Nota Roncea.ro: Dl George Friedman este un respectat analist de intelligence din Statele Unite, fondator al agentiei private de informatii si geopolitica Stratfor Inc, care reuneste fosti ofiteri de informatii ai structurilor de securitate americane. Am avut privilegiul sa fiu primul ziarist roman care a intrat in legatura cu Stratfor si George Friedman, cu care am intretinut o corespondenta, pentru a publica in premiera in presa romana una dintre analizele de inceput ale Agentiei privind Romania si Marea Neagra. Se intampla cu multi ani in urma, la fosta ZIUA (pentru al carei deces trebuie sa le multumim tot… rusilor). Analiza de mai jos este importanta, in primul rand, pentru ca, dincolo de “semnalele” pe care le transmite, reflecta interesul si nivelul de intelegere si cunostinte ale securistilor americani despre Romania, spatiul carpato-danubiano-pontic si istmul ponto-baltic. Unii vor fi dezamagiti. Altii, nu. Pentru mine, dl Friedman este un tip onest. Face parte dintr-unul din acele “grupuri etnice” ajunse in serviciile de informatii americane de care vorbea Larry Watts si despre care am scris amintind de dezinformarile lui Vladimir Tismaneanu de peste Ocean. Insa spre deosebire de acesta din urma, Friedman recunoaste franc, chiar din preambulul analizei de mai jos, ca judeca Romania si intreaga zona si din perspectiva fiului unei familii din Ungaria de supravietuitori ai lagarelor naziste. De altfel, in aceeasi nota de sinceritate isi si incheie relatarea geopolitica: “I leave Romania confused. The Romanians hear things that I am deaf to. It is even at a pitch my Hungarian part can’t hear. I leave now for another nation, Moldova, which has been even more exposed to history, one even stranger and more brutal than Romania’s.” E, si aici o zbarceste din prima, afirmand ca isi continua calatoria pentru a vizita “o alta natiune – Moldova”. Sa vedem ce va urma…
Editor’s note:This is the third installment in a series of special reports that Dr. Friedman will write over the next few weeks as he travels to Turkey, Moldova, Romania, Ukraine and Poland. In this series, he will share his observations of the geopolitical imperatives in each country and conclude with reflections on his journey as a whole and options for the United States.
Special Series: Geopolitical Journey with George Friedman
By George Friedman
In school, many of us learned the poem Invictus. It concludes with the line, “I am the master of my fate, I am the captain of my soul.” This is a line that a Victorian gentleman might bequeath to an American businessman. It is not a line that resonates in Romania. Nothing in their history tells Romanians that they rule their fate or dominate their soul. Everything in their history is a lesson in how fate masters them or how their very soul is a captive of history. As a nation, Romanians have modest hopes and expectations tempered by their past.
This sensibility is not alien to me. My parents survived the Nazi death camps, returned to Hungary to try to rebuild their lives and then found themselves fleeing the communists. When they arrived in America, their wishes were extraordinarily modest, as I look back on it. They wanted to be safe, to get up in the morning, to go to work, to get paid — to live. They were never under the impression that they were the masters of their fate.
The problem that Romania has is that the world cares about it. More precisely, empires collide where Romania is. The last iteration was the Cold War. Today, at the moment, things seem easier, or at least less desperate, than before. Still, as I discussed in Borderlands, the great powers are sorting themselves out again and therefore Romania is becoming more important to others. It is not clear to me that the Romanians fully appreciate the shift in the geopolitical winds. They think they can hide in Europe, and perhaps they can. But I suspect that history is reaching for Romania again.
Motto : “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. – Traian Basescu, la aniversarea a 20 de ani de la revolta de la Brasov
In urma cu trei ani, la implinirea a 20 de ani de la revolta muncitorilor anticomunisti de la Brasov, Asociatia 15 Noiembrie 1987 ii remitea lui Vladimir Tismaneanu un document (vezi mai jos), prin care ii solicita oficial sa modifice un capitol inexact, nestiintiific si, ca atare, fals, din asa-zisul “Raport Final”. La Conferinta internationala la care am participat atunci si unde s-a lansat lucrarea “Eroi pentru Romania – Brasov 1987”, la care am colaborat si eu (foto), s-a emis si o Rezolutie de condamnare a comunismului cu trimitere si la “anticomunismul bolsevic” de tip kominternist. Evident, nimic nu s-a intamplat in sensul reparatiei istorice si morale cuvenite. Astazi, dupa trei ani de la aceasta batjocura, auto-periindu-se bolnavicios, singurul care tot spurca, cu maximum de tupeu, revolta de la Brasov, este chiar profitorul tuturor regimurilor: “profesorul” Tismaneanu. Acelasi personaj care, in urma cu 3 ani dadea cu tifla liderilor muncitorilor anticomunisti si care in urma cu 23 de ani dezinforma cras CIA privind evenimentele din tara, numai pentru a-si insusi el fondurile alocate Romaniei. Scarbos e un cuvant prea slab pentru a-l defini pe acest personaj sinistru, demn succesor al tovarasului Roller.
Pe langa nesocotirea muncitorilor anticomunisti, un alt fapt care sunt convins ca-l lasa rece pe Tismaneanu e ca Presedintele de Onoare al Asociatiei 15 Noiembrie 1987 este, chiar si de acolo, de Sus, Parintele Calciu, lucru de care acesta a aflat cu enorma bucurie pe patul de la Spitalului Militar, unde se afla la ora cand i-am dus impreuna cu fratele meu Diploma de Onoare, in 2006. Ce s-ar putea sa-l intereseze, totusi, pe celebrul “anticomunistoid” este ca tot Parintele Calciu a apucat sa ne povesteasca de confruntarea sa personala cu fostul propagandist PCR cu numele de cod “Cain”, in noiembrie 1987, exact pe tema semnalata, a dezinformarii CIA de catre grupul “dizidentilor” de carton emanati sau intubati de structurile de tip KGB. Pentru ca treaba chiar se impute, exact in aceasta directie, a dezinformarii strategice realizate de KGB ani si ani de zile, pe scheletului fostului NKVD, prin intermediul retelei de agenti kominternisti bolsevici din toata lumea, la care se mai adauga si celebrele penetrari ale CIA perfectate in anii ’80 – ’90. Ma refer la Ames, Nicholson, Bearden, Twetten, Gati, decedatul Weber, s.a. (In paranteza fie spus, m-a amuzat ciudata coincidenta a aparitiei unui articol despre Nicholson in presa online de la noi chiar in ziua in care cel mai nociv spion al rusilor – cunoscut 🙂 – sarbatorea in inchisoare 60 de ani, el fiind arestat cu doar o zi inainte de a face 46 de ani).
Asadar, prezint mai jos analiza publicata acum vreun an, daca nu ma insel, si confirmata de noi informatii de la Washington cat si de martori oculari, privind diversiunile personajului Vladimir Tismaneanu, apoi cererea Asociatiei 15 Noiembrie catre Comisia Prezidentiala, ramasa neonorata pana astazi, cat si vreo doua-trei studii si “semnale” ale… CIA chiar pe problema in cauza: “disidentii” KGB.
Cum a fost pacalita CIA pe 15 noiembrie 1987. Adevaruri nescrise despre Vladimir Tismaneanu
Revolta anticomunista a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987 – un prim 21 decembrie, aproape uitat – a luat complet pe nepregatite atat Securitatea cat si Agentia Centrala de Intelligence a SUA – CIA.
