Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) continuă să pună la dispoziția cercetătorilor și a tuturor celor interesați documente din arhiva proprie prin digitizare și postare pe site-ul propriu. După publicarea actelor normative privind funcționarea Ministerului de Interne, a deciziilor de internare în coloniile de muncă sau a documentelor cuprinzând ancheta PCR din 1968 privind abuzurile Securității, C.N.S.A.S. a decis să publice documente care privesc un episod central al represiunii comuniste: reeducarea de la Pitești (1949-1951). Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul din fondul Penal nr. 1114, însumând 24 de volume, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul din fondul Penal nr. 1126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Peste 14.000 de file din dosarele C.N.S.A.S. privind reeducarea din Penitenciarul Pitești pot fi accesate gratuit pe site-ul www.cnsas.ro.
Pentru o descriere a „fenomenului Pitești”, apăsațiaici. Pentru indexul tematic şi conţinutul dosarului nr. 1114, apăsațiaici. Pentru indexul tematic şi conţinutul dosarului nr. 1126, apăsațiaici.
“Trăitori într-un timp al egoismului atroce şi egolatriei nemăsurate care amăgesc cu aşa-zisa încredere în forţele proprii e aproape imposibil să înţelegi cum smerenia poate fi putere. De ce să te smereşti, să fii umilit, batjocorit şi alţii să ţi-o ia înainte pe nedrept? Da, s-o faci pentru că Hristos, Biruitorul lumii a fost Cel dintâi care s-a smerit pe Sine, făcându-se om ca omul să se poată îndumnezei.”
“Lumea nu este doar informaţie. Ea este în primul rând şi în toate sensurile, taină. Matematica însăşi este un drum către Taină. Toate ştiinţele, artele şi credinţele, merg relativ cu Taina prin puterea cuvântătoare, al cărei apex de abstracţiune nu este numărul, ci tăcerea uimită, dumirită, transfigurată, stare în care sufletul priveşte creaţia şi pe Creator de pe culmea cuvântului.
Unitatea de măsură între ce se vede şi ce nu se vede este duhul, care nu este din lumea aceasta, iar dacă duhul prin darul dumnezeiesc din el poate sintetiza orice lucru creat, o va face dându-i NUME.
Maşina însă, lucru fără viaţă, făcut de mâini şi de minţi omeneşti, traduce forme de viaţă în numere. Dacă maşina citeşte prin număr, şi omul care a făcut-o se obligă să-şi certifice existenţa numai prin număr şi numai prin maşină, nu înseamnă în cel mai interzis de Scripturi mod că se închină la număr şi la maşină, că maşina a fost creată special ca „să ţină un jurnal al fiarei”[3]? Sclavul cu puterea distrugerii, omul liber cu puterea adevărului, fiecare luptă pentru biruinţa veşnică a ceea ce-l stăpâneşte dându-i putere.”
“Mântuitorul “a strigat: cine are urechi de auzit, să audă” (Luca 8, 15). A strigat – ca nimeni să nu poată să spună că nu a auzit, că nu a fost suficient de puternic mesajul. A strigat – ca să nu poată să spună cineva că Domnul nu a fost suficient de determinat. A strigat – ca noi să nu avem nici o scuză, să nu putem afirma nici unul că mesajul nu a fost chiar pentru noi, personal.
Cei ce folosesc urechile spre auzit, mintea spre învăţat, inima spre iubit, primesc pe Dumnezeu în această viaţă. Cine foloseşte urechile drept simplu suport pentru cercei, mintea pentru exerciţii de onanie intelectuală, iar inima pentru contorizat ura, acela refuză să creadă că mai este ceva dincolo de lungul nasului. Oricum ar fi, un lucru vom avea întotdeauna în comun şi unii, şi alţii: libertatea de a alege. Dar suntem noi, oare, conştienţi pe deplin de consecinţele alegerilor noastre?”
