Acum 21 de ani, R.S.Moldovenească a fost un cap de pod pentru lovitura de stat din România.
Mâna Moscovei din spatele revoluţiei române
Oricât ar părea de neverosimil, în zilele de 21-25 decembrie 1989, implicarea directă a URSS în răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu putea fi urmărită de la Chişinău, practic, cu ochiul liber. Atât că agitaţia sovietică la frontiera de la Prut părea atunci o reacţie la răscoala populară de la Timişoara şi Bucureşti.
Lucrurile, de fapt, stăteau exact pe dos. Cu cât sovieticii se foiau mai mult în stânga Prutului, cu atât mai tare se degrada situaţia în dreapta lui.
Astăzi există probe indubitabile că îndărătul revoluţiei anticomuniste din România s-a produs o ordinare răsturnare de palat. În aceste condiţii, evenimentele la care am asistat în decembrie 1989 sunt privite acum dintr-o altă perspectivă. Şi nici nu-i de mirare. De la o distanţă în timp întregul se vede adesea mai limpede.
Ca să ne dăm seama ce se întâmpla în acele zile, haideţi să ne amintim de contextul evenimentelor. La finele lui 1989, la Chişinău lua turaţii perestroika. Basarabia trecuse la alfabetul latin. Cenzura, până atunci feroce, a lăsat-o brusc mai moale. Societatea era puţin ameţită de pe urma libertăţii nesperate care picase pe capul oamenilor ca o mană cerească.
Pe acest fundal, graniţa ferecată de la Prut şi regimul lui Ceauşescu păreau un atavism odios şi un obstacol enervant în faţa unirii fraţilor de pe ambele maluri ale Prutului. Afară mirosea puternic a schimbare. Toată lumea aştepta căderea Cortinei de Fier.
În această situaţie, spiritele rebele de la Radio-Televiziunea de Stat de la Chişinău clocoteau. La începutul lunii decembrie 1989, fiind redactor în Departamentul Actualităţi TV, subsemnatul a scris, a redactat şi a difuzat, din propria-i iniţiativă, un comentariu critic despre caracterul desuet şi inuman al comunismului în general şi al celui românesc în special. Chiar a doua zi, în replică, ministerul de Externe de la Bucureşti a trimis o notă de protest la Moscova despre care fusesem informat la Chişinău de Ion Guţu, secretar al CC al Partidului Comunist din Moldova. Surprinzător însă, nu au urmat represalii care în alte împrejurări n-ar fi întârziat să vină. Acest fapt nu putea fi întâmplător. Era un semn că Mihail Gorbacoiv cloceşte ceva contra lui Nicolae Ceauşescu.
TV Chişinău, aruncată-n luptă alături de Vocea Americii (pe post de Twitter – nota mea)
Marius Mioc – Revolutionar Online: Ziarul pro-iliescian “Dimineaţa” din 25 noiembrie 1996 a publicat articolul “Recurs la adevăr: Profesioniştii diversiunii”. Articolul pomeneşte un episod puţin comentat al revoluţiei române: arestarea lui Ion Iliescu în sediul Comitetului Central, în decembrie 1989, de către un grup care-i contesta legitimitatea de a prelua conducerea ţării. Subliniez că nu este vorba de o dezvăluire de tip “Mărieş”, care apare brusc după 21 de ani, ci despre ceva despre care s-a vorbit la TVR chiar în decembrie 1989. Mai jos dau şi înregistrarea de la TVR care, din păcate, nu este completă (se întrerupe exact cînd începe să vorbească Ion Iliescu) dar care arată că ceva a existat.
Pentru început, reproduc articolul din “Dimineaţa” care, din păcate, la ora actuală nu mai este disponibil on-line (era însă în 2006 cînd am discutat despre el pe forumul revoluţiei – linc). Comentariile mele ulterioare sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.
Ion Iliescu a dejucat, prin apariţia la televiziune, şi prin prezenţa în clădirea fostului CC, planurile celor care intenţionau să preia puterea
Revenind la evenimentele din decembrie 1989, am afirmat că prezenţa domnului Ion Iliescu, atît la Televiziune cît şi în mijlocul revoluţionarilor din clădirea fostului Comitet Central, a dus la dejucarea preluării puterii de către capi ai fostei Securităţi sau ai PCR. Abilitatea politică şi autoritatea morală caracteristice domnului Ion Iliescu, poziţia sa arhicunoscută de opozant făţiş al politicii totalitare promovate de Nicolae Ceauşescu [nu era chiar aşa de “arhicunoscut” ca “opozant făţiş”. Nu se cunoştea nici o luare de poziţie publică a lui Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. După 20 de ani de la revoluţie, prin Institutul Revoluţiei pe care Iliescu îl conduce, s-a pretins că Iliescu a scris o scrisoare anticeauşistă care însă n-ar fi fost difuzată (linc). Dar chiar şi acea scrisoare nu a îndrăznit să o semneze cu numele personal], au fost calităţile datorită cărora a fost recunoscut ca lider de necontestat al revoluţionarilor [chiar acest articol arată puţin mai încolo că Iliescu a fost contestat]. Aceleaşi calităţi l-au determinat pe generalul Victor Atanasie Stănculescu, în urma convorbirii cu domnul Iliescu, să ordone retragerea unităţilor de blindate care se îndreptau spre Bucureşti [născocire a unor merite revoluţionare ale lui Ion Iliescu; ordinul de retragere a blindatelor s-a dat înainte ca Iliescu să-şi înceapă activitatea “revoluţionară”]. Indicativul sub care s-a ordonat armatei să se retragă a fost: „Rondoul“, acelaşi pe care îl folosea generalul Vasile Milea [prin 1990, cînd se făcea propaganda cu “eroul Vasile Milea”, se spunea că chiar Milea a dat ordinul. Apoi s-a trecut la propaganda cu “eroul Stănculescu” şi acesta a fost declarat persoana care a retras armata].
