Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Arhiepiscopia Iasilor: 59 de ani de când Valeriu Gafencu a plecat la Hristos
Astăzi se împlinesc 59 de ani de la trecerea la cele veşnice a lui Valeriu Gafencu, unul dintre tinerii care au murit în închisorile Regimului Comunist, pe care Nicolae Steinhardt l-a numit „Sfântul închisorilor“.
Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judeţul Bălţi (Basarabia). În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice“. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941-1944) şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi a regimului bestial din temniţele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de doi ani, până la 18 februarie 1952, ar putea fi considerată drept o minune. Preţul rezistenţei sale morale a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. TBC-ul pulmonar, osos şi ganglionar, reumatismul, lipsa hranei i-au ruinat trupul. Chipul său era, însă, straniu, scăldat într-o lumină nepământeană, despre care depun mărturie mulţi dintre cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieţii sale. Sufletul şi mintea sa nu se despărţeau defel de rugăciune.
Pe timpul cât a stat în închisoare, până în 1948, a citit Biblia, Filocalia şi Patericul, fiind un îndrumător pentru ceilalţi deţinuţi, care au învăţat de la Valeriu Gafencu Rugăciunea minţii. Pe 2 februarie 1952, el şi-a rugat camarazii să-i procure o lumânare şi o cămaşa albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiaşi an. A mai cerut ca o cruciuliţă (pe care se pare că o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, 1852, după momente de rugăciune incadescentă (cu faţă transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul“. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasă să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa. (Constantin Ciofu)
Despre fondul crizei umane
Adesea, Valeriu Gafencu era întrebat în închisoare despre lucrurile legate de viaţa spirituală şi pământeană a omului. În continuare prezentăm un fragment din cartea „Întoarcerea la Hristos“, de Ioan Ianolide.
„Ioan Ianolide: – Valeriu, care este fondul crizei de astăzi?
Valeriu Gafencu: – Ateismul.
I.I.: – Ce vezi în lumea de astăzi?
V.G.: – Văd un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism. Oamenii sunt obsedaţi de nimicul materiei, de ficţiunea formelor, de epuizarea senzuală, de istoricismul fără transcendenţă, de ceremonialitatea fără Dumnezeu, de consumatorismul fără spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se defăşoară pe toate liniile de forţă ale vieţii omeneşti. Este necesară multă suferinţă pentru reorientarea spirituală a lumii şi pentru schimbarea modului ei de viaţă“. („Întoarcerea la Hristos“, Ioan Ianolide, Editura Christiana, 2006, p. 502)
„Operaţiunea română” în cadrul Marii Terori din RASSM
Deşi s-a considerat, o anumită perioadă, că regimul comunist, în politica sa de exterminare în masă, se conducea în special, aşa cum declarau în repetate rânduri Stalin şi acoliţii săi, de principiul luptei de clasă, în realitate, nimicirea indezirabililor se efectua şi în baza criteriului etnic. O dovadă elocventă în acest sens o constituie şi aşa-numita „operaţiune română”, instrumentată de vârfurile organelor de represiune din perioada Marii Terori – Nikolai Ezhov, şeful NKVD, şi Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, care au semnat câteva zeci de procese-verbale ale „dvoicii” de la Moscova, trimiţând la moarte, cu preponderenţă în baza criteriului etnic, câteva mii de persoane nevinovate de origine română din RASSM. Este adevărat că şi Troika Specială de la Tiraspol a condamnat la moarte sute de etnici români în baza aceluiaşi criteriu etnic, dar, până în prezent, nu s-a ştiut că românii moldoveni din pseudoformaţiunea statală „moldovenească” au avut parte de o „atenţie specială” din partea „corifeilor” terorii comuniste – Ezhov şi Vyshinsky. Cele câteva zeci de procese-verbale depistate în arhiva SIS al Republicii Moldova, semnate de cei doi „corifei” ai Marii Terori, înfiorează nu numai prin cruzimea fără de margini, ci şi prin pedantismul şi scrupulozitatea cu care a fost instrumentată „operaţiunea română”.
