Eminescu, a carui zi se sarbatoreste maine, este poetul national al Romaniei. Gresit! Eminescu nu este numai atat. La 20 de ani de la momentul 1989, cand s-au implinit 100 de ani de la uciderea “romanului absolut” – cum ii spunea Tutea -, iata, putem dezvalui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre razboiul nevazut dus de militantul nationalist Mihai Eminescu pentru visul sau, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r). La 120 de ani de la anul eliminarii fizice a ganditorului national – dupa ce, deja, la 33 de ani, fusese ucis civil: arestat, bagat la nebuni si interzis – un grup de cercetatori si ziaristi refac, pas cu pas, misterele vietii si mortii lui Eminescu, ale razboiului nevazut dus, neincetat, pentru idealurile nationale. Putina lume stie, chiar si azi, ca militantul Mihai Eminescu, membru al societatii cu caracter secret “Carpatii”, constituita, poate nu intamplator, intr-o zi de 24 ianuarie, era urmarit pas cu pas de agentii Imperiului austro-ungar, pentru care devenise “periculos”. “Carpatii” milita pentru Unirea Transilvaniei cu tara si Eminescu deranja. Atat de mult incat P.P. Carp ii scrie de la Viena lui T. Maiorescu celebra sentinta: “Si mai potoliti-l pe Eminescu!”. Maiorescu era agent al imperiului, dupa cum o dovedesc astazi istoricii eminescologi. In “Carpatii”, pentru a-i supraveghea activitatile lui Eminescu, este introdus Slavici, la randul sau spion al Vienei, care ii da rapoarte amanuntite lui Maiorescu. “Controlorul” Slavici il si gazduia. Sotia lui Slavici, Ecaterina Szoke Magyarosy, este cea care invoca prima “nebunia” lui Eminescu, in depesa pe care i-o trimite lui Maiorescu in fatidica zi de 28 iunie 1883, soldata cu internarea jurnalistului: “Domnu Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte reu”. Deja Eminescu i se confesase lui Creanga privind revolverul pe care il purta asupra sa: “Imi este frica sa nu ma ucida cineva”. “Argus!” ii strigase Eminescu lui Maiorescu, pe peronul garii, in timp ce era bagat intr-un tren cu destinatia Viena, la o zi dupa ce fusese scos de la nebuni si tot la o zi dupa ce Romania semnase Tratatul de “neagresiune” cu Imperiul lui Franz Iosef. Acelasi imparat care isi pusese apostila pe o Nota informativa din 1882 privind o intrunire secreta a societatii “Carpatii”, livrata de Baronul von Mayr, ambasadorul sau la Bucuresti, in care se arata: “Eminescu, redactorul sef al ziarului Timpul a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari”. Romania Mare. La fel de putina lume stie cum a fost ucis Eminescu, in urma cu 120 de ani: cantand “Desteapta-te romane!”. Confesiunea martorului ocular care a asistat la momentul mortii lui Eminescu, frizerul sau, a fost descoperita de profesorul Nae Georgescu si introdusa in volumul “Boala si moartea lui Mihai Eminescu”: “Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te romane!”(…) Si a inceput sa cante Desteapta-te romane!, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: “..Asta m-a omorat!”. “Aceasta “afacere”, in care au participat imparati, regi, amici, dame, informatori, tradatori, plagiatori, homosexuali, agenti multipli etc., devine descifratoare pentru istoria Romaniei si, un strop, pentru istoria Europei. Descifrarile si dezvaluirile ne vor ajuta sa intelegem de ce si atunci, si astazi a fost asa si nu altfel”, scrie filosoful Constantin Barbu in preambulul uriasei sale lucrari in 10 volume, de 7000 de pagini, “Codul invers”. “Asadar, Eminescu e poetul national si expresia integrala a sufletului romanesc pentru ca ne-a dat de lucru pentru sute de ani, pana va secatui mitul sau viu, o data cu disparitia neamului romanesc”, spune eminescologul Theodor Codreanu. Legea lui Eminescu, care ne ramane, e simpla: “Oare n-am uitat cumva ca iubirea de patrie nu e iubirea brazdei, a taranei, ci iubirea trecutului?”. Vezi ZIUA: Razboiul nevazut al lui Eminescu de Victor RONCEA
Căci, aşa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii (Neamt) pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit şi împărtăşit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil, ziua lui Mihai). Şi, după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, a sărutat mâna preotului şi i-a spus: „Părinte, să mă îngropaţi la ţărmul mării, lângă o mănăstire de maici şi să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”.
