REACTII “IREALE” ALE PRESEI MANCUR TIZATE:
Un post poreclit IREALITATEA da un titlu pe masura:
Fosta presa romana vuieste prin toate gurile ei. Acum se vede care a fost mai bine adapata la pompele Retelei Deschise Soros. Voi intreprinde o monitorizare de presa cat si o monitorizare a “monitorizatorilor” gen Mircea Toma si Liviu Mihaiu, pentru a ne distra mai bine pe viitor. Pana atunci, stirea zilei vine de la CNCD – o institutie ce trebuia de mult desfiintata, cu 9 personaje ciudate, cu rang de ministri secretari de stat, secretare, limuzine si salarii pe masura – care ne condamna in masa! 🙂 Comunicatul CNCD, reprodus si de Hotnews, se incheie apoteotic, cam ca la Tribunalul Poporului: “C.N.C.D. solicita institutiilor abilitate sa adopte masurile necesare si legale ca urmare a producerii acestui incident.”
Comunicatul “Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii” ii jigneste cras pe manifestantii crestini – reprezentanti ai peste 30 de organizatii neguvernamentele – titlul acestui act constituindu-se in sine intr-o discriminare calomnioasa, prin catalogarea manifestarii de la Muzeul Taranului Roman drept “homofoba“. Conform Wikipedia homofobia este “o discriminare sau ură față de persoanele cu o orientare sexuală alta decât cea heterosexuală, în principal față de homosexuali. Homofobia poate fi clasificată drept un tip de xenofobie”. Crestinii nu pot urî, ceea ce nu au cum sa stie romanofobii de la CNCD. Pentru acest titlul, domnii ministri de la CNCD platiti din banul vaduvei si “homofobilor” majoritari ai acestei tari ar putea fi chemati in judecata de cele peste 30 de organizatii, ceea ce n-ar strica deloc.
In rest, propagandistii homosexuali si poportavocile lor au marsat toata ziulica pe raspandirea unor minciuni legate de caracterul violent, “fascist” si “extremist” al manifestatiei pasnice de protest. Toate afirmatiile lor sunt contrazise insa de filmarile de mai jos, care cuprind intregul eveniment, de la cap la coada, inclusiv propriile filmari ale acuzatorilor publici, pe care le-am inserat aici. Fac apel la colegii de presa sa tina cont de adevar si atrag atentia raspandacilor homosexuali ca pot fi trasi si in judecata. 🙂 Voi reveni!
“Desteapta-te, Romane!” a pus capat propagandei homosexuale:
O doamna protestatara, medic de familie, explica ce s-a intamplat la MTR:
Vedeti mai jos o filmare a homosexualilor, lesbienelor, transexualilor si trisexualilor si comentariile anti-crestine permise de utilizatoarea contului de YouYube, una dintre organizatoarele porcariei de la Muzeu:
“Agresiunea” crestinilor: explicatii, rugaciuni si imnuri
In aceasta seara (miercuri, 20 februarie a.c.) a avut loc un protest reusit al societatii civile crestine fata de propaganda homosexuala agresiva, anti-crestina si anti-familie, derulata de asociatia homosexualilor Accept si sectia “Culturala” a Ambasadei SUA la Bucuresti si acceptata de conducerea Muzeului Taranului Roman in chiar studioul ce poarta numele refondatorului muzeului, Horia Bernea. Filmul boicotat crestineste urma sa infatiseze “veselia” dintr-o “familie” homosexuala formata din doua lesbiene cu doi copii. Momentul a debutat caraghios: atasata culturala a Ambasadei SUA – cel putin asa s-a recomandat (ramane de verificat cu autoritatile americane competente) – a dorit sa spuna cateva cuvinte dar proiectionistul i-a inchis lumina in nas, ca sa zic asa. Dupa inceperea proiectiei mai multi spectatori aparatori ai Studioului “Horia Bernea” si valorilor romanesti si-au exprimat vocal dezaprobarea fata de scenele cu un pronuntat continut sexual intre doua femei, cativa dintre ei ridicandu-se in picioare si intonand imnuri crestine, protest care a dus, in cele din urma, la intreruperea filmului. Cu o vehementa care denota ceva antrenament, un grup compact de persoane de o sexualitate si etnie incerte a inceput sa scandeze violent “Afara homofobii! Afara homofobii!” strigand cu o nota stridenta si “Sa vina Politia! Sa vina Politia!” (vedeti filmarea homosexualilor mai sus).