Pentru generalul Iulian Vlad, aflat la comanda Departamentului Securitatii Statului de nici doua saptamani, a fost o proba de foc in fata conducerii Partidului dar, mai ales, pentru la fel de nou numitul ministru de interne, celebrul dobitoc autodeconspirat, Tudor Postelnicu, responsabilul direct pentru ordinea publica si relatia cu judetenele de partid. Cum-necum, Vlad a reusit sa evite ordinul lui Postelnicu, prin care acesta ceruse interventia in forta si folosirea mijloacelor represive la adresa manifestantilor, dupa cum evidentiaza si istoricul Cristian Troncota in lucrarile sale de specialitate. Analiza situatiei de pe teren, intreprinsa prin mijloacele operative, a dovedit, dupa cum marturiseste fostul incarcerat al regimului Iliescu, ca revolta a fost “o treaba spontana, dar bine facuta, fara amestec strain”. Ceea ce nu inseamna ca la fata locului nu s-au aflat atenti observatori ai mai multor servicii… Militia si elemente ale Securitatii subordonate direct lui Postelnicu au incercat prin toate metodele, inclusiv torturarea protestatarilor arestati ulterior, sa demonstreze, aberant, contrariul.
Explozia nemultumirii a fost determinata de atitudinea aroganta, jignitoare, amenintatoare si injurioasa a unui lider local al organizatiei de partid. Conform docuemtelor si marturiilor, generalul Iulian Vlad il informase anterior pe sefului statului intocmai cu realitatea, iar seful contrainformatiilor economice, generalul Emil Macri, primise dezlegare superioara de partid sa identifice si sa supervizeze redirijarea unor marfuri de prima necesitate alimentara catre “platforma industriala” Brasov. De atunci, nu s-a mai putut spune ca Ceausescu nu a stiut.
Ceea ce nu stiam insa noi atunci este ca masurile extreme luate pentru eradicarea datoriei externe erau generate de Banca Mondiala si de miscarile economice ale Rusiei impotriva Romaniei, care-si cerea banii pentru petrol pe loc, ca si astazi, de altfel. Un document cu mentiunea “Top Secret” al Directoratului de Intelligence al CIA, din 17 decembrie 1987, arata ca Ceausescu l-a demis atunci pe ministrul de Finante din cauza dobanzilor mari ale ratelor catre Banca Mondiala, “probabil revizuind strategia de plata a datoriei in urma revoltei de la Brasov”. Este singura referire la miscarea de protest a muncitorilor brasoveni din cadrul miilor de documente si analize secrete declasificate recent de CIA, agentia de spionaj a SUA care a ramas, si ea, cu gura cascata in fata Brasovului anticomunist.
Ce s-a intamplat insa peste Ocean, “taramul libertatii”? Studiile unor istorici reali ai acestei perioade, care se bazeaza pe arhive secrete britanice si americane, inclusiv ale NSA (depozitara interceptarilor electronice ale comunicatiilor oficiale) arata fara putinta de tagada ca Romania si politica sa independenta de blocul sovietic devenisera tinta puternicelor servicii secrete rusesti KGB si GRU. In afara propagandei oficiale, Rusia “lucra” si Romania si Statele Unite cu aceleasi metode: din interior. Istoricul Larry Watts arata in cea mai recenta lucrare a sa cum atat Departamentul de Stat al SUA cat si CIA au fost manipulate impotriva intereselor americane si ale lumii democratice de catre unele “grupuri etnice”: emigranti din Ungaria si Polonia, suspectati ulterior pentru colaborare cu KGB si GRU, si care dezinformau regulat cu privire la Romania, folosind teza falsa a “calului troian” al URSS. La fel s-a intamplat si in noiembrie 1987.
Luate prin surprindere, organele americane au chemat cativa romani din SUA la consultare. Parintele Gheorghe Calciu – Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! -, care sustinea ajutorarea imediata a muncitorilor brasoveni, mi-a povestit cum a decurs acea intalnire. Informatiile sale mi-au fost reconfirmate recent, inclusiv in scris, de catre surse de la Washington. In primul rand, parintele s-a mirat ca pe lista invitatilor nu se afla si doctorul Ionel Cana, fondatorul primului sindicat liber, expulzat din Romania si neagreat, se pare, de catre Vladimir Tismaneanu, si el unul dintre participanti. Impotriva argumentelor parintelui, ca este vorba despre o miscare anticomunista autentica, politologul a sustinut “incompatibilitatea grupului” de la Brasov in privinta combaterii din Romania, sugerand ca ar putea fi chiar o operatiune a Securitatii si militand pentru sprijinirea metodelor deja existente: cateva revistute ale intelectualilor “disidenti”. Recomandarea lui Tismaneanu a fost sustinuta si de “grupurile etnice” in cauza, ceea ce a determinat abandonarea sprijinirii muncitorilor anticomunisti, interogati brutal de catre Militie si deportati apoi in intreaga tara. Ulterior, nivelul de penetrare si manipulare al rusilor si “etnicilor” in CIA, a culminat cand seful statiei la Bucuresti a devenit nimeni altul decat Harold J. Nicholson, ofiterul american cel mai mare in grad arestat vreodata pentru spionaj. In favoarea Rusiei. (Vezi Razboiul secret dintre FBI si CIA)
In aceeasi perioada au avut loc alte investigatii extraordinare la Departamentul de Stat, National Security Council si CIA. In timpul acestora, Steve Weber, director pentru operatiuni clandestine pentru Europa de Est si URSS, emigrat din Ungaria (altii zic ca din Cehia) in 1956 si seful direct al lui Nicholson, a disparut, in urma unui accident de masina, la Budapesta (altii spun ca in patul unei spionace; oficial a murit de atac de cord). O alta persoana apropiata lui Weber, chiar sefa Romanian Desk la CIA, Fisher, al carei sot lucra la Departamentul de Stat tot pe Europa de Est, a trebuit sa-si dea demisia din CIA. Un alt personaj, consultantul NSC Charles Gati, si el emigrant ungur din ’56, profesor de “studii ruse” si colaborator pe la tot felul de “think-tank”-uri de Foreign Policy a fost “lasat sa plece” de la Casa Alba pentru suspiciune de a fi “prea apropiat” de serviciile unguresti, conform surselor citate. Sotia lui, Tobi Gati, Head of State Department Intelligence and Research Unit, dupa o investigatie de 6 luni, a parasit, si ea, Departamentul de Stat.
Dupa cum arata tot ghemul incalcit peste Washington si Bucuresti, nici astazi nu stam mai bine.
La aniversarea a 20 de ani de la revolta anticomunista de la Brasov, presedintele Traian Basescu spunea: “Nu cred ca putem construi ceva trainic pana cand nu depasim confuzia vinovata intre victime si calai, intre eroi si profitori, intre cei cinstiti si cei necinstiti”. Ce bine ar fi fost pentru Romania daca si CIA si SRI si seful statului ar fi fost lamuriti mai devreme asupra acestui adevar. PS:Seful SRI, domnul George Maior, ne asigura ca agentii si spionii de prin Romania sunt atent monitorizati. Bine, bine, zic eu, asta o facea si Ceausescu. Si la ce i-a folosit?
MATERIAL TRANSMIS COMISIEI PREZIDENTIALE
Catre Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania
Grigore Lese la ziua lui Adrian Paunescu: “Sus, Romane, Sus!”
