Posts Tagged ‘Conjuratia anti-Eminescu’

Octavian Goga despre Reţeaua Anti-Eminescu, de la Dobrogeanu Gherea la Pleşu, Patapievici, Liiceanu şi Manolescu – Pânze de păianjeni. Mustul care fierbe – PDF

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.

Octavian Goga - Mustul care fierbe - Roncea Ro

Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.

Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?

Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…

Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.

Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”

Integral în Octavian GogaMustul_care fierbe – PDFPânze de păianjeni (Pag 139 – 149)

Citiţi şi: “Eminescu e părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră. Doina lui, cea mai categorică evanghelie politică a românismului”

Octavian Goga - Motto -Mustul care fierbe - Roncea Ro

“Sa-i dam foc lui Eminescu?”

Mihai Eminescu de Nestor Heck - 1884Ziaristi Online:

VIDEO Interviu: “Sa-i dam foc lui Eminescu?” Pledoaria eminescologului Nae Georgescu: “Este nevoie de o instituţie Eminescu!”

Profesorul-Nae-Georgescu-la-Premiile-Eminescu-Ziaristul-Foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Cu Eminescu se petrece un lucru unic la noi. El reuşeşte, cu un ziar mic, „Timpul” (tiraj modic, abia o mie de exemplare) să ţină în loc, timp de un an întreg, cât a fost redactor şef, o imensă maşinărie de propagandă, „Românul”, ziar guvernamental, oficios liberal cu răspândire în toate judeţele.

Anul acesta se implinesc 125 de ani de la moartea suspecta a trei prieteni: Eminescu, Veronica, Creanga. FILMUL DOCUMENTAR DIN 1914

Mihai Eminescu - Veronica Micle - Ion Creanga - morti in 1989 - Film de Octav Minar - Afis via Ziaristi Online<

Anul acesta se implinesc 125 de ani de la moartea in conditii neelucidate nici pana azi a celor trei prieteni: Eminescu, Veronica Micle si Creanga. Pe parcursul anului vom aprofunda problematicele acestor cazuri suspecte. Pana atunci, sa ne amintim: Pana atunci, sa ne amintim: Are titlul “Eminescu, Veronica, Creanga” si este primul film documentar despre Eminescu.

Grid Modorcea despre Eminescu, “pataharbii”, “urticaristii”, “satamianii” si “dacicisti” de la ICR New York: “Nu Eminescu e important pentru indivizi ca ei, ci ei sunt importanţi pentru Eminescu”

Eminescu profanat

“Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”

Premiile Asociatiei Jurnalistilor si Scriitorilor de Turism din Romania, sub semnul lui Eminescu

Presa de Turism Eminescu Premii

Ceremonia de decernare a Premiilor AJTR pentru anul 2013 va avea loc în ziua de 15 ianuarie 2014 – Ziua lui Eminescu.

DOCUMENTE: Eminescu nu a avut sifilis. Constantin Barbu: Regele și Maiorescu sau despre uciderea lui Eminescu

Eminescu nu a avut sifilis - Document - Autopsie - via Constantin Barbu si Ziaristi Online

Eminescu a suferit pentru: – limba română; – credința ortodoxă; – reîntregirea României (opunându-se Tratatului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar, care prin punctul 2 i-a obligat pe românii transilvăneni să mai suporte descompusul Imperiu Austro-Ungar până la 1 decembrie 1918). Eminescu a fost ucis, după șase ani de suferințe martirice (28 iunie 1883- 15 iunie 1889).

Cele patru portrete ale lui Eminescu via Civic Media

”Eminescu, ziaristul“ – Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. Azi, 28 Iunie, la Muzeul Literaturii Romane. Interviu Revista Tribuna cu Nae Georgescu: Cineva vrea sa-l puna pe foc pe Eminescu. VIDEO

Eminescu-foto-Cristina-Nichitus-RonceaZiua de 28 iunie 1883 este ultima zi de lucru a ziaristului Mihai Eminescu, în redacţia „Timpul”. A fost ziua când temutului publicist i-a fost luat dreptul de a mai activa în rândul presei, pentru atitudinea sa tranşantă în ceea ce înseamnă moralitatea întregii societăţi.

Cinstind munca, talentul, harul şi dăruirea ziaristului Mihai Eminescu, ca deschizător de drumuri pentru lucrătorii din presa românească viitoare, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizează un eveniment inedit – Premiile UZPR – ”Eminescu, ziaristul“.