Pentru cei compromişi, pentru adevăraţii profitori din anturajul foştilor dictatori, apariţia lui Ion Iliescu a reprezentat un serios semnal de alarmă. Era evident că nu vor mai reuşi ca după fuga lui Ceauşescu să preia conducerea. Prima încercare de eliminare a lui Ion Iliescu a avut loc chiar în clădirea fostului Comitet Central.
“Sorin Oprescu este primul medic din Romania care declara ca in iunie 1990 minerii ar fi fost cei molestati si batuti! Cine i-a batut pe minerii pe care pretinde domnul Oprescu ca i-a ingrijit? Bucurestenii, studentii, intelectualii barbosi?”, afirmau reprezentantii Asociatiei Victimelor Mineriadei, in iunie 2008, dupa o declaratia scandaloasa a actualului Primar General al Capitalei, Sorin Oprescu, pupil si mai mult decat atat al lui Ion Iliescu. Sa mai amintim ca si Petre Roman sustinea la Consiliul Europei ca sangele pe care unii colegi de-ai nostri il lasasera sa curga din capetele lor, in timp ce se zguduiau pentru ca picioarele le erau trase in jos de mineri pe scarile Arhitecturii, ar fi fost “vopsea rosie”? Spatiul verde din fata Teatrului National a fost, in diminetile zilelor negre din istoria Romaniei, 13 si 14 iunie 1990, la fel, imbibat de “vopsea rosie”. Peste care minerii “au plantat flori”, pentru ca de aceea venisera in Piata Universitatii, dupa cum sustinea Iliescu-KGB atunci, ca si azi.
Dupa ce am iesit din spitale si din unitatile militare in care fusesem detinuti ilegal in conditii inumane, la una dintre primele comemorari, pe gazonul din fata Teatrului National, pe locul batailor “in sange” (sau “cu vopsea rosie”), unde in timpul manifestatie anticomuniste statea Borna “Kilometrului Zero al democratiei – Zona libera de neocomunism”, a fost ridicata o cruce simpla, de lemn. Inca de pe vremea lui Iliescu. Nici macar tartorul “revolutiei” nu a indraznit sa se opuna! In urma cu doi ani, inainte de a se instala tovarasul felcer “independent” in fotoliul de Primar General, Asociatia Victimelor Mineriadelor a ridicat, cu toate aprobarile legale necesare, o cruce frumoasa de marmura alba, sfintita de un sobor de preoti ai Patriarhiei. Am participat si eu atunci, la instalarea ei, pe 13 iunie 2008, In Memoriam victimele regimului Iliescu-Roman. Ei bine, astazi, in apropierea comemorarii celorlalte victime ale noastre, cele din decembrie 1989, primarul a carei ticalosie nu este depasita decat de nesimtirea epocala a dispus sa fie daramata Crucea alba, exact ca pe vremea bolsevicilor comunisti. Procedand ca un hot, pe furis, in ceas de noapte, sfidand legea, simbolistica locului si a jertfei Mantuitorului si memoria celor care au murit acolo. Taierea din temelii a Crucii a fost realizata fara macar a fi incunostiintata Asociatia Victimelor Mineriadei, invocandu-se ulterior “ratiuni artistice”: pe platoul din fata Teatrului National urmeaza sa fie plasata o monstruozitate de motunachi hidosi din bronz – o alegorie la caruta cu “prostii de romani” – care ne-a costat, pana acum, 1,5 milioane de euro (ati citit bine!). Iar Crucea “deranja” arta preferatului lui Oprescu, sculptorul Bolborea, abonat la toate lucrarile Primariei mai ceva ca societatea de demolari Apolodor. Distrugatorul Bucurestilor isi merita cu prisosinta porecla: Oprescu, al doilea Ceausescu. Parca nu era de ajuns ca il servea cu declaratii mincinoase despre mineriada pe Iliescu, acum ii si desavarseste si implineste discursul de multumire adresat minerilor in iunie 1990. Ucideti, ca va protejeaza tata Ilici, profanti, ca e tatal hotilor din Primarie in spatele vostru, stergeti si batjocoriti identitatea acestui popor, radeti istoria din temelii si apoi rescrieti-o, dupa modelul Roller-Tismaneanu, chiar pe banii “prostilor de romani” din “caruta alegorica”…
Dar si cand le-o plesni aorta, asa, brusc, din prea mult amor de romani…
CURENTUL: Oprescu îl îmbogăţeşte pe sculptorul Bolborea cu un milion de euro din „motive artistice“
Statuile şi monumentele s-au „transformat“ peste noapte în prioritate pentru primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Edilul-şef al Bucureştiului îşi permite să dea din banii bucureştenilor peste un milion de euro pentru „realizarea“ a două noi statui în Capitală. Interesant este că Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie subordonată Primăriei Capitalei, l-a desemnat „direct“ pe sculptorul Ioan Bolborea să se ocupe de statuile lui Lascăr Catargiu şi Alexandru Ioan Cuza. De fapt, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic susţine că s-au desfăşurat două licitaţii prin negociere fără anunţ de participare. Negocierea a fost făcută doar cu un singur sculptor. De ce? Răspunsul din partea Primăriei Capitalei este simplu: „Lucrările pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive artistice“. Numai că cele două monumente nici măcar nu vor fi situate unul långă celălalt astfel încåt vreun critic de artă să poată reproşa vreodată primarului general Sorin Oprescu faptul că statuile nu se „completează“.