“Secretul” lui Basescu: Ponta a fost acoperit la SIE patru anisori (cat a fost mic). Si “marea” dezvaluire se intampla la postul lui Gusa-Vantu-si-mai-urmeaza-trei-initiale. Prima, dupa moda veche, e un K . Si-uite asa Basescu a intrat in rolul lui Patriciu – “pixelul albastru”. Nu prea e clar insa cui i-ar fi dat Ponta o palma, asemenea lui Basescu pustiului de la mitingul FSN-PD. Lui MRU, oare? 🙂 Dintre toti candidatii cred ca doar Udrea a ramas (ne)descoperita. Cica. Saracul Basescu… rau a ajuns. Dar, mai mult, saracii de noi… Ce presedinte (n-)am avut!
PS: Si-acum s-a lamurit si dramoleta lui Turcescu, “calea” pe care ar trebui s-o ia Ponta, chipurile. Cat de penibil!
UPDATE: Sa revenim, ca au aparut si transcrierile: Basescu se trezeste ca GDS-ul si organul “22” l-au tradat. Dupa 10 ani isi da seama de asta? In al 13 ceas? Prea tarziu. Totul era evident. Numai un batranel care e trecut strada cu girofarul – cum a ajuns el – nu ar fi putut intelege ca s-au folosit de el ca de un… stiti Dvs: materialul acela transparent, de unica folosinta, pe care, cu siguranta, il are in “ranita” Vuitton orice candidata la presedintie.
Iata declaratia, din care aflam si ca Elena Udrea e… “nationalista” ( 🙂 🙂 🙂 ): “”Am constatat o campanie a unor ziariști de dreapta, pe care eu îi etichetez ca fiind la fel de mincinoși ca echipa lui Ponta de la Antena 3, ziariști de dreapta care au ajuns la concluzia că eu am o înțelegere cu Ponta. O minciună ordinară. Oameni care m-au susținut. Mai puțin Alina Mungiu-Pippidi pe care am dat-o afară de pe lista de la europarlamentare în 2009. Ce mi-a produs Cristi Preda cu declarația lui: Am folosit Pmp ca să ajung în Parlamentul European”, m-a dezgustat profund. A fost o eroare pe care o recunosc. Nu întotdeauna unde este carte, este și caracter. Luați colecția revistei 22, luați articole, bloguri și veți vedea că sunt mulți, le-am dedicat mandatul și atunci când am vorbit de statul de drept, și atunci când am condamnat comunismul, iar astăzi vorbesc de înțelegerea mea cu Ponta. Astăzi li se pare că li se îndreaptă fericirea lor spre Iohannis, am adunat și eu, pe toate televizoarele, toți politicienii, toți ziariștiii, cei mai mulți niște nulități, se exprimă doar despre Băsescu.
Ar fi foarte mulți mai potriviți decât Elena Udrea, dar nu candidează. Dintre cei care candidează, îndeplinește un criteriu important: are un ușor naționalism. Trebuie puțin mai mult decât patriotism. Ce-mi place cel mai mult la ea. (…)
Campania mea din 2009. 6,9 milioane de euro donații…”
Sicriul de argint în care se afla un alt sicriu de lemn de chiparos au ars amândouă iar sfânta a căzut la pământ şi nu numai că nu a ars dar nici nu s-au topit măcar peceţile care pecetluiesc moaştele încă de la Vasile Lupu şi cari sunt de ceară.
“31 decemvrie 1888
În ziua de Sf. Ştefan [27 decembrie – n.n.] a ars sicriul şi estrada pe care se afla Sfânta Paraschiva în paraclisul din faţa bisericii Trei Ierarhi, care acum se restaurează. Iată forma sciriului şi a estradei de scânduri pe care şedea:
Sicriul de argint în care se afla un alt sicriu de lemn de chiparos au ars amândouă iar sfânta a căzut la pământ şi nu numai că nu a ars dar nici nu s-au topit măcar peceţile care pecetluiesc moaştele încă de la Vasile Lupu şi cari sunt de ceară. Când a prins de veste dascălul bisericii sfânta era înconjurată de jăratec, un policandru care era la oarecare depărtare se năruise, astfel că braţele lui atârnau pe jos, iar sfânta era întreagă, numai un colţ al saltelei de bumbac pe care este pusă se aprinsese. Cauza incendiului nu se cunoaşte, dar spun unii necrezători că focul a fost pus şi că mobilul era furtul.”
