Posts Tagged ‘FSN’

Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI. UPDATE: Apare in scena si miliardarul israelian Eyal Ofer, ahtiat dupa… Money Channel

Intr-un interviu realizat in cursul zilei de ieri, realizatorul TV Radu Moraru afirma despre el si echipa emisiunii Nasul, tocmai executati de la postul 10 TV, dupa ce au fost dislocati de la B1 TV, ca “Am fost pulverizati de o gasca transpartinica din politica si serviciile secrete”.

Este vorba de o “trupa”, “de multe ori de nevazut”, “in care sunt implicati si oameni care au legatura cu serviciile secrete si cu politicieni din toate partidele”, dezvaluie Radu Moraru. Problema este, mai spune Moraru, ca “noi avem servicii secrete si avem oameni care actioneaza in numele serviciilor secrete, dar care n-au nici o legatura nici cu serviciile secrete nici cu Romania”.

Chestiunea cu serviciile secrete si presa e de cand s-a inventat cea de a doua. Penetrarea, controlul, apararea sau, dupa caz, manipularea – in functie de originea serviciului care actioneaza – sunt printre prioritatile oricarui serviciu secret in relatia cu mass media. Dar, pentru a usura aceasta activitate si pentru a reusi sa arunce o tara in directia dorita la momentul potrivit, anumite servicii secrete, predominant straine, s-au gandit sa infiinteze chiar ele, prin intermediari, adevarate edificii ale manipularii opiniei publice, atrofierii simturilor si lobotomizarii natiunii.

Cui apartin, de fapt, televiziunile din Romania?, este o intrebare pe care ar trebui sa si-o puna fiecare telespectator inainte de a apasa pe butonul telecomenzii care il teleghideaza pe el si mintea sa. Pentru a da cat de cat raspunsul la aceasta intrebare o sa ne folosim doar de logica (dar si de cateva date, totusi 🙂 ), luand la ochi principalale televiziuni, in special de stiri, din Romania. Asadar:

Despre postul care tocmai l-a mazilit pe Radu Moraru nu e foarte greu sa-ti dai cu presupusul. Patronul 10 TV se numeste Zoltan Teszari iar grupul RCS-RDS – care intentioneaza sa lanseze o noua televiziune de stiri – are sediul central la Budapesta.

Despre Realitatea TV, televiziune care tocmai a ramas fara 600 de angajati, la fel, raspunsul e destul de cunoscut. Personajul Sorin Ovidiu Vintu apare in rapoarte ale ofiterilor de informatii romani ca o interfata a intereselor rusesti in Romania si Republica Moldova. Deci, sa spunem, generic, Realitatea a apartinut ex-KGB-ului, fie ca e vorba de FSB, SVR sau GRU.

Pentru a sparge aceasta unitate masiva antiromaneasca a intrat in scena, dupa cum stiti, Sebastian Ghita cu Asesoft. Acum, tinand cont ca Asesoft este o companie strict romaneasca nu putem, tot asa, decat sa presupunem ca are o oarecare tangenta cu SRI (sa vedem acum, in ultima batalie, poate cea finala, care va fi mai tare 🙂 ).

Penalul Vintu, ca sa abureasca serviciile romanesti, l-a bagat in scena insa pe Elan Schwartzenberg. In aceasta formula, cuplul Vîntu-Schwartzenberg vrea sa-si pacaleasca partenerii si creditorii prin metoda FNI, afirma managerul Asesoft, Sebastian Ghita. Elan (Emilian cum figureaza in actele oficiale, sau Mimi cum era alintat de prieteni) este originar din Harlau iar familia sa a emigrat in Israel in anul 1980. Parintii sai ar rezilia in prezent in statiunea balneara Netanya. Bazandu-ne tot pe logica, nu putem crede ca Schwartzenberg ar fi afiliat in vreun fel serviciilor secrete arabe… Sa spunem, deci: MOSSAD.

Asa ajungem la principala televiziune de stiri a Romaniei, practic formatoarea celorlalte: Pro Tv, cu satelitii aferenti – posturile de televiziune Acasa, Pro TV International, Pro Cinema, Sport.ro si MTV Romania. Infiintata de Adrian Sarbu, fostul sef de cabinet al lui Petre Roman, televiziunea apartine in prezent grupului Central European Media Enterprises (CME). CME, prin canalele sale aflate in Romania, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia, Bulgaria si Ucraina, acopera o piata de 97 de milioane de telespectatori si se afla in proprietatea miliardarului Ronald S. Lauder. Lauder este si presedintele Congresului Mondial Evreiesc.

Ce a mai ramas? Ah, Antenele si B1 TV. Aici avem de a face cu ceea ce Radu Moraru numea “trupa invizibila” – personaje corupte din politica si economie cu relatii in serviciile secrete romanesti dar fara a reprezenta de fapt nici serviciile nici Romania. Le iau la pachet pentru ca sunt la pachet. Despre Antenele turnarromului Voiculescu nu este cazul, cred, sa intru in vreun amanunt. Dar cazul noului B1 Tv, preluat de la familia Paunescu, altfel iubitoare a “stransei prietenii” romano-ruse (sau ruso-romane?), si aflat in prezent sub manageriatul fostului administrator al televiziunilor lui Voiculescu si sefulet la Grivco, Sorin Oancea (in continuare actionar la Antene!), este mai interesant. Curatat de niste licheni aparuti prin coabitarea cu EvZ, ca Ioana Lupea si Mircea Marian, postul s-a pricopsit rapid cu personaje oarecum asemanatoare. Un Robert Turcescu, facut scapat de la Realitatea cu doar o zi inainte de arestarea lui Sorin Ovidiu Vintu – binefacatorul sau cu ceva milioane de euro – sau un Andrei Badin – alintat de presedintele Romaniei cu “Bai, caraghiosule!” -, o fosta portavoce anti-Basescu cu spume, pe cand era la Antena lui Voiculescu. Azi, cuminte, in bancuta lui. Despre acesta din urma, Ioan T. Morar afirma ca are legaturi cu SIE, care l-ar fi insarcinat cu misiuni pe langa Casa Regala si legionarii din exil, in timp ce altii amintesc relatia lui de subordonare cu Uly Valureanu alias Ulrich Friedberg Valureanu, redactor sef la ISRO-PRESS, “revista dedicata exclusiv universului evreilor nascuti in Romania si relatiilor de prietenie dintre Israel si Romania”. Luand acest caz aparent paradoxal – un element vehement anti-Basescu la un post presupus pro-Basescu -, drept referential in ce priveste B1 TV, intrebarea este: SIE sau MOSSAD? De observat ca la B1 apare ca actionar acelasi Elan Swartzenberger de la Realitatea TV iar despre “fratele” Paunescu se spune ca reprezinta si interesele B’nai B’rith. Si-uite asa ne crucim cand vedem cum agentul de influenta al Mossad Bogdan Chirieac isi incepe naveta de dimineata, de la vila lui de un milion de euroi de pe centura, la noul sediu al Realitatea Tv de pe Bucuresti – Pitesti, pus la dispozitia lui Swartzenberg de miliardarul israelian Eyal Ofer, patronul Willbrook si al “Cathedral Plaza”, care s-a aratat deja dispus sa puna mana pe Money Channel.  De pe centura presei, Chiriac se opreste la Baneasa, in studiourilor romului Voiculescu, dupa care se lafaie la TVR, in Piata Aviatorilor si isi incheie ziua pe Calea Victoriei, alaturi de colegul sau navetist de cursa lunga, Ioska Boda, “hipopotamul transpirat” dar si de… Ion Cristoiu. Daca mai observam si ca pe la EvZ – ziarul partener B1 si condus, ca intermediar, de Dan Andronic & co – unii cam intra in priza la stirile despre “poporul ales”, raspunsul e, asadar, undeva pe la mijloc… Pe la mijlocul Orientului 🙂

