June 23rd, 2010 
VR 
Posts Tagged ‘iliescu-kgb’
INEDIT: Fotografii de la Mineriada oferite Civic Media de Dinu Lazar. DOSARUL 13-15 IUNIE 1990
Posted in Documentare, Top News 
Tags: 13-15 iunie 1990, foto-documente, iliescu-kgb, Mineriada 
2 Comments »Victor Roncea: Cum mi-a salvat viata pe 14 iunie 1990 un ofiter SRI, caruia ii multumesc azi. Ion Iliescu: “Avem de-a face cu elemente de-a dreptul fasciste”. Petre Roman: “A fost o actiune de tip legionar”. 20 DE ANI / MARTURII / VIDEO
In dimineata zilei de 14 iunie, la ora 5.00, au ajuns in Bucuresti peste 10.000 de mineri, continuand sa soseasca alte si alte garnituri. In total la Bucuresti s-au adus aproape 20.000 de mineri, ca o demonstratie de forta fara precedent adresata bucurestenilor ce trebuiau cumintiti.
In jurul orei 5.30, in Piata Universitatii a navalit hoarda de mineri inarmati cu rangi si securi. Au patruns in cladirea Universitatii si in Institutul de Arhitectura. Cladirile au fost cercetate de la subsol pana in pod, in cautare de efecte legionare ocazie cu care au fost sparte biblioteci, laboratoare, aparatura, si o gramada de capete de studenti. Sediile ziarelor “Dreptatea”, “Romania libera” si ale partidelor istorice au fost devastate. In raidul lor asupra Capitalei, minerii au inhatat peste 1500 de bucuresteni. Majoritatea arestatilor au fost dusi la unitatea militara Magurele, unde au trait un adevarat infern.
Acest lung sir de violente s-a soldat cu peste 900 de raniti, dintre care 500 au avut nevoie de spitalizare. In ceea ce priveste numarul real al mortilor, acesta ramane necunoscut. Oficial, s-a avansat numarul de sapte morti, dintre care cinci decedati prin impuscare. Din investigatiile noastre, alte zeci de morti au fost facuti disparuti. O data cu ei, In Romania a fost ingropata si democratia. Iliescu si Roman si-au atins scopul.
Infernul s-a ridicat pe pamant
Despre morti
George Roncea: Despre mortii acelor zile negre s-a vorbit si s-a scris fara a se putea gasi probe directe. Exista marturii care confirma ipoteza unui numar mult mai mare de morti deca cei sase declarati oficial. Fratele meu a avut ocazia nefericita de a cunoaste un om, omorat in noaptea de 14 iunie, pe care l-am cautat impreuna luni de zile. Nu apare pe lista mortilor. Fratele meu l-a fotografiat, in timp ce-si dadea duhul. Filmele, ca si toate aparatele noastre au fost inhatate de politie si mineri.
TVR a ramas, si dupa 20 de ani, tot tonomatul FSN. Spectacol jalnic si lipsa de echidistanta pe postul national de televiziune. Victimele mineriadei eliminate de inculpatii in procesul mineriadei: CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu. CNA?
O “Editie speciala” a TVR, in care urma sa se discute despre evenimentele din 13 – 15 iunie 1990, in format “fata in fata”, fostii studenti si fosta putere, a adus in platou doar autorii diversiunilor si manipularilor din acele zile, de la propagandistul FSN si apologet al violentei minerilor in ziarul Adevarul, scremutul “procuror al natiunii” Cristian Tudor Popescu, la presedintele TVR de atunci, cunoscutul idolatru al lui Iliescu-KGB Razvan Theodorescu, si responsabilul numarul doi de crimele fortelor de ordine si ale minerilor, fostul prim-ministru Petre Roman, cu totii inculpati in Dosarul Mineriadei. De partea cealalta, a victimelor mineriadei, cel mai probabil la presiunile “mogulului PSD” Sasha Sassu si ale celor trei figuri numite, invitatul special George Roncea, organizator al manifestatie maraton din Piata Universitatii, agresat, arestat si incarcerat ilegal de fortele mineresti si de securitate ale Guvernului FSN Iliescu-Roman, a fost rugat de realizatorul emisiunii, Mihai Voicu, sa nu mai participe. In locul lui a fost adus Emil Constantinescu, cel care, timp de patru ani cat a fost presedinte, nu a facut nimic pentru pedepsirea vinovatilor in Dosarul 13-15 iunie. O aparitie jalnica, chiar penibila, daca mai notam si ca l-am prins cu ciocul vopsit, parca pentru a completa costumul fistichiu al insuratelului de manelista Petre Roman.