Sculptorul Ioan Bolborea va avea la dispoziţie cinci luni pentru realizarea monumentului lui Lascăr Catargiu. Artistul va primi 1,75 milioane lei, fără TVA, pentru „transpunerea în bronz, reasamblarea componentelor din bronz, recompunerea componentelor de piatră, precum şi pentru reamplasarea ansamblului monumental Lascăr Catargiu la intersecţia Bulevardului Lascăr Catargiu cu strada Povernei“. La licitaţia pentru realizarea statuii lui Al. I. Cuza a participat „din motive artistice“ tot un singur sculptor – Ioan Bolborea. Pentru monumentul dedicat lui Al. I.Cuza, ce trebuie realizat în trei luni, sculptorul cåştigător va primi alte trei milioane de lei, fără TVA. Bolborea va trebui să realizeze macheta scara 1/1 din material intermediar, transpunerea în material definitiv – bronz – a acestei statui şi amplasarea în zona Parcului Al.I.Cuza din sectorul 3.
Se pare că reprezentanţii Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, împreună cu primarul general al Capitalei, au o „afinitate“ pentru lucrările sculptorului Ioan Bolborea. Anul trecut, Bolborea s-a ales cu 550.000 lei fără TVA, pentru realizarea din material intermediar – ipsos – la scara 1 pe 1 a unui alt monument. Grupul statuar „Căruţa cu paiaţe“, ce trebuie amplasat în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, a fost creat tot de sculptorul Ioan Bolborea. Valoarea lucrării se ridică la 1,5 milioane de euro, banii fiind suportaţi de Primăria Capitalei şi de Ministerul Culturii.
Revolutionarul autentic si, totodata, cercetatorul temeinic al evenimentelor din decembrie 1989, timisoreanul Marius Mioc face o radiografie la punct si virgula a mult-mediatizatul caz inventat de Doru Maries si “confirmat” de Dan Voinea privind asa-zisul “decret secret” al lui Ion Iliescu de gratiere a cuplului Ceausescu. Gogorita a fost semnalata si aici, sub titlul Maries si Voinea, agentii de PR ai lui Iliescu. Reinvierea comunismului sau cum se hranesc hoitarii si mustele lui Tismaneanu din starvul lui Ceausescu, cat si de George Damian, cu postarea Fonfleu de presă: graţierea lui Nicolae Ceauşescu. Dar nimeni nu este mai indicat decat Marius Mioc in a-i pune la raze X pe profitorii revolutiei. Concluzia logica a analizei sale este zdrobitoare – mai ales pentru acei membri ai serviciilor secrete foste romanesti care au cheltuit importante resurse financiare ale statului pentru a intretine mitul revolutionarilor (de carton) din trena mercenarului tuturor regimurilor Volodea Tismaneanu: atat Maries cat si Voinea fac jocul lui Ion Iliescu si, mai departe, al fortelor antiromanesti care l-au adus la putere. Se desprinde automat o intrebare de logica simpla pe adresa SRI: daca oamenii lui Tismaneanu il deservesc pe Iliescu-KGB pentru cine lucreaza, de fapt, “profesorul”? Intamplator sau nu, in aceasta “afacere”, preluata pana si de TVR (sa mergem cu logica mai departe: pe cine serveste conducerea TVR, formata din membri GDS?), au fost implicate doua echipe de jurnalisti, ambele de la fostul ziar Ziua. Este vorba de e-politic.ro, site-ul care a prezentat un fel de interviu de sustinere cu Dan Voinea in seara de dinaintea de conferinta lui Dorel Maries (!) si de Lumea Justitiei – luju.ro, site-ul care s-a transformat, regretabil, in goarna diversiunii, imediat dupa conferinta de presa a Asociatiei 21 Decembrie. Este de subliniat ca cel care a stat alaturi de Doru Maries la prezentarea falsului decret este avocatul Antonie Popescu (foto stanga), un caz clinic si tipic de tradator, ca fost membru al Ligii Studentilor, desi neimplicat in Fenomenul Piata Universitatii, devenit ulterior membru al camarilei lui Emil Constantinescu si suspectat de fostii colegi de apartenenta la “structuri” inca din perioada in care a lucrat in subordinea agentilor fostului presedinte (sa ne mai intrebam, tot logic, care este legatura lor cu Tismaneanu?).
Marius Mioc considera ca inregistrarea audio a dialogului dintre ziaristul Marian Ghiţeanu şi fostului procuror militar Dan Voinea a produs un caz de manipulare demn de manualele de jurnalism: dintr-un dialog în care Voinea spune că abia acum a aflat de pretinsul decret de comutare a pedepsei cu moartea a soţilor Ceauşescu se trage concluzia că Voinea “confirmă” existenţa decretului, aşa dupa cum e prezentată situatia pe site-ul asociaţiei 21 Decembrie si dupa cum a fost publicata “dezvaluirea” peste tot, ca la ordin, fara nici cea mai mica verificare (Cartianu a fost aproape in transa!).
Cititi inceputul radiografiei lui Marius Mioc aici si continuarea pe portalul Ziaristi Online, a carui lansare oficiala urmeaza sa aiba loc pe 21 Decembrie, cu o serie de dezvaluiri inedite chiar despre “Operatiunea 1989”.
O dezvăluire dubioasă: Pretinsa anulare a condamnării la moarte a lui Ceauşescu. Explicaţii pe care asociaţia “21 Decembrie” le datorează
În 1990, într-un articol publicat în revista clujeană “Nu” (linc), scriam despre campania de “acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni”. Atrăgeam atenţia redacţiei că va fi bombardată cu informaţii false despre revoluţie, îndemnînd implicit la precauţie în răspîndirea dezvăluirilor pe acest subiect.
Cred că din 1990 pînă acum, oricine s-a remarcat în investigarea evenimentelor din 1989 a fost supus acelei campanii de dezinformare despre care scriam, findcă interesele celor care au săvîrşit crimele de atunci de a le ascunde sînt mari.