Listele persoanelor care au fost parte din aşa-numita „operaţiune română” erau alcătuite de NKVD din RASSM, vizate de şeful acestei instituţii de la Kiev şi, abia după asta, expediate la Moscova. După ce Ezhjov şi Vyshinsky semnau procesele-verbale de condamnare la moarte sau la ani grei de GULAG, respectivele procese-verbale, împreună cu alte documente adiacente, erau expediate la Kiev şi Tiraspol pentru a fi puse în aplicare sentinţele.
Condamnările la moarte în cadrul „operaţiunii române” au început la 8 octombrie 1937, când Nikolai Ezhov, comisarul poporului pentru Afacerile Interne al URSS, tot el – comisar general al securităţii statului, împreună cu un alt călău notoriu, Andrei Vyshinsky, procurorul general al URSS, au semnat procesul-verbal nr.1, cu care începea această monstruoasă şi imensă crimă, numită eufemistic „operaţiunea română”.
Cele 139 de persoane, învinuite de „spionaj şi activitate diversionistă în favoarea României”, care au fost incluse în acest prim proces-verbal, au fost „identificate” de conducerea a două detaşamente de grăniceri sovietici – Moldovenesc şi Râbniţa, dislocate la frontiera de vest a RASSM. Listele ticluite de responsabilii din cadrul celor două unităţi de grăniceri au fost prezentate lui Ezhov şi Vyshinsky de către conducerea NKVD de la Tiraspol.
I. Leplevski, comisar al poporului pentru Afacerile Interne al RSS Ucrainene şi şeful NKVD-ului de la Kiev, la 11 octombrie 1937, prin intermediul unei directive, ordona şefului NKVD-ului de la Tiraspol, Rivlin, să pună în aplicare neîntârziat sentinţa cu referire la cei 125 de oameni, condamnaţi la moarte de către Ezhov şi Vyshinsky, cu excepţia a 18 persoane, a căror execuţie a fost amânată. Printre cei 18 figurau mai mulţi reprezentanţi ai nomenclaturii de partid şi sovietice a RASSM din acea perioadă sau din perioada precedentă: Grigore Starâi-Borisov, preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului din RASSM; Iosif Badeev (Suslik sau Vanştein), secretarul Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U în perioada 1924-1928; Nikolai Golub, secretarul al doilea al Comitetului Moldovenesc Regional al PC(b)U; Bogopolski Haim, secretar al aceluiaşi Comitet Moldovenesc Regional al PC(b)U în anii 1928-1930; Ivan Krivorukov, născut în Chişinău, fost membru al Sfatului Ţării, care a votat împotriva Unirii Basarabiei cu România, refugiat în stânga Nistrului, şef al „guvernului provizoriu muncitoresc-ţărănesc al Basarabiei”, cu sediul la Odesa, comisar al poporului pentru Agricultură în RASSM, în anul 1924. Cea mai mare parte din aceşti 18 demnitari de prim rang din RASSM vor fi executaţi ceva mai târziu şi doar pentru câţiva pedeapsa capitală va fi comutată cu ani grei de GULAG. Cel mai şocant lucru în drama acestor funcţionari importanţi din RASSM era faptul că decizia cu privire la includerea lor în categoria „spionilor români” a fost formulată de comandanţii unor detaşamente de grăniceri, care aveau totuşi obligaţiunea de a asigura paza frontierei URSS, şi nu de formulare a unor capete de acuzare unor demnitari de stat cu rang înalt.