Este mai mult decat jenant ca, la 20 de ani de cand, chiar in Piata Universitatii, s-a militat pentru o Televiziune libera si independenta, un realizator profesionist sa fie silit sa elimine in ultimul moment un invitat, martor principal al macelului mineresc, in favoarea raspandirii in masa a acelorasi minciuni si intoxicari spuse timp de 20 de ani, pe banda, chiar de catre cei responsabili in mare parte de inscenarea “loviturii de stat” din 13 iunie si a violentelor si crimelor care au urmat in zilele de 14 si 15 iunie 1990. Nici macar o interventie nu a fost in contradictoriu, pentru a se afla macar o farama de adevar, pe tot parcursul emisiunii. De ce nu au fost invitati si Viorel Ene, presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor, inginerul Ioan Manucu, cel care a intrerupt trenurile cu mineri la Craiova, Dumitru Iuga, liderul sindicatului TVRL, si altii si altii??? Lipsa de echidistanta a emisiunii – in care “ei” se sustineau intre “ei” – a fost frapanta. Iar Marian Voicu a ajuns sa intretina (pentru ce?), intr-o discutie anosta si chinuita, niste personaje, care, intr-un adevarat stat de drept, ar fi trebuit pana acum sa raspunda in fata legii pentru actelor lor. De la adevar pana la minciuna e un lat de palma. TVR nu a reusit sa-l treaca, nici dupa 20 de ani. Pacat de meserie, pacat de terfelirea in noroi a adevarului, inca imbibat de sange nestins.
Noroc cu Vox News, ca exista… 🙂
Vezi si: George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… Urmariti Vox News de la ora 16.00 si TVR 1 de la ora 19.00. In premiera la TVR, dupa 20 de ani: Roncea fata in fata cu inculpatii mineriadei CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu
George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… Urmariti Vox News de la ora 16.00 si TVR 1 de la ora 19.00. In premiera la TVR, dupa 20 de ani: Roncea fata in fata cu inculpatii mineriadei CTP, Petre Roman si Razvan Theodorescu
14 iunie – ziua cand n-am murit…
de George Roncea
…in memorian Dragos Drumea
…este ora 3 si jumatate dimineata. Acum un sfert de ora isi dadea duhul in bratele mele un baiat impuscat in gat.
Fix in urma cu 20 de ani. 14 iunie ’90.
Avea traheea zdrobita – un glonte il lovise in ceafa si lasase la iesire o ditai gaura prin care sangele ii tasnea ca dintr-o fantana arteziana. Stiam cum arata ranile produse de glont – iesirea la 7.62 este destul de urata. Se tragea in draci cu munitie de razboi. Fusesem chemat in scara blocului Romarta de niste tineri care m-au vazut cu aparatul foto de gat. In cursul zilei care trecuse deja, 13 iunie, trasesem pe film aproape toti mortii si ranitii – “legionarii” impuscati de cadrele MI si MApN la instigarea lui Ion Iliescu.
M-am trezit singur in scara blocului cu baiatul care agoniza pravalit pe jos, la baza scarilor. Un tanar imbracat ingrijit, cu un sacou pepit parca iar langa el zacea o geanta cu un letcon si niste sarme de fludor. Probabil electronist si venea de la munca. O femeie care locuia in bloc mi-a adus o lumanare si a fugit inapoi in casa, speriata de rafalele armelor. Intunericul din scara blocului era brazdat de palpairile flacarii lumanarii si de lumina blitz-ului. Tiuitul blitz-ului, in timp ce se reincarca, era acoperit de horcaitul baiatului. Se mai auzeau din cand in cand rafale de mitraliera, afara. Era foarte mult sange in jur si alunecam, straduindu-ma sa fixez lumanarea, sa tin si de aparatul foto, sa reglez obiectivul si sa trag de parghia aparatului, un Praktika old stile, care se arma greu dupa fiecare cadru tras. Manevrele fotografice erau sinistre, declansatorul imi aluneca deoarece ma umplusem de sange pe maini in timp ce incercam sa opresc cu palma suvoiul rosu care tasnea din gatul baiatului.
Simteam cum imi zvacnea mana datorita presiunii sangelui care erupea la fiecare expiratie si ma stropea printre degetele naclaite. Tanarul se sufoca, i se zguduia spasmodic tot corpul haraind, nu-i mai ajungea aerul in plamani, se auzea un fel de suierat, de galgait, din adancul sau.
Mi se parea ca ma urmareste cu privirea, ca ma implora sa-l ajut, atintindu-ma cu ochii holbati, innebuniti de spaima, din ce in ce mai cetosi, horcaind din greu, cuprins de convulsiile ingrozitoare ale sfarsitului. I se scurgea viata printre degetele mele, afara se tragea inca, nu aveam niciun ajutor si m-a cuprins disperarea dandu-mi seama ca isi pierde cunostinta si ca imi va muri in brate, sufocandu-se cu propriul sange care inundase totul in jur.
Cred ca intelegea ca se duce. Intelesesem si eu ca ma aflu din nou in preajma mortii si ma enerva teribil ca nu mai stiam ce sa fac, ca nu reuseam sa opresc suvoiul acela negru care nu se mai oprea sa se scurga impreuna cu viata din trupul ciuruit al tanarului. Si astazi ma enervez cand imi reamintesc momentele acelea. Nu voi uita niciodata ultimele clipe ale acelui baiat, momentele in care-i tineam lumanarea, tragand in cadru, pe film, marturia asasinarii sale.