Era sa uit tocmai de TVR! Postul national de televiziune nu mai apartine Romaniei de cand la conducerea lui s-a instalat o “gasca” nu transpartinica ci de-a dreptul neo-kominternista. Conducerea TVR este acaparata in totalitate de oamenii GDS-ului, organizatie infiintata in paralel cu FSN de Silviu Brucan, cu sprijinul financiar al condamnatului penal George Soros. Alexandru “Andi” Lazescu, fost vicepresedinte UASCR-Iasi, apoi sef al GDS-Iasi si asociat al unui alt renumit infractor penal, Sorin Ovidiu Vintu, a fost obligat in trecut sa demisioneze de la TVR, chiar in timpul scandalului FNI. Ulterior, a revenit in Consiliul de Administratie TVR pe baza sprijinului fostului presedinte Emil Constantinescu ot Tighina, la recomandarea consilierilor prezidentiali Zoe Petre si Dorin Marian, afiliati centralei GDS si, respectiv, serviciului de informatii al lui Dinu Patriciu, deservitor la randul lui al intereselor rusesti. Despre Rodica Culcer, sefa pensionara a stirilor TVR, nu cred ca mai este cazul sa amintesc ca, dupa o perioada de acomodare cu limbile straine la “Era Socialista” si pe langa CC al PCR, a lucrat ca secretara la Ambasada SUA pe vremea Raposatului, cand orice cetatean roman care statea mai mult de o ora in incinta statului american era automat cadru al fostei Securitati. Ulterior, “tovarasa colonel”  a urmat mai multe stagii de pregatire pe meleaguri straine, in institutii unde se calca pe bombeu atat agentii ex-KGB cat si cei ai MOSSAD. Viitorul acestei “trupe invizibile” a fost de altfel descris de insusi “Andi” Lazescu, in arzatoarea “Flacara Iasului”:  “Suntem comunisti, sau viitori comunisti, si in orice moment trebuie sa ne comportam ca atare, sa privim spre viitor, care este al nostru”.

Sfatul meu: alegeti-va surse de informare din mediul online, dar si aici cu foarte mare atentie, militati pentru anularea abuzivei taxe Radio/TV si scoateti televizoarele din presa. Nu pierdeti nimic. In schimb, va recastigati pe dvs si, mai ales, va salvati copiii de la o moarte inceata a mintii umane si sufletului dumnezeiesc.

 

Nucleul de “front” al KGB de la Uniunea Scriitorilor. Fereastra Serviciilor Secrete: Cum si-a petrecut exilul “Cercul” Plesu-Dinescu-Magureanu-Iliescu

Cum si-au petrecut exilul Plesu, Dinescu, Magureanu si Iliescu

Scriitorul Petru Romoşan, patronul Editurii Compania, vă recomandă o ”lectură de vară”: cartea-bombă (cu efect de tsunami) ”Fereastra serviciilor secrete”, în care generalul Rogojan, fostul şef de cabinet al generalului Vlad, face trimitere la câteva dintre personajele-cheie ale revoluţiei: Iliescu, Pleşu, Dinescu, Măgureanu. Şi nu numai.

”Ceauşescu a considerat că, preventiv, Iliescu-Măgureanu-Militaru şi Dinescu-Pleşu trebuie împiedicaţi să se întâlnească pentru a nu se organiza“, se spune despre ”marii disidenţi” în ”Fereastra serviciilor secrete (România în jocul strategiilor globale)”, apărută recent la Editura Compania şi recomandată în paginile ”ring”. O carte în care nu scapă de tuşele grele puse de generalul Rogojan nici alte personaje ale culturii şi politicii româneşti postdecembriste, printre care şi ”micul Führer al culturii române peste hotare”. Despre care vom mai vorbi.

Cazul ”Iliescu”
”Pe când era prim-secretar al Comitetului Judeţean Iaşi al P.C.R., Ion Iliescu a înconjurat de câteva ori Copoul, purtând o lungă convorbire cu academicianul Cristofor Simionescu. Acesta, entuziasmat, s-a confesat că avusese marele privilegiu de a purta o convorbire remarcabilă cu primul-secretar, în care el îl intuieşte pe viitorul preşedinte al României. Comentariul a ajuns la urechile Elenei Ceau¬şescu. (…) Ori de câte ori se punea pe undeva problema alternativei la Ceauşescu, existau şi «suspecţii de serviciu». Ion Iliescu a fost cel mai longeviv şi mai norocos dintre ei”, se spune în carte, printre altele, despre ”Cazul Iliescu”.

KGB-ul, un frate mason şi… ”până unde au întins ruşii coarda” la Uniunea Scriitorilor
De unde venea ”lumina inspiraţiei” pentru unii ”scriitori”? De la Răsărit, bineînţeles. Generalul Rogojan mai dezvăluie: ”La Uniunea Scriitorilor funcţiona un nucleu «de front», foarte activ în unele momente, al KGB-ului. Surprinzător, nucleul era alcătuit din tineri scriitori, dar şi responsabili de cinematografe, cronicari de film ş.a., pretinşi critici ai lui Ceauşescu pentru că nu-i lăsa să scrie despre transformările şi noile realităţi din Uniunea Sovietică. Unii s-au legat cu lanţuri de grilajul Uniunii Scriitorilor şi au chemat la faţa locului corespondenţii presei sovietice acreditaţi la Bucureşti. Azi, unii din acel nucleu se află în prospere relaţii cu «foşti» ai serviciilor sovietice: îl aduc pe fratele (mason) Kondyakov la Palatul Victoria, fac privatizări de succes, se angajează ca mercenari – «analişti» şi «consultanţi» – prin partide, staffuri electorale şi pe lângă lideri politici. Cum erau recompensaţi unii dintre aceşti «activişti de front» ai KGB-ului? Primeau periodic (cam la două săptămâni) coşul cu produse alimentare multrâvnite în acele vremuri de numeroase «lipsuri şi greutăţi» (caviar, votcă, mezeluri, carne, batog, ulei, fructe exotice, cafea, dulciuri etc.), livrat în faţa porţii dintr-o maşină cu număr TC (taxi creditar) a Ambasadei URSS. Singur acest fapt arată până unde au întins ruşii coarda”.