Adrian Paunescu a murit. Nu ar trebui sa se mai spuna nimic, poate, nici despre uriasa sa personalitate nici despre slabiciunile sale omenesti. Dincolo de bune si rele, Paunescu va trai si va ramane in istoria literaturii romane ca Poet. Ceea ce nimeni nu-i poate lua este imensa sa valoare creatoare. Este de prevazut totusi ca, asa cum gasca – atat de nociva pentru poporul roman -, a lui Tismaneanu, s-a bucurat la moartea marelui patriot roman Mihai Ungheanu, asa vor reactiona unii pigmei si acum, porcaindu-l prin presa, cu aere de intelectuali care n-au supt nimic de la stat niciodata si nici gura nu le-ar mirosi. Ambii scriitori romani fusesera deja condamnati la moarte in ticalosul “Raport Final” al “kominternistului pentru eternitate” Tismaneanu, pe care, din pacate, Basescu nu a avut cand sa-l citeasca din scoarta in scoarta, inainte de a-l gira. Sunt curios acum ce o sa mai indrazneasca gasca anti-romaneasca, cand insusi presedintele Romaniei, care chiar il aprecia pe poet, a transmis condoleante in care afirma ca “prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti”? Oricum, public mai jos, preventiv, un Drept la replica pe care l-am adresat Deutsche Welle (dubioasei Sectii “Romane”) dupa o atare porcaire, “deontologica” desigur, cand Paunescu “indraznise”, ca senator si membru al Comisiei de Cultura, sa ceara cercetarea ICR-ului in care Patapievici isi promova, pe banii nostri, prietenii informatori ai Securitatii (si nu numai), ca Hoisie si Antohi. Ramane valabil si acum. Totodata, reproduc aici un text scris ieri, inainte de moartea poetului, de Razvan Ioan Boanchis, si publicat in ziarul National de azi, pentru ca se exprima atat de plastic si clar privind rezervele noastre, ca generatie, fata de ceausisme dar si scarba fata de sindromul patapievicilor si tismanenilor care au invadat spatiul public odinioara romanesc. Totodata, emotionantul editorial al celui mai talentat pamfletar al presei romane, la aceasta ora, reflecta o situatie cu care m-am confruntat la randul meu, cand ma trezeam, chiar si in miez de noapte, cu un telefon de la poet: “Ce-mi dai pentru revista? Ai vazut cu ungurii? Dar cu Basarabia? Ai o pagina! Ba nu, doua, color!”. Si astfel a aparut, de exemplu, intr-o singura publicatie din intreaga Romanie, un omagiu adus fostilor prizonieri politici romani din Transnistria – pe al carei front a fost si Paunescu -, detinuti 12 si 15 ani in puscaria ruseasca de la Tiraspol. Si asa am putut sa le ofer lor si famiilor lor – care plangeau la vederea paginilor din Flacara lui Adrian Paunescu – un ziar care sa arate ca Romania nu i-a uitat, ca jertfa lor nu a fost zadarnica. Era singurul.
Dumnezeu sa-l ierte!
Razvan Boanchis: În relaţia cu Adrian Păunescu, eu am fost porc!
În ultimii 40 de ani şi în următorii 100, talentele subnutrite, dieteticii hârtiei au avut şi vor avea mârlănia să-l facă porc pe Adrian Păunescu. Scaieţii şi estropiaţii pixului n-au putut şi nu vor putea să accepte că Păunescu e o herghelie de cuvinte. Carnea versurilor lui e înmiresmată de tropotul şi de ispitele imposibil de tradus în limba mohorâţilor de profesie. În relaţia cu Păunescu, eu am fost porc! Prima dată, l-am întâlnit prin 2000, la o emisiune a lui Ionel Stoica, la care participau, printre alţii, Marius Georgescu (Dumnezeu să-l odihnească!) şi Ovidiu Ioaniţoaia. Cu vreun an înainte, ne zgâriaserăm în presă — „Naţional” contra „Sportul românesc” — pe o temă minoră, iar eu amestecasem în polemică anticomunismul, comunismul şi alte izmeneli de scăpărici mucos. Păunescu m-a luat, întâi, la frăgezit. „R.I.B., acest… (aici renunţ, că a zis ceva laudativ, n.m.) şi-a făcut o meserie din a-l înjura pe Adrian Păunescu!”. Dar totul era pe bază de crescendo. Greul abia urma. Mi-ar fi dat rău la temelie, dacă nu mă scoteam cu o replică pregătită de-acasă. Azi recunosc că aşa a fost, deşi, după tocşou, le-am povestit prietenilor că am fost spontan. „Maestre, eu v-am înjurat, dar nu mi-a trecut vreodată prin cap să dau jos din bibliotecă volumele dumneavoastră îmbrăcate în coperţi negre!”. Ioaniţoaia a zâmbit. Şi m-a salvat. Păunescu a preluat şi a înmulţit reacţia prietenului său. Râdea. Se îmblânzise. După aia, m-am mai lecuit de febra anticomunistă, cel puţin în raport cu autorul „Repetabilei poveri”. Există două diferenţe între odele lui Păunescu pentru Ceauşescu şi omagiile aduse lui Băsescu de nevolnicii din banda lui Patapievici. Păunescu scria despre şeful statului cu talent şi sub dictatură. Şi-acum să vă spun de ce am fost locatar al cocinei în relaţia cu Păunescu. În urmă cu vreo două toamne, mă certasem cu un personaj de neevitat al scrâşnetului contemporan, iar maestrul m-a descris mai frumos decât meritam în trei ziare („Fanatik”, „Ring” şi „Flacăra lui Adrian Păunescu” — le-am înşirat ca să nu credeţi că mai şi mint, după ce că mă dau mare!). La ceva timp după apariţia articolelor, ţâr-ţâr telefonul. Am văzut numărul. Celularul nu mai ţârâia. Reverbera. „Trebuie să ai o rubrică în «Flacăra lui Adrian Păunescu»! Eu n-am bani să-mi plătesc colaboratorii, dar am un nume şi puţină glorie!”. Neavând-o pe-asta cu gratisul, căutam o formulă să mă eschivez. Păunescu, tumultuos cum îl ştiţi, nu-şi propusese să mă şi asculte, nu-şi închipuia că poate fi refuzat. „Mâine, la 12, aştept 50 de rânduri pe ce temă vrei tu. Ba nu, 80 de rânduri!”. Mie îmi ies două cărţi din 80 de rânduri, aşa că a doua zi nu i-am mai răspuns la telefon. După câteva luni, m-a iertat. În preajma lui 20 iulie, din nou ţâr-ţâr. De fapt, bang-bang! „Ce noroc ai tu că te apreciez! Poimâine e ziua mea. Te aştept!”. Când s-a făcut „poimâine”, eram la mare şi iarăşi i-am dat ţeapă. L-am rugat pe Horia Ivanovici să inventeze o scuză. Astăzi, mi-aş dori ca acest articol să apară în „Flacăra lui Adrian Păunescu” şi să aibă 80 de rânduri.
PS VR: M-as fi bucurat sa ma intalnesc cu Razvan Ioan Boanchis la acea aniversare, cand Adrian Paunescu a implinit 65 de ani. Filmarea de mai sus, in care, la sfarsit, poetul isi sterge lacrimile, este de atunci.
Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României, Traian Băsescu
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis vineri, 05 noiembrie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a poetului Adrian Păunescu. Vă prezentăm acest mesaj:
„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului „Flacăra”.
În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe.
Dumnezeu să-l odihnească!”
REMEMBER. Internationalistii kominternisti ataca in haita
Cei doi senatori, Paunescu si Ungheanu (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de “Vocea Germaniei”. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi “intelectuali publici” informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut “prietenilor” pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si – dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor – Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la “Idei in dialog”, a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului “Scanteia tineretului”, “Viata studenteasca”, “Convingeri comuniste” sau “Tanarul leninist”.
Dupa decesul sectiilor in limba romana ale BBC si RFE se pare ca nici cea de la DW nu se simte prea bine…
Erik Bettermann, Director-General DW: “Deutsche Welle is Germany’s media calling card for the world.”
