August 5th, 2011 
VR 
“Nimeni nu s-a îmbrăcat în haine soldăţeşti ca să fie înfrânt. Nu există înfrângere! Dar trebuie întâi să ştii să mori.”
Sursa: Sfintii-Inchisorilor.Info
Archive for August, 2011
Imn morţilor. In Memoriam Florin Stuparu
Filmarea incepe si se incheie cu imaginea locului in care s-a nevoit in ultimul an Florin Stuparu.
Dumnezeu sa-l ierte! Vesnica pomenire!
Radu Gyr
Imn morţilor
Morminte dragi, lumină vie,
sporite’ ntr’ una an de an,
noi v’ auzim curgând sub glie,
ca un suvoi subpământean!
Ati luminat cu jertfe sfinte
pământul, până’ n temelii,
căci arde tara de morminte,
cum arde cerul de făclii.
Ascunse’ n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma’n tară,
va regăsim mereu in noi!
De vi s~au smuls si flori si cruce
si dacă locul, nu vi-l stim,
tot gândul nostru’n el v’aduce,
îngenuncheri de heruvim.
Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si vă purtam pe frunti cununi.
Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.
Posted in Documentare, Top News 
Tags: Florin Stuparu, Imn morţilor, In memoriam, radu gyr, Radu Gyr - Imn morţilor 
1 Comment »Libertate şi Adevăr: In Memoriam Florin Stuparu. Liberi în temniţe: de la Apostolul Pavel, la Părintele Justin Pârvu. Ultimul fragment de film, realizat cu doar o zi inainte de moarte: Erminia Bisericii Ortodoxe – Apocalipsa
Cu tristeţe în suflet anunţăm mutarea la Domnul a fratelui nostru Florin. Dumnezeu să-l ierte! Trupul neînsufleţit se află depus la Capela cimitirului Străuleşti II. Priveghiul va începe la ora 22.30, miercuri 3 august, iar înmormîntarea va fi joi, 4 august la ora 12.30. (Revista Axa)
Florin Stuparu, ultimul film: Erminia Bisericii Ortodoxe ilustrata cu fresce de la Petru Voda
Cititi mai jos unul dintre articolele de piatra care striga ale scriitorului Florin Stuparu si vedeti aici ultimul fragment de film realizat de Florin, cu doar o zi inainte de tragicul accident care i-a curmat viata, in noaptea de 1 spre 2 august, la inceputul postului Sfintei Marii, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, pe care o iubea cu toata inima sa. Dupa cum transmite Monahul Filotheu de la Manastirea Petru Voda, este vorba de o transpunere in video a ultimei sale lucrari, Erminia Bisericii Ortodoxe – ilustrata cu fresce de la Manastirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil inchinata marturisitorilor din inchisorile comuniste, pe care nu a putut sa o publice din pricina de costuri. Dupa cum vedeti in acest scurt fragment profetic, vrajmasul este ucis. Ar merita ca cei ramasi sa reuseasca publicarea ei, spre vesnica pomenire a robului lui Dumnezeu, Florin. Dumnezeu sa-l ierte!
LIBERTATE ȘI ADEVĂR (Teologia libertăţii şi robia democratică, cuvînt pe marginea cărţii „Justin”)
de Florin Stuparu
„Şi – după cum proorociile arătau fariseilor şi saducheilor că Hristos venise, ei necrezînd – tot aşa şi astăzi: în timp ce semnele arată că vom intra în epoca lui Antihrist, omenirea doarme liniştită” (Dimitriu Scartsiuni, Profeţii despre Antihrist, Atena, 1991).
Liberi în temniţe: de la Apostolul Pavel, la părintele Justin Pîrvu
Libertatea şi adevărul nu sînt realităţi sociologice sau politice, şi nici abstracţii filosofice. Sînt realităţi teologice. Căci Dumnezeul treimic a zis (şi a făcut): „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră!” (Facerea 1:26) Ceea ce înseamnă că omul e făcut liber şi raţional, după Sfinţii Părinţi. Altfel spus, libertatea, adică voinţa proprie, este o însuşire dumnezeiască a omului, dată dintru început, încît ea nu ar fi trebuit căutată şi dobîndită prin osteneală proprie, ci trebuia doar folosită în scopul cel bun, adică întru ascultarea lui Dumnezeu, care e însăşi libertatea.
Zice Sfîntul Grigorie de Nissa: „Acela care l-a făcut pe om spre a fi părtaş al bunătăţilor Sale şi Care i-a sădit în fire rîvna spre cele bune, pentru ca dorinţa lui să fie îndreptată mereu către Făcătorul său, nu l-ar fi putut lipsi pe om de cel mai frumos şi mai de preţ bun, adică de harul libertăţii. Căci, dacă asupra vieţii omeneşti ar fi stat vreo silnicie, s-ar fi stricat chipul omului în acea parte, înstrăinîndu-se de prototipul după care a fost făcut, din pricina neasemănării acelei părţi a omului cu prototipul. Într-adevăr, o fire supusă unor silnicii cum ar mai putea fi numită «chipul» Celui care împărăţeşte? Ei bine, fiinţa care se aseamănă în toate privinţele cu Dumnezeu trebuia ca neapărat să aibă în firea sa voinţa neatîrnată şi pe deplin liberă, pentru ca împărtăşirea la bunurile dumnezeieşti să fie ca o răsplată a faptei sale celei bune” (Marele Cuvint Catehetic). Neliber întrutotul şi supus sufletului este (ar trebui să fie) trupul, „Dar sufletul, prin puterea cugetului, se mişcă liber în toată zidirea, ridicîndu-se pînă la ceruri şi coborîndu-se în adîncuri, străbătînd întinderea pămîntului şi pătrunzînd sub acesta, cîteodată ajungînd cu mintea pînă şi în jurul minunilor cereşti, fără să fie deloc îngreunat de povara trupului” (Sfîntul Grigorie de Nissa, în aceeaşi lucrare).