În ziua de 28 iunie 2013 ( zi de vineri ), de la ora 13,00, în Rotonda de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, UZPR va organiza lansarea unei lucrări, a unui dosar de presă, purtând semnătura unui important scriitor, aplecat asupra studierii vieţii şi activităţii marelui ziarist – Nicolae Georgescu. Evenimentul mai cuprinde acordarea unui număr de două premii ”Eminescu, ziaristul”, îndreptate spre doi eminoscologi, pentru care se vor prezenta laudaţiile. Va fi şi un recital artistic, susţinut de actori reputaţi. Manifestarea prilejuieşte evocări din viaţa ziaristului.

Sunt invitaţi şi aşteptaţi să fie prezenţi, ziarişti din presa scrisă şi audiovizuală, scriitori, oameni de cultură, personalităţi ale vieţii publice.

Sursa: UZP via Ziaristi Online si Mihai-Eminescu.Ro

Reamintim si ultimul articol al lui Mihai Eminescu la “Timpul”: Pentru Libertatea Presei – DOCUMENT via RONCEA RO

Vedeti si: Controversele arestarii lui Eminescu in ultima sa zi de la ziarul Timpul: 28 iunie 1883. Nae Georgescu: Cele trei arestari ale lui Eminescu. DOCUMENTE

Mihai Eminescu: Pentru libertatea presei. “Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută”

“Criticilor mei”: Eminescu des cenzurat si dezcenzurat si Teama de Eminescu – de ROMANIA VIE. AUDIO/VIDEO

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Video-interviu cu profesorul Nae Georgescu: Revista Tribuna

UZP Premiile Uniunii Ziaristilor Profesionisti Mihai Eminescu 28 iunie 2013 Muzeul Literaturii Romane via Roncea Ro

Mihai Eminescu: Pentru libertatea presei. “Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută”

Mihai-Eminescu-Omagiu-1909-Corneliu Botez reeditat de Nae Georgescu si Victor Roncea la Editura SemneCurajosul ziarist Ion Spanu, colegul meu de proces cu Gabriel Liiceanu in Cazul Liicheanu Profitorul tuturor regimurilor, Oculta si Intelectualii rosii (termen pe 20 februarie a.c.) face un pustiu de bine necunoscatorilor presei din Romania si republica un articol antologic al parintelui jurnalismului roman de atitudine, marele gazetar si ganditor national Mihai Eminescu. Este vorba chiar de ultimul sau articol din “Timpul”, scris inainte de a fi arestat si transformat in primul ziarist roman detinut politic  si tratat psihiatric ca forma de eliminare a sa din viata publica.
Mihai Eminescu:  Pentru libertatea presei

Victoria în alegeri, îngenunchierea naţiunii înaintea puterii uzurpatoare, deşteaptă şi apetituri tiranice, printre care pretenţiunea, mai-nainte de toate, de a fi aprobat şi aplaudat uzurpatorul în faptele sale, pe toate căile.

E logic într-adevăr ca, după un câştig să se urmărească un altul, şi în fine tot, spre deplina satisfacţiune a acaparatorului.

Regimul dobândise darea din mână şi chiar din picioare, a celor ce poartă numele de mandatari ai naţiunii; astfel dispune el la discreţiune de toată puterea în stat, făcând ori şi ce vrea fără a fi controlat şi nu se gândeşte decât la mijlocul de a se întări în această situaţie de desfătare şi răsfăţ.

Singurul lucru asupra căruia n-a putut încă triumfa a rămas numai presa, şi aceasta se consideră, credem, de către regim, cu atât mai nesuferită, cu cât el, în exerciţiul puterii discreţionare, a trebuit să devină năzuros, adică supărăcios din lucru de nimic.

Eminescu Timpul 28 iunie 1883 Ultimul Articol Pentru Libertatea Presei

Ziarul „Timpul”, din 29 iunie 1883, cu ultimul articol publicat de Eminescu despre libertatea presei. Foto: Roncea.ro

Presa, pentru omnipotentul nostru regim, cu strigătele ei, cu lamentele ei continue, îi face negreşit efectul unei hărăitoare din Braşov, care prin scârţâitul ei strident dă crispaţiuni nervoase. Neapărat dar că se simţea şi nevoia de a pune în practică mijlocul prin care să se năbuşească ţipătul contra trădării şi contra fărădelegilor regimului, spre a fi liniştit în domnia sa absolută.

Însă, ca contra a tot răul ce cată a fi combătut, aşa şi contra presei cată să se uzeze de arme îndestul de eficace de a o învinge.

Ei bine, care ar fi fost acelea ?

Dacă întru abaterea constiinţei alegătorilor, s-au dovedit cele mai eficace arme: corupţiunea, frauda, ameninţarea; dacă cu acestea s-a putut respinge opoziţiunea de la exercitarea controlului asupra puterii; de bunăseamă că ele n-au putut nimic contra presei, pe cât timp aceasta, în majoritatea ei, este în opoziţiune cu guvernul, bucurându-se de sprijinul public.