Dinescu, la “undiţa pescarului”

Continuarea la Ziaristi Online

Amneziile lui Radu Feldman Alexandru, diplomatul FSN de la Animafilm: Tacere mormantala pe tema Regelui Mihai cat a fost “sluga” lui Ion Iliescu si Petre Roman. Repozitionarea “intelectualilor lui Basescu” si miza lor: Duda presedinte!

Domnul Radu Feldman (F) Alexandru, senator PDL (fost PD, PNL si PLD), este foarte vocal, brusc, impotriva afirmatiilor presedintelui Traian Basescu privind responsabilitatea istorica a Regelui Mihai la momentul tradarii Romaniei, a Armatei Romane aflate pe Frontul de Est, a comandatului acesteia, Maresalul Ion Antonescu, urmata de coabitarea timp de trei ani cu bolsevicii Armatei Rosii si ai NKVD, pana la momentul abdicarii.

Conform Mediafax, el îi reproşează şefului statului, printr-o scrisoare deschisa, că, pornind de la ideea că românii încă nu îşi aşează corect valorile”, s-a hazardat “într-o rapidă şi sumară judecată” în finalul căreia a concluzionat că Regele Mihai “a fost slugă la ruşi”, iar abdicarea a fost un “act de trădare a interesului naţional al României”, în vreme ce “pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria”.

In scrisoarea sa putin intarziata (pentru asigurarea re-re-pozitionarii) Radu Feldman Alexandru, la fel ca si Cristian Preda, Mircea Cartarescu si restul brigazii rosii de sub umbrela GDS din presa si politica, nu este de acord cu actul de recuperare a Basarabiei – Vezi Prof Ioan Scurt: 22 iunie 1941 – Intrarea României în războiul pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei
– si afirma:

“Pentru a elimina orice dubiu asupra viziunii dumneavoastră asupra evenimentelor, la întrebarea dacă la vremea respectivă aţi fi dat ordin armatelor române să treacă Prutul nu v-a trebuit nicio clipă de reflecţie ca să răspundeţi categoric «DA». Un «DA» motivat, la fel ca şi Ion Antonescu în urmă cu 70 de ani, de respectul şi datoria faţă de un ALIAT şi de dorinţa de a recupera teritoriul pierdut în urma unui rapt”, a adăugat senatorul PDL. El îi mai spune preşedintelui că, “în goana după un răspuns «eroic», cu impactul cel mai puternic asupra telespectatorilor”, a trecut însă peste un “amănunt” esenţial: cine era ALIATUL – Adolf Hitler!”.

In scrisoarea sa de aparare a Regelui Mihai, Radu F Alexandru se mai intreaba: “Şi puteţi declara astăzi fără să vă cutremuraţi că împărtăşiţi fără rezerve opţiunea lui Antonescu şi că, în locul lui, aţi fi procedat la fel?”

Desigur, ar fi de apreciat fermitatea cu care Radu F. isi exprima opiniile. Daca aceasta atitudine ar avea, in viata sa, o traiectorie rectilinie. Din cate se stie insa, din surse deschise, la momentul cand Radu Feldman Alexandru, dupa cariera sa de la revista “Cutezatorii” a PCR, a devenit, peste noapte, din redactor la Animafilm (!) diplomat in Ministerul de Externe al Guvernului FSN condus de Petre Roman, rectilinitatea lui nu era atat de erecta. Pentru ca anul 1990 este si anul in care Regele Mihai a fost fugarit la propriu pe autostrada Bucuresti-Pitesti de noii securisti ai lui Iliescu, pentru a fi apoi imbarcat brutal intr-un avion si expulzat din tara. Distinsul Radu F. a preferat sa taca atunci, alegand sa urce pe treptele slugarnicie politice direct in Guvernul FSN, ca “expert guvernamental”, moment surprins artistic in fotografia de mai sus, alaturi de vicepremierul de atunci, Gelu Voican Voiculescu. Timp de alti cinci ani, pana in 1997, cat Regele a avut interdictie in Romania din partea lui Iliescu, dupa scurta vizita din 1993, domnul Radu F.  a tacut la fel de ferm, ca navetist intre dorintele lui Ion Iliescu si placerile lui Petre Roman.

Asta da fermitate!

Acum, despre miza pe care “intelectualii” lui Ceausescu, Iliescu, Constantinescu si, mai nou, fosti ai lui Basescu, se pregatesc sa o atinga, pentru a deveni, normal, “intelectualii-Dudă” . Iat-o:

Foto: ZP

PREMIERA ZIARISTI ONLINE: Cum a fost la SRI in 13-15 iunie 1990. DEZVALUIRI: Oamenii lui Petre Roman si Militaru au vrut sa arunce in aer balconul Pietei Universitatii

Materialul de mai jos, care apare in premiera in spatiul publicistic online, a fost oferit zilele trecute, la comemorare a 21 de ani de la 13-15 iunie 1990, spre publicare, catre doua dintre cele mai mari cotidiane din Romania: unul care apartine de tabara “Opozitiei”, celalalt, “varf de lance” al “Puterii”. Rezultatul testului a fost cel previzibil. Materialul a fost pus la index, in ciuda valorii sale de prima mana, pe care, dincolo de eventualele simpatii sau antipatii fata de cei care il prezinta sau de personajele cuprinse in relatare, nu poti sa o ignori. Aceasta daca esti ziarist. Daca esti o biata sluga pe tarla atunci va fi intotdeaua asa cum zice “superiorul”, respectiv controlorul/rezidentul lui; impotriva misiunii ziaristicii, impotriva adevarului. Ignorarea materialului cu informatii de-a dreptul bomba, dezvaluite sau confirmate pentru prima oara public de un general in rezerva al SRI, mai releva un aspect: firele care ar trebui sa duca direct spre Parchetul General in cazul unora dintre indivizii expusi in extrasele interviului prezentat mai jos de Ziaristi Online, dar bine protejati, iata, si azi, ii leaga la fel de bine si pe reprezentantii “Puterii” si pe cei ai “Opozitiei”. De exemplu Petre Roman si Adrian Sarbu, care par sa fie partasi nu numai la lansarea si impunerea pe piata a imperiului media al lui Ronald Lauder dar si la o tentativa de atentat terorist impotriva manifestantilor din Piata Universitatii. Ce credeti, oare se va autosesiza Procuratura sau va proceda aidoma “presei libere”? Interviul integral urmeaza sa apara in revista de specialitate a rezervistilor SRI, “Vitralii“, numarul 7.

13-15 iunie ’90 din interiorul SRI

General (r) Adrian Barbulescu in dialog cu general de brigada (r) Aurel Rogojan

  • Povestiti-ne cum s-a ajuns la momentul evacuarii Pietei Universitatii ?

Gen (r) Aurel Rogojan: La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotarari luate anterior de catre seful statului si un grup de colaboratori mai apropiati care il sprijineau (in cadrul unei intalniri ce a avut loc la Scrovistea), a fost convocata o sedinta restransa la sediul guvernului, condusa de presedintele  Ion Iliescu si premierul Petre Roman.

La sedinta au participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de Interne, generalul Mihai Chitac, seful Inspectoratului General al Politiei, Corneliu Diamandescu, ministrul Apararii, generalul Victor Atanasie Stanculescu, seful Marelui Stat Major, generalul Vasile Ionel, seful SRI, Virgil Magureanu, primarul general al Capitalei, Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepresedintele FSN Nicolae S. Dumitru si altii. In acest cadru, ministrul de Interne a primit ordin de la presedintele Ion Iliescu, ca pana a doua zi sa intocmeasca un “Plan de Actiune” pentru “eliberarea” Pietei Universitatii, la aceasta operatiune urmand sa participe, pe langa fortele Ministerului de Interne, efective de politie militara ale Ministerului Apararii, forte antiteroriste apartinand Serviciului Roman de Informatii.

Imediat,  dupa acea sedinta,   la sediul Ministerului de Interne, Mihai Chitac, generalul Diamandescu si prim-vicepresedintele F.S.N., N.S. Dumitru, au stabilit cum se va proceda pentru evacuarea Pietei Universitatii. Diamandescu a prezentat planul de actiune al politiei, iar N.S. Dumitru s-a angajat ca va aduce cateva mii de muncitori de pe marile platforme industriale  ale Capitalei.

Ministrul de interne, Mihai Chitac, s-a prezentat la primul-ministru Petre Roman, care a fost de acord cu masurile propuse pentru evacuarea pietei, precum si cu efectivele preconizate sa participe la operatiune ( peste 1.600 de politisti, forte ale politiei militare si antiteroriste ale S.R.I.).

In urma unei convorbiri telefonice avute de premierul Petre Roman cu presedintele Ion Iliescu, in cursul serii de 12 iunie  s-a organizat o noua sedinta cu sefii militari desemnati sa participe la actiune, in vederea comunicarii detaliilor misiunii fiecaruia. Pentru pastrarea secretului operatiunii, premierul  i-a cerut ministtrului de interne ca planul sa nu fie dactilografiat, ci prezentat in forma olografa.

Potrivit mentiunii inscrise de ministrul Chitac “Planul de Actiune” a fost “intocmit pe baza Ordinului verbal al  domnului Presedinte Ion Iliescu, fiind prezentat  si aprobat verbal de catre primul ministru domnul Petre Roman, in sedinta din 12.06.90 ora 12.00″.

Printr-un comunicat al Procurorului General s-a transmis o somatie  manifestantilor din Piata Universitatii, prin care li s-a cerut sa elibereze zona.

  • Acesta ar fi “background”-ul, ca sa–i spunem asa.

Da, partea oficiala a pregatirii,  pe care o cunosteam,  si care se pare ca a fost reconstituita si de ancheta Parlamentului, dar si a Parchetului, asupra evenimentelor.

  • Circula si versiunea unei tentative de atentat terorist in Piata Universitatii…

In primul rand, cei aflati acolo trebuia sa fie aparati de un asemenea pericol, fiindca riscul exista. Era real, perceptibil, deci manifest.

Continuarea la Ziaristi Online

Mortul frumos, Cristian Paturca, si viul urat, Andrei Plesu. “Mai bine mort decat comunist!” versus dubitativul “Cum trebuie sa arate anticomunismul?”


Nici nu s-a racit bine bietul Cristi Paturca, trubadurul nostru din Piata Universitatii, mort in saracie si mizerie la doar 46 de ani si, “in memoriam” Piata Universitatii, Andrei Plesu, rapsod pe locul lui Silviu Brucan in Scinteia “rebranduita” a lui Dinu Patriciu, da la tot poporul o lectie  – cu un semn de intrebare pus de forma in coada – despre “Cum trebuie sa arate anticomunismul?” . Asa si nu altfel!, caci grait-a bulibasa “dreptei romanesti”.

In urma cu aproape doi ani, intr-o zi de mai, Cristi Paturca, tocmai iesit din spital dupa opt luni de tratament, s-a trezit cu lucrurile aruncate-n strada din mansarda unde locuia, in casa in care se nascuse. Somatia nu-i ajunsese la spital… Stiindu-se ca e vorba de un fost revolutionar care, ca putini alti tampiti, s-a aflat pe strazi din decembrie 1989 pana in iunie 1990, cand au fost pusi “la rece”, executorii evacuarii venisera insotiti de… trupe de jandarmi. Reprezentantii pumnului statului se grabisera sa aprobe desfasurarea de forte impotriva bravului anticomunist care, prin forta si curajul lui nebunesc, contribuise chiar la crearea noului “stat de drept”. Iata ca “statul de stramb” se intorsese acum impotriva lui, fara sa-i mai dea dreptul macar sa-si adune “averea” la un loc, intr-o bocceluta.  Firav ca o trestie, rebegit de griji si boala, zacea pe caldaram, pe piramida de saci de plastic plini de avutul sau, casete si benzi adunate in scurta sa viata, cantand: “Mai bine haimana decat tradator; mai bine huligan, decat dictator; mai bine golan, decat activist; mai bine mort, decat comunist”. Si mort este, acum. In ultimii doi ani a trait prin birouri, in subsoluri, pe unde a apucat, grabindu-si sfarsitul.

Din vila sa somptuoasa din strada Paris 14, unde locuieste din vremea “odiosului regim”, cu vedere din balcon intr-o parte la Guvernul Romaniei (odinioara al RSR), in cealalta la vecinul sau, Sorin Ovidiu Vintu (pe timpuri Institutul Cervantes), si in fata la garajul SPP (pe vremuri al Securitatii), Andrei Plesu, ayatollahul “anticomunismului” si filosoful de serviciu al lui Dinu Patriciu, nu s-a obosit sa-si puna in miscarea masina sa de facut “repere intelectuale ale dreptei romanesti” pe banda si sa-i dea bietului autor al Imnului Golanilor macar putin atentie, daca nu altceva. In schimb, cu editorialul scris in ziua mortii sale, ii da lectii de “anticomunism”, acolo, in mormant.

“A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas”, isi incepe amploaiatul lui Patriciu “diatriba”.

“Ca tot omul post-totalitar, mi-am pus şi eu această întrebare. Am avut şi eu, imediat după decembrie 1989, câteva dezamăgiri şi câteva accese de enervare, când am văzut cum tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară, s-au transformat, peste noapte, în anticomunişti sângeroşi. Îmbrăcaseră brusc „cămaşa morţii”. Mâncau comunişti şi securişti pe pâine, se spălau de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare scuturând chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front. Prin contrast, devenisem, în ochii noilor activişti, un criptocomunist zănatic, un „tovarăş de drum” al lui Iliescu. Eram politically incorrect. A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas”, scrie boss-ul “Dilemei”, saptamanal fondat si finantat integral de stat, prin Fundatia Culturala Romana (fostul ICR), cu aprobarea lui… Ion Iliescu.

Buuun. Deci, amestecand voit planuri si personaje inventate, distinsul filosof de Casa Scanteii lasa sa se intelega ca cei din Piata Universitatii, in-cantati de Cristi Patarca, erau, in mare parte, tot felul de “fosti” care se transformasera “peste noapte”, in “anticomunisti sangerosi”. Noi, adica. “Fosti” la 20 de ani. Si-am mai si imbracat, “brusc”, “camasa mortii”. Aici trebuie sa recunosc, filosoful lui Patriciu are dreptate: chiar asa a fost, incepand cu ziua si noaptea de 21 decembrie.

Dar sa ne intoarcem la acei “tot soiul de inşi, care pe vremea lui Ceauşescu fuseseră de o prudenţă exemplară”. Evident, “prin contrast”, vorba lui, Andrei Plesu nu se poate numara printre acestia – Doamne, fereste! -, din moment ce el reclama scarnava situatie. Si totusi, din cate imi aduc aminte, nu mai departe de acum cateva luni Herta Muller i-a rasucit la protap pe scena Ateneului pe mai toti disidentii inventati ai KGB, anticomunistii de mucava care au luptat cu regimul prin… tacere. Cu Plesu si Liiceanu in cap de lista. Deci cum stam cu “prudenta exemplara”?

Oare nu aceeasi “prudenta” l-a indemnat pe Andrei Plesu, ca fost secretar PCR pe unitate – inscris in Partid ca un “adevarat revolutionar”, la doar 19 anisori -, sa-i adreseze nu una, nici doua ci trei scrisorele “explicative” ditamai Secretarului General al Partidului Comunist Roman, Tovarasul Nicolae Ceausescu. Transmise prin “curier rapid”, respectiv postasul de serviciu al “intelectualilor”, mereu cu tolba plina de Note si Informari, ofiterul de Securitate Vasile Malureanu, in prezent general (r)?

Dar, ca “om pre-post-totalitar”, cumva acelasi “anticomunism” feroce de azi, mascat atunci in “prudenta exemplara”, il indemnase sa sustina prelegeri de estetica in fata intregului activ al Securitatii Municipiului Bucuresti?

Sau: aceeasi “rezistenta prin tacere”, bine gargarisita azi, ii oferea prilejul ca, in timp ce Parintele Gheorghe Calciu infunda pentru a doua oara puscariile comuniste, “celebrandu-si” al doilea deceniu de recluziune, in 1983, el sa primeasca cadou – tot pentru a doua oara! – de la “odiosul regim” si “sinistra Securitate” o noua bursa taman la Humboldt, unde sa mearga bine-mersi, de-o manuta cu Gabriel Liiceanu si de cealalta cu fiul sau, sarbatorind apoi revelionul la Paris, luptand cu homarii si stridiile? E drept, la intoarcerea sa, cuminte, in tara, in 1984, a fost eliberat si Parintele Calciu, dupa 21 de ani de  puscarie, pentru a fi expulzat imediat in Statele Unite,  unde a fost preluat in suturi, pentru acuzatia ca fusese legionar, de alt ayatollah si “stalp al dreptei intelectuale romanesti” (?), fostul propagandist comunist -bolsevic Volodea Tismaneanu.

Ciudat, referindu-se la toti cei ce “mâncau comunişti şi securişti pe pâine, ca sa se spăle de toate compromisurile subzistenţei lor pre-revoluţionare”, Plesu nu se gandeste la Tismaneanu deloc. Si are si dreptate. Pentru ca, in 1990, Tismaneanu nu manca nici un comunist pe paine, ca azi, ci, dupa o audienta la domnul presedinte Ion Iliescu, primise masina si sofer si chiar si cazare gratis, la Hotelul Partidului de pe Kiseleff sau in fostele vile ale Partidului din Primaverii, exact aceleasi in care este cazat si astazi, pe banii nostri. Ce vremuri de aur! Care au durat, ca sa vezi!, pana in 1996, cand PSD-ul a pierdut puterea, in ciuda sperantelor lui Tismaneanu, care tocmai ii lansase cartea de soc a lui Iliescu la nivel planetar: Bucuresti, Paris, Washington, New York, Timisoara… Iata cum depana atunci sotia lui Tismaneanu, Mary Frances Sladek, excursiile trepidante prin Romania pre-electorala: “Spre deosebire de 1994, cand ne stia putina lume, faptul de a fi fugariti de reporteri e firesc, pentru ca Vladimir si presedintele Iliescu au lansat cartea de “Dialoguri” despre sfarsitul istoriei, adica a istoriei Partidului Comunist”… Unde la depana? In “Jurnalul National” al scarbavnicului Felix, sau, dupa caz, respectatului domn Voiculescu…

Alte fapte de vitejie ale lui Andrei Plesu, pe vremea comunismului, s-au consumat, la propriu, la Palatul Marucai Cantacuzino si al lui George Enescu de la Tescani, unde, conform propriului CV “a fost expulzat in 1989 din Bucuresti”, pe post de muzeograf-bibliotecar sef. Ma gandesc ca, fiind in plin 1989, simtind vibratiile pre-revolutionare ale viitorului om post-totalitar din el si avand deja atata experienta in lupta cu comunistii, acum ar fi fost momentul in care Andrei Plesu sa devina anticomunistul de azi, “reperul dreptei romanesti”, de la PCR la FSN, GDS si PDL. De exemplu, cand Viorel Hrebenciuc dispunea sa i se livreze masa de la Gospodaria de Partid Bacau avea ocazia nesperata de a le-o tranti in fata nemernicilor de comunisti care-l ghiftuiau cu nesimtire! In plus, o mica greva a foamei nu i-ar fi stricat…

Cat de simpatice sunt aceste “repere” ale tuturor regimurilor… Pe vremea comunismului se bateau de pe meterezele Partidului, ale Academiei Stefan Gheorghiu si “Scolii de la Frankfurt” cu “capitalismul retrograd”. Pe vremea capitalismului se bat cu… comunismul ucis de noi! Si da-i, si da-i, doar doar o mai zvacni cadavrul. Macar un partz sa mai traga sa ne dea si nou ceva aer in piept, sa urcam pe culmile noului Partid, “Democrat-Liberal”!

Dar sa ne intoarcem la “anticomunistul” Plesu si lupta sa cu “corectitudinea politica”. Zice dansul asa, in editorialul care-mi aminteste de cel de infierare a tot ce e romanesc, scris de tovarasul Gogu Radulescu, in “Romania literara” a anului 1988: ca, pe vremea cand Cristi Paturca, acum mort, si cele cateva zeci de mii de romani anticomunisti, cantau in Piata Universitatii “mai bine haimana, decat tradator”, el era… “politically incorrect”. In timp ce “anticomunistii sangerosi” – fosti securisti si comunisti, dupa cum se intelege – “scuturau chei în Piaţa Universităţii şi organizau, zeloşi, mitinguri şi partide de front”, Pai, tov Plesu, din cate imi amintesc eu si, probabil, vreo 10.000.000 de romani, singurul “partid de front” care exista pe vremea aceea era Frontul Salvarii Nationale, al carui ministru cu onoare erati! Ca atare, reprezentand Guvernul, cum puteati fi, bietul de dvs, “incorrect politic”? Atunci, noi, cei din Piata, care demonstram impotriva FSN/KGB eram “corect politic”?  Mocirla e grea strabatand logica domnului ministru si oficial de rang inalt al tuturor guvernarilor Romaniei de dupa 1989!

Haideti, totusi, sa lamurim ce-i cu corectitudinea asta. Sa ne luam dupa Wikipedia, ca tot e scrisa, ca si editorialul lui Andrei Plesu, pentru tot romanul: “Corectitudinea politică (PC) este o ideologie contemporană de orientare neo-marxistă. Numită și Marxism cultural, corectitudinea politică a apărut în anii 1980 în SUA. Are la bază lucrările teoreticienilor școlii de la Frankfurt în frunte cu Theodore Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse.”

Carevasazica nu, noi cei din Piata Universitatii nu puteam fi “corecti politic” in timp ce ministrul comunistului resapat Ion Iliescu era “incorect politic”, din jiltul si limuzina sa guvernamentale. Dimpotriva: Scoala de la Frankfurt este cea de la care se revendica si azi “ideologul dreptei romanesti” (?) Vladimir Tismaneanu iar Theodore Adorno este nimeni altul decat filosoful de stanga de la care Andrei Plesu a “imprumutat”, sa spunem asa, titlul lucrarii sale de referinta, dupa cea aparuta in 1951 si intitulata tot… “Minima Moralia”. Desigur, din maxima imoralia, domnul Plesu a “uitat” sa spuna, pana astazi, prin ce coincidenta “transcendentala” a reusit sa plagieze – parca asa se spune – pana si un titlu de carte. Deci, cum stam cu co-rectitudinea?

“A trecut timpul şi taberele s-au mai amestecat. Constat însă că eu tot politically incorrect am rămas. Pe vremea FSN-ului cauţionam stânga de extremă a „foştilor”, acum cauţionez extrema dreaptă. M-am manifestat vreodată ca antisemit? Să mi se spună când şi cum. Împotriva susţinătorilor de azi ai legionarismului am publicat, în „Dilema”, o serie de articole, reluate în „Chipuri şi măşti ale tranziţiei. (…) Am scris până şi despre alunecările rudimentar patriotarde ale lui Traian Băsescu, prea grăbit să confunde ţara cu steagul, imnul şi milităria”, spune “doctrinarul luminat” al “Scolii de pe Plantelor”. “Taberele s-au mai amestecat”… Pai cand au fost altfel? Nu sedeau “disidentii” cot la cot cu “despotul luminat” in CFSN si CPUN?

Dar “la faza asta” – vorba unui scriitoras de la Dilema fost ministru de Externe si proaspat numit prezentator la Realitatea – cred ca este chiar simpatic domnul Plesu! Cunoscutul critic intelectualoid al lui Traian Basescu, ejectat pe usa din dos de la Cotroceni, il injura acum pe seful statului din fieful mogulului Dinu Patriciu, dusmanul de moarte al presedintelui, in timp ce – vorba lui Margineanupaduchii intinsi pe caloriferul PDL, recte la “Institutul de Studii Populare”, l-au pus ca cap de “lista alba” a “reperelor dreptei romanesti”. Cu manuta lui Patrascoiu de serviciu al lui Tismaneanu (vezi video mai jos), intelectualul lui Patriciu a fost facut rector si patron (spiritual, desigur) “din umbra” al Institutului PDL, unde tocmai s-a produs ieri Traian Basescu, la scena deschisa, in aplauzele ciracilor lui… Plesu! Hai ca e cashto, ca s-o zic si eu asa, ca prin familia “Tulceanului”!

Si-acum, distinsul filosof de ocazie al “dreptei” PDL, o da direct cu… ce vreti voi, la alegere, in fasole sau in balta: “Sunt, de mult, adeptul unei înţelepte sintagme propuse de Adam Michnik: „anticomunismul cu faţă umană”.” Pai de cand poate sa fie adeptul unei asemenea sintagme – cand nici macar fata umana nu are (asta a fost o rautate, recunosc) – cand adevarata vorba a lui Michnik, plasata si de noi pe zidul Facultatii de Arhitectura in timpul Pietei Universitatii este “Nu exista socialism cu fata umana ci numai totalitarism cu dintii sparti” (sau scosi, dupa preferinta traducatorului)?! Atata bufonerie in scris si butaforie de gandire tip svaitar, plina de gauri negre ale mintii, chiar ca nu am mai vazut, decat poate la marele si auto-vitregitul de “Europa liberaCartarescu care il facuse pe Vaclav Havel in EvZ scriitor “polonez” si disident trecut prin “inchisorile din Polonia”! “Inteleptul” editorial al “inteleptului” Institutului PDL a fost deja preluat in masa de “reperele dreptei”, inclusiv de “inteleptul” No 2, Volodea Tismaneanu, fara sa se prinda nimeni de “inteleapta” gafa.

De unde se vede ca gura pacatosului adevar graieste: in resorturile gandirii lui Plesu, “anticomunismul” de parada afisat pentru a confisca si compromite total dreapta cu adevarat romanesca este de fapt ceea ce el mascheaza, pentru prostime; crezul sau adanc: “socialismul cu fata umana”.

Cristi, ai murit ca un caine, aruncat in strada, si n-ai aflat “Adevarul”… n-ai mai apucat sa-l citesti: anticomunismul nu era cel pentru care ai luptat tu in Piata Universitatii, gata sa mori in orice clipa pentru el, incepand cu decembrie 1989, ci cel caldut, confortabil, sinecurizat, din vila de pe Paris, omagiindu-l si cerandu-i iertare lui Ceausescu, girandu-l pe Iliescu, gadilindu-l pe Constantinescu, periindu-l si, apoi, injurandu-l pe Basescu si pregatindu-l pe Baconshi!

Paturca: priviti-l in imaginile de pe gramada de saci raspanditi in mijlocul strazii! Dupa 20 de ani, acelasi om, modest si bun, ca cel care aprindea flacara luptei anticomuniste in zecile de piepturi ale tinerilor din Piata Universitatii. Si-acum uitati-va la Plesu, oriunde l-ati vedea.

Sa mai amintim ca “anticomunistul” Plesu a “debutat” la noua Scinteie in… 15 iunie 1990? Va spune ceva aceasta data? De la inaltimea lui de “anticomunist” guvernamental, Plesu infiera din “Adevarul”, cotidian cercetat in Dosarele Mineriadei pentru instigare la crima si violenta, tocmai “Chipul schimonist al libertatii” din Piata Universitatii.

Libertatea mortului nostru frumos, Cristi Paturca, pe care scuipa, azi, ca si ieri, viul urat Andrei Plesu.

Scinteia lui Brucan nu a murit ci doar s-a transformat, asa ca-n cantecul cu Jana, cu Plesu “incorectul politic” pe post de Jean-paduchele “anticomunismului”: “Plesu nu mai plange, Scinteia nu e moarta, Scinteia se transforma!”. La fel ca si socialismul devenit… “anticomunism cu fata umana”.

Romsoc, Romsoc, cum le zice Orwell, dar sa stim si noi, vorba lui Caragiale…

Ptiu, drace!

