Patriarhul Teoctist (7 februarie 1915, Tocileni, Botoșani – 30 iulie 2007, București)
Foto: Dinu Lazar, Karina Knapek, Cristina Nichitus Roncea
Cititi si:
Evocare: O floare dintr-un buchet de amintiri
Patriarhul Teoctist (7 februarie 1915, Tocileni, Botoșani – 30 iulie 2007, București)
Foto: Dinu Lazar, Karina Knapek, Cristina Nichitus Roncea
Cititi si:
Evocare: O floare dintr-un buchet de amintiri
Dupa cum v-am spus in episoadele anterioare ale Jurnalului (part one & two) azi speram sa ma vad cu presedintele CNSAS, dl Dragos Petrescu, pentru finalizarea protocolului cu Civic Media pentru proiectul Martirii Marii Uniri in Dosarele Securitatii. Dar sedinta Colegiului (au loc doua pe saptamana, martea si joia) s-a prelungit prea mult, asa ca a ramas sa ne vedem luni. Pentru ca tot eram la CNSAS (unde sunt cercetator acreditat din 2006), am conspectat si niste dosare pe care voiam sa le citesc demult. Si iata ce-am gasit: o fotografie inedita, cu Parintele Arsenie Boca, civil, filat de Securitate (“obiectivul Bratu”). Am trimis-o la Marturisitorii.Ro, un portal dedicat sfintilor martiri si marturisitori romani din inchisori (unde se afla prezenta si o alta fotografi, cu monahul Ieronim Stefan, dupa cum mi-a semnalat dl. Florin Dutu, caruia ii multumesc). Mi-am adus astfel aminte de ce spunea regretatul nostru prieten si coleg, Mile Carpenisan, in urma cu exact patru ani (si cateva zile): sa nu treaca o zi fara o fapta buna. Sper ca se inscrie, cu voia Domnului, chiar daca e una micuta si mai e si spusa (dar e o provocare! – vedeti mai jos).
Asadar, sursa si inca doua fotografii de Dosar la Marturisitorii.Ro: O fotografie inedita cu Parintele Arsenie Boca primita de Marturisitorii.Ro din Arhivele CNSAS
In Memoriam Mile, va cer, si eu, sa-i urmam indemnul:
Stiu ca sunteti jurnalisti, bloggeri, oameni cu pareri, moguli. Ei bine tuturor va adresez o provocare astazi (04.02.2010 ) si nu o leapsa care poate fi ignorata sau nu. Va provoc sa fiti oameni si sa o demonstrati macar o saptamana in fata tuturor celor de la care aveti pretentia sa va citeasca. In fiecare zi va provoc sa faceti cate o fapta buna astfel incat peste o saptamana sa vad de la toti 7 povesti care sa descrie pataniile ce i-au facut sa se simta din nou oameni printre oameni.
Integral la MileCarpenisan.Ro
Raspundeti la ea?
Vedeti si Petru-Voda.Ro: Chipul Părintelui Justin Pârvu după două luni de chinuri şi torturi la Securitatea din Roman
Sunt nevoit sa intrerup momentan Jurnalul unui jurnalist cu si fara jurnal pentru a semnala o nemernicie. Voi reveni cu vesti mai bune si cu un cadou de la CNSAS pentru romani.
DOXOLOGIA: O veste proastă: Raportul „Lunacek”, aprobat de Parlamentul European
O veste ce a produs mâhnire și indignare în rândul creștinilor: astăzi, 4 februarie 2014, Parlamentul European a aprobat, cu 394 de voturi pentru, 176 împotrivă și 72 de abțineri, o variantă a Raportului „Lunacek” ce a suferit modificări doar în puncte neesențiale. Dureros este că parte din prevederile acestui raport contravin convingerilor majorității românilor și vin în sprijinul homosexualității definită ca stare de normalitate.

Este greu de explicat cum acest raport a fost votat inclusiv de un număr de 7 parlamentari români, în condițiile în care aceștia reprezintă în Parlamentul European un popor eminamente creștin în concepțiile sale cu privire la familie și sexualitate. De remarcat, totuși, că 10 europarlamentari români au votat împotrivă, unul s-a abținut, iar alți 12 au fost absenți sau nu au votat.
Raportul se mai numește „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”. „Lunacek” nu are putere legislativă, ci este un instrument politic de avansare a agendei homosexuale, foarte similar cu Raportul pro-avort „Estrela”, scris de lobby-ul feminist radical și de organizațiile de „planificare familială” și respins după o masivă mobilizare cetățenească în decembrie anul trecut, informează pagina www.culturavietii.ro. „Lunacek” are, conform acestui site, următoarele puncte nevralgice, care îl fac indezirabil și periculos:
• Solicită Comisiei Europene și statelor membre ale Uniunii Europene să recunoască uniunile și căsătoriile homosexuale încheiate în alte țări. Scopul este eludarea legislațiilor naționale și atacul direct la căsătoria autentică, bărbat-femeie.
• Solicită statelor membre ale UE să înregistreze și investigheze așa-numitele „crime motivate de ură” la adresa homosexualilor și să adopte legislație penală contra incitării la ură pe baza orientării sexuale și identității de gen. Acest tip de legislație, acolo unde ea există, servește exclusiv pentru suprimarea exprimării opoziției publice față de stilul de viață homosexual și față de agenda homosexuală și are prea puțin de-a face cu „ura”. Totodată, pretinde ca persoanele LGBT să nu fie în nici un fel restricționate în exprimarea publică și de adunare. Așadar, Raportorul practică un dublu standard, creând astfel o așa-numită „discriminare pozitivă”, absolut nejustificată, a unui grup construit artificial.
• Transformă „minoritățile sexuale” în grupuri privilegiate în fața legii. Raportul privește exclusiv drepturile persoanelor lesbiene, gay, bi și trans, extrage drepturile acestora din contextul larg al drepturilor omului, subminând astfel principiul universal al drepturilor omului.
• Continuă instituționalizarea unui curent de gândire pur ideologic, agresiv, contrazis de realitate și de legile naturii: „teoria genului” pretinde că între bărbat și femeie nu există nicio diferență, că rolurile sociale tradiționale sunt construcții artificiale, stereotipale și că pe acest criteriu ar trebui interzisă orice formă de „discriminare de gen”. Pilon central al revoluției sexuale, „teoria genurilor”, a deconstruit fundamentele morale ale civilizației europene, valorile și instituțiile civilizației noastre și a deschis calea spre „căsătoria între persoane de același sex”. Binomului multimilenar pe care s-a întemeia societatea, Bărbat-Femeie, această teorie îi opune o pleiadă de identități șanjabile și confuze, în perpetuă mișcare (LGBTQIA…). Conform promotorilor săi, Feminitatea și Masculinitatea ca identități solide și cadru de manifestare a relațiilor sociale ar trebui suprimate.
• Solicită CE să continue monitorizarea actuală a problemelor legate de orientarea sexuală și identitatea de gen în țările candidate la aderarea la UE. Aceasta este o tentativă de a forța îndeplinirea obiectivelor agendei homosexuale ca o condiție pentru aderarea la Uniune.
Sursa: Doxologia
Cititi si: Raportul Lunacek, sau transformarea „minorităților sexuale” într-un grup privilegiat în UE
Vad ca Jurnalul asta pe care l-am inceput da roade. Un ziarist britanic aflat in Bucuresti mi-a scris ca vrea sa ne intalnim sa ma intervieveze despre CNSAS. Cine ar fi zis ca presa insulara mai e interesata de trecutul nostru comunist?! Dar, avand in vedere ca Ceausescu e singurul lider comunist care i-a stat Reginei cu capul in poala in timp ce se plimba cu trasura regala prin city, de ce nu?! Apropo, zic unii, din lumea celor invizibili, ca, pe langa Celac in pozitie de colac la picioarele lui, Ceausescu a pretins sa aiba si el oameni din SPP-ul nostru in jurul trasurii. Si, cica, daca ne uitam bine la pozele si filmarile de-atunci, o sa-l vedem pe Ristea Priboi in uniforma de soldat din Regimentul de Garda al Elisabetei, calare! Asa o fi?
Dar pe langa asta, m-a sunat, dupa ani de zile, insusi Constantin Dobre, liderul minerilor de la ’77, aflat intr-o poza pe frontisipiciul site-ului CNSAS cu Ceausescu semi-sechestrat in Valea Jiului (foto sus). Apropo (“iar-din nou”): astia, alde Ponta, Basescu, credeti c-ar fi avut curajul lui Ceausescu, sa vina sa le vorbeasca oamenilor in Piata Univeristatii? Poate data viitoare ar trebui chemati… De la capatul celalalt al cablului de sub Canalul Manecii, Constantin Dobre, culmea, desi era dat mort in Raportul Basescu-Tismaneanu, na ca e viu si inca misca, ba mai si vorbeste. M-a sunat sa-mi spuna ca, daca ma duc la CNSAS, sa-l rog pe dl. presedinte al Colegiului, Dragos Petrescu, cu care mi-am fixat audienta maine, sa-i dea si lui Dosarul de la Securitate. Ca el a incercat sa si-l vada cat a fost prin tara si n-a reusit. Imi da procura mie. Si-mi trimite si corespondenta avuta de dansul cu CNSAS-ul, cu dl Dragos Petrescu si cu dl Cristian Vasile din Comisia prezidentiala Basescu-Tismaneanu. Zic, “Domnu’ Dobre, n-am timp de corespondente. N-am timp sa citesc si sa raspund scrisorilor pe care le primesc eu, daramite sa le mai citesc si pe-ale altora. Trimiteti-mi procura si eu vorbesc cu dl. presedinte.” Cand sa inchid, dl. Dobre mai apuca sa zica: “O sa va trimit un articol tare, cu Magureanu si mostenitorii lui, Pata…”. Atat am mai auzit. Era long distance, de pe Insula.
Vedeti si: Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Azi am fost la CNSAS. Plus: Amintiri din Decembrie 1989
UPDATE: Imi scrie Ioan A. Crisan:
Eu am cerut în scris dosarul meu de anchetă de 5 ori la CNSAS. Am fost anchetat pe când eram student și l-am cunoscut pe Larry Watts la Cluj-Napoca. Dar mi se răspunde mereu că nu îl găsesc. Am revăzut dosarul la Petrila, când m-au chemat iar la Securitate elevi subofițeri securiști, ca să mă intimideze să le dau note fără să vină la ore – eram profesor – și mi-au declarat că ”dosarul m-a urmat de la Cluj-Napoca”. Apoi m-au anchetat și mi-au confiscat timp de jumătate de an diploma de facultate pentru cercetarea accidentelor din mineritul metalifer – IM Hunedoara cand am dovedit că PCR ucide, prin politica forțată de creștere a producției și fără a asigura securitatea muncii. Directorul a declarat că Securitatea de la Deva i-a cerut să mă pună în discuția COM și să mă dea afară din postul de psiholog.
Cu Larry, prima oara m-am ciocnit la Croco, la BCU, pe holurile facultății, cand eram student la filozofie istorie. Apoi mi-au furat securiștii geanta din Continental, unde eram cu colegi, profesori și dl Watts la o masă, cu vin etc. M-au chemat după doua zile la sediul lor cica sa mi-o dea și m-au pus să aștept, că jucau table… Apoi m-au interogat ca ce știu, etc. Si eu le-am zis că nimic, nu vorbesc engleza. 🙂 Dar dosarul tot nu l-am primit. Nu se găsește…
Nu, nu pot sa-l plagiez total pe ID Sarbu cu al sau titlu faimos (cel putin in lumea mea) “Jurnalul unui jurnalist fara jurnal”, ca doar nu sunt Andrei Plesu sa imprumut fara ghilimele titlul lui TW Adorno “Minima Moralia” si apoi sa uit. Dar m-am gandit ca de azi sa incep, aici, un jurnal. Am vazut ca “se poarta”. Care unde a fost, la ce conferinta academica, in tara, in strainatate, cu ce mahar s-a intalnit, cu cine nu s-a intalnit, etc, etc. Adevarul e ca eu ma vad si vorbesc aproape zilnic cu oameni extraordinari, de la cersetori filosofi la filosofi cu sau fara opera, de la simpli cercetatori prin toate arhivele pamantului la academicieni, de la presedinti de scara la presedinti de tara, uneori confundandu-i cu usurinta intre ei, ce-i drept. Nu mai vorbesc de amicii mei, preoti, ziaristi, artisti sau… securisti (ca sa nu mai zic de actori si cascadori, in categoriile astea intrand si politicienii). De ce as lasa toate intamplarile minunate sau cel putin spectaculoase doar in desaga mea cu amintiri? Nu sunt egoist. Fostii mei colegi stiu. Unuia dintre ei, caruia tocmai ii nascuse sotia, i-am cedat un apartament de trei camere, pe care mi-l oferise seful meu, Sorin Rosca Stanescu. Eu stateam in gazda, desi sunt bucurestean get-beget. La o saptamana dupa ce si-a facut actele pentru casa fostul meu coleg si-a dat demisia si s-a mutat, pe mai multi arginti, la… Deutsche Welle. C-asa-i in… tenis, aaaa… presa. Dar sa nu ma-ntorc prea mult in timp. Jurnalul incepe de azi. Jurnalul unui jurnalist cu jurnal. Acesta. 🙂
Azi am fost la CNSAS. Nu cred ca am spus asta vreodata, ca mi-a fost rusine de pilele mele, dar una din “puterile” tarii mi-a propus sa fiu membru al Colegiului CNSAS. Aveam de ales: CNA sau CNSAS. N-am scris-o pana acum, in ce priveste CNSAS-ul, pentru ca n-am vrut sa-i frustrez pe unii dintre cei cu care am de a face mai des. Si aici, la fel ca la CNA, era vorba de trai: masina cu sofer, casa de la RAAPPS, deconturi telefon si deplasari in delegatii in tara dar si in strainatate. Salariu de bugetar. Dar ce bugetar! Cu rang de secretar de stat! Plus ca puteam sa am si multe secretare. Am refuzat, pentru ca mi se pareau niste munci prea statice pentru mine. Si apoi, recunosc, nu voiam sa ajung sa fiu obligat politic, daca ma intelegeti. Acum, uneori, imi pare rau. Pentru ca la CNA, de exemplu, in “locul meu” este un dobitoc cu staif. Un dobitoc, isteric, cum arareori am vazut si mi-am inchipuit ca exista. Pentru ca e din categoria “cu pretentii”. Un dobitoc homosexualoid cu pretentii de… intelectualoid (ca sa rimeze). Un dobitoc care face rau prin simpla lui prezenta. I-am publicat, cred, un citat sau doua dintr-o sedinta CNA, pe-aici, pe blog, asa ca daca va propuneti, il dibuiti. La CNSAS, in schimb, in “locul meu”, e un domn bine.
Bref: Tocmai m-a sunat un general (de Armata, sa nu se creada altceva), care se ducea la Jilava sa-i duca detinutului Victor Stanculescu fotografiile pe care i le-am facut cu ocazia interviului publicat aici: Generalul Victor Stanculescu la Jilava: “Nu stiu cine ma vrea aici”. Un Interviu Video EXCLUSIV si 25 de Fotografii din Spitalul Penitenciar Jilava (daca am zis ca e Jurnal, apoi e Jurnal: va spun tot!)
Revin: da, la CNSAS situatia sta putin mai bine decat la CNA. CNSAS este o institutie speciala, de care ma leaga multe amintiri, toate placute si foarte placute. Sunt cercetator acreditat din 2006, de pe vremea “Vocilor curate” din presa si sotzietatea in tzivil. Tema principala de cercetare, aleasa atunci, a fost legata de intelectualii romani in timpul regimului comunist. Pentru ca am avut insa alte prioritati, mai pe sufletul meu, cum este o a doua tema pentru care sunt acredidat ca cercetator, cea a intelectualilor romani din perioada interbelica, am neglijat-o pe prima. Sunt fericit de colaborarea perfecta pe care am avut-o cu CNSAS pe tema cu elita de aur a Romaniei, gratie careia am reusit sa public cu regretatul profesor Gh. Buzatu (cum ii placea lui sa semneze) lucrarea documentaristica despre Corneliu Zelea Codreanu in Arhivele Sigurantei si Securitatii ca si lucrarea despre Mircea Vulcanescu si Noica, cu profesorul Constantin Barbu si dr. Florin Rotaru.
Dar azi m-am gandit, totusi, pe cand ma plimbam pe coridoarele CNSAS ca este cazul sa o reiau pe cea cu intelectualii vremii, dau de sub vremi. De exemplu, ma gandesc, nu ati fi interesati sa stiti cum si-au petrecut dizidenta intelectuali de marca ai tarii, ca… stati sa ma gandesc care sunt astia… a, da!, cei doi, cum le zice, muppetsii aia comentatori la loja… Hai, ca-i stiti! Ptiu, imi stau pe limba: Lesu si Pliiceanu! Pardon: Plesu si Liigheanu. Pardon: Liicheanu. Astia sunt! Cred ca sunt un subiect bun de cercetare. Desigur, conform legii si deontologiei profesionale. Dincolo de simpatii sau antipatii, in ce priveste opera, pardon, scrierile lor, din punct de vedere al cercetarii istorice privind perioada sinistrului regim, cei doi, ca exponenti de frunte ai filosofiei din vremea statului si partidului comunist – basca disidenti, dl. Plesu chiar exilat – sunt, cred, nu de interes special ci de interes public general. Dar poate ma ia gura pe dinainte. Eu stiu daca o sa am timp de ei… Pentru ca sunt prins acum intr-un proiect cu adevarat deosebit, la care sunt angrenat impreuna cu colaboratorii mei, istorici reputati de la Chisinau si arhivisti la Arhivele Nationale ale Republicii Moldova, cat si de la Bucuresti, de la Arhivele Nationale Istorice Centrale. Este un proiect de inima. Legat de Basarabia si suferintele celor care au facut Unirea cea mare. Dar o sa vedeti, in curand, primele rezultate. Cercetatorii de o acribie nemaipomenita cu care este inzestrat CNSAS-ul lucreaza deja la acest proiect, o prima lansare a lui in spatiul romanesc urmand sa aiba loc la Parlamentul Romaniei, la o data speciala, ulterior urmand sa se transfere la Chisinau, pentru ca la Cernauti, din pacate, nu putem sa speram.
Asa ca ma intorc la titlu: de asta am fost azi la CNSAS. M-am intalnit cu domnul profesor Corneliu Turianu, secretarului Colegiului CNSAS, un interlocutor extrem de agreabil, fin cunoscator al tuturor dedesubturilor politice, pe care il apreciez – dincolo de activitatea sa profesionala, politica si publicistica – mai ales de cand a rejudecat procesul Ceausescu impeuna cu echipa ZIUA si de cand a participat la conferintele Ligii Studentilor din anii ’90, ca sa nu mai vorbesc de rolul sau deosebit pe care l-a avut pentru eliberarea bietilor arestati de la Mineriada din ’90. Evenimente istorice! M-am bucurat sa aflu, azi, ca proiectul Basarabia-Bucovina al Asociatiei Civic Media, pe care il vom pune in valoare pe ambele maluri ale Prutului, este intr-un stadiu avansat de finalizare, cel putin la nivel birocratic. Dar despre aceasta va voi mai povesti.
Cand sa plec de la CNSAS l-am vazut urcand treptele chiar pe presedintele Colegiului, dl. Dragos Petrescu, un profesionist desavarsit al managerierii muncii arhivistice si al scoaterii la lumina a adevarurilor care trebuie cunoscute, uneori cu surprize mai putin placute pentru multi dintre demnitarii aflati deja pe pozitii sau candidatii la diverse functii si calitati. Cum mi-am dat seama, brusc, ca dintre toti membrii Colegiului, cu dansul n-am stat niciodata de vorba, am pus mana pe telefon si mi-am stabilit o audienta. Pe ceilalti membri ai CNSAS, cu cateva exceptii mici, ca sa nu zic insignifiante, ii cunosc aproape ca pe colegii mei. Pe unii de peste 20 de ani. Va imaginati?
De exemplu, cu Cazimir Ionescu am intrat in TVR pe 22 decembrie 1989, la brat cu, de fapt mai bine zis, cot la cot cu… Caramitru si Dinescu. Ce vremuri!… Cum am considerat ca TVR a devenit TVRL (adica, chipurile, “libera”), eu m-am deplasat apoi la CC si la Palatul Regal, la Muzeul National, pentru a pune la adapost operele de arta de acolo. Eram la Arte Plastice si Muzeul era ca si a doua mea casa, un spatiu drag in care mergeam saptamanal, asa ca ma gandeam numai la faptul ca nu vreau sa vad gaurite lucrarile mele preferate, de El Greco, Rembrandt, Breugel sau Van Eyck, ca sa nu mai vorbesc de Brancusi. E, si cand am intrat in Palatul Regal aflat in flacari deja, dupa ce vorbisem la “comandamentul” balconul CC-ului sa nu se mai traga pentru ca am constituit o grupa de voluntari pentru Muzeu, ce surpriza credeti ca am avut si ce am aflat de la prietenii mei muzeografi care erau taras pe burta: “Ehe, noi le-am mutat de doua zile in subsol. Ce vezi pe pereti sunt, majoritatea, copii. Stai linistit!”. O stiati pe asta? Din 20 decembrie lucrarile de patrimoniu national fusesera adapostite deja, pe cat s-a putut, in depozitele speciale. Va spune ceva asta?
Cand sa plec, arde Sala Tronului! Cum aveam o haina verde, kaki, c-asa-mi placea mie, am facut si pe pompierul, la cererea multimii: “E pompier, e pompier, lasati-l sa treaca!”. Eu urcam cu furtunul cu apa, tiganii coborau cu televizoarele-n brate. C-asa-i in tenis si… la rivolutie. Si-acum, daca vad o fotografie cu Palatul in flacari, din decembrie ’89, simt automat in nari mirosul de fum din acea zi… A, sa nu mai spun: in timp ce stingeam incendiul, tovarasii cu care tocmai vorbisem in balcon au ordonat, normal, “Foc!”, ca vad “teroristi” cu AG-uri in mana. Era furtunul, deci, un fel de… pistol cu apa? Asa ca a trebuit sa si topai pentru a ma feri de trasoare. Avantaj eu, ca-mi mai luminau zonele intunecate. De vizavi, din blocul “Romarta”, cel cu barul Atlantic auzeam “Dum, dum!”. Pauza. “Dum, dum, dum, dum, dum!”. Era frate-miu. Gaurea peretii si vestele anti-glont ale DIA-istilor, sau cine or fi fost ei.
Dar revin la Cazimir (v-am zis ca golesc sacul cu amintiri…): peste doua zile, mai precis doua nopti, 23 spre 24, formasem o baricada pe 1 Mai, dupa ce cotrobaisem prin sediul DIE/CIE, actual al SIE, Palatul Sturza, pe care “organele” nu vor cu nici un pret sa-l dea inapoi proprietarului de drept (la cata tehnica au bagat in el…). “Baietii” ardeau, calmi – doar in aparenta -, dosare. Am citit si eu cateva, am mai bagat in traista, si… inapoi la baricada. Ora 2 din noapte, alerta maxima, vine o Lada in viteza. Din ea coboara Cazimir, fara pic de voce (ragusise la cat urlase). “Cum nu ma stiti?”, baguia el camarazilor mei inarmati care il pusesera la respect. “Nu m-ati vazut la televizor?”, silabisea, gutural, Cazimir, complet siderat. “Pai noi am fost in strada, tovarase, nu la televizor!”, i-a trantit unul. Dar eu, care il lasasem la Televiziune in urma cu doua zile, am intrat magistral in scena si am declamat: “Lasati-l sa treaca! Il cunosc eu!”. Pe loc, Cazemir a fost eliberat si trimis mai departe, in misiunea lui. Acum e membru in Colegiul CNSAS. Dar pe cine nu cunosc? Cu Florian Bichir, de exemplu, am polemizat cordial inca de pe cand era la ziarul “Ora”, daca isi mai aduce aminte cineva de el, iar eu membru – sau chiar sef? – al Biroului de Presa la Miscarii Pentru Romania.
E, acum, trebuie sa fac o pauza. Sotia ma solicita. Vedeti, spun totul: e Jurnalul unui jurnalist cu jurnal! Oricum, maine merg din nou la CNSAS, sa-l cunosc, in sfarsit, pe distinsul presedinte Dragos Petrescu.
PS: Va urma… 🙂
PS 2: Astia de pe tanc, din poza dlui Dinu Lazar Dinu, trageau in mine! Mi se spunea teroristu’. 🙂 Victor teroristu’. Sau Victor curatatorul? (asta-i din Nikita, the movie) 🙂

Ieri seara, in urma unui accident napraznic, locotenent-colonel (r) Mircea Buie a incetat din viata. Mircea Buie, scapat printr-o minune de la linsajul “revolutionarilor” de aceeasi etnie cu Laszlo Tokes (s-a rupt craca copacului de care fusese spanzurat), a fost ucis de un bolid care circula cu mare viteza, prin mijlocul orasului in care locuia. Ofiterul de informatii Mircea Buie a fost si ramane un erou al evenimentelor din decembrie 1989. Aflat la Odorheiu Secuiesc, in primii lui ani de serviciu, in care fusese incadrat si pentru ca stia limba maghiara, el nu si-a parasit postul si a stat alaturi de comandantul sau, locotenent-colonel Dumitru Coman, pana cand a fost luat pe sus pentru a fi executat. Seful sau, Dumitru Coman, a fost ucis cu bestialitate, in bataie, in plina strada. “Criminalistul miliţiei, Pop, mi-a spus că Dumitru Coman nu mai avea nici un os întreg. Se ştie cine l-a ucis, există înregistrări video şi martori. Dar toţi ucigaşii de etnie maghiară au fost puşi ulterior în libertate, în urma demersurilor pe la forurile europene, întreprinse de fruntaşul UDMR, György Frunda.”, marturisea Mircea Buie.
In 2012, presedintele Traian Basescu – acelasi personaj care nu ii retrage “Steaua Romaniei” lui Laszlo Tokes, in ciuda hotararii Consiliului de Onoare al Ordinului – printr-un decret prezidential imoral si ilegal (se afla un proces pe rol in timpul semnarii actului), a revocat statutul de eroi martiri tuturor ofiterilor de securitate sau ai USLA ucisi de unguri si rusi in decembrie 1989. Ca asa a vrut el, impreuna cu partenerul de legislatie antiromaneasca al lui Vladimir Tismaneanu, Raymond Luca, un “nascut in URSS”. Familia lui Dumitru Coman si familiile eroilor-martiri ucisi cu salbaticie in Bucuresti, membrii grupului USLA condus de Gheorghe Trosca, au fost silite sa inapoieze contravaloarea tuturor pensiilor de urmas primite de-a lungul anilor de la “statul roman”.
De prisos sa spunem ca Mircea Buie n-a primit nici o medalie de la vreun presedinte asa-zis al Romaniei. “Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit”, isi amintea, peste ani, Mircea Buie, in marturia sa despre momentul linsajului, reluata recent, la sfarsitul anului trecut, in Cotidianul, intr-o analiza facuta de generalul (r) Aurel Rogojan la 24 de ani de la lovitura de stat din 1989 si publicata de Ziaristi Online sub titlul: Decembrie 1989: Atacul Ungariei asupra Romaniei vazut de serviciile secrete romanesti. “Neorevizionismul ungar a devenit vârful de lance al “reformarii” sistemului politic din România”.
L-am cunoscut personal pe Mircea Buie, in cadrul documentarilor mele asupra evenimentelor din decembrie. Era un tip plin de energie, jovial si serios in acelasi timp. L-am intrebat ce ar face daca s-ar da timpul inapoi pana pe 22 decembrie 1989 si ar sti ca urmeaza sa vina unguri in hoarde sa le dea foc sediului si sa-i linseze. Dupa un foarte scurt timp de gandire, a spus rar si apasat: “As face exact acelasi lucru. I-as astepta sa vina”.
Dumnezeu sa-l ierte!
Cititi la Ziaristi Online: Marturia lui Mircea Buie si regretele colegilor si sefilor sai
Conform calculelor Ziaristi Online, ca sa devina unul dintre cei 32 de europarlamentari romani, Iulian Capsali are nevoie de cel putin 155.000 de voturi, daca nu chiar 160.000, daca prezenta la vot ar fi la fel ca la alegerile din 2009, respectiv 27,67% (5.035.297 votanti). Daca va fi mai redusa, cu atat mai bine pentru orice independent.
Oli(garhia) oli(gofrenilor) – de Adrian Majuru
Dacă îl ataci pe Băsescu, sigur B1TV şi „Evenimentul Zilei” vor sări în apărarea sa. Dacă îl ataci pe Felix Voiculescu, se vor pune în mişcare jurnaliştii de la Antena 3 şi de la „Jurnalul Naţional”. Deci fiecare patron cu clienţii săi! P.S. Se mai aude ceva de Oltchim?
Mass-media e un tăvălug care duce totul de-a valma, în prăpastie. E chiar un entuziasm al răului, o veste despre o nenorocire este anunţată ca o bombă publicistică, boala unor actori ca o fericire. Iar când valorile mor, se joacă hora.
Sub această copertă aveţi 300 de documente de arhivă, în majoritate inedite şi apar în premieră absolută. Documentele au fost depistate din dosarele Arhivei Naţionale a Republicii Moldova, preponderent fondurile arhivistice ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Siguranţei române, primăriilor, prefecturilor şi altor instituţii ale Ţării; tot aici, la sfârşitul colecţiei au fost incluse şi câteva documente sovietice, din fondul arhivistic al Procuraturii RSS Moldoveneşti şi traduse din limba rusă.
DESPRE DISCRIMINAREA ROMÂNILOR DIN SERBIA SAU DESPRE MĂSURI LUATE RECENT DE SERBIA LA NIVEL LEGISLATIV ÎMPOTRIVA LIMBII ROMÂNE ÎN TIMP CE MIMEAZĂ CĂ DEPUNE EFORTURI PENTRU DREPTURILE MINORITĂŢII ROMÂNE