I-am strigat nu stiu nici eu ce, crezand ca poate ma aude. Nici acum nu cunosc de unde a aparut si Victor, frate-miu, si el cu niste aparate foto spanzurate de gat, l-a luat in viteza pe baiat in brate, impreuna cu niste tineri, si l-au dus la o masina alba a medicilor de la Medicine sans Frontiere (care sustineau ca se vor duce la Coltea – ulterior nu s-a gasit nici o inregistrare a lor si a impuscatului Dragos Drumea la spital, pentru noaptea de 13-14 iunie 1990).
Am plecat catre Arhitectura si am avut puterea sa notez in jurnal (il am si acum, patat de sange) pe care apoi nu stiu de ce l-am ascuns sub un dulap, cuprins de un fel de presimtire, momentul uciderii tanarului care si-a dat duhul in bratele mele.
Am tinut apoi un fel de sedinta ad hoc cu baietii de la Liga Studentilor, alaturi de Arhitectura, in Universitate. Aflasem ca urmau sa vina peste noi muncitorii de pe platforma Galati, adusi de Adrian Sarbu, (viitorul boss al PRO TV, pe atunci om bun la toate la Cabinetul lui Petre Roman) cel care i-a cerut lui Stanculescu dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii (Stanculescu l-a refuzat dar marturia sa exista in dosarele unei comisii de ancheta parlamentara).
Sedinta de la Liga Studentilor a fost scurta. Au fost trimise acasa fetele si s-a votat sa ramanem in Arhitectura si Universitate un numar de studenti, nucleul celor care au coordonat intreaga munca din Piata Universitatii vreme de 54 de zile. In Universitate erau 16 baieti, in Arhitectura vreo sapte. Argumentul era ca ar fi fost rusinos, las si nedemn sa ne parasim “garnizoanele” si “campul de lupta” – Piata Universitatii – pentru a scapa de bataia care ne astepta. Ni se parea logic sa o si incasam dupa ce ne-am simtit atat de bine strigand Jos Iliescu! aproape doua luni. Cred ca speram, iluzoriu, ca bucurestenii sa ne apere. Nu stiam ca avangarda de soc urma sa fie compusa din minerii adusi din subterane de Voican si de fesenistii, militienii si securistii lui Iliescu. Nu stiam nici ca hoarda de mii de troli si vandali era deja pe drum, rostogolindu-se catre noi.
Ne-am reintors (“naluci”) in Arhitectura, eu si frate-miu, in atelierul de lucru al organizatiei studentilor arhitecti, unde aveam banerele si micul studio de montaj improvizat in care bricolam materialele video cu decembrie 1989 si Iliescu KGB pe care le puneam pe ecranul Arhitecturii. Am incarcat filme noi in aparatele foto si la un moment dat ni s-a parut ca auzim un fel de vuiet. Am fugit pe scari catre turnul Arhitecturii, cu aparatele pregatite. Era inca semintuneric dar in lumina palida a zorilor am apucat sa vedem licarele lanternelor de pe casti misunand in Piata si cum sunt lovite cu tarnacoapele usile Universitatii.
Intreaga Piata a Universitatii era o masa neagra, un melanj sinistru viermuind de siluete cu casti in cap, cu salopete, inarmati care mai de care cu tot felul de rangi, ciocane, bate si topoare. Acum, in timp ce scriu, in vine in minte izbitoarea asemanare a gloatei de sobolani negri de mina, vazuta in perspectiva descendenta, cu hoarda hidoaselor fapturi ale intunericului aflate in slujba lui Sauron, vrajitorul sinistru din Stapanul Inelelor. Vuietul din Piata crestea si in timp ce frate-miu tragea cadru dupa cadru am vazut cum cetele grohaitoare patrund haulind in facultate. Am realizat ca acelasi lucru se petrece si la intrarea Arhitecturii si l-am tras dupa mine inapoi pe Victor, alergand pe scari cu o viteza nebuna, inapoi, catre atelierul nostru, pentru a-i avertiza si pe ceilalti studenti aflati inca in facultate. Nu stiam unde sa ne pitim, nu aveam in minte un plan de refugiu, ne-am grupat alergand cu sufletul la gura catre un alt turn al scolii unde sa ne ascundem. Am incercat sa gasesc pe traseu un hidrant aflat pe la etajul trei al cladirii. Vroiam sa dau drumul la apa, sa se inunde scarile pe care vroiam sa le cablez cu faza de la o sursa de trifazic dintr-un atelier mecanic. Speram sa obtin un efect electrizant consistent chiar daca minerii aveau cizme de cauciuc in picioare.