La 13 octombrie 1937, la o zi de la emiterea directivei respective de către Leplevski, în închisoarea NKVD din Tiraspol erau executate primele 57 de persoane, iar încă peste o zi, la 15 octombrie – alte 48 de persoane. Sentinţa de condamnare la moarte a două femei – Domnica Tâmcişina din satul Slobozia, r-nul Codâma şi Marina Tanitoi, din satul Hlinoaia, r-nul Slobozia, în cazul celei dintâi a fost comutată cu 10 ani de lagăre, iar în cazul celei din urmă a fost anulată, aceasta fiind repusă în libertate – un caz aproape unic în istoria Marii Terori din RASSM. În schimb, Alexei Turtăcaldă, condamnat la 10 ani de lagăre, conform sentinţei din 18 octombrie 1937 – a fost împuşcat.
„Conveierul” morţii funcţiona practic non-stop la Tiraspol. Deja pe 10 octombrie 1937, Ezhov şi Vyshinsky semnau un nou proces-verbal din cadrul aceleiaşi „operaţiuni române”, nr. 4, prin care erau condamnate la moarte 66 de persoane, iar altele 20 – la câte 10 ani de GULAG.
NKVD-ul de la Moscova cerea subdiviziunii de la Kiev, dar şi celei de la Tiraspol ca decizia privind executarea celor 66 de persoane să fie „pusă imediat în aplicare”. Pe 15 octombrie, 65 din cei condamnaţi la moarte pe data de 10 octombrie, de Ejov şi Vyshinsky, erau împuşcaţi în închisoarea NKVD din Tiraspol. Cel de-al 66-lea din această „listă a morţii” – Vasile Volghin-Piskunenko a fost executat o lună mai târziu – pe 16 noiembrie 1937.
Emisiunea, realizata de Paste anul trecut, s-a incheiat cu un interviu realizat de Florin Palas cu doamna Aspazia Otel Petrescu si a inceput cu un cuvant al Parintelui Justin
Tatal lui Valeriu Gafencu, model de lupta si jertfa romaneasca in Basarabia
În 1940, Basarabia românească avea să devină ţinta numarul 1 a Armatei Sovietice şi a NKVD-ului. Fugind din faţa hoardelor ruse, Valeriu şi tatăl său reuşesc să treacă Prutul în România mutilată, dar, spre surprinderea fiului, tatăl îl îmbrăţişează şi îi spune că se va întoarce înapoi în ţinutul cedat.
“Ce-ar zice toţi fraţii noştri basarabeni, şi cum mi-aş mai ridica ochii la cer, dacă şi eu şi alţii ca mine, care până acum am luptat pentru afirmarea sufletului românesc pe acest pământ am fugi din calea asupritorilor şi n-am lua parte la suferinţa care ne aşteaptă? Vor veni şi vremuri mai bune, dar acum e nevoie de jertfă”.
La scurt timp după revenirea în Basarabia, tatăl e arestat şi deportat de comuniştii ruşi la Arhanghelsk, dincolo de Cercul Polar, unde, după mai puţin de un an de zile, moare.
Am urmarit indeaproape si eu reactiile starnite de emisiunea parintelui Savatie Bastovoi din 9 ianuarie 2011, care-l avea drept invitat pe IPS Vladimir, Mitropolitul Chisinaului si al intregii Moldove, mitropolie din Republica Moldova, aflata sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei (Rusia).
