“Să ne amintim cu bucuria libertăţii cucerite în 1989, să putem continua schimbarea de regim democratică! … Comemorarea noastră comună în credinţă şi adevăr să ne conducă din acel Martie Negru al revoluţiei noastre furate, într-un promiţător viitor mai bun.” – Laszlo Tokes despre chemarea la manifestatia extremista de pe 19 si 20 martie 2010
“Diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata. Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat” – Declaratia de la Budapesta din iunie 1989
Complicitati sub paravanul “Revolutiei”
Decembrie 1989, cu evenimentele lui, surprinzatoare doar pentru romanii dezinformati, care erau, insa, majoritatea, se inscrie intr-o directa relatie si continuitate cu toate cele expuse si insumate pana aici. Este cazul sa discutam despre 1989 si situatia Romaniei in spiritul adevarului si nu al unei propagande obstinate si perverse. Imaginea si teza “revolutiei spontane” se izbesc de fapte solide. La Timisoara, in 1989, au aparut diversionisti pregatiti in Ungaria, in tabere speciale. Au fost atacate unitati militare, iar in Harghita si Covasna asa-zisele “miscari revolutionare” au vizat institutiile statului si pe reprezentantii acestuia in uniforma, (cazul Agache), torturati si ucisi sau macelariti, pe fondul sonor al unor sloganuri iredentiste, care mai fusesera exhibate in aceste locuri si in cei patru ani ai ocupatiei unguresti (1940-1944). Expresiv este ca, prima formatie de aspect politic care a aparut la Bucuresti, actionand organizat, a fost a minoritatii maghiare: UDMR. La sfarsitul lui decembrie 1989 au aparut: GDS, UDMR si PNT, doar primele doua beneficiind si de publicitate la televiziune.
In orasele din Transilvania s-a declansat, in 1990, o brutala separare a elevilor unguri de cei romani, in scoli separate. Aceasta era revolutia? Pe 15 martie 1990 s-a declansat la Targu Mures, in prezenta a zeci de ziaristi straini, un conflict interetnic, care ar fi dus, in caz de reusita ungureasca, la proclamarea unei noi Regiuni autonome maghiare. Incercarea n-a reusit, dar cameramani de la mai multe televiziuni europene – anuntati de cine? – au filmat evenimentul, transmis apoi in tot Occidentul prin favorizarea partii ungare. Spre exemplu, prezentandu-l (prin repetarea parca a scenariului din 1946, de la Cluj), pe romanul Mihai Cofar, macelarit “in direct”, drept … ungur.
Intrarea UDMR in Parlamentul Romaniei, prin complicitatea politica a FSN-ului, a fost urmata de refuzul acestei uniuni minoritare de a vota, in 1990, Constitutia, adica de a recunoaste, practic, statul roman. Aparitia asociatiei culturale Vatra Romaneasca, tot in 1990, a mai temperat anume agresiuni si ofensive pe tema Transilvaniei.
Pe postul roman de televiziune, asa zisul erou al “revolutiei” romane, Laszlo Tokes, infatisase, la inceputul lui 1990, coroana Ungariei, simbol al Ungariei Mari (…) fiind deconspirat, mai tarziu, ca agent al Budapestei, cu misiuni iredentiste.
O revista (Maghiarimea ardeleana), scrisa in ungureste, editata de Laszlo Tokes, a proclamat deschis necesitatea ca Transilvania sa devina ungureasca. Ion Lancranjan, autorul volumului Cuvant despre Transilvania (1982) a avut, in aceste imprejurari, un brutal atac de cord (1991), moartea lui fiind apaludata trimfator in presa din Ungaria, ca o victorie. Ca din intamplare, apoi, o biserica de lemn din vremea lui Mihai Viteazul, aflata in asa-zisul teritoriu “secuiesc”, a luat foc si s-a facut scrum! In 1992, epurarea romanilor din judetele Harghita si Covasna, a devenit o problema parlamentara. Comisia speciala destinata cercetarii ei a confirmat, in raportul prezentat Parlamentului, epurarea etnica. Intr-un crescendo bine orchestrat, s-au nascut apoi proiectele de autonomie ale judetelor Harghita si Covasna, sustinute de lideri locali ai “societatii civile”, la inceput in numele “maghiarimii”, ulterior in numele “secuimii”.
Bulibasa Ioan Tiriac, miliardar facut pe genunchii tatucului Ion Iliescu cu oportunitati grase oferite de Petre Roman, cat s-a vorbit public de colaborarea sportivilor cu Securitatea a uitat ca si-a inceput cariera dand Note Informative ca un amarat de turnator cu nume de cod “Titi Ionescu”. Desigur, ce nu are CNSAS si, deci, nu se poate pronunta, este Dosarul sau de la SIE, de roman multi-prosper al regimului Ceausescu. Sa amintim cam ce gandea agentul miliardar al regimului Iliescu despre romanii care se impotriveau profitorilor loviturii de stat din decembrie 1989: “Bine ca minerii au curatat Piata Universitatii!”. Aici gasiti Decizia CNSAS.
People Magazine, 1991: Tennis’s Count Dracula Returns to Transylvania, with a Lot at Stake
“There is an opposition press now and some freedom to I ravel; still,after the first wave of excitement, many Romanians again fear thattheir phones are tapped or that they are being shadowed by secretpolice. So far the U.S. is wary too; it has not offered Romania thesame trade status it has to Czechoslovakia and Poland.
This whole subject irritates Tiriac no end. “This is a50-year-old paranoia,” he insists. He calls the new government “veryprogressive” and the new Prime Minister, Petre Roman, “a very dynamicguy.”
Tiriac doesn’t think much of Romanians who oppose the newgovernment, which becomes clear as he pilots his car through UniversitySquare. Last summer protesters were set upon here by a horde ofRomanian miners armed with clubs and sledgehammers. Internationally itwas the new government’s worst black eye; President Ion Iliescu waswidely believed to have ordered the miners in. “It was a good thing the demonstrators were finally cleanedout of there,” says Tiriac. “People are confusing democracy withanarchy. If I were President, I’d create the biggest police force inEurope. But people see police as power to oppress. So I’d changeuniform. Make them red or pink. Say, ‘These pink people are to defendmy son crossing the street.’ “
It is unclear how much Tiriac’s countrymen might be dismayedby his muscular view of democracy. Some Romanians, it appears, havenever trusted him anyway. “Among ordinary guys, he has always been verypopular,” says Michael Radelescu, a native Romanian who writes computersoftware and now lives in New York State. “But not so much amongintellectuals. Back during the Ceausescu period, anyone like Tiriac whotraveled outside the country a lot was assumed to be collaborating withthe regime. Whether it was true or not, I have no idea, but it was avery common opinion.” Now some Romanians object to Tiriac’sfriendliness with the Iliescu government. The leading opposition paper,Romania Libera, complained recently that the Prime Minister hadoverridden a government vote and privately doled out 14 of Bucharest’smost gracious old homes to “chosen ones”—including his friend Tiriac,who got long-term leases to two.
