COMENTARII ECONOMICE SI POLITICE Vladimir Tismaneanu in dialog cu Ion Iliescu (VLADIMIR TISMANEANU) Luni, 5 aprilie, la Facultatea de Drept a avut loc lansarea cartii Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre politologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, volum aparut la Editura Enciclopedica. In deschidere, Ioan Mihailescu, rectorul Universitatii Bucuresti, a salutat aparitia acestei carti, care reprezinta nu numai o referinta memorialistica foarte atractiva pentru cititori, dar si o sursa de documentare pentru istorici; in opinia lui Ioan Scurtu, directorul Institutului de Istorie “Nicolae Iorga”, cartea reprezinta una dintre cele mai lucide analize asupra perioadei comuniste. Cristian Preda, decanul Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, a subliniat importanta volumului ca prima biografie politica a presedintelui Iliescu. Cartea reprezinta, in opinia sa, o discutie extrem de interesanta pentru intelegerea Partidului Comunist ca forta politica. O alta latura importanta a cartii, analizata de Cristian Preda, a fost relatia dintre Securitate si Partidul Comunist, in care aparatul de opresiune este vazut ca un instrument, si nu ca principalul vinovat. Vladimir Tismaneanu a declarat ca, in ciuda opiniilor politice diferite, domnia sa nu s-a considerat niciodata un adversar personal al lui Ion Iliescu, care este “un om al stangii democrate”. Profesorul Tismaneanu a urmarit tranzitia omului si intelectualului Iliescu, in cadrul dialogului explorand etapele de invatare politica ale presedintelui. “Pe parcursul ultimilor 15 ani, Ion Iliescu a devenit o personalitate de varf a procesului democratic din Romania”, a declarat Vladimir Tismaneanu. Ca politolog, profesorul Tismaneanu a fost interesat de transformarea unui politician marxist intr-un ganditor modern, dispus sa recunoasca falimentul utopiei. Domnia sa a incheiat spunand ca dialogul cu Ion Iliescu a fost o “placere intelectuala”. Ion Iliescu a spus ca dialogul din carte s-a concentrat pe tema prabusirii sistemului comunist, trecand prin istoria comunismului, in general, si a comunismului romanesc, in special. “Comunismul nu a fost un accident in istoria umanitatii, ci are un fundament obiectiv”, a declarat Ion Iliescu. Un alt moment discutat in carte este legat de evenimentele din 13-15 iunie 1990, asupra carora cei doi interlocutori au avut pareri diferite. Presedintele Iliescu a reafirmat convingerea ca venirea minerilor in Bucuresti a reprezentat o reactie sociala la amenintarea cu haosul care domnea in acele zile. Ion Iliescu a recunoscut ca, pentru un moment, a ezitat sa accepte acest dialog, dar ca acum nu regreta ca a luat parte la acest proiect. (R.B.)
Revista “22”, organul GDS ANUL XIV (736) (13 aprilie – 19 aprilie 2004)
Pensia copilului ministrului de Externe va fi stabilita de instanta dupa ce vor fi aflate cu exactitate veniturile reale ale ministrului de Externe liberal. Aflarea sumei exacte a devenit obiectul unei investigatii judiciare, deoarece acesta si-a ascuns veniturile reale.
Ieri, Judecatoria sectorului 3 a amânat, pentru data de 12 martie, procesul în care fosta sotie a ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, cere majorarea pensiei alimentare a copilului pe care îl au cei doi, întrucât salariul demnitarului a crescut dupa preluarea functiei ministeriale. Ministerul Afacerilor de Externe, Parlamentul si Facultatea de Istorie sunt obligate sa transmita Judecatoriei sectorului 3 suma exacta a veniturilor pe care le încaseaza ministrul Adrian Cioroianu, informatii necesare pentru a se stabili pensia pe care trebuie s-o plateasca demnitarul fiului sau. Fosta nevasta, Luminita, s-a casatorit cu Cioroianu în 1993 si a divortat zece ani mai târziu, în 2003 (nota mea: motivele – violente repetate si preferinte de o natura ciudata). Adrian Cioroianu a fost ulterior ales senator de Timis, ceea ce i-a adus o marire a veniturilor iar ca ministru de Externe, suma s-a dublat, sustin surse ministeriale.
Declaratie In fals
Adrian Cioroianu si-a publicat declaratia de avere si cea de interese abia la 4 luni de la numirea în functia de ministru de externe, in pofida legii care prevede un termen de 15 zile pentru întocmirea formalitatilor legale. Declaratia de interese din 1 august 2007 reprezinta dovada falsului comis în mai 2005, arata Agentia reporteri.ro, care a demonstrat ca Adrian Cioroianu a omis cu intentie sa declare actiunile pe care le detinea la Dilema Veche înca din ianuarie 2004. În declaratia de interese, Adrian Cioroianu recunoaste ca detine actiuni la doua firme, si anume K7 Niv Media srl si respectiv Dilema Veche srl. Comparând declaratia din august 2007 cu cea precedenta, data de Cioroianu pe 6 mai 2005, rezulta ca in prima declaratie nu apareau actiunile de la Dilema Veche srl, ci doar cele detinute la K7 Niv Media srl.
Cioroianu a ascuns actiunile la Dilema
Agentia reporteri.ro a cerut Ministerului de Externe sa precizeze data la care ministrul Adrian Cioroianu a devenit actionar la Dilema Veche, iar MAE, prin purtatorul sau de cuvânt, a informat în mod oficial ca Adrian Cioroianu era actionar la Dilema Veche, patronata de Andrei Plesu si subventionata acum de Rompetrol – KazMunaiGaz, inca din ianuarie 2004. Deci in luna mai 2005, cand si-a întocmit declaratia de interese, Adrian Cioroianu a ascuns faptul ca mai are niste actiuni la o societate comerciala, neuitand în schimb sa treaca în declaratia de interese din mai 2005 organizatiile, societatile, comisiile si comitiile din care facea parte (de exemplu: GDS). O astfel de omisiune se incadreaza la „elemente constitutive ale infractiunii de fals în declaratii“. De altfel, în finalul declaratiei de avere si de interese, se precizeaza clar: „Prezenta declaratie constituie act public si raspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor mentionate“.