Cei peste 50 de protestatari uniti in credinta, membri ai mai multor asociatii care au inaintat proteste oficiale si pe adresa directorului Muzeului Taranului Roman, masonul (**) Virgil Stefan Nitulescu, cat si pe cea a ministrului Culturii, catolicul Daniel Barbu, au blocat pasnic manifestarea sfidatoare la adresa valorilor traditionale romanesti pe acordurile imnului national “Desteapta-te, Romane!” si cu afise reprezentand chipuri ale Taranului Roman si portretul lui Horia Bernea. “Organizarea unor evenimente de propagandă homosexuală în incinta Muzeului Țăranului Român nu poate genera decât tulburare și conflicte, o ofensă la adresa credinței și tradiției creștine a românilor, profanarea patrimoniului creștin de aici.”, avertizau cu o zi in urma peste 30 de organizatii neguvernamentale in scrisoarea remisa ministrului Daniel Barbu, ramasa, inca, fara nici un raspuns. Unii protestatari au huiduit revoltati cerand pe buna dreptate demisia directorului Muzeului, altii au cantat frumos din fluier si cativa au strigat si pe limba organizatorilor “Shame on you! Rusine!”.
Reprezentantii asociatiilor crestine prezente le-au amintit auto-intitulatilor responsabili ai Departamentului de Stat al SUA ca desi asa numita “mafie roz” a infiltrat masiv ambasadele Americii trebuie sa ia aminte ca homosexualitatea este inca incriminata in foarte multe state americane. Jignirea majoritatii crestin-ortodoxe a Romaniei, a valorilor nationale si traditiilor stramosesti, prin prezentarea provocatoare a unui film homosexual in sanctuarul muzeal al Taranului Roman este o neobrazare neconcorda cu principiile si cutumele diplomatice internationale. Daca sectia “culturala” sau personalul diplomatic homosexual american dorea o fiesta, recte o partida educativa bi sau trisexuala, para-indarat sau transexuala, zoo sau legumofila, asezonata cu sex salbatic intre persoane si alte fiinte sau plante de acelasi sex :), chiar si numai filmat, putea sa faca acest lucru in cadrul salii speciale de proiectie a Ambasadei SUA sau pe gazonul de cativa kilometri patrati care imprejmuieste cazemata americana din Baneasa.
Afrontul anti-crestin si anti-national adus cetatenilor Romaniei, prietena si aliata de nadejde a Americii, de personajele exotice, ireverentioase fata de tara unde sunt primite in gazda si intolerante fata de credinta romanilor, care au pretins ca reprezinta politica si diplomatia americana, este similar cu ticalosia mascata la fel de “cultural” de catre sotia ambasadorului Ungariei la Bucuresti, care si-a permis la o chermeza ungureasca sa declame din poetul anti-semit si anti-roman Wass Albert: “Legyen Erdély újra, ami volt!/ Óvjuk meg a székelyeket/ a románok rémtetteitől” (“Să fie Ardealul din nou ce-a fost!/ Să-i apărăm pe secui/ De faptele odioase ale românilor”).
Exista romani care isi dau viata pentru interesele SUA in lume. Nu poti sa le rasplatesti sacrificiul batjocorindu-le neamul si credinta, chiar la ei acasa. Personal, refuz sa cred ca pozitia extremistelor care urlau isteric sa fie dati afara din sala “Horia Bernea” a Muzeului Taranului Roman exact cei care au lucrat la crearea acestui muzeu reprezinta America.
La finalul evenimentului ad-hoc, un numar important de jandarmi si agenti de politie de la Sectia 2 a incercat sechestrarea manifestantilor pasnici la iesirea din Muzeu, actiune dejucata in urma unui dialog incins si a “sperietoarei” cu televiziunea Antena 3. Comisarul sef Gheorghe Paun a ordonat pana la urma retragerea dispozitivului alertat la cererea unor homosexuali si transexuali care au declarat ca reprezinta Ambasada Statelor Unite la Bucuresti. E bine, totusi, ca, pana la urma, Politia Romana nu s-a transformat din factor de presiune in factor de constrangere, ca biata executanta tampa a ordinelor unor homosexuali bezmetici rataciti in Romania. Politia Romana nu ar trebui sa actioneze niciodata impotriva majoritatii absolute a Romaniei, constituita din contribuabilul roman crestin-ortodox. Altfel ne intoarcem la anul 1989. Sau poate chiar la 1984.