Armele ce numirăm sunt într-adevăr numai bune pentru cei cu bucate pe câmp şi pentru cei cu copii de căpătuit, ori pentru aceia care ei înşişi urmăresc un folos direct, nepătrunşi fiind de datoria de cetăţean şi de sânţenia votului ce li s-a încredinţat; dar, cât pentru persoana jurnalistului, hârşit în luptă şi îndărătnic în profesarea principiilor, sunt custure fără tăiş.

Contra presei şi jurnalistului a cătat regimul să recurgă la acte de răsbunare; şi aşa, după ce că a intentat proces de presă, prin Creditul funciar rural, unuia dintre organele de publicitate care au cutezat să formuleze acuzaţiune specială contra neregularităţilor de la zisul credit; după ce că în acest proces de presă a cătat să sustragă pe jurnalist de la judecătorii săi naturali, juraţii, şi l-au târât dinaintea tribunalelor guvernului, recomandând acestora să se declare competente şi recompensând pe magistraţii care au avut lipsă de scrupul pentru justiţie şi s-au supus trebuinţei regimului; acum a mers cu iuţeala pentru a prescrie chiar expulzarea directorului acelui jurnal, a d-lui Galli, adică fundatorul foii francese L’Independence roumaine pentru că acesta este străin neîmpământenit încă.

În cazul de faţă guvernul, care este evident că a voit să lovească în existenţa jurnalului L’Independence roumaine , s-a folosit de o lege decretată de dânsul acum doi ani, şi care priveşte petrecerea străinilor în ţară.

Dacă vom ţine socoteală de mobilul care a dictat facerea acelei legi, nu vom putea scuza dispoziţiunea de expulsare luată în privinţa d-lui Galli, pentru că într-adevăr ea nu a fost concepută decât sub impresiunea asasinatului comis asupra Împăratului Alexandru II şi în spiritul de a combate şi a depărta de ţara noastră acele parazite care îşi caută existenţa din acte de teroare, pe străinii fără căpătâi pe nihilişti mai ales, în vreme ce directorul jurnalului francez L’Independence roumaine era aici un muncitor liniştit, stabilit de mai mult timp în ţară şi exercitând în asociaţia cu români comerciul de tipograf, îndeosebi de calitatea sa de jurnalist.

Când însă ne vom aminti de împrejurarea că numitul director al foii L’Independence roumaine a fost încurajat şi susţinut ca jurnalist chiar de către guvernul actual, când vom aminti aci că dl. Galli, prin un alt jurnal fundat de dânsul, L’Orient, a debutat în ţara noastră ca sprijinitor al politicii guvernului, atunci desigur că se va vedea şi mai bine cât de necuvincioasă este dispoziţiunea de expulsare de acum.

Ce fel? Pentru ca să cânte guvernul, un străin poate fi tolerat şi încurajat, iar de a-l critica nu? Atunci se neagă fără rezon principul echităţii care nu admite dreptul ciuntit, care nu poate admite facultatea de a zice da fără a o admite pe aceea de a zice ba.

Una din două: ori străinul dintru început nu este învoit a face politică în ţară, şi atunci înţelegem raţiunea unei dispoziţiuni de expulsare când şi-a permis el a face politică locală; ori că, dacă s-a tolerat odată străinului d-a face politică guvernamentală, urmează a i sa tolera să facă şi politică de opoziţiune. Fapta de la început a acestui guvern cu dl Galli, îl obliga la toleranţa lui în urmă.

Dar credem că nu este nevoie a argumenta mult, spre a convinge despre urâta pornire a guvernului asupra presei. Trebuie să-l aşteptăm de acum la alte măsuri şi mai odioase, pentru că panta este alunecoasă şi nu are piedică până-n prăpastie.

Cât pentru presă, am putea să-l asigurăm pe regim că oricât de cumplite ar fi actele sale de răzbunare, nu va fi în stare nici el a abate unele caractere tari ce se găsesc într-însa, şi teamă ne e că, căutând victoria peste tot, va pierde şi cea deja câştigată în monstruoasa sa pornire de a-şi subjuga şi presa.