Membrul GDS Adrian Cioroianu l-a luat la tinta pe Traian Basescu periclitand statutul diplomatic international al Romaniei. Din postura de ministru de Externe a declarat marti, 5 februarie, la bilantul activitatii MAE pe 2007, ca “Romania nu se opune independentei Kosovo”. Asta doar la o zi dupa ce Basescu repetase extrem de clar, la vizita lui Sarkozy, ca Romania se impotriveste prin toate mijloacele separarii provinciei sarbe Kosovo de Serbia. ZIUA relateaza astfel noua “gafa” a ministrului Cioroianu: https://www.ziua.ro/display.php?data=2008-02-06&id=232743. Din acelasi registru fac parte si afirmatiile ambasadorului Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist A.E. Baconsky, care sustine, incalcandu-si statutul diplomatic, ca desprinderea Kosovo de Serbia este fel de “rau necesar”. Consecintele pentru Romania ar fi dezastroase. Deja anumiti lideri ai ungurimii din Transilvania si Parlamentul de la Budapesta au declarat deschis ca vor lua situatia din Kosovo drept exemplu de urmat. Am solicitat MAE lamuriri pe marginea opiniilor lui Baconsky exprimate in ziarul “Cotidianul”. Public mai jos cererea si raspunsul MAE, venit, dupa o lunga asteptare. Ziarul Gardianul observa ca Baconsky este un privilegiat al noii nomenclaturi din minister, platind pentru apartamentul sau din Paris, din banii contribuabililor, 8500 de euro chirie plus alte cheltuieli de intretinere, in total peste 10.000 de euro lunar: https://www.gardianul.ro/2008/02/05/dezvaluiri-c11/la_vie_en_rose_statul_da_8_500_de_euro_lunar_pentru_chiria_ambasadorului_de_la_paris-s108600.html si ca Cioroianu sprijina desantarea de la Paris: https://www.gardianul.ro/2008/02/06/externe-c3/modelul_ambasadorului_risipitor_baconschi_promovat_de_cioroianu-s108631.html. Normal. La reuniunea ambasadorilor romani desfasurata anul trecut, presedintele Traian Basescu, criticand cheltuielile exagerate ale MAE il ridica pe ambasadorul nostru la UE, Lazar Comanescu, in picioare: “Comanescu, cat platesti chirie?”, “4500 de euro, domnule presedinte.”, “Bine, stai jos”. Acum, Baconsky merge cu sfidarea si mai departe. Daca tot vrea “independenta” Kosovo de ce n-ar fi trimis finutul Baconsky ambasador la Pristina al Republicii GDS, chiar acum? Catre: Administratia Prezidentiala Ministerul Afacerilor Externe Romania
Directiile de Relatii cu Presa
Stimati colegi si responsabili de politica externa a Romaniei,
In ziarul Cotidianul, domnul Teodor Baconsky, ambasadorul Romaniei in Franta si fost consilier prezidential si secretar de stat in MAE, publica in editia din 25 Ianuarie 2008 un comentariu intitulat “Kosovo, tot raul spre bine”(https://www.cotidianul.ro/index.php?id=17270&art=41981&cHash=a47fd30ca1) insotit de o ilustratie care reprezinta harta fostei Iugoslavii.
Domnul Baconsky semneaza comentariul respectiv cu dubla sa calitate de “diplomat si scriitor”. In comentariul respectiv se emite opinia ca independenta Kosovo este un fel de “rau necesar” pentru tara vecina, Serbia.
Ilustratia care insoteste articolul ambasadorului Baconsky – si care, conform practicilor ziarului Cotidianul este realizata cu consultarea autorului articolului de fond – prezinta o harta a fostei Iugoslavii din care se iteste o mana care trage si de provincia sarba Voivodina in timp ce materialul publicistic se incheie cu asertiunea “Lumea lui Tito nu mai apartine trecutului”.
Comentariul domnului Baconsky, survenit cu cateva zile inainte de vizita oficiala a presedintelui Traian Basescu in Serbia, a fost deja apreciat negativ de reprezentanti ai presei sarbe.
Tinand cont de faptul ca orice diplomat trebuie sa obtina acordul Centralei atunci cand emite public opinii pe teme de politica externa, mai ales intr-o chestiunea atat de sensibila ca problema Kosovo, si, totodata, avand ca baza de discutie pozitia ferma a Romaniei, reprezentata de Presedintele Traian Basescu si de Ministerul Afacerilor Externe si reprezentantii sai, va intrebam daca opiniile ambasadorului Teodor Baconsky – asociat inevitabil si cu Presedintia Romaniei, care este responsabila de politica externa a tarii – reprezinta in orice fel o noua viziune oficiala asupra situatiei din Kosovo.
Cu multumiri,
Victor Roncea Sef Departament Externe Ziarul ZIUA
A8/ 351 5 februarie 2008
Stimate domnule Roncea,
Urmare solicitării Dvs., dorim să vă transmitem următoarele precizări:
Conform Statutului Corpului diplomatic şi consular al României, diplomaţii români au obligaţia de a nu exprima public opinii referitoare la viaţa politică internă, precum şi interdicţia de a deveni membri sau militanţi ai unor formaţiuni politice. Diplomaţii au dreptul de a desfăşura activităţi academice şi publicistice, în nume personal.
Comentariul publicat sub numele de autor Teodor Baconsky, în articolul “Kosovo: tot răul spre bine”, apărut în publicaţia „Cotidianul”, ediţia de vineri, 25 ianuarie a.c., nu exprimă poziţia oficială a autorităţilor române în dosarul Kosovo, poziţie clar prezentată opiniei publice şi mediului politic internaţional şi care a rămas neschimbată.
INFO: Conform unor surse personale, “cei 5” fosti mari directori de ziare prinsi de EvZ la gramada – SRS, CTP, Cristoiu, Nistorescu si Bacanu – vor aparea impreuna intr-o emisiune TV de audienta bunicica pentru a-si explica pozitiile.