(*) Trisexuali = Bisexuali zoofili
(**) Asociatia “Prietenii lui Horia Bernea” a aratat si in trecut faptul ca Virgil Stefan Nitulescu este “prim-mare supraveghetor” în cadrul “Marii Loje Nationale a Romaniei”, o veriga din “Lantul masonic prahovean”, fapt pe care actualul director al MTR l-a negat invocand o asemanare de nume pana la suprapunere perfecta. De data aceasta, Asociatia citata ofera si o dovada indirecta, de la Masonic Forum: un articol intitulat… “The Museum – a Masonic Establishment”. No comment!
PS: Felicitari tuturor participantilor la aceasta actiune sanitar-crestineasca. „In hoc signo vinces”!
Homosexualii au inchiriat toata sala pentru 10 oameni ? sau pentru a ataca credinta sfindand traditia?
Nici macar n-au inchiriat-o! Au primit-o gratis de la directorul Muzeului, Virgil Nitulescu.
Felicitari celor care iau atitudine si nu stau pe margine, vazand cum ne intoxica societatea aceste manifestari dracesti!
Slava lui Dumnezeu si felicitari curajosilor!
Nu ma uimeste cat de depasiti de realitate puteti sa fiti.
Parca religia promova toleranta.
Daca tu iti impui cu pumnul parerile tale, asta nu este toleranta
Ceea ce faceti voi tot propaganda se cheama. Eu sunt hetero dar ma voi duce sa vad filmul pt ca e nominalizat la Oscar si homosexualii vor exista si daca vad filmul si daca nu. In rest…nu ati facut decat sa se vorbeasca si mai mult de homosexuali, oricum oamenii normali la cap (nu fundamentalisti ortodocsi) nu va dau dreptate. Daca eram in sala si platisem biletul si voi imi stricati vizionarea va calcam pe cap
Mantuitiva.
Porcarie de film cu lesbiene nasoale si flescaite
Incuiatilor!
ar fi fost frumos sa fie mediatizata de Biserica aceasta actiune. Sa se faca o chemare, sa se anunte toate filialele ASCOR, am fi venit din toata tara sa le aratam sodomitilor ca Romania nu e stana fara caini. Era frmos sa vi venit preotii cu credinciosii lor, chiar patriarhia sa fi luat act de aceasta contracarare a actiunilor sodomitilor.
Din pacate, doamnelor si domnilor, trebuie sa incepeti sa va obisnuiti cu ideea ca in viitor persoanele gay (pana si taranii romani) vor avea mult mai multe drepturi si ca `familia traditionala romaneasca` va fi `pusa in pericol`.
https://www.curentul.ro/2013/index.php/2013022183461/Special/CEDO-hotaraste-in-favoarea-adoptiei-coparentale-in-cazul-unui-cuplu-homosexual.html
Sunt revoltat! In primul rand, de ce amesteci biserica in treaba asta? Pacat ca n-am fost acolo, ca va spargeam doua capete, extremisti religiosi retardati ce sunteti voi!
In al doilea rand, tu ai vazut filmu sa vezi despre ce e vorba in el, sau te zvarcolesti de dragu’ de a mai face niste galagie?
Cum sa intri intr-un cinematograf?! Esti mai prostalau decat aia care defileaza la paradele gay de parca ar schimba lumea! Ce legatura are actul artistic cu dereglarea altora?!
Si ca sa nu ramai asa, iti zic eu: filmu’ e tocmai despre drama copiilor care cresc cu doua lesbiene si vor sa-si cunoasca tatal.
Bine ca sunteti voi destepti, sterge-m-as cu manifestatiile voastre!
desteapta-te romane si vezi ca tu esti mai prefacut decat noi lesbienele, homosexulii, transexualii. Cine este fãrã de pãcat sã arunce primul piatra”— credinciosilor 🙂
Brusc, din cauza indivizilor ingusti la minte ca voi, mi s-a facut rusine de faptul ca locuiesc in tara asta. Voi scoateti tot ce-i mai rau din crestinism la iveala.
Sunteti niste idioti. Roncea, intr-o perioada erai un ziarist bun, acum esti un paranoic conspirationist. Foarte trist ca exista oameni care gandesc ca voi. Hai pace!
Sunteti periculosi. Voi practicati doar forme de ura.
🙂
Imi place titlul asta:
Imnul National ca pumn in plexul homosexualilor!
de Badita Florin
Superb! Felicitari! 🙂
aici este problema: https://www.riscograma.ro/7291/scapa-cine-poate/
poate vă treziți.
Doamne ajută!