Adam s-a folosit însă rău de libertatea dintru început (aceasta fiind chiar o dovadă că el a fost zidit liber, după cum zice acelaşi sfînt Grigorie, că „răul se naşte în lăuntrul omului, la libera lui alegere, luînd fiinţă atunci cînd sufletul se îndepărtează de bine”). Astfel, începătorul neamului omenesc şi-a pierdut libertatea firească, ieşind de sub ascultarea Făcătorului său şi făcîndu-se de bună voie rob al Satanei (care se tălmăceşte „Potrivnicul”).
Presă, tehnologie, morală. Cu datoria Germaniei fata de Romania s-ar putea ridica 626 de spitale ultimul tip, 12.530 de scoli, 37.600 de gradinite, 4.700 de Universitati, 94 de Catedrale si 18,8 Reichstag-uri. Aviz Deutsche Welle
ASPECTE. Presă, tehnologie, morală
de Corneliu Vlad
Efemeridele de presă ale clipei provoacă mai degrabă mâhnire. Unei realităţi prea puţin confortabilă şi agreabilă, mass-media îi răspunde nu prea adecvat, dacă nu chiar penibil. Aflăm cu lux de amănunte despre isprăvile unui derbedeu de fiu de primar, dar peste jaful şi iminenta catastrofă de la Roşia Montana se trece cu lejeritate. Preiau unii, ca puiul de cuc cu ciocul căscat, în care poţi depune orice, ticăloşiile unor „nemţi” cu nume unguresc de la Deutsche Welle despre Catedrala Neamului, dar despre datoriile uitate ale Germaniei, din vremea celui de-al treilea Reich nu suflă nimeni o vorbuliţă (18,8 miliarde de euro – cu care s-ar putea ridica 626 de spitale cam intre cel mai mare spital oftalmologic din sud-estul Europei (20 milioane euro) si cel mai mare spital privat din Bucuresti (40 milioane euro), 12.530 de scoli de cel mai inalt nivel gen scoala privata Little London (1.500.000 euro), 37.600 de gradinte de top (500.000 de euro), 4700 de Universitati gen cea mai mare universitate maghiara privata din Romania – Sapienta, sponsorizata si de statul roman!, 94 de Catedrale ale Mantuirii Neamului si 18,8 cladiri de teapa Reichstag-ului – numai renovarea a costat 600 de milioane de euro – trei Catedrale! – iar constructia 30 de milioane marci aur 🙂 – nota red). Vorba idioată a unui „analist”: despre ce vorbim?
Obedienţa în faţa sacului cu bani, a puterii politice sau oculte, a feluriţilor hrăpăreţi aborigeni ori de afară funcţionează fără greş, iar dezinformarea se lăţeşte. Şi când te gândeşti ce-ar putea face presa, ce posibilităţi tehnologice are comunicarea în masă de câteva decenii!
Integral la Ziaristi Online
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: 18.8 miliarde euro, Al III-lea Reich, Al IV-lea Reich, Amos News, anti-crestinism, anti-ortodoxie, anti-romania, Biserica Ortodoxa Romana, Catedrala Mantuirii Neamului, Corneliu Vlad, Datoria Germaniei fata de Romania, deutsche welle, Deutsche Welle Lies, extremism maghiar, George Damian, germania, Paul Tutsek, radu golban, Reichstag, Remus Cernea, Romania, ziaristi online, Zsuzsa Hunyadi 4 Comments »Scrisoarea unei mame catre români: „Om bun, care ai citit până la sfârşit, te rog: Salvează-mi copilul!”
Mi-am construit templul în jurul unui Punct Fix – Familia. Fericirea mi-am imaginat-o într-un cămin şi Dumnezeu mi-a dat-o. Am cunoscut taina casatoriei şi miracolul creaţiei. În pântecul meu a început să crească încet, ca o floricică dintr-un bob, un prunc. Viitoarele mămici cultivă un soi de comunicare telepatică cu pruncii pe cale să se nască. O mângâiere a pântecului înseamnă „Puiul meu, ce mult te iubesc!”, „Ce mult te aştept!”, „Tu eşti iubirea mea!”. Am simţit mereu că „Te iubesc!” spus copilului meu e prea puţin faţă de ceea ce simt. Iubirea mea nu se poate limita prin cuvinte. E absoluta, deci nelimitată.
Copilaşul meu a intrat în viaţa mea fără să-mi aducă durere. Nu pot uita şi, iar, nu pot exprima ce emoţie, oarecum religioasă, am avut când l-am ţinut prima oară în braţe. Era îngeraşul mult aşteptat în sanctuarul nostru. Am cunoscut atunci adevărata bucurie a împlinirii. Totul s-a schimbat, valorile şi-au schimbat ierarhia. Templul fericirii noastre se proiecta optimist, fericirea noastră se condiţiona de fericirea fiului nostru. În cinstea Măicuţei Domnului l-am botezat Marian, dar şi Iulian ca pe tăticul lui.
În viaţa asta trebuie să învăţăm să-L iubim mai mult decât orice pe Dumnezeu. Sunt o persoană credincioasă, dar cred că am greşit… Dumnezeul sanctuarului meu este Marian. L-am supărat pe Dumnezeu şi, când Marian avea 3 ani, tăticul lui a plecat la îngeri. Am căzut, dar copilul meu m-a ajutat să mă ridic. Aveam o misiune – trebuia să am grijă ca Marian să fie fericit, să ajungă un om mare, doctor (dorinţa mea) sau preot (dorinţa lui). Copilaşul meu mi-a închis rănile pierderii soţului, eram iar puternică şi optimistă.
Peste alţi 3 ani a început un alt calvar, mult mai dur. Doctorii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi îmi spun că Marian are cancer limfatic … Cuvântul acesta „CANCER”, în capul meu sună asemeni zgomotului cuielor bătute în sicriul soţului meu în acea zi deprimantă de noiembrie. De ce copilul meu? De ce eu? De ce CANCER? Sunt întrebări cu care mi-am prins mintea în cuie. Ultimul gând seara era primul gând dimineaţa: „Marian are CANCER!” Apoi venea marele adevăr: „Nu pot trăi fără Marian!”