Drept la Replica:
Este regretabil faptul ca Gabriel Andreescu, un fost colaborator extern la ziarul ZIUA, gaseste de cuvinta sa declanseze un atac murdar la adresa noastra numai dupa ce i s-a comunicat sa nu mai treaca pe la casierie, pentru simplul motiv ca fondurile pe care le consuma pentru editorialele sale ideologizante au fost redistribuite redactorilor de teren cu merite reale. In misiva pe care v-a incredintat-o spre publicare, domnul Andreescu emite mai multe erori grave de logica si cade rapid in pacatul invidiei si patima insultelor la adresa unor ziaristi si scriitori importanti ai ZIUA. Domnul Andreescu sustine ca si-a inceput colaborarea “avand in minte aceasta solidaritate politica implicita cu directorul ziarului – Sorin Rosca Stanescu – si in plus, o identitate jurnalistica – a ZIUA – foarte departata de cea de astazi”. Or, identitatea jurnalistica a ZIUA a fost foarte clar definita inca de la primul sau numar si ramane aceeasi si pana astazi, indiferent de noua pozitie a lui Sorin Rosca Stanescu: ziarul ZIUA este un ziar de dreapta, care pune interesul national inaintea oricarei guvernari trecatoare si a oricaror interese absconse de grup, economic, politic, intelectual sau mafiotic. Singurul ziar central din Romania care si-a asumat clar o verticalitate ideatica. Ca atare, pozitiile de extrema stanga ale domnului Gabriel Andreescu nu aveau cum sa se inscrie niciodata pe linia ziarului ZIUA. Pe toata durata colaborarii sale cu ZIUA, Gabriel Andreescu s-a remarcat in editorialele sale prin efluvii de ura, activism anti-crestin de sorginte comunista si o politica anti-nationala dusa la extrem. Confuzul fost editorialist Andreescu se contrazice de altfel singur atunci cand afirma ca “am intrat, de la inceput, intr-o vadita divergenta cu tonul general al ziarului” pentru ca dupa cateva randuri sa sustina ca “ce s-a intamplat in paginile cotidianului in ultimele 10-15 luni m-a obligat sa intru intr-un fel de opozitie, din interior, cu ziarul”. Pentru lamurirea cititorilor dvs: domnul Gabriel Andreescu, sustinatorul “limbii moldovenesti”, a eliminarii icoanelor si religiei din scoli, a opririi tragerii clopotelor duminica pentru ca “sunt incalcate drepturile” ateilor, a fost din prima si pana in ultima sa clipa de “editorialist” impotriva convingerilor de bun-simt ale corpului redactional al ziarului ZIUA. Ceea ce probabil l-a deranjat cel mai tare pe distinsul fost editorialist Gabriel Andreescu in “colaborarea” sa tranzitorie cu ZIUA a fost de fapt campania “Voci curate” a Asociatiei Civic Media, sustinuta totalmente de ziarul ZIUA, ca si de US MediaSind, in Romania, sau Reporters Sans Frontieres si International Federation of Journalists, in intreaga lume. In urma acestei actiuni, inca aflata in curs de derulare, s-a dovedit ca cei mai apropiati prieteni si colaboratori ai domnului Andreescu au fost informatori ai Securitatii, majoritatea regrupati in Grupul pentru Dialog Social: Alin Teodorescu, Smaranda Enache, Sorin Antohi (nume de cod “Valentin”), Dan Oprescu Zenda, Mihnea Berindei (alias “Sandu” si “Mircea”), Iustin Marchis (indicativ “122 – Calugarul”), etc, sau persoane strans legate de foste cadre inalte ale sovieticilor din PCR, de talia lui Leonte Rautu sau Paul Cornea. Domnul Gabriel Andreescu gaseste insa alte explicatii pentru dezvaluirile de presa din ZIUA: “Campaniile, fie ca era vorba despre deriva ortodoxista, fie despre atacurile cu tinte personalizate – de la Renate Weber si Smaranda Enache pana la Mihnea Berindei si Gabriel Liiceanu -, m-au obligat sa scriu explicit impotriva mizeriilor din ziarul “meu”.”, scrie Andreescu. Pentru ca suntem acuzati de fapte ireale va rugam sa consemnati cateva motive ale rafuielilor lui Gabriel Andreescu, generate de sanctionarea unor acte reprobabile, cum ar fi: In ce o priveste pe Renate Weber, pe fondul scandalului “limbii moldovenesti” , sintagma acceptata de ministrul roman de Externe Adrian Cioroianu la Bruxelles – o alta “gafa” din cariera sa fulminanta – ZIUA a expus faptul ca Renate Weber, Gabriel Andreescu si Valentin Stan sunt autorii unui studiu care promova acest concept dicutand despre legalitatea “moldovenismului” inca din 1994. Intitulat “Relatiile Romaniei cu Republica Moldova”, studiul publicat de revista GDS “22” in octombrie 1994 (!), a fost aplaudat si reluat imediat de presa guvernamentala de la Chisinau, “Nezavisimaia Moldova” – “Moldova Suverana” si “Comunistul”, organul Partidului Comunistilor din Republica Moldova. Smaranda Enache, pe langa faptul ca este membra a GDS si co-presedinta a Ligii Pro Europa, care militeaza pentru autonomia teritoriala a “secuilor”, este si membra fondatoare a asa-zisei “Asociatii pentru Libertatea de Constiinta”, alaturi de Gabriel Andreescu si de-acum celebrul Emil Moise. Din toate aceste pozitii ale sale, fosta informatoare si activista PCR Smaranda Enache militeaza, ca si Gabriel Andreescu, pentru eliminarea icoanelor si a religiei din scoli si stergerea fundamentelor ortodoxe ale civilizatiei romanesti din mintea si sufletele copiilor. Adica exact ce si-au propus partidele comuniste internationaliste si Marx cu “edictul” – “religia este opiumul popoarelor”. Cu toate acestea, ZIUA nu poate fi de acord. Cu Gabriel Liiceanu, ZIUA si Sorin Rosca Stanescu se afla in proces pentru acuzatiile de “plagiat” si “profitor al tuturor regimurilor” – de la Ion Iliescu, prin care a dobandit fosta Editura Politica a PCR, la Traian Basescu, pe care il trage continuu in jos in sondaje prin iesirile sale vetuste. Sa lasam Justitia sa-si spuna cuvantul. In ce-l priveste pe membrul Comisiei Tismaneanu Mihnea Berindei, apropiatul lui Gabriel Andreescu, care a dat si el ZIUA si Asociatia Civic Media in judecata doar ca sa ponteze ca “respinge acuzatiile murdare”, avem incredere ca tot Justitia va face dreptate. Noi credem ca Decizia CNSAS Nr 1707/14.12.2006, disponibila pe site-ul Civic Media, in care se arata ca “BERINDEI Mircea a fost recrutat la data de 08.06.1968” si ca a avut doua nume conspirative “inclusiv dupa plecarea sa definitiva in Franta” – este edificatoare pentru orice Judecator din Romania