Tiriac is prowling the property of one of these now, alakefront house across from a compound of villas that Ceausescu onceinhabited. The place is handsome—five bedrooms, 7,000 square feet—buthe can’t move in until renovations are completed.” Integral inRevista PeopleAugust 05, 1991 Vol. 36 No. 4
John Simpson: Cum se explica ascensiunea rapida a lui Ion Iliescu in decembrie 1989? IonIliescu: Eram cunoscut ca fiind cel pe care Ceausescu l-a expulzat dela conducerea partidului inca din 1971 si exista o anumita simpatiepentru mine in diferite cercuri. Erau oameni care lucrasera cu mine inanii studentiei, apoi in miscarea de tineret, apoi in alte puncte aleadministratiei tarii in care am lucrat, in diferite judete in care amlucrat. Eram cunoscut in tara, iar acesta este primul aspect. Un altaspect era ca aveam unele conexiuni cu anumiti oameni, chiar cu doigenerali. Unul dintre ei era un fost ministru al Apararii, iar celalaltera seful Marelui Stat Major. Au fost niste discutii, dar fostulministru al Apararii de care vorbesc a murit in 1987, bolnav de cancer.Deci nimic concret nu s-a finalizat ca idee.
J.S.: Dar existati ca grup. I.I.: Nu, nu e vorba de asta. E prea mult sa vorbim de un grup. Au fost nisteintalniri la inceputul anilor ’80, trei-patru ne adunam cateodata ca sadiscutam despre eventuale posibilitati de a-l rasturna pe Ceausescu.Dar am fost descoperiti de Securitate si unul cate unul am fostizolati. Unul a murit, altul a inceput sa fie supravegheat, eu m-amaflat tot timpul sub supravegherea Securitatii, un altul a fost luatdin Bucuresti si trimis la Focsani si asa mai departe. Deci grupulca atare a fost desfiintat. Dar au existat si alte tentative. Oameniobisnuiti care au initiat anumite actiuni, dar fara nici un rezultat.Nu a fost ca in Portugalia, de exemplu, unde a avut loc o revolta amilitarilor, o lovitura de stat data de militari, care a deschisulterior calea transformarii democratice in aceasta tara. Acolo a fosto lovitura de stat care a fost urmata de un proces revolutionar detrecere de la dictatura la democratie. Noi n-am avut aceastaposibilitate. Singura cale care a fost posibila in Romania a fostaceasta revolta populara.
J.S.: Am fost aici indecembrie 1989 si imi amintesc cat de dificil era sa intelegi ce seintampla. Se auzeau nenumarate impuscaturi, armata si demonstrantiivorbeau cu totii despre actiunile Securitatii, despre diversiuni,oameni ucisi. Despre ce a fost vorba? I.I.: Dumneavoastravorbiti, de fapt, despre etapa a doua a evenimentelor din decembrie.Dupa ce Nicolae Ceausescu a parasit sediul Comitetului Central cu unelicopter, au urmat cinci sau sase ore de entuziasm general si euforie.Revolta oamenilor reusise. Oamenii reusisera sa-l indeparteze peCeausescu. Era un entuziasm general, fraternizare generala, unextraordinar sentiment de bucurie. Dar aceste sase ore au reprezentatun interval in care nimeni nu stia ce va urma. Deci cand am aparut latelevizor, in jur de ora 2.00, am lansat aceasta idee: “Ce avem defacut mai departe?”. Evident, dictatura fusese rasturnata sitrebuia sa facem ceva sa ne organizam. si i-am chemat in sediulComitetului Central pe cei care voiau sa faca ceva, sa organizeze ceva.Cand am ajuns la Comitetul Central, in jur de ora 5.00, acolo era oasemenea multime in piata… Cladirea fusese luata cu asalt demanifestanti, inauntru toate coridoarele si salile erau asa deaglomerate, ca nu se putea lucra nimic. Am aparut la balcon. Trebuie sastiti ca aveam doua mari tribune – balconul de la Comitetul Central siteleviziunea. Oamenii aplaudau sau, din contra, huiduiau. M-am adresat,asadar, multimii din piata cu aceasta idee de a avea alegeri libere inmartie sau, in orice caz, in primavara etc.
Apoi, in jur de5.00 si jumatate am gasit un birou si ne-am instalat acolo, vreo 15oameni, sa facem ceva. Am inceput sa scriem acea proclamatie catretara, sa vorbim adica despre Revolutie, scopul Revolutiei si programul Revolutiei. S-au conturat zece puncte, dar cu trei idei principale. Inprimul rand, sa trecem de la dictatura la democratie, la pluralismpolitic, cu alegeri libere, cu o noua Constitutie. Apoi, din punct devedere economic, sa trecem de la o economie de stat condusa prin metodeadministrative la o economie libera de piata si, nu in ultimul rand, saterminam cu izolarea internationala a Romaniei. Deci acestea aufost ideile fundamentale care s-au desprins in acel moment. Dar nu amreusit sa finalizam Proclamatia catre tara, ca in jur de 6.00 sijumatate au izbucnit impuscaturile si impresia noastra a fost ca auizbucnit chiar impotriva biroului in care ne aflam. Am plecat din acelbirou si am putut constata ca se tragea asupra intregii cladiri. Amparasit locul si ne-am reintalnit vreo douazeci de oameni in sediulteleviziunii, la etajul 11 al cladirii. Am finalizat Proclamatia subasediu, se tragea asupra noastra.
J.S.: Dar cine tragea? I.I.:Este o problema majora pentru noi toti. Cine a inceput? Parerea noastraeste ca niste oameni loiali lui Ceausescu au vrut sa stopeze incercareade alcatuire a unei noi structuri a puterii. Era un numar mic deprofesionisti pentru ca au starnit aceasta reactie in lant, multioameni au primit arme, nu era vorba numai de soldati, ci si de oameniobisnuiti. Cei care au intrat in Comitetul Central au primit arme si auinceput… De aici si suspiciunea generala “cine sunt teroristii?”.Pentru ca se spunea ca niste teroristi actioneaza impotriva Revolutiei,iar suspiciunea era generala: militarii s-au impuscat intre ei, civiliila fel. Deci spuneam ca am terminat sub gloante acest document(Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salavarii Nationale –n.r.) si, dupa ce i-am dat citire la televiziune, la miezul noptii, amstat toata noaptea la etajul 11 al televiziunii, sub gloante. Aaparut chiar un elicopter care a deschis focul asupra noastra, iar maitarziu, dupa mai multi ani, un ofiter care s-a aflat in acel elicoptera declarat ca primisera ordin sa deschida focul de la comandamentulaviatiei militare sub cuvant ca televiziunea ar fi fost ocupata deteroristi. Era o confuzie totala. Din acest motiv, dupa doua sau treizile de asemenea diversiune terorista, am luat decizia de a organizaprocesul lui Ceausescu.