Totodata, vreau sa completez cu inca cateva obiectii personale, mai ales in urma vizionarii intregii emisiuni:
1. In primul rand nu “Mitropolia Moldovei propune canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu”, asa cum reda in mod disimulat titlul postarii parintelui Savatie, ci la nivel mediatic mitropolitul doar a comentat intre altele intrebarea ierom. Savatie, care fie intre noi, era mai mult o propunere. Din doua una: ori mitropolitul a raspuns evaziv si diplomatic, dar fara sa aiba o baza reala in ceea ce spune (lucru putin probabil), ori totul a fost scena mimetica a unui teatru ieftin (cel mai probabil). De ce? Pai cum sa vrei sa canonizezi pe cineva cand tu ca mitropolit spui public in aceeasi emisiune ca ai citit “decat cate ceva despre” acea persoana, si cum gazda emisiunii intreaba, inainte de a lansa “propunerea”, daca cumva mitropolitul a auzit macar de acea persoana; ca mai apoi, culmea!, sa scrii pe blog ca “mitropolia propune canonizarea” acelei persoane. Dar oare pentru mitropolitul Vladimir canonizarea lui Valeriu Gafencu inseamna ceva? Dacă da, atunci ce? Cred ca ierom. Savatie stie sa raspunda acestei intrebari…
Redau textual intrebarea-propunere a Parintelui Savatie:
2. Tot parintele Savatie, care apartine canonic de mitropolitul Vladimir, a folosit in emisiune, in doua ocazii, formularea destul de interesanta despre mitropolia condusa de IPS Vladimir: “o mitropolie atat de complexa cu o istorie atat de incurcata”, nerecunoscand practic existenta celeilalte mitropolii basarabene, care apartine de Patriarhia Romana si care este condusa de IPS Petru Paduraru sau, mai mult decat atat, incorsetand-o pe ultima in granitele mitropoliei lui Vladimir si aratand-o drept pricina tulburarilor. De consemnat si faptul ca emisiunea a avut loc in… biroul mitropolitului Vladimir.
Talentatul scriitor, jurnalist, calugar, artist, cantaret si interpret Savatie Bastovoi, cetatean al Republicii Moldova, membra a Comunitatii Statelor Independente (CIS/ex-URSS), in timpul liber sustinator al “drepturilor homosexualilor” – voi reveni asupra acestui subiect -, in prezent angajat al postului Jurnal TV MD, care fiinteaza cu sprijinul unor fonduri speciale livrate via Germania, in acelasi timp incadrat in unitatea de cult a colonelului Vladimir Cantarean, mitropolit moscovit prigonitor al monahilor si preotilor romani din Basarabia, suspectat de complicitate la crima, violente impotriva credinciosilor basarabeni si incendierea mai multor biserici ortodoxe romane cu sprijinul securitatii comuniste, a KGB-ului transnistrean si a trupelor cazacesti, un aliat fidel al lui Vladimir Voronin si al fostului sef al serviciului moldovenesc de informatii (SIS) Valeriu Pasat, in prezent consilier al lui Anatolie Ciubais, unul dintre oligarhii rusi ai KGB scosi din joben de magnatul evreo-elvetian Mark Rich (Marcell David Reich), condamnat in Statele Unite pentru afaceri ilegale cu Iranul (si altele si altele) etcetera, etcetera, a mai produs o stire de senzatie, provocatoare sa-i zicem: canonizarea ca mucenic al “poporului moldovenesc” inventat de Stalin al Sfantului Inchisorilor bolsevice, Valeriu Gafencu. Provocarea a incitat rapid blogosfera ortodoxa sau doar ortoflexa, dand nas unor biete oite amatoare sa cada in extaz si adulatie fata de acest gest tipic kaghebist, in timp ce altii, momentan, doar ridica din sprancene, observand cu tristete cum nepriceputii cred ca sabia internetului, preluata ca arma chiar de la vrajmas, se foloseste pentru taiat marar. Riscurile: sa ramai fara degete. Sau mai mult decat atat. Tuturor oitelor lui Dumnezeu le ofer sfatul lui Antonie cel Mare, transmis de Lupta pentru Ortodoxie: “Nestatornicii şi nepricepuţii să nu ispitească pe cei înţelepţi”.
Si acum, deocamdata, o analiza temeinica asupra provocarii agentului Bastovoi:
Cum se explica noua amicitie dintre parintele Savatie Bastovoi si Mitropolitul Vladimir al “intregii Moldove”?