Deja a facut “fas” bomba celor doi Pat si Patason ai lui Tismaneanu, Dorel Maries, penalul presedinte prin fals in acte publice al fostei Asociatii 21 Decembrie si Dan Voinea, umflatul general cu o pensie astronomica de 140 de milioane, angajat pe usa din dos si la IICCMER, un fel de CC al GDS. E vorba de asa-zisul decret – “Do-cu-ment Sen-za-tio-nal” – cum ca cica Iliescu ar fi vrut sa transforme condamnarea la moarte a lui Ceausescu in inchisoare pe viata. Semnat, chipurile, in ziua de Craciun, 25 decembrie 1989. E simpatic si cum apare: Pat il prezinta si Patason “il confirma”. Dar cum. De rasul curcilor. Citez: “Generalul Dan Voinea confirma autenticitatea documentului. Generalul magistrat Dan Voinea, fostul procuror din procesul sotilor Ceausescu, a dezvaluit presei, joi, ca decretul prin care Ion Iliescu a comutat pedeapsa cu moartea a sotilor Ceausescu, in cea cu inchisoarea pe viata a fost redactat in biroul de la MApN al generalului Victor Stanculescu: ”Eu am aflat de acest document recent. Probabil ca mai stiau de el toti cei care atunci au fost alaturi de Ion Iliescu si generalul Stanculescu in biroul acestuia din urma: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu”.
Pai, daca el, procuror care l-a condamnat la moarte pe Ceausescu si “a studiat” 20 de ani Dosarele Revolutiei (alimentandu-si focul din vatra cu ele) “a aflat de acest document recent”, ce confirma de fapt Voinea? Ca e bou? La fel ca si cei care propaga acest fas, in frunte cu Cartianu, lustragiul de servicii al lui Tismaneanu?
Dincolo de faptul ca Voinea este acelasi individ avansat in grad de Iliescu si acelasi procuror care a tergiversat 20 de ani dosarele Revolutiei si Mineriade si, implicit, condamnarea lui Iliescu si Roman, cine iese bine din afacerea asta? Nu Iliescu, ca n-ar fi vrut sa fie criminal? Mosu’ insa, in loc sa profite de flasul celor doi, o tine una si buna, ca e “o provocare ordinara” si ca el a fost domnule criminal, el a vrut sa fie ucisi cei doi Ceausesti> Asa comunist de isprava…
Dar ce se doreste de fapt prin acest fals, parte a unei “strategii de marketing” (este fals pentru ca, intr-adevar, Iliescu este un criminal, 1) si 2) nu a stat nici o clipa singur in acea zi si 3) nu avea nici un interes sa nu-i omoare pe cei doi, dimpotriva – asta era ordinul!)?
Reinventarea unui subiect. Sa mai sugem si noi de la tzatza lui Basescu ceva, ca asa am supt si de la Constantinescu si de la Iliescu si de la Ceausescu.
Un articol pe aceasta tema, a suptului, in Curentul de azi:
Tismăneanu sondează reînvierea comunismului pe copii de 15 ani
Titus Filipas: Spiritul de geometrie la domnul Neagu Djuvara
De blogideologic
„De fapt, dacă priveşti sferic, dreapta e la centru.” Eu ştiam ceva numai despre vederea emisferică a ochiului de peşte. Iar Blaise Pascal scria despre spiritul de geometrie şi spiritul de fineţe : în spiritul de geometrie „les principes sont palpables, mais éloignés de l’usage commun … Mais dans l’esprit de finesse, les principes sont dans l’usage commun et devant les yeux de tout le monde.” Atât despre „vederea sferică” a lui Neagu Djuvara. Cu ce prilej a fost declaraţia sa de optică geometrică ? +O parte importantă din intelighentsia românească s-a reunit aseară la Marriott pentru a discuta despre „reperele intelectuale ale dreptei”.+ Crema cremei intelectuale din România este listată la https://www.romanialibera.ro/arte/carte/despre-morala-dreptei-cu-intelectualii-romani-207392.html : „cei mai prestigioşi intelectuali ai ţării […] Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi H.-R. Patapievici.” Andrei Pleşu are vizibile scăderi de memorie, a ajuns să confunde revoluţia (melanj sângeros între răscoala de la 1907 şi răscoala din Tatar Bunar, totul coordonat în doctrina anti- românească a lui Rakovski) cu CPUN-ul. Dar ochiul de veghe în vîrful piramidei de dreapta este cel al lui Gabriel Liiceanu : „este nevoie mereu de o busolă care să arate nordul moralităţii […] intelectualii să devină repere morale şi să se instituie ca moralişti.” Dacă situaţia României nu ar fi atât de tragică, împinsă aici de „societatea civilă” ai cărei lideri au fost, şi sunt, aceşti culturnici GDS, aş râde.
În „Găina fără bilet”, volum lansat în primăvară la Târgul de carte Bookfest, Ion Cristoiu şi-a probat recunoscutele calităţi de degustător al ironiei în proză. Odată cu noul volum, scriitorul se întoarce la vechea dragoste, jurnalismul. „O lovitură de stat prost mascată” – care va fi lansata sambata, la ora 13.00, la Targul de carte “Gaudeamus” – poate fi numită o carte a întoarcerii în timp, a nostalgiei după perioada imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, când evenimentele politice s-au succedat cu o repeziciune care nu putea fi surprinsă decât de un condei curajos şi atent la orice transformare, fie ea politică, economică, socială sau de altă natură. În paginile ei, cititorul va regăsi perioada postdecembristă, când soluţiile alese de conducerea de atunci, în frunte cu fostul preşedinte Ion Iliescu, au influenţat negativ viitorul ţării prin pseudoreformele democratice pe care a ales să le pună în practică. Cartea cuprinde editorialele jurnalistului din perioada ianuarie 1990 – octombrie 1991, şi este un preambul la un al doilea volum, care va cuprinde perioada octombrie 1991 – octombrie 1992.
Domnule Cristoiu, cât de mult şi în ce fel s-a schimbat România faţă de perioada 1990 – 1991?