Am căutat atunci fericirea în lucruri mărunte. M-am străduit să memorez ochişorii, guriţa, râsul, mângâierile, cu alte cuvinte, totul. Şi tot nu mă puteam consola. Îi privesc ochii limpezi şi mă rog să nu se închidă pe veci. Mi se face dor de el când doarme şi mă gândesc că poate trebuia să îl sărut şi să il alint mult mai mult, ca pentru ultima oară. Îl strâng în braţe şi îmi impun să îmi amintesc căldura şi mă rog la Dumnezeu să nu apuc ziua în care trupul să-i fie rece. Îl văd şi mă gândesc că n-aş putea să mă întorc într-o casă goală. Cine îmi mai sare în braţe şi cine îmi mai strigă „Mami!” ?
Din 2008 luptăm împreună. În ciuda restricţiilor şi a suferinţelor inerente tratamentelor, Marian a colaborat căci este un luptător adevărat. Au fost şi momente dure. „Mami, nu mai pot!”, ţipetele de durere, suferinţa înfundată, îngrămădită de el forţat în sufleţel, ca nişte cerşafuri într-un cufăr mult prea plin, sunt momente din coşmarul lui şi al meu.
Am vrut să fie doctor. Ce ironie? Coordonate de interes în universul lui sunt: „hemoglobina”, „perfuzie”, „aparate”, „iar analize”, „Nu vreau venula la picior!”, ,,Când plecăm acasă?”, „Cum e TGP-ul tău?” etc. Mă simt neputincioasă în faţa realităţii. În coşmarurile nocturne eu înving. În cel diurn nu am nicio putere.
Ducem o lupte sisifică. Purtăm, asemeni lui Sisif, o greutate pe umeri şi când credem că putem să ne uşurăm umerii, ne prăbuşim la loc. Deşi şansele de vindecare erau iniţial de 95%, după fiecare protocol (ABVD, radioterapie, EPOH şi acum ICE) procentul se diminua către ceilalţi 5% care…
Duşmanul nostru e puternic şi viclean. Pare invincibil, spun „pare” căci, Doamne, Marian mai are o şansă! Medicina evoluează de la an la an. Dacă în 2008 cineva lua Premiul Nobel pentru descoperirea celulelor STEM şi a importanţei lor, azi deja se fac transplanturi. Vestea cea bună e urmată de vestea cea rea. Operaţia costă enorm, zeci de mii de euro în România şi peste o sută de mii de euro în unele spitale din Europa. Este o sumă pe care nu o pot acoperi din salariul meu de profesor, din pensia de orfan sau de handicap a lui Marian, ori din economiile mele. Altă veste proastă este că transplantul trebuie să se facă foarte curând. Altă veste proastă este că o posibilă decontare a costurilor operaţiei de către guvern poate veni prea târziu sau niciodată.
Ce îmi rămâne de făcut? Nu pot decât să ies în stradă şi să strig: „AJUTOR!”
Am realizat atunci că Dumnezeu, în chip nevăzut, se ascunde în oamenii buni. Oameni care l-au cunoscut şi oameni care nu l-au cunoscut pe Marian mi-au sărit în ajutor. Oameni buni care, din puţinul lor, au donat o părticică fără să ceară nimic în schimb, însă toţi cu aceeaşi dorinţă – „Marian trebuie să trăiască!”
Om bun, care ai citit până la sfârşit, te rog: „Salvează-mi copilul!”
Mami
Ciobanu Carmen Mihaela
Cine poate ajuta:
Contul bancar in EURO – Cod IBAN: RO09RNCB0533107388160002
deschis la Banca Comercială Română S. A.
Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti
SWIFT: RNCB RO BU
Contul bancar in RON- Cod IBAN: RO36RNCB0533107388160001
deschis la Banca Comercială Română S. A.
Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti
SWIFT: RNCB RO BU
Contul bancar in USD – Cod IBAN: RO96RNCB0686107388160001
deschis la Banca Comercială Română S. A.
Bld. Regina Elisabeta nr. 5, sector 3, loc. Bucureşti
SWIFT: RNCB RO BU
Pe numele Ciobanu Carmen Mihaela
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: Ciobanu Carmen-Mihaela, Salvati-l pe Marian! 2 Comments »A mai murit un roman: Alexandru Asmarandei, membru al Partidului Pentru Patrie, grafician si stupar
Alexandru Asmarandei. Grafician. Avea 39 de ani. Venea spre Bucuresti, de la Manastirea Petru Voda, impreuna cu prietena sa si alti trei camarazi, membri ai Partidului Pentru Patrie. Dupa plecarea de la Petru Voda, s-au mai oprit la Piatra Neamt si la Manastirea Bistrita. Accidentul s-a petrecut duminica, 31 iulie, intre Sascut si Adjud, pe drumul Bacaului, in jurul orelor 19.00. La orele 23.00, Alexandru, care se aflase la volanul masinii sale, murea pe patul de operatie al spitalului din Bacau. Alti trei pasageri, raniti in urma accidentului si in prezent internati, sunt: Liuba Grecea, prietena lui Alexandru, la spitalul din Adjud, cu lovituri toraco-abdominale si traumatism cranian fara leziuni osoase, Florian Cristache – la randul lui grafician, ranit in decembrie 1989, autorul cartii “Intalnirea cu cel ce m-a impuscat” – la Focsani, cu piciorul fracturat si plagi craniene – politraumatism cranian si facial, si Andrei Buga, un tanar de 19 ani, tot la Focsani, operat abdominal, cu diagnosticul traumatism abdominal acut, leziuni interne. 
Al cincilea pasager, Alexandru Onofrei, a scapat fara rani grave. El ne-a relatat ca accidentul a avut loc dupa ce s-a auzit un zgomot metalic sub autovehiculul lor, un Ford mai vechi, urmat de pierderea directiei, acrosarea unei masini de pe sens opus, o KIA, si izbirea violenta cu un alt automobil, BMW, cu trei pasageri, care au scapat cu viata. In total au fost 13 raniti.