Despre canonizarea mucenicilor romani din inchisori, “ortodoxia universala” in viziunea geopoliticii ortodoxe ruse si ortodoxia romaneasca din Basarabia. Alexandr Dughin, ideologul lui Putin, spune ca Moscova trebuie sa faca unirea Moldovei cu România în interesul Noii Rusii, sub flamurile ortodoxiei
Într-o emisiune a televiziunii Jurnal TV din Basarabia, părintele Savatie Baştovoi îl întreabă pe Mitropolitul-colonel Vladimir Cantarean despre canonizarea mucenicilor din închisorile comuniste. Mitropolitul îngaimă ceva despre amânarea canonizării acestora, chipurile din cauza blocării dosarelor de către SIS (serviciul de informaţii al Republicii Moldova, fondat de bunul său prieten Valeriu Pasat, alături de care a pornit campania de introducere în şcoli a unui manual de religie, care se deschide cu capitolul ”Rusia – Patria noastră”). Brusc, tovarăşul comuniştilor rusofili Smirnov şi Voronin devine avocatul canonizării Sfântului închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu. Daca Biserica Ortodoxă Română nu-l canonizează, spune acesta, Mitropolia Moldovei (alta decât Mitropolia românească a Basarabiei) îl va propune spre canonizare Sfântului Sinod al Patriarhiei Moscovei, din a cărui jurisdicţie canonică face parte.
Cand ai un ambasador, chipurile al Romaniei, pe numele lui Lazurca, ce, intamplator, il are drept nas chiar pe seful sau, Baconschi, si care se spovedeste la Mitropolia KGB din Republica Moldova, scuipand pe Biserica ta din Basarabia, pentru care in anii bolsevismului s-a murit in masa, sub automatele diavolilor rosii, iar in anii din urma “tara ta” s-a luptat cu Rusia pana la CEDO, cu toate resursele ei diplomatice, de la MAE la Patriarhie, cum se te mai miri ca la televiziunea “romaneasca” Jurnal Tv s-a deschis o oficina a colonelului Vladimir Cantarean, unde canta din balalaika calugarasul cel viteaz, talentatul scriitor, jurnalist si interpret Savatie Bastovoi, unul dintre preferatii intimi ai aceluiasi Lazurca?! (cam lunga dar merita)
V-am prezentat ieri doar o parte din operatiunea anti-romanesca declansata peste Prut prin tentativa de canonizare a Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, chiar de catre urmasii ucigasilor lui, care au schimbat uniformele NKVD pe sutanele generalului Kirill al Moscovei si “Intregii Rusii”; deci si al Moldovei, conform tuturor superiorilor si subalternilor din cazarma de la Chisinau, pe vremuri cu steaua rosie-n varf de bat, acum c-o cruce, ca da bine, e la moda si mai e si “non-profit”. Ah, Vladimirovici e Mitropolit “al Chisinaului si intregii Moldove”, deci si al Moldovei lui Teofan si… Stefan, nu-i asa?! 🙂
Cunoscatorii problematicii vor ramane masca citind ciudatenile de mai jos (altfel semnalate, tot de mine, aici). Fara (alte) comentarii (voi reveni, desigur 🙂 ):
„Care sunt relaţiile între Biserica Ortodoxă din Moldova şi Patriarhia Română? Actualmente sunt foarte bune. Avem relaţii prieteneşti. Mă cunosc foarte mulţi arhierei din Patriarhatul Român, fie din România, fie de peste hotarele României, dar care aparţin de Patriarhia Română. Sunt normale relaţii dintre mitropolitul Moldovei din Republica Moldova şi Patriarhul Daniel, cu care ne cunoaştem din timpul când dânsul era episcop vicar, apoi fiind la Iaşi în glumă întotdeauna când ne întâlneam discutam şi spuneam că noi suntem doi mitropoliţi în aceeaşi Moldova, numai că ne desparte Prutul. Şi, în timpul de faţă, relaţiile sunt bune. Câteodată facem şi câte un sunet la telefon. Îmi pare foarte bine că Patriarhul Daniel are dorinţă de a ameliora situaţia şi în Mitropolia Basarabiei în ceea ce priveşte încălcările canonice şi între noi, între Mitropolia Moldovei din Republica Moldova şi Patriarhia Română