Faţă de anii respectivi, România s-a schimbat numai la suprafaţă. Eu mă ocup în carte de perioada ianuarie 1990 – octombrie 1991. Temeliile României postdecembriste au fost puse între 1990 şi 1992, iar aceste temelii au fost strâmbe. Echipa perestroikistă venită la putere cu Ion Iliescu a procedat cam în felul următor: s-au întrebat ce înseamnă democraţia? Democraţie înseamnă ONG-uri, partide politice şi justiţie independentă. Şi atunci au creat şi ei justiţie independentă, care de fapt nu era independentă pentru că includea foşti nomenclaturişti. Ca partide, s-au creat 230 până în octombrie 1991, iar în toate aceste partide erau tot oamenii lor. Până şi ONG-urile erau politizate.
Cum se făcea meseria de ziarist în anii aceia de după revoluţie? E diferită faţă de ceea ce facem astăzi?
Dacă ar trebui să-mi scriu memoriile, aş spune că se făcea în condiţii materiale sărace, condiţii care erau însă contracarate strălucit de talent şi entuziasm. „Expres”, de exemplu, îşi avea redacţia unde fusese biroul comitetului de partid al tipografiei Informaţia. La „ZigZag Magazin”, unde am fost director, toată redacţia era într-o singură cameră. Această publicaţie avea un tiraj de 700.000. A fost revista cu care mă mândresc cel mai mult, mai mult decât cu „Expres Magazin“.
Despre Ion Iliescu, cum vă raportaţi în vremurile acelea la el şi cum vi se pare astăzi?
Recitindu-mi editorialele din acea perioadă, constat că blestemul României postdecembriste este Ion Iliescu. Editorialele mele urmăreau bătălia din interiorul puterii, al FSN, dintre echipa reformistă a lui Petre Roman, guvernamentală, şi echipa conservatoare, perestroikistă, a lui Ion Iliescu. Se vede din aceste editoriale că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat dată de Moscova pentru înlocuirea fostului secretar general al partidului cu unul nou, care era Ion Iliescu.
Am lasat intentionat, fara alte adaugiri, titlul de mai sus, care produce frisoane oricarui roman, desi este vorba de un editorial scris de Ion Cristoiu in urma cu 20 de ani, la data semnarii primului Tratat al Puterii instalate dupa lovitura de stat din 1989, a “Frontului Salvarii Nationale”, care avea sa fie si ultimul Tratat din istoria existentei nefastei Uniunii a Republicilor Sovietice Socialiste. Un editorial valabil si azi, cu mici modificari onomastice.
Nimic nu e intamplator. Desi Petre Roman a fost primul sef de Guvern din lume care a recunoscut “independenta” Republicii Moldova, o inventie geopolitica stalinista, dupa semnatura pusa ulterior de blestemul Romaniei, Ion Iliescu, alaturi de cea a trilateralului Mihail Gorbaciov, Dumnezeu nu a vrut ca acest Tratat nenorocit sa fie ratificat, pentru a se consfinti oficial de catre romani raptul istoric al Pactului Hitler – Stalin. Ne-a mai dat o sansa: URSS s-a spulberat inainte ca Tratatul sa ajunga in Parlamentul Romaniei. Au mai trecut insa sase ani si tradarea a fost dusa aproape pana la capat de catre alt presedinte nevolnic al Romaniei mici: Emil Constantinescu, originar din Tighina, care a semnat la indemnul “tovarasei colonel” Zoe Petre si a ministrului de Externe Adrian Severin ticalosul Tratat cu Ucraina. Iar zilele trecute s-a completat barbaria si prin semnarea Tratatului de frontiera cu Republica Moldova, de catre ministrul Teodor A. E. Baconschi si premierul moldovean (asa-si zice el) Vladimir Filat, intr-o continuitate perfecta a Pactului amintit, daca tinem cont ca de data aceasta cei doi ministri s-au combinat intr-un gretos cocktail Molotov iar Ribbentrop a fost inlocuit cu brio de frau Merkel (Chiar ii credem pe nemti ca ne vor baga in Schengen si, pe deasupra, vor “rezolva” conflictul din Transnistria? In folosul cui?) Nu degeaba am facut acest pomelnic “romanesc” de mai sus. Toate persoanele implicate in aceste cedari ale Romaniei, dar absolut toate, au legaturi directe, de sange sau obedienta, cu marea putere rosie de la Rasarit. Intamplator?
Public asadar acest editorial din cartea lui Ion Cristoiu care reuneste articolele sale din anii ’90 – O lovitura de stat prost mascata – lucrare care se va lansa sambata, la ora 13, la Targul Gaudeamus. Este chiar o pagina de istorie, o istorie a tradarilor Romaniei, poate uitata de multi dintre politicienii guralivi de azi. De aceea, probabil, se si repeta. Pentru ca ce altceva decat o noua decadere a Romaniei este semnarea Tratatului de frontiera cu inventata Republica de peste Prut, un act contestat vehement chiar si de catre presedintele de la Chisinau, Mihai Ghimpu?! “Întreaga scenă, uşor penibilă, ne dezvăluie, dacă mai era nevoie, atmosfera de amatorism, în care s-a pregătit Tratatul, dacă nu cea de vasalitate în care a fost semnat”, concluziona Ion Cristoiu cu 20 de ani in urma privind actul murdar semnat de Romania cu URSS. Ce s-a modificat de atunci? Se pare ca doar cateva initiale: URSS s-a preschimbat in UE…
Nu ratati in curand aici: Cum analizele Ziua din ultimii zece ani se regasesc in relatarea geopolitica a lui George Friedman de la Stratfor despre Rusia si rolul Basarabiei la Marea Neagra, un interviu de azi cu Ion Cristoiu si doua editoriale-bomba de ieri: despre maresalul Ion Antonescu si rafuiala gazetarului cu raposatul rabin-sef Moses Rosen.Si, evident, dezvaluirea secretului lui Adrian Paunescu, alt originar din Basarabia. Pana atunci, ramane intrebarea:
Adevărat s-a cedat Basarabia?
S-a stabilit demult că elementele bisericeşti au un efect liniştitor, ba chiar narcotizant, asupra omului.