(Timpul, Buc. 8 (1883), nr. 142, iunie 29, p. 1. S)

Sublinirile ii aparţin jurnalistului Ion Spânu / Cotidianul

“Criticilor mei”: Eminescu des cenzurat si dezcenzurat si Teama de Eminescu – de ROMANIA VIE. AUDIO/VIDEO

In preambulul publicarii planului unei strategii nationale elaborat de filosoful Constantin Barbu pentru consolidarea coloanei vertebrale a culturii romane, intitulat Memorialul Eminescu, am placerea sa preiau doua contributii noi la Eminescu cel viu, redate in format audio si video. Este vorba de un documentar realizat dupa un scenariu de Augustus Costache, colegul nostru de presa, ce poarta titlul Teama de Eminescu, si de recitarea in premiera a poeziei-manifest “Criticilor mei” in varianta sa originala, necenzurata, de catre Sandu Barbu. De consemnat ca poemul in cauza este scris de Eminescu la sase luni dupa declararea mortii sale civile, prin “innebunirea” sa, anuntata public in fatidica zi de 28 iunie 1883 cand Eminescu este arestat la indicatile lui P.P. Carp catre Maiorescu (“Potoliti-l pe Eminescu” – Vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Poezia respectiva e scrisa, asadar, de un… “nebun”, conform elucubratiilor transmise prin ordin de serviciu din generatie in generatie de agentii anti-Romania, de la Maiorescu pana la Manolescu si C.T. Popescu. Vorbim practic de primul caz cunoscut al unui jurnalist roman devenit detinut politic si internat fortat intr-un sanatoriu de boli nervoase. Maiorescu ii publica ulterior poemul cenzurand doua strofe care ii erau dedicate si “prelucrand” alte poezii ceea ce il determina pe Eminescu sa aiba, peste trei ani, gestul de a sparge vitrina unei librarii in care se afla aceasta editie falsificata si falsificatoare pentru posteritate, dupa cum se vede, si a calca in picioare volumul (Vedeti Dubla sacrificare a lui Eminescu de Theodor Codreanu si Eminescu, ultima zi la Timpul de Nae Georgescu – serial in Cultura). Gestul este cu atat mai intemeiat daca cititi versurile suprimate. Nu in ultimul rand merita reprodus si portretul pe care i-l face Caragiale lui Maiorescu, extras dintr-o scrisoare catre fostul junimist M. Dragomirescu: “cat e de falsa batrana proxeneta, sulemenita, canita si magiunita” (…) “o asa paciaura lipsita de cea mai elementara omenie” (Conjuratia anti-Eminescu. Noi marturii in dosarul crimei  de Calin Cernaianu).

CÂND CENZUREZI VIAŢA

de Sandu Barbu

Peste multe surprize dai când te-apuci de meşterit câte ceva. Fie că e un lucru tehnic, fie că e un studiu, fie că e o documentare, fie că e un proiect, un exerciţiu sau o „banală” lectură poetică – să fii sigur, sigură că flori frumoase vor înflori în calea ta. Poate că unii dintre voi ştiu ceea ce am să spun şi am să recit azi, dar pentru unii nădăjduiesc că va fi o surpriză mai mult decât plăcută.

Sandu BARBU – Cand cenzurezi viata

Am căutat pe Net o poezie de Eminescu şi am găsit mai multe saituri. Am lăsat toate taburile deschise, am ales una din ferestre şi am repetat, căutând intonaţia potrivită. La una am rămas confuz. Am căutat o analiză literară şi m-am „luminat”.Aşa am ajuns să recit în faţa microfonului „Criticilor mei” de Eminescu din volumul 1 de poezii ale marelui poet – volum apărut în colecţia „Cartea de acasă” la Editura Erc Press în 2009. Cum îmi este obiceiul – şi iată şi motivul pentru care postez rar, dar „îndesat” – am ascultat vocea finală editată cu textul în faţă; n-am mai folosit cartea, ci una din paginile de pe Net care conţineau poezia. Spre marea mea mirare, erau, la un moment dat, două strofe noi. Aşa am ajuns de pe Wikipedia pe blogul domnului Victor Roncea (acelaşi care a postat şi pe Wikisource) şi tot aşa am aflat că varianta integrală a „Criticilor mei” fusese cenzurată de… Titu Maiorescu. Două strofe fuseseră scoase din motive de – mă aventurez eu să presupun – repetiţie pe care Maiorescu e posibil să o fi considerat supărătoare (viaţă) şi o licenţă poetică (trasătură). Oricât de mare ar fi numele tău – chiar dacă te-ai numi Titu Maiorescu – trebuie să nu uiţi că poetul este suveran în lumea creaţiei lui. Şi că, a cenzura „viaţa” din poezia lui Eminescu e o „trasătură” urâţică foc.

Criticilor mei

de Mihai Eminescu

Integral la Sandu Barbu – Voice Blog

TEAMA DE EMINESCU

Sursa: tranzit tv

Nota: Portalul Ziaristi Online multumeste autorilor, Augustus Costache si Marian Mario, pentru citarea pe generic.

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova