a stat nici o clipa singur in acea zi si 3) nu avea nici un interes sa nu-i omoare pe cei doi, dimpotriva – asta era ordinul!)?
Reinventarea unui subiect. Sa mai sugem si noi de la tzatza lui Basescu ceva, ca asa am supt si de la Constantinescu si de la Iliescu si de la Ceausescu.
Un articol pe aceasta tema, a suptului, in Curentul de azi:
Tismăneanu sondează reînvierea comunismului pe copii de 15 ani
George Damian: A apărut în ediţia de azi a României Libere un amplu interviu cu Radu Filipescu, preşedintele Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi un adesea aplaudat dizident român anti-ceauşist. Doar că interviul este plin de minciuni. Sau dacă nu sunt minciuni, în orice caz Radu Filipescu povesteşte pentru România Liberă altceva decât a povestit în public în urmă cu doi ani. Pe 7 octombrie 2008 am participat la o prezentare de filme documentare din arhivele Securităţii maghiare, prezentare care a fost îmbogăţită cu prezenţa lui Marius Oprea, Radu Filipescu şi Liviu Pleşa. Au fost vreo 40 de oameni în sala de la Muzeul Ţăranului Român în acea seară, iar mie îmi pare acum nespus de rău că nu am înregistrat discuţiile de atunci, pentru că altceva a spus Radu Filipescu în seara zilei de 7 octombrie 2008. Aşa că nu mai am la îndemână decât propria mea mărturie (şi a celor care au mai fost acolo şi au curajul să spună ce îşi amintesc).
În România Liberă de azi Radu Filipescu spune că în ianuarie 1983 „Într-o singură noapte, au distribuit, în mai multe cartiere din Bucureşti, 10.000 de manifeste realizate cu un aparat de imprimat pe bandă de plastic”. La Muzeul Ţăranului Român Radu Filipescu spunea că a apucat să pună manifeste într-o singură scară de bloc, iar când a intrat în cea de-a doua a fost luat pe sus de doi indivizi îmbrăcaţi în haine de piele şi dus la loc răcoros.
Grupul de Investigaţii Politice al lui Mugur Ciuvică anunţă că din 2006 pina in 2009, Vladimir Tismaneanu a primit de la Traian Basescu peste 32.000 euro din bani publici. Redau în rândurile de mai jos comunicatul primit de la www.grupul.ro:
Vladimir Tismaneanu a declarat in repetate rinduri ca intreaga sa activitate in comisiile prezidentiale a fost „pro bono” (fara nici un fel de plata, in beneficiul public). Ultima declaratie de acest fel a lui Vladimir Tismaneanu dateaza din 24 septembrie 2010 si a fost publicata pe blogul acestuia: „Cit priveste insinuarile ca presedintele Traian Basescu m-ar fi platit pentru efortul de a conduce Comisia Prezidentiala de Analiza a Dictaturii Comuniste, o spun din nou, cit se poate de limpede, am lucrat, ca si toti membrii Comisiei, pro bono”.
Grupul de Investigatii Politice publica un document oficial al Administratiei Prezidentiale care arata ca, pentru Vladimir Tismaneanu, serviciile pro bono implica deconturi consistente din bani publici.
In baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, GIP a solicitat Administratiei Prezidentiale o serie de documente si informatii privind sumele primite de Vladimir Tismaneanu in perioada 2006 – 2009. Potrivit raspunsului Administratiei Prezidentiale, in acesta perioada lui Vladimir Tismaneanu i s-au decontat 114.666 lei noi (aprox 32.000 euro).
Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, condusa de Vladimir Tismaneanu a functionat doar 9 luni, din aprilie pana in decembrie 2006. Pentru activitatea „pro bono” din aceste 9 luni, Vladimir Tismaneanu a decontat la Administratia Prezidentiala 56.965 lei (16.200 euro).
Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii din Romania s-a desfiintat in decembrie 2006, odata cu prezentarea Raportului privind condamnarea comunismului. A fost infiintata insa imediat o alta Comisie, avindu-l ca presedinte pe acelasi Vladimir Tismaneanu, Comisia Prezidentiala Consultativa pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. In calitate de presedinte al acestei comisii, Vladimir Tismaneanu a decontat la Administratia Prezidentiala 18.717 lei (5.600 euro) in 2007, 25.060 lei (7.000 euro) in 2008 si 14.035 lei (3.300 euro) in 2009.
In 2009, Vladimir Tismaneanu s-a implicat activ in campania electorala a lui Traian Basescu. Doar ca, atunci cind venea in tara pentru a-l sustine pe candidatul Traian Basescu, Vladimir Tismaneanu isi deconta cheltuielile din bani publici la Administratia Prezidentiala condusa de Traian Basescu.
Vladimir Tismaneanu a primit banii fara sa fi incheiat vreun contract cu Administratia Prezidentiala. Deconturile au fost facute doar in baza regulamentelor de ordine interioara ale comisiilor conduse de Vladimir Tismaneanu.
Grupul de Investigatii Politice a solicitat Administratiei Prezidentiale si copii ale deconturilor lui Vladimir Tismaneanu. Administratia Prezidentiala a refuzat sa ne puna la dispozitie documentele care ar fi aratat destinatia precisa a banilor publici primiti de Vladimir Tismaneanu.
PS INFO: Si unde credeti ca dormea “kominternistul pentru eternitate” cand ajungea la Bucuresti? Tot in “cartierul rosu”, al copilariei sale chinuite, alaturi de Nicusor, in chiar vila pe care Ceausescu i-a pus-o la dispozitie lui… Yasser Arafat:)
Pornit rău de tot împotriva lui Adrian Păunescu, domnul Vladimir Tismăneanu atinge performanţe nebănuite în distorsionarea adevărului. Una din recentele iniţiative este apelul la Monica Lovinescu împotriva lui Păunescu. Comentându-şi pe blog unul din editorialele apărute în Evenimentul Zilei, domnul Tismăneanu scrie: „Se cam uita faptul ca atat Monica Lovinescu, cat si Virgil Ierunca au fost membri ai Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Trecut in lumea celor drepti, Virgil Ierunca nu a apucat sa participe la redactarea ultima a Raportului Final, dar Monica Lovinescu a fost mereu alaturi de noi, o membra activa a Comisiei, asa cum a spus-o cat se poate de apasat N. Manolescu (lucru confirmat de Mihnea Berindei, care a tinut permanent legatura cu ea, si de Serban Cristovici). Stiu ce este scris in Raportul Final despre Paunescu si al sau Cenaclu, un text asumat de totimembrii Comisiei Prezidentiale, deci si de Monica Lovinescu.”
Raţionamentul e simplu: Monica Lovinescu a făcut parte din Comisia Tismăneanu, a fost o membră activă a comisiei, în Raportul Tismăneanu se spun nişte lucruri despre Adrian Păunescu, deci Monica Lovinescu a spus acele lucruri despre Adrian Păunescu. Impecabil. Doar că avem nevoie de puţină cronologie şi de mărturia directă a Monicăi Lovinescu pentru a lămuri chestiunea. Pentru aceasta îi sunt recunoscător Doinei Jela, care a publicat în 2008 volumul „O sută de zile cu Monica Lovinescu”. Aici este reprodus la pagina 141 un dialog Doina Jela – Monica Lovinescu din 21 septembrie 2006, când Monica Lovinescu spunea despre Comisia Tismăneanu: „Am înţeles că s-a luat la cunoştinţă şi de faptul că noi nu suntem decât cu numele, că nu vom putea merge la Bucureşti şi se vor ocupa, când va apărea textul, să ni-l comunice şi nouă, ca să avem o părere”. Raportul Tismăneanu a fost prezentat de Traian Băsescu în Parlament pe 18 decembrie 2006. Îmi vine greu să cred că Monica Lovinescu (care în septembrie 2006 habar nu avea ce scrie în raport şi se afla blocată la pat de multă vreme) a avut vreo contribuţie majoră în redactarea variantei finale a Raportului Tismăneanu. După moartea lui Virgil Ierunca din 28 septembrie 2006, care a afectat-o profund pe Monica Lovinescu este extrem de puţin probabil că aceasta a mai avut puterea să adnoteze cu acribie manuscrisul raportului şi să-şi impună părerile în faţa unei comisii extrem de eterogene. În plus, conform mărturiei Doinei Jela (op. cit., p. 181), în februarie 2007 Monica Lovinescu era deja incoerentă şi purta dialoguri cu oameni decedaţi cu multă vreme în urmă.
Observ, plin de furie, că de la o vreme, ori de câte ori dispare în noaptea veşniciei un scriitor român de prestigiu, imediat, din deşertul gândirii se ridică doi, trei sau patru vulturi hoitari care se reped să-i smulgă celui dispărut orice urmă de virtute sau talent.
Am în minte două cazuri care m-au cutremurat: valul de insulte azvârlit din prăpastia urii asupra criticului Mihai Ungheanu, avându-l ca autor pe Vladimir Tismăneanu, precum şi vârtejul de isterie barbară dezlănţuit la TVR 1 de Andrei Cornea împotriva lui Adrian Păunescu. Ţin să precizez că n-am schimbat în viaţa mea o vorbă cu domnii mai sus pomeniţi. Nu-i duşmănesc, nu-i preţuiesc, iar până acum mi-erau total indiferenţi.
I-am privit uluit cum împroşcau cu bale de turbare pe aceşti colegi ai mei pe care i-am iubit o viaţă întreagă şi mă opresc astăzi o clipă să-i întreb pe cei doi ticăloşi: Cum de îndrăzniţi să ne înjuraţi morţii chiar în ziua când îi ducem la groapă? De unde această pornire imbecilă de a ne spurca izvoarele? Poftei voastre scelerate de a ne însângera zilele când ne e sufletul cernit mă simt dator să îi răspund cu aceeaşi vehemenţă. Sunteţi doi provocatori de duzină, două jerpelituri. Să ne înţelegem, aveţi tot dreptul să nu vă placă ce au scris Mihai Ungheanu sau Adrian Păunescu – gusturile nu se discută, nu se amendează –, dar sunteţi de-a dreptul ticăloşi când voi, fiii unor torţionari comunişti, veniţi şi îi acuzaţi pe prietenii noştri dispăruţi că fac parte din şirul marilor vinovaţi care au întronat şi slujit dictatura stalinistă în România.
Să tragem răbojul din grindă şi să socotim: tatăl dumitale, domnule Vladimir Tismăneanu, cunoscut sub numele de Leon Tismineţchi, zis Ciungul, a fost agent KGB de când a dat în pământ şi până a murit. Stabilit în România după 23 august 1944, el raporta periodic Ambasadei sovietice tot ceea ce se întâmpla în cadrul CC al PCR. La cererea expresă a lui Gheorghiu-Dej, Hruşciov a aprobat să fie eliminat din cadrele activului de conducere. A fost trecut lucrător la Editura Politică, sub conducerea lui Walter Roman, unde a tradus, sunt dator s-o spun, în chip excelent operele lui Vladimir Ilici Lenin. Ani lungi m-am delectat cu scăpărătoarele lui întorsături de fraze. Reproduc din memorie o misivă a lui Lenin către un secretar PCUS de gubernie: “Stimate tovarăşe N, pentru victoria revoluţiei împuşcă-i imediat pe toţi culacii din gubernie, pe toţi ţăranii mijlocaşi şi şi pe şovăielnici”. Acest şi adverbial îi dă şi astăzi emoţii calofilului care sunt. Pe când tatăl tău se străduia să ne pună sub ochi asemenea “opere”, tatăl lui Mihai Ungheanu ara pământul în arida câmpie a Bărăganului. N-a fost membru al PCR, dar, se înţelege de la sine, el a impus comunismul în România.
Şi acum între noi, domnule Andrei Cornea. Vreau să te învăţ o rugăciune musulmană. Iat-o: Dă-mi, Doamne, să ştiu multe, dar să nu trec prin toate. Dar nu! Tu, balaure filozof (cu s sau cu z, nu ştiu cum îţi convine?), vrei să treci de-a curmezişul prin toate şanţurile.
Adrian Păunescu este, după părerea mea, un poet excepţional. Uneori cu aspre scăderi. Dar nu asta mi s-a părut că te interesează pe dumneata, ci faptul că, în timpul comunismului (adică în timpul vieţii noastre!), a scris când n-a avut încotro şi versuri închinate regimului pe care atât de mult îl urăşti, încât îmi vine să cred că eu, şi nu dumneata, sunt fiul lui Paul Cornea, fost secretar al CC al UTC între 1948 şi 1954. Domnul Paul Cornea, pentru cultura căruia nutresc un deosebit respect, era în acei ani legătura directă a tuturor organizaţiilor de tineret cu următorii tovarăşi din conducerea superioară: Ioşka Chişinevski, Leonte Răutu şi Ofelia Manole.
Chişinevski a fost poate cel mai mare ticălos dintre toţi comuniştii care au pus pingeaua pe grumazul ţării ăsteia. Răutu nu lăsa să mişte nici frunza, nici ramul şi nici un vers din Eminescu. Iar Ofelia Manole… ei, tovarăşa Ofelia Manole, secretară de partid a comitetului regional Bucureşti, a fost cea mai sumbră ticăloasă care a trecut pe Bulevardul Magheru. Bătrânii scriitori pe care i-am cunoscut şi care mi-au rămas în inimă ca mari maeştri preferau să ajungă în Piaţa Unirii ocolind pe la Giurgiu decât să dea ochii cu tovarăşa Manole. Cred că nici Elena Ceauşescu n-a reuşit decât arareori s-o egaleze pe tovarăşa Manole. Cu toţii au răsuflat uşuraţi în ziua când un soldat, îndrăgostit de nepoata tovarăşei, a introdus două rafale de gloanţe în inima ei iubitoare de literatură, pe motiv că i-a refuzat mâna nepoatei sale. Dacă ai şti ce jale a fost în Bucureşti, şi acum sunt oameni care lăcrimează!