Acest adevăr explică, poate, de ce în atmosfera de ouă roşii, cîntări line şi lumînări transmise în direct de Televiziunea Română, într-un efort de a înlocui ideologia de partid cu ideologia bisericească, a trecut aproape neobservat unul dintre momentele stranii ale istoriei noastre postbelice:
Semnarea la Moscova a Tratatului de colaborare, bună vecinătate şi amiciţie între România şi U.R.S.S.
De ce trebuie să apreciem astfel acest eveniment?
Foarte simplu.
Documentul, pregătit de o vizită anterioară a ministrului nostru de Externe, domnul Adrian Năstase, consfinţeşte frontiera dintre România şi U.R.S.S. stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1947. Potrivit acestuia din urmă, raporturile teritoriale dintre tara noastră şi Uniunea Sovietică urmau a fi cele hotărîte prin ultimatumul sovietic din iulie 1940, consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop din august 1939. De reamintit, dacă mai e nevoie, că Tratatul de pace de la Paris confirmă apartenenţa la U.R.S.S. a străvechilor teritorii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Altfel spus nedreptatea istorică făcută României în urma înţelegerilor între cei doi mari dictatori ai Europei: Hitler şi Stalin.
Putem spune astfel că semnarea Tratatului cu U.R.S.S. în dimineaţa zilei de 5 aprilie 1991 reprezintă renunţarea oficială de către România la Basarabia şi Bucovina.
Sau, ca să fim mai exacţi, o nouă cedare a Basarabiei.
O abdicare de către întreaga ţară
Am fi nedrepţi dacă am pune exclusiv pe seama domnului Ion Iliescu povara acestui moment greu al istoriei noastre din ultimul timp. Gestul iscălirii de către mîna preşedintelui n-a fost decît supunerea la un protocol. Noua cedare a Basarabiei şi a Bucovinei cade în responsabilitatea întregi puteri de azi. Să nu uităm că Tratatul a fost pregătit de domnul Adrian Năstase, ministrul nostru de Externe. Executivul e astfel responsabil, alături de Instituţia prezidenţială, în realizarea acestui act greu de imaginat. Răspunzători sînt însă şi Parlamentul, şi toate forţele politice, şi presa care, cu cîteva mici excepţii (România liberă, Dreptatea) n-a tras din timp semnatul de alarmă asupra celor ce se pregăteau în culise.
Responsabili sîntem şi noi toţi.
Nu numai cei ce au votat la 20 mai 1990 Frontul Salvării Naţionale, dar şi cei care au optat pentru alte partide sau nu s-au prezentat la urne. Pentru că domnul Ion Iliescu ar fi ezitat să-şi pună semnătura pe un asemenea document dacă ar fi ştiut că îşi va ridica împotrivă întreaga societate românească. Din nefericire, chestiunea Basarabiei nu pare să fi depăşit în conştiinţa noastră colectivă momentul siropos al îmbrăţişărilor patetice, al podurilor de flori, al lirismului ieftin, al iniţiativelor culturale prăfuite.
Atinsă de o criză profundă, societatea românească n-are forţa de a se pronunţa ferm într-o chestiune de interes general, care depăşeşte interesele de moment. Energia noastră naţională s-a epuizat, pe vreo jumătate de secol, în revolta din decembrie 1989. Ce-a mai rămas din ea se consumă azi în eterna văicăreală cotidiană, în ieftine scandaluri de presă, în dispute balcanice. Trăim cu spaima în sîn la o eventuală pretenţie teritorială a Ungariei.
Cum s-ar crede că am putea sfida un colos de proporţiile Uniunii Sovietice?
Gestul de abdicare de la Moscova nu e numai al domnului Ion Iliescu.
El aparţine ţării întregi.
Păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin
Polemizînd cu unii critici, preşedintele ţării a precizat că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi fost un act iresponsabil.
Sîntem întru totul de acord cu domnia sa. Problema teritoriilor de peste Prut trebuie judecată la rece. Luciditatea politică ne demonstrează limpede că a ridica în acest moment intern şi internaţional problema trecerii la România a Basarabiei şi Bucovinei ar fi sinonim cu un gest de sinucidere naţională. Desigur, sovieticii au declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov. De aici nu decurge însă în mod automat voinţa acestora de a trage şi consecinţele practice ale tezei teoretice.
Ceauşescu a cerut acest lucru la Congresul al XIV-lea. Pretenţia lui i-a grăbit prăbuşirea. E limpede că păstrarea uriaşului colos făurit de Stalin e obiectivul nr.1 al actualei conduceri sovietice. Desprinderea şi a unei neînsemnate bucăţi de teritoriu din moştenirea lăsată de înaintaşii comunişti ar însemna pentru Gorbaciov sfîrşitul politic, şi poate nu numai. Din punct de vedere economic şi social-politic, preşedintele sovietic poate face orice. El se poate avînta chiar în lupta pentru abolirea comunismului. În nici un caz el nu poate lăsa să se destrame Uniunea Sovietică. Sentimentul de mare imperiu domină istoria Rusiei. El e valabil şi acum. De acesta trebuie să ţină cont orice forţă politică, orice conducător, indiferent de viziunea sa asupra societăţii.
În acest context apare clar că revendicarea Basarabiei şi Bucovinei de către România ar fi declanşat din partea Moscovei o ostilitate greu de prevăzut în consecinţele sale concrete. Iritarea agenţiei TASS în faţa Moţiunii de protest a Convenţiei F.S.N. e un semnal destul de concludent. Mai mult ca sigur am fi asistat la o înteţire a activităţi iredentismului maghiar, Ungaria conturîndu-se în ultimii ani, in pofida declaraţilor sale prooccidentale, ca vîrf de lance al intereselor sovietice în Europa de Est. Cu un serviciu secret încropit în grabă, pe ruinele fostei instituţii, România e un teritoriu la discreţia agenţilor străini. Avînd posibilitatea să opereze aproape nestingherite în spaţiul nostru naţional, serviciile secrete străine ne-ar fi pricinuit multe bătăi de cap. Cine ştie ce momente aberante, imposibil de explicat în chip raţional, ne-ar fi aşteptat în perioada urmînd declaraţiei noastre de revendicare a teritoriilor de peste Prut!