relaţiile nu au fost atât de rele cum erau difuzate. Noi nu suntem contra Patriarhiei Române, dor şi ei sunt ortodocşi, vorbim aceeaşi limbă, slujim în aceeaşi limbă. Noi am fost de la început şi rămânem tot pe aceeaşi poziţie că s-au încălcat canoanele bisericeşti. Şi atunci, în anul 1992, când a primit decizia Patriarhia Română să reactiveze Mitropolia Basarabiei, noi am fost contra, fiindcă atinci episcopul Petru, fiind oprit de a săvârşi cele sfinte de către Sinodul şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, el a fost primit în cadrul Patriarhiei Române, ceea ce s-au încălcat legile nu pur şi simplu a Bisericii Ortodoxe Ruse sau a Bisericii Ortodoxe Române, ci legile ecumenice, legile a întregii Ortodoxii. Iată aici am fost eu contra, m-am împotrivit, şi nu numai eu, şi ceilalţi slujitori ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova, la ce am fost noi criticaţi că noi nu vedem viitorul, că noi trebuie să mergem pe cal călare în fruntea oastei noastre preoţeşti din Republica Moldova şi a creştinilor, da nu să mergem la coada calului. Acuma şi Patriarhul, Preafericitul Daniel cunoaşte situaţia care s-a creat şi caută ieşiri din această situaţie critică şi eu sper că Preafericitul Daniel, fiind bun prieten al Preafericitului Kirill, cu care nu aş spune numai că se cunosc, ci şi prieteneşte, o să găsească o soluţie pentru ca o dată şi pentru totdeauna să dispară această discuţie între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română. Eu aş dori ca şi vladâca Petru, conducătorul suprem al Mitropoliei Basarabiei, totuşi să ţină cont de aceea că cei preoţi care sunt catehirisiţi de către mine sau episcopii din Mitropolia Moldovei pentru încălcări canonice să nu fie primiţi în cadrul Mitropoliei Basarabiei, adică să spălăm de, să ne spălăm noi de cele răutăţi care există fie în Mitropolia Moldovei, fie în Mitropolia Basarabiei. În aul 1999, când a avut întrevederi aici în Chişinău între Patriarhia Rusă şi Patriarhia Română, apropo, din partea Patriarhiei Ruse a fost atunci mitropolitul Kirill şi din partea Patriarhiei Române mitropolitul Daniel, a fost primită o decizie ca nici Mitropolia Moldovei, nici Mitropolia Basarabiei să nu-i primească pe cei care trec dintr-o mitropolie în alta. Şi eu cred că ar fi bine ca pentru viitor să respecte această lege şi atunci noi am curăţa Ortodoxia de neghină, atunci nici nu am avea noi aceste probleme, dar noi, cu părere de rău, câteodată ne bucurăm că, iată, a trecut din Mitropolia Basarbiei în Mitropolia Moldovei şi clar că nu trece cel mai buni Şi clar că din partea Mitropoliei Moldovei trece în Mitropolia Basarabiei şi ei se bucură că au trecut. Iată avem cazul cu episcopia de la Ungheni. Părintele Ioan Mutu, părintele Petru… Ioan Porcescu au trecut din Mitropolia Moldovei în Mitropolia Basarabiei. Aici ei au fost opriţi de către episcopul Petru de a săvârşi cele sfinte pentru încălcări canonice, au fost primiţi cu drag acolo, apoi, peste vreo jumătate de an, s-au răsculat împotriva conducerii Mitropoliei Basarabiei. Au fost iarăşi opriţi. Apăi iată, bucuria pe urmă a venit să se plângă şi cei. Trebuie să avem această înţelegere între două mitropolii şi atunci o să ne meargă la întâmpinare şi conducerea statului, despte care noi am vorbit câtva în urmă. Şi atunci n-o s-avem noi probleme şi în societatea noastră, fiindcă conducerea ţării ne merge întotdeauna la întâmpinare şi, dacă aţi observat, merge la întâmpinare Bisericii Ortodoxe mai mult, fiindcă, după procentajul care există în societate, suntem la număr cei mai mulţi şi ar trebui nu numai la număr să fim, dar ci să avem şi această credinţă şi chiar să fim cu adevăraţi fii ai Bisericii noastre Ortodoxe.”
„Noi întotdeauna pe Patriarhul de care aparţin, adică de Patriarhul Kirill, pot să-l invit de sine stătător, da aceeaşi poate să facă şi Preasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei faţă de Patriarhul României. Unica, trebuie totuşi să ne lămurim cu existenţa Mitropolitului Petru. Eu cred că este normal şi bine ca mai departe relaţiile noastre să fie bune, relaţiile canonice, dânsul să depună o cerere fie cu întârziere, cu mulţi ani în urmă, către Patriarhul Rusiei şi Sfântul Sinod ca totuşi să primească această foaie de eliberare şi atunci i se ridică oprirea, el trece oficial în Patriarhia Română şi nu sunt probleme, nu există probleme. Pur şi simplu pentru mine ele există, că eu cunosc, eu fiind membrul Sinodului, că pe data de 5 octombrie 1992 episcopul Petru a fost oprit de a săvârşi cele sfinte şi oprirea aceasta nu s-a ridicat. Nu a fost ridicată oprirea, cel puţin eu aş cunoaşte, fiind membru al Sinodului şi eu cu această întrebare chiar m-am adresat şi către vladâca Petru. Dânsul spune că a scris astfel de scrisoare, a făcut această adresare încă către Dumnezeu să-l ierte! Patriarhul Alexie. Am întrebat în Patriarhie, au spus că aşa scrisoare nu au primit. Noi actualmente ne supunem Patriarhiei Moscovei, adică suntem în componenţa acestei Patriarhii de aceea ar fi normal şi fiind dânsul hirotonit de însuşi Patriarhul Alexie atunci când a vizitat Republica Moldova, ar fi bine să facă această scrisoare ca să primească… Şi atunci nici nu există hotarele acestea între Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei. Mai mult decât atât, noi aflând acum că se pregăteşte un episcop vicar pentru Mitropolia Basarabiei în Republica Moldova ş-am aflat că este pământeanul nostru, părintele Veniamin, deci, din Anenii Noi, Goreanu, eu mi-am exprimat în auzul tuturor că eu o să-l primesc, fiind hirotonisit, neoprit de nimeni, de către Patriarhia Română, o să-l primesc în catedrala mitropolitană, o să slujesc împreună cu el, dar cu Preasfinţitul Petru unica problemă este că el este oprit şi nu am dreptul să coliturghisim împreună, da. Iată aceasta este problema toată. Dar nouă ni se pune problema că el este român, că eu sunt rus şi tote aceste întrebări care nu corespund adevărului. ”
Sursa:jurnaltv.md, duminica de dupa Craciunul rusesc, 09 ianuarie 2011, emisiunea “Pietrele vorbesc” de Savatie Baştovoi
In primavara anului trecut, un oarecare predicator din trena lui “Guru” Bivolaru a inceput sa dea ture frenetice prin Republica de la Chisinau, propavaduind la intoarcere “trecerea de urgenta” la “adevarata” Biserica Ortodoxa, cea de peste Prut, a KGB-ului. Sincer, la inceput mi-am spus ca individul e doar cretin. Sau exaltat. In cele din urma s-a dovedit, prin toate actiunile lui, ca este doar un “idiot folositor”, cum ar spune Lenin. Dar un idiot bine stipendiat, tocmai de la mama Rusia, care a ajuns sa conferentieze la Chisinau cot la cot cu tovarasul colonel Vladimir Cantarean, instalat de baietii cu ochi rosii de la Moscova in capul Bisericii Ortodoxe antiromensti din Moldova.