noastra. Nu si din Romania lui Andreescu, care, dupa cate intelegem, se viseaza “procuror” in timp ce noi am fi “persoane nedemne” si “hoti”. “Oare facandu-si meseria, procurorul legitimeaza hotii?”, se intreaba abulic Andreescu. Noi ii amintim lui Gabriel Andreescu ca, deasupra tuturor este, insa, Judecatorul. Este de consemnat si faptul ca politica anti-nationala subterana a lui Gabriel Andreescu a mers pana la a-i reclama directorului Sorin Rosca Stanescu – profitand de o conjuctura personala generalizata – ca Departamentul de Politica Externa al ZIUA sustine pozitia presedintelui Traian Basescu in privinta Kosovo, “ceea ce este incalificabil”. De altfel, si recunoaste acest lucru, pe jumatate, dupa cum transmite Mediafax: Andreescu “precizeaza ca, la sfarsitului anului 2007, a avut o discutie cu Rosca Stanescu privind “campania – inculta si aventuroasa” dusa de ZIUA in chestiunea independentei Kosovo”. “Campania inculta si aventuroasa” a ZIUA era aceea de respectare a legii si dreptului international si a valorilor Organizatiei Natiunilor Unite conform pozitiei nationale exprimate de capul diplomatiei romanesti, presedintele Traian Basescu, pentru suvernitatea tarii vecine, Serbia. Andreescu a calificat pozitia demna si legala a Romaniei – chiar in articolele din ZIUA – drept “cea mai proasta posibila”: “Daca actul de sustinere a interventiei NATO in 1999 a asigurat un capital enorm pentru sustinerea ulterioara a intereselor Romaniei, atitudinea de astazi se arata incoerenta si neprofesionala”, scria Andreescu. In “Casieria sau onoarea”, articolul din România literară Nr.10 din 16 Martie 2007, citat de Gabriel Andreescu, vice-presedintele ICR Mircea Mihaies scria: “Dacă Roşca-Stănescu ar accepta să se debaraseze de echipa de calomniatori şi huligani de presă, s-ar putea spera în reintrarea într-o oarecare normalitate. Dacă directorul ar opta pentru varianta Roncea-Damian, evident că ar urma demisia în bloc a petiţionarilor şi condamnarea fermă a practicilor încurajate cu frenezie de Sorin Roşca-Stănescu. Evident că nu se va întâmpla aşa, chiar dacă echipa de intelectuali-editorialişti de la “Ziua” nu scrie din ataşament faţă de valorile publicaţiei. Observându-le prestaţiile, e limpede ca lumina zilei că la “Ziua” se scrie pentru bani. Roşca-Stănescu e suficient de inteligent să-şi plătească bine colaboratorii care-i pot asigura o anumită imagine de onorabilitate. (…) Pentru intelectualii colaboratori la “Ziua” a început numărătoarea inversă. Din clipa de faţă, ei au de ales doar între două lucruri: casieria lui Roşca-Stănescu sau salvarea propriei onoare.” Se vede treaba ca Gabriel Andreescu, aflat in fata acestei dileme – casieria sau onoarea – a ales sa-si ridice carnatii de la Sorin Rosca Stanescu, chiar si de Craciunul pe care il contesta vehement. De “onoare” si-a adus aminte dupa ce s-a inchis casieria. Nu in ultimul rand, amintim ca atacurile lui Gabriel Andreescu se inscriu in seria violenta initiata de Grupul pentru Dialog Social, prin asa zisul “Apel al 18 intelectuali” de eliminare din presa a mai multor ziaristi, act ce aduce aminte de rechizitoriile unui alt “procuror civil”, ca si Gabriel Andreescu, fondatorul GDS Silviu Brucan care cerea in ziarul “Scanteia” sa dispara din presa poporului ziaristii regimului burghezo-mosieresc. Si Mircea Mihaiesi, in editorialul sau de dupa schimbarea pozitiei directorului ZIUA Sorin Rosca Stanescu, intitulat foarte doct “Adio, Ciripoi”, emite o “lista neagra” similara. Citam din “Apelul celor 18”: “Ziaristi precum Victor Roncea, Miruna Munteanu, Vladimir Alexe, Dan Chiachir, George Damian, s.a. au devenit varful de lance al atacurilor nationalist-securiste. Dupa promovarea incontinenta a lui Paul Goma, cu toate excesele lui, cu repetatul si obositorul sau negationism, ZIUA recidiveaza cu recentele atacuri la adresa lui Vladimir Tismaneanu, Smaranda Enache, Mihai Razvan Ungureanu, etc.” In fapt, ca si in cazul Andreescu, a deranjat pozitia transanta a ziaristilor numiti in cauze nationale precum apararea intereselor romanesti privind Basarabia, Bucovina, Insula Serpilor, salvarea Deltei si impotrivirea fata de construirea Canalului Bastroe, umilirea romanilor din jurul granitelor, mistificarea trecutului comunist al tarii de catre urmasii bolsevicilor, “Afacerea Gojdu”, negestionarea corecta a conflictului Vatican-Romania privind Catedrala Sfantul Iosif, apararea icoanelor si dreptului la religie si, nu in ultimul rand, campania pentru deconspirarea agentilor unor servicii secrete anti-Romania din presa si societatea civila. Luari de pozitie care au generat campanii sau editoriale premiate de Comisia Europeana si Clubul Roman de Presa sau la Galele Societatii Civile. La ora respectiva ZIUA titra, explicand: “Atacurile” la Tismaneanu si Smaranda Enache ZIUA din 13 mai 2006: “Vladimir Tismaneanu este un personaj care ascunde, se pare, inca multe secrete. Desemnat recent sa conduca o comisie prezidentiala al carei scop – precizat inca de la infiintare – il constituie declararea sistemului comunist drept “criminal”, fara sa se pronunte asupra vinovatilor, Vladimir Tismaneanu nu si-a precizat (inca) relatiile sale cu o serie de institutii ale statului roman si nici felul exact in care a ajuns din Venezuela in SUA. (…) Arhiva SRI, Fond “D”, Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370, prezinta un scurt “curriculum vitae” al lui Vladimir Tismaneanu. Ceea ce dezvaluie Fisa din 13 august 1987 este un fapt neasteptat: Vladimir Tismaneanu a plecat din Romania, in noiembrie 1981, cu ajutorul U.M. 0617, unitate a Securitatii! U.M. 0617 nu este insa alta decat codificarea “Directiei a II-a” a Securitatii, specializata in contra-informatii economice.” ZIUA din 24 martie 2006: Ziarul ZIUA a primit saptamana trecuta, cu promptitudine, o solicitare oficiala din partea CNSAS, in atentia redactorului nostru Victor Roncea, semnata de vicepresedintele CNSAS, Viorel Mircea Nicolescu: “Urmarea articolului dumneavoastra intitulat “Neobrazare maghiara, UDM(d)R si PC(d)R” publicat in ziarul Ziua din 13.03.2006, in care faceti afirmatia ca sunteti in posesia unor documente, cu privire la o “turnatoare a Securitatii”, pe care sunteti dispus sa le puneti la dispozitia CNSAS, va informam ca, potrivit art. 20 alin. 1 si 3 din Legea 187/1999 cu modificarile si completarile ulterioare, aveti obligatia sa predati aceste materiale institutiei noastre”. Ieri, delegatul ziarului ZIUA a predat reprezentantului CNSAS, spre studiul expertilor Consiliului, un dosar cu documente intrate in posesia unui revolutionar din Targu Mures, in decembrie 1989, si ajunse ulterior in posesia redactorului ZIUA. In acelasi timp, numerosi reprezentanti ai societatii civile reale scriau: Vina “extremistilor”: nu le-a placut limba lui Stalin