Ion Cristoiu, un alt editorial antologic, din 1990: “Un model european: Piaţa Universităţii”. Cortul pe care l-am instalat in fata Teatrului National, pozat in celebrul Zig Zag Magazin
Un model european: Piaţa Universităţii
Unda de şoc de la Bucureşti
Evenimentul major al perioadei electorale rămîne incontestabil, manifestaţia din Piaţa Universităţii. Cel mai lung miting din lume domină spaţiul mijloacelor de difuzare în masă din întreaga Europă. Sfîrşitul lui decembrie 1989 proiectase România în prim-planul atenţiei mondiale. Radicalitatea mişcării s-a constituit într-o undă de şoc extraordinară, care, pornită de la Bucureşti, a zguduit din temelii neocomunismul pe cale de a se instala în celelalte capitale estice. A urmat o perioadă de acalmie dominată de ascensiunea unui comunism bine ascuns în spatele unor declaraţii democratice. În procesul revoluţionar din Est, România s-a văzut întrecută de rapiditatea şi hotărîrea forţelor democratice din restul Europei. Pînă şi de Albania. Însă graţie mişcării din Piaţa Universităţii ne putem din nou mîndri cu locul şi rolul model pentru alte ţări de pe continent. Împotriva comunismului la Praga se face greva foamei. După exemplul Bucureştiului. Studenţii moscoviţi au ocupat Piaţa Universităţii Lomonosov. După modelul avansat de universitarii bucureşteni. Şi toate acestea, în timp ce pe plan internaţional creşte izolarea guvernului român. Ungaria, Cehoslovacia, Polonia s-au întors definitiv în Europa. Vaclav Havel obţine la Strassbourg un succes mult mai mare decît cel reputat de Mihail Gorbaciov. Cehoslovacia are deja iniţiative strălucite la capitolul securitate pan-europeană. La noi, Adevărul s-a reîntors la atacurile Scînteii împotriva presei internaţionale. Europa Liberă e criticată mai aspru decît pe vremea lui Ceauşescu. Redactorii de la fosta Casă a Scînteii protestează împotriva a ceea ce ei numesc amestec în afacerile interne ale României. Primului ministru român abia dacă-i reuşeşte o vizită în Bulgaria. După atîta sînge vărsat avem şi noi cu ce ne mîndri: au fost reluate tradiţionalele legături cu R.P. Bulgaria!
Studenţimea – în avangarda Revoluţiei
Manifestaţia din Piaţa Universităţii are însă şi o excepţională valoare internă. Indiferent de rezultatele sale practice, ea a dovedit întregii ţări, aflate într-o continuă siestă după importurile alimentare masive, că spiritul viu, critic al societăţii româneşti nu poate fi înăbuşit. Atitudinea tinerilor adunaţi aici seară de seară, ca şi a celor din alte oraşe occidentale ale României (Timişoara, Constanţa), a arătat că jocurile n-au fost încă făcute, că există un procentaj de cetăţeni ai României care nu confundă libertatea cu libertatea Televiziunii de a da desene animate. Semnificativ pentru ce se întîmplă în întreaga ţară e faptul că manifestaţia din Piaţa Universităţii constituie o nouă afirmare a spiritului studenţesc.
PIATA UNIVERSITATII – tinta diversiunilor, imposturilor si a manipularilor si dupa 20 ani. Iliescu si homunculii lui din Reteaua nea-kominternului: Tismaneanu, Voinea, Maries si alti “revolutionari” ai “bolsevismului anticomunist”
O analiza de anul trecut perfect valabila si anul acesta, cand scenariul s-a repetat la indigo:
La aproape doua decenii de la represiunea sangeroasa a Pietei Universitatii din 13-15 iunie ordonate de Ion Iliescu manipularea si diversiunea pe aceasta tema inca persista, alimentata de trusturi de presa subordonate apropiatilor lui Iliescu si de grupari diversioniste coordonate din umbra de personaje mai mult decat controversate.
Comemorarea zilei de 13 iunie 1990, organizata de victimele mineriadei si de vechii golani ai Pietei Universitatii, fondatorii si liderii organizatiilor care au creat si sustinut vreme de 54 de zile acest fenomen unic in istoria recenta a fost tinta unui adevarat atac mediatic si nu numai. Un grup obscur, ca finantare si organizare a instigat la violenta printr-o actiune fatisa de provocare, incercand sa plaseze registrul acestei zile de comemorare intr-o cheie a derizoriului, de susanea de gang, actiune prezentata copios de trusturile vechilor complici si subordonati ai “batranului edecar” Ion Iliescu. Desi Realitatea TV de exemplu a filmat mai bine de sase ore la fata locului, atat slujba in memoria celor ucisi de hoardele de mineri, cat si luarile de cuvant ale vechilor golani, detinutilor politici si ale basarabenilor, victime actuale ale comunismului, ilustrarea acestei zile s-a facut cu imagini fara nici o legatura cu 13 – 15 iunie 1990 – respectiv cu imagini din 1999!
Antenele lui Voiculescu, tovarasul dintotdeauna al lui Iliescu, au prezentat exclusiv actiunea diversionista si stupida a gruparii unor asa zisi noi golani, care imbracati in costume de miner de opereta s-au apucat de un “flash-mob” de pantomima si scalambaiala in locurile unde studentii au fost nauciti cu bataia si umpluti de sange, cu 19 ani in urma. In urma cu un an, ceva similar, intitulat “flash mob – bataie cu perne” initiat de un grup de tineri cretini pesedisti a impins in derizoriu si penibil manifestarile legate de aceasta zi sangeroasa. Miza este usor de inteles: pe Iliescu il scoate din sarite comemorarea crimelor sale drept care s-a creat o strategie mediatica de minimalizare, impingere in deriziune si desconsiderare a evenimentelor din 13 – 15 iunie.