Alexandru Asmarandei isi alesese drept simbol pe Facebook Romania Mare (foto mai jos). Ultimile sale postari sunt: SA SALVAM VECHILE CLADIRI FRUMOSE ALE ROMANIEI!, Impotriva limbii “moldovenesti” si a “moldovenismului” de sorginte sovietica, NU Reorganizarii administrativ-teritoriale a Romaniei!, Mihai Eminescu – Romanul absolut… Cu numai o saptamana in urma fusese la comemorarea luptatorilor din munti ai Grupului Ogoranu, la Sambata de Sus (de unde sunt si fotografiile de aici). Era “ca un dac”, spun prietenii sai. Pasionat de medicina naturista si stupar. Un alt stupar ortodox, scriitorul Florin Stuparu, membru fondator al Miscarii Pentru Romania si al Grupului Scara, avea sa moara la putin peste 24 de ore, in noaptea de 1 spre 2 august, dupa ce a fost gasit cazut sub un podet al drumului forestier care duce spre Manastirea Petru Voda.
Contributii pentru ajutorarea familiilor accidentului in care si-a pierdut viata Alexandru Asmarandei pot fi transmise in contul Fundatiei Ion Gavrila Ogoranu, CIF: 28081579, Cont: RO 48RNCB009012074281000, Banca: BCR – Sucursala Lipscani, Cu mentiunea: “Contributie pt ajutorul victimelor accidentului din 31.07.2011”. Responsabil pentru colecta: Alexandru Onofrei. Tel. 0731807061.
Alexandru Asmarandei va fi inmormantat azi, 3 august 2011, ora 11,oo, in localitatea Vestem, de langa Sibiu.
Florin Stuparu va fi inmormant maine, 4 august, la Cimitirul Straulesti II din Bucuresti.
Dumnezeu sa-i ierte!
Posted in Documentare, Top News Tags: Alexandru Asmarandei, Florin Stuparu, In memoriam, Partidul Pentru Patrie, Petru Voda, PPP 8 Comments »Florin Stuparu. Scriitor, Povestitor, Luptator. A plecat azi spre Ceruri din padurea verde de la Petru Voda. Dumnezeu sa-l ierte! Insemnari ale fratelui Florin despre Parintele Justin
Dumnezeu sa-l ierte!
JUSTIN
Puţine însemnări adunate de FLORIN STUPARU
despre părintele nostru întru Hristos, JUSTIN PÎRVU, din zicerile sale şi ale părinţilor şi fraţilor noştri întru Hristos,
CĂRORA TUTUROR LE MULŢUMESC ŞI LE ROG MÎNTUIRE, prin rugăciunile şi lacrimile Stareţului nostru Justin,
care vrea să ne nască întru Hristos pe noi, toţi cei care i-am călcat cîndva pragul
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, si binecuvanteaza lucrarea aceasta savarsita intru sfant numele Tau!
CUVÎNT DE ÎNCEPUT
Cîndva, prin 1991-92, am aflat că un oarecare bătrîn Justin Parvu, la 72 de ani, ridică mănăstire undeva în munte, pe un drum forestier ce se pierde în pădure. Că slujeşte sub cerul liber sau într-o magazie de scînduri. Nu ştiam ce e aceea mănăstire, fiind cu totul străin de Ortodoxie. Şi nici măcar nu am cerut să văd vreo fotografie de la Petru Vodă; cu toate acestea, auzind de lucrarea acelui bătrîn, am simţit o căldură în inimă, fără să ştiu de ce, şi mai ales fără să ştiu că încălzirea inimii (nu a minţii) este semn al unui gînd bun, venit de la Dumnezeu, iar nu de la înşelătorul diavol. Mai tîrziu, cînd am ajuns să fiu cîţiva ani vecin de aproape cu părintele Iustin şi apoi să-mi fac casă în preajma mănăstirii, am înţeles ce însemna acel simţămînt.
Cartea de faţă – pe care puteam să o scriu, poate mai bine, demult – este urmarea acestei înţelegeri, după putinţa mea de acum. Ce încerc să arăt în paginile care ne stau înainte, prin mărturiile părintelui şi ale celor apropiaţi lui? Că un om lipsit de orice putere lumească, dar insuflat de Hristos-Dumnezeu prin Sfîntul Său Duh, ajunge să adune în jurul lui şi să povăţuiască o mulţime de credincioşi, întemeind o obşte creştină – alcătuită din monahi şi din mireni uniţi între ei, dar nu amestecaţi – care se lărgeşte mult dincolo de hotarele aşezămîntului propriu-zis. Şi aceasta într-o vreme cînd obştea creştină, acea adunare a doi-trei în numele lui Hristos (Matei 18:20), nu mai poate fi găsită în „lume”. Căci Creştinii umblă la biserică, dar nu mai sînt Biserică; împlinesc un obicei de Duminică, dar nu mai vieţuiesc împreună creştineşte, adică osebiţi de aceia mulţi care trăiesc în chip păgînesc ori de-a dreptul diavolesc. La fel stau lucrurile şi în viaţa monahală, a cărei tradiţie a fost curmată în anii ’50 de către stăpînirea comunistă. Căci – dacă judecăm drept, fără a ne lăsa înşelaţi – vedem bine că am ajuns aproape de acele vremuri cînd „monahii vor vieţui ca mirenii şi mirenii ca dracii”, după zicerea înainte-văzătorilor cu duhul. Acum este începutul vremii aceleia cea mai de pe urmă, cînd necredinţa pustieşte aproape cu desăvîrşire sufletele celor botezaţi. Pentru aceasta zicea Mîntuitorul: „Dar Fiul Omului, cînd va veni, va găsi oare credinţă pe pămînt?” (Luca 18:8). Zicere pe care Sfinţitul Teofilact al Bulgariei, în urma Sfîntului Ioan Gură de Aur, o tîlcuieşte astfel: „Prin chipul întrebării, Mîntuitorul însemnează rărirea credincioşilor ce se vor afla atunci [la a doua venire a Sa]. Căci atîta va stăpîni atunci «fiul fărădelegii» [Antihristul, vezi la Pavel], încît «să-i amăgească şi pe cei aleşi, de va fi cu putinţă» [vezi la Evanghelie]. Deci, venind Domnul pe nori, nu va afla credinţă pe pămînt, fără numai întru puţini.” Şi aceasta de ce? Pentru că, „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci” (Matei 24:12), după cuvîntul cel nemincinos al Mîntuitorului Hristos. E vorba de dragostea credincioşilor pentru Hristos şi de aceea a unora pentru alţii întru Hristos.