“Ziaristi talentati de la ZIUA, ca Victor Roncea, George Damian, Miruna Munteanu, Dan Ciachir, s.a, care isi fac munca pledand cu demnitate, curaj si constiinta nationala pentru interesele romanilor, nu trebuie impiedicati si descurajati in frumoasa si bogata lor activitate. Faptul ca, de exemplu, printre altele, ne atrag atentia asupra datoriei ce o avem de a lupta pentru restituirea tezaurului nostru de la Moscova, pentru apararea mostenirii Gojdu sau pentru dreptul pe care legal il avem de a denunta un Tratat nerespectat, care ne umileste si ne nedreptateste, sunt toate acestea de natura sa ne demonstreze ca ei vor mai mult sa ne ajute. Pe de alta parte, confuzia si raul pe care ni l-a pricinuit “limba moldoveneasca” inventata de Stalin, ii face pe unii dintre ei sa fie atenti la orice incercare de a se mai descoperi o limba pentru fratii nostri dintre Prut si Nistru.” Prof. dr. doc. Ion GHERMAN Presedinte al Societatii Culturale “Tinutul Herta” “Hozer be tsuva” “In urma cu cateva zile am fost foarte surprins si neplacut impresionat de un atac murdar la adresa ziarului pe care il admir si al unor ziaristi pe care ii pretuiesc. Surprinderea mea a fost cu atat mai mare cu cat printre cei 18 semnatari se numarau si cateva nume pe care, pana acum, le-am socotit plenare pentru democratia si cultura romaneasca. Mi-e greu sa inteleg iritarea lor si mult mai greu mi-ar fi sa-mi explic de ce tocmai un Victor Roncea, admirabil in toate bataliile pe care le-a initiat si le poarta cu o daruire si pasiune fara egal in presa romaneasca, este propus de “Cei 18” linsajului. Il cunosc personal pe ziaristul Roncea si am regasit in el aceleasi interese pe care le poarta si evreimea: pastrarea traditiilor noastre sfinte si a memoriei sacre. (…) Este drept, comentariile lor nu sunt neaparat pe placul autoritatilor politice, foruri pamantesti trecatoare. Dar tocmai asta admiram, noi, evreii, cel mai mult: diversitatea opiniilor.”Cei 18″ ar trebui sa devina “hozer be tsuva” cum se spune in ebraica, adica sa gandeasca a doua oara, si sa revina la adevar. Au gresit adresa, si e pacat”. David Kahan, Presedintele Asociatiei Evreilor Romano-Americani New York. In incheiere va transmitem ca, totusi, noi ne rugam pentru sanatatea lui Gabriel Andrescu, in toate privintele. Victor RONCEA Editorialist ZIUA Sef Departament Externe https://www.victor-roncea.blogspot.com/
Multumesc Agentiei Mediafax pentru publicarea a largi extrase din dreptul meu la replica si reiau mai jos si comentariul din finalul stirii Mediafax, care cuprinde si replica lui George Damian:
Pe de alta parte, George Damian reactioneaza si el, printr-un comunicat remis MEDIAFAX, la afirmatiile lui Gabriel Andreescu, care precizase: “Evolutiile publicistice, pe de alta parte, nu faceau decat sa sublinieze chestiunea mai veche: de ce ma asociez cu numele acestei publicatii? Desigur ca intrebarea mi-o pusesem si eu. Desigur ca reprosurile – sau ironiile – in acest sens ale unor persoane care pentru mine contau nu m-au lasat indiferent. Au fost zile in care mi-am pus problema divortului fata de publicatie in modul cel mai serios. {i tocmai pentru ca m-am gandit atent, m-am revoltat impotriva ipocriziei argumentelor. De unde aceasta idee, ca m-as compromite scriind intr-un ziar in care apar si textele mlastinoase ale lui George Damian?”. “Pe de-o parte, m-a bucurat caracterizarea facuta de d-l Gabriel Andreescu articolelor mele drept “mlastinoase” – asta inseamna ca le-a citit. Trebuie sa marturisesc ca si eu am citit articolele scrise de d-l Gabriel Andreescu – care il dau de gol pe autorul lor ca fiind un banal adept al scolii antinomiste (in acceptiunea data acestui termen de Dan Petrescu) cu usoare tendinte spre umor oximoronic (vezi titlul ultimului articol al d-sale “Educatia religioasa ca abuz al copiilor”). Eu insa prefer sa cred ca Jonathan Scheele (fostul reprezentant al Comisiei Europene in Romania) era sincer in seara in care mi-a fost decernat premiul al II-lea al Concursului Reporter European spunand: “In aceasta seara, vom premia articolele considerate de juriul independent cele mai bune analize legate de aderare, din cele inscrise la concursul “Reporter European” editia 2005. Ele au in comun un spirit critic robust, care ridica intrebari si ofera explicatii”. De asemenea, am incredere in juriul compus din Mircea Vasilescu, Ioana Avadani, Cristina Guseth, Alexandru Lazescu si Anca Curigut, care mi-au acordat acest premiu pentru “stilul direct si percutant si analiza taioasa”, transmite George Damian, in comunicatul remis MEDIAFAX.
MEDIAFAX — 2008-02-04 Nr. 65 – Flux(uri): ” LIFE “
ZIUA-ANGAJATI-REACTII / Gabriel Andreescu: Identitatea cotidianului Ziua din 2004, “foarte departata de cea de astazi”
BUCURE{TI, 4 feb (MEDIAFAX) – Gabriel Andreescu, fost editorialist la Ziua, apreciaza ca, in 2004, cand a inceput sa scrie aici, cotidianul avea o identitate jurnalistica “foarte departata de cea de astazi” si ca evolutia ziarului in ultimele 10-15 luni l-a obligat sa intre “intr-un fel de opozitie, din interior, cu ziarul”.Cotidianul Ziua a renuntat, “din motive economice”, la colaborarea cu sapte editorialisti ai publicatiei, a declarat sambata pentru MEDIAFAX Adrian Patrusca, redactor-sef al ziarului. Cei sapte colaboratori externi ai ziarului la care s-a renuntat sunt Constantin Balaceanu Stolnici, Ioan Bogdan Lefter, Gabriel Andreescu, Adrian Severin, Roxana Iordache, Serban Orescu si Ion Spanu, potrivit publisherului, Mihai Palsu.
