Basescu despre Plesu: Sa candideze daca are… de ZiaristiOnlineTV
Archive for the ‘Editoriale’ Category
“Ruşii sunt sub dominarea unui deşert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor”. “Răstirile diplomatului se traduc în acte de brutalitate”. “Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic”.
Situaţia persistă a rămâne nehotărâtă, cu toate acestea noi credem că limba cumpenei înclină spre război. Într-adevăr dacă Rusia ar face concesiunile cerute de Anglia, dacă ar supune deliberării Europei tratatul de la San-Stefano în întregul lui, ar renunţa la foloasele materiale, în a căror prevedere a declarat război. Căci cine va mai lua acum în serios declaraţiile diplomatice, făcute înaintea trecerii Prutului. Erau declaraţii îmbunătoare, de care noi credem că nimeni n-a fost înşelat, decât acel ce a voit să fie.
Aceasta o spunem despre guverne, nu despre popoare. Guvernele au fost în stare să cunoască foarte bine politica rusească şi ţintele ce ea le urmăreşte de-o sută şi mai bine de ani. Răsărită din rase mongolice, de natura lor cuceritoare, aşezate pe stepe întinse a căror monotonie are înrâurire asupra inteligenţei omeneşti, lipsind-o de mlădioşie şi dându-i instincte fanatice pentru idei de-o vagă măreţie, Rusia e în mod egal muma mândriei şi a lipsei de cultură, a fanatismului şi a despotismului. Frumosul e înlocuit prin măreţ, precum colinele undoiate şi munţii cu dumbrăvi a ţărilor apusene sunt acolo înlocuite prin şesuri fără de capăt.
În tendinţele de cucerire, în aşa-numitele misiuni istorice care-şi caută marginile naturale nu e nimic dedesupt decât pur şi simplu neştiinţa şi gustul de spoliare. În zadar caută un popor în întinderi teritoriale, în cuceriri, în războaie ceea ce-i lipseşte în chiar sufletul lui; sub nici o zonă din lume nu va găsi ceea ce Dumnezeu i-a refuzat, sau mai bine zicând ceea ce Dumnezeu a voit ca să fie rezultatul muncii a multe generaţii dedate la lucru.
Căci stă oare destoinicia unei naţii în vrun raport cu întinderea teritoriului pe care ea îl ocupă?
Mica Veneţie era odată o putere mare europeană prin cultura ei intensivă, prin arte, prin industrie, prin judecata sănătoasă a aristocraţ iei ei. Dar toate aceste condiţii de mărire erau câştigate prin muncă îndelungată — deprinderea şi priceperea se moştenea apoi din neam în neam, încât chiar astăzi ciceronii veneţieni au păstrat mai mult gust în judecarea tablourilor de cum au mulţi profesori de estetică.
Un rol analog l-a avut Olanda în istorie şi astăzi încă sunt state Cerul de-asupră-l schimbi, nu sufletul marea trecând-o. Pot să treacă mici, care se bucură de-o înflorire extraordinară; pe un pământ de mică întindere se află mai multe averi decât în Rusia întreagă. Astfel suntem aproape siguri că în cumpăna economică Rusia, câtu-i de mare, trage mai uşor decât mica Belgie.
De aceea, ni se pare că, din nefericire, ruşii sunt sub dominarea unui deşert sufletesc, a unui urât, care-i face să caute în cuceriri ceea ce n-au înlăuntrul lor. Nouă ni se pare că cercurile culte în loc de a stăvili acest horror vacui, în loc de a-l umple prin muncă şi cultură, îl sumuţă contra Europei pe care o numesc îmbătrânită şi enervată, coaptă pentru a cădea întreagă sub dominaţie rusească.
Europa le pare astăzi în starea în care era Bizanţul la apariţiunea unui neam asemenea mongolic, a turcilor. În locul civilizaţiei greceşti, înflorit-a în Bizanţ o cultură turcească? Deloc. Tocmai aşa nu va înflori o cultură moscovită pe pământurile supuse ruşilor, pentru că lipseşte rădăcina subiectivă a unei asemenea culturi. În Rusia chiar miezul culturii e în Ingermanland şi în cele trei provincii baltice, în mâinile şi capetele a poate două sute de mii de oameni de origine germană, pe când populaţiile străvechi a acelor provincii, leţii, levii, crevinii şi cum îi mai cheamă nu se vor fi aflând cu mult mai sus, de cum îi va fi găsit episcopul Albrecht la anulî 1200.
Astfel misiunea istorică de care se face atâta vorbă nu-i o misiune care-şi are originea în afară, ea e rezultatul unui gol sufletesc, a unei barbarii spoite cu frac şi mănuşi, a unui deşert care de-ar stăpâni pământul, tot nu s-ar umple. Si Dunărea şi Carpaţii şi Adrianopol, să ia Roma veche, precum ameninţă pe cea nouă, pot să presure Europa întreagă cu cenuşă şi cadavre, nu se va naşte din milioanele de oameni nici un Rafael, nici un Beethoven, nici un Kant, ba tocmai lipsa unor asemenea spirite de adâncă înţelepciune şi de un adânc sentiment pentru bunurile ce înnobilează omenirea este cauza acelui gol sufletesc, care-şi caută compensaţ ie în glorii sângeroase şi în cuceriri.
De mult, dar mai cu seamă de o sută cincizeci de ani încoace ţinta cuceririlor ruseşti sunt ţările răsăritene ale Europei.
Nu mai vorbim despre cuvântul lui Aksakof, care vede întinzându-se panslavismul în miezul Europei, în ţările coroanei habsburgice până la Marea Adriatică. C-un cuvânt, în loc de-a desfăşura activitatea înlăuntru, ochii vecinului nostru sunt pironiţi cu flămângiune asupra apusului, cercurile culte umplu golul sufletesc cu fantasmagoria unui imperiu care ar ajunge de la Sibir până sub zidurile Veneţiei şi apoi mai departe… tot mai departe. Şi această misiune tainică o împlinesc apoi diplomaţii şi baionetele.
Existe testamentul lui Petru cel Mare sau nu existe, el există în capetele a mii de oameni visători, care dau tonul în Rusia. Războiul a fost declarat Porţii pentru a elibera pe creştini — în formă — în fond însă pentru a cuceri întreg imperiul otoman într-un mod care să poată fi înghiţit mai de voie, mai de nevoie de Europa.
După Turcia urmează imperiul habsburgic, după dânsul cine mai ştie cine. Scopul fictiv al războiului şi scopul adevărat sunt diametral opuse. Astfel se dăruieşte un regat splendid celui mai neînsemnat popor din Peninsula Balcanică, bulgarilor. Se stabileşte în tratatul de Ia San-Stefano independenţa României şi c-un rând după aceea se stabileşte c-un al treilea, fără de noi, dreptul de a-şi trece trupele prin ţara noastră, de a o ocupa cu alte cuvinte doi ani de zile. Doi ani — văzând şi făcând — s-ar preface apoi în zece şi-n o sută, pentru că splendidul regat bulgar e plăsmuit aşa de frumos pentru ca să rămână proprietate ohavnică rusească.
Se stabileşte principiul ca Basarabia să fie cedată prin liberă învoială — ceea ce presupune că suntem în drept de a o ceda sau de a n-o ceda. Ne hotărâm de a n-o ceda şi Rusia a ocupat-o astăzi pe deplin. În fine, susţinând dreptul nostru, vedem ivindu-se colţii prieteşugului. Bucureştii sunt împresuraţi de trupe, în Vlaşca cazacii îşi bat joc de populaţie, dând oamenii afară din case, trenurile noastre cu muniţiuni sunt oprite în drum, c-un cuvânt Rusia a început a întrebuinţa mijloacele ei civilizatrice pentru a ne intimida.
Nu deprindem frica şi pace bună.
Teamă ne e numai ca imperiul habsburgic să nu cadă la învoială cu Rusia, căci despre Anglia nu e vorbă. Ea este în stare a ţine războiul, până ce Rusia-şi va fi zvârlit în vânt cea din urmă rublă metalică. Dar contele Andrassy a făcut propuneri de împărţeală şi aceste propuneri prefac înţelegerea în complicitate şi complicitatea cu Rusia e totdeauna fatală.
N-avem nevoie a pomeni exemplul nostru. Oamenii fără simţ istoric, liberalii cosmopoliţi c-un foarte incolor sentiment de patrie s-au dat în apele Rusiei şi au declarat un război care ne-a costat mii de suflete viteze, zeci de milioane şi poate o provincie. Zicem poate, pentru că Europa e interesată ca şi noi în chestiune. Se poate ca Rusiei să i se întâmple soarta, pe care ne-o pregăteşte nouă.
Guvernul a ales o politică, pe care o aprobăm ca directivă, deşi-l găsim foarte inapt pentru a o executa. Guvernul liberal a intrat în iţele Rusiei şi e prea angajat, încât vecinii se găsesc în drept de a se rosti nediplomatic faţă cu cei ce reprezintă ţara, coroana ei, şi pe augustul purtător. Aducem aminte convorbirile dintre Principele Gorciacof şi generalul Ioan Ghica, care convorbiri aveau un aer deja neînmânuşat. Nu mai vorbim de altele şi mai rele, dar destul că, în momentul în care Gorciacof se răsteşte, cazacul pradă în Vlaşca. Răstirile diplomatului se traduc în acte de brutalitate, când ajung în rândurile din urmă.
Deşi nu s-a născut încă rusul care să fie în stare a ne insufla frică, grijă tot ne inspiră, ba putem zice siguranţă că ne aşteaptă vremi grele.
Despre biruinţa cauzei drepte nu ne îndoim, precum nu ne îndoim că oricare ar fi curentul ce se mişcă în contra civilizaţiei, el trebuie să fie nimicit cu vremea. Dar acea vreme e adesea foarte departe.
Deviza noastră este: a nu spera nimic şi a nu ne teme de nimic. Nesperând nimic, n-avem nevoie de a ne mai încrede în alţii precum ne-am încrezut, ci numai în noi înşine şi în aceia care sunt nevoiţi să ţie cu noi; netemându-ne de nimic, n-avem nevoie de a implora generozitatea în locuri unde ea e plantă exotică.
Mihai Eminescu
Timpul, 7 aprilie 1878
Sursa: Ziaristi Online
Victorie de presa: bloggerul Dan Tanasa si portalul Ziaristi Online au reusit sa provoace modificarea Hotararii de Guvern prin care aparea pe harta Romaniei “Tinutul Secuiesc”
Un blogger pe post de avertizor public privind situatia romanilor din Harghita si Covasna – Dan Tanasa din Sfantu Gheorghe, si un portal al jurnalistilor total independenti – Ziaristi Online, cu sprijinul putinilor aparatori ai tarii din presa si politica, au reusit sa oblige Guvernul sa modifice aberanta Hotarare 403/2010 prin care se legitima pe sub mana “Tinutul Secuiesc”. Evenimentul s-a petrecut miercuri, pe tacute, fara a se oferi explicatii guvernamentale, in contextul in care, anterior, Guvernul Romaniei facuse recurs la o decizie de anulare a Hotararii de catre Curtea de Apel Brasov.
Filmul reusitei:
Pe 1 iunie relatam in premiera in presa scrisa si online, preluand o exclusivitate a bloggerului Dan Tanasa, cum Forumul Civic al Romanilor din Harghita Covasna si Mures a reusit sa respinga in instanta un dublu atac la Romania: o Hotarare de Guvern prin care se impunea oficializarea in fapt a stemei “Tinutului Secuiesc” cat si, mai ales, se legaliza o “granita” fantasmagorica a regiuni autonomiste chiar de catre Guvernul Romaniei. Dupa cum ne informa Dan Tanasa, citat de Ziaristi Online, “Curtea de Apel Brasov nu s-a lasat impresionata de propaganda sau presiunile extremistilor maghiari – moderati sau radicali, ca extremisti sunt toti – si a anulat hotararea Guvernului ca fiind nelegala si antinationala”.
Tot de la Dan Tanasa am aflat apoi, pe 9 iunie, ca “onor” Guvernul a facut recurs! Printr-un document datat 10 mai 2011 si semnat de o anume Daniela Nicoleta Andreescu, secretar general al Guvernului Romaniei, cu rang de ministru, instantei din Brasov i s-a comunicat faptul ca Guvernul doreste casarea sentintei si respingerea actiunii Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures.
Ziaristi Online a mers pe firul porcariei guvernamentale si, pe 10 iunie, am publicat un material-avertisment intitulat Guvernul Romaniei, intre prostie si ticalosie, sustine din nou in acte existenta stemei si a granitei Tinutului Secuiesc, atacand in Instanta Forumul Romanilor din Harghita, Covasna si Mures, in care ne intrebam daca serviciile abilitate sa apere statul nu cumva si-au scos cuvantul “roman” din titulatura.
Pe 11 iunie, Ziare.ro preia acest articol, care ajunge rapid numarul 1 in Topul celor mai citite articole ale zilei.
Pe 12 iunie, energica Lia Olguta Vasilescu, unul dintre politicienii care s-a preocupat si de organizarea conferintei romanilor din Harghita si Covasna la Parlament – vezi Profesorul Dinu Giurescu alerteaza romanii: Statutul Minoritatilor poate duce la prabusirea hotarelor Romaniei. VIDEO/AUDIO/FOTO/DOC – a publicat o postare de revolta pe blogul sau. Si nu s-a lasat. In conferinta sa de presa de pe 16 iunie afirma cu nerv: “Ultimul subiect la care m-aţi rugat chiar dumneavoastră să mă refer înainte de conferinţa de presă se leagă de Hotărârea de Guvern numărul 402 din 21 aprilie 2010 privind aprobarea stemei comunei Ilieni din judeţul Covasna. Aceasta este Hotărârea de Guvern prin care Guvernul României, pentru care semnează domnul Emil Boc şi contrasemnează domnul Vasile Blaga, recunoaşte, aşadar, Ţinutul Secuiesc. Până acum s-a spus că nu are dreptul Ţinutul Secuiesc să-şi deschidă o reprezentanţă, din moment ce niciun document oficial al României nu recunoaşte această entitate administrativă. Iată că Guvernul României o recunoaşte pe uşa din dos, ca să spun aşa, în Anexa 2, la descrierea semnificaţiilor elementelor însumate ale stemei comunei Ilieni din judeţul Covasna – spune aici „borna de hotar semnifică faptul că localitatea se află la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei”. Este o chestiune de o gravitate excepţională, care a fost atacată în contencios administrativ de către Forumul Civic al Românilor din Harghita şi Covasna. Curtea de Apel Braşov a dat dreptate Forumului Civic al Românilor şi a anulat această hotărâre de guvern şi ce credeţi că a făcut Guvernul României? A făcut recurs! Ca să fie foarte clar pentru toată lumea cine recunoaşte Ţinutul Secuiesc.”
Duminica, 19 iunie, analistul Radu Tudor realizeaza o emisiune speciala pe aceasta tema la Antena 3, multumindu-le public bloggerului Dan Tanasa si jurnalistului Victor Roncea pentru evidentierea subiectului, si unde, in partea a doua il invita si pe profesorul Dinu C Giurescu pentru a trage un nou semnal de alarma fata de regionalizare, vazuta ca o posibila spulberarea a Romaniei.
Luni, 20 iunie, la prima ora, deputatul Ion Stan ii trimite o interpelare lui Emil Boc in care il intreaba de ce a recunoscut “Tinutul Secuiesc” preluand ca interogatie din titlul de la Ziaristi Online: “Prostie sau ticalosie, domnule Prim-ministru?”
”Utilizarea într-o hotărâre a Guvernului a expresiilor ‘Ţinutul Secuiesc’ şi ‘graniţă’ reprezintă o încălcare a articolului 3 din Constituţia României potrivit căruia teritoriul este organizat sub aspect administrativ în comune, oraşe şi judeţe. De asemenea, graniţa nu poate exista decât între state, iar prevederea din hotărârea Guvernului ce stabileşte o graniţă interioară induce ideea delimitării teritoriale a ‘Ţinutului Secuiesc’ ca entitate autonomă cu graniţă“, ii scrie Ion Stan, printre altele, premierului Emil Boc.
Pe 23 iunie si apoi, in continuare, pe 24 iunie, colegii din lumea informatiilor explozive ne fac prin intermediul Cancan-ului un cadou cu repetitie si dezvaluie cum functionara care si-a permis sa faca recurs la decizia de anulare a Hotararii, tovarasica secretar general al Guvernului Boc, pe numele sau Daniela Andreescu, folosea femeile de serviciu de la Guvern si RAAPPS pentru a-i spala pe jos fiului ei in vila, consumand banii nostri si viata bietelor femei abuzate.
Pana la urma, dupa cum a reusit sa afle Agerpres din “surse”, Guvernul Romaniei a decis, miercuri, 29 iunie, modificarea “pe sestache” a propriei Hotărâri privind stabilirea stemei comunei Ilieni, din judeţul Covasna, in care apar celor doua soparle maghiare: “granita” si “Tinutul Secuiesc”. A durat o luna. Asteptam, desigur, Monitorul Oficial, pentru a ne convinge…
Pentru isprava sa de avertizor public care reuseste sa faca UDMR-ul sa-si scurme in propria-i scarna si obliga Guvernul sa-si faca singur curat in troaca, bloggerul Dan Tanasa a fost cooptat in randurile autorilor portalului Ziaristi Online.
Felicitari tuturor romanilor care au contribuit la aceasta reusita, vazuti sau mai putin vazuti!
Echipa Ziaristi Online
Vezi la Ziaristi Online cum arata Hotararea de Guvern Anti-Constitutionala
Agentia Nationala de Integritate, sesizata din nou in cazul MIRCEA DINESCU, prezent cu “inexactitati” crase in Declaratia de Avere de la CNSAS

Catre: Agentia Nationala de Integritate
Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, cod poştal: 010661, sector 1, Bucureşti – România
Dlui Alexandru Catalin Macovei
Dlui Horia Georgescu
Re: Sesizare Dinescu Mircea, membru al Colegiului CNSAS cu rang de secretar de stat, talk-show-ist Realitatea TV, “presedintele” unei reviste pe la Adevarul-Holding
Stimati Domni,
Numitul DINESCU MIRCEA, cetăţean român, posesor al BI seria BZ nr. 397006, eliberat de Secţia 8 Poliţie Bucureşti, CNP 1501111400419, cu domiciliul cunoscut în Bucureşti, Bd. Aviatorilor nr. 69 A, Sector 1, într-o vilă a RAAPPS de 14 camere, cu o suprafaţă de 346 de metri pătraţi, fost presedintele al Uniunii Scriitorilor din Romania si fost “savant de renume mondial” premiat chiar si la Moscova pentru inventiile sale, realizate în calitate de (fost?) acţionar şi director general al firmei S.C. M.D.-Agricola S.R.L. Potelu (vezi Curentul din 14.02.2010), motiv pentru care ANI i-a constata deja incompatibilitatea cu functia de membru al Colegiului CNSAS, se pare ca recidiveaza.
Concret, conform ultimei sale Declaratii de Avere postate pe site-ul CNSAS, la data de 19.04.2011, numitul DINESCU MIRCEA sustine ca are drept venituri anuale numai indemnizatia de la CNSAS, in valoare de 57.871 lei. Cu toate acestea, cu mult inainte de aceasta data, DINESCU MIRCEA s-a preumblat prin tara intr-o asa-numita “Caravana cu cântecele, versurile şi vinul lui Dinescu”, cele trei produse din urma achizitionandu-se contra cost in fiecare oras din cadrul turneului. Mizilic, desigur.
Stirea pe care ne bazam insa aceasta sesizare a aparut in Evenimentul Zilei de joi, 30 iunie, unde se afirma ca numitul DINESCU MIRCEA a incasat pana acum de la Realitatea TV, unde presteaza ca “show-man”, suma de 33.835 de lei net lunar, fiind cea mai bine platita vedeta din panoplia de “entertaineri” a postului tranzactionat recent de inculpatul penal SORIN OVIDIU VINTU. Informatia a fost obtinuta in exclusivitate de Tiberiu Lovin de la portalul Reporter Virtual si indica faptul ca DINESCU MIRCEA poate fi considerat suspect de evaziune fiscala.
Pe deasupra, incepand cu luna iunie a.c., dupa cum a anuntat chiar PETER “L.” IMRE, director general Adevărul Holding, DINESCU MIRCEA ocupa oficial si functia de “presedinte” al unei reviste cu marca subtilizata, ceea ce, banuim, nu o face de florile marului lui DAN “DINU” COSTACHE PATRICIU, patronul trustului de presa in cauza, angajatul concernului CNSAS-VINTU-PATRICIU fiind obligat sa-si actualizeze si Declaratia de Avere odata cu veniturile.
Avand in vedere toate aceste aspecte va rugam sa comunicati public daca DINESCU MIRCEA va “raspunde potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor mentionate” in Declaratia de Avere de la CNSAS.
Cu multumiri,
Victor Roncea
Jurnalist
PS: Constantand o predispozitie a presedintilor USR (fosti sau inca in functie) in a incalca Legea ANI, va aducem aminte de faptul ca pe 31 martie a.c. ne-ati comunicat ca NICOLAE MANOLESCU APOLZAN, in timpul liber ambasador-pensionar la UNESCO, este cercetat de Agentia Nationala de Integritate intr-o lucrare conexa si de atunci au trecut trei luni iar personajul inca nu a fost pensionat.
“Romania Medievala” jefuita si falsificata de Banda lui Patapievici. Ziaristi Online prezinta “Raportul Patapievici” de falsificare a Istoriei Nationale cu numai 7.000.000 de euro. DOCUMENT
Cu fondurile MAE si ale Ministerului Culturii, ICR a scos ceaslovul „Romania medievala”. Costurile, cu tot cu expozitiile internationale unde va fi prezentata caramida lui Patapievici, se vor ridica la 7 milioane de euro. Despre ICR, Patapievici a spus ca „functioneaza ca institutie non-politica, neutra fata de oferta culturala!”.
In bucoavna „Romania medievala” se scrie ca, aici se gasea „un mozaic de civilizatii, intr-un teritoriu al nimanui”. Mda, neutralitatea lui Patapievici se traduce printr-un partizanat care il lasa in umbra pana si pe Csibi Barna! Traim intr-un echilibru interetnic fragil, iar Patapievici, in loc sa evite tensiunile, le provoaca. In loc sa fie recunoscator statului abulic, le face jocurile celor care vor sa-l sparga. Cand bagabontii pesedisti au tiparit, tot pe multe milioane de euro, albumul „Eterna si fascinanta Romanie”, banda lui Patapievici a luat foc.
Nu numai scarbele lui Iliescu, ci si odangiii lui Ceausescu s-au dovedit mai cinstiti decat Patapievici. Aia umflau banutul si lingeau Puterea. Sinecuristii lui Patapievici sunt singurii atarnatori din lume care-si injura platitorul. Cand comanditar era Soros, sustineau ca ei sunt niste particulari care demitizeaza. Vrajeala suna acceptabil. Acum, falsifica istoria cu sprijinul financiar al guvernului. Puii de kominternisti au saltat 7 milioane de euro pe o carte de 2 ruble. Asta da schimb valutar si ideologic!
In urma publicarii asa-numitului “Raport Patapievici” de mistificare a istoriei medievale a Romaniei, aproape 1000 de romani, printre care se numara istorici, scriitori, jurnalisti, profesori, oameni de cultura s.a., au semnat o Petitie Online pentru Apararea Istoriei Romaniei solicitand blocarea acestui proiect anti-national, act care ar trebui sa preocupe atat ofiterii romani si departamentele specifice ale SRI si SIE cat si sa intre de urgenta in atentia Presedintiei Romaniei, sub egida careia s-a comis falsul grosolan.
Pentru ca albumul de lux – editat in patru limbi pentru a fi difuzat in lume in cadrul unui proiect estimat de ICR si MAE la 7.000.000 de euro -, circula in regim nomenclaturist, Ziaristi Online ofera tuturor celor interesati partea “istorica”, in limba romana, in integralitatea sa. La o prima vedere, nu poate sa nu sara in ochi, pe langa enormitatile inventariate deja de catre Emilia Corbu, doctor in istorie, modul in care, de exemplu, este tratat domnitorul Stefan cel Mare si Sfant: in trei randuri, in care se afirma ca a luptat împotriva “expansiunii europene a Imperiului Otoman” (corect ar fi fost împotriva “expansiunii în Europa…”). Spre comparatie, turcul Sari Seltec Dede, care a avut o singură isprava si e venerat ca sfant la musulmani, are dedicat de trei ori mai mult spatiu, respectiv noua randuri. In marele “mozaic etnic si cultural” din “pustiul” tarilor romane, prezentat unui public international (!), domnitorilor romani li se omite exact nationalitatea romana, cu totii fiind denumiţi pe placul lui Laszlo Tokes si Vladimir Voronin: care e ardelean, care e moldovean. Va lasam sa parcurgeti singuri, mai jos, acest sacrilegiu la adresa istoriei nationale. Cititi si, mai ales, nu uitati!
Documentul integral la Ziaristi Online
Corneliu Vlad relanseaza “Iranul, la rece” in cadrul dezbaterii LUMEA ISLAMICA – analiza stiintifica – abordare publicistica. Fundatia Europeana Titulescu, azi, ora 11.00
CENTRUL DE STUDII STRATEGICE
vă invită
la dezbaterea
LUMEA ISLAMICĂ
analiză ştiinţifică – abordare publicistică
prilejuită de lansarea lucrărilor
IRANUL, la rece
autor Corneliu Vlad
CIVILIZAŢIA ISLAMICĂ.Integrarea culturală
autor Vasile Simileanu
Evenimentul va avea loc joi, 30 iunie 2011, orele 11.00,
la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47, Bucureşti
Ziaristi Online prezinta: Cum a fost la lansarea de la Libraria Eminescu
Vezi si: Cristian Botez: “Iranul, la rece” – o excelentă carte, scrisă de ziaristul Corneliu Vlad. FOTO/VIDEO
Capcana aparenţelor. Corneliu Vlad si-a lansat IRANUL, LA RECE. FOTO/VIDEO de la Libraria Eminescu
Corneliu Vlad lanseaza IRANUL, LA RECE
Foto: Cristina Nichitus Roncea
Băsescu la Moraru, despre afirmaţiile privindu-l pe Regele Mihai: Nu am ce retracta. Un şef de stat nu-şi abandonează poporul. Presedintele e gata sa plece de la Cotroceni in 2012. FOTO: Regele Mihai, de la Hitler si Stalin la Iliescu

Mediafax: Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la 10 TV, că nu retractează ce a spus legat de Regele Mihai, el explicându-şi poziţia printr-o paralelă între un şef de stat şi un comandant de navă şi menţionând că acestea sunt “meserii” în care nu se abandonează echipajul.
Legat de afirmaţiile privindu-l pe Regele Mihai, eu am respectat punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă, al istoricilor. Unii istorici acceptă şi sunt pozitivi cu toată perioada în care fostul Rege Mihai a domnit, alţii sunt critici. Am un raport al unei comisii prezidenţiale care a analizat comunismul, condusă de Vladimir Tismăneanu. Nu am competenţa să spun ce a fost bine sau ce a fost rău. Nu cred că a ajuns să se analizeze la rece perioada celui de-al doilea război mondial. Am dreptul la o opinie şi am spus-o. În meseria mea, un comandant de navă care sare primul în barca de salvare este mai mult decât laş. Dacă pune nava pe uscat dintr-o eroare de navigaţie sau face o coliziune nu va fi pedepsit. Un şef de stat, un comandant de navă face parte din meseriile în care nu-ţi abandonezi echipajul. Poate sunt deformat profesional.
Roncea.ro: Asta o sa-i doara tare pe intelectualii lui Soros care il ameninta cu izolarea publica internationala si nationala (vezi Video cu Pora la Adevarul) 🙂
Ziare.com: La insistenta lui Radu Moraru privind mandatul sau, presedintele a declarat: “Daca ei revizuiesc Constitutia si suprapun mandatele, renunt la atat cat e nevoie. Sa fie alegerile in noiembrie 2012!(…) Renunt si la mai mult de un an, numai sa se revizuiasca Constitutia si sa se suprapuna mandatele”, le-a transmis Traian Basescu parlamentarilor Opozitiei.
Seful statului a izbucnit in ras cand a fost intrebat de Radu Moraru daca, nu cumva, asa cum il acuza Opozitia, este doar un truc pentru a mai candida apoi inca o data, in conditiile in care nu si-ar duce mandatul pana la capat. “Hai ca nu sunt Iliescu! Le consider doua!”, l-a linistit presedintele.
In ce priveste UDMR, Basescu a afirmat: Nu consider că un partid care reprezintă o minoritate ar trebui să blocheze o iniţiativă pentru binele majorităţii, din interese etnice. Eu am luat lovitura deciziilor UDMR în piept dar am timp să reflectez toată vara care este soluţia pentru că nu este corect.
Basescu, amenintat cu “izolarea internationala” de intelectualii lui Soros, pe care i-a incalzit la propriu-i san. Ce cer: sa-si puna cenusa lui Antonescu in cap. Liicheanu pregateste si el un nou Apel “distrugator”. FOTO: Mihai cu zvastica ALIATULUI HITLER
Revista presei “intelectuale” – in curs de actualizare
Comunicat de presă – GDS: Dezavuăm ofensa adusă Majestăţii Sale Regele Mihai I
“Respingem, ca inacceptabile, afirmaţiile făcute de preşedintele României, domnul Traian Băsescu, referitoare la Majestatea Sa Regele Mihai I şi rolul pe care acesta l-a jucat în istorie, prin arestarea mareşalului Ion Antonescu la 23 august 1944 şi plasarea ţării a lături de Aliaţi.(…)
În aceiaşi termeni categorici, dezavuăm limbajul utilizat de preşedintele României, socotindu-l un derapaj grav de la poziţia impusă de funcţia de şef al statului.
Credem că este necesar ca preşedintele Traian Băsescu să îşi ceară scuze pentru cuvintele ofensatoare adresate Majestăţii Sale Regele Mihai I.”
Consiliul de Administraţie al Grupului pentru Dialog Social
Andreea Pora – “22” / GDS: Un cap în gura Maiestăţii Sale Regele Mihai
“Traian Băsescu a comis o mitocănie impardonabilă, unul dintre cele mai josnice şi gratuite atacuri politice din cariera sa. Ar trebui să-şi ceară scuze. (…)
Lipsa de nuante, de contextualizare si emiterea de judecati pripite si resentimentare, tribut al evolutiei relatiilor cu Casa Regala, nu sint in concordanta nici cu functia prezidentiala, nici cu asumarea Raportului Tismaneanu.”
George Soros – Hotnews: “Acuzatia de tradare lansata de Basescu impotriva Regelui Mihai este in conflict cu raportul Tismaneanu“
Sorin Iliesiu – Comisia Tismaneanu: Demisia!
“Excelenţă, excelaţi în minciună, nedreptate, neruşine, incultură, derizoriu, prefăcătorie, mahalagism, vulgaritate, ipocrizie, fariseism, prefăcătorie, duplicitate, viclenie.
Singura modalitate de a iubi astăzi România este de a spune adevărul despre dvs : aţi preschimbat Dreptatea şi Adevărul în Nedreptate şi Minciună, aţi batjocorit demnitatea, aţi strangulat speranţa, aţi violat România.
Unica urmare ar fi demisia de onoare! Dar nu cred că mai aveţi onoare.”
Dragos Paul Aluigica – Hotnews: “Declaratia lui Traian Basescu a fost nesimtita la puterea a doua”.
Dan Tapalaga – Hotnews: Istoria din biblioteca de port
“Traian Basescu s-a comportat, miercuri seara, ca un infractor, capabil sa falsifice grosolan trecutul cu sange rece, din socoteli meschine care astazi ne scapa. Ce a facut Traian Basescu miercuri seara se cheama crima de lezmajestate. (…) Iliescu nu si-a cerut niciodata scuze publice. Basescu mai are o sansa. Altfel, istoria il va refuza si pe el, ca pe toti cei care isi bat joc de ea.“
Mircea Marian – EvZ / Hotnews: Când preşedintele Băsescu se joacă de-a mareşalul Antonescu
“Istoria este un loc în care, cred eu, oricine are dreptul să se joace, fie că este profesor universitar, fie că este un semidoct care a citit două articole dintr-o revistă de culturalizare a ştiinţei. (…) Atunci când eşti preşedintele României cred că este mai bine, în interesul ţării tale, să taci decât să fabulezi despre cel de-al doilea război mondial, holocaust şi dictatori condamnaţi pentru crime de război. (…) Dar atunci când eşti întrebat dacă ai fi dat ordinul „Ostaşi! Vă ordon treceţi Prutul”, dacă ai fi fost în locul mareşalului Antonescu, şi răspunzi fără ezitare „Da!”, cred că creezi o problemă internaţională pentru ţara ta şi nu faci decât să-i ajuţi pe Vladimir Putin şi pe comuniştii de la Chişinău. Oficial, comunitatea internaţională consideră că ţara noastră a fost un agresor în cel de-al doilea război mondial şi nimic nu a justificat atacarea URSS, fără o declaraţie prealabilă de război, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941. Tratatul de la Paris a consfiinţit faptul că România a fost stat agresor şi dacă-l contestăm nu mai putem să le facem nici un reproş maghiarilor supăraţi pe Tratatul de la Trianon.”
Mircea Cartarescu – EvZ: “Mai ales, cine l-a pus să aprobe trecerea Prutului de către generalul Antonescu?”.
Andrei Pleşu – Adevarul: O dezamăgire ireversibilă
“În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa, cu unii dintre cei care i-au fost, cu bună-credinţă, apropiaţi, Traian Băsescu e în situaţia de a-şi sabota, prin comportamentul lui, toate deciziile. E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard. Iniţiativele sale, chiar când sunt pozitive, nu mai ajung să fie discutate în sine, pentru că toată lumea se opreşte la portretul rebarbativ pe care şi l-a construit an de an, prin replici deplasate, ieşiri intempestive, capricii de moment. A vrut să fie „jucător“, nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată”.
Cristian Ghinea – RL / Hotnews: Traian Băsescu şi-a atins limita de incompetenţă istorică. Scuze pentru Regele Mihai
“Cred că Preşedintele României şi-a atins limita de incompetenţă în materie, pe acel principiu al lui Murphy că orice persoană urcă pînă cînd atinge limita de incompetenţă. Traian Băsescu se baga in istorie si gafeaza in mod rusinos.
Ion Antonescu nu a fost doar prim-ministru. Nu poti zice ca Antonescu a fost prim-ministrul regelui in Romania asa cum Winston Churchill a fost fost premierul regelui in Anglia. Antonescu a fost dictator si Conducator. Asta era titlul pe care si-l arogase.
A fost Romania un stat criminal fata de evrei si romi? Da. Era Regele Mihai seful statului? Am putea zice ca doar simbolic, dar nici macar asta nu e adevarat. Sef al statului, Conducator, maresal, sef de trib a fost Antonescu, el isi spunea cum dorea.”
Thomas Gallagher – Hotnews: Drama Casei Regale in 1947 si 2011
“Cand un sef de stat in exercitiu il descrie pe un predecesor al sau drept “tradator” si “sluga la rusi” pentru ca a abdicat, este un semn ca natiunea a trecut printr-o istorie complicata si agitata.(…)
Paguba e deja facuta: depinde acum de Presedinte sa decida daca sa-si mentina in spatiul public usturatoarea sa declaratie sau sa emita o declaratie mai nuantata. Atacul sau la adresa fostului Rege Mihai trebuie sa-i fi descumpanit pe acei romani care mai pastreaza o speranta ca el – Basescu – ar fi contribuit la cladirea unui stat democratic si eficient, unul despre care s-ar fi putut spune ca vine in completarea reformelor promovate de Regele Carol I si de cei mai buni ministri ai sai. Acesta este un obiectiv care, acum, pare mai departe ca niciodata. (…)
Nu este surprinzator – dar nici o scuza – daca judecata il paraseste uneori(…)
Fara indoiala, faptul ca Basescu l-a denuntat pe predecesorul sau va fi vazut drept un nou semnal descurajant al exceptionalismului romanesc. Personaje influente, care au acces la media germane si nord-americane, vor cauta, probabil, sa-l izoleze pe seful statului indiferent de pagubele aduse Romaniei care, sub Basescu, a incercat cel putin sa fie un bastion al influentei occidentale in Europa de Sud-Est.(…)
Iliescu nu a incercat niciodata sa-si ceara scuze atat timp cat cat a sperat sa dirijeze Romania pe calea “democratiei originale”, departe de NATO si UE. Traian Basescu ar putea, probabil, sa se gandeasca daca este in interesul sau sa incerce si sa remedieze relatia cu Mihai, chiar daca efortul sau s-ar putea dovedi inutil.(…)
Probabil persoana care trebuie intrebata in legatura cu aceste chestiuni este Printul Radu al Romaniei (Radu Duda), care pare sa dirijeze strategia casei regale si care, din 2002 pana in 2008, a avut anumite atributii de stat. A fost curtat puternic de liberalii aflati la putere in 2007, in perioada suspendarii lui Basescu de catre majoritatea parlamentarilor, iar timp de cinci luni in 2009 a fost candidat la Presedintia Romaniei. (…)
Izbucnirea lui Traian Basescu a fost grosolana si, demonstrabil, imprudenta. El trebuie sa decida daca acesta este ultimul sau cuvant pe subiect.”
Radu Feldman Alexandru – “22”/GDS: Probele ignorantei prezidentiale, incalificabile si impardonabile
“Discursul tinut in fata Parlamentului ar fi fost cu siguranta cadrul cel mai potrivit sa indreptati ce se mai putea indrepta. Nu v-ati dovedit capabil de un asemenea gest. In aceasta situatie, ma simt indreptatit si obligat sa declar public ca apreciez opiniile Dumneavoastra despre Istoria moderna a Romaniei ca incalificabile si impardonabile, probe ale unei ignorante ce va descalifica“.
“V-ati hazardat intr-o rapida si sumara judecata in finalul careia ati concluzionat ca Regele Mihai a fost sluga la rusi si abdicarea a fost un act de tradare a interesului national al Romaniei, in vreme ce pentru noi toti si pentru istorie, Antonescu ramane responsabil de Holocaustul impotriva evreilor si tiganilor, ducerea lor in Transnistria si nu stiu ce“.
“Pentru a elimina orice dubiu asupra viziunii Dumneavoastra asupra evenimentelor, la intrebarea daca la vremea respectiva ati fi dat ordin armatelor romane sa treaca Prutul nu v-a trebuit nici o clipa de reflectie ca sa raspundeti categoric DA. Un DA motivat, la fel ca si Ion Antonescu in urma cu 70 de ani, de respectul si datoria fata de un ALIAT si de dorinta de a recupera teritoriul pierdut in urma unui rapt. In goana dupa un raspuns eroic, cu impactul cel mai puternic asupra telespectatorilor, ati trecut insa peste un amanunt esential: cine era ALIATUL. Adolf Hitler!”
Volodea Tismaneanu – EvZ / Hotnews: “Sunt om de ştiinţă, exprim în scris ceea ce am de spus pe subiecte istorice.”
CTP: “Hai sictir, Volodea!“
INEDIT: Procesul Verbal al arestarii si internarii lui Mihai Eminescu. Controversele arestarii lui Eminescu in ultima sa zi de la ziarul Timpul: 28 iunie 1883. Nae Georgescu: Cele trei arestari ale lui Eminescu. DOCUMENTE
Pentru persoana jurnalistului, harsait in lupta si indaratnic in profesarea principiilor…, armele contra lui, coruptia, frauda si amenintarea, sunt custure fara tais… Cat despre presa, am putea sa-l asiguram pe Regim ca oricat de cumplite ar fi actele sale de resbunare nu va fi in stare nici (cu) ele a abate unele caractere tari ce se gasescu intr’insa… – Mihai Eminescu in ultimul articol publicat in “Timpul”, in ziua arestarii si internarii sale fortate, 28 iunie 1883
Cele trei arestari ale lui Eminescu
de Prof Dr Univ Nae Georgescu
Vă mai amintiţi, probabil, finalul filmului despre Eminescu din serialul „Mari români” de la TVR 1, cu actorul Andrei Gheorghe zâmbind dezamăgit lângă un lighean cu apă şi spunând cam aşa: „E, hei, oameni buni, şi să vă mai spun una: procesul verbal al comisarului de poliţie nici măcar nu e datat cum trebuie, ăsta a falsificat până şi data, a pus episodul cu câteva zile mai devreme!…” Ei, da, cu toţii am văzut actul publicat, l-am citit… şi am tăcut, pentru că începe aşa: „Proces verbal. Douăzeci şi patru iunie 1883, orele 7 seara. Noi, C. Nicolescu, comisarul secţiunea 18 din Capitală, fiind informat…” Dl. Andrei Gheorghe m-a întrebat şi pe mine, am ridicat şi eu din umeri…Încă nu pot da un răspuns de ce ediţia academică datează greşit 24 iunie – şi sunt înclinat să cred că este un lapsus; am văzut mai sus cum N. Pătraşcu pune 8 iulie în loc de 28 iunie… Cert este că actul original, care se află la Arhivele Statului, este datat de către comisar: „Douăzeci şi opt iunie 1883 orele 7 seara” (vezi documentul original in facsimil in baza textului).
Greşeala ediţiei academice mă pune pe gânduri, mai ales că ar fi putut fi îndreptată într-o erată ulterioară.
Pe scurt: ce-ar mai fi dacă Eminescu ar fi fost arestat pe 24 iunie? Cade informaţia lui Titu Maiorescu din „Însemnările zilnice”, după care poetul a fost pe 28 iunie la el în casă, etc.?
Episoadele s-au înşirat în această ordine: la ora 6 dimineaţa biletul Doamnei Slavici (pe numele de fata Ecaterina Szoke Magyarosy – nota Z.O.), puţin după aceea Simţion, apoi drumul la Şuţu pentru rezervarea camerei lui Eminescu, apoi, pe la 10, vizita lui Eminescu – după care, drumul poetului la Capşa, şi celelalte, până la baia Mitraşewschi. Şi în procesul verbal al poliţiei, şi în amintirea lui Grigore Ventura şi în relatarea lui Nicolae Pătraşcu baia persistă, deci ea este pivotul pe care se adună celelalte informaţii.
Există, însă, şi posibilitatea logică a unui alt scenariu. Este foarte posibil, vreau să spun, dacă punem cap la cap toate aceste descrieri sau documente de mai sus, ca poetul să fi mers mai des la baia Mitraşewski în aceste zile, chiar zilnic, din cauza căldurilor celor mari, şi pentru că-i plăcea acolo. Notează în manuscrise pentru această perioadă că are 20 de bilete de baie, deci un adevărat abonament, că are şi o parteneră de petrecere în acest spaţiu plăcut (unii o consioderă nemţoaică din înalta societate prin care poetul vrea să spioneze planurile lui Bismarck… E doar un nume feminin, deocamdată).
Reluăm după ediţia academică ultimele sale însemnări manuscrise:
Integral si alte documente la Ziaristi Online
Prima fila din Procesul Verbal aici:
28 iunie 1940: Rapirea Basarabiei – Zi de Doliu National ignorata de oficiali si la Bucuresti si la Chisinau la fel dupa cum au “uitat” de 22 iunie, 70 de ani de la trecerea Prutului, inceputul Razboiului Sfant. FOTO/VIDEO ISTORICE

În timp ce istoricii şi membrii mai multor organizaţii organizează astăzi, 28 iunie, de Ziua ocupaţiei sovietice, unele activităţi la Chişinău, primele persoane din stat nu vor participa la ele. „Se va desfăşura un marş de pe strada Calea Ieşilor, până la Gară şi înapoi, la Piatra instalată în memoria victimelor regimului sovietic, unde participanţii vor depune flori şi vor organiza un tedeum”, ne spune Constantin Lazăr, unul dintre organizatorii acestor acţiuni. Acesta anunţă că, în noaptea de 28 spre 29 iunie, la Mănăstirea „Sf. Ap. Andrei” de la Durleşti va avea loc un serviciu divin inedit, care va dura toată noapte, scrie Jurnal de Chisinau, preluat de Romanian Global News si Ziaristi Online.
„Ziua de 28 iunie este o “Zi de doliu” pentru Republica Moldova, de aceea se cuvine ca în această zi drapelele să fie coborâte în bernă şi să se evite organizarea activităţilor cultural-distractive”, este opinia membrilor Comitetului organizatoric al acţiunilor de comemorare a victimelor ocupaţiei din 28 iunie 1940.
(…)
Nota: Nici in Tara-Mama politicienii nu au organizat vreo actiune de comemorare a victimelor ocupatiei sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa care incepea acum 72 de ani – la fel dupa cum nu au organizat nici la 22 iunie, 70 de ani de la inceperea Razboiului Sfant de eliberarea a Basarabiei de sub jugul sovietic. Nu putem decat sa le uram politicienilor romani, de pe ambele maluri ale Prutului, ca viitoarele generatii sa-si aminteasca de ei tot asa cum isi amintesc ei de momentele dramatice ale Istoriei Romanilor.
Integral la Ziaristi Online
Este timpul ca, după 70 de ani de la acel eveniment, să readucem în memoria contemporanilor contextul istoric care a impus României să intre în cel de-al Doilea Război Mondial.

July 1st, 2011
VR
Posted in
Tags: 




