P.S. toate culturile au valoarea Familiei și Credinței, vă invit să studiați. Nu avem noi românii nimic mai special. din păcate…
“rorschach”, nerusinat obraznic,lasa vrajeala! Raspunsul e dat din titlu: “The Kids are all right” tradus inspirat “Copii sunt bine-mersi”. Esti bou sau vaca Kobe?
Chestia e simpla:
Niste frustrati, probabil violati in copilarie, au vrut sa vada un film pentru a-si retrai violurile. Oamenii normali din sala nu vroiau sa-i lase sa se chinuie. Atat.
doar cei ce urasc raman incuiati in ura! dumnezeu ne iubeste pe toti. va doresc sa va lumineze divinitatea mintea si sa realizati cat de gresite sunt actiunile dvs d-le roncea!
O televiziune botezata IRealitatea titreaza:
https://www.realitatea.net/scene-ireale-in-bucuresti-nationalistii-ortodocsi-strigand-rugaciuni-au-intrerupt-un-film-la-mtr_1118080.html
🙂 🙂 🙂
Unora le place Hot-news
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-14270775-video-scandal-mtr-incidente-proiectie-film.htm
🙂
sunt din IASI, insa as fi vrut sa fi fost acolo sa protestez, FELICITARI ! sa punem capat distrugerii Romaniei.
Mai mare rusinea sa se faca asa ceva in Muzeul Taranului Roman. Sa se rusineze cei care au permis asa ceva. Este inadmisibil, o sfidare fata de spiritualitatea crestina romaneasca. Unii se lupta sa ne traga la Rai, si se pare ca altii -din acelasi neam, se lupta sa ne traga la iad.
Felicitari pentru protest.
asta este cand nu ai altceva de facut . ati pacalit probabil anumiti sponsori si acum nu faceti decat sa insrigati la ura. unde este promovarea ca eu unul nici nu stiam ca are loc un astfel de eveniment. .probabil eram la munca , cate 13 ore pe zi ca sa mi cresc copiii. la munca baaaa
TRISEXUALI?! Pe asta de unde ati mI scoso? Fiti corecti,daca spuneti ca sunteti crestini! Nimeni nu apara zoofilii,nu ACCEPTUL IN ORICECAZ. Iar acest termen nu apare nicaieri,in nciun document ale asociatiilor gay din Romania sau din occident!
poponauţilor, v-am răbdat şi acum aţi venit să ne spurcaţi altarele!
Încă n-a ajuns România sat fără câini. Dacă e nevoie vom scoate în stradă 100 000.
Protestul a capatat imagini apocaliptice si la TV unde pe postul securistului Felix au fost prezentate cateva capturi video alaturi de remarci rautacioase de homofobie etc si de o alta remarca interesanta: “si CHIAR“ s-a intonat imnul Romaniei. Se pare ca intonarea Imnului trebuie sa capate aspecte de faradelege.
Cu Dumnezeu inainte
hop si cncd cu o mizerie de comunicat…huo, spurcatilor…
Nici nu ma mir ca Romania a ajuns asa cum e acum curva tuturor,o colonie si sub papucul minoritariilor.Vazand comentariilor multora .Asa zisi ,,liberali,, in gandire si fapte, modernisti,mancatori a tot ce vine de afara sau ,,impus,, in numele asa zisei tolerante.De ce naiba nu-i luati la voi acasa sa va proiecteze filmul asta sau sa va tina conferinta lor fata de copiii vostrii si poate si cu practica..Am imresia ca dupa 89 peste Romania a inceput sa ploua cu ceva care-i transforma pe majoritatea in idioti.Daca nu va dati seama ca a doua conferinta a astora si tot la muzeul TARANULUI ROMAN nu-i coincidenta ci doar o bataie de joc .Facuta in scarba Romaniei a majoritatii a normalitatii. santeti vorba lui Tutea .,AM FACUT PUSCARIE PT UN POPOR DE IDIOTI.Daca v-ati fi macar intrebat .,de ce nu in alta locatie aceasta conferinta ati fi utut sa incepeti sa va dati seama ca ceva nu e khoser.Chiar aici la muzeul celor care au fost talpa tarii si au dat sute de mii de morti in razboaiele pt tara si idealuriile ei.Caci viata a inceput la sate.Sau numai voi ati iesit direct din pute de Grofi. De fapt ce sa ne mai miram cand in Parlamentul Romaniei au dansat tiganii pe muzica lautareasca.https://www.antena3.ro/romania/in-palatul-parlamentului-a-rasunat-muzica-lautareasca-romii-au-sarbatorit-ziua-dezrobirii-204138.html#comments .Avea dreptate TUTEA.ROMANII au degenerat,Io nu-s Roman is TURC.
s-au intamplat prea multe ‘evenimente’ in ultimele zile. se pare ca cineva ne testeaza capacitatea de reactie, uitand ca partea nevazuta a aisbergului poate fi imprevizibila.