Pro TV-ul bossului Adrian Sarbu a sarit pur si simplu peste aceasta zi, din motive simple, Adrian Sarbu a fost cel care din postura de sef de cabinet al lui Petre Roman a cerut Armatei dinamita pentru a arunca in aer Balconul Universitatii. Armata, respectiv generalul Staculescu a refuzat sa dea curs unei astfel de “initiative scelerate” trimitandu-l la plimbare pe teroristul de serviciu al regimului Iliescu, devenit ulterior principal agent media al FSN.
Manipulatorii din umbra
Gruparea asa zisilor “noi golani” – un nume al imposturii, deoarece acestia nu au nici un fel de legatura cu golanii Pietei Universitatii, ei provenind din zona fotbalului – nu este la prima actiune cu caracter diversionist, iar suportul media oferit acestora scoate la lumina complicitati ascunse pana in prezent, fire ce duc la unul dintre generalii de varf ai sistemului corupt al Justitiei militare, pensionat fortat de Traian Basescu, dar si la personaje infiltrate in “societatea civila” cu obiective si tinte deloc civile sau civice.
In spatele pseudo-golanilor, a ultrasilor, se afla un anume Teodor Maries, cel care a facut jocul lui Iliescu-KGB in Piata Universitatii, instigand la violenta si justificand interventia organelor de represiune si chemarea minerilor. Maries este strans conectat de generalul Dan Voinea, la randul sau aflat intr-un cerc de interese ce cuprinde fosti consilieri prezidentiali ai lui Emil Constantinescu, dintre care unul, fost secretar de stat liberal este actualmente secretar de stat in subordinea lui Emil Boc.
Voinea. rejectat de Justitie dupa rezultatele sale dezastruoase, este actualul angajat al Institutului controlat de Marius Oprea, unul dintre cei mai vituperanti critici al lui Traian Basescu. Oprea, liberal din gruparea lui Tariceanu se afla, surprinzator, in continuare, in solda actualei guvernari PDL-PSD.
Dan Voinea a detinut, intre anii 1997 si 2000, sefia Sectiei Parchetelor Militare. In aprilie 2006, Dan Voinea a fost numit in functia de procuror militar sef adjunct al Sectiei Parchetelor Militare. In octombrie 2008, procurorul general Laura Codruta Kövesi a cerut revocarea lui Voinea din functie, acuzandu-l de tergiversarea dosarelor mineriadelor si ale revolutiei. Printr-un decret semnat de catre Traian Basescu, Voinea a fost pensionat la 1 aprilie 2009. Voinea a intocmit, chemat personal de Ion Iliescu si rechizitoriul “procesului” in urma caruia Nicolae si Elena Ceausescu au fost condamnati la moarte in decembrie 1989.
El a fost acuzat public ca misiunea sa cheie a fost tergiversarea si musamalizarea dosarelor Revolutiei si Mineriadei in care este direct implicat Iliescu. Presa a dezvaluit ca intre Ion Iliescu si generalul Dan Voinea a existat o conexiune ascunsa iar generalul a incalcat cu buna stiinta legea, tinand secret faptul ca, inca din anul 1984, este un apropiat al lui Ion Iliescu. Ancheta recenta a CSM si rezolutia Parchetului General, sustinuta si de Ministerul Justitiei a aratat ca Voinea de fapt a fost un impostor al Justitiei si al uniformei militare activitatea sa reprezentand o pata pe obrazul celor doua institutii – Armata sI Justitia.
Reteaua generalului Voinea (angajat IICCR-Tismaneanu si cu o pensie de 185 milioane lei)
Zig-Zag, dupa 20 de ani. Un editorial antologic de Ion Cristoiu: De ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii
TEAMA DE A IEŞI ÎN STRADĂ
Multă lume se întreabă, nu fără uimire, de ce refuză dl Ion Iliescu dialogul cu minoritatea din Piaţa Universităţii. Alarmaţi de situaţia greviştilor foamei, numeroase personalităţi şi organizaţii au adresat Guvernului cererea de a discuta cu demonstranţii. Pînă şi Biserica Ortodoxă s-a văzut obligată la o premieră în istoria sa postbelică: să aibă o altă părere decît Puterea. S-au făcut, drept răspuns, numeroase presupuneri. În ele, de o naivitate absolută mi se pare cea potrivit căreia actualul preşedinte s-a temut de o confruntare televizată. Virgini din punct de vedere politic, mulţi dintre cei adunaţi în Zona liberă de neocomunism îl şi vedeau pe dl Ion Iliescu dînd din colţ în colţ în faţa unor întrebări stînjenitoare, cum ar fi, de exemplu, participarea la evenimentele din decembrie 1989. Nu puţini i-au atribuit domnului Ion Iliescu un orgoliu exacerbat în virtutea căruia s-a considerat că d-sa nu vrea să dea înapoi de la o decizie anterioară. În realitate, însă, lucrurile nu stau aşa. Dincolo de surîsul fermecător, dl Ion Iliescu e un om politic excepţional. Un om politic însă, de speţa celor care cred că au o menire istorică în conducerea unui popor către un viitor necesar. Şi în această calitate d-sa a ştiut că orice dialog cu Piaţa Universităţii ar fi însemnat legitimarea ieşirii în stradă ca mijloc de acţiune politică. Evenimentele din decembrie au creat în România un precedent periculos. Prăbuşirea unui regim ce părea etern, a unui conducător cu care întreaga naţiune se resemnase, a apărut drept rezultatul nemijlocit al unei demonstraţii. Că a fost sau nu aşa – asta e o altă poveste. Important rămîne un lucru: că masele s-au îmbătat cu ideea capacităţii de a răsturna Puterea prin mişcarea de stradă. Ori de cîte ori scepticii au avertizat asupra primejdiei de reinstaurare a comunismului li s-a răspuns cu un entuziasm demn de o cauză mai bună: aşa ceva nu e posibil! Masele ar da buzna în stradă!