În anul 1948, când tatăl dumitale ţinea o strânsă legătură cu corifeii comunismului românesc, învăţătorul Constantin Păunescu, din comuna Bârca, judeţul Dolj, intra în închisoare pentru ani lungi şi grei fiindcă fusese membru al Partidului Liberal. Nu ştiu dacă veniseşi pe lume, dar tocmai în anul acela (ca să vezi brodeală!) marele George Călinescu era dat afară de la catedra pe care o deţinea la Universitate şi în locul lui era numit un dentist, un tinichigiu (bine-a zis psalmistul mai anul trecut că şi azi avem nevoie de tinichigii şi chelneri), răspunzând la numele de Ion Vitner şi care-l avea asistent – ţin’te bine, neică! – pe tovarăşul Paul Cornea. Buldozere, progres şi luptă pentru ridicarea României pe noi culmi. Călinescu nu s-a mai întors niciodată la catedră. Nea Costică Păunescu s-a întors acasă ca să moară. Iar Adrian, fiul său, trebuie să plătească în eternitate pentru faptul că nea Costică a ales greşit: în loc să se ţină de pulpana roşie a lui Papaşa, credea în Brătieni şi în I.G. Duca. Când mor scriitori ca Ungheanu şi Păunescu, neamul românesc simte că i se rup un braţ, un râu sau un codru. Norocul acestui pământ este că în aceeaşi noapte, undeva într-un sat sau într-un oraş, la apus de lună sau la răsărit de soare, se naşte un alt soldat care să acopere tranşeea rămasă goală.
Când ai ajuns la capătul competenţelor, când eşti dărâmat moral şi toate straturile de falsă imagine de dizident şi intelectual create cu grijă au dispărut, autovictimizează-te! Ţi-ai atins nivelul de incompetenţă? Victimizează-te! Simplu, la obiect şi fără drept de apel. Mă refer, desigur la furtuna din paharul cu apă de săptămână trecută, când Vladimir Tismăneanu a anunţat că a fost ameninţat cu moartea, prin intermediul a două scrisori primite la sediul universităţii dn Maryland unde predă (cică!). Conţinutul celor două scrisori nu a fost făcut public: “Limbajul extremist, abjectia isteroida a insultelor, ma impiedica sa le reproduc”, afirmă Tismăneanu. Totuşi nimic nu l-a impiedicat să menţioneze că hate-mail sosite in noiembrie au pe plic stampila “Revista Romania Mare”. Departe de mine să îl apăr de Vadim Tudor, un individ pe care îl detest profund. Departe de mine şi gândul de a-i face puţintică reclamă lui Volodea, a cărui imagine publică este în acest moment egală cu zero, limbiştii de serviciu nepunându-se la socoteală (Oişteanu, Andrei Codrescu, Michael Shafir, Petru Clej şi trupa). DAR, momentul este perfect pentru a deschide cutia Pandorei: uciderea lui Petru Culianu şi autovictimizarea unor falşi dizidenţi, pentru a-şi creea notorietate şi veridicitate.
Michael Shafir, profesor la facultatea de studii europene din Cluj-Napoca (care organizează simpozioane despre anticomunism, dar discută în faţa audienţei reduse despre “pericolul” NapocaNews) se autovictimiza şi el, prin intermediul lui Alin Fumurescu, ziarist de şantaj format la şcoala lui Liviu Man şi apoi a lui Sorin Roşca Stănescu. Ameninţarea, evident antisemită, căci Shafir este evreu. Autorii presupuşi? Cine altcineva decăt bau-bau de serviciu, nazistii de la Noua Dreaptă, căci adresa de email de unde provenea mesajul de ameninţare era [email protected]. Am emis atunci trei ipoteze: că mesajul e fabricat chiar de Shafir, că dubiosul Fumurescu este autorul (se plictisea lumea citindu-i materialele seci de pe VoxPulica şi a creat senzaţie!), sau că autorul e Constantin Burlacu. Autorul era chiar Constantin Burlacu, personaj dubios emigrat în SUA, adept al unei ideologii melanj între păgânism-nazism şi legionarism, suspectat de uciderea omului de cultură Ioan Petru Culianu. Am avut o bănuială de milioane, căci Ctin Burlacu, care de cel puţin 10 ani nu face altceva decât să agreseze prin email toţi jurnaliştii români, făcându-i troacă de porci în cel mai abject mod cu putinţă, transformându-i pe toţi în ţigani, evrei şi compunându-le mesaje “prietenoase” de dimensiuni apreciabile (acum 7 ani am primit, alături de nişte membri ai Noii Drepte, emailuri de câte 10 pagini de la acest Burlacu. Toţi eram făcuţi în fel şi chip: unul era turc, altul evreu, eu eram ţigan!), s-a scăpat. Mi-a trimis, din greşeală probabil, un email în care Burlacu ([email protected]) purta un dialog chiar cu posesorul adresei [email protected]. Un dialog evident fabricat, Burlacu vorbind cu el însuşi şi ridicându-se singur în slăvi. Deci, dlor. Fumurescu şi Shafir, v-am rezolvat cazul!