Si va numiti crestini? Unde e “iubeste-ti aproapele”? Parca , din punctul vostru de vedere , Dumnezeu ne-a creat pe toti , sa inteleg ca in anumite cazuri a facut greseli sau cum? Comportamentul vostru agresiv provenit din instinctele de grota nu te face mai crestin , eventual mai prost.Interpretati cum vreti voi asa numita “carte sfanta”.E , dragi concetateni , in special femeile , cartea voastra spune asa : “Epistola intaia catre Timotei a Sfantului Apostol Pavel: <>. ” . Nu mai exagerati si incercati sa acceptati ca sunteti pe cale de disparitie ;).
Domnule Radu , Constitutia Romaniei prevede ca fiecare are dreptul la opinie spirituala si Romania e stat laic. In alta ordine de idei , Romania nu are religie , mai pe intelesul tau . Faptul ca majoritatea romanilor apartin cultului crestin-ortodox nu impune statului ca el sa fie unul crestin-ortodox. Tot Constitutia Romaniei imi da dreptul , si mie si tie la libera opinie . Ceea ce s-a intamplat la Muzeul Taranului Roman , a fost o incalcare grava a titlului II , Capitolul II , Articolul 29 ,aliniatul 4 din Constitutia Romaniei. <>. Plus inca alte cateva Articole.Asa ca stati in banca voastra si pregatiti constinciosi temele inainte de a deschide gura ;).
@ marinelul. Tutea nu a spus niciodata “Am facut puscarie pentru un popor de idioti”. Este o propozitie inventata de idiotul de Liiceanu in cartulia 322 de vorbe memoribile. Exista marturia lui Tutea in aceasta privinta.
Daca-s fi turc nu m-as grabi sa fac asemenea afirmatii. Unde-i Imperiul de odinioara? Sub papucul Rusiei, Americii si Germaniei! Unde-s mandrii luptatori turci? La shaormarii in Germania. Tz, tz, tz…
In rest, sunt de acord cu Dvs.
@ geo
Dati-l aici, sa ramana!
Recomand urmatorul comentariu doct:
„The kids are not alright!” Spații, conflicte și statistici – trei comentarii cu și despre gay
de Răzvan Papasima
1. Spații și conflicte. Miercuri seară, proiecția filmului „The kids are alright”, programată la Muzeul Țăranului Român, cu prilejul „Lunii istoriei Gay”, a fost întreruptă de un grup de protestatari, membri ai mai multor organizații nonguvernamentale creștine. Cu câteva zile înainte de evenimentul respectiv mai multe organizații și asociații civice ortodoxe au contactat conducerea MȚR căreia i-au cerut să nu accepte alăturarea numelui instituției cu „istoria Gay”. E lesne de înțeles și de ce. În conștiința poporului român Muzeul Țăranului Român reprezintă istoria culturii materiale a țăranului român, iar o alăturare cu „istoria gay” dă naștere în mentalul colectiv unei echivalențe de tipul Muzeul Țăranului Gay Român. Chestiunea este extrem de delicată, iar conducerea MȚR ar fi trebuit să știe cel mai bine că un asemenea eveniment poate fi interpretat ca un afront, o provocare, o insultă. Muzeul Țăranului Român este construit mental ca un spațiu destinat „sufletului țăranului român”, care în niciun caz nu este altfel decât tradiționalist și ortodox, deci nu poate fi un spațiu „gay”. „Mergeți la clubul vostru gay”, striga un protestatar, pentru că – gay poți fi într-un spațiu construit astfel, nu într-un spațiu care are o cu totul altă înțelegere. Încălcarea acestui cod cultural al spațiilor a dus inevitabil la conflict. Un fapt simplu de anticipat, dar pe care, în mod ciudat, nimeni nu a dorit să-l evite. (filmul evenimentelor aici)
2. Proteste și controverse. Filmul care ar fi trebuit difuzat miercuri la MȚR este un film american în care două actrițe celebre joacă rolul unui cuplu de lesbiene care în ele din urmă ajung să aibă un copil. În Statele Unite lansarea fimului a provocat multiple controverse, dreapta conservatoare neezitând să catalogheze filmul ca fiind unul îndreptat împotriva familiei (pentru mai multe informații click aici). Protestele, mult mai vehemente decât cele de la MȚR, au ajuns până acolo încât întreaga industrie a fimlului a fost acuzată că lucrează la subminarea familei.
3. Cercetări științifice. Subiectul central al filmului este acela că într-o familie gay un copil poate trăi exact la fel ca unul normal și prin urmare astfel de familii (cu părinți de același sex) ar trebui acceptate peste tot. În realitate însă, lucrurile nu stau tocmai așa. De-a lungul timpului au fost făcute numeroase studii și cercetări pe acest subiect. Un studiu făcut în anul 2012 de sociologul Mark Regnerus, de la University of Texas, pe un eșantion național reprezentativ de 2,988 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 39, din care 163 de persoane a căror mamă a avut relații cu persoane de același sex și 73 al căror tată a avut relații homosexuale. Concluziile studiului arată: a). participanții care au crescut în familii tradiționale intacte au raportat cel mai scăzut nivel de probleme în viața curentă, precum: consumul drogurilor, șomaj, stări de depresie; b). participanții care au crescut în aranjamente nontraditionale — cu un singur părinte heterosexual, într-o familie vitregă sau într-o familie cu un divorț târziu au reportat niveluri ridicate ale unor astfel de probleme ca adulți; c). participanții care care au spus că aun avut un părinte care a avut relații cu persoane de același sex au raportat niveuri mai mari decât cei din familiile nontradiționale. De asemena, în comparație cu grupul tradițional cei cu un părinte gay au raportat grade mai scăyute de educație, mai mulți parteneri sexuali. Prin urmare, datele arată că pentru copii viața în astfel de familii nu e deloc bine, în niciun caz nu e ca-n filme.
Acest lucru nu înseamnă că structura familiei nu este în plină tranziție, că relațiile de rudenie nu se redefinesc, că sub acceptarea tot mai largă, la scară globală, a relațiilor între persoanele de același sex și presiunea exercitată de acest fapt, familia tradițională nu este privită ca un ultim bastion a unei lumi care se schimbă sub ochii noștri și al cărei viitor este greu de anticipat.
Sursa: https://esociopolitologica.wordpress.com/2013/02/21/the-kids-are-not-alright-spatii-conflicte-si-statistici-trei-comentarii-cu-si-despre-gay/
ROMANIA NU I SODOMA!!!
DEREGLATILOR!!!
O SA VEDETI VOI LA JUDECATA !!!
Nu m-ar surprinde sa aflu ca pana si ambasada usa a fost folosita de unii mult mai destepti care nu vor aici scutul antiracheta
Lesbiene,homo,bi sau tri sexuali,cum vreti sa va numiti ,nu aveti ce cauta in cinematografe ,pe strazi organizand parade si mai ales la Muzeul Taranului Roman,pentru simplul motiv ca familia traditionala e creata dintr-un barbat si o femee iar COPII SE CRESC intr-o astfel de familie nu in cea in care se giugiulesc doi barbati sau doua femei sau” unul” sau “o” cu un animal.Niciodata aceste lucruri n-au fost normale .Dece ar trebui sa acceptam tacit la distrugerea familiei traditionale?
Aflati,”aparatori ai devierilor sexuale” ca si in America se lupta impotriva voastra chiar daca se flutura drapelul tolerantei,De frica de-a nu fi etichetati ca intoleranti multi spun ca nu le pasa dar in cercuri restranse condamna cu fermitate aceste devieri nefiresti.Nu-i invatati pe copii ,de mici, ca A ABUZA e o cinste si deci sa practice abuzul ,ca, in final ,cam asta faceti voi cei care va considerati,democrati si toleranti.
Manifestati-va discret daca nu va e rusine ,dar nu ne obligati pe noi ,ceilalti sa va vedem.
Iar interventia Bisericii e onorabila .Dumnezeu l-a creat pe Adam si Eva chiar dac voi nu cinstiti biserica.
Am importat tot ce e condamnabil din occident si de peste ocean ,din pacate.
Tinerilor…nu asta e drumul tolerantei.Luptati sa va intemeiati familii traditionale in care sa se respecte moralitatea.
“In clubul vostru de gay cu voi”! Bine zis! Ce cautau la Muzeu? Sunt exponate? Din ce epoca?
Bravo lor! Nu trebuie ca o deviere de la normalitate sa devina moda in Romania. Mai ales ca in situatia de criza in care ne aflam multi tineri devin influentabili. Intr-o situatie stabila economic probabil s-ar putea aloca niste fonduri pentru cei care ar avea nevoie de ajutor, medical sau psihiatric, dar noi nu avem nici bani de medicamente pt cancer…
Infinit respect domnule Roncea, la fel si celor ce au participat la actiunea de protest, minunant faptul ca le-ati aratat ca inca mai suntem romani si crestini ortodocsi iar “Taranul Roman” nu are nici o legatura si nici nu ia parte la transformarea Romaniei in Sodoma. Pe viitor nu ar fi rau sa incercati sa anuntati mai intens oragnizarea de astfel de proteste, pentru ca sunt multi mai multi oameni atat in Bucuresti cat si in alte orase care inca mai sunt romani in adevaratul sens al cuvantului si ar participa bucurosi la aceste actiuni. Domnul cu voi!
1. Legitimarea şi stabilirea identităţii unei persoane reprezintă măsuri poliţieneşti cu caracter preventiv, ce constă în solicitarea şi verificarea actului de identitate sau a altor documente de legitimare, pentru a i se cunoaşte datele de stare civilă, cetăţenia, domiciliul ori reşedinţa.
2. Poliţistul ia măsura legitimării atunci când:
a) persoanele încalcă dispoziţiile legale
b) există indicii temeinice că persoanele pregătesc sau au comis o faptă ilegală;
c) persoanele sunt suspecte (după comportament, bagaje, îmbrăcăminte, locul unde se află, creează suspiciuni în rândul poliţiştilor aflaţi în misiune)
d) persoanele nu pot da lămuriri în legătură cu fapte sau alte aspecte care prezintă interes pentru rezolvarea sarcinilor de serviciu de către poliţişti
e) persoana solicită intrarea într-un perimetru legal restricţionat.
f) persoana legitimata este folosita ca martor asistent in procesul penal.
pentru ce infractiune? pentru asta:
Art. 321
Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Persoanele prezente acolo se fac vinovate si de folosirea unor simboluri fasciste.
prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne.
articole din codul penal nu de pe wikipedia.
Ati vazut stirea de pe mediafax ?
https://www.mediafax.ro/social/film-din-cadrul-lunii-lgbt-oprit-cu-huiduieli-si-cantece-religioase-de-50-de-manifestanti-video-10582713#comments
Vai de noi! Nici măcar gay ca lumea nu avem. Sau vai de ei?
Felicitări protestatarilor, la voce trebuie să mai exerseze puţin.
https://www.youtube.com/watch?v=mnTfG6WYTK0
Bine lucrat!
Dovada este faptul ca raspandacii de serviciu au iesit rapid cu articolele PressŞanţ…
https://www.antena3.ro/romania/scandal-urias-la-mtr-homosexualii-intrerupti-in-timpul-unei-proiectii-de-film-de-activisti-nationalisti-care-au-intonat-imnul-romaniei-si-cantece-bisericesti-204176.html
trebuie actionat in instanta acest CNCD. Ideea e buna, chiar foarte buna. De ce sa platim majoritatea pentru a exista cenzura acestor minoritari si institutie CNCD condusa de un ungur? nu mai suportam tot soiul de oNG si institutii inventate si culmea pe banii majoritatii tacute si bestelite de homalai, de unguri, organizatii tiganesti, Medelin Voicu etc.
Poponarii erau suparati ca abia incepuse filmul si nu au apucat si ei sa se linga putin in linistea intunericului din sala. Organizarea era esentiala, fiind bezna , trebuia evitata greeala de a se saruta femeie cu barbat. Clar totul a fost pus la cale ca sa ne enerveze pe noi cei normali, nu era in nici un caz o vizionare de film. sa nu imi spuna mie cineva ca exista poponaut care sa nu vada acest film sau orice film ce prezinta vreun caz al bolii lor. Se dorea doar un fel de marcarea teritoriului . La spital cu voi!
Se pare că nu-mi reuşesc postările. Doream să transmit felicitări celor care au arătat că toleranţa şi democraţia prost înţeleasă duce la demenţe şi acţiuni inspirate de tov. “Nobody”, genul acesta:
https://euroradio.by/en/report/femen-we-do-not-care-straw-about-believers-feelings-115586
https://www.b1.ro/stiri/eveniment/protest-cu-drujba-in-centrul-kievului-activistele-de-la-femen-au-taiat-o-cruce-in-semn-de-sus-inere-a-membrelor-trupei-pussy-riot-video-35523.html
https://rt.com/news/femen-cross-pussy-riot-930/
N-ar putea iluminăţiile lor să-şi ţină “normalitatea” în propriile dormitoare?