Aceasta a încercat şi încearcă să facă părintele Iustin, în marea sa dragoste pentru Hristos şi pentru aproapele: să adune oameni care – cu toate păcatele şi neputinţele lor – au măcar o oarecare dorinţă de a trăi după Hristos, urmînd porunca dragostei, într-o lume care luptă împotriva Acestuia mai mult ca niciodată în trecut şi îi goneşte pe următorii Lui într-un chip încă mai sălbatic şi mai viclean decît în vremea vechii stăpîniri păgîne. Cu aceştia se împlineşte, încă o dată, cuvîntul Dumnezeu-Cuvîntului întrupat: „Acestea vă poruncesc vouă, ca să vă iubiţi unul pe altul! Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decît pe voi M-a urît. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar – pentru că nu sînteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume – de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15:17-19).
Urmarea a fost că, în cîţiva ani, obştea de la Petru Vodă – alcătuită la început din „doi-trei fraţi şi un dulău mare ciobănesc”, cum povesteşte părintele – a ajuns să cuprindă cîteva zeci de monahi şi monahii, la care se adaugă bătrînele de la azil, copiii de la aşa-zisa „şcoală” (de fapt, un cămin-internat) şi cîteva familii care şi-au făcut casă în preajma mănăstirii. Pe lîngă aceştia, trebuie să-i socotim şi pe monahii şi monahiile trimişi de la Petru Vodă să întemeieze alte schituri şi mănăstiri, care au rămas însă legaţi de stareţul lor în ciuda depărtării geografice. Încă mai sînt acei nenumăraţi mireni din toată ţara care socotesc mănăstirea ca pe a doua lor casă, iar pe bătrînul Iustin ca pe adevăratul lor părinte. Şi toată această lucrare, pornită cu adevărat de la nimic, se datorează – o zic încă o dată – jertfelniciei dintotdeauna a părintelui. Căci el a trăit întreaga viaţă împresurat de oameni, pe care nu numai că i-a îngăduit, dar a căutat să-i ajute cu tot ce a putut: cu fapta, cu sfatul şi cu povăţuirea. Mare nevoinţă şi mare dragoste este aceasta: a te lipsi de liniştea singurătăţii, mai ales ca monah, cuvînt care tocmai asta însemnează: om care trăieşte singur. În copilărie, părintele Iustin era înconjurat de tovarăşii din sat, al căror povăţuitor se alesese. În închisorile comuniste, a trăit ani de zile între sute de camarazi, acesta fiind unul din chinurile gîndite de temniceri (alături de chinul izolării, la fel de greu de răbdat). În mănăstirile pe unde a petrecut începînd cu anul 1964, a fost căutat de tot mai mulţi oameni, mai întîi din Neamţ, iar apoi din întreaga Moldovă. Iar acum, de cînd e stareţ, din toată ţara. De cînd are mănăstirea lui, părintele a ajuns să petreacă singur în chilia sa de nici 9 metri pătraţi – plină de cărţi (pe care nu apucă să le citească) şi de tot felul de lucruri primite de la credincioşi, pe care el le împarte nevoiaşilor – a ajuns aşadar să petreacă singur nu mai mult de 5-6 ceasuri pe zi: 1-2 înainte de slujba de la miezul nopţii şi 3-4 după slujbă. Sau mai puţin, sau deloc, de multe ori. „Aceasta – mi-a spus – e datoria noastră: să stăm înaintea oamenilor.”
O carte subţire, precum este aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit să facă părintele pentru Biserica zilelor noastre. De aceea, mărturiile scrise sînt însoţite de numeroase fotografii, ajungîndu-se la forma unei cărţi ilustrate în care cuvintele şi imaginile se întregesc unele pe altele, în dorinţa de a face cît de cît cunoscută această pildă de lucrare creştină a călugărului şi preotului lui Dumnezeu Iustin Pîrvu.
La sfîrşitul acestui mic cuvînt, trebuie neapărat să fac o adăugire: cartea este închinată întîi de toate părintelui nostru stareţ, precum e de la sine înţeles, dar şi tuturor fraţilor cu care am petrecut la Petru Vodă şi a acelora cu care voi mai petrece. Dintre ei, numai foarte puţini au cuvîntul în cuprinsul lucrării, lucru pentru care îi rog să mă ierte. În gîndul meu au fost toţi, şi nădăjduiesc că într-o viitoare ediţie voi putea să adaug şi zicerile lor, pe cît e cu putinţă.
Florin Stuparu, octombrie 2007
* * *
Florin Stuparu a fost membru fondator al Miscarii pentru Romania (1991) si al gruparii Scara (1996).