Dar ce se intampla cand apar puricii pe fir?
Se pare ca DW isi face politica editoriala dupa blogul meu. Dupa doua relatari “calde” privind scandalurile ICR, evidentiate aici, “s-a simtit” nevoia si de vreo doua-trei reci ca gheata. Pornind de la aceasta decadere a profesionalismului DW, am deschis ieri un dialog binevenit, cred eu, cu seful sectiei romane a postului public de Radio german, Robert Schwartz. Din pacate, desi asteptam si un raspuns scris la solicitarea mea – respectiv analizarea si judecarea cazului prezentat – acesta n-a venit. Asa ca sunt obligat sa explic eu, in special pentru cei responsabili de etica si deontologia postului public de Radio al Germaniei Federale, unde se incalca principiile si standardele Deutsche Welle si, implict, ale Consiliului de Presa German, in speranta ca va veni o indreptare cuvenita a situatiei. Asadar, sa incep cu inceputul. Acesta este mesajul meu catre DW in urma articolului de informatie/comentariului/opiniei (?) – nu este specificat nicaieri – “Vechii comunişti iau cu asalt ICR-ul” semnat de Horatiu Pepine:
„A rosti slujba în limba română şi a oficia într-o biserică aparţinând Mitropoliei Basarabiei a fost, adesea, un act de eroism, deşi libertatea religioasă trebuie respectată ca orice drept universal” – Presedintele Traian Basescu in fata Camerelor reunite ale Parlamentului Romaniei
Nu stiu cum se face, dar de cand Petre Roman s-a grabit sa fie primul din lume care sa recunoasca independenta Republicii Moldova, doar o parte a Basarabiei strabune, numai ghinion am avut cu reprezentantii Romaniei la Chisinau. Intotdeauna, in ultimii 20 de ani, ambasada Romaniei de peste Prut a fost una cu probleme: ori colcaia de agenti ai SIE arondati direct la KGB ori de noii securisti de la GDS. Asa si acum, de cand tovarasii Tismaneanu si Plesu au reusit sa reocupe Ministerul de Externe (chestie de familie) pentru a-l numi prin intermediul lui Baconschi pe preferatul lor, Marius Lazurca, teleportat la Chisinau direct de pe langa Vatican si Ordinul de Malta. Un personaj ciudat, cu alura de penticostal si multe studii in strainatate, in ciuda numarului copiilor sai care crestea, acasa, Lazurca este bursier al Colegiului lui Plesu, membru al grupului “A treia Europa” si al “Institutului Intercultural” din Timisoara, fidel al gastii GDS si pion al strategiilor rasaritene ale lui George Soros (care stim deja cat de mult iubeste romanii si Romania).
Desi are in spate acest bagaj “impresionant” iar ambasada deja s-a umplut de tot felul de paduchi, m-am abtinut pana acum sa zic orice despre el, pentru a vedea ce face. Si iata ca n-a durat mult timp pana cand ne-a raportat singur ce face: isi bate joc de Romania, de Biserica Ortodoxa Romana, de Mitropolia Basarabiei si de toata munca presedintelui Traian Basescu din ultimii sase ani in ce priveste “Proiectul Basarabia” si drepturile romanilor din jurul granitelor si in special ale napastuitilor de peste Prut si Nistru.
“Excelenta Sa” da cel mai strasnic exemplu de “bun roman” si reprezentat al intregii Romanii si al diplomatiei noastre multilateral dezvoltate – conduse, cred, nu de Plesu, Baconschi si Soros ci, sper, de Traian Basescu -, si merge nici mai mult nici mai putin decat la o biserica a Mitropoliei KGB, a “Maicii Rusia”, unde slujeste un cunoscut prigonitor al preotilor romani ortodocsi, rusnacul Pavel Borsevschi (foto dreapta sus). Mitropolie condusa de colonelul Vladimir Cantarean, un apropiat al lui Voronin si Smirnov si aliat electoral al fostului sef al SIS si aghiotant al lui Anatolie Ciubais, Valeriu Pasat. De unde aflam toate acestea? Din… VIP Magazin.md, unde se lateste pe coperta mogulul Plahotniuc, clona si sponsorul lui Vintu de la Chisinau!
Iata unde se spovedeste ambasadorul Romaniei cu intreaga sa familie, “la recomandarea ‘mamei Ala'” (Pugaciova?), un fel de “doamna in casa” pe langa copiii sai:
Parohia “Sfantul Dumitru” din sectorul Botanica a municipiului Chisinau tine canonic de Mitropolia Chisinaului si a “intregii Moldove” din cadrul Patriarhiei Moscovei. Parohul bisericii este preotul Pavel Borsevschi, descris in”Curierul ortodox” pe care il publica cu Mitropolia Moldovei, drept “un apologet al poporului nostru moldovenesc” . Nu doar ambasadorul Romaniei si familia sa il au ca duhovnic, dar si alte persoane publice, printre acestea ex-premierul Vasile Tarlev si ex-vicepremierul Nicolae Andronic (care este si “ctitor al iconostasului” bisericii), ambii cunoscuti ca prigonitori ardenti ai Mitropoliei Basarabiei. Hotararea CEDO din 13 decembrie 2001 in dosarul “Mitropolia Basarabiei versus Republica Moldova” reflecta atitudinea si faptele amandorora in raport cu Mitropolia noastra romaneasca de peste Prut.
Cunoscutul militant pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei si reprezentant al acesteia la CEDO, Vlad Cubreacov, informeaza pe blogul sau ca parohia lui Borsevschi este un centru propagandistic important al Mitropoliei de obedienta rusa, cu care este, dupa cum am spus, co-fondatoare a publicatiei “Curierul ortodox” (cu versiunea rusă “Pravoslavnii vestnik”). Cota de participare la “Curierul ortodox SRL” este urmatoarea: “Mitropolia Chisinaului si a intregii Moldove” – 70%, parohia “Sf. Dumitru” – 30%. Redactia acestui organ de presa pravoslavnic rusofon este din 1995 si pana azi situată în casa parohială a bisericii “Sf. Dumitru”.
Preotul paroh Pavel Borsevschi este principalul actor al smulgerii de sub obladuirea Patriarhiei Romane a parohiei “Sf. Nicolae” din Chisinau – fosta Catedrala provizorie a Mitropoliei Basarabiei intre 1992 şi 1999 – si inregistrarea ei în subordinea Patriarhiei Moscovei, mai scrie Cubreacov, fost reprezentant al PPCD la Consiliul Europei, in prezent presedinte al Fundatiei pentru Democratie Crestină. Borsevschi a pus la cale si a dirijat intreaga operatiune violenta impreuna cu ministrul de Interne de atunci (si de acum!), generalul Victor Catan, un cunoscut prigonitor, pe fata, al Mitropoliei Basarabiei. Cazul este analizat de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca proba pentru tratamentul discriminatoriu aplicat Bisericii noastre de catre Biserica rusa, cu sprijinul autoritatilor “moldovenesti”.
Acelasi popa cu nume predestinat – Borsevschi – este mentorul unui “grup disident” de preoti din raioanele Calarasi si Ungheni care cu doi ani in urmă (in vara lui 2008) a organizat o campanie de denigrare a IPS Petru Paduraru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor in cadrul Bisericii Ortodoxe Romane, recunoscute numai dupa luptele aprigi ale Patriarhului Teoctist, in plan bisericesc, si ale diplomatiei romane si avocatilor americani ai Mitropoliei, la CEDO.