A. C. Cuza (“Însemnări din viaţă şi documente omeneşti”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 2011, p.39-40)
Şi eu vă mărturisesc azi, după ani de suferinţă, meditaţie şi frământări, cu viaţă aspră, că Viaţa nu are nici un sens fără Hristos! Că toate alergările noastre, fără Iisus sunt deşertăciune şi goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-l câştigăm pe Mântuitorul în inimile noastre.
Numaidecât să vă spovediţi şi împărtăşiţi. Să faceţi o spovedanie cât mai serioasă şi mai adâncă. Să luaţi hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceţi lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca şi condamna pe alţii pentru faptele lor, când noi înşine săvârşim aceleaşi păcate. Vă rog foarte mult, grijiţi-vă de suflet.
Viaţa e un dar de la Dumnezeu, şi noi trebuie să ştim a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curăţăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire faţă de semenii noştri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine şi la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele şi să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârşi.
Atâta timp cât Dumnezeu veghează asupra lumii, nici un rău nu va putea zdruncina fondul moral şi adânc creştin al sufletelor curate şi însufleţite de dragoste nemărginită pentru adevăr şi aproapele. Suferinţa oricât de grea ne-ar fi ea, nu-şi are alt sens decât purificarea interioară a sufletului dornic de mântuire şi pregătirea aceluia ce, cu toată inima, doreşte să realizeze fericirea.”
Valeriu Gafencu, Calea spre fericire – scrisori trimise din închisoare celor dragi, Editura Agaton, Făgăraș 2006, pp. 8-10
Regele Carol I al României: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine!”“Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.
Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor.
Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.
Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: “Totul pentru ţară, nimic pentru mine”…
Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: “Nihil sine Deo!””Fragment din Testamentul Regelui Carol I, redactat la 14/26 februarie 1899
Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, Carol I a rămas cu acest titlu până în 14 martie 1881, când a fost proclamat rege, devenind astfel primul rege al României.
În timpul domniei sale, ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, declarată în ziua de 9 Mai 1877.
În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, domnitorul fiind prezent personal pe câmpul de luptă.
Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România a obţinut partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.
S-a stins din viaţă la 10 octombrie 1914, la Sinaia, la vârsta de 75 de ani. A fost regretat nu doar de clasa politică, ci şi de poporul pe care l-a condus şi slujit cu devotament timp de 48 de ani în condiţii istorice vitrege. A fost înmormântat la Mânăstirea Curtea de Argeş.
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Arhiepiscopia Iaşilor
SĂRBĂTOAREA SFINTEI PARASCHEVA – 2014 – comunicat de presă –
În fiecare an, sărbătoarea din 14 octombrie este un prilej de apropiere şi de mărturisire creştină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, aduse cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, de la biserica „Sf. Gheorghe – Nou” din Bucureşti. Menţionăm că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul acesta, 2014, în care s-au împlinit 300 de ani de la moartea mucenicească aVoievodului Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, şi a sfetnicului Ianache, ca fiind „Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni”.
La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 9-19 octombrie 2014, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu, cu excepţia maşinilor dedicate transmisiilor TV, pentru care este nevoie de o acreditare specială oferită, la cererea televiziunilor, de către Arhiepiscopia Iaşilor.
În data de 14 octombrie 2014, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe o scenă amplasată pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, situată în dreptul altarului Catedralei mitropolitane.