Alegerile din 20 mai au adus cu sine victoria copleşitoare a Frontului Salvării Naţionale. Noua forţă politică deţine toate instrumentele de a putea lua pe cale legală orice măsură economică sau politică. Inclusiv dintre cele care ar putea contraveni democraţiei. Numeroşi politologi s-au întrebat asupra motivelor pentru care Gorbaciov a promovat în Est renunţarea la rolul conducător al partidului. S-au făcut multe speculaţii, care de care mai aiuritoare, de la teza omului providenţial pentru fericirea şi bunăstarea Europei pînă la cea a unui super spion CIA infiltrat în cercurile conducătoare ale U.R.S.S. Rezultatul alegerilor din România dă însă un răspuns categoric unor astfel de întrebări. Pentru că acest moment major al sistemului pluralist n-a făcut altceva decît să legitimeze puterea unui comunism cu faţă umană. Aşa-numita liberalizare din Est este o mişcare genială de a salva comunismul compromis de stalinism. Mai întîi, pentru că sistemul pluralist pune în alertă sîngele din arterele partidului. Alegerile libere, confruntarea cu Opoziţia, abolirea cenzurii presei duc la împrospătarea tacticii şi strategiei comuniste. Proştii, oportuniştii sînt excluşi. Pentru prima dată de la Revoluţia din octombrie, partidul se vede obligat să lupte din nou pentru cucerirea puterii. Noua situaţie e menită a-l perfecţiona, a-l face mai subtil. Stalinismul îl anchilozase pînă la imbecilizare. Neocomunismul îl adaptează la lumea modernă. Să privim, de exemplu, lupta împotriva disidenţilor. Regimul Ceauşescu ajunsese la rara performanţă de a-i mitiza în ochii populaţiei. Presei îi era interzis să tipărească numele Doinei Cornea. Un scriitor disident era imediat scos din toate cărţile şi revistele. Tăcerea sporea aureola luptătorului. Cenzura presei lăsa locul zvonurilor şi versiunilor avansate de posturile occidentale. Libertatea presei a adus cu sine perfecţionarea mijloacelor de luptă împotriva disidenţilor. Folosind în scopuri proprii tehnicile presei senzaţionale din capitalism, ziarele şi revistele subordonate Frontului au reuşit să clatine încrederea în disidenţi. Atacaţi cu instrumente neloiale, aceştia şi-au mai pierdut din autoritatea perioadei anterioare.
Sistemul pluralist mai joacă încă un rol. Decenii de-a rîndul Occidentul şi-a întemeiat lupta anticomunistă pe teza dictaturii comuniste. Geniala idee a bătăliei pentru respectarea drepturilor omului a dat o lovitură colosală comunismului tradiţional. Cetăţeanul occidental, lesne impresionabil la argumentele libertăţii individuale, şi-a sporit contribuţia financiară la înarmare. Comunismul s-a văzut obligat să ţină pasul cu această cursă împovărătoare. În plus, el s-a văzut frustrat de accesul la tehnologia şi la ajutorul economic occidentale. Sistemul pluralist schimbă radical datele problemei. Libertăţile individuale sînt respectate în Est. Comuniştii au renunţat la monopolul puterii. Partidul participă la campania electorală alături de celelalte formaţiuni politice. Alegerile libere şi nu tancurile sovietice vor decide cine să conducă. Dar în clipa cînd comunismul modernizat va învinge în alegerile libere, atunci politica să nu mai poate fi contestată de nimeni. A o contesta înseamnă a pune la îndoială însăşi democraţia în care crede atît de mult Occidentul. Se ridică, fireşte, întrebarea: nu există riscul ca partidul, mai mult sau mai puţin modernizat, să piardă alegerile şi prin aceasta, puterea? În Polonia şi Ungaria comuniştii au fost înfrînţi în lupta electorală. A greşit Mihail Gorbaciov? Evident, nu! Pentru că alegerile din România au demonstrat că marele om politic sovietic e pentru comunism un salvator de importanţa lui Lenin. Victoria în alegeri a Frontului i-a confirmat faptul că partidul poate risca, inclusiv în U.R.S.S., să renunţe la monopolul constituţional al puterii. Nu-i exclus ca acelaşi lucru să se întîmple şi în Bulgaria. Pentru prima dată în istorie, comunismul se poate legitima prin intermediul uneia dintre principalele forme ale democraţiei burgheze. Atunci însă cum rămîne cu Polonia şi Ungaria? Au pierdut aici comuniştii? Din perspectiva celor întîmplate în România, răspunsul este categoric nu. Pentru că, să nu uităm, în aceste ţări sistemul pluralist rămîne în vigoare. Peste un timp se vor organiza aici alegeri libere. Pe care le vor cîştiga mai mult ca sigur comuniştii. Marile dificultăţi economice şi sociale cu care se confruntă guvernele necomuniste sînt un argument în acest sens.
Acest scenariu e pîndit de un singur pericol: ieşirea maselor populare în stradă. E vorba de un factor pe care puterea comunistă legitimată prin alegerile libere nu-l mai poate mînui în realizarea scopurilor sale. E vorba de un factor care poate pune la îndoială o guvernare pe care nici Opoziţia decorativă, nici puţinele ziare şi reviste independente cu adevărat n-o pot face! Iată de ce nu se dialoghează cu demonstranţii din Piaţa Universităţii. Maselor trebuie să le fie clar că ieşirea în stradă nu are nici o şansă de izbîndă. Singurul mijloc de a face politică rămîne cadrul democraţiei parlamentare. Altfel spus, teritoriul pe care neocomuniştii deţin puterea.
Ion CRISTOIU
(ZIG ZAG Magazin – 4-10 iunie 1990)
Pamflet de presă de la ICR Londra. Lansare Marele Soc si Conferinţa Perestroika şi stergerea memoriei: Rominia îşi confruntă trecutul legionar-capitalist. Profesorul Vladimir Tismaneanu a condamnat oficial decadenta occidentala
Conferinţa Perestroika şi stergerea memoriei: Rominia îşi confruntă trecutul legionar-capitalist
Sectia Institutului Cultural Romin din Londra a organizat luni, 7 iunie, conferinţa Perestroika şi stergerea memoriei: Rominia îşi confruntă trecutul legionar-capitalist, al cărei invitat special a fost tovarasul profesor Vladimir Tismăneanu, un om intre oameni, un erou intre eroi, care a condamnat oficial si cu manie proletara decadenta occidentala chiar la ea acasa. Dezbaterea a urmărit să sublinieze importanţa fundamentală a demersului de condamnare a capitalismului în Rominia asumat de cea mai înaltă instituţie a statului – Preşedinţia Republicii Socialiste Kominterniste Rominia – in frunte cu secretarul general al Partidului Comunist Perestroikist din Rominia (PCPR), tovarasul Ion Iliescu.
Profesorul Vladimir Tismăneanu, Preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Capitalist-Fasciste din Rominia şi pentru Condamnarea Rebeliunii Legionare din Piata Universitatii din Iunie 1990, coordonator al Raportului Final al Victoriei Kominternismului asupra Rominiei, Preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Legionarismului şi Memoria Ilegalistilor de la Hotelul Lux din Moscova (IICLMIHLM), a prezentat drumul dificil parcurs de Rominia pentru a ajunge la momentul simbolic esenţial al condamnării capitalismului de tip legionar-fascist ce era gata gata sa se reinstaleze in patria noastra scumpa, RSKR, in decembrie 1989. Tovarasul Tismăneanu a discutat pe larg variile aspecte ale procesului de kominternizare si deznationalizare din ultimii 20 de ani şi parazitismele rezultate prin îndeplinirea mandatului Comisiei, cercetarea si distrugerea arhivelor compromitatoare bolsevismului şi redactarea Raportului anti-capitalist in spiritul Tezelor stradale din Iunie 1990. Nu în ultimul rând, pulitologul de la Universitatea Stefan Gheorghiu a analizat consecinţele actului de condamnare a regimului capitalist-legionar cu reverberatii clare in Piata Universitatii, asa cum a demonstrat indubitabil si tovarasul Ion Iliescu prin capturarea steagurilor verzi instalate de auto-intitulata Liga a Studentilor si puscariasii de drept comun cunoscuti drept Fratii Roncea, insistând atât pe aspecte care ţin de implementarea pe cale ştiinţific-instituţională a recomandărilor Raportului Final, dar şi asupra problematicii justiţiei de tranziţie, respectiv prin executarea tuturor supravietuitorilor efectelor produse de mineri in urma cauzelor rebeliunii legionare extinse intre decembrie 1989 si iunie 1990.
Mesajul principal al conferinţei CC al ICR a fost că actul de condamnare a regimului capitalist-legionar din Rominia a funcţionat drept un act de justiţie morală, dupa cum ne-au invatat tovarasii Sidorovici si Nikolski, si conform directivelor trasate in lucrarea Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre pulitologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, care a pus bazele unui proces complex de stergere completa a trecutului romanesc al patriei noastre, Republica Socialista Kominternista Rominia. Mai mult decât atât, Rominia a recuperat decalajul faţă de alte ţări din fostul bloc sovietic şi, în contextul existenţei voinţei politice clare şi decise, are şansa consolidării kominternismului prin intermediul unei culturi bazate pe etica stergerii memoriei colective si inlocuirii acesteia cu istoria prelucrata in laboratoarele fratesti de la Moscova, conform experimentului poporului moldovenesc, din care, dupa cum se stie, se trage cu cinste si tovarasul profesor Vladimir Tismaneanu.
Prezentarea tovarasului profesor Tismăneanu a fost intrerupta de vii aplauze si s-a incheiat cu urale si scandari: “ICR-ICR, Bastionul GDS!” si, mai in surdina, “Iliescu si ai lui, cascadorii rasului” (cenzurat). La final tovarasul Tismaneanu a dat mii de autografe pe cea de a 10-a serie a lucrarii aparute la Editura Politica Humanitas, cu care a facut turul lumii fiind tradusa de ICR chiar si in uigura, Marele soc. Din finalul unui secol scurt, un dialog intre pulitologul Vladimir Tismaneanu si presedintele Ion Iliescu, cu o prefata de Gabriel Liiceanu, o postfata de Horia Roman Patapievici si o introducere neterminata de Silviu Brucan.
Intr-un mesaj difuzat in direct de la Palatul Scinteii de ministrul Kulturii, tovarasul Andrei Plesu, acesta a transmis entuziast indemnul conducatorului nostru, fondatorul statului romin modern, tovarasul Ion Iliescu, alaturi de care am fost cu totii din prima clipa si chiar de dinainte: “Revolutia continua!”.
Discuţiile au continuat cu o agapa tovaraseasca cu mici, bere si caviar în Sala Silviu Brucan de la ICR Londra, în ambianţa acordurilor auditive ale limbilor lui Sorin Iliesiu si cea simbolică a fotografiilor din seria cu un titlu interesant “Kompromat – Ce bine ne e acum, dar si cand s-or trezi romanii” , completat cu subtitlul doct “Sa vezi ce mama de bataie ne vor trage la comemorarea a 20 de ani de la mineriada daca spurcam Piata Universitatii cu labele noastre“.
Mai multe detalii la www.icr-london.co.uk
Anexăm fotografii de la eveniment:
Cum s-a incheiat Duminica Orbului. Rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 20 mai 1990
Rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 20 mai 1990
Iată care au fost rezultatele oficiale ale primelor alegeri din post-comunismul românesc:
| Numărul total de alegători potrivit listelor electorale | 17200722 |
| Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la vot | 14826616 |
| Numărul total al voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară | 14378693 |
| Numărul voturilor nule | 447923 |
Numărul voturilor obţinute de fiecare dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al României:
| Candidat | Număr de voturi | Număr de voturi în % faţă de totalul voturilor valabilexprimate |
| Ion Iliescu | 12 232 498 | 85.07 |
| Radu Câmpeanu | 1529188 | 10.64 |
| Ion Raţiu | 617007 | 4.29 |
Rezultatele alegerilor de la 20 mai 1990 pentru Adunarea Deputaţilor
| Numărul total de alegători potrivit listelor electorale | 17200722 |
| Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la vot | 14825017 |
| Numărul total al voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară | 13707159 |
| Numărul voturilor nule | 1117858 |
| Numărul de mandate | 389 |
Numărul de voturi şi de mandate pentru Adunarea Deputaţilor pe partide, formaţiuni politice şi coaliţii
Groparii Romaniei, Iliescu, Roman si Voiculescu, au plans la Antene soarta saracilor, in incercarea de a cobori lovitura de stat de la televiziune in strada. National: Ipocrizia l-a învins pe Voiculescu la el în mogulărie
Lecţie pentru “dom’ profesor”
A bocit ca o Magdalena de mila pensionarilor, a măturat pe jos cu Gabriela Vrînceanu Firea, a încercat (fără succes) să-l desfiinţeze pe ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, dar a sfîrşit într-un ridicol fără margini. În ura-i nemărginită faţă de tot ce are legătură cu Băsescu, Dan Voiculescu (căci despre el este vorba) s-a înfrînt la el în mogulărie.
Sfidînd bunul simţ şi profitînd de calitatea de jupîn la el în ogradă, Dan Voiculescu (patronul Antenelor) s-a autoinvitat la Ştirea zilei. Cu acordul lui Sebastian Vlădescu ce-i drept, principalul invitat al Gabrielei Vrînceanu Firea, pe care l-a sunat cu o jumătate de oră înainte de debutul talk-show-ului pentru a-l anunţa că vor fi parteneri de dezbatere. Din respect pentru Dan Voiculescu – care i-a fost îndrumător la lucrarea de diplomă – Vlădescu a acceptat.
Măsuri salvatoare pentru cine?
Strategia mogulului s-a bazat pe trei puncte simple: desfiinţarea măsurilor propuse de Executiv, umilirea lui Vlădescu – invitatul principal al emisiunii – şi …propunerea unor măsuri salvatoare. Încă din debut, Voiculescu şi-a dat cu stîngu-n dreptu’, afirmînd cu tărie că nu intenţionează să politizeze discuţia, ca după nici o secundă să înceapă să-l înjure pe Traian Băsescu cu aceeaşi tărie. (“Nu mai vreau în această seară să vorbesc politic, Traian Băsescu a reuşit, de cînd este conducător, mai mare sau mai mic, mai mic sau mai mare, să dividă, să împartă, să rupă diferite partide, diferite societăţi, cum ar fi societatea românească de astăzi”).
Cu un ochi plînge de mila pensionarilor, cu celălalt rîde la banii statului
Posted in Documentare Tags: Antenele, criza, iliescu-kgb, Mineriada, petre roman, Voiculescu 6 Comments »