Dintre lucrarile sale, unele editate alaturi de monahul Filotheu de la Manastirea Petru Voda:
1. “Anul 1848 la romani”, 2001, nepublicata – editor si autor
2. Rugaciunile Postului Mare, Egumenita, 2003
3. Ceaslov, dupa editia Neamt 1874, nepublicat
4. Fericitul Theodorit al Kyrului – Tilcuirea celor 150 de Psalmi ai Prorocului David, Manastirea Petru Voda, 2003
5. doua numere din Oglinda vremii
6. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005
7. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolei intai catre Corinteni si a Epistolei a doua catre Corinteni, Sophia, 2005
8. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Romani, Sophia, 2005
9. Rugaciunile Sfintului Efrem Sirul, Scara, 2006
10. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Talcuirea Epistolelor catre Galateni, Efeseni, Filipeni si Coloseni, Sophia, 2006
11. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Nasterea si Intruparea Cuvantului, Sophia 2007
12. Sf. Theofylact al Bulgariei – Tilcuire la Faptele Apostolilor, ed. Sophia, 2007
13. “Justin”, Scara, 2007
14. Educarea curviei, Fundatia Sfintii Martiri Brincoveni, Constanta, 2006
15. Sfintul Andrei, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei – Tilcuire la Apocalipsa, ed. Sophia, 2007
16. Cuvinte ale Sfintilor Parinti la Moartea si Invierea Domnului, Sophia, 2008
17. Margaritare – Cuvinte ale Sfantului Ioan Gura de Aur si ale multor sfinti si dascali, ed. Sophia, 2009
18. Vietile, Acatistele si Paraclisele Sfintilor Grabnic Ajutatori Nicolae, Mina si Haralambie, ed. Sophia, 2009
19. Sf. Efrem Sirul, Plinsurile Sfintului Efrem Sirul, ed. Sophia, 2010
20. Cartea omului sau Un barbat si o femeie de la facerea si pina la innoirea acestei lumi, ed. Scara, 2010
21. Cuvinte impotriva betiei si pentru buna folosire a vinului, ed. Scara, 2010
22. Vladimir Guette – Papalitatea eretica, ed. Scara, 2010
23. Fericitul Theodorit al Kyrului – Zece cuvinte pentru Dumnezeiasca Pronie, Fundatia Iustin Pirvu, 2010
24. Sf. Theofylact al Bulgariei si Sf. Nicodim Aghioritul – Tilcuirea Epistolei catre Evrei, Sophia, 2011
25. Cartea ascultarii, Sophia, 2011
26. Arhiep. Nichifor Theotokis – Kyriacodromion la Apostolii si Evangheliile Duminicilor de peste an, Sophia, in curs de aparitie
27. Arhiep. Evghenie Vulgaris – Tilcuire la Pentateuh, in curs de aparitie la Ed. Sophia
28. Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, traducere si note de Cuv. Gherontie Dascalul si Sf. Grigorie Dascalul, in curs de aparitie la ed. Sophia
Articolele aparute in revista AXA, creationism.info
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Editoriale, Top News Tags: axa, Florin Stuparu, In memoriam, Miscarea Pentru Romania, Parintele Justin Parvu, Petru Voda, Scara 8 Comments »Datoria patriotică a fiecărui român. Ziaristi Online: Destul! Prea mult s-a cedat!
DESTUL! PREA MULT S-A CEDAT!
Editorial de Lazăr Lădariu
Aşadar, preşedintele României, Traian Băsescu, n-a mai fost, în acest an 2011, prezent la cea de-a XXII-a ediţie a Universităţii de Vară de la Băile-Tuşnad (Tusvanyos, după botezul autonomist de azi). Cum, oare, ar putea fi interpretată această absenţă prezidenţială? Să nu fi fost el invitat de vicepreşedintele Parlamentului European, Tokes Laszlo, pe care şeful statului l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie – „Steaua României în grad de Cavaler”, pentru „meritele” acestui fost episcop de Piatra Craiului (acum rămas şi fără soţie, care a divorţat, sătulă de aventurile lui amoroase şi de comportamentul lui tiranic) de a arunca, de fiecare dată, din belşug, cu noroi pe ţara în care s-a născut, a cărei pâine a mâncat-o, mocicolind un întreg popor blând şi tolerant? Pentru că asta o face el, cel înainte de 1989 cu servicii făcute şi fostei Securităţi, din 1990 încoace. N-am crede, oricum am lua lucrurile, mai ales că UDMR se află la guvernare, cu pâinea şi cuţitul Puterii ameţitoare, să nu i se fi trimis invitaţia de care se bucura Traian Băsescu în ultimii ani. Se vorbeşte că „marele absent” „se păstrează pentru vizita oficială de la Budapesta”. Deci, chestiune de agendă!
Totuşi… Nu cumva Traian Băsescu şi-a dat seama de gafa aceea, enormă, cu consecinţe umilitoare, de anul trecut, când, aşezat precum Hristos între tâlhari, avându-i, în stânga, pe Tokes Laszlo şi, în dreapta, pe Viktor Orban – actualul premier ungar, asculta umilit, cu căştile la urechi, traducerea din limba maghiară a elucubraţiilor unui cetăţean român de etnie maghiară care refuza, pur şi simplu, să vorbească limba oficială a statului – româna? Un adevărat român, darămite un şef de stat, şi-ar fi dezbrăcat, urgent, laibărul ăla secuiesc, i l-ar fi aruncat în cap insului nesimţit şi ar fi plecat. Aşa trebuia să facă. El n-a făcut- o. Păcat! Absenţa domniei sale s-ar putea să aibă şi altă explicaţie: n-a dorit să-i mai supere pe autonomişti. În 2009, la ediţia a XX-a a Universităţii de Vară de la Tuşnad, le-a aruncat în capul demolatorilor, care mereu dau cu târnăcopul la temelia statului naţional, unitar român, articolul 1 din Constituţie, Legea fundamentală a ţării: „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. O Românie „a cărei suveranitate nu poate fi afectată” – a completat el. A fost huiduit şi fluierat copios. Atunci, arătându-le obrazul, printre fluierăturile celor fără cei şapte ani de acasă, atacatorilor la statalitatea României, le spunea: „Aceeaşi autonomie la Odorheiu-Secuiesc, precum şi la Tulcea!”. Să-şi fi uitat, oare, şeful Statului Român, replicile? N-am crede!
Supărat-foc pentru că, de data aceasta, n-a mai avut prilejul să-l întâmpine pe şeful statului cu pancarta: „Paşaportul, domnule preşedinte!”, considerându-l pe Traian Băsescu, preşedintele României, un străin în ţara pe care o conduce, neghiobul de Csibi Barna, care- i cerea paşaportul în aşa-zisul ţinut secuiesc, cel care-şi permitea, în martie, obrăznicia, de neiertat, să-l „spânzure” pe eroul naţional Avram Iancu, simbol al luptei pentru drepturile noastre la 1848-1849, a lansat, din nou, un răget autonomist, scriind pe o altă pancartă: „Ţinutul Secuiesc nu-i România!”.