J.S.: Nu prea a fost un proces. I.I.: A fost un proces.
J.S.: Dar nu a fost un proces adevarat, vreau sa spun, se tipa la Ceausescu in sala de judecata. I.I.: Era o situatie exceptionala in conditii exceptionale.
J.S.: De fapt, un act
destul de rusinos, nu-i asa? I.I.: Da. Dar din punct de vedere politic noi am spus ca am fi preferat sa fiavut conditii pentru un proces deschis, dar in acest timp mureauoameni. Am luat acele decizii in acele conditii. Intrebarea era cum saoprim acea diversiune terorista. si, de fapt, decizia s-a doveditcorecta. A doua zi dupa proces…
J.S.: A cui a fost decizia? A fost decizia dumneavoastra sau a fost o decizie de grup? I.I.: A fost o decizie luata in grup, sase-sapte oameni am decis.
J.S.: Dar ati decis in esenta ca el (Ceausescu – n.r.) trebuie executat. I.I.: Nu. Am decis sa organizam procesul.
J.S.: Da, dar care putea fi rezultatul procesului? Era putin probabil sa fie gasit nevinovat… I.I.: Cred ca puteti intelege asta… nici un alt tribunal, nici o alta curte nu ar fi putut lua alta hotarare.
J.S.: Deci in esenta a fost vorba despre hotararea de a-l executa. I.I.: Hotararea tribunalului s-a dat in baza legislatiei lui Ceausescu.
J.S.: A fost o afacere urata, nu-i asa? si impuscarea lui a fost o afacere urata. I.I.: Sa stiti ca, daca ar fi fost prins in 22 decembrie in piata ComitetuluiCentral, oamenii l-ar fi linsat. Aceasta era atmosfera din tara. Dupaexecutie am avut acel film facut de neprofesionisti, care arataprocesul si executia. Dar initial imaginile cele mai socante, cu ceidoi executati, au fost inlaturate la difuzare. Dar oamenii se indoiauca Ceausescu a fost executat si au cerut prezentarea integrala ainregistrarii cu moartea sotilor Ceausescu la televiziunea publica.Aceasta era atmosfera in tara.
J.S.: Inteleg ca nu afost usor, ca totul era confuz si violent in atmosfera acelor zile, darchiar si in acele conditii, daca va uitati inapoi, trebuie ca vaspuneti: “Nu a fost bine, nu a fost decent, nu arata a fi corect”… I.I.: Sa vorbim despre decenta, in conditiile in care un dictator incerca safoloseasca forta impotriva unei revolte populare, impotriva oamenilorcare se revoltau!? A vorbi despre decenta in legatura cu modul in caretrebuie tratat un dictator este chiar…
J.S.: As mutadiscutia si la alt subiect, care, de asemenea, n-a aratat prea bine lamomentul la care s-a intamplat. Ma refer la momentul in care, capresedinte, ati chemat minerii ca sa rezolve problema manifestatiiloranticomuniste din Bucuresti. I.I.: Nu am chemat minerii.
J.S.: Dar ei au venit. Ascultau ordine si erau echipati cu bate si se stia exact la ce trebuie sa se astepte lumea de la ei. I.I.: Ati fost cumva in Bucuresti la data de 13 iunie 1990? Era deja la treisaptamani dupa alegeri. Primele alegeri libere din Romania,prezidentiale si parlamentare! Deci la trei saptamani dupa alegeri oasemenea manifestatie anarhista in centrul Capitalei, cu devastareacladirilor Politiei, a Ministerului de Interne, a televiziunii publice.A fost revolta poporului: “Cine sunt acesti oameni?! Cum e posibil?!”.Minerii au fost numai o parte din cei care din Bucuresti sau din afaraBucurestiului au venit in Capitala sa ajute autoritatile sa elimineaceasta rascoala anarhica.
J.S.: Dumnevoastra i-ati chemat? I.I.: Nu. Au venit singuri.Eu doar m-am adresat populatiei Bucurestiului spunand ca ne aflam subasaltul unor activitati care seamana cu cele ale Garzii de Fier,fascistii romani, asa cum s-a intamplat in 1941. si atunci Antonescu siArmata au fost obligati sa lichideze rebeliunea legionara prin forta.
J.S.:Dar acestia nu erau fascisti. Acestia erau oameni care spuneau ca eratiprea comunist si ca nu faceati decat sa calcati pe urmele luiCeausescu. De aceea demonstrau. si cand au aparut batausii, foarteneplacut, ma bucur ca spuneti ca nu i-ati chemat, ar fi fost rau,oamenii au fost loviti. A fost un episod foarte urat, nu-i asa? I.I.: Nu a fost un moment placut. Dar atunci nu aveam politie, nu aveam niciun fel de forta capabila sa asigure ordinea in tara si in oras. Iaroamenii erau nemultumiti – cum e posibil? In timpul campanieielectorale, centrul Bucurestiului, Piata Universitatii, fusese ocupat.Ma rog, nu era legal, dar cine sa faca in asa fel incat legea sa fierespectata? Dumneavoastra, britanicii, ati accepta ocuparea TrafalgarSquare de la Londra vreme de o luna, o luna si jumatate si politia sanu faca nimic?
J.S.: Asa spuneau si autoritatile chineze despre Piata Tien an Men in 1989. I.I.: Poate, poate…
J.S.: Si este vorba si despre ceea ce oamenii vor sa manifeste, iar acest lucru este bine inteles in Europa. I.I.: Dar nu a fost in acest fel (ca in Piata Tien an Men). La noi era dupace se tinusera alegeri libere. Populatia astepta sa se intre intr-unmod de viata normal, si nu prelungirea unor manifestari anarhiste.
J.S.:Dar unii oameni spun ca totul a fost cauzat de faptul ca ati ajuns laputere intr-un mod atat de straniu in 1989, printr-un plan bineinchegat, si din cauza faptului ca nu erati de fapt atat dereprezentativ, ci continuatorul regimului Ceausescu, doar ca ceva maisimpatic. I.I.: Cu 85% din voturile populatiei nu eramreprezentativ?! Am fost trei candidati la alegerile din 20 mai 1990 siam castigat alegerile cu 85% din voturi.
J.S.: Ceausescu obisnuia sa obtina 90% din voturi. I.I.: In ce conditii?
J.S.: In conditii diferite, e drept. I.I.: Ei bine, noi avuseseram alegeri libere. In timpul lui Ceausescu nici macar nu existau alte partide.
J.S.: Aceasta perioada de dupa rasturnarea lui Ceausescu a fost de-a dreptul salbatica, nu credeti? I.I.: Asa a fost, intr-adevar. Am avut de platit mult nu numai in timpulregimului lui Ceausescu, dar si dupa. Procesul de transformare asocietatii s-a dovedit foarte dificil.
J.S.: La 20 deani de la Revolutie, multi romani au sentimentul ca nimic nu a fostclarificat. De exemplu, doar doi responsabili pentru represiuneaviolenta de la Timisoara au fost condamnati pentru ca si-au ucisconcetatenii (generalii Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu –n.r.). I.I.: Se pare ca o astfel de problema nu se punenumai pentru Romania. Nu e o chestiune atat de simpla sa reorganizezi ointreaga societate si intreaga viata sociala. Cred ca principalarealizare a Revolutiei este libertatea. Libertatea de a vorbi, de agandi, libertatea organizatiilor, posibilitatea de a-ti exprimaoptiunile si de a-ti promova propriile interese. Noi am reorganizatcadrul general al vietii politice. Romania este acum o tara democraticacu un sistem democratic, cu partide politice, alegeri libere si oorganizare a statului potrivit principiilor democratice recunoscute.Sigur ca mai sunt multe de facut, dar situatia s-a schimbat in maremasura. Cea mai dificila problema s-a dovedit a fi reorganizareaeconomiei si a vietii sociale a poporului.
J.S.: Maieste un aspect care nu a fost rezolvat. Ma refer la principiul numitdomnia legii. Ati fost personal anchetat din 2005 pana in urma cucateva luni si acuzatiile impotriva dumneavoastra au disparut.Iertati-ma ca spun asta, dar sunt oameni in aceasta tara care spun caar trebui sa fiti in inchisoare. I.I.: Acestea suntchestiuni de natura politica. Cine ar putea sa ma judece pe mine inlegatura cu Revolutia romana? Sa fim seriosi! Tot poporul a simtit caam facut sacrificii de-a lungul intregii mele vieti si ca in zileleRevolutiei m-am implicat in tot acest proces de transformare a tarii. Aexprima dubii cu privire la rolul meu in Revolutie este o chestiune pecare nimeni in Romania nu ar putea sa o ia in serios!
J.S.:Dar as vrea sa ma intorc la aceasta ultima intrebare a mea, cea mailipsita de politete dintre toate, va rog sa ma iertati. Sunt oameni inaceasta tara care spun ca se cuvenea sa fiti condamnat si inchis si ca,daca nu se intampla asa, acest fapt este cauzat de esecul sistemuluijudiciar al tarii. I.I.: Eu sa fiu in inchisoare?! Cine este… cine se gandeste la asta?
J.S.: Vreti sa va dam numele? Am vorbit cu o multime de oameni. I.I.: Cei care ridica o astfel de problema nu sunt oameni normali. Dacacineva ar incerca asa ceva, ar provoca un protest general in intreagatara.
J.S.: Dar acest lucru nu este un motiv ca sa nu se intample asta. I.I.: A-l privi pe Iliescu ca fiind responsabil pentru cei care au murit inRevolutie?! Eu am fost o tinta a celor care trageau in zileleRevolutiei, si nu organizatorul…
J.S.: … acelei lovituri de stat… I.I.: … acelei diversiuni teroriste. A fost o diversiune indreptata impotrivanoastra, a celor care am organizat prima structura provizorie a noiiputeri. Este vorba numai de…
J.S.: Inamici? I.I.: Sunt doar activitati politice ale unor oameni lipsiti de orice ratiune.
12 ianuarie 1990. “Îl vreţi pe Iliescu jos?” Zi de doliu naţional, oamenii depunea flori, aprindea lumânări, plângeau, comentând declaraţiile liderilor FSN, în presa straină, prin care aceştia nu se deziceau de comunism. Din Piaţa Universităţii, se creează o coloană care creşte, ajungând la Palatul Victoriei, unde se cere dialog cu reprezentantii Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN). Cererile manifestanţilor: alegeri libere sub egida ONU, adevărul despre terorişti, despre numărul real al victimelor revoluţiei, aflarea şi pedepsirea vinovaţilor, scoaterea în afara legii a PCR şi distribuirea patrimoniului său către toate partidele nou create, reintroducerea pedepsei cu moartea (în scopul pedepsirii teroriştilor), declaraţii publice ferme ale noilor conducători cu privire la opţiunile lor politice şi la poziţia lor faţă de comunism.
Forţat de protestatarii din Piaţa Victoriei, la 12 ianuarie 1990, spre seară, Ion Iliescu adoptă 2 decrete: scoaterea în afara legii a PCR şi reintroducerea pedepsei cu moartea; s-a hotărât şi organizarea unui referendum, pe 28 ianuarie, pentru aprobarea celor 2 decrete – doar primul punct a fost acceptat.
23 ianuarie 1990. “Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush!” CFSN – condus de Ion Iliescu şi creat in ziua de 22 decembrie 1989, ca o forţă politică provizorie cu rolul de a gestiona “vidul de putere” şi de a organiza primele alegeri libere – îşi anunţă participarea la alegeri. Ion Iliescu Susţine pretentiile Frontului de a participa la alegeri, nu neaparat ca “partid politic in sensul istoric şi depaşit al termenului”, ci ca o mişcare cu caracter “larg democratic”; lanseaza conceptul “democraţiei originale”.
28 ianuarie 1990. “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da dom’le cu sula-n coaste!” In Piaţa Victoriei, miting al partidelor istorice, care adună zeci de mii de oameni ingrijoraţi de semnele tot mai clare de deviere comunista ale Frontului şi de hotararea acestuia de a se transforma in partid. Conducerea FSN a organizat o contra-manifestaţie, aducandu-şi, tot în Piaţa Victoriei, în partea stangă a palatului susţinătorii, muncitori de la toate marile intreprinderi: I.M.G.B., I.C.T.B., Vulcan, Griviţa Roşie, Electroaparataj. S-a cerut insistent transmisie televizată, in direct; Televiziunea Română “Liberă” a răspuns că nu se poate filma pentru că este ceaţă; la căderea serii, grupuri compacte atacă sediul Guvernului. In final, au loc tratative intre partidele istorice şi Front. Infuriindu-se pe liderul P.N.Ţ. Corneliu Coposu, care incerca să-l determine să nu transforme F.S.N. in partid politic, Iliescu a bătut cu pumnul in masa: “Doomnu Copoiu, doooomnuu Copoiu, nu mai imi da domle cu sula-n coaste!”.
29 ianuarie 1990. “Noi muncim nu gândim” Prima mineriadă. In urma apelurilor lansate de Ion Iliescu la radio şi televiziune, ca muncitorii să vină să apere democraţia şi Frontul, în dimineaţa zilei de 29 ianuarie 1990, Bucureştiul va fi invadat de peste 5.000 de mineri din Valea Jiului, înarmaţi cu bâte, lanţuri, topoare, să “restabileasca ordinea” şi să “apere” Frontul de partidele istorice. Devastează sediile principalelor partide de opoziţie şi bat oamenii pe stradă pentru singura vină de a purta blugi, ochelari sau de a avea figuri de intelectuali: “Moarte intelectualilor!”
8 februarie 1990. “FSN, FSN du-te in URSS” Manifestaţie în Piaţa Victoriei, împotriva comunismului, a securităţii şi a restauraţiei. Activiştii din conducerea FSN încercau, prin toate mijloacele, să conserve comunismul, dându-i o faţă umană, refuzau să dea informaţii despre Securitate, să deschidă arhivele, sau să prezinte un plan de înlăturare a celor compromişi. Conform scenarilor deja cunoscute, agitatorii infiltraţi vor conduce la escaladarea violenţei, la atacarea cladirii guvernului, şi la arestarea a 102 persoane.
11 martie 1990. “Apel din Timişoara, trezeste, Doamne, ţara” La Timişoara are loc un mare miting, prin care oraşul-simbol al Revoluţiei Române lanseaza Proclamaţia de la Timişoara, chemând, în numele idealurilor revoluţiei, întreaga ţară să susţină realizarea lor: democratizare, privatizare, distrugerea structurilor securisto-comuniste, convieţuirea tuturor naţionalitaţilor. Deja celebrul punct 8 cerea “ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate”.
In timp ce pe site-ul anti-Basescu se lafaie multimea de intelectuali cu fundul in trei luntri, gen Plesu, Liiceanu, Cartarescu, Dinescu, Weber si Mungiu, pe blogul sau personal, Ion Iliescu ii face lui Traian Basescu o foto-urare de ziua lui. Vrand sa fie “inspirat”, postaciul de serviciu al lui Iliescu il asemuieste pe Basescu chiar cu Ceausescu, fara sa-si dea seama ca a intins franghia in casa spazuratului. Daca ii apartine insa lui Iliescu postarea, insemana ca saracul chiar a dat in Alzheimer din moment ce a uitat vremurile de aur cand era baiat de mingi pentru nea Nicu si coana Leana, si el si Nina. Sa-i aduc eu aminte:
Preşedintele Traian Băsescu l-a nominalizat ieri pe economistul Lucian Croitoru pentru funcţia de premier al Romåniei, după cum a publicat ziarul „Curentul“, în premieră în presa romånă. Şeful statului a explicat că nu are acelaşi punct de vedere cu partidele referitoare la persoana de care este nevoie pentru formarea unui Guvern „în timp de criză economică, peste care s-a suprapus o criză politică“, aşa încåt a decis că nu mai poate să prelungească perioada de incertitudine şi să propună un nume. Despre Lucian Croitoru, Traian Băsescu a spus că acesta „corespunde unuia dintre dezideratele partidelor, mai puţin al PD-L, de desemnare a unui prim-ministru care să nu fie membru al niciunui partid“. Băsescu a optat pentru Croitoru atåt în pofida cererii vehemente a Coaliţiei PSD-PC-PNL-UDMR pentru Klaus Johannis, cåt şi împotriva propunerii PD-L, care venea de la grupul ideologic condus de Valeriu Stoica şi grupul de interese al GDS, respectiv controversata Monica Macovei. Preşedintele a înţeles că o asemenea nominalizare neinspirată ar fi prelungit criza politică şi ar fi născut noi convulsiuni în societate. Traian Băsescu a precizat că a lucrat cu Lucian Croitoru în timpul Guvernului Isărescu, cånd premierul desemnat joi răspundea de relaţia cu Banca Mondială. „Am rămas cu o impresie de profund profesionalism“, a declarat şeful statului. Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, se remarcă prin studii în Statele Unite, Marea Britanie şi Austria. Din punct de vedere politic el răspunde exact solicitărilor Coaliţiei anti-Băsescu: este un tehnocrat pur, spre deosebire de opţiunea Klaus Johannis, primarul Sibiului cercetat de DNA, care reprezintă formaţiunea politică a etnicilor germani (FDGR). În favoarea lui „Johannis-şase Case“ s-au antrenat zilele acestea toate forţele active şi în rezervă din presa aservită mogulilor. Cu o prestaţie total nedeontologică s-a evidenţiat analistul de serviciu al lui Sorin Ovidiu Vîntu, Emil Hurezeanu, care este prieten şi la toartă şi la filiaţie cu Johannis şi chiar mai vechi propagandist al candidatului, tot pe acelaşi post, Realitatea TV, dacă ne aducem aminte de transmisia în direct mai veche, din vârful dealului de la Jina, când, împreună cu Mircea Dinescu şi Adrian Ursu, îi sugerau să candideze la preşedinţie. Conform surselor Curentul, iepurele Coaliţiei 322, Johannis, era prevăzut de fapt drept candidat-capcană pentru Băsescu, la preşedinţie. Drept urmare, Coaliţia anti-Băsescu – mai puţin UDMR, care joacă întotdeauna la trei capete – se va opune din răsputeri nominalizării preşedintelui, Lucian Croitoru. Problema o constituie însă şahul în care Băsescu a reuşit să-i bage pe mogulienii Geoană-Voiculescu-Patriciu-Marko: dacă nu îl acceptă pe Lucian Croitoru, după cum a anunţat deja şeful Senatului şi al PSD, Mircea Geoană, vor fi obligaţi să-l accepte, interimar, tot pe Emil Boc.
Geoană l-ar putea susţine pe Boc
Parlamentul este nevoit să valideze rapid un Cabinet, în măsura în care, până la prezidenţiale, va ajunge în situaţia să o facă, dacă doreşte ca Guvernul Boc să plece până în 22 noiembrie, ipoteza dizolvării Legislativului fiind imposibilă în ultimele şase luni din mandatul şefului statului, se arată într-o analiză a Mediafax. Din lectura Constituţiei se poate înţelege că, în situaţia actuală, Legislativul poate respinge oricâte propuneri de Cabinet, iar preşedintele poate face orice desemnare de premier, întrucât varianta dizolvării Parlamentului nu există. În tot acest timp, Cabinetul Boc poate rămâne interimar, cu atribuţii limitate. Constituţia prevede, la articolul 103, că, după desemnarea de către şeful statului pentru funcţia de premier, „candidatul (..) va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului“. Conform legii fundamentale, refuzul de a acorda încrederea unui Cabinet timp de 60 de zile şi numai după respingerea a cel puţin două propuneri în acest sens aduce, în principiu, dizolvarea Parlamentului. „După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură“, se arată în primul alineat al articolului 89 al Constituţiei.
Mat sau pat constituţional
Situaţia nu este însă valabilă în acest moment întrucât, în cuprinsul aceluiaşi articol, la alineatul al treilea apar câteva excepţii de la posibilitatea ca şeful statului să dizolve Parlamentul, între care şi cea care prevede că Legislativul nu poate fi dizolvat „În ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui“. În aceste condiţii, până ce viitorul preşedinte al României – ales în urma scrutinului din 22 noiembrie cu un eventual al doilea tur, în 6 decembrie – nu depune jurământul, Parlamentul ar putea respinge oricâte cereri de investitură, iar preşedintele poate face oricâte propuneri, varianta dizolvării Legislativului nefiind posibilă. Astfel, constituţional, singura modalitate prin care miniştrii demişi din Cabinetul Boc 2 pot înceta să mai ocupe funcţiile este ca Parlamentul să acorde votul de încredere unuia din premierii desemnaţi de preşedintele Băsescu şi echipei acestuia, respectiv lui Lucian Croitoru. Până când eventuala nouă formulă a Cabinetului va fi acceptată de Parlament şi va depune jurământul, miniştrii şi actualul şef al Executivului vor rămâne în funcţie. Pentru ca un Cabinet să primească votul de înceredere, ar fi nevoie de 236 de voturi în Parlament, adică jumătate plus unu din totalul de 471 de deputaţi şi senatori, arată jurnalistul Ovidiu Vanghele, în încheierea analizei sale pentru Mediafax. Oricum va fi, Băsescu, dacă va fi reales, poate antrena scena politică spre dizolvarea Parlamentului şi generarea de alegeri anticipate în primele trei luni ale anului viitor. PS: Relatare nu inseamna sustinere. Comentarii la
Ieri dimineaţă, Crin Antonescu a ieşit public pentru a dezminţi lista împărţirii ministerelor guvernului Johannis, publicată în exclusivitate de „Curentul“. Cu o venă zbătåndu-i-se la tåmplă, cu faţa vånătă, Crin a încercat, neconvingător, să nege datele prezentate de noi, pretinzånd că lista ar fi fost alta – fără a fi în stare să precizeze varianta „reală“. Aşa cum anticipam de ieri, Traian Băsescu a mutat şi a tăiat macaroana lu’ Obama al Romåniei, cum a fost prezentat Johannis, de către comentatorii duşi cu pluta care suferă de orbul găinilor. Obama al Romåniei a fost deja prim-ministru şi nu va mai fi vreodată. Cititorii noştri au înţeles, desigur, despre cine e vorba – Obama de Dåmboviţa, „negrul“ nostru autohton a fost Adrian Năstase. Romånii sunt protocronişti dintotdeauna aşa că nimic nou sub soare nu apare în lume înainte să nu experimentăm noi, de la „Revoluţia la televizor“ din 1989, la „Revoluţia Orange“ – al cărei model a fost Piaţa Universităţii. Revenind la evenimentele actuale, aceleaşi surse care ne-au dezvăluit în premieră proiectul guvernului Johannis ne-au adus la cunoştinţă şi proiecţiile de viitor ale actualei evoluţii politice. Premierul desemnat ieri de Traian Băsescu, specialistul Lucian Croitoru, prezentat tot de „Curentul“ în premieră, ca viitor premier, nu va trece de Parlament, deoarece Coaliţia PSD-PNL-UDMR nu poate renunţa cu niciun chip la lista lor, impusă de cercurile de interese obscure care dirijează de fapt aşa-zisele partide (după cum a subliniat chiar Miron Mitrea, un lider de vårf al PSD). Peste 10 zile, va fi desemnat apoi în plină campanie electorală, nu va trece nici acesta, astfel că, imediat după alegerile prezidenţiale, Băsescu va dizolva Parlamentul şi se va încerca reaşezarea sistemului politic, mai mult ca sigur într-o formulă unicamerală. Apele se vor separa, taberele se vor contura mai clar ca niciodată, dosarele penale ale lui Patriciu vor intra în sfårşit pe rol, publicaţiile lui Vîntu vor intra în faliment, se va edifica o nouă mafie financiar-politică, cu lupi tineri, crescuţi în cuştile unora ca Voiculescu, dar clasa politică va fi consumată de propria ambiţie deşartă de a menţine ţara în sclavie financiară şi subjugare ideologică. Insule de rezistenţă şi libertate se vor crea datorită emergenţei noilor tehnologii mediatice şi a creşterii rolului social-networking, o Romånie virtuală va începe să se edifice şi apoi să se reverse în spaţiul real odată cu smochinirea şi uscarea mumiei lui Ion Iliescu – scheletul împuţit din debaraua întregului actual sistem politic, Tătucul sovietic cu måinile roşii de sånge pånă la cot, care a avut o contribuţie în lansarea tuturor actualilor reprezentanţi de vårf ai clasei politice – de la Petre Roman Neulander la Năstase – Obama de Romånia, de la Emil Constantinescu, partenerul său de astăzi la Traian Băsescu, fost comunist, fost fesenist, actual liber schimbist, înconjurat tot de cadre şi ideologi (gen Tismăneanu) crescuţi în pepiniera neo-kominternistă regurgitată de cårpa kaghebistă… Update: sursele noastre sunt confirmate de prestigiosul canal de informaţii Al Jazeera, care, în ediţia sa de ieri, anticipa că actualul guvern interimar Boc va funcţiona şi pe mai departe şi va organiza campania prezidenţială.
Cezar Ivanescu: Scurtă istorie a conflictului meu cu Mircea Dinescu
Mircea Dinescu a intrat în literatură ca un discipol al meu, chiar titlul primului său volum de versuri, Elegii de cînd eram mai tînăr, preia un vers din poemul meu, Amintirea Paradisului, „Cînd eram mai tînăr şi la trup curat…“. Relaţia armonioasă, de reciprocă simpatie a durat destul de mult, culminînd cu o întîmplare hazlie, petrecută în 1975, la Alba-Iulia, unde ne aflam invitaţi mulţi scriitori români cu prilejul sărbătoririi oficiale a împlinirii a 375 de ani de la Prima Unire a Ţărilor Româneşti, împlinită de Mihai Viteazul.
Atunci Mircea Dinescu chiar s-a bătut cu un coleg (Mihai Gavril), amîndoi în stare de ebrietate, apărîndu-mi, chipurile, onoarea. Cînd a intervenit securistul oficial care călătorea cu noi, scriitorii, în autobuz, şi a încercat să-i despartă, toţi trei şi Mircea Dinescu şi securistul oficial au invocat numele cîte unui şef din Securitate, „eu sînt dintre oamenii lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“, „eu dintre ai lui cutare“. La acea vreme credeam ca e vorba de o pură retorică, acum îmi dau seama că mă înşelam amarnic…
Din 1975, pînă în toamna lui 1979, am locuit şi eu şi Mircea Dinescu la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia, eu fiind protejat de Maestrul meu, Marin Preda, şi urît de mai toţi colegii întrucît nu eram băutor de alcool, eram mintea trează care veghea în preajma lui Marin Preda. Tot în 1975, pe coperta a IV-a a cărţii mele Rod III (Ed. C.R., 1975), Marin Preda a semnat singurul său text în care recunoaşte „o adevărată voce de mare poet“ la un contemporan al său.
Sintagma „mare poet“ mi-a creat adversităţi durabile în lumea literară şi a coincis cu începutul ascensiunii sociale a lui Mircea Dinescu: secretar UTC la USR, apoi membru PCR şi student la „Ştefan Gheorghiu“.
În 1980, după moartea lui Marin Preda, am publicat în revista „Luceafărul“ scrisoarea testamentară pe care mi-o lăsase Maestrul meu din primăvara anului 1979 şi i-am considerat vinovaţi pe toţi acei care, în ultima zi din viaţa marelui scriitor, au contribuit într-un fel la producerea tragicului deznodămînt, printre ei numărîndu-se şi Mircea Dinescu.
Am reluat toate acuzaţiile în cartea mea Pentru Marin Preda (Ed. Timpul, Iaşi, 1996).
În 1981 am fost martorul prozatorului Iulian Neacşu în procesul pe care acesta l-a intentat numiţilor Dinescu Mircea şi Dorin Tudoran, proces finalizat cu condamnarea celor doi…
În 1990, Mircea Dinescu, „disidentul“ făcînd parte din grupul de la Comana condus de Gheorghe (Gogu) Rădulescu, ajunge Preşedinte (provizoriu şi apoi ales) al USR şi-mi desface în mod abuziv contractul de muncă (redactor la revista „Luceafărul“ a USR), fiind obligat să declar greva foamei în 5 ian. 1990.
Am plecat din USR şi am reîntemeiat Societatea Scriitorilor Români (cu aproape 1000 de membri).
După mineriada din 14 iunie 1990, am zăcut bolnav aproape doi ani (fiind bătut bestial de mineri), sediul şi arhivele Societăţii Scriitorilor Români au fost distruse iar eu am revenit în USR chemat de Laurenţiu Ulici, Preşedinte interimar al USR după ce Mircea Dinescu a plecat fără să-şi încheie mandatul şi aducând USR în pragul falimentului.
Nu s-a făcut niciodată o anchetă serioasă privind ilegalităţile comise la USR în perioada în care a fost Preşedinte Mircea Dinescu.
În 2005 l-am anunţat pe Eugen Uricaru, Preşedintele în funcţie al USR, că voi candida la preşedenţia USR (iunie 2005). Într-o zi stînd de vorbă cu Eugen Uricaru în biroul său, în prezenţa mai multor martori, Eugen Uricaru a rostit ceva de genul: „ei, dragă, în 1990 cînd scriai în «Baricada» şi-l înjurai pe Dinescu, credeam şi eu ca atîţia alţii că eşti nebun, dar acuma îmi dau seama că dacă Dinescu nu risipea banii Uniunii, astăzi am fi dat lefuri (şi încă mari) scriitorilor…“
La scurt timp a venit verdictul de la CNSAS, că Eugen Uricaru a făcut poliţie politică, verdict neprobat în niciun fel.
Mi-am exprimat clar încă din 2005, în presă, neîncrederea în CNSAS atît timp cît în Colegiul acestei instituţii este cel puţin un securist, Mircea Dinescu.
Semnalez similaritatea situaţiilor: şi în 1990, şi în 2008, aflat într-o poziţie-cheie, Mircea Dinescu se răzbună comiţînd o ilegalitate.
Dacă în 1990, în România domnea o stare generală de anomie, azi ne pretindem un stat democratic, de drept, un stat european.
Cum e posibil atunci ca un individ periculos, care sfidează legile, să fie în continuare tolerat în funcţii importante, liber să decidă, după bunul său plac, destinul unor oameni?
Cezar Ivănescu,
Bucureşti, aprilie 2008 Foto: Mircea Dinescu intampinandu-l pe Nicoale Ceausescu cu pixul in mana
FOTO-DOCUMENT: Cezar Ivanescu catre ministrul FSN Andrei Plesu: “Nu stiu daca functia ti-a creat organul… fiind, probabil, prea ocupat Domnia Ta sa “dai o paine” calailor culturii romane, (de la Gogu Radulescu, cel care ne dadea deunazi lectii ideologice in “Romania literara”, si Heghedus, pana la sobolanul Serban Velescu, omul care l-a cenzurat pe Noica… Cugeta, iubite Domn, la erotismul pervers dintre om si masca (persona) si incearca sa vezi daca rolul nu te-a batjocorit deja, cumva…
Cezar Ivănescu: „Nu mi-am cîştigat pîinea în ţara mea ca agent dublu (D. Deşliu, M. Dinescu)“.
Scrisoare deschisa adresată Preşedintelui CPUN, I. Iliescu Domniei-Sale Domnului Preşedinte al C.P.U.N., Ion lliescu
Iubite Domn,
Am dorit mult în ultima vreme să vă întîlnesc spre a vă dărui două dintre ultimele cărţi de poeme însoţite de cîte o dedicaţie.
Dorinţa aceasta mă ţine cam din toamna anului trecut, cînd o distinsă doamnă poetă, redactor la Editura Tehnică al cărei director eraţi, a încercat de cîteva ori să-mi favorizeze această întîlnire, dar fatalitatea sau poate numai starea precară a sănătăţii mele au făcut să nu vă pot vedea.
Darul meu se voia, la acea vreme, un omagiu intim adus prezenţei Domniei-Voastre printre noi, scriitorii şi ziariştii care lucram în sinistrul Combinat „Casa Scînteii“…
Primiţi-l deci cu întîrziere, cum veţi primi, sper, şi cele două cărţi…
Apoi a venit Revoluţia şi, în mod firesc, m-aş fi adăugat alături de Domnia Voastră pe „lista rămasă deschisă“ a C.F.S.N. dacă prezenţa tot pe acea listă a unor oportunişti notorii (Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Ana Blandiana) lipsiţi de valoare literară nu m-ar fi obstaculat…
Nu mi-am cîştigat pîinea în ţara mea ca agent dublu (Dan Deşliu, Mircea Dinescu) şi dacă nu m-am dezonorat sub regimul comunist, atacat uneori şi de „Scînteia” şi de „Europa Liberă“ simultan, nu am acceptat, normal, să mă dezonorez sub un regim provizoriu democratic alăturîndu-mă unor inşi care nu au decît interese şi cărora nu le pasă de cauza poporului român.
Unul dintre aceşti inşi, Mircea Dinescu, posedind o mamă-soacră cetăţeancă sovietică şi un tată-socru maghiar, a ajuns (noi ştim cum !) în fruntea stalinistei instituţii care este Uniunea Scriitorilor din România, burduşită de securişti şi de textieri de muzică uşoară…
Imunda lui prezenţă în Parlament a determinat recent ca decretul-lege privind timbrul literar să se formuleze împotriva dispoziţiilor legale (vedeţi, vă rog, Domnule Preşedinte, explicaţiile juridice alăturate)… şi aceasta e doar ultima ilegalitate mijlocită da acest ins… De la înscăunarea sa ca Preşedinte provizoriu al Uniunii Scriitorilor din România şi pînă acum s-au comis atîtea ilegalităţi (dacă ar fi numai : 1. desfacerea ilegală a contractului nostru de muncă de la revista „Luceafărul“ şi 2. evacuarea abuzivă şi ocuparea de către M. D. a vilei din Brîncuţelor) încît vă cer imperios deschiderea unei anchete a guvernului la Uniunea Scriitorilor, pe de o parte, şi de asemenea modificarea formulării decretului-lege asupra timbrului literar.