Duhovnicul ambasadorului Romaniei, Marius Lazurca, este coleg si prieten cu multi dintre ierarhii rusi, care il mai si viziteaza la Chisinău si pe care preotul Borsevschi ii viziteaza la randul sau in Rusia. Tinand cont de conditia de teritoriu de front si frontiera a Basarabiei, majoritatea preotilor Bisericii Ruse de la Chisinau sunt cadre ale serviciilor de informatii rusesti, FSB si SVR, respectiv GRU. Practic, ambasadorul Romaniei, pe langa faptul ca se afla impreuna cu familia sa in comuniune canonica si euharistica directa cu Patriarhia Moscovei, cand se spovedeste, daca chiar o face, toarna tot borsul informativ, gratis, direct in poala parintelui Bors. Cine stie, poate, in loc de a plasa informatii intr-o cutie de bagaje dintr-un supermarket, e mai rentabil sa dea pe goarna direct intr-o cutie postala ambulanta cum este “prea-cuviosul” arondat la Moscova, tovarasul Pavel Borsevschi…
Tot de la Vlad Cubreacov aflam si ca precedentul “reprezentant” al Romaniei, Filip Teodorescu, instalat de Nastase si Geoana, se plangea ca Biserica de la Cania, ridicata in memoria miilor de ostasi romani cazuti pentru Basarabia, ar fi “prea mare”. Replica pe care i-a dat-o atunci consilierul Mitropoliei Basarabiei a fost pe masura si, din pacate, este valabila si pentru orientarea “duhovniceasca” ruseasca pe care o afiseaza actualul ambasador, impotriva politicii sefului statului si a randuielilor Bisericii noastre, “mama poporului roman”, dupa cum o numea Eminescu: „Excelenţă, nu Biserica noastra este mare, ci sufletul dumneavoastră este mic”.
Haideti sa vedem opinia sa integrala despre aceasta problema diplomatic-confesionala, Vlad Cubreacov fiind unul dintre cei mai avizati aparatori ai Mitropoliei romanesti de peste Prut si un real luptator la CEDO si Consiliul Europei pentru drepturile romanilor din Rasaritul romanesc si Balcani, distins recent de BOR pentru meritele sale incontestabile cu Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”:
Ispita rusă sau Ambasadorul României, un fidel sub omoforul Patriarhiei Moscovei
Îşi poate imagina cineva ca, să zicem, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a Mitropoliei Basarabiei din cuprinsul Patriarhiei Române? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Valeri Kuzmin, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru Mitropolitul şi Exarhul Petru Păduraru şi pentru Patriarhul Daniel Ciobotea de la Bucureşti? Întrebările sunt desigur retorice, pentru că nimeni şi niciodată nu va lua în serios o asemenea posibilitate. Există lucruri posibile şi există lucruri imposibile, excluse principial şi categoric.
Dată fiind simetria de percepţie pe care o au românii de la răsărit de Prut şi pentru a avea termenii de comparaţie în faţă, să reluăm întrebarea altfel. Îşi poate imagina cineva ca ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României la Chişinău şi familia sa să frecventeze o biserică a structurii locale de sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse? Vi-l puteţi imagina pe Excelenţa Sa, Marius Lazurca, cu soţia şi copiii, închinându-se la icoane într-o biserică în care răsună ectenii de sănătate pentru mitropolitul „întregii Moldove” Vladimir Cantarean şi pentru Patriarhul Kiril Gundiaev de la Moscova? Aici întrebările nu mai sunt retorice, pentru că pornesc de la un caz ieşit din comun, când chiar şeful misiunii diplomatice române la Chişinău a luat în serios o asemenea posibilitate şi… a făcut-o realitate.
Aflăm acest lucru, cu oarecare întârziere, dintr-un interviu acordat de ambasadorul României la Chişinău revistei VIP-magazin. Interviul, apărut în numărul 77 din luna septembrie 2010, este intitulat simplu: „Ambasadorul român topit în peisajul basarabean”. Întrucât subiectul pe care, ca etnic român de confesiune ortodoxă şi cu dublă cetăţenie, moldo-română, încerc să-l abordez aici este unul delicat şi de sensibilitate, este potrivit să cităm puţin din materialul apărut în pretenţioasa revistă chişinăuiană.
Titlul interviului din VIP-magazin
Aşadar, aflăm că frecventarea parohiilor de obedienţă rusă este o tradiţie mai veche în familia domnului ambasador. Această tradiţie este continuată şi în spaţiul românesc.
Prioritate de Dreapta: Institutul de Studii Populare (ISPR) este, conform celor publicate pe site, “fundaţia Partidului Democrat Liberal avand un rol de think-tank, prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL. Misiunea fundamentală a ISP este să contribuie la prosperitatea României şi la consolidarea valorilor democratice în România şi în regiune. ISP îşi propune să contribuie la dezvoltarea şi promovarea doctrinei populare în România, să proiecteze şi să recomande politicile publice necesare unei guvernări eficiente de centru-dreapta”.
De curând (6 iulie) la ISP s-a instalat o nouă conducere. Institutul are această structură de conducere. După cum se poate observa imediat, ISPR este controlat aproape în totalitate de sectă.
Aşa că nu trebuie să ne mirăm când apar aceste rezultate la căutarea de clipuri pe canalul Youtube al ISPR (nicio scuză cum că “ar fi de curând lansat” – are 762 de clipuri, începând cu 15 martie 2010):
« see all uploads
Search
Search results for “boc”
Search results for “blaga”
Search results for “udrea”
Search results for “berceanu”
Search results for “oltean”
Search results for “flutur”
Search results for “frunzaverde”
Search results for “cezar preda” Sorry, no videos were found!
(am eliminat linkurile fiindcă erau probleme la postare de la javascript)
Deci, nu apare preşedintele partidului şi majoritatea vicepreşedinţilor. Se poate continua cu Mircea Toader, şeful grupului parlamentar PDL de la Camera Deputaţilor, ori cu Traian Igaş, şeful grupului parlamentar PDL de la Senat… nu apare NICI MĂCAR UN SINGUR CLIP, DE PREZENTARE. Roberta Anastase apare doar cu un singur clip. Dacă termenul de căutare este “toader”, apare… Toader Paleologu-pleaşcă, cu 6 rezultate.
În schimb “secta” are ZECI de clipuri pentru fiecare ipochimen – Cotoi, Preda, Macovei…
De la “Epoca de aur” la Gold Corporation. Din tolba cu scrisori:
Stimate domnule Victor Roncea,
Ioan T Morar, acest pupincurist ceausist, ajuns astazi in solda infractorului national Sorin Ovidiu Vantu, minte cum respira. In New York Magazin, am scris ca, in Viata studenteasca, individul publicase texte preamarindu-l pe Ceausescu si ca, in 1981, intr-un alt articol, soma “întregul corp didactic din învatamântul superior sa se ocupe de formarea politica” (comunista, desigur!) a studentilor. Dupa o replica trimisa de Morar la NYM, m-am vazut nevoit sa indic precis editia din VS in care personajul il preaslavea pe Ceausescu si sa dau citate exacte (nota lui Victor Roncea: vezi mai jos *). Dupa ce l-am dat cu nasul în propria-i murdarie, în cel de-al doilea drept la replica trimis redactiei el nu mai contesta ca a scris articole favorabile lui Ceausescu, ci ca ar fi scris cel de-al doilea articol, din 18 martie 1981, cel in care isi soma profesorii sa se ocupe de formarea politica (comunista) a studentilor. Scria Morar in replica lui: “Nu aveam cum sa scriu articolul invocat de Valerian Stan în 1981, deoarece eu am fost angajatul Vietii studentesti doar din anul 1987”. Bineînteles ca omul mintea din nou.