Să adăugăm acestora şi un lucru la fel de important.
Din punct de vedere economic, depindem în continuare de materiile prime venite de la sovietici. Revendicarea Basarabiei ar fi putut duce la o gîtuire a traficului dinspre U.R.S.S. Ceea ce ar fi adîncit pînă la proporţii uriaşe criza noastră economică şi ar fi pus la îndoială înseşi procesele pe care le parcurgem.
Revendicarea Basarabiei ar fi fost imposibilă şi prin raportare la contextul internaţional. Numeroase semne din ultimul timp ne demonstrează interesul Vestului pentru păstrarea colosului sovietic. Prezenţa lui James Baker la Moscova în chiar zilele referendumului unional a însemnat, în limbaj diplomatic, o aprobare de către S.U.A. a acţiunii puse la cale de U.R.S.S. Echivocul occidental în ce priveşte statele baltice e o dovadă lămuritoare. Dacă acestea, deşi sprijinite în S.U.A. de un puternic lobby, sînt mereu potolite în tentativele lor de independenţă, e dificil de presupus că Basarabia ar fi putut beneficia de vreo bunăvoinţă.
Nici pe planul intern al Basarabiei nu sînt condiţiile unei întoarceri la patria mamă. Istoria a operat pe acest teritoriu românesc mutaţii social-politice şi economice fundamentale. Politica de rusificare dusă de Moscova a adus aici, din altă parte, o populaţie numeroasă, din care provin marea majoritate a specialiştilor din diferite domenii.
În lupta împotriva conducerii actuale a Republicii Moldova, spectrul unirii cu România e un argument forte al rusofonilor.
Uşor de imaginat ce-ar face aceştia în cazul unei revendicări răspicate din partea României!
Exemplar biologic rarisim prin vigoare si neodihna. Energic, dar nu energumen. Frenetic, dar nu agitat. Greu de inchipuit cand putea sa faca atatea. Un angrenaj care producea tot timpul ceva, si nu orice, pentru ca totul era de luat in seama, nu neaparat si de acceptat.
Poet fabulous. Gandea poetic si pragmatic, mereu metaforic, dar mereu lucid. Tot ce vorbea, tot ce scria, era altceva decat exprimare comuna. Mereu inspirat, original, scanteietor, logodnic statornic al genialitatii. Cata vreme se va citi poezie, Adrian Paunescu va fi mereu citit.
Patriot adevarat. Teatralismul sau era autenticitate, patosul – sinceritate. Putina lumea a putut sa cucereasca multimile, mai ales tineretul, asemenea lui, prin indemn la dragoste de tara.
Prezenta publica devastatoare. De aici, perceptia atat de controversata a contemporanilor si, in primul rand, a celor din apropierea lui. M-am tinut, de aceea, tot timpul la distanta de fiinta pamanteana Adrian Paunescu, in afara de o singura data, cand am facut un reportaj despre Cenaclul Flacara pentru agentia France Presse. Am discutat atunci, timp de cateva ore. Nu ne-am gasit afinitati, ne-am purtat si comportat ca doi roboti corecti. Se respecta prea mult pe el insusi pentru a nu fi, atunci cand se cuvenea, corect.
De fapt, a fost mereu un om corect. Corect, in primul rand, fata de el insusi.
Post scriptum: Asemenea domnului Vlad nici eu nu am putut sa inteleg afinitatile lui Paunescu, de exemplu, pentru doi kaghebistizati notorii ca Mircea Dinescu si Ion Iliescu (de care se legase de prin ’68 si in fata caruia chiar m-a aparat public, intr-o emisiune unde Iliescu ma catalogase – bine, de altfel – drept “un taliban visceral anticomunist” 🙂 ). Unii spun ca, fiind cunoscut caracterul de hiena al lui Dinescu (vezi cazul Marino), Paunescu incerca sa-si cumpere linistea posteritatii. Dumnezeu stie! Dar, in mod sigur, acolo unde ne-am regasit a fost in dragostea lui sincera fata de Basarabia, locul sau de obarsie si, unde, dupa 1989, si-a descoperit si mormantul mamei sale, nu fara a avea un soc identitar. Ceea ce nu l-a impiedicat sa fie un mare poet roman, in-cantat si de un mare suflet romanesc, ca cel al lui Grigore Lese.
Dumnezeu sa-l ierte!
UPDATE: Marturia lui Octavian Mihaescu:
Stimate dle Roncea;
am cugetat indelung daca trebuie sa deschid si io gura cu aceasta ocazie, dat fiind ca dvs promovati si valorile crestine cred ca merita spune pe blogul dvs “patania”
Se vorbeste mult in aceste zile despre A.P, in aceasta hemoragie de vorbe nu cred ca un fenomen important va fi fost înteles cum se cuvine, cât despre mentionat… nici vorba sa fie. De acesta vreau o cupa, pentru ca l-am trait.
Am sa incep cu Adrian Paunescu, partea pozitiva.
In prima faza am redescoperit datorita lui A.P nu doar forta si necesitatea poeziei pentru suflet ci mai ales puterea cuvântului, a frumosului, care in aceei ani ajunsese complect compromisa. Nu mai vorbesc de atasamentul fata de România si el aflat intr-o faza critica , respectiv patriotismul, ca de el este vorba. Am fost, ajuns, un cencalist inrait, ulterior am si lucrat in domeniul (UTC), Stelian Tanase imi fusese regizor in prima faza, in ce-a de-a doua (angajat al UTC-ului), imi era un fel de sef, pe scara ierarhica. In comparatie cu dvs si multi alti, eu am o parere foarte buna fata de Tanase (Stelica),, dar nu despre el este vorba ci despre Paunescu. Pe linie a CC UTC nu odata am participat la organizarea Cenaclului Flacara in Bucuresti, ultimul la care am luat parte a fost pe fostul Stadion Republici (dupa care a fost demolat). Nu mai vorbesc de faptul ca am fost si ramas un intim apropiat la Formatiei IRIS, Cristi Minculescu, inca din perioada de nastere a lor, cu care am fff multe amintiri de suflet. Asadar; din aceasta perspectiva am ceva “istorie” la activ pentru a fi oarecum in drept spune si eu pasul cu aceasta ocazie.