La inceputul lui aprilie avertizam ca atunci cand “Biserica Ortodoxa din Moldova”, respectiv UM BOM a KGB, face un pas, apoi sa fim siguri ca sunt deja calculati cel putin inca zece inainte. Printre altele, scriam: “Iata ca o alta veste ingrijoratoare vine de la locul vizitelor dese ale lui Danion Vasile. Rusoii cu care s-a infratit vor sa creeze o miscare politica nationalist-”moldoveneasca” de tineret care sa-l preia ca efigie pe Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, ba chiar sa-l propuna spre canonizare la ei, in BOM de sub Patriarhia Moscovei, ca – nu-i asa – era “moldovean”. Adica urmasii celor care au ucis barbatii familiei Gafencu, tatal si fiul, sa-l confiste si sa-i terfeleasca definitiv memoria. Pentru acest sacrilegiu este folosit Danion: ca sa-si poata legitima agitatorii serviciilor de informatii rusesti si “moldovenesti” actiunile anti-romanesti. Un alt hot cu rost de expozitii de martiri calca pe aceleasi urme. In final, dincolo de teologie, o sa le spun eu cat de simplu se rezuma povestea asta la o analiza informativa: sunt agenti sau doar rataciti? Raspunsul il stiu, fara indoiala, cei specializati. Dar, indiferent de acesta, raul oricum e facut.”
Evident, raul a fost facut. Si continuat. De la mai tanarul subaltern al lui Vladimir Cantarean, Savatie Bastovoi, talentatul jurnalist care in timpul liber mai presteaza si ca calugar, aflam ca vreo noua din cei zece pasi de care vorbeam mai sus au fost deja facuti. Intr-o emisiune primita cadou la Jurnal TV – televiziune care ruleaza si cu banii Romaniei, din “economiile” facute prin taierea alocatiilor “proastelor” de romance care mai fac copii – aflam ca Mitropolitul KGB, alte dati criticat abitir de calugarasul nostru cel viteaz, pentru apartenenta la gasca comunista, a hotarat deja canonizarea Sfantului Inchisorilor. A inchisorilor bolsevice, in care tortionarii de atunci aveau exact aceeasi stapani ca si urmasii lor de azi, Mitropolitul de la Chisinau si telecalugarul lui. Citez:
“Cu aceasta ocazie mitropolitul Vladimir a vorbit despre una dintre cele mai luminoase figuri din soborul noilor marturisitori care este Valeriu Gafencu. Dat fiind faptul ca marturisitorul Valeriu Gafencu provine din Basarabia, din satul Singerei de linga Balti, dar a patimit in inchisorile comuniste din Romania, Inalt Prea Sfintia Sa a precizat ca pentru canonizarea lui este nevoie sa fie consultata Patriarhia Romana. In cazul in care Patriarhia Romana nu prevede in viitorul apropiat canonizarea marturisitorului Valeriu Gafencu, Mitropolia Moldovei il va propune spre canonizare Sfintului Sinod al Patriarhiei Moscovei din a carui jurisdictie canonica face parte si care reprezinta instanta suprema, responsabila de canonizarile sfintilor.”
Cu alte cuvinte, diavolul rosu vrea sa-si canonizeze, chipurile, jertfa.
Imi pare rau ca trebuie sa-l avertizez, prieteneste, pe calugarul nostru de serviciu: Savatie, nu te juca cu Dumnezeu!
La canonizarea lui Valeriu Gafencu deja si-au anuntat participarea si urmatorii colegi de credinta “adevarata” ai celor doi afabili interlocutori de mai sus:
Interviu cu Parintele Justin Parvu: Sfintii din Aiud- glasul care striga in pustia lumii de azi
– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?
– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.
Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.
February 19th, 2011 
VR 
Posted in 
Tags: 