Cu urari de bine,
Valerian Stan,
martie 2007
Dupa trimiterea unui lustragiu de-al lui Tismaneanu la Chisinau, sa-i faca pantofii cu limba si noului ambasador, iata ca se gaseste si pentru pupincuristul tuturor regimurilor, Bijulica kaghebica, un loc caldut, la Marsilia in port.
Jurnalul National scrie ca referatul ministrului Teodor Baconschi, fost coleg cu Morar la ziarul Cotidianul, se află în acest moment pe masa premierului Emil Boc, au declarat pentru Jurnalul Naţional surse guvernamentale. Propunerea a fost, de altfel, confirmată oficial de Ministerul de Externe. “Dl Ioan T. Morar a figurat printre propunerile MAE pentru ocuparea unei funcţii de consul general al României. Pentru moment, propunerile sunt în curs de analiză”, se arată într-un răspuns al ministerului la o solicitare transmisă de ziarul nostru în baza Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Contactat de Jurnalul Naţional, Ioan T. Morar a confirmat şi el existenţa propunerii MAE. Întrebat care sunt referinţele profesionale care îl califică pentru funcţia de consul general, Morar a răspuns: “Mă califică realizările şi faptul că sunt absolvent de limba franceză”. La observaţia că nici una dintre acestea nu reprezintă o calificare profesională în domeniul diplomatic, editorialistul a răspuns: “Calificările se mai fac şi pe parcursul vieţii. Nici Lucian Blaga nu avea vreo calificare înainte de a fi numit într-un post diplomatic”. Ioan T. Morar a negat că ar exista vreo legătură între articolele sale favorabile la adresa Puterii sau relaţia colegială cu Teodor Baconschi şi propunerea Ministerului de Externe.
Un articol perfect valabil si azi
“Inghititorul de metafore” al organului UASCR Ioan T Morar, un buratino cu papion. Dovada aici:
Pe Ioan T. Morar l-am găsit scriind în presa comunistă – laudand „realizărili” Epocii de Aur şi preamărindu-l pe Marele Cârmaci – de pe la 1981 şi până când Uciga-l Toaca şi-a găsit sfârşitul în Cetatea Târgoviştei: „Toate rezultatele remarcabile obţinute de cei mai tineri specialişti aflaţi în amfiteatrele studenţiei reprezintă recunoştinţa pe care tânăra generaţie universitară a ţării o poartă partidului nostru, secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pentru minunatele condiţii de viaţă şi învăţătură de care beneficiază viitorii noştri specialişti”.
Am vazut zilele trecute cum, întrebata si ea, Zoe Petre – fosta consiliera a presedintelui Constantinescu, azi (ieri – nota mea) editorialista la „Ziua” – a raspuns imediat, senina, ca nu a facut politie politica. Iar lumea s-a grabit s-o creada pe cuvânt desi se stie de câtiva ani, am scris si eu despre propria-mi trista experienta, de implicarea grosolana a profesoarei de la Istorie-Filosofie în „politica de cadre” abuziva a regimului Ceausescu. Cam la fel l-am auzit, ca el n-a scris nimic despre Ceausescu, si pe Ioan T. Morar – fost ziarist în presa comunista, iar azi un miliardar al tranzitiei, inclusiv din banii lui Sorin Ovidiu Vântu. Evident ca Morar mintea si el, iar marturie stau, în biblioteci, articolele pe care le-a scris.
Premiat la GDS de Doru Maries, Dan Voinea, generalul de 185 de milioane pensie pe luna este mentinut pe post de consultant la IICCR-ul lui Vladimir Tismaneanu. Iata ce zice “Adevarul” despre el:
Dosarul Revoluţiei şi Dosarul Mineriadei rămân, după 20 de ani, două mari semne de întrebare. Cele două dosare au fost obstrucţionate constant prin influenţa politicului, chiar şi când impresia generală era aceea că se lucrează susţinut pentru pedepsirea vinovaţilor.
A fost, de fapt, schimbarea de tactică pe care sistemul a adoptat-o exact la momentul potrivit: după apatia scandaloasă din perioada ’90-’96, la români a prins perfect iluzia unei Justiţii care goneşte cu motoarele turate la maxim către un „finiş” glorios, în care închisorile vor deveni neîncăpătoare pentru vinovaţii rămaşi nepedepsiţi.
O STRATEGIE DE IMAGINE
Personajul principal al acestei strategii a fost procurorul Dan Voinea, căruia i s-a creat imaginea unui luptător neînfricat şi neobosit în slujba dreptăţii, singurul capabil să finalizeze nişte dosare de asemenea amploare. Activitatea lui Dan Voinea este, la prima vedere, cu adevărat impresionantă: a audiat sute de martori, a întocmit zeci de rechizitorii şi le-a trimis în instanţă, a început urmărirea penală faţă de mai multe nume grele implicate în Revoluţie şi Mineriadă, inclusiv Ion Iliescu, şi a redeschis, în 2004, Dosarul Revoluţiei, tocmai cu câteva zile înainte de prescripţia faptelor.
Dincolo de prima impresie, acţiunile întreprinse de Dan Voinea sunt însă dominate de o serie de greşeli uluitoare, care conduc spre o concluzie extrem de plauzibilă: în spatele unor acţiuni care creau aparenţa că în cele două Dosare se lucrează intens, procurorul Dan Voinea bloca în mare parte rezolvarea dosarelor prin greşeli făcute în momente-cheie.
PILDA LUI GENICĂ BOERICĂ
Mihai Popov, procurorul care a creat „Dosarul Mineriadei” în 1997, oferă o pildă în loc de răspuns, atunci când este întrebat despre acest subiect: „Situaţia lui Dan Voinea e asemănătoare cu cazul lui Genică Boerică. Ăsta era un fel de cap de mafie, la Craiova, şi fiind el arestat a făcut un bilet către locotenenţii lui. Subofiţerul din paza arestului a interceptat biletul şi s-a dus cu el la şeful lui. Drept pentru care şeful a luat măsura să spună: «Uite cât de vigilenţi sunt subofiţerii noştri, uite ce voia să facă nenorocitul de Genică Boerică». Şi a publicat bileţelul în ziar. Prin urmare, Genică Boerică, din arest, şi-a transmis mesajul prin presă. Poate pe aici trebuie să căutaţi un început de răspuns”.
Cercetatorul Liviu Tofan, fost redactor sef adjunct al postului Radio Europa Libera, care, din cate deduc, pregateste o carte-document despre Afacerea Haiducu, ia la bani marunti minciunile din cartea despre Pacepa a fostei secretare PCR pe TVR in decembrie 1989, Lucia Hossu Longin, convertita peste noapte in “anticomunista” si revenita in Consiliul de Administratiae al actualei TVR, din partea PNL. Cu acribie, Liviu Tofan descopera in cartea “Fată în fată cu generalul Ion Mihai Pacepa” aparuta la fosta Editura Politica a PCR, actualmente Humanitas, a lui Gabriel Liiceanu, falsuri istorice jenante debitate de Pacepa si colportate de Longin (despre care se spune ca facea partea din reteaua tovarasului general DIE). Cum ar fi, de exemplu, o declaratie despre Afacerea Hernu pusa in gura lui Mitterrand intr-un an cand fostul presedinte francez nu mai era in viata… Interesant de observat cum, in apararea fantomei Pacepa se tin de manuta diversi agenti si traficanti de influenta care, in aparenta, fac parte din cercuri politice si de interese diferite, de la Vladimir Tismaneanu si Gabriel Liiceanu la Lucia Hossu Longin si indelung propagandistul lui Pacepa in Romania, Sorin Rosca Stanescu. Daca avem in vedere recentele dezvaluri privind apartenenta lui Pacepa la KGB, pe linia vechiului NKVD si presupunerile ca toate persoanele de mai sus activeaza “pe deplin consipirat”, nu avem, insa, de ce sa ne mai miram. Redau mai jos analiza dlui Liviu Tofan, pe care, chiar daca l-am piscat putin legat de falsa fotografie a lui Pacepa, il respect ca pe un profesionist ce e:
Generalul DIE I.M. Pacepa – flagrant de fals în declaratii
Am cumpărat cartea “Fată în fată cu generalul Ion Mihai Pacepa” (Ed. Humanitas) mai mult dintr-un fel de simt al datoriei (de cercetător şi de fost “obiectiv” al Securitătii), dar şi pentru că un prieten din occident era curios să afle eventuale noutăti puse pe tapet de fostul general de Securitate. Mie mi se spusese chiar că n-ar fi nimic nou în acest lung interviu luat lui Pacepa de dna Lucia Hossu Longin.
Dar, mi-am zis, mai bine să văd cu ochii mei. Si bine am făcut. Căci am dat peste afirmatii care m-au uimit, pur şi simplu, prin precaritatea veridicitătii lor (ca să nu mai vorbesc de superficialitatea receptării lor de către autoarea interviului). Uimit pentru că, în exemplele pe care le voi da în continuare, este vorba despre fapte a căror verificare este la îndemîna aproape oricui; ca să nu mai spun că, în cazul de fată, improvizatiile “după ureche” vin din partea unui om din domeniul “intelligence”, cunoscător – nu-i aşa – al materiei din interior, de la sursă, ca nimeni altul.
Mi-a sărit în ochi numele “Haiducu” (pag. 79). Aha, mi-am zis, interesant; să vedem ce are de zis Pacepa despre cazul Haiducu, un caz pe care îl cercetez de un an şi jumătate, şi despre care cred că ştiu mai mult decît oricare alt muritor de rînd (formulare menită să-i excludă pe cei din serviciile speciale, româneşti sau străine). Citesc şi mă minunez. Un neadevăr după altul, o confuzie mai gravă ca cealaltă. Textul seamănă foarte mult cu materialul unui superifical şi neşcolit începător român în ale gazetăriei, care a copiat şi luat de bune fără nici cea mai sumară verificare aiurelile scrise de un ziarist “bazat”, dar de fapt la fel de superifical şi neşcolit ca şi începătorul (vi se pare cunoscut?). Dar, să le luăm pe rînd. Pacepa mentionează anul 1982 “cînd DIE, rebotezată CIE, a încercat să-l asasineze pe Paul Goma la Paris”. Toate bune pînă aici, deşi lipseşte deja un element foarte important asupra căruia voi reveni. Mai departe: “Am colaborat cu DST-ul francez (ăsta e Serviciul de Contrainformatii) şi-am văzut stiloul pe care generalul Pleşită i l-a dat lui Haiducu, ofiterul DIA însărcinat să-l asasineze pe Goma. Stiloul continea otravă, nu cerneală, adică avea un compartiment pentru cerneală şi un al doilea pentru otravă”. Nu ştim ce a văzut generalul Pacepa, dar un asemenea stilou n-a existat niciodată. Este adevărat că legenda acestui stilou cu otravă a circulat prin presa vremii, iar generalul s-a inspirat probabil din aceste articole nedocumentate. În imaginea alăturată (la începutul postului) se poate vedea că “stiloul” era în realitate un banal pix Parker.
Prioritate de dreapta observa cum Fenomenul Piata Universitatii a fost deturnat si intoxicat de farsori si saltimbanci din gasca lui Tismaneanu, pe de-o parte si, adaug eu, de alti epigoni si tembeli din asa-zisa “tabara adversa” dar care, prin scandalul pe care il fac pe la portile unor ambasade nu fac decat sa-i deserveasca cu abnegatie pe primii. Una peste alta, singura diferenta care pare sa-i desparta este apartenenta la sistem a primei gasti de tembeli spre deosebire de cea de a doua gasca de scandalagii. Despre Iliesiu si Maries, parazitii fostei Asociatii 21 Decembrie, scrie mai jos, foarte inspirat, Riddickro, aratand cum au ajuns in prostia lor cronica sa ameninte PD-L cu… eliminarea din PPE (!). Despre Ene, victima mineriadelor, si disidentul Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut a lui Bivolaru, care si-a infiintat propria “Miscare” guruista, fostul meu avocat Rapcea (care, din nefericire, constat ca nu se poate ridica din mlastina yogo-new-age-ista in care se scalda –foto), am scris deja, oficial, dupa ce s-au aliat cu tovarasul lui Iliescu-KGB, Emil Constantinescu. Amestecand temele si persoanele intr-un maglavais gregar, inteleg ca acum reproseaza Statelor Unite ca sunt vinovate ca tatal lui Tismaneanu a intrat cu tancurile Armatei Rosii in Romania. Dar oare n-ar fi trebuit sa tina demonstratia asta intai in fata Ambasadei succesoarei URSS, Federatia Rusa, cea care, impreuna cu Tismaneanu Sr, Stalin si poporul rus, “libertate ne-au adus” (de asta s-or fi auto-denumit si ei “Miscarea pentru libertate”?)? Sau de acolo le-au venit indicatiile? Pentru a combate “tare” si a da “bine” in ochii neo-guruistilor naivi au mai pus-o de un protest de “demnitate nationala” si in fata ambasadei Israelului, ca “reprezentanti ai 4 milioane de victime” (pai asta zice si Iliesiu ca e!). Motiv pentru care vad ca sunt laudati in Tricolorul unui alt mascarici. Daca stam sa ne gandim ca, potrivit disidentului veritabil Dan Petrescu, “Romania Mare” a lui Vadim Tudor a fost infiintata cu aprobarea lui Petre Roman si tiparita cu sprijinul lui Andrei Plesu (si el fost pe la o “Miscare”, Transcedentala, in timp ce era si la Partid, prilej de lacrimi si telenovele pe la poarta lui Ceausescu), nu pot decat sa constat ca au ajuns departe cu “demnitatea nationala”, nimic de zis!…
Despre tembelism
Nişte grupuri gălăgioase, despre care încep să am din ce în ce mai multe dubii, au întocmit un comunicat, pe care l-au reluat:
Solicitam imperativ adoptarea de către Guvern, cât mai curând posibil, a unei ordonanţe de urgenţă privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter comunist sau criptocomunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea crimelor comuniste şi neocomuniste, inclusiv crime contra păcii şi omenirii.
Că de nu…
Domnule Prim-Ministru, Preşedinte al PD-L, VĂ CEREM IMPERATIV SĂ RĂSPUNDEŢI FAVORABIL, PÂNĂ LUNI, 9 AUGUST 2010, ACESTUI APEL lansat în 14 Iulie 2010.
În caz contrar, vă vom cere DEMISIA DE ONOARE din fruntea PD-L atât dvs cât şi altor fruntaşi ai PD-L, precum doamnele Monica Macovei, Roberta Anastase sau domnii Valeriu Stoica, Theodor Stolojan, Sever Voinescu, Cristian Preda sau Gheorghe Flutur.
PARTIDUL DEMOCRAT-LIBERAL SE PRETINDE ANTITOTALITAR ŞI ESTE MEMBRU AL PARTIDULUI POPULAR EUROPEAN (PPE), RESPECTIV CEA MAI LARGĂ FAMILIE POLITICĂ ANTICOMUNISTĂ DIN EUROPA.
ÎN SITUAŢIA ÎN CARE NU VEŢI RĂSPUNDE FAVORABIL ACESTUI APEL PÂNĂ LUNI 9 AUGUST 2010, MARŢI 10 AUGUST 2010 ÎI VOM CERE D-LUI WILFRIED MARTENS, PREŞEDINTELE PARTIDULUI POPULAR EUROPEAN, SĂ DEMAREZE PROCEDURILE PENTRU EXCLUDEREA PD-L DIN PPE AVÂND ÎN VEDERE CĂ, NERĂSPUNZÂND APELURILOR NOASTRE, GUVERNUL PD-L SE DOVEDEŞTE A FI PRO-TOTALITAR (acum, în 2010, în condiţiile în care guvernul PSD s-a dovedit a fi antitotalitar în 2002).
Bey, păcălicilor… aveţi prea multe iluzii despre “anticomunismul” PPE.
Ia vedeţi-l pe tovarăşul Barroso, pe vremurile lui de revoluţionar maoist comunist:
Tam-nisam, dupa 40 de ani in care a pretins ca se ascunde de Securitate si si-a mai facut, saracul, si niscai operatii estetice, ca sa nu fie executat de securisti (aiurea, dupa cum s-a vazut in cartea cercetatorului CNSAS Liviu Taranu, DSS ii stia si numele de imprumut, Paul Montaigne, si masina si adresa si menajera, dar n-a vrut sa intre in coliziune cu badigarzii de la KGB pe terenul CIA) batranul kaghebist Pacepa se preface ca isi devoaleaza noua infatisare. Poza ii apare, din “neant”, intr-o revista cvasi-anonima pentru romani, la unul din articolele sale scrise cu dosul, despre care CIA a concis ca e bine sa fie citite cu un mare semn de intrebare in spate. Pentru ca trebuia sa se stie si in Romania, un ziarist descopera intamplator fotografia si baga un articolas in Cotidianul.ro, intarit de “sursa” a doua, Wikipedia… Care ar fi dovada ca personajul din poza e Pacepa, cand Pacepa e sinonim – conform site-ului oficial al CIA – cu neverosimil – implausible – (adica minciuna)?
Asa imi incepeam ieri seara un articol, dupa ce, desi nu dadusem crezare “stirii” privind pretinsa fotografie a lui Pacepa – pe care am vazut-o prima oara pe Ziare.com – , am cazut in plasa unui specialist, care o confirma, ba chiar dezvolta o intreaga poveste pornind de la poza in cauza. E vorba de directorul IRIR, Liviu Tofan, fost redactor sef adjunct la Europa libera. Dar, de fapt, cand colo, ce sa vezi? Omul din fotografia publicata in presa de la Bucuresti are o latura comuna cu Pacepa, in sensul ca este un fost faimos agent dublu al KGB. Insa numele lui este George Blake, fost ofiter MI6 devenit colonel KGB si decorat de SVR in 2007 cu “Ordinul Prieteniei”. Amuzant, nu? Si eu care incepusem sa cred ca Pacepa vrea sa vina in Romania si, de frica, se joaca pe net cu o fotografie falsa…
Ce ziceam eu ieri: E, dar articolasul din Ziare.com n-a starnit prea mult atentie. Atunci ce facem? Inlocuim ziaristul cu un nume “greu”. Greu de tot: ditamai directorul IRIR (Institutul Roman de Istorie Recenta, infiintat de britanici prin clasicul steag olandez folosit si inainte de 1989, cu aportul lui Dennis Deletant care l-a instalat pe Marius Oprea pana ce acesta si-a luat valea la Tariceanu), domnul Liviu Tofan, fost director adjunct la Europa Libera. Cand am vazut titlul articolului sau de pe Cotidianul.ro – “Un ofiţer francez confirmă: Pacepa a fost agent dublu al americanilor” – (oare cine-i “PR”-istul care l-a plasat acolo?!), mi-am spus in sinea mea: Ia te uita, Tofan e ofiter francez. Si eu care credeam ca-i “de-ai nostri”… Cand colo “dezvaluirea” era facuta de “un ofiter francez” iar Tofan doar o interneto-novelea.
Nici asta cu “agent dublu al americanilor” n-am prea inteles-o. Pacepa a fost general al Securitatii, cu functie de conducere (tot adjunct, ca si Tofan, dar la DIE). Deci pentru romani nu era un simplu “agent”. Asadar formula “agent dublu” pusa alaturi de “al americanilor” inseamna ca, de fapt, pe langa americani mai lucra si pentru altcineva. Cum pentru Romania o facea oficial, ca ofiter, la vedere, insotindu-l pe Ceausescu, ca atare nu mai putea fi si “agent”, inseamna oare ca “ofiterul francez” a vrut sa spuna ca lucra ca “agent dublu”, adica si pentru rusi? Gura pacatosului adevar graieste. Logica, bat-o vina. In tot cazul, mister Tofan tranteste o povestioara cu Pacepa de adormit mosnegii Securitatii – chipurile, dar astia sunt mereu de veghe 🙂 – , care se sfarseste cu marturia unui misterios sef DST, acum pensionar bonom, care-i confirma lui, dupa lungi tergiversari, situatia, neelucidata, din titlu, desi, dupa cum conchide Tofan ca-ntr-un “B” spre “C” movie: “Cum ziceam, I.M. Pacepa nu mă preocupă în mod special. Am vorbit cu “Albert S.” despre cu totul altceva. Dar asta este, iarăşi, altă poveste”. Bomba!, ce sa zic…
Iata si nuvela fantastica a domnului Tofan:
Un ofiţer francez confirmă: Pacepa a fost agent dublu al americanilor
Nu mă interesează în mod special I.M. Pacepa, am mai spus-o. Dar recenta dispută privind “fotografia lui Pacepa”, cea apărută în “American Spectator”, m-a determinat să intervin.
November 16th, 2010 
VR 
Nota Roncea.ro: Dl George Friedman este un respectat analist de intelligence din Statele Unite, fondator al agentiei private de informatii si geopolitica Stratfor Inc, care reuneste fosti ofiteri de informatii ai structurilor de securitate americane. Am avut privilegiul sa fiu primul ziarist roman care a intrat in legatura cu Stratfor si George Friedman, cu care am intretinut o corespondenta, pentru a publica in premiera in presa romana una dintre analizele de inceput ale Agentiei privind Romania si Marea Neagra. Se intampla cu multi ani in urma, la fosta ZIUA (pentru al carei deces trebuie sa le multumim tot… rusilor). Analiza de mai jos este importanta, in primul rand, pentru ca, dincolo de “semnalele” pe care le transmite, reflecta interesul si nivelul de intelegere si cunostinte ale securistilor americani despre Romania, spatiul carpato-danubiano-pontic si istmul ponto-baltic. Unii vor fi dezamagiti. Altii, nu. Pentru mine, dl Friedman este un tip onest. Face parte dintr-unul din acele “grupuri etnice” ajunse in serviciile de informatii americane de care vorbea Larry Watts si despre care am scris amintind de dezinformarile lui Vladimir Tismaneanu de peste Ocean. Insa spre deosebire de acesta din urma, Friedman recunoaste franc, chiar din preambulul analizei de mai jos, ca judeca Romania si intreaga zona si din perspectiva fiului unei familii din Ungaria de supravietuitori ai lagarelor naziste. De altfel, in aceeasi nota de sinceritate isi si incheie relatarea geopolitica: “I leave Romania confused. The Romanians hear things that I am deaf to. It is even at a pitch my Hungarian part can’t hear. I leave now for another nation, Moldova, which has been even more exposed to history, one even stranger and more brutal than Romania’s.” E, si aici o zbarceste din prima, afirmand ca isi continua calatoria pentru a vizita “o alta natiune – Moldova”. Sa vedem ce va urma…
Posted in 
Tags: 