Continuarea la Ziaristi Online
Posted in Colimatorul, Editoriale, Top News Tags: “Autonomia Transilvaniei”, “Tinutul Secuiesc”, anti-romania, autonomie, balvanyos, CSAT, Destul!, Extremism antiromanesc, extremism maghiar, laszlo tokes, lazar ladariu, Ordinul National Steaua Romaniei, PDL-UDMR, sri, Sus Opinca, Traian Basescu, Tusnad, Tusvanyos, UDMR, UDMR anti-Romania, viktor orban No Comments »Ziaristi Online: Dumitru Iuga il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, ca a colaborat cu Securitatea. EXCLUSIV/DOC
Militantul anticomunist Dumitru Iuga, fost detinut politic si, dupa 21 decembrie 1989, liderul sindicatului din Televiziunea Romana, il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, nepot dupa mama al lui Petru Groza, ca a colaborat cu Securitatea. De-a lungul anilor, mai multe voci competente au semnalat faptul ca organizatia infiintata de Silviu Brucan si George Soros, Grupul pentru Dialog Social, este plina de colaboratori ai Securitatii si ai serviciilor de informatii rasaritene (vezi cazul Oisteanu -KGB), impostori de toate felurile si pretinsi “anticomunisti”. Seful GDS a fost surprins in cateva din aceste posturi si de ziaristul George Damian, intr-un articol intitulat Minciunile lui Radu Filipescu. Fragmentele pe care Dumitru Iuga le ofera in exclusivitate portalului Ziaristi Online fac parte din cartea sa de memorii „Cu faţa la perete”, pe care, dupa cum afirma Dumitru Iuga “nu vrea să o publice nimeni!”. O facem noi:
Câteva adevăruri de necontestat
1. Securitatea a fost implicată, prin toate mijloacele disponibile sau create, personal, reţele de informatori, mijloace tehnice moderne, acte de diversiune, în activităţi de poliţie politică şi după momentul 1964. Cine spune altfel minte încercând să mistifice realitatea sau nu cunoaşte adevărul (în acest caz ar trebui, mai bine, să tacă!).
Ofer cititorilor un document în facsimil, dintre multele aflate în arhiva mea personală, care nu poate fi contestat de nimeni.
2. GDS – eul s-a construit având la bază oameni controlaţi de fosta securitate. Radu Filipescu, preşedinte (pe viaţă!) al consiliului de administraţie al acestui „ong” a fost preluat sub control de securitate încă din detenţie. Sub preşedinţia sa s-au lipit acolo ca muştele la miere tot felul de personaje, unele intelectuali de excepţie dar cu morala la pământ sau în necunoştinţă de cauza.
Ofer dovezi oricărui om cu mintea întreagă care, după lectura lor, ar trebui să se întrebe cine este, în realitate, acest Radu Filipescu!
Semnez şi îmi asum răspunderea totală asupra acestor afirmaţii.
Dumitru Iuga
E-mail: [email protected]
Despre “jogging”-ul lui Radu Filipescu:
DESPRE POSIBILITATEA PUNERII ÎN LIBERTATE A UNUI DEŢINUT POLITIC ÎNAINTE DE EXPIRAREA PEDEPSEI. CADRUL LEGAL
(…)
Eliberare înainte de termen prin hotărâre a “curţii de judecată”
Am în faţă un volum publicat în anul 1998 sub semnătura doamnei Herma Kopernik Kennel care a fost scris în strânsă colaborare cu personajul cărţii (Radu Filipescu). Nu mică mi-a fost surpriza când am citit că o eliberare înainte de termen putea fi hotărâtă şi de o anume “curte de judecată”… Asteriscurile din citat reprezintă anonimizări hotărâte de autor.
[…]“După două zile, lui Radu i se ordonă din nou să vină în biroul comandantului Vasile, unde îl aştepta procurorul militar în civil şi *. Radu se îmbrăţişă cu tatăl său încercând să-şi stăpânească lacrimile. Vasile spuse plin de importanţă:
– Uite, începu el, datorită cererii tatălui tău te vom elibera.
Totul se petrecea atât de repede de parcă nici nu era real.
* nu făcuse nici o cerere de eliberare. Îşi dădea seama că se căuta un motiv pentru această graţiere, dar nu ripostă.
– Ai fost condamnat la 10 ani închisoare, continuă procurorul militar. La intervenţia curţii de judecată pedeapsa a fost comutată de la 10 ani la 5. Şi pentru că nu mai ai decât cinci ani o să te eliberăm conform amnistiei din 1984!
Radu era complet uluit.
Reîntors în celulă, i se păru că doar visase întâlnirea cu tatăl său.
La 18 aprilie (1996), un gardian l-a scos pe Radu din celulă şi l-a condus în biroul comandantului.
Procurorul militar, Traşcă şi comandantul Vasile erau prezenţi, ca şi colonelul Deleanu, securistul spitalului de Urgenţă şi *. Colonelul îi oferi lui Radu imediat o ceaşcă de cafea şi un Kent. […]
Jogging cu securitatea, pg. 206
Textul reprodus conţine o serie de inadvertenţe pe care mă simt dator să le corectez:
1. Tatăl deţinutului nu avea dreptul legal de a solicita eliberarea fiului său, major şi responsabil juridic, aflat în detenţie. Eventual acesta putea încerca (şi chiar obţine!) o atitudine binevoitoare şi înţelegătoare din partea mai marilor regimului pentru eliberarea fiului dar cererea, în mod obligatoriu, urma a fi întocmită şi semnată de către fiul deţinut. Reiau, ar fi putut totuşi face asta, sub semnătură proprie, numai dacă fiul ar fi fost calificat în evidenţele medicale cu discernământ redus (bolnav la cap);
2. “Curtea de judecată” este o instituţie inexistentă în justiţia românească a anilor 80. Presupunând că autorul a avut în vedere Tribunalul Suprem, această instituţie nu avea dreptul să revină, din proprie iniţiativă, asupra sentinţelor definitive şi irevocabile pronunţate. În schimb, Tribunalul Suprem putea fi sesizat de către Procurorul general al R.S.R., prin procedura recursului extraordinar, să reanalizeze sentinţa respectivă. Procurorul general al R.S.R. nu putea însă înainta un astfel de recurs fără a fi la rândul său sesizat de către deţinut iar acesta nu se putea adresa la acest nivel fără aprobarea securităţii. Cât despre securitate … aceasta nu producea astfel de acte de bună-voinţă decât în anumite condiţii!