Mircea Toma, un Vadim Tudor cu cioc

Florin Calinescu: “Diferenta dintre mine si fostii mei colegi de la Catavencu este ca eu sunt civil. Dar astia de la Catavencu nu fac parte din structurile NATO ci din cele diametral opuse… Ei au treaba cu alte servicii… Toata lumea stie cum a venit Mircea Toma la Catavencu: in uniforma!”

Simpaticul batranel Mircea Toma se pare ca e mandru ca ar putea sa fie fiul nelegitim al lui Sorin Toma Moscovici, ziaristul moscovit de la Scinteia care cerea condamnarea la moarte a detinutilor politici. Cel putin de semanat, ii seamana. Unde mai pui si ca Toma de azi se bucura ca e la fel de sinecurist ca si Toma de ieri… Cel putin asta reiese din articolasul sau din Kakamikaze in care, insa, din graba de a pune mana pe pixul altora nu-si mai vede de pixul lui si-mi da cu sic ca as fi scris gresit “Mircea Toma, cel pe care-l ştim cu toţii (sic), s-a născut în decembrie 1952, ca şi Mircea Toma, fiul bolşevicului Sorin Toma Moscovici”. Chiar asa? Si pluralul articulat ce facea?

La fel de slabista – marca onanisului intelectual Volodea Tismaneanu -, este si remarca ca “Victor Roncea – unul dintre cei mai serioşi biografi ai mei ( 🙂 – nm), un tânăr (hai ca nu mai sunt nici eu prea tanar 🙂 – nm) care a preluat ştafeta de la deja obositul Corneliu Vadim Tudor”… Hai, ma, nea Toma necredinciosul!… dupa 20 de ani si tot cu asemuirea asta ati ramas in gura? Mai schimbati si voi placa! Cine ma citeste stie foarte bine care este opinia Roncea.ro despre maestrul in manuirea ventilatorului de rahat si hotul de texte (inclusiv ale mele) Corneliu Vadim Tudor, mai ales de cand, ca “Euro-tribun al homosexualilor”, militeaza la Bruxelles pentru aceleasi anormalitati pedofilo-curlangiste ca si Mircea Toma si “Coalitia pentru o Romanie murdara”, in Parlamentul de la Bucuresti.

Poate ar fi cazul sa repet, totusi, pentru ofiterii de/din presa: Vadim Tudor si revista lui, “Romania Mare”, este doar fata aceleiasi ruble ruginite, unde, pe spate, de 20 de ani, se lafaie Catavencu si piticii de gradina ai lui Vintu (sau ai cui da mai mult), de la Toma la Buscu, creatii de duzina ale aceleiasi centrale KGB-FSN. Astazi se stie foarte clar ca scriitorul anticomunist Dan Petrescu si-a dat demisia de la Ministerul Culturii lui Iliescu, unde trona “disidentul” Andrei Plesu, dupa ce tov ministru FSN i-a aprobat hartie si tipografie color lui… Vadim Tudor, la cererea lui… Petre Roman, “Neulanderul” reclamat apoi cu gura plina in “Romania Mare”, ca sa se perpetueze conceptul “antisemitismului visceral al romanilor” si sa se ingroape sub steagul Unirii nationalismul romanesc, Basarabia, Bucovina, Transilvania… Pe partea cealalta, tov disidentul sef al KGB si AVO, Mircea Dinescu, fonda… “Catavencu”. Unde, asa cum avea sa marturiseasca Florin Calinescu dupa niste ani, “colegii sai militari de la Academnia Catavencu” , “urechisti si raspandaci”, marsaluiau in pas de gasca ca in Piata Rosie de la Kremlin. Pe scurt, “Romania Mare” si “Catavencu” sunt ca FSN si GDS, ca Kamikaze si Realitatea TV.

Greu, greu cu batranetile fraierilor cu cioc, biete curve gaozare din bordelul tuturor serviciilor antiromanesti.

Virgil Magureanu debuteaza la TVRL, alaturi de Iliescu, Voican si Roman. 23 Decembrie 1989: lovitura de stat in numele “revolutiei noastre” luase sfarsit

Sursa: TVR R – Televiziune Online disponibila pe player-ul PBXTV de pe Roncea.ro si ZiaristiOnline.ro

Vezi si: 1989: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata »

Executia trucata a cuplului Ceausescu si inmormantarea celor doi filmata de coordonatorii asasinarii, in decembrie 1989. VIDEO

Cum s-a incheiat Duminica Orbului. Rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 20 mai 1990

Rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 20 mai 1990

Iată care au fost rezultatele oficiale ale primelor alegeri din post-comunismul românesc:

Numărul total de alegători potrivit listelor electorale 17200722
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la vot 14826616
Numărul total al voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară 14378693
Numărul voturilor nule 447923

Numărul voturilor obţinute de fiecare dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al României:

Candidat Număr de voturi Număr de voturi în % faţă de totalul voturilor valabilexprimate
Ion Iliescu 12 232 498 85.07
Radu Câmpeanu 1529188 10.64
Ion Raţiu 617007 4.29

Rezultatele alegerilor de la 20 mai 1990 pentru Adunarea Deputaţilor

Numărul total de alegători potrivit listelor electorale 17200722
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la vot 14825017
Numărul total al voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară 13707159
Numărul voturilor nule 1117858
Numărul de mandate 389

Numărul de voturi şi de mandate pentru Adunarea Deputaţilor pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii

(more…)

Pledoaria pentru violenta, moarte si razboi a “intelectualilor” GDS Liiceanu, Tismaneanu, Patapievici & Co si inclusiv a preotului-informator Iustin Marchis. Sorin Bogdan si Mile Carpenisan, scuturii vii la Televiziunea din Belgrad

Sorin Bogdan, TARGET:

AWACS: Mama catre Charlie Bravo. Care convoi ? Care civili ? La dracu’ ! Aici e mana sarbilor. Distruge tinta ! F-16: Charlie Bravo catre Mama. Ce sa distrug ? Tractoare ? Masini obisnuite ? Repet: nu vad nici un tanc. Solicit instructiuni. AWACS: Mama catre Charlie Bravo. E o tinta militara. O tinta militara absolut legitima. Distruge tinta ! Repet: distruge tinta ! F-16: Charlie Bravo catre Mama. Am inteles. Lansez rachetele !”

Cotidianul britanic “The Express” a dezvaluit ca pilotul unui Harrier GR-7 al fortelor aeriene britanice, aflat in misiune in momentul atacului din apropiere de Djakovica, l-a avertizat pe pilotul american al aparatului F-16 in privinta unor posibile “pagube colaterale”. Dupa ce a survolat la joasa inaltime convoiul de refugiati, englezul i-a transmis prin radio ca, in mod sigur, este vorba de vehicule civile, flancate de vehicule militare.