“Crist a învins cu litera de aur a adevărului şi a iubirei, Ştefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt apărătorul evanghelului ei”. Eminescu la Putna Cine citeşte critică şi istorie literară eminesciană rămâne surprins de cel puţin două tendinţe, explicabile, la urma urmei, fiecare în felul ei, ori prin neînţelegerea locului special pe care îl are preocuparea pentru cele ale credinţei în opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte în dauna altora. Este totuşi o distanţă prea mare între a-l crede pe Eminescu ateu şi a-l propune pentru… trecerea în rândul sfinţilor (este şi o asemenea opinie, să nu-i zicem altcumva). Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930, cap. Luceafărul), ponderat sau poate doar prudent (în epocă se înregistrează o carte care îl contrazice categoric), afirmă: „Poate că dacă elanul către Dumnezeu ar fi devenit disciplina fiinţei sale, o ultimă căldură binefăcătoare ar fi transformat pesimismul său în speranţă şi gândul către imobilitatea lumii în năzuinţa către perefecţiunea ei”, însă, aşa cum stau lucrurile, „sub valurile sensibilităţii sale, uneori vulcanice, alteori molcome şi dulci, simţim adâncul unei mari răceli”. Criticul vorbise despre „structura tripartită a lumii”, vizibilă în Luceafărul (om, stea, Dumnezeu), dar, în loc să adâncească ideea pe linia unei apropieri de viziunea creştină asupra existenţei, rămâne la moda vremii de a explica totul prin filosofia lui Schopenhauer. Obnubilând ceea ce ar fi izvor creştin la Eminescu, Vianu creionează un portret interior al poetului din care elimină tocmai substanţa care deschide orizonturile metafizice. Continuarea lahttps://www.civicmedia.ro/ CREDINTA LUI EMINESCU – Studiul integral asupra profundei trairi ortodoxe a Romanului Absolut scris de Pr Prof Univ. Dr. Ovidiu MOCEANU pentru Revista VEGHEA a Generatiei Neasteptate
Dupa rezistentele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieti, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerator, neamul intreg, iar nu numai paturei culte.
Nu stiu daca s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tiparite din Poeziile lui Eminescu. Dar in mai putin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse in multe zeci de editii, de la modestele tiparituri populare pana la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, ingrijita de Perpessicius. Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc. Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene. Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale. Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi. El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman. Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a mai ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc. MIRCEA ELIADE Paris, 1949
Dupa ce presedintele ICR, fizicianul HR Patapievici, a republicat, la nervi, in Evenimentul Zilei, un articol anti-Eminescu in care, chipurile, polemiza cu ZIUA, “stapanii adevarului” s-au trezit si l-au eliminat de pe Internet. Cercetati site-ul Evz. Nu-l veti mai gasi. Sutele de comentarii erau extrem de valoroase. Un alt articol anti-Eminescu si anti-Romania, scris de actualul consilier prezidential Cristi Preda la cererea lui Andrei Plesu, in Dilema, nu mai poate fi gasit pe serverul respectiv. Poate nu da bine la imaginea celor doi, de culturnici de serviciu. In anul 2007 fenomenul stergerii memoriei virtuale a presei romanesti s-a petrecut in cazul scrisorilor lui Andrei Plesu catre Ceausescu in care “filosoful” pupa poala dictatorului si i se confesa ca s-a alaturat Partidului inca de la 19 ani, suprimate de pe site-ul ziarului Gardianul, si cu un articol de opinie din fostul ziar ATAC, in care era demascata relatia Vantu-Patriciu si restul Retelei, finantatoare di grande a fituicilor “intelectualilor lui Basescu”. Autorul a fost, de altfel, inlaturat o data cu articolul. Colegii de la Civic Media le-au recuperat pentru dvs. Tot in EvZ, tutarul lui Patapievici, Mihaiesi, se bucura mult prea devreme de plecarea lui Rosca Stanescu, plagiindu-l pe Corneliu Vadim Tudor, in articolul intitulat doct – cum ii sta bine unui intelectual vicepresedinte al ICR – “Adio, Ciripoi!”