Pînă la terminarea anchetei, v-aş ruga să se interzică acestui troglodit care se scarpină tot timpul în capu-i găunos să mai maculeze cu prezenţa-i incinta Parlamentului. Cînd asemenea huligani (tovarăşul P.C.R.-ist Mircea Dinescu a suferit mai de mult o condamnare pentru huliganism în bandă) nu vă vor mai sta în preajmă, poată vom reuşi să vă contactăm…
Cu dragoste şi cu scuzele de rigoare pentru a vă fi răpit timpul cu această epistolă.
CEZAR IVĂNESCU Preşedintele interimar al Societăţii Scriitorilor Români
Aparuta si in ziarul Baricada, ediţia din 27.III.1990
Cezar Ivanescu – cant crestin: NOTA: Materialele de mai sus nu pot fi reproduse fara acordul fiicei poetului. Pentru aceasta gasiti coordonatele la https://cezar-ivanescu.blogspot.com/
Despre arbitrii morali… de Radu Portocală Găsesc din întîmplare un vechi interviu luat dlui Andrei Pleşu de către Andrei Cornea pentru revista “22″ (13-19 aprilie 1994). Cred că merită readuse în memorie două pasaje care arată în ce măsură timpul (şi nu numai!) poate schimba şi oamenii şi opiniile lor. “Aş mai aminti şi pe dl Mircea Mihăieş, specialistul în proastă dispoziţie de la «România Literară», care în numele unei autorităţi politice şi morale încă nedovedite, întreţine o rubrică monotonă «de opoziţie», pe care o simt inautentică: e intransigenţa vitejilor «de după război», care vor să se acrediteze în lumea bună.” Dl Mihăieş nu s-a schimbat nici în ce priveşte proasta dispoziţie cronică, nici în ce priveşte monotonia. Între timp însă, dl Pleşu a acceptat să-i fie coleg la ICR, iar dna Pleşu să-i fie subordonată. “Desptre tristul grup de bezmetici de la «Cuvântul» (mai există?), care au publicat o colecţie de insanităţi sub titlul «Cazul Pleşu», nu mai vorbesc…” Şi iată că Ioan Buduca, pe atunci redactor-şef al tristului grup de bezmetici, a uitat în asemenea măsură vechea insultă încît anul trecut a sărit ca ars să-l apere pe dl Pleşu împotriva mea, agresorul mitoman. Se vede treaba că bursele (sau perspectiva lor) au darul să şteargă memoriile…
Consilierul de Radu Portocală Aş vrea să-mi spună cineva că presa minte, sau că nu mai ştiu să citesc, sau pur şi simplu că am visat – orice care ar putea să anuleze senzaţia de gol amar care s-a aşezat în mine după ce am aflat că Petre Roman a devenit consilierul politic şi strategul lui Crin Antonescu. Omul a cărui familie a contribuit la distrugerea vechiului Partid Naţional Liberal şi la moartea membrilor săi de frunte; omul care a fost un privilegiat al regimului comunist; omul care s-a aflat la un pas de înrudirea cu clanul Ceauşescu; omul în care s-a avut destulă încredere pentru a fi cooptat ca actor de prim rang în mascarada din decembrie 1989; omul care a participat la omorîrea cuplului Ceauşescu; omul care i s-a subordonat fără să crîcnească lui Ion Iliescu, pînă cînd a fost data afară pe uşa din dos; omul care a condus guvernul mineriadei din iunie 1990; omul care l-a reactivat pe spionul Mihai Caraman, provocînd indignarea Occidentului; omul pe care fostul său adjunct, Adrian Vilău, l-a acuzat în public că a lucrat pentru o putere străină; omul care a minţit de cîte ori a avut ocazia să mintă; omul care, în politică, a ratat totul; omul căruia Traian Băsescu i-a luat partidul dintre mîini cu incredibilă uşurinţă, ceea ce i-a creat probabil aura de cunoscător al preşedintelui; omul pe care nu l-a mai ales nimeni, nicăieri, de ani şi ani; omul care n-a fost în stare să aibă o strategie pentru el însuşi a devenit strategul candidatului liberal la preşedinţia republicii. Cînd voia să numească un general, Napoleon lua despre el toate informaţiile posibile: carieră militară, capacitatea de a comanda, capacitatea de a se înţelege cu inferiorii, inteligenţă, cultură, etc. Dacă toate acestea răspundeau aşteptărilor lui, punea o ultimă întrebare, decisivă: e norocos sau nu? Petre Roman nu numai că nu are calităţile şi nici parcursul care să-l recomande ca strateg liberal, dar, în plus, el pare să nu aibă nici noroc. După cum nici PNL nu a avut noroc în ziua în care acest personaj al trecutului i-a fost impus ca om de viitor. Blog Radu Portocala https://portocala.wordpress.com/
Incercarea de alegere a presedintelui Republicii Moldova a esuat Vladimir Voronin a anunţat ca, pe 28 mai, PCRM o va propune tot pe Zinaida Greceanai la functia de sef al statului. 20 mai 2009 Zinaida Greceanai: “Nu m-am aşteptat că opoziţia nu va vota pentru candidatura mea. Am crezut că opoziţia va da dovadă de raţiune”. Avand in vedere cum se misca lucrurile peste Prut, desi in sala se aflau doar 60 de parlamentari, nu ar fi fost exclus ca Zinaida Greceanai, candidatul comunistilor, sa fie ales presedinte al R. Moldova cu 65 de voturi. N-a fost sa fie. Potrivit Unimedia.md, reprezentantii partidelor de opozitie (PL, PLDM si AMN) au parasit sala, in momentul in care trebuia sa inceapa procedura. Situatie care l-a enervat cumplit pe Vladimir Voronin, presedintele parlamentului. Asa ca au votat doar cei 60 de parlamentari comunisti. Zinaida Greceanai a primit 60 de voturi, iar contracandidatul Stanislav Groppa, zero. Pentru ca nici Greceanai şi nici Groppa nu au acumulat 61 de voturi, alegerile se vor repeta. Urmatoarea incercare va avea loc pe 28 mai si, in cazul unui nou esec, Parlamentul se va dizolva si se va ajunge la alegeri anticipate, situatie preferata de opozitia democratica.
March 16th, 2010 
VR 
“Să ne amintim cu bucuria libertăţii cucerite în 1989, să putem continua schimbarea de regim democratică! … Comemorarea noastră comună în credinţă şi adevăr să ne conducă din acel Martie Negru al revoluţiei noastre furate, într-un promiţător viitor mai bun.” – Laszlo Tokes despre chemarea la manifestatia extremista de pe 19 si 20 martie 2010
Posted in 
Tags: 