Concluzionând, această eliberare înainte de termen de către “curtea de judecată” este, aşa cum spune distinsa doamnă Ana Blandiana în prefaţa volumului, “în multe privinţe un basm”… Adevărul trebuie căutat în dosarul penal al personajului unde, cu siguranţă, se află fie un recurs extraordinar, fie un decret personal de graţiere, ambele motivate, condiţionate şi susţinute de probatoriul necesar.
*
Reiau, în continuare, un fragment dintr-un document reprodus în volumul de faţă care dovedeşte că nimic nu se putea schimba în viaţa deţinuţilor politici fără informarea şi avizul cerberului care conducea Direcţia VI – a, colonelul Gheorghe Vasile. Dealtfel, autorul „şi-a băgat bine în cap” o expresie folosită de acesta cu ocazia singurei întâlniri care a avut loc între cei doi: „Noi vă băgăm, noi vă scoatem. Să-ţi intre bine în cap asta!”
D.S.S./Dir. Cerc. Penale/0286945/1.02-1984 – CĂTRE Dir. IV, Tov. col. Calotă Petre
Integral la Ziaristi Online
George Damian: Minciunile Deutsche Welle despre Catedrala Mântuirii Neamului. The Deutsche Welle’s lies about the Romanian Orthodox Cathedral of National Redemption
Jurnaliştii Paul Tutsek şi Zsuzsa Hunyadi de la Deutsche Welle au făcut un reportaj despre Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti. Au strecurat în el o serie de minciuni perverse, preluate pe nemestecate de jurnaliştii din România: statul român favorizează Biserica Ortodoxă Română, Guvernul României plăteşte 600 milioane euro pentru construirea unei biserici, şcolile din România se închid într-un ritm alert, laolaltă cu spitalele. Ce imagine rămâne: o ţară habotnică, lipsită de educaţie şi îngrijire medicală. Dar să vedem minciunile de la Deutsche Welle.
Prima minciună: Catedrala Mântuirii Neamului costă 600 milioane euro
Deci ce zice reportajul Deutsche Welle despre Catedrala Mânturii Neamului: “Biserica Ortodoxă Română şi Guvernul vor plăti împreună cele 600 de milioane de euro necesare construirii catedralei, Guvernul a pus la dispoziţie terenul în valoare de 200 milioane euro”. Mai rămân 400 de milioane de euro de acoperit, şi dacă mergem pe calculul celor de la Deutsche Welle atunci Guvernul va mai avea de plătit doar 100 de milioane euro. Ca să nu spunem că cifra de 600 milioane euro e scoasă de Deutsche Welle din burtă: costul construcţiei a fost evaluat la 200 milioane euro (vezi aici).
Ce a ajuns în presă? Catedrala Mânturii Neamului costă 600 milioane euro, bani plătiţi de Guvern. Nu a verificat nimeni nimic, nu a făcut nimeni nici un calcul. Toată lumea citează după ureche un reportaj făcut după ureche. Dă mai bine să zbieri “Guvernul dă 600 milioane euro pentru o catedrală” – chiar dacă este vorba de o minciună sfruntată.
Bineînţeles, este citat minunatul Remus Cernea. Aici “jurnaliştii” Deutsche Welle o dau cu mucii în fasole: una zice minunatul Remus Cernea, alta traduc ei (pe la 00:40). Deontologie. Bineînţeles, apare şi Ceaucescu şi Securitate. Nu se putea fără. Din păcate, lipseşte Dracula – dar putea şi el să fie înghesuit pe undeva.
A doua minciună: o biserică construită la două zile, trei şcoli închise pe zi
“În ultimii 20 de ani peste 4.000 de biserici au fost construite în România, mulţumită sprijinului guvernamental. Statistic, asta înseamnă că la fiecare două zile a fost încheiată construcţia unei noi biserici. Între timp, în fiecare zi sunt închise câte trei şcoli şi din ce în ce mai multe spitale.” Aşa zice Deutsche Welle.
Trei propoziţii, trei minciuni. Jurnaliştii din România le-au preluat pe nemestecate, fără să facă nici cel mai mic calcul aritmetic. Dacă ne luăm după cele spuse de “jurnaliştii” de la Deutsche Welle în cele 7300 de zile ale ultimilor 20 de ani, a câte 3 şcoli pe zi – ar fi trebuit să fie închise 21.900 de şcoli (nicăieri nu se spune în ce perioadă au fost închise şcolile, aşa că un ascultător oarecare poate prespune că este vorba tot de ultimii 20 de ani). Nu avea România de unde să închidă 21.900 de şcoli, ţara asta are 320 de oraşe şi 2.859 de comune… Dacă ne gândim şi că sunt închise “din ce în ce mai multe spitale” (tot în ultimii 20 de ani?!?!) şi mai facem un calcul ajungem la cifre astronomice.
Dar dincolo de aritmetică, “jurnaliştii” Deutsche Welle nu citează nici o sursă pentru cifrele pe care le prezintă. Poate le-au primit de la minunatul Remus Cernea şi nu s-au mai gândit să verifice. Doar Remus Cernea este fost catindat la preşedinţie şi preşedinte al Asociaţiei Umaniste! L-or fi întrebat pe minunatul Remus Cernea câţi membri are minunata lui asociaţie şi din ce surse este finanţată? Are măcar un sediu?
Lista bezbojnicilor
Acum să vedem ce au înţeles jurnaliştii din dezinformarea propagată de Deutsche Welle. Am adunat mai jos o listă a ruşinii jurnalismului din România. Oameni care preiau o ştire pe nemestecate, pe negândite – fără să verifice. Adevărate relee de dezinformare.
Continuarea la Ziaristi Online
Posted in Analize, Colimatorul, Documentare, Top News Tags: anti-crestinism, anti-ortodoxie, anti-romania, Biserica Ortodoxa Romana, Catedrala Mantuirii Neamului, deutsche welle, Deutsche Welle Lies, extremism maghiar, George Damian, Paul Tutsek, Remus Cernea, ziaristi online, Zsuzsa Hunyadi 1 Comment »