Ca reactie, Gabriel Andreescu spune ca a incetat colaborarea la cotidianul Ziua, la cererea noii conduceri, incepand cu 1 februarie 2008.”Deja, de cel putin un an (de zile), prieteni, cunostinte, persoane cu care ma intersectam din intamplare imi repetasera intrebarea: cum de accept eu sa colaborez la acest ziar? Prima idee a reprosurilor era “compromiterea”. Ziua a devenit locul de manifestare a unui jurnalism grobian si eronat ideologic. Cum ma pot simti bine semnand pe paginile lui? Scriind alaturi de Victor Roncea si de Dan Ciachir? Sub titlul “Onoarea sau casieria”, un scriitor indrepta degetul spre editorialistii de la Ziua declarand, aproape galgaind de satisfactie: sunt maculati! Alte critici la adresa colaborarii mele si a altor “personalitati onorabile” cu Ziua invocau motive de ordin public. Cineva atragea atentia ca “marile rasturnari si confuzii in istoria societatilor moderne s-au intamplat atunci cand s-au creat aliante nenaturale intre discursuri publice marginale, exclusiviste si discursuri publice democratice”. Autoarea condamna alaturarea cu spirite anacronice, antioccidentale intrucat, prin aceasta, ultimii se legitimeaza, spune Gabriel Andreescu, intr-un comunicat remis MEDIAFAX.
El precizeaza ca a inceput sa scrie la Ziua din primavara anului 2004, la invitatia lui Sorin Rosca Stanescu. “Il cunosteam pe Rosca Stanescu de la inceputul anului 1990, eu fiind prieten cu Petre Mihai Bacanu, el lucrand direct cu fostul director de la Romania libera. In spiritul acelor vremuri, Rosca Stanescu practica un jurnalism militant. Cele doua pericole politice care pareau sa-l obsedeze pe el erau aceleasi care ma obsedau si pe mine: fortele reprezentate de Ion Iliescu si, celalalt capat al binomului, gruparea ce-l alesese ca varf de aisberg pe Vadim Tudor. Am inceput colaborarea avand in minte aceasta solidaritate politica implicita cu directorul ziarului si in plus, o identitate jurnalistica – a Ziua – foarte departata de cea de astazi. Obisnuit sa ma ocup de teme incomode, am intrat, de la inceput, intr-o vadita divergenta cu tonul general al ziarului. Faptul nu a pus in discutie principiul indispensabil al asocierii mele: independenta”, explica Gabriel Andreescu. El precizeaza ca o singura data a trebuit sa trimita “in alta parte” un text pregatit pentru Ziua.”Scrisesem un editorial “aspru” privind nefericita si ilegala idee de a publica un anunt de recompensa pentru prinderea lui Gregorian Bivolaru. Editorialul a fost refuzat. Am mers atunci la Rosca Stanescu pentru a cere o explicatie. Mi-a zis ca anuntul fusese retras si, acum, nu i se pare firesc sa fie pus sub acuzare chiar in paginile ziarului pe care-l conducea. Am acceptat. Era o situatie pe care o puteam trata, la randul meu, cu simt al masurii. Apoi, Ziua si-a deteriorat jurnalismul luna de la luna. Ce s-a intamplat in paginile cotidianului in ultimele 10-15 luni m-a obligat sa intru intr-un fel de opozitie, din interior, cu ziarul. Campaniile, fie ca era vorba despre deriva ortodoxista, fie despre atacurile cu tinte personalizate – de la Renate Weber si Smaranda Enache pana la Mihnea Berindei si Gabriel Liiceanu -, m-au obligat sa scriu explicit impotriva mizeriilor din ziarul “meu”. Iar editorialele apareau saptamana de saptamana. Rosca Stanescu imi reconfirma, in acest fel, libertatea totala a exprimarii. De altfel, au fost si alte gesturi ale lui care au contat. El mi-a deschis paginile ziarului pentru lungul jurnal “Ani, oameni, disidenta”, afirma editorialistul.
El precizeaza ca, la sfarsitului anului 2007, a avut o discutie cu Rosca Stanescu privind “campania – inculta si aventuroasa” dusa de Ziua in chestiunea independentei Kosovo.”Mi-a oferit posibilitatea sa scriu un serial pe aceasta chestiune. Acesta avea sa ocupe, timp de 5 zile, cate o jumatate de pagina a publicatiei. Acum, post factum, e momentul sa spun ca atitudinea lui, in ce ma priveste, a fost impecabila. Pentru ea nu pot decat sa-i multumesc.
Evolutiile publicistice, pe de alta parte, nu faceau decat sa sublinieze chestiunea mai veche: de ce ma asociez cu numele acestei publicatii? Desigur ca intrebarea mi-o pusesem si eu. Desigur ca reprosurile – sau ironiile – in acest sens ale unor persoane care pentru mine contau nu m-au lasat indiferent. Au fost zile in care mi-am pus problema divortului fata de publicatie in modul cel mai serios”, mai spune Gabriel Andreescu.
El spune ca nu a plecat de la Ziua din cauza “ipocriziei” argumentelor criticilor. “De unde aceasta idee, ca m-as compromite scriind intr-un ziar in care apar si textele mlastinoase ale lui George Damian? Demnitatea cuiva nu e atinsa de faptul ca respira in aceeasi camera cu persoane nedemne. E absolut contra bunului simt sa se sustina ca atunci cand il apar – de exemplu – pe Mihnea Berindei de calomniile lui Victor Roncea, in acelasi ziar, eu il legitimez, de fapt, pe ultimul. Oare facandu-si meseria, procurorul legitimeaza hotii? Care e consistenta ideii ca as sustine prin semnatura mea ideologiile din Ziua? Presa – chiar privata – este un serviciu public (…) Or, eu nu am fost niciodata membru unui partid tocmai pentru a nu sustine politici cu care nu ma pot identifica. In sfarsit, e aiurea sa identifici Ziua cu publicatii afiliate precum Tricolorul, Romania Mare etc.”, precizeaza editorialistul.El spune ca nu scrie ca sa treaca “niste examene”, ci ca sa atraga atentia asupra a ceea ce se intampla in lume. “Cum sa renunti sa scrii despre adevarurile care conteaza si pentru oamenii care asteapta? Cererile de a parasi Ziua erau cu atat mai putin rezonabile, cu cat cei in cauza stiau contextul: severa limitare a posibilitatii de exprimare. Presiunea patronilor si inregimentarea ziaristilor au atins astazi o cota critica. Respectul pentru dreptul la cuvant, fair play-ul si devotamentul fata de regulile de joc aproape au disparut. Grupurile intelectuale care le mai invoca considerandu-se, pe sine, un model, le tradeaza la randul lor. Si atunci? Atunci am scris despre libertate si nedreptate in pagina pusa la dispozitie de Ziua”, mai spune Gabriel Andreescu.