Vă oferim, ataşat acestui comunicat, programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi informaţii despre Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Vă rugăm să urmăriţi, în această perioadă, secţiunea specială dedicată hramului Sf. Parascheva de pe portalul www.doxologia.ro, unde vor fi postate informaţii utile despre evenimentele desfăşurate în această perioadă.
„Religia e otravă. Protejează-ți copiii!” Poster de propagandă bolșevică, URSS, 1930. Dupa cum vedem, tema falsului antagonism între Școală și Biserică, intens uzitată azi de secular-umaniști, nu e deloc nouă.
Colegii de la Cultura Vieţii expun un nou pui de… gasiţi Dvs cuvântul 🙂
Bolșevicii din Parlament. O nouă încercare de a elimina ora de religie din programa școlară și un răspuns al societății civile
de Re(d)acționarul
Într-o nouă încercare de a-și justifica salariul și susținerea din partea grupărilor anti-românești cu care a fost odată coleg în „soțietatea țivilă”, deputatul Remus Cernea a emanat o propunere legislativă destinată să înlocuiască ora de religie cu o așa-numită oră de „etică și educație civică” (de ce nu socialistă, ca să fie exact ca pe timpul comunismului -n.m.).
La fel ca și în cazul propunerii privind înființarea parteneriatelor civile – prin care instituția multimilenară a familiei era ștearsă din lege și înlocuită cu o făcătură a strategilor homosexuali, numită „uniune civilă între persoane, indiferent de sex” – noua bazaconie are șanse cvasi-nule să primească aprobarea Parlamentului. Asta o știe și inițiatorul; importantă era însă încercarea de a (re)aduce în atenție un subiect care îi arde ca focul pe agitatorii neo-marxiști din România: prezența orei de religie, cu toate hibele sale organizatorice și de resurse umane, în programa școlară dejoacă agenda re-educării întru religia secular-ateistă a generațiilor viitoare. Omul nou, „tolerant” cu toate aberațiile morale și sexuale și închinător la zeul suprem numit „Știință” nu poate prinde contur prea ușor. Acesta este și motivul turbării cu care ora de religie și prezența simbolurilor religioase în școli sunt atacate iar și iar – ba, putem remarca, nu doar de stângiștii oficiali: Monica Macovei, „candidata Dreptei”, susținută cu avânt de Tismăneanu și Liiceanu pronunțându-se, recent, pentru stoparea studiului religiei în școli. Din acest punct de vedere, Cernea și Macovei sunt în perfect acord: să fie studiată… istoria religiilor – adică religiile să fie prezentate „neutru”. Lucru, evident, imposibil, căci neutralitatea înseamnă, în acest caz, deplina și perfecta neutralizare a mesajului religios!
Ce atrage atenția în mod deosebit este Expunerea de motive (conform normelor de tehnică legislativă, constituie preambulul și justificarea oricărui proiect de act normativ, ce trebuie să răspundă unei necesități), un adevărat exercițiu de „discurs al urii” la adresa creștinismului al deputatului Cernea. Mai în glumă, mai în serios, solicităm „spor de toxicitate” pentru că am parcurs textul în cauză. Argumentația este redusă la dizertația subiectivă și la manipularea grosieră, în stilul bolșevic, centrată pe veșnica acuză: oamenii sunt needucați și săraci, Biserica este de vină; deci, să alungăm Biserica din spațiul public, ca să devenim educați și prosperi!
Dar ca să nu se mai spună că societatea civilă în România înseamnă doar „Martorii lui Soroș” (ASUR et co.) ori „Martorii Monicăi” (GDS et co.), un grup de ONG-uri creștine a remis comisiilor de specialitate din Parlament un Memoriu prin care solicită respingerea propunerii legislative. Vă recomandăm călduros să îl citiți aici în format pdf. Este mai mult decât o critică a proiectului: este un rechizitoriu la adresa unui impostor obraznic, unul dintre mulții pătrunși pe ușa din dos în politica românească.
Traseul propunerii legislative (în acest moment, înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților cu propunere de respingere) poate fi urmărit aici.
Și, pentru a încheia: politicienii, nu Biserica, închid școli și spitale; politicienii, nu Biserica, alungă milioane de români în bejenie ca să câștige o pâine mai albă, lăsându-și familiile destrămate și copiii pe drumuri; politicienii, nu Biserica, permit sau încurajează vânzarea pământului, defrișarea pădurilor și spolierea resurselor subsolului; politicienii, nu Biserica, au condus țara în situația dezastruoasă în care este azi.
La 8 octombrie 2014 se împlinesc 75 ani de la realizarea visului Părintelui Gheorghe Cotenescu, unul dintre profesorii Părintelui Justin Pârvu dar şi al Patriarhilor Teoctist şi Iustin: zidirea şi sfinţirea noii biserici din Stoeneşti-Muscel, în prezenţa Patriarhului Nicodim Munteanu. Biserica ctitorită de Părintele Gheorghe Cotenescu – cetăţean de onoare post-mortem al oraşului Câmpulung Muscel – înlocuia stravechea biserică pângăritâ de ocupantul german în 1916, după luptele grele din zona Dragoslevele-Mateiaş-Stoeneşti, prin transformarea acesteia în grajd. Sovieticii aveau să le urmeze exemplul. Părintele, care a fost o perioadă secretar al marelui istoric Nicolae Iorga cât şi deputat, avea să lupte, la scurt timp, pe ambele fronturi, pentru eliberarea Basarabiei şi, apoi, a Transilvaniei, pentru ca după instaurarea regimului de tip sovietic să fie şi arestat pentru sprijinirea grupării “Haiducii Muscelului”. Despre acestea şi multe altele, puteţi afla din articolele dedicate memoriei luptătorilor anticomunişti şi martirilor din închisorile bolşevici la MĂRTURISTORII.
Într-un text extrem de violent şi, în acelaşi timp, de o rară ipocrizie, specifică însă personajului, Gabriel Liiceanu, căci despre el e vorba, se raliază partenerului său de lichelism, Andrei Pleşu, desigur, şi îl calcă în picioare, cu o satisfacţie morbidă, pe bătrânul actor de 95 de ani, Radu Beligan. Nu era de ajuns primul atac la gâtul maestrului, înfăptuit de bloggerul de Pravda, angajatul unui traficant de copii, fost ministru al Culturii FSN-ului lui Iliescu şi Roman, apoi “îngeraş” la CNSAS cu nevasta agentă DIE şi ministru de Externe complice la crimele asupra populaţiei civile din Belgradul bombardat chiar şi de Sfintele Paşti.
Parcă nu-i dăduse sângele pe nas “moşului”; măcar de data asta să îi provocăm un atac de cord!, şi-au zis “catarii de la Păltiniş”.
Vina lui Beligan? A spus public cu cine are de gând să voteze. Treaba lui, zic eu. Măcar dreptul ăsta cred că-l mai are, în cazul în care nu trăim deja în “1984”.
Aţi ghicit, probabil, că longevivul artist nu s-a exprimat pentru comisăreasa Monica “Mandela” Macovei, fosta procuroare comunistă îmbătrânită rele, în brigăzile căreia s-a înregimentat Gabriel Liiceanu, primind în dotare şi bocancii cu care l-a executat, sadic, pe nonagenarul Radu Beligan.
Daca Radu Beligan ar fi spus ca România are nevoie de o femeie preşedinte – alta decât Elena Udrea, bien sûr, aleasa fostului lor stăpân, pe care au slugărit-o, până mai ieri, toţi “intelectualii lui Băsescu” – acum am fi citit în revista “22”, organul GDS, adevărate ode la adresa maestrului. Posesorul posedat de Siegfried şi Marcello ar fi scos pe loc o nouă ediţie a CD-urilor Humanitas cu Radu Beligan. Dar n-a fost să fie… Şi-atunci, la zid cu “boşorogul”!
La linşarea tribală a celebrului actor s-a asociat, cum altfel?, şi politrucul Vladimir Tismăneanu, după cum aflăm din notele de subsol şi mulţumire ale patronului împropietărit de Ion Iliescu şi amantul celebru Andrei Pleşu, peste noapte, cu fosta Editură Politică a PCR.
Cârdăşia macabră a celor trei foşti gealaţi din gărzile intelectuale ale lui Băsescu seamănă cu răfuiala unor borfaşi plătiţi, care înghesuie şi maltratează la colţ de stradă un bătrânel distins pentru că n-a făcut cu mâna coloanei de motociclişti postapocaliptici, cu Macovei în frunte călare pe motorul cel mai lung. Tipologie de atac specifică unei haite de hiene, pe care am mai vazut-o când ciorile atacă un şoim solitar.
A-i da geniul lui Beligan la o parte pentru a-i reclama, cu năduf proletar, paiul din ochiul său, în timp ce toţi cei trei ciraci ai Mandelei de Dâmboviţa au colecţii de bârne ale Securităţii înfipte pe unde s-au nimerit, este, de asemenea, unul din rezultatele unei nefaste realităţi inversate, creditate de Băsescu, care a acceptat fără discernământ ca “procesul comunismului” să-l facă, din buze, exact marii profitori ai regimului comunist, fii bolşevicilor care au adus comunismul în România şi slugile lor. Aceasta este… “moştenirea Băsescu”, piatra de moară cu care se va duce de gât la fundul istoriei.
Dar mai presus de orice, atitudinea celor trei gâzi grobieni, la 25 de ani de la momentul 1989, denotă totala îmbibare cu ură, inoculată în sânge, practic, de la călăii pe care îi moştenesc. Ei, “purii moralişti”, “catarii de la Păltiniş” – după cum i-a catalogat Părintele Nicolae Steinhardt -, “străini de credinţa românească” – după cum a observat Părintele Dumitru Stăniloae – nu pot ierta. O atitudine normală pentru nişte personaje care cer, cu vehemenţă, ca şi înaintaşii lor antiromâni, monştrii bolşevici, eliminarea religiei din şcoli, deziderat înscris în platforma-program a alesei lor la preşedinţie, tovarăşa “mani pulite” Monica Macovei. “Mâini curate”, suflete murdare…
De ce-ar fi iertat tocmai Beligan, care susţine că “este legat ombilical de România”, “ţară-minune” de care nu poate sta despărţit mai mult de o săptămână şi pentru care “se roagă fierbinte la Dumnezeu”, seară de seară? Când realitatea trebuie să fie că “radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”, apud vedeta Humanitas şi Dilema, asasinul platit al culturii române H.R. Patapievici?
Dar domnul Beligan nu trebuie să se supere. Ura bestială a troicii Pleşu-Liiceanu-Tismăneanu se va scurge în canalele istoriei, acolo de unde au şi ieşit aceste fantome ale anticreştinismului cu faţă semi-umană. De 2014 ani ştim că iubirea învinge, întotdeauna.
O spune şi Radu Beligan: “Secretul longevitatii mele este Iubirea. Cred ca suntem pe pamant pentru acest lucru unic: sa iubim. Iubiti ce vreti, dar iubiti. Nimic nu este mai dezastruos decat infirmitatea inimii.
Si fiindca am acest prilej, dati-mi voie sa va declar ceea ce n-am putut sa fac pana acum: sa va declar ca va iubesc, da, va iubesc si pe dumneavoastra, spectatorii mei credinciosi care m-ati facut ceea ce sunt astazi.
Poate nu stiti cine sunteti: sunteti cei pentru care traiesc si care ma fac sa traiesc.
Odata am fost intrebat care este cuvantul pe care l-am am rostit cel mai des in viata mea. Am raspuns spontan: multumesc.
Va multumesc tuturor celor prezenti aici, asta seara, pentru toata iubirea cu care m-ati onorat. Ii multumesc lui Dumnezeu si il rog fierbinte sa aiba grija de Romania”.
PS: O să fac si eu apel la nişte note, de subsol, pentru a-i lămuri pe cei care pot fi derutaţi de proiecţiile fantastice ale realităţii răsturnată. Dacă domnul Beligan, din motivele lui, care ţin de idealuri artistice şi care priveau întreaga comunitate artistică, a ales să aibă pe faţă o anumită atitudine, cei trei satrapi ai “corectitudinii moralei” au acţionat în secret, pe din dos, aşa cum a învăţat Tismăneanu în Primăverii, Pleşu pe strada Paris şi Liiceanu de la tatăl sau, colegul de breaslă al tatălui lui Patapievici. Nu degeaba reputatul bizantinolog Sorin Ulea îl caracteriza pe Pleşu astfel: “Un tip cu ambiții secrete, cu vocație de mistagog, care vrea să domine suflete, un escroc intelectual.”
Notele, însă, nu sunt scrise de actualul general (r) Vasile Mălureanu, fostul ofiţer de Securitate căruia i s-a spovedit dl. Pleşu înainte de a-i scrie tovarăsului general al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu. Ci sunt chiar ale matroanei lor: Monica Lovinescu. Înainte de a purcede la cele câteva notiţe din jurnalul Monicăi Lovinescu e bine să ştiţi că, la începutul anilor ’70, Securitatea a elaborat un plan “Alfa”, privind cetăţenii români care ies din ţară la bursă, în deplasare de serviciu sau pentru turism. Acest plan a fost consolidat apoi de planul “Atlas”. Cele doua planuri au fost redate de istoricul Stejărel Olaru în cartea sa “STASI şi Securitatea”. Conform acestor planuri, Securitatea se obliga să recruteze ca informator sau agent orice cetăţean român care urma să se deplaseze în străinătate în interes de serviciu sau la burse, unde plecarea era avizată tot de Securitate. Numai în măsura în care agentul era de cea mai mare încredere i se permitea să plece din ţară – în Occident – însoţit şi de familie. Este de observat şi larghetea financiara cu care cei doi făceau naveta pe ruta Bucureşti-Heidelberg-Paris… Şi acum micile note despre marii “moralişti” si profitori ai tuturor regimurilor:
Monica Lovinescu. Jurnal, 1981-1984. Selectii:
1981, Paris
Marti 15 decembrie
Cand ma intorc de la dentist (abcesul) il gasesc acasa pe Gabriel Liiceanu. (…) Plesu a scris un articol impotriva patriotismului, el, de cand e in Germania, n-a putut scrie un rand de filosofie.
Miercuri 30 decembrie (revelionul la Paris)
Toata ziua la noi, G. Liiceanu. (…)
1983, Paris
Duminca 8 mai
Seara, Liiceanu cu sotia.
Miercuri 11 mai
Seara la Liiceanu (varul sau plecat, i-a lasat casa) la cina cu Stoichita. Cateva stiri din tara. Ulea atacat de V. pentru felul cum s-a purtat cu Plesu si evitat apoi de toata lumea, a fost internat la Marcuta.
Vineri 13 mai
Seara Liiceanu cu sotia la noi. Sorin Marculescu i-a scris ca Jurnalul de la Paltinis s-a intors de la cenzura doar cu cateva pagini taiate si lasandu-i-se lui Balaita raspunderea publicarii. S.M. crede deci ca va fi publicat. Si brusc ne intrebam impreuna – dar cu cea mai mare infiorare tot Liiceanu se intreaba – cum va reactiona Eliade la paginile atat de dure impotriva lui, dar nu numai Eliade, ci si Noica insusi, care poate fi furios de repetarea a ceea ce a spus el despre Eliade si de dezvaluirea continutului scrisorilor acestuia din urma, al carui egoism absolut il deplange Liiceanu in Jurnal. (E. da vesti despre el si nu cere niciodata de la Noica).