Titus Filipas: Spiritul de geometrie la domnul Neagu Djuvara
De blogideologic
„De fapt, dacă priveşti sferic, dreapta e la centru.” Eu ştiam ceva numai despre vederea emisferică a ochiului de peşte. Iar Blaise Pascal scria despre spiritul de geometrie şi spiritul de fineţe : în spiritul de geometrie „les principes sont palpables, mais éloignés de l’usage commun … Mais dans l’esprit de finesse, les principes sont dans l’usage commun et devant les yeux de tout le monde.” Atât despre „vederea sferică” a lui Neagu Djuvara. Cu ce prilej a fost declaraţia sa de optică geometrică ? +O parte importantă din intelighentsia românească s-a reunit aseară la Marriott pentru a discuta despre „reperele intelectuale ale dreptei”.+ Crema cremei intelectuale din România este listată la https://www.romanialibera.ro/arte/carte/despre-morala-dreptei-cu-intelectualii-romani-207392.html : „cei mai prestigioşi intelectuali ai ţării […] Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici.” Andrei Pleşu are vizibile scăderi de memorie, a ajuns să confunde revoluţia (melanj sângeros între răscoala de la 1907 şi răscoala din Tatar Bunar, totul coordonat în doctrina anti- românească a lui Rakovski) cu CPUN-ul. Dar ochiul de veghe în vîrful piramidei de dreapta este cel al lui Gabriel Liiceanu : „este nevoie mereu de o busolă care să arate nordul moralităţii […] intelectualii să devină repere morale şi să se instituie ca moralişti.” Dacă situaţia României nu ar fi atât de tragică, împinsă aici de „societatea civilă” ai cărei lideri au fost, şi sunt, aceşti culturnici GDS, aş râde.
“Desigur, aparitia presedintelui Basescu la catafalc a fost regretabila” – Rodica Culcer, director TVR, membra GDS, editorialista la foaia “22”, fosta secretara la Ambasada SUA din Republica Socialista Romania si cunoscatoare a Directiei a III a Securitatii, fosta propagandista la “Era Socialista – Revista teoretica si social-politica a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman” si documentarista pentru Rapoartele inaintate Comitetului Central al PCR de catre Institutul de Stiinte Politice si de Studiere a Problemei Nationale aflat sub cupola Academiei de Stiinte Social Politice a RSR “Stefan Gheorghiu”– scoala de cadre a PCR si Securitatii, fosta bagatoare de seama la Asociatia pentru Dreptul International si Relatii Internationale a RSR (ADIRI – alaturi de un Nastase, Brucan sau Verona 🙂 ), presupusa ofiter acoperit la SIE si altele
Degeaba a stat presedintele Romaniei, Traian Basescu, ca un caraghios, la capacul urnelor celor doi trotkisti cremati, Lovinescu si Ierunca, facuti praf si pulbere si adusi cu onoruri nationale la Ateneul Roman; pentru un simplu gest uman – o floare unui poet mort – devine, dintr-odata, demn de “lepadat”. Si nici nu cantase cocosul de trei ori…
In urma cu doi ani, Alina Tatiana Mungiu Pippidi (numele complet) – catapultata in 1990 de la sefia organului UASCR Iasi “Opinia Studenteasca” pana la Bucuresti, pe seama relatiilor neortodoxe ale tatalui ei, Ostin Mungiu -, a scris un text oribil: “La moartea unui clovn“. Era vorba de George Pruteanu, pe numele sau intreg George Pruteanu – Solomonovici, fiul unui medic evreu provenit din Husi si stabilit la Iasi. Dupa ce sarea de vreo cateva ori pe cadavrul inca neracit al fostului sau coleg, pe la jumatatea ritualului, Alina Mungiu ne oferea in textul vitriolic publicat de Romania libera (a milionarului cu stagii in strainatate Adamescu) si unul dintre motivele rafuielii ei cu un mort, care nu mai putea sa-i dea vreo laba in osanze ca sa o culce jos, in troaca ei kominternista de la GDS: “Nu mai era multumit sa fie un simplu deputat taranist si incepuse sa faca propaganda sovina antimaghiara. In unele seri incerca sa aduca subiectul si pe post. Pe masura ce George se lua mai in serios, audienta lui scadea, asa cum ii prezisesem. Pana la urma, departamentul de programe l-a scos de pe ecran, iar eu nu m-am opus”. Tovarasa secretar general al PAM (Partiduletul Alina Mungiu) nu-i