Pe 25 ianuarie, Sorin Rosca Stanescu a parasit functia de director la Ziua, anuntand ca ramane, insa, director onorific si editorialist al ziarului, conducerea fiind asigurata, dupa plecarea sa, de fostul redactor-sef adjunct al ziarului, Mihai Palsu, numit publisher, si redactorul-sef al Ziua, Adrian Patrusca. “Nu e vorba de o demisie, voi fi director onorific si editorialist la Ziua. E vorba de un transfer intr-o functie mai importanta in cadrul grupului”, a declarat atunci, pentru MEDIAFAX, Sorin Rosca Stanescu.
In comunicatul de presa dat publicitatii de Ziua pe 25 ianuarie, se preciza faptul ca Sorin Rosca Stanescu va fi promovat intr-o functie inalta la nivelul grupului de presa, incepand cu 1 februarie. Contactat, vineri, de MEDIAFAX, fostul director al Ziua a declarat ca, in cursul acestei saptamani, actionarii ziarului vor anunta noua sa pozitie.
PS: Extraordinara prezenta “societatii civile” care a incaput, duminica, toata, in fantana de la Arhitectura. “Cele mai importante organizatii ale societatii civile”, in numar de 23, de la SAR-ul Alinei Mungiu Plugaru la GDS si Apador-ul lui Gabriel Andreescu, insotite de alte 11 asociatii si fundatii “grupate in jurul fostului presedinte Emil Constantinescu”, au reusit sa stranga, “pentru democratie” si CNSAS “cateva sute de oameni”, conform Curentul, “peste 1000”, dupa Romania Libera, circa 600, conform Jandarmeriei Romane, luand in considerare, presupun, inclusiv reporterii, cameramanii, jandarmii si extraterestrii.
Dupa ce presedintele ICR, fizicianul HR Patapievici, a republicat, la nervi, in Evenimentul Zilei, un articol anti-Eminescu in care, chipurile, polemiza cu ZIUA, “stapanii adevarului” s-au trezit si l-au eliminat de pe Internet. Cercetati site-ul Evz. Nu-l veti mai gasi. Sutele de comentarii erau extrem de valoroase. Un alt articol anti-Eminescu si anti-Romania, scris de actualul consilier prezidential Cristi Preda la cererea lui Andrei Plesu, in Dilema, nu mai poate fi gasit pe serverul respectiv. Poate nu da bine la imaginea celor doi, de culturnici de serviciu. In anul 2007 fenomenul stergerii memoriei virtuale a presei romanesti s-a petrecut in cazul scrisorilor lui Andrei Plesu catre Ceausescu in care “filosoful” pupa poala dictatorului si i se confesa ca s-a alaturat Partidului inca de la 19 ani, suprimate de pe site-ul ziarului Gardianul, si cu un articol de opinie din fostul ziar ATAC, in care era demascata relatia Vantu-Patriciu si restul Retelei, finantatoare di grande a fituicilor “intelectualilor lui Basescu”. Autorul a fost, de altfel, inlaturat o data cu articolul. Colegii de la Civic Media le-au recuperat pentru dvs. Tot in EvZ, tutarul lui Patapievici, Mihaiesi, se bucura mult prea devreme de plecarea lui Rosca Stanescu, plagiindu-l pe Corneliu Vadim Tudor, in articolul intitulat doct – cum ii sta bine unui intelectual vicepresedinte al ICR – “Adio, Ciripoi!”. Mai grav e ca Mirciulica, sotul sefei Retelei SOROS in Romania (Soros Open Network), isi inchipuie ca poate da si ordine “noii conducerii ” a ziarului ZIUA. Iata ce zice aparatorul de interes al lui Basescu, dand si o lista cu cei care trebuie eliminati de la ZIUA: “Roncea, Spânu, Alexe, Damian” (si Iordache, desi nu stiu ce legaturi as avea eu cu editorialele ei isterice; mai an era pe lista neagra intocmita de Mihaies si Miruna Munteanu). Iata insa ce zicea ieri, culmea!, acelasi Mihaies, despre presedintele de azi al tarii: “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti”. “Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”. “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”. “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! ” “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”. “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!” Extrase din “Masca de fiere” si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu“, ale marelui intelectual din “Senatul” publicatiei lui RINGIER, EvZ – ziarul pro-Base – Mircea MIHAIES, editorialistul lui Nicolae MANOLESCU la revista Trustului ROMPETROL-KAZMUNAIGAZ “Romania literara” , scriitoras la revista lui Sorin Ovidiu VANTU “Idei in dialog” si vicepresedintele lui Horia Roman PATAPIEVICI la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian BASESCU, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale …
Articolul anti-Eminescu al lui Pataplesu aparut chiar in ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, zi in care s-a fondat si “Societatea Carpatii” din care facea parte Eminescu – suprimat de pe site-ul EvZ. (Mai si abereaza demonstrand practic ca ZIUA a avut dreptate. Probleme de logica, Gogule?)
SENATUL EVZ: Presa ca lovitura sub centura
24 Ianuarie 2008
Horia Patapievici: “De mai multe luni, ziarul „Ziua” duce o campanie de presa impotriva unui numar de intelectuali, intre care ma numar.”
Procedeele mobilizate: minciuna, calomnia, falsul, procesul de intentie, insinuarea antisemita. Tinta? Demonetizarea intelectualilor critici. In special intelectualii din Grupul pentru Dialog Social par sa ii scoata din minti pe acesti jurnalisti, care folosesc presa pentru a compromite si dezinforma. De curand, infractorii de presa de la ziarul „Ziua” au publicat, cu fotografia mea alaturi si sub semnatura mea, acest text: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”. Acest text NU imi apartine, este inventia celor de la „Ziua”.
El reia, cu sens inversat, o formula pe care am folosit-o intr-un articol din 2003, pe care, pentru a pune la punct lucrurile, il republic mai jos. Asa cum poate oricine constata, fraza atribuita mie nu doar ca nu se regaseste in textul meu, dar nici macar nu poate fi considerata vreo parafraza a sa ori un rezumat al intelesului lui, exprimat mai liber: este inventia unor oameni care, daca ar fi sa-si justifice falsul, ar avea de ales numai intre prostie (pentru ca au inteles pe dos) si rea-credinta (pentru ca au falsificat inadins sensul).
Inactualitatea lui Eminescu in anul Caragiale
Cred ca la acest inceput de an Caragiale (1852-2002), inca inainte de a cadea iar in euforia actualitatii „lumii lui Caragiale”, ar fi momentul sa facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Daca e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare nationala va fi confirmata la o suta cincizeci de ani de la nastere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, intr-o tara a tuturor batjocurilor), ce s-a vazut in „anul Eminescu” e ca Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, institutional, etnic. Ceva vetust, prost plasat, iremediabil intepenit i-a caracterizat pe toti admiratorii sai care au produs texte, luari de pozitie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversari care, ma tem, s-a transformat intr-o comemorare. Hotarat lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda. Pentru ca a devenit inactual? Sa fie vorba de faptul ca la noi eternitatea apartine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia starnesc deopotriva nerabdarea si plictisul? Ar fi explicatia „simpatica”.
Cum ar veni, Caragiale ramane mereu actual pentru ca suntem un popor vesel, barfitor, derizoriu si flecar, in timp ce steaua lui Eminescu e condamnata sa paleasca, deoarece, vorba lui Maiorescu, „celula nu rezista” – nici tensiunii metafizice, nici incordarii ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios si nici disciplinei institutionale.
Ma tem insa ca explicatia veritabila este alta. Eminescu nu mai e la moda deoarece nu mai „da bine”. Explicatia nu e nici abisala, nici etnopsihologica, ci banal sociologica. Daca ne gandim ca doar cu 20 de ani in urma Eminescu mai era inca „omul deplin al culturii romane” – acum notiunile insesi de „deplin” si de „cultura” au devenit suspecte din punct de vedere politic -, intelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei.
In timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am inceput sa ne jenam. Rasturnarea fata de perioada interbelica e completa. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este in mod eminent recept. Pentru noua tabla de valori acceptate, Caragiale a fost gasit „politic corect”, in timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din „tarile progresiste” a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e „politic incorect”. Cum ar fi putut fi altfel?
Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi iesim azi din zodia nationalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revolutia sociologica din invatamantul superior care a avut loc dupa 1990 a adus la putere studiosi care fac alergie la auzul cuvantului canon si manifesta tendinta sa puna mana pe revolver cand aud cuvantul traditie.
Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmoderna, nu mai e prizata de intelectualii progresisti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant in Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considera interesant decat ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu?
Azi nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitatii sale fara a trebui sa puna totul intre ghilimele, adica fara a face cu ochiul, fara a-si cere scuze ori fara a-l scuza, luandu-l de fapt peste picior. Intr-o epoca in care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi placut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de invechit. Or, se stie, supremul argument impotriva cuiva, azi, este sentinta „esti invechit”.
Iar cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este „invechit” – adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut in afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele.
Articolul anti-Eminescu si anti-Romania al consilierului prezidential Cristi PREDA, ascuns ulterior pentru a i se pastra imaginea de profesoras onorabil
Cultura si cultura politica: doua observatii
1. Daca un intelectual francez ar afirma azi ca “exista un om deplin al culturii franceze”, el s-ar descalifica, indiferent daca obiectul demonstratiei sale ar fi Descartes, Balzac sau Rimbaud. n schimb, un intelectual roman se discrediteaza daca nu subscrie ideii ca exista un “om deplin al culturii romane”, pe numele sau, Mihai Eminescu. De ce lucrurile stau asa? Raspunsul este simplu: cultura romana contemporana e una a admiratiei, a elogiului si a apologiei, in vreme ce cultura franceza (ca si celelalte mari culturi) prefera critica, rasturnarea valorilor, contestarea. Aceste note ilustreaza, desigur, un stil, sau, mai exact, stilul predominant. Departe de a epuiza continutul culturilor, ele exprima totusi forma mentala sau dispozitia spirituala tipica intr-un caz si in celalalt. Cu alte cuvinte, desi cultura romana cunoaste polemica, esenta ei actuala este idolatrizarea, sanctificarea fondatorului; dimpotriva, marile culturi sunt cele in care administrarea clasicizarii este urmarea unei radicale puneri sub semnul intrebarii. Facand o regula din intangibilitatea autorilor care o ilustreaza, prima specie de cultura este lipsita de viata, ea seamana cu un depozit de muezeu sau cu un cimitir al pasiunilor stinse; cealalta specie, in care totul e analizat rational, in care nimic nu scapa contestarii, e o cultura vie, una care poate fi comparata cu un dialog nesfarsit, in care imaginatia debordeaza orice limita. De fapt, o cultura devine cu adevarat mare atunci cand realizeaza ca apologia e efemera, ca ea se pierde in mod inevitabil. Cuvintele nu trebuie sa ne insele: exista, intr-adevar, un soi de apologie consistenta. E vorba de apologia platonica. Dar aceasta a ramas o referinta a culturii occidentale nu datorita admiratiei lui Platon pentru Socrate, ci datorita criticilor aduse filosofiei adversarilor lui Socrate si datorita criticilor aduse Cetatii democratice, cea care l-a condamnat finalmente pe filosof la moarte. Atata vreme cat Eminescu va fi obiect de cult, sensibilitatea culturala romaneasca va fi una provinciala, plictisitoare si vetusta. Eminescologii o vor muzeifica, iar scolarii o vor silabisi.
2. Daca un politician francez ar marturisi ca-si datoreaza cultura politica lecturilor din Descartes, Balzac sau Rimbaud, declaratia sa ar fi privita ca un afront adus cetateanului. Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real in masura in care nici unul din cei mentionati mai sus nu e, la drept vorbind, un autor politic. Acest fapt este adeseori trecut cu vederea. E adevarat, in acelasi timp, ca istoria gandirii politice romanesti e extrem de saraca (ceea ce nu se intampla in cazul francez). Cultura politica nu se poate insa forma in lipsa unor idei tari, a unor idei politice pure. Interesul lui Caragiale sau al lui Eminescu pentru politica (atat de bine ilustrat de activitatea lor jurnalistica de la “Timpul” ) nu poate fi achivalat cu o reflectie politica. De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti. (lasam deoparte aici revendicarile complet insistente, cele care fac din Eminescu un spirit actual: e suficient sa citesti paginile dedicate de el evreilor pentru a realiza distanta enorma care il separa de lumea noastra). De fapt, toate aceste chestiuni ar putea fi transate in mod elegant, daca asemenea recuperari/revendicari ar tine seama de un element, la urma urmei, banal. n fond, epoca in care Eminescu comenteaza politica romaneasca e aproximativ epoca lui Tocqueville ( a posteritatii sale imediate) si a lui John Stuart Mill. Comparati scrierile acestor autori cu ceea ce rezulta din publicistica lui Eminescu: cu greu veti putea descoperi ceva care sa le fie comun. De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. n acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului.
Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.
Cristian Preda, asistent la FSPA, Universitatea Bucuresti DILEMA VECHE – Trustul ROMPETROL – KAZMUNAIGAZ – Dinu PATRICIU
March 2nd, 2008 
VR 
COMENTARII ECONOMICE SI POLITICE
Posted in Uncategorized 
Tags: 