Acum Noica spune ca s-a terminat in Romania cu cultura pe treizeci de ani. Cum se inseala in toate pronosticurile, poate fi un motiv de speranta.
Duminica 2 octombrie
De la trei dupa amiaza la 12 noaptea, Liiceanu la noi. (…) Ii telefoneaza la Heidelberg lui Andrei Plesu in clipa cand acesta chiar a intrat in casa. E cu Ujica, si Liiceanu scurteaza convorbirea. Dupa ce ne intoarcem de la restaurant, il recheama si vorbim si noi cu el. I-au dat drumul cu copilul.
Vineri 30 decembrie
Seara telefon Culianu – Plesu – Liiceanu. Au sosit la Paris. (…) Liiceanu imi spune ca au venit toti trei cu masina de la Heidelberg… (Pentru a face Revelionul la Paris)
1984, Paris
Duminica 1 ianuarie
Daca exista semne pentru un inceput de an, acesta a fost cu adevarat fast. De atata vreme ne doream sa-i vedem impreuna pe Liiceanu cu Plesu – si iata ca s-a intamplat. Toata ziua aici, de la 4 dupa-amiaza la miezul noptii…
Sambata 12 mai
Telefon Liiceanu. L-a convins telefonic Imre Toth sa fie vesel! Si face eforturi. Vin in trei, la sfarsitul saptamanii la Paris. Cu sotia si cu Plesu.
Luni 21 mai
Seara cina, in Cartierul Latin, cu Liiceanu, sotia lui si Plesu.
Vineri 25 mai
Mai tarziu, ajungem la Liiceanu si Plesu (stau la Oprescu acasa) pentru o cina care nu stiam ca e de aniversare. (Dupa Revelion si ziua de nastere sarbatorita tot la Paris! – Nota mea)
Luni 28 mai
Cina cu cei doi: Liiceanu si Plesu. (…)
Liiceanu si cu Plesu, care ne asteptau seara acasa, sunt inmarmuriti cum de a avut Tudoran curajul sa faca asa ceva prin telefon. (A dat un interviu la Radio Suisse Romande impotriva redeschiderii Canalului). Si cum nu au taiat comunicatia? Si cum nu-l suprima pe D.T.?
Miercuri 30 mai
Azi, miercuri, pe la pranz, Liiceanu si Plesu, in sfarsit singuri…
PS 2: Mi se pare mie sau din asa-zisa “antologie a ruşinii” folosită de cuplul Liiceanu-Tismăneanu pe post de baros în capul domnului Beligan au scapat, din greşeală probabil, limbile lui Manolescu pentru Ceauşescu sau poezia aceasta răscolitoare:
October 16th, 2014 
VR 
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) continuă să pună la dispoziția cercetătorilor și a tuturor celor interesați documente din arhiva proprie prin digitizare și postare pe site-ul propriu. După publicarea actelor normative privind funcționarea Ministerului de Interne, a deciziilor de internare în coloniile de muncă sau a documentelor cuprinzând ancheta PCR din 1968 privind abuzurile Securității, C.N.S.A.S. a decis să publice documente care privesc un episod central al represiunii comuniste: reeducarea de la Pitești (1949-1951). Principalele surse arhivistice care cartografiază fenomenul Piteşti sunt reprezentate, pe de o parte, de dosarul din fondul Penal nr. 1114, însumând 24 de volume, constituind procesul intentat lotului Eugen Ţurcanu (10 noiembrie 1954), în urma căruia au fost condamnaţi 22 de deţinuţi, respectiv dosarul din fondul Penal nr. 1126, compus din 10 volume, reprezentând procesul lui Tudor Sepeanu şi al celorlalţi şase ofiţeri implicaţi în atrocităţi (16 aprilie 1957). Peste 14.000 de file din dosarele C.N.S.A.S. privind reeducarea din Penitenciarul Pitești pot fi accesate gratuit pe site-ul www.cnsas.ro.
Posted in 
Tags: 