putea ierta evreului George Pruteanu ca iubea romanii si Romania: ca nu suporta agresiunea maghiara, critica exacerbarea drepturilor minoritatilor ba chiar milita si pentru mentinerea religiei in scoli in articolele sale din Curentul (veziPruteanu.ro). Apropos, exercitiu de memorie: ati citit vreodata un randulet macar in care cioclii GDS, Alina Mungiu, Andrei Cornea sau Vladimir Tismaneanu sa-si exprime dragostea fata de Romania si poporul roman? (Sa nu se apuce acum, repede… ) Bref. Eliminarea lui Pruteanu de la TVR – din considerentele pe care le-a devoalat matroana ayatollaha – s-a petrecut pe vremea cand papesa gusata a societatii civile trona la etajul 11, pe locul lui Iliescu de la “revolutie”, asa cum face astazi cuplul GDS-ist Lazescu-Culcer. Asa si cu Paunescu. Evreul (dupa mama) Adrian Paunescu, nascut in Basarabia, la Copaceni, Balti.
Poate ar trebui sa precizez din capul locului ca nu sunt nici “fan” Paunescu, nici “fan” Pruteanu, chiar daca le admir, in parte, opera, ori, respectiv, anumite atitudini romanesti, dupa cum nu am ascuns niciodata, ba chiar dimpotriva…
Dar sa ne intoarcem la mortii lor. De data asta, dupa cum am prevazut din primul moment, tonul l-a dat Tismaneanu, al carui trecut il stie toata lumea – nu mai insist. Membru GDS si el. Lapidarea post-mortem, de la inaltimea postului public de televiziune, a asigurat-o un alt membru GDS, inca din ilegalitate :), Andrei Cornea (detalii mai jos, de la maestrul Ion Cristoiu 🙂 ). Pentru cei care nu stiu, Andrei Cornea este, conform Wikipedia “fiul mai mic al profesorului, criticului și istoricului literar de origine evreiasca Paul Cornea“. Evident, Wikipedia, o constructie creata in fapt pentru falsificarea istoriei reale, il prezinta edulcorat pe “profesorul” Paul Cornea, un satrap al culturii romane, de pe vremea cand era varf de lance la CC al UTM si pana a ajuns komisar sef al “propagandei prin cultura”. Dar sa ramanem putin la structura etnica a acestui comando de soc in lupta cu cadavrele inerte.
(Desigur, se poate spune ca copiii n-au nici o vina pentru trecutul parintilor lor. Asa e, n-au nici o vina ca sunt evrei si ca taticii lor au venit in Romania din URSS cu tancurile sovietice dar, spre deosebire de evreul Paunescu, ajuns pui de taran oltean, ceilalti “anticomunisti” de azi, ca copii de nomenclaturisti comunisti, au beneficiat de toate avantajele sistemului, de la a imparti sandvisul cu icre negre si banca de scoala cu fiul presedintelui, Nicusor Ceausescu, pana la a se juca cu putulica in tarana pe strazile cartierului rosu – Primaverii – cu fetita lui Leonte Rautu 🙂 )
In Statele Unite, evreii sunt mandri ca sunt evrei. De la neoconservatori pana la internationalisti ca George Soros, ii auzi rostind in public cu gurita lor: “I am a Hungarian-Jew”, “I am a Jewish American”, “Proud to be Jewish” etc, etc. La noi, dupa cum se vede, asumarea propriei identitati scartaie. Nici macar un Iliescu sau un Nastase nu sunt “mandri ca sunt tigani”. Daca totusi Vladimir Tismaneanu aminteste ca familia tatalui sau, “Ciungul” din Brigazile Rosii trimise de NKVD in Spania, provine din Soroca, Alina Tatiana Mungiu nu prea e mandra de originile ei de… Balti. Macar cei doi nu au scuza lui Paunescu, care a aflat dupa ce era deja “mare poet roman” ca mama sa a preferat, pe cand el avea doar un an, sa ramana in Basarabia reocupata de Armata Rosie, decat sa vina in Romania impreuna cu tatal sau, refugiat la Barca. Socul identitar l-a trecut cu greu dar a lasat si o amprenta in opera sa. Spre exemplu, este de amintit poemul ”Noi, baciul si rabinul” – tiparit din dispozitia sef rabinului Moses Rosen si de “Revista Cultului Mozaic” – sau marcantul “Poporul evreu”: “E prea destul, miroase-a fum în lume/ Miroase -a carne arsă, vrei nu vrei,/Miroase-a cer și-a remușcări postume./ Miroase a cuptoare cu evrei. (…) Le știu și eu, ca orice om, pe toate/ Dar eu, în jalea lui, mă regăsesc,/ Popor evreu ca sarea în bucate,/ Pentru întreg poporul românesc.”
Aceasta nu l-a impiedicat insa pe Paunescu sa scrie – spre deosbire de cei care-i crapa teasta post mortem – versuri crestinesti atat de emotionante ca cele din “Basarabia pe cruce”, de exemplu, pe care nu pot sa nu le reproduc: “Se urca Basarabia pe cruce/ Si cuie pentru ea se pregatesc/ Si primavara jertfe noi aduce/ Si plânge iarasi neamul românesc. (…) De-acolo unde s-a sfîrsit pamântul,/ Vin triburi, sa ne ia pamânt si frati/ Si-n fata lor abia rostim cuvântul/ Si, prin tacere, suntem vinovati./ Ce cale poate tara sa apuce?/ În tragica, neconvertita zi,/ Se urca Basarabia pe cruce/ Si nu stim învierea cînd va fi.”
Sunt de amintit si alte cazuri de reucidere publica a unor mari intelectuali romani, cum ar fi (tot) Tismaneanu, a doua zi dupa moartea lui Mihai Ungheanu sau Michael “Peter” Shafir (tot in “22”-ul GDS-istilor) la moartea lui Raoul Sorban, un “drept intre popoare” (care i-a refuzat avansurile lui Plesu si asa au ajuns baietii sa se lipeasca de Noica, pentru a deveni, pana azi, membri ai sectei catarilor de la Paltinis – vorba Parintelui Nicolae. Btw – si cu Parintele Nicolae Steinhardt, evreu trecut la ortodoxie, s-a incercat reinmormantarea publica, dupa “caderea” comunismului. Liiceanu, cel care azi “se leapada” de Basescu, dupa ce a profitat de el ca si de Iliescu si Constantinescu, a refuzat initial, in 1990, sa publice “Jurnalul Fericirii” la fosta Editura a PCR pe care o primise de la FSN pentru a o transforma in privata Editura Humanitas. De abia dupa ce a vazut succesul imens pe care l-a avut volumul aparut la Editura Dacia a pus mana pe efigia Parintelui, ajunsa azi la alti neo-kominternisti, din familia Moscovici, respectiv Editura Polirom. Cu Edgar Papu, alt mare intelectual evreu-roman botezat, s-a procedat la fel…)
Ca sa conchid: sa fie vorba, asadar, in aceasta lapidare post mortem de o rafuiala etnica-ideologica, intre fostii internationalist-kominternisti actualii “anticomunisti” de “dreapta”, “intelectuala” si “conservatoare” si ceilalti? Posibil. Unii experti in securitate considera ca este vorba si de tabere informative opuse: Paunescu ar fi devenit simpatizant al americanilor dupa bursa de care a beneficiat in SUA, in anii ’70, spre deosebire de gasca celorlalti, care a jucat dintotdeauna cu rusii, sub steaguri straine. Ion Cristoiu crede ca, mai curand, este o rafuiala de clan: neo-nomenclaturistii GDS contra tuturor. Ii preiau spre o edificare cat mai completa materialul de azi, de la Reporter Virtual, unde are o rubrica saptamanala, si pentru ca imi aduce tare mult aminte de articolele sale din anii tineretii :). Cititi-l cu atentie:
Datul cu părerea – o boală de care suferă și TVR
S-a ivit brusc, a ars niţel cu vîlvătăi şi s-a stins iute, lăsînd în urmă doar cenuşa, un scandal provocat de ediţia din 7 noiembrie 2010 a emisiunii Ultima ediţie, difuzată de TVR și TVR Internațional. Pentru cei mai puţin preocupaţi de ciondănelile de pe maidanul nostru politico-mediatic, mă văd obligat să rezum în cîteva cuvinte tărăşenia transformată în tărăboi.
Duminică, 7 noiembrie 2010, pe la prînz, în timp ce Adrian Păunescu era dus la groapă, Televiziunea română difuza, în hotarele emisiunii Ultima ediţie, un pamflet violent al lui Andrei Cornea împotriva Mortului din sicriu, bocit în direct de televiziuni şi îmbălsămat valoric de politicieni. Momentul a stîrnit, cum era şi de aşteptat, controverse isterice în planul trăncănelii mediatice şi decizii ferme în cel al bătăliei politice.