Spuneam ca ma fascinase Paunescu, ma ajutase redescoperi cuvântul, poezia, patriotismul in acea mare de distrugere sistematica a foretei cuvântului, a patriotismului, a tot ce este frumos, al valorilor perene. Am cunoscut multi cenaclisti (fantizati), chiar de curând am revazut la TV, o imagine cu niste fete (acea vreme), din Orasul Roman, ce declara ca Cenaclu Flacara este totul, ca nu concepe disparitia, , deci, un IDOL in toata regula! Aspect pe care doresc retine pentru ceea ce vreau spune mai departe.
In 1985, cu ocazia interziceri Cenaclului Flacara, treceri sub obroc a lui Paunescu, am avut un sentiment contradictoriu, regretam dar si aveam in sufeltul meu convingerea ca ce avea sa vie va fi mai important, si, asa a fost;
Se stie ca A.P a fost coleg cu Poetul Ioan Alexandru, au avut si camera comuna in caminul studentesc (daca nu am insel), si, dupa câte stiu; prin 83-84, A.P il presa pe Ioan Alexandru sa traga teste patriotic-ceausiste, iar I.A luând-o cu sfinti (celebrele sale imnuri), nu a dat curs insitentei lui A.P, care cauta abate pe Ioan Alexandru de la misiunea ce avea implini.
Azi, când analizez acele zile, când le revad si datorita multor imagini ce sunt date pe TV, mai ales ca cu A.P am avut “obligatia alimenta spiritual” si datorita vârstei ce nu-a prins manifestând alte somitati , mai corect ar fi sa spunem, datorita furioasei cenzuri, al sistemului care ni-l “dadea” pâna si pe Paunescu, care ajunsese o supoapa de forta, atât pentru noi cât si regim. Nu, nu ma mira ca si azi sunt fff multi care-l apreciaza atât de mult strict doar din perspectiva cenaclului Flacara, nu si-al scriitorului, jurnalistului, omului de cultura, care este o alta fateta in care fie ca vrem ori nu, straluceste si va straluci in Istoria Literaturi Române. Dar, azi imi dau seama (i-am spus-o personal), ca caderea lui din 1985 era stringent necesara, el isi facuse treaba pâna-n in acel an, ce urma nu mai tinea de Paunescu. Dealtfel daca vom fi atenti in istoria sa de dupa 1985 si pâna azi, A.P nu va mai fi niciodata aceiasi forta, nici ca jurnalist, nici ca cenaclist si as zice nici ca poet, desi a ramas inca o forta poetica pâna in ultima clipa, nu va mai fi acelasi ca inainte de 85.
Incepând cu 1984-85, exact când incepe caderea lui Paunescu , locul îl ia Poetul Ioan Alexandru, cel putin in viata mea, asa cum cred ca se stie eu fiind si membru al grupului Ioan Alexandru inca din acea vreme. Numai ca Ioan Alexandru avea sa atraga si el multime la conferintele sale, la seminarile din mansarda Univ-Buc, de unde si numele care ni-sa dat ulterior (grupului I.A). Ioan Alexandru s-a ridicat (plan spiritual), vertiginos, I.A ne va duce pe multi la Hristos, dar terenul pare-se ca a fost pregatit de A.P… din pacate, mai putini sunt ceei care l-au redescoperit pe Hristos decât cei departati de Hristos ramasi in textele si muzica lui Paunescu. Sunt multi cenaclisti (flacara) care l-au regasit pe Hristos asemeni mie, datorita redescoperiri cuvântului pe care A.P la reânvitat in acea perioada sinistra pentru cuvânt, pentru poezie, dar, mai exista numerosi fosti cenaclisti ramasi doar la varianta Paunescu, sabie cu douo taisuri, otravitoare, una vindecatoare, cealata datatoare de santate.
Mai mult nu vreau spune despre Adrian Paunescu, nu voi critica-analiza partea negativa pe care dusmani o excerbeaza, ma refer la lingusire, la consolidarea ceausimului, la partea malefica destul de vizibila pe care a jucat-o. Am dezaprobat scuiparea lui din Dec 89, nu am înteles cine a facut acesta ordinarie, cum nici nu am aprobat diabolizarea lui excesvia dupa 89, dar, NU am uitat.omis partea demonica din el care a jucat si-un rol devastator si inca va mai juca daca nu se despart apele.
Sper sa va fie de folos marturia mea atât dvs cât si cititorilor.
A.P, mai putea trai… cred ca dupa garnitura Ioan Alex, Vieru, garnitura A.P. ceea mai docila sistemelor (a fost si ramas pâna la moarte), trebuia sa dispara, NU, nu masoni ci diavoli, duhurile nevazute impotriva carora trebuie lupta au decis… A.P a slujit aceste duhuri, si-a luat patlamaua de la ele (sunt câteva simboluri pe care nu le dezvolt), dar asta-i alta daravea…
Multumesc lui Dumnezeu ca am scapat din cursa duhurilor care l-au bântuit pe A.P. si am ajuns in cel al Sfântului Duh care-l calauzea pe Ioan Alexandru.
Octavian Mihaescu
Grigore Lese la ziua lui Adrian Paunescu. Video: Victor Roncea
December 24th, 2010 
VR 
Acum 21 de ani, R.S.Moldovenească a fost un cap de pod pentru lovitura de stat din România.
Posted in 
Tags: 