. Mai grav e ca Mirciulica, sotul sefei Retelei SOROS in Romania (Soros Open Network), isi inchipuie ca poate da si ordine “noii conducerii ” a ziarului ZIUA. Iata ce zice aparatorul de interes al lui Basescu, dand si o lista cu cei care trebuie eliminati de la ZIUA: “Roncea, Spânu, Alexe, Damian” (si Iordache, desi nu stiu ce legaturi as avea eu cu editorialele ei isterice; mai an era pe lista neagra intocmita de Mihaies si Miruna Munteanu). Iata insa ce zicea ieri, culmea!, acelasi Mihaies, despre presedintele de azi al tarii: “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti”. “Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”. “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”. “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! ” “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”. “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!” Extrase din “Masca de fiere” si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu“, ale marelui intelectual din “Senatul” publicatiei lui RINGIER, EvZ – ziarul pro-Base – Mircea MIHAIES, editorialistul lui Nicolae MANOLESCU la revista Trustului ROMPETROL-KAZMUNAIGAZ “Romania literara” , scriitoras la revista lui Sorin Ovidiu VANTU “Idei in dialog” si vicepresedintele lui Horia Roman PATAPIEVICI la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian BASESCU, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale …
Articolul anti-Eminescu al lui Pataplesu aparut chiar in ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, zi in care s-a fondat si “Societatea Carpatii” din care facea parte Eminescu – suprimat de pe site-ul EvZ. (Mai si abereaza demonstrand practic ca ZIUA a avut dreptate. Probleme de logica, Gogule?)
SENATUL EVZ: Presa ca lovitura sub centura
24 Ianuarie 2008
Horia Patapievici: “De mai multe luni, ziarul „Ziua” duce o campanie de presa impotriva unui numar de intelectuali, intre care ma numar.”
Procedeele mobilizate: minciuna, calomnia, falsul, procesul de intentie, insinuarea antisemita. Tinta? Demonetizarea intelectualilor critici. In special intelectualii din Grupul pentru Dialog Social par sa ii scoata din minti pe acesti jurnalisti, care folosesc presa pentru a compromite si dezinforma. De curand, infractorii de presa de la ziarul „Ziua” au publicat, cu fotografia mea alaturi si sub semnatura mea, acest text: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”. Acest text NU imi apartine, este inventia celor de la „Ziua”.
El reia, cu sens inversat, o formula pe care am folosit-o intr-un articol din 2003, pe care, pentru a pune la punct lucrurile, il republic mai jos. Asa cum poate oricine constata, fraza atribuita mie nu doar ca nu se regaseste in textul meu, dar nici macar nu poate fi considerata vreo parafraza a sa ori un rezumat al intelesului lui, exprimat mai liber: este inventia unor oameni care, daca ar fi sa-si justifice falsul, ar avea de ales numai intre prostie (pentru ca au inteles pe dos) si rea-credinta (pentru ca au falsificat inadins sensul).
Inactualitatea lui Eminescu in anul Caragiale
Cred ca la acest inceput de an Caragiale (1852-2002), inca inainte de a cadea iar in euforia actualitatii „lumii lui Caragiale”, ar fi momentul sa facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Daca e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare nationala va fi confirmata la o suta cincizeci de ani de la nastere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, intr-o tara a tuturor batjocurilor), ce s-a vazut in „anul Eminescu” e ca Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, institutional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil intepenit i-a caracterizat pe toti admiratorii sai care au produs texte, luari de pozitie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversari care, ma tem, s-a transformat intr-o comemorare. Hotarat lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda. Pentru ca a devenit inactual? Sa fie vorba de faptul ca la noi eternitatea apartine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia starnesc deopotriva nerabdarea si plictisul? Ar fi explicatia „simpatica”.
Cum ar veni, Caragiale ramane mereu actual pentru ca suntem un popor vesel, barfitor, derizoriu si flecar, in timp ce steaua lui Eminescu e condamnata sa paleasca, deoarece, vorba lui Maiorescu, „celula nu rezista” – nici tensiunii metafizice, nici incordarii ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios si nici disciplinei institutionale.
Ma tem insa ca explicatia veritabila este alta. Eminescu nu mai e la moda deoarece nu mai „da bine”. Explicatia nu e nici abisala, nici etnopsihologica, ci banal sociologica. Daca ne gandim ca doar cu 20 de ani in urma Eminescu mai era inca „omul deplin al culturii romane” – acum notiunile insesi de „deplin” si de „cultura” au devenit suspecte din punct de vedere politic -, intelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei.
In timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am inceput sa ne jenam. Rasturnarea fata de perioada interbelica e completa. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este in mod eminent recept. Pentru noua tabla de valori acceptate, Caragiale a fost gasit „politic corect”, in timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din „tarile progresiste” a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e „politic incorect”. Cum ar fi putut fi altfel?
Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi iesim azi din zodia nationalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revolutia sociologica din invatamantul superior care a avut loc dupa 1990 a adus la putere studiosi care fac alergie la auzul cuvantului canon si manifesta tendinta sa puna mana pe revolver cand aud cuvantul traditie.
Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmoderna, nu mai e prizata de intelectualii progresisti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant in Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considera interesant decat ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu?
Azi nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitatii sale fara a trebui sa puna totul intre ghilimele, adica fara a face cu ochiul, fara a-si cere scuze ori fara a-l scuza, luandu-l de fapt peste picior. Intr-o epoca in care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi placut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de invechit. Or, se stie, supremul argument impotriva cuiva, azi, este sentinta „esti invechit”.
Iar cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este „invechit” – adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut in afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele.
Articolul anti-Eminescu si anti-Romania al consilierului prezidential Cristi PREDA, ascuns ulterior pentru a i se pastra imaginea de profesoras onorabil
Cultura si cultura politica: doua observatii
1. Daca un intelectual francez ar afirma azi ca “exista un om deplin al culturii franceze”, el s-ar descalifica, indiferent daca obiectul demonstratiei sale ar fi Descartes, Balzac sau Rimbaud. n schimb, un intelectual roman se discrediteaza daca nu subscrie ideii ca exista un “om deplin al culturii romane”, pe numele sau, Mihai Eminescu. De ce lucrurile stau asa? Raspunsul este simplu: cultura romana contemporana e una a admiratiei, a elogiului si a apologiei, in vreme ce cultura franceza (ca si celelalte mari culturi) prefera critica, rasturnarea valorilor, contestarea. Aceste note ilustreaza, desigur, un stil, sau, mai exact, stilul predominant. Departe de a epuiza continutul culturilor, ele exprima totusi forma mentala sau dispozitia spirituala tipica intr-un caz si in celalalt. Cu alte cuvinte, desi cultura romana cunoaste polemica, esenta ei actuala este idolatrizarea, sanctificarea fondatorului; dimpotriva, marile culturi sunt cele in care administrarea clasicizarii este urmarea unei radicale puneri sub semnul intrebarii. Facand o regula din intangibilitatea autorilor care o ilustreaza, prima specie de cultura este lipsita de viata, ea seamana cu un depozit de muezeu sau cu un cimitir al pasiunilor stinse; cealalta specie, in care totul e analizat rational, in care nimic nu scapa contestarii, e o cultura vie, una care poate fi comparata cu un dialog nesfarsit, in care imaginatia debordeaza orice limita. De fapt, o cultura devine cu adevarat mare atunci cand realizeaza ca apologia e efemera, ca ea se pierde in mod inevitabil. Cuvintele nu trebuie sa ne insele: exista, intr-adevar, un soi de apologie consistenta. E vorba de apologia platonica. Dar aceasta a ramas o referinta a culturii occidentale nu datorita admiratiei lui Platon pentru Socrate, ci datorita criticilor aduse filosofiei adversarilor lui Socrate si datorita criticilor aduse Cetatii democratice, cea care l-a condamnat finalmente pe filosof la moarte. Atata vreme cat Eminescu va fi obiect de cult, sensibilitatea culturala romaneasca va fi una provinciala, plictisitoare si vetusta. Eminescologii o vor muzeifica, iar scolarii o vor silabisi.
2. Daca un politician francez ar marturisi ca-si datoreaza cultura politica lecturilor din Descartes, Balzac sau Rimbaud, declaratia sa ar fi privita ca un afront adus cetateanului. Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real in masura in care nici unul din cei mentionati mai sus nu e, la drept vorbind, un autor politic. Acest fapt este adeseori trecut cu vederea. E adevarat, in acelasi timp, ca istoria gandirii politice romanesti e extrem de saraca (ceea ce nu se intampla in cazul francez). Cultura politica nu se poate insa forma in lipsa unor idei tari, a unor idei politice pure. Interesul lui Caragiale sau al lui Eminescu pentru politica (atat de bine ilustrat de activitatea lor jurnalistica de la “Timpul” ) nu poate fi achivalat cu o reflectie politica. De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti. (lasam deoparte aici revendicarile complet insistente, cele care fac din Eminescu un spirit actual: e suficient sa citesti paginile dedicate de el evreilor pentru a realiza distanta enorma care il separa de lumea noastra). De fapt, toate aceste chestiuni ar putea fi transate in mod elegant, daca asemenea recuperari/revendicari ar tine seama de un element, la urma urmei, banal. n fond, epoca in care Eminescu comenteaza politica romaneasca e aproximativ epoca lui Tocqueville ( a posteritatii sale imediate) si a lui John Stuart Mill. Comparati scrierile acestor autori cu ceea ce rezulta din publicistica lui Eminescu: cu greu veti putea descoperi ceva care sa le fie comun. De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. n acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului.
Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.
Cristian Preda, asistent la FSPA, Universitatea Bucuresti DILEMA VECHE – Trustul ROMPETROL – KAZMUNAIGAZ – Dinu PATRICIU
“Avem o obligaţie fermă pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării identităţii culturale şi politice a membrilor comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României. Mi-am asumat personal acest obiectiv şi îl voi urmări pe toată durata anului 2008. Respectarea drepturilor de care dispun membrii comunităţii româneşti de către statele pe teritoriul cărora se află trebuie să fie atent urmărite, inclusiv prin aplicarea instrumentelor de drept internaţional.”
Presedintele Traian Basescu Prioritatile de politica externa ale Romaniei – 23.01.2008
Intelectualii rosii, Eminescu si Unirea
“Rememorand asemenea evenimente – ca Mica si Marea Unire -, in minte ne vine versul lui Eminescu: ‘Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?’. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?” – se intreaba, intemeiat, istoricul Ioan Scurtu, intr-un comentariu aparut ieri, de ziua Unirii Principatelor.
Actualitatea poetului, jurnalistului, ganditorului national si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, la ceas de aniversare a 90 de ani de la Marea Unire, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul “Societatii Carpatii”. Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, “Societatea Carpatii”, prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila venita la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l “mai potoleasca” pe Eminescu. Cei care incearca azi sa-l ucida – pentru a cata oara? – pe Eminescu, sunt, pe fata, atat dusmanii Romaniei de la Chisinau cat si cei infiltrati in sanul puterii de la Bucuresti: profitorii tuturor regimurilor. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti – care aveau un tel mai mare decat umflarea buzunarelor si promovarea propriei imposturi, ca cei de azi -, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa. Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria, pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.
“In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist”, scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: “Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!”. “De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (…) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre”.
Sa preluam asadar ideea lui Eminescu si sa facem un congres, la 90 de ani de la Marea Unire, la Putna – “un congres al inteligentelor din respect catra viitor”. “In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi”.
Mutilarea Romaniei in anul Marii Uniri
Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania “independenta”, pentru unguri, Dobrogea la bulgari.
Vladimir Putin a venit, a vazut si a invins, scurt, Bulgaria, actuala provincie a CSI din NATO si UE. Gazoductul spre fosta partasa a Pactului Hitler-Stalin, Italia, va trece pe unde vrea Rusia, indiferent de cat sluj sau ambat ar mai manifesta Romania, de la Cotroceni in jos. Lipsita de o politica nationala spre Est, ca si spre Vest, Romania – sau ce a mai ramas din ea -, chiar in anul 90 al Marii Uniri, pare mai singura si confuza ca niciodata, dupa 1989. Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania “independenta”, pentru unguri, Dobrogea la bulgari. Pe deasupra, o punem si de o “Moldova Mare”. Situatia, pe teren, la frontierele Rasaritului Romanesc, sta la fel de rau: Ungaria si-a mutat interesele strategice pana in Transnistria. Ucraina, alt magar troian al Rusiei intr-un posibil NATO degenerat, ne sfideaza fara drept la replica provocand Romania la Marea Neagra prin pretentiile asupra Insulei Serpilor, reluarea lucrarilor la canalul Bastroe si protejarea mafiotilor transnistreni pe drumul de seara spre a Treia Roma. Chisinaul, cu aportul specialistilor Moscovei, ne tine sub tir continuu, cocosand serviciile de informatii romanesti si diplomatia de la Bucuresti. Adevarata elita a tarii, comunitatea de intelligence, pare si ea derutata, din moment ce, nici pana acum, Cotroceniul si MAE nu au reusit sa elaboreze o strategie de politica externa viabila. In acord cu Washington si Bruxelles. O viziune romaneasca care sa ajute atat SUA, cat si UE si care sa aplice tactici care nu neaparat sa apropie Moscova, dar sa nu indeparteze Chisinaul.
Romanii nostri din jurul granitelor actuale si, in special cei din fostele republici sovietice, vitregiti oricum de soarta, nu primesc nici cel mai mic sprijin de la Patria Mama. Proiectul recunoasterii cetateniei lor naturale, furate de sovietici, a fost ignorat de toate guvernarile post-decembriste si este blocat si azi, la Bucuresti, sub pretexte fantasmagorice. Devine UE a doua URSS? Presa si societatea civila anti-romaneasca, a ONG-urilor formate din OMG-uri, tin isonul Moscovei sub acoperirea de politoloage si profesorasi cu studii occidentale. Ce poate fi mai clasic, in spionaj, decat o scoala pe la Oxford? Cazul Kim Philby spune tot.
Summitul NATO se apropie vertiginos. Acum este momentul enuntarii unei politici nationale in armonie cu planurile de democratizare a regiunii extinse a Marii Negre. La Bucuresti, in aprilie, se vor lua decizii epocale. Romanii nu trebuie sa se considere doar bastinasi fericiti ca pot face focul pentru noii conchistadori ai marilor Negre si Caspice, veniti cu margele in loc de garantii de securitate. Problemele Romaniei sunt problemele NATO. Si invers. Un cuvant, venit din trecut, este la fel de actual si azi. Dr. Corneliu Dida despre perspectiva Unirii: “Intre timp, criza interna se adanceste. Iar fortele politice romanesti, ca si presa, au vreme pentru tot soiul de vizite, simpozioane, conferinte de presa, receptii, baluri sau scandaluri. Nu si pentru o serioasa dezbatere asupra reintregirii noastre la Prut. Intre formulele unui “nationalism” gaunos, vetust si de parada, exhibate inconstient la ocazii aniversare si insolenta intrebarii: “Ce va trebuie, ba, voua, unire?”, lansata de un ratat lider democrat, se casca adevarata dimensiune a problemei Unirii, aici in Romania, reintregirea la Prut trece prin adevarata renastere national – spirituala in Tara inca mutilata…”.
A fi nationalist in Romania europeana nu poate fi decat o datorie de onoare. A fi drept, de dreapta, inseamna a simti si a gandi romaneste.
Anul Unirii
Istoria, dupa cum bine stiti, se repeta. La 13 ianuarie 1918, invocand dorintele romanilor de unificare, bolsevicii care pusesera mana pe imperiul rus ne pedepsesc pentru prima oara si confisca Tezaurul Romaniei, pentru totdeauna. Sunt 90 de ani de atunci.
Dupa alte cateva zile, la 24 ianuarie, Sfatul Tarii anunta independenta Basarabiei, care, la 27 martie, va face practic primul pas spre constituirea Romaniei Mari. In ciuda piedicilor ucrainene si austro-ungare, Bucovina merge pe urmele surorii ei, in noiembrie acelasi an. La 1 decembrie 1918 romanii se regasesc cu totii, impreuna, acasa, in Dacia Moderna.
Dar, daca istoria se repeta, prostia benchetuieste. La 90 de ani de la Marea Unire, anul 2008 e declarat in toate felurile (si am auzit ca s-au desemnat chiar si “ambasadori multiculturali” ai Romaniei in lume!); numai Anul Unirii, nu. Un alt neam milenar, micul si inteleptul popor evreu, aflat in Israel sau raspandit in toata lumea, a pregatit deja o serbare fastuoasa a aniversarii celor 60 de ani de la infiintarea statului. Romania ce face?
Marea Unire a permis printre altele Europei sa rasufle usurata, o perioada, in fata valului de bolsevizare care urma sa insangereze abund natiuni libere europene. Romanii, profund credinciosi, au respins comunismul ateist cu toata fiinta lor. Romania Mare a stat ca o piatra tare, in capul unghiului templului european, continuand misiunea istorica a poporului roman la Gurile Dunarii, portile Europei. Aceeasi si astazi. Tocmai de aceea, cancelariile occidentale au inceput sa priceapa ca o Romanie puternica, unita, ar fi in interesul noii constructii, a Uniunii Europene largite.
Americanii stiu acest lucru, de cu mult inainte. Imediat dupa sfartecarea Romaniei in urma Pactului Hitler-Stalin (care vedem ca-si pastreaza valabilitatea si astazi), un trimis special al Guvernului american, ilustrul istoric Charles Upson Clark, sintetiza in lucrarea sa monumentala “United Romania”: “Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului… a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta”.
Daca americanii au sedimentat toate aceste informatii si astazi sunt aici, cu noi, la Marea Neagra, dambovitenii nostri de la putere sunt ca aluviunile: daca nu devin namol, azi sunt aici, maine prin vreo insula. Din pacate, nu a Serpilor. Altfel nu se explica cum tocmai cel ce ar putea sa fie Anul Unirii a fost uitat din capetele “profesorilor” si a “istoricilor” care colcaie si fojgaie prin Administratiile de la Cotroceni si Victoriei.
De la Baltice aflam cate ceva despre ce inseamna demnitate nationala pentru un alt popor mic si curajos: lituanienii au facut nota Moscovei pentru crimele facute in perioada regimului de ocupatie comunist (ceva ce ar fi trebui sa se regaseasca si in “Raportul Tismaneanu” scris de “fratii Grinch”). Vilnius pretinde Kremlinului, pe langa scuzele oficiale, si 28 de miliarde de dolari despagubiri.
Basarabenii si alaturi de ei toti romanii cu credinta in suflet au sperat si mai spera inca in reinvierea demnitatii nationale a neamului romanesc. Pentru ei, romanii care au facut Unirea in 1918 si pentru noi, romanii lui 2008, Nicolae Iorga scria: “Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!”
Azi noapte a inceput razboiul la Marea Neagra
Trupele aeropurtate americane au fost plasate in masa in Dobrogea, depasind capacitatea aeroportului Kogalniceanu si ocupand si alte baze din portul militar Constanta, dupa ce bulgarii le-au refuzat in ultimul moment aterizarea.
Profitand de intuneric si vremea rea, ca si de lipsa de profesionalism a presei romane, care batea zapada in piua si-i canta pe Ionii din politica si afaceri, avioanele Hercules au lasat pe teritoriul romanesc un numar necunoscut de militari americani. Dupa ultimele informatii obtinute din surse americane de la centrul SECI verificate de reporterii ZIUA ON LINE la cartierul general SHAPE, comandourile SEAL au ocupat in cursul noptii Insula Serpilor plasand mine pe Canalul Bastroe si de-a lungul coastei, pana la Odesa. Aliatii turci patrulau deja de cu seara in zona stramtorii Kerci, gata de interventie in cazul in care navele Ucrainei vor sustine flota Rusiei. La cererea Georgiei, trupele speciale de interventie rapida ale NATO au ocupat pozitii in Osetia de Sud si Abhazia in timp ce Armata Romana a avansat pana la Nistru garantand Transnistriei independenta, cu conditia ca paramilitarii kazaci sa nu intervina in conflictul armat de la Marea Neagra.
Mai multi timisoreni, craioveni, bucuresteni si constanteni au incins firul 911 raportand o mare de obiecte neidentificate pe cerul patriei. Echipele STS au fost insa instruite sa-i linisteasca pe reclamagii, sugerandu-le ca s-au uitat prea mult la OTV. De fapt, traficul in vazduhul sudului Romaniei a fost aglomerat, eleron la eleron, de sutele de F-22 Raptor decolate de la baza Aviano, dupa ce ungurii au sugerat ca nu pot face fata, la sugestia noului sef al informatiilor maghiare, instruit la scoala KGB. Italienii insa, ca intodeauna mai rapizi, informasera deja rusii, in baza bunei intelegeri stabilite odata cu parafarea contractului pentru gazoductul “South Stream”. Conform agentiei Xinhua, Vladimir Putin, care sarbatorea nasterea Domnului pe stil vechi in postura de Mos Craciun, si-a abandonat barba, caciulita si jucariile copiilor si a inceput sa apese pe butoanele rosii ale servietei speciale, declansand mai multe rachete de pe submarinele prezente in Marea Neagra si Mediterana. Scutul american anti-racheta a fost insa deja amplasat in secret in Romania, Polonia, Cehia si Tarile Baltice, in ciuda opozitiei agentilor de influenta ai Rusiei din aceste tari NATO si UE. Dupa prima rafala, esuata, Putin i-a dat ordin fostului cancelar german, Gerhard Schröder, sa puna la punct balticele, invocand Pactul Ribbentrop-Molotov. Intr-o prima instanta, angajatul Gazprom a promis ca va trimite niste neo-nazisti stangisti ca sa se intalneasca cu Nashii (“Ai nostri”) pe conducta care leaga Germania de Rusia pe sub Marea Baltica. Pentru crearea unui front strans al neo-kominternistilor impotriva invaziei imperialiste americane la Marea Neagra, la Bucuresti a fost solicitat Grinch-ul cu papion si fata de hitlerica care a promis ca va trage chemarea la lupta cu un rasunator “intelectuali din toate tarile, uniti-va!”, difuzat intre ei prin intermediul intregului tiraj al revistutei “22”. Grupul pentru Dialog Social s-a intrunit, “sub asediu”, reclamand presedintelui Traian Basescu ca neinformarea societatii civile, pentru a-si putea face bagajele la timp, “este inspirata din practicile vechii Securitati”, “in dispretul fata de statul de drept”.
Dupa cum a avertizat si ZIUA inca din urma cu trei ani si dupa cum sintetizeaza si The Globe and Mail astazi, un motiv pentru declansarea razboiului in aceasta zona tine chiar de geografie (de unde si geopolitica). Un al doilea tine de impartirea sferelor de influenta ale lumii, care imbratiseaza toate aspectele, de la controlul politic la cel cultural si economic.
Dar, daca razboiul care vine ne va gasi la fel de nepregatiti ca in fata unei simple viscoliri a iernii, sunt curios cum o sa reziste, dupa, tot guvernul, in Siberia…
Victor RONCEA
Articole de opinie publicate in ZIUA de la inceputul anului acesta, cand intreaga romanitate sarbatoreste 90 de ani de la Marea Unire
January 13th, 2009 
VR 
„Credinta zugrăveşte icoanele’n biserici”
Posted in Uncategorized 
Tags: 