Liderul PSD, Victor Ponta, intuind că un Adrian Păunescu mort e mult mai util electoral decît un Adrian Păunescu viu, şi-a exprimat public indignarea, cerînd convocarea conducerii TVR la Tribunalul Comisiilor parlamentare de specialitate. Autosesizată, Comisia de etică a TVR a declanşat o anchetă de care s-a făcut mare caz în presă și în politică. Rezultatul concret al inițiativei a fost însă mult sub huietul de pe scena noastră publică: un Comunicat din care rezultă că onorabila instituţie nu poate face nimic. Producătoarea emisiunii a refuzat pur şi simplu să se prezinte în faţa Comisiei. Şi cum Comisia nu dispune de Poliţie proprie, membrii săi s-au mulţumit s-o pîrască presei pe contravenientă.
Parcurgînd textele scrise şi urmărind intervenţiile verbale dedicate momentului televizionistic din 7 noiembrie 2010, nu mi-am putut face o imagine clară de ce se reproşează emisiunii Ultima ediţie.
De un fapt concret la o imensă trăncăneală
Potrivit unora, prin găzduirea pamfletului vorbit de Andrei Cornea, TVR a sfidat învăţătura potrivit căreia Despre morţi numai de bine.
Potrivit altora, TVR a dat dovadă de păgînism: în plină ducere a mortului la groapă, în loc să-şi fi şters o lacrimă, fie şi pe furiş, a aruncat asupra sicriului o găleată de vorbe rele.
Rodica. În prima fază îi scriu doar prenumele, ca să nu stric povestea. Nu-i vorba despre juna Rodica a lui Alecsandri, care trecea voioasă printre junii sămănători. Aşadar, prin anii ’80, Rodica avea nişte ochelari bengoşi. Un coleg de serviciu, ochelarist şi el, i-a spus că îi plac ramele, a întrebat-o de unde le-a luat şi a rugat-o să-i facă şi lui rost. Pe bani, normal. Răspunsul Rodicăi: „îi am de la poliniclinica partidului. Îmi pare rău, te rog să nu te superi, dar nu te voi ajuta! Nu meriţi să porţi ochelari de acolo. Eu merit, pentru că tata a fost comunist adevărat, a luptat pentru valorile acestui sistem. Pentru partid, el şi-a lăsat chiar şi un braţ în războiul din Spania!”. Şi acum, numele de familie al principialei Rodica! Tismăneanu. Da, sora raportului, sora agitatorului, sora puiului de kominternist! Vă daţi seama pe mâna cui a încăput istoria poporului român? Ce ţară-i asta, bă, ce ţară-i asta? Păi n-avea dreptate Goga, când a zis „ţară de secături”? E ţara în care televiziunea publică l-a invitat pe Andrei Cornea să-l înjure pe Păunescu, în timp ce poetul era coborât în groapă. În anii ’50, tatăl lui Păunescu stătea în puşcăriile staliniste, iar tatăl lui Cornea era ministru, linia Ana Pauker. Să ne trăieşti, capitalism construit cu oamenii Moscovei!
December 10th, 2010 
VR 
Deja a facut “fas” bomba celor doi Pat si Patason ai lui Tismaneanu, Dorel Maries, penalul presedinte prin fals in acte publice al fostei Asociatii 21 Decembrie si Dan Voinea, umflatul general cu o pensie astronomica de 140 de milioane, angajat pe usa din dos si la IICCMER, un fel de CC al GDS. E vorba de asa-zisul decret – “Do-cu-ment Sen-za-tio-nal” – cum ca cica Iliescu ar fi vrut sa transforme condamnarea la moarte a lui Ceausescu in inchisoare pe viata. Semnat, chipurile, in ziua de Craciun, 25 decembrie 1989. E simpatic si cum apare: Pat il prezinta si Patason “il confirma”. Dar cum. De rasul curcilor. Citez: “Generalul Dan Voinea confirma autenticitatea documentului. Generalul magistrat Dan Voinea, fostul procuror din procesul sotilor Ceausescu, a dezvaluit presei, joi, ca decretul prin care Ion Iliescu a comutat pedeapsa cu moartea a sotilor Ceausescu, in cea cu inchisoarea pe viata a fost redactat in biroul de la MApN al generalului Victor Stanculescu: ”Eu am aflat de acest document recent. Probabil ca mai stiau de el toti cei care atunci au fost alaturi de Ion Iliescu si generalul Stanculescu in biroul acestuia din urma: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu”.
Posted in 
Tags: 