PS: îmi menţin totuşi referirea la voce, bine, nici să sune ca Byzantion.
Aceste atitudini deviante ale homosexualilor nu pot inspira un popor la o cultura reala si sanatoasa spirituala.
Ma uimeste curajul cu care incearca acesti oameni sa patrunda in lumea culturala romaneasca cu astfel de proiectii ieftine si imorale.Nu au auzit inainte de proiectia acestui film strigatul de peste mormanturi a strabunilor pentru apararea valorilor morale si culturale?Ma intreb oare acesti oameni nu aud glasul constiintei?Cum au putut profana memoria inaintasilor deruland un astfel de film intr-o institutie culturala de asa importanta spirituala pentru tot romanul?
Problema pleaca de la mentalitatea lor pe care incearca tot mai presant sa o plaseze intr-o lume care nu o aproba deloc si mai ales unui popor crestin ortodox care din start exclude astfel de atitudini. Cei ce cred ca pot imbolnavi spiritul sanatos roman se insala amarnic. Oare cred ca jertfa strabunilor pentru a lasa urmasilor valori morale durabile a fost degeaba?
E revoltator.Se doreste mai multa decenta din partea lor.
Multumesc!
Domnule Roncea, haideţi să facem o manifestaţie în faţa acestei instituţii ale cărei iniţiale sunt CNCD pentru desfiinţarea ei. Am înţeles că tovarăşii care îi sunt şefi sunt de acord (linkul care face trimitere spre ştirea HotNews confirmă acest lucru) cu încălcarea legilor ţării noastre (şi ale SUA!) în ce priveşte protecţia copilului. Şi asta pentru că manifestările cu spurcăciunile pidosnice au liber acces, ori filmul cu pricina are rating R în Statele Unite, adică interzis minorilor.
Daca am ajuns deja la concluzia ca totul e posibil intr-o tara ca Romania, de ce sa nu ajungem si la manifestatii de genul acesta in curtea unui muzeu?!
Bravo! Ati aparat poporul roman. Va multumesc!
numai mie mi se pare ironic scandalul, tocmai la muzeul TARANULUI ROMAN ? :))))))))))
Domnule Victor Roncea , vor fi trasi la raspundere? Stii ca ai raspunde in orice moment pentru actiunile de genu in fata Curtii Constitutionale Europene? Stii ca incalci Drepturile Omului si Constitutia Romaniei? Si vorbeai de extremism? Tind sa cred ca dumneata esti extremist din moment ce instigi la violenta si ura , prietene.Si logic ca aveti parte de acuze de homofobie si rasist cand va comportati ca atare.Va mirati cum a ajuns Romania asa? Pentru ca in statele civilizate se pune pe primul loc persoana si apoi orientarea religioasa, pentru ca exista acceptanta , pentru ca sunt civilizati.Atat timp cat voi ascultati de asa numiti “oameni sfinti” logic ca interesul lor e sa va tina in necunoastere. Dar de , capul face capul trage ;).
multumesc ,multumesc ,multumesc pentru tot ce ati facut .
tineri batrini si tot poporul sa faca la fel multumesc
Doamne ajuta!
In Norvegia(paradisul poponarilor) actele de pedofilie au devenit acte de educatie sexuala(un fel de incursiune in lumea homosexuala) ce nu atrag dupa ei pedepse mari(in general intre 1-8 ani de inchisioare cu posibila eliberare conditionata).Acum asociatia pedofililor se zbate pt legea casatoriei cu un copil.Nici tarile lor vecine nu sunt prea departe.Si incet incet toata Europa va deveni cel mai pervers loc din lume.
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
ARTICOLUL 16
1. Cu incepere de la varsta nubila, BARBATUL si FEMEIA fara nici o restrictie in privinta rasei,
cetateniei sau religiei, au dreptul sa se casatoreasca si sa intemeieze o familie. Ei au drepturi
egale la incheierea casatoriei, in decursul casatoriei si la desfacerea ei.
2. Casatoria nu poate fi incheiata decat cu consimtamantul liber si deplin al viitorilor soti.
3. Familia este elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea
societatii si a statului.
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
ARTICOLUL 17
1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura cat si in asociere cu altii.
2. Nimeni nu va fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.