(…)

Am cascat noi gura prin sediul RTS, dupa care directorul televiziunii ne-a poftit intr-o sala de protocol unde – spunea el – colegii sarbi vor sa ciocneasca un pahar cu noi. Ei bine, chiar in acel moment au inceput sa sune sirenele alarmei aeriene. Era 22:30 si, in 5 minute, zambind incurcati, toti ziaristii si-au luat talpasita. In frunte, desigur, chiar cu ministrul Matic, care n-avea, nici el, nevoie de surprize neplacute. Am ras cu lacrimi vazandu-i cat de repede au uitat si de solidaritate si de vin si de tot. Imi amintesc ca, putin mai tarziu, mama lui Mile l-a sunat si ne-a certat ca radeam ca prostii in sediul RTS. Reporterii sarbi filmasera vizita de solidaritate si au difuzat stirea, in care apaream si noi, iar la Timisoara se vad programele televiziunilor sarbesti.

Cand ne-am intors la hotel, la o masa a barului ne astepta Nelu si cu “scriitorul” Dragan. Privindu-ne cu repros, Dragan ne-a intrebat ce fel de intelectuali sunt cei care, indiferent in ce scop, aproba declansarea unui razboi. Nu am inteles ce voia sa spuna. Ne-a aratat un comunicat, semnat de cateva zeci de intelectuali romani, in sprijinul orientarii euro-atlantice a autoritatilor de la Bucuresti. “Ceea ce a derutat pe multi dintre cetatenii nostri si i-a impiedicat sa ia o pozitie limpede in actualul conflict din Balcani este ca impartim cu poporul sarb valorile credintei,” ne-a citit Dragan, cu glas tare, din comunicat. “Numai ca Milosevic nu duce “un razboi sfant”, ci unul de epurare etnica, iar valorile ortodoxiei, pe care le impartasim cu poporul sarb, nu inseamna si coincidenta cu optiunile politice ale celor doua popoare. Structurile puterii noastre s-au pronuntat, de la bun inceput si cu admirabila consecventa, pentru NATO si Europa.”

N-am prea avut raspuns. Ca de obicei, Dragan ne surprindea prin informatiile pe care le avea si prin logica argumentelor. Nu era suparat pe noi sau pe cei care au semnat scrisoarea, ci se intreba in numele caror valori, un grup de “proeminenti intelectuali” puteau sa sustina un razboi ilegal, declansat impotriva unui stat suveran, fara acordul Natiunilor Unite si doar in baza unor reportaje difuzate, ce-i drept, pe posturi importante de televiziune. Reportaje precum cele de la CNN, de exemplu, realizate de Christiana Amanpour, care “intamplator” este sotia lui James Rubin, purtatorul de cuvant al Departamentului de stat al Statelor Unite”. Integral la target: suntem scuturi vii si la televiziunea din belgrad

INTELECTUALITATEA SI RESTUL LUMII – O RUPTURA SOCIALA

Cu totii am fost, probabil, educati in ideea ca intelectualii sunt avangarda unei natiuni. O clasa creatoare, aparte, cu o contributie de exceptie la consolidarea sociala si spirituala a natiunii in care traiesc. Pentru motivele de mai sus, avand in istorie atatea exemple de intelectuali de exceptie, am invatat sa-i respectam si sa consideram cuvantul lor, un cuvant de invatatura.

Asa stau lucrurile in teorie. In Romania “democrata”, aristocratia intelectuala si culturala este separata, din pacate, de omul de rand, printr-o prapastie, aproape de netrecut. Omul din clasa de jos nu doar ca nu-l mai intelege, dar chiar il dispretuieste pe intelectual, iar acesta la randul sau alege sa intrerupa orice urma de dialog cu “vulgul”, inchizandu-se intr-un turn de fildes in care isi creaza o realitate paralela.

Dupa patru ani de lucru in fabrica, langa muncitori, autorul acestor randuri poate depune MARTURIE despre paralelismul celor doua lumi. O tensiune surda exista la granita intre realitatea muncitorului rupt de foame, depasit de o societate pe care nu o mai intelege, pe de o parte, si cenaclurile-dezbaterile filosofice ale intelectualitatii romanesti, sterile si inutile. In aceste conditii, reconcilierea si unitatea sociala sunt doar vise, iar instrumentul numit “societate civila” devine din ce in ce mai mult o secta.

Punctual, la agravarea situatiei a contribuit mult “optiunea societatii civile” fata de razboiul pornit acum 5 ani impotriva Iugoslaviei. Situandu-se la 180 de grade fata de romanul mediu, care se impotrivea ideii unui razboi in imediata vecinatate a tarii, intelectualii romani de elita au optat pentru sprijinirea actiunilor de forta. Esenta pozitiei lor a aparut in revista “22”, numarul 478 din 20-26 aprilie 1999, sub titlul “Optiunea societatii civile intr-un moment de cumpana”. Acesta era, de fapt, un gir moral dat actiunii – ilegale, imorale si antiumane – a NATO in tara vecina.

La cinci ani de la agresiunea contra Iugoslaviei, putem vedea cat de departe de rezolvare este problema pentru care atunci s-a pornit razboiul: situatia din Kosovo. Personal consider ca intelectualii ce au semnat APELUL PENTRU RAZBOI au gresit grav. Pentru a-si repara greseala si a fi iertati de cei care si-au pus sperantele in ei, ar fi absolut necesar sa-si ceara scuze. Cu siguranta insa, orgoliul nu le va permite acest lucru. Nu pot decat sa constat starea de fapt si sa insirui mai jos numele semnatarilor APELULUI LA CRIMA, spre improspatarea memoriei unora din noi si spre sublinierea, inca o data, a unei situatii triste: distanta uriasa intre intelectualii “societatii civile” si romanul de rand.

Bogdan I Stanciu, Aprilie 2004

TEXTUL COMPLET AL APELULUI LA CRIMA PUBLICAT IN “22″

(more…)

Eu sunt golanul care a blocat Piata Universitatii pe 22 aprilie 1990 impreuna cu ofiterul de marina Andrei Rochian. Inceputul Fenomenului Piata Universitatii. Dupa 20 de ani

Piata Universitatii, 21 Decembrie 1989 – 14 iunie 1990


Imnul Golanilor. Autenticii anticomunisti din Piata Universitatii de VictoRoncea

Istoria noastra

21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. De la pranz ne-am aflat la Romana, pe Magheru si pe Calea Victoriei, pentru a ne reintalni pe seara in prima Zona Libera de Comunism a Romaniei. Vom ramane pe strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe zile si nopti.

25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In “completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru Dialog Social).

26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian, supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.

28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.

31 decembrie: Agentul GRU, generalul Nicolae Militaru si agentul kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza conducerea serviciului de securitate.

Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.

12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc, este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”

23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si Brucan.

28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a “oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.

12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.

18 februarie: La mitingul Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea: “Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului – tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19 februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.

3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata “Presei Libere”).

20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si soldata cu morti si raniti.

22 aprilie 1990: Se implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta. Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca. Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian, capitan de marina (foto dreapta, din pacate fara pletele de-atunci). Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989, “scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronache, membra fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele: “Primul troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan; a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”; ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60 de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21 Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita, tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”, “Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii, cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes, mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti, printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce: “Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca avea dreptate”.

23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National. Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.

24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata Universitatii, “golani”.
George Roncea: “La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu mandrie in piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”. Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur. Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului simt din Romania.

Deschiderea balconului


(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova